• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Accidente nucleare

Oare se mai pot aduce reactoarele alea la o stare normala?

Fukushima: Suprafata pe o raza de 20 km din jurul centralei a fost declarata zona interzisa


Premierul japonez, Naoto Kan a anuntat joi ca o suprafata de 20 km din jurul centralei nucleare Fukushima a fost declarata zona interzisa. Interdictia va intra in vigoare in noaptea de joi spre vineri.

Seful Executivului de la Tokio a facut acest anunt in timpul vizitei pe care a facut-o in regiunea centralei avariate la 11 martie, in urma cutremurului devastator si a valului tsunami care a urmat seismului - informeaza agentiile internationale de presa.

Zona declarata interzisa va fi controlata foarte strict, iar cei care locuiesc in aceasta regiune vor avea dreptul la vizite de cel mult doua ore pentru a-si lua lucrurile de care au nevoie. De altfel, aceasta masura a fost luata dupa ce politia a descoperit ca peste 60 de familii nu si-au parasit locuintele, in ciuda nivelului ridicat al radioactivitatii.

In urma cu cateva zile, reprezentantii TEPCO au anuntat ca sunt necesare aproximativ 3 luni pentru a reduce radioactivitatea provenita de la centrala nucleara de la Fukushima si intre 6 si 9 luni pentru a readuce toate reactoarele sub control. De la declansarea crizei nucleare, aproape 80.000 de locuitori au evacuat zona afectata de radiatii.

http://www.hotnews.ro/stiri-interna...l-centralei-fost-declarata-zona-interzisa.htm
 
Dupa 25 de ani: Noi informatii despre catastrofa de la Cernobil​


La 26 aprilie se implinesc 25 de ani de la cea mai mare catastrofa atomica din istoria lumii explozia reactorului patru al centralei Cernobil. Mult timp nimeni nu a stiut adevarul, nici chiar conducerea superioara de stat. Astazi, dupa un sfert de secol, se stie mai mult, dar nu tot. Au ramas semne de intrebare, enigme, dar cel mai important nu au fost reabilitati oamenii transformati in tapi ispasitori dupa ce le-a fost aruncata pe umeri intreaga responsabilitate.

Se considera ca explozia s-a produs la 26 aprilie 1986, la ora 1,23 noaptea, cand echipa de servici efectua la blocul energetic numarul patru, dat in exploatare cu doi ani in urma, un experiment. Dar nimeni nu a calculat ora exacta a deflagratiei, scrie Novaia gazeta. Prin intermediul ziarului Pradva, populatia a aflat despre o avarie produsa din cauza mai multor incalcari ale regulilor de exploatare a instalatiilor nucleare. Vina pentru reactorul explodat, pentru moartea a 30 de oameni si o paguba de 2 mld.ruble a fost atribuita exclusiv personalului operativ si conducerii centralei, scrie Moskovski komsomolet.

Fostul director al unitatii, Viktor Briuhanov, a primit 10 ani de inchisoare. Impreuna cu el au fost condamnati alti cinci subalterni, care au primit intre 10 si 2 ani de detentie. Dupa ani, odata cu desecretizarea mai multor documente, s-a aflat ca, in realitate, reactorul patru al centralei Cernobil, seria RBMK-100, prezenta o serie de imperfectiuni de conceptie.

Dar in epoca sovietica, tehnica sovietica trebuia sa ramana cea mai sigura din lume. De aceea trebuiau gasiti vinovati. Si au fost gasiti. Pentru ca, se intreaba autorul articolului, citandu-i pe specialisti: Cum poate un sistem de securitate sa arunce in aer un reactor in loc sa-l opreasca?". Raspunsul nu poate fi decat unul singur: asa fusese construit reactorul.

Directorul stiintific al proiectului RBNK-1000, academicianul Aleksandrov a recunoscut ca anumite dintre proprietatile de functionare a reactorului au fost prost proiectate de directorul stiintific si de constructorul sef al RBMK". El a cerut eliberarea din functie si posibilitatea de redemiere a instalatiei. Anchetatorul sef al exploziei de la Cernobil, Nikolai Cecerov, care timp de 20 de ani a lucrat in interiorul reactorului, din 1986 pana in 2005, a reusit impreuna cu alti colegi entuziasti sa ajunta practic in toate incaperile blocului energetic, inclusiv in sala centrala si toate celelalte anexe.

