TRADITII SI OBICEIURI ROMANESTI

[anuk]

Sfantul Ilie in calendarul popular romanesc - 20 iulie

Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral.
Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin - Sfantul Prooroc Iile.
In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.
Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.
Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.
In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".

Sfantul Ilie
- nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).
- il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.
- se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.
- se duc berbecii la berbecar.
- daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.
- se tine "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro

In ziua Sfantului, jertfelnicul de la biserica este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul mortilor. In unele sate, femeile duc la biserica lapte si vin, iar peste zi fac praznice pentru cei morti.

Merele se duc intai la biserica, pentru ca exista credinta ca numai asa ele vor deveni de aur pe lumea cealalta.
Daca nu se pastreaza aceasta datina, cel ce mananca mere inainte de Sf. Ilie, va culege vesnic mere pe lumea cealalta, dar cand va incepe sa le manance, ele ii vor pieri de dinainte.

Unele femei impart si porumb fiert, dar si farfurii cu mancare, impodobite cu flori de vara.
Tot cu flori de vara, legate cu lana rosie, sunt si canile pline cu apa. Inaintea acestei sarbatori se incheie obiceiurile de invocare a ploilor.

 

[anuk]

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Obrejenia, Pobrojenia sau Probojeni (denumirea vine din slavonă, "obrejenie" - transformare, schimbare), marchează trecerea de la anotimpul estival la cel autumnal, cu salba specifică de datini şi practici populare, încă prezente în satele româneşti. 6 august înseamnă începutul toamnei, când vremea se răceşte, iar oamenii şi animalele se pregătesc încet, încet pentru întâmpinarea iernii.



În colecţia Parascăi Făt, "Memoria Ethnologica", se arată: "Numa' atâta-i vara, vară/ Până-i patu' mândrii-afară/ Dacă mândra patu-şi mută/ Poţi să ştii, vara-i trecută", semn că toamna îşi intră în drepturi odată cu Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, în muntele Taborului, înaintea ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan, cărora le arată slava Sa, pe cât li se putea, pregătindu-i pentru Patima cea de bunăvoie, vestindu-le şi Învierea cea din morţi (Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 şi Luca IX, 28 -36).

"Probojenia", mesagerul toamnei

Specialiştii în etnologie spun că din 6 august iarba nu mai creşte, tocmai de aceea este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. Natura îşi urmează cursul firesc după dictonul poetic "toate-s vechi şi nouă toate". În codri încep să cadă primele frunze. Rând pe rând, berzele, rândunelele şi alte păsări migratoare pleacă spre ţările calde. Ca la un semnal, şerpii, şopârlele, guşterii îşi caută adăposturi sub pământ. Trebuie spus că tradiţia populară oferă ipoteze diferite referitor la soarta acestor "chiriaşi ai subteranelor". Dacă unii etnologi susţin că nu este bine să se omoare, conform obiceiului, şarpele care îţi iese în cale, începând cu data de 6 august, alţi specialişti, din contră, spun că, dacă oamenii (mai ales flăcăii) se întâlnesc cu vreuna din aceste jigănii ale pământului, trebuie să o omoare, deoarece există riscul transformării lor în zmei. Doar şerpii care vieţuiesc la temelia caselor sunt cruţaţi de secera morţii, deoarece se spune că aceştia atrag norocul şi sporul în cămine.

Credinţe populare

"În data de şase a lui Gustar, coboară cerbul din munte şi se spurcă în apa din pârău, care se răceşte cu tătuâ…", cred oamenii satelor din Bucovina. De altfel, această credinţă populară se regăseşte şi în alte zone ale ţării, iar explicaţia etnologilor este aceea că, de la Probojenie, riscul de îmbolnăvire a celor care se scaldă creşte, din cauza apelor tot mai reci. Mai spun bătrânii că în această zi mare nu este bine ca oamenii să se certe unul cu altul, deoarece se vor certa tot anul. Şi copiii trebuie să fie cu luare-aminte, în caz contrar, ei vor fi muştruluiţi întruna de părinţi, până la sărbătoarea din anul următor. Ar fi bine, după cum arată tradiţia populară, ca fetele să nu se pieptene de Sărbătoarea Schimbării la Faţă, pentru că riscă să nu le mai crească coadele. Mai mult, femeile însărcinate care dau slavă Cerului în această zi mare vor avea naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Demult, în 6 august se culegeau plante de leac, remedii potrivite pentru bolile copiilor şi ale bătrânilor: "Părul Maicii Domnului", "Palma Maicii Domnului", "Rugul sântămăresc", busuiocul. Astăzi, încă se recoltează plante şi fructe, bune şi acestea de leac: avrămeasa, florile de muşeţel şi de tigva, împărăteasa, leuşteanul, usturoiul, alunele.

Pentru oamenii de altădată, toate aceste obiceiuri şi practici populare erau literă de lege, iar despre cei care nu acordau respectul cuvenit sărbătorii se spunea că se vor usca şi se vor veşteji ca frunzele care pălesc de Obrejenie. Foarte important, spiritul sărbătorii de demult cerea ca oamenii să fie împăcaţi cu ei înşişi, dar şi cu cei din jurul lor. Fie mic sau mare, indiferent de vârstă, omul lăsa relele deoparte şi restabilea raporturile de înţelegere, prietenie cu cei pe care i-a "probozât", adică i-a certat.

În aşteptarea răsăritului

Dacă în această zi cititorii în stele din Muntenia, Moldova sau Bucovina contabilizează observaţii astronomice, ţăranii fac pronosticuri legate de vreme, recolte, în funcţie de credinţele populare moştenite din strămoşi. Oamenii spun că, dacă în ziua de Schimbare la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, vremea este însorită, plăcută, toamna va fi roditoare, iar dacă plouă, toamna va fi mohorâtă.

În unele cătune izolate din zona hunedoreană Pădureni, conform cercetătorului Rusalim Işfănoni, există un obicei cu totul aparte. În fiecare dimineaţă, sătenii se roagă la soare, iar seara la lună. Concret, cercetătorul vorbeşte într-o lucrare proprie despre ţăranii din satele Ruda şi Alun, care "în dimineaţa zilei de 6 august, de Schimbarea la Faţă "Prebejenia", sătenii aşteptau răsăritul Soarelui în locul cel mai ridicat din sat, cu rugăciunea "Tatăl nostru".

După sărbătoarea Obrejaniei, mai demult, ţăranii noştri începeau culesul viilor, "pe rod de vară", nu înainte ca, în ziua de Schimbare la Faţă, să meargă la slujbă, pentru ca mai apoi să se întoarcă acasă şi să se înfrupte din bunătăţile la care preotul le dădea dezlegare: peşte, struguri şi miere.

Viii îşi amintesc de morţi

Ca la orice sărbătoare, cu atât mai mult la acest mare praznic împărătesc, viii îşi aduc aminte de morţi. Credincioşii merg la biserică cu prinoase din struguri - în unele zone ale Moldovei sunt denumite "colivă de struguri" - care se împart de sufletul morţilor (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului trulan), numai după ce sunt sfinţite de preot. Interesant este obiceiul ritualic de gustare a primei boabe de strugure, însoţit de o formulă spusă cu glas tare: "Boabă nouă în gură veche".

Cât priveşte prăznuirea acestei sărbători în alte părţi, cum ar fi spre exemplu Biserica rusă, în bisericile şi în cimitirele slave, preoţii fac o pomenire generală a morţilor şi înalţă rugăciuni pentru eroii patriei.

Toată suflarea creştinătăţii simte lumina şi pacea acestei sărbători, o sărbătoare a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti, cu adevărat una din acele zile sfinte în care Cerul se deschide, pentru ca cei aleşi să poată gusta din bunurile mai presus de fire.

http://www.ziarullumina.ro

 

[anuk]

Cele mai frumoase traditii, obiceiuri si superstitii de Sfanta Maria .

Sarbatoarea Sfintei Marii Mari este o sarbatoare pe care nu trebuie sa o ignori daca doresti sa aduci in casa ta prosperitatea si bunastare si sa ai parte de sanatate si liniste sufleteasca, daca doresti sa te casatoresti sau sa ai o nastere usoara, daca doresti ca Maica Domnului sa te ajute sa izbandesti asupra rauvoitorilor si a hotilor.

Pe 15 august este celebrata o importanta sarbatoare ortodoxa, cea a Adormirii Maicii Domnului, sarbatoare cunoscuta in traditia populara si ca Sfanta Maria (Santamaria) sau Sfanta Marie Mare. In centrul marii sarbatori se afla Fecioara Maria, cea mai indragita figura feminina din calendarul religios, cunoscuta in traditia populara romaneasca si ca mijlocitoare pentru oameni in fata lui Dumnezeu. In ziua Judecatii de apoi, Maica Domnului va fi cea care va da cu navodul prin iad, iar sufletele celor care vor reusi sa se agate de plasele navodului vor fi iertate de pacate…

Sarbatoarea Sfintei Marii Mari este o sarbatoare pe care nu trebuie sa o ignori daca doresti sa aduci in casa ta prosperitatea si bunastare si sa ai parte de sanatate si liniste sufleteasca, daca doresti sa te casatoresti sau sa ai o nastere usoara, daca doresti ca Maica Domnului sa te ajute sa izbandesti asupra rauvoitorilor si a hotilor. Nici postul care precede aceasta sarbatoare (1-14 august) nu trebuie trecut cu vederea. Este considerat la fel de important ca si Postul Pastelui si ar fi bine sa fie tinut in gand si fapte bune, dar si abtinere de la mancarurile considerate “de dulce.”


In anumite zone rurale ale tarii, in preajma acestei zile, viile sunt data spre protectia pandarilor. Totodata, descantatoarele “leaga” ciocul pasarilor astfel incat acestea sa nu mai poata prada viile si sa strice strugurii. In acelasi timp, gospodinele dau de pomana din strugurii care s-au copt timpuriu, iar in regiunea Munteniei, impart faguri de miere si prune ca “sa fie de sufletul celor adormiti”.

