• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Scurta trecere in revista a uneltelor primitive

Admin1

Administrator
Joined
Oct 28, 2009
Messages
24,552
Reaction score
0
Probabil unul din principalele atuuri ale omului in decursul istoriei au fost uneltele. Ca i-au facut munca mai usoara sau l-au ajutat sa-si procure hrana sau sa-si ucida semenii, uneltele au evoluat odata cu omul.
Foarte posibil, primele unelte au fost bata/ciomagul/parul. Bata este o unealta simpla ce amplifica, folosind efectul de parghie, forta unei maini. De asemenea, poate fi folosita in locul mainii la strivit diverse chestii (nuci?!).
Imediat dupa bata sau poate chiar concomitent cu ea, omul a mai "inventat" si piatra. Practic, cred ca este prima "arma cu proiectil" folosita de om. Comparativ cu bata are avantajul ca distanta fata de tinta este mai mare putin, aceasta reducand riscurile de a fi lovit de catre tinta/victima la randul tau.
Probabil urmatoarea faza a fost aceea in care cele 2 s-au combinat, rezultand o bata cu o piatra la cap, un precursor de buzdugan sau ceva de genul. Are avantajul fata de cele 2 de mai inainte de a amplifica forta aplicata loviturii.
Asa, apoi tot aruncand pietre in stanga- dreapta, la un moment dat una din pietre s-a spart. Si parca il vad pe omul de neanderthal cum se apleaca suparat sa isi "adune" piatra cu care el se mandrea in fata tribului... si se taie intr-un "ciob" din acea piatra. Cred ca a fost extrem de manios, dar fara voia lui a descoperit uneltele de piatra cioplita. Acestea, fata de pietrele brute sau fata de bata se puteau folosi la... taiat. Si iata cum omul nu mai este silit sa-si foloseasca dintii la orice necesita taieturi.
Bineinteles ca tot experimentand, omul a descoperit ce pietre sunt mai usor de cioplit, care sunt mai bune, etc, dar este de retinut ca uneltele astfel obtinute au rezistat istoriei, incat si astazi unele triburi folosesc piatra cioplita.
Bineinteles ca de la un tais de piatra cioplit pana la a-l lega in varful unei bate si a obtine un topor si/sau o sulita a mai fost un singur pas.
Totusi, sa nu ne surprinda ca omul, in vesnica lui cautare dupa un habitat bun si cu resurse destule a ajuns in unele locuri in care nu era piatra buna pentru unelte. Si asa a inceput sa foloseasca scoicile, oasele si lemnul pentru a inlocui piatra cioplita. Si probabil asa a aparut bumerangul. O bucata de lemn de esenta tare, cioplit incat sa aibe marginile taioase si sub o forma care sa-i permita controlul traiectoriei in timpul zborului.
Inca nu sunt foarte lamurit daca in timpul procesului de cioplire a pietrei cateva scantei au sarit in asternutul de paie sau daca in timpul cioplirii/finisarii lemnului cu un alt lemn s-a produs o bobita de jar, dar se pare ca astfel omul a invatat sa faca focul.
Toate bune si frumoase, deja omul s-a transformat din culegator in vanator-culegator. Acum avea sulita cu varf de lemn ars sau de piatra cu care putea sa doboare animale maricele, avea "cutite" si topoare din piatra cioplita cu care le putea transa, avea focul cu care le putea gati. Numai ca unul dintre ei si-a "amintit" cum folosea o bata pentru a amplifica forta mainii. Si s-a intrebat in sinea lui daca nu poate folosi iar o bata pentru a amplifica forta mainii la aruncarea unei sulite. Si dupa incercari si nopti nedormite, a inventat atlatl. Acesta este o bucata de lemn cu care se "lanseaza" la viteze mari si la distante mari o sulita. Dupa cativa ani de incercari, au ajuns de la sulita lunga si rigida la o sulita scurta si elastica, un precursor al sagetii, care conserva mai bine energia si care este lansata cu usurinta la distante mari si care poate omora animale mari si oameni. Un atlatl se construia si se folosea astfel
Probabil in peregrinarile lui, sau in urma unei partide de vanatoare sau cine stie cum, omul a descoperit cateva animalute mici si dragalase, prea mici ca sa constituie o hrana suficienta si prea dragi nevestei/copiilor pentru a le pune la cina pe masa. S-a resemnat cu ideea si a vazut ca animalutele acelea mici cresc mancand ce mananca si el si cand s-au facut mari au inceput sa ia urma vanatului mai bine decat omul. Si astfel omul a descoperit primul companion de vanatoare, cainele.
Si astfel avem un om inzestrat pana acum cu bata, piatra, buzdugan, unelte din piatra cioplita, topor, sulita, bumerang, foc, atlatl si caine. Si abia am terminat paleoliticul, prima parte a epocii pietrei. Continuarea va urma zilele acestea.
 
Daca tot am inceput, haideti sa ni-l imaginam pe omul nostru preistoric ce ciopleste piatra ca sa-si faca un varf de sulita. Pe langa bucata mare pe care o prelucreaza, in jurul lui sunt multe lame mici si taioase ca briciul din piatra. Intr-un moment de pauza, dupa ce a baut lichidul fermentat dintr-o tartacuta, o idee ii trece prin cap. Ia acele lame mici si taioase si le ataseaza una in continuarea alteia pe un suport (lemn sau os). Fara sa stie, acesta a inventat microlamele, un salt conceptual imens in tehnologia uneltelor din piatra. Seoarece asa poate sa-si faca fierastrau, harpon, sulite si sageti cu varfuri detasabile si alte unelte pe care daca un om modern le-ar zari le-ar recunoaste utilitatea imediat. Sa nu mai punem la socoteala faptul ca microlamele sunt mai usor de obtinut decat uneltele dintr-o singura lama, sunt mai "ieftine" deoarece se pot folosi si pietre mai mici, sunt mai eficiente la vanatoare, uneltele ce le contin sunt mai usor de reparat (se schimba microlama si unealta se folosea in continuare).
Si il avem pe mandrul nostru om bucuros acum ca munceste mai putin si are unelte mai bune. De bucurie, mananca o jumatate de iepure si mai bea lichidul fermentat din 2 tartacute. Numai ca, nefiind invatat cu vinul, se cam matoleste si proptindu-se de o salcie, goleste continutul stomacului in apa. Prin aburii betiei remarca cum pestii vin si ii mananca pranzul, apoi cade adormit in iarba de pe mal. Spre dimineata se trezeste cu o sete mare si cu o cumplita durere de cap si se apleaca in rau sa-si astampere setea si sa se racoreasca. Si isi aminteste cum, cu o zi inainte, pestii au venit si s-au servit din pranzul sau. Asa ca mai arunca o bucatica de carne in rau, privind cu uimire cum un peste se repede si o inghite. Asa ca ia coaja de pe o mladita de salcie si leaga de capatul ei o alta bucatica de carne pe care o arunca in apa. Apare alt peste care o infuleca, dar nu poate pleca din cauza "sforii". mul incearca sa traga pestele pe mal dar cand sa-l scoata din apa, acesta scapa. Suparat si frustrat, omul ia un ghimpe, il leaga de coaja de salcie, pune carnea in el si il arunca in apa. Iar apare un peste, prinde bucatica de carne dar nu-i mai poate da drumul. Si omul il ridica pe mal, ducandu-l la cina nevestei ingrijorate de lunga lui absenta. Si uite asa s-a inventat carligul de pescuit carlig care a supravietuit istoriei pana in vremea noastra. Aici gasim cateva tehnici si carlige primitive de pescuit http://www.woodcraftwanderings.org/fishing.html
Si uite cum, usor, usor, omul nostru descopera ca nu numai vanatoarea poate aduce carne pe masa la nevasta si copii, ci si pescuitul. Numai ca pescuitul cu acul de pescuit il facea sa fie prezent continuu cand desfasura aceasta operatie. Asa ca ce s-a gandit el? A intins cateva carlige pe o sfoara mai mare pe care a aruncat-o in apa, inventand priponul de pescuit Cu priponul, prindea mai mult peste decat putea cara, asa ca a luat cateva nuiele de pe mal si le-a impletit, inventand cosul. Si intr-o zi, tot neavand ce face, a luat un cos, i-a facut o gura stramta si l-a aruncat in apa. A vazut ca pestii pot intra in el dupa momeala, dar nu mai pot iesi. Asa a inventat varsa.
Totul era minunat, chiar nevasta-sa, intr-o zi, dupa ce s-a tuns si ea si copii, s-a pomenit cu o gramada de par. Neavand ce face cu el, s-a apucat si l-a impletit, rezultand o sfoara. Acea sfoara a innodat-o cu ochiuri mari, rezultand o plasa. Barbata-su, pescarul, o lua intr-o zi la balta sa care pestele cu ea, fiind mai usoara decat cosul. Dar se oftica pe un peste ce i-a scapat si a aruncat plasa respectiva pe el, prinzandu-l. Si uite cum omul nostru i-a legat niste greutati pe margine, inventand astfel prostovolul si plasa de pescuit.
In tot acest timp, un flacau din sat dorea s-o ia de nevasta pe fata cea mica a pescarului. Dar pescarul i-a spus ca i-o da numai daca e sigur ca aduce destula mancare in casa. Astuia micu nu-i placea pestele si pescuitul, asa ca toata ziua la vanatoare. Numai ca deja armele de vanatoare nu-i asigurau destula carne. Si tot gandindu-se el, intr-o zi vazu cum o creanga se indoaie pana la pamant cu o maimuta pe ea, si cand a plecat maimuta, creanga a revenit. Acesta fu "marul lui Newton" ce l-a lovit pe neasteptate, si asta micu lua o creanga, ii lega capetele cu sfoara din parul fetei, data pe ascuns, si incordand aparatul, lansa o sageata mai repede si mai departe decat o facea cu atlatl-ul. Astfel a inventat arcul putand acum sa vaneze animale mai mari si de la o distanta mai mare, avand calea deschisa spre mana fetei pescarului.
Un alt flacau din sat de acolo, gelos pe succesul vanatorului, voi si el sa pescuiasca. Avea uneltele de pescuit, dar intruna din zile a observat ca pestii cei mari stau unde este apa mai adanca. Stia sa innoate, dar era greu sa ajunga la apa adanca cu uneltele de pescuit. Asa ca s-a urcap pe un bustean adus de viitura din primavara. Toate bune si frumoase, numai ca nu avea unde pune pestii. Si in loc sa ia un cos cu el, a scobit busteanul si l-a facut pe acesta si mijloc de a ajunge la un anumit punct, si mijloc de transport. Si astfel a aparut piroga.
Vanatorul, vazand piroga, nu a stat pe ganduri. A pus-o pe nevasta-sa, fata pescarului, sa impleteasca un cos mare de ramuri. Si l-a imbracat cu pielea catorva animale, inventand astfel ciobaca un precursor al canoei.
Iata cum usor usor am trecut si de mezolitic. In curand, mergem mai departe.
 
