Noaptea Strigoilor , Noaptea Sfantului Andrei
"Zgomot trist in camp răsună
Vin strigoii, se adună
Părăsind a lor sicrii
Voi creştinelor popoare
Faceţi cruci mantuitoare
Căci e noapte angrozitoare
Noaptea Sfantului Andrei "
V Alecsandri
Noaptea Sfantului Andrei nu era fantezia unui poet, ci un eveniment de seamă al arhaicului romanesc, populat de magii, vrăji, superstiţii, ritualuri şi fiinţe fantaste.
Sfantul Andrei
Este primul dintre cei 12 apostoli care l-au urmat pe Isus şi după răstignirea acestuia, a fost răstignit şi el in jurul anului 70 pe o cruce in formă de X , care da atunci a rămas cu numele de Crucea Sfantului Andrei. Se spune că in timpul vieţii ar fi propovăduit religia creştină in Tracia, Sciţia, Dobrogea pană la Nipru unde ar fi ridicat o cruce indicand unde va fi viitorul centru al ortodoxiei.
Cu tot procesul de creştinizare, fondul păgin - moştenirea strămoşească păstrată din generaţie in generaţie a vechilor credinţe, datini şi ritualuri nu a putut fi complet eliminată ci doar parţial transformată şi integrată tuturor sărbătorilor creştine, dandu-le astfel o deosebită culoare. Unul dintre multele exemple este Noaptea Sfantului Andrei, cand se crede că strigoii de toate felurile ies din morminte, se bat pe la răscruci, fac hore prin aer, pe langă turlele bisericilor, intră prin case, fură laptele vacilor şi multe, multe alte blestemăţii.
De fapt, calendaristic, 30 noiembrie , ziua Sfantului Andrei, consemnează sfarşitul toamnei şi inceputul iernii, de aceea popular i se mai spune Andrei-cap-de-iarnă, ori Indrea sau Undrea , nume care se mai folosec şi pentru denumirea lunii decembrie.
Cum iarna este anotimpul lupilor, Sf. Andrei a devenit patronul lor ( poate şi prin faptul că fratele său Sf. Petru, este şi el (mai mare peste lupi) iar ziua lui se mai numeşte in popor "Grădineţul Şchiop"
" sau "Ziua lupului" şi trebuie respectată prin odihnă, căci cine lucră ii strică lupii vitele şi mai ales oile şi caprele. Se mai spune că in această zi "lupul işi vede coada", deci "şi poate suci gatul" care de obicei este ţeapăn şi este deci foarte agil la vanătoare.
Deci, ziua Sf. Andrei este la cumpăna anotimpurilor, cand se crede că hotarul dintre lumea viilor şi a morţilor este foarte penetrabila, iar strămoşii mitici se reintorc pe pămant sub forma diferiţilor strigoi sau a unor animale totemice. De aceea ajunul acestei zile este denumit "Noaptea Strigoilor" cand văzduhul şi pămantul este bintuit de făpturi malefice ingrozitoare.
Strigoii
Termenul de
strigoi derivă din cuvantul latin Striga care inseamnă bufniţă sau duh necurat. Dimitrie Cantemir afirmă că de fapt Striga este de origină greacă, insemnand vrăjitoare bătrană care omora copiii mici. După alte versiuni cuvantul este de origine indo-europeană, iar termenul de strigoi este intalnit la dacoromani şi macedoromani.
Din relatările lui Dimitrie Cantemir, in presa zilnică şi revistele din Transilvania, Moldova şi Muntenia secolului al XIX-lea un subiect deosebit de fecund era cel care se referea la strigoi şi strigoism, la metodele magice şi administrative de apărare impotriva lor.
Strigoii sunt făpturi mitice care joacă un rol important in demonologia romană. După provenienţa lor, structura lor malignă şi posibilitatea de a face rău oamenilor, In credinţa populară sunt menţionaţi două feluri de strigoi: "Strigoiul viu" şi "Strigoiul mort:.
După cum relatează Romulus Vulcănescu strigoiul viu are anumite caracteristici incă de la naştere: provine din strigoi sau strigoaice, se naşte cu "căiţă pe cap pe care o mănancă indată", poate să aibă un picior cu copită, şira spinării e terminată cu o coadă etc. In timpul vieţii se dezvoltă repede, este rău, chinuie şi omoară animalele, e maliţios, sadic, minte, jură stramb, e span, are canini proeminenţi. Strigoaicele sunt mult mai rele iar unele dintre ele se transformă in vrăjitoare. Credinţa este că oamenii strigoi, duc in viaţă o existenţă dublă, astfel la primul cantat al cocoşilor, sufletul lor - in timp ce trupul doarme, iese sub forma unei umbre şi colindă pe coclauri incercand să facă rău muritorilor, pentru ca să se intoarcă in trup la al treilea cantat. Se mai credea că de multe ori, oamenii-strigoi se dau de trei ori peste cap şi se transforă in oameni , fiare, oameni-lupi, oameni-cai, oameni-mistreţi şi umblăde năuci pentru a face rău. Mai ales in trei nopţi ale anului de Santoader, de Sangeorge şi de Santandrei ei fac adevărate nopţi valpurgice, fiecare avand caracteristici proprii.
Morţii strigoi sau cadavrele vii, provin din strigoii vii care la moarte nu au fost deztrigoizaţi prin anumite practici cum ar fi cea cu ţăruşul bătut in inimă unui mort bănuit de a fi fost strigoi viu, sau prin punerea unui căţel de usturoi in gură.
