Cele mai mari şapte păcate ale investitorului începător
Cei care vor să câştige din proprii bani mai mult decât o dobândă netă mai mică decât inflaţia sunt vulnerabili la 7 mari „păcate“ potrivit profesioniştilor investiţiilor consultaţi de Money.ro.
Cele mai mari pierderi ale investitorului începător sunt pricinuite de nerespectarea celor mai elementare reguli. Astfel, începătorul „păcătos“...
I. Îşi asumă riscuri, înainte să aibă economii suficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente ale familiei pentru cel puţin şase luni.
II. Nu ştie precis ce-şi doreşte în anii viitori şi nu are o strategie clară de îndeplinire a obiectivelor care trebuie finanţate în funcţie de veniturile probabile.
III. Confundă investiţia cu „jocul“ la loto.
IV. Confundă dorinţele proprii cu oferta pieţei. Îşi asumă riscuri pe care nu le înţelege.
V. Îşi încropeşte un portofoliu după ureche şi nu şi-l construieşte în funcţie de propria toleranţă la risc.
VI. Reacţionează emotiv, nu-şi respectă nici măcar disciplina pe care şi-a propus-o singur.
VII. Îşi arogă competenţe pe care le au doar profesioniştii.
Iată cum arată, pe larg, păcatele începătorilor aşa cum sunt descrise de experţi.
I. Riscurile cu „spatele descoperit“
Înţelept este ca, la echivalentul cheltuielilor curente, să se adauge şi o sumă care să acopere cheltuielile neprevăzute, spun meseriaşii în finanţe personale.
Brokerii de la bursă şi administratorii de investiţii adaugă observaţia că şi aceste rezerve strategice, ca şi sumele în tranzit ar trebui să fie singurele disponibilităţi ţinute în depozite bancare.
„Un minim reprezentând echivalentul a şase luni de cheltuieli curente ar trebui să fie plasat în instrumente cu riscuri reduse (depozite bancare)“, spune Răzvan Paşol, preşedintele casei de brokeraj (SSIF) Intercapital Invest, una dintre cele mai mari dedicate segmentului de retail al investitorilor la Bursă.
Nu există o regulă valabilă pentru toată lumea, remarcă Nicolae Albu, directorul de investiţii al Erste Asset Management România (EAM). În funcţie de profilul începătorului, Nicolae Albu extinde până la 12 luni perioada de cheltuieli curente, care ar trebui menţinute în active cu risc scăzut.
„Restul economiilor pot fi plasate în active ceva mai riscante, mai întâi în fonduri mutuale de investiţii care fac plasamente diversificate sau în cele preponderent în acţiuni, sau chiar în instrumente derivate ale acestora“, adaugă directorul EAM.
O viziune mai radicală are Dan Popovici, directorul de investiţii al firmei de administrare a investiţiilor OTP Asset Management (OTP AM). „Românii nu sunt investitori (cel puţin nu investitori de portofoliu) şi comportamentul lor preponderent este acela de economisire şi încă pe termen scurt, de trei luni, şi nicidecum de investiţie.
Modificarea acestui comportament se poate produce atunci când orizontul de timp pentru care se economiseşte se va mări. Atâta timp cât majoritatea depozitelor populaţiei sunt pe termen scurt (în general de o lună şi mai rar de maxim 3 luni), nu putem să ne aşteptam ca un “economisitor” să devină “investitor”, completează sever directorul de la OTP AM.
Dimensiunea economiilor de care investitorul nu trebuie să se atingă decât în cazuri de urgenţă depinde şi de „ nevoile fiecăruia de termen scurt, mediu şi lung“, nuanţează Dan Nicu, directorul general al BRD Asset Management (BRD AM). Ceea ce ne aduce în teriotriul „păcatului al II-lea“.
II. Planurile vraişte
„Cea mai neplacută situaţie pentru un investitor este să aibă nevoie de bani la un moment dat, să fie nevoit să vândă din titlurile în care a investit şi să recupereze mai puţini bani decât a plasat. Atunci pierderile care erau doar pe hârtie devin efective, reale“, spune directorul de investiţii al Erste AM România.
De aceea este începătorul are nevoie de o disciplină, despre care vom vorbit în dreptul „păcatului“ aferent.
Deciziile de retragere trebuie legate de obiectivele majore din viaţa investitorului, deci de planurile sale. Aceste planuri constituie chiar unul dintre criteriile în funcţie de care investitorul chiar îşi construieşte portofoliul finanţelor personale şi îşi stabileşte datele de retragere din anumite plasamente.
Oricâţi bani ar avea, nu are ce să caute în investiţii financiare cineva care nu are o planificare clară a priorităţilor sale bugetare, adaptate corect la vârstă, statutul său social şi la starea civilă.
Răzvan Paşol consideră că păcatele majore nr 2 şi 3 sunt „lipsa unei strategii proprii de investiţie şi mai ales lipsa unei strategii clare, stabilite în prealabil, de gestionare a scăderilor la bursă.
Fiecare investitor ar trebui să îşi stabilească o pierdere maximă care, dacă este atinsă, să determine vânzarea acţiunilor“, spune preşedintele Intercapital. Evident, acelaşi principiu poate fi extins şi la fondurile mutuale.
III. În investiţii se „joacă“ viitorul
Investiţiile nu aduc îmbogăţirea rapidă. Specula şi ruda sa mai sofisticată, poate că da! Este adevărat că obişnuiţii bursei şi presa vorbesc despre „jocul la bursă“, dar termenul de jucător este fie atribuit speculatorilor, fie este o figură de stil, ca atunci când se vorbeşte despre „jucătorii de pe piaţa mobilei“, deşi aceasta este prea puţin expusă speculaţiilor.