Uneltele care modifică istoria migraţiei

O echipă de istorici şi paleoantropologi a anunţat descoperirea unei serii de unelte din piatră cioplită care devansează migraţia oamenilor moderni din Africa cu până la 20.000 de ani, transmite BBC.

Geneticienii şi istoricii estimau că migraţia oamenilor moderni din Africa spre Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est s-a produs în urmă cu aproximativ 60.000 de ani. Însă, conform unei echipe de cercetători de la Oxford University, coordonată de Dr Michael Petraglia, o serie de obiecte din piatră cioplită descoperite în Peninsula Arabia şi în India indică faptul că acest exod din leagănul umanităţii s-a produs acum 70.000 - 80.000 de ani şi poate chiar mai devreme.

„Sunt de părere că mai multe populaţii de oameni au părăsit Africa în urmă cu 70.000 până la 120.000 de ani, iar dovada noastră constă într-o serie de unelte din piatră cioplită pe care le putem data”, a susţinut dr. Petraglia.

Majoritatea acestor obiecte au fost găsite în interiorul continentului şi nu în regiunile de coastă, ceea ce susţine ipoteza că migraţia din Africa s-a produs pe uscat şi nu pe calea apei.

Majoritatea siturilor arheologice unde au fost descoperite aceste unelte au fost acoperite de cenuşă vulcanică în urma erupţiei vulcanului Toba, ce s-a produs cu exactitate în urmă cu 74.000 de ani. Erupţia acestui vulcan din insula Sumatra a fost extrem de puternică, influenţând întregul ecosistem terestru. În urma sa a rămas lacul Toba ce are o lungime de 100 de kilometri de la un mal la altul.

http://www.evenimentul.ro/
 
Gratarul – un ritual vechi de 700.000 de an

Gratarul in aer liber, una dintre metodele preferate de a-si petrece timpul liber ale oamenilor de pretutindeni, este un ritual cu o vechime de cel putin 700.000 de ani, anunta cercetatorii de la Universitatea din California, citati de revista online LiveScience.

Conform acestora, primii hominizi erau, in marea lor majoritate, vegetarieni, aspect dedus din studiile antropologilor care au analizat forma si marimea dintilor stramosilor nostri din urma cu circa 3 milioane de ani.

Carnea a devenit ingredientul principal in dieta oamenilor preistorici in urma cu aproximativ 2, milioane de ani. „Oamenii au fost fortati sa isi schimbe radical dieta datorita secetei prelungite si a reducerii spatiilor impadurite de pe teritoriul Africii, spatii din care acestia isi procurau plantele comestibile. Ca o dovada in plus a acestor schimbari, arheologii au descoperit unelte de piatra, vechi de 2,5 milioane de ani, folosite pentru uciderea animalelor, taierea carnii si zdrobirea oaselor”, declara Katherine Milton, cercetator la universitatea americana.

Pentru aproape doua milioane de ani, oamenii s-au hranit cu carne in stare cruda, pana cand, la un moment dat, acestia descopereau calitatile carnii gatite.
„Este aproape sigur ca oamenii au inceput sa gateasca vanatul in urma cu circa 700.000 de ani, si de atunci nu s-au mai intors la vechile obiceiuri, decat poate in cazul biftecului tartar”, sustine, mai in gluma, mai in serios, aceeasi Katherine Milton.

In schimb, antropologul Richard Wrangham de la Harvard sustine ca obiceiul gatitului ar fi aparat in urma cu aproape 1,6 milioane de ani. El pune aceasta practica pe seama dezvoltarii capacitatii craniene a primilor oameni si pe aspectele practice ale consumului de carne gatita. „Cu siguranta ca primii hominizi au descoperit ca prin ardere, carnea nu numai ca nu isi pierde calitatile, dar este si mult mai usor de digerat. Toata aceasta economie de energie, care pana atunci era folosita la digestie, a devenit cauza maririi capacitatii cerebrale”, concluzioneaza Wrangham.

http://www.blog.adry.ro
 
Nu are legatura cu unealtele preistorice, dar e interesant



Olimpicii preistoriei

In ultimele decenii, influentata desigur de descoperirile antropologice si de opiniile savantilor, mass media a creat stramosilor nostri din preistorie imaginea unor fiinte total neajutorate in fata stihiilor naturii, a bolilor si a dusmanilor naturali – carnasiere, reptile, insecte veninoase. Niste fiinte a caror existenta se afla sub o permanenta amenintare si care doar printr-un miracol au supravietuit, gratie in mare masura dezvoltarii capacitatilor cognitive.

Antropologul australian Peter McAllisster a publicat recent o carte – „Manthropology” – in care demonteaza punct cu punct asemenea teorii, dovedind ca dimpotriva, omul primitiv era un adevarat atlet, de o forta si o vitalitate de neegalat de catre contemporanii nostri... „Omul modern este un molau. De fapt, suntem cu totii cea mai jalnica generatie de Homo sapiens care a mers vreodata pe Pamant” – sunt cuvintele socante cu care se deschide lucrarea lui McAllister.

De prisos sa precizam ca volumul, devenit instantaneu best-seller la Antipozi, a fost intampinat de o avalansa de critici, din partea comunitatii stiintifice. Insa savantul australian aduce, in sprijinul acidelor sale pareri, si argumente imbatabile. El este de parere ca aborigenii australieni de acum cateva mii de ani il puteau depasi lejer pe cel mai rapid om al planetei, Usain Bolt, intr-o cursa de alergari si vorbeste despre tinerii Tutsi din Ruanda, care in timpul ceremoniilor de initiere dovedesc o detenta ce i-ar putea lasa fara replica pe cei mai medaliati saritori in inaltime.

Femeile primitive l-ar fi batut pe Arnold :D

Concluziile lui McAllister cu privire la viteza aborigenilor de acum 20.000 de ani se bazeaza pe o serie de amprente plantare, conservate in argila unei foste albii lacustre din sudul Australiei. Pe aici au alergat candva sase oameni primitivi, in urmarirea prazii si potrivit analizelor efectuate asupra adancimii si a frecventei amprentelor, acesti oameni ar fi putut atinge viteza de 37 km/ora! Prin comparatie, Usain Bolt, medaliatul cu aur la ultimele Jocuri Olimpice, desfasurate la Beijing, a atins o viteza de 42 km/ora dar sa nu uitam ca el alerga pe o pista adecvata pentru atletism in vreme ce primitivii fugeau pe malul mocirlos al unui lac!

„Putem presupune ca alergau cu viteza maxima, pentru ca este evident ca urmareau prada – am gasit si urme de copite, apartinand unei creaturi erbivore. Dar daca puteau atinge 37 km/ora pe un teren moale, in care picioarele li se afundau, impiedicandu-i sa se miste cu usurinta, nu e deloc gresit sa credem ca ei l-ar fi putut depasi pe Bolt, daca ar fi beneficiat de toate avantajele de care dispune acesta”, crede McAllister.

Antropologul de la Antipozi spune ca o femeie primitiva avea o capacitate musculara cu 10% mai mare decat a unui barbat modern. Antrenata adecvat, ea l-ar fi invins fara probleme la skandenberg pana si pe Arnold Schwarzenegger, actualul guvernator al Californiei si fost campion mondial la culturism, in anii lui de glorie. „Femeile primitive aveau antebratul mai scurt si prin urmare aveau mai multa forta in mana, deci l-ar fi doborat lejer pe Arnold”.

Iar exemplele oferite de McAllister in privinta superioritatii fizice a stramosilor nostri nu se opresc aici. „Daca ar fi participat la Olimpiadele moderne, oamenii trecutului ar fi fost campioni. Ganditi-va la legionarii romani care marsaluiau zilnic pana la 60 km, purtand un echipament de peste 40 kg, la vaslasii din Grecia antica, depasind de departe performantele canotorilor actuali. Chiar si azi, oamenii care traiesc la nivelul comunei primitive, dovedesc abilitati fizice care ne umilesc: aborigenii australieni arunca sulita la 110 m lungime, in conditiile in care recordul mondial la aceasta proba este de 98 m!