"Am reusit sa analizam toate locurile afectate. Toate datele cumulate conduc la o singura concluzie: distrugerile, cele observate de toata lumea si cele nevazute din exterior indica faptul ca explozia a avut loc in sala centrala. A fost o singura explozie, dar a fost atomica", spune cercetatorul. "Incaperea unde am intrat s-a dovedit pustie. Mai mult, nu am depistat nici o urma de incendiu, nici macar vopseaua de pe carcasele metalice nu fusese afectata", spune Cecerov, afirmand ca informatiile din presa potrivit carora grafitul din reactor ar fi ars timp de doua saptamani aproape, sunt simple inventii.

"O legenda de care era nevoie pentru a justifica impunerea unei zone puternic radiate in jurul centralei", a explicat el. "Noi, cei care ne-am aflat in perimetrul de actiune directa a consecintelor exploziei atomice am supravietuit. Cu greutati, cu pierderi, cu un consum moral si psihologic enorm. Dar am supravietuit. Este foarte important de stiut ca a fost unul dintre cele mai mari reactoare din lume si, dupa toate probabilitatile, o explozie mai grava decat cea de la Cernobil nu ar trebui, in principiu, sa se mai produca", crede omul de stiinta.

In ceea ce priveste masurile intreprinse de conducerea sovietica pentru lichidarea urmarilor catastrofei, au fost inutile, afirma Cecerov. "Toate deciziile tehnice au fost adoptate in conditiile in care lipseau, practic, informatii concrete si corecte de la fata locului. In acel moment, primul lucru pe care ar fi trebuit sa-l faca liderii tarii viza obtinerea de date veridice. Dar nimeni nu s-a gandit, atunci, la asta", explica el.

http://www.hotnews.ro/stiri-interna...noi-informatii-despre-catastrofa-cernobil.htm
 
Fundul marii Japoniei contaminat cu substante radioactive



Fundul marii din zona unde se afla centrala nucleara Fukushima Daiichi a Japoniei este extrem de contaminat cu radioactivitate, a declarat operatorul centralei Tokyo Electric Power Co (TEPCO), marti.

TEPCO a afirmat ca fundul marii contine intre 100 pana la 1000 de ori nivelul normal de radioactivitate. Probele au fost luate la 20-30 de metri adancime in fundul marii.

Centrala a avut scurgeri de material radioactiv in mod constant incepand cu cutremurul si tsunamiul de pe 11 martie. Nici un progres semnificativ nu s-a realizat in a opri scurgerile.

Nivelul ridicat de radiatii de la fabrica face extrem de dificila munca personalului aproape de reactoare. In ultimele luni, TEPCO a anuntat ca ar putea dura pana la sfarsitul anului pentru a aduce situatia de la centrala nucleara sub control.

Prim-ministrul Japoniei a devenit din ce in ce mai criticat pentru felul in care a tratat criza.

http://www.epochtimes-romania.com/articles/2011/05/article_109942.html
 
Operatorul centralei nucleare Fukushima a anunţat, joi, noi probleme, între care şi o scurgere la nivelul cuvei unui reactor şi deversarea apei contaminate în ocean.

Noi scurgeri de apă radioactivă la centrala nucleară de la Fukushima

Compania Tokyo Electric Power (TEPCO) luptă, de la cutremurul urmat de un tsunami devastator, la 11 martie, pentru a coborî temperatura reactoarelor centralei Fukushima Daiichi (numărul 1), un obiectiv pe care speră să-l atingă între octombrie şi ianuarie.

Oprirea bruscă a sistemului de răcire, provocată de un val seismic de 14 metri, a antrenat o topire parţială a miezului reactorului nuclear. De două luni, tehnicienii deversează milioane de tone de apă în reactoare, pentru a împiedica o supraîncălzire.

TEPCO a anunţat joi că noi măsurători, efectuate săptămâna aceasta, cu ajutorul aparatelor instalate în interiorul clădirii reactorului 1, au arătat că apa deversată în cuva sub presiune s-a scurs rapid.

Nivelul apei a scăzut sub baza barelor de combustibil uzat, înalte de patru metri.

Totodată, temperatura cuvei pare să indice că barele de combustibil au căzut la fund şi sunt acoperite de apă, a apreciat TEPCO.

"Temperatura peretelui cuvei era de 100-120 de grade, considerat un nivel care permite o răcire a combustibilului în condiţii relativ stabile", a declarat un oficial.

Tehnicienii TEPCO deversează, în cuvă, aproximativ şapte mii de tone de apă pe oră şi intenţionează, de asemenea, să inunde incinta care o înconjoară, pentru a accelera răcirea.

Aceste operaţiuni, efectuate de mai multe săptămâni, cu ajutorul unor cisterne, pompe de beton şi alte sisteme de stropire, au provocat inundaţii importante cu apă contaminată.

TEPCO face eforturi să împiedice această poluare să se deverseze în Oceanul Pacific, în apropiere, dar a anunţat că o nouă scurgere a fost descoperită într-o fosă legată de reactorul 3.

