anuk
Moderator
- Joined
- Oct 28, 2009
- Messages
- 59,925
- Reaction score
- 0
Înălţarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii) – 14 septembrie
Este una dintre marile sărbători creştine. O zi închinată cinstirii Crucii Domnului – altarul Jertfei mântuirii noastre. Începutul acestei vechi sărbători creştine se leagă de numele marilor Împăraţi creştini: Constantin cel Mare şi mama sa Elena, cei care au dat libertatea de credinţă tuturor creştinilor din Imperiul Roman (Edictul de la Milano din 313). Tradiţia creştină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porţile Romei, împotriva rivalului său Maxenţiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldaţii să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns astfel Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieţii sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creştinilor, punând astfel capăt unui lung şir de persecuţii nedrepte, cărora le-au căzut victime enorm de mulţi martiri ai creştinătăţii, pe care Biserica îi pomeneşte până astăzi.
Acesta a fost doar începutul convertirii unuia dintre cei mai de seamă împăraţi romani, care a făcut atât de mult bine creştinilor. A căutat să repare nedreptăţile făcute de împăraţii persecutori de până la dânsul. Mama sa Elena, pe care istoria o consemnează ca pe o femeie foarte credincioasă, a avut dorinţa expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească şi locul mormântului Domnului şi Crucea Sa, pe care S-a jertfit spre mântuirea lumii. Trecuseră câteva veacuri de la acele evenimente. Istoria ştersese multe dintre urmele acelor momente cutremurătoare. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruinţă extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum şi Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioşilor, ca să fie spre închinare şi cinstire celor ce mărturiseau credinţa creştină. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi de 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci.
Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferinţa şi de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creştinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câştigat mântuirea, salvarea, izbăvirea din robia păcatului, a morţii, a distrugerii spre care omenirea se îndrepta din pricina căderii în păcat. Fără Cruce nu ar fi existat Jertfa şi nici Învierea! Nu se poate mântuire fără Cruce. La mântuire nu putem ajunge decât prin Cruce! Cuvântul Mântuitorului ne descoperă mai multe sensuri ale Crucii: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie!” (Marcu 8,34) Despre care Cruce vorbeşte Domnul aici?
Primul înţeles al cuvântului Cruce este acela al lemnului pe care Domnul şi-a vărsat sângele şi şi-a dat viaţa pentru noi. Numai El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a putut să transforme acest obiect de ocară în obiect de cinstire. Un act generos, unic, dumnezeiesc, a transformat unealta călăilor în unealtă a mântuirii oamenilor, în obiect de cinstire şi de sfinţire. Crucea este semnul Jertfei Mântuitorului!
Al doilea înţeles al Crucii este cel de destin personal. Vorbim de „crucea vieţii”, dar nu în sensul de predestinare („ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” – concepţie populară eronată). Dumnezeu a rânduit oamenilor nişte coordonate în care se înscrie viaţa fiecărui om (timpul când ne naştem, locul, familia, ţara, ş.a.). Dar nu sunt toate acestea coordonatele vieţii unui om. Acesta este doar destinul brut, pe care omul, fiinţă liberă, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să-l perfecţioneze, să-l desăvârşească. „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5,48). Suntem chemaţi să facem totul ca să ne desăvârşim, să tindem spre sfinţenie, spre viaţa în comuniune cu Dumnezeu! Acesta este adevăratul destin al vieţii noastre!
Crucea mai înseamnă şi încercările vieţii noastre, suferinţele, durerile, greutăţile şi eşecurile prin care toţi trecem. Ele sunt pietre de hotar care ne călăuzesc spre mântuire. Aşa cum Mântuitorul a îndurat din Iubire atâtea suferinţe pentru noi, oamenii, şi noi suntem chemaţi să acceptăm cu tărie, cu credinţă, cu încredere, toate încercările vieţii noastre. Ele sunt crucea noastră. Fiecare om are crucea lui, care nu seamănă cu a celorlalţi. Este o cruce unică! Şi trebuie să o purtăm.
