STIINTA VS RELIGIE Aici se pot aduce argumente pro si contra

[anuk]

Ce este stiinta ?

Numele provine din latina (scientia) insemnand cunoastere. Stiinta poate insemna suma tuturor cunostintelor acumulate in urma unor cercetari. In matematica de exemplu, cercetarile sunt obtinute din derivatii logice, presupunand mai degraba sisteme axiomatice decat o combinatie intre observatie si rationament.
Multe metode matematice au o utilitate fundamentala in stiintele empirice, ale caror fructe sunt ipotezele si teoriile.

Stiinta se clasifica in doua mari dimensiuni: experimentul si teoria. In experiment se cauta o informatie, iar in teorie se dezvolta modele care explica ceea ce se observa.
In mod empiric, teoriile stiintifice sunt obiective si verificabile empiric. Aestea sunt predictii ale rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.
Insa realismul stiintific defineste stiinta in termeni ontologici: stiinta incearca sa identifice fenomene si entitati, fortele care le cauzeaza, mecanismele prin care ele exercita aceste forte, si sursele acelor forte in sensul structurilor interne ale acestor fenomene si entitati.
Pozitivismul este o forma a empirismului, ca mijloc de a regla afacerile umane. Datorita stransei legaturi intre acesti termeni, sunt deseori folositi ca sinonime.
Metodele stiintifice

In stiinta se folosesc metodele stiintifice pentru dobandirea de catre comunitatea stiintifica de noi cunostinte bazate pe dovezi fizice.
Folosind observatia si rationamentul pentru explicatii provizorii pentru fenomene, se creaza ipoteze. Astfel, existenta unor evenimente observabile din natura se explica doar prin cauze naturale fara a presupune existenta sau nonexistenta supranaturalului.
Informatiile elaborate din aceste ipoteze sunt mai apoi testate prin experimente care ar trebui sa fie reproductibile. Insa ipotezele trebuie sa fie falsificabile, deci, sa se poata verifica daca sunt false. In domeniul paranormalului s-au observat fenomene stranii insa nu au putut fi verificate. Existenta fantomelor de exemplu, nu este nici macar o ipoteza, ci doar o opinie sau afirmatie care se afla in afara domeniului de cercetare stiintifica.

Experimentele vor verifica ipotezele in mod repetat. Orice inconsistenta sau lacune va duce la reconsiderarea ipotezei, generarea de corectii sau de ipoteze alternative, care la randul lor, si ele vor fi la fel testate.
O astfel de ipoteza este relativitatea generala. Desi nu a fost acceptata in mod formal pana nu vor exista dovezi experimentale convingatoare, ipoteza se bucura de un interes considerabil in randul specialistilor.

Karl Popper considera metodele stiintifice ca fiind logica care sta la baza activitatii stiintifice. Insa aceste metode sunt criticate de cei din stiintele sociologice.
In stiinta, ipoteza este drumul care trebuie sa conduca la formularea teoriei. Un pilon central al metodei stiintifice este reproductibilitatea, si anume, capacitatea de repetare a unui experiment.
Metodele stiintifice contin mai multe etape. Prima, este observarea unui fapt demn de cercetat, care prezinta interes si valoare. In a doua etapa se formuleaza probleme de cercetare. In cea de-a treia etapa se propune o ipoteza, ca mai apoi, in ultima etapa sa se realizeze un experiment controlat pentru testarea validitatii ipotezei.
Ce este religia?

Cuvantul religie provine din limba latina, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, dupa Cicero) fie din re-ligio, insemnand a lega, a reconecta, a face legatura cu Dumnezeu.

Insa religia nu se ocupa doar cu legatura dintre om si Dumnezeu. Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au incercat sa explice universul si fenomenele naturale folosind zei si atribuindu-le forte supranaturale. Aceste religii primitive erau intemeiate de oameni primitivi si foloseau primitivilor. Astazi acestea sunt diferite fata de primele religii.
Mai mult, religia reprezinta si un sistem de cautare a scopului sau intelesului vietii.
dumnezeu-stiintaDiferente intre stiinta si religie

Cele doua domenii sunt total paralele, insa se intersecteaza undeva: in discutiile referitoare la originea si crearea lumii. Loc de unde porneste conflictul.

Oamenii de stiinta nu predind niciodata a fi in posesia adevarului absolut. Toate teoriile stiintifice sunt susceptibile de a fi falsificate daca apar noi dovezi. Tocmai aici este cheia evolutiei. Chiar si cele mai fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte daca observatiile noi sunt inconsistente cu ele. Stiinta nu este dogmatica si iar rezultatele cercetarii stiintifice sunt falsicabile: se pot testa si se poate verifica validitatea lor. In religie, lucrurile stau altfel. Afirmatiile religioase nu pot fi falsificate pentru ca nu pot fi cercetate. Ele tin pur si simplu de credinta.
Stiinta este defapt o metoda folosita pentru a acumula cunostinte, nu de ordin spiritual, ci stiintific.
Exista o credinta populara gresita, cum ca stiinta ofera raspunsuri la toate intrebarile. Defapt, stiinta ofera raspunsuri doar la problemele care tin de realitatea fizica, nu si de cea spirituala.

Afirmatiile stiintifice si cele religioase vizeaza domenii diferite ale existentei sau experientei umane. Teoria creatiei din Bibile tematizeaza raportul dintre Dumnzeu, lume si om, insa nu si stiinta despre natura observabila (empirica) a lucrurilor.
Conflictul dintre stiinta si religie

De-a lungul istoriei au existat diferite conceptii si idei care au dus la un conflict intre stiinta si religie.
Ar trebui sa intelegem din aceasta „disputa” intre stiinta si religie ca prima nu trebuie sa se amestece in domeniul credintei, dar nici invers. Credinta este o stare subiectiva, un sentiment, deci este o reactiune a eului, ceva personal, pe cand stiinta este impersonala, ca si inteligenta. Nici credinta nu trebuie sa pretinda a da explicatii despre lucruri, nici stiinta nu trebuie sa ravneasca a inlocui catehismul si sentimentul intim al dependentei omului de o forta universala, fie cosmica cum zic unii, fie numai sociala cum sustin altii. Credinta religioasa este asadar reactiunea emotionala a omului in fata lumii, iar stiinta poate explica universul, insa aceasta explicatie nu impiedica omul de a simti frica, speranta, iubire in fata acestei lumi si de a-si inchipui o alta lume, care sa indestuleze si sa linisteasca crispatiile inimii. Practic stiinta si religia reprezinta doua modalitati de cunoastere.

Probabil unul din cele mai cunoscute conflicte dintre stiinta si religie este provocat de facerea lumii. Adesea intalnim discutii despre evolutionism sau creationism. Creationismul, denumit impropriu teorie, se refera la indivizi care accepta afirmatii prin credinta, nu prin metode stiintifice. Creationismul nu poate fi contestat in mod stiintific pentru ca nu este formulat. Nu a fost experimentat. Nu a fost observat, nu s-au facut analize si observatii prin modul empiric de a testa o teorie. Asadar, creationismul ramane o credinta.
Stiinta si religia abordeaza uneori aceleasi probleme, insa in moduri total diferite. Omul ar trebui sa inteleaga ca stiinta nu neaga religia ci cauta raspunsuri la unele intrebari existentiale, dar intr-un mod rational si empiric. Tema evolutionism versus creationism este o absurditate si este neproductiva. Nu serveste nici dezvoltarii societatii, nici gandirii umane, nici progresului cunoasterii.
astronomie-amatorDialogul dintre credinta si stiinta

Originea lumii reprezinta unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Atat stiinta cat si religia ofera raspunsuri cu privire la originea lumii si respectiv originea noastra.

Dialogul intre stiinta si religie a existat. Omul intodeauna si-a pus intrebari si a fost fascinat de tot ceea ce-l inconjoara, a cautat raspunsuri si explicatii. Pe masura ce intelegea cate ceva, apareau din nou intrebari, chiar mai multe decat daca n-ar fi inteles. Numarul lor a crescut, dar s-au si adancit.
Istoria cunoasterii, fie ea materiala sau spirituala, a cunoscut un progres in cautarea sensurilor.
Adeseori in istorie dogma si institutia numita Biserica au limitat accesul la un altfel de cunoastere. Astfel s-a dorit ca omul sa cunoasca partea spirituala neglijand-o sau chiar blamand-o pe cea materiala. Insa in ultimele secole dialogul dintre cele doua s-a intensificat, ducand la o explozie stiintifica. Revigorarea dialogului dintre stiinta si religie a facut parte dintr-un proces general, menit sa intelegem lumea prin ambele modalitati de cunoastere, oferit atat de religie cat si de stiinta.

Astronomia este una dintre cele mai vechi stiinte. Pe teritoriul tarii noastre se afla celebrele sanctuare dacice de la Sarmizegetusa, o replica a mult mai celebrului sanctuar de la Stonehenge. Aceste monumente sunt dovezi incontestabile ale cunostintelor astronomice si deopotriva, temple dedicate zeitatilor, puterii divine.

In secolul XV, episcopul transilvanean Ioan Vitez s-a ocupat atat de literatura, arta, muzica, cat si de astronomie. Tot el a infiintat primul observator astronomic din Romania.

Omul s-a aflat intotdeauna intr-o permanenta cautare a adevarului, fie pe cale spirituala cat si pe cea materiala. Stiinta ofera raspunsuri cu privire la natura fizica, pe cand religia ofera invataturi, o educatie religios-morala etc. Stiinta si religia formeaza astfel un intreg ce face parte din cultura noastra.

Autor: Marius, www.descopera.org


http://www.descopera.org/stiinta-si-religie/

---

 

[ramanya]

Stiinta este aerul ratiunii, iar religia cel al sufletului. Ideal ar fi ca cele doua sa se imbine armonios in vietile noastre.

 

[anuk]

Corect !

 

[ramanya]

Pana una alta insa, nici una din cele doua nu a reusit sa elucideze misterul existentei. Cum de existam? Cum de exista Universul? Religia propune o Constiinta Suprema, Universala drept Creator al tuturor lucrurilor. Stiinta lucreaza inca la a face palpabila nasterea Universului. Ramane de vazut unde se va ajunge.

 

[anuk]

La 400 de ani dupa ce l-a bagat in temnita pe Galileo Galilei pentru ca a indraznit sa afirme ca Pamantul nu este centrul Universului, Vaticanul cere expertilor sa studieze posibilitatea existentei extraterestrilor precum si efectele pe care descoperirea acestora le-ar putea avea asupra Bisericii Catolice.

"Intrebarile legate de originea vietii si de existenta altor forme de viata in Univers merita o analiza serioasa", a declarat reverendul Jose Gabriel Funes, director al Observatorului astronimc de la Vatican.

Potrivit Associated Press, Funes a vorbit despre existenta extraterestrilor in fata participantilor la o conferinta internationala, desfasurata chiar la Vatican.

