• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Zodiacul Celor 366 de Zile

30 Martie

Victimă aproape sigură (mai ales dacă nativul este femeie), dincolo de posibilele sale realizări, care totuşi nu vor lipsi, viaţa, cariera şi starea materială fiindu-i exploatate cu promptitudine şi neruşinare de tot felul de paraziţi, din cauza spontaneităţii şi a sincerităţii sale excesive, a încrederii în ceilalţi şi a predispoziţiei sale de a săvârşi tot felul de imprudenţe, datorate dorinţei de nestăvilit de a se face util(ă) şi plăcut(ă).

Personalitatea Zilei de nastere.

Carismatic când doriţi, aveţi darul de a fascina şi de a atrage, mai ales datorită expresivităţii privirii dumneavoastră. Consideraţi că frumuseţea interioară a unei persoane şi modul ei de a gândi şi de a judeca lucrurile sunt criterii mult mai importante decât aspectul estetic al corpului, care, de altfel, nu vă suscită decât puţin interes. Curios din fire, doriţi să ştiţi întotdeauna totul şi cât mai repede. Activităţile cerebrale fac parte integrantă din viaţa dumneavoastră şi setea de cunoaştere ce vă caracterizează este alimentată de o combativitate mereu gata să se manifeste. Inteligent şi intuitiv, sunteţi în acelaşi timp raţional şi clarvăzător; persoanele din anturajul dumneavoastră vă cer părerea înainte de a lua o decizie.


Dragoste : Ar trebui să daţi mai multă ascultare impulsurilor corpului dumneavoastră.

Bani/muncă: In orice situaţie, vă investiţi întreaga energie şi toate forţele.

http://www.horoscop-urania.com/
 
31 Martie

In mod evident cel mai echilibrat dintre nativii zodiei, cu suflet deosebit de frumos şi o mare putere de muncă, are predestinată astral o viaţă fericită,„sub lumina reflectoarelor”, cel mai adesea boemă, uneori chiar şi în cadrul familiei şi întotdeauna în carieră, reuşind cu uşurinţă să cucerească stima şi simpatia celorlalţi, invidiile duşmanilor, ce nu-i vor lipsi, fiind bine mascate, din teama acestora de a nu cădea în ridicol.

Personalitatea Zilei de nastere.


In mod evident cel mai echilibrat dintre nativii zodiei, cu suflet deosebit de frumos şi o mare putere de muncă, are predestinată astral o viaţă fericită,„sub lumina reflectoarelor”, cel mai adesea boemă, uneori chiar şi în cadrul familiei şi întotdeauna în carieră, reuşind cu uşurinţă să cucerească stima şi simpatia celorlalţi, invidiile duşmanilor, ce nu-i vor lipsi, fiind bine mascate, din teama acestora de a nu cădea în ridicol.Puternic şi rezistent, cei din jur vă aseamănă cu o stâncă solidă. E greu să vă facă cineva să vă pierdeţi cumpătul, pentru că aveţi întotdeauna în rezervă mai multe soluţii alternative. Voluntar şi perseverent, vă fixaţi obiectivele şi nu economisiţi mijloacele ce pot fi folosite pentru a le îndeplini. Pragmatic, aveţi certe calităţi de şef şi de îndrumător. Tenacitatea şi voinţa dumneavoastră fermă de a reuşi îi determină pe cei din jur să vă consulte ori de câte ori simt nevoia de a-şi recâştiga energia şi curajul. De o fermitate ce atinge obstinaţia, este aproape imposibil să acceptaţi să vă schimbaţi părerea. Cinstit, direct, loial şi intransigent, detestaţi minciuna, ipocrizia şi vorbele cu subînţeles.

Dragoste
: Impetuos, înflăcărat şi curajos, vă place noutatea şi evitaţi rutina.

Bani/muncă Ridicaţi-vă capacitatea de reflecţie la nivelul dinamismului ce vă caracterizează, şi totul va merge bine.



http://www.horoscop-urania.com/
 

1 Aprilie


Viaţă tumultuoasă, marcată de succesul solid, de necontestat, în care cariera este pusă întotdeauna înaintea familiei, care îi va suporta cu stoicism lipsa de interes, datorată spiritului întreprinzător al nativului, nicicând în repaus total, acesta fiind plin de măreţe idealuri ce-i par realizabile şi care, în general, sunt realizate, şi unui neobişnuit simţ al echilibrului, chiar „echilibristicii” în relaţiile interumane (Q.E.D…. necaracteristic zodiei).

