TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI

[anuk]

Martisorul, traditie si legenda .


Martisorul, un obicei pagan de pe vremea dacilor si romanilor.

Descoperirile arheologice arata ca se celebra prima zi a primaverii inca de acum 8000 de ani.. Si pe vremea dacilor simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se purtau doar dupa 1 Martie.

Martisoarele erau atunci pietricele albe si rosii insirate pe o ata.
Alte surse arata ca martisoarele constau in monede care erau atarnate de fire subtiri de lana, negru cu alb. Tipul de moneda: aur, argint sau bronz indica statutul social. Ele erau purtate pentru a avea noroc si pentru a avea o vreme buna. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui.

Acestea erau purtate pana cand copacii incepeau sa infloreasca si apoi erau atarnate de crengile lor.

Pe vremea romanilor Martisorul era legat de sarbatoarea inceputului de an, care la acea vreme era marcat la 1 Martie.
Cu aceasta ocazie exista obiceiul de a se darui un cadou: un fir rosu impletit cu unul alb care simbolizau, rosul dragostea, fertilitatea, iar albul puritatea. La inceput, de firul impletit era legata o floricica.

Simbolul impletirii rosu-alb se intalneste si in traditiile orientale, rosul simbolizand principiul feminin, Shakti, iar albul, masculinitatea, Shiva.

Martisorul este, insa, un simbol specific romanilor, devenit tot mai bogat in semnificatii, odata cu trecerea timpului, in ciuda faptului ca etnografii de la inceputul secolului nu ii prea dadeau sanse de supravietuire.


Traditia Martisorului la sate

Din batrani se spune ca dupa cum este vremea in prima zi a lui martie, asa va fi toata primavara, dar si vara. De aceasta zi se leaga "martisorul" - obiceiul care da numele lunii. Dupa credinta populara, cine poarta martisor va fi sanatos si va avea noroc.
Martisorul era alcatuit pe vremuri din doua fire de lana, unul alb si unul rosu sau negru, fire care simbolizau cele doua anotimpuri.

Acest snurulet era facut de femei, care il legau la gatul si la mana copiilor. Insa nu doar copiii purtau martisorul, ci si tinerii si adultii. Mai mult, snuruletul ce vestea primavara era legat si la coarnele vitelor din gospodarie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodaria. In timpurile de demult, aceasta zi era inceput de an, moment in care crestea necesitatea oamenilor de a se proteja.

Ulterior, de acest snurulet rosu cu alb a fost agatata o moneda de argint sau de aur, sau chiar un medalion, indeplinind functia de talisman.

Martisorul se poarta pana in momentul in care infloresc trandafirii sau visinii. Atunci firul rosu se pune pe un trandafir sau pe o ramura a unui visin. In alte regiuni, martisorul se poarta atat cat dureaza zilele Babelor sau pana la Florii, cand se scoate si se agata de crengile unui copac. Se crede ca, daca pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci cand martisorul este aruncat dupa o pasare, purtatorul va fi usor precum pasarea.

Monedele desprinse de pe snurulet erau pastrate pana la Sf. Gheorghe, cand fetele isi cumparau cu ele cas proaspat si vin rosu, pentru a fi imbujorate precum vinul si albe precum casul.

Conform unei alte traditii se spune ca in ziua de 1 martie fetele trebuie sa se spele cu apa obtinuta din zapada, pentru a avea tenul curat si luminos.

In satele transilvanene martisorul se agata si la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta galetilor, pentru indepartarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viata, puterea regeneratoare care se crede ca ar fi stimulata prin insasi "culoarea vietii".

Cei din Bihor cred ca apa de ploaie adunata la 1 Martie, ii va face mai frumosi si sanatosi daca se spala cu ea.

In Banat fetele aduna stropi de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure, ca sa se spele pe obraji, rostind un desc⮴ec, al "dragobetului de dragoste" care suna astfel: "Floare de fraga/Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga./Uraciunile sa le desparti"

In Dobrogea martisorul se purta pana la venirea berzelor, apoi era aruncat spre inaltul cerului ca norocul sa fie mare si inaripat.

Martisorul era un dar ce-si trimiteau romanii, unul altuia, in ziua de 1 Martie. Se constituia dintr-un banut de aur spanzurat de un gaietan de matase impletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea in dar il purta la gat pana cand intalnea cea dintai roza inflorita, pe crengile careia depunea apoi darul primit.
Banutul insemna imbelsugarea, firele albe si rosii ale gaietanului simbolizau fata alba precum crinul si rumena ca roza, iar ofranda facuta reginei florilor era o salutare poetica adresata primaverii.


Atestari documentare din secolul trecut

Martisorul reprezinta in fapt firul rasucit rosu alb, si nu obiectul ornamental care se leaga de acest fir, component adaugat ulterior martisorului.

Atestarile documentare din secolul trecut atribuie martisorului functia de protector impotriva deochiului. Martisorul se lega la gatul sau la mana copiilor mici, pentru a-i feri de deochi si pentru sanatate si noroc, in sensul propriu al cuvantului. Snurul impletit in alb si rosu "leaga" bolile.

Legendele Martisorului

Legenda Soarelui

Cu privire la simbolul martisorului circula si legende. Una dintre ele povesteste cum a fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate.

Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.
Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon.

Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.

Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant.

Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.

In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil.

De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.

Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara.


Legenda Primaverii

O alta legenda moldoveneasca spune ca odata intr-o lupta cu o vrajitoare de iarna care nu voia sa cedeze, frumoasa doamna Primavara si-a taiat degetul si cateva picaturi din sangele ei au cazut pe zapada care s-a topit. Mai tarziu in acest loc a crescut un ghiocel si in acest fel primavara a castigat in fata iernii.


http://felicitari.ele.ro/Martisorul-traditie-si-legenda_--a2279.html

 

[anuk]

Cum va alegeti babele

Zilele Babelor incep cu prima zi din martie si se termina la Sfinti. In Hateg, oamenii cred ca zilele Babelor incep cu prinderea postului de Pasti.

In legendele poporului intalnim nume pentru fiecare dintre babe, dupa zilele saptamanii: Dochia, Lunica (luni), Martica (marti), Marcurana (miercuri), Joiana (joi) Virita (vineri), Sitita (sambata), Dominica (duminica). In toate partile locuite de romani se crede ca cea mai mare, capetenia tuturor si in acelasi timp cea mai urata este Dochia (numita in Basarabia si Marta).


Dacă vrei să ştii care va fi starea ta de spirit în acest an, cât de veselă sau deprimată vei fi, atunci nici prin gând să nu îţi treacă să uiţi de Babele din Martie.


Un obicei frumos din rânduiala populară tradiţională, alegerea „ babelor", aşa cum îl cunoaştem astăzi, cu rol de amuzament, avea o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale traidiţionale şi, mai mult, era un „dătător de speranţă” pentru viaţa veşnică.



Credinţa populară spune că „ Babele” sunt vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi, căci în aceste zile până şi Baba Dochia, cea care aduce vremea rece, începe să dezbrace cele 9 cojoace pe care le poartă din iarnă.



Mai mult, ele pot determina starea sufletească şi dispoziţia care te vor însoţi tot anul, până la sosirea celorlalte Babe, anul viitor.

„ Babele" simbolizează o tradiţie românească fascinantă, o legendă invocată în mituri şi istorisiri româneşti, bazată atât pe interpretarea „ băbească" a vremii, cât şi pe ritualurile care se petreceau în sânul familiei tradiţionale.

Potrivit tradiţiei populare, începând cu 1 şi până pe 9 martie se alege o zi, sau o babă, care va anticipa starea de spirit, norocul si predispoziţia fiecăruia, până la „ babele” de anul următor.



Frumoasă şi însorită, sau dimpotrivă, ploioasă şi înorată, această zi este determinantă pentru cei care îşi aleg Baba şi se spune că îi va reprezenta tot anul. Aşadar, fie vor avea noroc cu carul, fie vor avea parte de încercări primejdioase.

„ Se spune că vremea din aceste zile relevă starea lăuntrică şi bunătatea sufletească a fiecărei persoane. Astfel, dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, omul este voios şi bun la suflet şi îi va merge bine tot anul următor. În schimb, dacă vremea este întunecată, acela nu va fi un om bun la suflet şi va fi supărăcios tot anul. Pe de altă parte, se spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie", ne spune Paula Popoiu, muzeograf şi director al Muzeulului Satului din Bucureşti.


Cum se „face" norocul?

În timp însă, tradiţia s-a modificat, iar obiceiul a fost adaptat la propriile precepte şi convingeri. Aşa că, dacă tot anul stă sub semnul norocului, de ce să nu ni-l facem chiar noi...?

Astăzi, alegerea Babelor a devenit un joc, iar orice asociere se face sub semnul unei „şarade", spune Sabina Ispas, folclorist şi Membru al Academiei Române . Acest tip de intrepretare nu se mai asociază gândirii religioase, ci mai degrabă celei magice, singura atracţie constând în convingerea că acestă zi dezvăluie latura ascunsă a personalităţii.

Astfel, „ Baba" a ajuns să se stabilească de fiecare în parte, după bunul plac, fiind aleasă, de cele mai multe ori la întâmplare. Alţii însă, continuă sa o stabilească în funcţie de ziua de naştere.

„ Dacă data naşterii celui ce vrea să afle în ce stare sufletească îl găsesc babele, are o cifră mai mare decât cifra nouă, atunci se obişnuieşte să se calculeze suma celor două cifre şi astfel se poate lesne ghici ziua babei", spune etnologul de la Muzeul Satului.

Mai puţin favorizaţi sunt însă cei născuţi pe întâi martie, căci, aşa cum spun bătrânii, această primă zi care deschide luna, urmată de 11 şi 21 martie, sunt zile aducătoare de ghinion. Dacă te numeri printre „ norocoşi", nu căuta să pui paie pe foc, începând vreo treabă importantă în aceste zile, avertizează Paula Poapoiu, însă cel ce a avut parte de o zi urâtă nu trebuie să fie supărat, „ căci anul viitor sigur o să-l găsească cu veselie", ne linişteşte ea.


Dar zilele nu erau repartizate întâmplător, de regulă, cea de-a noua zi revenind celei mai autoritare şi importante dintre femeile casei. În accepţia populară, ziua în care erai numită „ babă" se putea lasă moştenire, acest obicei fiind legat de autoritatea şi responsabilitatea familială, explică etnologul Sabina Ispas.