Eşantioanele de apă de mare prelevate în apropierea centralei conţineau cesiu-134 la un nivel de 18.000 de ori

mai mare decât normal, a anunţat operatorul, adăugând că scurgerea a putut fi blocată prin injectarea de beton în fosă.

http://www.mediafax.ro/externe/noi-...la-centrala-nucleara-de-la-fukushima-8263076/
 
Nuclearul, la cheremul climei

Dezastrul de la Fukushima stârnește în continuare multă îngrijorare și tot mai mulți specialiști lansează critici cu privire la punctele slabe ale instalațiilor nucleare. Ultima acuzație vine din paginile revistei New Scientist, unde este evidențiată dependența centralelor nucleare de resursele hidrice, care le-ar face primele victime ale schimbărilor climatice.

Centralele nucleare sunt construite în vecinătatea marilor bazine deoarece necesită cantități enorme de apă pentru răcirea continuă a reactoarelor, dar aceste zone – de coastă sau țărmul estuarelor – sunt și cele mai expuse multor tipuri de fenomene naturale devastatoare: furtuni, surpări de teren, creșterea nivelului mării. Amenințări déjà existente, care din cauza schimbărilor climatice în curs se pot doar înrăutăți pe parcursul următoarelor decenii și cărora li se adaugă diminuarea disponibilității resurselor hidrice și creșterea temperaturii mărilor.

Principalele pericole sesizate în articolul din New Scientist par a fi în număr de patru și primul dintre ele este reprezentat de uragane: potrivit actualelor modele climatice aceste fenomene sunt destinate să se înmulțească, cel puțin comparativ cu perioada în care au fost construite principalele reactoare existente la ora actuală. Din fericire, spre deosebire de cutremure, ele pot fi prevăzute, dar realitatea este că măsurile de siguranță în vigoare nu întotdeauna sunt respectate. De exemplu, în timpul uraganului Francis din 2004, porțile destinate să protejeze echipamentul de siguranță de detritusul zburător în centrala St Lucie din Florida, Statele Unite, au fost pur și simplu lăsate deschise.

Al doilea motiv de îngrijorare îl reprezintă inundațiile. Proiectele actuale ale centralelor nucleare prevăd măsuri de siguranță stabilite în baza unor date istorice, cu toate acestea nu iau deloc în calcul faptul că, după toate probabilitățile, nivelul mărilor va crește, se vor înmulți cicloanele și ploile intense vor fi și ele tot mai frecvente. De aici un risc crescut de inundații, precum cea care a afectat în 1999 centrala de la Blayais, din Franța.

Periculoase pentru centralele nucleare sunt și temperaturile ridicate, din două motive diferite: în primul rând, cu cât este apa de răcire mai rece, cu atât mai eficientă este producția de electricitate a unei central; în al doilea rând, odată ce trece prin sistem, apa de răcire se reîntoarce în locul de unde provine, dar mult mai fierbinte. Temperatura de revărsare a apei, prin lege, nu poate depăși o anumită valoare. În timpul valului de căldură care a afectat Europa în 2003, la unele reactoare din Franța a trebuit însă ca producția să fie întreruptă sau redusă, deoarece apa de răcire rearuncată în bazinul de proveniență era mult mai caldă decât trebuia. Constrâns de exigențele energetice, guvernul francez a făcut ulterior o excepție, devenită regulă an după an în perioada estivală: a permis continuarea nestingherită a activității centralei, fapt ce a antrenat după sine o poluare termică gravă, care a devastat ecosistemul din zonă, deja afectat de valurile de căldură.

Nu poate fi uitat nici pericolul reprezentat de perioadele de secetă: previziunile indică faptul că perioadele de insuficiență hidrică vor deveni tot mai intense și mai îndelungate. Prin urmare, nu va mai exista suficientă apă pentru răcirea reactoarelor, iar producția centralelor va trebui să fie întreruptă. Și având în vedere că adaptarea actualelor centrale la o funcționare cu apă mai puțină este practic imposibilă, vor trebui construite unele noi, în măsură să utilizeze sisteme uscate sau hibride de răcire, dar în acest mod costurile vor deveni prohibitive.

http://www.stiintasitehnica.com/nuclearul-la-cheremul-climei_259.html
 
Japonia își curăță deșeurile radioactive cu „jeleu” albastru


O tehnologie inedită vine în ajutorul echipelor japoneze HAZMAT (personal specializat în gestionarea substanțelor periculoase) ce au ca misiune curățarea zonelor contaminate radioactiv în urma dezastrului nuclear declanșat în martie la reactoarele din Fukushima.