Personalitatea Zilei de nastere.

Vă place să vă asumaţi riscuri, dar impulsivitatea vă conduce uneori dincolo de ceea ce doriţi. în consecinţă, vă treziţi în situaţia de a lupta cu tot felul de dificultăţi pe care le rezolvaţi spunându-vă că totul va fi mai bine în ziua următoare. Vă face plăcere să primiţi complimente, chiar să li(i linguşit pentru succese, însă împărţiţi cu nobleţe laudele cu cei din jur. Mereu în căutarea unor noi provocări, nu vă place inactivitatea şi detestaţi sincer trândăvia. Priceput la toate, va este greu să vă alegeţi un domeniu profesional anume, penii u că sunteţi irezistibil atras de numeroase sfere de activitate. Aveţi multe competenţe pe care le dezvoltaţi constant.

Dragoste Preferaţi relaţiile intense, care vă satisfac nevoia de senzaţii tari.

Bani/muncă:
Aveţi un credo ce nu poate fi contrazis: „Banii se fac cu bani”.


http://www.horoscop-urania.com/
 
2 Aprilie


Deşi dotat din plin cu un imens talent, un mare curaj şi o voinţă aproape de neînvins, nativul nu are parte de prea mari satisfacţii în viaţă, nerecunoscându-i-se binemeritatele reuşite, aproape nicicând în propria familie, prea rar în societate, totul lăsându-i acestuia un gust amar, ce îi auto-impune şi o anumită stare de izolare, de însingurare, chiar şi în situaţia în care reuşeşte totuşi să îşi învingă predestinarea.

Personalitatea Zilei de nastere.

Vă caracterizează un admirabil echilibru între fizic şi psihic, iar acest echilibru se manifestă şi pe plan financiar. Amabil din fire, sunteţi deschis şi atent la problemele celorlalţi. Ştiţi să-i ascultaţi, să fiţi de o discreţie absolută cu privire la confidenţele ce vi se fac, să le daţi sfaturi excelente; totuşi, nu vă place să vorbiţi despre dumneavoastră. Introvertit, preferaţi să priviţi şi să observaţi, iar nu să participaţi, în anumite momente, simţiţi nevoia să vă îndepărtaţi de lume, să vă refaceţi forţele în tăcere, să meditaţi asupra vieţii şi a oamenilor. Când trebuie să luaţi o decizie, vă bazaţi pe intuiţia dumneavoastră şi, în general, nu vă înşelaţi. Sunteţi puternic atras şi, în acelaşi timp, dezorientat de ştiinţele oculte.

Dragoste :Vă dezvăluiţi rareori, dar când o faceţi, sunteţi sincer şi încrezător.

Bani/muncă:
Vă administraţi bugetul în mod adecvat, în ciuda unor mici abateri ce apar uneori.

http://www.horoscop-urania.com/zodiac-366-zile/2-Aprilie/
 
3 Aprilie

Excesiv de entuziasmat de cauze mari şi mici în egală măsură, fără pic de discernământ, mai degrabă naiv, un„ogar urmărind un iepure de pluş”, săvârşind greşeala fatală de a-i judeca pe ceilalţi după cum îi este lui felul şi firea, nativul va avea parte mai mult de plictiseli şi tracasări de tot felul, când nu va fi vorba de dezamăgiri, satisfacţiile putând veni doar din realizările sale profesionale, uneori peste medie.

Personalitatea Zilei de nastere.

Aveţi un dar special ce vă permite să vedeţi dincolo de lucrurile vizibile; datorită inventivităţii dumneavoastră în toate domeniile vieţii, sunteţi candidatul perfect pentru dezvoltarea sau perfecţionarea unui concept. Vă place să atrageţi atenţia, mai ales provocând discuţii despre subiecte delicate. Foarte creativ şi dotat cu un pronunţat spirit artistic, sunteţi preocupat să exprimaţi frumosul în tot ce faceţi şi aveţi o înclinaţie marcată spre eleganţă şi graţie. în general, vizaţi să atingeţi armonia, cu condiţia ca aceasta să se stabilească rapid, deoarece răbdarea vă cam lipseşte. Vă place mişcarea, animaţia şi chiar piedicile, pentru că acestea din urmă vă stimulează preferinţa pentru înfruntarea provocărilor.

