• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Tenis

Încă o demitere la FRT! Şi Spârlea a fost dată afară!

irina-sparlea1.jpg


Şefii federaţiei au luat decizii capitale cu doi dintre cei mai valoroşi jucători ai României de după Revoluţie în tenisul mondial. Comitetul Director a decis să-i "elibereze" din funcţii pe căpitanii echipelor de Cupa Davis şi Fed Cup, Andrei Pavel, respectiv Irina Spârlea.

ProSport a prezentat ieri, în exclusivitate, faptul că Andrei Pavel a fost dat afară, fiindu-i reproşat în primul rând faptul că nu a prezentat nicio strategie pentru echipa României de Cupa Davis. Măsura luată în cazul "Cneazului" nu a fost singulară, ci a fost aplicată şi în cazul căpitanului de la echipa feminină, în speţă Irina Spârlea. Decizia este cu atât mai surprinzătoare având în vedere prietenia pe care Spârlea o avea cu Ruxandra Dragomir, preşedintele FR de Tenis.

"Andrei Pavel şi Irina Spârlea nu pot avea implicaţie maximă la loturi dacă nu stau în România, nu pot aprecia ce vine din urmă. Vrem să construim ceva împreună, dar e greu cu ei departe. De trei ani i-am cerut lui Andrei Pavel să ne prezinte o strategie, lucru care nu s-a întâmplat", ne-a declarat ieri Silviu Matei, directorul general al FRT.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...e-la-frt-si-sparlea-a-fost-data-afara-8902145


Perechea Andrei/Hristea s-a calificat în sferturi de finală în Antalya

ten.jpg


Perechea Laura-Ioana Andrei/Camelia-Elena Hristea, cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Andrei şi Hristea au învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-3, cuplul India Maggen/Natasha Palha (Belgia/India) şi vor juca, în faza următoare a competiţiei, cu perechea rusă Ksenia Kirilova/Anastasia Vovk, care a trecut, cu scorul de 6-7 (3/7), 6-4, 11-9, de cuplul finlandez Ella Leivo/Saana Saarteinen.

Tot în primul tur din Antalya, perechea Diana Enache/Danielle Harmsen (România/Olanda), cap de serie numărul unu, a învins, cu scorul de 6-1, 6-1, cuplul uzbek Natela Nabieva/Iroda Tuliaganova şi va juca, în sferturile de finală, cu perechea uzbekă Daria Berejnaia/Natalia Berejnaia, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul bulgar Julia Stamatova/Viktoria Tomova.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...icat-in-sferturi-de-finala-in-antalya-8905175


Azarenka a trecut de Stosur la Turneul Campioanelor

azarenka.jpg


Jucătoarea de tenis Victoria Azarenka (Belarus), cap de serie numărul 4, a învins-o, miercuri, pe Samantha Stosur (Australia), a şaptea favorită, în grupa albă de la Turneul Campioanelor, care se desfăşoară la Istanbul (Turcia), informează site-ul oficial al competiţiei.

Azarenka s-a impus, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră şi 18 minute.
În grupa albă se va mai desfăşura, astăzi, meciul dintre Maria Şarapova (Rusia) şi Na Li (China). Tot miercuri se va juca şi un meci din grupa roşie, între Caroline Wozniacki (Danemarca) şi Vera Zvonareva (Rusia).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...cut-de-stosur-la-turneul-campioanelor-8905620
 
Mădălina Gojnea s-a calificat în turul doi la Poitiers! VEZI alte rezultate din tenisul feminin

gojnea.jpg


Jucătoarea de tenis Mădălina Gojnea, venită din calificări, a acces, miercuri, în turul doi al turneului ITF de la Poitiers (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Gojnea a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Sofia Arvidsson (Suedia), cap de serie numărul 6, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Evghenia Rodina (Rusia), care a trecut, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, de Iryna Bremond (Franţa).

Jucătoarea Diana Enache, cap de serie numărul unu, s-a calificat în turul doi al turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Enache a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 7-5, pe Joana Eidukonite (Lituania), jucătoare venită din calificări, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Natela Jalamidze (Rusia), care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-1, de Karina Goia.

Sportiva Bianca Hîncu, jucătoare venită din calificări, a învins-o, în primul tur, cu scorul de 7-6 (7/3), 7-5, pe Tereza Martincova (Cehia) şi va juca, în faza următoare, cu Alice Balducci (Italia), a şasea favorită a competiţiei, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de Ekin Bahitli (Turcia), beneficiară a unui wild-card.

Jucătoarea Laura-Ioana Andrei, cap de serie numărul 2, a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 6-3, pe India Maggen (Belgia), venită din calificări, şi va juca, în turul doi, cu Jasmin Steinherr (Germania), care a trecut, cu scorul de 6-7 (4/7), 6-0, 6-2, de Emilia Gadjieva (Rusia), beneficiară a unui wild-card.

Sportiva Raluca Elena Platon a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 6-2, 7-5, de Danielle Harmsen (Olanda), a opta favorită a competiţiei.

În proba de dublu din Antalya, perechea Bianca Hîncu/Raluca Elena Platon a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-2, cuplul rus Ganna Poznihirenko/Iana Sizikova şi va juca, în sferturile de finală, cu perechea turcă Hulya Esen/Lutfiye Esen, care a trecut, cu scorul de 1-6, 7-5, 10-6, de cuplul rus Natela Jalamidze/Aminat Kuşkova, cap de serie numărul 3.

Jucătoarea Agnes Szatmari a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului ITF de la Lagos (Nigeria), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Szatmari a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4, de Elina Svitolina (Rusia), cap de serie numărul 8.

În proba de dublu de la Lagos, perechea Agnes Szatmari/Melanie Klaffner (România/Austria), cap de serie numărul 2, a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 4-6, 6-3, 10-4, cuplul Tamara Curovici/Margarita Lazareva (Serbia/Rusia) şi va juca, în sferturile de finală, cu perechea Dalila Jakupovici/Silvia Njirici (Slovenia/Croaţia), care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-2, de cuplul Lolade Ogungbesan/Sachia Vickery (Marea Britanie/SUA).

Jucătoarea Mihaela Buzărnescu, cap de serie numărul 2, a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului ITF de la Netanya (Israel), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Buzărnescu a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-2, 6-3, de Dinah Pfizenmaier (Germania).