A-ţi lua crucea mai înseamnă şi altceva: a înţelege şi a accepta că destinul fiecărui om este, în acelaşi timp, pământesc şi ceresc. Avem de împlinit o misiune aici, pe pământ, dar în acelaşi timp trăim pentru viaţa cerească, pentru Împărăţia lui Dumnezeu! De aceea Crucea este interpretată ca o intersectare a axei orizontale a vieţii pământeşti, cu axa verticală a vieţii dumnezeieşti.
Pentru creştini, Crucea este şi un mijloc de mărturisire a credinţei creştine. Obiceiul străvechi de a ne însemna cu semnul Sfintei Cruci este un mod văzut de a mărturisi că suntem creştini, că Îl mărturisim pe Iisus ca Domn şi Mântuitor. Spunând „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” – formula care se rosteşte de către preot la Botez, este ca şi cum am recunoaşte de fiecare dată credinţa noastră în Sfânta Treime, reactualizând spiritual Botezul. Este şi o cerere prin care Îi cerem lui Dumnezeu iubirea Sa, ocrotirea, ajutorul.
Crucea mai este înţeleasă şi ca armă spirituală împotriva răului, a puterilor demonice. Însemnându-ne cu simbolul Crucii, ne încredinţăm lui Dumnezeu şi ocrotirii Lui. Nu putem să nu cinstim Crucea Domnului! Însuşi Sfântul Apostol Pavel amintea despre cei care batjocoreau acest simbol sfânt al tuturor creştinilor: „cuvântul Crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, ce ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”(I Cor.1,18).
În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este aşezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului locaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemaţi să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cântările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor:
„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău” (Troparul Înălţării Sfintei Cruci).
„Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă (Condacul Înălţării Sfintei Cruci).
In popor i se mai spune Ziua Crucii si este considerata data ce vesteste sfarsitul verii si inceputul toamnei.
Batranii spun ca de Ziua Crucii se inchide pamantul, luand cu sine insectele, reptilele si plantele care au fost lasate la lumina in primavara. In lumea satelor inca se mai crede ca serpii, inainte de a se retrage in ascunzisurile subterane (unde vor hiberna pana in primavara urmatoare), se strang mai multi la un loc, se incolacesc si produc o "piatra nestemata", folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
Pasarile incep sa plece in stoluri spre alte tari, anuntand venirea toamnei. Florile incep sa se ofileasca iar cele care se mai pastreaza proaspete (busuiocul, menta, cimbrul, maghiranul, matraguna) sunt considerate magice. Acestea sunt culese in buchetele si sunt duse la biserica pentru fi puse in jurul crucii si a fi sfintite. Plantele sfintite se pastreaza in casa, la icoane, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli.
Ziua Crucii se bucura si de alte semnificatii. In zonele viticole, marcheaza inceputul culegerii viilor, fiind numita si Carstovul viilor. In unele locuri, mai exista inca obiceiul de a chema preotul pentru sfintirea locului unde se vor aseza butoaiele cu vin. In credinta poporului roman, strugurii ultimei tufe de vie nu se culeg nicodata, fiind lasati prinos lui Dumnezeu si pasarilor cerului, acestia fiind numiti "Strugurii lui Dumnezeu".
In serile culesului, podgorenii fac focuri din vita uscata, in jurul carora petrec cu mancare, bautura si muzica. In satele din Transilvania, obiceiul poarta numele Suretiu.
Tot in aceasta zi, se bat nucii si se recolteaza din padure ramurele de alun. In traditia populara, alunul este considerat ca fiind un arbore cu functii magice, iar ramurile culese de Ziua Crucii capata calitati miraculoase. Fantanarii le foloseau pentru depistarea izvoarelor subterane iar alti oameni pentru detectarea comorilor ascunse.
In Ziua Crucii nu se lucreaza pe camp sau in casa, pentru a nu atrage primejdiile si nu se consuma alimente sau samburii care au forma unei cruci (peste, usturoi, prune, nuci).
