• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Stiri din campionatele romanesti

Zotta: Rapid nu se va opri aici, UEFA şi Consiliul Europei nu acceptă manifestările rasiste

Preşedintele FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, miercuri, că gruparea pe care o conduce va merge mai departe în cazul manifestărilor suporterilor şi oficialilor stelişti de la meciul direct, indiferent de decizia CNCD, precizând că UEFA şi Consiliul Europei nu acceptă actele de rasism.

steaua-rapid-gabriel-fluerariu.jpg


"O să vedem ce motivare primim de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, chiar sunt curios dacă vine pe aceeaşi linie cu cea de la Comisia de Disciplină a LPF. Dar indiferent de acea motivare, Rapid nu se va opri aici cu acest caz. O să vedeţi unde mergem. Cert este că sunt nişte acţiuni care nu pot fi trecute cu vederea, care reprezintă un atac rasist. Iar UEFA şi Consiliul Europei nu cred că acceptă astfel de manifestări", a spus Zotta, prezent, miercuri, la tragerea la sorţi a optimilor de finală ale Cupei României - Timişoreana.

De cealaltă parte, preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a afirmat că manifestările de la partida cu Rapid nu pot fi catalogate "în niciun caz" ca având caracter rasist. "Ieri au fost doar audieri la CNCD. Rămâne ca săptămâna viitoare să se întrunească comisia. După părerea noastră nu sunt întrunite condiţiile pentru a se cataloga vreuna dintre manifestări ca având caracter rasist, în niciun caz", a menţionat Valeriu Argăseală.

Clubul Steaua, Liga Profesinistă de Fotbal, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, şi fostul crainic al stadionului Gabriel Safta, au fost citaţi marţi la audieri la sediul CNCD în legătură cu incidentele de la derbiul cu Rapid, din etapa a IX-a a Ligii I. La audieri au participat doar Gabriel Safta şi Mihai Stoica, care nu au dorit să facă declaraţii, precum şi, ca petenţi, Constantin Zotta, din partea clubului Rapid, şi membri ai Partidei Romilor.

Liga Suporterilor Rapidişti (LSR) şi Partida Romilor au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu manifestările cu caracter rasist care au avut loc la derbiul cu Steaua, fiind vizaţi în special managerul stelist Mihai Stoica şi crainicul Arenei Naţionale, Gabriel Safta.

Echipa Steaua Bucureşti a învins, la 24 septembrie, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Rapid Bucureşti, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Naţională, printr-un gol marcat în minutul 90+6.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/zotta-...pei-nu-accepta-manifestarile-rasiste-10155999
 
Universitatea Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, în primul meci al etapei a XI-a a Ligii I.

fotbal-shutterstock.jpg


Unicul gol al meciului i-a aparţinut lui Alex dos Santos, care a marcat cu un şut la colţul lung, în minutul 24.

Universitatea Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 70, când Drăghici a fost eliminat.

Universitatea Cluj: Balauru - Ciupe, Erico Da Silva, Christou, Lupu - V. Gheorghe, Pătraşcu - Paulinho (Szilagyi '77), V. Dinu (Năstăsie '63), Alex Dos Santos (Cleiton '90+2) - Drăghici. Antrenor: Marius Popescu

Ceahlăul Piatra Neamţ: Miron - Sanchez Moreno, Cazan (Viţelaru '53), Mohammed, Barna - Achim, Onciu (Bădescu '59) - Velici (Lukanovici '79), Constantinescu, Stana - Golubovic. Antrenor: Costel Enache

Cartonaşe galbene: Paulinho '26, Drăghici '44, '70 / Velici '29, Viţelaru '86

Cartonaş roşu: Drăghici '70

Meciul a fost arbitrat de Paul Unimătan, ajutat de Szekely Zoltan şi Vasile Marinescu. Rezervă a fost Dorian Micloşină.

Observatorii partidei au fost Dumitru Marcu şi Nicolae Grigorescu.

La meci au asistat 2.543 de spectatori.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/universitatea-cluj-ceahlaul-piatra-neamt-scor-1-0-in-liga-i-10167040
 
Astra Giurgiu - FC Vaslui, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Astra Giurgiu a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu echipa FC Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I, vasluienii marcând golul egalării în minutul 90+4.

fotbal-constantin-vladescu.jpg


1-0: Tembo a marcat în minutul 31, cu capul, după o centrare de la Budescu.

1-1: Varga a transformat un penalti acordat după un henţ în careu, în minutul 90+4.

Astra Giurgiu: Kello - Enache, Yahaya, Găman, Morais - Andrei Mureşan, Seto - Tembo, Distefano, Vădrariu (Budescu '26, Ben Youssef '85) - Fatai (Ivanovski '88). Antrenor: Gheorghe Mulţescu

FC Vaslui: Coman - Milanov, Charalmbous, Varela, Sălăgeanu - Caue (Stanciu '46), N'Doye - Antal (Varga '66), Jumisse (R. Costin '46), Sânmărtean - Marius Niculae. Antrenor: Viorel Hizo

Cartonaşe galbene: Kello '74, Yahaya '76 / Sălăgeanu '38, Charalmbous '40, Varga '77

Meciul a fost arbitrat de Marian Balaci, ajutat de Nagy Miclos şi Marius Nicoară. Rezervă a fost Cătălin Popa.

Observatori au fost Octavian Goga şi Aron Huzu.

În minutul 84, antrenorul Astrei, Gheorghe Mulţescu, a fost trimis în tribună pentru proteste.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/astra-giurgiu-fc-vaslui-scor-1-1-in-liga-i-10167578


Viitorul Constanţa - Petrolul Ploieşti, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Viitorul Constanţa, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I, revenind după ce până în minutul 74 a fost condusă.

fotbal-gol-montaj3-604.jpg


Golurile au fost marcate de Galamaz '12 (autogol) pentru Viitorul, respectiv Hamza '74 şi Morar '87 pentru Petrolul.

1-0: Galamaz trimite mingea cu capul în propria poartă, la o centrare a lui Dică;

1-1: Hamza egalează cu un şut de la marginea careului, la care mingea loveşte mai întâi bara;

1-2: Morar înscrie golul victoriei cu un şut la colţul lung.

