• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Tenis

Novak Djokovici l-a învins pe Andy Murray şi îl va întâlni pe Nadal în finala Australian Open

Liderul clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovici, s-a calificat vineri, în finala primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, după ce l-a învins pe scoţianul Andy Murray, cap de serie 4, scor 6-3, 3-6, 6-7 (4/7), 6-1, 7-5, la capătul unui meci care a durat patru ore şi 50 de minute.

novak-djokovici-afp.jpg


Novak Djokovici este deţinătorul titlului la Australian Open.

Adversarul din finala de duminică al lui Djokovici va fi spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 2, care joi l-a învins pe elveţianul Roger Federer, al treilea favorit al întrecerii, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), 6-4.

Primii doi clasaţi în clasamentul mondial s-au mai întâlnit până în prezent de 29 de ori, scorul fiindu-i favorabil lui Nadal, 16-13, însă Djokovici a câştigat ultimele şase întâlniri, disputate toate în 2011.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/novak-...i-pe-nadal-in-finala-australian-open-9182586/
 
Victoria Azarenka a câştigat Australian Open şi este noul număr 1 mondial

Jucătoarea bielorusă de tenis Victoria Azarenka a învins-o pe rusoaica Maria Şarapova, scor 6-3, 6-0, şi a câştigat, pentru prima oară în carieră, turneul Australian Open, urmând să devină, tot în premieră, noul număr 1 mondial în ierarhia WTA.

victoria-azarenk-afp.jpg


Şarapova a mai fost numărul 1 mondial, ultima oară în iulie 2008, în timp ce Azarenka nu a urcat niciodată mai sus de locul trei, pe care îl ocupa din septembrie 2011.

Victoria Azarenka, în vârstă de 22 ani, îi va succede începând de luni Carolinei Wozniacki pe primul loc în ierarhia WTA.

Azarenka a disputat prima finală de Grand Slam, în 25 de participări. Cel mai bun rezultat până acum era semifinala de la Wimbledon în 2011.

Şarapova, 24 de ani, a fost aproape de un al patrulea titlu de Grand Slam, după cele de la Australian Open în 2008, Wimbledon în 2004 şi US Open în 2006. În 2001, ea a pierdut finala de la Wimbledon în faţa sportivei din Cehia, Petra Kvitova.

Maria Şarapova va trece luni pe locul 3 în clasamentul WTA începând de luni, iar Kvitova îşi va păstra locul doi.

Victoria Azarenka este neînvinsă de la începutul anului, după ce a câştigat şi turneul de la Sydney (al 9-lea din carieră).

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/victor...ian-open-si-este-noul-numar-1-mondial-9184380
 
VICTORIE ISTORICĂ: Horia Tecău a câştigat turneul Australian Open la dublu mixt

Tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat, duminică, proba de dublu mixt la Australian Open, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India), favoriţii 5, scor 6-3, 5-7, 10-3.

tacau.jpg


Tecău şi Mattek-Sands, ambii în vârstă de 27 de ani, s-au impus după 102 minute de joc.

Horia Tecău se află la primul titlu de Grand Slam din carieră. De asemenea, Mattek-Sands este tot la primul titlu de Grand Slam din carieră.

Tecău a mai fost de două ori într-o finală de turneu de Grand Slam, în 2010 şi 2011, la Wimbledon, la dublu masculin, alături de suedezul Robert Linstedt.

Românul a depăşit suma de un milion de dolari câştigaţi din tenis în urma evoluţiilor la Australian Open.

"Este un sentiment minunat. Este foarte greu să câştigi un astfel de titlu. Am jucat două finale până acum şi mă bucur că în sfârşit am câştigat una. Sunt puţin grăbit, trebuie să fug la aeroport în jumătate de oră, dar va mai dura ceva acest sentiment şi vreau să mă bucur de el. Este bine că am «spart gheaţa», mai ales că ştiu cât de greu este. De acum înainte sper să vină şi alte titluri", a declarat Tecău.

Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat, duminică, proba de dublu mixt la Australian Open, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India), favoriţii 5, scor 6-3, 5-7, 10-3. Tecău şi Mattek-Sands, ambii în vârstă de 27 de ani, s-au impus după 102 minute de joc.