Se spune ca Ziua Crucii aduce leac si pentru pomii neroditori. Oamenii atarna in ramurile pomilor fara de rod vite de castraveti, curpeni de pepene si cruci de busuioc sfintit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.
Acum se fac si prognozari meteorologice:
- daca tuna de Ziua Crucii, toamna va fi lunga
- daca cocorii incep sa plece, timpul se va raci in curand
- daca ciorile incep sa chiraie, va cadea bruma
- daca se coc calinele, va fi iarna timpurie
Fiind mare sarbatoare, de Ziua Crucii se impart pomeni pentru cei trecuti pe taramul celalalt. In ulcele noi, impodobite cu fir rosu la toarta, se toarna apa rece de izvor, lapte sau miere, iar deasupra se asaza un colac sau un covrig. Pomana este oferita mai ales copiilor si nevoiasilor, alaturi de o lumanare si un cuvant bun.
_______________________________________________
Ziua Crucii. Şarpele casei
Maura Anghel
În fiecare an, pe 14 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum i se mai spune în popor. Situată în perioada opusă Alexiilor (17 martie), la Ziua Crucii se închide pămîntul, luînd cu sine insectele, şerpii şi ierburile care au fost lăsate la lumină în primăvară. Cele care în cursul anului au făcut rău oamenilor sînt lăsate să îndure frigul toamnei şi al iernii. Plantele care înfloresc după această dată, în special brînduşa de toamnă şi fragii, sînt "necurate" şi aparţin morţilor.
În calendarul viticol, acum începe culesul viilor, moment cunoscut în multe locuri drept Cîrstovul viilor, şi se bat nucii. La Cîrstovul viilor mai există încă obiceiul de a chema preotul pentru săvîrşirea de rugăciuni în locul unde se vor aşeza butoaiele cu vin. Podgorenii postesc o săptămînă întreagă şi fac rugăciuni la vii şi în pivniţe. Chiar dacă vremurile moderne le oferă multe mijloace care le uşurează munca, mulţi gospodari mai păstrează obiceiul de a călca primii struguri adunaţi în coşarcă. Apoi, cînd toarnă prima vadră de vin în butoi, pun busuioc la gura butiei, se adună toţi şi chiuie. Podgorenii mai vîrstnici respectă obiceiul la fiecare butoi pe care îl umplu cu must. Nimeni nu uită nici de strugurele lui Dumnezeu: podgorenii nu culeg poama de pe ultimul buştean şi o lasă ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
Se spune că Ziua Crucii aduce leac şi pentru pomii neroditori. Dacă în copacul care n-a avut fructe se pun curpeni de pepene, anul viitor cu siguranţă va rodi. De Ziua Crucii nu se mănîncă mere, struguri sau nuci pentru că au sîmburii în formă de cruce şi nici peşte.
În popor, sărbătoarea mai este cunoscută şi drept Ziua Şarpelui şi nu se taie lemne ca să nu vină tîrîtoarele în casă. Cine găseşte şarpe după Ziua Crucii n-are voie să-l omoare. În popor există credinţa că fiecare casă are şarpele ei protector sau ceasul casei, aşa cum mai este cunoscut. Unde este şarpe este noroc în casă şi nu se prind farmecele. Iar de va fi omorît, îndată va muri şi unul dintre gospodari.
Şi pentru că nu există sărbătoare la români la care să nu se facă şi previziuni meteorologice, se spune că de va tuna de Ziua Crucii, toamna va fi lungă.
