RAIUL si IADUL
- Thread starter cristinateodora
- Start date
Angela74
New member
- Joined
- Jan 23, 2011
- Messages
- 1,207
- Reaction score
- 0
Raiul, iadul sunt in noi
Nu stiu cat va intereseaza, dar nu pot lasa ca o astfel de stire sa treaca fara ecou. In ceea ce ma priveste, consider ca este vorba de un eveniment istoric. Din presa occidentala, am aflat ca Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut in sfarsit ca raiul, purgatoriul si infernul, toponime de baza ale dogmei catolice, sunt niste metafore. Asadar, nu vom mai cauta in zadar cu ochii paradisul printre norii cumulonimbus, nici iadul in scoarta planetei. Suveranul pontif a declarat miercuri ca "Purgatoriul nu este un element din maruntaiele Pamantului, nici un foc exterior, ci unul interior."
Nu e insa primul care schimba o viziune fixata de secole. Ioan Paul al II-lea a sustinut si el, in august 1999, ca raiul si infernul sunt niste stari sufletesti, amintind, dupa cum observa si jurnalistii "El Pais", de una dintre cele mai celebre concluzii ale filosofului existentialist Jean Paul Sartre, in piesa de teatru "Cu usile inchise", si anume "Infernul sunt ceilalti". Fostul suveran pontif a declarat atunci ca "infernul, mai mult decat un loc, este o situatie in care se afla cel care se indeparteaza in mod constient de Dumnezeu". Iar raiul "nu este un loc fizic, intre nori, ci relatia vie si personala cu divinitatea”.
Concret, asta presupune o eliberare a mintii credinciosilor de temeri. Papalitatea, ca "autoritate" in domeniu, renunta la o escatologie apocaliptica, la imaginea unei divinitati razbunatoare si tortionare. Tot jurnalistii de la "El Pais" il citeaza pe un teolog precum Hans Kung care afirma in 1975: "Nu putem sa mai credem azi, ca in timpurile biblice, ca cerul este partea exterioara a tronului lui Dumnezeu. (...) Cerul credinciosilor nu este acelasi cu cerul astronautilor. Nu este un loc, ci un mod de-a fi. (...) Iar, prin infern, nu trebuie sa intelegem un loc al lumii subterane, ci excluderea din comuniunea cu Dumnezeu cel viu."
Cat despre purgatoriu, acesta a intrat in scena ceva mai tarziu cand Biserica a trebuit sa adune cumva fonduri pentru Cruciade. Si atunci, cineva a avut stralucita idee a inventarii unei trepte intermediare, intre Rai si Infern. Culmea, "evadarea" de acolo putea fi si ea obtinuta prin cumpararea de "indulgente". Atat in nume propriu, cat si pentru cei dragi si decedati.
Biserica Catolica incearca acum sa nu mai ignore descoperirile stiintei si nici spiritul acestor vremuri, constienta fiind ca intr-o lume in care calatorim spre alte planete, imaginile cu amorasi rozalii, dar si cele cu demoni inarmati cu furci nu prea mai au cum sa fie de actualitate. Probabil, in viitor, pentru convertirea si pastrarea credinciosilor nu va mai miza ca pana acum pe frica. Sau, daca o va face, atunci teama va fi una dintr-un registru mai subtil, simbolic, nu atat de grosolan ca in viziunile anterioare. Teama omului contemporan nu va mai fi trezita de niste flacari mitologice, in care sufla insusi Dumnezeu, ci de singuratate, de lipsa apartenentei, de lipsa sperantei.
Si ar mai fi ceva. Umanitatea s-a dovedit capabila, din pacate, sa depaseasca imaginatia teologilor de acum cateva secole. Nu am trecut noi cumva deja prin cateva iaduri? Nu ne-am dovedit mai inventivi decat insesi cele mai intunecate tablouri zugravite de cei mai obtuzi dintre preoti? Nu am avut noi lagare, cu foc si cu pucioasa, unde nici macar n-a mai contat criteriul moralitatii? Nu am depasit mereu limite si limite ale cruzimilor? Nu avem si acum ochi care ne supravegheaza, omniscienti, omnipotenti, deloc iertatori? Nu am fost deja acolo?