Horia Tecău a afirmat că a fost ajutat foarte mult de partenera sa, mai ales după ce a pierdut în semifinale la dublu masculin şi a fost nevoit să joace imediat la dublu mixt. "Bethanie m-a ajutat să lupt în acel meci. Acum în finală, Leander şi Elena au fost jucători foarte buni. Ei au revenit în setul doi, dar este un sentiment mai frumos atunci când câştigi după o luptă grea", a spus românul.

Şi pentru Bethanie Mattek-Sands câştigarea titlului este un lucru minunat: " Nu prea am fost nervoasă, prima finală, primul titlu, este un sentiment minunat. Eu am avut încredere în Horia şi ne-am simţit bine în teren. Este un sentiment interesant să ai un astfel de trofeu".

Bethanie le-a spus ziariştilor, râzând, că va bea şampanie cu Horia în vestiarul fetelor de la Australian Open, însă, din nefericire, "nu este altă femeie pe acolo".

Mattek-Sands a mai spus că nu avea de gând să mai joace la dublu mixt, după Openul Australiei de anul trecut, însă s-a răzgândit şi a reuşit să câştige proba de dublu mixt pentru care aproape că nici nu era înscrisă.

Ea a adăugat, în glumă, că după meci Horia voia să rămână pe teren şi era să fie scos de acolo de forţele de securitate.

Cei doi, care se grăbeau să prindă avionul, au menţionat că vor sărbători succesul săptămâna viitoare.

Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros.

Ilie Năstase are în palmares două titluri la două la dublu mixt, ambele la Wimbledon, cu jucătoarea americană Rosemary Casals, în 1970 şi 1972.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/victor...turneul-australian-open-la-dublu-mixt-9185812
 
Horia Tecău, locul 8 la dublu în topul ATP, Victor Hănescu, locul 95 la simplu

Tenismanul Horia Tecău, care a câştigat proba de dublu mixt la Australian Open şi a acces până în semifinale la dublu masculin, a urcat cinci locuri în ierarhia ATP de dublu, dată publicităţii luni, după turneul de la Melbourne.

horia-tecau-andreea-balaurea.jpg


Tecău a acumulat 5.030 puncte şi a urcat de pe locul 13 pe 8, în timp ce partenerul său de dublu, suedezul Robert Lindstedt se află pe locul 10, cu 4.630 puncte.

În ierarhia de dublu se află şi Victor Hănescu, pe locul 92, cu 825 puncte.

La simplu, Victor Hănescu a coborât cinci locuri şi se află pe 95, cu 600 de puncte. În primii 200 de jucători se mai află Adrian Ungur, locul 107, cu 541 de puncte.

Primele zece locuri ale clasamentului ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

1. Novak Djokovici (Serbia) 13.630 puncte

2. Rafael Nadal (Spania) 10.435

3. Roger Federer (Elveţia) 8.010

4. Andy Murray (Marea Britanie) 6.900

5. David Ferrer (Spania) 4.565

6. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 4.425

7. Tomas Berdych (Cehia) 3.700

8. Mardy Fish (SUA) 2.965

9. Janko Tipsarevici (Serbia) 2.700

10. Juan Martin Del Potro 2.630.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/horia-...tp-victor-hanescu-locul-95-la-simplu-9188559/


Victoria Azarenka, noul lider mondial WTA. Monica Niculescu se menţine pe locul 32

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu se menţine pe locul 32 în clasamentul WTA, cu 1.725 de puncte în ierarhia dată publicităţii luni, în care Sorana Cîrstea a urcat cinci locuri, de pe 59 pe 54, cu 1282 puncte, iar Victoria Azarenka este noul lider mondial.

victoria-azarenka-australian-open.jpg


După turneul Australian Open, primul Grand Slam al anului, tenisul feminin are un nou lider, Victoria Azarenka, din Belarus, care s-a impus în finala de la Melbourne, informează site-ul wtatennis.com.

În ceea ce le priveşte pe jucătoarele din România, Sorana Cîrstea, eliminată în turul trei la Melbourne, a urcat patru locuri în clasament, iar Niculescu, ajunsă tot în turul trei, se menţine pe locul 32.

Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 41 pe 45, cu 1.282 de puncte, în timp ce Simona Halep a coborât zece poziţii, de pe 50 pe 60, cu 997 puncte.