Dragoste
Nimic nu vă face să daţi îndărăt când este vorba de a face cuceriri amoroase.

Bani/muncă Pentru a fi eficient, aveţi nevoie să vi se recunoască valoarea şi competenţele.

http://www.horoscop-urania.com/
 
4 Aprilie

La ora bilanţului final se poate vorbi de reuşită, chiar de succes, nativul fiind predestinat astral grandiosului şi vastelor întreprinderi, dotat din plin, dincolo de talentul de necontestat, şi cu toate calităţile necesare unui excelent organizator, dar el va reuşi doar în materializarea proiectele cu adevărat mari, nu şi în cele legate de rutina cotidiană, care i se par insignifiante în general şi, în special, mult sub valoarea sa.

Personalitatea Zilei de nastere.

Personalitate Infinit de practic, pragmatic şi realist, nu faceţi parte dintre cei care se refugiază în reverie sau îşi alimentează utopiile; trebuie să vedeţi pentru a crede. Muncitor neobosit, se spune că aveţi soliditatea unei stânci şi încăpăţânarea unui măgar. Integru şi de încredere, aveţi un simţ al responibilităţii ieşit din comun. Spirit constructiv, aveţi o preferinţă specială pentru proiecte, de la faza de concepţie până la realizarea lor totală şi, cu cât dificultăţile sunt mai mari, cu atât va simţiţi mai motivat. Orice obstacole aţi avea de înfruntat, nu abandonaţi niciodată. Datorită perseverenţei, voinţei, răbdării şi tenacităţii, vă atingeţi întotdeauna scopurile. Energia şi fermitatea sunt trăsăturile dumneavoastră de bază; descurajarea şi pesimismul nu vă pot influenţa niciodată puternic.

Dragoste : Aveţi darul de a provoca întâlniri fierbinţi, care vă stimulează înflăcărarea.

Bani/muncă:
Dispuneţi de atuurile unui perfect administrator; ştiţi unde şi când să investiţi.


http://www.horoscop-urania.com/
 
5 Aprilie

Viaţă în general calmă, doar cu un infim nivel peste plata mediocritate, nativul putând fi fericit şi senin şi aşa, mulţumit să nu fie implicat în vreun fel în viaţa celorlalţi, dacă va fi să îşi rateze şansa ivită o singură dată în existenţa sa de a fi în prim-plan, de a-şi face o carieră de căutător, de cercetător ori de novator, dar nu va fi cu adevărat fericit în această situaţie decât atunci când se va dezice pe sine, devenind agresiv, tumultuos.

Personalitatea Zilei de nastere.

Faceţi parte dintre cei care trăiesc într-un cadru strict, auster. Acesta constituie totuşi securitatea şi garanţia dumneavoastră faţă de lumea exterioară, ce vi se pare deseori incoerentă şi anarhică. Aveţi un simţ al onoarei şi al responsabilităţii deosebit de dezvoltat şi nu-i respectaţi pe cei care, în mod egoist, îşi neglijează datoriile în favoarea unei aşa-zise libertăţi. Scara de valori ce vă ghidează acţiunile este riguros stabilită: să ia seama cei ce încearcă să-i încalce limitele. Sunteţi o persoană loială şi cinstită, pe care se poate conta. Fin psiholog, vă place să vă amestecaţi în treburile altora şi să le oferiţi cu dărnicie recomandările şi încurajările dumneavoastră.

Dragoste
: Cast şi timid, nu vă implicaţi niciodată în relaţii superficiale; aventurile de-o seară sunt excluse.

Bani/muncă:
Generos şi cumpătat totodată, ştiţi când e cazul să daţi şi când să economisiţi.

http://www.horoscop-urania.com
 
6 Aprilie

Inzestrat în principal cu o mare tărie sufletească, cu mult calm şi har al aplanării discuţiilor contradictorii, al diplomaţiei, fiind genul simpatic, fără a fi însă şi jovial, nativul va părea uneori că îşi datorează succesele mai mult dibăciei decât meritului real, aceasta fiind însă doar„partea vizibilă a aisbergului”, în realitate nefiind lipsit de calităţile de organizator desăvârşit al planurilor în cele mai mici detalii.

Personalitatea Zilei de nastere.

