• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Prognoza meteo pe termen scurt

Temperaturile scad uşor şi vin ploile de duminică VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Vineri ne bucurăm din nou de vreme frumoasă în aproape toată ţara, o bună parte din zi. Meteorologii anunţă şi nori în regiunile sud-estice, şi de asemenea ploi slabe, izolate în această parte din ţară. După amiază se îngroaşă gluma: se adună norii şi în nord-vest, şi vin cu ploi pe arii restrânse. Vor fi averse însoţite de fenomene electrice.

8991268311367__ploaieacida_85560800.jpg


Prima zi de weekend nu va mai fi aşa de însorită ca cea de vineri, dar norii lasă loc şi soarelui, iar ploile ocupă arii restrânse la deal şi la munte. Vremea însă, rămâne uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 10-11 grade pe litoral şi 19-20 de grade în sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat şi izolat vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa.

În Capitală, sâmbătă vor fi câţiva nori, dar nu vor strica aspectul frumos al vremii. 19 grade sunt aşteptate la amiază.

Duminică norii aduc ploi sub formă de averse, pe arii mici ce-i drept, în regiunile sudice, estice şi în zona de munte. Izolat se vor semnala şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Temperaturile maxime scad uşor în jumătatea estică, unde se vor încadra între 10 şi 15 grade. În restul ţării maximele trec de 15 grade, cu cele mai mari în extremitatea vestică. Vântul se mai ascute în regiunile extracarpatice şi în zona montană.

Şi în Capitală maxima pierde 2-3 grade din cauza unui aer mai proaspăt ce va pătrunde peste Moldova până în Dobrogea şi Muntenia, dar şi a cerului acoperit de nori: 16 grade vor fi la amiază.

http://www.realitatea.net/temperatu...minica-vezi-prognoza-pe-trei-zile_820094.html
 
Prognoza meteo - 01 aprilie 2011

Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi cuprinse între 2 şi 19 grade C, cele mai scăzute fiind în zona litoralului.


Cerul va fi mai mult noros în regiunile sud-estice, unde izolat va ploua slab. După-amiaza şi în cursul nopţii vor fi înnorări şi ploi local în nord-vestul şi nordul ţării şi izolat în rest.

Ploile vor avea şi caracter de aversă cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat şi vor mai fi condiţii de ceaţă, mai ales în regiunile extracarpatice.


În Capitală, cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperaturile vor fi cuprinse între 3 şi 18 grade Celsius.


vreme_romania_01_04_1.jpg


vreme_europa_01_04_1.jpg


http://www.evz.ro
 
Vremea se răceşte de duminică şi revin ploile VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Weekendul vine cu vreme capricioasă, dar sâmbătă va fi mai cald decât în mod obişnuit, maximele urmând să numere şi 20 de grade în sud-vestul ţării. Dar ploile sunt active în nord şi centru, în timp ce în sud-est ceaţa dictează. De duminică, temperaturile scad, iar luni vor fi chiar mai mici decât normal. Aerul cald rămâne doar prin vest unde încă se vor mai atinge 20-21 de grade.

ploaie_66339200.jpg


În ciuda norilor şi ploilor de peste noapte, ziua de sâmbătă anunţă o uşoară încălzire în cea mai mare parte a ţării, cu nori în general în sud-estul ţării, unde la primele ore se anunţă ceaţă şi burniţă. Dar în restul regiunilor, norii vor fi doar în trecere şi ploi în averse mai aşteptăm doar în nord-est şi abia spre seară şi regiunile sud-vestice unde nu vor lipsi nici descărcările electrice. Maximele vor fi mai mari decât vineri, cu valori de la 9-10 grade pe litoral la 19, dacă nu chiar 20 de grade în oraşele din Câmpia de Vest.

În Capitală, norii au rămas încă de peste noapte, iar ziua ne întâmpină din nou cu ceaţă şi burniţă. Spre amiază însă, soarele se arată şi el ajutând mercurul să urce de la 3 grade în zori la 17 grade la orele prânzului. Presiunea atmosferică are o tendinţă de scădere de la 762 mm coloană de mercur, valoare doar uşor peste cea de 760, considerată confortabilă pentru organismul uman.

Norii nu permit sâmbătă soarelui să se arate peste crestele montane, dar numai pe arii restrânse se anunţă averse de ploaie. Ziua precipitaţiile vor prefera Carpaţii Orientali şi spre seară norii aducători de ploi se vor îndrepta spre Munţii Banatului, unde se anunţă şi descărcări electrice. Termic nu se aşteaptă schimbări, aşa că meteorologii spun că va fi în continuare mai cald decât ar fi normal. De altfel, dacă ziua de sâmbătă vi se pare una potrivită pentru plimbări în aerul tare de munte, e bine să ştiţi că nici duminică vremea nu aduce schimbări majore. În afară de rafalele de vânt care se înteţesc pe creste, alte fenomene nu se mai anunţă.

