• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Zodiacul Celor 366 de Zile


17 Martie


Nativul, drept şi intransigent în primul rând faţă de sine însuşi, care nu acceptă nicicând ca fiind posibilă existenţa „griului neutru”, recunoscând doar albul cel mai imaculat şi negrul aproape catran, misogin prin excelenţă, are predestinată astral o situaţie materială şi socială stabilă, din care nu lipsesc evenimentele cu adevărat importante, dar va fi, deşi nu o va recunoaşte, destul de dezamăgit de partenerul de viaţă.

Personalitatea Zilei de nastere.

Păreţi inepuizabil! Vă implicaţi total în tot it întreprindeţi şi aveţi întotdeauna câteva proiecte în derulare. Sunteţi capabil de eforturi mari, pe perioade lungi de timp, si încercaţi în mod excesiv să vă depăşiţi limitele. Nu uitaţi că rezervele de energie nu sunt nelimitate: ele trebuie reînnoite din timp în timp. Cu o uşurinţă naturală stabiliţi, întreţineţi şi păstraţi relaţii bune cu cei din jur. Sunteţi diplomat şi politicos; oamenii vă apreciază manierele, conversaţia şi, în general, felul de a fi. Ei vi se adresează într-un mod firesc pentru a găsi consolare, un sfat, sau pur şi simplu pentru plăcerea de a sta de vorbă. Rezervat şi sensibil, ştiţi să-i ascultaţi şi să-i ajutaţi pe cei apropiaţi.

Dragoste :
Vă trataţi partenerul înainte de toate ca pe un prieten şi îi cereţi să aibă o deschidere spirituală egală cu a dumneavoastră.

Bani/muncă:
Vă place ca regulile să fie bine stabilite, iar munca să fie bine făcută.



http://www.horoscop-urania.com/
 
18 Martie

Spirit clar şi precis, pătrunzător şi bătăios, capabil să se facă remarcat chiar şi dacă pleacă din postura de neinvidiat (şi de neacceptat pentru el) de subaltern sau de membru umil al unui colectiv cu spirit de turmă, nativul se va bucura odată cu trecerea timpului de succese frumoase în toate planurile, cel mai mult ca poziţie socială, cu satisfacţii relativ mai mici în cel material, din cauza timpului pierdut

Personalitatea Zilei de nastere.

unteţi născut într-o zi aflată sub semnul unei adânci reflecţii asupra propriei persoane. Astrele vă cer să fiţi foarte atent, să vă luaţi măsuri de precauţie, să reduceţi riscurile la maximum, mai cu seamă în deplasările pe care le faceţi. Ţineţi-vă departe de acţiunile politice şi de tot ce are legătură cu acestea. Sunteţi puternic sufleteşte şi viitorul nu vă sperie. Priviţi lumea cu ochii unui înţelept, ştiind că veţi găsi răspuns la întrebări şi soluţii la problemele cu care vă confruntaţi. învăţaţi cu seninătate lecţiile vieţii şi sunteţi conştient că regulile nu trebuie încălcate. Aveţi lucruri mari de realizat; tot ce doriţi este să aveţi destul timp pentru a le duce la capăt. Aveţi multe talente; ştiţi să le daţi o bună utilizare.

Dragoste
:Aveţi nevoie de o relaţie sentimentală senină, echilibrată, fară zone de umbră.

Bani/muncă:
Ştiţi să profitaţi de învăţăturile primite şi de bunele ocazii ce vi se oferă.


http://www.horoscop-urania.com
 

19 Martie


Marea abilitate în a se folosi de absolut toate oportunităţile oferite în viaţă, mai ales dacă este vorba de propria carieră, este dublată de capacitatea demnă de invidiat de a lua extrem de rapid cele mai bune hotărâri; aceste două calităţi făcând din nativ un adevărat personaj de succes, scutit de grijile materiale cotidiene, atunci când nu este vorba de
dobândirea de mari averi,„mieluşel”în familie, dar foarte dur în afaceri.

Personalitatea Zilei de nastere.