Tot in aceasta zi de 15 august se cinstesc ‘cei adormiti’, iar cei care poarta numele Sfintei Marii sunt pomeniti in cadrul slujbelor religioase. Nici ziua de dinaintea marii sarbatori nu este lipsa de importanta in folclorul religios romanesc. 14 august este considerata a fi Ziua Cercurilor Sfintei Marii, zi ce este tinuta de catre toate femeile insarcinate. Ele nu trebuie sa munceasca sau sa trebaluiasca in aceasta zi daca isi doresc sa aiba parte de o nastere usoara, iar pruncul lor sa fie sanatos si binecuvantat de Dumnezeu. Se crede ca femeile insarcinate care nu tin aceasta zi se vor chinui la nastere si vor naste in dureri mari.

http://www.garbo.ro/


Tradiția populară ne spune că în ziua de Sântămărie se adună ultimele plante de leac și se văd primele semne ale toamnei care se apropie.

Există, de asemenea, și superstiția conform căreia dacă înfloresc trandafirii pe la ziua de Sfânta Maria, toamna va fi lungă.

O tradiție veche, populară, ne spune că la Sfânta Maria Mare se încheie dusul oilor la munte, iar bărbații își schimbă pălăria cu o căciulă, obicei respectat pretutindeni.

După Sfânta Maria Mare vremea începe să se strice, prevestind capriciile toamnei.

In casele ce au fete taman bune de maritat, icoana Fecioarei se spala cu flori de busuioc pentru ca fetele sa aiba noroc cu un flacau cumsecade, harnic si dragastos.

Tot acum se culege navalnicul – o planta care creste in locuri ascunse din paduri, iar cei in varsta stiind mai bine aceste locuri, o culeg si le-o daruiesc fetelor tinere ca sa aiba parte de un sot cum se cuvine; asa ca fetele poarta asupra lor navalnicul - ce se crede ca ar avea puterea de a aduce cat mai multi petitori.

Tot in ziua aceasta ciobanii coboara oile de la munte (“La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!”), barbatii schimba palaria cu caciula (se si spune: “A venit Santamarie / Te-ai p...in palarie!”), nu se doarme pe prispa sau tarnatul (= cerdacul ) casei si e bine sa te feresti a te scalda in apa de rau spurcata de cerb.

Se cerceteaza dacă au ajuns cucuruzii (=porumbul) ”in lapte”, si daca da, se fierb sau se frig pe jar drept mancare specifica acestei sarbatori

 

[anuk]

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul


In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit “de la cruce pana la cruce”, un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi.


Se zice că după această dată începe să se facă frig. Vara fuge şi lasă locul liber toamnei. Acum oamenii trebuie să dea de pomană mere, pere şi castraveţi, iar cine ţine la credinţă, nu va mânca din blid sau tipsie, asta pentru că ţeasta Sf. Ioan Botezătorul a fost adusă pe o tipsie în faţa regelui Irod. În general, nimic nu se va tăia în această zi cu cuţitul. Totul se va rupe cu mâna.

---------------------------------------------------
Taditie la noi in Moldova

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul


Dupa traditiile populare, ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul se mai numeste si Crucea Mica, Sfantul Ion de Toamna, Sfantul Ion Cap-Taiat, Ion taie Capul pe Varza, Brumariul. Este zi de post. Postul se tine impotriva bolilor, mai ales a frigurilor. Nu se taie pepeni verzi, ca e rau de friguri. Se spune ca "Sfantul Ion taie capul pe curechi"(adik varza ) si ca "Irod i-a taiat capul pe curechi". De aceea se posteste, nu se mananca fructa sau leguma rosie, nici varza rosie, nici fiertura rosie. In aceasta zi, unii mananca doar struguri sau tin post negru. Nu se mananca din blid sau din tipsie. Nu se taie nimic cu cutitul, ci totul se rupe cu mana. Nu se mananca varza, caci Sfantului Ion de sapte ori i-au taiat capul pe varza si iar a inviat. Se impart mere, pere si castraveti. Dar merele si perele nu se mananca in aceasta zi, nici nuci, nici capatani de usturoi, nici o fructa sau leguma rotunda care seamana cu un cap. Nu se mananca nuci sau pepeni, fiindca sunt insemnati cu cruci. Nu se bea vin rosu, nu se mananca fructe sau legume rosii, caci amintesc de sangele care a curs din capul lui Sant-Ion. Cine le gusta face un mare pacat si va intampina multe rele, boli, mai cu seama friguri. Se spune ca in ziua cand cade Crucea Mica nu este bine sa semeni nicio bucata. Unii incep postul negru, numit si sec, de la cruce pana la cruce, adica pana la Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 Septembrie.

________________________________________________





Traditii precrestine


De vreme ce dacii insisi se inchinau la Kog-a-Ion "Capul celui Maret", astazi denumit Sfinxul Romanesc, nu e de mirare ca datinile populare legate de Sfantul Ion Botezatorul difera de multe ori de traditiile bisericesti. si la romani, Sfantul Ion Botezatorul are cel mai mare rang intre sfinti, dupa cum se vede si din acest colind din judetul Ialomita: "Ce-mi e-n cer si pe pamant? / Mi-este-o dalba manastire. / Doamnele, Domn din cer! / Dar in ea cine imi sade? / sade bunul Dumnezeu. / Langa bunul Dumnezeu / sade Sfintele Ion. / Langa Sfintele Ion / sade batranul Craciun. / Langa batranul Craciun / sade maica Precista..."

In Bucovina se spune ca Sfantul Ion e patronul pruncilor si e serbat ca Sfanta Duminica, zicandu-se ca el ii apara pe prunci de toate nenorocirile, si mai ales ca acestia sa nu moara nebotezati. In Muntenia, praznuirile Sfantului Ion se tin nu numai pentru ca el L-a botezat pe Iisus Hristos si de atunci au primit oamenii botezul, ci si pentru ca el a facut posturile cu o ceata de 318 sfinti parinti, precum si pentru aceea ca el e de un mare ajutor lui Dumnezeu pentru buna sporire a rodurilor pamantului. Prin unele sate, cei cu numele de Ion, in ziua de Taierea Capului Sfantului Ion Botezatorul fac praznic si le dau celor sarmani diferite mancaruri si bauturi de sufletul celor raposati, care s-au chemat si ei Ion sau Ioana, anume ca Sfantul Ion sa-i pomeneasca si sa se roage finului sau, Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa-i mantuiasca de pacate.

Dupa o legenda, devenita colind, cu variante in toate regiunile romanesti, Sant-Ion a fost blestemat de maica sa ca sa se faca o fiara de padure. Blestemul maicii sale s-a prins. Ion s-a prefacut intr-un cerb sau intr-un pui de caprioara, si asa a trait el noua ani si noua zile, pana ce l-au gasit vanatorii: "Cerbusoru-i surisor. / si pe dansul man-au pus / si acasa l-au adus, / Dupa masa ca l-au pus, / si-a-ntins arcul sa-l sagete. / Iara cerbul a oftat / si din gura-a cuvantat: / - Ho, ho, ho, nu sagetati, / Viata sa nu mi-o luati! / Ca eu nu-s cerb cum credeti / si dupa cum ma vedeti, / Ci-s Ion / Sant-Ion, / Nanasul lui Dumnezeu!" Apoi Ion s-a prefacut in om, cum a fost dintru inceput, s-a scoborat la tara si "O manastire-a zidit / Catre rasarit de Soare, / Cu noua usi, cu noua altare, / Cu ferestrele spre Soare. / si naintea manastirii / Sunt doi brazi ingemanati, / Mandri, nalti si luminati. / La trupina brazilor, / Brazilor, gemenilor, / Este-un pat mandru-ncheiat, / De noua mesteri lucrat. / Da-ntr-insul ce-i asternut? / Iarba verde de la Prut. / si-ntr-insul cine-i culcat? / Domnul Sant nebotezat. / si cu ce-i acoperit? / Cu vestmant pana-n pamant. / Da langa El cine sede? / Maica Sfanta, pana verde." Fiul plange, si nu se opreste din plans la nici una din fagaduielile Mamei, ci doar cand aude de botez: "Taci, Fiule, nu mai plange, / Nu varsa lacrimi de sange, / Ca eu tie ca ti-oi da / Luna cu lumina sa, / Luna si cu stelele, / Soarele cu razele, / Cheitele Raiului, / Scaunul Judetului / si vasul botezului! / De botez cum auzi, / Fiul se si linisti."


http://www.romanialibera.ro

 

[anuk]

Traditii,superstitii pastrate si inca practicate .

http://www.evz.ro/detalii/stiri/sec...c-de-bube-dulci-si-dragoste-amara-945018.html

Merita citit atat articolul cat si comentariile.Mie mi-a placut si mi-a amintit de copilarie

 

[anuk]

In fiecare an, pe 14 septembrie, se sarbatoreste Inaltarea Sfintei Cruci, ziua in care imparatul Constantin si mama sa, Elena, au gasit crucea pe care fusese rastignit Iisus si o multime mare de oameni din Ierusalim s-au adunat pentru a cinsti Sfanta Cruce.

In popor i se mai spune Ziua Crucii si este considerata data ce vesteste sfarsitul verii si inceputul toamnei.

Batranii spun ca de Ziua Crucii se inchide pamantul, luand cu sine insectele, reptilele si plantele care au fost lasate la lumina in primavara. In lumea satelor inca se mai crede ca serpii, inainte de a se retrage in ascunzisurile subterane (unde vor hiberna pana in primavara urmatoare), se strang mai multi la un loc, se incolacesc si produc o "piatra nestemata", folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

Pasarile incep sa plece in stoluri spre alte tari, anuntand venirea toamnei. Florile incep sa se ofileasca iar cele care se mai pastreaza proaspete (busuiocul, menta, cimbrul, maghiranul, matraguna) sunt considerate magice. Acestea sunt culese in buchetele si sunt duse la biserica pentru fi puse in jurul crucii si a fi sfintite. Plantele sfintite se pastreaza in casa, la icoane, fiind folosite la nevoie in vindecarea unor boli.

Ziua Crucii se bucura si de alte semnificatii. In zonele viticole, marcheaza inceputul culegerii viilor, fiind numita si Carstovul viilor. In unele locuri, mai exista inca obiceiul de a chema preotul pentru sfintirea locului unde se vor aseza butoaiele cu vin. In credinta poporului roman, strugurii ultimei tufe de vie nu se culeg nicodata, fiind lasati prinos lui Dumnezeu si pasarilor cerului, acestia fiind numiti "Strugurii lui Dumnezeu".