Vremea este sâmbătă mai caldă decât vineri, cu maxime de la 8 grade la malul mării până spre 20 în Câmpia de Vest, dar avem parte şi de ceaţă, şi de averse de ploaie. În Banat şi Crişana însă cerul va fi mai degrabă albastru şi doar spre munte să dea câte o ploaie peste zi. În schimb, Maramureşul şi Transilvania sunt vizitate de ploi susţinute, iar cerul nu se prea arată de sub nori. Pe fond termic cald însă, cu valori şi de 20 de grade cum e cazul la Timişoara şi cel puţin 17 în Braşov.

Sudul are parte de vreme schimbătoare. Ziua a început cu nori şi ceaţă în estul Munteniei, dar ploi serioase se aşteaptă abia spre seară în Oltenia. Maximele saltă şi aici mai mult decât normal, până la 18 brface la Cravioa, Giurgiu şi Buzău şi 19 la Turnu Severin. Nori grei peste Dorbogea şi ceaţă matinală cu burniţă. E mai rece aici decât în restul ţării, cu valori de cel mult 11 grade la malul mării şi nu mai mult de 14 la Tulcea.

Soarele se arată doar puţin prin sudul Moldovei, în rest, norii dictează aspectul zilei şi sunt ceva şanse să dea şi câte o ploaie. Dar maximele sunt şi aici mai mari decât e normal la această dată, urmând să se atingă 16 grade la Suceava şi Bacău şi 17 la Iaşi şi Galaţi.

Duminică, vremea se răceşte cu aproximativ 3 grade în est şi sud-est şi tot aici cerul adună nori din care cad ploi locale sau burniţă. Tot în sud-est, vântul se simte destul viguros, în rest însă, vremea va fi ceva mai caldă, cu nori în trecere din care cad câteva averse în Oltenia, sudul Banatului şi zona montană, dar numai pe ici pe colo în celelalte zone, iar maximele urmează să fie între 7-8 grade pe litoral şi 19 în Câmpia de Vest.

Vremea se răceşte uşor şi în Bucureşti. După câteva ore de ceaţă dimineaţa, amiaza nu va mai aduna mai mult de 14 grade.

Începem săptămâna cu nori şi ploi locale în est şi sud-est, dar odată cu lăsarea nopţii, ploile vor cuprinde şi vestul şi nord-vestul ţării. Temperaturile scad în est şi sudest, aşa că maximele abia dacă vor mai atinge 10-12 grade, dar spre vest e ceva mai plăcut luni, cu maxime de până la 16 grade.

Bucureştenii au parte de nori şi ploi mai ales dimineaţă, dar temperatura va atinge tot 14-15 grade ca şi duminică.

http://www.realitatea.net/vremea-se...ploile-vezi-prognoza-pe-trei-zile_820462.html
 
Soarele nu se arată în weekend, când se întorc ploile

Weekend cu vreme capricioasă. Sâmbătă şi duminică nu prea vom vedea soarele, iar maximele în sud-estul ţării nu vor depăşi 9 grade. Vestul ţării, însă, va simţi primăvara, deoarece aici temperaturile vor ajunge sâmbătă la 21 de grade. În sud, vremea se va răci şi mai mult de duminică când vor începe şi ploile.

zi_ploioasa_52044100.jpg


"Vreme destul de capricioasă în această perioadă. Ziua de sâmbătă ne oferă cel mai bun exemplu. Este destul de mohorât, cu nori stratiformi jos în regiunile sud-estic, în timp ce în vest vorbim de o vreme frumoasă. Sâmbătă, maximele pleacă de la 8-9 grade pe litoral, iar in vestul ţării ajung la 20-21 de grade. În est şi sud-est, ziua de duminică debutează cu nori stratiformi, izolat ceaţă, ploi slabe, burniţă. La începutul săptămânii viitoare, după acest scurt episod de răcire, temperaturile cresc", a spus meteorologul RTV, Silviu Grigore.

http://www.realitatea.net/soarele-nu-se-arata-in-weekend-si-se-intorc-ploile_820674.html
 
Prognoza meteo - 04 aprilie 2011


Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe ziua, local în regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea în cele vestice şi nord-vestice. În nordul Carpaţilor Orientali sunt posibile şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare


Temperaturile maxime se vor încadra între 8-9 grade Celsius pe litoral şi 21 de grade Celsius în Banat, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade Celsius. În depresiuni sunt condiţii de brumă. Izolat, noaptea, va fi ceaţă în sudul ţării.

În Capitală, cerul va avea înnorări mai ales în prima parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade C, iar cea minimă va fi de 3-4 grade C, mai scăzută în zona pre orăşenească - 1 grad C. Dimineaţa este posibil să apară ceaţă.


vreme_romania_04_04_1.jpg



vreme_europa_04_04_1.jpg



http://www.evz.ro
 
Prognoza meteo - 05 aprilie 2011


Vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei date, cu temperaturi cuprinse între 0 şi 20 de grade C. Vor fi înnorări şi va ploua în vest, sud-vest, centru, iar în zona înaltă de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.


Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul ţării cerul va fi variabil, iar local va ploua. Vântul va sufla slab, cu unele intensificări în regiunile vestice şi la munte. Izolat, în zonele joase se va semnala ceaţă.