Sufleteşte sunteţi un leu, numai că nici nu răcniţi, nici nu vă folosiţi ghearele. Destul de posesiv în relaţii, sunteţi pretenţios cu cei apropiaţi, cerându-le să vă fie în mod constant alături, cu loialitate. Ei trebuie să fie prezenţi în timpul bătăliilor pe care le aveţi de dus, să vă susţină la greu şi să pună umărul la reuşita acţiunilor dumneavoastră. Seamănă uneori a dictatură! Trebuie să găsiţi locul ce vă este rezervat pe lume, să căutaţi în adâncul sufletului dumneavoastră pentru a vă găsi adevărata natură, să lăsaţi sentimentele să vă conducă, să vă puneţi în ordine neliniştile şi frământările, în concluzie, să vă găsiţi seninătatea şi liniştea sufletească. Independent de impresiile celorlalţi, important este numai echilibrul dumneavoastră.

Dragoste :
Aveţi o idee clară şi bine definită despre ceea ce trebuie să fie o relaţie sentimentală.

Bani/muncă
:
Nu lăsaţi frustrarea să vă prejudicieze avansarea; compromisurile sunt uneori necesare.


http://www.horoscop-urania.com/
 
19 Martie

Marea abilitate în a se folosi de absolut toate oportunităţile oferite în viaţă, mai ales dacă este vorba de propria carieră, este dublată de capacitatea demnă de invidiat de a lua extrem de rapid cele mai bune hotărâri; aceste două calităţi făcând din nativ un adevărat personaj de succes, scutit de grijile materiale cotidiene, atunci când nu este vorba de
dobândirea de mari averi,„mieluşel”în familie, dar foarte dur în afaceri.

Personalitatea Zilei de nastere.

Sufleteşte sunteţi un leu, numai că nici nu răcniţi, nici nu vă folosiţi ghearele. Destul de posesiv în relaţii, sunteţi pretenţios cu cei apropiaţi, cerându-le să vă fie în mod constant alături, cu loialitate. Ei trebuie să fie prezenţi în timpul bătăliilor pe care le aveţi de dus, să vă susţină la greu şi să pună umărul la reuşita acţiunilor dumneavoastră. Seamănă uneori a dictatură! Trebuie să găsiţi locul ce vă este rezervat pe lume, să căutaţi în adâncul sufletului dumneavoastră pentru a vă găsi adevărata natură, să lăsaţi sentimentele să vă conducă, să vă puneţi în ordine neliniştile şi frământările, în concluzie, să vă găsiţi seninătatea şi liniştea sufletească. Independent de impresiile celorlalţi, important este numai echilibrul dumneavoastră.

Dragoste :
Aveţi o idee clară şi bine definită despre ceea ce trebuie să fie o relaţie sentimentală.

Bani/muncă:
Nu lăsaţi frustrarea să vă prejudicieze avansarea; compromisurile sunt uneori necesare.


http://www.horoscop-urania.com
 
21 Martie

Dificultăţi destul de serioase de învins pe tot cursul vieţii sale, datorate în mod special propriei sale firi, mult prea mândre şi extrem de încăpăţânate, tipul clasic de „bătăios”, luptând pentru cauze mari şi mici, uneori chiar fără de vreo cauză, cu aceeaşi înverşunare, capabil să aibă argumente şi pentru a contrazice chiar şi propriile sale afirmaţii, pândit fiind şi de riscul major de a renunţa mai totdeauna la bani, când este gloria în celălalt taler.

Personalitatea Zilei de nastere.

Atitudinea prevenitoare şi respectul uzanţelor nu sunt egalate decât de rafinamentul lucrurilor de care i place să vă înconjuraţi. Apreciaţi lucrurile frumoase şi bunele maniere şi acordaţi o atenţie meticuloasă micilor detalii. Selecţionismul vă onorează, dar ar trebui să aveţi grijă să nu pierdeţi din vedere esenţialul în favoarea detaliilor nesemnificativi Aveţi o mare tărie de caracter; atunci când întreprindeţi ceva, o faceţi cu certitudinea că veţi reuşi, că vă veţi atinge scopurile. Ar trebui totuşi să vă stăpâniţi tendinţa de a amplifica importanţa obstacolelor de care vă izbiţi, consacrându-vă mai degrabă sarcinii de a căuta soluţiile. Ambiţios, simţind nevoia recunoştinţei, vă plac onorurile şi sunteţi în căutarea gloriei şi a notorietăţii.

Dragoste :
In ciuda firii dumneavoastră pasionate, pe plan sentimental daţi dovadă de o mare delicateţe.

