• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Zodiacul Celor 366 de Zile

9 August

Predispus astral spre o relativă fragilitate şi boli diverse, deşi nu dintre cele grave, nativul îşi va trăi cu satisfacţie o existenţă îndeobşte modestă, dar calmă, ajutat fiind de firea sa blândă şi împăciuitoare, dar poate avea uneori şi succese de-a dreptul notabile, datorate unor asocieri conjuncturale, dar şi acestea, doar rareori, oricât de strălucitoare ar fi, nu se vor menţine perioade mai lungi de timp.



Destul de discret în acţiunile pe care le întreprindeţi, vă valorificaţi de cele mai multe ori în spatele scenei, în favoarea dumneavoastră sau a altora, înţelepciunea, prudenţa, profunzimea sentimentelor şi marea forţă interioară. Aceasta nu vă împiedică totuşi să luptaţi cu vechile prejudecăţi sau să preluaţi comanda atunci când e vorba de o cauză la care ţineţi. Răbdător şi meticulos, vă folosiţi cunoştinţele şi experienţa pentru alegerea căilor şi a ocaziilor, sfârşind aproape întotdeauna prin a obţine ceea ce doriţi. Deoarece ştiţi că aparenţele sunt de obicei înşelătoare, căutaţi să descoperiţi la ceilalţi calităţile sufleteşti şi spirituale. Cunoaşteţi valoarea loialităţii şi fidelităţii.

Dragoste :Echilibrat, menţineţi armonia în viaţa dumneavoastră şi lăsaţi iubirii posibilitatea să vă cucerească la momentul potrivit.

Bani/muncă: Sunteţi cinstit şi parolist; această reputaţie vă deschide uşi importante.


http://www.horoscop-urania.com/z
 
10 August

Contestat uneori, de obicei de farisei şi invidioşi, însă plăcut celorlalţi, dar mai ales temerar şi tenace, cu posibilităţi multiple de a duce la bun sfârşit misiuni îndepărtate şi grele, nativul va avea parte de o viaţă destul de fericită, rareori reuşind însă să atingă pragul de sus, al maximei satisfacţii, dar nici atunci nu va fi pe deplin mulţumit, ţelul său fiind plasat întotdeauna (mult) prea sus.

Personalitatea Zilei de nastere.

Metodic şi raţional, organizat, conştiincios şi dotat cu un moral de toată lauda, lucraţi cu seriozitate pentru a vă construi o bună reputaţie şi pentru a merita admiraţia şi respectul celorlalţi. Dacă anumite persoane nu vă observă potenţialul sau nu vă înţeleg acţiunile, pentru mulţi alţii reprezentaţi un model, o persoană cu care se pot sfătui sau căreia i se pot confesa. Destul de individualist, acţionaţi de multe ori de unul singur. Gândiţi-vă bine şi nu uitaţi că asocierea prezintă avantajul unei dinamici de grup, ce presupune asamblarea experienţelor şi a cunoştinţelor. Munciţi pentru realizarea proiectelor şi visurilor dumneavoastră, utilizându-vă cu folos talentele şi priceperea. Ataşat de cei apropiaţi, în sânul familiei vă regăsiţi echilibrul.

Dragoste : Curios şi aventuros din fire, este foarte greu să fiţi cucerit şi reţinut pentru mult timp.

Bani/muncă: Apreciaţi munca bine făcută, dar vă bucuraţi şi dacă se întâmplă ca aceasta să fie uşoară şi productivă.



http://www.horoscop-urania.com
 
11 August

Inzestrat cu foarte puţine calităţi de excelenţă, dar şi fără a avea defecte majore, dotat cu o imensă capacitate de muncă şi mult talent pedagogic (nu neapărat, sau mai ales, nu în „forme” legate de şcoală), nativul are ca principal scop al vieţii să se autoinstruiască continuu, efortu-i fiind răsplătit în general de succese deosebit de trainice, arareori însă şi durabile, cu adevărat strălucitoare.

Personalitatea Zilei de nastere.