Este una dintre marile sărbători creştine. O zi închinată cinstirii Crucii Domnului – altarul Jertfei mântuirii noastre. Începutul acestei vechi sărbători creştine se leagă de numele marilor Împăraţi creştini: Constantin cel Mare şi mama sa Elena, cei care au dat libertatea de credinţă tuturor creştinilor din Imperiul Roman (Edictul de la Milano din 313). Tradiţia creştină spune că Împăratul Constantin a avut o viziune deosebită în ajunul bătăliei de la porţile Romei, împotriva rivalului său Maxenţiu. Atunci i s-a arătat pe cer o cruce sub care scria „In hoc signo vinces” („în acest semn vei învinge”). Constantin ar fi dat ordin ca soldaţii să deseneze semnul Crucii pe scuturile lor. Bătălia s-a încheiat cu victoria lui Constantin, care a ajuns astfel Împărat al întregului imperiu. Nu a uitat ajutorul divin pe care l-a primit în acel moment crucial al vieţii sale. De aceea, una dintre primele măsuri pe care le-a luat, a fost acel extraordinar Edict de la Milano (313), prin care a dăruit libertate creştinilor, punând astfel capăt unui lung şir de persecuţii nedrepte, cărora le-au căzut victime enorm de mulţi martiri ai creştinătăţii, pe care Biserica îi pomeneşte până astăzi.
Acesta a fost doar începutul convertirii unuia dintre cei mai de seamă împăraţi romani, care a făcut atât de mult bine creştinilor. A căutat să repare nedreptăţile făcute de împăraţii persecutori de până la dânsul. Mama sa Elena, pe care istoria o consemnează ca pe o femeie foarte credincioasă, a avut dorinţa expresă de a vedea locurile sfinte, pe unde şi-a purtat paşii Mântuitorul. Mai mult, a dorit să găsească şi locul mormântului Domnului şi Crucea Sa, pe care S-a jertfit spre mântuirea lumii. Trecuseră câteva veacuri de la acele evenimente. Istoria ştersese multe dintre urmele acelor momente cutremurătoare. Din mărturiile localnicilor, printr-o stăruinţă extraordinară, împărăteasa Elena avea să găsească locul Mormântului Domnului, precum şi Crucea Sa. În ziua de 14 septembrie a anului 335, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat în biserică Crucea Domnului, înaintea tuturor credincioşilor, ca să fie spre închinare şi cinstire celor ce mărturiseau credinţa creştină. De atunci a început să fie sărbătorită în această zi de 14 septembrie Înălţarea Sfintei Cruci.
Crucea Domnului este simbolul credinţei creştine. Este stema Bisericii lui Hristos! Chiar dacă ea ne va aminti de-a pururea de suferinţa şi de moartea în chinuri groaznice a Mântuitorului Hristos, creştinii o cinstesc pentru că ea este altarul pe care Iisus Domnul ne-a câştigat mântuirea, salvarea, izbăvirea din robia păcatului, a morţii, a distrugerii spre care omenirea se îndrepta din pricina căderii în păcat. Fără Cruce nu ar fi existat Jertfa şi nici Învierea! Nu se poate mântuire fără Cruce. La mântuire nu putem ajunge decât prin Cruce! Cuvântul Mântuitorului ne descoperă mai multe sensuri ale Crucii: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie!” (Marcu 8,34) Despre care Cruce vorbeşte Domnul aici?
Primul înţeles al cuvântului Cruce este acela al lemnului pe care Domnul şi-a vărsat sângele şi şi-a dat viaţa pentru noi. Numai El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a putut să transforme acest obiect de ocară în obiect de cinstire. Un act generos, unic, dumnezeiesc, a transformat unealta călăilor în unealtă a mântuirii oamenilor, în obiect de cinstire şi de sfinţire. Crucea este semnul Jertfei Mântuitorului!
Al doilea înţeles al Crucii este cel de destin personal. Vorbim de „crucea vieţii”, dar nu în sensul de predestinare („ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” – concepţie populară eronată). Dumnezeu a rânduit oamenilor nişte coordonate în care se înscrie viaţa fiecărui om (timpul când ne naştem, locul, familia, ţara, ş.a.). Dar nu sunt toate acestea coordonatele vieţii unui om. Acesta este doar destinul brut, pe care omul, fiinţă liberă, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să-l perfecţioneze, să-l desăvârşească. „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5,48). Suntem chemaţi să facem totul ca să ne desăvârşim, să tindem spre sfinţenie, spre viaţa în comuniune cu Dumnezeu! Acesta este adevăratul destin al vieţii noastre!