In serile culesului, podgorenii fac focuri din vita uscata, in jurul carora petrec cu mancare, bautura si muzica. In satele din Transilvania, obiceiul poarta numele Suretiu.

Tot in aceasta zi, se bat nucii si se recolteaza din padure ramurele de alun. In traditia populara, alunul este considerat ca fiind un arbore cu functii magice, iar ramurile culese de Ziua Crucii capata calitati miraculoase. Fantanarii le foloseau pentru depistarea izvoarelor subterane iar alti oameni pentru detectarea comorilor ascunse.

In Ziua Crucii nu se lucreaza pe camp sau in casa, pentru a nu atrage primejdiile si nu se consuma alimente sau samburii care au forma unei cruci (peste, usturoi, prune, nuci).

Se spune ca Ziua Crucii aduce leac si pentru pomii neroditori. Oamenii atarna in ramurile pomilor fara de rod vite de castraveti, curpeni de pepene si cruci de busuioc sfintit crezand ca, in modul acesta, vor beneficia de rod bogat in toamna viitoare.

Acum se fac si prognozari meteorologice:
- daca tuna de Ziua Crucii, toamna va fi lunga
- daca cocorii incep sa plece, timpul se va raci in curand
- daca ciorile incep sa chiraie, va cadea bruma
- daca se coc calinele, va fi iarna timpurie

Fiind mare sarbatoare, de Ziua Crucii se impart pomeni pentru cei trecuti pe taramul celalalt. In ulcele noi, impodobite cu fir rosu la toarta, se toarna apa rece de izvor, lapte sau miere, iar deasupra se asaza un colac sau un covrig. Pomana este oferita mai ales copiilor si nevoiasilor, alaturi de o lumanare si un cuvant bun.


În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit acum alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.

 

[anuk]

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GRAVRIIL


Pe data de 8 noiembrie, crestinii ortodocsi si greco-catolici praznuiesc Ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Sarbatoarea inchinata lor dateaza inca din secolul V. La originea ei s-a aflat o simpla sfintire a unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol.

Arhanghelii sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai.

Mihail, al carui nume se traduce prin "puterea lui Dumnezeu", este protectorul ostilor ceresti, primul din ceata Sfintilor Arhangheli.
De aceea, Sfantul Mihail este reprezentat in iconografie si in costum de soldat, ce poarta in mana o sabie, cu varful indreptat spre pamant. El poarta sabie de foc si are rolul de a pazi legea lui Dumnezeu si de a birui puterea vrajmasilor.

Gavriil, al carui nume se traduce prin "Aparatorul meu este Dumnezeu“, este considerat mesagerul vestilor bune.

Potrivit traditiei, el a vestit sfintilor Ioachim si Ana nasterea Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

Chipurile celor doi arhangheli sunt pictate pe usile altarelor bisericesti - Sfantul Mihail este pictat pe usa dinspre nord, iar Sfantul Gavriil pe cea dinspre sud .

Obiceiuri

In sambata dinaintea zilei Sfintilor Mihail si Gavriil se fac praznice pentru pomenirea mortilor, iar finii merg la nasi cu colaci. Ziua de 8 noeimbrie mai este numita si "Napustitul aretilor" sau "Vara Arhanghelilor" care tine doar o zi.
Prima denumire vine de la obiceiul ciobanilor de a amesteca berbecii (aretii) cu oile in aceasta zi; berbecii se "napustesc" asupra oilor pentru imperechere si, de aici numele de "napustitul aretilor". Pe langa "Vara Arhanghelilor" mai sunt inca 3-4 zile mai calduroase, intre 8 noiembrie si 25 decembrie, denumite "vara iernii".

Superstitii din popor

In popor, se spune despre Arhanghelul Mihail ca are putere asupra Soarelui si a Lunii, pe care le elibereaza din puterea dracilor, atunci cand acestia le fura (eclipse). De asemenea, se spune ca are putere asupra sotiei lui Satana, Mamareaua, care vrea sa dea drumul la ger, pe pamant, dintr-odata; Arhanghelul Mihail o tine si da drumul gerului pe indelete, ca sa se obisnuiasca oamenii cu el. La fel se spune ca sta la capul omului care trage sa moara ca sa-i conduca sufletul in Rai; sau la picioarele omului daca acesta se va face bine.

Superstitia spune ca daca faci o turta si o arunci intre oi la "napustitul aretilor" si turta cade cu fata-n sus, vei avea miei multi si sanatosi. De ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este bine sa aprinzi o lumanare ca sa ai "lumina" pe cea lume; e bine sa aprinzi si pentru morti fara lumanare, sinucigasi sau osanditi. Superstitia spune ca cei care lucreaza in aceasta zi, se vor chinui mult inainte de moarte.


http://www.carpinet.net

 

[nita]

Pentru ca se apropie ziua de 30 nov, in care este sarbatorit sf. andrei, si pentru ca tot am avut pe chat o discutie despre demonii care le bantuie unora existenta, iata un articol interesant, care explica intr-o oarecare masura de unde vine "credinta" unora ca demonii, strigoii sau dracii ne bantuie casele.

http://www.adevarul.ro/life/viata/Cui_i-e_frica_de_Noaptea_strigoilor_0_599340613.html

"Morţii-vii care bântuie în Noaptea Sfântului Andrei au apărut din teama omului de rău şi din dorinţa acestuia de a-l ţine departe prin ritualuri.

În ziua de 30 noiembrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, apostol al lui Iisus Hristos şi patron spiritual al românilor. Data se suprapune, însă, cu o sărbătoare precreştină de origine geto-dacică, denumită Ziua Lupului sau Dionisiacele Câmpeneşti. O parte dintre ritualurile străvechi a supravieţuit şi s-a contopit cu obiceiurile creştine, rezultând o seamă de superstiţii şi de tradiţii specifice zilei, dar mai ales serii de Sfântul Andrei.

Astfel, se spune că în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor. Strigoii ies din morminte şi bântuie gospodăriile, sug sângele oamenilor, fură „mana vacilor" şi „rodul livezilor" sau se întâlnesc la răspântii şi se bat cu meliţele şi coasele. Fie că sunt numiţi strigoi, moroi sau pricolici, spiritele rele invocate de aceste superstiţii aparţin unor morţi-vii, care ies din cimitir pentru a-şi bântui duşmanii, iar uneori chiar rudele şi prietenii. Strigoii se întâlnesc în trei nopţi deosebite: de Sfântul Andrei, de Sfântul Gheorghe şi de Sfântul Vasile. În popor, există credinţa că oamenii născuţi sâmbăta au un dar aparate: ei sunt singurii care pot vedea cum bântuie strigoii.

Inexplicabilul ne incită

Apariţia acestor spirite malefice este una specifică copiilor şi popoarelor primitive, spun însă specialiştii. Evident, credinţa este mai puternică la sate, acolo unde comunităţile trăiesc mai izolat de evoluţie şi schimbare, dar nici la oraş lucrurile nu sunt mult diferite, indiferent dacă o recunoaştem sau nu. Totul vine din temerile pe care le avem şi care sunt la fel de naturale ca şi dorinţele. „Gândirea noastră primară este una magică. Ne aşteptăm ca ceea ce vine «din afară» să ne influenţeze şi noi să influenţăm la rândul noastru ceea ce există «în afară». Fricile noastre iau formă de obiectivitate, dorinţele noastre la fel. E o gândire specifică vârstei copilăriei, dar şi popoarelor primitive. Iar românii fac parte dintre cei care
adoptă o astfel de gândire magică", a explicat psihologul Bogdan Lucaciu.

El a mai explicat că nevoia de supranatural, de inexplicabil, se manifestă şi altfel în viaţa oamenilor. Astfel, facem pariuri, mergem la ghicitori sau la vrăjitoare, aruncăm blesteme, descântece şi ne jucăm cu norocul. Ritualul, explică şi psihologul Keren Rosner, este foarte important pentru oameni, mai ales atunci când sunt în faţa unui nou început.

„În psihoterapie, încheierea unei etape, ca de exemplu trecerea peste o relaţie încheiată nefericit, şi începerea alteia se fac urmând anumiţi paşi ritualici. În general, oamenii au nevoie de certitudini atunci când se pregătesc de o nouă etapă în viaţa lor", a precizat specialistul. De asemenea, Rosner spune că în viaţa omului este necesară şi prezenţa răului, dar numai în stare metaforică, adică „să ştim că el există, dar că este departe de noi şi nu ne poate atinge". Tocmai pentru a ţine maleficul cât mai departe, odată cu strigoii a fost „inventat" şi antidotul la apariţia acestora.

Arma „secretă" a ţăranului român, care nu dă niciodată greş, este usturoiul. În special în zona Ardealului, oamenii obişnuiesc să ungă cu acesta tocurile uşilor şi ferestrelor, coteţele şi grajdurile pentru a alunga spiritele rele. Meliţele şi coasele sunt bine ascunse în bătătură pentru a nu încăpea pe mâna lor, iar fetele şi flăcăii se adună pentru „păzitul usturoiului", unde veghează şi petrec pentru a înzestra planta cu puterea necesară îndepărtării primejdiilor.

Nevoia de scepticism

Aceste scenarii explică dorinţa inconştientă de joc, de credinţă, de magie, mai spun specialiştii. Din acest motiv este şi greu de crezut că tradiţiile se vor pierde vreodată. Sau, dacă acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă vor fi înlocuite de noi datini.

„Ne place să ne jucăm, iar Biserica nu face decât să încurajeze lucrurile astea. Minunile, ritualurile, magia sunt cultivate de Biserică. Oamenii nu cred în strigoi, dar au credinţa. Este o nevoie de scepticism pentru a nu crede în aceste lucruri, dar credinţa oferă doar certitudine", a mai spus psihologul Bogdan Lucaciu.

