• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

ULEIUL DE MASLINE

anuk

Moderator
Joined
Oct 28, 2009
Messages
59,925
Reaction score
0
Măslinul, plantă de leac şi simbol al înţelepciunii



Oricine poate aprecia cât de dificilă este încercarea de a prezenta una dintre primele plante de pe pământ, care a fost luată în cultură cu multe milenii în urmă. Timp de mii de ani, măslinul a fost considerat un simbol al păcii, al gloriei, al înţelepciunii şi fericirii, fiind martor al atâtor evenimente biblice.

În cartea Facerea a Vechiului Testament stă scris: „şi porumbelul s-a întors la Noe spre seară având în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului“. Tot din Vechiul Testament aflăm că „măslinul este o plantă de valoare, ale cărei fructe sunt carne, iar frunzele sunt leacuri“.

O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei. Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii. Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin. Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena. Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei.

Uleiul de măsline, „aurul lichid“ la grecii antici

Măslinul a fost la mare preţuire în Grecia Antică, ceea ce l-a inspirat pe Homer, care considera uleiul de măsline drept „aurul lichid“ al vremii. Treptat, uleiul de măsline a devenit monedă de schimb cu care se plăteau obiectele de preţ cum ar fi vazele de alabastru, îmbrăcămintea de lux, bronzul şi vinul de calitate. În legile elaborate de regele Solon, în jurul anului 600 î.e.n., se prevedea că „orice cetăţean grec care tăia un măslin era condamnat la moarte sau la exil“.

În Antichitate, uleiul de măslin se folosea în temple la arderea în candele, la încoronarea cu lăstari tineri a câştigătorilor din jocurile Olimpice şi a învingătorilor din marile războaie sângeroase, precum şi la ungerea sacră a regilor şi preoţilor. Cultivatorii de măslini erau scutiţi de serviciul militar. Exista obiceiul ca atleţii greci să-şi frece capul cu ulei, iar datorită strălucirii pielii unse aceştia apăreau ca personaje mistice.

Pentru transportul amforelor cu ulei spre diverse centre comerciale din jurul Mării Mediterane, grecii şi-au construit corăbii speciale.

Măslinul, arbore sacru

În Ţara Sfântă, pe vremea lui Iisus Hristos, existau păduri compacte de măslin la nord de Gaza, pe şesurile Şaronului şi ale Hebronului, în grădina Ghetsimani (în traducere înseamnă „teasc de untdelemn“), situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim, unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga sub măslinii bătrâni şi de unde a şi fost arestat.

Se susţine ideea că din lemn de măslin a fost cioplită crucea pe care a fost răstignit Iisus pe Golgota. Tot din lemn de măslin, cu o structură fină şi densă, au fost ciopliţi heruvimii, uşile şi stâlpii Templului lui Solomon.

Originile culturilor de măslin se pierd în negura vremurilor, pornind de la măslinii sălbatici, care existau în Insula Creta cu mult înainte de apariţia civilizaţiei. Se pare că primele plantaţii de măslin au apărut acum 6.000 de ani, pe coasta estică a Mediteranei, din Siria şi Liban până la sudul Mării Caspice. De aici s-au extins în Egipt (cu 2000 de ani î.e.n.), unde măslinul era considerat arborele sacru protejat de Ra – zeul suprem al Soarelui. Treptat, a trecut în Grecia şi în Roma Antică, elaborându-se primele reguli de cultivare (alinierea rândurilor şi distanţa dintre pomi). Aici era extras uleiul de măsline, folosit în ritualuri religioase de purificare, la prepararea mirului, ca sursă de iluminat, în alimentaţie şi pentru vindecarea rănilor.

După descoperirea Americii, măslinul a fost printre primii pomi care au traversat oceanul, fiind trimis din Sevilla spre Lumea Nouă, astfel că în anul 1560 existau deja livezi în Mexic. Ulterior s-au extins în Peru, Chile, Argentina, Africa de Sud, Australia şi California. În prezent, plantaţiile din California sunt atât de întinse, încât asigură 70-80% din necesarul de consum al Statelor Unite.

Cele mai mari suprafeţe ocupate în prezent se găsesc în ţările din jurul Mării Mediterane, mai ales în Spania, unde există plantaţii cu aproape 200 milioane de măslini din totalul de 800 milioane cât ar exista pe tot globul.

Spania, pe locul întâi la producţia de ulei de măsline

Astăzi, marile ţări producătoare de ulei de măsline sunt: Spania (44%), Italia (20%), Grecia (13%) şi Tunisia (7%).

Pe lângă plantaţiile tinere, foarte intensive, sunt păstraţi pomii foarte bătrâni, unii de vârste milenare. Se crede că în Italia de astăzi ar exista pomi rămaşi încă din primii ani ai Imperiului Roman, ajungând la grosimea de peste 10 metri în diametru.

