alerim_61
New member
- Joined
- Nov 24, 2009
- Messages
- 2,023
- Reaction score
- 0
Sâmbătă, 14 ianuarie
Venus azi trece în Peşti şi aduce modificări în direcţia sentimentelor, o reevaluare a stării de dor, dar şi o temperare a uşurinţei cu care am fost tentaţi să criticăm, să negăm sau să dominăm şi, înainte ca aceasta să treacă în Peşti, Luna va împlini, în plină noapte, conjuncţia cu Marte impunând, într-un alt registru, o eliminare a tensiunilor acumulate în timpul zilei anterioare. Pentru unii nu este deloc neobişnuit să se producă acest lucru noaptea, fiind de regula mai activ în timpul nopţii decât în timpul zilei, însă unii se vor arăta contrariaţi de caracterul bizar al viselor, de alternanţa somn-veghe ce are loc până în preajma zorilor.
Încheierea tranzitului lui Venus în Vărsător este însă purtător de semne şi avertismente. Pentru cine ştie şi îşi înţelege visele, acestea vor avea mesaje, informaţii, vor putea fi chiar prevestitoare lăsând impresia celui în cauză că participă la o manifestare grandioasă, că destinul său are multe de împlinit, confirmarea acestei informaţii poate să apară chiar în cursul zilei de mâine când Luna va trece prin sextil cu Capul Dragonului, reuşind să împlinească ce la începutul săptămânii nu a putut, să devine mediator între tendinţele Nodurilor.
Trecând în Peşti, Venus va aduce o nouă orientare a sentimentelor. Fiind un semn de exaltare, maniera sub care se vor manifesta va fi avantajată într-o zonă particulară, aceea a sensibilităţii, a atracţiei către frumuseţea gândurilor, a sentimentelor, către rafinamentul artistic, către compasiune şi atenţie.
Fiindcă aduce înclinaţii misterioase, într-o societate agresivă cu tendinţa de a desconsidera omul şi poziţia pe care o ocupă în lanţul evolutiv al vieţii, o persoană care se lăsă în voia acestor sentimente nu are nicio şansă să fie acceptată. Abia în a doua parte a zilei, trecerea Lunii în Balanţă, aduce o formă sentimentelor, oferindu-le o integrare potrivită prin definiţii, explicaţii, folosirea termenilor prin noţiuni de estetică, bun gust, spiritualitate, morală.
De la conjuncţia cu Marte până la opoziţia cu Uranus, Luna parcurge aproximativ 15 ore în care colectează informaţii, iar evenimentele sociale vor oscila, zdruncinate fiind de amplitudinea modificărilor care apar. Trecând prin ultimul aspect al zilei (opoziţia Lună-Uranus) va aduce o uşoară reticenţă faţă de activităţi mondene, cauzată de nesiguranţă, lipsa pregătirilor necesare, absenţa discursului sau alt motiv care indică momentul neadecvat unor asemenea activităţi. Orice încercare de bruscare a acestor evenimente, de organizare a lor sub impulsul momentului va fi marcat de această tendinţă spre irascibilitate, care ascunde de fapt o nesiguranţă şi care va provoca o descărcare de tensiunea psihică acumulată anterior.
Planul social devine astfel, spre seara acestei zile, chiar dacă lipsit de caracterul tendenţios pe care l-a avut în ultima perioadă, teatrul confruntărilor la scenă deschisă. De această dată nimeni nu mai este obligat să reacţioneze într-un fel anume, nici să se conformeze regulilor, dar nici să le sfideze, ci fiecare reacţionează fără controlul pe care îl presupune acţiunea pe spaţiul public. În felul acesta, se invocă aici ideea de scenă, postament sau edificiu pe care fiecare se va vedea urcat pentru a susţine o reprezentaţie. Finalitatea este lesne de observat pentru fiecare: va deveni celebru după sensul în care acţionează.
Prin urmare, 14 ianuarie aduce o formă de manifestare ciudată, cu accente antisociale, dar fără a se baza pe un plan, o regulă sau o schemă realizată în prealabil. Azi Venus va intra în tranzit rapid prin Peşti până pe 8 februarie şi, fiind grăbită, nu va avea timpul necesar să lucreze prea mult cu sentimentele celor răniţi de la începutul lunii până acum, dar se va arăta preocupată de asta, trimiţându-le scuzele în plicuri la domiciliu sau la serviciu.
Azi paradisul îşi va schimba culorile şi ne va încuraja să ne exprimăm gândurile, să le prezentăm în public, să ne adresăm unui auditoriu, să uzăm de dreptul la opinie şi să ne punem în locul celor pe care i-am privit în reprezentaţiile lor, de la începutul lunii şi până acum.
Având în final un aspect negativ între Lună şi Uranus, termenii de accept, aprecierea publicului, răspunsul la solicitare sau orice altă formă de acţiune pe spaţiul public pot fi compromişi de o acută lipsă de control a maselor. Cine alege să fie în mulţimea care acuză va avea ocazia să se asocieze cu persoane noi, care au aceeaşi orientare, înclinaţie şi, pe moment, aceeaşi nemulţumire. Nu se poate şti dacă aceste asocieri sunt bune sau rele, dar se poate stabili că întâmplările acestei zile, pentru cei sensibili, pot fi anticipate încă din timpul nopţii prin visele speciale, bizare, pe care le pot avea.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti de o regulă de aur a echilibrului moral: nonviolenţa. Ea presupune nu doar abţinerea de la a ataca fizic pe cineva, ci şi de la orice formă de agresiune mentală ori afectivă, de la orice răspuns la provocările venite din anturaj, pentru a produce, acolo unde tentaţia este mai mare, valuri de echilibru şi stabilitate.
http://coser.ro/