"Există persoane care se tem în mod real de strigoi, dar acestea sunt, exclusiv, cazuri patologice. ''
Keren Rosner psiholog

"Gândirea noastră primară este una magică. Fricile noastre iau formă de obiectivitate, dorinţele noastre la fel.''
Bogdan Lucaciu psiholog

Tradiţiile revin la modă

În acest moment, din obiceiurile specifice Nopţii de Sfântul Andrei, două sunt prezente atât la sat, cât şi la oraş: grâul pus la încolţit, pentru a anticipa belşugul anului care vine, şi usturoiul, ca pază împotriva duhurilor rele, susţine Ioana Popescu, antropolog şi director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român. „Astăzi, lumea este mai apropiată de tradiţiile de Halloween decât de cele legate de Noaptea strigoilor".

Însă, este de părere specialistul, „începe să se facă simţită o nouă tendinţă, aceea de redescoperire a acestor mici gesturi magice şi punerea lor în practică". „Fireşte, chiar dacă practicile străvechi vor fi reluate, ele nu vor fi întocmai ca cele din trecut, ci vor fi adaptate la timpurile moderne. Se observă un interes crescut faţă de mister, faţă de trecut. Iar la această redescoperire a contribuit intens mass-media, care revitalizează aceste practici an de an", a conchis antropologul Ioana Popescu."



Subiectul merita dezbatut mai pe larg, dar ca punct de pornire, articolul de mai sus e foarte bun.

 

[anuk]

În 6 decembrie e ziua mult aşteptată de copii: Sfântul Nicolae – Sânnicoară în Transilvania şi Moş Nicolae în Muntenia. În această zi se fac vrăji, se stabilesc pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de măr, păr, cireş în apă, la căldura camerei, pentru a fi înflorite de Anul Nou. Astfel, se află cum va fi rodul livezilor, iar crenguţa înflorită se foloseste ca sorcovă.

 

[anuk]

Anul Nou la români, între Pluguşor şi vâsc

Anul Nou sau Revelionul la români este plin de tradiţii. Unele autohtone, altele împrumutate. Care sunt obiceiurile sărbătoririi Anului Nou?

Denumirea de Revelion provine din franceză şi înseamnă "veghe". Printre obiceiurilor de Anul Nou se află jocurile, muzica, urările, care înseamnă alungarea răului din anul care a trecut şi întâmpinarea binelui din anul ce urmează.

În ajunul Anului Nou, se merge cu Pluguşorul, obicei legat de speranţa fertilităţii. Tot de Anul Nou se mai colindă cu măşti sub formă de capră, urs sau cerb, iar în dimineaţa noului an, pe 1 ianuarie, se merge cu Sorcova.

Obiceiurile mai cunoscute şi practicate de Anul Nou pe la noi sunt acelea de a face daruri, colaci, slujbe la biserică sau aprinsul candelei.

La trecerea anilor există şi superstiţii. Niciodată un gospodar nu trebuie să măture în ajun de Anul Nou, pentru că alungă prosperitatea. Obiceiul spune că până la miezul nopţii trebuie plătite toate datoriile şi mai mult, nu trebuie daţi bani cu împrumut în noaptea de Revelion.

La trecerea dintre ani este bine ca fiecare să poarte o haină nouă şi ceva roşu sau o altă culoare veselă, care să atragă energiile pozitive. Primul om care va trece pragul în prima zi va influenţa tot anul.

La miezul nopţii, uşile trebuie deschise, pentru ca anul vechi să iasă şi să lase loc celui nou care aduce sănătate, fericire şi mult noroc. De Revelion sunt nelipsite crenguţele de vâsc, care aduc noroc în casă.


Obiceiuri bizare de Anul Nou în lume

Odată cu Anul Nou vin şi cele mai bizare obiceiuri. De Revelion, multe ţări au tradiţii ciudate, menite să aducă noroc, bani sau dragoste locuitorilor. Care sunt cele mai neobişnuite moduri de a întâmpina Anul Nou?


Britanicii au una dintre cele mai ciudate tradiţii de Anul Nou. Prima persoană care intră în casă trebuie să fie un bărbat, pentru că se spune că acest lucru aduce noroc. Primii veniţi aduc de obicei şi mici cadouri. Dacă îţi intră în casă prima dată o femeie, o persoană blondă sau roşcată, vei fi urmărit de ghinion în anul care tocmai a început.

Italienii din Napoli au un obicei şi mai ciudat: în noaptea de Revelion aruncă pe geam obiecte vechi, simboluri ale anului tocmai încheiat. Astfel, obiecte de mobilier, haine sau farfurii ajung în stradă, spre disperarea serviciilor de salubrizare, care au de lucru în timpul nopţii. Tradiţia tinde să dispară însă, întrucât e destul de periculoasă pentru trecători…

Danezii au un obicei care poate fi asociat foarte uşor cu huliganismul: de Anul Nou, ei sparg farfurii de uşile amicilor. Cu cât ai mai multe vase sparte la uşă pe întâi ianuarie, cu atât înseamnă că ai mai mulţi prieteni…

Şi tot danezii intră în noul an sărind de pe scaun la miezul nopţii. Săritura are rolul de a alunga spiritele rele şi de a aduce noroc.

Dacă te prinde revelionul în Puerto Rico, e bine să nu te găsească pe stradă: portoricanii au obiceiul să "spele" vechiul an şi să arunce apă pe fereastră.

Spaniolii în schimb asociază Anul Nou cu strugurii. La miezul nopţii, ei mănâncă 12 boabe de strugure, câte una pentru fiecare bătaie a ceasului. Se spune că fiecare boabă aduce noroc în anul care tocmai a început.

În fine, tot la noroc se gândesc brazilienii, ecuadorienii şi bolivienii. În America Centrală şi de Sud, ca să ai noroc, trebuie să porţi lenjerie specială în ajunul Anului Nou. Dacă porţi roşu, vei avea parte de iubire. Dacă porţi galben, te vei umple de bani…

http://m.rfi.ro

 

[anuk]

Astazi Craciunul pe rit vech, pe pariu ca nu stiti traditiile lor

Potrivit traditiei rusii lipoveni se string acasa, in fata icoanei, unde cinta colinde, de fapt cintece bisericesti in slavona veche, ce vestesc Nasterea Domnului.
in Ajunul Craciunului, pina la miezul noptii, pe mesele rusilor si lipovenilor nu au fost asezate decit mincaruri de post, iar sub fetele de masa s-au pus, potrivit obiceiului, bani si fin, care urmeaza sa fie scoase la Boboteaza, cind finul va fi impartit animalelor din gospodarie.
Traditia cere ca, in Ajunul Craciunului, toti cei care au tinut post sa nu bea si sa nu manince nimic, cu exceptia unei cantitati mici de apa, pina cind apare prima stea pe cer, semn ca festivitatile pot incepe.
Bucatele pregatite sint de post, iar rusii lipoveni numesc aceasta masa "Cina sfinta", ea fiind compusa din 12 feluri de mincare diferite, care amintesc de cei 12 apostoli. Masa este acoperita cu o pinza alba, care aminteste de scutecele pruncului Iisus, iar in mijlocul ei se aprinde o luminare alba mare, simbolul lui Hristos, "Lumina lumii", alaturi de care aseaza o bucata de azima - piine de post - care este denumita "Piinea vietii".
Dupa cina este impodobit "Pomul de Craciun" care pentru cele mai multe dintre familiile rusilor - lipoveni din Delta Dunarii este chiar un pom, in buna traditie pravoslavnica, de esenta tare, taiat din padure, de catre capul familiei, in dimineata Ajunului.
A doua zi, Craciunul, va incepe pentru fiecare crestin ortodox de rit vechi, care se respecta, la biserica, cu liturghia. Apoi, la prinz familiile se reunesc din nou la masa traditionala, unde lumea se bucura si serbeaza nasterea Mintuitorului cu meniuri traditionale preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, peste, ciorbe si borsuri, "zacusti" si "blinii", totul stropit din abundenta cu stacane cu vin rubiniu si vodca. Pe inserat isi fac aparitia de aceasta data cetele de colindatori care vestesc din nou Nasterea Domnului Iisus, urind gazdelor sanatate, fericire si recolte manoase in anul ce va veni peste zece zile.

 

[anuk]

Mi-a amintit Angela de ''Miercurea cenusii ''o zi cu obiceiuri necunoscute in ortodoxie,dar f interesante.




Miercurea Cenuşii: poarta de intrare în Postul Mare


Autor: Lawrence E. Mick
Traducere: Radu Capan
Sursa: AmericanCatholic.org

Se ştie că una dintre zilele de peste an care strâng cei mai mulţi credincioşi este Miercurea Cenuşii. Deşi nu este o zi de sărbătoare obligatorie, mulţi oameni nu ar lăsa să treacă această zi fără să ajungă la biserică pentru a fi marcaţi pe frunte cu semnul crucii cu cenuşă. Chiar şi oamenii care vin rar la Biserică peste an fac efortul de a veni în Miercurea Cenuşii. Cum a devenit această practică o parte atât de importantă pentru atât de mulţi credincioşi? Cine a venit cu ideea acestui ritual destul de ciudat? Cum explicăm popularitatea murdăririi frunţii noastre cu cenuşă, pentru ca apoi să mergem toată ziua cu murdărie pe faţă? Cei care nu cunosc acest obicei al nostru ne arată spre frunte spunându-ne că ne-am murdărit, aşteptându-se ca noi să ne spălăm imediat, dar mulţi catolici poartă acea cenuşă întreaga zi.

Cenuşa în Biblie

Cenuşa pe frunte - un obicei cu rădăcini biblice
Originea obiceiului folosirii cenuşii în ritualuri religioase se pierde în negura preistoriei, dar găsim referinţe la această practică în tradiţia noastră religioasă descrisă în Vechiul Testament. Profetul Ieremia, de exemplu, cheamă la pocăinţă astfel: “Fiica poporului Meu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuşă pe cap” (Ieremia 6,26). Profetul Isaia, pe de altă parte, critică folosirea sacului şi a cenuşii, ca fiind nepotrivite pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu, dar astfel el ne arată că această practică este binecunoscută în Israel: “Este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?” (Isaia 58,5). Profetul Daniel îi cere lui Dumnezeu să salveze Israelul, cu sac şi cenuşă ca semn al pocăinţei Israelului: “Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune şi în rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă” (Daniel 9,3).