Crucea mai înseamnă şi încercările vieţii noastre, suferinţele, durerile, greutăţile şi eşecurile prin care toţi trecem. Ele sunt pietre de hotar care ne călăuzesc spre mântuire. Aşa cum Mântuitorul a îndurat din Iubire atâtea suferinţe pentru noi, oamenii, şi noi suntem chemaţi să acceptăm cu tărie, cu credinţă, cu încredere, toate încercările vieţii noastre. Ele sunt crucea noastră. Fiecare om are crucea lui, care nu seamănă cu a celorlalţi. Este o cruce unică! Şi trebuie să o purtăm.
A-ţi lua crucea mai înseamnă şi altceva: a înţelege şi a accepta că destinul fiecărui om este, în acelaşi timp, pământesc şi ceresc. Avem de împlinit o misiune aici, pe pământ, dar în acelaşi timp trăim pentru viaţa cerească, pentru Împărăţia lui Dumnezeu! De aceea Crucea este interpretată ca o intersectare a axei orizontale a vieţii pământeşti, cu axa verticală a vieţii dumnezeieşti.
Pentru creştini, Crucea este şi un mijloc de mărturisire a credinţei creştine. Obiceiul străvechi de a ne însemna cu semnul Sfintei Cruci este un mod văzut de a mărturisi că suntem creştini, că Îl mărturisim pe Iisus ca Domn şi Mântuitor. Spunând „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” – formula care se rosteşte de către preot la Botez, este ca şi cum am recunoaşte de fiecare dată credinţa noastră în Sfânta Treime, reactualizând spiritual Botezul. Este şi o cerere prin care Îi cerem lui Dumnezeu iubirea Sa, ocrotirea, ajutorul.
Crucea mai este înţeleasă şi ca armă spirituală împotriva răului, a puterilor demonice. Însemnându-ne cu simbolul Crucii, ne încredinţăm lui Dumnezeu şi ocrotirii Lui. Nu putem să nu cinstim Crucea Domnului! Însuşi Sfântul Apostol Pavel amintea despre cei care batjocoreau acest simbol sfânt al tuturor creştinilor: „cuvântul Crucii este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, ce ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”(I Cor.1,18).
În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este aşezată Sfânta Cruce în mijlocul sfântului locaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care suntem chemaţi să medităm la Jertfa Mântuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cântările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor:
„Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău” (Troparul Înălţării Sfintei Cruci).
„Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă (Condacul Înălţării Sfintei Cruci).
In popor i se mai spune Ziua Crucii si este considerata data ce vesteste sfarsitul verii si inceputul toamnei.
Batranii spun ca de Ziua Crucii se inchide pamantul, luand cu sine insectele, reptilele si plantele care au fost lasate la lumina in primavara. In lumea satelor inca se mai crede ca serpii, inainte de a se retrage in ascunzisurile subterane (unde vor hiberna pana in primavara urmatoare), se strang mai multi la un loc, se incolacesc si produc o "piatra nestemata", folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
Pasarile incep sa plece in stoluri spre alte tari, anuntand venirea toamnei. Florile incep sa se ofileasca iar cele care se mai pastreaza proaspete (busuiocul, menta, cimbrul, maghiranul, matraguna) sunt considerate magice. Acestea sunt culese in buchetele si sunt duse la biserica pentru fi puse in jurul crucii si a fi sfintite. Plantele sfintite se pastreaza in casa, la icoane, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli.
Ziua Crucii se bucura si de alte semnificatii. In zonele viticole, marcheaza inceputul culegerii viilor, fiind numita si Carstovul viilor. In unele locuri, mai exista inca obiceiul de a chema preotul pentru sfintirea locului unde se vor aseza butoaiele cu vin. In credinta poporului roman, strugurii ultimei tufe de vie nu se culeg nicodata, fiind lasati prinos lui Dumnezeu si pasarilor cerului, acestia fiind numiti "Strugurii lui Dumnezeu".
In serile culesului, podgorenii fac focuri din vita uscata, in jurul carora petrec cu mancare, bautura si muzica. In satele din Transilvania, obiceiul poarta numele Suretiu.