Zeci de astronomi, fizicieni, biologi au discutat, in cadrul "Saptamanii de studiu de astrobiologie", organizata de Academia Pontificala de Stiinte si Observatorul Astronomic Vatican despre astrobiologie si au stabilit ca "rezultatele din ultimii ani legitimeaza afirmatia potrivit careia in Univers exista elemente compatibile cu viata".

Chris Impey, profesor de astronomie la Universitatea Arizona, a subliniat, la finalul intalnirii, ca peste cativa ani ar putea fi descoperite dovezi legate de existenta extraterestra.

http://www.ziare.com/articole/viata+extraterestra+dovezi

 

[bodo]

Dumnezeu contra Darwin, o falsă dilemă!
Mircea Dutu Perspective


devenit aproape un stereotip ca, până şi cu ocazia marcării bicentenarului naşterii lui Charles Darwin (1809-1882) şi a aniversării a 150 de ani de la publicarea lucrării sale capitale Originea Speciilor (1859), în ciuda scurgerii a atâta timp de la cele două evenimente, savantul şi opera sa să fie percepute sub semnul dilemei unei (mai ales presupuse) contradicţii între credinţă şi evoluţionism. Desigur, ca orice schemă binară, ea e seducătoare prin caracterul său tranşant, dar denotă, în acelaşi timp, o logică militantă, cu accente extremiste, convenabilă şi exploatabilă din punct de vedere mediatic, însă cu limite evidente, mai ales prin ignorarea virtuţilor compromisului. Cum s a ajuns la apariţia şi perpetuarea unei asemenea situaţii şi care este adevărata faţă a problemei rămâne veritabila dilemă.

Odată cu publicarea Originii Speciilor, Darwin propunea, înainte de toate, prin teoria selecţiei naturale, un model simplu şi deosebit de fecund de explicare a diversităţii lumii vii şi a capacităţii sale de a subzista. Fie şi indirect, el venea însă în conflict cu reprezentarea tradiţională a unei lumi create de Dumnezeu, permanentă şi stabilă. În asemenea împrejurări, creaţionismul preexistent a găsit un excelent pretext de a-şi reafirma poziţiile, erijându-se chiar în reacţie-antidot la pericolul pe care l-ar fi reprezentat evoluţionismul. Astfel s-a născut una dintre dilemele fundamentale, în orice caz, cea mai pasionantă, ale epocii moderne, greu de elucidat, cu atât mai mult cu cât poartă asupra sa enigma primului impuls al vieţii pământene.

Alimentat cu o puternică încărcătură socio-politică şi sub povara propriilor slăbiciuni, creaţionismul, refugiat mai ales peste ocean, a cunoscut modificări şi transformări sub impactul mersului istoric, trecând astfel prin „creaţionismul ştiinţific“ (anii 1960) şi ajungând la „proiectul inteligent“ de astăzi (post-1980), în timp ce evoluţionismul, îmbogăţit în permanenţă prin progresul ştiinţific, a generat dezvoltări extraordinare în rândul ştiinţelor vieţii.

S-a ajuns astfel la un adevărat paradox, în sensul că, pe de o parte, Darwin deschide o istorie, căreia el îi subliniază cu plăcere contingenţa, iar, pe de alta, darwinismul pretinde să-şi exercite influenţa asupra gândirii, cu riscul de a deveni el însuşi o nouă religie, considerată de unii mai aptă decât cea veche, fiind mai „ştiinţifică“, spre a răspunde problemelor omului modern.

Adversitatea între cele două „religii“, cea exprimată sub formă de credinţă şi, respectiv, cea cu statut de ştiinţă, nu s-a atenuat ori disipat, ci, dimpotrivă, s-a perpetuat şi diversificat, încercând să se adapteze la trecătoarele circumstanţe.

Lista în „10 puncte“ a biologilor americani M. Antolin şi J. Herbers cuprinde, ca „argumente“ împotriva ideilor lui Darwin, printre altele: susţinerea că evoluţionismul nu ar fi decât o teorie, nu şi un fapt; că ar pretinde descrierea originii vieţii, ceea ce este foarte improbabil; că evoluţia darwiniană ar arăta spectacolul unei naturi crude, proclamă supravieţuirea celui mai adaptat şi conduce la ateism; că nu ar exista două opţiuni posibile – evoluţia (darwinismul) ori creaţia (creaţionismul); că evoluţia nu ar fi fost niciodată verificată ori că selecţia naturală ar ţine seama de microevoluţie, nu şi de macroevoluţie ...

Analiza, sub pavăza „probelor“ concrete, demonstrează indubitabil inconsistenţa lor. Ideea că speciile au evoluat, s-au transformat, astfel spus, nu au rămas identice lor înşile, de la momentul când au fost create este larg dovedită prin analiza fosilelor şi cunoaşterea ADN-ului. Desigur, rămâne în discuţie modul cum a operat această evoluţie: care e partea hazardului, a selecţiei de către mediu ori a constrângerilor fizico-chimice.

Nereproducerea în laborator a apariţiei vieţii nu reprezintă, în orice caz, o imputaţie serioasă! În sfârşit, evoluţionismul, în sens strict, nu descrie originea vieţii, ci transformarea speciilor. Cât priveşte aparenta „cruzime“ a naturii, ideea l-a tulburat şi pe Darwin, dar lupta pentru existenţă şi, în general, modul în care funcţionează natura nu trebuie să constituie o referinţă a felului de acţiune al omului.

Tot aşa, darwinismul nu conduce, în mod necesar, la ateism; în cazul lui Darwin s-a ajuns la agnosticism, iar, în ciuda faptului că în unele ţări, precum Franţa şi Germania, acesta a alimentat anticlericalismul, au existat evoluţionişti creştini şi, în general, nu se poate pretinde o corelaţie deterministă între credinţă şi practica ştiinţifică.

Rămâne ca excesivă şi aprecierea că, prin considerarea omului ca parte intrinsecă a regnului animal, evoluţionismul ar constitui o ameninţare pentru ordinea socială, prin propovăduirea, chipurile, a „comportamentelor sălbatice“, precum amorul liber, etica situaţională, consumul drogurilor, divorţul, avortul, care ar conduce omul contemporan spre inconsistenţă şi disperare. În acest mod, creaţionismul a regresat considerabil, iar evoluţionismul a rezistat cu succes.

Desigur, pentru o teorie ştiinţifică, problema verificării sale empirice e una prioritară. În privinţa evoluţionismului, dificultatea majoră, din acest punct de vedere, rezidă în faptul că e nevoie de o mare durată de timp, care depăşeşte cu mult ca întindere temporală o viaţă de om. Anumite procese pot fi simulate în laborator, cum ar fi cazul organismelor a căror perioadă de reproducere e foarte scurtă, la scară umană, cum e cea a bacteriilor, dar extrapolarea ei la scara întregului viu este aproape imposibilă. Ieşirea din impas presupune, cel puţin deocamdată, precauţii, iar în loc de afirmaţii ferme, supoziţii relative. În orice caz, plasarea creaţiei divine la începutul speciei umane este problema credinţei, iar evoluţia viului, cea a ştiinţei, indiferent de modul de exprimare a acesteia.

Există, aşadar, o incompatibilitate naturală între religie şi evoluţionism? Nicidecum! Important este să vezi specificul, locul şi rolul fiecăruia şi să cauţi aspectele care le apropie până la combinare, fără a ignora, desigur, total ceea ce le desparte. Asigurarea confortului intelectual trece, aşadar, prin a completa certitudinea empirică cu incertitudine metafizică. Ca fiinţă complexă, omul are nevoie, deopotrivă, de arghezianul „să pipăie şi să urle, este!“, dar şi de blagianul „a fi“, dacă se poate, în specificul propriu.

Se ştie, de asemenea, că, de regulă, cercetarea ştiinţifică progresează cu adevărat în măsura în care renunţă la perspective prea globale, la probleme exagerat de generale, în favoarea celor concrete, iar căutarea de certitudini încearcă să compenseze „petele albe“ ale teoriei cu alte date. Religia poate să fie folosită spre a acoperi aceste „blancuri“, aducând elementele de cunoaştere pe care biologia, deocamdată, nu poate să le furnizeze. Să nu uităm, de altfel, că trăim într-o lume complexă, pluralistă, în care nicio instanţă nu-şi poate revendica singură deţinerea adevărului, prin definiţie relativ. Acceptarea perspectivei pluraliste, complementare şi, prin forţa lucrurilor, provizorii şi tranzitorii, care presupune un anumit compromis între religie şi ştiinţă, ni se pare cea mai potrivită, în aşteptarea marii certitudini şi a adevărului absolut. Până atunci, nu putem decât să contestăm realitatea şi să afirmăm falsitatea dilemei Dumnezeu versus Darwin!

http://www.revista22.ro/

 

[anuk]

Din timpurile cele mai indepartate, pe om l-a interesat problema originii sale si acest interes nu da inca nici un semn de diminuare. Astazi se pot recunoaste mai cu seama doua puncte de vedere contrarii :

- mai intai, parerea foarte populara conform careia omul a evoluat de la starea de animal inferior la starea in care se gaseste astazi conform principiilor expuse pentru prima data de Charles Darwin si mai tarziu de alti evolutionisti ;
- in al doilea rand avem parerea expusa drept revelatie de catre Biblie, dupa care omul ar fi fost creat direct in starea in care se gaseste astazi.

Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie.

Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. In acest sens e cunoscut faptul ca, inca din Evul Mediu, capii bisericii catolice au fost cei care au detinut “fraiele” modului in care se derulau toate aspectele vietii social-politice si economice. Prejudecatiile din acea vreme, bazate pe vechile teorii religioase, au produs un fel de “bariera intelectuala” sau altfel spus o piedica imensa in calea progresului stiintific. Doua exemple in acest sens ar fi : in primul rand e cazul lui Galileo Galilei caruia, capii bisericii catolice i-au impus sa-si retracteze toate ideile privitoare la teoria sa stiintifica referitoare la pozitia Pamantului in Univers. In al doilea rand e cazul si mai dramatic a lui Giordano Bruno, care a fost ars pe rug de catre inchizitori in anul 1600 pentru ca ideiile sale erau incompatibile cu doctrina crestina (pentru acesta, religiile nu erau decat un cumul de superstitii utile pentru tinerea sub control a popoarelor ignorante).

Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei traditionale, atat in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat si in ce priveste comportamentul bisericii. Sunt bine cunoscute actele de ipocrizie si opresiune intreprinse de inchizitie. Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad, razboiul sfant prin care ei vor stapanii lumea si religia lor va domina.