Poate cel mai cunoscut exemplu de pocăinţă din Vechiul Testament implică de asemenea sac şi cenuşă. Când profetul Iona ascultă în sfârşit porunca lui Dumnezeu şi predică în marea cetate Ninive, predicarea lui este uimitor de eficientă. Cuvintele mesajului său sunt duse până la rege. “Şi a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă” (Iona 3,6). În cartea Iuditei găsim acte de pocăinţă care specifică faptul că cenuşa era pusă pe capetele oamenilor: “Şi tot Israelul, bărbaţi, femei şi copii, locuitori ai Ierusalimului, au căzut cu faţa la pământ în templu, şi-au presărat cenuşă în cap şi au întins mâinile înaintea Domnului” (Iudita 4,11; vezi şi 4,15 şi 9,1).

Chiar înainte de perioada Noului Testament, rebelii care luptau pentru independenţa evreilor, macabeii, se pregăteau pentru luptă folosind cenuşă: “Şi au postit în ziua aceea şi s-au îmbrăcat cu saci şi cenuşă au pus pe capetele lor şi şi-au rupt hainele” (1Macabei 3,47; vezi şi 4,39). În Noul Testament, Isus se referă la folosirea sacului şi cenuşii ca semne ale pocăinţei: “Vai ţie, Corazin, vai ţie, Betsaida! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi în Sidon minunile săvârşite în voi, de mult ar fi făcut pocăinţă în sac şi cenuşă” (Matei 11,21; Luca 10,13).

Cenuşa în istoria Bisericii

În ciuda tuturor acestor referinţe din Scriptură, există puţine relatări privind folosirea cenuşii în Biserică în primul mileniu de creştinism. Thomas Talley, un expert în istoria anului liturgic, afirmă că prima liturgie databilă clar a Miercurii Cenuşii, în care se vorbeşte despre presărarea cenuşii, se găseşte într-o carte liturgică din anul 960. Înainte de aceasta, cenuşa a fost folosită ca semn de admitere în Ordinul Penitenţilor. În secolul al VI-lea, ritul mozarabic spaniol cerea marcarea frunţii cu cenuşă când se accepta o persoană grav bolnavă în Ordinul Penitenţilor. La începutul secolului al XI-lea, abatele Aelfric nota că există obiceiul ca toţi credincioşii să ia parte la o ceremonie în Miercurea dinaintea Postului, care includea impunerea cenuşii. Spre sfârşitul acelui secol, Papa Urban al II-lea cerea folosirea generală a cenuşii în acea zi. Doar mai târziu această zi avea să fie numită Miercurea Cenuşii.

La început, clericii şi bărbaţii aveau cenuşa presărată pe capetele lor, în timp ce femeilor li se făcea semnul crucii cu cenuşă pe frunte. În cele din urmă însă ritualul folosit pentru femei a ajuns să fie folosit şi pentru bărbaţi. În secolul al XII-lea, s-a dezvoltat regula ca cenuşa să fie obţinută prin arderea ramurilor de palmier de la Duminica Floriilor din anul anterior. Multe parohii îi invită şi astăzi pe credincioşi să vină cu aceste ramuri de palmier la biserică, înainte să înceapă Postul, pentru un ritual de ardere a acestor ramuri după Liturghie.

Ordinul Penitenţilor

Se pare astfel că folosirea cenuşii la începutul Postului Mare este o extindere a folosirii cenuşii la cei care intrau în Ordinul Penitenţilor. Această practică a caracterizat celebrarea Sacramentului Spovezii de-a lungul celei mai mari părţi a primului mileniu din istoria Bisericii. Cei care comiseseră păcate grave şi le mărturiseau Episcopului sau reprezentantului său şi primeau o penitenţă care trebuia îndeplinită într-o perioadă de timp. După încheierea penitenţei, aceste persoane erau reconciliate de către Episcop printr-o rugăciune de iertare ce se făcea în mijlocul comunităţii.

În perioada în care trebuiau să îşi îndeplinească penitenţele, penitenţii aveau adesea locuri speciale în biserică şi purtau haine specifice, care indicau statutul lor. Asemenea catecumenilor care se pregăteau pentru Botez, şi ei erau adesea scoşi din biserică după Liturghia cuvântului. Acest întreg proces semăna cu itinerariul de convertire al catecumenilor, deoarece Biserica vedea căderea în păcate grave după Botez ca un semn al faptului că persoana în cauză nu se convertise cu adevărat. Penitenţa era o a doua încercare de încurajare a acelei convertiri. De fapt Părinţii Bisericii primare numeau Spovada ca “al doilea Botez”.

Postul s-a dezvoltat în Biserică pe măsură ce întreaga comunitate se ruga şi postea pentru catecumenii care se pregăteau pentru Botez. În acelaşi timp, acei membri ai comunităţii care erau deja botezaţi se pregăteau să îşi înnoiască la Paşti promisiunile de la Botez, alăturându-se astfel catecumenilor în căutarea aprofundării propriei convertiri. Era natural deci ca Ordinul Penitenţilor să se concentreze pe Postul Mare, Spovada fiind adesea celebrată în Joia Mare, pentru ca cei tocmai reconciliaţi cu Dumnezeu să poată să ia parte la liturgiile Triduumului. Cu Postul Mare ca o perioadă în mod evident centrată pe Botez, Spovada şi-a găsit de asemenea un loc aici.

Schimbarea înţelegerii Postului Mare

Cu dispariţia catecumenatului din viaţa Bisericii, modul în care oamenii au înţeles perioada Postului Mare s-a schimbat. În Evul Mediu, accentul nu mai era atât de evident pus pe Botez. În schimb se sublinia foarte mult patima şi moartea lui Cristos. Arta medievală a reflectat această centrare tot mai mare pe suferinţele Mântuitorului; la fel şi pietatea populară. Postul Mare a devenit un timp de recunoaştere a propriei noastre vine pentru păcatele ce au condus la patima şi moartea lui Cristos. Pocăinţa era astfel văzută ca o cale de evitare a pedepsei pentru păcat mai mult decât ca o cale de înnoire a angajamentelor baptismale.

Dispariţia treptată a Ordinului Penitenţilor a făcut ca în timp folosirea cenuşii să nu mai aibă legătură cu contextul originar. Accentul pus pe penitenţa personală şi pe Sacramentul Spovezii a continuat în Postul Mare, dar legătura cu Botezul nu mai era evidentă pentru majoritatea credincioşilor. Aceasta se reflectă în formula care a ajuns să fie asociată cu impunerea cenuşii: “Aminteşte-ţi că din ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce!” Acest text evidenţiază mortalitatea noastră, fiind un îndemn la a lua în serios chemarea la pocăinţă, fără să se întrevadă prea mult vreo semnificaţie baptismală. Această subliniere a mortalităţi este în ton cu experienţa de viaţă din Evul Mediu, când ameninţarea cu moartea era mereu prezentă. Mulţi oameni mureau de foarte tineri, iar diferitele molime făceau moartea şi mai răspândită.

Miercurea Cenuşii după Conciliul Vatican II

Conciliul Vatican II (1962-65) a invitat la o înnoire a Postului Mare, prin redescoperirea străvechiului său caracter baptismal. Această redescoperire a fost în mod special promovată de refacerea catecumenatului cerut de Ritualul Iniţierii Creştine a Adulţilor (1972). Pe măsură ce catolicii interacţionau tot mai mult cu catecumenii în etapa finală a pregătirii lor pentru Botez, ei au început să înţeleagă Postul Mare ca o perioadă de pregătire baptismală şi de înnoire baptismală.

Dat fiind că Miercurea Cenuşii marchează începutul Postului Mare, este evident că şi pentru această zi a început redescoperirea dimensiunii baptismale. O aluzie ne-o dă a doua formulă ce se spune la impunerea cenuşii: “Întoarceţi-vă de la păcat şi credeţi în Evanghelie”. Deşi nu se menţionează explicit Botezul, această formulă ne aminteşte de promisiunile făcute la Botez, de a respinge păcatul şi de a ne mărturisi credinţa. Este o chemare clară la convertire, la acea mişcare de îndepărtare de păcat şi de apropiere de Cristos, pe care trebuie să o facem în mod repetat de-a lungul vieţilor noastre.

La început de Post Mare, Miercurea Cenuşii ne cheamă la un itinerar de convertire ce marchează toată această perioadă. În timp ce catecumenii intră în ultima etapă a pregătirii lor pentru Sacramentele pascale, noi suntem chemaţi să mergem alături de ei, pentru ca să fim pregătiţi să ne înnoim promisiunile baptismale la sosirea Paştilor.

Lecturile pentru Miercurea Cenuşii

Lecturile din Miercurea Cenuşii subliniază această chemare la convertire. Prima lectură din profetul Ioel este o chemare la întoarcerea la Domnul “cu post, cu plâns şi cu tânguire”. Ioel ne aminteşte că Dumnezeu este “milostiv şi îndurător, îndelung răbdător şi plin de bunătate, şi nu se bucură de pedeapsa pe care a trimis-o asupra voastră”, invitându-ne astfel să fim încrezători în iubirea lui Dumnezeu în timp ce căutăm să ne înnoim viaţa cu Dumnezeu. Este important să observăm faptul că Ioel nu cheamă doar la convertirea personală. Apelul său este unul către tot poporul, aşadar el spune: “Sunaţi din trâmbiţă în Sion, rânduiţi un timp de post sfânt, chemaţi pe toţi la adunare! Strângeţi poporul, vestiţi o adunare sfântă; aduceţi-i pe bătrâni, strângeţi copiii, chiar şi pe pruncii de la sân!” Intrând în acest timp de înnoire, noi ne unim cu întreg poporul lui Dumnezeu, pentru că cu toţii avem nevoie de o continuă convertire şi suntem chemaţi să ne susţinem unii pe alţii pe acest drum. Imitându-i pe cei care se alăturau Ordinului Penitenţilor în trecut, noi toţi devenim o comunitate de penitenţi ce caută să se apropie tot mai mult de Dumnezeu prin pocăinţă şi înnoire.