În schimb, Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 61, cu 994 de puncte.

Top 200 de jucătoare ale lumii mai cuprinde patru românce: Alexandra Cadanţu - coborâre pe locul 112, cu 591 de puncte, Edina Gallovits-Hall - coborâre pe locul 126, cu 531 de puncte, Mihaela Buzărnescu - urcare pe poziţia 152, cu 440 puncte şi Mădălina Gojnea - coborâre pe locul 187, cu 346 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea din România cel mai bine clasată, pe locul 41 (în urcare de pe 47), fiind urmată de Irina-Camelia Begu - locul 47 (urcare de pe 57), Alexandra Dulgheru - locul 64 (coborâre de pe 60) şi Sorana Cîrstea - locul 75 (coborâre de pe 64).

Primele 10 poziţii în ierarhia WTA de simplu, în care noul lider mondial este bielorusa Victoria Azarenka, sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Victoria Azarenka (Belarus) 8.585 puncte

2. Petra Kvitova (Cehia) 7.690

3. Maria Şarapova (Rusia) 7.560

4. Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.085

5. Samantha Stosur (Australia) 5.430

6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.330

7. Marion Bartoli (Franţa) 4.770

8. Vera Zvonareva (Rusia) 4.695

9. Na Li (China) 4.450

10. Andrea Petkovici (Germania) 4.000.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/victor...ica-niculescu-se-mentine-pe-locul-32-9188555/
 
Djokovic ataca in 2012 titlul la Roland Garros

Recent invingator pentru a treia oara in cariera la Australian Open, dupa ce l-a invins pe Rafael Nadal in cea mai lunga finala de Grand Slam din istorie, sarbul Novak Djokovic si-a stabilit ca prioritate pentru viitorul apropiat castigarea primului sau titlu la Roland Garros.

nole%20trofeu.jpg


Ajuns la cota cinci turnee de Mare Slem castigate, Djokovic nu a depasit niciodata faza semifinalelor la Internationalele Frantei. Roland Garros ramane singurul turneu de elita unde actualul lider mondial nu a jucat nici macar o finala.

“In ultimul an si jumatate mi-am ridicat nivelul jocului la un nivel incredibil. Am incredere in mine si sunt la cel mai inalt nivel din cariera. Sa castig la Paris este cea mai mare provocare si misiune pentru mine”, a declarat Djokovic pentru New York Times.

Djokovic a castigat Australian Open dupa ce l-a invins pe Rafael Nadal in cinci seturi intinse pe durata a 5 ore si 53 de minute.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/tenis/83235/djokovic-ataca-in-2012-titlul-la-roland-garros.htm
 
România a câştigat meciul contra Croaţiei din Grupa I a Fed Cup

halep.jpg


Echipa de Fed Cup a României a câştigat, miercuri, la Eilat (Israel), cu scorul de 2-1, întâlnirea cu reprezentativa Croaţiei, contând pentru Grupa I a zonei Euro-Africane, punctele fiind aduse de Simona Halep şi dublul format din Halep şi Irina-Camelia Begu.

Simona Halep (60 WTA) a câştigat primul meci susţinut împotriva Aniei Mijacika (203 WTA), scor 6-2, 6-2.

În cea de-a doua partidă de simplu, Irina-Camelia Begu (45 WTA) a cedat întâlnirea cu Petra Martic (66 WTA) cu scorul de 4-6, 6-1, 3-6, deşi în setul decisiv a condus cu scorul de 3-1.

În partida de dublu, cuplul Simona Halep/Irina-Camelia Begu s-a impus cu scorul de 7-6 (7/2), 7-6 (8/6), în faţa perechii Petra Martic/Ani Mijacika. În setul doi, Begu şi Halep au avut 5-4 şi 40-0 pe propriul serviciu, însă croatele au revenit şi au preluat conducerea cu 6-5, game în care au avut două mingi de break şi de set. De asemena, în tie-break Martic şi Mijacika au servit pentru set la scorul de 6-5, însă Halep şi Begu au revenit şi s-au impus cu 8-6.