Meticulos şi perfecţionist, sunteţi foarte exigent cu dumneavoastră înşivă şi, poate, mai ales, cu ceilalţi. Aveţi această trăsătură încă din fragedă tinereţe şi cu vârsta ea nu se atenuează. Nu acceptaţi jumătăţile de măsură! Ceea ce cereţi trebuie executat perfect şi bombăniţi împotriva întârzierilor, a defectelor, a amânărilor, a neglijenţei, a incompetenţei şi a lenei. Inteligent, metodic şi raţional, ştiţi să-i ascultaţi pe oameni şi să-i sfătuiţi. Aveţi interese numeroase şi diverse, dar, de multe ori, de scurtă durată. Prin urmare, aşteptaţi să vă găsiţi cu adevărat drumul, pentru a vă dezvolta şi exploata la maximum talentele şi priceperea. Nu uitaţi că viaţa e făcută şi din plăceri şi fantezie, de care e bine să profităm, pentru a ne distra.

Dragoste : Deoarece sunteţi discret şi rezervat în exprimarea emoţiilor, de multe ori partenerul trebuie să vi le ghicească.

Bani/muncă: Intuitiv, aveţi fler pentru afacerile bune şi pentru ocaziile profitabile.

http://www.horoscop-urania.com/
 
12 August


Talentat în principiu, fără a fi limitat la un singur anume domeniu, nativul, cam iute din fire, va fi prada impulsurilor de tot felul, spontaneitatea remarcabilă putând să-i pricinuiască oricând foarte mari neplăceri, dar prietenii şi familia, cu condiţia de a ţine cont de sfaturile ce i se vor da, pot avea un rol important în încercarea de a evita situaţiile neplăcute în care singur se va pune în viaţă.

Personalitatea Zilei de nastere.

E bine că sunteţi inteligent şi curajos. Viaţa vă pune în faţă numeroase provocări şi încercări grele, critici şi reproşuri de multe ori nejustificate şi, din păcate, nu vă acordă întotdeauna meritul muncii şi eforturilor dumneavoastră. Aceasta vă modelează încă de tânăr caracterul, iar perseverenţa cu care v-aţi înarmat este cel mai bun aliat. Echilibrat, în ciuda capcanelor şi a obstacolelor, vă urmaţi curajos drumul, oprindu-vă uneori pentru a vă reface forţele, pentru a vă bucura de momentele bune şi a vă distra. Suflet mare, vegheaţi cu fidelitate asupra familiei, gata să interveniţi la orice chemare. Vă place tovărăşia oamenilor inteligenţi, pasionaţi, cu opinii şi judecăţi tranşante.

Dragoste
:Independent şi destul de suspicios, o relaţie apropiată cu dumneavoastră nu este uşor de stabilit.

Bani/muncă:
Muncitor dar individualist, tendinţa dumneavoastră către improvizaţii influenţează negativ succesul acţiunilor pe care le întreprindeţi.

http://www.horoscop-urania.com//
 
13 August

Aprinderea şi entuziasmul fără margini, în propunerea ţintelor sale finale şi combativitatea dusă adesea până la agresivitate, când este vorba de materializarea acestora, indiferent dacă este vorba de cauze drepte sau strâmbe (căci este un pic cam lipsit de simţ etic), îi garantează un minimum de succese, dar ele vor fi obţinute cu multă trudă şi după destule eşecuri inexplicabile (pentru el).

Personalitatea Zilei de nastere.

Prietenos şi apropiat, aveţi un cerc social larg, în care vă distraţi după cum dictează moda şi tendinţele momentului. Pozitiv în concepţii, lăsaţi în urmă trecutul şi amintirile lui neplăcute; profitaţi de momentul prezent şi abordaţi viitorul cu optimism. Convingător, puteţi fi încăpăţânat pentru a vă atinge scopurile. Cu voinţa pe care o aveţi, dacă aţi fi puţin mai flexibil şi, mai ales, dacă v-aţi asocia cu persoane experimentate, v-aţi mări substanţial şansele de reuşită. Printr-o bună alegere a anturajului vă găsiţi stabilitatea şi echilibrul de care aveţi nevoie pentru a progresa. Ştiţi să reacţionaţi la eşecuri cu înţelepciune, înfruntând curajos obstacolele şi rezolvând problemele cu brio. Locuinţa dumneavoastră rămâne locul preferat pentru odihnă şi linişte.

Dragoste : Sincer, cinstit şi sensibil, sunteţi un tovarăş de viaţă plăcut şi loial.