În Capitală, în cursul zilei, cerul va fi variabil, iar noaptea vor fi înnorări şi va ploua slab. Vântul va sufla slab până la mode rat. Temperaturile se vor situa între 6 şi 20 grade Celsius.



vreme_romania_05_04_1.jpg



vreme_europa_05_04_1.jpg



http://www.evz.ro
 
Meteorologii anunţă vreme frumoasă în aproape toată ţara VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Vremea se mai încălzeşte de joi. Maximele trec de 20 de grade în sud-vestul ţării, iar cele mai mici valori, de 12-13 grade din jumătatea de nord a Moldovei, nu sunt nici ele mici faţă de mediile multianuale. De vineri însă, circulaţia atmosferică dinspre nord se accentuează şi masa de aer rece revine asupra ţării noastre. Răcirea este treptată şi continuă cel puţin până duminică.

vreme_frumoasa_30387300.jpg


Ziua de marţi începe cu puţină ceaţă în zonele joase, dar cu nori şi ploi ce se extind din vest peste sud-vestul şi centrul ţării. În zona înaltă de munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare astăzi, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil, dar către seară se înnorează şi ajung local şi ploile slabe. Vântul se înteţeşte în vest şi la munte, dar vremea este apropiată de normalul termic al acestei date, cu temperaturi maxime între 10 şi 20 de grade.

În Capitală va fi o vreme în general frumoasă, dar către seară se strâng şi câţiva nori. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade. Presiunea atmosferică creşte uşor de la 756 mm coloană de mercur, valoare ceva mai mică decât cea de 760 considerată ideală pentru organismul uman.

Stratul de nori se îngroaşă şi peste crestele de munte. Plouă pe arii extinse în Carpaţii Occidentali, iar după-amiază şi la noapte, local şi în restul masivelor. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În zona înaltă, trecător, precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi poate chiar ninsoare. Vântul suflă slab şi moderat, dar se ascute în răstimpuri pe creste. Temperatura aerului va fi în scădere uşoară faţă de intervalul anterior.

Vremea schimbă foaia marţi în regiunile de dincolo de Carpaţi. Locul soarelui este luat de nori, ploi şi vânt. Pe crestele înalte de munte precipitaţiile se transformă trecător în lapoviţă sau ninsoare, şi izolat cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp. Astăzi la amiază sunt doar 12-13 grade la Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare şi Cluj Napoca, dar temperaturi mai mari sunt aşteptate în jumătatea de sud a Transilvaniei, unde norii şi ploile ajung mai târziu: 16-17 grade vor fi la Sibiu, Braşov şi Miercurea Ciuc.

În sud, vremea este frumoasă aproape toată ziua, în Muntenia şi o bună parte din Oltenia, cu maxime şi de 20 de grade. Dar în vestul şi nordul Olteniei se înnorează şi plouă. Maximele se opresc la 15 grade în Drobeta şi 16 la Rm. Vâlcea. În Dobrogea norii se risipesc şi iese soarele. 18 grade vor fi la amiază în Tulcea, 19 la Cernavodă şi 15 la Constanţa. Şi în Moldova vremea se îndreaptă în cea mai mare parte a regiunii. Va fi soare în partea de sud şi în centru şi 19 grade maxima în Galaţi, 20 la Focşani, 17-18 la Iaşi şi în Bacău. Dar cer noros şi ploi în nord şi 13-14 grade la amiază.

Miercuri cerul se limpezeşte în vest, dar în restul teritoriului mai sunt înnorări temporare. Pe arii restrânse mai plouă slab, îndeosebi în sud. În zona montană înaltă, cu totul izolat, vor mai fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla mai tare la munte şi pe arii restrânse în est. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în depresiuni şi 18-19 grade în sudvest.

Plouă şi în Capitală, dar sunt şi şanse de soare, iar temperatura se va opri la 17 grade la amiază.

Joi cerul va fi variabil, dar către seară norii se adună din nou în nordul, centrul şi estul ţării, şi pe arii relativ extinse va ploua. La munte, la peste 1.800 m, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în zona de munte. Temperaturile maxime cresc puţin faţă de miercuri şi ajung la 21-22 de grade în sudvest, dar rămân sub 15 grade în depresiuni şi în jumătatea de nord a Moldovei.

În Capitală, joi aşteptăm 20 de grade şi vreme în general frumoasă.

http://www.realitatea.net/meteorolo...a-tara-vezi-prognoza-pe-trei-zile_821372.html
 
Ninsori la munte şi ploi în toată ţara, la sfârşitul săptămânii

Vom avea o săptămână cu ploi, iar soarele ne va încălzi puţin doar în ziua de joi. Meteorologii spun că, de vineri, vremea se va răci în toată ţara, iar la munte vor fi chiar ninsori.

ghiocel_snowdrop_87073800.jpg


Meteorologii spun că vom avea o săptămână cu vreme capricioasă, iar de vineri vremea se va răci în toată ţara, iar la munte va ninge.