Bani/muncă:
Ştiţi nu numai cum să câştigaţi mulţi bani, ci şi cum să-i cheltuiţi rapid.


http://www.horoscop-urania.com/
 
22 Martie

Este genul de„apă adâncă”, liniştit în mod obişnuit, părând mai întotdeauna neutru şi nepăsător, dar care, atunci când este provocat, devine un adversar extrem de periculos pentru ceilalţi, fiind deosebit de tenace, având de partea sa avantajul imens al unei calme şi de neclintit voinţe şi a siguranţei de sine. Succesele, care nu-l ocolesc, îi sunt însă mai întotdeauna serios„amendate”de invidioşi şi răuvoitori potenţi sau doar insistenţi.

Personalitatea Zilei de nastere.

Posedaţi un marcat simţ al responsabilităţii şi, din această cauză, aveţi tendinţa să vă simţiţi vinovat de toate problemele şi greşelile celor ce vă sunt dragi. Cu o bravură ce poate părea nebunească, vă biruiţi temerile şi vă avântaţi în viaţă, unde vă măsuraţi cu necunoscutul, făcând necontenit eforturi ce vă depăşesc puterile. Deoarece sunteţi nonconformist, experienţele ezoterice vă seduc, vă atrag, transformându-vă într-o pradă uşoară pentru şarlatani. Autonomia şi individualismul dumneavoastră şochează uneori. Nu vreţi să datoraţi nimic nimănui şi vă organizaţi viaţa în consecinţă. Vă place noul şi aveţi nevoie de experienţe care ies din comun pentru a da culoare cotidianului, ce vi se pare adesea tern şi plicticos.

Dragoste :
Pretindeţi exclusivitate de la partenerul dumneavoastră, dar totală libertate în ceea ce vă priveşte.

Bani/muncă:
Veţi putea întotdeauna să vă descurcaţi, penii u a vă reface veniturile fluctuante.


http://www.horoscop-urania.com/
 
23 Martie

Are de traversat în viaţă mai totdeauna situaţii deosebit de delicate şi destul de tensionate, pe care singur şi le creează, neexistând întotdeauna cea mai realistă relaţie între reala-i putinţă şi dorinţa sa arzătoare de a stăpâni persoane sau situaţii, dovedindu-se în final, atunci când totul s-ar putea îndrepta strălucit, lipsit de minima dorinţa de a-şi nimici sau măcar pedepsi opozanţii, care vor continua la nesfârşit să-i fie o piedică.

Personalitatea Zilei de nastere.

Filozof înnăscut, vă place mult să discutaţi, cu condiţia ca interlocutorii să împărtăşească aceleaşi valori ca dumneavoastră. Când nu vă erijaţi în moralizator, oamenii vă caută compania şi nu ezită să urmeze sfaturile pe i arc le daţi, vrând, nevrând, cu sinceritate şi corectitudine. Aveţi un respect profund faţă de tradiţii şi obiceiuri şi nu acceptaţi i a ceilalţi pot vedea lucrurile altfel. în unele momente, daţi dovadă de o mare toleranţă; în altele, îi terorizaţi pe cei din jur i u o severitate morală excesivă. Paternalist, oscilaţi între intransigenţă şi indulgenţă. Cei care nu respectă definiţia regulilor din codul dumneavoastră de conduită socială sunt excluşi imediat de pe teritoriul dumneavoastră.

Dragoste :
Generos, acţionaţi respectând o morală foarte personală; tendinţă spre timiditate.

Bani/muncă:
Cu ceva mai multă metodă şi răbdare, veţi obţine rezultate mai bune.


http://www.horoscop-urania.com/
 
24 Martie

Are parte de numeroase drumuri lungi, aducătoare de mari plăceri şi deosebite satisfacţii, dar viaţa îi va fi extrem de agitată, nativii neacceptând în general neclarităţile şi contradicţiile de niciun fel şi în mod special nesuportând niciodată ideea să fie el cel contrazis. Rezolvările sale fiind mai totdeauna lipsite de tact, uneori chiar brutale, nu-l fac prea plăcut celorlalţi, dar are parte şi de mai mulţi admiratori sinceri.

Personalitatea Zilei de nastere.


Extrem de curios şi avid de cunoştinţe, aţi păstrat din copilărie capacitatea de a vă minuna de toate. Când intraţi undeva, pare că o adiere primăvăratică a invadat încăperea. Dragostea de viaţă asociată cu voinţa dumneavoastră permanent activă îi determină pe cei din jur să vă caute compania. Cu toate acestea, aveţi o preferinţă pentru schimburile de cuvinte în care puneţi uneori prea multă pasiune şi sinceritate, ceea ce nu pare a fi întotdeauna pe placul interlocutorilor. Sunteţi un mare visător şi viaţa de fiecare zi poate să vi se pară de multe ori o decepţie, în raport cu prodigioasa dumneavoastră imaginaţie. Trăiţi în prezent, vă plac surprizele şi daţi dovadă de o admirabilă tenacitate.