Bani/muncă: Prin impresionantul dumneavoastră număr de talente şi de aptitudini, aveţi posibilităţi aproape nelimitate de reuşită.



http://www.horoscop-urania.com/
 
14 August

Plin de bune intenţii şi entuziast mai tot timpul, fiind, din păcate pentru el, şi cam prea uşor de entuziasmat, nu are nicidecum harul de a-i face şi pe alţii să îi fie alături în realizarea proiectelor sale, situaţia sa materială şi poziţia socială rămânând îndeobşte modeste, foarte puţin pentru un nativ altfel dotat mai multor profesii, de la cele prozaice la cele „eterice” (dar mai mult înclinat către artă).

Personalitatea Zilei de nastere.

Deoarece priviţi viaţa cu ochi de copil, puteţi să vă minunaţi de orice fleac, să apreciaţi momentele fericite şi să vă bucuraţi de tot ce e frumos şi bun pe lume. Ştiţi că sunteţi unic, că viaţa este preţioasă şi că destinul este dinainte trasat, dar aveţi şi dumneavoastră dreptul la anumite opţiuni. Realist, prudent, calm, stăpân pe emoţiile dumneavoastră, aveţi numeroase talente şi o personalitate ieşită din comun, pe care unii o invidiază. Generos şi gata de a vă implica, încercaţi să vă faceţi plăcut celorlalţi, dar, mai ales, să vă ajutaţi aproapele. A-i ajuta pe ceilalţi, a-i proteja şi a le pleda cauzele vă dă o mare satisfacţie. Vă simţiţi motivat prin eforturile şi acţiunile dumneavoastră.

Dragoste : Avid de iubire şi de afecţiune, dar suspicios, vă trebuie mult timp pentru a vă angaja într-o relaţie de durată.

Bani/muncă: Aveţi încredere în steaua dumneavoastră bună; faptele şi succesele vă dau dreptate.

http://www.horoscop-urania.com/
 
15 August

Spirit foarte independent şi caracter destul de autoritar, cu certe calităţi de conducător, extrem de tenace în tot ceea ce face şi de cele mai multe ori dovedindu-se capabil să ia decizii la limită, nativul reuşeşte să se impună uşor în viaţa publică, dar cea intimă îi va fi destul de chinuită, lipsită de mai mult decât de efemerele satisfacţii „de palmares”, şi acestea mai degrabă minore, de„faţadă”.


Personalitatea Zilei de nastere.

Personalitate Dacă aveţi încredere în dumneavoastră înşivă, aveţi tot ce vă trebuie pentru a reuşi! Ceilalţi vă invidiază demnitatea şi respectul de care daţi dovadă în toate relaţiile şi acţiunile şi sunt convinşi că această încredere de sine este atuul dumneavoastră cel mai important. Perseverent, ambiţios şi dotat cu întreaga energie necesară pentru realizarea acţiunilor pe care le iniţiaţi, ştiţi să fiţi convingător şi să vă valorificaţi farmecul, pentru a vă atinge scopurile. Ager, generos şi foarte stăpânit întotdeauna, sunteţi un exemplu pentru mulţi. Visaţi abundenţă şi prosperitate şi vă concentraţi toate eforturile pentru a le obţine. Sunteţi dotat pentru activităţi didactice şi de îndrumare: aveţi posibilitatea mai multor opţiuni.

Dragoste
: Vă străduiţi să păstraţi echilibrul, să menţineţi pacea şi evitaţi să favorizaţi conflictele.

Bani/muncă: Flerul pentru ocaziile favorabile câştigului de bani este la dumneavoastră o calitate înnăscută.


http://www.horoscop-urania.com/
 
16 August

Nativ polivalent, nedreptăţit adesea de semenii săi, care, cu toate talentele sale şi inteligenţa sa sclipitoare, va fi împins (adesea constrâns) de mediocri, fie spre o viaţă modestă, cu o poziţie socială şi materială mult sub ceea ce i s-ar fi cuvenit de drept, fie, dacă va reuşi să-şi valorifice şansele pentru a reuşi cu adevărat, mai ales în carieră şi societate, va fi bârfit „constant” şi din plin contestat.

Personalitatea Zilei de nastere.