Soluția salvatoare este un lichid albastru de consistență vâscoasă, care, aplicat pe diferite suprafețe, se întărește asemenea jeleului și se exfoliază, luând cu sine particule microscopice precum moleculele radioactive și alte materiale periculoase. Numită DeconGel, substanța este folosită de autoritățile japoneze atât în zona de excludere cât și în afara ei pe absolut toate suprafețele, de la pavaj și până la clădiri.

DeCon a fost depistată accidental în cadrul incubatorului tehnologic al firmei hawaiiene Skai Ventures. În cadrul unui experiment, unui cercetător i-a scăpat pe jos o picătură din substanța folosită; atunci când a fost curățată, soluția s-a dezlipit de pe podea luând cu ea tot ce era străin. Dedesubt, locul rămăsese atât de curat încât nimeni nu a reușit să curețe restul suprafeței încât să îi dea același aspect cu al porțiunii „tratate”.

Comercializat, până acum jeleul albastru nu s-a bucurat de o prea mare publicitate. Însă după donarea a circa 2.000 de litri de substanță guvernului japonez pentru a susține eforturile de decontaminare din zona Fukushima, comenzile au început să crească.

Atunci când DeconGel intră în contact cu o suprafață, încapsulează absolut tot ce nu este nativ la materialul în sine – inclusiv fragmente microscopice radioactive sau poluante. Acest lucru este în sine o inovație importantă. În mod convnețional, radiația este, literalmente, frecată de pe suprafețe, cu apă și detergent. Totși, în acest fel, deșeurile periculoase sunt dinamizate și crește riscul evadării lor în rezervele de apă sau în sol, prezentând o amenințare sporită și pentru lucrători. Efectul secundar este apa contaminată, dificil de stocat.

DeconGel acționează capturând mai întâi particulele contaminante, după care se durifică în jurul lor, neutralizând amenințarea. Cei responsabili pot înlătura apoi în siguranță substanțele periculoase, fără teama că ar putea evada în aer sau în alte medii vulnerabile. Pare un progres remarcabil în sensul remedierii problemelor de mediu și o soluție eficientă în protejarea echipelor HAZMAT. Ne așteptăm, de aceea, să auzim tot mai dez de gelul albastru în viitor.

http://www.stiintasitehnica.com/japonia-i-i-cura-a-de-eurile-radioactive-cu-jeleu-albastru_274.html
 
Iar sunt probleme la Fukusima. Saracii japonezi, lucreaza ei zi si noapte sa tina situatia sub control, da vad ca nu se mai termina problemele...

Operatorul centralei nucleare de la Fukushima, TEPCO, a detectat radiaţii de până la 4.000 milisievert pe oră în interiorul reactorului nr. 1 al centralei, ceea ce reprezintă cel mai înalt nivel înregistrat până în prezent, informează sâmbătă agenţia niponă Kyodo.


Măsurătorile au fost făcute vineri cu ajutorul unui robot trimis în interiorul reactorului. Radiaţiile ar putea proveni de la apa contaminată acumulată în reactor.

Operatorii de la Fukushima lucrează zi şi noapte pentru a ţine sub control centrala, ale cărei sisteme de răcire au fost grav afectate de cutremurul şi de tsunamiul devastator din 11 martie. Eforturile lor sunt îngreunate de apa radioactivă care se acumulează în instalaţii, estimată la peste 105.000 de tone şi care blochează pătrunderea în unele zone ale centralei.AGERPRES

http://www.agerpres.ro/media/index....reactorul-1-al-centralei-de-la-Fukushima.html
 
Autorităţile japoneze au anunţat joi 21 iulie că vor recomanda noi evacurări din apropiere de centrala nucleară Fukushima, avariată în urma seismului şi tsunamiului din martie.


Zonele care vor fi evacuate, ce vor fi anunţate în următoarele câteva zile, se află în afara ariei de 20 de kilometri anunţată iniţial, dar au înregistrat creşteri seminificative ale nivelului de radioactivitate, ce pot afecta populaţia, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Yukio Edano, citat de DPA, informează NewsIn.

Luna trecută, peste 100 de locuinţe din oraşul Date, din prefectura Fukushima, au fost declarate ca aflându-se într-o astfel de zonă de risc.

Aceste evacurări vor fi opţionale, iar Guvernul s-a oferit să le ofere asistenţă celor care vor dori să plece. De asemenea, le-a recomandat femeilor însărcinate şi copiilor să evite zonele respective.

Cutremurul cu magnitudinea 9 care s-a produs la 11 martie în largul coastelor de nord-est ale Japoniei a declanşat un tsunami puternic, iar evenimentele au provocat explozii la reactoarele centralei de la Fukushima.

