alerim_61
New member
- Joined
- Nov 24, 2009
- Messages
- 2,023
- Reaction score
- 0
Vineri, 21 octombrie
Momentul de careu al Lunii cu Jupiter şi respectiv Mercur o aduce pe aceasta în postura de planeta focar a careului în T pe semne fixe. Această dispunere aduce o notă specială zilei pentru că, dacă de dimineaţă oamenii vor avea impresia că a invoca legea lui “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” ca un privilegiu şi o modalitate de a rezista agresiunii, spre seară puterea de a cuprinde sensurile unor întâmplări ne fac să credem că lipsa de control este o formă de explorare a limitelor, chiar dacă are integrată o notă vulgară, ridicolă sau haotică. Mintea va păşi în schema aceasta cu reţinere şi discreţia celui care vrea să i se facă dreptate, dar nu ştie ce lege să invoce. Ideea lui “nu ştiu cum să se facă, dar trebuie să se întâmple” aduce acestei zile o dinamică specială. Curajul celui care crede în sine este azi agresat pentru că, având de-a face cu semnul vibrator fix, magnetismul astral ne loveşte în elementul cel mai stabil, în elementul de la baza edificiului, în Piatra Călcâiului, în convingerile cel mai solide, punând astfel în balans ceea ce în mod obişnuit este static sau parţial mobil. În felul acesta, careul Lunii cu Mercur, direct răspunzător de caracterul maliţios al replicilor, dar şi cel cu Jupiter, ce caută să discrediteze creativitatea, dreptatea sau adevărul transpuse în idei, devin mijloace de a aprecia viaţa, de a o interoga sau de a delimita concepte care, la prima vedere, par identice.
Întregul tablou de complicaţii psiho-comportamentale ce constă din defect, îndoială, temeri sau dintr-o relaţie încordată cu subalternul, cu cel care ne susţine, cu cel care ne-a soluţionat o problemă sau care intervine prin efort propriu pentru a ne preschimba statutul sau pentru a ne diminua din instabilitate, are azi înfăţişarea unui îndemn revoluţionar. Chiar dacă în interiorul său el nu mai poate rabdă, se teme că în plan social drama sufletească poate lua înfăţişarea lipsurilor sau a singurătăţii şi devine categoric. Acest mod categoric de a fi, fără a renunţa la frică, fără a ne desprinde de gândul trist al singurătăţii, fără a reuşi să se hrănească din bucurii simple, dar fertile, are asupra destinului un efect benefic. Dacă invocăm motivul sacrificiului, ne vom grăbi să tragem concluzii şi vom rătăci în sensuri superficiale deşi, privind din afară sau din viteză, totul va lua chipul eroului care este dispus să moară pentru familie, ţară, naţiune.
Să nu uităm că oricât de categoric este îndemnul şi oricât de rigid par încadrate idealurile, Luna este în Leu şi eroismul este confecţionat, drama este mai curând strigătul unor culori aruncate pe o pânză nouă care trebuie să impresioneze un auditoriu.
Ceea ce este important în această zi vine din pasul pe care îl facem pentru a ne depăşi limita curajului. Dacă nu ar exista nevoia de a impresiona un auditoriu, multe din cele ce se vor constitui ca un elevator pentru destin nu le vom atinge.
Prin urmare, 21 octombrie este o zi a mirajului pe care îl avem în faţa eşecului sau efortului prea mare. Fie că este vorba despre un demers public (relaţie Lună-Jupiter), de unul de factură personală, ce implică un schimb de idei, o tranzacţie (relaţie Luna-Mercur) sau pur şi simplu o interacţiune de natură afectivă (relaţie Luna-Venus) ideea de a face un efort peste limita rezistenţei ştiute nu ne încântată deloc azi. Chiar aceste careuri, care ne cer aşa cum ne sugerează învăţătura creştină atunci când ne spune să dăruim şi ceea ce nu avem, vin şi ne epuizează, ne slăbesc puterile, ne diminuează luciditatea mentală şi ne induc o stare de somnolenţă atunci când este nevoie mai mult de activitate.
Pentru că în a doua parte a zilei Luna şi Capul Dragonului sunt implicate într-un trigon, iar Marte intervine cu un plus de putere peste toată devitalizarea din prima parte a zilei, elementele lui 21 octombrie ni se vor înfăţişa ca o recompensă pentru efortul depus. Este, de altfel, o mare iluzie şi lipsa de putere, dar şi sporirea ei din a doua parte a zilei, însă implicaţi până peste cap în demersuri nu vom reuşi să vedem totul clar. În felul acesta, ne consumăm cu intensitate în dispute, ne lăsăm cuprinşi de tristeţe sau chiar de disperare şi nu ne putem exalta sufletul în parfumul stelelor, în savoarea unei stări sufleteşti neatinsă de ură, dispreţ, mercantilism sau indecenţă. Vom privi totul cu implicare şi în cele mai multe cu dramă, iar recompensa, care va veni după, va fi privită ca o răsplată faţă de suferinţei.
Pentru că azi vom greşi aducând un elogiu durerii, amplificând-o până când ne va apăsa cu caracterul ei real, chiar gregar, recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti că suferinţa este un privilegiu doar când nu ne-o cumpărarăm din talcioc, când nu o adunăm din ploaie ca o plată în avans aplicată destinului, Universului, karmei sau lui Dumnezeu. Lumina evoluţiei nu poate fi în afara unei binecuvântări pe care spiritul a primit-o împreună cu atingerea divinităţii la care putem face azi apel pentru a ne reaminti cine suntem, nu ce suntem.
http://coser.ro/