• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Accidente nucleare

Probleme la Kozlodui: un reactor a fost oprit din cauza unei avarii



Reactorul numărul 6 al centralei nucleare de la Kozlodui, Bulgaria, a fost oprit la ora 04.17, sâmbătă, după activarea automată a unuia dintre sistemele de protecţie a turbogeneratorului (partea nenucleară a unităţii), se afirmă într-un comunicat de presă difuzat de conducerea centralei.

Nu s-a constatat nicio creştere a radiaţiei în zona centralei. Problema tehnică care a dus la activarea sistemului de protecţie a fost depistată şi înlăturată, aşteptându-se că reactorul să fie repornit încă în cursul zilei de sâmbătă. În acelaşi timp, puterea reactorului numărul 5, funcţionează cu 100% din capacitatea sa.

Singura centrală nucleară din Bulgaria, Kozlodui, exploatează în prezent două reactoare, unităţile 5 şi 6, de tip VVER, cu o capacitate de câte 1.000 de megawaţi. Patru reactoare, de câte 440 de megawaţi fiecare, au fost închise în 2002 şi 2006 la presiunea Uniunii Europene, din motive de securitate. Guvernul de la Sofia a decis recent să renunţe definitiv la proiectul de construire a unei noi centrale nucleare la Belene şi, în schimb, să instaleze o nouă unitate la centrala existentă de la Kozlodui.

Sursa: Agerpres

 
Probleme la Cernobâl. Se prăbuşeşte sau nu se PRĂBUŞEŞTE „sarcofagul”?

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a început o misiune de inspecţie la centrala nucleară de la Cernobâl, în Ucraina, după un incident care a avut loc în luna februarie.

În timpul misiunii, specialiştii vor studia înregistrările cercetărilor efectuate, documentaţia, rezultatele supravegherii radiaţiilor din zonă şi vor vizita locul accidentului, se arată într-un comunicat de presă al centralei ucrainene, unde în 1986 s-a înregistrat cea mai mare catastrofă atomică din istorie.

Atunci

26 aprilie 1986, ora locală 1:22 minute si 44 de secunde. În cursul unei încercări la putere scăzută, cerută de autoritatea centrală de la Moscova, reactorul numărul 4 al centralei ucrainene de la Cernobâl (110 km nord de Kiev) a atins în câteva secunde o putere de 100 de ori valoarea nominală. Norul radioactiv format după avarie s-a deplasat mai întâi spre vest-nord-vest, afectând Bielorusia, Polonia, Republicile Baltice şi Ţările scandinave, apoi, după schimbarea direcţiei vântului, a atins România, Ungaria, Austria, RFG, extinzându-se asupra întregii Europe, ajungând până în SUA, Canada şi Israel, conţinutul radioactiv reducându-se în funcţie de timp şi de distanţă...

Acum

Specialiştii AIEA vor examina în prezent cauzele producerii incidentului din luna februarie anul curent şi vor urmări desfăşurarea lucrărilor de reparaţii, potrivit presei ucrainene. Pe 12 februarie, pe platforma industrială din zona de excludere de la Cernobâl s-au prăbuşit 10 panouri ale unui perete şi o parte a acoperişului în sala de motoare a reactorului numărul 4.
Inspecţia are loc la cererea autorităţilor ucrainene, care au dat asigurări că incidentul nu a avut vreo influenţă asupra nivelului de radiaţii din sit. Cu toate acestea, notează EFE, imediat după prăbuşirea pereţilor şi a acoperişului sălii motoarelor, organizaţia ecologistă Greenpeace şi-a exprimat îngrijorarea, apreciind că nu există nicio garanţie că nu se poate prăbuşi „sarcofagul” reactorului avariat în 1986, după cum notează şi agenţia EFE.

Autorităţile ucrainene au informat în februarie că în urma incidentului nu a fost afectat noul „sarcofag” în construcţie la centrala de la Cernobâl - o arcă de dimensiuni uriaşe: 105 metri înălţime, 150 de metri lungime şi 260 metri lăţime. Necesitatea construcţiei unui nou sarcofag a apărut după ce şapa de beton turnată deasupra celui de-al patrulea reactor avariat a început să se fisureze.


 
Back
Top