În proba de dublu de la Netanya, perechea Mihaela Buzărnescu/Cristina Dinu, cap de serie numărul unu, a fost învinsă, în sferturile de finală, cu scorul de 6-4, 6-1, de cuplul Nikola Frankova/Tereza Mrdeza (Cehia/Croaţia).

Jucătoarea Daiana Negreanu, beneficiară a unui wild-card, a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului ITF de la Goiania (Brazilia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Negreanu a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-1, de Carla Lucero (Argentina), cap de serie numărul 2.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...zi-alte-rezultate-din-tenisul-feminin-8907940

Azarenka şi Kvitova, în semifinalele Turneului Campioanelor

azarenka-123.jpg


Jucătoarea bielorusă Victoria Azarenka, cap de serie numărul 4, şi sportiva cehă Petra Kvitova, a treia favorită, s-au calificat, joi, în semifinalele Turneului Campioanelor de la Istanbul, după ce s-au impus în meciurile cu Na Li (China, nr. 5), respectiv Caroline Wozniacki (Danemarca, nr. 1).

Azarenka a câştigat, cu scorul de 6-2, 6-2, meciul cu Na Li, din grupa albă a competiţiei.

În grupa roşie, Petra Kvitova a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-2, pe Wozniacki.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...n-semifinalele-turneului-campioanelor-8909712
 
Life is life, doar cu tenis! Ea este Alexandra Cadanţu, tenismena care a urcat 600 de locuri în WTA în doar doi ani

alexandra.jpg


Alexandra Cadanţu este un exemplu de sportivă care a strâns din dinţi, care şi-a sacrificat întreaga copilărie, care a plâns şi s-a bucurat de pe urma unui drum sinuos cu urcuşuri şi coborâşuri. Din 2009, jucătoarea priveşte doar înainte, rezultatul fiind unul incredibil în tot acest interval de timp: salt de 600 de locuri în WTA şi intrarea în Top 100, mai exact pe locul 98, în ultimul clasament dat publicităţii luni. Modestă, cu picioarele pe pământ şi cu un plan de viitor bine conturat, Alexandra Cadanţu a explicat pentru ProSport cum a reuşit să pătrundă într-o lume exclusivistă, aşa cum este prima sută mondială din WTA.

Priveşti ultimul clasament WTA şi constaţi că eşti în prima sută mondială. Ce sentiment te încearcă?
Un sentiment de satisfacţie. În primul rând pentru că este un obiectiv îndeplinit. De când am început să joc profesionist, mi-am dorit să intru în prima sută mondială. La 16 ani am scris pe o foaie de hârtie că îmi doresc să ajung în acest punct şi am pus-o pe perete. Iar această dorinţă mi s-a împlinit.

Ai intrat în Top 100 la 21 de ani. A venit acest rezultat la timpul potrivit sau se putea şi mai devreme?
Cred că se putea şi mai devreme, dar e bine că s-a întâmplat şi acum. La 18 ani am fost la un pas să renunţ la tenis şi să mă înscriu la o universitate în Statele Unite. Nu aveam posibilităţi financiare pentru a juca turnee mai mari, să ies în afara ţării, astfel că băteam pasul pe loc. Norocul meu a venit după ce am câştigat un turneu de 10.000 de euro la Dinu Pescariu, ulterior găsind şi un sponsor care să mă susţină.

Când ai făcut primul pas pe un teren de tenis?
Chiar după prima ieşire din spital, după ce m-am născut, am fost pe terenul de tenis (n.r. - râde!). Tata juca tenis de plăcere, este un împătimit al acestui sport, şi mă lua şi pe mine la teren. La 4 ani am început să ţin racheta în mână.

Să înţeleg că ai "sărit" peste copilărie?
Nici la grădiniţă nu am fost. Nu ştiu cum este să te joci cu copiii, cum e să ieşi în oraş. Este adevărat că am pierdut o copilărie, însă acum sunt împlinită. Fac ce îmi place, iar rezultatele au început să apară.

Şi-ar dori un meci cu Şarapova
Publicul din România te cunoaşte foarte puţin în acest moment. Care ar fi atuurile tale în momentul de faţă, loviturile preferate?
Voinţa, dorinţa de a câştiga şi psihicul. Loviturile mele preferate sunt cele de "dreapta" şi reverul.

Iar capitolul la care ar trebui să mai lucrezi?
Serviciul ar trebui să-l mai pun la punct. Mai am de lucrat şi la partea fizică.

Sunteţi foarte multe jucătoare tinere din România în plină ascensiune. Este o concurenţă şi între voi?
Este dorinţa fiecăreia de a ajunge cât mai sus, dar nu concurăm în mod direct. Important este să fim cât mai multe jucătoare în topul mondial, iar cele de sus le pot ridica după ele şi pe celelalte.
Cum ar fi ca la Australian Open să joci, spre exemplu, cu Maria Şarapova?
Ar fi foarte frumos, chiar mi-aş dori să joc împotriva ei. Acum nu este important cu cine joc, ci faptul că ajung pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. La Australian Open voi fi în premieră în această postură.

Îi mai rămâne timp doar pentru câte un film
Care este jucătoarea ta preferată?
Justine Henin mi-a plăcut foarte mult. Şi ea a avut foarte multe probleme, dar a ajuns sus.
Părinţii asistă la meciurile tale?
De un an şi jumătate, de când ies în afară, ei ajung mai greu. Dar în ţară, tata nu rata meciurile. (n.r. - în discuţie intervine antrenorul Bogdan Popovici). "Domnul Cadanţu nu este cu Alexandra în turnee, dar este cu ochii pe internet de dimineaţa şi până seara. Are o pasiune extraordinară pentru tenis".

Sunt jucătoare care preferă ca părinţii să nu asiste la jocuri, pentru a nu fi creată o presiune în plus. Cum este în cazul tău?
(râde!) Nu am nicio presiune când sunt părinţii în tribune (n.r. - Bogdan Popovici preia ştafeta). "Tatăl Alexandrei este un personaj carismatic, un părinte foarte vioi şi foarte implicat".

Care ar fi cea mai frumoasă amintire de până acum?
Aş putea spune că meciul câştigat pe tabloul principal cu Yakimova, din primul tur la Luxemburg, dar cred că memorabilă va rămâne partida din ultimul tur al calificărilor cu Barthel.

Ce îţi propui pentru 2012?
În primul rând să muncesc şi mai mult, întrucât ştiu că voi avea în faţă adversare mult mai valoroase. Dacă am intrat în Top 100, acum mi-am stabilit ca următoare ţintă Top 50.