Viitorul Constanţa: Vâtcă - Mladen, Bejan, Larie, Toşca (Bălaşa '85) - Onicaş, Al. Lazăr - Iancu, Dică (Vaştag '65), Chiţu - Alibec (Albu '77). Antrenor: Cătălin Anghel

Petrolul Ploieşti: Bornescu - Achim, Galamaz, Manassel, Guilherme - Boudjemaa, Marinescu (Morar '84), Mustivar, Ad. Cristea (Opriţa '60) - Grozav (Hamza '72), Bokila. Antrenor: Mircea Rednic

Cartonaşe galbene: Alibec '2, Onicaş '23, Larie '78 / Mustivar '24

Cartonaş roşu: Mladen '90

Arbitri: Cristian Balaj (central) - Valentin Avram, Florin Păunescu (asistenţi) - Iulian Dima (rezervă)

Observator: Ion Neagu

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/viitorul-constanta-petrolul-ploiesti-scor-1-2-in-liga-i-10170319
 
CS Turnu Severin - Rapid, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Rapid a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I.

fotbal-shutterstock.jpg


Unicul gol al partidei a fost înscris de Teixeira, în minutul 23, după o pasă de la Milisavljevici.

CS Turnu Severin: A. Marinescu - Mitici, Durimel, Bălău, Al. Giurgiu - Olah (Neacşa '70), Arnăutu (Thomas '60), Golici, Al. Zaharia - Moutinho, Vancea (Abba '36). Antrenor: Nicolo Napoli

Rapid: Pecanha - Al. Coman, Wallace, Oros, Milisavljevici - Teixeira, Codrea (Roman '80), Bozovici - Pancu (Grigorie '73), D. Goga (Bilaşco '85), Ilijoski. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Zaharia '22, Giurgiu '71 / Codrea '35, Oros '38, Al. Coman '89, Bozovici '90+1.

Arbitri: Lucian Rusandu (central) - Sebastian Gheorghe, George Florin Neacşu (asistenţi) - Eduard Ioniţă (rezervă)

Observatori: Dan Berbecaru, Florin Bătrânu.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/cs-turnu-severin-rapid-scor-0-1-in-liga-i-10170600


Gaz Metan Mediaş - Dinamo, scor 2-2, în Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată sâmbătă seară, în deplasare, cu echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XI-a a Ligii I, în care a evoluat în ultimul sfert de oră în inferioritate numerică.

fotbal.jpg


Golurile au fost marcate de Astafei '26 şi Bawab '38 pentru Gaz Metan, respectiv Alexe '17 şi Trtovac '48 (autogol) pentru Dinamo.

0-1: Alexe deschide scorul cu un şut din faţa porţii, după o pasă de la Dănciulescu.

1-1: Astafei egalează, trimiţând în plasă mingea primită de la Bawab, după o cursă a acestuia pe partea stângă.

1-2: Bawab înscrie cu călcâiul, după o pasă de la Astafei.

2-2: Trtovac trimite mingea în propria poartă, la o centrare a lui Cătălin Munteanu.

Gaz Metan Mediaş: Greab - Buzean, Frăsinescu, Akaki, Trtovac (Bud '84) - Tahar, Todea - Astafei, Eric, C. Petre - Bawab. Antrenor: Cristian Pustai.

Dinamo: Naumovski - Nica, Luchin, D. Grigore, Pulhac - C. Matei (Rus '46), Munteanu, Boubacar - Curtean (Ţucudean '46, Koulibaly '83), Dănciulescu, Alexe. Antrenor: Dario Bonetti.

Cartonaşe galbene: Bawab '34, Tahar '85 / Rus '51, Pulhac '57, Nica '62, '78

Cartonaş roşu: Nica '78

Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Dragoş Iliescu, Daniel Mitruţi (asistenţi) - Marian Bordean (rezervă)

Observatori: Patriţiu Abrudan, Alexandru Boc.

Potrivit prosport.ro, la acest meci Ionel Dănciulescu a trecut pe primul loc în clasamentul all-time al prezenţelor în Liga I, devansându-l pe Costică Ştefănescu. Dănciulescu a jucat meciul 491 în Liga I, în timp ce Ştefănescu a disputat 490 de partide.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/gaz-metan-medias-dinamo-scor-2-2-in-liga-i-10170959
 
Pandurii Târgu Jiu a învins Gloria Bistriţa, scor 3-1, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

fotbal-gol-mircea-rosca.jpg


Pentru Pandurii au marcat Răduţ '40, Matulevicius '55 şi Nistor '83, iar pentru Gloria a înscris Predescu '71.

0-1: Mihai Răduţ a deschis scorul în minutul 40, după o fază confuză în careul Gloriei. Conform reluărilor, mingea a ieşit în aut de poartă, înainte de a fi trimisă în plasă.

0-2: Lituanianul Matulevicius a majorat scorul în minutul 55, după ce a marcat cu un şut din centrul careului.

1-2: Predescu a redus din diferenţă cu un şut de la circa 30 de metri.

1-3: Nistor a mărit din nou avantajul echipei sale, după un contraatac al gorjenilor.

Gloria Bistriţa: Dolha - Peteleu, Tudose, Reano, Cafasso - Anton, Romario (Enescu '66) - Braganca (Tîrcă '57), Predescu, Ayza (Layo '78) - Curtuiuş. Antrenor: Nicolae Manea

Pandurii Târgu Jiu: Mingote - Pleaşcă, Rusu, Mamele, Vlad - Nistor, Răduţ - Al. Grigoraş (Karim '79), Voiculeţ (Cristea '77), Maxim (Băcilă '87) - Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraş

Cartonaşe galbene: Ayza '19 / Vlad '15, '81

Cartonaş roşu: Vlad '81

Meciul a fost arbitrat de Marius Bocăneală, ajutat de asistenţii Aurel Oniţa şi Ovidiu Artene. Rezervă a fost Teodora Albon.

Observatorii partidei au fost Corneliu Fecioru şi Mircea Dancu.

La începutul reprizei secunde, antrenorul Gloriei, Nicolae Manea a fost trimis în tribună pentru proteste. Antrenorul a aruncat targa infirmierilor în teren şi nu a vrut să plece la vestiare. În cele din urmă, el a plecat în tribună de unde a urmărit meciul.