Perseverent şi luptător, ţineţi să conduceţi chiar şi atunci când efortul vă depăşeşte capacităţile sau vă lipseşte cheia unei uşi închise. Aveţi o nevoie aproape vitală de a vă dovedi că sunteţi capabil să vă asumaţi riscuri, să treceţi peste oprelişti, să doborâţi obstacole, să înfruntaţi curajos furtuni. Motivaţiile dumneavoastră resping uşurinţa, spontaneitatea şi lipsa de atenţie, dar nu întreprindeţi nici o acţiune care vă poate întuneca sau păta reputaţia. Dotat cu farmec şi cu forţă de seducţie, magnetismul şi priceperea vă permit de multe ori să accedeţi la un nivel superior. în ciuda preferinţei pentru activităţile sportive, sunteţi fascinat de tot ce este misterios, enigmatic, paranormal, pe scurt, de tot ce vă stimulează imaginaţia.

Dragoste
: Deoarece nu vă place singurătatea, aveţi multă grijă de partener, de nevoile şi de dorinţele acestuia.

Bani/muncă:
Sunteţi disciplinat şi ordonat; reuşita dumneavoastră financiară este asigurată, în orice domeniu profesional.


http://www.horoscop-urania.com/
http://www.horoscop-urania.com/
 
17 August


Dotat cu multă isteţime, imensă putere de discernământ şi o mare capacitate de înţelegere a esenţei problemelor, predispus în mod deosebit către artă, nativul se va confrunta, paradoxal, dincolo de succesele sale de necontestat (posibile şi în alte domenii), numai cu situaţii generatoare de griji şi conflicte, mai ales în legăturile, de oricare natură, oricât de neutre ar fi ele, cu sexul opus.

Personalitatea Zilei de nastere.

Intreprinzător şi curajos, răspundeţi celor mai grele provocări, depăşindu-vă neîncetat limitele şi lucraţi cu îndârjire pentru a ajunge tot mai sus. Plin de resurse, iubiţi viaţa pentru aventurile pe care ea le oferă şi, mai presus de orice, pentru dragostea pe care vă permite să o dăruiţi şi să o primiţi. Sunteţi foarte mândru de posibilitatea de a vă administra mica familie, de a avea în posesie bunuri şi de a putea conta pe importante resurse financiare, deşi, să spunem adevărul, acestea sunt destul de fluctuante. Personaj colorat, dotat cu un simţ al comediei, ştiţi ce atitudine să adoptaţi pentru a vă atinge scopurile şi nu acceptaţi cu uşurinţă eşecurile. întotdeauna egal cu dumneavoastră înşivă, înainte de a lua o decizie sau de a întreprinde o acţiune, încercaţi să detectaţi tendinţele momentului.

Dragoste : Dragoste Iubirea vă oferă cea mai importantă motivaţie, dar partenerul trebuie să vă semene.

Bani/muncă:
Bani/muncă Vă plasaţi şi vă investiţi economiile cu inteligenţă şi abilitate.


http://www.horoscop-urania.com/
 
18 August


Viaţa nativului, chiar dacă va părea celorlalţi (sau chiar de va fi cu adevărat) una strălucitoare, va fi una mai degrabă deosebit de grea şi plină de trudă, în primul rând din cauza caracterului său mult prea autoritar, a intransigenţei şi, nu în ultimul rând, a incapacităţii genetice de a accepta măcar ideea că uneori compromisul este singura cale de dialog, că bunăvoinţei i se răspunde cu bunăvoinţă.

Personalitatea Zilei de nastere.

Intrucât sunteţi dotat cu o voinţă de fier şi nu vă temeţi de nimic, faceţi foarte puţine concesii şi nu reveniţi decât foarte rar asupra unei decizii. Energic şi încăpăţânat, nu vă măsuraţi cuvintele, nu suportaţi situaţiile penibile sau neplăcute şi nu faceţi decât ceea ce vă place, atunci când vă place. Prin urmare, sunteţi un adversar sau un concurent redutabil. Vă este greu să echilibraţi acest caracter vulcanic cu tandreţea şi cu dragostea ce vă stăpânesc sufletul. Loial şi respectuos cu cei apropiaţi, pe cei care nu vă apreciază îi ignoraţi pur şi simplu. Cu cât înaintaţi în vârstă, cu atât mai mult trebuie să vă îngrijiţi de sănătate, pentru că nu puteţi accepta limitările şi restricţiile unei sănătăţi deficitare.

Dragoste
: Perfecţionist, într-o continuă căutare a idealului, vă revedeţi neîncetat standardele.

Bani/muncă: Organizat, creativ, ager şi abil, în profesie sunteţi un specialist important.
 