Multi oameni de seama care au studiat religia apeleaza la istorisirile violente din Biblie, spunand: “Si Biblia prezinta relatari de violenta comisa in numele Domnului. Dumnezeul prezentat in primele carti ale Bibliei este intr-adevar nemilos in sprijinul pe care il acorda israelitilor, inecandu-i in mare pe dusmanii acestora”. Dar problema aceasta, a puterii si a modului de influentare a omului si a intregii istorii a omenirii de catre religie, nu face obiectul referatului de fat, ceea ce incearca sa aduca in discutie acest referat este posibila existenta a unei relatii intre religie si stiinta.

Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii.

Desi, dupa unii, ar exista o multime de fapte care depun marturie in favoarea creatiei, foarte multi oameni accepta evolutia. Cei care sprijina teoria evolutiei traiesc cu impresia ca ea este acum un fapt stiintific. Dar sa nu uitam ca in urma cu cateva secole se credea ca pamantul este plat. Acum s-a stabilit, cu toata certitudinea, ca el are forma sferica, oarecum. De asemenea, se credea ca pamantul este centrul universului. Noi stim astazi, mai presus de orice posibilitate de indoiala, ca pamantul este departe de-a fi undeva in centrul universului si ca el este acela care executa o miscare de revolutie in jurul soarelui. Avand in vedere ca insusi Charles Darwin, cel mai cunoscut aparator al evolutiei, a dat de inteles ca era constient de limitele teoriei sale si ca subiectul originii vietii ramane deschis pentru examinari ulterioare, e foarte posibil ca intreaga teorie evolutionista sa cada. Dovada de baza care le lipseste evolutionistilor este existenta unor forme de viata de tranzitie intre specii. Faptul ca teoria evolutionista emisa de Darwin nu poate fi sustinuta cu dovezi clare ii determina pe multi oameni de stiinta evolutionisti sa formuleze noi teorii. De pilda, unii dintre acestia, care sunt siguri ca viata n-ar fi putut sa apara spontan pe pamant, emit ideea speculativa ca ea trebuie sa fi provenit din spatiul cosmic. Dar aceasta nu face decat sa transfere problema originii vietii intr-un mediu si mai ostil (spatiul cosmic).

Astazi nimeni nu mai poate contesta varsta Pamantului care ar fi de aproximativ 5 miliarde de ani sau a vietii pe pamant care ar fi inceput acum sute de milioane de ani. Teologii de azi vorbesc de cele 7 zile din Geneza ca de niste 7 ere geologice in decursul carora s-ar fi format pamantul, apele, primele forme de viata (plante si animale) si mai tarziu animalele mari si intr-un final omul, toate aceste etape desfasurandu-se sub stricta coordonare a Creatorului.

Oamenii de stiinta, de regula ateisti, vin sa combata si aceasta teorie a teologilor creationisti. Doar doua exemple in acest sens ar fi :
1) Dupa relatarea biblica, plantele au aparut a treia zi, iar soarele a fost facut abia a patra zi. Daca a treia si a patra zi sunt in mod real “ere”, atunci cea de-a treia “era”, cea a plantelor, a fost lipsita de soare ;
2) Tot din biblie reiese ca moartea (probabil si a animalelor) a aparul pe pamant o data cu caderea lui Adam in pacat. Daca asa stau lucrurile, cum se face ca a existat moarte in lume, conform teoreticienilor de tipul “7 zile = 7 ere”, cu multa vreme inainte ca Adam sa cada in pacat. Dovada sunt formatiunile geologice ce contin fosile dintr-o era apusa de mult. Si totusi Scriptura sustine in continuare ca moartea nu a domnit decat de la Adam incoace. Prin urmare exista dificultati considerabile in aplicarea teoriei de egalare a unei zile cu o era geologica. Revenind la teologii zilelor noastre, acestia sustin ca de fapt sensul cuvantului “moarte”, relatat mai sus, inseamna moarte spirituala, adica separarea spirituala dintre Dumnezeu si om.

Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata.

Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la conceptul de morala si la sistemele de valori. Insa Inaltarea (trupului) Fecioarei Maria, Invierea lui Isus, viata de dupa moarte nu sunt nici pe departe probleme de morala si de valori, ci sunt fapte de natura stiintifica.

Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un “arbitru” moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental.

Conchidem ca stiinta si religia nu sunt sau nu ar trebuie sa fie in conflict, pentru ca invataturile fiecareia se preocupa de domenii absolut distincte.



Bibliografie
1) Mihu Dan, Stiinta si religie in revista Stiinta si tehnica, nr.12, Editura Tehnica, Bucuresti, 2001, pp.18-37
2) Smith A. E. Wilder, Omul – origine si destin, Editura Psychomassmedia, Bucuresti, 1996
3) Vernet Daniel, Biblia si stiinta, f.e., Paris, 1986

 

[anuk]


Religia ca Ştiinţă


Dacă facem un studiu comparativ al marilor Religii, vom descoperi că toate se sprijină pe aceiaşi piloni.

RELIGIE provine de la termenul „RELIGARE”, adică, obiectivul fundamental al fiecărui principiu religios este să se „relege”, să revină la a se uni cu propria sa Divinitate, reîntoarcerea la punctul de plecare originar, la FIINŢA filosofiei experimentale.

De fapt, realmente există doar O singură RELIGIE, UNICĂ şi COSMICĂ. Această religie ia diferite forme religioase, după vremurile şi nevoile omenirii.
Religie - Binecuvantarea Fecioarei

Aşadar, luptele religioase rezultă a fi absurde pentru că, în fond, toate sunt numai modificări ale RELIGIEI COSMICE UNIVERSALE. Ceea ce afirmăm îşi are dovada maximă în enorma asemănare simbolică şi teologică a tuturor religiilor.

Este evidentă iubirea pe care toate instituţiile mistice din lumea întreagă o simt pentru Divinitate: ALAH, BRAHMA, TAO, ZEN, I.A.O., INRI, MONADA, FIINŢA, DUMNEZEU etc. etc. etc.

Martirii, Sfinţii, Fecioarele, Îngerii şi Heruvimii sunt tocmai Zeii, Semizeii, Titanii, Silfidele, Ciclopii şi Mesagerii mitologiei păgâne.

Trinitatea creştină: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt îşi are exponenţii săi în toate trinităţile religioase: Osiris, Isis şi Horus, în Egipt; Brahma, Vishnu şi Shiva, în India; Kether, Hokmah şi Binah, în Kabală etc.

Toate cultele îşi au Cerurile lor (dimensiunile superioare sau Aeonii Kabalei ebraice) şi reversul: Infernurile, cunoscute de asemenea ca „Avernus” (la romani), „Tartar” (la greci), „Patala” (la indieni), „Mixtlan” (la azteci) şi „Xibalba” (la mayaşi) etc.

Iisus Cristosul este reprezentat la persani prin Ormuz, Ahura-Mazda, teribilul inamic al lui Ahriman (Satan) pe care-l avem în noi. La hinduşi Krishna este Cristosul şi Evanghelia lui Krishna este foarte asemănătoare cu cea a lui Iisus din Nazareth. La egipteni Cristos e Osiris şi oricine îl încarna era de fapt un Osirificat. La chinezi Cristosul Cosmic este Fu-Ji, care a scris I-King, cartea legilor şi a desemnat miniştri Dragoni. La greci, Cristosul se cheamă Zeus (Jupiter la romani), Tatăl tuturor Zeilor. La azteci este Quetzalcoatl, Cristosul Mexican. În Edda, la germanici, este Balder, Cristosul care a fost asasinat de Hoder, Zeul Războiului, cu o săgeată de vâsc etc.

Astfel, îl putem găsi pe Cristosul Cosmic în mii de cărţi arhaice şi vechi tradiţii care vin cu milioane de ani înaintea lui Iisus… Maria, mama lui Iisus, este aceeaşi Isis, Iunona, Demetra, Ceres, Maia, Tonantzin etc., care l-a primit pe fiul său într-o concepţie imaculată. Fu-Ji, Quetzalcoatl, Buddha şi mulţi alţii sunt rezultatul concepţiei imaculate. Acestea abundă realmente în toate cultele antice.

Maria Magdalena este, în afara oricărei îndoieli, aceeaşi Salambo, Matra, Ishtar, Astarte, Afrodita şi Venus din toate religiile. Maria Magdalena, păcătoasa pocăită este aceeaşi Gundrigia, Kundri din drama wagneriană.

Toate cultele străvechi au încercat să-l conducă pe om la UNICUL MARE ADEVĂR şi de aceea rezultă uimitoare marea asemănare a tuturor formelor religioase, repetarea simbolurilor şi ideilor etc.
Diferite simboluri religioase - Religia ca Ştiinţă

A asculta fraze ca: „Eu deţin adevărul” sau „religia mea este singura care e de folos”, dovedeşte în mare măsură îngâmfare şi ignoranţă.

Totuşi, urmărind această ordine de idei, trebuie să ţinem cont de ceva extrem de important: toate preceptele, învăţăturile şi indicaţiile cultelor religioase nu ar servi la nimic dacă nu le experimentăm în noi înşine…

Din această cauză, în privinţa religiei, noi studiem religiozitatea în forma ei cea mai profundă. Gnoza studiază ştiinţa Religiilor.

Religiozitatea pe care o posedăm noi este extrem de ştiinţifică. Gnoza nu se conformează cu a accepta existenţa unui Dumnezeu aşezat pe un tron, judecând viii şi morţii. Gnosticul creează credinţa experienţei, a trăirii, a verificării şi nu a teoriilor.

În aceste timpuri în care trăim, religia a divorţat de ştiinţă şi ştiinţa de religie. Unii luptă contra altora şi alţii contra unora. Toţi se simt în posesia adevărului, nimeni nu simte că greşeşte.

Totuşi, religia care dispreţuieşte ştiinţa este o religie găunoasă, fanatică şi dogmatică sută la sută. Ştiinţa care respinge religia este o ştiinţă materialistă, ateistă, lipsită în totalitate de valori şi de principii.

Nu în lucrurile care se află în opoziţie se găseşte balsamul căutat de cel care aspiră după adevăr. Tezele şi antitezele trebuie să se îndrepte spre sinteză; trebuie să intrăm într-un spiritualism ştiinţific şi într-o ştiinţă spirituală. Este necesar să lăsăm la o parte dualismul conceptual, este urgent şi de neamânat să ne afiliem la un sistem transcendental; este nevoie de ştiinţa religioasă şi de o religie ştiinţifică.

 

[Admin1]

Nu ma pot abtine sa nu fac o remarca.
Treceam in revista religiile enumerate mai sus si nu pot sa nu remarc faptul ca, in afara de 2-3 trimiteri, nu apare nici o religie europeana. Toate sunt aparute prin Asia sau pe langa Asia.

 

[anuk]

Ai remarcat corect . Interpretare gnostica .