Cu un ton diferit, dar nu mai puţin imperativ, Sf. Paul ne imploră în a doua lectură: “împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” “Acum”, insistă el, “este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. Timpul întoarcerii la Domnul este deci acum, în acest timp sfânt, chiar în această zi. Cât priveşte Evanghelia din Miercurea Cenuşii, ea ne dă sfaturi despre cum să acţionăm în timpul Postului Mare. Isus vorbeşte despre principalele trei discipline pentru această perioadă: pomana, rugăciunea şi postul. Toate aceste activităţi spirituale, ne învaţă Isus, trebuie să fie făcute fără dorinţa de a primi recunoaştere din partea altora. Ideea nu este că trebuie să ne rugăm doar singuri, nu şi în comunitate, de exemplu, ci că nu trebuie să ne rugăm pentru ca alţii să spună cât de sfinţi suntem. Acelaşi lucru se aplică şi postului şi operelor de caritate; ele nu trebuie să fie ascunse ci trebuie făcute din iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni, nu pentru a fi văzuţi de ceilalţi.

Există desigur o anumită ironie în folosirea acestei Evanghelii, care ne spune să ne spălăm feţele ca să nu arătăm oamenilor că postim, tocmai în ziua în care noi umblăm cu cenuşă pe frunte. Avem în fapt o nouă ocazie de a face ceea ce ne spune Isus: să nu participă la ritualuri religioase doar de ochii lumii. Noi purtăm cenuşa nu pentru a ne proclama sfinţenia ci în semn de recunoaştere a apartenenţei noastre la comunitatea păcătoşilor care caută pocăinţa şi înnoirea.

De la cenuşă la izvor

Chemarea la convertirea continuă reflectată în aceste lecturi este şi mesajul cenuşii. Noi parcurgem Postul Mare de la cenuşă la izvorul baptismal. Ne “murdărim” feţele în Miercurea Cenuşii şi suntem curăţaţi în apele izvorului. Mai profund, îmbrăţişăm nevoia de a muri faţă de păcat şi egoism la începutul Postului Mare pentru ca să putem ajunge la viaţa deplină în Cel Înviat la Paşti. Când primim cenuşa pe frunte ni se aminteşte cine suntem. Ne amintim că suntem făpturi pământeşti (“Aminteşte-ţi că din ţărână eşti”). Ne amintim că suntem fiinţe muritoare (“şi în ţărână te vei întoarce”). Ne amintim că suntem botezaţi. Ne amintim că suntem pelerini într-un itinerar al convertirii (“Întoarceţi-vă de la păcat şi credeţi în Evanghelie”). Ne amintim că suntem membre ale Trupului lui Cristos (şi “murdăria” de pe frunţile noastre va proclama această identitate şi altora).

Înnoirea conştientizării a cine suntem cu adevărat în faţa lui Dumnezeu reprezintă inima întregii experienţe a Postului Mare. Este atât de uşor să uităm, şi astfel cădem în obiceiuri păcătoase, în moduri de gândire şi de trai care sunt contrare voinţei lui Dumnezeu. În această privinţă suntem asemenea ninivitenilor din istoria lui Iona. Ticăloşia lor a fost cea care l-a făcut pe Dumnezeu să îl trimită pe Iona să le predice. Iona s-a opus acelei misiuni şi s-a trezit în ape adânci. Salvat de un peşte mare, Iona a ascultat ce i-a cerut Dumnezeu şi a predicat în Ninive. Predicarea sa a ajuns la urechi şi inimi deschise, după cum dovedeşte faptul că într-o singură zi a convertit întreaga cetate.

De la începutul Postului, cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă la convertire. Dacă ne deschidem urechile şi inimile spre acest cuvânt vom fi asemenea ninivitenilor nu doar în păcătoşenia lor ci şi în întoarcerea lor la Dumnezeu. Acesta este, spus pe scurt, scopul Miercurii Cenuşii!


http://lumea.catholica.ro

 

[anuk]

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în ziua de Mucenici

Se povesteşte
că, în dimineaţa asta, patruzeci de sfinţi au bătut cu ciomegele în pământ ca să intre gerul, iar alţi patruzeci au făcut acelaşi lucru ca să scoată afară căldura şi să răsară iarba verde.Marcată în calendarul ortodox cu o cruce neagră, ziua de azi aduce în casele românilor sărbătoarea creştină a Sfinţiilor 40 de mucenici din Sevastia, laolaltă cu străvechi practici de pomenire a moşilor de neam şi de provocare a primăverii. Cărţile sfinte spun că pe vremea împăratului Lichinie, în Sevas­tia, cetatea Armeniei, trăia un voievod cumplit pe nume Agricolae şi că acesta avea o armată formată din 40 de soldaţi, toţi creştini. Prinzând de veste, voievodul i-a silit să se lepede de dreapta credinţă pentru a se închina idolilor. Refuzând să o facă şi încălcând astfel porunca, soldaţii au fost supuşi unor torturi de neimaginat. Au fost ţinuţi o noapte într-un râu îngheţat, le-au fost zdrobite fluierele picioarelor, iar după ce şi-au luat cununa muceniciei de la Hristos, trupurile lor au fost arse pe rug şi aruncate într-un râu.

În calendarul popular, săr­bă­toa­rea poartă numele de Mucenicii, Mă­ci­nicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii sau Sâmbra plugului, ultima denumire evocând începutul noului an agricol. În unele locuri se crede că Ba­bele, capricioase şi imprevizibile, mai zăbovesc încă trei zile pe la noi însă, în majoritatea zonelor, începând de astăzi, Zilele Babelor lasă locul Zilelor Moşilor. Despre acestea se spune că ar fi mai bune, mai căl­du­roa­se şi mai senine precum sufletul Mo­şi­lor. Mucenici sunt spiritele acestor stră­moşi mitici, cărora femeile le pre­gă­tesc şi le aduc ofrandă preparate ri­tuale ce urmează a fi consumate în con­text ceremonial sau împărţite de pomană la biserică. Poartă numele de mucenici, măcinici, brânduşi, brân­duşei, bradoşi, sfinţi şi sfinţişori, şi au forma de opt, de albină, de po­rum­bel sau chiar de om, ecou prin vea­curi al sacrificiilor rituale umane, atestate în ceremoniile Anului Nou, celebrat în vechime la echinocţiul de primăvară.

În fiecare an, la 9 martie, se aprin­de focul echinocţial de Mucenici, numit şi Focul Sfinţilor. Proiecţie simbolică a soarelui pe pământ, focul arde anotimpul cel vechi şi îm­bă­trâ­nit, pentru a-l face să renască pe cel nou, aducător de vigoare şi viaţă. Totoda­tă, are un rol apotropaic, fertilizator şi magic. Copiii sar peste focurile aprinse în fiecare ogradă, pentru a fi feriţi de boli, femeile presară cenuşa de jur-împrejurul gospodăriei, formând un cerc protector împotriva şerpilor, bărbaţii întreţin flăcările cât mai mult timp, cu credinţa că, astfel, îi încălzesc pe cei 40 de Mucenici…

Astăzi are loc şi "retezatul stupilor", adică se scot stupii afară, se cu­ră­ţă fagurii şi se recoltează mierea, fo­losită acum în scop ceremonial. Din ea se prepară fel de fel de leacuri bă­beşti şi tot cu ea se îndulceşte ra­chiul, consumat în beţia rituală în­gă­duită de Mucenici. Apoi se ung stu­pii cu rachiu pentru ca să se în­mul­ţeas­că roiul şi se împart de pomană mu­ce­nici (în formă de albină) şi miere. Dacă tot am pomenit de beţia ri­tua­­lă, trebuie să amintim faptul că astăzi tradiţia cere să bem 40 de pahare cu vin sau – dacă nu ne ţin puterile – să gustăm de 40 de ori din licoarea magică aducătoare de sânge nou, sănătate şi vigoare.

Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii, până la mijlocul veacului trecut, încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină. Aceasta se organiza de bucurie că ritualul a fost împlinit în ciuda faptului că "una din grijile strigoilor este să împiedice pe oameni la pornitul plugului". (T. Pamfile)

Nu trebuie să uităm că toţi oamenii care nu au nume de sfinţi îşi serbează astăzi onomastica, iar tot ce semănăm azi va rodi de 40 de ori mai mult, că, dacă nu respectăm sărbătoarea, vom boli 40 de zile, că aşa cum va fi vremea, o vom avea şi în următoarele 40 de zile.


http://www.jurnalul.ro

 

[anuk]

TRADIŢIE DE EXCEPŢIE: Balul izmenelor la gugulani



Autor: Petrişor Cană

O sărbătoare legendară pentru localnici, însă mai puţin cunoscută oamenilor din întreaga ţară are loc, în fiecare an, în judeţul Caraş-Severin. Se numeşte “Balul izmenelor” şi este prilej de bucurie în multe din comunele locuite de gugulani, localnici denumiţi aşa după Vârful Gugu, cel mai înalt dintre vârfurile Munţilor Godeanu.



În zona Caransebeşului, e greu să nu nimereşti în Armeniş, comună care are o tradiţie, de Lăsata Secului, înaintea Postului Mare. În fiecare an, se organizează “Balul izmenelor”.

Păstrătorii tradiţiei

“Cum adică izmene?”, am întrebat. Ne gândeam la acei indispensabili necesari protecţiei împotriva frigului. “Nu!”, răspunde un localnic. “Este vorba despre acei pantaloni din îmbrăcămintea tradiţională a bărbaţilor care participă la un bal, o horă, dacă vreţi, în cadrul căreia toţi vin îmbrăcaţi în costume populare”, a fost explicaţia lui Gheorghe Stepănescu, unul dintre gugulani. Astfel de festivităţi au loc în toată "zona Caraşului". Fiecare comună păstrază tradiţia, iar portul popular este nelipsit în orice casă.

Costume făcute de mână

De Lăsata Secului, înaintea Postului Paştelui, se adună oamenii la Căminul Cultural. Obligatorie este ţinuta populară. Conform tradiţiei, de la copil până la bătrân, toţi vin “echipaţi” în costum naţional. “Sunt făcute de mână. Fiecare şi le face acasă. Obligatoriu, toţi cei care participă la bal se îmbracă într-un astfel de costum”, a explicat Ana Hurduzău, o localnică de 54 de ani. “Izmenele” reprezintă, de fapt, pantalonii tradiţionali ai gugulanilor, parte a costumului popular. “Aşa a rămas din popor. Denumirea de izmene”, a adăugat Ghiţă Stepănescu.