La meci au asistat 2.500 de spectatori.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/pandurii-targu-jiu-a-invins-gloria-bistrita-scor-3-1-in-liga-i-10173484
 
Steaua Bucureşti - CFR Cluj, scor 1-0

Echipa Steaua a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia CFR Cluj, în derbiul etapei a XI-a a Ligii I, unicul gol al partidei fiind marcat de Raul Rusescu, în minutul 75.

steaua-george-filip.jpg


Unicul gol a fost marcat de Rusescu, în minutul 75, acesta reluând cu latul în plasă de la 11 metri un balon centrat din partea dreaptă de Georgievski.

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Georgievski, Gardoş, Szukala, Latovlevici - Bourceanu, Prepeliţă (Pintilii '46) - Chipciu (Pârvulescu '86), Rusescu, Tănase (Ad. Popa '17) - Nikolici. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

CFR Cluj: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Sepsi - G. Mureşan - Rui Pedro (Diogo Valente '79), Luis Alberto, Camora, Nicoară (Bastos '46) - Bjelanovici (Kapetanos '67). Antrenor: Ioan Andone.

Cartonaşe galbene: Szukala '37, Georgievski '41, Pantilii '90+4 / Sepsi '6, G. Mureşan '11, Bastos '73, Rui Pedro '74, Kapetanos '78.

Arbitri: Mauro Bergonzi (central) - Espedito Musolino, Francesco Altomare (asistenţi) - Danilo Giannocarro (rezervă) - toţi Italia

Observatori: Dumitru Mihalache, Alexandru Deaconu.

La partida de pe Arena Naţională au asistat 45.803 spectatori, dintre care aproximativ 70 de fani clujeni.

Mijlocaşul Nicolas Godemeche trebuia să fie titular la CFR Cluj, dar s-a accidentat la încălzire şi a fost înlocuit cu Laszlo Sepsi.

Jucătorii celor două echipe şi arbitrii întâlnirii au intrat pe teren cu tricouri pe care scria în engleză: "Uniţi împotriva rasismului". Aceştia au făcut o poză de grup cu un banner pe care scria tot în engleză: "Iubeşte fotbalul, nu rasismului, nu violenţei". De asemenea, de la staţia de amplificare s-a făcut apel la fair-play.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/steaua-bucuresti-cfr-cluj-scor-1-0-scor-final-10173558
 
FC Braşov - CSMS Iaşi, scor 1-0, în Liga I

Echipa FC Braşov a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I la care a asistat şi tehnicianul Sorin Cârţu, care va prelua funcţia de antrenor principal al ardelenilor.

fotbal-afp.jpg


Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 83 de Cristi Munteanu, care a profitat de o bâlbâială a defensivei ieşene şi a înscris cu un şut plasat din 6 metri.

FC Braşov: Taborda - Velayos, Machado, C. Munteanu, Cr. Ionescu - Nuno Viveiros, Madeira, Mateiu (Tameş '76), I. Popa (Păun '51) - Buga (Hadnagy '89), Batin. Antrenor: Adrian Szabo.

CSMS Iaşi: Irimia - Creţu, Tincu, Avrămia, Mitrea - Onofraş (Keita '81), Straton, Milea (Cl. Tudor '87), Vladu - Pătulea (Ciucur '60), Herghelegiu. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Mateiu '69 / Pătulea '24, Onofraş '45, Vladu '73, Straton '90.

Arbitri: Radu Petrescu (central) - Radu Ghinguleac, Nicolae Megheşan (asistenţi) - Cristina Dorcioman (rezervă).

Observatori: George Ionescu, Ionel Ganea.

La partida de la Braşov au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.

La meci a fost prezent şi tehnicianul Sorin Cârţu, care de miercuri va prelua funcţia de antrenor principal al echipei FC Braşov. De asemenea, la întâlnirea de la Braşov a asistat şi tehnicianul formaţiei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic.

Galeria Braşovului a scandat împotriva patronului Ioan Neculaie şi preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. Aceştia au strigat: "Neculaie lasă-ne, Steagu' nu e afacere" şi "Mitică la puşcărie".

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/fc-brasov-csms-iasi-scor-1-0-in-liga-i-10178797


Concordia Chiajna - Oţelul Galaţi, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Concordia Chiajna a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată luni, pe teren propriu, cu echipa Oţelul Galaţi, ultima din etapa a XI-a a Ligii I, în care a evoluat în inferioritate numerică din minutul 53.

fotbal-gol-mircea-rosca.jpg


Concordia Chiajna: Niţă - Creţu, Ilie, Belica, Bambara - Pană, Leca, Purece - Popovici (Ibrici '87), Simion (Welington '73), Serediuc (Belu '59). Antrenor: Ilie Stan.

Oţelul Galaţi: Grahovac - Cârjă, Costin, Sipovici, Cucu - Filip, Neagu (Punosevac '57) - Inkango, Viglianti (Paraschiv '80), Iorga (Stromajer '70) - Pena. Antrenor: Viorel Tănase.

Cartonaşe galbene: Purece '78, Welington '86, Creţu '90 / Neagu '5, Filip '33, Costin '69, Sipovici '88

Cartonaş roşu: Bambara '53

Arbitri: Dan Dreve (central) - Cristian Nica, Bogdan Hârlab (asistenţi) - Marcel Bîrsan (rezervă)

Observatori: Cornel Sorescu, Eduard Alexandru

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/concordia-chiajna-otelul-galati-scor-0-0-in-liga-i-10179241
 
Petrolul Ploieşti a învins echipa Galatasaray într-un meci amical, scor 2-0

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, vineri, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Galatasaray, într-un meci amical disputat la baza sportivă Metin Oktay din Istanbul, informează site-ul oficial al clubului turc.

hamza-younes-laurentiu-mich.jpg


Golurile au fost marcate de Hamza, în minutele 13 (penalti) şi 14.

Tehnicianul Mircea Rednic a început jocul cu următorul "11": Povilas Valincius, Stefano Avogadri, George Galamaz, Ovidiu Hoban, Constantin Grecu, Laurentiu Marinescu, Soni Mustivar, Damien Boudjemaa, Vlăduţ Morar, Hamza Younes, Jeremy Bokila

Pentru Galatasaray, adversara echipei CFR Cluj în grupele Ligii Campionilor, au evoluat: Ufuk Ceylan (Eray İşcan '46), Sabri Sarıoğlu, Cris, Gökhan Zan, Çağlar Birinci, Yekta Kurtuluş, Ceyhun Gülselam (Gökhan Kuzay '81), Felipe Melo, Furkan Özçal, Engin Baytar (Burhan Yıldız '81), Mertan Caner Öztürk (Erdi Güncan '30) (Sadık Çiftpınar '57).