Mai mult, Zilele babelor sunt considerate purificatoare şi dătătoare de speranţă veşnică în viaţa. Potrivit etnologului, înainte, în familiile tradiţionale, când personalităţile feminine se întâlneau, adesea se întâmpla ca acestea să între în conflict. Astfel, „ Baba" nu simboliza o bătrână urâtă şi rea, ci o femeia care îşi câştiga propria autoritate.

Pentru că primele zile ale lunii martie au prezentat întotdeauna o instabilitate atmosferică crescută, asocierea fiecărei femei cu una dintre cele nouă zile era percepută înainte ca o responsabilizare şi o metodă de educare spre autocontrol şi conştientizare a propriilor îndatoriri în cadrul familiei, de fiecare femeie, spune Sabina Ispas .

Fiecare dintre cele nouă zile, în funcţie de vremea pe care o aducea, dezvăluia caracterul, calităţile şi defectele fiecărei femei în parte.

„ Definirea trăsăturilor de caracter în funcţie de instabilitatea atmosferica era sancţionată în familie şi comunitate, printre rude, vecini şi cunoscuţi, prin comentarii şi atenţionări. Chiar dacă nu se întâmpla mereu să coincidă trăsăturile de caracter cu caracteristicile zilei, mai mult sau mai puţin capricioasă, obiceiul tot era un bun prilej pentru educare şi autocontrol", explică aceasta.



Însă, dincolo de acest joc ce face parte din perioada sărbătorilor cu dată fixă, 1-9 martie - Babele, simbolizate de Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă care se dă între iarnă şi primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă.



http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/babele-de-martie-traditie-si-semnificatii.html

 

[magda]

Martisorul la romani

In fiecare an, de 1 martie, sarbatoarea Martisorului ne incanta, infrigureaza, goleste sau nu buzunarele, insa de unde provine traditia si unde a ajuns? Mai stim de fapt ce simbolizeaza snurul impletit din fir alb si rosu? Care este de fapt martisorul si cum ar trebui el sa arate?

Ce este Martisorul si cat il purtam?

Potrivit traditiei, martisorul este un mic obiect de podoaba legat de un snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu. Acesta apare atat in traditia romanilor, cat si in cea a bulgarilor, macedonenilor sau a albanezilor.

Intre 1 si 8 martie, femeile si fetele primesc martisoare, pe care le poarta pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primaverii.

Potrivit MEDIAFAX, adeseori, impreuna cu martisorul se ofera si flori timpurii de primavara, cea mai reprezentativa fiind ghiocelul.

La finalul lunii martie, martisorul este prins de ramurile unui pom fructifer, obicei despre care se spune ca va aduce belsug in casele oamenilor. Astfel, la inceputul lui aprilie, intr-o mare parte a satelor Romaniei si Moldovei, pomii sunt impodobiti de martisoare.

Totodata, din batrani se mai zice ca daca cineva isi pune o dorinta in timp ce atarna martisorul de pom, aceasta se va implini cu siguranta.

* Mici diferente regionale


In unele judete ale Romaniei martisorul este purtat doar primele doua saptamani, in timp ce in Dobrogea, martisoarele sunt purtate pana la sosirea cocorilor, apoi aruncate in aer pentru ca fericirea sa fie mare si inaripata.

Si in Transilvania martisoarele au parte de alt "final", deoarece ele sunt atarnate de usi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, intrucat se considera ca astfel se poate de speriat duhurile rele.

Miturile Martisorului

Semnificatia firelor alb si rosu (sau negru, cum se pare ca a fost initial) din snurul de care este prins martisorul este relevata de o serie de legende:

* Se spune ca soarele ar fi coborat pe pamant in chip de fata frumoasa si ar fi fost tinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul varsandu-si sangele in zapada. Soarele a urcat din nou pe cer si, in locurile in care zapada s-a topit, au rasarit ghiocei, florile despre care se spune ca sunt vestitori ai primaverii.

* In prima zi a lunii martie, frumoasa Primavara a iesit la marginea padurii si a observat cum, intr-o poiana, intr-o tufa de porumbari, de sub zapada rasare un ghiocel. Iarna a chemat vantul si gerul sa distruga floarea si ghiocelul a inghetat, insa Primavara a dat la o parte zapada, ranindu-se la un deget din cauza maracinilor. O picatura de sange fierbinte a cazut pe floare facand-o sa reinvie. In acest fel, Primavara a invins Iarna, iar culorile martisorului simbolizeaza sangele ei rosu pe zapada alba. (legenda din Republica Moldova)

* Avand in vedere ca, in vechime, martisorul era confectionat din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra, si era daruit in prima zi din luna lui martie, istoricii spun ca acest obicei provine dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului: primavara, la moartea si renasterea simbolica a Dochiei. Totodata, in unele zone, se spune ca firul martisorului era de fapt o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, in timp ce urca turma la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia torcea firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic. De aceea, potrivit Wikipedia, martisorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului, adunate intr-un snur bicolor".

Vremea de Martisor

Din prima zi a lunii martie, romanii mai au un obicei. Cel al babelor, care probabil ca deriva cumva si din legenda Babei Dochia. Astfel, fiecare persoana isi alege, dupa diferite criterii, o zi din primele noua ale lunii martie. Legenda babelor spune ca asa cum este ziua respectiva, asa ii va merge si persoanei care si-a ales ziua, anul in curs.

Potrivit Citynews, daca ziua aleasa este insorita, inseamna ca esti binecuvantat cu un suflet pur si bland si totul iti va merge bine intreg anul. Daca, din contra, vremea este friguroasa si geroasa, cu vant si cer innorat, atunci persoana in cauza va fi la randul ei cu inima rece, neagra si inghetata.

Avand in vedere prognoza meteo, se pare ca anul acesta, cei care isi aleg baba in primele zile din martie vor avea parte de un an mai "gri".

* Potrivit site-ului Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), pentru 1 martie, se anunta temperaturi cuprinse intre -7 si 5 grade Celsius pe timpul zile si de -16 si -2 grade pentru timpul noptii, in zona de est a tarii urmand sa ninga.


Pentru 2 martie ANM anunta vreme si mai rece decat cea de marti (temperaturi de la -8 pana la 6 grade pe timpul zilei, si de -20 pana la -1 grade Celsius pe timpul noptii), in timp ce pe 3 martie, mercurul din termometre va urca usor (temperaturi de -4 pana la 7 grade pe timpul zilei, si de -16 pana la -3 grade Celsius pe timpul noptii).

Martisorul din zilele noastre

Datina din mosi stramosi a Martisorului a devenit in zilele noastre mai degraba decat traditie si simbol al inceputului primaverii, motiv de profit pentru tot mai multe persoane.

Fiind apropiat ca si data de "Valentine's Day"-ul imprumutat din Occident (14 februarie) si de "reinviata" sarbatoare a Dragobetelor (24 februarie), cand se spune ca pasarile isi recapata graiul ca sa vesteasca primavara, Martisorul, impreuna cu Ziua Mamei (8 Martie) au fost legate unele de altele.

De ce spun asta? Pai este simplu. Doar uitati-va la tarabele care impanzesc toate marile orase in acest interval (1 februarie - 8-10 martie), si veti observa ca ceea ce nu s-a vandut de "Valentine's Day" sau de Dragobete, va fi pastrat pentru a fi pus spre vanzare de Martisor sau de 8 Martie.

Pe langa aceasta prelungire a "sarbatorii sosirii primaverii", martisorul, care initial era un mic obiect (de regula o moneda de argint) legat simplu, cu un snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu, acum poate capata orice valenta: de la cea mai ieftina potcoava mica de plastic, desigur, cu snur, la cel mai scump apartament; sau poate chiar sa nu aiba o forma fizica bine definita si sa fie un simplu e-mail sau doar o convorbire telefonica.

In regula, comunicam in aceasta perioada, ne trezim la viata aidoma pasarilor de Dragobete, insa unde s-a dus toata simbolistica acestei sarbatori? Mai stim ce sarbatorim (sau mai bine sa zic, consumam) de fapt, sau o facem doar de dragul de a o face si pentru a fi in ton cu tot restul lumii?

http://www.9am.ro/top/Social/208557/Martisorul-la-romani/4/Martisorul-din-zilele-noastre.html

 

[anuk]

BUNA VESTIRE


Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit la 18 decembrie. Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683), la inceput ca o sarbatoare locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica de atunci. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).


In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot la 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea. Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.

Temeiul scripturistic al sarbatorii Bunei Vestiri

„Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui, Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea." (Luca I, 26-38).

A fost mai usor pentru Apostoli sa creada ca Hristos a inviat, de vreme ce L-au vazut inviat. A fost usor pentru crestini sa creada in Invierea lui Hristos, pentru ca au avut marturia Apostolilor. Dar Maica Domnulu, a crezut pe baza unei simple fagaduinte ca se va petrece cu ea un fapt ce depaseste legea firii. A crezut posibil, imposibilul. Si prin aceasta l-a facut posibil, dupa cum sustine parintele Dumitru Staniloaie. E o lege a firii sa nu poata zamisli cele ce si-au ales viata fecioriei. De aceea Maica Domnului intreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Insa, dupa ce ingerul ii comunica modul zamislirii minunate - "Duhul Sfant se va cobori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri", Fecioara nu s-a mai indoit de vestirea ingerului. In clipa in care declara ca se increde cu desavarsire in minunea ce se va savarsi cu ea, Fiul lui Dumnezeu se si salasluieste in ea, zamislindu-Se Om.




Buna Vestire in calendarul popular

Buna Vestire este cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru ca in aceasta zi are loc primul sau cantec, prin care anunta vestirea primaverii.
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait.
Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.