Comisia pentru Energie Atomică a Japniei şi operatorul centralei, Tokyo Electric Power Company (TEPCO), au stabilit ca în jurul anului 2021 să înceapă îndepărtarea miezurilor topite ale reactoarelor. Potrivit televiziunii publice NHK, autorităţile cred că trebuie să treacă "mai multe decenii" până când reactoarele să poată fi dezafectate şi situaţia să fie din nou sub control.

La sfârşitul lunii iunie, guvernul japonez a anunţat că dublul dezastru nuclear ar putea costa ţara până la 16.900 de miliarde de yeni (circa 210 miliarde de dolari). Estimările nu includ însă pagubele provocate de criza nucleară de la Fukushima, a precizat guvernul.


http://www.realitatea.net
 
anuk said:
Autorităţile japoneze au anunţat joi 21 iulie că vor recomanda noi evacurări din apropiere de centrala nucleară Fukushima, avariată în urma seismului şi tsunamiului din martie.


Zonele care vor fi evacuate, ce vor fi anunţate în următoarele câteva zile, se află în afara ariei de 20 de kilometri anunţată iniţial, dar au înregistrat creşteri seminificative ale nivelului de radioactivitate, ce pot afecta populaţia, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Yukio Edano, citat de DPA, informează NewsIn.

Luna trecută, peste 100 de locuinţe din oraşul Date, din prefectura Fukushima, au fost declarate ca aflându-se într-o astfel de zonă de risc.

Aceste evacurări vor fi opţionale, iar Guvernul s-a oferit să le ofere asistenţă celor care vor dori să plece. De asemenea, le-a recomandat femeilor însărcinate şi copiilor să evite zonele respective.

Cutremurul cu magnitudinea 9 care s-a produs la 11 martie în largul coastelor de nord-est ale Japoniei a declanşat un tsunami puternic, iar evenimentele au provocat explozii la reactoarele centralei de la Fukushima.

Comisia pentru Energie Atomică a Japniei şi operatorul centralei, Tokyo Electric Power Company (TEPCO), au stabilit ca în jurul anului 2021 să înceapă îndepărtarea miezurilor topite ale reactoarelor. Potrivit televiziunii publice NHK, autorităţile cred că trebuie să treacă "mai multe decenii" până când reactoarele să poată fi dezafectate şi situaţia să fie din nou sub control.

La sfârşitul lunii iunie, guvernul japonez a anunţat că dublul dezastru nuclear ar putea costa ţara până la 16.900 de miliarde de yeni (circa 210 miliarde de dolari). Estimările nu includ însă pagubele provocate de criza nucleară de la Fukushima, a precizat guvernul.


http://www.realitatea.net


Ar trebui sa foloseasca si alte tehnologii pentru reducerea efectelor radiatiilor. Gazul Brown's este o alternativa, si chinezii au fost inteligenti pt ca l-au preluat pe bulgar cu inventia lui cu tot.

Studiile prin care s-a pus in evidenta ca gazul Brown's neutralizeaza radiatiile deja exista, dar asta este o alta realitate ignorata pana la ora actuala, si japonezii vor plati miliarde pentru a "trata" apa radioactiva rezultata de la racirea reactoarelor...Iar intreprinderea franceza care va executa operatiunea jubileaza...

cate ceva pe link:
http://peswiki.com/index.php/Directory:Nuclear_Remediation#Brown.27s_Gas
 
Zone de langa centrala de la Fukushima, evacuate pentru cateva decenii

Guvernul nipon ar putea declara anumite zone de langa centrala nucleara de la Fukushima de nelocuit, lasandu-le evacuate pentru zeci de ani, din cauza nivelului mare de radiatii, care in unele locuri depaseste de 500 de ori cotele considerate sigure, anunta presa japoneza.

Citand surse guvernamentale, publicatia nipona The Daily Yomiuri scrie ca a fost masurat nivelul de radiatii in 50 de locuri, pe o raza de 20 de kilometri, relateaza Global Post.

La sfarsitul acestei saptamani, premierul Naoto Kan, care urmeaza sa demisioneze luna aceasta, va vizita prefectura Fukushima, expunand oficialilor locali planul sau pentru aceasta zona.

Potrivit Tokyo Electric Power Co, nivelul radiatiilor a scazut considerabil in cele cinci luni ce au urmat accidentului, planuindu-se decontaminarea solului, relateaza AFP.

Centrala de la Fukushima a fost lovita de un seism cu magnitudinea de 9 grade in 11 martie anul acesta, urmat de un tsunami.

http://www.ziare.com/international/...ushima-evacuate-pentru-cateva-decenii-1115684
 
Scurgerile de cesiu de la Fukushima, cat 168 de bombe de la Hiroshima

Guvernul nipon estimeaza ca nivelul de cesiu radioactiv-137 scurs de la centrala nucleara avariata de la Fukushima este egal cu 168 de bombe de la Hiroshima.