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/petrol...tasaray-intr-un-meci-amical-scor-2-0-10202790
 
FC Vaslui - Universitatea Cluj, scor 1-0, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I.

fotbal-constantin-vladescu.jpg


Unicul gol al partidei a fost înscris de Marius Niculae, în minutul 23, cu un şut din aproximativ 9 metri, după o pasă de la Sânmărtean.

FC Vaslui: Coman - Celeban, Varela, Cânu (Charalambous '31), Milanov - N'Doye (Stanciu '46), R. Costin - Varga (Antal '69), Caue, Sânmărtean - M. Niculae. Antrenor: Viorel Hizo.

Universitatea Cluj: Balauru - Ciupe, Szilagyi, Da Silva, Lupu - Pătraşcu, V. Gheorghe (Braz '80) - Paulinho (Năstăsie '65), V. Dinu (Nicola '85), Dos Santos - Cleiton. Antrenor: Marius Popescu.

Cartonaşe galbene: Varga '45, Milanov '50 / V. Gheorghe '38, Cleiton '40, Pătraşcu '51, V. Dinu '58, Szilagyi '60, Da Silva '78, Braz '90+1.

Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Bogdan Velicu, Bogdan Gheorghe (asistenţi) - Mihai Amorăriţei (rezervă).

Observatori: Marian Dorobanţu, Grigore Sichitiu.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/fc-vaslui-universitatea-cluj-scor-1-0-in-liga-i-10248272


Pandurii Târgu Jiu şi Steaua Bucureşti au remizat, scor 0-0, în derbiul etapei a XII-a a Ligii I

Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 0-0, cu formaţia Pandurii Târgu Jiu, în derbiul etapei a XII-a a Ligii I, şi a rămas pe primul loc în clasament.

fotbal-poarta-publimedia-shutterstock.jpg


Pandurii Târgu Jiu: Mingote - Pleaşcă, Viera, Mamele, C. Cristea - Voiculeţ, Nistor, Răduţ (Rusu '83) - Grigoraş, Matulevicius (Lemnaru '84), Maxim (Boutadjine '73). Antrenor: Petre Grigoraş.

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - G. Matei (Tănase '46), Martinovici, Gardoş, Pârvulescu - Bourceanu, Filip (Pintilii '46) - Ad. Popa, Rusescu (M. Costea '82), Chipciu - Nikolici. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaşe galbene: Boutadjine '85 / Nikolici '18, Chipciu '45+1, Pârvulescu '57, Martinovici '59, Tănase '90+3.

Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Cristian Nica, Valentin Avram (asistenţi) - Marcel Bîrsan (rezervă).

Observatori: Patriţiu Abrudan, Aurel Beldeanu.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/pandur...-in-derbiul-etapei-a-xii-a-a-ligii-i-10248397
 
CSMS Iaşi - Concordia Chiajna, scor 0-1, în Liga I

Echipa Concordia Chiajna a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia CSMS Iaşi, în ultimul meci din etapa a XII-a a Ligii I, disputat în condiţii dificile din cauza ceţii.

fotbal-shutterstock.jpg


A marcat: Wellington '61

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Wellington, în minutul 61, acesta reluând balonul în plasă de la 6 metri după o centrarea de pe partea stângă a lui Serediuc.

CSMS Iaşi: Irimia - Jovanovici, Tincu, Avrămia, Mitrea - Keita (Ciucur '46), Petrovici, Milea (Cl. Tudor '66), Vladu - Herghelegiu, Onofraş (Pătulea '65). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Concordia Chiajna: Niţă - Belu, Leca, Ghionea, Creţu (Damian '46) - S. Paraschiv (Fl. Ilie '63) - D. Stan (Ispir '71), Popovici, Pană, Serediuc - Wellington. Antrenor: Ilie Stan.

Cartonaşe galbene: Ciucur '81 / Ghionea '53, Niţă '70, Ispir '89.

Arbitri: Paul Unimătan (central) - Mircea Orbuleţ, Gabriel Stroe (asistenţi) - Cătălin Neagu (rezervă).

Observatori: Constantin Stefan, Viorel Ilinca.

La partida de la Iaşi au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.

În repriza secundă, fanii ieşeni au scandat împotriva antrenorului Liviu Ciobotariu, căruia i-au cerut demisia.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/csms-iasi-concordia-chiajna-scor-0-1-in-liga-i-10250502


LIGA I: DINAMO a învins RAPID, scor 2-1, într-un meci restanţă din etapa a IV-a

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci restanţă din etapa a IV-a a Ligii I disputat pe Arena Naţională şi în care "alb-roşii" au revenit de la 0-1.

pancu-marius-dobrescu.jpg


Au marcat: Alexe '45, '62 (penalti) / Pancu '30.

Minutul 90: Meciul se încheie cu victoria formaţiei Dinamo, scor 2-1.

Minutul 62: Dinamo preia conducerea pe tabela de marcaj, scor 2-1. Curtean a executat o lovitură liberă de la 18 metri, Grigorie a plonjat din zid în calea balonului şi l-a respins cu mâna. Balaj a dictat penalti, care a fost transformat de Alexe.

Minutul 46: A început repriza a doua.

Minutul 45: PAUZĂ

Minutul 45: Dinamo egalează în ultimul minut al primei reprize. Alvarez a centrat pe jos de pe partea dreaptă, Pecanha a respins până la Alexe, care a preluat balonul şi l-a şutat în poartă de la 2-3 metri.

Minutul 30: Rapid deschide scorul pe Arena Naţională. Teixeira îi trimite lui Pancu în faţa porţii, iar căpitanul rapidiştilor împinge mingea din cinci metri pe langă Bălgrădean.

Echipele de start:

Dinamo Bucureşti: Bălgrădean - L. Rus, Luchin, D. Grigore, Pulhac - C. Munteanu - Alvarez (Koulibaly '90+3), Boubacar, C. Matei (Ţucudean '74), Curtean - Alexe (Nica '84). Antrenor: Dario Bonetti.

