• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Prognoza meteo pe termen scurt

Vineri 26 Octombrie 2012.

Vremea se va RĂCI accentuat. VEZI prognoza până marți



Meteorologii avertizează că, începând de duminică, vremea se va răci accentuat în toată țara. De miercurea viitoare însă, temperaturile vor crește din nou.

UPDATE. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunțat astăzi că instituția va trimite mâine o informare meteo privind scăderea accentuată a temperaturilor în întreaga ţară.

Astfel, de duminică până marţi, maximele vor scădea, începând din vestul ţării, până la 10-5 grade Celsius. În plus, în cursul nopţilor de dumnică şi de luni există riscul să se înregistreze blocaje ale traficului rutier în pasul Tihuţa şi în pasul Gutâi, din cauza precipitaţiilor.


Directorul ANM a mai adăugat că, de miercuri, vremea se va încălzi uşor din nou, maximele urmând să ajungă la 15 grade Celsius ziua şi 5 grade noaptea.

Cum e vremea astăzi

În sudul şi sud-estul ţării vremea va fi frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. În celelalte regiuni cerul va prezenta înnorări şi izolat va ploua slab îndeosebi în Maramureş, nordul Transilvaniei şi al Moldovei.

Temperaturile maxime vor fi de la 10 grade C în nordul teritoriului şi în depresiuni, până la 24 de grade C în Lunca Dunării, iar cele minime între 2 şi 12 grade C.

În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă. Temperaturile se vor situa între 7 şi 21 de grade C.

19tabel-9.jpg


http://www.evz.ro




 
Sambata 27 Octombrie 2012

Vreme frumoasă şi caldă pentru această dată, cu maxime de 23 de grade Celsius

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă.

Cerul va fi variabil în sud-estul ţării şi va prezenta înnorări temporare în celelalte regiuni. Va ploua în jumătatea de vest a ţării, unde, cantităţile de apă vor depăşi, local, 15-20 l/ mp.

În rest, ploile se vor semnala izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade Celsius, iar minimele între 6 grade Celsius în depresiuni şi 17 grade Celsius pe litoral.

Şi în Capitală vom avea vreme mai caldă pentru această perioadă, iar temperaturile se vor situa între 12 şi 23 de grade Celsius.

26tabel-5.jpg



http://www.evz.ro
 
Luni 29 Octombrie

ATENȚIONARE de vreme rece. VEZI temperaturile din orașul tău



Meteorologii au emis o atenționare de vreme rece, valabilă până miercuri, la ora 8.00. Valul de aer rece, ce a pătruns ieri în Banat, Crișana și Maramureș, va cuprinde astăzi întreaga țară, temperaturile fiind sub cele normale pentru sfârșitul lunii octombrie.

Cerul va fi noros şi va ploua, îndeosebi în jumătatea de sud-est, unde cantităţile de apă pot depăşi, local, 25 l/mp.

Trecător, în nordul Moldovei şi al Carpaţilor Orientali şi izolat în regiunile vestice şi nord-vestice, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Temperaturile vor fi cuprinse între 0 şi 19 grade Celsius.

Şi în Capitală vremea se va răci. Temporar va ploua, iar temperaturile se vor situa între 5 şi 12 grade Celsius.


18tabel.jpg


http://www.evz.ro
 
Vine IARNA? VEZI cum va fi vremea până pe 8 noiembrie



După valul de vreme rece cu temperaturi sub mediile normale pentru această perioadă, începutul lunii noiembrie se va încadra în limitele obișnuite pentru ultima lună de toamnă, potrivit prognozei întocmite de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Toamnă

Astfel, ziua se vor înregistra temperaturi de 11-12 grade Celsius în Banat, Crişana şi Moldova, în depresiuni maximele vor fi de până la 6 grade Celsius, iar în zona montană temperaturile diurne se vor situa în jur de 0 grade.

BANAT

Începând de miercuri, vremea se va încălzi treptat, pentru ca din 3 noiembrie, valorile termice să scadă de la o zi la alta, vremea devenind normală termic în ultimele zile ale perioadei de prognoză. Maximele vor fi în jur de 12 grade C şi minimele de 4 grade C.



CRIȘANA

În intervalul 31 octombrie - 2 noiembrie regimul termic va marca o creştere treptată, apoi va scădea uşor şi constant, devenind normal spre sfârşitul perioadei de prognoză, cu medii ale temperaturilor maxime de circa 11 grade şi minime de 3-4 grade.