Tenisul îţi ocupă tot timpul sau mai ai şi alte preocupări?
Nu mai am timp pentru absolut nimic. În turnee, când sunt plecată, reuşesc doar să mă mai uit la câte un film.

5 ore pe zi se antrenează Alexandra Cadanţu, programul ei cuprinzând trei şedinţe de pregătire: două pe terenul de tenis şi una în sala de forţă

14.880 de dolari este premiul cel mai mare câştigat de Alexandra Cadanţu dintr-un turneu de tenis. Acesta a fost obţinut după o finală ITF jucată la Biella (Italia), în septembrie

"Alexandra? Un model de urmat"

De aproximativ doi ani, Alexandra Cadanţu face echipă cu Bogdan Popovici (foto, în dreapta), antrenor care a lucrat în trecut şi cu Sorana Cîrstea. Şi pentru că prezenţa în Top 100 cere şi o susţinere pe măsură, în echipă a fost cooptat şi preparatorul fizic Alexandru Rusu (foto, în stânga).

În acest interval de timp, Alexandra Cadanţu a făcut un salt de aproximativ 600 de locuri în WTA. "Foarte puţine jucătoare din lume au avut un asemenea progres, poate doar Ana Ivanovic sau Andrea Petkovic. Alexandra este o jucătoare foarte talentată, doar că nu a avut posibilităţi să iasă încă de mică la turnee internaţionale", ne explică Bogdan Popovici.

Antrenorul ne spune şi care sunt secretele ascensiunii elevei sale: "Pe lângă factorii tehnici, tactici, fizici, Alexandra şi-a dorit foarte mult să ajungă sus şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a realiza ultimele performanţe. Stă foarte bine din punct de vedere mental, iar în meciuri se bate până la ultima minge. Dar cum răspunde la antrenamente? Este un model de jucătoare pentru mine. Am lucrat cu multe fete, dar Alexandra este un monument al seriozităţii".

"N-ar fi rău un meci cu Na Li sau Wozniacki"

Imediat după ce a pătruns în prima sută, echipa Alexandrei a trecut deja la planificarea turneelor pe 2012. "Vom merge la trei turnee pe început de an, la Hobart, Sydney şi Australian Open. Probabil că la primele două vom intra din calificări, unde vom încerca să adunăm cât mai multe puncte. Suprafeţele de joc cred că i se potrivesc Alexandrei", ne-a precizat Bogdan Popovici, care a încheiat spunând că şi-ar dori ca eleva lui să prindă un meci cu Na Li sau cu Caroline Wozniacki: "Dacă ar fi să nimerească o jucătoare din Top 10, atunci să fie una dintre cele două. Ar fi cele mai accesibile".

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-600-de-locuri-in-wta-in-doar-doi-ani-8905295


Nu lipsim nici de pe lista blatiştilor din tenis! Avem un jucător în Top 20! El este românul bănuit că lucrează pentru MAFIA pariurilor

potito-starace.jpg


Tenisul este unul dintre sporturile favorite ale pariorilor. În ultimii ani au existat multe meciuri atât la masculin cât şi la feminin suspecte că ar fi fost aranjate.

Doi jucători de tenis au fost suspendaţi pe viaţă pentru implicare în mafia pariurilor. Este vorba de sârbul David Savici şi de austriacul Daniel Kollerer, care au fost acuzaţi că au pierdut delibertat. Rusul Nikolai Davidenko a fost protagonistul celui mai mare scandal din sportul alb. Agenţia de pariuri Betfair a sesizat că în 2007 s-au pariat peste 7 milioane de euro pentru o victorie a lui Vassalo Arguelo contra sa.

Ziarul suedez Svenska Dagbladet a făcut publică lista jucătorilor pe care ATP şi WTA îi monitorizează atent, fiind suspecţi că ar lucra pentru mafia pariurilor. Există două liste: una, ce cuprinde 20 de nume, în care acuzaţiile au fost atât de puternice încât au dus la declanşarea unei anchete, şi alta de avertizare, ceea ce înseamnă un grad mai mic de suspiciune, ce cuprinde 21 de nume.

Pe prima listă şi-a făcut loc şi un român. Este vorba de Victor Crivoi, component al echipei naţionale de Cupa Davis. Pe lângă român, au mai intrat pe listă Francesca Schiavone sau Michael Llodra. Iată lista completă: Philipp Kohlschreiber, Potito Starace, Andreas Seppi, Fabio Fognini, Janko Tipsarevic, Michael Llodra, Nikolay Davydenko, Teymuraz Gabashvili, Victor Crivoi, Christophe Rochus, Oscar Hernandez, Evgheni Korolev, Filippo Volandri, Wayne Odesnik, Victoria Azarenka, Agnieszka Radwanska, Francesca Schiavone, Sara Errani, Maria Kirilenkoţ şi Kateryna Bondarenko.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...t-ca-lucreaza-pentru-mafia-pariurilor-8913079
 
Crivoi a fost băgat într-un scandal uriaş! Suedezii l-au făcut BLATIST! Cum a reacţionat românul

crivoi.jpg


Publicaţia suedeză Svenska Dagbladet l-a inclus pe Victor Crivoi într-o listă de 20 de tenismeni "periculoşi", care ar avea legături cu mafia pariurilor. Jucătorul spune că totul este invenţie

Victor Crivoi, component al echipei României de Cupa Davis, este suspectat că ar fi trucat meciuri pentru mafia pariurilor. Acest lucru este susţinut de publicaţia suedeză Svenska Dagbladet, care prezintă o listă cu 20 de jucători ce ar fi monitorizaţi de ATP şi WTA, printre aceştia regăsindu-se şi reprezentantul nostru. Crivoi a rămas stupefiat la auzul acestei informaţii şi a cerut imediat explicaţii
la ATP.

Bună, Victor. Un ziar din Suedia susţine că faci parte dintr-un grup de jucători care ar avea legături cu mafia pariurilor. Cum comentezi acest lucru?
M-a sunat şi pe mine cineva să-mi spună acest lucru şi am rămas foarte surprins. N-am trucat în viaţa mea vreun meci din tenis. Sunt curat, nu înţeleg de ce m-au pus pe această listă.

Pe listă se regăsesc mulţi jucători importanţi...
Majoritatea sunt în Top 100, eu sunt pe locul 250 în lume. Cum să truchez meciuri, când nici n-am ajuns să joc pe tablourile principale ale turneelor ATP? Este ceva absurd. Oricum, am lămurit problema.