Intr-o continuă căutare de noi oportunităţi, vă păstraţi o gândire tânără pe care o hrăniţi cu entuziasm şi cu vise. Sunteţi în al nouălea cer când vă confruntaţi cu încercări, deoarece acestea vă stimulează dorinţa de victorie. îndrăgostit de viaţă, vă place să daţi culoare propriei existenţe prin gesturi nebuneşti şi prin aventuri sentimentale. Foarte creativ, aveţi o imaginaţie fertilă şi un suflet de artist. Apreciaţi frumosul, fie că e vorba de oameni sau de bunuri materiale. Spiritul dumneavoastră analitic disecă întotdeauna lucrurile pentru a le înţelege mai bine. în relaţiile cu ceilalţi, aveţi nevoie să simţiţi că sunteţi apreciat la justa valoare. Impetuos, vă înflăcăraţi cu uşurinţă în jocurile de seducţie.

Dragoste :
Forţa de seducţie asociată cu romantismul face din dumneavoastră un partener extraordinar.

Bani/muncă: Norocul dumneavoastră pe plan financiar nu se datorează destinului, ci extraordinarului optimism ce vă caracterizează.


http://www.horoscop-urania.com/
 
7 Aprilie

Succese fulminante, care se pot dovedi efemere sau trainice, în funcţie doar de conjuncturi pământene necontrolabile astral, toate victoriile fiind obţinute„â la Phirus”, capacitatea şi calităţile reale ale nativului fiind rău susţinute de o ambiţie fără de limite, prea ostentativă, şi de o anumită asprime în abordarea discuţiilor cu ceilalţi, pe care îi consideră simpli învăţăcei, de la care el nu are ce învăţa, dar de care se foloseşte.

Personalitatea Zilei de nastere.

Atât de iubitor de autonomie încât aţi puica fi socotit individualist, refuzaţi categoric orice tentativă de a vi se încălca libertatea de acţiune. Brav cavaler, mergeţi pe calea ce v-aţi ales-o, ţinându-vă frâiele vieţii cu mână forte. I dumneavoastră sunteţi şeful şi doriţi ca cei din jur să ştie şi a respecte această realitate. Cine nu este de acord cu dumneavoastră nu are decât să-şi vadă de drumul său; nu aveţi nevoie de aceste persoane. Ambiţios şi perfecţionist, vă guvernaţi existenţa ca un şef de stat, când dur şi nemilos, când sensibil şi filantrop. Curajos până la cutezanţă, faceţi totul cu voinţă şi cu pasiune. Pentru a vă atinge scopurile, trebuie să cheltuiţi o mare cantitate de energie, dar, nu uitaţi că vă ameninţă surmenajul.

Dragoste : Aveţi tendinţa de a domina; plăcerea dumneavoastră personală depinde totuşi de satisfacţia partenerului.

Bani/muncă
: Negociator fin, ştiţi când este cazul să vă impuneţi şi când să bateţi în retragere.

http://www.horoscop-urania.com
 
8 Aprilie

Are parte de drumuri îndepărtate, ori expediţii importante, sau măcar de mari aventuri, totul fiind la el grandios, dar nativul, deşi este predispus la succesul trainic în societate, este foarte prost servit de un optimism exagerat, de cele mai multe ori total nejustificat şi de o prea mare {şi, din nou, nejustificată) încredere în sine, capabile să îi facă o „imagine negativă”, dincolo de meritul său real, pentru că vrea să facă totul perfect.

Personalitatea Zilei de nastere.

Integru şi de o logică stupefiantă, cântăriţi întotdeauna o problemă pe toate feţele înainte de a avansa o soluţie. Aveţi un marcat simţ al dreptăţii şi un mare respect faţă de lege şi de moralitate; fiţi totuşi atent, pentru că imparţialitatea pe care o manifestaţi în toate împrejurările frizează uneori răceala şi răneşte sensibilitatea celuilalt. Când se pune problema planificării, organizării, coordonării şi gestionării unor evenimente, fie că e vorba de o cină între prieteni sau de o reuniune a unor mari personalităţi, nu aveţi egal. în orice domeniu, vi se întâmplă rareori să depăşiţi limitele rezonabilului şi sunteţi mai degrabă conformist în decizii. în orice ocazie, simţiţi nevoia de a vă controla total emoţiile.

Dragoste : In alegerea partenerilor, logica şi raţiunea primează faţă de instinct şi pasiune.