Se crede că morţii strigoi sunt mult mai răi decat strigoii vii, ei se transformă noaptea in animale sălbatice şi fac numai rău muritorilor, aduc molime peste animalele satelor, fac ca oamenii să innebunească de spaimă, ii pocesc, schilodesc sau chiar ii omoară, fură mana vacilor, rodul livezilor, al viilor şi al campului, precum şi armonia familiei. Se mai spune că noaptea se intrunesc şi fac "hore aeriene sau sarabande terestre" iar in acele nopţi amintite puterea şi dorinţa de distrugere este extremă. Aşa ca in noaptea Sf. Andrei.
Pentru a se apăra, oamenii folosesc aghiasmă, leuştean, smirnă, tămaie şi mai ales usturoiul, care pun pe fugă toate făpturile malefice. Deşi poate sunt doar făpturi mitice, teama, legenda şi tradiţia este transmisă din generaţie in generaţie şi este respectată cu stricteţe in lumea satului.
Semnificativă este poezia "Strigoii" a lui Gheorghe Coşbuc
" Creştinii caţi nu dorm, cu spaimă cheamă
Pe maica lui Hristos şi-aprind grăbit
Tămaie şi-usturoi pe-un vas de-aramă
Ea singură-n căscioară, biata mamă
Stă chip inmărmurit "
Pricolicii
Folcloristul Tudor Pamfile apreciază că pricolicii sunt "o altă infăţişare a strigoilor" sau "strigoi intrupaţi in animale", adică strigoi zoomorfi, nişte "fantome de animale", de obicei avand infăţişări de "oameni-lupi".
Dimitrie Cantemir spune că termenul de pricolici are aceeaşi semnificaţie ca cel de "Loup garou" la francezi, care au credinţa fermă că "oamenii se pot schimba in lupi şi in alte fiare de pradă şi işi insuşesc atat de mult firea acestora, incat se reped şi sfaşie atat oamenii cat şi dobitoacele".
Artur Gorovei consideră că Pricoliciul este un om mort care iese din mormant in chip de animal malefic infernal lup, c�ane, hienă - pentru a face rău oamenilor. El nu trebuie confundat cu Varcolacul care este tot o făptură demonică, jumătate om jumătate lup, fiind cel care in credinţa străveche se urcă pe cer şi muşcă luna sau soarele provocand astfel eclipsele. Pricoliciul este imaginat, ori că poartă cap de om pe trup de lup, ori cap de lup pe trup de om. El este un demon al nopţii care de obicei se ascunde la răspantii, in păduri neumblate, in locurile pustii, la răscrucea satelor şi oamenii pentru ca să se apere de influenţa lui distrugătoare fac vrăji cu o anume iarbă denumită popular " Coada pricoliciului ". In credinţa populară se mai crede că anumiţi oameni malefici sau lupi, dacă se dau de trei ori peste cap la ceasul de cumpănă al nopţii, se transformă in pricolici, dar dacă sunt dezdemonizaţi prin practici magice, pot să ducă o viaţă normală ca om.
Tricolicii sau Triculicii
Sunt tot făpturi demonice de factură antropozoomorfă. Numele lor e de origine greacă şi inseamnă "om cu păr de lup pe el." In credinţa populară tricolicii se nasc ori din impreunarea la ceas de noapte, in păduri neumblate, a unor lupi infernali cu femei posedate de coşmare senzuale, ori a unor bărbaţi la fel de obsedaţi sexual cu lupoaice fantaste sau infernale. ( Romulus Vulcănescu Mitologia Romană). In nopţile cu lună plină pricolicii sunt posedaţi de demonul distrugerii, dorind să ucidă orice fiinţă intalnesc om sau animal. In mod deosebit atacă şi mănancă manjii rătăciţi de herghelii, in acest caz se transformă in manji-lupi şi sub această nouă infăţişare se amestecă in herghelie şi o mănancă.
Spiriduşul
Este o făptură demonică de tip antropomorf, cateodată zoomorf, un demon mic domestic gen drăcuşor, care are o fire destul de schimbătoare, in general este binevoitor dacă are un tratament bun, dar poate fi şi răutăcios şi răzbunător. Este un omuleţ miniatural obţinut printr-un procedeu magic de către vrăjitori, prin clocirea la subţioară a unui ou părăsit de o puică neagră, care a fost ouat inainte de Paşte cu 9 zile. (Romulus Vulcănescu Mitologie romană))
Personajul există in folclorul tuturor popoarelor, atat europene cat şi de pe celelalte continente, sub diferite denumiri dar in general cu aceeaşi origine aşa cum denotă şi denumirea lui in germană Schrat, Schrate sau in limba teutonă veche Srat, care inseamnă "duh al văilor şi pădurilor". La polonezi se numeşte Spirytusek sau Skrzat, la slovaci Skriatok, la cehi Skrietek, la maghiari Kisertek.
Moroii
Moroii sunt tot un fel de strigoi, făcand parte din categoria demonilor cunoscuţi la latini sub numele de Incubi, in Grecia antică se incadrau in familia spiritelor Ephialtes şi Sateres iar la celţi Dussi. Ceea ce este deosebit de interesant, sub denumiri oarecum asemănătoare aceste forme de demoni sunt cunoscuţi in toată Europa. Astfel la romani se numeau Mors, la albanezi şi la slavi se numesc Mora (vis oribil), la ruşi Kikimora şi Mora, la francezi Cauchemar, la englezi Marnt, in germana veche Mahr iar cea actuală Mara, la lituanieni Maras, la cehi Murama.
Ei sunt creaturi malefice, infernale, de fapt sufletele copiilor care au murit in condiţii nefireşti ( la naştere, inăbuşiţi in scutece, inecaţi in copaie etc) inainte de a fi botezaţi. Se crede că se intorc noaptea la casele unde s-au născut şi-şi chinuie in somn mamele, aşezandu-se pe piepturile lor, inăbuşindu-le, dandu-le coşmare ingrozitoare.