Rapid: Pecanha - Voicu, Oros, Glauber, Bozovici - Roman (Grigorie '46), Teixeira, N. Grigore, Milisavljevici (Herea '55) - Pancu, Ioniţă (Ilijoski '70). Antrenor: Marian Rada.

Cartonaşe galbene: Alexe '63 / Teixeira '20, Voicu '60, Grigorie '61, Pancu '65, Ilijoski '88.

Arbitri: Cristian Balaj - Zoltan Szekely, Vasile Marinescu - Dragoş Istrate;

Observatori: Aron Huzu, Claudiu Popa;

Suporterii dinamovişti de la Peluza Nord au afişat bannere cu mesajele: "Mareşale Antonescu, românii adevăraţi nu te vor uita" şi "Duşmanii voştri numărul 1, limba română şi săpunul".

În minutul 65, Pancu a primit cartonaşul galben pentru o simulare în careu, moment în care un fan rapidist a aruncat o tobă de la inelul superior al Peluzei Sud.

Meciul ar fi trebuit să se dispute la mijlocul lunii august, dar atunci Dinamo a jucat un meci amical cu FC Barcelona.

La acestă partidă au asistat 16.037 de spectatori.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/liga-i...tr-un-meci-restanta-din-etapa-a-iv-a-10250512
 
Universitatea Cluj - Oţelul Galaţi, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Oţelul Galaţi, în etapa a XIII-a a Ligii I.

fotbal-shutterstock.jpg


Pentru Universitatea Cluj a marcat Cleiton în secunda 58, iar pentru Oţelul a înscris Paraschiv '32.

1-0: După o minge pierdută de Stromajer, clujenii au plecat pe contraatac, iar Cleiton a înscris cu un şut de la 12 metri, lateral stânga.

1-1: Gabriel Paraschiv a marcat din 6 metri, după o combinaţie cu Stromajer

Universitatea Cluj: Balauru - Ciupe, Da Silva, Szilagyi (Christou '85), Lupu - Paulinho (Năstăsie '64), Pătraşcu, Gheorghe, Dos Santos (Nicola '79) - Cleiton, Drăghici. Antrenor: Marius Popescu.

Oţelul Galaţi: Brăneţ - Cârjă, Sîrghi, Sipovici, Cucu - Giurgiu, Neagu - Iorga, Didi (Viglianti '65), Stromajer (Ljubinkovici '90) - Paraschiv. Antrenor: Viorel Tănase

Cartonaşe galbene: Da Silva '12, Paulinho '24, Pătraşcu '30 / Sipovici '45, Sîrghi '75

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Marcel Bârsan (central), Dragoş Iliescu şi Alexandru Vodă (asistenţi) şi Florin Ghimbăşan (rezervă). Observatori au fost Adrian Ionescu şi Nicolae Grigorescu.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/universitatea-cluj-otelul-galati-scor-1-1-in-liga-i-10259706


Liga I: FC Braşov - Petrolul Ploieşti, scor 0-1

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.

brasovlaurentiu-mich.jpg


Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 65 de Grozav, cu un şut de la 14 metri, după o centrare de la Cristea.

FC Braşov: Taborda - Velayos, Machado, Cr. Munteanu, David - Viveiros, Madeira (Tameş '61), Mateiu, I. Popa (Păun '62) - Batin (Hadnagy '75), Buga. Antrenor: Sorin Cârţu

Petrolul: Bornescu - Achim, Galamaz, Enza, Mendy - Hoban (Mustivar '65), Marinescu - Opriţa, Grozav (Cristescu '80), Cristea - Hamza (Bokila '58). Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonaşe galbene: Madeira '33, Mateiu '63, David '89, Păun '89, Cr. Munteanu '89, Tameş '90+1 / Hamza '22, Grozav '42

Arbitri: Sebastian Colţescu (centru) - Sebastian Gheorghe, Daniel Mitruţi (asistenţi). Rezervă: Iulian Călin.

Observatori au fost Mircea Călin şi Gheorghe Moise

La meci au asistat 3000 de spectatori, din care 300 de fani ploieşteni.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/liga-i-fc-brasov-petrolul-ploiesti-scor-0-1-10259762
 
CS Turnu Severin - CFR Cluj, scor 1-3, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), echipa CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I.

fotbal-gol-montaj3-604.jpg


Golurile învingătorilor au fost marcate de Hora '12, Rui Pedro '15 şi Cadu '90+2. Pentru CS Severin a înscris Arnăutu '49.

0-1: Hora deschide scorul cu un şut din interiorul careului, după o pasă de la Aguirregaray;

0-2: Rui Pedro majorează diferenţa de pe tabela de marcaj cu un şut la colţul lung, după o pasă de la Sepsi.

1-2: Arnăutu profită de faptul că Felgueiras este ieşit din poartă şi înscrie cu un lob.

1-3: Cadu stabileşte scorul final transformând un penalti acordat de centralul Paul Unimatan după ce Nicoară care în careul gazdelor.

CS Severin: Marinescu - Mitici, Gugu, Durimel, Giurgiu (Abba '89) - Buleică (Neacşa '77), Golici, Olah (Dragalina '55), Zaharia - Arnăutu, Thomas.

CFR Cluj: Felguieras - Aguirregaray, Cadu, Piccolo, Sepsi - Mureşan, Godemeche - Diogo Valente (Nicoară '76), Rui Pedro, Hora (Ivo Pinto '69) - Kapetanos (Bjelanovici '82).

Cartonaşe galbene: Zaharia '59, Dragalina '74, Golici '90+2, Gugu '90+3 / Nicoară '83, Mureşan '85

Arbitri: Paul Unimatan (central) - Ovidiu Artene, Ioan Ciocanea (asistenţi) - Dorian Micloşină (rezervă)

Observatori: Corneliu Fecioru, Ionel Ganea.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/cs-turnu-severin-cfr-cluj-scor-1-3-in-liga-i-10260841


Concordia Chiajna - Rapid, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Rapid a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sâmbătă, în deplasare, cu echipa Concordia Chiajna, în etapa a XIII-a a Ligii I, în care gazdele au evoluat în inferioritate numerică din minutul 64.

fotbal-afp.jpg


Concordia Chiajna: Fl. Niţă - Belu, Leca, Ghionea, Damian (Creţu '72) - Ispir - Popovici, Pană, Purece (Simion '58), Serediuc - Welington (Fl. Ilie '77). Antrenor: Ilie Stan.