Bani/muncă: Cu încăpăţânarea unui specialist în defrişări, nu vă abateţi niciodată de la drumul pe care vi l-aţi stabilit.


http://www.horoscop-urania.com/zodiac-366-zile/8-Aprilie/
 
9 Aprilie

Succese adesea strălucite, obţinute doar în medii elevate, optimismul nativului fiind, ca şi prudenţa, întotdeauna cele mai potrivite momentului dat, acţiunile sale, oricare ar fi acestea, părând justificabile majorităţii covârşitoare, chiar şi când ele sunt de fapt „mai puţin ortodoxe”. Acestor calităţi li se adaugă şi deosebita încredere în sine, care îi favorizează să atragă şi să culeagă numai partea bună a tuturor lucrurilor.

Personalitatea Zilei de nastere.

în viziunea dumneavoastră, pământul este o vastă scenă şi toate fiinţele ce evoluează pe el sunt personaje, fiecare cu rolul său. Drame umane, poveşti poliţiste sau situaţii burleşti, în fiecare eveniment cotidian dumneavoastră vedeţi un tablou sau un act al acestei infinite piese de teatru care este viaţa. Profunzimea meditaţiilor dumneavoastră vă conduce adesea la mari întrebări existenţiale, cărora încercaţi să le răspundeţi printr-o analiză cvasipermanentă a naturii umane. Cu toate că nu obişnuiţi să vă dezvăluiţi stările sufleteşti şi viaţa intimă, sunteţi întotdeauna gata să-i ajutaţi pe cei ce vă solicită sfaturile înţelepte. în general, vă face plăcere compania celorlalţi; uneori, aveţi totuşi nevoie de momentele dumneavoastră de singurătate, pentru a reflecta la evoluţia propriei existenţe.

Dragoste : Fidel, iubitor, devotat şi loial, aşteptaţi o atitudine similară de la partenerul dumneavoastră.

Bani/muncă: Dacă faceţi economii, aceasta nu se datorează avariţiei, ci faptului că nevoile dumneavoastră sunt simple şi puţin costisitoare.


http://www.horoscop-urania.com/
 
10 Aprilie

Cel mai atipic dintre nativii zodiei, este dominat puternic de senzualitate şi înclinat spre trândăvie {nu atât de putere de muncă, cât de dorinţa în sine de a o face), deşi reuşeşte să dea impresia contrară privitorilor superficiali, totul părând să îl conducă în final spre mari ratări şi decepţii, dar în carieră este capabil de performanţe notabile şi singura predestinare de care nu va putea scăpa va fi cea a complicaţiilor sentimentale.

Personalitatea Zilei de nastere.


Prietenos, spontan şi glumeţ, aveţi o viziune pozitivă şi veselă asupra vieţii. Nu înţelegeţi prea bine de i e atâţia oameni îşi pierd timpul meditând asupra propriei peroane, în timp ce viaţa îşi urmează cursul, strălucitoare şi luminoasă. Deoarece aveţi simţul umorului şi o uşoară înclinaţie pre bufonerie, sunteţi o companie plăcută, chiar dacă umorul dumneavoastră are adesea note de ironie şi de sarcasm. întrucâtva nonconformist, refuzaţi rigiditatea constrângerilor şi mediile prea austere; preferaţi libertatea, aventura şi neprevăzutul. Atunci când obstacole neaşteptate vă dau planurile peste cap sau încercaţi un eşec, vă simţiţi confuz şi neputincios, dar aceasta stare este de scurtă durată; găsiţi imediat un alt cal de bătaie.

Dragoste
: Aveţi nevoie de schimbări şi de aventuri; detestaţi relaţiile complicate.

Bani/muncă: Uşor adaptabil, acceptaţi fară dificultăţi orice situaţie.

http://www.horoscop-urania.com/
 
11 Aprilie

Indiferent total celorlalţi în forul său interior, sigur, chiar prea plin de el, nativul, cu mare succes la sexul opus, are parte aproape fără încetare de duşmani numeroşi şi geloşi, invidioşi şi agresivi, dar realmente prea proşti pentru a fi pentru el o primejdie reală, iar disputele cvasiperpetue cu aceştia nu numai că nu îl obosesc niciodată, ba par chiar fie să îi facă o mare plăcere, fie {măcar) să-l amuze.

Personalitatea Zilei de nastere.