In opinia australianului, „vinovata” pentru moliciunea omului modern este revolutia tehnologica si dezvoltarea fara precedent, in ultimii ani, a ciberneticii. „Corpul uman este foarte plastic si raspunde la stres. In ultimele cinci milenii am pierdut 40% din lungimea oaselor lungi, si avem tot mai putina incarcatura musculara pe ele. Pur si simplu nu mai suntem expusi provocarilor carora oamenii primitivii erau obligati sa le faca fata. Daca nu ne intoarcem la natura si la miscarea fizica, riscam sa devenim niste schelete ambulante care nu vor mai fi in stare nici macar sa suporte o cutie craniana devenita prea grea pentru ele!”, avertizeaza McAllister.

http://www.revistamagazin.ro/
 
Oameni din epoca de fier


Institutul de arheologie din Urumqi, capitala provinciei Xinjiang, aflata la 4000 kilometri (in partea de vest) de Pekin adaposteste printre altele, o relicva deosebit de pretioasa. E vorba de corpul mumificat al unei batrane doamne, cu obrajii subtiri dar cu trasaturi delicate care si-a facut aparitia din negura timpurilor. Ceea ce surprinde la acest corp mumificat e in primul rand coafura in forma conica, un amestec de par natural si artificial strans intr-un fileu din par de cal care acoperea altadata o invelitoare din piele.

Acest ansamblu mentinut de o diadema din arama deasupra careia a fost fixat un cilindru de fier i-a conferit mumiei supranumele de „Femeia cu corn de fier”. In urma cu 2500 de ani era probabil, o femeie atragatoare si cu prestanta datorita ornamentelor metalice care straluceau in bataia razelor de soare. Cercetatorii au descoperit urme infime de culoare pe fata femeii.

In 2001 si 2005, echipa de arheologi franco-chineza care se ocupa de acest caz a descoperit zeci de mumii in desertul Takla-Makan (in situl Djumbulak Kum) datand din epoca de fier, mai precis, din secolul V i.Ch., si o necropola veche de 4000 de ani in apropiere de lacul Lop Nor. Djumbulak Kum a fost o cetate fortificata din epoca de fier din care au mai ramas resturi de locuinte, bucati de arama, vestigii organice, bucati de piele, de blana, de textile...

Dupa descoperirea cetatii in 1994, campaniile de sapaturi s-au succedat timp de 7 ani in conditiile in care dunele de nisip s-au deplasat, nisipul acoperind totul. In 2001, zecile de morminte cu mumii au fost usor de descoperit. Mumii excelent conservate de milenii. Impreuna cu vesmintele, incaltamintea, culorile care si-au pastrat prospetimea. Printre acestea, cinci adulti si patru copii depusi in sicrie fabricate din trunchiuri de plop. Unul dintre barbati a fost denumit „Barbatul cu purici” si asta datorita numerosilor paraziti care-i populau parul. Picioarele sale, care depaseau sicriul, purtau cizme si un pantalon petrecut sub talpa, in genul pantalonilor de schi.

Era imbracat intr-o suba de oaie si purta manusi din lana de culoare rosie. Chipul ii era acoperit cu o panza din lana tot de culoare rosie.
Analizele efectuate in 2004 au relevat faptul ca barbatul, un tanar de 17 ani, avea dintii foarte uzati ca urmare a unei importante activitati masticatoare (mesteca probabil, in exces, piele de animale). Ochii erau incercuiti de urmele unui pigment alb. Un alt corp aflat in sicriu avea in mana un mic sac ce continea prajituri uscate. In hainele sale impodobite cu blana de lup a fost gasit un pieptane pentru lana, din corn. Un alt „personaj” important este „Barbatul cu pantaloni brodati”.

http://www.revistamagazin.ro
 
Omul preistoric, intuitiv si pragmatic

Fiecare strat succesiv din solul sitului Umm el-Tlel din Siria se raporteaza la un moment istoric, la o cultura. E unul dintre rarele cazuri in care arheologii dispun de o astfel de inregistrare a ocupatiilor umane. Conditiile din situl arheologic sunt aspre, sapaturile inceteaza imediat dupa ora 12 inainte ca temperatura sa atinga 50 grade Celsius.

Una dintre perioadele pe care se concentreaza arheologii este asa numita perioada Kebarian geometrica (in urma cu 16.000 de ani), caracterizata prin abundenta microlitilor, minuscule si foarte fine lame din piatra, dificil de reparat si de degajat din solul format din gips. Aparent, aceste lamele au un aer inofensiv dar taie ca niste lame de ras.

Unul dintre aceste obiecte are forma unei lame dintate – un cutit-ferastrau – care putea fi folosit pentru taierea stufului sau pentru despicarea carnii de animale. Un alt obiect seamana cu un instrument de razuit pielea. Din pacate nu au fost descoperite obiecte intregi (unelte sau arme) din os sau lemn pentru ca aceste materiale se conserva dificil. Pentru a le reconstitui si identifica functia e practicata arheologia experimentala si observatiile sub microscop. Una dintre certitudinile arheologilor se refera la folosirea bitumului in urma cu 75.000 de ani, cu 60.000 de ani mai devreme decat se stia.

Bitumul provenea din aflorimentele naturale aflate in zonele muntoase, la cativa zeci de kilometri spre nord-vest. Una dintre surprize a constituit-o o arma, prima arma compozita din lume cu un maner fixat cu bitum care-i marea forta de actiune. Cercetarile sunt orientate si in zonele apropiate in care se aflau sursele de silex, materia prima predilecta a nomazilor.

Studiind stocurile de obiecte descoperite, specialistii au incercat sa identifice, sa-si explice modul de gandire si de actiune al oamenilor preistorici. „Au dobandit exercitiul previziunii, apreciaza unul dintre arheologi. Isi spuneau, de pilda: trebuie sa ucidem un dromader, sa desprindem carnea de pe el, sa tabacim pielea. Vom avea nevoie si de cateva cosuri din papura. Pentru toate acestea va trebui sa confectionam diverse unelte arme ca sa ducem totul la bun sfarsit.”

http://www.revistamagazin.ro
 
Cutite vechi de 35 000 ani – descoperite in Australia .



Unelte care dateaza de mai bine de 35 000 ani au fost descoperite intr-o grota din nord-vestul Australiei, devenind astfel una dintre cele mai vechi descoperiri din acesta zona a tarii.
Artefactele includ o bucatica de cremene de marimea unui telefon mobil si sute de pietre mici si ascutite, reprezentand primele cutite folosite de aborigeni.
Populatia bastinasa vede in aceasta descoperire dovada incontestabila a faptului ca stramosii lor populau aceste locuri cu mai bine de 35 000 ani in urma.
Populatia aborigena din Australia este considerata una dintre cele mai vechi civilizatii care a reusit sa isi pastreze continuitatea pana in vremurile moderne. Alte situri arheologice din Australia ii plaseaza in aceste locuri chiar si cu 40 000 ani in urma.

“Acesta zona se afla in stransa legatura cu obiceiurile, crezurile si traditia noastra si are o mare semnificatie pentru noi.”, a declarat unul dintre reprezentatntii populatiei Martidja Banyjima, Slim Parker. “Mostenirea noastra culturala include cantece si povestiri relationate cu aceste locuri de care am fost legati vreme de mii de ani.”

http://www.descopera.ro
 
Omul primitiv putea sa traverseze marile acum 130.000 de ani

Uneltele recent descoperite pe insula Gavdos. (Ministerul Cultural al Greciei- www.culture.gr)


O echipa de arheologi aflata in Creta redacteaza prima navigare a omului pe mare. Studiul se dovedeste a fi “dovada celei mai vechi navigari pe mare din lume” contestand migratia europenilor pe uscat dinspre Orientul Mijlociu. Conform studiului, ei au ajuns aici navigand dinspre Africa peste Marea Mediterana cu 130.000 de ani in urma.

Dovezi ale celei mai timpurii calatorii pe mare au iesit la lumina intr-un studiu recent din Creta. Unelte specifice Paleoliticului Inferior, vechi de aproape 130.000 de ani, au fost gasite pe insula greceasca, insula separata de Marea Mediterana timp de aproximativ 5 milioane de ani, astfel ca oricare dintre acei stramosi trebuie sa fi venit cu barca. La aceasta data, ei ar fi trebuit sa fie specii pre-moderne, neandertalieni timpurii sau Homo heidelbergensis, specii disparute din Africa acum vreo 200.000 de ani. Astfel de indicii n-au mai fost gasite pana acum in Creta.

“Locuitorii timpurii ai Cretei au ajuns pe insula folosind ambarcatiuni capabile sa navigheze pe mare timp de mai multe zile — o descoperire ce impinge istoria navigarii pe Mediterana inapoi cu peste 100.000 de ani si are mari implicatii in ceea ce priveste distribuirea oamenilor timpurii in aceasta zona”, afirma proesorul Curtis Runnels. Cea mai veche traversare atestata a marii era pana nu demult cea din Indonezia in Australia, care a fost datata acum 60.000 de ani. Se crede ca aceasta traversare a fost efectuata de catre oamenii a caror constitutie fizica avea deja o alura moderna, Homo sapiens. Dar este cunoscut faptul ca asezarile si mai vechi de pe insula Flores din Indonezia n-ar fi putut exista fara traversrea marilor.

Existenţa acestor artefacte din Paleoliticul Inferior privite într-un context databil din punct de vedere geologic a dus la o surpriză totală: până acum nu exista nici o probă clară a navigării pe Mediterană în Paleoliticul Inferior

Profesorul Runnels din cadrul echipei de cercetare si expert al perioadei Paleolitice a declarat ca descoperirea a avut loc de-a lungul coastei de sud-vest a Cretei, in apropierea orasului Plakias, aflat la 350 de kilometrii nord de Libia. Este posibil ca acesti primi cretani sa fi traversat Marea Libiei mai degraba decat sa navigheze dinspre Grecia printre insulele Ciclade poposind de la una la alta. Unelte recent descoperite pe insula Gavdos sunt incadrate deocamdata in perioada Paleoliticului si rezoneaza foarte bine cu teoria navigarii omului dinspre sud.