În ce sens?
Am sunat la ATP şi am cerut explicaţii. Erau la curent cu informaţiile publicate în ziarul respectiv. Mi-au spus că lista a fost întocmită de jurnalist, în niciun caz nu a fost dată de ATP, iar a doua zi, prin Departamentul Anticorupţie, au şi dat o dezminţire. Nu pot să-mi explic cum au inventat suedezii aşa ceva. Practic, îmi fac praf imaginea.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...acut-blatist-cum-a-reactionat-romanul-8913485


Perechea Enache/Harmsen a câştigat turneul din Antalya

ten.jpg


Perechea Diana Enache/Danielle Harmsen (România/Olanda), cap de serie numărul unu, a câştigat proba de dublu a turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Enache şi Harmsen au învins, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-0, 6-3, cuplul Laura-Ioana Andrei/Camelia-Elena Hristea, cap de serie numărul 2.
Perechea Enache/Danielle Harmsen trecuseră în semifinale de un alt cuplu românesc, Bianca Hîncu/Raluca Elena Platon, cu scorul de 6-3, 6-0.

În proba de simplu, jucătoarea Diana Enache, cap de serie numărul unu, s-a calificat în finală, după ce a învins-o, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-3, pe austriaca Yvonne Neuwirth. În ultimul act al competiţiei, Enache o va întâlni pe ucraineanca Maryna Zanevska, cap de serie numărul 5, care a dispus, în semifinale, cu scorul de 6-1, 6-3, de a doua favorită a competiţiei, românca Laura-Ioana Andrei.

Săptămâna trecută, Diana Enache a mai câştigat un turneu ITF organizat la Antalya, dotat, de asemenea, cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Atunci, ea a trecut în finală de germanca Anna-Lena Friedsam, scor 6-4, 6-2.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...armsen-a-castigat-turneul-din-antalya-8916129
 
Kvitova şi Azarenka s-au calificat în finala Turneului Campioanelor

kv.jpg


Jucătoarea cehă Petra Kvitova, cap de serie numărul 3, şi sportiva bielorusă Victoria Azarenka, a patra favorită, s-au calificat, sâmbătă, în finala Turneului Campioanelor de la Istanbul.

Kvitova a învins-o în semifinale, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-3, pe australianca Samantha Stosur, a şaptea favorită.

Azarenka a trecut în penultimul act al competiţiei de sportiva rusă Vera Zvonareva, cap de serie numărul 6.

Finala Turneului Campioanelor va avea loc duminică.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...icat-in-finala-turneului-campioanelor-8916200
 
Diana Enache a câştigat turneul din Antalya

ten.jpg


Jucătoarea de tenis Diana Enache, cap de serie numărul unu, a câştigat proba de simplu a turneului ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Enache a învins-o în finală, cu scorul de 6-1, 6-7(5), 6-4, pe ucraineanca Maryna Zanevska, cap de serie numărul 5.

Diana Enache a câştigat şi proba de dublu, unde a făcut pereche cu Danielle Harmsen (Olanda).

Săptămâna trecută, Diana Enache s-a mai impus la un turneu ITF organizat la Antalya, dotat, de asemenea, cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Atunci, ea a trecut în finală de germanca Anna-Lena Friedsam, scor 6-4, 6-2.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/diana-enache-a-castigat-turneul-din-antalya-8918581
 
Tsonga, învingător la Viena

tsonga.jpg


Tenismanul francez Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie numărul 1, a câştigat turneul ATP în sală de la Viena, învingându-l în finală, duminică, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-3, 6-4, pe argentinianul Juan Martin Del Potro, al doilea favorit, informează AFP.

Acesta este al şaptelea titlu din cariera lui Tsonga, numărul 9 mondial, în vârstă de 26 de ani.

Francezul a mai câştigat în acest sezon turneul de la Metz.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/tsonga-invingator-la-viena-8918928
 
Noua Navratilova! Petra Kvitova a câştigat Turneul Campioanelor şi este noua senzaţie a tenisului feminin

petra-kvitova-sexy-wimbledon-wallpaper-tennis-fanpop-com432.jpg


Petra Kvitova a făcut din tenis sportul-rege în Cehia pe acest final de an. În dauna hocheiului sau a fotbalului. Jucătoarea s-a transformat pe neaşteptate în noua Martina Navratilova, după succesul obţinut duminică, la Istanbul, în Turneul Campioanelor, ocazie cu care a câştigat şi un premiu fabulos, 1,7 milioane de dolari.

Noul star al tenisului feminin mondial a început anul de pe un loc care nu anunţa mai nimic, 34, poziţionată în ierarhia WTA chiar şi sub românca Alexandra Dulgheru (n.r. - locul 29 în prima săptămână din 2011). Kvitova a încheiat însă anul pe locul secund în ierarhia WTA, demonstrând că are profilul unei jucătoare ce poate deveni foarte curând şi numărul unu mondial.

Poate deveni lider mondial în ianuarie
"Când am început acest sezon, nu am avut niciun obiectiv major. Am vrut doar să-mi îmbunătăţesc jocul. Tot ce mi se întâmplă acum este însă un vis. Mai întâi am câştigat Wimbledonul, acum Turneul Campioanelor, iar la sfârşit de an am ajuns pe poziţia secundă", a declarat Kvitova.

După succesul din Turcia, cehoaica s-a apropiat la 105 puncte de Caroline Wozniacki, actualul lider mondial, dar rocada poate avea loc chiar la sfârşitul lunii ianuarie, după Australian Open. Până atunci, Kvitova are de apărat 780 de puncte, iar daneza 901 puncte.

Privind dintr-un alt punct de vedere, victoria cehoaicei la Turneul Campioanelor a certificat faptul că tenisul feminin şi-a schimbat şi generaţiile. Clasamentul WTA la sfârşit de an ne prezintă un podium al noului val, fără Kim Clijsters sau surorile Williams, aşa cum am fost obişnuiţi, ci cu Caroline Wozniacki şi Petra Kvitova, două jucătoare de 21 de ani, dar şi Victoria Azarenka, 22 ani.