înzestrat cu frumoase calităţi, ştiţi să fiţi amabil şi ferm în acelaşi timp, dinamic, fară a fi agitat, ambiţios, fară a fi intrigant. Sunteţi atât de charismatic, încât este greu să vi se reziste. Energia intensă de care daţi dovadă vă propulsează întotdeauna în direcţia idealurilor dumneavoastră şi vă determină să vă angajaţi în tot mai multe bătălii. Cuvintele „a pierde” şi „eşec” nu fac parte din vocabularul dumneavoastră şi vă pierdeţi răbdarea atunci când auziţi că cineva le rosteşte. Puternicul dumneavoastră magnetism vă îngăduie, aproape în toate împrejurările, să preluaţi controlul situaţiilor şi al oamenilor. Vă place să învingeţi, pentru dumneavoastră aceasta e o nevoie chiar; tenacitatea ce vă caracterizează, alimentată de un dinamism fenomenal, vă permite să acumulaţi tot felul de victorii.

Dragoste : Credeţi că dragostea ideală există; faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a o întâlni.

Bani/muncă: Energia şi perseverenţa vă asigură reuşita profesională şi materială.


http://www.horoscop-urania.com/
 
12 Aprilie

Nativul, dotat cu mult farmec şi mari disponibilităţi oratorice, este foarte puţin devotat unei profesii banale şi deloc interesat de o carieră în alt domeniu decât cel al geniului, al talentului, dar are parte, chiar dacă nu reuşeşte să ia prim-planul, compensatoriu, de satisfacţii multiple, ca rezultat al senzualităţii şi erotismului său, dar se poate să fie şi un cocktail de plăceri şi de glorie în diferite proporţii.

Personalitatea Zilei de nastere.

Pentru cei din jur, sunteţi un fel de curcubeu, într-atât cuvintele dumneavoastră sunt întotdeauna pline de speranţă şi de încredere în viaţă. Atât pe planul familial, cât şi pe cel profesional sau social sunteţi întotdeauna gata să-i ajutaţi pe ceilalţi, să le faceţi servicii, să-i ascultaţi şi să-i încurajaţi. La limită, s-ar putea spune că nu trăiţi decât pentru ceilalţi, pentru fericirea şi pentru binele lor. De altfel, în general, daţi prioritate nevoilor şi dorinţelor lor în raport cu ale dumneavoastră. Puţin pregătit pentru a vă apăra de profitori i de oportunişti, sunteţi deseori cuprins de anxietate. Generos şi binevoitor, faceţi parte dintre persoanele care se implica în marile cauze şi îşi petrec o parte a vieţii apărându-i pe cei incapabili să o facă singuri.

Dragoste : Prevenitor şi generos, sunteţi o persoană apropiată; vă place să dăruiţi şi să faceţi plăcere partenerului.

Bani/muncă
Din cauza dorinţei de a-i ajuta pe ceilalţi, va aflaţi uneori în situaţia de a avea dificultăţi financiare.


http://www.horoscop-urania.com/
 
13 Aprilie

Despotic, egoist şi gelos, nativul este prin excelenţă un exclusivist, ce va avea parte la rându-i de infidelităţi perpetue din partea partenerilor săi, pe care nu-i înţelege şi nici nu îi iartă, lipsindu-i „mărinimia”, ceea ce îi va aduce destulă suferinţă, pe care, nejustificat, şi-o amplifică, salvarea materială şi a liniştii sale sufleteşti arătându-se din realizările profesionale, dacă va alege o carieră individuală.

Personalitatea Zilei de nastere.

Pentru dumneavoastră, totul este în mişcare şi, în general, se mişcă repede. Faceţi parte dintre oamenii întreprinzători pentru care viaţa fară acţiune şi fără mişcare este absolut de neconceput. în cazul dumneavoastră, schimbarea este eu adevărat sarea vieţii, motorul ce vă alimentează. Acţiunea va inspiră, vă stimulează tenacitatea şi vă trezeşte plăcerea de a răspunde provocărilor. în toate sectoarele vieţii dumneavoastră, nu vă temeţi să luaţi decizii şi, acestea odată luate, este foarte greu, imposibil chiar, să vă schimbaţi părerea. Aveţi permanent nevoie să scoateţi lucrurile bine stabilite de pe vechiul lor făgaş pentru a face loc noului, dar vă asumaţi perfect neliniştile pe care le implică aceste schimbări, chiar dacă ele vă afectează uneori..

Dragoste :Alegerea partenerului necesită pentru dumneavoastră timp, dar relaţia stabilită este una de durată.