...continuare in pagina 2
http://www.flu.ro/articole/Controverse/Raiul_iadul_sunt_in_noi.html
Nu stiu cat va intereseaza, dar nu pot lasa ca o astfel de stire sa treaca fara ecou. In ceea ce ma priveste, consider ca este vorba de un eveniment istoric. Din presa occidentala, am aflat ca Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut in sfarsit ca raiul, purgatoriul si infernul, toponime de baza ale dogmei catolice, sunt niste metafore. Asadar, nu vom mai cauta in zadar cu ochii paradisul printre norii cumulonimbus, nici iadul in scoarta planetei. Suveranul pontif a declarat miercuri ca "Purgatoriul nu este un element din maruntaiele Pamantului, nici un foc exterior, ci unul interior."
Nu e insa primul care schimba o viziune fixata de secole. Ioan Paul al II-lea a sustinut si el, in august 1999, ca raiul si infernul sunt niste stari sufletesti, amintind, dupa cum observa si jurnalistii "El Pais", de una dintre cele mai celebre concluzii ale filosofului existentialist Jean Paul Sartre, in piesa de teatru "Cu usile inchise", si anume "Infernul sunt ceilalti". Fostul suveran pontif a declarat atunci ca "infernul, mai mult decat un loc, este o situatie in care se afla cel care se indeparteaza in mod constient de Dumnezeu". Iar raiul "nu este un loc fizic, intre nori, ci relatia vie si personala cu divinitatea”.
Concret, asta presupune o eliberare a mintii credinciosilor de temeri. Papalitatea, ca "autoritate" in domeniu, renunta la o escatologie apocaliptica, la imaginea unei divinitati razbunatoare si tortionare. Tot jurnalistii de la "El Pais" il citeaza pe un teolog precum Hans Kung care afirma in 1975: "Nu putem sa mai credem azi, ca in timpurile biblice, ca cerul este partea exterioara a tronului lui Dumnezeu. (...) Cerul credinciosilor nu este acelasi cu cerul astronautilor. Nu este un loc, ci un mod de-a fi. (...) Iar, prin infern, nu trebuie sa intelegem un loc al lumii subterane, ci excluderea din comuniunea cu Dumnezeu cel viu."
Cat despre purgatoriu, acesta a intrat in scena ceva mai tarziu cand Biserica a trebuit sa adune cumva fonduri pentru Cruciade. Si atunci, cineva a avut stralucita idee a inventarii unei trepte intermediare, intre Rai si Infern. Culmea, "evadarea" de acolo putea fi si ea obtinuta prin cumpararea de "indulgente". Atat in nume propriu, cat si pentru cei dragi si decedati.
Biserica Catolica incearca acum sa nu mai ignore descoperirile stiintei si nici spiritul acestor vremuri, constienta fiind ca intr-o lume in care calatorim spre alte planete, imaginile cu amorasi rozalii, dar si cele cu demoni inarmati cu furci nu prea mai au cum sa fie de actualitate. Probabil, in viitor, pentru convertirea si pastrarea credinciosilor nu va mai miza ca pana acum pe frica. Sau, daca o va face, atunci teama va fi una dintr-un registru mai subtil, simbolic, nu atat de grosolan ca in viziunile anterioare. Teama omului contemporan nu va mai fi trezita de niste flacari mitologice, in care sufla insusi Dumnezeu, ci de singuratate, de lipsa apartenentei, de lipsa sperantei.
Si ar mai fi ceva. Umanitatea s-a dovedit capabila, din pacate, sa depaseasca imaginatia teologilor de acum cateva secole. Nu am trecut noi cumva deja prin cateva iaduri? Nu ne-am dovedit mai inventivi decat insesi cele mai intunecate tablouri zugravite de cei mai obtuzi dintre preoti? Nu am avut noi lagare, cu foc si cu pucioasa, unde nici macar n-a mai contat criteriul moralitatii? Nu am depasit mereu limite si limite ale cruzimilor? Nu avem si acum ochi care ne supravegheaza, omniscienti, omnipotenti, deloc iertatori? Nu am fost deja acolo?
...continuare in pagina 2
http://www.flu.ro/articole/Controverse/Raiul_iadul_sunt_in_noi.html
Raiul este o gradina frumoasa in care totul este sub forma de suflete si totul este mirific si magnific.Iadul exista si este de fapt gheena focului unde toate sufletele pacatoase se vor purifica adica se vor lamuri precum aurul si argintul in cuptor.
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Deci Iadul e taramul mortilor, adica toti ajungem acolo dupa ce murim. Poi daca nu exista om fara de pacat...
Au descoperit cercetatorii drumul spre iad, intr-o lume subpamanteana?