Expertii guvernamentali contesta insa raportul, spunand ca explozia bombei din cel de-al doilea razboi mondial si topirea reactoarelor la Fukushima nu pot fi comparate, informeaza Telegraph.

In vreme ce bomba de la Hiroshima a facut cele mai multe victime in urma valului de caldura emanat de explozie si a emisiei radioactive, nicio explozie nu a avut loc la Fukushima, unde radiatiile s-au scurs din combustibilul nuclear din reactoarele avariate.

"O bomba atomica este creata pentru ucidere in masa si distrugere in masa, prin suflul exploziei si eliberarea de radiatii. Nu este rational sa faci o comparatie simpla doar pe baza cantitatii de izotopi eliberati", a declarat un oficial guvernamental.

Bomba de la Hiroshima a facut aproximativ 140.000 de victime, pe loc si in zilele si saptamanaile urmatoare.

La Fukushima, Japonia a evacuat o zona de 20 de kilometri in jurul centralei dupa cutremurul si tsunami-ul din 11 martie care au avariat reactoarele.

http://www.ziare.com/international/...hima-cat-168-de-bombe-de-la-hiroshima-1116551
 
Cesiul radioactiv de la Fukushima, echivalentul a 168 de bombe de la Hiroshima .



Cantitatea de cesiu-137 radioactiv ce a fost eliberat în aer în urma dezastrului nuclear de la Fukushima este egală cu cea a 168 de bombe atomice de tipul celeia ce a fost folosită la Hiroshima, susţin estimările realizate de guvernul japonez.

Cesiul-137 este un izotop radioactiv, şi reprezintă principala sursă de radiaţie din jurul zonei Cernobâl.

Într-un raport prezentat recent de guvernul japonez se estimează că nivelul cesiului eliberat de-a lungul celor şase luni ce au trecut de la avarierea reactoarelor nuclear de la Fukushima este de 15.000 de tera becquereli.

Prin comparaţie, Little Boy, bomba lansată în Al Doilea Război Mondial asupra oraşului japonez Hiroshima, a eliberat 89 de tera becquereli.

Dar, în ciuda estimărilor, experţii susţin că este practic imposibil de realizat o comparaţia între problemele reactorului de la Fukushima şi aruncarea unei bombe atomice, concepută pentru a provoca daune.

Cele 140.000 de victime de la Hiroshima au murit din cauza căldurii exploziei şi din cauza norului creat în urma acesteia. În cazul avariei de la Fukushima, nu a fost raportată nicio explozie, în schimb radiaţia s-a eliminat din cauza combustibilului topit în interiorul reactoarelor care au fost afectate de exploziile provocate de hidrogen.

Agenţia pentru Securitate Nucleară şi Industrială din Japonia a declarat că evenimentul de la Fukushima, considerat cea mai gravă criză nucleară din ultimii 25 de ani, a eliberat în aer 15% din radiaţia care a pătruns în atmosferă în urma accidentului din 1986 de la Cernobâl.


http://www.descopera.ro
 
Joi, 13 Octombrie 2011.


Radiaţii periculoase detectate la 200 de kilometri de Fukushima



Nivele ridicate de radiaţii au fost detectate într-o zonă rezidenţială din Tokyo, anunţă oficialii japonezi, citaţi de BBC.

"Punctul fierbinte" din cartierul Setagaya se află la mai mult de 200 de km distanţă de centrala nucleară de la Fukushima, care a fost afectată de tsunamiul din martie. Autorităţile sunt îngrijorate de posibilele efecte negative ale extinderii radiaţiilor. După măsurare, s-a constat că nivelul de 3,35 de microsiverţi pe oră era mai ridicat decât în unele zone din regiunea Fukushima care au fost evacuate, dar oficialii spun că acestea nu sunt periculoase pentru sănătate.

De pe acoperiş pe trotuar
Radiaţiile au fost detectate pe un trotuar în Setayaga, la o înălţime de un metru, după ce un localnic îngrijorat a alertat autorităţile. Trotuarul respectiv este folosit în mod regulat de către elevi, precizează agenţia de ştiri Kyodo. Alte zone de pe acelaşi trotuar nu sunt afectate. Porţiunea respectivă a fost împrejumuită, ca o măsură de precauţie, dar autorităţile susţin că nu reprezintă niciun pericol pentru sănătate. O persoană care ar sta pe locul respectiv opt ore pe zi, timp de un an, ar primi o doză de radiaţii de circa 17 milisiverţi, iar limita acceptată de guvern este de 20 de milisiverţi pe an.