Bani/muncă
Precum furnica din fabulă, economisiţi în perioadele bune, pentru a putea supravieţui în cele defavorabile



http://www.horoscop-urania.com/
 
14 Aprilie

Deşi extrem de mândru şi orgolios în forul său interior, nativul nu ezită nici măcar o singură clipă în a-şi folosi toate calităţile naturale şi dobândite pentru a reuşi în viaţă şi, datorită partenerului său de viaţă, de cele mai multe ori aflat în afara familiei, „instituţie” {cea a căsătoriei) de care nu este extrem de interesat, dar pe care nici nu o ocoleşte, dacă acesta e preţul plătit drumului său spre succesul notabil.


Personalitatea Zilei de nastere.

„A trăi fară griji şi a-i lăsa pe ceilalţi să trăiască în pace” este deviza dumneavoastră. Sunteţi foarte conştient de faptul că nu avem decât o viaţă şi înţelegeţi să profitaţi din plin, cu lăcomie chiar, de toate plăcerile, mici şi mari pe care aceasta vi le oferă. Sunteţi oarecum reticent faţă de persoanele care se complac în a purta pe umeri povara problemelor lumii. Desigur, sunteţi întotdeauna gata să îi ajutaţi pe cei aflaţi în dificultate, din punct de vedere fizic sau moral, dar nu acceptaţi în nici un caz compătimirea. Comunicativ din fire, nu vă este greu să stabiliţi relaţii sentimentale, sociale sau profesionale. Conciliant şi indulgent, vă place să trăiţi şi să evoluaţi în pace, armonie şi echilibru, iar visul dumneavoastră este o societate în care jocurile şi activităţile recreative ar ocupa locul central.

Dragoste Petrecăreţ, aveţi succes în dragoste, dar nestatornicia vă prejudiciază relaţiile.

Bani/muncă
:Conciliant, dar încrezător în calităţile dumneavoastră, vă place să încălcaţi ordinea stabilită.

http://www.horoscop-urania.com/
 
15 Aprilie

Cu succes cert nu numai în anturajul său {predispus să îi amplifice meritele), nativul este în realitate un distant, preocupat doar de sine, de cariera sa în mod predilect, deloc interesat de ceilalţi, pe care îi tratează cu princiară superioritate, batjocorindu-i cu uşurinţa cu care respiră, de vină fiind şi uşurinţa cu care obţine succesul notabil, datorat într-o oarecare măsură şi farmecului său natural.

Personalitatea Zilei de nastere.

Dotat cu o aură fascinantă, atrageţi privirile oriunde aţi merge. Extraordinar de charismatic, îi vrăjiţi pe toţi cei ce vă ies în cale. Vă pricepeţi perfect să uzaţi de magnetismul dumneavoastră pentru a obţine de la ceilalţi tot ce doriţi, pe toate planurile. Cu o senzualitate şi o sexualitate de excepţie, vă lăsaţi condus de instincte şi vă supuneţi întotdeauna propriilor impulsuri, oriunde v-ar conduce ele. în urma acestui comportament necugetat, sunteţi rănit uneori, dar rănile se cicatrizează repede cu balsamul noilor pasiuni. Spontaneitatea vă ajută să stabiliţi relaţii interpersonale în timp record şi vă place să testaţi neîncetat puternica influenţă pe care o exercitaţi asupra celorlalţi. Cu toate acestea, atenţie, nestatornicia v-ar putea aduce surprize neplăcute.

Dragoste
: Datorită marcatei dumneavoastră înclinaţii spre erotism, sunteţi un amant pasionat şi foarte senzual.

Bani/muncă
: Impetuozitatea vă determină să faceţi cheltuieli extravagante şi inutile.


http://www.horoscop-urania.com/
 
16 Aprilie

Un nativ absolut strălucitor şi cât se poate de exuberant, un mare visător şi un ultim himeric al iubirii romantice, pure, ce nu se sfieşte, cu toate acestea, să facă totul pentru a reuşi în societate; se foloseşte fără pic de scrupule de partenerul de sex opus şi de relaţiile acestuia, în profesie reuşind însă doar datorită calităţilor sale, cele mai importante dovedindu-se energia de invidiat şi farmecul personal de necontestat

Personalitatea Zilei de nastere.