Odata cu aceasta noua revelatie, un lucru devine cu adevarat suparator pentru arheologi si istorici. Pana acum ei credeau ca populatiile migratoare care s-au stabilit pe continentul european au calatorit pe uscat, venind din Africa prin Orientul Mijlociu. Apoi, se crede ca populatiile au migrat dinspre Marea Neagra spre Europa acum 45.000 de ani, iar in urma cu 20.000 de ani au ocupat intreaga Europa. Posibilitatea ca niste neandertalieni calatoreau sute de kilometrii pe mare, migrand dinspre continentul African spre Europa acum 130.000 de ani nu poate sa fie decat un fapt bulversant.

Studiul s-a concentrat pe zona dinspre orasul maritim Plakias pana la Azios Pavlos, inclusiv satul Preveli, si s-au descoperit peste 2.000 de artefacte in 28 de situri; aceste unelte timpurii au fost gasite in 9 din cele 28 de situri, 8 dintre ele fiind localizate intre Plakias si Preveli. “Existenta acestor artefacte din Paleoliticul Inferior privite intr-un context databil din punct de vedere geologic a dus la o surpriza totala: pana acum nu exista nici o proba clara a navigarii pe Mediterana in Paleoliticul Inferior”, a spus profesorUL Runnels.

Teorii initial combatute revin in atentia arheologilor

De-a lungul anilor, au mai existat si alte teorii combatute, cum ar fi cea a migrarii oamenilor catre Spania navigand prin stramtoarea Gibraltar acum 1,3 milioane de ani. Aceasta teorie are la baza dovezi ale ocuparii zonei de vest a Spaniei numita Atapuerca, langa orasul Burgos. Acesti primi europeni ar fi putut de asemenea sa fi venit prin nordul Mediteranei din Anatolia, trecand prin Grecia si zona balcanica. Cu toate acestea, impactul acestor dovezi din Creta ne arata ca nici posibilitatea traversarii marii de catre oamenii primitivi din Maroc pana-n Spania nu poate fi exclusa.

Echipa de cercetare de pe situl din Plakias condusa de Dr. Thomas Strasser, de la Colegiul Providential din Rhode Island, impreuna cu Dr. Eleni Panagopolou, din partea Ministerului Culturii din Grecia, echipa finantata partial de Societatea Nationala Geografica, a inspectat pesterile si adaposturile din piatra asezate de-a lungul albiilor marilor rauri care se revarsa in Marea Libiei pe distanta de 5 kilometrii din coasta actuala. Deoarece multe au fost erodate in timp, echipa a inspectat artefactele gasite la intrarile actuale ale acestor pesteri si adaposturi. Multe obiecte au fost gasite pe terase aflate la o inaltime de 92 de metrii deasupra nivelului actual al marii.

S-au gasit in medie vreo 300 de obiecte pe siturile vechi, din care cinci situri permiteau datarea lor in contextul geologic. Astfel, profesorul Runnels considera estimarea sa de 130.000 de ani ca fiind o cifra minima si atrage atentia asupra fatului ca aceste artefacte ar putea fi cu mult mai vechi. Printre unelte se gasesc topoare cu doua fete, razuitoare, iar pietrele de cuart folosite se gasesc din abundenta pentru a arunca o unealta dupa o scurta intrebuintare.

Declaratii revelatoare si speculatii ramase in aer

In urma acestei descoperiri, se enunta ca “Rezultatele studiului nu furnizeaza doar informatii despre posibilitatea navigarii pe marea Mediterana cu zeci de mii de ani mai devreme decat stiam pana acum, dar ne schimba si intelegerile noastre cu privire la abilitatile cognitive a hominizilor timpurii.”

Pentru a traversa marile calatorind pe distante de sute de kilometrii, acei Homo sapiens primari trebuiau sa detina cunostinte vaste atat de navigare si ghidare pe mare, cat si de fizica si matematica pentru a reusi construirea asa-ziselor plute. Ce fel de ambarcatiuni foloseau, cum se ghidau pe mare si ce anume i-a determinat sa se aventureze pe o distanta atat de mare in necunoscut? Stiau unde trebuie sa ajunga? Aveau vreo harta sau garantia unui tarm in apropiere? Sau doar curiozitatea i-a impins sa se aventureze astfel?

Raspunsurile la astfel de intrebari raman deocamdata la nivel de speculatie. Ceea ce e cert este ca stramosii nostri isi croiau drum prin “marea intunecata ca vinul” a lui Homer cu milenii mai devreme decat ar fi presupus cineva.

http://www.epochtimes-romania.com/articles/2011/03/article_105575.html
 
Dedicatie speciala :P


Armele care au cucerit Vestul


Nu cred sa existe pe Terra o altă naţiune al cărei destin şi a cărei menire să fie într-atât de mult legate de armele de foc, precum naţiunea americană. Dreptul de a deţine şi folosi astfel de unelte aducătoare de moarte nu este doar înrădăcinat în esenţa constituirii Statelor Unite ca entitate de sine stătătoare, ci a fost însăşi procesul care a stat la baza cuceririi de către guvernele succesive de la Washington a teritoriilor de drept ale amerindienilor. Întregul fenomen, alături de aportul decisiv al mărcilor şi producătorilor de arme, este un strălucit exemplu din istoria modernă în ceea ce priveşte schimbarea unei lumi sub impulsul degetului de pe trăgaci.

Old West, Wild West, Where are you ?

Imagistica subconştientă a popoarelor actuale asociază deja anumite obiecte, unelte dacă vreţi, cu anumite culturi şi comunităţi umane care le-au făcut celebre pe plan mondial. Când ne gândim la sombreros - pălăriile cu boruri imense -, ne apare instantaneu Mexicul, turbanul îl asociem Orientului Mijlociu şi Indiei, săbiile de samurai Japoniei, opincile şi sarica grea din blană de oaie - ciobanilor din Carpaţi, clopul şi gacile locuitorilor din Maramureş... şi exemplele plus asocierile respective, ar putea continua la nesfârşit.

La fel şi în cazul genezei statelor americane, constatăm omniprezenţa armelor de foc, care au devenit un simbol al Vestului Sălbatic şi un nelipsit atribut al colonistului american.

Reglementat prin litera de lege a celui de al doilea Amendament al Constituţiei SUA, dreptul de a purta şi folosi arme de foc este şi astăzi considerat unul dintre pilonii de bază ai conceptului de libertate şi democraţie americană. Dincolo de multitudinea aspectelor ce ţin de simbolistica şi importanţa armelor de foc în SUA, rămâne foarte clar faptul că aceste unelte ale morţii au stat la baza cuceririi Vestului şi definitivării Statelor Unite ale Americii sub forma celor 50 de state (plus un district federal) pe care le cunoaştem astăzi.

Astăzi, Wild West, concept lansat de cinematografia americană, sau Old West, termen mai corect, folosit îndeosebi de istoricii americani, reprezintă pentru noi toţi o lume anacronică, prăfuită, originală, cu un farmec aparte, care multora le-a marcat copilăria.

Presărat de cowboys, outlaws, şerifi, vânători de recompense, triburi de amerindieni, oraşe-fantomă, turme nesfârşite de bizoni, nelipsitele saloons şi dueluri cu pistoalele, caravanele de căruţe ale coloniştilor, avizi căutători de aur, vânători ai norocului, aventurieri, trappers şi alte figuri pitoreşti, Vestul a fost un tărâm cucerit cu arma de foc, unde legile şi neînţelegerile urmau sa fie reglate tot prin intermediul revolverelor, arme devenite la fel de celebre ca întregul concept de Wild West, pălării Stetson, blue jeans, lasso-uri sau nelipsitele ranch-uri.

Colonizarea Americii de Nord de către europeni este un fenomen unic în istorie. Probabil cu excepţia colonizării Australiei, nu a mai fost înregistrată o migrare atât de masivă a unui număr mare de oameni într-o regiune imensă, neexplorată anterior şi relativ izolată.

Reputaţia de lume nelegiuită, crudă şi dură, reputaţie amplificată, în bună măsură, de conflictele cu triburile amerindiene, nu a împiedicat deloc agresiunea Washingtonului, precum şi dorinţa acestuia de cucerire şi înglobare a teritoriilor de vest sub tutela Unchiului Sam.

Goana după aur din California anilor 1848-1849, "foamea" coloniştilor după ţinuturile apaşilor, comanşilor, sioux-ilor etc, turmele de bizoni care ofereau carne uşor de obţinut, precum şi preria uriaşă pe care crescătorii de vite abia aşteptau să o transforme în păşuni, toate aceste fenomene au funcţionat animate de un singur "combustibil"- armele de foc. Cât mai bune, cât mai performante, cât mai ieftine şi eficiente. Tot ce era mai bun pe piaţa armelor de foc din acele vremuri, se concepea, se vindea sau se importa în Statele Unite. Nu este de mirare că în acel context istorico-social a fost inventată şi prima mitralieră din lume, celebra puşcă cu repetiţie marca Gatling.

These are the guns that built America.

revolveras.jpg


Justiţia, dar mai ales toată suita imaginabilă de injustiţii, de genul jafurilor, crimelor, genocidurilor, violurilor, conflictelor militare între armata SUA, Mexic şi triburile nativilor americani, se impuneau numai şi numai prin intermediul armelor. Legea era mai mereu în plan secund...

Actul împroprietăririi libere emis de guvernul american din anul 1862 nu a dus doar la înfiinţarea rapidă de noi aşezări, ci a condus şi la conflicte extrem de sângeroase, în care armele de foc şi-au avut din nou rolul lor hotărâtor.

Marii crescători de vite şi cowboy-ii din subordinea lor cereau în mod expres terenuri tot mai mari pentru turmele lor de vaci, al căror număr creştea proporţional cu scăderea efectivelor de bizoni.