Prietenul Petrei are 17 ani
Dincolo de tenis, Kvitova este o sportivă care atrage atenţia şi în afara terenului. Relaţia jucătoarei cu Adam Pavlasek, un tânăr de 17 ani, a făcut deliciul presei din Cehia. Altfel, jucătoarea se antrenează la acelaşi club cu Tomas Berdych şi Lucie Safarova şi provine dintr-o familie de sportivi, atât tatăl, cât şi cei doi fraţi, Jiri şi Libor, practicând tenisul. A crescut cu gândul să-i calce pe urmele favoritei sale, Martina Navratilova, dorinţă care a început să i se îndeplinească.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ste-noua-senzatie-a-tenisului-feminin-8922527


Vis împlinit! Tecău şi Lindstedt s-au calificat la Turneul Campionilor

tecau.jpg


După ce anul trecut visul participării la Turneul Campionilor le-a fost curmat pe ultima sută de metri, Horia Tecău (26 de ani) şi Robert Lindstedt (34 de ani) pătrund în pas vioi în 2011, pentru prima dată în carieră, în grupul select al celor mai tari tandemuri din tenisul mondial. Locul de întâlnire: Londra, 20-27 noiembrie.

Site-ul ATP a publicat aseară ştirea conform căreia dublul româno-suedez, eliminat din turneul de la Valencia, şi-a croit drumul spre Turneul Campionilor. Cei doi tenismeni, care ocupă locul 5 în lume, au acces la Londra după ce austriacul Jurgen Melzer a devenit indisponibil până la finalul sezonului. Melzer şi germanul Philipp Petzschner formau cuplul numărul 6 în ierarhia ATP.

Dacă printr-o minune, Melzer se pune pe picoare, tandemul româno-suedez tot poate obţine azi biletul spre masa bogaţilor, calificându-se matematic dacă Rojer şi Butorac pierd meciul cu Fyrstenberg şi Matkowskiki, în primul tur la Valencia.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...s-au-calificat-la-turneul-campionilor-8926121
 
Sorana Cîrstea dezvăluie secretul celor 6 românce care au invadat Top 100 WTA în 2011: "Am crescut în FOAME!"

by-octav-ganea234.jpg


Aflată într-o binemeritată vacanţă la Bucureşti, după un sezon încărcat, Sorana Cîrstea (21 de ani) ne-a onorat ieri cu prezenţa în redacţia ProSport şi în emisiunea "Ora de ProSport" de la Sport.ro. Locul 61 WTA, Sorana a pus pe tapet câteva din reuşitele din sezonul recent încheiat şi i-a luat partea lui Martinovic în scandalul de la meciul Petrolul - Steaua.

Îmbrăcată într-o cochetă rochiţă roşie, zâmbitoare şi dezinvoltă. Aşa a poposit Sorana în redacţia ProSport. Nici nu putea fi altfel după ce a încheiat în forţă sezonul competiţional. "Mie îmi pare rău că s-a terminat sezonul. Îmi intrasem în mână foarte bine. În ultimele turnee am adunat zece victorii consecutive. Practic, mi-am depăşit propriul record vechi din 2007", şi-a început Sorana dezvăluirile.

"Antrenamente până la 12 noaptea!"
Chestionată referitor la cum au reuşit şase jucătoare din România să intre în Top 100 WTA, târgovişteanca a şocat prin răspuns. "Am fost crescute în foame. Eu, de exemplu, la început făceam antrenamente doar seara, de la 22:00 la 24:00, într-o sală de liceu improprie. Am muncit mult până să ajungem la acest nivel. Cred că ne‑am tras una pe cealaltă. Faptul că una dintre noi a ajuns sus de tot le-a ambiţionat şi pe celelalte", crede Sorana, în prezent locul 61 WTA.

"Cel mai greu e cu surorile Williams"
Fostă sfertfinalistă la Roland Garos în 2009, Sorana ne-a dezvăluit că cele mai incomode adversare din circuit sunt surorile Williams. "Sunt cele mai dificile adversare pentru mine. Au un stil prin care te domină încă de la primul schimb de mingi, sunt incomode şi e foarte greu să preiei conducerea într-un meci cu Serena sau cu Venus", a declarat Sorana, care ne asigură că într-o zi Azarenka va fi învinsă de una dintre românce: "Azarenka nu e invincibilă. Nu e un obiectiv pentru noi să o batem, dar sunt convinsă că într-o zi una dintre românce o va bate".

"Şi eu aş fi procedat precum Martinovic!"
Sorana are aproape 50.000 de fani pe facebook, iar de ieri, de când şi-a exprimat părerea despre gestul lui Martinovic de la Ploieşti, cu siguranţă popularitatea sa a crescut: "Nu am urmărit cazul îndeaproape, însă cred că Martinovic a procedat corect. Şi eu aş fi făcut la fel. În acele momente, primul instinct e să-ţi aperi colegul. E de apreciat gestul său". La puţine minute după terminarea emisiunii, Sorana a primit un SMS de la câţiva prieteni din Los Angeles, în care a fost felicitată pentru răspunsul oferit la întrebarea cu Martinovic în emisiunea "Ora de ProSport".

Marcată de păţania lui Huidu
Sorana are carnet de un an, iar atunci când e în ţară conduce un SUV. Deşi are la dispoziţie o maşină foarte puternică, jucătoarea de tenis nu este o împătimită a vitezei. "Cel mai mult şofez când sunt în vacanţă, în ţară. În rest, la diverse turnee, unde ne pun organizatorii maşini la dispoziţie sau când mai închiriez vreuna. Oricum, nu sunt o fană a vitezei. Am rămas marcată de drama lui Huidu şi mă gândesc de două ori când apăs pedala de acceleraţie. Prefer să mai întârzii puţin decât să provoc un accident".

"După incidentul cu Monica Seleş din 1993, măsurile de securitate în circuitul de tenis s-au înăsprit. Eu mă simt în siguranţă la toate turneele", Sorana Cîrstea

"Mi-a plăcut reacţia băieţilor din echipa de Cupa Davis legată de scandalul cu Andrei Pavel. Mai multe nu pot să declar", Sorana Cîrstea

Româncele din top 100 WTA:
M. Niculescu (29), I. Begu (40), S. Halep (52), S. Cîrstea (61), A. Dulgheru (70), A. Cadanţu (97)

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...p-100-wta-in-2011-am-crescut-in-foame-8926294
 
Veste în lacrimi! Tecău a dezvăluit care a fost prima reacţie după calificarea la Masters

horia-robert1.jpg


Ilie Năstase, campion în patru rânduri la Turneul Campionilor, are în sfârşit un urmaş. La 36 de ani de la ultimul succes al lui Nasty într-un turneu Masters, obţinut în faţa lui Guillermo Vilas, un alt român, Horia Tecău, a obţinut biletul pentru aşa-zisa finală a "Ligii Campionilor" din tenis. Numărul 10 mondial la dublu s-a calificat pentru Londra alături de partenerul său, suedezul Robert Lindstedt.