 

[bodo]

Pro si Contra
Umanist sau teist, doua definitii ale omului modern

Saptamana trecuta a fost ziua mondiala a umanismului. Ateii de pretutindeni si-au propus sa stranga randurile si sa-si promoveze mai bine convingerile intr-o lume perpetuu scindata din pricina credintelor. Dupa 50 de ani de ateism impus de partid, Romania traverseaza 20 de ani de exacerbare a religiozitatii. Desi traim intr-un stat laic, religia ocupa un loc vizibil si important in viata publica romaneasca. Asistam la o explozie a constructiilor religioase si contribuim cu sume importante de la buget pentru salarizarea preotilor si ctitoria de biserici.

Biserica reuseste, intr-o Romanie cocosata de taxe si impozite, sa fie o intreprindere prospera, independenta si neimpozitata, dar care primeste un sprijin financiar consistent de la stat. Copiii sunt invatati inca din scoala ca sunt creatia lui Dumnezeu, cu particularitatea ca Dumnezeul nostru, al ortodocsilor, e mai bun, mai drept, e de fapt singurul valabil.

Teoria evolutiei a fost eliminata din programa de invatamant. Nimic nu reuseste sa rivalizeze, in viata publica, cu succesul de „box office” al expunerii unor moaste spre adulatie colectiva. In mijlocul unei crize economice, dar si de identitate, romanii par mai degraba inclinati sa astepte mantuirea si ajutorul divin, in loc sa gandeasca liber si sa lupte pentru depasirea impasului prin forte proprii.

In acest context, discutiile pro si contra sentimentului religios sufera de o incredibila lipsa de productivitate. „Daca nu esti cu noi esti impotriva noastra” pare sa fie motto-ul ambelor tabere. Pentru ca a fost ziua umanistilor, dar si pentru ca Romania are nevoie de o dezbatere rationala in acest sens, va propunem azi doua puncte de vedere. In favoarea celor doua concepte, umanist si teist, vor pleda astazi doi jurnalisti: Daniel Gabriel Secara si Mihnea Maruta. Asteptam comentariile voastre.

Secular-umanismul, experienta unei vieti traite din plin
Daniel Gabriel Secara, membru ASUR

„Realitatea e fascinanta”, cam asa s-ar traduce secular-umanismul, din punctul meu de vedere. Am imbratisat acest curent de gandire si am devenit membru al Asociatiei Secular-Umaniste din Romania (ASUR) din doua motive: pentru ca recunosc adevarul ce poate fi dovedit stiintific si pentru ca mi-e teama de scenariul, din ce in ce mai probabil, al unei Romanii teocratice. Prima experienta, pe care acum o consider emblematica in definirea mea ca umanist laic, am trait-o la varsta de 6-7 ani cand imi doream cu ardoare o bicicleta Pegas – un adevarat regal pentru orice copil care traia intr-o familie cu venituri modeste, in perioada imediat urmatoare revolutiei. Asa ca l-am rugat pe Mos Craciun sa mi-o aduca, dar n-a binevoit sa raspunda cererii, in ciuda angajamentelor pe care le luasem atat fata de el, cat si fata de colegul sau de breasla, Iepurasul de Paste.

Dupa acest prim esec n-am vrut sa ma dau batut, astfel ca am apelat la vointa divina. In mintea unui copil, intreg alaiul mitologic, de la zane si spiridusi pana la fantome si zmei, intra sub conducerea lui Dumnezeu. Deci, conform birocratiei ceresti, daca as fi reusit sa obtin acordul „sefului”, bicicleta era ca si a mea. Am urmat cu rigoare instructiunile cartii de rugaciuni pentru copii timp de cateva luni, in speranta ca Dumnezeu imi va lumina mintea. Din pacate, n-aveam sa obtin iluminarea providentiala, cum n-am obtinut nici bicicleta. Pegasul, ce-i drept, l-am capatat, dar mult mai tarziu, dupa ce o sacaisem pe maica-mea cativa ani buni.

Din acea experienta am concluzionat ca Dumnezeu era prea ocupat de soarta celorlalti copii, desi nu cei din Africa, Asia sau America de sud care traiesc in chinul saraciei.

Am continuat totusi sa cred in Entitatea Suprema – cum altfel ar fi putut un copil sa inteleaga lumea in care traia? Insa lucrurile s-au schimbat dupa ce am inceput sa citesc cu atentie Biblia si sa pun intrebari la care nici parintii mei si nici profesorul de religie nu puteau sa raspunda. Intre timp am aflat ca nu toti oamenii sunt ortodocsi, un episod traumatizant din care am dedus ca o parte din prietenii mei vor arde in iad. In ciuda faptului ca preotul imi garantase ca voi ajunge in rai (daca ramaneam cuminte si ascultator), nu puteam sa inteleg cum s-ar fi impacat fericirea mea eterna cu gandul suferintei pe care altii (non-ortodocsii) ar fi trebuit s-o indure la nesfarsit.

Ruptura completa de ortodoxie s-a produs dupa ce am descoperit literatura de sorginte stiintifica. Insa primele urme ale sciziunii aparusera in adolescenta, dupa o experienta regretabila, cand profesorul de religie m-a acuzat de satanism, ostracizandu-ma de restul clasei timp de aproape doi ani, doar pentru ca purtam tricouri negre si aveam parul lung. Mi-am iertat demult profesorul si consider experienta un „rau necesar” din care am avut ce invata. Printre altele, am aflat ca nu toti oamenii religiosi sunt smeriti, ca religia nu detine monopol asupra moralitatii, ca idealul ortodox al caritatii poate fi incalcat cand judeci un „eretic” si ca adevarata bunatate izvoraste din sufletul care nu asteapta recompense.

Cu timpul, renuntand complet la superstitii si inlocuind gandirea magic-deziderativa cu o gandire rational-critica, nu doar ca am reusit sa ma bucur mai mult de viata, dar am putut sa cunosc si sa inteleg mai bine lumea inconjuratoare. Pana nu demult traiam cu falsa impresie ca stiinta si cunoasterea stiintifica reprezinta apanajul oamenilor in halate albe, inconjurati de eprubete, tabele si ecuatii in care se folosesc mai mult litere decat cifre. Dar am aflat, spre surprinderea mea, ca stiinta nu incepe si nici nu se termina in laborator, ci face parte din viata de zi cu zi, fiind cel mai bun instrument de cunoastere pe care il posedam. Stiinta nu admite ca poate explica totul dar, tocmai pentru ca isi recunoaste limitele si accepta posibilitatea erorii, se afla intr-un permanent proces de autoperfectionare. Secular-umanistul (sceptic, ateu, agnostic) nu impune credinte, ci promoveaza valori, nu predica statul utopic, ci sustine statul de drept, nu incurajeaza dogmatismul, ci gandirea critica, nu propune salvare divina, ci apara principiile etice umaniste care permit desavarsirea omului, nu ca individ creat, ci ca individ creator.


Ratiunea credintei mele
de Mihnea Maruta

In fata mesei la care scriu avem o planta de apartament. Nu stiu cum se numeste. Ii place atat de mult in sufrageria noastra, incat creste continuu, debordand de verde si concurandu-se, parca, pe sine. Are niste frunze mari si late care plesnesc de viata. Cea mai tanara dintre ele aproape atinge tavanul. E o planta in delir, daca ma intelegeti. Nu-i facem nimic special: am asezat-o in fata geamului, i-am legat tulpina de un bat de lemn, sa nu se rupa, si ii dam apa, la cateva zile. Au venit vecine mult mai pricepute intr-ale florilor, ne-au cerut “pui” de-ai plantei fericite (caci ii rasar urmasi, in acelasi ghiveci, fara interventia noastra), dar in casele lor n-au crescut. Nu stim de ce, nu intelegem. Dar, de fiecare data cand vorbim despre asta, singura noastra explicatie e ca planta se hraneste si cu altceva. Poate cu veselia copiilor din casa. Nu stim.

A contrapune religia, credinta in Dumnezeu, unei doctrine concepute de un om sau asamblate, in timp, de cativa ganditori cu vederi asemanatoare e nedrept din punct de vedere istoric si incorect ca metoda. Prima e milenara si universala, iar cealalta nu poate fi decat perisabila, ca toate suratele ei disparute, dintre care unele i-au servit drept model sau izvor de inspiratie partiala.

Aceasta „opozitie” e construita pe o falsa temelie: presupune, implicit, ca religia e exclusiv de domeniul irationalului si ca, nefiind dublata de dovezi empirice, ramane un construct folosit fie ca proptea psihologica in fata mortii, fie ca manipulare politico-sociala cu scop dictatorial. În „coltul opus” ar fi, deci, o prezenta pur rationala, care nu adauga nici o caramida propriului edificiu inainte de a-i verifica trainicia si de a-i astupa eventualele fisuri.

Or, lucrurile nu stau deloc asa, oricat ar parea de paradoxal. Primul motiv e ca, la inceput, actul de credinta este foarte normal si cat se poate de rational. Cu exceptia situatiilor exceptionale, a iluminarilor sau revelatiilor de tipul „Saul pe drumul Damascului”, credinta se naste in urma unor intalniri – cu oameni, carti, fapte de viata – si reprezinta o alegere constienta. La un moment dat, ceva in fiinta mea se coace si imi spune ca ma simt acasa intr-un raport om-Dumnezeu si ca orice alt sistem de explicatii nu ma mai multumeste.

Ajungem astfel la al doilea motiv: decizia rationala de a crede in Dumnezeu e o contradictie greu de asimilat intr-o viziune non-teista, natural(ist)a, asupra lumii. Unde-si gasesc locul credinciosii intr-un sistem destinat celor care nu cred? Cum solutioneaza teoretic umanismul delicata chestiune a asumarii credintei? Cum se descurca paradigma orizontalitatii daca e silita sa faca echilibristica pe muchia de cutit a divinului? Noi, astia, suntem nebuni? Atat?

Totul incepe in minte. Aceasta e marea provocare pentru doctrinele ateiste sau umaniste, care-si intemeiaza orice succes pe capacitatile cognitive ale omului. Cred pentru ca vreau sa cred. Aleg sa cred. Trec rational in irational. (Personal, am ajuns la teologia ortodoxa pentru ca, student la filosofie fiind, descopeream cu o dezamagire crescanda ca toata istoria gandirii nerevelate evolueaza dupa o schema care, simplificata la maximum, ar arata cam asa: unul zice ca e alba, un altul, relativ contemporan, sustine ca e neagra, un al treilea, urmas de-al lor, conchide ca, de fapt, cei doi sunt complementari, iar un al patrulea, mai tarziu, afirma raspicat ca triada precedenta a plecat de la premise complet gresite, asa ca mecanismul trebuie resetat. În paralel cu dezamagirea insa, intalneam mirat o lume in care existau raspunsuri pentru mai toate cele omenesti, inclusiv pentru ratacirile filosofilor, o lume in care, mai mult, acele raspunsuri erau coerente intre ele si, cand chiar nu se mai putea continua, i se recunostea misterului ca e mister si minunii, ca e minune).