Adrian Cocosila (Crestin Ortodox)




Iata principale, datini, obiceiuri, traditii si superstiti ale zilei de Bunavestire:

- Este ziua in care se spune ca va canta pentru prima data cucul, cel care vesteste lucruri importante in viata omului, el fiind perceput ca o pasara cu stramos mitic, cu puternic substrat erotic si ce care anunta venirea primaverii
- Este bine sa iei in aceasta zi bani in buzunar, sa fii imbracat in haine curate, pentru a te gasi asa cantatul cucului, caci daca te prinde cantatul altfel, nu vei beneficia de aceste lucruri tot anul.
- Nu este bine ca sa te prinda cantatul cucului cu stomacul gol
- Nu ai voie sa te certi ca este mare pacat, iar cine se cearta in aceasta zi, va avea necazuri tot anul
- Pentru ca roadele sa fie bogate in livezi, pomii se ameninta cu toporul si se stropesc cu tuica
- Nu se pun ouă sub closca fiindca puii vor iesi cu cate doua capete si patru picioare; ouale ouate in ziua de Bunavestire se spune ca nu sunt bune de mancat
- Este bine sa se puna sare si paine pe pragul usii, pentru a aduce liniste in casa si a da hrana ingerilor
- Se face foc in livada, ca sa se dezmorteasca pomii
- Se fac focuri mari cu toate lucrurile de prisos adunate de prin case si focurile dureaza pana in zori.
- Casele si lucrurile sa afuma pentru a alunga blestemele si gandurile negre.
- Se topeste zapada si, cu apa obtinuta se spala pe cap, caci se spune ca vei fi aparat de toate racelile iar durerile o sa-ti treaca, de parca ar fi luate cu mana
- Daca ziua de Bunavestire este o zi cu ceata, primavara va fi calduroasa.
- Se spune ca asa cum este ziua de Bunavestire, asa va fi si in ziua de Pasti.
- Este bine sa mananci peste ca sa fii sanatos si vioi, ca pestele in apa.
- Pescarii nu trebuie sa arunce in aceasta zi mamaliga la pesti, caci vor murii pestii.
Se spune ca vrajitoarele au putere mare in ziua de Bunavestire. Ele pot sa faca o mamaliga cu porumb rasnit proaspat, iar cu aceasta mamaliga pot ucide pestii din lacuri, pot opri rodul pomilor si lua laptele vacilor.
Pentru a preintampina toate aceste necazuri, trebuie sa afumati toata casa cu tamaie de la pastele trecut sau de la o sarbatoare mare. Un alt efect in combaterea vrajilor il are si lenjeria purtata in aceasta zi pe dos, sau o ceapa aruncata pe fereastra, in timp ce se spune: ,, Na, uite, ia de aici de pomana sufletului vrajitoarelor’’.




Cum era tinuta Buna Vestire?

In Bucovina, Blogovestenia este o sarbatoare tot atat de mare precum Pastile, deoarece daca n-ar fi Buna Vestire, n-ar fi nici Pastile.

Cat de mare sarbatoare e Buna Vestire si cat de mare e pacatul celui ce lucreaza in decursul ei, se poate cunoaste potrivit taranului roman, din imprejurari ca acestea: "daca macina cineva in ziua aceasta, si din faina macinata face mamaliga, si mamaliga aceasta o arunca apoi in apa, pestii nu o mananca; daca ia faina de aceasta si o presara pe un pom, pomul respectiv nu face poame anul acela." (Simion Florea Marian)

Buna Vestire se tine cu cea mai mare sfintenie mai ales de catre femei, pentru ca vestea cea imbucuratoare, a fost adusa de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria.

Unele femei din Bucovina fac in dimineata acestei zile foc in ograda inaintea usii si pun alaturi paine, sare si apa ca sa se incalzeasca, sa manance si sa bea apa ingerii. Painea si sarea o dau mai apoi de pomana.

Cei mai multi romani din Bucovina cred ca incepand cu Buna Vestire va fi mai cald si mai frumos, de aceea se urca ciobanii in ziua aceasta pe stogul de fan si ameninta cu toporul asupra iernii ca sa fuga, ca iarba-i inverzita si ei au acum unde paste oile lor.

In Transilvania, fiecare familie pregatea in seara de dinaintea Bunei Vestiri clopotei, chibrituri si tamaie. In zori de zi, primul membru al familiei care se trezea mai de timpuriu, lua o oala cu jar, pe care pune tamaie, iesea afara spre a inconjura de trei ori cladirile si a afuma vitele. In timpul acesta facea zgomot cu clopotelii legati la picior. Dupa aceasta mergea la pomi, si, facand sub ei focuri slabe, cauta sa vada care va da semne de rodire. Pe pomul ce i se parea ca nu va rodi il atingea de trei ori cu taisul toporului, zicand: "Daca nu rodesti, te tai!"

Simion Florea Marian aminteste faptul ca potrivit acestei credinte "focul din oala atrage caldura verii, tamaia alunga si departeaza serpii de pe langa casa, iar focul de sub pomi dezmorteste si readuce in fire organele nutritive deja pierdute."

O alta credinta foarte raspandita spune ca daca in aceasta zi oua vreo gaina, gasca sau rata, atunci "ouale nu sunt bune de pus sub closca, pentru ca nu ies pui cumsecade dintr-insele. Tot in aceasta zi se scot afara stupii care nu s-au scos in ziua de Alexii, si se scot afara vitele de prin grajduri si se lasa la soare, ca sa fie sanatoase peste tot anul.

Incepand cu Buna Vestire, femeile din Banat se duc in padure si aduc lemne pe care le pastreaza apoi pentru Joia cea Mare.

Blagovesnicul - Sfantul Arhanghel Gavriil

Sarbatoarea Bunei Vestiri continua, a doua zi (26 martie), cu sarbatoarea Sfantului Arhanghel Gavriil, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea cea buna a intruparii Domnului. Sfantul Arhanghel Gavriil este numit de catre cei mai multi romani din Bucovina, Blagovesnicul.

Este o sarbatoare tinuta mai ales de catre femei pentru ca Arhanghelul a adus vestea Maicii Domnului. Femeile nu lucreaza in aceasta zi, mai ales prin casa, pe cand barbatii lucreaza afara. Ca si Blagovestenia, sarbatoarea era considerata neprielnica pentru rodul pasarilor, animalelor si plantelor: nu se puneau clostile sau se credea ca din ouale ouate in aceasta zi nu ies pui; vacile nu se "goneau"; nu se semana porumbul (Moldova, Bucovina).

Un alt obicei, prevedea ca oamenii sa continue a manca peste si in aceasta zi, "nu numai pentru hrana, ci pentru a fi sanatosi ca pestele in tot timpul anului."

Radu Alexandru


http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-buna-vestire-123961.html

 

[anuk]

Simbolismul salciei de Florii .


Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.

Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus are un articol amanuntit despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei. Voi reda cateva idei pe care le-am intalnit in acest articol.

Salcia - simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia - planta menita sa asigure steriliatea

Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament

In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.

Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.

Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".

Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Adrian Cocosila


http://www.crestinortodox.ro/

 

[magda]

si a venit si Saptamana mare !

Iata care sunt cele mai cunoscute obiceiuri si superstitii in legatura cu Saptamana Patimilor, saptamana de o semnificatie aparte in spiritualitatea romaneasca:In Saptamana Mare, curatenia in gospodarii si case, vopsirea pomilor si a pietrelor cu var alb, aerisirea hainelor si a asternuturilor, desfundarea si curatarea gradinilor reprezinta o modalitate de a ura bun venit primaverii, dar si de a primi lumina Invierii in inimile si casele noastre. In comunitatile rurale, de la mic la mare, fiecare are rolul sau bine definit in curatarea si primenirea ograzilor. In Noaptea Invierii insa, orice activitate gospodareasca inceteaza. Oamenii se pregatesc fizic si sufleteste pentru a primi lumina, pregatindu-si haine noi si dichisindu-se.

Din batrani, se vorbeste despre faptul ca in Saptamana Patimilor cerurile sunt inchise, deschizandu-se insa in noaptea de Pasti pentru cei cu inima curata. Se crede ca sufletele celor care mor in Sambata mare oscileaza intre Rai si iad, intre lumea viilor si lumea mortilor. De asemenea, in Vinerea Mare, nu se bat clopotele pentru cei morti, ci doar toaca. Ziua de Marti a Saptamanii Luminate, numita si Martea Seaca, se cinsteste prin post. “Tinand” aceasta zi, strabunii nostri credeau ca vor fi feriti de dureri de cap si ca Dumnezeu va veghea pentru ca laptele animalelor din gospodarie sa nu sece. Ghidul spiritual al traditiilor si obiceiurilor din Saptamana Mare.

In Joia Mare nu este indicat sa fii inactiv sau sa-ti petreci ziua dormind. Se spune ca vei fi lenes tot timpul anului, iar femeile mai ales isi vor atrage asupra lor mania Joimaritei, un personaj mitologic justitiar ce pedepseste trandavia. Cinsteste in schimb aceasta zi ca pe o zi de sarbatoare. Nu spala rufe si nici nu se pune closca pe oua ori altfel closca va scoate numai cocosi.

In fiecare an, in Joia mare, se crede ca mortii revin la vechile lor locuinte pamantesti. De aceea, in anumite zone ale tarii, in curtile gospodariilor se aprind focuri mari pentru ca cei decedati sa se poate incalzi si sa aiba lumina si pe lumea cealalta. Pentru ca aceste suflete sa-si gaseasca linistea, se impart celor nevoiasi colaci si mancaruri sfintite in biserica. Sufletele celor morti trebuie primite cu bucurie si cu responsabilitate, pomenindu-i la slujbele de la biserica si pregatindu-le bucate alese. Odata ce Saptamana Mare se incheie, sufletele celor dragi trebuie “conduse” la cimitir aprinzand o lumanare in ziua de Pasti pentru mantuirea lor. Mai mult, in credinta populara, cei care tin post din Joia Mare si pana in Pasti vor fi instiintati cu trei zile inainte de a trece in lumea cealalta de moartea lor.

In traditia romaneasca, s-a pastrat obiceiul conform caruia ouale se inrosesc cu precadere in Joia Mare. Astfel, nu se vor strica pe tot parcursul anului. Ouale vopsite simplu, doar in rosu, mai sunt cunoscute si sub numele de “merisoare”. Ele se dau de pomana, pe lumea cealalta fiind primite ca mere. Tot in Joia din Saptamana Luminata, in anumite zone ale tarii s-a pastrat traditia framantarii si coacerii “painii uitatilor”. Aceasta paine speciala este inchinata acelor morti care nu au fost pomeniti de-a lungul anului.

In Joia Mare, in unele sate, fetele de maritat fura matraguna de la vecini si o ascund sub pragul bisericii astfel incat preotul sa treaca peste ea. Astfel, conform obiceiului, vor fi placute de flacai mandri si vor fi invitate la hora pe tot parcursul anului.