Tot in aceasta zi, se bat nucii si se recolteaza din padure ramurele de alun. In traditia populara, alunul este considerat ca fiind un arbore cu functii magice, iar ramurile culese de Ziua Crucii capata calitati miraculoase. Fantanarii le foloseau pentru depistarea izvoarelor subterane iar alti oameni pentru detectarea comorilor ascunse.
In Ziua Crucii nu se lucreaza pe camp sau in casa, pentru a nu atrage primejdiile si nu se consuma alimente sau samburii care au forma unei cruci (peste, usturoi, prune, nuci).
Se spune ca Ziua Crucii aduce leac si pentru pomii neroditori. Oamenii atarna in ramurile pomilor fara de rod vite de castraveti, curpeni de pepene si cruci de busuioc sfintit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.
Acum se fac si prognozari meteorologice:
- daca tuna de Ziua Crucii, toamna va fi lunga
- daca cocorii incep sa plece, timpul se va raci in curand
- daca ciorile incep sa chiraie, va cadea bruma
- daca se coc calinele, va fi iarna timpurie
Fiind mare sarbatoare, de Ziua Crucii se impart pomeni pentru cei trecuti pe taramul celalalt. In ulcele noi, impodobite cu fir rosu la toarta, se toarna apa rece de izvor, lapte sau miere, iar deasupra se asaza un colac sau un covrig. Pomana este oferita mai ales copiilor si nevoiasilor, alaturi de o lumanare si un cuvant bun.
_______________________________________________
Ziua Crucii. Şarpele casei
Maura Anghel
În fiecare an, pe 14 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum i se mai spune în popor. Situată în perioada opusă Alexiilor (17 martie), la Ziua Crucii se închide pămîntul, luînd cu sine insectele, şerpii şi ierburile care au fost lăsate la lumină în primăvară. Cele care în cursul anului au făcut rău oamenilor sînt lăsate să îndure frigul toamnei şi al iernii. Plantele care înfloresc după această dată, în special brînduşa de toamnă şi fragii, sînt "necurate" şi aparţin morţilor.
În calendarul viticol, acum începe culesul viilor, moment cunoscut în multe locuri drept Cîrstovul viilor, şi se bat nucii. La Cîrstovul viilor mai există încă obiceiul de a chema preotul pentru săvîrşirea de rugăciuni în locul unde se vor aşeza butoaiele cu vin. Podgorenii postesc o săptămînă întreagă şi fac rugăciuni la vii şi în pivniţe. Chiar dacă vremurile moderne le oferă multe mijloace care le uşurează munca, mulţi gospodari mai păstrează obiceiul de a călca primii struguri adunaţi în coşarcă. Apoi, cînd toarnă prima vadră de vin în butoi, pun busuioc la gura butiei, se adună toţi şi chiuie. Podgorenii mai vîrstnici respectă obiceiul la fiecare butoi pe care îl umplu cu must. Nimeni nu uită nici de strugurele lui Dumnezeu: podgorenii nu culeg poama de pe ultimul buştean şi o lasă ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
Se spune că Ziua Crucii aduce leac şi pentru pomii neroditori. Dacă în copacul care n-a avut fructe se pun curpeni de pepene, anul viitor cu siguranţă va rodi. De Ziua Crucii nu se mănîncă mere, struguri sau nuci pentru că au sîmburii în formă de cruce şi nici peşte.
În popor, sărbătoarea mai este cunoscută şi drept Ziua Şarpelui şi nu se taie lemne ca să nu vină tîrîtoarele în casă. Cine găseşte şarpe după Ziua Crucii n-are voie să-l omoare. În popor există credinţa că fiecare casă are şarpele ei protector sau ceasul casei, aşa cum mai este cunoscut. Unde este şarpe este noroc în casă şi nu se prind farmecele. Iar de va fi omorît, îndată va muri şi unul dintre gospodari.
Şi pentru că nu există sărbătoare la români la care să nu se facă şi previziuni meteorologice, se spune că de va tuna de Ziua Crucii, toamna va fi lungă.