Extinderea măslinului în zonele climatice subtropicale se explică prin rezistenţa mare la căldurile uscate, având o transpiraţie redusă la nivelul frunzelor lucioase. În general, preferă climatul cu veri toride şi ierni blânde şi creşte bine pe soluri calcaroase, atinse de briza mării. Nu întâmplător, grecii antici spuneau că plantaţiile de măslini cer mult soare, secetă, piatră, linişte şi singurătate.

Pomul, cu o longevitate cu totul neobişnuită de 1000 – 2000 de ani, are tulpina uşor ondulată, cu lemn dens şi grosimi variate, în funcţie de vârstă. Ramurile sunt muchiate, adesea spinoase şi încolăcite, ceea ce îi dă o înfăţişare fantastică. Frunzele sunt mici, lanceolate, persistente, opuse, întregi, groase, lucioase, argintii şi păroase pe faţa inferioară.

Măslinele negre se culeg în decembrie

Recoltarea fructelor verzi se face prin scuturare uşoară, cu puţin timp înainte de maturare, se conservă prin saramurare şi se consumă cu preparate alimentare din peşte, ardei, tomate, migdale etc. Fructele negre se recoltează la maturitatea completă, în lunile noiembrie – decembrie, se conservă prin fierbere în ulei sau prin murare şi sunt nelipsite de la un bufet rece, la brânzeturi şi cocktailuri. La recoltare, măslinele sunt foarte amare şi nu pot fi consumate. De aceea sunt tratate cu o leşie specială care le extrage substanţa amară timp de câteva zile, după care se pun în saramură sau sunt acoperite cu sare timp de câteva săptămâni, pentru a-şi păstra culoarea intensă.

Din producţia mondială de 860.000 tone de măsline folosite în consumul direct, cea mai mare cantitate este utilizată în ţările mediteraneene, fiecare sat având reţete proprii de preparare, pe care le oferă vizitatorilor sub forma a zeci de specialităţi tradiţionale.

Sunt cunoscute câteva tipuri de măsline:

- kalamata - culoare purpurie;

- nicoise - culoare roşie-maronie, puţin acre şi uşor sărate;

- picholine - mici, ţuguiate, gust slab picant.

Cum se produce uleiul de măsline

Obţinerea uleiului din măsline coapte se făcea, încă din Antichitate, prin strivirea manuală a fructelor în bazine sferice din piatră de granit. În prezent, extragerea se face mecanizat, în vase din oţel inoxidabil, iar separarea uleiului de pastă se face prin centrifugare. Întreaga operaţie se execută la temperaturi scăzute, sub 300C, fără chimicale, asigurându-se menţinerea gustului, a culorii şi a valorii nutritive.

Din 5 kg de fructe incomplet mature se obţine un litru ulei extravirgin. Are culoarea galbenă, cu nuanţă verzuie, gust uşor iute şi miros plăcut.

Se păstrează la rece (8-140C) şi se transportă în bidoane de 5 sau 20 litri (nu în vase de plastic sau metale oxidabile).

După modul de procesare există 3 tipuri de ulei:

- extravirgin, obţinut din prima presare la rece, cu aciditate sub 0,8% şi gust superior;

- virgin, obţinut după a doua presare, cu aciditate sub 2%;

- rafinat, rezultat după un tratament chimic pentru neutralizarea acizilor şi a defectelor de gust.

Uleiul extravirgin, cel mai indicat pentru consum

Pentru consum, cel mai indicat este uleiul extravirgin, nerafinat şi fără adausuri de substanţe chimice. Are cele mai bune efecte terapeutice, iar în alimentaţie este foarte hrănitor, ideal pentru prăjit, deoarece are un punct de ardere (de fum) la 2100C, mult mai ridicat decât temperatura obişnuită de prăjire în untură sau în alt ulei vegetal (1800C).

Din acest considerent, uleiul extravirgin de măsline nu poate deveni toxic prin descompunere termică, ceea ce a determinat pe vechii greci să-l considere cheia longevităţii şi a păstrării integrităţii mentale.

Specialiştii au descoperit că acizii graşi nesaturaţi şi monosaturaţi, care reprezintă circa 75% din compoziţia uleiului, sunt similari cu cei prezenţi în laptele matern, ceea ce explică de ce uleiul de măsline este atât de bine tolerat de organism.

Calitatea uleiului depinde de zona geografică, climă, sol, varietate, vârsta pomilor şi de tehnologia de cultivare şi de procesare. La 3 ani după extragere, uleiul virgin îşi pierde calităţile gustative şi terapeutice.

Utilizări în alimentaţie şi terapeutică

Fructele negre sau verzi, după conservare în saramură sau în ulei, existente în comerţ au un important rol alimentar, cu o valoare nutritivă egală cu cea a cărnii. Se folosesc în salate, conserve şi la prepararea multor mâncăruri.