Crescătorii de vite au ajuns să poarte adevărate războaie cu coloniştii, care călătoreau în căruţe într-un haos total şi se stabileau fiecare după bunul plac. Noii colonişti înconjurau teritorii uriaşe cu garduri de sârmă, şi le declarau proprietate privată, cerându-le bani crescătorilor de vite care trebuiau să le traverseze. Armele şi-au făcut din nou auzit glasul cel aducător de moarte. Cel mai sângeros conflict de acest gen a fost aşa-numitul Johnson County War, un mini-război în toată puterea cuvântului, care nu s-a terminat decât după ce preşedintelele a ordonat cavaleriei naţionale să pună capăt conflictului - tot cu ajutorul armelor.

Marii crescători de vite, oameni bogaţi şi influenţi, se răfuiau deseori între ei pentru terenurile de păşunat sau contracte avantajoase cu guvernul de la Washington. Un astfel de conflict a fost cel denumit Lincoln County War, din anul 1878, adevărat război local unde vestitul Billy the Kid şi-a câştigat celebritatea.

Vedem deci naşterea unei societăţi noi, botezată în violenţă şi moşită, dacă vreţi, cu puşca şi pistolul.

shutterstock-29395984.jpg



Conflictele, evident presărate de împuşcături, erau omniprezente în Lumea Nouă de secol XIX. Munţii, râurile, preriile, canioanele, oraşele de frontieră din Bătrânul West răsunau nu doar de muzică şi balade country, ci mai ales de împuşcături de toate calibrele vremii.

Aventurierii şi nelegiuiţii care se afundau în sălbăticia munţilor şi pădurilor, în căutarea aurului sau a animalelor cu blană preţioasă, nu erau nici ei la adăpostul de necazuri şi violenţe armate. Drept bonus, aveau de înfruntat setea, foamea, degerăturile, înecul, muşcăturile de şerpi veninoşi, atacul animalelor şi al triburilor de indieni.

Nici în proaspetele aşezări armele nu erau în şomaj tehnic. Duelurile, răfuielile între bandele de tâlhari, jafurile de bănci sau de trenuri, eterna luptă între şerif şi bandit, (imortalizată, mai apoi, în mii de producţii de cinema care au definitivat un subgen specific, celebrul film western), erau la ordinea zilei, cimentând soclul pe care avea să se ridice, mai apoi, ţara care a fost, până nu demult, cel mai puternic şi influent stat al lumii.

Marii eroi populari sau chiar personaje istorice ale Americii şi-au clădit cariera şi faima tot prin intermediul infamelor arme de foc.

Marea pleiadă a cercetaşilor şi vânătorilor americani, reprezentaţi cu brio de Kit Carson, Wild Bill Hickok, Buffalo Bill şi Calamity Jane, au trăit şi murit - la propriu - din gloanţele trase. La fel şi nelegiuiţii şi desperados care au făcut legendă, precum Jesse James, Billy the Kid, Butch Cassidy & Sundance Kid sau Belle Star. Reprezentanţii legii sau armatei, precum generalul George Custer şi judecătorul Roy Bean, sunt şi ei prezenţi pe listă.

Şi, bineînţeles, nu putem uita de cei mai mari pistolari şi duelişti, ca să întregim fulminant tabloul de epocă al eroilor vestului american.

Sunt prezenţi, iată, la apel: Virgil, Morgan şi Wyatt Earp, marele beţiv şi pistolar "Doc" Holliday şi, bineînţeles, fraţii Ike şi Billy Clanton.

Eficienţa şi puterea armelor de foc au făcut ca acestea să intre foarte repede şi în preferinţele eroilor nativilor americani. Figuri legendare precum Geronimo, Crazy Horse, Black Hawk, Red Claw, Sitting Bull şi fiul său Crow Foot au luptat şi au murit pentru libertatea popoarelor lor, înarmaţi cu puştile şi pistoalele confiscate - sau cumpărate, după caz - de la omul alb.

Colt - revolverul favorit al armatei.

colt.jpg


Fără îndoială, unul dintre cele mai celebre şi apreciate branduri în domeniu, Colt este o firmă care produce revolvere, pistoale şi puşti încă din anul 1836, când a fost fondată de către inginerul Samuel Colt.

Colt a devenit cunoscut pentru crearea, producţia şi vânzarea a zeci de modele de arme de foc, între a doua jumătate a secolului XIX şi secolul XX.

Printre cele mai celebre modele de revolver produse de Colt se numără aşa-numitul Walker Colt, folosit intensiv de puşcaşii călare americani în perioada războiului mexicano-american. Conceptul Colt a fost un adevărat deschizător de drumuri în domeniu. Chiar şi celebrul concurent în domeniu, John Browning, şi-a făcut ucenicia în compania Colt, contribuind la designul unui alt produs apreciat - modelul de pistol Colt M1900.

Cei de la Colt au perseverat într-o asemenea măsură încât au ajuns furnizori oficiali ai Armatei Americane, cunoscuta puşcă de asalt M16 sau carabina M4 fiind concepute şi produse ulterior în atelierele Colt.

Inapoi în perioada Old West, ideile şi planurile lui Samuel Colt au dus la apariţia designului clasic al revolverului cu încărcător sub formă de butoiaş rotativ, care oferea posibilitarea tragerii de focuri multiple. Era anul 1834, iar universul pistoalelor şi armelor mici de mână nu a mai fost deloc acelaşi...

Un model deosebit de apreciat în acea perioadă a fost revolverul Colt.45, fără îndoială una dintre armele care au clădit istoria Americii. Un astfel de obiect, cu statut aproape de cult, printre colecţionarii americani ai armelor de foc, se vinde în prezent cu preţuri ce depăşesc suma de 10.000 $.

Modelul Colt 45 a apărut pe piaţă în anul 1851, succesul său ducând la perfecţionarea continuă a armei, prin ediţiile apărute în anii 1878 şi 1898.

Unele dintre primele arme foc de mici dimensiuni de inspiraţie modernă, revolverele, pistoalele şi pistoletele Colt şi-au câştigat în rândul americanilor renumele de "The Great Equalizer". Acesta deoarece produsele marca Colt constau în arme de foc care pot fi încărcate şi folosite de oricine, comparativ cu pistoalele anterioare apariţiei lor, pistoale care necesitau dexteritate şi o forţă pe care nu o puteau avea copii, bătrânii sau persoanele nefamiliarizate cu ele.

Smith & Wesson - revolverele pentru duelişti şi bandiţi.

shutterstock-11373283.jpg


Corporaţia Smith & Wesson, fondată în anul 1852, este astăzi cel mai mare producător şi vânzător de arme de foc de mici dimensiuni de pe teritoriul Statelor Unite.

Pistoalele şi revolverele produse în Smithfield, Statul Massachusetts, au devenit armele preferate ale aventurierilor, nelegiuiţilor şi, deopotrivă, ale oamenilor legii şi dueliştilor din Vestul Săllbatic. Cei de la Smith &Wesson au devenit în scurt timp faimoşi nu doar datorită multitudinii de tipuri de revolvere produse, ci şi datorită varietăţii de cartuşe produse pentru marile companii de armament americane.

Totul a început în anul 1852, când inginerii Horace Smith şi Daniel B. Wesson şi-au unit forţele pentru a produce un pistol acţionat prin sistmul pârghiei balistice, armă revoluţionară poreclit "The Volcanic pistol".

Celebritatea acestei mici firme a unor ambiţioşi antreprenori americani a sosit odată cu producerea pe scară largă a revolverului Smith & Wesson Model 1. Succesul modelului respectiv s-a datorat unor inovaţii tehnice, precum cilindrul rotativ şi cartuşul cu calităţi superioare celor ale cartuşelor similare, existente pe piaţă în acele timpuri. Colaborarea cu Rollin White a dus la crearea unui încărcător cu cilindru rotativ superior celui creat de Colt.

Rivalii de pe piaţă au copiat instantaneu creaţia lui White, totul transformându-se într-un proces pentru drepturi de autor, câştigat de White abia în anul 1862.

Marea lovitură a companiei a fost dată odată cu izbucnirea Războiului Civil American, ocazie cu care revolverele de profil şi-au demonstrat eficienţa, comparativ cu revolverele produse de firme rivale precum Browning, Colt, Winchester.

Revolverul Smith & Wesson Model 3 a fost arma de duel favorită a celebrului pistolar şi om al legii Wyatt Earp. Acelaşi model a fost preluat şi de Armata Americană în campaniile sale de exterminare a triburilor de amerindieni din vestul şi sudul Statelor Unite.

Winchester - carabina care a cucerit Vestul .

winchester.jpg


Produsă în anul 1873 de către Winchester Repeating Arms Company, carabina ce poartă cu mândrie numele companiei care a inventat-o a fost arma de foc pe care s-au bazat generaţii de colonişti americani lansaţi în complexul proces de cucerire a teritoriilor din vest.

Bazele apariţiei sale au fost puse încă din anul 1848, când inventatorul Walter Hunt şi-a înregistrat oficial patentul pentru sistemul "Volition Repeating Rifle", care permitea unei puşti să tragă consecutiv, cu mare rapiditate, un număr variabil de cartuşe.

Modelul care a cucerit încrederea tuturor a fost Winchester 1873, apărut în acelaşi an, model cu care firma Winchester a cucerit titlul naţional pentru puşca cu cel mai puternic şi precis cartuş, cu ocazia unei competiţii oficiale la care participau principalii producători americani de puşti şi carabine, respectiv Henry, Browning şi Springfield. Winchester a continuat să scoată aproape anual ediţii îmbunătăţite ale deja celebrei carabine.