Felicitări, Horia! Ţi-ai împlinit încă un vis, calificarea la Turneul Campionilor. Cum ai primit această veste?
Turneul Campionilor este ceva deosebit, la care am visat mereu în ultimii doi ani. Marţi, în momentul în care am aflat că suntem calificaţi, mi-au dat lacrimile de emoţii, am fost foarte fericiţi. Ne aşteptam să ajungem la Londra, dar momentul a fost special. Am avut un an mult mai constant decât în 2010, când am ratat prezenţa la mustaţă, şi nu aveam cum să ratăm acum calificarea.

Şi la ce te-ai gândit imediat după calificare?
Mi-au venit în minte toate etapele prin care am trecut ca să ajung până în acest punct, cum am progresat, toţi partenerii alături de care am evoluat, am jucat finale şi am câştigat titluri.

V-a scos din ritm această bucurie la meciul de marţi seară pierdut la Valencia cu Isner şi Anderson?
Chiar am evoluat foarte bine, dar, din păcate, nu prea am avut ce să jucăm. Isner şi Anderson sunt probabil printre cei mai buni jucători de serviciu din circuit. Am avut mai multe şanse de break, dar când le-a intrat primul serviciu n-am avut ce face. În schimb , ei au avut o şansă şi au fructificat‑o.

Un alt obiectiv, Top 10 la final de 2011
Aţi început să faceţi planuri pentru Turneul Campionilor?
Nu ne-am făcut planuri. Deocamdată ne gândim la turneul de săptămâna viitoare, de la Paris, unde nu avem puncte de apărat. Ne interesează şi clasamentul nostru personal , unde ne-am propus amândoi să terminăm anul între cei mai buni zece jucători ai lumii. Iar cu o săptămână bună la Paris, avem toate şansele, mai ales că şi Robert a ajuns acum pe 12!

Mai aveţi necunoscute în privinţa adversarilor de la Londra?
Ne ştim foarte bine toţi adversarii. Numai pe fraţii Bryan nu i-am avut în mână niciodată, iar cu Llodra şi Zimonjic am fost mai mereu la un punct, două diferenţă. Vom merge la Londra cu intenţia de a ajunge cât mai departe.

17 finale a jucat în ultimii trei ani Horia Tecău în circuitul ATP de dublu. Mai bine de jumătate, adică nouă, le-a şi câştigat

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...a-reactie-dupa-calificarea-la-masters-8930389
 
Petra Kvitova a luat tot

petra.jpg


Echipa Cehiei a câştigat pentru prima oară în istorie Fed Cup, după ce a învins Rusia, scor 3-2, duminică, la Moscova. Două din cele trei puncte ale Cehiei au fost obţinute de Petra Kvitova, proaspătă câştigătoare a Turneului Campioanelor.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/petra-kvitova-a-luat-tot-8945778


Roger Federer a câştigat primul turneu după zece luni

federer.jpg


Elveţianul a câştigat primul turneu de tenis după zece luni, el impunându-se în turneul de la Basel, oraşul său natal, datorită unei victorii în faţa japonezului Kei Nishikori, scor 6-1, 6-3.

În vârstă de 30 de ani, Roger Federer, a reuşit să câştige al 68-lea titlu din carieră.

"Este fantastic să pot câştiga acasă iar. Kei s-a luptat pentru fiecare minge. Îl cunosc pe Kei încă de când era junior şi mi-am dat seama că va avea un viitor în acest sport. A suferit câteva accidentări, dar acum joacă foarte bine. A fost un meci bun şi sunt extrem de bucuros pentru succes", a declarat elveţianul.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...castigat-primul-turneu-dupa-zece-luni-8947435


Ne menţinem cu 6 jucătoare în TOP 100 WTA! VEZI cine ocupă primele 10 locuri

moni.jpg


Monica Niculescu a coborât un loc în clasamentul WTA, de pe 29 pe 30, în ierarhia dată publicităţii luni, cu 1.715, informează site-ul wtatennis.com, după ce săptămâna trecută a ocupat cea mai bună poziţie din carieră.

Următoarea jucătoare română în clasamentul WTA este Irina-Camelia Begu, în staţionare pe poziţia 40, cu 1.313 puncte.

Simona Halep a coborât un loc, de pe 52 pe 53, cu 1.112 puncte, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat o poziţie, de pe poziţia 61 pe 60 (991 puncte). Alexandra Dulgheru s-a menţinut pe 70, cu 922 puncte.

În primele 100 de jucătoare se află şi Alexandra Cadanţu,în urcare un loc, de pe 97 pe 96, cu 692 puncte.

Top 200 de jucătoare ale lumii mai cuprinde patru românce: Edina Gallovits-Hall - menţinere pe locul 124, cu 535 de puncte, Mihaela Buzărnescu - în coborâre de pe poziţia 153 pe 155, cu 402 puncte, Mădălina Gojnea - locul 181, în coborâre de pe 173, cu 354 de puncte şi Elena Bogdan - locul 198, în coborâre de pe 186, cu 316 puncte.

La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea din România cel mai bine clasată, pe locul 50, fiind urmată de Alexandra Dulgheru pe locul 59, Irina-Camelia Begu - locul 62, Sorana Cîrstea - locul 69 şi Elena Bogdan - locul 96.

Primele 10 poziţii în ierarhia WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.485 puncte
2. Petra Kvitova (Cehia) 7.370
3. Victoria Azarenka (Belarus) 6.520
4. Maria Şarapova (Rusia) 6.510
5. Na Li (China) 5.720
6. Samantha Stosur (Australia) 5.585
7. Vera Zvonareva (Rusia) 5.435
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.250
9. Marion Bartoli (Franţa) 4.710
10. Andrea Petkovic (Germania) 4.580.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...wta-vezi-cine-ocupa-primele-10-locuri-8948683
 
Ţiriac a câştigat lupta cu Nadal şi Federer! Turneul Masters de la Madrid se va desfăşura pe o zgură de culoare albastră

zgura-albastra.jpg


Ion Ţiriac revoluţionează din nou lumea tenisului, acesta reuşind să obţină acordul asociaţiei jucătorilor din "sportul alb" pentru ca la turneul de la Madrid să fie folosită zgură de culoare albastră.