Prin condimentare cu diferite arome (mărar, anason, chimion), mâncărurile cu măsline capătă un gust unic şi sunt preparate în diferite combinaţii cu limbă de vită, ciuperci, iepure, peşte, pasăre şi sos alb sau în pizza cu şuncă.

În terapeutica medicală, măslinele sunt deosebit de preţioase pentru sănătate. Încă din Antichitate, Hipocrate, părintele medicinii, recomanda măslinele pentru vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din fructele proaspete, neconservate, era indicat pentru tratarea multor boli cronice. În plus, în Grecia Antică se credea că măslinele mâncate cu sâmburi pot contribui la mărirea potenţei sexuale şi a fertilităţii feminine.

Cercetările actuale au demonstrat multiple proprietăţi terapeutice ale măslinelor: digestive, cicatrizante, vermifuge, astringente, febrifuge, nutritive, condimentare şi emoliente.

În tratamente interne, măslinele sunt eficiente în afecţiunile hepatice, în litiază biliară, dischinezie biliară, insuficienţă hepatică, catar stomacal şi intestinal, rahitism, afecţiuni ale vaselor sanguine, anemie, laringită şi paradontoză.

În tratamente externe sunt efecte imediate pentru a combate diferite abcese, furuncule şi panariţiu, aplicând pe răni cataplasme cu măsline zdrobite, schimbate de 4-5 ori pe zi.

Efecte terapeutice ale uleiului de măsline

Uleiul are efecte pozitive în:

- reglarea metabolismului complex al lipidelor, cu prevenirea creşterii colesterolului dăunător (LDL) şi reducerea depozitelor depuse pe vasele sanguine (se consumă câte două linguri ulei pe zi, pe stomacul gol, timp de 8 săptămâni);

- îmbunătăţirea funcţionării ficatului, a bilei şi a intestinelor, evitând steatoza hepatică, litiaza şi dischinezia biliară, gastritele şi ulcerele gastro-duodenale, având rol de pansament gastric (se iau 250 ml ulei măsline şi 250 ml zeamă de lămâie, fracţionate, alternativ, câte o lingură din fiecare, până la terminarea cantităţii, asigurând eliminarea pietrelor biliare şi degajarea căilor biliare);

- tratarea constipaţiei spastice prin efecte laxative (se iau 2-3 linguri cu ulei seara la culcare);

- eliminarea viermilor intestinali prin acţiuni antihelmintice (se înghit 20-40 ml ulei pe stomacul gol);

- creşterea nivelului compuşilor antioxidanţi din sânge, prevenind cancerul de colon;

- protejarea aparatului cardiovascular, evitând bolile de inimă, hipertensiunea arterială şi ateroscleroza coronariană (se iau câte două linguri ulei seara la culcare);

- prevenirea diabetului zaharat;

- prevenirea şi combaterea unor afecţiuni ginecologice, a durerilor de urechi, gută şi intervine în frânarea dezvoltării bacilului Koch, implicat în declanşarea tuberculozei.

Din experienţe îndelungate a rezultat că uleiul de măsline este un antidot ideal împotriva intoxicaţiilor cu ciuperci otrăvitoare şi cu alte substanţe toxice, ca urmare a formării unei pelicule protectoare pe tubul digestiv care evită absorbţia substanţei otrăvitoare de către mucoasa stomacală.

Cercetări recente au dovedit efectul uleiului în activarea vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), mărind efectele asupra sănătăţii organismului, asupra întineririi şi creşterii viabilităţii.

Tămăduieşte arsurile de piele

Extern, uleiul de măsline intră în prepararea unor soluţii uleioase, unguente şi a altor preparate medicamentoase cu care se tratează:

- durerile reumatice, nevrite şi entorse, folosind unguente preparate din 200 ml ulei şi o căpăţână de usturoi dată prin răzătoare, care se macerează timp de 2-3 zile pentru a face frecţii locale;

- paradontoze şi gingivite tratate prin clătirea gurii cu ceai de cimbru, în care se pun 10-15 picături de tinctură de propolis şi apoi se masează gingiile cu ulei de măsline (de 2-3 ori pe zi);

- furuncule, abcese, eczeme, crăpături de palme, călcâie, unghii şi buze, pecingine, supuraţii ale rănilor (se face masaj cu ulei amestecat cu suc de lămâie sau glicerină în părţi egale sau se pune o cataplasmă pe zona afectată cu o măslină zdrobită);

- arsuri pe piele, tratate cu ulei de măsline amestecat cu albuş de ou care se bat într-un vas curat, cu care se unge locul afectat pentru calmarea durerilor şi grăbirea vindecării;

- anemia şi rahitismul la copii se tratează prin frecţii pe tot corpul cu ulei, mai ales după baie;

- la afecţiunile urechilor (otite, hipoacuzie, acufene) se picură în conductul auditiv 4-5 picături de ulei călduţ, iar după 5-10 minute se stă culcat pe urechea respectivă pentru a permite scurgerea uleiului în afară;

- în cazul muşcăturilor de animale, a înţepăturilor de insecte şi a iritaţiilor de piele se face masaje locale cu un amestec din ulei de măsline, ulei de rozmarin şi puţin alcool;

- la căderea părului şi mătreaţă se fac frecţii pe pielea capului cu ulei, în fiecare seară, timp de 10 zile, după care se acoperă capul în timpul nopţii;

- în ulcere cutanate şi ulcere varicoase se pun cataplasme cu ulei de măsline (1 litru), vin alb (0,5 litri) şi flori proaspete de sunătoare (500 g), care se fierb pe baia de apă până se evaporă vinul.