Rapid: Pecanha - Oros, Abrudan, Glauber, Bozovici - Grigorie, Codrea (Surdu '72), Pavlovici, Milisavljevici - Ioniţă (Bilaşco '84), Herea. Antrenor: Marian Rada.

Cartonaşe galbene: Damian '20, Serediuc '28, Ilie '80 / Oros '30, Codrea '41, Pavlovici '62, Ioniţă '67

Cartonaş roşu: Simion '64

Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Valentin Avram, Mircea Grigoriu (asistenţi) - Florin Miron (rezervă)

Observatori: George Ionescu, Bogdan Niculae

La meci au asistat aproximativ 3.500 de spectatori.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/concordia-chiajna-rapid-scor-0-0-in-liga-i-10260863


Ceahlăul Piatra Neamţ - Dinamo, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Dinamo a remizat, sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I.

fotbal.jpg


Ceahlăul Piatra Neamţ: Miron - Sanchez Moreno, Mohamed, Ichim, Barna (Rusu '67) - Tolimir (Achim '81), Chitoşcă (I. Bădescu '55) - Monroy, M. Constantinescu, Stana - Golubovic. Antrenor: Constantin Enache.

Dinamo: Bălgrădean - Rus, Luchin, Dr. Grigore, Pulhac - C. Matei (Cristea '75), C. Munteanu, Curtean (Strătilă '67) - Alvarez, Ţucudean (Issa Ba '46), Alexe. Antrenor: Dario Bonetti.

Cartonaşe galbene: Constantinescu '38, Tolimir '44, Barna '54 / Curtean '4, Ţucudean '25, C. Matei '41, Alvarez '75, Issa Ba '90+2

Arbitri: Lucian Rusandu (central) - Radu Ghinguleac, Alexandru Cerei (asistenţi) - Emil Voicu (rezervă)

Observatori: Mario Hagiu, Florentin Ivan.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/ceahlaul-piatra-neamt-dinamo-scor-0-0-in-liga-i-10260919
 
Gaz Metan Mediaş - FC Vaslui, scor 1-0, în Liga I

Echipa FC Vaslui a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I disputat pe ploaie.

fotbal-gol-montaj3-604.jpg


Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Astafei, în minutul 27, dintr-un penalti acordat de arbitrul Alexandru Tudor pentru un fault în careu comis de Varela asupra lui Markovici.

Gaz Metan Mediaş: Loncarici - Ciucă, Frăsinescu, Markovici, Buzean - Todea (Llullaku '74), Tahar - Astafei, Eric (V. Negru '68), C. Petre (Avram '83) - Bawab. Antrenor: Cristian Pustai.

FC Vaslui: Coman - Milanov, Celeban, Varela, Charalambous - Caue, R. Costin (Sburlea '83) - Antal, Stanciu (Tukura '89), Sânmărtean (Varga '51) - M. Niculae. Antrenor: Viorel Hizo.

Cartonaşe galbene: Bawab '68, C. Petre '70 / Varela '26, Celeban '39.

Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Cristian Nica, Aurel Oniţă (asistenţi) - Horaţiu Feşnic (rezervă).

Observatori: Nicolae Marodin, Octavian Goga.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/gaz-metan-medias-fc-vaslui-scor-1-0-in-liga-i-10261781


Steaua - Gloria Bistriţa, scor 4-0, în Liga I

Formaţia Steaua a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii I, în care Mihai Costea şi Raul Rusescu au înscris câte două goluri.

steaua-larnaca-alexandru-hojda.jpg


Mihai Costea a marcat în minutele 7 şi 29, iar Rusescu în minutele 24 şi 85.

1-0: Mihai Costea reia în plasă cu o lovitură de cap din patru metri, după o centrare a lui Bourceanu;

2-0: Acţiune personală a lui Adi Popa pe partea dreaptă, acesta îi pasează lui Rusescu, care înscrie cu un şut din prima de la 14 metri;

3-0: Acţiune pe centru a lui Chiricheş, care îi pasează prin spatele lui Cafasso lui Mihai Costea, iar acesta înscrie cu un şut de la 13 metri lateral dreapta;

4-0: Bourceanu centrează, iar Rusescu reia pe piept şi înscrie cu un şut plasat de la 8 metri.

Steaua: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş (Gardoş '46), Latovlevici - Bourceanu, Pintilii (Bălan '46) - Popa, Rusescu, M. Costea - Nikolici (Filip '69). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Gloria Bistriţa: Dolha - Traşcă, Năstase (Ionescu '46), Kanon, Cafasso (Reano '46) - Anton, Enescu - Ţârcă, Predescu, Ayza (Laio '70) - Braganca. Antrenor: Nicolae Manea.

Cartonaşe galbene: Braganca '80, Enescu '90+1.

Arbitri: Iulian Dima (central) - Ciprian Danşa, Marius Nicoară (asistenţi) - George Rădulescu (rezervă).

Observatori: Dan Berbecaru, Ionuţ Calancia.

La meci au asistat 7.163 de spectatori.

Pe banca Gloriei Bistriţa s-a aflat, la meciul de pe stadionul Steaua, şi preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, care a fost jefuit vineri, în cartierul Panduri, de un bărbat care, după ce l-a agresat, i-a furat borseta şi a fugit.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/steaua-gloria-bistrita-scor-4-0-in-liga-i-10262048
 
DERBY-UL STEAUA - DINAMO: Câte bilete au mai rămas şi de unde pot fi achiziţionate

FC Steaua a anunţat câte bilete au mai rămas la derby-ul cu Dinamo Bucureşti, ce va avea loc duminică, de la ora 21.30, şi se va disputa pe Arena Naţională.

arena-nationala-pregatiri-alexandru-solomon.jpg


Ultimele 4.340 de bilete pentru meciul cu Dinamo, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, vor fi scoase la vânzare la casa de bilete a Arenei Naţionale din Bulevardul Basarabia.

Programul casei de bilete este între 10.00 şi 19.00.

O persoană poate achiziţiona maximum patru bilete.