Ideea îi aparţine exclusiv organizatorului Turneului Masters de la Madrid, Ion Ţiriac, iar din 2012 se va acesta se va desfăşura în premieră pe o zgură de culoare albastră.

Nu toţi jucătorii au fost încântaţi de această schimbare, Rafael Nadal şi Roger Federer fiind printre principalii contestatari

Reprezentanţii turneului de la Madrid au precizat care ar fi aspectele pozitive ale schimbării culorii suprafeţei de joc: calitatea jocului nu este schimbată în niciun fel, sportivii nu vor avea de suferit, iar mingea are o vizibilitate mult mai bună, atât pentru jucători, cât şi pentru spectatori şi telespectatori.

"Madrid Masters" va începe în data de 7 mai 2012, turneul fiind dotat cu premii totale în valoare de 4,5 milioane de dolari.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...fasura-pe-o-zgura-de-culoare-albastra-8952251
 
Perechea Tecău/Lindstedt, eliminată în turul doi la Paris

tecau.jpg


Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 5, a pierdut, miercuri, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-10, întâlnirea cu cuplul brazilian Marcelo Melo/Bruno Soares, din cadrul turului doi al turneului Masters de la Paris.

Tecău şi Lindstedt au stat în primul tur şi vor primi pentru participarea la competiţia de la Paris-Bercy 90 de puncte ATP şi un cec în valoare totală de 8.540 de euro.

Acesta a fost ultimul meci al celor doi jucători înainte de a participa la finala sezonului, Turneul Campionilor de la Londra, programat între 20 şi 27 noiembrie.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...stedt-eliminata-in-turul-doi-la-paris-8955211


Adrian Ungur, în turul doi al turneului challenger de la Ortisei

ungur.jpg


Tenismenul Adrian Ungur, cap de serie numărul 3, s-a calificat în turul doi al turneului challenger de la Ortisei (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro, după ce l-a învins la capătul unui meci care a durat 41 de minute pe rusul Mihail Elgin, jucător venit din calificări.

Ungur (116 ATP) s-a impus cu scorul de 6-1, 6-0 şi va juca în turul doi împotriva neamţului Marcel Zimmermann (348 ATP).

Tot la Ortisei, Marius Copil (226 ATP) a fost eliminat în turul doi cu scorul de 7-6 (7/5), 7-6 (7/2) de belgianul Rubem Bemelmans (158 ATP).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...al-turneului-challenger-de-la-ortisei-8956020
 
Djokovic şi-a adăugat la Paris un bonus de 1,6 milioane de dolari

djokovic.jpg


Novak Djokovic (foto) continuă să bată recorduri şi să adune bani cu "găleata". Ultima ispravă vine de la Paris, unde sârbul şi-a asigurat încă un bonus de 1,6 milioane de dolari. Sârbul trece astfel pragul de 12 milioane de dolari în 2011, iar în calendar mai figurează şi Turneul Campionilor.

Un meci absolut banal, cu Ivan Dodig (Croaţia), disputat în turul secund al turneului Masters Series de la Paris, s-a transformat într-o mică mină de aur pentru Djokovic. Rezultatul partidei, câştigată de sârb, nici nu a contat, obligatorie fiind doar prezenţa lui pe teren. Motivul? ATP oferă de regulă la sfârşit de an un bonus numărului unu mondial, condiţia fiind ca liderul să joace în cel puţin şapte din opt turnee Masters Series luate în calcul. Până la Paris, Nole a evoluat în şase din cele şapte turnee. A absentat doar la Shanghai din cauza unei accidentări.

Sârbul a fost la un pas să declare forfait pentru turneul pa­ri­zian din cauza unei alte accidentări, inclusiv medicii re­co­mandându-i să nu joace aici pentru că ar risca să stea pe bară mai multă vreme. Djokovic a intrat însă ieri pe teren şi a dus meciul cu bine până la capăt, scor 6-4, 6-3. Astfel, el şi-a asigurat şi premiul oferit de ATP, de 1,6 milioane de dolari, care se adaugă altor 10,7 milioane adunaţi în 2011.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...is-un-bonus-de-1-6-milioane-de-dolari-8956380
 
Djokovic s-a retras din sferturile de finală ale turneului de la Paris: "Starea umărului s-a AGRAVAT! Corpul mă face să SUFĂR"

nole.jpg


Liderul clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovic, a anunţat, vineri, pe site-ul său oficial, că nu va evolua în sferturile de finală ale turneului Masters de la Paris, din cauza unei accidentări la umăr, informează ediţia online a cotidianului L'Equipe.

Accidentat la spate în Cupa Davis, Djokovic a făcut o pauză de o lună şi jumătate înainte de a reveni în competiţie, la Turneul de la Basel, săptămâna trecută. În Elveţia, sârbul a pierdut în semifinale în faţa japonezului Kei Nishikori, acuzând încă de atunci dureri la umărul drept.
"După meciul meu de ieri, starea umărului s-a agravat. Din acest motiv, trebuie să pun sănătatea mea pe primul plan şi mă retrag, deşi ca jucător profesionist ar trebui să evoluez până la ultima picătură de energie. Dar sezonul a fost lung şi obositor, am jucat toate meciurile la cel mai înalt nivel şi acum corpul meu mă face să sufăr", a scris Djokovic pe site-ul său.
Francezul Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie numărul 6, adversarul lui Djokovic din sferturile competiţiei de la Paris Bercy, va evolua direct în semifinale, unde îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre americanul John Isner şi spaniolul David Ferrer.
Turneul campionilor: Tomas Berdych, Jo-Wilfried Tsonga şi Mardy Fish, ultimii jucători calificaţi

Cehul Tomas Berdych, francezul Jo-Wilfried Tsonga şi americanul Mardy Fish sunt ultimii jucători calificaţi la Turneul Campionilor, care va avea loc între 20 şi 27 noiembrie la Londra, cei trei obţinând "biletele" pentru finala sezonului în urma rezultatelor obţinute la Paris Bercy.

Berdych, Tsonga şi Fish nu îşi mai pot pierde locurile din Top 8 ATP, astfel că se vor alătura celorlalţi cinci tenismeni deja calificaţi în proba de simplu a competiţiei găzduite de O2 Arena: sârbul Novak Djokovic, spaniolii Rafael Nadal şi David Ferrer, englezul David Murray şi elveţianul Roger Federer.