Arma se încărca mai repede decât rivalele sale, era rezistentă şi relativ ieftină, astfel încât şi-o putea permite aproape oricine. Modelul 1873 a fost, astfel, produs în peste 720.000 unităţi. Armele Winchester sunt, în mare măsură, implicate în masacrul milioanelor de bizoni din preria americană, precum şi principala unealtă a morţii responsabilă de genocidul triburilor amerindiene. A fost intens folosită de vânătorii profesionişti, bandele călare de "outlaws", coloniştii care călătoreau în căruţe, proaspeţii fermieri, oamenii legii şi personalul militar. O mare parte a succesului acestui model s-a datorat faptului că funcţiona cu cartuşe de acelaşi calibru precum cel folosit la revolverele Colt. De fapt, popularitatea ediţiilor de carabine Winchester a dus la decizia celor de la Colt de a produce cartuşe de carabină doar pentru calibrele armelor Winchester.

Astăzi, aceste revolvere, pistoale, puşti şi carabine îşi dorm somnul în muzee sau colecţii particulare, ca nişte martori muţi ai tumultoasei şi sângeroasei deveniri a Statelor Unite.

Restul este istorie sau, dacă vreţi, cinema...



http://www.descopera.ro
 
Nu-i o arma primitiva dar are povestea ei :P


Kalaşnikov – omul, armele, legenda



Istoria alege deseori oameni cu origini umile, cu care marchează însă definitiv traseul omenirii. Un astfel de om este creatorul celei mai eficiente arme de asalt. Într-un paradox nemaiîntâlnit, om şi armă şi-au influenţat reciproc destinele. Omul şi-a împrumutat numele armelor, iar ele l-au făcut celebru pe mapamond. E o celebritate pe care, astăzi, nonagenarul armurier şi inventator o priveşte cu dispreţ şi răceală, dar de care nu se mai poate elibera. Cele peste 100 milioane de arme de foc produse după ”reţeta” sa i-au adus o nedorită jertfă de alte câteva sute de milioane de vieţi omeneşti.

Tanchistul-poet care inventa pistoale automate

shutterstock-57611863.jpg




Destinul a vrut cu tot dinadinsul ca cel mai mare producător de arme de asalt din toate timpurile să vadă lumina zilei în inima Asiei, în sătucul Kurya din imensitatea Regiunii Altai, deţinută încă, pe atunci, de muribundul Imperiu Ţarist.

Nou-născutul a fost botezat Mihail Timofeevici Kalaşnikov şi a devenit instantaneu una dintre multele guri flămânde ale unei familii de simpli ţărani.

Soarta a fost crudă cu el încă din fragedă pruncie, deoarece tatăl său a fost deportat într-unul dintre gulagurile de tristă amintire ale Uniunii Sovietice.

Nimeni nu ar fi crezut pe atunci că micuţul Mihail ar fi avut vreo înclinaţie tehnică; nimeni nu a putut să vadă aptitudinile unui mare armurier şi inventator în acest copil.

Mihail era o fire sensibilă, înclinată spre lirism. Băiatul chiar credea că va deveni poet. Până la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar, Mihail scrisese deja nu mai puţin de şase volume de poezii. (De fapt, şi în prezent, în ciuda vârstei înaintate, Mihail Kalaşnikov scrie încă poeme.)

Gheara Armatei Roşii se materializează într-un ordin de recrutare sosit în anul 1938, ordin care îl trimite pe Mihail la Kiev. Ajuns aici, personajul nostru devine mecanic tanchist, ajungând, în cele din urmă, sergent major, comandantul unui tanc.

Vorbim de celebrele şi temutele tancuri ruseşti T34, din Regimentul 24 de Tancuri aparţinând de Divizia 24 Motorizată, staţionată lângă Stryi. Calităţile sale înnăscute de vizionar şi inventator ies pentru prima dată la iveală odată cu proiectarea, în premieră mondială, a unui dispozitiv destinat să numere obuzele trase de tunul din tanc.

Mai târziu, Mihail se va distinge şi în luptele împotriva Wermacht-ului. Este grav rănit de schije în timpul luptelor date pentru apărarea oraşului Bryansk, în luna octombrie a anului 1941.

Pe patul de spital, Mihail Timofeevici se gândeşte foarte serios la conceperea unei arme automate de asalt care să însemne ceva nou pe câmpul de luptă. Gândurile sale erau alimentate atât de experienţele personale cu armele automate din dotare, cât mai ales de reproşurile camarazilor răniţi, colegii de spital plângându-se deseori de calitatea execrabilă a armelor de asalt. Ulterior, în perioada de convalescenţă, care durase 6 luni de zile, Mihail nu a renunţat deloc la ideea creării unei noi arme. Una cu adevărat revoluţionară...

A purces deci la treabă, fiind încurajat de camarazi şi mai ales de superiori.

Când prototipul a fost gata, l-a prezentat în cadrul Institutului de Aviaţie din Moscova, corp de armată evacuat pe atunci în Alma-Ata, capitala Kazahstanului.

Arma nu a trecut testele, lăsându-i reci pe membrii comisiei de examinare.

Deloc marcat de acest prim insucces, Mihail perseverează în căutările şi improvizaţiile sale, astfel încât, la data de 12 iunie 1942, al doilea model de pistol automat este creat în atelierele aceleiaşi instituţii militare.

În plin Război Mondial, se pare că tânărul din Kurya dăduse lovitura. Talentul său, ascuns până în acele momente, începea să dea roade.

Cel mai mare expert de atunci al Armatei Roşii în domeniul armelor mici şi de asalt, reputatul A.A. Blagonravov, a fost interesat imediat de ideile novatoare ale lui Kalaşnikov. Chiar dacă nu a recomandat producţia în masă a celui de al doilea model, deoarece considera că mai avea nevoie de unele îmbunătăţiri, expertul militar a făcut totul pentru a-l trimite pe autodidactul designer spre Centrul de Cercetări al Armelor de Asalt de pe lângă Directoratul Armatei Roşii. Din 1944 până în 1846, Mihail a dezvoltat un nou model experimental, model care, în anul 1949, a fost adoptat de forţele armate ale Uniunii Sovietice.

Ani de glorie
shutterstock-46064524.jpg


În urma acestui succes de proporţii, Mihail este decorat personal de către Iosif Visarionovici Stalin. Fostul copil de ţăran ajunsese, de la un autodidact şi obscur inginer militar, la rangul de proiectant-şef în cadrul Departamentul de Arme de Asalt al Armatei Roşii.

Avtomat Kalaşnikova-Model 1947 tocmai se născuse.

Gurile rele, tot mai des auzite după căderea Uniunii Sovietice din anul 1991, clamau în schimb că Mihail nu inventase nimic nou, ci preluase şi dezvoltase modelele concepute deja de cei doi armurieri de top ai Wermacht-ului, celebrii proiectanţi de arme automate Hugo Schmeisser şi Werner Grunner. Cât de adevărate sunt aceste afirmaţii, sau mai precis, câte din totalul pieselor unui AKM clasic au fost concepute de cei doi ingineri germani, nu vom şti cu siguranţă niciodată. Aceleaşi "guri rele" susţin că AKM-ul nu este decât o variantă puţin modificată a modelului Sturmgewehr 44, conceput integral de Schmeisser. Arhivele care deţin povestea completă a armei de legendă nu vor fi, pesemne, accesibile niciodată, iar Mihail Kalaşnikov, astăzi în vîrstă de 91 ani, este puţin probabil să dea vreo declaraţie fulminantă.

Adevăratul model de succes mondial a fost aşa numitul Avtomat Kalaşnikov Modernizirovanîi, mult mai cunoscut sub prescurtarea de AKM, model lansat în anul 1963. Noua armă de asalt era mai uşoară, mai precisă şi mai puternică decât modelele anterioare. În plus, era mult mai ieftină de produs şi extrem de fiabilă şi rezistentă.

Calibrul de 7,62X54R a devenit la fel de celebru ca arma. AKM oferea şi alte îmbunătăţiri, în special prin forma încărcătorului şi a compensatorului de recul de la gura ţevii.

Decoraţiile începeau să curgă în ţara natală, unde Mihail devine, fără voia sa, un erou al Uniunii Sovietice. Ajunge erou al Muncii Socialiste (anii 1958 şi 1976), primeşte Premiul Lenin în 1963, în 1969 este ridicat în rang de colonel, iar doi ani mai târziu primeşte gradul de Doctor în Ştiinţe Inginereşti. Nu este scutit nici de alte trei Ordine Lenin, Ordinul Cravatei Roşii a Muncii, Ordinul Marelui Război de Apărare a Patriei, Ordinul Steaua Roşie şi un maldăr de decoraţii mai mici despre care bătrânelul de astăzi spunea, într-un interviu recent, că ar încăpea într-o mică furgonetă.

Spre surpriza tuturor, Kalaşnikov omul nu agrea cu totul ideologia materialist-ştiinţifică a comunismului şi nu îmbrăţişa nici ateismul militant al regimului sovietic. Mai târziu, în memoriile sale, Mihail declara că principiile de eficienţă si fiabilitate ale armelor sale au fost inspirate de ideile din marea literatură rusă şi din citirea Bibliei (!), armurierul secolului recunoscând că în pauzele de lucru obişnuia să citeasca intens, atât din cartea sfântă a creştinismului, cât şi din volumele autorilor ruşi.

Mistic, poet sau erou al socialismului, onorurile continuă să curgă la adresa sa, astfel încât în anul 1980 devine Cetăţean de Onoare al sătucului natal, după ce, în anul 1987, primeşte acelaşi statut din partea oraşului Ijevsk.

Preşedinţii Elţîn şi Putin l-au decorat personal, acesta din urmă înaintându-l la gradul de general-maior.