Dragoste :
Vă place să seduceţi şi să cuceriţi, dar instabilitatea dumneavoastră face greu de realizat relaţiile sentimentale durabile.

Bani/muncă:

Aveţi o mare capacitate de adaptare la condiţia dumneavoastră profesională.

http://www.horoscop-urania.com/
 

25 Martie


Exagerând, s-ar putea caracteriza cu expresia „Brânză bună în burduf de câine”, pentru că existenţa îi va fi în mare parte „de suficienţă”, chiar îmbelşugată uneori, dar aceasta numai ca rezultat al unui travaliu imens, firea adesea prea blândă şi caracterul uneori prea răbdător, neajutându-l pe nativ să-şi valorifice suficient extraordinarul potenţial genetic, realizările sale, adesea remarcabile, fiind obţinute numai prin muncă titanică.


Personalitatea Zilei de nastere.

Extraordinar de independent şi perfect autonom, vă conduceţi viaţa după propriul plac şi nu vă jenaţi să spuneţi celor din jur că sunteţi singurul dumneavoastră stăpân. Destul de ambiţios şi de hotărât să vă atingeţi scopurile, deveniţi combativ atunci când trebuie să faceţi faţă obstacolelor ce vă apar în drum. Dotat cu o gândire suplă şi capabil de diplomaţie, sunteţi un arbitru perfect în conflicte şi un negociator înnăscut în afaceri. Vă controlaţi aproape continuu stările sufleteşti. Aveţi nevoie nu numai să ajungeţi pe cele mai înalte poziţii în sfera dumneavoastră de activitate, ci şi să vă bucuraţi de faptul că această realizare se datorează talentelor şi competenţelor dumneavoastră. Atenţie la surmenajul ce ar putea apărea în urma neîncetatei goane după succes.

Dragoste :

Dăruit total în dragoste ca şi pe celelalte planuri, vă doriţi să încercaţi vertijul înălţimilor.

Bani/muncă:Vă gestionaţi finanţele într-un mod foarte responsabil şi aveţi un adevărat fler pentru investiţii.



http://www.horoscop-urania.com/
 
26 Martie

Numeroase şi aparent surprinzătoare eşecuri, alternând cu reuşite cu adevărat importante, o situaţie totuşi firească pentru un nativ deosebit de dotat care alternează frecvent îndrăzneala fără limite cu prudenţa exagerată, acestor defecte adăugându-se şi o anume nehotărâre în alegerea „ţintei” finale şi lipsa de curaj în luarea deciziilor radicale, el căutând a face frecvent compromisuri, dintr-o anume comoditate.

Personalitatea Zilei de nastere.

Raţional şi disciplinat, vă gestionaţi viaţa in aşa cum alţii gestionează o întreprindere: cu multă rigoare.Acţiunile nu vă sunt niciodată dictate de hotărâri nesăbuit it . luaţi numai decizii bine cumpănite şi prudente. Cu toate u astea, imediat ce vă angajaţi într-un proiect, nu-l abandonaţi, orice s-ar întâmpla. Dacă se întâmplă să fiţi la strâmtoare, vă doborâţi adversarii şi vă continuaţi drumul până la capăt. Vă place să vă aflaţi la conducere, pentru că poziţia de şef vă permite să vă exercitaţi autoritatea şi să daţi întreaga măsură a inteligenţei dumneavoastră foarte bine structurate. Perfecţionist, detestaţi dezordinea; pe plan profesional, social sau familial, va displace profund să vi se ceară să aşteptaţi şi vă feriţi de persoanele exagerat de pasionate, exaltate chiar.

Dragoste :
Vă place să fiţi iubit şi sunteţi sincer când vă dăruiţi total într-o relaţie sentimentală.