Măşti cosmetice cu ulei de măsline

În cosmetică se foloseşte uleiul de măsline pentru proprietatea de catifelare a pielii, intrând în compoziţia cremelor de plajă şi a unor măşti cosmetice:

- mască din ulei amestecat cu tărâţe de grâu sau mălai şi amidon, aplicată pe tenurile uscate şi iritate;

- mască preparată dintr-o linguriţă ulei, un gălbenuş de ou şi suc natural de fructe, aplicată pe tenurile uscate şi ridate, asigurând menţinerea pielii întinse şi fără zbârcituri dacă se întinde prin mişcări circulare şi repezi;

- mască din ulei de măsline şi ulei de migdale (în părţi egale) pentru tenurile uscate, în eriteme produse de frig, ger şi exces de soare, asigurând calmarea iritaţiilor, o bronzare uniformă şi evitarea arsurilor solare.

În medicina veterinară se foloseşte uleiul de măsline pentru frecţii în tratarea entorselor la cai, după o baie caldă cu apă sărată.

Alte utilizări

- Sâmburii de măsline: după măcinare fină se utilizează pentru purificarea sângelui, revigorarea circulaţiei sanguine, revitalizarea pielii şi eliminarea impurităţilor, lăsând pielea moale şi mătăsoasă;

- Frunzele: se culeg în lunile aprilie-mai, înainte de apariţia mugurilor florali. Încă din Antichitate s-a constatat că frunzele prezintă proprietăţi terapeutice benefice ca: hepatoprotectoare, hipotensoare, antidiabetice, antireumatice, antivaricoase, antihemoroidale, antibacteriene, diuretice, vasodilatatoare, febrifuge, revigorante, tonice şi vulnerare.

Pentru tratamente interne se utilizează diferite preparate din frunze (infuzii, decocturi, extracte fluide sau hidroglicerice) cu rol în:

- reducerea hipertensiunii arteriale şi a aterosclerozei coronariene, evitarea anginei pectorale, a palpitaţiilor cardiace, precum şi diverse tulburări ale microcirculaţiei, prin dilatarea arterelor şi menţinerea elasticităţii lor, datorită conţinutului în oleuropeină, triterpene şi flavonoide (infuzii calde);

- eliminarea ureei din sânge (uremie), a edemelor cardio-renale şi a litiazei renale;

- calmarea sistemului nervos;

- scăderea colesterolului dăunător (LDL), folosind extractul hidrogliceric din frunze proaspete (câte 30-40 picături de 3 ori pe zi);

- reducerea nivelului glicemiei din sânge, evitând apariţia diabetului zaharat (tinctură din frunze proaspete de măslin luând câte 60 picturi pe zi, fracţionate înainte de mese);

- combaterea stărilor gripale (decoct din 30 g frunze de măslin, 20 g scoarţă de salcie albă la un litru apă şi se beau două ceaiuri pe zi).

În tratamente externe, frunzele sunt eficiente în caz de furuncule repetate şi rebele, la căderea părului şi ca remedii antimătreaţă (infuzie din amestec cu frunze de măslin, frunze de mesteacăn şi de rozmarin cu care se clăteşte părul după fiecare spălare până la dispariţia mătreţii).

Uleiul de măsline scade riscul bolilor de inimă

În decursul miilor de ani, uleiul extravirgin a dovedit calităţi deosebite atât pentru alimentaţie, cât şi pentru tratarea diferitelor afecţiuni maladive. Este concludent faptul că locuitorii din ţările mediteraneene, care consumă mult ulei de măsline, suferă mai puţin de boli cardiovasculare ca urmare a înlocuirii aproape totală a surselor de grăsimi animale. Statisticile arată că în prezent se fabrică 1.600.000 tone de ulei, consumat mai mult în ţările din jurul Mării Mediterane: Italia (28% din întreaga cantitate produsă), Spania (23%) şi Grecia (11%).

Datorită valorii nutritive, uleiul este larg folosit în alimentaţie, mai mult în salate, la prepararea pastelor făinoase, la prăjeli şi la toate mâncărurile din legume şi carne.