In mod traditional, unele persoane tin post negru in Vinerea Mare. Nu se mananca si nu se bea nimic. De aceea, in unele zone ale Maramuresului si ale Bihorului, acestei saptamani i se mai spune si Saptamana Neagra. Gospodinele nu au voie sa framante aluat sau sa-l coaca in cuptor caci se considera a fi un pacat mare. Se spune ca nimeni nu va putea manca din aceasta coptura, nici macar pestii... In acelasi timp, in dimineata de Vineri, inainte de rasaritul soarelui, exista traditia scaldatului intr-o apa curgatoare sau a mersului prin roua. Datina ne invata ca cei care se cufunda de trei ori intr-o apa curgatoare vor fi feriti de boli si friguri, mentinandu-se sanatosi si energici tot timpul anului. Ploaia in aceasta zi sfanta de vineri prevesteste un an roditor si abundent, iar lipsa ei un an sarac, lipsit de roade. Tot in Vinerea Mare este interzisa consumarea de otet si urzici. Pe cruce, Mantuitorul a fost batut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu otet

In Sambata Mare, se fac ultimele pregatiri pentru masa de Paste, iar gospodinele trebuie sa incheie curatenia. Daca te impiedici in timp ce te indrepti catre slujba de Inviere, se spune ca vei avea un an greu si plin de incercari.

preluare

 

[anuk]

Saptaman Luminata nu este sinonima cu Saptamana Mare :

Saptaman Luminata este prima saptamana dupa paste cand se crede ca se deschide raiul pt cei tinuti in iad si ramane deschis pana la Duminica Tomii .

 

[magda]

ok,de acord, e greseala autorului,dar incerc sa corectez

 

[anuk]

Traditii si supestii in functie de zona .


Haine cernite

Pentru a fi iertaţi de păcatele din timpul anului, mulţi credincioşi poarta toată săptămâna haine de doliu, iar casa şi-o „gătesc” în culori închise. Tocmai din acest motiv, alături de supranumele de Săptămâna Mare sau a Patimilor, a apărut şi cea de Săptămâna Neagră. Ziua Învierii trebuie să îi găsească pe oameni purtând haine deschise la culoare, luminoase şi, bineînţeles, noi, ca un semn al începutului proaspăt.


Să nu vă fure somnul de Joia Mare!

Cele mai importante tradiţii româneşti se leagă de Joia Mare. În primul rând, de Joia Mare oamenii se spovedesc şi se împărtăşesc. Astfel se pregătesc pentru denia Prohodului, unde merg îmbrăcaţi în haine de doliu, croite din pânză albă şi cusute cu negru. Cei mai bătrâni spun că nu este bine să dormi la prânz în Joia Mare, pentru că cei care dorm în acea zi vor fi leneşi tot anul. În special femeile nu pun geană pe geană de frica Joimăriţei, o vrăjitoare rea şi urâtă, care taxează aspru lenea nevestelor sau a fetelor în prag de măritiş. Tot în Joia Mare se face pomenirea strămoşilor. Credinţa populară susţine că morţii se întorc în casele lor, iar oamenii le aprind focuri mari, spre a le încălzi şi lor spiritele aproape de sărbătoare. Se vopsesc ouăle şi se coc cozonacii, iar în curţi oamenii aşează scaune pe care sufletele strămoşilor să zăbovească pentru odihnă. De altfel, Joia Mare este ca o sărbătoare a morţilor, asociată însă şi cu anumite interdicţii. Spre exemplu, ţăranii nu au voie să iasă la muncile câmpului.

Post negru în Vinerea Mare

În Vinerea Mare (sau a Patimilor), înainte de răsărit, în unele zone ale ţării (cu precădere în nord, nord-vest) fetele nemăritate scot din pământ Omagul, o plantă folosită în medicina tradiţională. Despre Omag se spună că foloseşte la vrăji care să le aducă un iubit sau la descântece de măritat. În Vinerea Mare se ţine post negru, nu se spală şi nu se coase. Oamenii fac băi purificatoare, ca să aştepte curaţi din toate punctele de vedere Sâmbăta Învierii. Credinţa e că cei care se încumetă să se cufunde de trei ori în apă foarte rece vor fi sănătoşi tot anul. Dacă plouă în Vinerea Mare, se zice, anul va fi îmbelşugat, cu recolte mari şi bune.
Este o zi de tristeţe şi smerenie, pentru că este ziua în care Mântuitorul a fost răstignit. Tot din acest motiv, în această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, iar pentru înmormântări nu se bate decât toaca. Postul negru ţinut în ziua de Vinerea Mare îl va feri pe cel care posteşte de boli şi ghinioane pentru tot restul anului. De asemenea, este bun şi pentru sănătate, mai ales pentru cei care au boli de piele şi dereglări ale glandei tiroide.

„Paştele este fudul”

În Sâmbăta Învierii se pregătesc bucatele care se vor pune pe masa de Paşte. Dacă de Crăciun masa e plină de tot felul de bucate, de Paşti masa e puţin mai neîncărcată. De aici şi proverbul "Crăciunul este sătul, iar Paştele este fudul". În Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se gătesc drobul, friptura şi borşul de miel. Simbolul Paştelui este însă oul vopsit. Se zice că ouăle mâncate de Paşte ne apără de ghinion, iar coaja lor, dacă este îngropată în pământ sau aruncată într-o apă, apără animalele de deochi. O altă superstiţie spune că păstrarea cojilor de ouă de către tinerele fete le aduce acestora frumuseţe şi se pot căsători. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se usucă, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă vopseaua tradiţională roşie se mai folosesc şi cea mov, verde, galbenă sau albastră, pentru că vestesc căldura şi lumina primăverii. Ciocnirea ouălor este un gest violent, care semnifică răstignirea lui Iisus, iar sacrificarea mieilor semnifică jertfa. Foarte multe dintre obiceiurile tradiţionale se combină cu cele religioase. În unele zone ale ţării, în prima zi de Paşte trebuie să te trezeşti dis-de-dimineaţă şi să te speli pe faţă cu apă dintr-un vas în care a fost pus un ou roşu şi un bănuţ. Oul roşu înseamnă virtute şi sănătate, iar bănuţul înseamnă putere şi belşug.


http://monitoruldegalati.ro

 

[Old DG]

Multe traditii interesante si unele nestiute le puteti citi si de aici:
http://www.interferente.ro/Traditii-si-obiceiuri-din-Postul-Mare-si-Saptamana-Patimilor.html

 

[magda]

iata ca nici Pastele nu a scapat de unele superstitii :

In jurul sarbatorii pascale au luat nastere o serie de superstitii. Iata cateva dintre cele mai cunoscute.

Spala-te pe fata cu apa in care ai tinut un ou rosu

Este bine ca in dimineata de Pasti sa iti speli tenul in apa neinceputa in care ai pus un ou rosu, o moneda si o frunza de urzica. Astfel, obrajii tai vor fi sanatosi si imbujorati precum oul rosu, vei fi tare precum moneda si aspru precum urzica. In timp ce iti speli obrazul se spune:

“Sa fiu sanatos/a si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit/a ca ouale in zilele de Pasti”.

Potrivit Garbo, in anumite zone ale tarii, firul de urzica este substituit de un fir de iarba, simbol al belsugului, iar moneda de un banut de argint, sugerand tot bunastarea.

Sa nu-ti lipseasca ouale rosii de pe masa

* Ouale rosii nu trebuie sa lipseasca de pe masa de Pasti caci sunt considerate a fi pazitorii casei.

* Persoana care a pastrat un ou rosu timp de patruzeci de zile de la Paste, iar acel ou nu s-a stricat, va avea parte de noroc tot timpul anului. De asemenea, in unele regiuni ale tarii ouale rosii se ingroapa in pamanturile cultivate. Se crede ca aceste pamanturi vor fi ferite de grindina, inundatii sau alte dezastre ale naturii.

* Este interzis sa inrosesti ouale in ziua de Pasti daca nu vrei sa atragi asupra ta bolile. Ca si in ziua de Revelion, daca vrei sa ai parte de un an benefic, prima persoana care iti trece pragul in ziua de Pasti trebuie sa fie o persoana de sex masculin.

* In anumite regiuni ale tarii, in noaptea de Inviere sunt adusi cocosi la biserica. Posesorul cocosului care incepe sa cante primul este considerat ca avand parte de noroc tot cursul anului.

Obiceiul udatului

* In vremuri de demult, in cea de-a doua zi de Pasti, exista “obiceiul udatului”: baietii obisnuiau sa stropeasca fetele cu apa de la fantana. Se credea ca tinerelor le va merge bine tot anul, vor fi frumoase si curtate de flacai care mai de care mai mandri.

* Lumanarea cu care a fost adusa lumina in casa in Noaptea Invierii este considerata a avea puteri binefacatoare si de aceea nu trebuie aruncata. Atunci cand esti incercat de griji sau boala, te afli in pericol sau te incearca un necaz mare este indicat sa aprinzi aceasta lumanare.

* Chiar daca ouale incondeiate fac deliciul sarbatorilor pascale, atunci cand vine vorba de a imparti pentru sufletul unui mort, traditia spune ca doar ouale rosii sunt primite de Dumnezeu. De asemenea, daca doua persoane ciocnesc oua in ziua de Pasti, exista credinta ca se vor intalni pe lumea cealalta.

Nu lua sare in maini in ziua de Pasti

* Conform unei alte superstitii cunoscute de Pasti, cel care va lua sare in maini in aceasta zi va avea mainile asudate, fiindu-i imposibil sa lucreze. Exista un lucru pe care il poti face pentru a impiedica ca mainile sa nu-ti naduseasca: cand te intorci de la slujba de Inviere, atinge clanta usii sau o bucata de fier rece.

* Copiii nascuti in ziua de Pasti sunt copii binecuvantati de Dumnezeu si vor avea parte de noroc si lumina in viata.

* Ploaia si vremea rece in ziua de Pasti sunt semne ca va fi vreme uracioasa pana in ziua de Rusalii.

preluat de aici

 

[anuk]

Ritualuri crestine in Sambata Mare

Momentul cel mai important al acestei zile este cel cand se prepara PASCA, una dintre cele mai semnificative bucate rituale ale Pastilor. De cele mai multe ori PASCA se plamadeste in forma rotunda, amintind de scutecele in care a fost infasat Iisus.

Alteori, se face in forma dreptunghiulara, deopotriva cu mormantul in care a fost asezat Iisus dupa moarte. Este deosebit de interesant acest paralelism, aceasta pendulare intre viata si moarte. Un singur aliment care poate reprezenta atat viata, cat si moartea.

