nostalgie de iarnă
uşi
neştiutele uşi
se deschid
în spatele altor uşi oare
câtă eternitate ne desparte
doamne câtă împotrivire
am adunat eu zi de zi
împleticindu-mi umbra în
fâşâile de umbre mâinile mele
caută liman şi
casa noastră cu glasuri înstelate
de copii la dreapta şi la stânga altor case
o acoperă uitarea ca pe o jumătate
de pasăre oarbă ca pe un râu
din care apele-au secat
..........................................
opreşte-Te, Doamne,
o clipă măcar
să îţi dau trecătorii
să mi-i duci limpezi
ca fulgii în stele de zăpadă
Publicat de Dorina Neculce
This site uses cookies to help personalise content, tailor your experience and to keep you logged in if you register.
By continuing to use this site, you are consenting to our use of cookies.