• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Rusinea de a exterioriza credinta in Dumnezeu

A

Admin1

Administrator
Joined
Oct 28, 2009
Messages
24,552
Reaction score
0
Voi vorbi in acest articol despre cei ce cred in Dumnezeu, dar le este rusine sa recunoasca. Insasi Biblia, care este cuvantul lui Dumnezeu, vorbeste despre acest lucru:"Si veti fi urati de toti din pricina numelui Meu; dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui." (Matei 10:22)Nu cred ca exista cineva care sa nu creada in sufletul lui in Dumnezeu, numai ca acelei persoane ii este frica, rusine, de reactia celor din jur si inainte ca acesta sa-si exteriorizeze trairile isi va pune intrebarea: "oare ce vor spune cei din jur?""oare vor rade de mine?".Aceste intrebari sunt gresit puse pentru ca ele il vor impinge in a ascunde credinta lui in Dumnezeu. Nu trebuie sa ne fie rusine in a vorbi despre El, in a recunoaste credinta Lui, pentru ca vom simti o usurare a sufletului.Este oare o infractiune in a crede in Dumnezeu? Si totusi, dupa cum spune si El, ceilalti ne vor uri pentru asta. De aceea, nu trebuie sa luam in cosiderare rautatile celor din jur, ci trebuie sa rabdam pana la sfarsit cu garantia ca vom fi mantuiti de Dumnezeu.De ce ne urasc cei din jur? Pentru ca le este rusine sa recunoasca credinta in El, ca ne invidiaza ca noi am reusit sa impartasim Cuvantul Lui altora, iar ei nu au avut puterea asta.Iov care "era un om adevarat, neprihanit, drept, cinstitor de Dumnezeu" afirma:"gol am iesit din pantecele maicii mele" (Iov 1:21). Acesta ne da de inteles ca omul se naste "gol", adica fara de pacat. La nastere toti avem un singur Dumnezeu. Este gresit spus ca daca te nasti intr-o familie de credinciosi, obligatoriu devii si tu credincios. Fiecare dintre noi are dreptul la alegere intre bine si rau, are dreptul sa-si deschida pleoapele si sa vada, sa simta prezenta lui Dumnezeu, chiar daca acest lucru se va face la o varsta mai frageda sau mai inaintata.Dumnezeu exista, nu putem nega asta, prin simplul fapt ca fiintam.Acela care vorbeste despre Dumnezeu, nu trebuie sa aiba o infatisare anume, o pregatire specifica pentru aceasta, ci este de ajuns credinta in El. Dam exemplu pe David care era fiul cel mai mic al lui Iesei si era cioban: "acela paste oile"(1Regi 16:11). Acest David mai avea inca o trasatura, nicidecum ceva legat in ale razboiului, si anume cantatul la harpa. El, prin puterea lui Dumnezeu, l-a invins pe Goliat la Soco spre mirarea celor doua tabere adverse: filistenii si israelitii, condusi de Saul, care il considera un copilandru.Dumnezeu este unul singur si adevarat, chiar David care a ajuns unul din regii poporului lui Dumnezeu confirma acest lucru: "Tu m-ai mantuit, Doamne, Dumnezeul adevarului" (Ps 30:5)Apostolul Ioan afirma:"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (In 14:6).Necredinta in Dumnezeu este un pacat capital, iar aceasta reiese din avertizarea Mangaietorului."Si El, odata venit, va vadi lumea de pacat si de dreptate si de judecata: de pacat, pentru ca ei nu cred in Mine." (In 16:8-9).

Posted on Sun, 03 Feb 2008 12:03:00 +0000 at http://frateleciprian.blogspot.com/2008/02/rusinea-de-exterioriza-credinta-in.html
Author: noreply@blogger.com (Brother Ciprian)
 
Vorbim de acelasi Dumnezeu de a dat potopul?
De acelasi care a distrus Sodoma si Gomora?
De acelasi in numele cui de vreo 2000 de ani se tot duc razboaie?
 
Gogu said:
Vorbim de acelasi Dumnezeu de a dat potopul?
De acelasi care a distrus Sodoma si Gomora?
De acelasi in numele cui de vreo 2000 de ani se tot duc razboaie?
Click to expand...

Toate au rostul lor. Cine suntem noi ca sa judecam ce face si cum actioneaza DUMNEZEU ?
 