"Vom avea ploi. Maximele sunt În apropierea maximelor normale, 10-19 grade. De vineri vor cobori sub valorile normale. Ploile vor veni cu răcire în toată ţara şi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare la munte, însoţite şi de intensificări ale vântului. E o săptămână cu vreme capricioasă. Va fi zgârcit cu noi soarele în această săptămână. Ziua de joi va fi una mai bună, dar până seara şi joi intra un alt sistem frontal în nordul ţării, sistem pe care îl găsim vineri în ţară", a declarat Elena Corduneanu, meteorolog Realitatea Tv.

http://www.realitatea.net/ninsori-la-munte-si-ploi-in-toata-tara-la-sfarsitul-saptamanii_821544.html
 
Prognoza meteo - 06 aprilie 2011

În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi local ploi slabe în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, sudul Transilvaniei şi al Moldovei.


Începând de seara, aria de nebulozitate va cuprinde jumătatea de nord-vest a ţării, dar numai în regiunile nordice va ploua, izolat.

La munte, la peste 1.800 m altitudine, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de la poviţă şi ninsoare. Vântul va sufla mai tare în estul şi sud-estul teritoriului şi la munte. Temperaturile vor fi între 1 şi 19 grade C.

În Capitală, cerul va avea înnorări temporare în cursul zilei, când vor fi condiţii să plouă slab, apoi se va degaja. Temperaturile se vor încadra între 6 şi 16 grade C.

vreme_romania_06_04_1.jpg


vreme_europa_06_04_1_01.jpg


http://www.evz.ro
 
Meteorologii anunţă temperaturi de 23 de grade, joi, în sud-vestul ţării VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Joi, aerul cald ridică temperaturile la 22-23 de grade Celsius în regiunile din sud-vestul ţării. Joi noapte, însă, va ploua în aversă în nordul, centrul şi estul ţării, iar vântul va fi tot mai intens. Maximele scad în majoritatea regiunilor şi doar prin sud o să mai avem parte de valori de 18-20 de grade.

primavara_50659200.jpg


Chiar dacă nici joi soarele nu e prea generos, ne bucurăm de un aer cald care va reuşi să urce temperaturile la amiază până la valori între 14 şi 22 de grade Celsius. Dar semne că vremea se strică sunt încă de joi. Norii vor acoperi bună parte din cerul regiunilor vestice, nordice şi centrale, dar ploi lasă doar pe ici pe colo, urmând să se înteţească şi să cuprindă nordul ţării, unde vor veni sub formă de averse cu descărcări electrice.

Capitala se bucură joi de ceva mai multe grade. După o dimineaţă mai degrabă rece, cu 5-6 grade, amiaza va reuşi să urce mercurul la 20-21 de grade, dar norii vor acoperi când şi când soarele şi vântul se va fi şi el destul de sprinten. Meteosensibilii ar putea astăzi să aibă ceva dureri de cap din cauza presiunii atmosferice. Chiar dacă are o valoare destul de apropiată de cea confortabilă, scade accentuat de la 758 mm coloană de mercur.

Vremea se încălzeşte şi la munte, dar norii sunt destul de prezenţi peste crestele Orientale unde însă nu lasă prea multe ploi. Noaptea însă va tot aduna nori peste zona montană, iar ploile se vor extinde şi chiar vor deveni însemnate cantitativ cu acumulări şi de peste 20 de litri pe metru pătrat. Vântul este şi el agitat pe crestele înalte, iar la noapte chiar se aşteaptă să sufle susţinut în rafale.

Nori destul de mulţi vor fi şi în interiorul arcului carpatic, dar se mai strecoară şi câte o rază de soare. Ploile însă sunt puţine şi slabe, mai mult spre munte şi în estul Transilvaniei şi Maramureş, dar spre seară norii vor aduce recipitaţii serioase, însoţite, de altfel, şi de fulgere şi tunete. Chiar şi aşa, maximele vor atinge şi 21-22 de grade în Câmpia de Vest, dar vântul le va domoli la nivel de percepţie pentru că se simte destul de acut.

E mai cald şi în sud, iar norii lasă şi soarele din când în când să se zărească. Amiaza va aduce valori de 20 de grade în Buzău, 21 la Piteşti, Giurgiu şi Călăraşi în timp ce la Turnu Severin se va atinge o maximă 23 de grade.

Vremea se încălzeşte şi în Dobrogea, dar norii încă acoperă destul de mult soarele. Totuşi, amiaza va reuşi să adune nu mai puţin de 17 grade la malul mării şi 18 la Tulcea, unde sunt ceva şanse să dea şi câte un strop de ploaie.

Moldovenii au parte azi de ploi mai ales spre seară cînd vorbim de precipitaţii însemnate cantitativ, dar nici peste zi soarele nu se prea arată de sub nori. Maximele prind avânt însă, aşa că vor fi 17 grade la Suceava, 19 la Iaşi şi chiar 21 la Galaţi, dar vântul se intensifică şi el.

Vântul devine primul fenomen pe listă vineri în majoritatea regiunilor, iar în nordul ţării vom avea parte şi de temperaturi mult mai mici decât cele de joi. Vom avea maxime de la 10-12 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei, dar încă vor mai atinge 19-20 de grade în Câmpia Română. Sunt şanse să zărim şi soarele, dar ploile nu vor lipsi din nordul, centrul şi sudestul ţării.