TRANSILVANIA

Conform prognozei ANM, de pe 1 noiembrie vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, iar în ultimele zile ale intervalului mediile valorilor termice vor deveni apropiate de mediile multianuale ale primei decade din noiembrie.

MARAMUREȘ

După 31 octombrie, va avea loc un proces de încălzire treptată, iar în ultimele zile ale intervalului de prognoză temperaturile medii vor deveni normale.

MOLDOVA

După 31 octombrie, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta până pe 2 noiembrie, apoi va urma o uşoară scădere, vremea devenind normală termic spre sfârşitul intervalului. Mediile termice vor atinge 11 grade C ziua şi 4 grade C noaptea.

Haos provocat de vântul puternic și căderile masive de zăpadă în Franța, Polonia și Elveția

DOBROGEA

Între 31 octombrie şi 2 noiembrie va avea loc o încălzire, dar apoi temperaturile vor scădea din nou, uşor şi treptat, devenind normale în ultimele zile ale prognozei.

MUNTENIA

Între 31 octombrie şi 2 noiembrie regimul termic va marca o creştere treptată, iar în intervalul 2-8 noiembrie valorile termice vor scădea uşor de la o zi la alta, devenind apropiate de cele climatologic normale pentru prima decadă a lunii noiembrie.

OLTENIA

Până pe 2 noiembrie, va avea loc un nou proces de încălzire treptată, iar între 2 şi 8 noiembrie valorile termice se vor apropia treptat de cele normale pentru început de noiembrie, cu medii ale maximelor de circa 13 grade C şi ale minimelor de 4 grade C.


http://www.evz.ro
 
Marti 30 Octombrie 2012.

Cât mai plouă. AFLĂ în câte ore scăpăm de nori

Vremea se va menţine rece pentru această dată, însă de miercuri temperaturile se vor mai încălzi.

Cerul va avea înnorări ziua, dar se va degaja treptat seara şi noaptea începând din sud-vestul ţării. Va ploua în regiunile estice şi sud-estice, iar la munte şi în regiunile intracarpatice se vor semnala precipitaţii mixte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade C, iar cele minime se vor situa între -5 şi 4 grade C.

În Capitală, vremea va fi rece cu înnorări şi ploi trecătoare. Temperaturile va fi cuprinse între -1 şi 8 grade Celsius.

19tabel-10.jpg



http://www.evz.ro
 
Miercuri 31 Octombrie 2012.

Vremea se va menţine rece, deşi temperatura aerului va creşte uşor

Deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine rece pentru această dată.

În cursul nopţii, în regiunile sudice, estice şi centrale, local va fi ceaţă sau înnorări, izolat asociate cu ploaie slabă şi burniţă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 14 grade Celsius, iar minimele se vor situa între -2 şi 11 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni spre -7 grade Celsius.

Şi în Capitală vremea se menţine rece pentru această dată. În cursul nopţii vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile se vor încadra între 4 şi 13 grade Celsius.


19tabel-11.jpg


http://www.evz.ro
 
Joi 01 Noiembrie

Noiembrie debutează cu vreme caldă. Cerul se va înnora treptat şi va ploua

Vremea se va încălzi, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade C, iar cele minime între 6 şi 16 grade C.

Nebulozitatea se va accentua treptat începând din sud-vest şi temporar va ploua în toată ţara. În regiunile sudice, îndeosebi în zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp.

În Capitală, vremea se va încălzi. Cerul se va înnora treptat şi va ploua noaptea. Temperaturile se vor situa între 11 şi 19 grade Celsius.

19tabel-12.jpg



http://www.evz.ro
 
Vineri 02 November 2012

Precipitațiile se răresc, iar vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii noiembrie.


Cerul va fi variabil, cu înnorări în extremitatea estică, nord-vest şi în centru, unde, pe arii restrânse va ploua slab.

Vântul va sufla moderat cu unele intensificări mai ales pe crestele montane. Temperaturile vor fi cuprinse între 1 şi 22 de grade C. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, izolat se va produce ceaţă.

Şi în Capitală vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi variabil, iar noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile se vor situa între 8 şi 21 de grade C.


VREMEA.jpg


http://www.evz.ro
 
Sambata 03 Noiembrie 2012.