Eu cred ca amandoi aveti partea voastra de dreptate. Razboaielel le duc oamenii, din mintea lor sucita, nu divinitatea.
Sodoma si Gomora nu au rezolvat problema desfraului, dovada ce vedem in jurul nostru. Iar potopul...chiar nu ii vad rostul.
 
Rusinea nu exista ca sentiment. Ea este o forma mai diminuata a fricii. Frica de a fi respins datorita unui lucru. Cu alte cuvinte, este o limita. De ce sa ne fie rusine sa spunem ca avem credinta in Dumnezeu? Fie ca ne convine sau nu, ceva din El, din Dumnezeu, este inca in noi. A-ti fi rusine sa spui ca ai credinta in Dumnezeu este acelasi lucru cu a-ti fi rusine de credinta si increderea in tine. Suntem Yin si Yang, Alb si Negru de la inceputul vietii pana la pasirea in eternitate. Suntem noi, cu bune si rele, dragastosi sau rautaciosi. A nega credinta in Dumnezeu inseamna si a nega credinta in Iubire; un om lipsit de privilegiul de a darui Iubire este cel mai sumbru tablou pe care il poate ,,picta" viata.
 
A fost o perioada in care credeam dar imi era rusine sa recunosc .Apoi a venit o vreme in care nici nu mai stiam cine sunt nu mai credeam in nimeni si in nimic ,lucrurile sau aranjat printro insiruire de intimplari mai putin fericite .Astazi sunt in alt stadiu al evolutiei Dumnezeu este in mine eu nu mai pot trai fara El! Uneori imi vine sa strig bucuria pe care o simt El nu e rau sau bun el e totul ,restul e alegerea noastra.
 
Sa-mi fie rusine in a-mi exterioriza credinta in Dumnezeu?
Niciodata,nu as face asa ceva.
 
Bun. Deci sa expun si eu cu certitudinea aproape certa () ca nu voi fi in consens cu Roby.
Dupa 2000 de ani de cind a inceput sa fie propovaduit cuvintul lui Isus pe Pamant cistigind pas cu pas, oameni si teritorii, nu cred ca se mai poate vorbi in acelasi mod despre riscurile de exteriorizare a credintei si nu cred ca se mai poate vorbi despre rusine.
Oamenii au diferite ... credinte (=certitudini, convingeri ): in profesie, in hobby-le lor, in familie etc, sustenabile prin dovezi materiale si pe care si le apara cu preturi mai mari sau mai mici, in dispute organizate sau nu () .
Uni oameni cred in Dumnezeu, indiferent cum este denumit in crestinism, budism, hinduism, islamism, satanistm etc sau sunt atei - avind si acestia din urma propria lor credinta. Iar credinta in Dumnezeu este de asemenea aparata de cei care o poseda, cu preturi mai mari sau mai mici, in dispute organizate sau nu :D.
Credinta in DUmnezeu este o stare de spirit - pe linga o filozofie de viata, probabil - care nu e sustenabila prin dovezi materiale dar nu cred ca acesta e motivul pentru care multi oameni (exceptind oamenii bisericii care au ca profesie - sa transmita cuvintul lui DUmnezeu) nu-si exteriorizeaza mereu, credinta; iar omul a mai invatat in 2000 ani, sa guste din libertatea de a cauta cu mintea si sufletul, propria cale - intre limitele preidicilor sau dincolo de ele. Si cred (sau sper?) ca omul se deprinde tot mai mult cu a repsecta credintele celuilalt; ma rog, ultimul aspect e mai prost aspectat ().
Credinta nu mai inseamna exclusiv smerenie si penitenta.
 
Nu cred ca la noi se pune astfel problema,ci dimpotriva:majoritatea se declara credinciosi,din dorinta de a nu fi altfel decat ceilalti
Sa nu uitam ca suntem in fruntea listei la declararea credintei,cel putin in europa
La noi numai 0,003% sunt atei declarati,adica 8500 pers,fata de suedia,de ex,in care la biserica merg 5%...(sau alte popoare vestice educate,care nu dau probleme autoritatilor precum o fac credinciosii romani...)
As zice ca la noi e rusine sa spui ca esti ateu
 