19 August

Incapacitatea totală de dialog şi încăpăţânarea de neînvins {mai mari chiar decât ale nativului anterior) sunt defectele capitale ale acestui nativ, nu lipsit de calităţi sau de şansa de a reuşi să cucerească o poziţie socială respectată, însă el este predestinat astral să aibă o viaţă plină de lupte acerbe, fără nici măcar un singur moment de respiro, şi nu va fi lipsit de satisfacţia succesului… scump plătit.

Personalitatea Zilei de nastere.

Cu ochii larg deschişi, atent la toate detaliile şi hotărât să reuşiţi, nu lăsaţi niciodată să vă scape un posibil avantaj, o ocazie interesantă sau o posibilitate profitabilă. Vă place ca lucrurile să fie făcute în ordine, ca fiecare să-şi cunoască rolul şi să-şi îndeplinească atribuţiile şi ca evenimentele să se desfăşoare după cum a fost prevăzut. Inteligent, învăţaţi repede, acumulând o cultură generală şi o sferă largă de cunoştinţe ce vă permit să stabiliţi cu uşurinţă contacte cu persoanele care vă pot ajuta în ascensiunea dumneavoastră socială. Curios şi sociabil, puneţi întrebări, aveţi nenumărate domenii de interes şi înmagazinaţi în memorie o multitudine de informaţii. Binevoitor şi cu surâsul pe faţă, nu vă subestimaţi adversarii sau concurenţii.

Dragoste
:Vedeţi cuplul ca un parteneriat: reguli stabilite, loialitate şi solidaritate.

Bani/muncă
: Integru, respectaţi în aceeaşi măsură regulile şi termenele, oamenii şi bugetul.

http://www.horoscop-urania.com
 
20 August



Dornic în subconştientul său să aibă parte de o viaţă cât mai liniştită, departe de orice lupte şi competiţii, datorită lipsei sale de interes în a purta dialog cu persoane pe care le consideră şi neinteresante şi inferioare, nativul are tendinţa accentuată de a se purta în viaţă contra firii sale, ceea ce se dovedeşte a fi în final o mare calitate, doar astfel putând să îşi materializeze puţinele şanse de reuşită în viaţă.

Personalitatea Zilei de nastere.

Curajos, sensibil şi caritabil, vă place mult să vă vedeţi în rolul apărătorului celor aflaţi în nevoie sau în cel al cavalerului care o eliberează pe prinţesa oropsită. Fără să vă gândiţi la consecinţe, vă aruncaţi orbeşte în acţiune, nedând ascultare recomandărilor sau avertismentelor. Rezultatul bătăliei nu are importanţă, nu regretaţi niciodată faptul că v-aţi luptat pentru o cauză bună. Este înduioşător să vadă cineva cum aveţi grijă de fiinţele mai slabe şi de animalele rănite sau vagabonde, cum le iubiţi şi le apăraţi. Ştiţi să vă acordaţi un răgaz ca să priviţi în jur, să apreciaţi frumuseţile vieţii şi să vă amuzaţi, în această lume ce oferă atâtea posibilităţi. Perseverent şi pasionat, puteţi reuşi tot ce doriţi.

Dragoste : Sincer, cinstit şi spontan, vă place ca lucrurile să fie clare şi neechivoce.

Bani/muncă
:Nu sunteţi deosebit de metodic şi de raţional, prin urmare aveţi totul de câştigat dacă delegaţi unui împuternicit sarcina de a vă veghea interesele.


http://www.horoscop-urania.com/
 
21 August

Nativul, cu o fire predominant veselă şi întotdeauna binevoitoare, ascunzând şi o nuanţă de maliţioasă superioritate {mai degrabă simpatică şi care nu supără pe nimeni), deşi uneori infidel în prietenii şi amoruri, va avea parte, aproape fără niciun fel de efort, de o viaţă de familie aproape perfectă, de o situaţie materială cel puţin medie şi de o poziţie socială respectată, dacă nu (şi, neapărat) respectabilă.

Personalitatea Zilei de nastere.