De “Mărţişor”, costume dichisite

Ana Hurduzău a mai povestit că la “Balul izmenelor” nu sunt permise costumele “la modă”. “Sunt mai multe sărbători, baluri, care se fac în comună. Tinerii şi tinerele mai adaugă fel de fel de paiete sau ornamente la costumele tradiţionale. La acest bal, însă, se păstrează tradiţia costumelor vechi, fără înflorituri”, a explicat Ana Hurduzău. Un alt bal care se organizează anual, povesteşte localnica, este cel al “Mărţişorului”. “Acolo, fetele şi băieţii se îmbracă tot în costume populare, dar dichisite cu fel de fel de înflorituri sau paiete. Fiecare se întrece să îl facă cât mai frumos”, a explicat femeia.

Copiii din Sat Bătrân

Fiecare sărbătoare a “Balului izmenelor” din Armeniş este precedată de un spectacol al copiilor din zonă. Tradiţional, ei sunt îmbrăcaţi în costume populare. După ce micuţii îşi termină reprezentaţia, în joc intră bătrânii. De obicei, primarul începe “Brâul”, joc definitoriu în zona Banatului, cu care începe orice petrecere.

Urmează, rând pe rând, “Hora”, “Ardeleana”, “Joc de Doi” şi “Sârba”. “Avem chiar şi un ansamblu renumit, Armenişana”, se laudă Ana Hurduzău. Anul trecut, “Balul izmenelor” a avut loc în localitatea Sat Bătrân, care aparţine comunei Armeniş, un sat în care trăiesc foarte mulţi copii. “A fost căminul cultural în renovare şi s-a făcut balul aici, în Sat Bătrân. De obicei, se organizează la căminul din Armeniş”, a explicat Alina Stepănescu, soţia lui Ghiţă Stepănescu.

Mireasa e “mireasă” până la miezul nopţii

Portul tradiţional este nedespărţit de tradiţia locului în Armeniş. Cele două femei, Ana Hurduzău şi Alina Stepănescu, au povestit că, şi la nunţi, mirele şi mireasa se îmbracă în costume populare. “Până la miezul nopţii, mireasa stă îmbrăcată în rochia albă, la modă acum. Însă, după aceea, se îmbracă în costumul tradiţional. Aşa e la noi”, au povestit femeile gugulanilor.

Mitropolitul Banatului, întâmpinat călare

La sfinţirea bisericii din Sat Bătrân, au povestit, mândri de ei, localnicii, a venit însuşi Mitropolitul Banatului. “L-au aşteptat cu un alai tocmai de la Drumul European. Şi sunt ceva kilometrii până la biserică. Cinci cai şi oameni în costume populare l-au condus, conform tradiţiei”, a povestit Ghiţă Stepănescu.

“Spaţiul” Gugulanilor

Gugulanii trăiesc în spaţiul localizat şi delimitat de Valea Bistrei (Bucova -Caransebeş), Valea Timiş-Cerna (Caransebeş-Teregova), Valea Ruscă, Valea Hidegului, Munţii Godeanu (vârfurile Dobrei - 1928 metri, Olanele -1989 metri, Godeanu- 2229 metri, Gugu- 2291 metri, Baicu - 2132 metri, Pietrii-2192 metri). “Mai încolo sunt băcuii, denumiţi aşa după traista pe care o poartă, bătăcui”, a povestit un alt localnic din Sat Bătrân. “Aia mare e straiţă, iar ăleia mici îi zice bătăcui”, a explicat Ana Hurduzău.



http://www.evz.ro/detalii/stiri/traditie-de-exceptiebalul-izmenelor-la-gugulani-971969.html

 

[anuk]

Datini, obiceiuri, traditii si superstiti de BunaVestire

Bunavestirea se sarbatoreste in data de 25 martie.

Bunavestire a Fecioarei Maria, este ziua aducatoare de veste buna omenirii si mai este numita si ziua Zamislirii Domnului. In calendarul popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenia sau Ziua Cucului.
Se spune ca in ziua de Bunavestire, arhanghelul Gavril, a venit in cetatea Nazaret si i-a vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasa de Dumnezeu sa dea nastere Mantuitorului Hristos. I-ar fi grait asa: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine! Duhul Sfant va veni asupra ta si puterea Celui preainalt te va umbri.”

Iata principale, datini, obiceiuri, traditii si superstiti ale zilei de Bunavestire:
- Este ziua in care se spune ca va canta pentru prima data cucul, cel care vesteste lucruri importante in viata omului, el fiind perceput ca o pasara cu stramos mitic, cu puternic substrat erotic si ce care anunta venirea primaverii
- Se spune ca cel care aude cantecul cucului, daca numara de cate ori canta, va sti cati ani mai are de trait.
- Fetele si baietii necasatoriti, pot intreba cucul in cat timp se vor casatorii. “Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Daca acesta tace, inseamna ca va fi repede, dar daca incepe sa cante, trebuie sa numeri de cate ori canta ca sa vezi in cati ani te casatoresti
- Este bine sa ia in aceasta zi bani in buzunar, sa fii imbracat in haine curate, pentru a te gasi asa cantatul cucului, caci daca te prinde cantatul altfel, nu vei beneficia de aceste lucruri tot anul.
- Nu este bine ca sa te prinda cantatul cucului cu stomacul gol si nici nu este bine sa auzi cantecul venind din spate sau din partea ta stanga, caci inseamna ca aduce vesti proaste.
- nu ai voie sa te certi ca este mare pacat, iar cine se cearta in aceasta zi, va avea necazuri tot anul
- pentru ca roadele sa fie bogate in livezi, pomii se ameninta cu toporul si se stropesc cu tuica
- nu se pun ouă sub closca fiindca puii vor iesi cu cate doua capete si patru picioare
- oule ouate in ziua de Bunavestire se spune ca nu sunt bune de mancat
- este bine sa se puna sare si paine pe pragul usi, pentru a aduce liniste in casa si a da hrana ingerilor
- se face foc in livada ca sa se dezmorteasca pomii
- se fac focuri mari cu toate lucrurile de prisos adunate de prin case, si focurile dureaza pana in zori.
- casele si lucrurile sa afuma pentru a alunga blestemele si gandurile negre.
- se topeste zapada si cu apa obtinuta se spala pe cap, caci se spune ca vei fi aparat de toate racelile iar durerile o sa-ti treaca ca si luate cu mana
- daca ziua de Bunavestire este o zi cu ceata, primavara va fi calduroasa.
- se spune ca asa cum este ziua de Bunavestire, asa va fi si in ziua de Pasti.
- este bine sa mananci peste ca sa fii sanatos si vioi ca pestele in apa.
- pescarii nu trebuie sa arunce in aceasta zi mamaliga la pesti, caci vor murii pestii.

Se spune ca vrajitoarele au putere mare in ziua de Bunavestire. Ele pot sa faca o mamaliga cu porumb rasnit proaspat iar cu aceasta mamaliga pot ucide pestii din lacuri, pot opri rodul pomilor si lua laptele vacilor.
Pentru a preintampina toate aceste necazuri, trebuie sa afumati toata casa cu tamaie de la pastele trecut sau de la o sarbatoare mare.
Un alt efect in combaterea vrajilor il are si lenjeria purtata in aceasta zi pe dos sau o ceapa aruncata pe fereastra in timp ce se spune: ,, Na, uite, ia de aici de pomana sufletului vrajitoarelor’’.


http://www.codrosu.ro

 

[anuk]

Sărbătoarea Paştelui este marcată, la români, de o îmbinare pitorească între vechile tradiţii păgane ale poporului şi ritualurile creştine care, venind mai apoi, au fost uşor asimilate în folclorul românesc datorită numeroaselor asemănări cu credinţa religioasă anterioară.

Sâmbăta Mare marchează încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului şi inaugurează o vreme a renaşterii, învierii şi reinvigorării speranţei şi împlinirii întru Dumnezeu.

După o perioadă de degradare a timpului, de instaurare chiar a haosului cât timp trupul lui Hristos a fost în mormânt, Sâmbăta Mare face trecerea către un timp al reinstiturii ordinii şi echilibrului în lume.

Pentru oamenii de altădată, unul din momentele trăite cu cea mai mare intensitate era Noaptea Sfântă a Învierii, în noaptea aceasta desfăşurându-se o mulţime de datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de Învierea Domnului, potrivit site-ului traditionalromanesc.com.

Când se înnopta afară, prin curţile bisericilor se aprindeau focuri mari, oamenii spunând că aşa se păzeşte Paştele; unii oameni stăteau acolo pentru a vedea comori arzând şi cum se deschid cerurile. În fapt, focurile acestea, ca şi cele făcute pe dealurile mari din preajma satelor, aveau menirea de a ajuta Soarele să urce cât mai mult pe bolta cerească, să dea cât mai multă lumină şi căldură. Potrivit mentalităţii arhaice, în fiecare casă trebuia să ardă lumina până la ziuă.

La miezul nopţii se trăgeau câteva focuri cu puşca, acest obicei amintind că, pe vremuri, Anul Nou se sărbătorea primăvara. Când auzeau acest semnal, oamenii se trezeau, având grijă să calce pe un aşternut, altfel credeau că îi vor ustura tălpile peste vară!

Toţi ai casei şi mai ales fetele mari se spălau într-un lighean în care, pe lângă apă, se mai aflau un ou roşu, câţiva bănuţi de argint şi un fir de busuioc. Coşul cu pască şi cu alte obiecte era dus la biserica de capul familiei; în acest coş se puneau, uneori, şi fundul pantalonilor unui bărbat, resteiele de la plug şi o bucată din cămaşa unei fete ce avusese prima menstruaţie, toate fiind, se zice, bune de leac.

Despre cei care, sănătoşi fiind, nu vroiau să meargă la Înviere, se spunea că se vor îmbolnăvi şi vor fi în nevoi până la Paştele următor; de altfel, în afara copiilor mici, nimeni nu avea voie să doarmă în această noapte sfântă! Mai mult, despre copiii născuţi în noaptea aceasta şi în Săptămână Luminată se credea că sunt norocoşi.

În biserică, când preotul spunea prima dată „Hristos a Înviat!” fetele bătrâne ziceau repede „Eu să joc înainte!”, sperând să fie jucate la hore şi să se mărite o dată şi ele; vânătorii şi pescarii răspundeau la „Hristos a Înviat!” cu „Vânat (peşte) prind!”