Da ar fi trebuit sa spun mai bine frica de a ma exterioriza .Faptele au stat cam asa ,am fost crescuta de bunica care m-a invatat ce inseamna credinta ,parinti nu miam cunoscut decit mult mai tirziu .O perioada am fost nevoita sa locuiesc cu tatal meu care nu credea si care peundeva imi indusese si mie semne de intrebare si m-am lasat luata de val .Mai tirziu mi -am dat seama ca lucrurile stau altfel am inceput sa merg iar la biserica dar cu timpul pe tata la deranjat asta si au inceput represalile .La inceput numai verbale apoi fizice ,a ajunsese ca in ultima instanta a venit in timpul slujbei si a agresat si pe parinte .Am suferit enorm ,pentru ca nu spuneam la nimeni ce indutam acasa ,imi doream sa se deschida pamintul sa intru in el de rusine .Dupa o perioada nu am mai suportat si am plecat de acasa .Asa ca nu neaparat rusinea ca multi rideau de mine ca merg des la biserica ci si teama ca iar voi primi o corectie pentru asta ma facut uneori sa ma ascund .
 
Mie nu-mi este rusine cu credinta mea, insa, nu stiu exact unde ma plasez .cred in Dumnezeu, in Isus, dar nu cred in biblie si in biserica. asa ca sunt pur si simplu credincios. Avem oare nevoie de ajutoare din afara pentru a crede? Nu.
 
Raspund invitatiei tale, ANUK, si postez.

”Nu oricine imi zice: Doamne, Doamne, va intra, spune Domnul Iisus, in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

Mie, ani in urma, cand trebuia sa vorbesc despre Dumnezeu, mi se punea un nod in gat si imi era rusine sa deschid gura. Nu stiam decat doua rugaciuni : Tatal Nostru si Ingerasul meu.
Azi nu imi mai este rusine sa deschid gura si sa vorbesc despre Dumnezeu mai ales ca, intre timp am capatat (prin experienta si patanii proprii) si ceva exemple ce pot fi date concret unde, fara ajutorul Divin, nu as fi reusit prin forte proprii.
Din pacate insa, azi ca si in trecut, omul ce vorbeste despre Dumnezeu este batjocorit, hulit, injurat pentru ca trebuie sa se implineasca spusele Mantuitorului nostru Iisus Hristos : Matei 10-22 ”Si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pană in sfarşit, acela se va mantui.”

Si nu imi mai este rusine sa vorbesc despre Dumnezeu pentru ca stiu ca si eu sunt fiica lui. Noi toti suntem fii si fiice de Dumnezeu. Tuturor ne este lasata posibilitatea mantuirii cu putin efort trupesc.
Nimic din ceea ce facem sau gandim nu este strain Tatalui. Nimic nu se face fara voie de la Dumnezeu. Degeaba se infumureaza oamenii si isi atribuie reusite uitand ca in trupurile lor sta Duh Sfant din voia Tatalui ...... Matei 10-30 ”La voi insa si perii capului, toti sunt numarati.”

Acestea sunt interpretarile mele si nu doresc sa le impun ca fiind adevar absolut sau litera de lege. :)
 
Cristina, mare dreptate ai.
Desi sa stii ca in Biblie se spune ca suntem mai mult decat fii si fiicele lui Dumnezeu ;)
 
Da SURVI. Suntem mai mult decat fii si fiice de Dumnezeu. Cu putina stradanie putem deveni co-creatori. Am citit ceva in ultima vreme, din care reiesea faptul ca :
Dumnezeu este Lumina si Iubire in stare pura. Nu exista nici rai nici iad. Exista doar apropiere sau departare de Dumnezeu. Raiul si iadul sunt cuvinte pamantene iar departarea de Dumnezeu, sufletele o descriu ca fiind cea mai crunta tortura. Daca sufletele ar sti ce inseamna sa traiesti in intuneric, chiar si pentru o scurta perioada de timp, - ar renunta la activarea polaritatii lor negative.

Iar la destrupare, apare moartea care este o entitate ce se subordoneaza direct lui Dumnezeu. Datorita acestei subordonari moartea poate strabate toate planurile astrale si lumile. Ea este vesnica. A aparut o data cu creatia si ajuta la implinirea ei. Este o fiinta evoluata si respectata. Noi insa o vedem ca fiind negativa pentru ca (zicem noi) apare cand ne asteptam mai putin. Din contra . Moartea apare cand primeste semnalul : nici mai devreme - nici mai tarziu. Ea taie legatura dintre suflet si trup si ajuta la desprinderea acestuia de planul terestru. Apoi ia sufletul si il duce in planul astral unde il ajuta sa isi gaseasca locul (mai aproape sau mai departe de Dumnezeu si de Lumina).
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top