În uz intern, acţiunile vindecătoare ale uleiului sunt datorate conţinutului ridicat în acizi graşi mononesaturaţi, în vitamine şi în substanţe antioxidante, care întăresc sistemul imunitar al organismului, reduc riscul bolilor cardiace şi canceroase, măresc rezistenţa vaselor sanguine, inclusiv a pereţilor arteriali şi previn îmbătrânirea celulelor.

Principalele proprietăţi terapeutice ale uleiului sunt: laxative (fără să producă colici), colagoge, coleretice, emoliente, decongestionante hepatic, antiinfecţioase, cicatrizante, antirahitice, antianemice, antihelmintice, antiglicemiante şi anticolesterolice.

http://www.farmacia-verde.ro/2008/12/maslinul-planta-de-leac-si-simbol-al-intelepciunii/
 
Uleiul de masline face minuni



Medicul Ioan Nedelcu, specialist în boli dermatologice la Spitalul
Elias din Bucureşti vă învaţă ce întrebuinţări puteţi da uleiului de
măsline extravirgin. Astfel, specialistul vă pune la dispoziţie 20
de reţete ce vă pot ajuta în ameliorarea unor afecţiuni, precum
şi remedii utile în cosmetică.

1. Paradontoza

Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că este mult diminuat pericolul parodontozei. Folosiţi ulei de măsline de trei ori pe zi.


2. Ulcerul duodenal
Se bate un albuş de ou prospăt cu o linguriţă de zahar pudră şi o
lingură de ulei de măsline până se face cremă. În fiecare dimineaţă se consumă acest amestec pe stomacul gol timp de 10 zile.


3. Gastrita
O lingurita de ulei de măsline extravirgin luată înainte de fiecare
masă protejează stomacul împotriva ulcerului şi gastritei.


4. Constipaţia
Dacă se consumă o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu
zeamă de lamâie sau cafea se previne constipaţia.


5. Balonări şi arsuri la stomac
Folosiţi 250ml de ulei de masline presat la rece, 1 kg de miere de
albine şi 4 lamâi trecute prin maşina de tocat carne. Se amesteca
totul şi se ţine în borcane la frigider. Se iau 3 linguri pe zi cu 30 minute înaintea meselor. Cura cu salata de pătrunjel este de asemenea eficientă. Se mănâncă zilnic, timp de două săptămâni o legatură de patrunjel tăiat mărunt, la care se adaugă puţin ulei de măsline şi puţină lămâie. Este şi un detoxifiant excelent al organismului.


6. Eliminarea pietrelor de la vezica biliară
Reţeta 1: Folosiţi 200 grame de ulei de măsline, un gălbenuş de ou,
zeama de la o lămâie, 40 ml. coniac natural de bună calitate, 1
linguriţă de zahar, miere naturală. Se amestecă şi se bea cu
înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreapta, cu picioarele
la piept. Urmariţi-vă scaunul şi veţi observa că aţi eliminat
pietricele.

Reţeta 2: Folosiţi 250 ml ulei de măsline. Cantitatea se bate puternic cu zeama de la trei lămâi până ce uleiul devine lăptos. Beţi acest amestec două zile la rând.


7. Eliminarea pietrelor de la bilă
Se râşnesc seminţe uscate de pepene roşu. Timp de 10 zile, dimineaţa pe nemâncate se ia o linguriţă din pulberea obţinută împreună cu o lingură de ulei de măsline presat la rece şi se stă culcat pe partea dreaptă 20 minute. Tratamentul durează 3 luni, câte 10 zile pe lună.


8. Probleme hepatice sau biliare
Se pot lua 1-2 linguri de ulei dimineaţa înainte de masă sau 1-2
linguri de ulei înaintea fiecărei mese. Este recomandat ca după
înghiţirea uleiului să se stea culcat o jumatate de oră pe partea
dreaptă. Daca medicul constată ca pietrele sunt destul de mici pentru a putea fi eliminate fără să se blocheze, se amestecă o jumătate de ceaşca de ulei de măsline cu o jumătate de ceaşca cu suc de lămâie sau grapefruit şi se bea seara înainte de culcare. Dimineata se bea ceva fierbinte şi apoi e posibil ca pietrele să fie eliminate. Alteori se poate posti două zile înainte, bând suc de mere din două în două ore, iar în cea de a doua seară se bea amestecul de ulei şi suc de lămâi.
Astfel se va curăţa vezica, se vor dizolva sau elimina pietrele mici.


9. Artroza
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp
de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul
bolnav. Masajul cu ulei de măsline şi suc de lămâie este şi el
eficient. Încălziţi pe foc un amestec de ulei de masline şi suc de
lămâie, apoi masaţi-vă cu el articulaţiile dureroase. Aplicaţi un
bandaj şi lăsaţi-l şi peste noapte.


10. Reumatismul
Se fierb 10 minute: o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de
măsline, 150 ml apă şi 40 grame untură nesărată. Se bea foarte caldă mai multe seri la rând. După două ore, la culcare, se bea un decoct de cruşin (o linguriţă la cană, fiert 3 minute). Tratamentul se face o dată pe an, timp de 7 zile. Se pun opt linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori/zi.