Bucureştenii îşi încep ziua de cu 9-10 grade care până la amiază se vor tot aduna până la o valoare de 18-19 grade. Şi, după o dimineaţă destul de înnorată, avem toate şansele să zărim şi soarele după amiază, dar vântul e destul de agitat.

Sâmbătă răcirea vremii se generalizează, iar vântul se înteţeşte în majoritatea regiunilor. Maximele aşteptate vor fi între 8 şi 14 grade în jumătatea de nord a ţării şi între 14 şi cel mult 18 grade în restul regiunilor. În plus, plouă în nordul, centrul şi estul ţării, iar la munte se repornesc lapoviţele şi nonsorile.

În Bucureşti sâmbătă vântul va fi puternic şi neplăcut, iar maxima de 16-17 grade va părea, din această cauză, mai mică. Dar măcar ne bucurăm de un început de weekend cu soare.

http://www.realitatea.net/meteorolo...-tarii-vezi-prognoza-pe-trei-zile_822229.html
 
Prognoza meteo - 07 aprilie 2011

Vremea va fi caldă pentru acea stă dată, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 6 şi 22 de grade Celsius.


Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona de munte, unde ziua, izolat, va ploua slab, dar seara şi noaptea, pe arii relativ extinse, vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice.

Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, în special la munte. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare.


În Capitală, vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros, iar spre sfârşitul nopţii vor fi condiţii de aversă. Temperaturile vor fi cuprinse între 9 şi 21 de grade C.

vreme_romania_07_04_2.jpg


vreme_europa_07_04_1.jpg


http://www.evz.ro
 
Ziua de joi va fi placuta, dar spre seara se vor aduna norii mai peste tot, iar la noapte va incepe sa ploua in averse, cu descarcari electrice pe alocuri.

Perdeaua de nori ne va acoperi treptat, incepand din nordul tarii, coborand, usor, usor, catre partea centrala si apoi peste cea de sud. Vantul va bate slab.

Joi, maximele se vor incadra intre 14 si 22 de grade Celsius, dar vineri si sambata vor scadea semnificativ, mai ales in partea de nord, unde nu vor depasi 10 grade.

La Arad si Timisoara maximele vor atinge joi 22 de grade, la Satu Mare 19 grade, la Cluj Napoca 18 grade, la Craiova 22 de grade, la Brasov 17 grade, la Ploiesti 20 de grade, la Giurgiu 21 de grade, la Constanta 17 grade, la Galati 21 de grade, la Iasi 19 grade, iar la Suceava 17 grade Celsius.

In Capitala, vremea se mentine calda, dar spre seara vor fi conditii de ploaie, iar vineri si sambata chiar va ploua. Temperaturile nu vor scadea prea mult, de la 21 de grade joi, la 18, respectiv 17 grade in urmatoarele zile.

La munte, cerul va fi temporar noros si va ploua mai ales noaptea, dar vremea se va mentine calda pentru aceasta perioada din an. Incepand de vineri se va raci, insa. Cerul va fi temporar noros si va ploua local. Pe creste, mai ales pe timpul noptii, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.

Sambata, cerul va fi mai mult noros si pe arii relativ extinse se vor semnala precipitatii mixte.

ziare.com
 
Vremea se răceşte la sfârşit de săptămână în aproape toată ţara VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Aerul rece se simte de vineri în nordul ţării, dar de sâmbătă, maximele scad în toate regiunile. Duminică vorbim de valori termice sub ce ar fi normal în toată ţara, iar luni dimineaţă vor porni ziua şi cu valori negative, de minus 2, minus 3 grade în depresiuni. De altfel, maximele se vor opri la 7-8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi nu mai trec de 15-16 grade nici măcar în sud-vest.

innorat_34611800.jpg


După o dimineaţă agreabilă termic, ziua de vineri ne aduce o răcire drastică a vremii în jumătatea de nord a ţării, unde maximele ar putea să se oprească şi la 10 grade. În celelalte regiuni însă e posibil ca valorile termice la amiază să urce şi la 19-20 de grade. Dar fenomenul cel mai neplăcut, după cum informează Administraţia Naţională de Meterologie este vântul care se înteţeşte în toată ţara, atingând şi chiar depăşind 60-65 de km la oră la nivel local, şi chiar 100 de km la oră la munte. În plus, ploile nu vor da răgaz regiunilor nordice, centrale şi estice, iar pe crestele montane nu este exclus să revedem ceva lapoviţe şi ninsori, fenomene pe care le credeam uitate.

Schimbarea vremii nu se simte în Bucureşti deocamdată, aşa că ziua de vineri se anunţă mai degrabă însorită, e drept, după câţiva stropi de ploaie în zori. Dar, deşi maxima se avântă încă la 18 grade, vântul se înteţeşte şi în Bucureşti, aşa că vremea va părea mai degrabă rece. Presiunea atmosferică creşte în prima parte a zilei de la 757 mm coloană de mercur, pentru ca după amiază să înceapă să scadă, motiv pentru care meteosensibilii s-ar putea să nu se simtă azi prea confortabil.