Serios şi întreprinzător, sunteţi convins că munca şi eforturile depuse sunt recompensate întotdeauna la justa lor valoare. Stâlp al familiei, dumneavoastră vă revine sarcina de a planifica, de a gestiona finanţele şi de a pune în practică proiectele. Vă place să faceţi faţă încercărilor; cu cât sunt mai greu de rezolvat cu atât sunteţi mai mândru de reuşită. Vă simţiţi fericit în iureşul acţiunii, când luaţi hotărâri, faceţi opţiuni, înfiinţaţi întreprinderi, ce speraţi să fie productive. Cu toate că sunteţi mulţumit când norocul vă dă un mic ajutor, nu contaţi niciodată pe el pentru a vă atinge scopurile. Sunteţi gata să ascultaţi şi să luaţi în considerare sfaturile şi recomandările altora; cu toate acestea, nu vă lăsaţi influenţat niciodată.

Dragoste :
Sunteţi conservator şi atent la detalii; în felul acesta, partenerul trebuie să fie la înălţimea numeroaselor dumneavoastră aşteptări.

Bani/muncă: Munca bine făcută şi prosperitatea pe plan financiar sunt priorităţile vieţii dumneavoastră


http://www.horoscop-urania.com/
 

22 August


Agreabil tot timpul, uneori chiar de-a dreptul fermecător, pentru că aşa îi sunt felul şi firea, dar şi, mai ales, datorită abilităţii deosebite„în a merge pe sârmă” şi inteligenţei sale, are parte de numeroşi prieteni, dar foarte puţini îi sunt cu adevărat apropiaţi, devotaţi, nu numai din vina lor, ci şi a sa, mulţi intuindu-i o anumită falsitate, care, şi ea, face parte din farmecul şi predestinul său.

Personalitatea Zilei de nastere.


Sunteţi pe deplin fericit întotdeauna când vă stăpânesc încrederea şi optimismul, pentru că atunci puteţi fi un bun confident, îi puteţi ajuta pe ceilalţi şi puteţi lua hotărâri chibzuite şi avizate. Deoarece sunteţi generos şi milos, cei apropiaţi ştiu că pot conta întotdeauna pe dumneavoastră ca să le daţi o mână de ajutor sau o părere, iar dumneavoastră ştiţi că relaţia se bazează pe reciprocitate. Cu toate că sunteţi în general capabil să faceţi abstracţie de critică, puternica emotivitate ce vă caracterizează are o influenţă predominantă asupra sănătăţii dumneavoastră fizice şi psihice. Fiind dotat mai curând cu un suflet de artist decât cu unul de luptător, nu deschideţi ostilităţile în faţa adversităţilor, preferând să depuneţi armele şi să vă retrageţi în tranşee; fac excepţie situaţiile care vă interesează într-un mod special.

Dragoste : înainte de a vă angaja într-o relaţie, vă asiguraţi mai întâi de profunzimea sentimentelor celuilalt.

Bani/muncă: Ambiţios şi econom, vă pricepeţi să faceţi bani şi să-i fructificaţi.


http://www.horoscop-urania.com/
 
23 August

Caracter întreprinzător, cu idei nu prea multe, deloc originale, dar ferme şi pline de bune intenţii, nativul, dornic peste poate de a se implica în societate, în general, şi în viaţa oamenilor, în special, prin orice mijloace, nu are parte nicicând de anturajul pe care el şi-l doreşte, şi, oricare ar fi relaţia avută la un moment dat, acesta fiindu-i întotdeauna, invariabil, ostil, ori, în cel mai bun caz, indiferent.

Personalitatea Zilei de nastere.

Entuziasmul şi înflăcărarea pe care le puneţi în cuvintele şi în acţiunile dumneavoastră sunt apreciate. Pentru a opera o selecţie, vă alegeţi atent prietenii, păstrându-i numai pe cei care vi se aseamănă. Faptul că încă din fragedă tinereţe vă conştientizaţi talentele şi le valorificaţi într-un mod adecvat vă ajută să aveţi o ascensiune rapidă pe scara socială. Dacă vă preocupaţi continuu de ameliorarea aspectului dumneavoastră fizic şi de abordarea pe plan spiritual a unor noi orizonturi, deveniţi o persoană foarte atrăgătoare şi charismatică. In caz contrar, încrederea în sine este diminuată şi vă este mai greu să vă exprimaţi sentimentele şi să vă trăiţi în linişte emoţiile. Calitatea legăturilor afective, sociale şi amoroase este fară îndoială barometrul fericirii şi bunei dumneavoastră dispoziţii.

Dragoste : Oscilaţi între plăcerea de a flirta şi siguranţa stabilităţii sentimentale.