VREMEA PÂNĂ PE 10 NOIEMBRIE. Află exact în ce zile va ploua și când se lasă frigul, în fiecare regiune



Temperaturile intră în media normală pentru luna noiembrie, dar la mijlocul intervalului va avea loc o încălzire ușoară. Se știu zilele în care va ploua.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT
În primele zile ale intervalului de prognoză vremea se va încălzi sensibil, iar mediile temperaturilor maxime diurne vor creşte de la 6-7 grade până spre 19 grade pe data de 2 noiembrie, după care, până pe 5 noiembrie, regimul termic se va menţine relativ constant. În intervalul 5 – 9 noiembrie va avea loc o scădere treptată a temperaturilor care se vor apropia de mediile multianuale ale primei decade din noiembrie, pentru ca ulterior, până la sfârşitul perioadei de prognoză, să crească uşor.

Pe tot parcursul intervalului de prognoză vor fi precipitaţii la nivel local, exceptând zilele de 30 şi 31 octombrie, precum şi 3 noiembrie, când probabilitatea de ploaie scade semnificativ.

CRIŞANA
Temperatura aerului va creşte de la o zi la alta în prima parte a intervalului de prognoză, pentru ca între 2 şi 5 noiembrie să se menţină la valori mai ridicate comparativ cu normele climatologice ale perioadei, atingând, în medie, maxime diurne de aproximativ 16...17 grade şi minime nocturne de circa 7...8 grade. Apoi va avea loc un proces de răcire treptată, care va aduce regimul termic la valori apropiate de mediile multianuale în jurul datei de 9 noiembrie, după care temperaturile vor începe din nou să crească.
Vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, dar ploile vor fi, în general, slabe cantitativ şi se vor semnala local.

TRANSILVANIA
În intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie vremea se va încălzi de la o zi la alta, ulterior menţinându-se caldă până pe 5 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime situate în jurul valorii de 15 grade. În intervalul 5 – 9 noiembrie un nou proces de răcire va determina valori termice comparabile cu mediile multianuale ale perioadei respective, pentru ca în ultimele zile ale prognozei vremea să se încălzească uşor, din nou.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare pe 1-2 noiembrie şi din nou după 5 noiembrie, dar cantităţile de apă nu vor fi însemnate.

MARAMUREŞ
Valorile termice vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel că în jurul datei de 2 noiembrie mediile maximelor vor atinge 16 grade, iar minimele nu vor coborî, în medie, sub 7...8 grade. Între 5 şi 9 noiembrie vremea se va răci, iar valorile termice se vor apropia de cele normale climatologic, pentru ca în ultimele zile ale prognozei să crească din nou.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala precipitaţii temporare şi doar pe 31 octombrie şi 3 noiembrie probabilitatea de ploaie va fi redusă.

MOLDOVA
Mediile termice vor marca o creştere semnificativă până pe 2 noiembrie, când vremea va deveni caldă. Regimul termic diurn se va menţine relativ ridicat până pe 5 noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de aproximativ 17...18 grade. Ulterior va avea loc un proces de răcire, iar în intervalul 8 – 12 noiembrie temperaturile se vor menţine apropiate de mediile multianuale ale primei decade din noiembrie, cu maxime de 10....11 grade şi minime de 2...4 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare pe 30 octombrie, 1 noiembrie şi, din nou, după 5 noiembrie.

DOBROGEA
Temperaturile vor crește constant în primele zile ale intervalului, iar vremea va deveni caldă pentru început de noiembrie, în intervalul 1 -6 noiembrie. După această dată, un nou proces de răcire uşoară, de la o zi la alta, va determina revenirea temperaturilor medii la valori apropiate de cele normale pentru sfârşitul primei decade a lunii noiembrie, iar în ultimele două zile ale perioadei de prognoză temperatura va începe să crească din nou.
Vor fi ploi pe 30 octombrie şi pe 1 şi 2 noiembrie, când se pot consemna şi cantităţi de apă mai importante. Ulterior, probablilitatea de precipitaţii va creşte abia după 5 noiembrie, dar ploile vor fi puţine şi slabe cantitativ.

MUNTENIA
Temperatura aerului va creşte treptat până pe 2 noiembrie, când vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de 19...20 de grade şi minime de aproximativ 10 grade. O nouă răcire se va produce în intervalul 6 - 10 noiembrie, când regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru prima decadă a lunii noiembrie, pentru ca ultimele două zile ale perioadei de prognoză să marcheze începutul unui nou proces de încălzire uşoară.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mai importante cantitativ şi pe arii extinse va fi semnificativă pe 1 noiembrie. Ulterior, vor mai fi ploi după data de 5 noiembrie, dar pe arii mai restrânse.