Credinţa in puterea magică a usturoiului
Se ştie că vechii egipteni dădeau zilnic muncitorilor care lucrau la ridicarea piramidelor să mănance usturoi aceasta pentru a le da putere şi a-i feri nu numai de boli ci şi de forţele malefice.
In vestita sa carte "De Viribus Herba" - tratamente cu plante medicinale practicate in mănăstirile de călugări, apărută la Milano in 1477, Macer Floridus recomandă să se mănance usturoi pe stomacul gol, astfel eşti ferit de farmece şi nu ai probleme să bei apă, cand călătoreşti in locuri necunoscute.
In insula Lesbos, vechia tradiţie elină este şi acum păstrată impotriva deochiului usturoiul este cel mai bun remediu.
Legionarii romani aveau obiceiul să ia cu ei nouă căpăţani de usturoi şi nouă de mac, iar seara le inşirau in faţa lor pe masă cand işi făceau rugăciunea.
La slavii de sud exista credinţa că oamenii care nu mancau niciodată usturoi erau strigoi. Se pare că superstiţia mai există şi acum. Tot la ei, există obiceiul ca atunci cand plange copilul noaptea, să se ungă picioarele şi tălpile leagănului cu usturoi, ca să apere copilul de vrăji sau influenţe malefice. In Serbia copiii mici poartă la gat un căţel de usturoi ca amuletă impotriva vrăjilor, făcăturilor şi deochiului.
In Sicilia, femeile care aşteaptă să nască pun sub cearceaf un căţel de usturoi.
In Cuba se crede că usturoiul este cel mai indicat mijloc de a te feri de gălbinare.
Şi exemplele pot continua la nesfarşit şi pe toate continentele.
Revenind la credinţa sau superstiţia poporului nostru, se crede că usturoiul este "antidotul" cel mai sigur impotriva duhurilor necurate, impotriva strigoilor, a diferitelor fiinţe fantaste cum ar fi vampirii (vezi legenda lui Dracula) moroii, varcolacii, impotriva deochiului, a "ăcăturilor", pentru efectuarea anumitor vrăji - la descantecul de Izdat, de Brancă, de Bubă, de Năjit, de Muma Pădurii, de apucate, pentru alungarea diferitelor boli etc. fantezia mistică populară este nelimitată.
Astfel de Rusalii, la sate credinţa este că trebuie să porţi neapărat usturoi la brau, la pălărie, ba chiar după ureche, iar in jud. Valcea se pune pe fereastră - pentru "a nu te lua Rusaliile".
In Schei, se crede că primăvara umblă Ielele, de aceea copiii sunt frecaţi cu usturoi pe frunte, pe barbă şi pe spate, apoi li se bagă in buzunar şi in căciula pe care şi-o pun pe cap.
Femeilor sterpe li se face o băutură din rachiu in care se pun nouă fire de usturoi şi după ce se lasă nouă zile li se dă să bea.
De Sf. Gheorghe, Sf. Andrei, Sampietru, Sf. Haralambie, Duminica Mare, la Armindeni şi de Anul Nou se ung ferestrele şi uşile cu usturoi şi leuştean, ca să impiedice intrarea tuturor forţelor malefice şi fiecare trebuie să poarte usturoi in buzunar ( credinţă din Dorna - Bucovina).
Impotriva deochiului se spune "usturoi intre ochi, ca să nu mă deochi". O altă credinţă este că atunci cand ţi se fură ceva, atingi cu usturoi locul de unde ţi s-a luat şi precis vei descoperi hoţul.
Pentru a feri vacile de vrăji şi ca să nu le fure strigoii laptele, sunt unse pe uger şi pe coadă cu usturoi.
Ţăranii se freacă cu usturoi pe tălpi şi la subsuori, mai ales in perioada sărbătorii Crăciunului şi in Carnelegi
Dacă freci cu usturoi cosoarele cu care se taie via şi pomii, ii fereşti de omizi şi alte gangănii dăunătoare. De asemenea se crede că dacă arzi vrejurile de usturoi in grădină nu se mai fac omizi.
Copiilor nebotezaţi li se pune sub limbă puţin usturoi pisat pentru a fi ferit de duhurile rele.
Usturoiul nu ai voie să-l calci in picioare, nu ai voie să-l furi deoarece "'vei puţi pană la moarte", nu ai voie să-l semeni după Samedru că vei muri.
In Transilvania, morţilor bănuiţi că s-ar putea face strigoi li se pune usturoi in gură.
Tradiţii de Sf. Andrei, farmece de dragoste, aflarea ursitei şi rodniciei viitorului an
In Moldova dăinueşte credinţa că strigoii morţi ies din morminte la Sf. Andrei, se intanesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni şi se bat cu cocioarbele pană cantă cocoşii, cei din urmă cunoscandu-se a doua zi după zgarieturile ce la au pe faţă. Babele sau oamenii strigoi, inainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură.( Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina I)
"La noi acasă in Spătăreşti, ţinutul Sucevei, se crede că strigoii, cari-s tot oameni, insă cu coadă, nu pot suferi mirosul de usturoi. inspre Sf. Andrei se strang ori in ţintirim, ori in anume locuri de prin păduri, prin case pustii ori pe ziduri ruinate şi fac sfat; pe urmă se imprăştie după rele in lume. Adeseori intre ei se ntamplă bătălii şi vin pe la case şi iau limbile de la meliţuici, de se bat. Ca să nu se intample in gospodării răutăţi din pricina strigoilor, mama ungea cu usturoi clampa uşii, scara, stalpii hornului, cahneaţa, crucile de la fereşti, boii şi vacile la coarne, meliţoiu şi meliţuica, cleştele, cociorva, lada şi toporul, iar noi căsaşii mancam mujdei de usturoi...şi ne ferea Dumnezeu de strigoi (Tudor Pamfile Sărbătorile la romani)
"Prin jud. Ramnicul Sărat impotriva strigoilor şi străgilor, care ies de prin morminte şi vin de pocesc pe oameni cu felurite boale, se ung lucrurile cu 9 fire de usturoi, mancand in acelaşi timp fiecare om din casă cate un fir, că vor scăpa de pocitura strigoilor, cărora nu le place usturoiul şi cari, pentru aceasta, nu se pot apropia de casa unui om". ( D. Lupaşcu Medicina babelor)
Şi seria credinţelor continuă.