Unele fete mari veneau la biserică cu un ou roşu în sân, crezând că vor fi roşii în obraji, în timp ce altele lipeau coji de ouă roşii pe la uşile caselor, asta în speranţa că le vor călca pragul peţitorii mai degrabă.

Spre dimineaţă, oamenii prindeau a veni spre case cu lumânările aprinse, prima oprire fiind în grajd, aici atingând capul vitelor cu păscăriţa în care se afla pasca. Apoi, în casă, se gusta câte puţin din alimentele sfinţite.

Înainte sau la sfârşi­tul mesei, bărbatul ciocnea un ou roşu cu nevasta, apoi cu copiii, la urmă ciocnind fiecare cu cine vroia. Făcând aşa credeau că se vor întâlni şi pe lumea cealaltă.

Bucuroşi că au mai fost părtaşi încă o dată la Învierea Domnului, oamenii se culcau liniştiţi; dacă se întâmpla cuiva să moară în somn se ştia că acela va merge direct în rai, oricât de multe păcate ar fi avut, deoarece se spunea că din Noaptea Învierii şi până la Rusalii raiul este deschis, iar iadul încuiat.




http://www.ghimpele.ro




Obiceiuri şi tradiţii de Paşti


În Bucovina, fetele se stropesc cu busuioc muiat în apă

Băieţii de prin părţile Bucovinei merg în ziua de Paşti pe la casele fetelor şi adună ouă.

Dacă sunt zece băieţi, zece ouă trebuie să primească. Fetele, îmbrăcate în straie de sărbătoare, se udă cu busuioc muiat în apă, semn că sunt măritate. Pe celelalte, le udă feciorii. Apoi le fură câte un sărut pe obraz şi încep cu toţii să petreacă

Tot prin părţile Bucovinei se povesteşte că în prima zi de Paşti nu se mănâncă ouă şi nici nu se doarme. Somnul trebuie alungat, altfel tată vara picăturile de ploaie îţi vor uda fânul. În dimineaţa Paştelor, fecioarele spală limba clopotelor cu apă curată, apoi se spală cu acea apă pe faţţă pentru a fi şi mai frumoase.

Tradiţia spune că apa trebuie adusă de un flăcău care, în drumul său, de la fântână până la biserică, nu a vorbit cu nimeni.

Şi în Ardeal, încă, se păstrează un obicei vechi de peste o sută de ani – Ciocota

Bărbaţii din Ardeal se pregătesc încă din Joia Mare pentru ziua de Paşti. După vopsirea ouălor, ei şi le aleg pe cele cu care vor participa la Ciocota – concursul de ciocnit ouă, un obicei moştenit din bătrâni. Desigur, bătrânii satului sunt cei mai pricepuţi. Trecerea timpului i-a învăţat că dacă hrăneşti găinile negre cu anumite tărâţe şi ierburi, ouăle vor fi rezistente.

În prima zi de Paşti, după slujba de la amiază, localnicii se întrec în ciocnitul ouălor roşii. Potrivit tradiţiei deprinse de la bunici, fiecare participant la “ciocotă” vine de acasă cu un coş sau cu o pungă cu 30-40 de ouă. Câştigătorul însă, pe lângă ouă se alegea şi cu privirile galeşe ale fetelor.

În Campulung Moldovenesc, oamenii se aşează în cerc şi spun rugăciuni de binecuvântare a bucatelor duminica Paştilor, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşează în cerc, cu lumânările aprinse în mână şi aşteaptă venirea preotului pentru a binecuvânta bucatele din coşul pascal.

Fiecare gospodar are în coşul pascal o farfurie pe care sunt frumos aşezate simbolurile bucuriei pentru tot anul. Seminţele de mac (ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făina (pentru ca rodul grâului să fie bogat), ceapa şi usturoiul (pentru a fi protejaţi de insecte). Pasca, brânza, ouăle roşii, banii, florile, peştele afumat, sfecla roşie cu hrean şi prajiturile se aşează deasupra farfuriei iar preotul începe sfinţirea coşului pascal.

În Banat, se practică tradiţia tămâierii bucatelor

În dimineaţa zilei de Paşti, copiii se spală cu apa de la fântână în care se pune un ou roşu şi câteva fire de iarbă crudă. Se treace apoi la tămâierea bucatelor, fiecare mesean primind câte o linguriţă de paşti (vin şi pâine sfinţite).

Pe lângă bucatele tradiţionale, la masa de Paşti se serveşte şi ciolan de porc fiert.

În Ţara Moţilor, se duce toaca în cimitir

Umblă vorba prin târg că în noaptea de Paşti se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir şi trebuie bine păzită de feciori. Dacă hoţii au pus mâna pe toacă, feciorii sunt buni de “ospăţ”. Adică, a doua zi, trebuie să pună pe masă mâncăruri şi băutri pe care să le deguste atât “hoţii”, cât şi ”păgubaşii.” Ei bine, roata se întoarce dacă cei care au vrut să ia toaca nu au reuşit. Ei vor fi cei care vor pregăti ospăţul.

http://www.ziuaveche.ro/

 

[anuk]

Sarbatoarea de Armindeni - 1 Mai






La 1 Mai romanii sarbatoresc "Armindenul", simbol al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. In traditia populara, acestei zile i se mai spune si "ziua pelinului" sau "ziua betivilor" si semnifica inceputul verii. Armindenul se serbeaza pentru rodul pamantului, ca sa nu bata grindina, impotriva daunatorilor, pentru sanatatea vitelor, vinul bun, oamenii sanatosi, prin petreceri la iarba verde, unde se mananca miel si cas si se bea vin rosu cu pelin.


Dimineata oamenii se spala cu roua (de sanatate). Traditia spune ca acum se pun ramuri verzi la porti, pentru noroc si belsug; la casele cu fete se pun puieti de mesteceni in fata portii. Armindenul simbolizeaza vechiul zeu al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. Cu o zi inainte, se aduce din padure o ramura verde sau un pom curatat, iar de 1 Mai se pune in fata casei, unde se lasa pana la seceris, cand se pune in focul cu care se coace painea din graul cel nou. In aceasta dimineata se impodobesc cu ramuri verzi stalpii portilor si caselor, dar si intrarile in adaposturile vitelor, pentru ca oameni si animale, deopotriva, sa fie protejati de fortele distrugatoare ale spiritelor malefice.


Se spune ca in ajunul acestei zile, pentru ca viforul si grindina sa nu se abata asupra satului, femeile nu lucreaza nici in casa, nici pe camp. In satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici si ale fetelor de maritat. Creanga verde o aseaza feciorii noaptea, fara sa fie vazuti. Cei la casa carora s-a pus Arminden trebuie sa ii caute pe feciorii care l-au pus si sa le dea de baut.



Obiceiul aminteste de prigonirea lui Iisus



Rolul Armindenului este apotropaic (superstitia apararii impotriva duhurilor rele n.r.), dar ne aminteste si de prigonirea lui Iisus, crezandu-se ca, atunci cand Irod omora copiii, a pus cate o ramura verde la poarta de unde ar fi inceput macelul in ziua urmatoare. Insa, a doua zi, au aparut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai stiut unde sa-l caute pe Iisus. Pentru ca in aceasta zi se sarbatoreste si "ziua boilor", acestia nu se folosesc la muncile campului, nerespectarea acestei reguli atragand dupa sine moartea animalelor sau imbolnavirea oamenilor. "In ziua de Arminden se organizeaza petreceri (cu lautari) la padure, se frige miel, se bea pelin sau vin rosu, pentru schimbarea sangelui si apararea de boli. La intoarcerea in sat, barbatii isi pun liliac sau flori de pelin la palarii", ne-a declarat Maria Dan Golban, referent la Centrul Creatiei Populare Cluj.



http://www.crestinortodox.ro


Oamenii nu muncesc de Armindeni, spunând că în această zi nici rândunelele ­nu-şi lipesc cuibul. În ziua de Armindeni, femeile nu frământă pâine, că altfel se mucegăieşte, şi merg la câmp şi la pădure ca să caute ierburi de leac. Se spune că, dacă plouă în Ziua Pelinului, va mai ploua încă 40 de zile.

 

[anuk]

În calendarul popular, sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populară ne spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare.

Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume:

- mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului;

-în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca;

-podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii;

- ziua de Sfântul Constantin și Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului;

- femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă;

-pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.


http://traditii-superstitii.ro

 

[anuk]

Datini și superstiții ce se practică de Înălțarea Domnului


Se vopsesc ouă roșii și se pregătesc bucate că pentru Paște și este bine a se împarți din aceste bucate oamenilor săraci, în numele celor decedați.

În această zi se spune că este bine a-ți face o centură din frunze de nuc pe care să o așezi peste brâu. Oamenii spun că este benefică, căƒci însuși Mântuitorul le purta în momentul Înălțării la Cer.

Tot în această zi, fetele și băieții necăsătoriți se duc în pădure pentru a culege frunze de alun, pe care apoi le folosesc pentru a avea noroc în dragoste.

Ca și superstiție legată de agricultură, se spune că doar dacă însămânțările au fost făcute până la Inălțare, doar atunci recolta va fi una bogată.

Tot la sate, o superstiție spune că de Inălțare nu este bine să împrumuți sare și să faci foc, căci altfel tot anul casă va vui, iar vacile nu vor mai avea lapte bun.

În anumite zone din România în această Zi de Inălțare se sărbătoresc și Moșii de Ispas, iar casele cu această ocazie se împodobesc cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean.

Conform bătrânilor se spune că tot astăzi se mai sărbătorește și Paștele Cailor. Astfel cei care spun că ceva se va întâmplă la Paștele Cailor, o vorba care se folosește deseori, iată că această sărbătoare se pare că există. Se spune că în această zi caii se sătura și ei odată pe an, dar doar pentru o oră, căci așa au fost blestemați de Maica Domnului.

 

[anuk]

Sânzâiene-Cosânzene-Zâne Drăguşitului… Amuţitul Cucului…


Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand, impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si Soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar lcuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc. Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.

Un amplu si interesant material aici :

http://sfinx777.wordpress.com/2009/06/23/sanzaiene-cosanzene-zane-dragusitului-amutitul-cucului/