Vreme se răceşte serios şi la munte vineri, mai ales în masivele nordice. În plus, cerul se întunecă peste Carpaţii Orientali, dar nu e prea însorit nici în restul zonei montane. Pe creste, precipitaţiile vin din nou sub formă de lapoviţă şi chiar ninsoare, iar vântul trece la înălţime şi de 100 de km la oră. Din păcate, dacă v-aţi făcut planuri de weekend în staţiunile montane, e bine să ştiţi că vremea continuă să se răcească şi precipitaţiile vor fi din ce în ce mai insistente în Carpaţii Orientali şi Meridionali mai ales, şi abia duminică e rost să se mai arate şi soarele. Dar, chiar dacă vremea pare să se mai amelioreze, vântul va sufla cu putere şi sâmbătă şi duminică.

Vremea se strică şii în jumătatea de nord a ţării unde se face frig, cu maxime şi de numai 10 grade, iar ploile vor cuprinde multe regiuni ale ţării. În sud însă încă ne mai bucurăm de soare şi de 20 de grade. După ploile de peste noapte din interiorul arcului carpatic, vremea continuă să fie înnorată şi ploioasă şi peste zi, dar când şi când se mai zăreşte şi câte o rază de soare. Se face frig însă şi doar în Banat şi Crişana se mai ating azi maxime uşor peste 15 grade, pentru că în rest vorbim de valori de 10 grade la Miercurea Ciuc şi 12 la Sibiu şi Cluj.

Ceva mai adăpostite de aerul rece sunt Oltenia şi jumătatea de vest a Munteniei. În plus nici ploile nu se prea arată în aceste zone, iar maximele ating 19 grade la Turnu Severin şi Craiova şi chiar 20 la Giurgiu şi Ploieşti. Ploile se arată în sud doar prin Bărăgan, dar vântul atinge cote deloc plăcute. În Dobrogea norii lasă ploi locale, iar vântul trece şi de 60 de km pe oră. Maximele sunt însă agreabile, cu valori de 14 grade la Constanţa şi 16 la Tulcea.

Jumătatea nordică a Moldovei are vineri parte de maxime de cel mult 12-13 grade, cum e cazul la Suceava şi Botoşani, iar vântul în rafale fură şi el câteva grade la nivel de percepţie. Ceva mai plăcut este în sud, cu 16 grade Celsius la gAlaţi.

De sâmbătă aerul rece se va simţi încă din zori, iar amiaza ne va aduce maxime sub 15 grade în nord şi centru până chiar spre 9 în depresiuni. În rest, valorile termice sunt o idee mai mari, cu valori între 15 şi 19 grade, cu cele mai avântate maxime în Oltenia şi vestul Munteniei. Dar vântul se simte acut în toate regiunile ţării, iar ploile se anunţă şi ele active în nord, centru şi est şi doar izolat în restul ţării.

Bucureştenii au parte de ceva soare, dar şi de ploaie şi, mai ales, de rafale supărătoare de vânt. Amiaza însă încă ne mai răsfaţă cu 18 grade.

Duminică vremea e rece, dar vântul se mai domoleşte. Maximele coboară sub 10 grade în nordul Moldovei şi bună parte din Trasnilvania. Cele mai ridicate valori nu vor mai trece de 15 grade în Oltenia, vestul Munteniei, Banat şi Crişana. Norii încă mai lasă ploi duminică, dar slabe, în nordul, centrul şi estul ţării, iar la munte e posibil să mai dea şi câte o lapoviţă sau o ninsoare.

În Bucureşti duminică avem parte de o vreme însorită, dar de la 4 grade în zori, amiaza nu va aduce mai mult de 15.

http://www.realitatea.net/vremea-se...a-tara-vezi-prognoza-pe-trei-zile_822645.html
 
Prognoza meteo - 08 aprilie 2011

Vremea se va răci îndeosebi în jumătatea de nord a ţării. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua local în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte. Pe crestele montane, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare.


În restul teritoriului, condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60 km/h, iar la munte va sufla, izolat, cu peste 100 km/h. Temperaturile vor fi cuprinse între 1 şi 20 de grade Celsius.

Şi în Capitală se va răci. Cerul va fi variabil. Trecător, în primele ore ale zilei, sunt condiţii să plouă slab. Temperaturile se vor situa între 5 şi 18 grade Celsius.


vreme_romania_08_04_1.jpg



vreme_europa_08_04_1.jpg


http://www.evz.ro/detalii/stiri/prognoza-meteo-08-aprilie-2011-926262.html
 
Vreme rece şi vânt puternic în toată ţara VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Vântul este mai intens în aceste zile nu numai deasupra României, ci în toate ţările central-estice şi de răsărit, unde au fost emise informări şi avertizări de vânt puternic. Sâmbătă şi în următoarele două zile plouă în regiunile nordice, iar la munte precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

innorat_34611800_89260300.jpg


Vântul este mai intens în aceste zile nu numai deasupra României, ci în toate ţările central-estice şi de răsărit, unde au fost emise informări şi avertizări de vânt puternic. Sâmbătă şi în următoarele două zile plouă în regiunile nordice, iar la munte precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Sâmbătă înfruntăm din nou vântul puternic, în rafale susţinute, de peste 60 km/h în ţară, iar la munte de peste 100 km/h. În regiunile nordice, centrale şi estice norii acoperă temporar cerul şi aduc ploi, iar la munte precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi ninsoare. În rest e soare, şi cu totul izolat sunt şanse să cadă câţiva stropi de ploaie. Maximele zilei pornesc de la 7...9 grade în Maramureş, estul Transilvaniei şi Bucovina şi ajung la 18...20 de grade în Lunca Dunării.