Cu siguranta, acesta este motivul pentru care pasca, preparata doar o singura data pe an, capata puteri magice, dincolo de fire. In timpul plamadirii ei, femeia face semnul crucii, pentru ca Dumnezeu sa-i dea putere si har si, mai mult decat atat, deasupra pastii se pune obligatoriu o cruce din aluat.
Femeia, indeplinind acest ritual, capata pe data mari puteri, devenind un fir conductor. Prin intermediul rugaciunilor ei, pasca va capata proprietati aparte si, in acelasi timp, pasca, aliment ritual, o innobileaza pe cea care a creat-o.
Crucea din aluat, asezata la sfarsit peste pasca, este deosebit de importanta, caci pastrata intr-un loc ferit, ii poate proteja pe cei din casa la nevoie, aparandu-i de furtuni, de boli sau de duhurile cele rele. „Precum s-a schimbat aluatul in cuptor si a luat forma si fata, asa sa se schimbe si furtuna care vine, si precum cu crucea se pot apara toate relele, asa sa se apere si piatra care vine! Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Iius Hristos s-a rastignit pe cruce.”
Este un semn foarte bun daca pasca creste frumos pentru ca urmeaza un an plin de spor si lipsit de pericole. Cojile de la ouale folosite pentru prepararea pastii este bine sa fie aruncate intr-o apa curgatoare, existand credinta ca ele vor ajunge in cele din urma in Tara Blajinilor - popor arhaic, numit de multe ori poporul rohmanilor, neam de oameni blanzi si credinciosi, anuntandu-i si pe ei ca a sosit Pastele.
Un al doilea moment important al acestei zile este legat de credinta conform careia in noaptea de Sambata spre Duminica se deschide cerul, iar cei cu mare credinta in Dumnezeu ii pot vedea pe Iisus si pe ceilalti sfinti stand la masa alaturi de Domnul.

Credinta populara spune ca acela care a reusit sa vada cum se deschide cerul ii poate cere orice lui Dumnezeu si acesta ii va da.
De aceasta credinta este legat un alt obicei din Sambata Mare: gospodarii fac focuri in curte sau in apropierea bisericii si asteapta pana la miezul noptii, cand se indreapta cu totii spre biserica.

Si tot de foc este legata si urmatoarea traditie: in noaptea de dinaintea Pastilor sau a Sfantului Gheorghe, unii oameni se duc pe camp ca sa stea la panda. Se spune ca, daca esti atent, poti vedea ca din pamant ies flacari inalte indicand locul unde se afla ascunse comorile. Exista insa si o regula, caci nu toate comorile sunt bune.

Daca flacarile apar inainte de miezul noptii, e semn ca acele averi sunt necurate si e bine sa te feresti de ele. Daca insa flacarile apar dupa miezul noptii, atunci cel care gaseste comoara se poate considera norocos, caci se va bucura de ea.

Sa murmuram sfintenia acestor muguri de vers pe care Vavila Popovici a plasmuit-o in emotionanta sa poezie "Vinerea Mare", inchinata suferintelor Mantuitorului IIsus Hristos pe cruce...
Si totul in tacere deplina, impresurati de marea linistii, lasand doar sunetul grav de toaca sa strabata zarile.

"Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos.
Se-aude toaca.
Credincioşii se-ndreaptă spre biserici.
Începe slujba religioasă.
Îngerii coboară blând din cer,
îşi pregătesc glasurile,
întind aripile deasupra capetelor noastre.
Îngerii sunt cu noi!
Preoţii înalţă rugăciuni,
se-aud cântări de cinstire, întreaga fire
se-nfioară.
Se-aprind lumânări,
se luminează inimi şi gânduri.
Se cântă Prohodul...
Îngerii trişti cântă cu noi !
Clopotul bate.
Pe cer trec nori alungaţi de vânt.
Păsări tresar din somn speriate.
Printre unde sonore
şi foşnet de aripi,
lumânările noastre,
unite-ntr-o singură lumină mare…
Învăluiţi în propria lor lumină,
Îngerii se află printre noi!
Înconjurăm biserica,
împreună cu preoţii,
purtători ai sfântului Epitaf.
Ne oprim de patru ori
şi ne hrănim sufletele cu rugile lor.
Trecem pe sub Epitaf...
Îngerii sunt cu noi!

De secole rememorăm
tristeţea acelor zile,acelui timp,
Patimile lui Hristos,
Cel venit să ne lumineze,
să ne dezvăluie sensul vieţii."



http://ziureldeziua.blogspot.com

 

[anuk]

HRISTOS A INVIAT !!



Datinile de Sfintele Pasti la romani


Pentru slujba Invierii, credinciosii pregatesc cosul pascal si isi manifesta prezenta si bucuria la actul Invierii, dupa specificul fiecarei zone.
De Sfintele Pasti, in satele si comunele din nordul Sucevei se pregatesc diferite dulciuri in mod special “Babele”, prajitura facuta din cozonac, ce se toarna in forme speciale. Umplutura se pregateste din nuca, rahat si stafide. “Babele” sunt duse la slujba de Inviere. Dupa terminarea acesteia, credinciosii merg la cimitir, cu lumanarile aprinse, pentru a aduce lumina celor dragi, plecati la viata vesnica.
Traditia din noaptea de Sfintele Pasti este continuata prin participarea la slujba de la ora 4 dimineata. Preotul sfinteste bucatele din cosul pascal, din care nu lipsesc “Babele” – simbolul vietii cumpatate, sarea, zaharul, sunca si banii. Tot acum sunt sfintite pachetele care vor fi impartite celor saraci.
In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.
In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteaze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se asaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.
Inainte de a incepe degustarea bucatelor, fiecare membru al familiei se “spala” pe fata cu un ou rosu, pentru a fi sanatos si rosu ca oul, se spala apoi cu bani, cu convingerea ca nu va avea paguba tot anul, iar la urma - cu flori, pentru a ramane frumosi ca floarea.
In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca in locul globurilor se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.
La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si…cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci .
Pe langa datina cosului pascal, se mai pastreza cateva obiceiuri deosebite: ele vestesc intampinarea Pastelui cu bucurie si dragoste pentru semeni.
O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor “Sarbatori fericite”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.
In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti(vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.
In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat “hotii”, cat si “pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
Dupa 1989, s-a instituit obiceiul ca in orase uneori si la sate, la marile sarbatori religioase si populare sa contribuie si artistii profesionisti si amatori. In ziua de Pasti, fiind cea mai mare sarbatoare a crestinilor ortodocsi, se organizeaza cu acest prilej multe expozitii de icoane pe sticla sau pe lemn. Astfel de manifestari artistice au loc de pilda la Palatul Mogosoaia - Galeria Cuhnia - si la Muzeul Taranului Roman.
Luminarea de Inviere. In noaptea de Inviere multime mare de popor vine la biserica. Fiecare credincios poarta in mina o luminare, pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta luminare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Multi pastreaza restul de luminare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz in casa. La sfirsitul alujbei, preotul imparte tuturor sfintele pasti, adica piine sfintita, stropita cu vin si cu aghiazma.

 

[anuk]

Tradiţii în Cireşar .


A şasea lună a Calendarului gregorian poartă numele după Zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate.
La români, în tradiţia populară, iunie se numeşte „cireşar” după primele fructe care se coc în această perioadă.

Se spune că:
- dacă fulgeră şi tună în iunie, vara va fi ploioasă şi cu belşug la grâu;
- dacă plouă mult, se strică via;
- dacă e secetă, va fi belşug la porumb;
- dacă sunt omizi, recolta la grâu şi struguri va fi mănoasă;
- nu se mână oile în locuri umede să nu facă gălbează;
- acum se seamănă ridichile şi guliile de toamnă, conopida de iarnă şi se sapă viile a doua oară.

În această lună vegetaţia ajunge la maturitate.
Cea mai lungă zi din an este 21 iunie, ziua solstiţiului de vară.
Tot în această lună, la 24 iunie, conform calendarului popular, ţăranul român sărbătoreşte Sânzienele sau Drăgaica, iar după calendarul creştin, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele - sărbătoarea solstiţială care ne aminteşte de divinitatea lunară, echinocţială şi agrară, identificata cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec, protectoare ale lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate.
Sânziana sau Drăgaica sunt denumiri date, în funcţie de zonele etnografice, unei zâne care, conform unor vechi credinţe, pluteşte peste păduri în ziua solstiţiului de vară, împreună cu alaiul nupţial format din zâne fecioare.
Conform afirmaţiilor etnologului Aurel Bodiu, ritualurile acestei sărbători le întâlnim în spaţiul balcanic într-un areal foarte larg, fiind cuprinse de întreaga cultură mediteraneană.
Denumirea dacă a obiceiurilor autohtone legate de Sânziene s-a pierdut în timp, păstrându-se cel roman - Sânziana (de la Sancta Diana), care circulă şi azi în Ardeal, dar şi cel slav - Drăgaica, care a venit mai târziu şi circulă în Muntenia şi Oltenia.
Se spune din vechime că „Sânzienele” erau zâne ale pădurii, ale câmpurilor şi ale florilor. Bătrânii le spuneau femei sfinte care umblă noaptea pe câmp, fete răpite de zmei, închise în palate fermecate, pe fundul apelor şi lăsate să vină pe pământ doar în noaptea de Sânziene.
În această noapte, se crede că Sânzienele iau puterea şi mirosul florilor, însă dau roadă seminţelor, ard păşunile, dar feresc holdele de piatră şi de furtuni.
Ca aproape toate tradiţiile noastre şi practicile acestei sărbători legate de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, păstrează, un amestec fascinant de creştinism şi magie: “în Noaptea de Sânziene, Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stele şi vânturile" - M. Sadoveanu.
În zorii zilei de Sânziene, femeile se purificau spălându-se cu apă neîncepută din fântâni sau izvoare, se îmbrăcau în straie de sărbătoare şi ieşeau la câmp pentru a culege ierburi de leac şi descântece, pe care le duceau la biserică, având credinţa că prin sfinţire vor fi curăţite de influenţele negative ale Rusaliilor sau Ielelor (zânele rele ale pădurilor).
Pe parcursul anului, femeile se spălau cu apa în care puneau aceste plante împreună cu florile de sânzie, astfel împrumutând din frumuseţea, vigoarea şi forţa terapeutică a florilor soarelui (cum li se mai spune sânzienelor).
Se spune că după această zi, plantele de leac îşi pierd valenţele tămăduitoare, de-acum mai pot fi culese doar flori albe şi galbene de sânziene (iarba Sfântului Ion) pentru vindecarea frigurilor, vătămăturii sau a guturaiului.
În Ziua de Sînzieniene amuţeşte cucul, înecându-se cu grăunţe de orz. Această pasăre-oracol, îşi începe cântul la Blagoveştenie şi îl încheie la Sânziene, transformându-se, apoi, în uliu.
Din această zi, plantele nu mai cresc, doar rodesc, soarele strălucind acum mai puternic decât în oricare altă perioadă a verii.
În Noaptea de Sânziene răsare Găinuşa, se măreşte noaptea şi ne îndreptăm spre toamnă.
Împletirea cununii este un obicei cu valenţe oraculare pentru fiecare membru din familie. Simbol solar, cununa de sânziene este reprezentarea fitomorfă a zeiţei agrare.
Pentru bărbaţi, cununile se împletesc în formă de cruce, iar pentru fete în forma de cerc, se aruncă pe acoperişul casei şi se aşteaptă semnul de viaţă lungă, noroc, sau căsătorie grabnică.
Credinţele populare spun că în anumite zone, pe drumul de întoarcere spre sat, fetele privesc prin cununa de sânziene şi în funcţie de vârsta şi însuşirile fizice ale persoanei văzute, îşi imaginează ursitul. Etnologul Aurel Bodiu numeşte acest gest, prin care se descoperă o lume simbolică, trecere prin metaforă.
În alte locuri, fetele îşi pun sub cap flori de sânziene neîmpletite, pentru a visa cu cel ursit, iar în alte părţi, dimineaţa înainte de răsăritul soarelui, fete şi feciori intră în ocolul vitelor cu cununi împletite şi le aruncă în coarnele vitelor. Dacă vita, în cornul căreia s-a oprit cununa, este tânără, aşa va fi şi perechea celui sau celei ce-a aruncat, în caz contrar, ursitul sau ursita vor fi mai bătrâni.
Cununi de flori se pun şi la cornul casei şi acareturilor, pentru a fi în paza duhurilor bune.
Se crede că la miezul Nopţii de Sânziene, înfloreşte iarba-fiarelor cu care se pot descuia toate lacătele, din acest motiv ea este căutată, în special, de către tâlhari.
În Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, sărbătoarea sinonimă cu Sânzienele poartă denumirea: Drăgaicele. Despre ele se spune că se nasc la echinocţiul de primăvară din Calendarul iulian (9 martie), cresc şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară din Calendarul Gregorian.
De ziua lor, Drăgaicele plutesc prin aer, cântând si dansând, îmbogăţind recoltele, dând putere tămăduitoare plantelor sau proorocind norocul tinerelor fecioare (foto AIEF - C. Popescu).
În sudul ţării, în ajunul Drăgaicelor, se întâlnesc fetele de măritat cu flăcăii de însurat, aprind făclii pe care le învârtesc în sensul mişcării solare şi strigă:
"Du-te Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea, floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească."