OLTENIA
În primele zile ale intervalului de prognoză temperatura aerului va creşte, vremea devenind caldă între 2 şi 5 noiembrie, când maximele diurne vor atinge, în medie, 19 grade. Între 6 şi 10 noiembrie va avea loc un proces de răcire, iar temperatura aerului va ajunge la valori comparabile cu normele climatologice ale perioadei, cu maxime de aproximativ 10 grade şi minime de 3 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor pe arii mai extinse va fi mare pe 1 noiembrie, când cantităţile de apă pot fi mai însemnate, iar apoi va creşte din nou abia după 5 noiembrie.


http://www.evz.ro
 
Luni 5 Noiembrue 2012


Valori termice mai ridicate decât în mod normal: 23 de grade Celsius la prânz

În vestul, centrul şi nordul ţării înnorările se vor accentua, vântul se va intensifica şi va ploua.

Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi în cursul nopţii. Temperatura aerului, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va avea maxime cuprinse între 16 şi 23 de grade C şi minime între 5 şi 15 grade C.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul nopţii. Temperatura aerului, mai ridicată decât în mod normal, va fi cuprinsă între 11 şi 20 de grade Celsius.

19tabel-13.jpg


http://www.evz.ro
 
Marti 06 Noiembrie


Vreme caldă pentru această dată dar, începând din nord, porneşte un proces de răcire

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, dar cu unele înnorări şi ploi slabe, la începutul zilei în regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea în zona montană.

Temperatura aerului va marca o scădere în regiunile nordice, vestice şi centrale. În celelalte zone se va menţine mai ridicată decât în mod normal în prima decadă a lunii noiembrie. Maximele vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade Celsius, iar minimele între 1 şi 9 grade Celsius.

În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperaturile se vor situa între 5 şi 18 grade Celsius.

19tabel-14.jpg



http://www.evz.ro
 
7 Noiembrie 2012


Se răceşte în toată ţara. Maxima naţională nu depăşeşte 15 grade Celsius

Vremea se va răci în toate regiunile, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade C, iar cele minime între -3 şi 7 grade C.

Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în sud şi în sud-est, iar noaptea în vest, centru şi nord. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales la munte.

În Capitală, vremea se va răci. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul zilei. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 13 grade C, iar cele minime vor fi de 1-3 grade Celsius.

19tabel-15.jpg



http://www.evz.ro
 
Vineri 9 Noiembrie

IARNA VINE pe 23 noiembrie. Cum va fi vremea până atunci

Condiţiile pentru instalarea iernii se vor crea după data de 23 noiembrie, în special în jumătatea de nord a ţării şi în zonele de munte, au precizat meteorologii.
Ploaie

Românii vor avea parte de o iarnă normală, cu ninsori abundente, viscole şi ger, temperaturile putând ajunge în depresiuni şi la minus 20 de grade Celsius, noaptea.

Directorul executiv ANM, Florinela Georgescu, estimează că va fi cel puţin un viscol în luna decembrie şi cel puţin două, atât în ianuarie, cât şi în februarie.

Totodată, este posibil ca în unele nopţi de iarnă, în zonele joase (în depresiuni şi la câmpie), temperaturile să ajungă în jurul valorii de - 20 de grade, aşa cum anul trecut au fost -23 de grade.


Nivelul precipitaţiilor va fi unul apropiat de mediile multianuale în unele regiuni ale ţării şi excedentar în altele, potrivit estimărilor sezoniere realizate de către Centrul european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF).

Temperaturile, în scădere

Cerul va fi temporar noros în majoritatea regiunilor. Vor fi ploi slabe, pe arii restrânse ziua, în jumătatea de nord a ţării, iar noaptea în centru şi est.

În zona înaltă de munte vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade C, iar cele minime între -3 şi 7 grade Celsius.

PROGNOZA METEO. Vezi cum va fi vremea până la sfârșitul anului

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară şi în cursul nopţii când vor fi condiţii de ploaie slabă.

Temperaturile se vor situa între 6 şi 13 grade Celsius.



http://www.evz.ro
 
Sambata 10 Noiembrie 2012.