Da, stiu, e absurd. E absurd sa crezi intr-un Dumnezeu unic in natura si intreit ca persoana. E absurd sa crezi ca o Fecioara ar fi nascut, ca Fiul ei a vindecat leprosi, a inmultit painile sau a mers pe apa. Şi, mai presus de toate, cum sa crezi ca a inviat si mai si sade, de-atunci, de-a dreapta Tatalui Sau? E absurd. Dar daca Hristos ar fi facut lucruri inteligibile si accesibile rational sau daca am intelege dogma Sfintei Treimi ca pe o ecuatie de gradul doi, atunci nici macar conceptul unui Atotputernic care ne stie fiecare fir de par n-ar putea functiona, nici intr-o dizertatie filosofica inchisa la toti nasturii logicii.

De ce nu pot sa cred intr-un Dumnezeu al iubirii, care vegheaza si mantuieste, dar mi-e la indemana sa accept posibilitatea indragostirii la prima vedere si a ramanerii, pana la moarte, alaturi de o persoana care, candva, era exclusiv un strain? E „rational” si „practic” ca, intr-un colt al Universului, intr-o galaxie oarecare, sub o stea mica, sa existe viata intr-o diversitate pe care nici un om nu ar putea sa o imagineze, chiar daca ar scorni clipa de clipa? E inteligibil ca fiecare dintre noi exista, este, fiinteaza, traieste, dar miliarde de miliarde de alternative umane au disparut in secundele in care cate un singur spermatozoid viguros al tatilor nostri patrundea in pretentioasele ovule ale mamelor noastre? Putem afla, oare, de ce ne plac unele lucruri si nu altele, de ce dormim, de ce visam, de ce tindem catre fericire, de ce nu ne multumim cu hrana si reproducere, de ce, uneori, facem binele gratuit? Cum supravietuieste in capacitatea noastra de cuprindere mentala gandul ca murim?

Nu stim. Acesta e secretul. Nu putem sti chiar tot ce-am vrea sa stim. Nu cu mintea. Nu „aici si acum”. Mintea e doar inceputul. Sfarsitul e inima. Poate de aceea creste, netulburata, nestavilita, entuziasmata, planta noastra. Simte, nu gandeste. A aflat.

http://think.hotnews.ro

 

[anuk]

Secretul suprem al templierilor


Oraselul francez Rennes-le-Chateau este un loc al misterului, inconjurat de o atmosfera de secretomanie si dand impresia ca ascunde date care, odata scoase la iveala, ar putea provoca un veritabil cutremur in gandirea religioasa si in societatea crestina de azi. A fost oare implicat François Berenguer Sauniere, preotul acestei obscure asezari in dificila sarcina de a pastra secretul presupusului mariaj dintre Iisus Hristos si Maria Magdalena?

De-a lungul timpului oamenii de stiinta, teologii si ocultistii au analizat acest caz din toate unghiurile posibile iar cercetatorii au cautat marturii in sprijinul acestei povesti „eretice” care, daca s-ar confirma, ar distruge din temelii crestinismul. Unii dintre ei sustin ca o asemenea dovada incontestabila ar fi fost deja gasita, gratie britanicului Ben Hammott, producatorul documentarului „Legatura de sange”. Hammott a devenit interesat de misterul de la Rennes-le-Chateau in 1997, cand a vazut un documentar realizat de Henry Lincoln, un specialist in misterele sacre. Fascinat de istoria asezarii, el si-a inceput propria investigatie iar in 1999 a venit la Rennes-le-Chateau pentru a incerca sa descifreze unele dintre presupusele indicii ascunse aici, mai ales in decoratiunile bisericii inaltate de Sauniere, pe care le-a considerat referiri evidente la enigma controversatului mariaj al lui Iisus.

O descoperire de senzatie

Urmand aceste semne si unind punctele indicate de ele, Hammott a reusit sa schiteze o harta care l-a condus la un munte din apropierea orasului. In urma unei expeditii de recunoastere a locurilor, Hammott a descoperit o grota in acel munte, pe care s-a decis sa o exploreze. Inarmat cu o camera video, s-a aventurat inauntru si la un moment dat a intalnit o firida stramta, ce nu i-a mai permis intrarea. A avut insa inspiratia sa lege camera – care in acest timp filma totul – cu o franghie si a coborat-o in crapatura din stanca. Atunci cand a tras-o inapoi si a privit filmul a ramas stupefiat: aparatul inregistrase prezenta a ceva straniu, ceva ce semana cu un mormant continand trupul, aparent mumificat, al unui om, acoperit cu un giulgiu pe a carui panza era desenata steaua Ordinului Templierilor!

Un an mai tarziu, beneficiind de o camera mult mai sofisticata, Hammott s-a reintors la Rennes-le-Chateau si a facut o noua inregistrare, care a scos in evidenta detalii si mai socante. In interiorul firidei din stanca se afla o cruce mare de lemn, o panza avand pictata pe ea Steaua lui David, bucati de pergament si cufere, unele dintre ele deschise si lasand sa se vada monede si bijuterii, risipite imprejur. „Singura cale de acces in cavitate este o crapatura ingusta. Prin ea am introdus camera, sa pot filma. Ultima oara cand am fost acolo am descoperit ca o parte din tavanul grotei se prabusise, avariind unele dintre obiectele de pe podea. Giulgiul ce acoperea trupul parea intact si am remarcat doar o usoara deplasare a unui colt al sau. In plus, cavoul era mai uscat la prima mea vizita, probabil ca prabusirea tavanului facuse ulterior sa se prelinga apa din stanca. Multi m-au intrebat despre locatia acestei grote dar din motive evidente am refuzat sa le-o dezvalui. Pot spune doar ca se afla foarte aproape de Rennes-le-Chateau si ca mai mult ca sigur parintele Berenguer stia de existenta ei”, sustine cercetatorul britanic.

El a mai dezvaluit ca grota pare a fi o cavitate naturala, largita ulterior de mana omului. Probabil, crede Hammott, era un loc in care Templierii si-au ascuns comorile si s-au refugiat si ei, temporar, atunci cand membrii Ordinului au fost arestati in masa, spre a scapa de razbunarea lui Filip, regele Frantei. In orice caz, britanicul este convins ca Templierii aveau legaturi cu cel putin o familie din satul (pe atunci) Rennes-le-Chateau si ca secretul a fost transmis din generatie in generatie, pana ce abatele Antoine Bigou – parohul abatiei locale pe la 1774 – a intrat in posesia lui, prin intermediul unei aristocrate, ultima pastratoare a tainei.

Steaua lui David si Crucea Templierilor

Potrivit cercetatorului Nicholas Haywood, pana la Revolutia Franceza mai multe familii din mica nobilime locala, precum Blanchefort, Aniort, De Negre si De Hautpoul, au vegheat asupra mormantului. Cand ultima lor reprezentanta a pierit, fara a lasa urmasi, ea a transmis secretul, probabil ca urmare a unei hotarari luate cu multe veacuri inainte, intr-o asemenea eventualitate, preotului local, Bigou. Ulterior, acesta l-a comunicat sacerdotilor ce au venit dupa el, la Rene-le-Chateau – Sauniere, Boudet si Gelis. Dar probabil ca dupa moartea lui Sauniere cavoul din grota s-a deteriorat pana la ruina si intrarea a fost blocata. Inainte ca acest lucru sa se intample, sugereaza Haywood, Sauniere a putut lua unele dintre obiectele de pret aflate acolo – ceea ce explica de ce unele cufere erau deschise.

Preotul fusese avertizat sa nu faca acest lucru si moartea lui ar fi putut fi cauzata de incalcarea acestei interedictii. Printre obiectele aflate in interiorul grotei, Hammott a reusit sa identifice si o carte si mai multe potire, datand probabil din secolul XIX, ceea ce sugereaza ca aici s-au desfasurat unele ceremonii religioase. Britanicul nu a putut descifra, de pe cotorul cartii, decat cateva litere curbate, printre care „L”, „E”, „D”, „F”, „H”, „I” dar spune ca doar atunci cand se va reusi patrunderea in grota se va stii cu adevarat ce mister ascunde aceasta carte. Tot atunci va deveni evidenta prezenta alaturi a crucii de lemn si a Stelei lui David, precum si a giulgiului cu crucea Templierilor, ce acopera ramasitele pamantesti ale misteriosului personaj ingropat acolo.

Trupul din grota este al Mariei Magdalena?

„In acest moment nu se poate spune nimic despre semnificatia lor dar sper sa primim acceptul autoritatilor franceze pentru a incepe excavatiile si atunci sa gasim raspunsul. Nu cred ca panza cu Steaua lui David este foarte veche, ar putea avea cel mult o suta si ceva de ani si probabil a fost dusa acolo de Sauniere, spre a inlocui panzele distruse de timp. Crucea de lemn este insa mult mai veche si ar putea data inca de pe vremea Templierilor, se stie ca ei foloseau asemenea cruci mari la ceremoniile lor. Artefactul s-a conservat perfect atata vreme cat grota a fost ferita de intemperii dar avarierea tavanului si patrunderea umezelii ar putea sa o distruga in timp, daca nu se intervine rapid”, precizeaza Hammott. Tot el explica modul in care a putut preleva fire de par de la cadavrul aparent mumificat, acoperit cu lintoliul templier:

„Solutia a fost simpla si ingenioasa – ne-am folosit de un vatrai flexibil si lung, din acelea cu care se inteteste focul in seminee, in varful caruia am atasat o banda adeziva. Ghidat de camera video, am indreptat vatraiul spre capul misteriosului personaj si astfel am putut lua cateva mostre din parul sau.” Firele de par au fost trimise la laboratorul Universitatii Lakehead, din Canada, unde analiza ADN a demonstrat ca este vorba despre un nativ din zona Orientului Mijlociu! Aceasta descoperire ar putea insemna ca trupul din grota ar putea apartine Mariei Magdalena? Din pacate, conditiile deficitare de conservare a firelor de par i-au impiedicat pe savantii canadieni sa spuna cu certitudine daca ADN-ul apartinea unui barbat sau unei femei.

Au intrat in scena atunci antropologii: la sugestia lui Rene Barnett, unul dintre producatorii documentarului „Legatura de sange”, specialisti care au vrut sa-si pastreze anonimatul, dat fiind subiectul deosebit de delicat, au examinat fotografiile trupului ascuns de giulgiu. Bazandu-se pe caracteristicile faciale care diferentiaza craniul unei femei de cel al unui barbat, concluzia a fost ca acel corp apartine unei femei. Este oare acesta cavoul care adaposteste ramasitele pamantesti ale Mariei Magdalena? Timpul va oferi, cu siguranta, un raspuns. Intre timp, interesul fata de descoperire nu a scazut deloc, ci dimpotriva, s-a intensificat, mai ales dupa ce Hammott a gasit, urmand indiciile existente in biserica de la Rennes-le-Chateau, o alta firida, in care se aflau patru sticle pecetluite cu ceara verde, datand din secolul 19.