Bătrânii spun că în Noaptea de Sânziene se adună Ielele şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut.
Odinioară, cu ocazia acestei sărbători, se organizau târguri, locuri prielnice pentru tinerii care se cunoşteau aici şi legau căsătorii.
Sân Petru de Vară - Sărbătoarea lupilor (29 iunie)
Sfântul Petru este cel mai iubit şi respectat sfânt din calendarul tradiţional românesc, în foarte multe povestiri şi legende fiind cel despre care se spune că, împreună cu Dumnezeu, umbla pe pământ.
Sfântul Petru este patronul agricultorilor, el ţine grindina şi stăpâneşte piatra. Pentru că este numit şi patronul lupilor, cei care ţin această sărbătoare vor avea linişte, pentru că turmele de oi sau cirezile de vite le vor fi apărate.
O legendă ne spune că: odată, când sfinţii umblau pe pământ, Sf. Petru şi Pavel au intrat într-o cârciumă, unde-au găsit o mulţime de oameni la o petrecere. Sfinţii li s-au alăturat acestora, dar după ce-au obosit, şi-au dat seama că nu le-a plăcut şi, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au determinat să petreacă, au hotărât ca de-atunci, în această zi să se ţină post.
Conform calendarului ortodox, în perioada 4-28 iunie nu se fac nunţi, aceasta fiind perioada de post a Sfinţilor Petru şi Pavel.
La Sânpetru de vară apar licuricii, despre care se crede că ar fi scântei căzute pe pământ după ce sfântul plesneşte din bici. Sf. Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciţi în pădure.
Numele sfântului îl găsim şi în colindele româneşti, când, împreună cu Dumnezeu, mergeau atât la casa bogatului, unde nu erau primiţi, cât şi la cea a săracului, care întotdeauna îşi împărţea puţinul cu oaspeţii drumeţi.
La marile sărbători, când se spune că se deschid cerurile, Sf. Petru este văzut în dreapta lui Dumnezeu ţinând cheile Raiului, el fiind cel care, în funcţie de faptele noastre, ne primeşte, sau nu, în Grădina lui Dumnezeu.




http://folclornepieritor.blogspot

 

[anuk]

Astazi sunt Mosii de vara


În ajunul Rusaliilor se ţin Moşii de vară, cu târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilej de veselie. Se crede că sufletele morţilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare, se preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor în Ajunul Rusaliilor. Tot în această zi este obişnuit şi faimosul joc al căluşarilor, executat de cete de flăcăi, dans constând din săritul peste foc pentru a scăpa de iele - zâne rele.

Şi tot ca la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele "Cincizecimii", erau interzise jocurile din circuri şi spectacolele păgâne. Casele se împodobeau cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei, obicei moştenit de la evrei. În biserici se aduc şi astăzi ramuri verzi de tei sau de nuc, care se binecuvântează şi se împart credincioşilor, acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

 

[Old DG]

Mosii de vara in superstitii si traditii romanesti
http://godessdiana88sex1.blogspot.com/2011/06/mosii-de-vara-in-superstitii-si.html

 

[anuk]

24 Iunie – Sfântul Ion de Vară; Sânzienele (Drăgaica)

Sfantul Ioan Botezatorul este marturisit de Hristos mai mare decat toti cei nascuti din femei, si mai mult de prooroc, care a saltat in pantecele maicii sale si a propovaduit oamenilor venirea Mantuitorului nostru.
Ioan este fiul preotului Zaharia si al Elisabetei. Este numit si Inaintemergatorul, pentru ca a anuntat si a pregatit venirea Mantuitorului.
Insasi nasterea lui Ioan a fost o minune, caci parintii sai nu au avut copii pana la adanci batraneti, iar acest lucru era considerat un adevarat blestem la poporul evreu.
In timpul saptamanii cand era de rand la templu, Zaharia a intrat sa tamaieze. Pe cand tot poporul era afara si se ruga, i s-a aratat ingerul Domnului, care l-a anuntat ca rugaciunile i-au fost ascultate, si ca Dumnezeu le va da un copil, caruia sa-i puna numele Ioan. Pentru ca a fost neincrezator in vestea adusa de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a ramas mut pana in ziua cand s-au implinit acestea.
Cand a crescut, Ioan a plecat sa traiasca in desert, unde se hranea cu miere salbatica si lacuste si se imbraca cu haina din par de camila, apoi a venit sa propovaduiasca venirea lui Hristos.

Drăgaica, divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate sinonimă cu Sânziana. Drăgaica se naşte la 9 martie, echinocţiul de primăvară în Calendarul Iulian, ziua morţii Babei Dochia, creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în Calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, Sânziana sau Drăgaica şi este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe în timpul dansului nupţial, jocul Drăgaicei.

În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica păstrează amintirea Marei Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul divinităţii este îmbrăcată ca mireasă, cu o rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununei. În timpul ceremoniei nupţiale Drăgaica bagă bob spicului de grâu, împarte rod semănăturilor şi femeilor, înmulţeşte păsările şi animalele, stropeşte cu rouă şi miros plantele de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat. Dar, când i se nesocoteşte ziua, Drăgaica stârneşte vijelii şi vârtejuri, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros. După dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la Amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros şi puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, se întoarce frunza pe plop, ulm şi tei. Manifestările cultice, câmpeneşti şi montane, de cinstire a zeiţei agrare au devenit ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi vestite târguri, bâlciuri şi iarmaroace de Drăgaică şi de Fete.

Divinitatea agrară la vârsta fecundităţii şi maternităţii a fost atestată cu numele de Drăgaica în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi cu numele de Sânziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina.

Versificaţia octosilabică catalectică Ritm aksak bazat pe repetarea unei formule ritmice. Melodia compusă din două rânduri melodice. Primul = tetratonie, al doilea = ionic, care îşi are originea într-o pentatonie dezvoltată.



Hai, Drăgaică să sădim
Să sădim, să răsădim
Că ştim iarna ce păţim.
C-a venit iarna bogată
Cu Drăgaica scuturată.
Cu Drăgaica scuturată.
Şi-au venit Drăgăicili
Şi-au venit Drăgăicili
Să reteze spicili,
Să reteze spicili.
Spicili sunt măricele
Drăgăicili, frumuşele
Drăgăicili frumuşele.
Se retează cu plăcere
Că sunt tare multicele
Că sunt tare multicele
Grâul spic ca vrabia
Grâul spic ca vrabia
Şi paiul ca trestia
Şi paiul ca trestia
Cu tichii de la copii
Cu tichii de la copii
Cu mărgele de la fete
Cu cercei de la neveste.
Hai, Drăgaică să sădim
Să sădim să răsădim
Că ştim iarna ce păţim


________________________________________


Legenda Sanzienelor

Sarbatoarea de Sanziene ( solstitiu de vara ) este si o sarbatoare a dragostei, solara si lunara in acelasi timp. Diverse ritualuri au loc atat in zori cat si in plina zi, sub lumina si focul astrului datator de viata, cat si pe inserate si in taina noptii, sub lumina clara a lunii. Atunci, la solstitiu, soarele danseaza pe cer, iar jos, pe pamant, un alt dans se naste : dansul Sanzienelor. Ceea ce este sus este si jos... In aceasta zi de cumpana intre doua mari intervale ale Timpului, in sate se practicau ritualuri pentru fertilitate, pentru protectie, pentru tamaduire. Multe s-au pierdut, s-au atenuat ori si-au pierdut din intelesul originar. De ce ? Pentru ca omul s-a indepartat de natura, s-a instrainat, a inlocuit vechiul stil de viata cu unul nou, mai tehnic, a alungat intuitivul. Dar, dupa cum stim, tot ceea ce reprimam are tendinta sa revina la suprafata atunci cand ne asteptam mai putin...