Înnorări temporare, cu ploi slabe şi maxime termice între 8 şi 15 grade Celsius

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în prima parte a zilei în sudul şi estul ţării, unde cu totul izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 15 grade C, iar minimele între -2 şi 6 grade C, mai coborâte în depresiuni spre -9 grade C, dar şi uşor mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, cerul va fi temporar noros în cursul zilei şi va deveni mai mult senin noaptea. Temperaturile se vor situa între 2 şi 13 grade C.


http://www.evz.ro
 
Luni 12 Noiembrie 2012.

În cea mai mare parte a ţării, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării.

Vor fi unele înnorări noaptea în nord-vest, unde, cu totul izolat, va ploua slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade C, iar minimele între 0 şi 10 grade C, mai coborâte în depresiuni, spre -4 grade C. În regiunile joase, în cursul dimineţii şi al nopţii, va fi ceaţă.

În Capitală, cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea se va produce ceaţă. Temperaturile se vor situa între 2 şi 14 grade C.


http://www.evz.ro
 
Marti 13 Noiembrie

Astăzi, vreme caldă cu maxime de 18 grade Celsius, de mâine se răceşte

Vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată.

Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe, la începutul intervalului în vest şi nord, iar dupăamiaza şi noaptea local în centru şi est. Temperaturile vor fi cuprinse între -1 şi 18 grade Celsius. În zona montană înaltă a Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi mixte.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul nopţii. Temperaturile vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade Celsius.


http://www.evz.ro
 
Miercuri 14 Noiembrie 2012

Cer variabil, ploi slabe şi maxime termice cuprinse între 4 şi 12 grade Celsius

Vremea se va răci. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sud-vestul ţării, unde, pe arii restrânse va ploua în general slab.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade Celsius în depresiuni şi 12 grade Celsius în vestul ţării, iar minimele se vor situa între -4 şi 6 grade Celsius, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -10 grade Celsius. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, local, va fi ceaţă asociată izolat cu burniţă.

În Capitală, vremea se va răci. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab. Temperaturile se vor situa între 2 şi 8 grade Celsius.


http://www.evz.ro
 
Joi 15 Noiembrie 2012.

Vreme din ce în ce mai rece. Local, minimele vor coborî până la -9 grade Celsius

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade C,iar minimele între -4 şi 4 grade C, mai coborâte în estul Transilvaniei spre -9 grade C. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, local, va fi ceaţă.

În Capitală, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile se vor situa între 0 şi 8 grade Celsius.




http://www.evz.ro
 
Vineri 16 Noiembrie 2012.

La jumătatea lunii noiembrie: ceață, burniță, ploi slabe și îngheț la sol

Vremea se va menține ușor mai rece decât în mod obișnuit la această dată.

Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă îndeosebi în Moldova, Muntenia, Dobrogea, unde pe arii restrânse va persista şi posibil va fi asociată izolat cu burniţă sau ploaie slabă. Temperaturile vor fi cuprinse între -5 şi 14 grade Celsius. În Capitală, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Temperaturile se vor situa între-1 şi 10 grade Celsius.


http://www.evz.ro
 
Vineri 16 Noiembrie 2012



Minus zece grade Celsius la Miercurea Ciuc!

Cea mai scăzută temperatură a sezonului, la nivel naţional, s-a înregistrat vineri dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 10 grade Celsius.

Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Lajos Kriszina, a declarat că această valoare s-a consemnat la ora 7.30, după ce toată noaptea a fost foarte frig, cu temperaturi de minus 7 şi minus 8 grade Celsius. Şi în celelalte localităţi harghitene mercurul termometrelor a coborât sub minus zero grade, informează Agerpres.

La Joseni s-au înregistrat minus 8,5 grade Celsius, la Topliţa au fost minus 8 grade, cu brumă şi ceaţă, la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat minus 4 grade, iar la Bucin termometrele au arătat minus 3 grade Celsius. Aceste valori sunt obişnuite în Harghita, judeţ care şi-a căpătat renumele de Polul Frigului sau Mica Siberie, din cauza iernilor lungi şi geroase.

Minima absolută a lunii noiembrie, în Harghita, a fost de minus 27,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în 1993, la Miercurea Ciuc, în vreme ce maxima absolută a fost consemnată în acelaşi oraş, în anul 2004, şi a fost de 22 grade Celsius.


http://www.evz.ro
 
Back
Top