Partida Steaua - Dinamo, contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I, se va disputa, duminică, de la ora 21.30, pe Arena Naţională.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/derby-...amas-si-de-unde-pot-fi-achizitionate-10268704
 
Steaua a urcat pe locul 36 în clasamentul IFFHS. Pe ce locuri sunt alte echipe româneşti

Echipa Steaua Bucureşti a urcat 22 de poziţii şi ocupă locul 36, cu 172,5 puncte, în clasamentul pe luna octombrie al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.

steaua-petrolul-laurentiu-mich.jpg


Următoarea echipă română din clasament este CFR Cluj, care ocupă locul 63, în coborâre de pe 53, cu 146 de puncte, la egalitate cu formaţia greacă PAOK Salonic.

Rapid Bucureşti a coborât 33 de locuri şi se află pe poziţia 109, cu 116,5 puncte.

FC Vaslui a înregistrat o coborâre de pe 82 pe 114, cu 114 puncte, la egalitate cu adversara Stelei din grupele Ligii Europa, Molde FK (Norvegia) şi Chonburi FC (Thailanda).

Echipa Dinamo Bucureşti a căzut de pe locul 166 pe 194, cu 88,5 puncte, la egalitate cu Seongnam Ilhwa Chunma (Coreea de Sud).

În clasamentul IFFHS pe octombrie nu mai figurează alte echipe din România.

Adversarele formaţiei CFR Cluj din grupa H a Ligii Campionilor ocupă următoarele poziţii: Manchester United - 24, Sporting Braga - 79, Galatasaray Istanbul - 154.

Adversarele Stelei în grupa E a Ligii Europa se află pe următoarele locuri: FC Copenhaga - 48, Molde FK - 114, VfB Stuttgart - 127.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/steaua...ce-locuri-sunt-alte-echipe-romanesti-10271941
 
Oţelul Galaţi - Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I.

fotbal-gol-mircea-rosca.jpg


Golurile au fost marcate de Giurgiu '14 şi Pena '59.

1-0: Giurgiu deschide scorul cu un şut de la 25 de metri.

2-0: Pena înscrie cu o lovitură cu capul din şase metri, după o lovitură liberă executată de Băjenaru.

Oţelul Galaţi: Brăneţ - Cârjă, Sîrghi, Sipovici, Cucu - Giurgiu, Neagu - Iorga, Băjenaru (Filip '70), Stromajer (Chipirliu '89) - Pena (Didi '79). Antrenor: Viorel Tănase.

Gaz Metan Mediaş: Loncarici - Ciucă, Frăsinescu, Muth, Buzean - Tahar, Negru (Todea '62) - Astafei, Eric, C. Petre (Vasilache '57) - Bawab (Bud '75). Antrenor: Cristian Pustai.

Cartonaş galben: Negru '59.

Arbitri: Teodor Crăciunescu (central) - Valentin Avram, Marius Nicoară (asistenţi) - Dragoş Teodor (rezervă).

Observatori: Florin Hîncu, Mircea Cezar Ionescu.

La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/otelul-galati-gaz-metan-medias-scor-2-0-in-liga-i-10275357
 
STEAUA a învins DINAMO, scor 3-1, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, duminică seară, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, în derbiul etapei a XIV-a a Ligii I, disputat pe Arena Naţională, în care a revenit după ce la pauză a fost condusă cu 1-0.

steaua-suporteri-alexandru-dobre.jpg


Golurile învingătorilor au fost marcate de Rusescu '63 din penalti, '83 şi Szukala '87, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Alexe, în minutul 38.

0-1: Curtean l-a lansat în adâncime pe Alexe, acesta l-a driblat pe Tătăruşanu şi a înscris în poarta goală.

1-1: Rusescu a transformat penaltiul acordat pentru un fault comis în careu de Munteanu asupra la Chipciu.

2-1: Tănase i-a pasat în adâncime lui Rusescu şi acesta l-a învins pe Bălgrădean cu un şut de la 14 metri.

3-1: Bourceanu a executat un corner de pe partea dreaptă şi Szukala a înscris cu capul de la 6 metri, după o ieşire ezitantă a lui Bălgrădean.

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Georgievski (Ad. Popa '55), Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii (Prepeliţă '82) - Chipciu, Rusescu, Tănase - Nikolici (M. Costea '46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Dinamo Bucureşti: Bălgrădean - Nica, Luchin, Koulibaly, Pulhac (L. Rus '17) - D. Grigore - Alvarez (Curtean '14), Boubacar, C. Munteanu, C. Matei - Alexe (Ţucudean '72). Antrenor: Dario Bonetti.

Cartonaşe galbene: Chiricheş '46, Bourceanu '51, Ad. Popa '66, Pintilii '82 / C. Munteanu '42, C. Matei '75, Boubacar '89.

Arbitri: Alexandre Boucaut (central) - Dany Huens, Patrick Plumes (asistenţi) - Peter Vervecken (rezervă) - toţi Belgia.

Observatori: Gheorghe Nedelescu, Dumitru Mihalache, Alexandru Deaconu.

La partida de pe Arena Naţională au asistat 49.112 spectatori, dintre care 2.750 de fani dinamovişti.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/steaua...-in-derbiul-etapei-a-xiv-a-a-ligii-i-10275077
 
Avertisment pentru echipele româneşti. Dragomir: Cluburile au termen până în primăvară să-şi încălzească terenurile

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că grupările din Liga I vor primi un nou termen, până în primăvară, să-şi monteze instalaţii pentru încălzirea terenului, apoi cluburile care nu au făcut aceste lucrări de modernizare nu vor mai primi licenţa.

minge-poarta-afp.jpg


"Datorită terenurilor încălzite vom putea să jucăm şi mai devreme în primăvară şi poţi să te duci şi mai mult cu etapele până aproape de Crăciun. O să le mai dăm cluburilor un termen până în primăvară să încălzească gazoanele, iar atunci o să le radem pe cele care nu au încălzire la gazon. De exemplu, s-ar putea juca 26 de etape în tur, adică în vară-toamnă, şi s-ar face în primăvară play-off-ul şi play-out-ul. Ar fi boierie, ar fi frumos de tot", a spus pşeful LPF.

Dragomir s-a referit din nou la proiectul pe care îl are în vedere legat de noul sistem competiţional, cu o primă de ligă de 14 echipe, precizând că, după sezonul regulat, şase formaţii vor juca în play-off, iar opt în play-out.