Arheologii israelieni au descoperit dovezi ale unor ritualuri stravechi intr-o pestera din perioada romana, unde anticii credeau ca pot lua legatura cu Hades, taramul mortilor, aflat intr-o lume subpamanteana.
O veche legenda spune ca iadul este situat in zone mai ferite de pe Pamant, unde exista deschideri, usi, porti spre o lume nevazuta, precum Hades si infernul lui Dante, informeaza Huffington Post.
Cercetatorii exploreaza celebrele "pesteri gemene" aflate in afara Ierusalimului, unde s-au descoperit dovezi ale unor ritualuri pagane datand din perioada Imperiului Roman. Acestea sugereaza faptul ca oamenii au crezut ca pestera a fost un portal spre o lume subpamanteana.
Arheologii de la Universitatea Bar-Ilan din Israel au gasit 42 de lampi antice din epoca romana tarzie, despre care se crede ca au fost folosite in ritualuri stravechi din perioada cuprinsa intre secolul al II-lea d.Hr si secolul al IV-lea d.Hr.
Se spune ca si zeita greaca Demeter ar fi coborat pe taramul mortilor, Hades, pentru a-si cauta fiica decedata.
"In lumea antica este dificil, daca nu chiar periculos, sa incercam sa presupunem ca stim ceea ce oamneii din acele vremuri au crezut cu adevarat", a spus Daniel Schowalter, profesor de religie la Colegiul Carthage din Wisconsin.
"Hades a fost lumea mortilor, locul unde mortii 'au trait'. Atunci cand oamenii mureau, treceau intr-o alta forma de viata", a spus Schowalter, director al lucrarilor de excavatii in sitului istoric roman.
"Cel mai interesant este faptul ca oamenii au vrut sa aiba un contact cu lumea mortilor, ei recurgand la diferite ritualuri, prin care au crezut ca ar putea face acest lucru", a declarat profesorul Schowalter.
http://www.ziare.com/magazin/descop...ul-spre-iad-intr-o-lume-subpamanteana-1163378
Au descoperit cercetatorii drumul spre iad, intr-o lume subpamanteana?
Arheologii israelieni au descoperit dovezi ale unor ritualuri stravechi intr-o pestera din perioada romana, unde anticii credeau ca pot lua legatura cu Hades, taramul mortilor, aflat intr-o lume subpamanteana.
O veche legenda spune ca iadul este situat in zone mai ferite de pe Pamant, unde exista deschideri, usi, porti spre o lume nevazuta, precum Hades si infernul lui Dante, informeaza Huffington Post.
Cercetatorii exploreaza celebrele "pesteri gemene" aflate in afara Ierusalimului, unde s-au descoperit dovezi ale unor ritualuri pagane datand din perioada Imperiului Roman. Acestea sugereaza faptul ca oamenii au crezut ca pestera a fost un portal spre o lume subpamanteana.
Arheologii de la Universitatea Bar-Ilan din Israel au gasit 42 de lampi antice din epoca romana tarzie, despre care se crede ca au fost folosite in ritualuri stravechi din perioada cuprinsa intre secolul al II-lea d.Hr si secolul al IV-lea d.Hr.
Se spune ca si zeita greaca Demeter ar fi coborat pe taramul mortilor, Hades, pentru a-si cauta fiica decedata.
"In lumea antica este dificil, daca nu chiar periculos, sa incercam sa presupunem ca stim ceea ce oamneii din acele vremuri au crezut cu adevarat", a spus Daniel Schowalter, profesor de religie la Colegiul Carthage din Wisconsin.
"Hades a fost lumea mortilor, locul unde mortii 'au trait'. Atunci cand oamenii mureau, treceau intr-o alta forma de viata", a spus Schowalter, director al lucrarilor de excavatii in sitului istoric roman.
"Cel mai interesant este faptul ca oamenii au vrut sa aiba un contact cu lumea mortilor, ei recurgand la diferite ritualuri, prin care au crezut ca ar putea face acest lucru", a declarat profesorul Schowalter.
http://www.ziare.com/magazin/descop...ul-spre-iad-intr-o-lume-subpamanteana-1163378
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Eu am o nelamurire , conform Bibliei, iadul este cu siguranţă real !
Pedepsirea celor răi în iad va fi la fel de veşnică în ceea ce priveşte durata, tot astfel cum va fi şi răsplata celor mântuiţi în Rai, adică pentru toată veşnicia.