Bani/muncă: Ştiţi ce doriţi şi ce nu; vă puteţi permite să acţionaţi în consecinţă.

http://www.horoscop-urania.com/z
 

24 August


Dorinţa de nestăvilit de „a face prim-planul”, lăcomia la mâncare, la lux şi cam la tot ce este considerat interzis sau îngraşă şi, nu în ultimul rând, arivismul, care sunt considerate de alţi semeni ai săi defecte majore, aducătoare de necazuri şi supărări, îi conferă acestui nativ predicţia unei vieţi de familie fericite, cu succes material şi gustul bun al unei vieţi trăite din plin.

Personalitatea Zilei de nastere.

Conştiincios, performant şi meticulos, aveţi toate atuurile ce vă permit să faceţi lucrurile aşa cum doriţi, adică într-un mod perfect. Sunteţi foarte mândru când reuşiţi să rezolvaţi probleme spinoase, să clarificaţi situaţii complexe şi să faceţi faţă celor mai complicate încercări. Cu toate că de multe ori gândurile vă sunt împrăştiate, redeveniţi foarte concentrat atunci când circumstanţele o cer. Loial şi cinstit, vă respectaţi întotdeauna promisiunile şi sunteţi un prieten de calitate, pe care se poate conta. Vă place să trăiţi noi experienţe; ele vă devin o sursă de învăţăminte, de amintiri şi de cunoştinţe. Aveţi răbdarea şi generozitatea necesare pentru activităţi de învăţământ şi formare, încadrare de personal, conducere.

Dragoste : Optimist şi pozitiv, aveţi nevoie de un partener echilibrat şi prezent în toate ocaziile.

Bani/muncă: Cu toate că aveţi o situaţie financiară de invidiat, ceea ce vă preocupă înainte de toate este nivelul dumneavoastră de trai.


http://www.horoscop-urania.com/
 
25 August


Temperament deosebit de calm şi fire înţeleaptă, se mulţumeşte cu puţin şi cere şi mai puţin, fiind ferit toată viaţa de necazuri majore, oricum căpătând mai mereu cu mult mai mult decât îşi dorise, nativul nu va refuza niciodată să dea o mână de ajutor, să se implice în orice acţiune, cu singura condiţie să fie vorba de lucruri în care se cere neapărat un temperament calm şi o fire înţeleaptă.

Personalitatea Zilei de nastere.


Independent şi destul de individualist, vă displace să primiţi ordine şi nu acceptaţi amestecul altor persoane în treburile dumneavoastră. Cu toate că manifestaţi deschidere faţă de noile concepte şi acceptaţi sfaturile persoanelor cu experienţă, e nevoie de argumente serioase pentru a vă convinge să schimbaţi deciziile luate. Plin de multă încredere în sine, dotat cu mult sânge rece şi capabil să vă controlaţi emotivitatea şi gesturile, vă folosiţi experienţele din trecut, cunoştinţele acumulate şi bunul-simţ pentru a vă alege drumul şi a vă orienta atât viaţa personală, cât şi cea profesională. Deoarece nu vă place să vă războiţi, vă retrageţi atunci când simţiţi că atmosfera devine încărcată sau tensionată.

Dragoste :
Deoarece nu vă place să vă asumaţi riscuri, celălalt trebuie să treacă o serie de probe înainte de a fi acceptat ca partener de viaţă.

Bani/muncă:
Capabil de a ajunge departe, dar lipsit de ambiţie, nu vă urmaţi ascensiunea decât până la un anumit punct.


http://www.horoscop-urania.com/
 
26 August

Fire preponderent muncitoare, activă şi implicată numai în lucruri (lucrări) practice sau cu final previzibil, nativul va avea parte de succesele de durată pe care le (bine) merită efortul său, dar reuşitele strălucitoare sunt prorocite astral a fi mai degrabă întâmplătoare, rarisime chiar şi destul de efemere, căci ceea ce poate părea a fi talent uneori nu este decât rezultatul unei munci susţinute.

Personalitatea Zilei de nastere.