11. Ciocuri pe coloană
Alifia de sânziene: 20 grame de plantă uscată, bine mărunţită se pun la macerat timp de 12 ore în 30 mililitri spirt sanitar, într-un
borcan închis ermetic. Se adaugă 200 ml ulei de măsline şi se ţine în"bain marie" timp de 3 ore, agitând vasul din când în când. Se lasă în repaus trei zile, după care se filtrează.
După filtrare, se pune într-un vas pe foc şi se adaugă 50 grame ceară de albine, amestecându-se continuu până se topeşte. După răcire, se păstrează la rece. Se fac fricţionări de-a lungul coloanei vertebrale în fiecare seară.


12. Arsuri
Uleiul de măsline s-a dovedit eficient pentru calmarea arsurilor. Se
combină cu albuş de ou şi se aplică pe locul afectat.


13. Ten deshidratat
În cazul tenului obosit şi uscat, uleiul de măsline se foloseşte sub
formă de comprese călduţe pe pomeţi, pe frunte sau tâmple.
După câteva minute, compresele se înlătură şi se clăteşte faţa cu apă călduţă. Sunt suficiente câteva asemenea proceduri pentru ca tenul să îşi recapete strălucirea. Uleiul înmoaie pielea, hidratează,
regenerează şi ajută la îndepărtarea impurităţilor.


14. Creme antirid
Pentru tenul ridat şi uscat este recomandată o mască dintr-un ou crud bătut bine, o lingură cu miere şi o lingură cu ulei de măsline. În acest amestec se poate adauga şi puţin suc de fructe
sau legume - lămâie, pepene, morcovi, castraveţi. Masca se aplică pe faţă pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Se repetă de trei ori pe săptămână. Efect de întinerire a tenului şi de netezire a ridurilor are şi masca din ulei de măsline amestecat cu tărâţe, care se aplică în acelaşi mod.



15. Tonifierea tenului
Se amestecă o lingură cu ulei de măsline şi suc de castravete. Se
adaugă argilă până se obţine o pastă care se aplică pe faţă în strat
subţire timp de 20-30 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Daca tenul este foarte uscat, doza de ulei poate fi mărită. Pentru
hidratare, uleiul de măsline se poate combina cu argilă şi gălbenuş de ou. Pentru ca măştile să îşi facă efectul, trebuie repetate o dată la două zile.


16. Pete maronii
Amestecaţi bine o lingură de mălai cu un sfert de linguriţă de pudră din coaja de portocală (se poate realiza din cojile uscate de la o portocală, măcinate fin într-o râşniţă de cafea), o lingură de
lapte bătut şi o linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută
pe faţă şi pe decolteu, lăsând-o să acţioneze până când începe să se usuce. Masaţi uşor pielea cu degetele, până când devine strălucitoare.
Clătiţi faţa mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă cât mai rece. Veţi
îndepărta astfel petele maronii, iar pielea va deveni netedă şi
catifelată.


17. Masca pentru ten gras
Amestecaţi bine o linguriţă de mălai cu câteva picături de zeamă de lămâie verde, jumătate de linguriţă de lapte şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe piele, lăsând-o să acţioneze o jumătate de oră. Clătiţi din abundenţă cu apă călduţă.



18. Contra acneei
Comprese cu ulei de măsline: încercaţi amestecul urmator: ulei de
masline virgin, plus 100 de picături de ulei aromat de lavandă (ulei
esenţial, nu industrial). Se amestecă bine şi se aplică pe coşuri sub
formă de comprese sau se fricţionează uşor. Primele efecte apar după câteva zile.


19. Mâini şi unghii
Pentru a va întări unghiile, înmuiaţi-le timp de 10 minute în ulei de
măsline căldut, o dată pe săptămână. Ele vor deveni mai puţin casante. Aceasta practică are meritul de a reduce cuticulele.
Dacă aveţi mâinile uscate, roşii sau crăpate, încălziţi puţin ulei de
măsline într-un bol la cuptorul cu microunde (atentie, uleiul de
măsline nu trebuie sa fiarba!). Înmuiaţi-vă mâinile timp de 15 până la 20 de minute, o data la două zile şi pielea se va calma. Pentru a avea mâini cu pielea fină, masaţi-le cu ulei de măsline amestecat cu o linguriţă de zahăr.
20. Îngrijirea părului
Uleiul de măsline conferă strălucire părului uscat şi deteriorat.
Pentru acest tip de păr este indicată o mască hidratantă pregatită
dintr-un gălbenuş de ou şi o lingură cu ulei de măsline. Părul se
masează cu acest amestec cu 20 de minute înainte de baie. Uleiul de măsline trebuie folosit însă în cantitţi mai mici, pentru ca în exces poate provoca o uşoară îngrăşare a părului. Contra căderii părului se fac frecţii ale pielii capului cu ulei seara, timp de 10 zile.




http://www.bodymindspirit.ro
 
10 masti naturale cu ulei de masline .