Bani/muncă:

Deoarece detestaţi situaţiile neprevăzute în materie de buget, vă administraţi cu dibăcie afacerile.


http://www.horoscop-urania.com/
 
27 Martie

Altruist adesea până la exces, întotdeauna un pic cam naiv în relaţiile cu ceilalţi şi exuberant în materializarea intenţiilor, nativul are tendinţa {predestinată astral) să îşi dezvăluie cele mai tainice gânduri, intenţii sau fapte, fără pic de discernământ, situaţie care îl împinge spre rolul de victimă sigură, dar firea sa, în final înţeleaptă, îl face să găsească partea bună a lucrurilor şi îl fereşte de suferinţa dezamăgirilor de care va avea parte.

Personalitatea Zilei de nastere.

In ciuda înclinaţiei dumneavoastră naturale spre activitate şi mişcare, simţiţi frecvent nevoia viscerală de a vă izola de agitaţia lumii exterioare. Aceste retrageri ciclice vă permit să reflectaţi asupra sensului vieţii, să meditaţi şi să dobândiţi o anumită formă de înţelepciune: Destul de rezervat din fire, nu vă impuneţi niciodată, ci preferaţi să aşteptaţi cu răbdare ca oamenii să vină către dumneavoastră. In discuţiile cu persoanele de nivelul dumneavoastră, vă place să filozofaţi în legătură cu marile probleme existenţiale. Deşi trăiţi intens, ştiţi totuşi să vă stăpâniţi impulsurile şi să examinaţi toate situaţiile înainte de a vă angaja, atât pe plan profesional cât şi în relaţiile intime. Din punctul de vedere al imaginii, sunteţi cu adevărat în câştig atunci când oamenii vă cunosc: atitudinea dumneavoastră uneori cam distantă ascunde o personalitate bogată şi profundă.

Dragoste

Prefăcut şi prudent, vă alegeţi partenerul cu circumspecţie.

Bani/muncă:
Prevăzător şi econom, vă administraţi toate afacerile cu parcimonie.


http://www.horoscop-urania.com
 
28 Martie

Genul „novator”, nativul are parte de multe experienţe diverse, cele mai multe amare şi de destule dezamăgiri, nicicând însă funeste, totul doar ca rezultat direct al puternicului său spirit temerar, al îndrăznelii fără de limite şi al tendinţei de nestăvilit de a lua cele mai neaşteptate şi hazardate hotărâri, tocmai atunci când se recomandă prudenţa, reuşitele importante apărând doar în clipele în care combativitatea îi este în repaus.

Personalitatea Zilei de nastere.

Vă forfotesc neîncetat în minte proiecte şi idei noi şi, cu mult zel şi energie, le luaţi pe toate în considerare, fără a neglija vreunul. Creativitatea şi inventivitatea ce vă caracterizează vă permit să depăşiţi situaţiile dificile, din care nu ieşiţi niciodată afectat. Spontan şi impulsiv, luaţi viaţa aşa cum este, adaptându-vă reacţiile în funcţie de evenimente. Energic şi întreprinzător, vă place să jucaţi, să speculaţi, să vă asumaţi riscuri. Sunteţi deosebit de descurcăreţ: aveţi în rezervă mii de stratageme şi de şmecherii şi nu ezitaţi să le folosiţi pentru a vă uşura viaţa. Schimbarea sub toate formele, situaţiile neprevăzute şi pericolul, departe de a vă înfricoşa, vă măresc apetitul pentru nou şi vă stimulează ingeniozitatea.

Dragoste :

Amant inventiv, încercaţi să nu luaţi dragostea prea în serios.

Bani/muncă:
Inflăcărarea şi impulsivitatea vă conduc uneori pe drumuri nesigure.



http://www.horoscop-urania.com/
 
29 Martie

Niciodată sentimental întru totul, se dovedeşte întotdeauna foarte raţional, de un pragmatism pe care şi-l cultivă la rangul de artă, nativul ia aproape întotdeauna cele mai corecte decizii, datorită perfectei stăpâniri de sine, maleabilităţii şi priceperii sale de a se adapta la orice situaţie şi oricărui mediu, fiind salvat providenţial şi de şanse nesperate, de care altul nu ar avea nicicând parte, atunci când se întâmplă să se înşele.

Personalitatea Zilei de nastere.

