• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Tenis

Begu va evolua, astăzi, în jurul orei 17:30 (în direct la Dolce Sport), în sferturile de finală ale competiției din capitala Spaniei, acolo unde o va întâlni pe sportiva cehă Petra Kvitova, ocupanta locului 4 WTA.

Calificarea în această rundă i-a permis Irinei să urce șase poziții în clasamentul mondial, iar de luni se va situa pe locul 31 WTA. Aceasta este cea mai bună clasare a tenismenei românce din carieră, având în momentul de față 1.432 de puncte, iar dacă va reuși să acceadă în semifinalele de la Madrid, va ajunge chiar pe locul 29.


http://www.evz.ro/irina-begu-salt-de-sase-locuri-in-clasamentul-wta.html
 
Serena Williams, liderul clasamentului WTA, a fost eliminata, astazi, in semifinalele turneului de la Madrid, de Petra Kvitova, scor 2-6, 3-6.
 
Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce a învins-o fără drept de apel pe americanca Venus Williams (N. 14), cu 6-2, 6-1.

Halep s-a impus în exact o oră de joc în faţa unui fost lider mondial, Venus Williams (34 ani) aflându-se acum pe locul 16 în ierarhia WTA.


http://www.digisport.ro/Sport/TENIS/LIVE+TEXT+Halep+Venus+Williams
 
Irina Begu a pierdut, în "optimi", meciul cu fostul lider mondial în 2012, Victoria Azarenka (Belarus), locul 29 WTA, în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-1.


http://www.digisport.ro
 
Tecău l-a învins pe Mergea, la dublu

În proba de dublu masculin de la Roma, perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) s-a calificat, ieri, în „sferturi”, după ce au învins, în super-tiebreak, cuplul Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), campionii de la turneul Masters de la Madrid, scor 6-2, 5-7, 10-8.


http://www.evz.ro/duel-romanesc-in-cetatea-eterna.html
 
Era si de asteptat sa manance papara don'soara Halep, nu e in stare sa o bata pe spanioloaica aia. Oricum Sharapova o facea praf daca ajungea in finala, dadea cu ea de pamant de vedea, saraca Halep, stele verzi. >:)>:)>:)
 
Imi pare rau pt Halep, cred ca mai are de lucrat pe partea psihica.
 
Sharapova este oricum mult mai buna, ii da clasa, de fapt are 10 clase peste Halep.
 
He,he , incepand de maine, Sharapova face schimb de locuri cu Halep in clasamnetul WTA :P
 
Novak Djokovic l-a invins pe Roger Federer si a castigat turneul de la Roma

Tenismanul sarb Novak Djokovic, liderul ATP, l-a invins, duminica, pe elvetianul Roger Federer, al doilea favorit, scor 6-4, 6-3, si a castigat Mastersul de 1.000 de puncte de la Roma.

Meciul a durat o ora si 15 minute, informeaza Mediafax.

Djokovic a castigat la Roma si anul trecut, iar in 2015 s-a impus la toate cele patru turnee majore la care a participat: Openul Australiei, Indian Wells, Miami si Monte Carlo.

Roger Federer a mai jucat de trei ori finala la Roma, in 2003, 2006 si 2013, pierzand de fiecare data.

http://sport.hotnews.ro/stiri-tenis...nvins-roger-federer-castigat-turneul-roma.htm
 
Victor Hănescu a fost ELIMINAT în turul al doilea al calificărilor de la Roland Garros.

Victor Hănescu, locul 187 ATP, n-a putut să-i facă față britanicului Kyle Edmund (121 ATP) și a fost eliminat din faza a doua a calificărilor de la Roland Garros după ce a pierdut cu scorul de 1-6, 2-6.


Marius Copil (207 ATP) a obținut biletele pentru ultimul tur al calificărilor, pentru că a câștigat jocul de astăzi, disputat împotriva australianului John-Patrick Smith (162 ATP), scor 6-3, 6-4.

Sorana Cîrstea
(145 WTA) a învins-o, astăzi, tot în turul al doilea al preliminariilor, pe columbianca Mariana Duque-Marino (102 WTA), scor 7-5, 2-6, 6-3.


http://www.evz.ro/
 
Programul româncelor în primul tur de la Roland Garros:
Turneul de la Paris se va desfășura în perioada 24 mai - 7 iunie.

Simona Halep (3 WTA) - Evgeniya Rodina (Rusia - 91 WTA)


Irina Begu (30 WTA) - Beathine Mattek Sands (SUA - 164)


Alexandra Dulgheru (50 WTA) - Nicole Gibbs (Statele Unite - 97 WTA)


Monica Niculescu (69 WTA) - Carla Suarez Navarro (Spania - locul 8 mondial)

Andreea Mitu (99 WTA) - Alize Lim (Franţa - 285 WTA)

Celor cinci tenismene „ticolore” s-ar putea alătura și Sorana Cîrstea, care va trebui să treacă, astăzi, de Veronica Cepede Royg (Paraguay) în turul 2 al calificărilor de la Paris.
 
Jucatoarea romana de tenis Simona Halep, numarul trei mondial, s-a calificat in runda a doua a turneului de la Roland Garros, ea a invins-o pe rusoaica Evghenia Rodina in doua seturi, cu 7-5, 6-4.
 
Roland Garros: Roger Federer, in turul doi - Victorie lejera cu Alejandro Falla

Roger Federer s-a calificat, duminica, in turul doi al turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Elvetianul, favorit doi, l-a invins pe Alejandro Falla (Columbia), scor 6-3, 6-3, 6-4.

In aceeasi faza a competitiei a ajuns si Stanislas Wawrinka: a trecut de turcul Marsel Ilhan, scor 6-3, 6-2, 6-3.

http://sport.hotnews.ro/stiri-tenis...turul-doi-victorie-lejera-alejandro-falla.htm
 
Irina Begu a câștigat meciul susținut în această după-amiază cu americanca Bethanie Mattek-Sands și s-a calificat în faza a doua a competiției


Irina Begu (30 WTA) s-a calificat, astăzi, în turul al doilea al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, după succesul obținut în fața americancei Bethanie Mattek-Sands (locul 164 WTA), în două seturi, scor 6-4, 7-6(6). În ambele seturi sportiva „tricoloră” a condus cu scorul de 3-0 la gameuri, dar adversara ei a reușit să reducă din diferență. În faza următoare, Irina Begu o va întâlni pe Ana Konjuh (Croația).



http://www.evz.ro/roland-garros-inca-o-romanca-a-trecut-de-primul-tur-al-tunreului-de-mare-slem.html
 
Cel mai lung tie-break din istoria turneului de la Roland Garros a avut oc astazi ,la Roland Garros , intre jucatoarele Johanna Konta (Marea Britanie), locul 143 WTA, şi Denisa Allertova (Cehia), locul 88 WTA.
 
Kristina Mladenovic a eliminat-o din primul tur al turneului de la Roland-Garros pe Eugenie Bouchard

Kristina Mladenovic, numarul 44 mondial, a eliminat-o din primul tur al turneului de la Roland-Garros pe canadiana Eugenie Bouchard, numarul sase mondial si semifinalista anul trecut, in doua seturi - 6-4, 6-4, potrivit AFP.

Frantuzoaica reediteaza astfel performanta de anul trecut, pe acelasi teren, cand a eliminat-o pe chinezoaica Li Na, pe atunci numarul 2 mondial.

http://sport.hotnews.ro/stiri-tenis...-turneului-roland-garros-eugenie-bouchard.htm
 
Back
Top