Uleiul de masline este o adevarata comoara pentru organismul nostru, fie ca il folosim in bucatarie, ca ingredient extrem de sanatos, fie ca il folosim in ingrijirea frumusetii noastre ca produs cosmetic natural si binefacator. Diva Hair iti ofera informatii importante si idei de masti de fata cu ulei de masline pentru ca tenul tau sa fie ingrijit natural si eficient. Uleiul de masline: calitati Uleiul de masline contine vitaminele C, D si E, antioxidanti si fier, acid oleic, toate "ingrediente" ale frumusetii, avand proprietati regenerative care o data transferate pielii o intinereste. Vitamina E protejeaza celulele pielii de cei mai mari dusmnai: radicalii liberi si vindeca pielea eficient. Perfect pentru orice tip de ten, uleiul de masline, combinat cu alte ingrediente, promoveaza un ten catifelat si hidratat, luptandu-se ca un adevarat razboinic si cu aparitia nesuferitelor riduri.


MASTI DE FATA CU ULEI DE MASLINE

ULEI DE MASLINE cu lamaie Pentru: orice tip de ten - hidrateaza si lumineaza pielea Ingrediente: 1 lingura de ulei de masline, 3 picaturi de suc de lamaie proaspat, ½ de ceasca de ovaz fiert racit Amesteca bine uleiul de masline cu sucul de lamaie si ovazul pana ce devine o pasta compacta. Aplica masca pe fata si gat si lasa-o sa actioneze aproximativ 20 de minute. Clateste cu apa calduta si aplica apoi o crema hidratanta.

ULEI DE MASLINE cu lapte batut Pentru: ten normal - catifeleaza si hidrateaza pielea Ingrediente: 1 lingura de ulei de masline, 1 lingura de ulei de masline, 1 legatura patrunjel Pune patrunjelul in blender si fa-l o pasta. Amesteca-l cu laptele batut si uleiul de masline pana ce totul devine o pasta. Lasa masca sa actioneze timp de 15 minute. Clateste cu apa calduta.

ULEI DE MASLINE cu castravete Pentru: ten normal - curata pielea eficient Ingrediente: 1 castravete, lapte acru, ½ de lingura de ulei de masline Stoarce sucul din castravete, dupa ce l-ai dat pe razatoare. Adauga lingura de lapte acru si uleiul de masline si amesteca bine. Aplica masca pe fata si gat si lasa-o sa actioneze aproximativ 20 de minute. Clateste cu apa rece si aplica apoi o crema hidratanta.

ULEI DE MASLINE cu banana Pentru: ten sensibil - curata si hidrateaza Ingrediente: ¼ de banana bine coapta, 1 lingurita de ulei de masline, 1 lingurita de suc de castravete dat pe razatoare Amesteca bine toate ingredientele si lasa masca sa actioneze timp de 30 de minute. Clateste bine cu apa calduta si aplica o crema potrivita tenului tau.

ULEI DE MASLINE cu faina de ovaz Pentru: ten gras - hidrateaza si curata Ingrediente: 1 lingurita de faina de ovaz, 1 lingurita de ulei de masline si una de lapte acru, ¼ de sare de bucatarie Amesteca bine toate ingredientele, adauga sarea si amesteca bine din nou. Aplica masca pe fata si gat si lasa-o sa actioneze aproximativ 20 de minute. Clateste cu apa calda.

ULEI DE MASLINE cu suc de rosii Pentru: ten gras - indeparteaza excesul de sebum Ingrediente: 1 lingura de suc de rosii proaspat, ½ de lingurita de ulei de masline si 1 lingura de amidon Amesteca ingredientele incet, pana ce devin o pasta compacta. Aplica masca pe fata si gat si lasa-o sa actioneze aproximativ 20 de minute. Clateste cu apa calda.


ULEI DE MASLINE cu ceapa Pentru: ten uscat - lumineaza si hidrateaza Ingrediente: o ceapa mica, 1 lingurita de ulei de masline si una de miere Pune ceapa la copt in cuptor pana ce devine moale. Paseaz-o si amesteca cu restul de ingrediente. Aplica masca pe fata si lasa-o sa actioneze aproximativ 15 de minute. Clateste cu apa calduta.

ULEI DE MASLINE cu fasole alba Pentru: ten uscat - hidrateaza si curata Ingrediente: 5-6 boabe de fasole alba, lingurita de ulei de masline si una de suc de lamaie Paseaza boabele de fasole fierte si amesteca cu restul de ingrediente. Aplica masca pe fata si lasa-o sa actioneze aproximativ 20 de minute. Clateste cu apa calduta.