România face parte din grupa D alături de reprezentativele Poloniei, Luxemburgului şi Croaţiei. Câştigătoarele celor patru grupe vor disputa un meci de baraj pentru cele două locuri care obţin calificarea în Grupa a II-a Mondială.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...contra-croatiei-din-grupa-i-a-fed-cup-9196813


Victorie pentru România la Fed Cup! Simona Halep şi Irina Begu au trecut de echipa Croaţiei

simona-halep.jpg


Echipa de Fed Cup a României a câştigat, miercuri, la Eilat (Israel), cu scorul de 2-1, întâlnirea cu reprezentativa Croaţiei, contând pentru Grupa I a zonei Euro-Africane, punctele fiind aduse de Simona Halep şi dublul format din Halep şi Irina-Camelia Begu.

Simona Halep (60 WTA) a câştigat primul meci susţinut împotriva Aniei Mijacika (203 WTA), scor 6-2, 6-2.

În cea de-a doua partidă de simplu, Irina-Camelia Begu (45 WTA) a cedat întâlnirea cu Petra Martici (66 WTA) cu scorul de 4-6, 6-1, 3-6, deşi în setul decisiv a condus cu scorul de 3-1.

În partida de dublu, cuplul Simona Halep/Irina-Camelia Begu s-a impus cu scorul de 7-6 (7/2), 7-6 (8/6), în faţa perechii Petra Martici/Ani Mijacika.

În setul doi, Begu şi Halep au avut 5-4 şi 40-0 pe propriul serviciu, însă croatele au revenit şi au preluat conducerea cu 6-5, game în care au avut două mingi de break şi de set. De asemena, în tie-break Martici şi Mijacika au servit pentru set la scorul de 6-5, însă Halep şi Begu au revenit şi s-au impus cu 8-6.

România face parte din grupa D alături de reprezentativele Poloniei, Luxemburgului şi Croaţiei. Câştigătoarele celor patru grupe vor disputa un meci de baraj pentru cele două locuri care obţin calificarea în Grupa a II-a Mondială.

România va întâlni, joi, reprezentativa Luxemburgului, urmând ca vineri să aibă loc partidele contra reprezentativei Poloniei.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ina-begu-au-trecut-de-echipa-croatiei-9197122
 
România, la a doua victorie în FED Cup!

irina-begu1.jpg


Echipa României de Cupa Federaţiei a învins, joi, la Eilat (Israel), reprezentativa Luxemburgului, scor 3-0, şi este neînvinsă după primele două întâlniri din cadrul Grupei D a Zonei Euro-africane, urmând să joace, vineri, cu Polonia pentru un loc în faza următoare a competiţiei.

Mihaela Buzărnescu (locul 152 WTA) a câştigat, cu scorul de 6-0, 6-0, partida cu Tiffany Cornelius (fără clasament WTA), în timp ce Irina Begu (locul 45 WTA) a trecut, cu scorul de 6-3, 6-2, de Anne Kremer (locul 296 WTA). La dublu, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu au învins perechea Anne Kremer/Claudine Schaul, cu scorul de 6-3, 6-3.

România va juca, vineri, "finala" Grupei D cu Polonia, iar câştigătoarea va mai disputa un meci de baraj, în urma căruia se va stabili echipa califcată în play-off-ul pentru Grupa a II-a Mondială.

Echipa Poloniei, de asemenea neînvinsă în meciurile din grupă, este formată din Agnieszka Radwanska (locul 6 WTA), Urszula Radwanska (locul 85 WTA) - pentru simplu, Alicja Rosolska (locul 153 WTA) şi Magda Lintette (locul 263 WTA), la dublu.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/romania-la-a-doua-victorie-in-fed-cup-9199917
 
România a ratat calificarea în play-off-ul Fed Cup

halepbegu.jpg


Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă, vineri, la Eilat, scor 2-1, de reprezentativa Poloniei, în ultimul meci al grupei D a grupei I mondiale şi a ratat astfel accederea în play-off-ul pentru promovarea în a doua divizie.

Simona Halep (60 WTA) a adus singurul punct al României după ce a învins-o pe Urszula Radwanska (85 WTA) cu scorul de 7-6 (9/7), 6-4.

În cel de al doilea meci, numărul 1 al României, Irina Begu (45 WTA) a fost întrecută de Agnieszka Radwanska (6 WTA) 1-6, 3-6.

