Luna
Prieten
- Joined
- Sep 21, 2010
- Messages
- 303
- Reaction score
- 0
Au trecut cateva zile si » Puiul meu » nu a aparut inca ; ma uit cu ingrijorare si cu tristete in suflet la mancarea si apa care ramane neatinsa pe terasa..
Sunt déjà 5 zile, de cand seara si dimineata imi indrept privirea spre terasa apartamentului de la et 1 unde de ani de zile locuieste « Puiul lu’ mama » .
Ani in urma doi pui de pisica persana au fost abandonati in parculetul care se gaseste in mijlocul cladirilor. Patru strazi, cu cladirile aferente formeaza un patrulater care inchide la mijloc parcul de care vorbeam si care a devenit un loc de abandon pentru pisicile devenite indezirabile in timpul vacantelor. Noaptea, micile feline ies din tufisuri in cautarea mancarii si de ani de zile, cu cativa vecini, le lasam mancarea si apa la indemana.
Numai ca pe « Puiul meu » o stiu de cand era mica cat un soricel. Cu ochii mari si mirati, urechiusele aproapre ca nu se vedeau pe capsorul rotund, statea ascunsa cu surioara ei dupa un chiveci de flori pe terasa , gata sa fuga daca ma apropiam mai mult de ele .
Le-am pregatit un cosulet printre ghivecele flori ca sa poata dormi vara si o cutie mai mare si calduroasa pentru iarna.. Erau comice incercand sa prinda cate o musca din zbor sau cand se harjoneau amandoua. Cinci ani in urma am reusit sa le prind si sa le sterilizez reducand riscul de a-mi creste numarul de pisici pe terasa. Ziua plecau zburdand ca niste copii pe acoperisul unui vecin, sarind de pe acoperis in salcia care isi legana jumatate din coroana pe acoperis si de acolo in alt pom si altul, apoi prin tufisurile si pomii din parc, cu celeleate pisici isi depanau amintirile lor pisicesti. Numai ca trei ani in urma,Pisi, cea mai plapanda, a murit.
« Puiul meu » a avut o perioada destul de lunga cand a refuzat mancarea, statea in cutia ei pana rasarea soarele si apoi incet, pleca spre parc, intorcandu-si din cand in cand capusorul uitandu-se in urma parca cautand-o cu privirea pe Pisi. De multe ori statea cu cu privirea atintita minute in sir si dupa o lunga asteptare pleca mai departe..
Intre mine si « Puiul meu » s-a instalat o legatura foarte puternica, fiindca din pomul din parc, urmarea daca apar la geamul apartamentului de la etajul 3 unde stau, si daca ma vedea, alerga in salturi ca un poney mic spre mine. Abia aveam timp sa ajung la etajul 1 ca ea era déjà prezenta pe terasa, urmarindu-ma cu ochisorii mari prin geamul de la usa. Ca de obicei, isi lasa o distanta de siguranta intre mine si ea. Imi era foarte draga, atat de draga incat era prima care primea mancare, lasand pisicile fiicei mele sa astepte pana Puiul meu primea portia ei.
De multe ori, o vedeam cum se uita in casa ; am asemant-o cu un copil parasit, un copil orfan care se uita pe geam la un pom de Craciun. Era ceva ce ea nu a avut niciodata: un pat cald unde sa doarma, un loc al ei de unde sa nu o ploua sau sa o ninga, o mana care sa-i mangaie capsorul…
Simteam ca ar fi vrut sa intre, ca ar fi vrut sa stea la caldura cu celeleate doua, dar stia ca nu este locul ei, ca ar incalca un teritoriu déjà acupat.
De fiecare data se resemna si se culca in culcusul ei … asa au trecut pentru ea iernile friguroase cand ii vedeam din cand in cand doar capsorul gri ca si-l scoate afara, apoi primaverile si zilele calde ale verilor cand se tolanea la soare sa-si faca siesta.
Nu vreau sa cred ca Puiul meu nu va aparea din nou ; refuz sa cred ca ceva rau i s-a intaplat, ca nu o sa o mai vad alergand spre terasa cand imi auzea vocea.
Stiu ca o pisica de strada are o viata mult mai scurta decat una de casa si de multe ori ma gandeam in sinea mea ca atunci cand o fi sa fie mai batrana sa moara in cosuletul ei pe terasa, si sa o pot ingropa in gradina, ca sa stiu ca nu este aruncata intr-o groapa de gunoi.
Ar fi fost din partea mea cel mai mic omagiu pe care as fi putut sa-l aduc « Puiului » meu pentru prietenia si increderea pe care mi-a arata-o atatia ani.