Dacă acţiunea, lupta, angajarea, încercarea de a face faţă provocărilor şi cursa pentru atingerea performanţei sunt comportamente perfect valabile şi meritorii, ele trebuie totuşi să fi făcut mai întâi obiectul reflecţiei şi studiului înainte de a fi puse în practică, în caz că doriţi să obţineţi rezultate interesante şi motivante. Vă plac provocările şi riscul, ţintiţi departe şi sus, aveţi o ambiţie aproape nemăsurată, sunteţi orgolios şi mândru ca un păun în tot ce întreprindeţi, refuzaţi să anticipaţi posibilitatea eşecului şi vă este foarte greu t vă acceptaţi greşelile, caracteristici valabile pentru toate domeniile vieţii dumneavoastră. Obstacolele, oricât de mari şi impozante ar fi, nu reuşesc decât să vă exacerbeze arzătoarea dorinţă de a cuceri, de a poseda şi de a învinge.

Dragoste
: Acordaţi o mare importanţă emoţiilor şi senzaţiilor partenerului.

Bani/muncă: Dacă aţi reflecta mai mult înainte de a cheltuii, aţi putea fi mai bogat.


http://www.horoscop-urania.com/
 
17 Aprilie

Lipsit nu atât de certe calităţi intelectuale şi de putere de muncă, cât de o reală ambiţie şi de o stare de echilibru, nativul nu va avea parte fie, până la jumătatea vieţii, decât de succese efemere, şi ele datorate doar unor conjuncturi favorabile, fie de succese trainice, dacă este vorba de partea a doua a vieţii, în acest caz ele datorându-se numai trudei saie de zi cu zi şi tenacităţii de neostenit.


Personalitatea Zilei de nastere.

Printre cei ce vă cunosc bine, mulţi cred că sunteţi, fară îndoială, un înger coborât din cer pentru a da o mână de ajutor, a sprijini, a asculta şi iubi pe cei aflaţi în dificultate, lipsiţi de afecţiune şi care au nevoie să-şi descarce sufletul. Idealist, altruist şi optimist, sunteţi o rază de soare pentru cei din jur. Chiar dacă vă daţi de multe ori seama că viaţa nu este întotdeauna roz şi că oamenii nu sunt întotdeauna cumsecade, continuaţi să vă păstraţi visele de întrajutorare, de iubire universală şi de bunătate umană. înconjurat mereu de o mulţime de prieteni, vă trăiţi viaţa cu bună dispoziţie, cu o viziune pozitivă asupra lucrurilor, cu umor şi cu plăcere. Sunteţi o persoană loială şi de încredere, pe care se poate cu adevărat conta.

Dragoste
: Căutaţi un partener care apreciază aceleaşi valori şi are aceleaşi virtuţi ca dumneavoastră.

Bani/muncă
: Faţă de bani aveţi o atitudine uşor detaşată, fară să fiţi complet dezinteresat.

http://www.horoscop-urania.com/
 
18 Aprilie

Nativul, mai totdeauna lipsit de grija zilei de mâine, atât profesional, cât şi social, desigur şi material, având tendinţa {şi nevoia acută) de a se refugia în relaţia perfectă pe care o are cu partenerul său, este dominat de dorinţa de a fi el cel protejat, alintat, indiferent de sex, dar poate exista un moment {predestinat astral) în care rolurile se pot inversa, „protejatul”devenind„protector”, mai ales dacă relaţia este în afara familiei.

Personalitatea Zilei de nastere.

Artist până în vârful degetelor, vă place să creaţi forme, să realizaţi proiecte, să le daţi viaţă. Imaginaţia dumneavoastră, debordantă vă face să călătoriţi neîntrerupt între trecut, prezent şi viitor. Conservator în privinţa valorilor ancestrale familiale, nu vă puteţi totuşi stăpâni dorinţa de a vă construi viitorul după placul dumneavoastră şi după propria concepţie. Prezentul, cotidianul, constituie ancora solidă ce vă împiedică să navigaţi în derivă şi vă procură un indispensabil sentiment de securitate. Sclav al obişnuinţelor şi rutinei traiului dumneavoastră, detestaţi să vi se tulbure calmul existenţei. Vă place să-i răsfăţaţi şi să-i alintaţi pe cei din jur, având uneori tendinţa de a fi excesiv de protector.
Iubitor din fire, vă ataşaţi cu uşurinţă şi adoraţi să vă surprindeţi şi să vă răsfăţaţi partenerul.

Bani/muncă:
Pentru dumneavoastră, banii nu se dobândesc decât într-un singur mod: muncind din greu.

http://www.horoscop-urania.com/
 
Back
Top