- Pedepsirea celor răi în iad este descrisă de-a lungul Sfintelor Scripturi ca fiind “focul cel veşnic" (Matei 25:41),
- "focul care nu se stinge" (Matei 3:12),
- "ocara şi ruşinea veşnică" (Daniel 12:2),
- un loc unde "viermele lor nu moare şi focul nu se stinge" (Marcu 9:44-49),
- un loc al "chinurilor" şi "văpăilor" (Luca 16:23,24),
al "pierzării veşnice" (2 Tesaloniceni 1:9),
- un loc al chinurilor "în foc şi pucioasă" unde "fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor" (Apocalipsa 14:10,11),
- un "lac de foc şi pucioasă" unde cei răi sunt chinuiţi "zi şi noapte în vecii vecilor" (Apocalipsa 20:10).
-Domnul Iisus Hristos Însuşi arată că pedeapsa iadului este fără sfârşit (Matei 25:46).
Dupa parerea multora Bilbila este cartea de capatai ,cea care detine adevaraul absolut de netagaduit.
Atunci cum putem interpreta ceea ce spunea in 1999 Ioan Paul al II-lea "raiul si infernul sunt niste stari sufletesti"......ca "infernul, mai mult decat un loc, este o situatie in care se afla cel care se indeparteaza in mod constient de Dumnezeu". Iar raiul "nu este un loc fizic, intre nori, ci relatia vie si personala cu divinitatea "
De altfel si Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut ca raiul, purgatoriul si infernul, toponime de baza ale dogmei catolice, sunt niste metafore.
Este clar ca-i vorba de propria nostra constiinta ca in noi este si Raiul si Iadul.
Mi-am amintit de babele de la tara care compatimesc pe cate unul care a gresit grav "saracul, si-a facut viata un iad"
Pedepsirea celor răi în iad va fi la fel de veşnică în ceea ce priveşte durata, tot astfel cum va fi şi răsplata celor mântuiţi în Rai, adică pentru toată veşnicia.
- Pedepsirea celor răi în iad este descrisă de-a lungul Sfintelor Scripturi ca fiind “focul cel veşnic" (Matei 25:41),
- "focul care nu se stinge" (Matei 3:12),
- "ocara şi ruşinea veşnică" (Daniel 12:2),
- un loc unde "viermele lor nu moare şi focul nu se stinge" (Marcu 9:44-49),
- un loc al "chinurilor" şi "văpăilor" (Luca 16:23,24),
al "pierzării veşnice" (2 Tesaloniceni 1:9),
- un loc al chinurilor "în foc şi pucioasă" unde "fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor" (Apocalipsa 14:10,11),
- un "lac de foc şi pucioasă" unde cei răi sunt chinuiţi "zi şi noapte în vecii vecilor" (Apocalipsa 20:10).
-Domnul Iisus Hristos Însuşi arată că pedeapsa iadului este fără sfârşit (Matei 25:46).
Dupa parerea multora Bilbila este cartea de capatai ,cea care detine adevaraul absolut de netagaduit.
Atunci cum putem interpreta ceea ce spunea in 1999 Ioan Paul al II-lea "raiul si infernul sunt niste stari sufletesti"......ca "infernul, mai mult decat un loc, este o situatie in care se afla cel care se indeparteaza in mod constient de Dumnezeu". Iar raiul "nu este un loc fizic, intre nori, ci relatia vie si personala cu divinitatea "
De altfel si Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut ca raiul, purgatoriul si infernul, toponime de baza ale dogmei catolice, sunt niste metafore.
Este clar ca-i vorba de propria nostra constiinta ca in noi este si Raiul si Iadul.
Mi-am amintit de babele de la tara care compatimesc pe cate unul care a gresit grav "saracul, si-a facut viata un iad"
bodo
Prieten
- Joined
- Nov 29, 2009
- Messages
- 9,993
- Reaction score
- 0
Si sa stii ca e o teorie cat se poate de credibila. Frumos spus stari sufletesti. Indiferent cum le numim, metafore, stari sufletesti, nici io nu cred in existenta fizica a lor. Insa omul se agata de orice speranta ca moartea nu inseamna, de fapt, sfarsitul.
Angela74
New member
- Joined
- Jan 23, 2011
- Messages
- 1,207
- Reaction score
- 0
Descrierile din biblie incearca sa zugraveasca o stare de spirit cat mai chinuitoare posibila, asa cumo intelegeau/inteleg oamenii.