ROUA SI FLACARI

Sarbatoarea Sanzienelor, fascinanta noapte ce este poarta intre doua lumi, intre profan si sacru, intre pamantesc si ceresc, este ambivalenta, stand atat sub semnul Lunii, Yin, semnul acvatic, cu elementele sale : izvoarele din paduri, in care se scalda oamenii in zori pentru sanatate si frumusete ; roua, apa de flori, in care se „imbaiaza”, asemenea nimfelor, fetele si femeile tinere, pentru a primi frumusete si iubire... Si semnul Soarelui, Yang, apare si el in focurile de Sanziene ce sunt aprinse pe dealuri, in facliile pe care flacaii le rotesc in sensul miscarii Soarelui, pentru purificare si protectie. Se aprind focuri pe dealuri, se aprind focuri si in ceruri. Este o noapte in care orice este posibil si de aceea oamenii se deschid, cauta, se integreaza in ritmurile cosmice, asteapta, iubesc.


REFLEXII LITERARE

Cand vorbim de magia noptii de Sanziene, ne referim la farmecul acestei nopti, farmec ce deriva din lucrurile tainice care se pot intampla in acest interval. Dar ce se poate intampla, mai precis ? In romanul „Noaptea de Sanziene”, capodopera lui Mircea Eliade, personajul principal, fascinat si el de vraja nocturna a solstitiului de vara, marturiseste ca se intampla atunci ceva misterios, dincolo de fire. Se poate intampla orice doar pentru cel care crede in miracole si le asteapta, printre care si miracolul iubirii.
Este semnificativ faptul ca romanul lui Eliade se deschide cu intalnirea celor doi iubiti intr-o padure, chiar in noaptea de Sanziene si se incheie, ciclic, tot intr-o-alta-padure, dupa doisprezece ani, tot in noaptea de Sanziene, cand cei doi, cuplul originar , se contopesc in iubire si in moarte, adica in vesnicie... Noaptea de Sanziene devine astfel si un timp al iubirii unice, nepieritoare...
Se pot intampla si alte miracole : „Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile”. Dar probabil se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca... Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune intre lumi, intre lumea de sus si lumea de jos, cand circula liber energiile si vibratiile. In acea noapte mirifica se pare ca cei simpli, cu inima curata, au acces la taine, asa cum i se intampla padurarului Peceneaga, din romanul sadovenian „Noptile de Sanziene”. Acestui om simplu, care iubeste padurea, i se dezvaluie cunoasterea limbii animalelor, limba pe care si omul adamic o cunostea inainte de cadere.

Acestui moment, cand se deschid cerurile si cand se poate comunica cu spiritele naturii, i-a inchinat si William Shakespeare piesa „Visul unei nopti de vara”. In aceasta noapte atemporala, sub fascinatia lunii ce se oglindeste in lac se dezlantuie jocuri nebune, poate un rest al jocurilor dionisiace. Aceasta noapte a miezului verii, ca noaptea Sfantului Andrei la noi, are acea putere sa scoata la iveala tot felul de nebunii ale creierului omenesc. Intr-o singura noapte se petrec atatea , si scenele sunt traite atat de oamenii obisnuiti, cat si de duhurile padurii si de figurile mitologice. Si totul, cum spuneam, sub vraja lunii. Sa nu uitam ca zeita lunii era Diana, de la care provine si numele-romanesc-al sarbatorii.


SEMNIFICATII ACTUALE

Dar ce mai inseamna aceasta sarbatoare cu manifestarile ei exuberante pentru omul inceputului de secol XXI ? Sau, mai bine spus, mai poate avea vreo semnificatie intr-o lume supertehnologizata ?

Daca ramanem in arealul britanic, vedem ca in fiecare an la Stonehenge se incearca o resuscitare a sarbatorilor precrestine, a traditiilor druidice, desi exista o ruptura clara intre omul antic, care credea pur si simplu in virtutile sacrului, in sarbatorile sale si cel modern, desacralizat, care vrea sa creada, care isi „creeaza” sarbatoarea, desi nu mai percepe prea bine „duhul”ei. Dar chiar si asa, o sarbatoare „croita” dupa vechi tipare ii poate reda omului postmodern acele simple bucurii uitate. Mii de oameni se strang la fiecare solstitiu de vara in jurul templului de la Stonehenge, pentru a celebra apogeul verii. Unii se imbraca in alb, altii se considera preoti druizi ce continua traditiile precrestine saxone...


Dar la noi ?

In sud, anual se desfasura in aceasta perioada Dragaica. Initial targ agrar, a devenit mai tarziu un targ-balci, unde targovetii se puteau delecta cu bucate traditionale, se dadeau in tiribombe, totul culminand cu ziua Dragaicii, cand aparea alaiul de fete imbracate in costume traditionale, impodobite cu lungi valuri albe, iar in fruntea lor era Regina acestor „zane'’, Dragaica cea preafrumoasa. Obiceiul era legat de un ritual agrar antic, cu accent pe cultul zeitei Diana. Cei care „tineau” acest obicei erau in majoritate satenii. Acum acestia s-au imprastiat in lumea larga, cei mai multi sunt in Italia, in Spania, unele sate sunt aproape pustii. Si atunci... vorba unui batran mester : „Cine sa mai tina Dragaica ?” Totusi... mai ramane ceva. In sate, oamenii isi mai impodobesc hainele si camerele cu flori galbene de Sanziene sau aprind la capataiul patului o lumanare...

Dimpotriva, citadinul supertehnologizat cauta sarbatoarea si o reinventeaza in felul sau. Astfel, in Bucuresti a devenit deja o traditie Noaptea de Sanziene in livada de la Minovici. Putem vorbi de o urbanizare a sarbatorii ? Iata, in livada orasenii pot admira expozitii in care descopera forme decorative imprimate, sculptura tesuta, pot asculta un melanj de folclor si jazz sau pot privi dramatizari legate de misterul Sanzienelor, totul incheindu-se cu o parada a modei, bineinteles, creatiile prezentate fiind inspirate tot din legenda Sanzienelor.

Iar in nord-vest se infiripa o cautare a miraculosului, intr-o padure mirifica, padurea Baciu de langa Cluj, unde se pare ca se petrec lucruri bizare, inca neexplicate. Acest spatiu special poate fi asemanat ca incarcatura energetica cu Stonehenge, sustin unii. Acolo exista un loc numit Poiana Rotunda. Cativa pasionati de aventura si de taine-inca-nedescifrate au organizat de Sanziene incursiuni in acel necunoscut. Cum e sa-ti petreci noaptea de Sanziene acolo ? Peisajul este mirific, cerul instelat se vede clar in noapte, cei stransi acolo, in cerc, privesc cu atentie si descopera in mijlocul cercului lumini... Pelerinii sunt obositi, au mers mult pe jos, dar a doua zi, surprinzator, nu mai simt deloc oboseala, dimpotriva. Sa fie padurea cu farmecele ei ?... Calatorii au cautat miraculosul , cu inimile deschise, si se pare ca au gasit ceva...


Ce a mai ramas din spiritul sarbatorii de altadata ? Destul de putin. Dar exista inca oameni legati de trecut, de traditie, pasionati de lucrurile de taina, care incearca sa readuca magia si sacrul in viata noastra. Daca vor reusi, aceasta este deja o alta poveste...




Carmen Cortez


http://www.superstitii.ro

 

[anuk]

Sanziene

Noaptea Sanzienelor,

Intre cer si pamant…

Iubite de Luna si vant,

Plutesc peste plaiuri…

Alaiuri de zane cantand.

Cunune-mpletesc…

…din razele Lunii,

Din florile-alese

Proaspat culese…

Din roua de seara…

Cunune-mpletite.

Soarele si Luna…de-or purta cununa…

Fi-vor numai Una

Apoi…, in padurea batrana…

Zane la fantana

Aseaza pe ape,

Iubiri arzatoare, din raze de floare.

In noaptea minunata…

Se-arata atunci…

.odata…

Din dragoste-ntrupat,

Stejarul fermecat…

Razele Lunii,

I-au despletit cununa,

Si zanele-i teasa

Din lumina-aleasa.

La radacina lui te-astept,

Zburator purtat de vise.

In miez de noapte un sarut,

Pe buze iti voi pune.

In brate sa ma tii…

In ochii-ti sa ma pierd…

…pana-n zori de zi…

Si zane sa ne cante,

Pe aripi sa ne poarte,

De mana sa ne tinem,

Iubind in miez de noapte,

In noaptea fermecata.


http://www.astrosofia.ro

 

[anuk]

Potrivit datinilor populare romanesti, unele dintre ele pitoresti si chiar nostime, Sfintii Petru si Pavel stau in Luna: primul la dreapta, al doilea la stanga. Sfantul Petru este cel care are cheile de la poarta si incaperile Raiului, fiind si mana dreapta a lui Dumnezeu. Petru ar fi si cel care stapaneste piatra, grindina si este patronul plugarilor.

In popor sarbatoarea se numeste San-Petru de Vara si marcheaza miezul verii agrare si rastimpul secerisului. . In multe povestiri si snoave populare San-Petru apare precum un om obisnuit: imbraca straie taranesti, lucreaza pamantul, creste vite si, desigur, pescuieste.

De Sfantu Petru si Pavel apar licuricii – care ar fi scanteile cazute pe pamant dupa ce sfantul plesneste din biciul sau; licuricii vin in ajutorul celor rataciti prin padure, indrumandu-i.

In aceasta zi inceteaza a mai canta cucul si privighetoarea; iata cum se arata in popor de ce cucul nu mai canta: "Un singur nas a avut cucul, si ala o fost Sampietru. Dar cum o fost el cucul p-atunci, s-a apucat de-a furat caii lui nasu-sau. Nasu-sau alearga mereu dupa ei, doar, doar o pune mana pe ei. De la Sampietru-nainte cucul iar nu mai canta, de frica nasu-sau, i-e frica ca-l aude".

Fiind pus mai mare peste incaperile Raiului, San-Petru imparte hrana animalelor salbatice – si mai ales lupilor, aceasta zi fiind denumita si “Sarbatoarea lupilor”, si fierbe grindina pentru a o marunti prin topire si a deveni mai putin primejdioasa pentru oameni si ogoare.

Cand tunetele se aud cumva innabusit ori se izvodeste huruit mare in ceruri inainte de ploaie se spune ca Sfantul Petru a pus la fiert piatra pentru grindina.