In interiorul acestora se gaseau documente scrise de insusi Sauniere, asa cum au confirmat expertii grafologi, comparandu-le cu scrisori ale acestuia. Continutul lor a amplificat si mai mult misterul. Primul mesaj continea putine cuvinte, in franceza si latina – „Ierusalem”, „Eu sunt aici”, „Santus” si „Corpus” si cateva desene, motiv pentru care a fost numit „Codexul Ierusalim”. Mesajul se refera, crede Hammott, la lucrurile care puteau fi gasite de indata ce semnele erau descifrate. In afara de scrisul lui Sauniere insa, documentul nu continea practic nimic legat direct de misterul Rennes-le-Chateau si desigur nici o mentiune la faimoasa Priorie a Sionului. „Si totusi, o pagina din jurnalul lui Sauniere, datata 21 septembrie 1891, ne face sa ne gandim ca atunci a descoperit mormantul acestui „sanctus corpus”: „Vreme ploioasa. Am descoperit un mormant, in amurg”. Ce mormant descoperise Sauniere?

Comoara lui Sauniere

Pentru a elimina orice dubiu, Hammott a comparat unele indicii din mesaj cu cele intalnite in biserica. In plus, cuvintele dintr-un alt document – cista si clavis (cufar si cheie) l-au facut sa creada ca referirea se facea la un loc diferit de mormantul descoperit de el in grota. Cand a luat a treia sticla, i-a atras atentia un clinchet, venind din interiorul ei. A desfacut-o si a gasit acolo o cheie micuta. In fine, in a patra sticla se vorbea despre grota in care cufarul putea fi gasit: in valea Couleurs, formand un unghi de 22 de grade cu turela superioara a Turnului Magdala, care are 22 de trepte si doua ferestre, de la care grota se poate vedea. Cand Hamott a identificat aceasta noua grota indicata de preot, in interiorul ei a gasit un cufar si, intr-o firida din apropiere, o cupa de portelan, un bol pentru ungere cu mir, treizeci de monede vechi si un borcan de sticla, continand un pergament. Datarea cu carbon radioactiv a cufarului, realizata la Londra, a sugerat ca acesta era vechi de cel putin sapte secole.

Din cauza umiditatii in care statuse – caci fusese, banuiau specialistii, ingropat multa vreme – era plin de mucegai si carii. Pe capacul sau se distingea insa un paianjen – simbolul familiei D’Hautpoul, stapanii domeniului Rennes, ce avusesera stranse legaturi cu Templierii. In privinta pergamentului, analizat tot cu C-14, la Universitatea Oxford, s-a stabilit ca acesta data din anul 1452. Borcanul in care fusese ascuns pergamentul pare sa fi apartinut parintelui Sauniere si are o mare relevanta pentru rezolvarea misterului, fiindca stabileste probabil o legatura directa cu flaconul de sticla gasit intr-un stalp al bisericii de la Rennes-le-Chateau. „De descoperirea acestui flacon, care de asemenea continea un pergament, depinde intelegerea misterului. Pentru ca imediat ce l-a gasit, Sauniere a inceput sa faca sapaturi clandestine in cimitirul parohial. Indiferent ce informatii continea pergamentul, el l-a condus pe preot la aflarea unei comori imense, ce l-a imbogatit si i-a finantat investitiile masive, in regiune. Sa nu uitam ca bogatia lui Sauniere, aparuta peste noapte, a starnit circumspectie la nivelurile superioare ale ierarhiei bisericesti si ca el a fost anchetat pentru aceasta, intrucat banii cheltuiti depaseau cu mult veniturile sale, de modest preot de tara. S-a spus ca abatele s-ar fi imbogatit cerand enoriasilor sa-i plateasca slujbele pe care le facea, contrar cutumelor bisericesti, dar probabil ca aceasta motivatie a fost inventata spre a-l denigra.

Morti misterioase

Un alt subiect incitant, surprins de documentarul lui Hammett, este misterioasa si brutala crima comisa in 1897, cand parintele Antoine Gelis, pastor in satul invecinat, Coustassa, a fost ucis. Crima a fost, se pare, ritualica, intrucat detaliile ei erau neobisnuite. Preotul nu fumase niciodata si totusi langa cadavrul sau s-a gasit un pachet de tigarete Tzar, pe care era scris, cu creionul, „Viva Angelina”. Intrarea in biserica, pe a carui pardoseala fusese gasit cadavrul groaznic mutilat al preotului, nu fusese fortata si nu lipsea nici unul dintre pretioasele odoare bisericesti, semn ca motivul crimei nu fusese jaful. Politia nu i-a descoperit niciodata pe asasini – se presupunea ca au fost mai multi – si nici cauza din care el fusese ucis. Cine ar fi avut interes sa-l asasineze pe un preot de tara, batran si inofensiv? Dar oare cunostea Gelis un secret pe care a vrut sa-l dezvaluie si a fost impiedicat sa o faca, astfel?

Scrisorile lui Sauniere contin o confesiune tulburatoare: preotul releva faptul ca n-ar fi fost strain de aceasta atrocitate, o declaratie care nu face decat sa alimenteze si mai mult enigmele acestui veritabil „thriller istoric”. Sa nu uitam ca in urma cu sase ani, cand Sauniere descoperise acel „mormant”, intr-o seara ploioasa, el isi anuntase colegii, pe abatele Gelis si pe abatele Boudet, deci acestia cunosteau taina lui. In plus, si abatele Boudet murise subit, oficial din cauza unui cancer digestiv, dar trupul sau prezenta semne de otravire! Scrisorile abatelui Sauniere vorbesc si despre existenta unei grote vizibile din Turnul Magdala, clopotnita bisericii construite de Sauniere, grota numita de acesta „pestera Magdalenei”, unde s-ar afla potirul cu mir al lui Iisus si al Mariei.

Pentru a realiza documentarul sau, cercetatorul englez a investigat timp de trei ani toate pistele care puteau avea legatura cu fenomenul Rennes-le-Chateau, discutand cu Claire Corbu si Antoine Captier din Carcassone, cei mai renumiti experti in istoria locurilor si detinatori ai caietelor lui Sauniere. De altfel Claire este fiica lui Noel Corbu, cel care in 1946 a cumparat proprietatile lasate de preot credincioasei lui slujnice, Marie Denarnaud. In prezent, Hammett incearca sa convinga autoritatile locale din Rennes-le-Chateau sa-i permita sa faca excavatii in grota, excavatii care, spera el, vor duce la identificarea trupului neinsufletit ascuns sub mantia templiera. Vor duce investigatiile sale la relevarea unei taine ce ar putea schimba din temelii conceptiile religioase a milioane de oameni?

http://www.revistamagazin.ro/content/view/7931/8/

 

[anuk]

Misterul Manuscriselor de la Marea Moartă, rezolvat?


Recenta decodificare a unui text de pe un pocal vechi de peste 2000 de ani, excavarea unor tuneluri antice în Ierusalim şi alte indicii arheologice ar putea ajuta la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere biblice

Noi indicii arheologice arată că Manuscrisele de la Marea Moartă, care includ unele dintre cele mai vechi texte biblice cunoscute, ar reprezenta vestigii textuale ascunse în timpul războaielor şi ar putea fi chiar parte din "marea comoară din Templul din Ierusalim", unde era păstrat Chivotul legământului, menţionat în Biblie că ar conţine tăbliţele de lut pe care sunt scrise cele 10 porunci.

O parte din artefacte datează din anul 70 d.Hr.




Manuscrisele de la Marea Moartă includ unele dintre cele mai vechi texte biblice cunoscute /// Foto: Reuters/Baz Ratner

Recenta decodificare a unui text de pe un pocal vechi de peste 2000 de ani, excavarea unor tuneluri antice în Ierusalim şi alte indicii arheologice ar putea ajuta la rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere biblice

Noi indicii arheologice arată că Manuscrisele de la Marea Moartă, care includ unele dintre cele mai vechi texte biblice cunoscute, ar reprezenta vestigii textuale ascunse în timpul războaielor şi ar putea fi chiar parte din "marea comoară din Templul din Ierusalim", unde era păstrat Chivotul legământului, menţionat în Biblie că ar conţine tăbliţele de lut pe care sunt scrise cele 10 porunci.

O parte din artefacte datează din anul 70 d.Hr.
publicitate

Manuscrisele de la Marea Moartă au fost descoperite cu peste 60 de ani în urmă, în peşterile din apropierea oraşului antic Qumran, din Israel. S-a stabilit că pergamentele au fost scrise de membrii unei secte evreieşti numită Essenes, care a ocupat Qumranul între secolele I î.Hr. şi I d.Hr.

Însă noile cercetări sugerează că multe dintre Manuscrisele de la Marea Moartă îşi au originea în altă parte şi au fost scrise de mai multe grupuri de evrei, unele datând din anul 70 d.Hr, din perioada asediului roman împotriva Ierusalimului, când a fost distrus şi legendarul Templu. "Evreii au scris Manuscrisele, dar se pare că nu a fost un grup anume. Poate fi vorba de mai multe grupuri", spune arheologul Robert Cargill, în documentarul "Scrierea Manuscriselor de la Marea Moartă", ce urmează a fi difuzat de postul National Geographic Channel marţea aceasta.

În 1953, arheologul francez Roland de Vaux a condus o echipă internaţională de cercetători, care să studieze nişte pergamente descoperite de păstorii beduini în 1947. De Vaux a stabilit că autorii pergamentelor au locuit în Qumran, deoarece 11 dintre acestea au fost găsite în peşterile din vecinătatea acestui oraş antic.

Descoperirile recente ale arheologului Yuval Peleg, care cercetează zona Qumran de 16 ani, conţin noţiuni provocatoare cu privire la autorii Manuscriselor de la Marea Moartă. Artefactele descoperite de echipa lui Peleg în timpul excavărilor de la Qumran sugerează că aici a funcţionat o fabrică antică de ceramică.

Posibilii autori - preoţi ai Ierusalimului autoexilaţi

Arheologii au mai descoperit şi decriptat recent o frază inscripţionată pe un pocal vechi de 2000 de ani. Cuvintele "Dumnezeul meu, m-am întors", înscrise pe marginile cupei, sunt criptate într-un cod similar celui folosit în Manuscrisele de la Marea Moartă. Pentru unii experţi, acest lucru arată că liderii religioşi din Ierusalim au autorizat scrierea a cel puţin unei părţi din pergamente. Astfel se conturează teoria conform căreia membrii sectei Essenes erau, de fapt, preoţi ai Templului din Ierusalim care s-au autoexilat după ce regii Ierusalimului au început să-şi asume şi rolul de Mari Preoţi. De asemenea, se pare că unele pergamente nu au fost scrise la Qumran, ci au fost aduse aici de la Templu, pentru a fi păstrate în siguranţă, după cum afirmă arheologul Robert Cargill. "Noile dovezi schimbă dramatic percepţia anterioară cu privire la Manuscrisele de la Marea Moartă, dacă ne gândim la faptul că acestea ar putea fi scrise de preoţi", explică Robert Cargill. "Chivotul legământului este pierdut. Nu vom găsi niciodată Arca lui Noe sau Sfântul Graal. Dar se poate să ne aflăm în posesia documentelor de la Templul din Ierusalim. Ar putea fi vorba chiar de marea comoară a Templului", conchide Cargill.


http://news.nationalgeographic.com/news/2010/07/100727-who-wrote-dead-sea-scrolls-bible-science-tv/

 

[anuk]

Credinta in Divinitate este programata genetic.