Astfel se spune că atunci cand strigoii nu se pot război intre ei, incearcă să prindă un muritor şi să-i sugă sangele. Pentru aceasta in "Noaptea Strigoilor", gospodinele au grijă ca toţi membrii familiei să mănance şi să se ungă pe frunte, pe piept, in spate şi la incheieturile trupului cu usturoi, precum şi uşile, geamurile şi hornul casei pe unde ar putea să intre strigoii.
Dacă vitele mugesc in noaptea de Sf. Andrei este semn că vin lupii. Pentru a le feri in jud. Botoşani gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc la vite pe cornul drept. Pentru a se feri ograda de lupi şi de strigoi, se ung cu usturoi parii gardului, drugii, cercevelele, pragul uşilor, ghizdul fantanilor.
In Bucovina, inainte de Sf. Andrei cu cateva zile, femeile nu torc " ca să nu toarcă lupii in casă", iar de Sf. Andrei nu mătură şi nu scot gunoiul din casă, nu curăţă grajdurile, nu se piaptănă ( pieptenele reprezintă in basme un şir de arbori, deci pădurea in care se află lupii) pentru a nu aduce lupul prin apropiere.
Noaptea de ajun precum şi ziua Sf. Andrei se crede că este prielnică anumitor practici şi farmece de dragoste. Una dintre acestea este Păzitul usturoiului, un fel de serbare nocturnă colectivă gen Revelion, cu mancare şi băutură abundentă, la care bărbaţii neansuraţi vin cu căciulile pline cu căpăţani de usturoi " In unele sate şi fetele aduc cate trei căpăţani, toate se pun intr-o covată pe care o femeie bătrană trebuie s-o păzească toată noaptea la lumina unei lumanări, ca să nu fie furată de strigoi, in timp ce tineretul petrece, bea, caata şi joacă. Dimineaţa, in curtea casei se incinge o horă, iar in mijlocul ei "este jucată" covata cu usturoi de un flăcău. Apoi usturoiul este impărţit la toţi care au participat şi dus acasă cu mare grijă, pus la icoane, folosit ca leac impotriva bolilor sau pentru descantece şi vrăji. Astfel in unele localităţi cand fetele sosesc acasă de la Păzitul usturoiului, seamănă un căţel de usturoi priveghiat toată noaptea, intr-un cocoloş de aluat. După felul in care incolţeşte şi creşte acest usturoi, se fac prognosticuri de măritiş.Acest ritual este deosebit de variat, in funcţie de regiunea unde se practică.
In satele din Bucovina fetele ca să-şi vadă ursitul işi puneau seara sub pernă 41 de fire de grau, iar cand se culcau spuneau: "Voi, 41 de fire de grau
Eu voi adormi
Şi voi hodini
Dar eu mă rog lui Dumnezeu
Să-mi trimită ingerul meu /
Cel ce mi-e dat de Dumnezeu "
( T. Pamfile �Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului )
Un alt obicei este ca fetele nemăritate să meargă noaptea la fantană cu lumanarea de Paşte pe care o aprind şi o afundă cu ajutorul ciuturei spunand:
Sfinte Andrei
Scoate-i chipul in faţa apei
Ca in vis să-l visez
Ca aievea să-l văz ! "
( Tudor Pamfile Sărbătorile la romani)
Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grau, foarte sărată denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănancă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astampăre setea se crede că este viitorul lor soţ.
Un alt obicei in alte regiuni, fetele ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea pe intuneric ating un par, de la care numără in continuare pană la al nouălea par, pe care leagă o sfoară sau lană roşie. A doua zi merg să vadă cum le va fi alesul. Dacă parul este drept şi neted, viitorul soţ va fi tanăr şi frumos, dar sărac. Dacă parul va fi scurt şi noduros, soţul va fi bătran şi sărac, iar de va avea coaja groasă, va fi bogat. Dacă parul este cu multe crăci, ursitul va fi văduv cu mulţi copii.
Tot aşa de frecvent este şi ghicitul la oglindă. Fata de măritat se aşează pe un scaun, avand in faţă şi spate cate o oglindă, iar pe lateral patru lumanări aprinse şi, se spune că, astfel işi vede ursitul.
Pentru ca să se afle cat de rodnic va fi următorul an se pun boabe de grau intr-o strachină cu apă. Cat de des va răsări graul, atat de bogată va fi recolta . Obiceiul se păstrează şi acum.
In această zi nu se dă de imprumut ori in dar căci vei păgubi.
In unele sate din Oltenia copiii taie mlădiţe din pomii roditori ( meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun in apă, la căldură, pentru a inmuguri pană la Sf. Vasile, cand fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.
Julia Maria Cristea
Viena
Sursa
http://www.agero-stuttgart.