Automatul care a marcat istoria

Arma creată de el a devenit un simbol de luptă, un mit şi un punct de referinţă în toate conflictele armate din ultimii 60 de ani.

AKM a devenit, în scurt timp, o armă populară, fiind prezentă la ora actuală, prin diverse variante, nu foarte diferite, în armatele a peste 70 de ţări.

Din anul 1990 până în prezent, a fost principala armă folosită la potenţialul său maxim în nu mai puţin de 46 din cele 49 de conflicte majore care au răvăşit Pămîntul.

Anul trecut, un raport al Băncii Mondiale (ia te uită ce-i mai interesează pe ăştia!) estima că, din totalul celor 500 milioane de arme de foc de pe Terra, cel puţin 100 milioane sunt automate Kalaşnikov sau variante ale acestora. Prin comparaţie, la ora actuală, în întreaga lume circulă mai puţin de 10 milioane de arme de asalt similare produse de americani.

Este singura armă care figurează pe steagul unei ţări (Mozambic) şi pe cel al unei temute organizaţii militare din Orientul Mijlociu (Hezbollah).

Cea mai căutată armă de asalt, AKM a fost proiectată de la bun început pentru condiţiile teribile de pe câmpul de luptă. Arma este funcţională în condiţii cu adevărat extreme - ploaie, arşiţă, praf, nisip, noroi. Acolo unde se blochează orice armă similară concepută în Statele Unite sau ţările Europei Occidentale, un AKM va funcţiona la parametri optimi.

Poţi să o scufunzi în apă şi să tragi cu ea imediat după acest test. Poţi să treci peste ea cu automobile grele, poţi să o legi de un autovehicul militar şi să o târăşti prin praf, tot va funcţiona, după cum au demonstrat-o sute de teste comparative.

Cu toate că primele modele nu aveau tocmai o acurateţe optimă pentru o arma de asalt, precizia lăsând de dorit la distanţe mari, iar reculul puternic fiind încă un dezavantaj major, puterea glonţului capabil să trecă prin ziduri de grosime medii, prin veste şi căşti antiglonţ, precum şi fiabilitatea incomparabilă şi costurile de producţie mici au făcut ca AKM-ul să devină lider incontestabil de piaţă.

Episodul războiului din Vietnam nu mai are nevoie de niciun fel de comentariu, AKM-ul sovieticilor din 1963 dovedindu-se net superior, la toate capitolele, armelor de asalt deţinute de trupele Unchiului Sam.

Triumful AKM s-a datorat în mare măsură sintagmei "lucrul potrivit la locul potrivit".

Explozia sa globală nu s-a datorat faptului că era o minune a vremurilor sale, ci mai degrabă fluctuaţiilor politicilor şi strategiilor militare pe plan global.

Tradus în fapte, înseamnă că politicile militare şi deciziile de politică externă ale Kremlinului s-au susţinut reciproc unele pe altele în cazul destinului acestei arme.

După moartea lui Stalin în anul 1953, apariţia unui lider mai relaxat precum Nikita Hruşciov şi, mai ales, crearea Pactului de la Varşovia au împins arma lui Kalaşnikov spre cucerirea lumii.

Noua politică externă a Uniunii Sovietice de atunci avea un nou deziderat: înarmarea statelor-satelit din Blocul Estic.

Chinezii produceau deja din anul 1956 propriile variante ale armei, iar statele "prietene" au început şi ele să producă modele specifice.

Nici măcar Israelul, stat aparent rival URSS-ului, nu a rămas insensibil la performanţele armei.

A fost nevoie doar de Războiul de 6 zile şi de capturarea unei trupe de comando egiptene înarmată cu AKM-uri, pentru ca Tsahalul (Forţele Armate Israeliene) să recunoască avantajele nete ale armei comparativ cu modelele M16 deţinute de soldaţii israelieni.

Pe baza acestor realităţi, inginerii militari de la Tel Aviv au produs propria variantă de AKM (cu mici modificări), celebrul IMI Galil, armă aflată astăzi în dotarea forţelor israeliene.

Statele din Pactul de la Varşovia produceau deja modele tipice, cele mai apreciate fiind tipurile de AKM fabricate în România, fosta Iugoslavie şi Polonia.

În ţara noastră, uzinele de la Cugir au produs în principal modelele PM-md63 şi PM-md90, binecunoscute românilor care au făcut armata sub denumirea de "Pemeuri".

Modelele româneşti s-au dovedit a fi de o calitate extrem de bună, fiind foarte căutate la export şi putând fi întâlnite astăzi în toate colţurile lumii.

Alt atribut al armei este potenţialul său mortal inegalabil. Fie că este în mâinile unei bătrânici, ale unui "copil al războiului" din Africa, ale unui taliban, soldat din Spetsnaz sau traficant de droguri din America Latină, AKM ucide sau, în cel mai bun caz, mutilează. Glontele său este considerat de mulţi ca fiind chiar prea puternic pentru o armă automată portabilă.

Accesibilitatea armei în conflicte urbane, lupte de gherilă, reglări de conturi tribale sau în lumea drogurilor, adică exact tipul de conflicte din ultimele decenii, i-a făcut pe strategii Pentagonului să inventeze un nou termen militar de specialitate, aşa-numitul "Asymmetric Warfare".

Kalaşnikov-ul viitorului şi bătrânul cu muzeu

Dacă documentarul "The Gun" are ca punct central modul în care AKM-ul a modificat cursul războaielor din ultimii 50 ani, întrebarea tuturor se îndreaptă spre rolul creaţiei lui Mihail pe câmpurile de luptă din viitorul apropriat.

Întrebarea şi-au pus-o şi specialiştii uzinelor IJMAŞ din Ijevsk, preocupaţi de apariţia pe piaţă a unor modele concurente care egalează şi chiar depăşesc capacităţile armei produse în 1963.

Răspunsurile au venit tot din partea proiectanţilor ruşi care, cu concursul lui Mihail, au reuşit în ultimii ani să scoată modele de AKM, care sunt absolut remarcabile.

Vorbim aici de modelele AK-107, AK-108, AK- AS/ASM, TKB-0146, AN-94 Abakan, AK-103. Multe dintre acestea funcţionează pe vechiul calibru 7,62, iar restul sunt pe calibre NATO. Sunt folosite în special în misiunile de comando ale trupelor ruse, de către membrii serviciilor secrete sau de membrii serviciilor de pază ai înalţilor demnitari de la Kremlin.

Mai puternice, mai eficiente, mai precise, mai durabile, mai mortale, ultimele modele ale temutei unelte a morţii sunt greu accesibile pentru punctele fierbinţi de pe glob.

Pe de altă parte, Mihail nu se poate plânge deloc de destinul avut în această existenţă. Decorat la rând şi de preşedintele rus în funcţiune, care l-a lăudat pentru crearea "unui brand de care este mîndru orice rus", nonagenarul a ajuns să fie şi "Erou al Federaţiei Ruse".

Pe plan financiar, iarăşi străluceşte, fiind deţinătorul a 30% din acţiunile unei companii germane din Sollingen care produce sortimente de vodcă, cuţite, tricouri, umbrele etc, "branduite" sub numele Kalaşnikov.

Totul a culminat cu inaugurarea Muzeului Kalaşnikov, pe data de 4 noiembrie 2004, în oraşul Ijevsk. Straniul muzeu expune biografia completă a lui Mihail, Biblia sa din tinereţe, precum şi o parte din schiţele primelor tipuri de arme. Punctul de maxim interes al muzeului constă în sălile ticsite cu toate modelele acestui pistol automat, de la cele din anii celui de-al Doilea Război Mondial, până la ultimele arme produse la IJMAŞ.

Tot aici se pot admira toate modelel de AKM produse în alte ţări, printre care şi "Peme-urile" noastre.

O altă sală este dedicată impactului social şi cultural al armei pe mapamond, percepută ca mijloc de luptă pentru independenţă şi mai ales ca ultim apărător în faţa capitalismului galopant, imperialismului şi colonialismului globalist modern.

Din vorbele lui Mihail Timofeevici...

Mihail va rămâne în istorie nu doar datorită armei care-i poartă numele, ci şi pentru vorbele sale memorabile, unele dintre ele străbătute de un autentic umor rusesc:

Munca mea este viaţa mea, şi viaţa mea este munca mea. Am inventat acestă armă să îmi apăr ţara de nazişti. Astăzi sunt mândru că, pentru mulţi oameni, arma a devenit un sinonim pentru libertate.

Nemţii sunt singurii responsabili de faptul că am devenit un fabricant de arme. Dacă nu ne invadau ţara, aş fi proiectat maşini agricole.

Cineva m-a întrebat odată cum pot dormi liniştit noaptea ştiind că armele inventate de mine au ucis milioane de oameni, unii dintre ei fiind nevinovaţi. I-am răspuns că nu am nicio problemă de conştiinţă, deoarece oamenii sunt cei care ucid oameni, arma neatinsă de mână omeneasca nu poate ucide nici măcar un şoarece.

Înainte de a crea ceva nou, trebuie neapărat să cunoşti tot ce s-a creat anterior în acel domeniu.

Sunt oricând gata să-i strâng mâna celui care poate crea o armă de asalt mai bună decât a mea.

Câteodată este dureros să văd atâţia criminali şi ticăloşi înarmaţi cu AKM-uri. Eu am creat arma pentru apărarea ţării, nu pentru mafioţi şi terorişti.

Tot ce este complex nu este folositor, şi tot ce este folositor este simplu. Acesta este motto-ul după care mi-am ghidat viaţa.

Sincer, aş fi preferat să inventez o maşină care să-i fi ajutat pe ţărani la munca câmpului.

Cred că talentul meu este unul înnăscut.

Am tras milioane de gloanţe. Mai trag şi acum, la vârsta asta. Aşa am ajuns să fiu tare de urechi, de la zgomote...