"Nivelul respectiv a fost descoperit într-o zonă extrem de limitată şi vom lua măsuri pentru a rezolva preocuparea localnicilor", a spus un purtător de cuvânt al cartierului, Michio Hirasawa.

Ploaie contaminată

În prezent se fac investigaţii pentru a determina ce fel de material radioactiv este prezent în zonă şi cum poate fi decontaminat. Primarul Nobuto Hosaka spune că spălarea trotuarului cu apă nu face ca radiaţiile să dispară, dar locul respectiv este sigur pentru oamenii care trec pe acolo.

Oficialii consideră că apa de ploaie contaminată ar fi putut fi colectată pe un acoperiş înainte de a cădea pe jos.

Testele de radiaţii vor fi realizate acum în 258 de parcuri din cartier, au spus ei. Descoperirea din Setagaya a venit după aflarea unor informaţii legate de prezenţa izotopului radioactiv Strontium-90, care poate provoca leucemie, pe un acoperiş din Yokohama, chiar mai departe de Fukushima.

Centrala de la Fukushima a fost avariată de cutremurul şi tsunamiul din martie, în care au murit 20.000 de oameni. Săptămâna trecută, medicii au început să controleze 300.000 de copii care trăiesc în regiunea Fukushima, pentru a depista eventuale probleme cu tiroida.


http://www.evz.ro
 
Pericol la centrala Fukushima: Posibilă fisiune nucleară la unul dintre reactoare.


Operatorul centralei nucleare Fukushima a anunţat astăzi că a început să injecteze un amestec de apă şi acid boric în unul dintre reactoare, unde este posibil să se fi produs o fisiune nucleară, informează AFP. Potrivit Tokyo Electric Power (TEPCO), este vorba despre reactorul numărul 2 al centralei Fukushima Daiichi, grav avariată în urma seismului urmat de gigantul tsunami din 11 martie.

"Nu putem exclude posibilitatea unei reacţii de fisiune nucleară localizată", a declarat purtătorul de cuvânt al TEPCO, Hiroki Kawamata.

TEPCO afirmă totuşi că temperatura şi presiunea în interiorul reactorului, precum şi nivelul radiaţiilor, nu s-au schimbat considerabil.

Trei dintre cele şase reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost avariate, precum şi bazinul celui de-al patrulea, după întreruperea alimentării cu electricitate şi oprirea sistemului de răcire, accidente provocate de seismul urmat de un tsunami la 11 martie.

http://www.jurnalul.ro
 
Alertă în Japonia. O nouă scurgere de apă radioactivă, înregistrată la Fukushima .


O nouă scurgere de apă radioactivă, care s-a deversat parțial în Oceanul Pacific, a fost detectată la centrala de la Fukushima, a anunțat astăzi operatorul centralei, Tepco. Apa contaminată conţine substanţe radioactive precum Cesiu 137 și Iod 131 într-o cantitate "egală sau uşor superioară" celei găsite în ocean, în apropierea centralei nucleare.


O echipă de tehnicieni a fost trimisă la locului pentru a depista cauza acestei scurgeri, care a avut loc în apropiere de un sistem de decontaminare a apelor uzate, a precizat Tepco.

O cantitate de 45 de tone de apă poluată a fost depistată în jurul unui condensator, iar pentru a evita ca infiltrarea apei poluate a fost ridicată o barieră din saci cu nisip, relatează ”Le Monde”.

Apa contaminată conţine substanţe radioactive precum Cesiu 137 si Iod 131, dar într-o cantitate "egală sau uşor superioară" celei găsite în ocean în apropierea centralei nucleare, au precizat responsabilii de la Tepco.

Alte substanțe periculoase, precum Stronţiu radioactiv, care poate cauza cancerul osos, ar putea fi prezente, de asemenea, în apa contaminată, dar această informaţie se poate confirma abia după două-trei săptămâni de teste.

În săptămânile care au urmat accidentului atomic din 11 martie, provocat de un seism urmat de valuri uriașe, Tepco a deversat 10.000 de tone de apă ușor radioactivă în Oceanul Pacific. Testele efectuate ulterior au dovedit că radioactivitatea nu a afectat ecosistemul.

