Si o poezie...
Adrian Paunescu - Ne mor prietenii
Ne mor prietenii, ne mor,
Murim si noi în moartea lor,
Ca-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!
Se rupe ata pe mosor,
Tusesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim si noi în moartea lor,
Si amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.
Si inca una
Adrian Paunescu - Suntem aroganti
Suntem rai si aroganti,
I-ncurcam pe guvernanti,
Vrem mâncare si copii
Si ne place sa fim vii,
Mama noastra de zbanghii!
Degeaba va mirati mereu
Ca nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumina sus,
Când nu-i dreptate pe pamânt.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificam, stângaci,
Cu milioane de bogati
Si miliarde de saraci!?
Macar pentru acesti copii
Un alt noroc sa fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin scoli cu pret redus.
Batrânii nostri mor uitati,
Pe-acelasi tragic aisberg,
Ca, la bolnavi de vârsta lor,
Salvarile nici nu mai merg.
Si, dupa tot ce-am îndurat,
Când mai umili si când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiti din Est,
Mai devenim o data sclavi.
Si dupa ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi platim impozit nou,
Pe toate ranile din Est.
De libertate amagiti,
În fostul nostru lagar mort,
Azi, nu ne duce nicaieri
Umilul nostru pasaport.
Iar, daca nemtii s-au unit,
Sfidându-si ultimul infarct,
De ce aceiasi papusari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdata n-am aflat
Un singur sef sa fi venit,
Sa faca bine pe pamânt
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Si tot asa va fi mereu,
O lume fara sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.