Daca nu stiati, aflati acum cum devine treaba cu penisul
Scurtă istorie a penisului
În zorii omenirii, s-ar părea că penisul ori nu era luat în seamă, ori era tratat cu maximă discreţie. Bărbaţii erau mai fascinaţi de sarcina femeii, de creşterea unui omuleţ în interiorul acesteia pentru ca apoi să fie zămislit. Prin urmare, prima divinitate a fost o zeiţă-mamă. Ulterior, bărbatul şi-ar fi dat seama, progresiv, de rolul pe care îl are în procreare, de faptul că sexul său este cel care depune sămânţa în pântecele femeii. Astfel a avut motiv să-şi valorizeze penisul.( Se putea altfel ?

:
Picturile murale preistorice şi obiectele sculptate provenind din preajma anilor 30000 î.H. certifică o etapă în care reprezentările vulvei feminine începeau a fi concurate de cele ale unui penis aflat în erecţie.
Mai târziu, la egipteni, avea o importanţă deosebită cultul sexului masculin şi al fecundaţiei prin intermediul lui Osiris, zeul figurat sau reprezentat printr-un penis enorm, disproporţionat. Pe de altă parte, vechilor evrei le-a fost destul de greu să renunţe la cultul falic (ce aparţinea, în fapt, tuturor civilizaţiilor străvechi din Orientul Mijlociu). După cum aflăm din Ezechiel 16, 17, ei preţuiau mult obiecte din aur („olisbos”) pe care s-ar părea că le utilizau „pentru bucuria lor”.
Satiri şi bacante
Grecii antici aveau să fie cunoscuţi drept adepţi fervenţi ai cultului falic. Numeroase dintre vasele lor sunt acoperite cu picturi reprezentând falusuri în erecţie, spre care adesea se îndreaptă mâini şi guri de femei şi de bărbaţi. Este vorba despre bacante (preotese ale zeului Dioniysos, aflate în transă) şi despre satiri (semizei ce se arătau având trup omenesc şi picioare de ţap, ce se ocupau, printre altele, cu… hărţuirea nimfelor) care le penetrează dintr-o mulţime de poziţii. Picturile înfăţişează, de asemenea, obiecte sculptate în formă de penis, de dimensiuni diferite (uneori fiind uriaşe, de dimensiunea unui stat de om), înconjurând personajele în timpul unor ceremonii cultice, procesiuni sau depuneri de ofrande, dar şi cu sugestia că astfel de obiecte s-ar fi folosit în scopul obţinerii plăcerii individuale şi de cuplu.
Falusul, pe toate drumurile…
Romanii păstrează acest cult falic, datorită zeului Priap, un zeu cu un falus supradimensionat şi aflat în permanentă erecţie. În spaţiul roman, reprezentările acestuia se întâlnesc peste tot: sub formă de statui de grădină, statuete în locuinţe, picioare de lămpi, desenat pe oale şi cupe, reprezentat ca amuletă, realizat din piatră, pământ ars, metal, ceramică, email. Bijuteriile reprezentau motivul redus în dimensiuni al sexului în erecţie (cercei, coliere, agrafe, ace de păr, pandantive, clame, amulete). Pe străzile oraşelor romane, indicatoarele de direcţie sau piesele batante ale uşilor aveau forma falusului.
La toate civilizaţiile, în toate epocile
Se poate observa cum cultul falic al fecundităţii, prin reprezentarea penisului în erecţie, apare în toate civilizaţiile şi în toate epocile: şi pe vasele de ceramică peruane, şi pe stampele japoneze, în basoreliefurile şi statuile malgaşe, la statuile din templele indiene, ilustrat în cărţile chinezeşti. Prin tradiţie, orice piatră semănând cu un penis devine loc de pelerinaj pentru femeile care îşi doresc un copil; ele obişnuiau să sărute sau să mângâie aceste simboluri falice, cum, mai târziu, aveau să procedeze cu statuile sfinţilor cărora li se atribuia puterea de a vindeca sterilitatea.
O istorie a braghetei
De-a lungul vremurilor, oamenii au căutat mereu să pună în valoare sexul masculin. La popoarele din zonele geografice foarte calde, care, din acest motiv, nu foloseau obiecte vestimentare, penisul aflat în repaus, în stare flască, era ascuns într-o teacă voluminoasă, adesea pictată şi împodobită, care nu putea să nu atragă privirile. În Evul Mediu, în Franţa (spre 1400), avea să apară şi să se răspândească „bragheta” (interesant este că, în limba franceză, acesta este unul dintre rarele cuvinte ce provin din limba galilor) care era, mai întâi, un canaf viu colorat (eventual realizat din panglici şi fire de lână colorate) atârnat de cingătoare, în dreptul penisului, pentru a atrage atenţia asupra acestuia; apoi a devenit o piesă de stofă colorată pusă pe pantalon, în zona peniană. Ulterior, acest cuvânt a desemnat (şi) clinul pantalonilor bărbăteşti, (şi) fenta acestuia; astăzi, termenul este folosit chiar pentru desemnarea penisului. Evident, bragheta avea funcţia de semnal, atrăgând atenţia asupra ceva ce este ascuns, dar reprezintă o valoare.
Penisul trumfător
În secolul al XIX-lea francez, deveni motiv de ironii tendinţa unora de a vedea în toate obiectele sumeţite simboluri falice (vezi Flaubert, „Bouvard et Pécuchet”). Dar, în pofida acestei situaţii, în aceeaşi epocă, S. Freud a fost primul care a teorizat temeinic semnificaţia falusului şi a reprezentărilor sale, în relaţie cu puterea masculină. Ulterior şi până astăzi am găsit şi găsim o mulţime de motive potrivit cărora am putea caracteriza societatea noastră ca fiind una falică (şi adesea falocratică).
Ar mai fi de amintit că romanii ştiau deja că fecundarea se datora, în fapt, testiculelor. De aceea, romanii bogaţi îşi castrau cei mai frumoşi şi mai puternici sclavi tineri, înainte ca aceştia să apuce să aibă raporturi sexuale. Ei considerau că, astfel, îşi protejează familia de progenituri nedorite, însă, totodată, pierdeau din vedere că astfel diminuează puterea spiţei viitorilor sclavi. Astăzi, dincolo de toate cunoştinţele despre hormoni şi genetică existente, prezenţa unui penis vizibil este adesea un argument valorizant pentru un bărbat, atât din partea celorlalţi bărbaţi, cât şi din partea femeilor.
S-ar putea spune că, de-a lungul timpului, penisul a câştigat bătălia istorică purtată cu vulva. În ultimele decenii, tendinţele sociale (şi chiar politicile în acest scop) de a pune semnul egal între sexe susţin feminitatea în ansamblul său, văzând în femeie, printre altele, atât persoana care poartă sarcina şi care naşte, dar şi persoana care trebuie să beneficieze de plăcere.
http://sexualitate.wordpres.com