Foarte activ şi cu mintea plină de idei şi de proiecte, sunteţi permanent în acţiune, lucrând repede şi bine. întrucât nu vă place să staţi pe loc, ceilalţi trebuie să vă prindă când sunteţi de faţă şi să nu se mire că în momentul următor sunteţi deja în altă parte, în căutarea unor noi încercări cu care să vă luptaţi, a unor noi aventuri şi experienţe de viaţă. Deşi sunteţi individualist, munca în echipă nu vă displace, cu condiţia să nu vi se dea ordine. Fire deschisă, lumea poate conta pe dumneavoastră pentru o mână de ajutor sau pentru un sfat. Polivalent şi versatil, vă schimbaţi părerile sau drumul dintr-un capriciu, după dispoziţia de moment, după cum suflă vântul sau, pur şi simplu, împins de curiozitate sau de dorinţa de a vedea ce se întâmplă mai încolo.

Dragoste
: Vă simţiţi bine într-o relaţie calmă, armonioasă, în care domneşte moderaţia.

Bani/muncă: Energic, devotat şi pozitiv aveţi o ascensiune rapidă pe scara socială.


http://www.horoscop-urania.com/
 
27 August


Foarte hotărât în convingerile sale intime, deşi pare celorlalţi că personalitatea îi este ştearsă şi că iniţiativele îi lipsesc cu desăvârşire, disciplinat şi bun ascultător (de sfaturi, mai ales), nativul, cu reale şanse de îmbogăţire prin specularea (nu însă şi specula, care s-ar dovedi păguboasă) de valori imobiliare sau agricole, poate ajunge uneori în postura de lider, de sfătuitor, nelipsindu-i harul didactic.

Personalitatea Zilei de nastere.

Umanitar şi empatic, sunteţi foarte devotat atât celor apropiaţi, cât şi comunităţii. Cel mai frumos rol al vieţii dumneavoastră este să-i serviţi, să-i apăraţi, să-i ajutaţi şi să-i îndrumaţi pe cei care au nevoie. Dotat cu un excepţional discernământ, s-ar putea spune că faceţi miracole în reglarea unui conflict, în restabilirea unor relaţii, în calmarea supărărilor şi a frustrărilor. Nu vă bazaţi niciodată pe noroc, dar sunteţi mulţumit când acesta vă vine în ajutor. Răbdător, tolerant şi perseverent, nu capitulaţi niciodată în faţa obstacolelor, a amânărilor sau a problemelor. Stabiliţi repede şi cu uşurinţă relaţii de prietenie bazate pe încredere cu oamenii cu care veniţi în contact. Problemele de mediu vă frământă şi le căutaţi soluţii.

Dragoste : Eternele dumneavoastră îndoieli afectează stabilitatea relaţiilor sentimentale.

Bani/muncă:
Nivelul dumneavoastră de viaţă are prioritate faţă de dorinţa de a face avere, dar, realist fiind, reuşiţi să aveţi finanţe înfloritoare.


http://www.horoscop-urania.com/
 
28 August


Deşi dotat cu certe calităţi, nativul, aparent tern şi destul de apatic în manifestări, poate avea parte de mici succese, peste aşteptările binevoitorilor„dezinteresaţi” care l-au integrat iniţial în anturajul lor, în rol de discipol, pentru că nu reprezenta niciun pericol pentru ei, dar poate obţine la fel de bine succese notabile, în situaţia în care nu aşteaptă nimic de la nimeni şi este el însuşi călăuzitorul propriei cariere.

Personalitatea Zilei de nastere.

Obişnuit cu atenţia şi cu încurajările celor apropiaţi, precum şi cu aprecierile şi judecata celorlalţi, sunteţi întotdeauna surprins şi destabilizat atunci când cei din jur nu se mai ocupă de dumneavoastră. Veşnic preocupat de studiu, mereu ocupat cu rezolvarea unor probleme, rataţi de multe ori evenimentele ce se derulează sub ochii dumneavoastră şi nu daţi atenţie tuturor frumuseţilor din lume. Plin de talente, puteţi avea o contribuţie importantă într-o asociere. Perseverent, sunteţi capabil de eforturi susţinute pentru a vă duce la capăt activităţile începute. Nu sunteţi ambiţios, aşa că nu vă străduiţi să vă îndepărtaţi de cărările bătute şi să vă aventuraţi spre noi experienţe, ce v-ar permite să vă îmbogăţiţi cunoştinţele, să descoperiţi alte orizonturi, să ajungeţi pe înălţimi.

Dragoste : Singuratic şi iubitor al propriei libertăţi, vă este greu să stabiliţi legături profunde.

Bani/muncă: Prudent şi chibzuit, rutina şi obişnuinţele vă dau siguranţă şi vă motivează.

http://www.horoscop-urania.com/
 
Back
Top