Turneul Campionilor din 20-27 noiembrie reuneşte la Londra cei mai buni opt jucători de simplu şi cele mai bune opt echipe de dublu, în această ultimăă probă fiind calificat şi un român, Horia Tecău, care va face pereche cu suedezul Robert Lindstedt.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...i-s-a-agravat-corpul-ma-face-sa-sufar-8963577
 
Laura-Ioana Andrei s-a calificat în finală la Antalya

359502-laura-ioana-andrei.jpg


Jucătoarea de tenis Laura-Ioana Andrei, cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului de la Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Laura-Ioana Andrei a învins-o în semifinale pe germanca Nicola Geuer, cap de serie numărul 4, scor 3-6, 7-6(5), 7-6(4).

În finală, Laura-Ioana Andrei o va întâlni pe Natalija Kostic, din Serbia.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ei-s-a-calificat-in-finala-la-antalya-8966809
 
Laura-Ioana Andrei a pierdut finala turneului de la Antalya

359502-laura-ioana-andrei.jpg


Jucătoarea de tenis Laura-Ioana Andrei, cap de serie numărul 1, a pierdut finala turneului de la Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Laura-Ioana Andrei a fost învinsă în finală de Natalija Kostici, din Serbia, scor 6-4, 2-6, 6-2.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ierdut-finala-turneului-de-la-antalya-8969215
 
Federer, campion la Paris-Bercy

Elvetianul Roger Federer a castigat, duminica, turneul Masters de la Paris-Bercy, dupa ce l-a invins in finala pe francezul Jo-Wilfried Tsonga.

fed.jpg


A fost a 802-a victorie din cariera lui Federer, care a trecut de Tsonga cu scorul de 6-1, 7-6 (3).

Federer a devenit la Paris-Bercy primul jucator din istorie care a bifat toate cele noua finale din seria Masters.

Totodata, el este al doilea jucator din istorie care a reusit sa se impuna la Roland Garros si Paris-Bercy.

sursa: http://www.onlinesport.ro/stiri/tenis/80948/federer-campion-la-paris-bercy.htm
 
Victor Hănescu a coborât pe locul 88 în clasamentul ATP

hanescu-2-epa.jpg


Tenismanul Victor Hănescu a coborât de pe locul 84 pe 88, cu 600 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, în timp ce Adrian Ungur se menţine pe 112, cu 497 de puncte, informează site-ul atpworldtour.com.

În primii 300 de jucători se mai află Marius Copil şi Victor Crivoi. Marius Copil se menţine pe 212, cu 225 de puncte. Victor Crivoi a coborât şase poziţii şi se află pe locul 237, cu 199 de puncte.

La dublu, Horia Tecău a coborât două poziţii şi se află pe locul 12, cu 4.310 puncte.

Cuplul Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) a coborât o poziţie şi se află pe locul 6, cu 4.040 de puncte în clasamentul pe perechi în anul 2011.

Primele zece locuri în clasamentul de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

1. Novak Djokovici (Serbia) 13.475 puncte

2. Rafael Nadal (Spania) 9.375

3. Andy Murray (Marea Britanie) 7.380

4. Roger Federer (Elveţia) 6.670

5. David Ferrer (Spania) 4.480

6. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.535

7. Romas Berdych (Cehia) 3.300

8. Mardy Fish (SUA) 2.965

9. Janko Tipsarevici (Serbia) 2.395

10. Nicolas Almagro (Spania) 2.380.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...oborat-pe-locul-88-in-clasamentul-atp-8971212
 
Vremea revanşei pentru Tecău şi Lindstedt! Fraţii Bryan le sunt adversari la Turneul Campionilor

dublu.jpg


Horia Tecău şi-a aflat ieri adversarii pe care îi va înfrunta din 20 noiembrie, la Londra, în Turneul Campionilor. În echipă cu suedezul Robert Lindstedt, românul va juca în aceeaşi grupă cu cel mai bun dublu din lume, fraţii americani Mike şi Bob Bryan.

Perechea româno-suedeză va avea astfel prilejul revanşei după finala pierdută în acest an la Wimbledon. Din grupa lui Tecău şi Lindstedt mai fac parte indienii Bhuphati / Paes şi dublul austro-german, Melzer / Petzschner. În cazul în care austriacul Melzer nu va juca, fiind incert, atunci locul ultimei perechi va fi luat de Butorac şi Rojer.

În cealaltă grupă vor evolua Llodra / Zimonjic, Nestor / Mirnyi, Bopanna / Qureshi şi Fyrstenberg / Matkowski. Primele două perechi din fiecare grupă se vor califica în semifinale. Dublurile Tecău / Lindstedt şi Bopanna / Qureshi participă în premieră la Turneul Campionilor.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...sunt-adversari-la-turneul-campionilor-8976454


Războiul titanilor la episodul 26! Nadal şi Federer, în aceeaşi grupă la Turneul Campionilor

federer-nadal.jpg


Rafael Nadal şi Roger Federer vor juca în aceeaşi grupă la Turneul Campionilor, ce va debuta duminică, la Londra, conform tragerii la sorţi ce a avut loc în această după-amiază. Cei doi jucători se vor înfrunta pentru a 26-a oară, avantajul fiind de partea lui Nadal, care conduce cu 17-8 în întâlnirile directe. În 2011, Nadal şi Federer s-au aflat faţă în faţă de trei ori, de fiecare dată câştig de cauză având spaniolul.

Cea mai importantă victorie a lui Nadal a fost consemnată în finala de la Roland Garros, unde s-a impus în patru seturi. Grupa lui Nadal şi Federer a fost completată cu francezul Tsonga şi americanul Mardy Fish. În cealaltă grupă se vor duela Djokovic, Murray, Berdych şi Ferrer. Primii doi jucători din fiecare grupă se califică în semifinale.

Federer, încă una şi e cel mai mare

Roger Federer este deţinătorul titlului, având cinci victorii în Turneul Campionilor. Elveţianul mai are nevoie de un singur succes penhtru a deveni cel mai bun din istoria acestui turneu, cu şase titluri. În prezent, cinci succese mai deţin Ivan Lendl şi Pete Sampras. Dacă Federer are cinci titluri, în schimb, Rafael Nadal nu a câştigat niciodată Turneul Campionilor. Acesta este, de altfel, singurul turneu major care lipseşte din palmaresul spaniolului. Actualul lider mondial, Novak Djokovic are un titlu, obţinut în 2008.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-aceeasi-grupa-la-turneul-campionilor-8976546
 
Back
Top