Cum inteleg eu ceea ce spunea papa: in deplina constiinta se indeplineste voia omului. Pedeapsa nu este ''aplicata'' este ceea ce omulalege. Dupa moarte, daca acceptam ideea ca viata nu are sfarsit, ca devenim/redevenim(?) spirit acesta continua sa traiasca cu sau fara Dumnezeu. Absenta Lui este starea de spirit chinuitoare deoarece El este sursa de viata, spiritul din care ne-am nascut si spre care tindem. Daca am fi fost creati in absenta lui Dumnezeu, de diavol, spre ex, ceea ce nu este posibil, acea stare negativa ar lua forma uneia pozitive, fiind sursa spiritului viu. Dar diavolului ii lipseste cu desavarsire posibilitatea de a crea viata din moment ce elinsusi este creatia lui Dumnezeu, spirit care a incercat sa fie asemeni Lui.
Oricum intrebarile, dubiile, nu se rezolva, daca ne gandim la caracterul definitiv al acelei stari. Aceasta alegere ar trebui facuta in deplina cunostinta de cauza , asa cum au facut-o ingerii cazuti, stau si ma intreb daca avem posibilitatea ,macar pt un moment in aceasta viata de a avea acea constiinta deplina a ceea ce este, pt a putea alege. Daca macar o farama a acelei constiinte ne este negata ,alegerea nu mai este libera si cum Dumnezeu este spiritul suprem Just si Drept atunci trebuie sa tina cont de asta.
Cum inteleg eu ceea ce spunea papa: in deplina constiinta se indeplineste voia omului. Pedeapsa nu este ''aplicata'' este ceea ce omulalege. Dupa moarte, daca acceptam ideea ca viata nu are sfarsit, ca devenim/redevenim(?) spirit acesta continua sa traiasca cu sau fara Dumnezeu. Absenta Lui este starea de spirit chinuitoare deoarece El este sursa de viata, spiritul din care ne-am nascut si spre care tindem. Daca am fi fost creati in absenta lui Dumnezeu, de diavol, spre ex, ceea ce nu este posibil, acea stare negativa ar lua forma uneia pozitive, fiind sursa spiritului viu. Dar diavolului ii lipseste cu desavarsire posibilitatea de a crea viata din moment ce elinsusi este creatia lui Dumnezeu, spirit care a incercat sa fie asemeni Lui.
Oricum intrebarile, dubiile, nu se rezolva, daca ne gandim la caracterul definitiv al acelei stari. Aceasta alegere ar trebui facuta in deplina cunostinta de cauza , asa cum au facut-o ingerii cazuti, stau si ma intreb daca avem posibilitatea ,macar pt un moment in aceasta viata de a avea acea constiinta deplina a ceea ce este, pt a putea alege. Daca macar o farama a acelei constiinte ne este negata ,alegerea nu mai este libera si cum Dumnezeu este spiritul suprem Just si Drept atunci trebuie sa tina cont de asta.
anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Cred ca e o stare rezultanta a propriei noastre constiinte , a propriilor valori . Nu-mi amintesc daca doar am citit aceasta povestioara cu talc sau am postat-o dar se potriveste manusa pe tema pe care o discutam.
Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi l-a rugat: “Doamne, aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”
Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre ele iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas cu tocană care mirosea atât bine de îi lăsa omului gura apă.
Cu toate acestea, oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi... Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline...
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul. Vino să îţi arăt şi Raiul!”
Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa... Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană cu un miros deosebit de îmbietor. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri, dar aceştia păreau bine hrăniţi, râdeau şi vorbeau între ei.
Omul pios a spus: “Nu înţeleg!”
“Este foarte simplu”, i-a explicat Dumnezeu. “Aceşti oameni fericiţi şi sănătoşi au învăţat să se hrănească unii pe alţii, în timp ce ceilalţi se gândesc doar la ei înşişi!...”
Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi l-a rugat: “Doamne, aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”
Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre ele iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas cu tocană care mirosea atât bine de îi lăsa omului gura apă.
Cu toate acestea, oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi... Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline...
Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul. Vino să îţi arăt şi Raiul!”
Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa... Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană cu un miros deosebit de îmbietor. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri, dar aceştia păreau bine hrăniţi, râdeau şi vorbeau între ei.
Omul pios a spus: “Nu înţeleg!”
“Este foarte simplu”, i-a explicat Dumnezeu. “Aceşti oameni fericiţi şi sănătoşi au învăţat să se hrănească unii pe alţii, în timp ce ceilalţi se gândesc doar la ei înşişi!...”