Impetuos, dispuneţi de o nemăsurată şi redutabilă energie atât pe plan fizic, cât şi pe planurile psihic şi sexual. Pentru ca viaţa să vă fie echilibrată şi armonioasă, trebuie să canalizaţi această energie, să o stăpâniţi şi să reuşiţi să eliminaţi regulat excesul, pentru că altfel există riscul să deveniţi agresiv şi rău cu sine şi cu ceilalţi. Dotat cu o mare încredere în propria persoană şi în viaţă, vă parcurgeţi drumul cu tenacitate şi curaj, mereu în căutarea unor noi aventuri, a unor noi proiecte de realizat, a unor noi provocări cărora să le răspundeţi. Dacă vi se vorbeşte amabil, cei din jur pot obţine totul de la dumneavoastră, dar, dacă cineva îndrăzneşte să vă ordone ceva sau să vă oblige la un anumit comportament, vă revoltaţi.

Dragoste :

Daţi dovadă de multă generozitate şi de entuziasm.

Bani/muncă:
Ar fi mai bine să aşteptaţi reuşita, înainte de a vă lăuda cu ea.


http://www.horoscop-urania.com/zodiac-366-zile/29-Martie/
 
30 Martie

Victimă aproape sigură (mai ales dacă nativul este femeie), dincolo de posibilele sale realizări, care totuşi nu vor lipsi, viaţa, cariera şi starea materială fiindu-i exploatate cu promptitudine şi neruşinare de tot felul de paraziţi, din cauza spontaneităţii şi a sincerităţii sale excesive, a încrederii în ceilalţi şi a predispoziţiei sale de a săvârşi tot felul de imprudenţe, datorate dorinţei de nestăvilit de a se face util(ă) şi plăcut(ă).

Personalitatea Zilei de nastere.

Carismatic când doriţi, aveţi darul de a fascina şi de a atrage, mai ales datorită expresivităţii privirii dumneavoastră. Consideraţi că frumuseţea interioară a unei persoane şi modul ei de a gândi şi de a judeca lucrurile sunt criterii mult mai importante decât aspectul estetic al corpului, care, de altfel, nu vă suscită decât puţin interes. Curios din fire, doriţi să ştiţi întotdeauna totul şi cât mai repede. Activităţile cerebrale fac parte integrantă din viaţa dumneavoastră şi setea de cunoaştere ce vă caracterizează este alimentată de o combativitate mereu gata să se manifeste. Inteligent şi intuitiv, sunteţi în acelaşi timp raţional şi clarvăzător; persoanele din anturajul dumneavoastră vă cer părerea înainte de a lua o decizie.

Dragoste :

Ar trebui să daţi mai multă ascultare impulsurilor corpului dumneavoastră.

Bani/muncă:

In orice situaţie, vă investiţi întreaga energie şi toate forţele.


http://www.horoscop-urania.com/
 
31 Martie

în mod evident cel mai echilibrat dintre nativii zodiei, cu suflet deosebit de frumos şi o mare putere de muncă, are predestinată astral o viaţă fericită,„sub lumina reflectoarelor”, cel mai adesea boemă, uneori chiar şi în cadrul familiei şi întotdeauna în carieră, reuşind cu uşurinţă să cucerească stima şi simpatia celorlalţi, invidiile duşmanilor, ce nu-i vor lipsi, fiind bine mascate, din teama acestora de a nu cădea în ridicol.

Personalitatea Zilei de nastere.

în mod evident cel mai echilibrat dintre nativii zodiei, cu suflet deosebit de frumos şi o mare putere de muncă, are predestinată astral o viaţă fericită,„sub lumina reflectoarelor”, cel mai adesea boemă, uneori chiar şi în cadrul familiei şi întotdeauna în carieră, reuşind cu uşurinţă să cucerească stima şi simpatia celorlalţi, invidiile duşmanilor, ce nu-i vor lipsi, fiind bine mascate, din teama acestora de a nu cădea în ridicol.Puternic şi rezistent, cei din jur vă aseamănă cu o stâncă solidă. E greu să vă facă cineva să vă pierdeţi cumpătul, pentru că aveţi întotdeauna în rezervă mai multe soluţii alternative. Voluntar şi perseverent, vă fixaţi obiectivele şi nu economisiţi mijloacele ce pot fi folosite pentru a le îndeplini. Pragmatic, aveţi certe calităţi de şef şi de îndrumător. Tenacitatea şi voinţa dumneavoastră fermă de a reuşi îi determină pe cei din jur să vă consulte ori de câte ori simt nevoia de a-şi recâştiga energia şi curajul. De o fermitate ce atinge obstinaţia, este aproape imposibil să acceptaţi să vă schimbaţi părerea. Cinstit, direct, loial şi intransigent, detestaţi minciuna, ipocrizia şi vorbele cu subînţeles.