Noaptea Strigoilor , Noaptea Sfantului Andrei
"Zgomot trist in camp răsună
Vin strigoii, se adună
Părăsind a lor sicrii
Voi creştinelor popoare
Faceţi cruci mantuitoare
Căci e noapte angrozitoare
Noaptea Sfantului Andrei "
V Alecsandri
Noaptea Sfantului Andrei nu era fantezia unui poet, ci un eveniment de seamă al arhaicului romanesc, populat de magii, vrăji, superstiţii, ritualuri şi fiinţe fantaste.
Sfantul Andrei
Este primul dintre cei 12 apostoli care l-au urmat pe Isus şi după răstignirea acestuia, a fost răstignit şi el in jurul anului 70 pe o cruce in formă de X , care da atunci a rămas cu numele de Crucea Sfantului Andrei. Se spune că in timpul vieţii ar fi propovăduit religia creştină in Tracia, Sciţia, Dobrogea pană la Nipru unde ar fi ridicat o cruce indicand unde va fi viitorul centru al ortodoxiei.
Cu tot procesul de creştinizare, fondul păgin - moştenirea strămoşească păstrată din generaţie in generaţie a vechilor credinţe, datini şi ritualuri nu a putut fi complet eliminată ci doar parţial transformată şi integrată tuturor sărbătorilor creştine, dandu-le astfel o deosebită culoare. Unul dintre multele exemple este Noaptea Sfantului Andrei, cand se crede că strigoii de toate felurile ies din morminte, se bat pe la răscruci, fac hore prin aer, pe langă turlele bisericilor, intră prin case, fură laptele vacilor şi multe, multe alte blestemăţii.
De fapt, calendaristic, 30 noiembrie , ziua Sfantului Andrei, consemnează sfarşitul toamnei şi inceputul iernii, de aceea popular i se mai spune Andrei-cap-de-iarnă, ori Indrea sau Undrea , nume care se mai folosec şi pentru denumirea lunii decembrie.
Cum iarna este anotimpul lupilor, Sf. Andrei a devenit patronul lor ( poate şi prin faptul că fratele său Sf. Petru, este şi el (mai mare peste lupi) iar ziua lui se mai numeşte in popor "Grădineţul Şchiop"
" sau "Ziua lupului" şi trebuie respectată prin odihnă, căci cine lucră ii strică lupii vitele şi mai ales oile şi caprele. Se mai spune că in această zi "lupul işi vede coada", deci "şi poate suci gatul" care de obicei este ţeapăn şi este deci foarte agil la vanătoare.
Deci, ziua Sf. Andrei este la cumpăna anotimpurilor, cand se crede că hotarul dintre lumea viilor şi a morţilor este foarte penetrabila, iar strămoşii mitici se reintorc pe pămant sub forma diferiţilor strigoi sau a unor animale totemice. De aceea ajunul acestei zile este denumit "Noaptea Strigoilor" cand văzduhul şi pămantul este bintuit de făpturi malefice ingrozitoare.
Strigoii
Termenul de
strigoi derivă din cuvantul latin Striga care inseamnă bufniţă sau duh necurat. Dimitrie Cantemir afirmă că de fapt Striga este de origină greacă, insemnand vrăjitoare bătrană care omora copiii mici. După alte versiuni cuvantul este de origine indo-europeană, iar termenul de strigoi este intalnit la dacoromani şi macedoromani.
Din relatările lui Dimitrie Cantemir, in presa zilnică şi revistele din Transilvania, Moldova şi Muntenia secolului al XIX-lea un subiect deosebit de fecund era cel care se referea la strigoi şi strigoism, la metodele magice şi administrative de apărare impotriva lor.
Strigoii sunt făpturi mitice care joacă un rol important in demonologia romană. După provenienţa lor, structura lor malignă şi posibilitatea de a face rău oamenilor, In credinţa populară sunt menţionaţi două feluri de strigoi: "Strigoiul viu" şi "Strigoiul mort:.
După cum relatează Romulus Vulcănescu strigoiul viu are anumite caracteristici incă de la naştere: provine din strigoi sau strigoaice, se naşte cu "căiţă pe cap pe care o mănancă indată", poate să aibă un picior cu copită, şira spinării e terminată cu o coadă etc. In timpul vieţii se dezvoltă repede, este rău, chinuie şi omoară animalele, e maliţios, sadic, minte, jură stramb, e span, are canini proeminenţi. Strigoaicele sunt mult mai rele iar unele dintre ele se transformă in vrăjitoare. Credinţa este că oamenii strigoi, duc in viaţă o existenţă dublă, astfel la primul cantat al cocoşilor, sufletul lor - in timp ce trupul doarme, iese sub forma unei umbre şi colindă pe coclauri incercand să facă rău muritorilor, pentru ca să se intoarcă in trup la al treilea cantat. Se mai credea că de multe ori, oamenii-strigoi se dau de trei ori peste cap şi se transforă in oameni , fiare, oameni-lupi, oameni-cai, oameni-mistreţi şi umblăde năuci pentru a face rău. Mai ales in trei nopţi ale anului de Santoader, de Sangeorge şi de Santandrei ei fac adevărate nopţi valpurgice, fiecare avand caracteristici proprii.
Morţii strigoi sau cadavrele vii, provin din strigoii vii care la moarte nu au fost deztrigoizaţi prin anumite practici cum ar fi cea cu ţăruşul bătut in inimă unui mort bănuit de a fi fost strigoi viu, sau prin punerea unui căţel de usturoi in gură.