Teroriştii vor căuta întotdeauna arme simple, funcţionale şi de încredere.

Partea negativă a vieţii constă în fapul că cineva, din umbră, vrea să conducă toată omenirea. Cu Rusia nu-i va merge...

Visul meu dintotdeauna a fost acela de a inventa un motor care nu se opreşte niciodată.

Cred că dacă mă apuc să proiectez un tren, va arăta la final ca un AK-47.

Nu am făcut studii tehnice, deci a trebuit să improvizez continuu.

Nu ai ce face! Omul va inventa arme cu orice ocazie...

Armata noastră a dat ordin să se creeze o armă de asalt nouă şi mai eficientă decât cele de pe atunci. Am fost nevoit să improvizez, altfel eram eliminat din concurs.

Când l-am vazut pe Bin Laden la televizor înarmat cu un AKM, m-au apucat toţi nervii pe bărbosul ăla nebun. Dar ce pot să fac? Teroriştii or fi ei nebuni, dar nu sunt proşti: întotdeauna aleg cele mai bune arme...


http://www.descopera.ro
 
Cateva corectii adresate reporterului de la descopera.ro.
1. Din cate stiu eu, Kalashnikov este "acuzat" nu ca ar fi copiat Sturmgewehr 44. Intradevar, Kalashnikov a "imprumutat" cateva solutii tehnice din mai mute locuri si conceptul de la Sturmgewehr 44. Tehnic insa, AK47 si Sturmgewehr 44 sunt foarte diferite. Conceptul insa, acela de arma de asalt, il are clar ca pionier pe Sturmgewehr 44 si ca promotori principali pe AK47 si restul armelor de asalt.
2. Calibrul standard pentru AK-47 este 7,62x39mm, in nici un caz 7,62x54R. 7,62x54R este calibrul standard al unui alt monstru sacru al armelor, carabina Mossin Nagant. Dar AKM-urile s-au produs IN PRINCIPAL in calibrele 7,62x39mm pentru familia AK-47 si in 5,45x39mm pentru familia AK-74
 
Cea mai veche meserie din lume este cea de bucătar


Până să ajungem la fanteziile gurmande din zilele noastre, a trebuit să urmăm cale lungă. Mai lungă decât ar fi arătat până de curând estimările cercetătorilor, respectiv două milioane de ani, de când Homo erectus şi-a început viaţa la cratiţă.

Abilitatea de găti hrana i-a ajutat pe oameni să se diferenţieze radical de alte primate, asigurându-le energia necesară pentru activităţi complexe, arată un nou studiu realizat la Harvard şi publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. Prepararea mâncării nu i-a ajutat pe strămoşii îndepărtaţi ai oamenilor doar să-şi economisească din timp, ci şi să-şi asigure eficient un aport caloric necesar dezvoltării cerebrale.

Cercetarea americanilor, bazată pe analiza ADN-ului, mărimea molarilor şi calculele privitoare la masa primatelor non-umane, a homonizilor dispăruţi şi a oamenilor moderni, arată că primul care a făcut pasul decisiv într-ale bucătăriei a fost Homo erectus. Acesta, la fel ca şi Neandertalienii, îşi petreceau aproximativ 6,1%, respectiv 7% din timpul unei zile hrănindu-se. Folosirea uneltelor şi a focului în prepararea mâncării a dus nu numai la reducerea acestui timp, cât şi la modificări anatomice: masa corporală a crescut, iar dimensiunile dinţilor au scăzut. Dacă n-am fi descoperit gătitul, astăzi am petrece cam la fel de mult timp ca şi primatele mari consumând calorii, adică 48% din intervalul activ al unei zile.




http://totb.ro/?p=20330
 
Cuţitele de piatră au apărut mult mai devreme decât se credea .




Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au descoperit dovezi care demonstrează că uneltele tăioase din piatră au fost fabricate de om mult mai timpuriu decât se credea - încă din Paleoliticul inferior, acum 200.000 - 400.000 de ani.

Multă vreme arheologii au considerat că uneltele cu lame din piatră ar fi apărut abia în Paleoliticul superior, acum 30.000 - 40.000 de ani, fiind asociate cu apariţia speciei Homo sapiens şi a unor trăsături culturale de genul artei rupestre.

Acum, însă, arheologii israelieni au descoperit că asemenea unelte au fost elemente ale culturii Amudiene, parte a complexului cultural Acheulo-Yabrudian, asociat unui grup de hominide care trăia pe o zonă geografică limitată, pe actualul teritoriu al Israelului, Libanului, Siriei şi Iordaniei.

Cuţitele de piatră au fost găsite în Peştera Qesem în Israel, iar cercetătorii susţin că descoperirea contrazice ideea că producţia de unelte tăioase din piatră este legată strict de apariţia omului modern.

Specialiştii spun că obiectele de tăiat sunt rezultatele unei linii de producţie bine organizate. Fiecare element, de la alegerea materiei prime până la metoda de fabricare, demonstrează existenţa unui sistem sofisticat, care a fost perfecţionat de-a lungul multor ani.

Majoritatea uneltelor de piatră au fost proiectate pentru a avea o latură ascuţită, folosită pentru tăiat, şi o alta tocită, pentru a putea fi ţinută în mână. În plus, cercetătorii spun că lamele erau produse astfel încât rezultau doar cantităţi mici de deşeuri. Acest sistem eficient de fabricare le-a permis locuitorilor de aici să producă relativ uşor obiecte care, în mod normal, erau considerate costisitoare.

Analiza microscopică a lamelor de piatră, realizată la Universitatea Sapienza din Roma, Italia, a arătat că aceste unelte erau folosite în special pentru jupuirea şi tranşarea animalelor.

Mii de aseme nea unlete au descopeite în peştera Qesem, alături de urme de foc - o altă descoperire surprinzătoare, deoarece nu se ştiuse anterior că membrii culturii Amudiene foloseau focul. S-a constatat, de asemenea, că aceste hominide aveau şi alte practici ce indicau o cultură avansată - de pildă, divizarea spaţiului din peşteră pentru diferite activităţi specifice.

Sursa: Science Daily



http://www.descopera.ro
 
A fost descoperit cel mai vechi cârlig de pescuit din lume


Arheologii australieni au descoperit în Timorul oriental cel mai vechi cârlig de pescuit din lume, dar şi câteva fosile care dovedesc faptul că oamenii preistorici stăpâneau tehnica pescuitului în ape adânci, potrivit unui studiu publicat vineri în revista Science.

Cel mai vechi cârlig de pescuit din lume, descoperit în Timorul oriental

Confecţionat dintr-o cochilie, în urmă cu 16.000-23.000 de ani, cârligul "atestă faptul că strămoşii noştri erau buni artizani şi buni pescari", afirmă profesorul Sue O'Connor, de la Australian National University.

El nu pare însă a fi fost conceput pentru pescuitul marin, iar metodele folosite în Paleolitic pentru prinderea peştilor din apele adânci rămân necunoscute.

http://www.mediafax.ro/stiinta-sana...mai-vechi-carlig-de-pescuit-din-lume-9006328/
 
Ca sa faci o operatie e nevoie de instrumente si nu vorbim de zilele noastre ci de acum 7000 de ani :D: deci...... nu-s off topic :P


Scheletul unui barbat varstnic, care a suferit o amputare a antebratului stang si a supravietuit operatiei, arata ca oamenii neolitici practicau o medicina mult mai avansata decat se credea.

Scheletul are vechimea de aproape 7000 de ani; a fost descoperit in Franta si apartine unui barbat in varsta care, judecand dupa obiectele descoperite in mormant, era un membru important al tribului.

Cea mai interesanta trasatura a scheletului este absenta mainii si a antebratului stang; osul humerus (al bratului) a fost taiat la nivelul cotului, cu multa precizie, iar rana a fost curatata si tratata foarte atent, de vreme ce nu prezinta nici un semn de infectie.

Arheologii cred ca, pentru amputare, a fost folosita o aschie de obsidian, foarte ascutita; precizia taieturii sugereaza ca pacientul a fost anesteziat pentru a sta linistit (probabil cu ajutorul unor extracte din plante), iar plaga operatorie a fost, de asemenea, tratata cu extracte vegetale (posibil din salvie), pentru a o dezinfecta si a ajuta cicatrizarea.

Pacientul a mai trait luni, poate chiar ani, dupa operatie si, in ciuda invaliditatii sale, nu a fost exclus din trib; dimpotriva, a fost inmormantat cu onoruri, ceea ce inseamna ca era vorba despre un membru de seama al comunitatii.

Sursa: Mail Online


http://www.descopera.ro
 


Acea lamă de silex, măsurând doar trei centimetri în lungime, a fost descoperită în "Grotta Elefantului", la aproximativ doi metri sub nivelul la care a fost găsit, în 2007, un maxilar uman datând din urmă cu 1,2 milioane de ani, declarat pe atunci ca fiind "cel mai vechi vestigiu uman european".

Fragmentul descoperit în acest an, un silex "de o mare valoare" care era îngropat sub trei tone de sedimente, a făcut parte dintr-un cuţit şlefuit în urmă cu 1,4 milioane de ani, a explicat unul dintre cei trei coordonatori ai săpăturilor arheologice, Eduald Carbonell.

"Credem că prin această descoperire ne apropiem de limita admisă ca fiind aceea a primelor aşezări umane din Europa Occidentală, care datează din urmă cu 1,5 milioane de ani", au precizat arheologii într-un comunicat.

Detalii aici : http://www.descopera.ro/dnews/11160...ane-de-ani-descoperita-in-spania-galerie-foto
 
De la unelte primitive la ultimul "racnet" ,cel mai nou bombardier american .


 
Back
Top