Dragoste :

Impetuos, înflăcărat şi curajos, vă place noutatea şi evitaţi rutina.

Bani/muncă:
Ridicaţi-vă capacitatea de reflecţie la nivelul dinamismului ce vă caracterizează, şi totul va merge bine.

http://www.horoscop-urania.com/
 
1 Aprilie

Viaţă tumultuoasă, marcată de succesul solid, de necontestat, în care cariera este pusă întotdeauna înaintea familiei, care îi va suporta cu stoicism lipsa de interes, datorată spiritului întreprinzător al nativului, nicicând în repaus total, acesta fiind plin de măreţe idealuri ce-i par realizabile şi care, în general, sunt realizate, şi unui neobişnuit simţ al echilibrului, chiar „echilibristicii” în relaţiile interumane (Q.E.D…. necaracteristic zodiei).

Personalitatea Zilei de nastere.

Vă place să vă asumaţi riscuri, dar impulsivitatea vă conduce uneori dincolo de ceea ce doriţi. în consecinţă, vă treziţi în situaţia de a lupta cu tot felul de dificultăţi pe care le rezolvaţi spunându-vă că totul va fi mai bine în ziua următoare. Vă face plăcere să primiţi complimente, chiar să li(i linguşit pentru succese, însă împărţiţi cu nobleţe laudele cu cei din jur. Mereu în căutarea unor noi provocări, nu vă place inactivitatea şi detestaţi sincer trândăvia. Priceput la toate, va este greu să vă alegeţi un domeniu profesional anume, penii u că sunteţi irezistibil atras de numeroase sfere de activitate. Aveţi multe competenţe pe care le dezvoltaţi constant.

Dragoste :

Preferaţi relaţiile intense, care vă satisfac nevoia de senzaţii tari.

Bani/muncă:
Aveţi un credo ce nu poate fi contrazis: „Banii se fac cu bani”.


http://www.horoscop-urania.com/
 
2 Aprilie

Deşi dotat din plin cu un imens talent, un mare curaj şi o voinţă aproape de neînvins, nativul nu are parte de prea mari satisfacţii în viaţă, nerecunoscându-i-se binemeritatele reuşite, aproape nicicând în propria familie, prea rar în societate, totul lăsându-i acestuia un gust amar, ce îi auto-impune şi o anumită stare de izolare, de însingurare, chiar şi în situaţia în care reuşeşte totuşi să îşi învingă predestinarea.

Personalitatea Zilei de nastere.


Vă caracterizează un admirabil echilibru între fizic şi psihic, iar acest echilibru se manifestă şi pe plan financiar. Amabil din fire, sunteţi deschis şi atent la problemele celorlalţi. Ştiţi să-i ascultaţi, să fiţi de o discreţie absolută cu privire la confidenţele ce vi se fac, să le daţi sfaturi excelente; totuşi, nu vă place să vorbiţi despre dumneavoastră. Introvertit, preferaţi să priviţi şi să observaţi, iar nu să participaţi, în anumite momente, simţiţi nevoia să vă îndepărtaţi de lume, să vă refaceţi forţele în tăcere, să meditaţi asupra vieţii şi a oamenilor. Când trebuie să luaţi o decizie, vă bazaţi pe intuiţia dumneavoastră şi, în general, nu vă înşelaţi. Sunteţi puternic atras şi, în acelaşi timp, dezorientat de ştiinţele oculte.

Dragoste :
Vă dezvăluiţi rareori, dar când o faceţi, sunteţi sincer şi încrezător.

Bani/muncă:
Vă administraţi bugetul în mod adecvat, în ciuda unor mici abateri ce apar uneori.


http://www.horoscop-urania.com/
 
3 Aprilie

Excesiv de entuziasmat de cauze mari şi mici în egală măsură, fără pic de discernământ, mai degrabă naiv, un„ogar urmărind un iepure de pluş”, săvârşind greşeala fatală de a-i judeca pe ceilalţi după cum îi este lui felul şi firea, nativul va avea parte mai mult de plictiseli şi tracasări de tot felul, când nu va fi vorba de dezamăgiri, satisfacţiile putând veni doar din realizările sale profesionale, uneori peste medie.

Personalitatea Zilei de nastere.