Se crede că morţii strigoi sunt mult mai răi decat strigoii vii, ei se transformă noaptea in animale sălbatice şi fac numai rău muritorilor, aduc molime peste animalele satelor, fac ca oamenii să innebunească de spaimă, ii pocesc, schilodesc sau chiar ii omoară, fură mana vacilor, rodul livezilor, al viilor şi al campului, precum şi armonia familiei. Se mai spune că noaptea se intrunesc şi fac "hore aeriene sau sarabande terestre" iar in acele nopţi amintite puterea şi dorinţa de distrugere este extremă. Aşa ca in noaptea Sf. Andrei.
Pentru a se apăra, oamenii folosesc aghiasmă, leuştean, smirnă, tămaie şi mai ales usturoiul, care pun pe fugă toate făpturile malefice. Deşi poate sunt doar făpturi mitice, teama, legenda şi tradiţia este transmisă din generaţie in generaţie şi este respectată cu stricteţe in lumea satului.
Semnificativă este poezia "Strigoii" a lui Gheorghe Coşbuc
" Creştinii caţi nu dorm, cu spaimă cheamă
Pe maica lui Hristos şi-aprind grăbit
Tămaie şi-usturoi pe-un vas de-aramă
Ea singură-n căscioară, biata mamă
Stă chip inmărmurit "
Pricolicii
Folcloristul Tudor Pamfile apreciază că pricolicii sunt "o altă infăţişare a strigoilor" sau "strigoi intrupaţi in animale", adică strigoi zoomorfi, nişte "fantome de animale", de obicei avand infăţişări de "oameni-lupi".
Dimitrie Cantemir spune că termenul de pricolici are aceeaşi semnificaţie ca cel de "Loup garou" la francezi, care au credinţa fermă că "oamenii se pot schimba in lupi şi in alte fiare de pradă şi işi insuşesc atat de mult firea acestora, incat se reped şi sfaşie atat oamenii cat şi dobitoacele".
Artur Gorovei consideră că Pricoliciul este un om mort care iese din mormant in chip de animal malefic infernal lup, c�ane, hienă - pentru a face rău oamenilor. El nu trebuie confundat cu Varcolacul care este tot o făptură demonică, jumătate om jumătate lup, fiind cel care in credinţa străveche se urcă pe cer şi muşcă luna sau soarele provocand astfel eclipsele. Pricoliciul este imaginat, ori că poartă cap de om pe trup de lup, ori cap de lup pe trup de om. El este un demon al nopţii care de obicei se ascunde la răspantii, in păduri neumblate, in locurile pustii, la răscrucea satelor şi oamenii pentru ca să se apere de influenţa lui distrugătoare fac vrăji cu o anume iarbă denumită popular " Coada pricoliciului ". In credinţa populară se mai crede că anumiţi oameni malefici sau lupi, dacă se dau de trei ori peste cap la ceasul de cumpănă al nopţii, se transformă in pricolici, dar dacă sunt dezdemonizaţi prin practici magice, pot să ducă o viaţă normală ca om.
Tricolicii sau Triculicii
Sunt tot făpturi demonice de factură antropozoomorfă. Numele lor e de origine greacă şi inseamnă "om cu păr de lup pe el." In credinţa populară tricolicii se nasc ori din impreunarea la ceas de noapte, in păduri neumblate, a unor lupi infernali cu femei posedate de coşmare senzuale, ori a unor bărbaţi la fel de obsedaţi sexual cu lupoaice fantaste sau infernale. ( Romulus Vulcănescu Mitologia Romană). In nopţile cu lună plină pricolicii sunt posedaţi de demonul distrugerii, dorind să ucidă orice fiinţă intalnesc om sau animal. In mod deosebit atacă şi mănancă manjii rătăciţi de herghelii, in acest caz se transformă in manji-lupi şi sub această nouă infăţişare se amestecă in herghelie şi o mănancă.
Spiriduşul
Este o făptură demonică de tip antropomorf, cateodată zoomorf, un demon mic domestic gen drăcuşor, care are o fire destul de schimbătoare, in general este binevoitor dacă are un tratament bun, dar poate fi şi răutăcios şi răzbunător. Este un omuleţ miniatural obţinut printr-un procedeu magic de către vrăjitori, prin clocirea la subţioară a unui ou părăsit de o puică neagră, care a fost ouat inainte de Paşte cu 9 zile. (Romulus Vulcănescu Mitologie romană))
Personajul există in folclorul tuturor popoarelor, atat europene cat şi de pe celelalte continente, sub diferite denumiri dar in general cu aceeaşi origine aşa cum denotă şi denumirea lui in germană Schrat, Schrate sau in limba teutonă veche Srat, care inseamnă "duh al văilor şi pădurilor". La polonezi se numeşte Spirytusek sau Skrzat, la slovaci Skriatok, la cehi Skrietek, la maghiari Kisertek.
Moroii
Moroii sunt tot un fel de strigoi, făcand parte din categoria demonilor cunoscuţi la latini sub numele de Incubi, in Grecia antică se incadrau in familia spiritelor Ephialtes şi Sateres iar la celţi Dussi. Ceea ce este deosebit de interesant, sub denumiri oarecum asemănătoare aceste forme de demoni sunt cunoscuţi in toată Europa. Astfel la romani se numeau Mors, la albanezi şi la slavi se numesc Mora (vis oribil), la ruşi Kikimora şi Mora, la francezi Cauchemar, la englezi Marnt, in germana veche Mahr iar cea actuală Mara, la lituanieni Maras, la cehi Murama.
Ei sunt creaturi malefice, infernale, de fapt sufletele copiilor care au murit in condiţii nefireşti ( la naştere, inăbuşiţi in scutece, inecaţi in copaie etc) inainte de a fi botezaţi. Se crede că se intorc noaptea la casele unde s-au născut şi-şi chinuie in somn mamele, aşezandu-se pe piepturile lor, inăbuşindu-le, dandu-le coşmare ingrozitoare.