Consideraţiile de mai sus ale lui Dan Popovici privind profilul economisitorului / investitorului se potrivesc şi aici, atâta vreme cât românul nu are răbdare nici pentru o economisire mai lungă de trei luni.
„Odată ce orizontul de timp va creşte, vom putea spera că o parte din sumele aflate acum în depozite bancare să migreze către alte instrumente, mai apropiate de ideea de investiţie“, spune directorul de la OTP AM.
IV. Între dorinţă şi putinţă
Unul dintre motivele pentru care România are prea mulţi economisitori (grăbiţi) şi prea puţin investitori (majoritatea începători) este acela că primii mai degrabă refuză să înţeleagă corelaţia direct prioporţională dintre randament (câştigul raportat la valoarea plasată) şi risc.
„Dacă acţiunile ar creşte la bursă în continuu, atunci nu ar mai avea nimeni nevoie de un job. Toată lumea s-ar îmbogăţi la bursă“, comentează hâtru Răzvan Paşol. Din aceeaşi categorie a „loto-pronosportistului“ este investirea unor sume care depăşesc posibilităţile financiare ale investitorului.
Percepţia insuficientă a riscurilor asumate se poate traduce în mentalitatea „nu mi se întamplă mie, nu se întamplă acum, şi altele similare“, spune Dan Nicu, directorul BRD AM.
Când devine investitor economisitorul? „În momentul în care înţelege că investiţiile nu înseamnă randament garantat“, răspunde Nicolae Albu. „Dacă vrea să câştige mai bine decât din depozite bancare, trebuie să-şi asume un risc, iar acest risc se poate transforma in pierderi, mai mari sau mai mici, in functie de gradul de risc al investitiilor efectuate“.
V. Portofoliul după ureche
„La bursă nu se investesc toate economiile disponibile, ci numai un procent al acestora, în funcţie de stadiul de evoluţie al bursei, apetitul pentru risc, toleranta la pierderi, etc“, aminteşte preşedintele Intercapital.
Disciplina plasamentelor şi vânzărilor în funcţie de criterii obiective nu se deprinde uşor. Prima tentaţie a începătorului este să cumpere din lăcomie ceva ce le-a adus altora câştiguri şi să vândă din panică, ignorând tehnicile de limitare a pierderilor (stop loss).
Cum se construieşte de fapt un protofoliu – este de comperenţa profesioniştilor să spună.
VI. Bursa, „la sentiment“
Nu există „argumente“ emoţionale în investiţii. Argumentele sunt întodeauna raţionale. Profesioniştii mai invocă, din când în când „o intuiţie“, dar intuiţiile profesioniştilor au în fundal multă „şcoală“
„Investirea, respectiv dez-investirea pe considerente emoţionale“ este al VI – lea păcat fundamental al începătorului, după Dan Nicu.
Când propriile sentimente dictează apar „aşteptările nerealiste despre performanţele ce se pot obţine la bursă. Mulţi investitori ar dori dublarea banilor în 2-3 luni, însă un randament de 20% pe an, adică de trei ori mai mare decât dobânzile bancare curente, ar trebui să fie considerat mulţumitor“, atrage atenţia Răzvan Paşol.
Ceea ce „nu înseamnă că acesta nu poate fi depăşit“, adaugă preşedintele Intercapital.
Până la urmă, sursa tuturor greşelilor investitorului începător este inamicul numărul unu al investitorilor, localizat în propriile sentimente ale investitorului, de către Bogdan Bilaus, directorul de investiţii al Raiffeisen Asset Management
În legătură cu sentimentele începătorului, Bogdan Bilaus identifica, acum aproape doi ani, pentru Business Standard, mai multe abordări psihologice greşite ale deciziei de investiţie. Nimic din cele scrise atunci nu şi-a depăşit termenul de valabilitate. Aici doar rezumăm abordările greşite:
- frica de regret dar şi bucuria excesivă pentru câştig;
- stabilirea unor puncte de referinţă din trecut şi
- sindromul de proprietate, adică percepţia după care „un activ pe care îl deţin eu este mai valoros decat unul similar pe care nu îl am“.
VII. Românul priceput la toate
Una dintre cele mai întâlnite greşeli ale începătorilor este să facă investiţii pe baza performanţelor din trecut ale acţiunii sau instrumentului financiare ales şi nu pe baza celor care pot fi aşteptate în viitor în termeni rezonabili.
Mai multe pericole derivă din aroganţa începătorului că se pricepe şi toate duc la pierderi, potrivit directorului BRD AM:
- „Lansarea în investiţii financiare fără un bagaj de cunoştinţe minimal în domeniu;
- Investirea directă în instrumente financiare fără un antrenament prealabil în produse specializate (fonduri de investitii)
- Comportament mimetic (investesc acolo ca a investit şi colegul, prietenul etc.)
- Decizia de investire fără o fundamentare temeinică“
Fundamentarea temeinică înseamnă capacitate de analiză a instrumentelor de investiţie,oricare ar fi ele.
Norocul îşi are partea lui, dar câştigurile nu sunt niciodată întâmplătoare şi nu pot fi obţinute cu noroc ci prin studiul pieţei şi analiză aprofundată, care cel mai adesea nu este la îndemâna investitorului neprofesionist, chiar dacă el nu se mai ocupă cu altceva.
Alegerea unor servicii de consultanţă, brokeraj şi administrare specializate este inevitabilă, dar alegerea nu trebuie făcută printr-o concentrare excesivă pe nivelul comisioanelor. Banii la bursă nu se căştigă din comisioane mici, ci din recomandari utile, sfaturi competente si sisteme performante, iar toate acestea nu se obţin cu comisioane mici.
Altfel, decizia sau “indecizia duc la pierderi mari sau la oportunităţi ratate", remarcă Răzvan Paşol.
sursa : money.ro