In aceasta zi, zisa si Mosii de San-Petru de Vara, se fac pomeni pentru cei morti – colaci, lumanari, mere dulci sau acre. Cica nu e ingaduit nici unei femei sa manance mere pana in aceasta zi, fiindca altfel ii supara pe morti. Dupa sarbatoare insa, femeile tinere pot manca mere, cele varstnice fiind nevoite sa mai astepte pana la Sfantul Ilie. In aceasta zi se duc la biserica mere, zarzare, coliva, colaci iar cine are - si putina miere in faguri.


Ion Ghinoiu - „Obiceiuri populare de peste an”

 

[anuk]

Tradiţii în luna lui “Cuptor”



Această lună îi este dedicată lui Caius Iulius Caesar, împaratul roman care a introdus calendarul iulian.

Săptămânile lunii iulie se numesc: „săptămâna secerişului” “săptămâna Panteliilor”, “săptămâna lui Sântilie” şi “săptămâna verii”.

În "săptămâna secerişului" se seceră grâul lucrându-se de la răsăritul până la asfinţitul soarelui. Săptămâna a doua este dedicată Panteliilor (Pârliilor), surorile Sfântului Ilie.

A treia săptămână îl are în centru (20 iulie) pe Sfântul Ilie «Căruţaşul Raiului», cel despre care se spune că leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăzneşte.

Ultima săptămână a lunii iulie este dedicată verii, anotimpul cel mai călduros din an. Circovii de Vară; Sf. Marina - 17 iulie Divinităţi malefice, Circovii de vară trimit stihiile naturii, sau animale dăunatoare, să-i pedepsească pe cei care nesocotesc sărbătorile lor. Aceste sărbători sunt mai cunoscute în satele din Oltenia, Muntenia şi Moldova şi se ţin pentru ca oamenii să fie feriţi de boli.
În Calendarul popular, Cricovii marchează, mijlocul Verii Pastorale (care începe la Sângiorz şi se încheie la Sâmedru) şi, împreună cu Circovii de Iarnă, adică miezul Iernii Pastorale, împarte anul agrar şi pastoral în două anotimpuri egale ca număr de zile
. Despre Sf. Marina se spune că protejează sufletul copiilor morţi. Această zi o ţin, în special, femeile însărcinate, de frica bolilor.
În aceste zile, menta, muşeţelul, sau pelinul, capătă puteri magice, vindecătoare. Pelinul, cules acum, se pune la uscat şi este folosit în descântece.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul - a cărui zi a fost stabilită de biserica ortodoxă la 20 iulie În Panteonul românesc Sântilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. „Faptul că mitologia folclorică a profetului Ilie conţine un mare număr de elemente proprii unui zeu al furtunii, probează cel puţin că Gebeleizis era încă activ în momentul creştinizării Daciei, oricare ar fi fost numele lui la acea epocă.” Mircea Eliade – „De la Zalmoxis la Genghis-han” „În mitologia geto-dacilor Gebeleizis era zeul cerului, al soarelui şi intemperiilor, iar divinitatea antagonică lui era Zalmoxis – zeu al pământului, al morţii şi al nemuririi, dar nu se ştie exact dacă aceste două personaje mitice nu sunt ipostazele aceleiaşi divinităţi, sau dacă era vorba de o divinitate şi de marele preot al acestei divinităţi”. Romulus Vulcănescu – „Mitologie Română” Fulgerul - „focul ceresc” trimis de forţe necunoscute pentru a ajuta sau pedepsi omenirea, reprezintă, în toate culturile, simbol al divinităţii. La romani, Fulgerul era apanajul zeului suprem, Jupiter (Zeus la vechii greci), care se plimba pe bolta cerului într-un car de luptă tras de armăsari, la fel ca Sântilie.
Se credea că Fulgerul deţinea şi rol fertilizator. O legendă greacă ne spune despre Zeus că ar fi fulgerat-o pe Semele şi, astfel, s-a născut Dionisos. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sântilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi bate cu grindină. Şi mitologia românească este foarte bogată în legende legate de Sântilie, culese de pe întreg arealul ţării. „Dracii şi Sf. Ilie” „Dracii în ceruri s-au apucat să facă munţi, ziduri mari, să ajungă până la Dumnezeu ca să-l răstoarne. Dumnezeu dacă a văzut aşa, a trimis pre Sf. Ilie şi i-a zis: - Ilie! Ia un căluş ( păhar) de miere şi o azimă de orz şi mergi cu tunul de trânteşte pe draci la pământ. Sf. Ilie când a tunat, toţi au căzut la pământ, unii s-au făcut dohot, alţii au fugit”.
Elena Niculiţă-Voronca în „Datinile şi tradiţiile poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică”. În toate legendele, Sântilie este reprezentat ca o divinitate solară şi meteorologică, în ziua căreia au loc incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente, iar cine nu respectă această zi este pedepsit aspru. Despre Sf. Ilie se spune (în variante diferite) că ar fi fost un om obişnuit – soldat sau păstor, agricultor sau negustor de vite, care, fiind amăgit de diavol, şi-ar fi ucis familia, iar pentru aceste crime a trebuit să ispăşească toată viaţa: „stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure 9 ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte, etc”. - Ion Ghinoiu în „Obiceiuri populare de peste an”. Se spune că, în cele din urmă, Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele lui şi, considerând că şi-a ispăşit păcatul, l-a adus în cer, dându-i un loc între sfinţi, o trăsură de foc cu 4 cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să gonească diavolii. Se crede că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi loveşte pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub straşina caselor şi în corpurile animalelor – în special câini şi pisici” T. Pamfile - Sărbătorile de vară Dar răzbunarea sfântului era atât de mare, încât „când era sănătos, tuna de crăpau munţii, se despica cerul şi pământul, se stârpeau femeile şi animalele, sau se mişca până şi scaunul lui Dumnezeu. Acesta l-a blestemat: „Uscaţi-s-ar mâna” şi de atunci a paralizat” – Ovidiu Bârlea – „Mica Enciclopedie” În mitologia românească, Sântilie are lângă el şi alte divinităţi solare, surori, sau fraţi, care produc arşiţă şi incendii în luna lui Cuptor, dacă nu li se respectă zilele. În Calendarul popular, sfârşitul lunii iulie este considerat sfârşitul verii şi începutul toamnei. Acum, berzele se pregătesc de plecare, iar cerbii ies din râuri, anunţând, astfel, răcirea apei. Moşii de Sântilie - Ziua lui Sântilie este dedicată şi cultului strămoşilor, în special al copiilor morţi.

„În această zi, femeile din anumite zone ale ţării dădeau copiilor mere, astfel să se bucure şi cei în viaţă şi cei morţi. Pomul din care se dădea de pomană trebuia să fie neatins până atunci, că de l-ar fi scuturat, s-ar fi jucat cu merele sau ar fi mâncat înainte de sărbătoare, Sfântul Ilie ar fi dat grindină”. Artur Gorovei – „Credinţe şi superstiţii„
În folclorul românesc, Sântilie este considerat şi patron al merelor verzi, timpurii. Hora Sântiliei este o tradiţie pastorală, prenupţială (jud. Covasna). Ciobanii care coborau cu turmele de la stână, le aduceau fetelor iubite o furcă de tors, cioplită de ei şi un caş, apoi le introduceau în joc. Fetele care nu erau „băgate” în horă, nu puteau fi peţite, fiind nevoite să aştepte până la Sântilie următor. Credinţe şi datini de Sf. Ilie De Sfântul Ilie, femeile duc busuioc la biserică şi-l pun la iconostas. La sfârşitul slujbei, îl iau şi îi dau foc, iar cu cenuşa lui se freacă copiii în gură, când au bube. Alte credinţe străvechi afirmă că Sf. Ilie este stăpânul unei fiinte puternice, numită „sorb”. Acesta soarbe apele, sau soarbe broaşte şi balauri. Aşa îşi explica poporul şi ploile cu broaşte. Tradiţia ne spune că Sfântul Ilie se plimbă pe cer într-un car. Pentru a nu aluneca, acesta are cuie pe roti, care găuresc cerul, iar apa se scurge pe pământ sub formă de ploaie. Este bine ca în vreme de furtună, ferestrele şi uşile caselor să nu fie lăsate deschise, ca să nu se poată strecura vreun drac înăuntru şi casa să fie trăsnită; Tradiţia populară spune că dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine să nu ai la casă acest lemn, ori să te adăposteşti sub carpen. În vreme de furtună, este bine să stai la luminişuri şi mai bine să te plouă, căci la adăposturi toţi dracii trag. Trebuie să-ţi faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul în mână: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai!”. Târgul fetelor de la Găina Denumirile locurilor au la origine, aproape de fiecare dată, legende, mituri, basme. Se spune că demult, pe vremea când căutatorii aurului spălau «pulberea» în Arieş, în vârful muntelui trăia o zână frumoasă şi tare bogată. Această fiinţă miraculoasă avea o gaină care făcea zilnic ouă de aur. Zâna, care nu era doar frumoasă şi bogata, ci şi foarte generoasă, dăruia câte un ou de aur, în fiecare an, zestre unei fete sarace şi cuminţi. Vremea trecea şi zâna îşi trăia viaţa liniştită în munţii ei, ajutându-i pe toţi cei care îi cereau asta, cu un sfat sau, chiar mai mult. Dar pentru că binele nu poate să dăinuie fără ca «răul să-şi vâre coada», într-o zi, liniştea muntelui a fost curmată de cinci feciori din Vidra, care, îmbrăcaţi în straie femeieşti, s-au furişat şi au furat găinuşa împreună cu un coş plin cu ouă de aur. Alergând să nu-i vadă şi prindă cineva, au scăpat ouăle pe jos, acestea rostogolindu-se în apele învolburate ale Arieşului, iar găina au ascuns-o în Munţii Abrudului, despre care se spune că ascund nemăsurate bogăţii. "Zâna munţilor" s-a supărat foarte tare şi s-a hotărât să părăsească pentru totdeauna aceste melaguri, plecând spre alte zări, nu înainte de a-i blestema pe oamenii acelor locuri să n-aiba linişte până n-or găsi ouăle de aur. De-atunci în zona Roşia Montană, oamenii tot sapă, dar…găsesc doar aur, nu şi ouă de aur, spunându-se că în ziua în care feciorii din Vidra au furat găina cu oăle ei, a tunat, ouăle au fost trăznite şi împrăştiate, aurul răspândindu-se peste tot muntele. Se crede că de-atunci, în fiecare an, a treia duminică a lunii iulie, moţii satelor din Alba, precum şi din judeţele învecinate, vin la Găina în speranţa că o vor regăsi pe "crăiasa oălor de aur".


Maria GOLBAN


http://folclornepieritor.blogspot.com