ULEI DE MASLINE cu marar Pentru: orice tip de ten - curata si catifeleaza Ingrediente: 1 legatura de marar, 1 lingurita de ulei de masline, fulgi de ovaz Pune toate ingrediente in blender si amesteca-le bine pana ce devin o pasta compacta. Aplica masca pe fata si lasa-o sa actioneze aproximativ 15 de minute. Clateste cu apa calduta.

ULEI DE MASLINE cu albus de ou Pentru: orice tip de ten - se lupta cu aparitia ridurilor, efect de lifting Ingrediente: 1 albus de ou, ¼ de lamaie, 1 lingurita de ulei de masline, fulgi de ovaz Stoarce lamaia, adauga albusul si uleiul de masline. Pune totul in blender si adauga si fulgii de ovaz. Aplica masca pe fata si pe gat si lasa-o sa actioneze aproximativ 20 de minute. Clateste cu apa calduta.

ATENTIE: Daca stii ca ai tenul foarte sensibil sau ca dezvolti alergii repede, testeaza o mica parte din amestecurile pentru masti pe partea interioara a cotului. Daca dupa clatire zona se inroseste, se umfla sau te mananca este recomandat sa nu folosesti masca respectiva pe ten.


http://www.divahair.ro
 
Uleiul de măsline poate să prevină atacurile cerebrale la persoanele în vârstă.

Persoanele în vârstă de peste 65 de ani care folosesc ulei de măsline în dieta zilnică prezintă mai puţine riscuri de a suferi atacuri cerebrale în comparaţie cu persoanele care nu consumă acest produs alimentar, potrivit unui studiu realizat în Franţa.


Cercetătorii de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale din Bordeaux (Franţa) au monitorizat 7.625 de persoane în vârstă de peste 65 de ani, originare din oraşele Bordeaux, Dijon şi Montpellier, pe o perioadă de cinci ani.

Cercetătorii i-au împărţit pe participanţi în două grupuri. În primul grup se aflau persoanele care nu consumau niciodată ulei de măsline, iar al doilea grup era alcătuit din persoane care foloseau acest produs alimentar în dieta lor zilnică.

Pe parcursul acestui studiu, s-au înregistrat 148 de atacuri cerebrale în rândul participanţilor.

După ce au luat în calcul criterii care ţineau cont de greutate, activităţile fizice şi regimul alimentar, oamenii de ştiinţă francezi au constatat că persoanele care consumau frecvent ulei de măsline prezentau un risc de a suferi un accident vascular cerebral cu 41% mai mic în comparaţie cu persoanele care nu consumau acest produs alimentar.

Studiul a fost coordonat de medicul Cécilia Samieri şi a fost publicat în revista ştiinţifică americană Neurology.
 
Cercetatori de la Centrul National de Sanatate din orasul Bordeaux insista ca utilizarea permanenta a uleiului de masline in salate si chiar la prajit ar putea scadea cu 41% riscul de infarct miocardic si alte afectiuni cardiovasculare, potrivit portalului Medinfo.

In urma unei investigatii in care au fost antrenati peste 8.000 de locuitori din Italia, Grecia, Spania, Marea Britanie si Franta, ei au constatat o incidenta ridicata a atacurilor de cord la rezidentii din Marea Britanie.

Oamenii de stiinta explica acest fapt prin preferinta britanicilor pentru grasimile de origine animala, in timp ce locuitorii tarilor mediteranene s-au dovedit a fi mai sanatosi, deoarece prefera de departe uleiul de masline la gatit, informeaza Mediafax.

Uleiul de masline, spun expertii, contine o cantitate mare de grasimi sanatoase Omega-6, care pot preveni inflamarea vaselor de sange si pot contribui la scaderea tensiunii arteriale, ceea ce are un impact pozitiv asupra intregului sistem cardiovascular. In plus, stomacul uman absoarbe mai usor uleiul de masline decat grasimile animale, mai spun ei in pledoaria lor pentru consumul de ulei de masline.


http://www.modista.ro
 
Ar trebui sa fiti atenti ce ulei de masline cumparati dar e aproape impsibil...in ciuda procedurilor de productie complicate, uleiul de masline extra virgin este un produs usor de falsificat, ceea ce face sa fie extrem de dificil pentru consumatori sa simta diferenta de gust. Testele de verificare ar trebui sa fie efectuate de catre producatori inainte ca produsul sa fie etichetat si vandut ca extra virggin. Ati inteles cred ca in urma testelor s-a constatat ca firmele : Bertolli, Sasso şi Carapelli,Coricelli, Santa Sabina, Prima Donna şi Antica Badia." sunt investigate pentru acuzaţii de comercializare de ulei de măsline "extra virgin" fals."

O parte dintre firmele si marcile de ulei de masline anchetate pentru fals in Italia sunt prezente si în supermarket-urile romanesti.



https://www.tititudorancea.ro/z/sapte_firme_italiene_cercetate_inselatorie_ulei_masline.htm
 
Back
Top