Credinţa in puterea magică a usturoiului
Se ştie că vechii egipteni dădeau zilnic muncitorilor care lucrau la ridicarea piramidelor să mănance usturoi aceasta pentru a le da putere şi a-i feri nu numai de boli ci şi de forţele malefice.
In vestita sa carte "De Viribus Herba" - tratamente cu plante medicinale practicate in mănăstirile de călugări, apărută la Milano in 1477, Macer Floridus recomandă să se mănance usturoi pe stomacul gol, astfel eşti ferit de farmece şi nu ai probleme să bei apă, cand călătoreşti in locuri necunoscute.
In insula Lesbos, vechia tradiţie elină este şi acum păstrată impotriva deochiului usturoiul este cel mai bun remediu.
Legionarii romani aveau obiceiul să ia cu ei nouă căpăţani de usturoi şi nouă de mac, iar seara le inşirau in faţa lor pe masă cand işi făceau rugăciunea.
La slavii de sud exista credinţa că oamenii care nu mancau niciodată usturoi erau strigoi. Se pare că superstiţia mai există şi acum. Tot la ei, există obiceiul ca atunci cand plange copilul noaptea, să se ungă picioarele şi tălpile leagănului cu usturoi, ca să apere copilul de vrăji sau influenţe malefice. In Serbia copiii mici poartă la gat un căţel de usturoi ca amuletă impotriva vrăjilor, făcăturilor şi deochiului.
In Sicilia, femeile care aşteaptă să nască pun sub cearceaf un căţel de usturoi.
In Cuba se crede că usturoiul este cel mai indicat mijloc de a te feri de gălbinare.
Şi exemplele pot continua la nesfarşit şi pe toate continentele.
Revenind la credinţa sau superstiţia poporului nostru, se crede că usturoiul este "antidotul" cel mai sigur impotriva duhurilor necurate, impotriva strigoilor, a diferitelor fiinţe fantaste cum ar fi vampirii (vezi legenda lui Dracula) moroii, varcolacii, impotriva deochiului, a "ăcăturilor", pentru efectuarea anumitor vrăji - la descantecul de Izdat, de Brancă, de Bubă, de Năjit, de Muma Pădurii, de apucate, pentru alungarea diferitelor boli etc. fantezia mistică populară este nelimitată.
Astfel de Rusalii, la sate credinţa este că trebuie să porţi neapărat usturoi la brau, la pălărie, ba chiar după ureche, iar in jud. Valcea se pune pe fereastră - pentru "a nu te lua Rusaliile".
In Schei, se crede că primăvara umblă Ielele, de aceea copiii sunt frecaţi cu usturoi pe frunte, pe barbă şi pe spate, apoi li se bagă in buzunar şi in căciula pe care şi-o pun pe cap.
Femeilor sterpe li se face o băutură din rachiu in care se pun nouă fire de usturoi şi după ce se lasă nouă zile li se dă să bea.
De Sf. Gheorghe, Sf. Andrei, Sampietru, Sf. Haralambie, Duminica Mare, la Armindeni şi de Anul Nou se ung ferestrele şi uşile cu usturoi şi leuştean, ca să impiedice intrarea tuturor forţelor malefice şi fiecare trebuie să poarte usturoi in buzunar ( credinţă din Dorna - Bucovina).
Impotriva deochiului se spune "usturoi intre ochi, ca să nu mă deochi". O altă credinţă este că atunci cand ţi se fură ceva, atingi cu usturoi locul de unde ţi s-a luat şi precis vei descoperi hoţul.
Pentru a feri vacile de vrăji şi ca să nu le fure strigoii laptele, sunt unse pe uger şi pe coadă cu usturoi.
Ţăranii se freacă cu usturoi pe tălpi şi la subsuori, mai ales in perioada sărbătorii Crăciunului şi in Carnelegi
Dacă freci cu usturoi cosoarele cu care se taie via şi pomii, ii fereşti de omizi şi alte gangănii dăunătoare. De asemenea se crede că dacă arzi vrejurile de usturoi in grădină nu se mai fac omizi.
Copiilor nebotezaţi li se pune sub limbă puţin usturoi pisat pentru a fi ferit de duhurile rele.
Usturoiul nu ai voie să-l calci in picioare, nu ai voie să-l furi deoarece "'vei puţi pană la moarte", nu ai voie să-l semeni după Samedru că vei muri.
In Transilvania, morţilor bănuiţi că s-ar putea face strigoi li se pune usturoi in gură.
Tradiţii de Sf. Andrei, farmece de dragoste, aflarea ursitei şi rodniciei viitorului an
In Moldova dăinueşte credinţa că strigoii morţi ies din morminte la Sf. Andrei, se intanesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni şi se bat cu cocioarbele pană cantă cocoşii, cei din urmă cunoscandu-se a doua zi după zgarieturile ce la au pe faţă. Babele sau oamenii strigoi, inainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură.( Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina I)
"La noi acasă in Spătăreşti, ţinutul Sucevei, se crede că strigoii, cari-s tot oameni, insă cu coadă, nu pot suferi mirosul de usturoi. inspre Sf. Andrei se strang ori in ţintirim, ori in anume locuri de prin păduri, prin case pustii ori pe ziduri ruinate şi fac sfat; pe urmă se imprăştie după rele in lume. Adeseori intre ei se ntamplă bătălii şi vin pe la case şi iau limbile de la meliţuici, de se bat. Ca să nu se intample in gospodării răutăţi din pricina strigoilor, mama ungea cu usturoi clampa uşii, scara, stalpii hornului, cahneaţa, crucile de la fereşti, boii şi vacile la coarne, meliţoiu şi meliţuica, cleştele, cociorva, lada şi toporul, iar noi căsaşii mancam mujdei de usturoi...şi ne ferea Dumnezeu de strigoi (Tudor Pamfile Sărbătorile la romani)
"Prin jud. Ramnicul Sărat impotriva strigoilor şi străgilor, care ies de prin morminte şi vin de pocesc pe oameni cu felurite boale, se ung lucrurile cu 9 fire de usturoi, mancand in acelaşi timp fiecare om din casă cate un fir, că vor scăpa de pocitura strigoilor, cărora nu le place usturoiul şi cari, pentru aceasta, nu se pot apropia de casa unui om". ( D. Lupaşcu Medicina babelor)
Şi seria credinţelor continuă.