Credintele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adanc intiparite in creierul uman, totul fiind programat genetic inca de la aparitia noastra ca specie, sustin cercetatorii de la Universitatea Yale.

Cele mai clare dovezi se regasesc in perceptia copiilor asupra vietii si a convingerii lor ca mintea este separata de corp. O astfel de distinctie este cea care ne permite sa credem in supranatural, in zei sau in prieteni imaginari. „Toti oamenii au aceste convingeri. Ele se afla in circuitele din creierul nostru si nu dispar niciodata”, sustine profesorul Paul Bloom, psiholog in cadrul prestigioasei universitati americane.

Pe masura ce imbatranim, incepem sa ne concentram mai mult pe dimensiunea morala a credintei si mai putin pe aspectele ei supranaturale, afirma autorii studiului. Cu toate acestea, in perioadele grele ale unei existente, tindem sa ne apropiem de aspectele supranaturale, fapt dovedit de numarul mare de oameni care se reintorc la credinta in momentele de criza.

„Impartasirea credintelor religioase i-a ajutat enorm pe stramosii nostri, in special atunci cand trebuiau sa coopereze pentru a putea vana, a apara comunitatile sau a-i ingriji pe cei suferinzi. Astfel am reusit sa intrecem celelalte specii in cursa evolutionista”, concluzioneaza acelasi Paul Bloom.

Sursa: DailyMail

 

[bodo]

Acum fiecare citeste si analizeaza. Nu spuin ca asa e , dar explicatiile oamenilor de stiinta par mult mai logice.


3 mituri despre Paşte deconspirate de ştiinţă


Deși Biblia ne îndeamnă să credem și să nu cercetăm, oamenii de știință nu s-au putut abține, iar unele din descoperirile lor contrazic faptele din Biblie.

A putut Iisus să-și ducă singur crucea pana pe dealul Golgota? A înviat El cu adevărat? Sunt numai câteva din întrebările la care ar vrea să răspundă istoricii, iar până acum răspunsurile lor nu prea sunt pe placul credincioșilor.


Oamenii de știință sunt convinși că Iisus a existat cu adevărat, dar nu cred că el a făcut minuni și nici că a înviat - mare parte din Biblie este formată din legende.



Iisus nu-și putea duce crucea


Aflăm încă din clasele primare că Iisus și-a dus singur - sau cu ajutorul unui bărbat - crucea până pe Golgota și toate filmele despre viața Mântuitorului folosesc această imagine impresionantă. Ba chiar expresia "a-și duce crucea" a intrat în limbajul nostru curent.

De fapt, experimentele arată că lucrurile n-au stat chiar așa. Într-adevăr, crucificarea era adesea folosită de romani ca pedeapsă, încă din secolul VI î. Chr., însă condamnații nu își puteau duce singuri crucea făcută din trunchiuri de copac, care cântărea aproape 150 de kilograme.

În cadrul unui experiment s-a construit o cruce asemănătoare cu cele folosite de romani pentru tortură, iar un bărbat puternic a încercat s-o poarte pe umeri. Așa cum era de așteptat, el nici nu a reușit s-o urnească din loc.

Iisus a înviat cu adevărat?

Învierea lui Iisus este unul din pilonii creștinismului, dar a fost reală? Conform istoricilor, această înviere nu a fost decât o legendă răspândită de apropiații lui Iisus pentru a convinge lumea că el era cu adevărat fiul lui Dumnezeu.

Această teorie aproape că a fost dovedită în momentul când s-a descoperit mormântul lui Iisus, cu osemintele lui înăuntru. Mormântul, aflat la câțiva kilometri de orașul vechi al Ierusalimului, conținea 10 recipiente cu oseminte inscripționate cu numele decedatului. Conform traducerilor, în mormântul comun se aflau, printre alții, "Maria", "Iosif" și "Iisus, fiul lui Iosif". Deși recunosc că aceste nume erau frecvent folosite pe vremea lui Iisus, istoricii sunt aproape siguri că oasele găsite îi aparțin chiar Lui.

Iuda a fost singurul care l-a înțeles pe Iisus

Un document ce conține Evanghelia după Iuda susține că cel pe care creștinismul îl consideră un trădător, a fost de fapt singurul care l-a înțeles pe Iisus singurul care și-a dat seama că el trebuie să se jertfească.

Se vorbește despre o înțelegere între Iisus și Iuda, conform căreia cel din urmă trebuia să-l vândă soldaților romani.

Evanghelia după Iuda este una din multele evanghelii pe care Biserica nu le recunoaște.

http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/mituri-paste-stiinta-biblie-10851.html

 

[anuk]

Un link interesant .


http://religion.blogs.cnn.com/2011/04/11/leading-atheist-publishes-secular-bible/



Academicianul englez A.C.Grayling, pornind de la o intrebare, a lansat un nou curent printre atei: cum ar fi aratat Biblia daca scriitorii ei ar fi relatat si evenimente care nu sunt legate de crestinism sau minunile facute de Isus.



Cum ar fi fost si ce impact ar fi avut Cartea Sfanta daca scriitorii ei s-ar fi axat mai mult pe invataturile non-religioase, legate de descoperirile civilizatiilor respective si ideile lansate de marii ganditori ai vremii.

Cum ar fi fost daca Biblia, cartea pe care milioane de oameni au transformat-o in ghid etic pentru viata, nu ar contine scrierile insuflate de Dumnezeu, ci doar texte, la fel de pretioase din punct de vedere al invataturilor, dar scrise de Aristotel, Confucius sau Baudelaire. Cum ar arata acea carte si ce ar insemna pentru oameni?

La zeci de ani de cand a inceput sa isi pune astfel de intrebari, "Biblia ateilor" a ajuns pe rafturile librariilor din intreaga lume. "Cartea cea buna: Biblia Umanistilor" a fost scrisa pe baza a sute de scrieri culese din operele a sute de autori cunoscuti.

Textele, asezate pe doua coloane asa cum se intampla si in Biblie, sunt adunate din operele a peste 1000 de filosofi, istorici, poeti, oameni de stiinta si scriitori. Biblia Umanista contine 600 de pagini, iar la fel ca si Biblia crestinilor, prima carte face referire la "Geneza". Povestirea incepe tot intr-o gradina, insa locul lui Adam si al Evei este luat de Isaac Newton, cel care a pus bazele fizicii.

In ultimul capitol al Bibliei Umaniste se afla un set de porunci, care se vor a fi o replica a "Celor Zece Porunci" din Vechiul Testament. Printre ele se enumara urmatoarele:

- Iubeste cu adevarat si sincer

- Nu face rau nimanui, chiar daca ti s-a facut rau

- Gandeste pentru tine, foloseste-ti mintea

- Respecta natura si legile ei

- Fii responsabil

- Fii informat

- Fii curajos

- Fii bland

- Incearca cu adevarat, nu te da batut

- Fa totul sa iti indeplinesti scopul in viata.

 

[anuk]

Cat de stiintific este, nu ma pricep dar se contesta unele date din biblie.



Cina cea de taină a avut loc Miercurea şi nu Joia Mare.


Cina de Taină a avut loc miercurea dinaintea răstingnirii şi nu în Joia Mare, aşa cum se crede acum.

Cel puţin asta susţine cercetătorul Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge, citat de BBC.

Savantul susţine că nepotrivirile din Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan au fost cauzate de faptul că apostolii au utilizat atât calendarul evreiesc oficial, cât şi calendare mai vechi.

Cercetătorul spune că Cina de Taină a avut loc pe data de 1 aprilie în anul 33, într-o seară de miercuri şi tot în aceeaşi noapte a avut loc şi arestarea lui Iisus. Cercetătorul britanic mai afirmă că descoperirile sale ar putea duce la sărbătorirea Paştelui în prima duminică din luna aprilie.


http://www.publika.

 

[anuk]

Credinta religioasa.


Credinta religioasa are la baza o convingere non-rationala in privinta unei afirmatii sau a unei negatii. O convingere non-rationala este o convingere contrara sumei dovezilor acelei credinte. O credinta este contrara sumei dovezilor sale atunci cand exista dovezi clare si concrete impotriva ei ( de exemplu, faptul ca pamantul este plat, gol in mijloc sau ca ar fi centrul Universului ). O convingere este de asemenea contrara sumei dovezilor sale, daca dovezile pro si contra sunt egale, iar cineva alege sa sustina doar una dintre cele doua posibilitati.

O eroare comuna in privinta credintei – sau poate ca e un efect al dezinformarii si al obscurantismului – este facuta de apologetii crestini. Unul dintre ei, Dr. Richard Spencer, a scris urmatoarele randuri:

„O afirmatie de genul „Nu exista Dumnezeu si nici un alt zeu; totul a evoluat din simplele procese naturale”. Nu poate fi sustinuta de metodele stiintifice si reprezinta o afirmare a unei convingeri, nu a stiintei.”

Eroare sau inselatoria de aici implica faptul ca orice lucru care nu e o afirmatie pur stiintifica, adica una ce e sustinuta de argumente si demonstratii stiintifice valabile in orice imprejurare, e doar o simpla convingere/credinta. Folosirea „credintei” intr-un context atat de larg duce la indepartarea oricarei semnificatii teologice pe care termenul ar putea sa o aiba.

Aceasta conceptie despre credinta ne forteaza sa concluzionam ca toate afirmatiile non-empirice sunt acte de credinta. Deci, convingerile ce tin de lumea externa, convingerile ce tin de legile cauzalitatii sau convingerile ce tin de principiile fundamentale ale logicii, asa cum e principiul contradictiei, nu sunt nimic altceva decat acte de credinta pura. Exista ceva extrem de inselator in incercarea de a pune semnul egal intre credinta in Imaculata Conceptie si convingerile ce tin de lumea externa sau de principiile de baza ale logicii. Un asemenea punct de vedere trivializeaza credinta religioasa prin faptul ca pune toate afirmatiile non-empirice in aceeasi categorie cu credinta religioasa. De fapt, ar fi mult mai potrivita asezarea credintei religioase in aceeasi categorie cu credinta in superstitii si povesti.

Fizicianul Bob Park explica aceasta diferentiere intr-un mod accesibil tuturor. In „Oxford Concise English Dictionary” el ne pune la dispozitie doua semnificatii pentru credinta.