"Cred că 12 echipe ar fi prea puţine în Liga I. Ar fi meciuri prea puţine şi nu cred că ar satisface nici televiziunile, nici publicul şi nici cluburile. După gândirea mea, pentru că nu ştiu dacă vor aproba conducătorii asta, ar fi un campionat cu 14 echipe. Cu play-off de şase echipe şi play-out de opt. Sunt multe de discutat aici şi numai Adunarea Generală (n.r. - a LPF) poate hotărî. Eu nu pot decide, eu doar pun în practică. Dar eu sunt propunerea şi majoritatea cluburilor acceptă varianta aceasta. Ar fi patru meciuri pe an Rapid - Steaua, patru meciuri Dinamo - Steaua şi aşa mai departe. Ar fi meciuri în plus pentru televiziune", a declarat Dumitru Dragomir.

El a afirmat că 12 dintre cele 18 grupări care fac parte acum din Liga I sunt de acord cu schimbarea sistemului competiţional, deşi pentru ca propunerea să treacă de Adunarea Generală a LPF este nevoie de doar nouă voturi. "Întâi se discută în Adunarea Generală a LPF, apoi cu propunerea asta se merge la Comitetul Executiv al FRF. Iar Comitetul Executiv aprobă în proporţie de 95-99 la sută o astfel de propunere. Niciodată nu a refuzat o astfel de schimbare având în vedere că este în beneficiul fotbalului românesc. M-am consultat cu preşedintele Mircea Sandu în ceea ce priveşte sistemul acesta de play-off. Şi dânsul e de acord, a fost entuziasmat. Dar mai întâi trebuie să se aprobe în Adunarea Generală a LPF. Ar fi nevoie de nouă voturi ca să se decidă. Sunt deja cam doisprezece cluburi de acord cu schimbarea. Nu ar fi de acord echipele mici, normal, pentru că ele dispar", a menţionat oficialul.

Dragomir crede că situaţia grupărilor din Liga a II-a este foarte gravă, estimând că în viitor jumătate dintre acestea nu vor mai putea funcţiona din cauza problemelor financiare: "După părerea mea, în Liga a II-a, nici jumătate din cluburile de acum nu vor mai putea funcţiona. Nu e problema mea, dar o spun să audă cei interesaţi de situaţia economică din fotbalul românesc. Nu mai sunt bani, dispar echipe pe bandă rulantă din Liga a III-a şi a II-a. La anul, nici nu cred că strângem 20 de echipe în Liga a II-a".

Preşedintele LPF recomandă Guvernului să aplice modelul ungar în privinţa centrelor de copii şi juniori şi să formeze şi finanţeze astfel de centre în toată ţara.

"Soluţia ar fi formarea centrelor de copii şi juniori, cum au făcut ungurii, şi finanţate de Guvern. Să fie cel puţin 50 de centre în toată ţara, împărţite pe zone geografice, cu 200 de copii fiecare, finanţate puternic de Guvern. Ce contează la Guvern 10 milioane de euro pe an? Un nimic! Ungaria, o ţară mai mică de jumătate din România, are peste 70 de centre făcute de actualul premier", a mai declarat Dumitru Dragomir.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/averti...imavara-sa-si-incalzeasca-terenurile-10278922
 
Gaz Metan Mediaş - CSMS Iaşi, scor 0-1, în Liga I

Echipa Gaz Metan Mediaş a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia CSMS Iaşi, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care moldovenii au înscris la ultima fază de joc.

fotbal.jpg


Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Pătulea, în minutul 90+3. Atacantul ieşenilor l-a învins pe Pleşca cu un şut de la 14 metri, după o pasă în adâncime a lui Onofraş.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Ciucă, Frăsinescu (Avram '84), Markovici, Buzean - Tahar - Astafei, Bawab, Eric, C. Petre (Vasilache '55) - Bud (Todea '46). Antrenor Cristi Pustai.

CSMS Iaşi: Irimia - Jovanovici (Avrămia '90), Creţu, Tincu, Vladu (Onofraş '70) - Straton, Milea - Ciucur, Cl. Tudor, Ţigănaşu - Herghelegiu (Pătulea '80). Antrenor Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Ciucă '72, Markovici '82 / Vladu '35, Jovanovici '88.

Arbitri: Lucian Rusandu (central) - Bogdan Velicu, Mircea Grigoriu (asistenţi) - Eduard Constantinescu (rezervă).

Observatori: Dumitru Marcu, Patriţiu Abrudan.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/gaz-metan-medias-csms-iasi-scor-0-1-in-liga-i-10286060
 
Dinamo a fost învinsă de FC Vaslui, cu scorul de 1-0, în etapa a XV-a a Ligii I

Formaţia Dinamo a fost învinsă sâmbătă seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I, în care a jucat ultimul sfert de oră în inferioritate numerică.

dinamo-vaslui-alexandru-hojda.jpg


Unicul gol al partidei a fost înscris de Sânmărtean, în minutul 37, cu un şut de la 18 metri, în dreapta lui Bălgrădean, după o pasă de la Caue.

Dinamo: Bălgrădean - Rus, Luchin, Koulibaly, Pulhac (Filip '72) - D. Grigore - Dănciulescu, C. Matei (Issa Ba '58), Munteanu, Curtean (Ţucudean '46) - Alexe. Antrenor: Dario Bonetti.

FC Vaslui: Coman - Milanov, Celeban, Varela, Sălăgeanu -Jumisse, Caue - Varga (Antal '64), Stanciu (Costin '89), Sânmărtean (Sburlea '75) - Niculae. Antrenor: Viorel Hizo.

Cartonaşe galbene: Dănciulescu '11, Pulhac '64, Issa Ba '70, Grigore '70, Ţucudean '90+2, Alexe '90+3 / Stanciu '24

Cartonaş roşu: Luchin '76

Arbitri: Marius Avram (central) - Vasile Marinescu, Vladimir Urzică (asistenţi) - George Cătălin Găman (rezervă)

Observatori: Romulus Chihaia, Cornel Sorescu

Supervizor: Adalbert Kassai

La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.

După marcarea golului de 0-1, fanii dinamovişti au aruncat pe teren cu aproximativ 20 de beţe de steaguri.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/dinamo...rul-de-1-0-in-etapa-a-xv-a-a-ligii-i-10291522
 
Back
Top