Aveţi un dar special ce vă permite să vedeţi dincolo de lucrurile vizibile; datorită inventivităţii dumneavoastră în toate domeniile vieţii, sunteţi candidatul perfect pentru dezvoltarea sau perfecţionarea unui concept. Vă place să atrageţi atenţia, mai ales provocând discuţii despre subiecte delicate. Foarte creativ şi dotat cu un pronunţat spirit artistic, sunteţi preocupat să exprimaţi frumosul în tot ce faceţi şi aveţi o înclinaţie marcată spre eleganţă şi graţie. în general, vizaţi să atingeţi armonia, cu condiţia ca aceasta să se stabilească rapid, deoarece răbdarea vă cam lipseşte. Vă place mişcarea, animaţia şi chiar piedicile, pentru că acestea din urmă vă stimulează preferinţa pentru înfruntarea provocărilor.

Dragoste :
Nimic nu vă face să daţi îndărăt când este vorba de a face cuceriri amoroase.

Bani/muncă:
Pentru a fi eficient, aveţi nevoie să vi se recunoască valoarea şi competenţele.


http://www.horoscop-urania.com/
 
4 Aprilie

La ora bilanţului final se poate vorbi de reuşită, chiar de succes, nativul fiind predestinat astral grandiosului şi vastelor întreprinderi, dotat din plin, dincolo de talentul de necontestat, şi cu toate calităţile necesare unui excelent organizator, dar el va reuşi doar în materializarea proiectele cu adevărat mari, nu şi în cele legate de rutina cotidiană, care i se par insignifiante în general şi, în special, mult sub valoarea sa.

Personalitatea Zilei de nastere.

Personalitate Infinit de practic, pragmatic şi realist, nu faceţi parte dintre cei care se refugiază în reverie sau îşi alimentează utopiile; trebuie să vedeţi pentru a crede. Muncitor neobosit, se spune că aveţi soliditatea unei stânci şi încăpăţânarea unui măgar. Integru şi de încredere, aveţi un simţ al responibilităţii ieşit din comun. Spirit constructiv, aveţi o preferinţă specială pentru proiecte, de la faza de concepţie până la realizarea lor totală şi, cu cât dificultăţile sunt mai mari, cu atât va simţiţi mai motivat. Orice obstacole aţi avea de înfruntat, nu abandonaţi niciodată. Datorită perseverenţei, voinţei, răbdării şi tenacităţii, vă atingeţi întotdeauna scopurile. Energia şi fermitatea sunt trăsăturile dumneavoastră de bază; descurajarea şi pesimismul nu vă pot influenţa niciodată puternic.

Dragoste
:Aveţi darul de a provoca întâlniri fierbinţi, care vă stimulează înflăcărarea.

Bani/muncă

:Dispuneţi de atuurile unui perfect administrator; ştiţi unde şi când să investiţi.


http://www.horoscop-urania.com/
 
5 Aprilie

Viaţă în general calmă, doar cu un infim nivel peste plata mediocritate, nativul putând fi fericit şi senin şi aşa, mulţumit să nu fie implicat în vreun fel în viaţa celorlalţi, dacă va fi să îşi rateze şansa ivită o singură dată în existenţa sa de a fi în prim-plan, de a-şi face o carieră de căutător, de cercetător ori de novator, dar nu va fi cu adevărat fericit în această situaţie decât atunci când se va dezice pe sine, devenind agresiv, tumultuos.

Personalitatea Zilei de nastere.

Faceţi parte dintre cei care trăiesc într-un cadru strict, auster. Acesta constituie totuşi securitatea şi garanţia dumneavoastră faţă de lumea exterioară, ce vi se pare deseori incoerentă şi anarhică. Aveţi un simţ al onoarei şi al responsabilităţii deosebit de dezvoltat şi nu-i respectaţi pe cei care, în mod egoist, îşi neglijează datoriile în favoarea unei aşa-zise libertăţi. Scara de valori ce vă ghidează acţiunile este riguros stabilită: să ia seama cei ce încearcă să-i încalce limitele. Sunteţi o persoană loială şi cinstită, pe care se poate conta. Fin psiholog, vă place să vă amestecaţi în treburile altora şi să le oferiţi cu dărnicie recomandările şi încurajările dumneavoastră.

Dragoste :
Cast şi timid, nu vă implicaţi niciodată în relaţii superficiale; aventurile de-o seară sunt excluse.

Bani/muncă:
Generos şi cumpătat totodată, ştiţi când e cazul să daţi şi când să economisiţi.


http://www.horoscop-urania.com/
 
Back
Top