Şi în Bucureşti vântul prinde putere. Norii acoperă temporar cerul, dar din când în când se arată şi soarele. Cele aproximativ 17 grade de la amiază sunt apropiate de valorile normale pentru această dată. Presiunea atmosferică creşte treptat de la 745 mm coloană de mercur.

Vremea e aspră weekendul acesta la munte. Vântul continuă să bată cu putere, iar pe creste suflă cu peste 100 km/h. Atmosfera va deveni tot mai rece, iar dacă în cursul zilei plouă, noaptea precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali.

Duminică vântul mai pierde din putere, dar dimineaţă temperaturile scad sub pragul de îngheţ în depresiunile din nord şi centru. La primele ore din zi în nordul Moldovei şi în zonele de deal din Transilvania şi Maramureş, trecător cade lapoviţă.

Amiaza aduce maxime sub normele climatologice ale datei cu până la 5...6 grade. Asta înseamnă valori de 7...8 grade în estul Transilvaniei şi în Bucovina, până la 14...15 grade în regiunile sud-vestice şi sudice.

Sunt aşteptate ploi locale în regiunile nordice, centrale şi de răsărit, iar la munte cad lapoviţă, ninsoare şi vântul e intens.

Duminică la amiază sunt prognozate doar 13...14 grade în Bucureşti. Cerul va fi variabil, nu plouă, dar vântul e sprinten.

Săptămâna începe cu vreme rece pentru data din calendar. Maximele se vor încadra doar între 7 şi 14 grade. În jumătatea vestică a ţării soarele împrăştie norii, dar în rest vor fi înnorări. Sunt prognozate ploi în Moldova, Dobrogea şi local în Transilvania şi în Muntenia.

La munte în continuare cad lapoviţă şi ninsoare, iar vântul bate moderat, cu unele intensificări. Rafale de vânt vor mai fi şi în regiunile estice.

Luni în Bucureşti maxima zilei nu trece de 12...13 grade. Soarele se ascunde printre nori, însă şansele de ploaie sunt mici. Vestea bună este că vântul se va linişti.

http://www.realitatea.net/vreme-rec...a-tara-vezi-prognoza-pe-trei-zile_822968.html
 
Vânt puternic în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la munte

Vremea se va răci uşor. Cerul va avea înnorări în nordul, centrul şi estul teritoriului, unde pe arii relativ extinse va ploua.

În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va continua să prezinte intensificări în cea mai mare parte a ţării, suflând tare pe crestele montane şi în regiunile nordice, unde se vor semnala şi precipitaţii mixte.

Temperaturile se vor încadra, în general, între -2 şi 18 grade C.

În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 17 grade C, iar cele minime vor fi între 3 şi 4 grade Celsius.

vreme1-3.jpg


vreme2-2.jpg


http://www.evz.ro
 
Atentie! De astazi se strica vremea. Prognoza pana luni.


SAMBATA

60484144.jpg


Cerul va avea innorari temporare in nordul, centrul si estul teritoriului, unde local va ploua. In celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat. In zona de munte, iar noaptea si in regiunile nordice, vor fi precipitatii mixte. Vantul va continua sa prezinte intensificari in toata tara, pana la tare pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor incadra intre 9 si 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre -2 si 6 grade. Presiunea atmosferica va creste

DUMINICA

Vremea va fi mai rece decat in mod normal pentru aceasta data, in toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu innorari si local ploi slabe in nordul, centrul si estul tarii. In zona de munte si, trecator, in nordul Moldovei, precipitatiile vor fi mixte. Vantul va sufla moderat si cu intensificari locale, mai ales in cursul zilei. Temperaturile maxime se vor incadra intre 7 si 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre -2 si 6 grade, posibil usor mai coborate in depresiuni

LUNI

Vremea se va mentine mai rece decat in mod normal la aceasta data. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare si ploi slabe, local in nordul si nord-estul tarii si izolat in rest. In zona de munte vor fi si lapovite sau ninsori. Vantul va mai prezenta unele intensificari in regiunile estice si pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor incadra intre 8 si 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre -2 si 6 grade, mai coborate in depresiuni, unde se va produce bruma.

http://stirileprotv.ro
 
METEO: O zi de primăvară mai rece decât în mod normal.


Suntem în cea de-a doua lună de primăvară, însă temperaturile sunt mult mai mici decât media normală.

Temperaturile maxime nu vor depăşi astăzi 16 grade, iar cele minime vor ajunge până la - 2 grade Celsius.

În Bucureşti sunt prognozate 13 grade, cu şanse mari de precipitaţii. Sunt aşteptate precipitaţii mixte la munte şi în nordul Moldovei, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări locale.