Astfel se spune că atunci cand strigoii nu se pot război intre ei, incearcă să prindă un muritor şi să-i sugă sangele. Pentru aceasta in "Noaptea Strigoilor", gospodinele au grijă ca toţi membrii familiei să mănance şi să se ungă pe frunte, pe piept, in spate şi la incheieturile trupului cu usturoi, precum şi uşile, geamurile şi hornul casei pe unde ar putea să intre strigoii.
Dacă vitele mugesc in noaptea de Sf. Andrei este semn că vin lupii. Pentru a le feri in jud. Botoşani gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc la vite pe cornul drept. Pentru a se feri ograda de lupi şi de strigoi, se ung cu usturoi parii gardului, drugii, cercevelele, pragul uşilor, ghizdul fantanilor.
In Bucovina, inainte de Sf. Andrei cu cateva zile, femeile nu torc " ca să nu toarcă lupii in casă", iar de Sf. Andrei nu mătură şi nu scot gunoiul din casă, nu curăţă grajdurile, nu se piaptănă ( pieptenele reprezintă in basme un şir de arbori, deci pădurea in care se află lupii) pentru a nu aduce lupul prin apropiere.
Noaptea de ajun precum şi ziua Sf. Andrei se crede că este prielnică anumitor practici şi farmece de dragoste. Una dintre acestea este Păzitul usturoiului, un fel de serbare nocturnă colectivă gen Revelion, cu mancare şi băutură abundentă, la care bărbaţii neansuraţi vin cu căciulile pline cu căpăţani de usturoi " In unele sate şi fetele aduc cate trei căpăţani, toate se pun intr-o covată pe care o femeie bătrană trebuie s-o păzească toată noaptea la lumina unei lumanări, ca să nu fie furată de strigoi, in timp ce tineretul petrece, bea, caata şi joacă. Dimineaţa, in curtea casei se incinge o horă, iar in mijlocul ei "este jucată" covata cu usturoi de un flăcău. Apoi usturoiul este impărţit la toţi care au participat şi dus acasă cu mare grijă, pus la icoane, folosit ca leac impotriva bolilor sau pentru descantece şi vrăji. Astfel in unele localităţi cand fetele sosesc acasă de la Păzitul usturoiului, seamănă un căţel de usturoi priveghiat toată noaptea, intr-un cocoloş de aluat. După felul in care incolţeşte şi creşte acest usturoi, se fac prognosticuri de măritiş.Acest ritual este deosebit de variat, in funcţie de regiunea unde se practică.
In satele din Bucovina fetele ca să-şi vadă ursitul işi puneau seara sub pernă 41 de fire de grau, iar cand se culcau spuneau: "Voi, 41 de fire de grau
Eu voi adormi
Şi voi hodini
Dar eu mă rog lui Dumnezeu
Să-mi trimită ingerul meu /
Cel ce mi-e dat de Dumnezeu "
( T. Pamfile �Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului )
Un alt obicei este ca fetele nemăritate să meargă noaptea la fantană cu lumanarea de Paşte pe care o aprind şi o afundă cu ajutorul ciuturei spunand:
Sfinte Andrei
Scoate-i chipul in faţa apei
Ca in vis să-l visez
Ca aievea să-l văz ! "
( Tudor Pamfile Sărbătorile la romani)
Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grau, foarte sărată denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănancă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astampăre setea se crede că este viitorul lor soţ.
Un alt obicei in alte regiuni, fetele ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea pe intuneric ating un par, de la care numără in continuare pană la al nouălea par, pe care leagă o sfoară sau lană roşie. A doua zi merg să vadă cum le va fi alesul. Dacă parul este drept şi neted, viitorul soţ va fi tanăr şi frumos, dar sărac. Dacă parul va fi scurt şi noduros, soţul va fi bătran şi sărac, iar de va avea coaja groasă, va fi bogat. Dacă parul este cu multe crăci, ursitul va fi văduv cu mulţi copii.
Tot aşa de frecvent este şi ghicitul la oglindă. Fata de măritat se aşează pe un scaun, avand in faţă şi spate cate o oglindă, iar pe lateral patru lumanări aprinse şi, se spune că, astfel işi vede ursitul.
Pentru ca să se afle cat de rodnic va fi următorul an se pun boabe de grau intr-o strachină cu apă. Cat de des va răsări graul, atat de bogată va fi recolta . Obiceiul se păstrează şi acum.
In această zi nu se dă de imprumut ori in dar căci vei păgubi.
In unele sate din Oltenia copiii taie mlădiţe din pomii roditori ( meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun in apă, la căldură, pentru a inmuguri pană la Sf. Vasile, cand fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.
Julia Maria Cristea
Viena
Sursa
http://www.agero-stuttgart.