Catrastofa nucleară de la Fukushima Daiichi, a doua ca gravitate după cea de la Cernobîl, din 1986, nu a produs victime umane. Mii de oameni au fost însă nevoiți să părăsească zonele afectate de emisiile puternic radioactive ale reactoarelor avariate.

http://www.evz.ro/
 
Cred ca se exagereaza, dar mai stii? Daca este adevarat .....situatia-i albastra :D:

Raport-șocant: Dezastrul de la Fukushima a făcut 14.000 de morți în SUA

Accidentul de la centrala nucleară japoneză Fukushima, cauzat de cutremurul și tsunami-ul din 11 martie, urmat de deplasarea norului radioactiv, a provocat 14.000 de morți în SUA, afirmă un articol publicat în prestigioasa revistă medicală “Journal of Health Services”, conform căruia toate aceste decese au legătură cu dezastrul nuclear din Japonia.
Fukushima

Conform autorilor raportului, Joseph Mangano și Janette Sherman, statistica făcută de ei a fost făcută în cele 14 săptămâni succesive accidentului de la Fukushima, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al radioactivității, și este comparabilă cu cele 16.500 de decese înregistrate în primele 17 săptămâni de după tragedia de la Cernobîl, din 1986.

Creșterea numărului de decese pe teritoriul american a fost mult mai evidentă în rândul copiilor cu vârstă mai mică de un an.

În primăvară, mortalitatea infantilă a crescut cu 1,8% , față de o scădere cu 8,3 procente care se înregistrase în cele 14 săptămâni de dinaintea dezastrului de la Fukushima.

”Studiul nostru sugerează că cercetările trebuie să continue pentru a înțelege care a fost impactul real al norului radioactiv în întreaga lume. Rezultatele sunt importante în contextul actualelor dezbateri actuale legate de construirea de noi reactoare nucleare și de necesitatea menținerii în funcțiune a celor existente”, afirmă unul dintre autorii raportului.




http://www.evz.ro
 
FUKUSHIMA Planul secret al Japoniei de a evacua oraşul Tokyo

O investigaţie realizată de organizaţia privată Rebuild Japan Initiative Foundation asupra crizei nucleare de la centrala Fukushima scoate la lumină evenimentele care au avut loc în Japonia, imediat după cutremurul şi tsunami-ul care au avut loc pe 11 martie, potrivit New York Times.

La 11 martie, un cutremur cu magnitudinea 9 produs în largul coastelor de nord-est ale arhipelagului a declanşat un tsunami care a întrerupt alimentarea electrică a centralei de la Fukushima Daiichi, a inundat generatoarele de rezervă şi a determinat o pană integrală a sistemelor de răcire a combustibilului în reactoare şi piscinele de dezactivare.

Această serie de avarii a provocat fisiunea combustibilului, explozii de hidrogen, emisii masive de particule radioactive în mediu şi evacuarea a circa 100.000 de locuitori pe o rază de 20 de kilometri şi mai multe alte localităţi.

Potrivit raportului, operaţiunile de contracarare a crizei nucleare au fost de la bun început lovite de o problemă de încredere care a afectat relaţia dintre guvern, sediul central al companiei TEPCO, deţinătoarea centralei, şi managerul general al centralei.

Investigaţia arată că managerul general, Masao Yoshida, îl asigura pe premier că poate aduce centrala sub control, în vreme ce ignora ordinele venite de la sediul central al TEPCO, care îi cereau să nu răcească reactoarele cu apă de mare.

Raportul descrie de asemenea starea sumbră de spirit din guvernul condus pe atunci de Naoto Kan. Premierul şi alţi oficiali au început să discute despre cel mai negru scenariu, care presupunea retragerea angajaţilor de la Fukushima.

Acest gest ar fi lăsat situaţia să scape de sub control şi ar fi antrenat, cel mai probabil, eliberarea de material radioactiv în cantităţi foarte mari în atmosferă.

Raportul îl citează pe şeful de cabinet, Yujio, Edano, care ar fi avertizat că o astfel de reacţie în lanţ "demonică" ar putea declanşa evacuarea oraşului Tokyo, aflat la sute de km depărtare.

http://www.realitatea.net/
 
Dupa cum stim intre Rusia si Japonia au loc inca negocieri si dispute in ce priveste situatia catorva (2 parca) insulelor din Pacific. Recent (aproximativ) oficialii rusi au ramas fara cuvinte cand au aflat despre posibilitatea ca acestea sa fie utilizate pt evacuati in cazul in care situatia se inrautateste. Si China a oferit sprijin guvernului nipon fiind gata sa primeasca milioane de refugiati.
Ultimele date arata o crestere grava a radiatiilor, acum 9 luni erau 4 Sieverts /ora, acum se inregistreaza 72. In acest ritm va fi nevoie de noua tehnologie pt a fi masurat nivelul radiatiilor.
Cantitatea de apa ajunge abia la 60 cm ,in decembrie trecut erau 10 m.
Situatia este f grava, am citit de mii de bare radioactive, combustibilul va continua sa 'arda' pt zeci sau sute de ani.
 
Back
Top