Aceeaşi vreme rece este aşteptată şi mâine

Vor avea loc ploi slabe în estul şi vestul ţării. Vântul va sufla moderat, iar maximele vor ajunge la 15 grade. În Bucureşti, mâine vor fi 12-13 grade.

meteo_01_19a63ff57f.jpg



http://www.evz.ro
 
Temperaturi de -2 grade Celsius la jumătatea lunii aprilie

mare_9bfa775154.jpg


Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii aprilie.

Cerul va fi variabil în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în restul ţării temporar noros, cu ploi slabe. Noaptea înnorările vor cuprinde treptat majoritatea zonelor, iar ploile se vor semnala local în vest, nord-vest şi centru.

În zona de munte precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi pe crestele montane. Temperaturile se vor încadra între -2 şi 16 grade Celsius.


În Capitală, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit. Cerul va fi noros și vor fi condiţii de ploaie slabă. Temperaturile vor fi cuprinse între 1 și 14 grade C.


romania.jpg



europa.jpg


http://www.evz.ro/detalii/stiri/926523.html
 
Vremea va fi rece pentru această perioadă VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Aerul polar se retrage spre est, şi marţi lasă loc unui aer mai cald, care vine dinspre vestul Europei. Temperaturile cresc în vest şi în sud până la 20, 22 de grade, dar în restul ţării regimul termic caracterizează încă o vreme răcoroasă. Avem parte şi de precipitaţii care se extind la noapte peste nord, centru şi est, iar de miercuri în toate regiunile. La munte cad şi lapoviţe sau ninsori.

innorat_34611800_12080500.jpg


Aerul polar se retrage spre est, şi marţi lasă loc unui aer mai cald, care vine dinspre vestul Europei. Temperaturile cresc în vest şi în sud până la 20, 22 de grade, dar în restul ţării regimul termic caracterizează încă o vreme răcoroasă. Avem parte şi de precipitaţii care se extind la noapte peste nord, centru şi est, iar de miercuri în toate regiunile. La munte cad şi lapoviţe sau ninsori.

Şi luni vorbim tot despre o vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această dată. Din cauza masei de aer polar, dar şi a norilor care acoperă temporar majoritatea regiunilor, maximele vor fi cuprinse între 6 şi cel mult 16 grade. Ploile nu lipsesc nici ele, dar sunt puţine, şi pe arii restrânse, iar la munte vor fi lapoviţe şi ninsori. Vreme mai bună, cu cer variabil, va fi în vest şi în sud-vest. Vântul mai suflă cu intensficări şi astăzi în est şi pe crestele montane.

Şi în Bucureşti meteorologii anunţă tot vreme mai rece decât în mod obişnuit în acest moment din an. Printre nori se mai arată şi soarele, dar trecător sunt posibile ploi slabe. Vântul nu mai trece de moderat. După o dimineaţă răcoroasă cu cel mult 4 grade în termometre, la amiază vor fi 12, 14 grade, cu 3,4 grade mai puţin decât media climatologică a datei. Presiunea atmosferică nu are variaţii semnificative de la 751 mm coloană de mercur.

Este vreme rece şi dincolo de Prut. La amiază nu vor fi mai mult de 4 grade în nord, 6 la Chişinău şi 9 în Cahul, valori cu 7...8 grade mai mici decât cele obişnuite la această dată. Norii aduc şi astăzi ploi slabe, dar vântul e mai potolit.

Zi mai degrabă de iarnă, decât de început de aprilie, la munte. Vremea e mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Meridonalilor cerul va fi parţial noros în timpul zilei. În celelalte masive însă, norii aduc pe arii restrânse şi precipitaţii mixte, lapoviţă şi ninsoare. La noapte pătura de nori se extinde peste toată zona montană şi precipitaţiile revin în cea mai mare parte a Occidentalilor, local în Carpaţii Orientali şi în Meridionali. Vântul mai suflă în rafale pe creste.

Marţi vremea se mai încălzeşte puţin în vest şi în sud, dar este o zi răcoroasă în nord, în centru şi în est, unde cerul e mai mult noros şi local va ploua. La munte vor mai fi şi precipitaţii mixte. Vântul suflă în rafale la munte, dar prinde putere şi în vest. Maximele se vor situa între 5 grade în nordul Moldovei şi 21, poate chiar 22 de grade în Banat şi în Oltenia.

Vreme răcoroasă marţi şi la Bucureşti, cu cer temporar noros şi ploaie în a doua parte a zilei. Mercurul din termometre se opreşte la 14, 15 grade cel mult.

Miercuri se răceşte din nou, mai ales în jumătatea vestică a ţării. Norii acoperă cerul aproape întreaga zi şi plouă temporar în toate regiunile. În zona montană înaltă sunt încă semne de iarnă târzie, lapoviţă sau ninsoare. Vântul suflă destul de supărător în unele zone, iar maximele termice pornesc de la 4 grade şi se opresc la doar 14 grade. Uşor mai cald va fi în Muntenia, până la 17, 18 grade.

În Capitală miercuri se aşteaptă 16, poate 17 grade, dar cerul e mai mult noros şi spre seară va ploua.

http://www.realitatea.net/vremea-va...rioada-vezi-prognoza-pe-trei-zile_823474.html
 
Back
Top