Am visat-o asta noapte ca avea o labuta rupta, mergand schiopatand, cu blanita murdara.... of Doamne ! Plang fara sa ma vada ai mei si sper, sper din tot sufletul sa vina inapoi…
Sunt déjà 5 zile, de cand seara si dimineata imi indrept privirea spre terasa apartamentului de la et 1 unde de ani de zile locuieste « Puiul lu’ mama » .
Ani in urma doi pui de pisica persana au fost abandonati in parculetul care se gaseste in mijlocul cladirilor. Patru strazi, cu cladirile aferente formeaza un patrulater care inchide la mijloc parcul de care vorbeam si care a devenit un loc de abandon pentru pisicile devenite indezirabile in timpul vacantelor. Noaptea, micile feline ies din tufisuri in cautarea mancarii si de ani de zile, cu cativa vecini, le lasam mancarea si apa la indemana.
Numai ca pe « Puiul meu » o stiu de cand era mica cat un soricel. Cu ochii mari si mirati, urechiusele aproapre ca nu se vedeau pe capsorul rotund, statea ascunsa cu surioara ei dupa un chiveci de flori pe terasa , gata sa fuga daca ma apropiam mai mult de ele .
Le-am pregatit un cosulet printre ghivecele flori ca sa poata dormi vara si o cutie mai mare si calduroasa pentru iarna.. Erau comice incercand sa prinda cate o musca din zbor sau cand se harjoneau amandoua. Cinci ani in urma am reusit sa le prind si sa le sterilizez reducand riscul de a-mi creste numarul de pisici pe terasa. Ziua plecau zburdand ca niste copii pe acoperisul unui vecin, sarind de pe acoperis in salcia care isi legana jumatate din coroana pe acoperis si de acolo in alt pom si altul, apoi prin tufisurile si pomii din parc, cu celeleate pisici isi depanau amintirile lor pisicesti. Numai ca trei ani in urma,Pisi, cea mai plapanda, a murit.
« Puiul meu » a avut o perioada destul de lunga cand a refuzat mancarea, statea in cutia ei pana rasarea soarele si apoi incet, pleca spre parc, intorcandu-si din cand in cand capusorul uitandu-se in urma parca cautand-o cu privirea pe Pisi. De multe ori statea cu cu privirea atintita minute in sir si dupa o lunga asteptare pleca mai departe..
Intre mine si « Puiul meu » s-a instalat o legatura foarte puternica, fiindca din pomul din parc, urmarea daca apar la geamul apartamentului de la etajul 3 unde stau, si daca ma vedea, alerga in salturi ca un poney mic spre mine. Abia aveam timp sa ajung la etajul 1 ca ea era déjà prezenta pe terasa, urmarindu-ma cu ochisorii mari prin geamul de la usa. Ca de obicei, isi lasa o distanta de siguranta intre mine si ea. Imi era foarte draga, atat de draga incat era prima care primea mancare, lasand pisicile fiicei mele sa astepte pana Puiul meu primea portia ei.
De multe ori, o vedeam cum se uita in casa ; am asemant-o cu un copil parasit, un copil orfan care se uita pe geam la un pom de Craciun. Era ceva ce ea nu a avut niciodata: un pat cald unde sa doarma, un loc al ei de unde sa nu o ploua sau sa o ninga, o mana care sa-i mangaie capsorul…
Simteam ca ar fi vrut sa intre, ca ar fi vrut sa stea la caldura cu celeleate doua, dar stia ca nu este locul ei, ca ar incalca un teritoriu déjà acupat.
De fiecare data se resemna si se culca in culcusul ei … asa au trecut pentru ea iernile friguroase cand ii vedeam din cand in cand doar capsorul gri ca si-l scoate afara, apoi primaverile si zilele calde ale verilor cand se tolanea la soare sa-si faca siesta.
Nu vreau sa cred ca Puiul meu nu va aparea din nou ; refuz sa cred ca ceva rau i s-a intaplat, ca nu o sa o mai vad alergand spre terasa cand imi auzea vocea.
Stiu ca o pisica de strada are o viata mult mai scurta decat una de casa si de multe ori ma gandeam in sinea mea ca atunci cand o fi sa fie mai batrana sa moara in cosuletul ei pe terasa, si sa o pot ingropa in gradina, ca sa stiu ca nu este aruncata intr-o groapa de gunoi.
Ar fi fost din partea mea cel mai mic omagiu pe care as fi putut sa-l aduc « Puiului » meu pentru prietenia si increderea pe care mi-a arata-o atatia ani.
Am visat-o asta noapte ca avea o labuta rupta, mergand schiopatand, cu blanita murdara.... of Doamne ! Plang fara sa ma vada ai mei si sper, sper din tot sufletul sa vina inapoi…