În meciul de dublu, perechea Halep/Begu a început bine partida reuşind să câştige pe serviciul surorilor Urszula şi Agnieszka Radwanska la scorul de 1-1, după care şi-au păstrat avansul până la final, impunându-se cu 6-4.

Însă, următoarele două seturi au fos de coşmar pentru românce, care nu au mai reuşit să câştige niciun game până la final, astfel că scorul a fost 6-4, 0-6, 0-6.

În setul decisiv, la scorul de 0-0, Halep şi Begu au avut 40-0 pe serviciul adversarelor, însă acestea au revenit obţinând cinci puncte consecutive.

România încheie astfel grupa D, de la Eilat cu două victorii (Croaţia şi Luxemburg) şi o înfrângere (Polonia). Reprezentativa Poloniei s-a calificat astfel în meciul de baraj ce poate duce în play-off-ul competiţiei.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...at-calificarea-in-play-off-ul-fed-cup-9203148
 
Diana Enache s-a calificat în semifinale la Belek

ten.jpg


Diana Enache, cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele turneului ITF de la Belek (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Diana Enache a învins-o în sferturi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Elena Nemcen, din Kazahstan.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/diana-enache-s-a-calificat-in-semifinale-la-belek-9204891


Un eşec cât o calificare

Echipa feminină de tenis a României a ratat calificarea în playoff-ul pentru promovarea în a doua divizie a Cupei Federaţiei, după ce a pierdut, la Eliat (Israel) în ultimul meci al Grupei D, cu Polonia. Tricolorele au fost învinse cu 2-1, singurul punct fiind adus de Simona Halep (foto). Irina Begu (45 WTA) a pierdut meciul la simplu în faţa Agnieszkai Radwanska (6 WTA) 1-6, 3-6, tot un eşec fiind înregistrat şi la dublu unde Begu / Halep au cedat în faţa surorilor Radwanska, 6-4, 0-6, 0-6.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/un-esec-cat-o-calificare-9203910
 
Marius Copil, finalist la turneul de la Kazan

copil-bi-545454968.jpg


Tenismanul Marius Copil s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului challenger de la Kazan (Rusia), dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari, informează site-ul atpworldtour.com.

Copil l-a învins în semifinalele competiţiei, cu scorul de 6-3, 6-4, pe sportivul ceh Ivo Minar.

Românul îl va întâlni în ultimul act al competiţiei pe al optulea favorit, estonianul Jurgen Zopp.

Prin accederea în finală, Marius Copil şi-a asigurat un premiu de 6.360 de dolari şi 60 de puncte ATP.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/marius-copil-finalist-la-turneul-de-la-kazan-9205871
 
Sorana Cîrstea urcă în Thailanda

sorana.jpg


Sorana Cîrstea s-a calificat ieri în turul secund al turneului de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 dolari.

Cîrstea (54 WTA) a învins-o cu 6-2, 6-2 pe japoneza Erika Sema (138 WTA), iar în turul doi ea va întâlni învingătoarea dintre Noppawan Lertcheewakarn (Thailanda) şi Misaki Doi (Japonia). Sori va primi 30 de puncte WTA şi 3.100 dolari.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/sorana-cirstea-urca-in-thailanda-9211669
 
Alba Torrens, baschetbalista europeană a anului 2011

Jucătoarea spaniolă Alba Torrens a fost desemnată cea mai bună baschetbalistă europeană a anului 2011, a anunţat, marţi, FibaEurope.

alba-torrens-baschet-afp.jpg


Torrens, în vârstă de 22 de ani, a fost votată de public, fiind urmată de rusoaica Maria Stepanova, prima într-un clasament al experţilor, doar a doua în topul final.

Alba Torrens a câştigat Euroliga feminină de baschet, în aprilie 2011, cu Perfumerías Avenida de Salamanca, fiind apoi transferată în Turcia, la Galatasaray. În acest sezon jucătoarea nu va mai evolua din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucişate la genunchiul drept.

O altă sportivă din Rusia, Elena Danilochkina s-a clasat a treia.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/alba-torrens-baschetbalista-europeana-a-anului-2011-9214647/
 
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi de finală la Pattaya

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 7 şi locul 54 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

sorana-cirstea2.jpg


Cîrstea a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi 14 minute, pe Misaki Doi (Japonia), poziţia 130 în ierarhia mondială.