„1) incredere completa, si 2) credinta puternica intr-o religie bazata pe convingeri spirituale lipsite de dovezi.” „Credinta” unui cercetator se bazeaza pe dovezile experimentale. Cele doua semnificatii ale cuvantului „credinta” nu numai ca sunt diferite, dar sunt si total opuse.

Exista motive pentru a crede in stiinta si exista motive pentru a avea convingeri religioase. Motivele pentru care credem in stiinta se numesc dovezi, pe cand motivele pentru care avem convingeri religioase sunt niste simple sperante. William James, cercetator si credincios, a inteles aceasta distinctie foarte bine. In eseul sau „The Will to believe”, James spune ca dovezile in favoarea lui Dumnezeu si a vietii de dupa moarte, sunt egale cu dovezile necredintei.

In stiinta, atunci cand exista dovezi ce sustin in mod egal doua afirmatii opuse, se suspenda judecata pana in momentul in care balanta se va inclina in favoarea uneia din parti. Nu se fac salturi de credinta sperand ca ipoteza favorita e si cea adevarata. Atunci cand suntem de acord cu una din ipotezele stiintifice in defavoarea alteia, o facem pentru ca asta ne indica dovezile. In nici un caz doar pentru ca noi speram ca e adevarata.
Un punct de vedere eronat asupra credintei

Daca examinam afirmatiile Dr. Spencer, eroare de unire a celor doua semnificatii ale „credintei” ar trebui sa devina evidenta. El sustine ca afirmatia „Nu exista Dumnezeu si nici un alt zeu; totul a evoluat din simplele procese naturale” e o declaratie de credinta. Exista trei afirmatii distincte aici. Prima, „nu exista Dumnezeu”, a doua „si nici un alt zeu”, a treia „totul a evoluat din simplele procese naturale”.

Dr. Spencer sugereaza ca toate aceste afirmatii sunt la acelasi nivel cu afirmatiile de genul „exista Dumnezeu”, „Iisus Hristos este Domnul si Salvatorul nostru”, „mama lui Iisus a fost o virgina”, „Dumnezeu e o fiinta unica, dar si trei persoane”.

Afirmatia „si nici un alt zeu” nu este o afirmatie empirica. Cel care face o asemenea afirmatie ar putea, in cel mai bun caz, sa argumenteze prin faptul ca un tip oarecare de zeu contine contradictii si prin urmare e lipsit de sens. De exemplu, credinta ca „unele patrate sunt rotunde” reprezinta o contradictie logica. Cercurile si patratele sunt in asa fel definite incat sa se stie ca un patrat nu poate fi rotund si ca un cerc nu poate fi patrat.

James Rachels spune ca existenta unui zeu e imposibila, dar, in cel mai bun caz, argumentul sau demonstreaza ca tipul de zeu atotputernic si tipul de zeu care cere adoratia creatiilor sale e contradictorie. Ideea adorarii este inconsistenta cu conceptul traditional al zeului iudaic-crestin. Rachel ne ofera un argument propriu. Unii il vor gasi convingator, altii nu.

Dar convingerea sa nu este identica cu credinta in Imaculata Conceptie sau Trinitate. Credinta in Trinitate intra in aceeasi categorie cu credinta in patratele rotunde. Necesita credinta in contradictii logice.

Pentru a lua apararea acestor acte de credinta, in cel mai bun caz se poate incerca sublinierea faptului ca ele nu pot fi dovedite ca fiind false. Dar consecinta argumentarii faptului ca contradictiile logice pot fi totusi adevarate, nu e de dorit. O asemenea aparare necesita abandonarea acelor principii logice ce sunt necesare la crearea unui argument, deci se auto-anihileaza.

Afirmatia „nu exista Dumnezeu” e destul de diferita de afirmatia conform careia nu exista nici un zeu. Prima afirmatie ne introduce pe taramul posibilitatilor, pe cand cea de a doua e doar existentiala. Nu exista prea multi teologi sau apologisti crestini care sa admita faptul ca credinta lor in Dumnezeu se bazeaza pe probabilitatea ca lucrurile sunt asa si nu altfel. Putem crede ca nu exista Dumnezeu pentru ca nu exista zei sau putem sa nu credem in Dumnezeu, dar sa admitem existenta altui zeu.

Lipsa de credinta in Dumnezeu e analoaga credintei in Big Foot, monstrul din Loch Ness, Mos Craciun sau Iepurasul de Pasti. Totusi, cei care cred in Big Foot sau Nessie nu o fac din simpla credinta. Daca incerci sa spui ca tu crezi in Big Foot sau Nessie devii ridicol. Cei care cred in Bigfoot cred in dovezile care le sustin credinta. Cei care nu cred spun ca dovezile nu sunt chiar asa de puternice. Cei care nu cred in Big Foot nu resping un act de credinta, ci doar dovezile putine si deloc convingatoare. Credinta in Dumnezeu, pe de alta parte, poate fi un act de credinta sau o credinta bazata pe concluziile aparute in urma unor dovezi si argumente. Daca credinta teistica e un act de credinta, atunci cel care o detine crede ca dovezile impotriva credintei sale sunt fie slabe, fie le egaleaza pe cele care i-o sprijina. Acest act de credinta mai poate exista si prin simpla ignorarea a dovezilor de orice fel.
Naturalismul

Un alt fizician, Paul Davies, ne prezinta o alta conceptie inselatoare despre credinta: atat stiinta cat si religia sunt bazate in mod egal pe „credinta”.

stiinta are propriul sau sistem bazat pe credinta. Stiinta se bazeaza pe presupunerea ca natura este ordonata si rationala intr-un mod inteligibil. Nu ai putea fi un cercetator daca ai crede ca universul este doar un amestec de probabilitati si scopuri juxtapuse aleatoriu. Atunci cand fizicienii investigheaza nivelurile profunde ale materiei sau cand astronomii incearca sa ajunga mai departe cu instrumentele lor, ei se asteapta sa intalneasca si mai multa ordine si eleganta matematica. Iar pana acum credinta lor a fost justificata.”

Afirmatia conform careia presupunerile stiintei sunt de acelasi fel cu credinta in Trinitate, Imaculata Conceptie sau existenta lui Dumnezeu, sunt la fel de gresite ca si credinta lui Spencer ca afirmatia „totul a evoluat din simplele procese naturale” e un act de credinta. Davies foloseste „credinta” pentru a se referi la credinte ce sunt nesigure sau nu pot fi demonstrate ca fiind adevarate. Nu se poate demonstra ca e absolut adevarat ca legile naturii nu se vor schimba in mod drastic maine, dar acest lucru nu face ca experientele anterioare, de ordine si model, sa devina inutile.

A presupune ca exista ingeri verzi si invizibili ce misca obiectele pentru a oferi iluzia gravitatiei, nu e acelasi lucru cu a presupune ca exista legi ale naturii. Nici una dintre ele nu poate fi dovedita ca fiind absolut adevarata, dar cea de a doua presupunere este sustinuta de dovezi. A spune ca niste convingeri bazate pe dovezi sunt la fel de bazate pe credinta, ca cele ce nu au dovezi, e absurd.

Daca singurele alternative existente in privinta aparitiei Universului sunt fortele naturale sau cele supranaturale, iar daca o persoana nu e convinsa de argumentele si dovezile prezentate de cei care cred in fortele supranaturale, atunci, in mod logic, singura convingere rezonabila e ca totul a evoluat din fortele naturale. Doar in cazul in care dovezile ce sustin supranaturalul ar fi egale sau superioare argumentelor si dovezilor contrare, de abia atunci covingerea ca tot ceea ce exista a aparut din cauze naturale ar deveni o simpla credinta.

http://www.stiinta.info

 

[Ioan]

Deschideţi neapărat:

http://www.jurnalul.ro/stiinta-tehnica/stiinta/gene-extraterestre-in-adn-ul-uman-578254.html

Dragii mei, după cum vedeţi aici, 97% din secvenţele non-codate ale ADN-ului uman sunt de origină EXTRATERESTRĂ!!! Ori, singurul "extraterestru" care a intervenit în istoria umanităţii este bunul Dumnezeu, Fiul Său şi Sfânta Maria...

ACEASTA ESTE PRIMA DOVADĂ ŞTIINŢIFICĂ CERTĂ, PRECUM CĂ OAMENII SUNT CU ADEVĂRAT COPIII LUI DUMNEZEU.
Să ne trăiască ştiinţa... lui Dumnezeu!

 

[anuk]

Un nou studiu sugerează că în societăţile în care există un nivel mare de stres, persoanele religioase sunt mai fericite, iar numărul lor depăşeşte numărul celor non-religioase. În cazul în care o societate e caracterizată de pace şi mulţumire, implicarea religioasă este mai mică, iar oamenii tind să fie fericiţi indiferent dacă sunt religioşi sau nu, susţin cercetătorii.

Studiul a analizat datele unui sondaj de opinie, realizat la nivel mondial între 2005 şi 2009, care a intervievat oameni din peste 150 de ţări despre afilierea religioasă, satisfacţia în viaţă, respectul primit, sprijinul social şi sentimentele pozitive şi negative. Cercetătorii au studiat, de asemenea, sondajul de opinie din 2009 realizat în Statele Unite.

Acesta este primul studiu care analizează la nivel mondial relaţia dintre religie şi fericire, susţine profesorul Ed Diener de la Universitatea din Illinois.

Studii anterioare, multe dintre ele axate pe populaţia Statelor Unite, au sugerat că oamenii religioşi tind să fie mai fericiţi decât persoanele nonreligioase.
Noile descoperiri indică, totuşi, faptul că religia şi fericirea sunt strâns legate de caracteristicile societăţii în care trăiesc oamenii.

Apartenenţa religioasă pare să stimuleze fericirea şi starea de spirit pozitivă în societăţile care nu oferă în proporţie adecvată hrană, locuri de muncă, îngrijire pentru sănătate, siguranţă şi oportunităţi educaţionale. Oamenii religioşi din societăţile religioase sunt mai mult încilnaţi să susţină că se simt respectaţi, primesc mai mult sprijin social şi au parte de mai multe experienţe pozitive, decât negative, faţă de cei nonreligioşi.

În societăţile laice, care în cele mai multe cazuri sunt mai bogate şi unde există mai multă susţinere socială, atât religioşii, cât şi nonreligioşii, au o stare generală pozitivă.

Aceleaşi tendinţe pot fi observate şi în statele individuale din SUA, cercetătorii descoperind mai multe persoane religioase în statele mai sărace, unde există mai puţin sprijin social. Religia pare să le stimuleze acestora starea de bine, în comparaţie cu compatrioţii lor nonreligioşi.

La nivel global, 68% dintre persoanele chestionate au declarat că sunt religioase.

Lucrarea a fost publicată în Jurnalul de Personalitate şi Psihologie Socială.

Sursa: EurekAlert!