În sferturile de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Vera Zvonareva (Rusia), cap de serie numărul unu şi locul 8 WTA, şi Akgul Amanmuradova (Uzbekistan), poziţia 107 în clasamentul mondial.

Pentru accederea în sferturile de finală de la Pattaya, Cîrstea va primi 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 5.625 de dolari.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/sorana-cirstea-s-a-calificat-in-sferturi-de-finala-la-pattaya-9216949/
 
Sori străluceşte la Pattaya

sorana-cirstea.jpg


Sorana Cîrstea (foto, 54 WTA) s-a calificat ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Pattaya, după ce a învins-o în turul secund pe Misaki Doi (130 WTA, Japonia) cu 6-2, 6-2.

Pentru performanţa reuşită, Sorana va primia 70 de puncte WTA şi 5.625 dolari. Ea o va întâlni pentru un loc în semifinale pe învingătoarea dintre Vera Zvonareva (8 WTA) şi Akgul Amanmuradova (107 WTA).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/sori-straluceste-la-pattaya-9218768


Niculescu urcă în Paris

moni.jpg


Monica Niculescu (32 WTA) s-a calificat ieri, în turul secund al turneului de la Paris, dotat cu premii în valoare totală de 637.000 dolari. Ea a învins-o în runda inaugurală pe Jarmila Gajdosova (40 WTA, Australia) cu 6-1, 4-6, 6-4 urmând să o întâlnească pe Angelique Kerber (27 WTA, Germania). Eleva lui Călin Ciorbagiu va primi 60 de puncte WTA şi un cec de 8.800 de dolari.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/niculescu-urca-in-paris-9218788
 
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Pattaya

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 7 şi locul 54 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

sorana-cirstea2.jpg


Cîrstea a beneficiat în sferturi de abandonul sportivei ruse Vera Zvonareva (Rusia), cap de serie numărul unu şi locul 8 WTA, la scorul de 2-6, 6-4, 2-2, din cauza unei accidentări la piciorul stâng.

În semifinale, Cîrstea va juca în compania altei rusoaice, Maria Kirilenko, a patra favorită, care a învins-o pe thailandeza Tamarine Tanasugarn, scor 7-6 (7/2), 6-1.

Pentru accederea în semifinale la Pattaya, Cîrstea va primi 130 de puncte WTA şi un cec în valoare de 10.400 de dolari.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/sorana-cirstea-s-a-calificat-in-semifinale-la-pattaya-9224103/
 
Cehia, Spania, SUA şi Argentina s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis

Echipele Cehiei, Spaniei, Statelor Unite ale Americii şi Argentinei s-au calificat în sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Davis, în urma rezultatelor înregistrate, vineri şi sâmbătă, în întâlnirile din primul tur.

tenis-2-montaj.jpg


Cehia conduce cu 3-0 în întâlnirea cu Italia de la Ostrava, după ce vineri Radek Stepanek l-a învins pe Andreas Seppi, scor 4-6, 6-4, 6-3, 3-6, 6-3, şi Tomas Berdych s-a impus în faţa lui Simone Bolelli (6-3, 4-6, 7-5, 6-2), iar meciul de dublu de sâmbătă a fost câştigat de perechea Tomas Berdych/Radek Stepanek în faţa cuplului Daniele Bracciali/Potito Starace, scor 6-3, 6-4, 6-2.

La Oviedo, Spania şi-a asigurat accederea în sferturile de finală după victoria de sâmbătă a perechii Marcel Granollers/Marc Lopez în faţa cuplului din Kazahstan Evgeni Korolev/Iuri Schukin, scor 6-2, 6-3, 6-1. Vineri, spaniolul Juan Carlos Ferrero l-a învins pe Mihail Kukuşkin, scor 6-1, 4-6, 7-6 (2), 4-6, 6-4, iar Nicolas Almagro s-a impus în faţa lui Andrei Golubev, scor 6-3, 4-6, 6-1, 6-1.

SUA conduce tot cu 3-0 la Freiburg echipa Elveţiei, ca urmare a victoriilor de vineri, Mardy Fish - Stanislas Wawrinka 6-2, 4-6, 4-6, 6-1, 9-7, John Isner - Roger Federer 4-6, 6-3, 7-6 (7/4), 6-2, şi de sâmbătă - Mike Bryan/Mardy Fish - Stanislas Wawrinka/Roger Federer, scor 4-6, 6-3, 6-3, 6-3.

La Bamberg, Argentina a obţinut calificarea după ce perechea David Nalbandian/Eduardo Schwank s-a impus în meciul de dublu al întâlnirii din primul tur cu Germania, scor 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4 în faţa cuplului Philipp Petzschner/Tommy Haas, 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4. Vineri, Juan Monaco l-a învins pe Petzschner, scor 6-3, 6-3, 6-3, iar Nalbandian a câştigat meciul cu Florian Mayer, scor 2-6, 6-0, 6-1, 7-6 (7/5).

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/cehia-...sferturile-de-finala-ale-cupei-davis-9227031/
 
Austria, Serbia şi Croaţia s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis

Austria, Serbia şi Croaţia s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, în urma rezultatelor înregistrate în întâlnirile cu Rusia, Suedia şi respectiv Japonia, din acest week-end, din primul tur al Grupei Mondiale.

tenis-2-montaj.jpg


Austria a învins Rusia, cu scorul de 3-2, şi a acces pentru prima dată după 1995 în sferturile competiţiei.

Rezultatele întâlnirii Austria - Rusia:

Jurgen Melzer (Austria) - Igor Kuniţin (Rusia) 6-2, 6-7 (3/7), 6-4, 3-6, 6-1

Andreas Haider-Maurer (Austria) - Alex Bogomolov Jr. (Rusia) 6-1, 6-4, 6-7 (1/7), 6-2

Nikolai Davidenko/Mihail Iujnâi (Rusia) - Oliver Marach/Alexander Peya (Austria) 7-6 (7/1), 6-7 (7/9), 7-5, 3-6, 6-4

Jurgen Melzer (Austria) - Alex Bogomolov Jr. (Rusia) 6-2, 6-4, 6-1

Igor Kuniţin (Rusia) - Andreas Haider-Maurer (Austria) 6-4, 4-6, 7-6 (7/4).

Echipa Serbiei a trecut de Suedia, scor 4-1, după următoarele rezultate:

Janko Tipsarevici (Serbia) - Filip Prpici (Suedia) 6-3, 6-3, 6-4

Viktor Troicki (Serbia) - Michael Ryderstedt (Suedia) 6-4, 6-3, 5-7, 6-3

Johan Brunstrom/Robert Lindstedt (Suedia) - Janko Tipsarevic/Nenad Zimonjici (Serbia) 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), 6-7 (3/7), 10-8

Janko Tipsarevici (Serbia) - Michael Ryderstedt (Suedia) 6-2, 7-6 (7/5), 7-5

Dusan Lajovici (Serbia) - Filip Prpici (Suedia) 6-4, 6-4.

Croaţia a învins Japonia, scor 3-2, rezultatele meciurilor fiind următoarele:

Go Soeda (Japonia) - Ivan Dodig (Croaţia) 6-7 (3/7), 3-6, 6-4, 6-3, 7-5

Ivo Karlovici (Croaţia) - Kei Nishikori (Japonia) 6-4, 6-4, 6-3

Ivo Karlovici/Ivan Dodig (Croaţia) - Tatsuma Ito/Yuichi Sugita (Japonia) 6-4, 6-4, 3-6, 6-3

Kei Nishikori (Japonia) - Ivan Dodig (Croaţia) 7-5, 7-6 (7/4), 6-3

Ivo Karlovici (Croaţia) - Go Soeda (Japonia) 7-6 (7/4), 6-1, 6-4.

Cehia, Spania, SUA şi Argentina şi-au asigurat calificarea încă de sâmbătă, impunându-se în întâlnirile cu Italia (4-1 pentru cehi după toate cele cinci meciuri), Kazahstan (5-0 pentru spanioli), Elveţia (5-0 pentru SUA), respectiv Germania (4-1 pentru argentinieni).

În ultima întâlnire din primul tur, Canada - Franţa, francezii conduc cu 2-1.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/austri...sferturile-de-finala-ale-cupei-davis-9229021/
 
Monica Niculescu a urcat pe locul 31 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a urcat o poziţie şi se află pe locul 31 în clasamentul WTA, cu 1.765 de puncte, ierarhie dată publicităţii luni.

monica-niculescu.jpg


În Top 100 se mai află patru jucătoare din România: Sorana Cîrstea în urcare cinci locuri, până pe 49 cu 1.191 de puncte, Irina-Camelia Begu în coborâre şase poziţii, până pe 51 cu 1.152 de puncte, Alexandra Dulgheru în urcare opt locuri, până pe 53 cu 1.130 de de puncte şi Simona Halep în coborâre trei poziţii, până pe 63 cu 997 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.

Top 200 de jucătoare ale lumii mai cuprinde patru românce: Alexandra Cadanţu - urcare o poziţie, până pe locul 111, cu 607 puncte, Edina Gallovits-Hall - în coborâre două poziţii, până pe locul 128, cu 531 de puncte, Mihaela Buzărnescu - menţiene pe poziţia 153, cu 440 puncte, şi Mădălina Gojnea - menţienere pe locul 185, cu 346 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea din România cel mai bine clasată, pe locul 41, fiind urmată de Irina-Camelia Begu - locul 45, Alexandra Dulgheru - locul 65 şi Sorana Cîrstea - locul 77.

Primele 10 poziţii în ierarhia WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Victoria Azarenka (Belarus) 8.585 puncte

2. Maria Şarapova (Rusia) 7.680

3. Petra Kvitova (Cehia) 7.320

4. Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.085

5. Samantha Stosur (Australia) 5.430

6. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.330

7. Marion Bartoli (Franţa) 4.890

8. Vera Zvonareva (Rusia) 4.690

9. Na Li (China) 4.450

10. Andrea Petkovici (Germania) 3.950.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/monica-niculescu-a-urcat-pe-locul-31-in-clasamentul-wta-9230811/
 
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Doha

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), după ce a trecut de australianca Jarmila Gajodosva, scor 6-1, 6-4, în 56 de minute de joc.

sorana-cirstea2.jpg


Cîrstea va juca în turul doi în compania unei alte australience, Samantha Stosur, a treia favorită, care a avut bye în runda inaugurală, la turneul cu premii totale de 2.168.400 de dolari.

Pentru prezenţa în turul doi, Sorana Cîrstea şi-a asigurat 70 de puncte WTA şi un cec de 11.300 de dolari.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/sorana-cirstea-s-a-calificat-in-turul-doi-la-doha-9234739/
 
Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la Sao Paulo

hane.jpg


Tenismanul Victor Hănescu s-a calificat în turul doi al turneului ATP de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii în valoare totală de 475.300 de dolari.

Victor Hanescu l-a învins în runda inaugurală pe brazilianul Joao Souza, scor 6-3, 6-3.

În turul doi, Hănescu va juca în compania spaniolului Nicolas Almagro, principalul favorit, care a avut bye în runda inaugurală.

Pentru accederea în turul doi, Hănescu va primi 8.220 de dolari şi 20 de puncte ATP.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...a-calificat-in-turul-doi-la-sao-paulo-9236780


Halep şi Niculescu, în optimi la Doha

halep.jpg


Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 63 WTA, s-a calificat, miercuri, în optimile turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 2.168.400 de dolari.

Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Iveta Benesova (Cehia), locul 48 WTA, după o oră şi 22 de minute de joc.

În optimi, Halep va juca în compania învingătoarei din meciul dintre numărul 1 mondial, Viktoria Azarenka şi sportiva germană Mona Barthel.

Pentru calificarea în turul doi, Simona Halep va primi 125 de puncte WTA şi un cec în valoare de 22.000 de dolari.
Monica Niculescu s-a calificat în optimi la Doha

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 31 WTA, s-a calificat, miercuri, în optimile turneului de la Doha (Qatar), după ce a beneficiat de abandonul rusoaicei Vera Zvonareva, cap de serie numărul 6, la scorul de 7-5, 3-2, pentru sportiva română, după o oră şi 47 de minute de joc.

Niculescu va juca în optimi cu învingătoarea meciului dintre Katerina Bondarenko (Ucraina) şi Flavia Pennetta (Italia).

Pentru calificarea în optimi, Monica Niculescu va primi 125 de puncte WTA şi un cec în valoare de 22.000 de dolari.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/halep-si-niculescu-in-optimi-la-doha-9238112
 
Back
Top