• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Ce ne rezerva astrele azi ......

Vineri, 1 februarie


Opoziţia Lunii cu Uranus, împlinită ieri înseamnă menţinerea în sfera de influenţă a careului Uranus-Pluton. Azi, Luna va împlini careul cu Pluton şi nu oricum, ci concomitent cu împlinirea careului lui Mercur la Axa Dragonului. Dacă, pe o parte, conflictul dintre neobişnuit şi impersonal este un element cunoscut, relativ uşor de încadrat, careul lui Mercur la Axa Dragonului nu vine cu o informaţie continuă, nu ne aminteşte de o problemă care are caracter permanent dar pe care preferăm să o uităm din când în când pentru a ne mai ocupa şi de altele.
Azi uităm de ţintele pe care ni le-am propus şi ne interesăm numai de obstacole, de ceea ce credem că ne frânează demersul, evoluţia, de ceea ce ne împiedică să ne simţim bine. Vorba poate fi azi dură, poate prea dură pentru ceea ce critică, prea tăioasă pentru a rezolva ceva cu secţiunea pe care o va impune.
Luna, în a doua zi de Balanţă, aduce sociabilitatea drept calitatea cea mai mare pe care trebuie să ne-o însuşim şi teama de singurătate, de banal, simplu, ridicol ori urât, impus, indecent, elementul care ne tulbură cel mai mult. Pentru cine ştie că acestea sunt cele două elemente pe carele va avea în talerele sale balanţa vieţii, este simplu de găsit echilibrul, simplu de identificat mijloacele prin care să fie combătute. Cei mai mulţi dintre oameni vor privi însă episoadele acestei zile cu tristeţea că totul este îndreptat împotriva lor şi vor căuta în trecut episoade care să le susţine această observaţie negativă. Ei nu ştiu că agresorii nu au azi vocaţie în a acţiona asupra celor din jur, ci sunt fiinţe disperate care lovesc în aerul din jur pentru că nu văd acolo ceea ce cei din jurul lor ştiu că există. În felul acesta ne încărcăm sufletul şi cu probleme imaginare, pe lângă cele care există deja şi care sunt reale. Dacă oamenii se opresc doar în acest stadiu al observării şi nu merg mai departe, nu doresc să uzeze şi de discernământ pentru a selecta informaţiile, pentru a separa lumina de întuneric şi a vedea corect formele născute din combinaţia celor două, vor atinge uşor drama, nervozitatea, irascibilitatea, toate susţinute pe frică, o frică suspectă pe care va considera că nu o pot controla şi îi este impusă din exterior.
În aceste momente, frica, că apare sub formă de grijă, stres, indecizie, nu va putea fi anulată decât prin acceptarea sacrificiului. Azi sacrificăm un membru al alaiului nostru, o fiinţă închipuită ori ne desprindem de un demers care nu ducea nicăieri. Acesta moare şi sacrificiul său nu va fi în van pentru că din acest episod se naşte lumina înţelegerii. Înţelegem că suntem agresaţi de propriile gânduri, propriile închipuiri, de ceea ce nu putem accepta la ceilalţi ori de ceea ce nu înţelegem, adică de un întuneric apăsător şi trist. Cu cât convieţuim mai mult cu această stare cu atât punem pe suflet o greutate şi mai mare, cu atât mai mult ne depărtăm de simplitate.
Careul lui Mercur la Axa Dragonului constituie etalonul, reperul principal şi energia de bază pe care o vom folosi azi, iar trigonul luminariilor forţa cu care intervenim în orice eveniment. Cu alte cuvinte, multe vom observa că multe din tensiune le ardem prin efort fizic, prin muncă, prin serviciu, prin dedicaţie, prin susţinerea comunităţii, a celorlalţi, prin dezvoltarea unui comportament care sporeşte lumina, nu confuzia, însă asta nu înseamnă că şi motivaţia va fi la fel de corectă şi înaltă. Multe dintre evenimente se vor derula de la sine şi mulţi vor refuza să creadă că ei cer să se consume aşa. Asta se întâmplă pentru că în fundal Venus şi Marte, exponentele plăcerii şi dorinţei, traversează azi ultimele grade ale zodiilor Capricorn şi respectiv Vărsător. Prin această forţă vom crede că suntem puternici şi ştim bine care este locul în familie, în cercul de prieteni, de cât de multă energie dispunem şi până unde se poate merge cu folosirea puterii personale. Aceste impulsuri ne duc spre competiţie la cea mai mică opoziţie, fie şi numai verbală şi consumul va fi şi mai mare.
Privind în ansamblul ei ziua de 1 februarie ne convinge că viaţa este dificilă, că alegeri sunt delicate şi că oricât de mult ne-ar plăcea nu putem rămâne în stadiul acesta. Cu toate acestea, ceea ce ne tulbură constituie dorinţe şi plăceri transformate în frustrări şi le întâlnim azi tocmai pentru a le vedea şi soluţiona. Mulţi vor prefera să parcurgă această etapă în minte, prin folosirea puterii gândului, prin călătorii virtuale, printr-o răscolire a amintirilor. Dacă atingem stadiul în care să acceptăm destinul aşa cum s-a construit el şi să nu ne mai dorim să schimbăm haotic, ci doar atunci când suntem invitaţi să facem asta, înseamnă că obstacolul frustrărilor s-a diminuat suficient de mult încât să se poată trece peste el. Dacă nu, ziua poate deveni un exponent al agresiunilor care ne vin de peste tot, al privirilor tendenţioase, al suspiciunii care nu ne dă pace.
Prin urmare, începutul lunii februarie aduce tendinţa de a considera că marile probleme ale vieţii nu sunt decât furtuni într-un pahar cu apă, în timp ce micile nemulţumiri, privite acum disproporţionat nu sunt văzute ca mari încercări existenţiale. Această discrepanţă aduce energia personal în punctul de a lucra cu iluzia la intensitatea cu care ar fi trebuit să lucreze cu problemele reale, dar de a nu obţine niciun rezultat pentru că nu aceasta îi era destinaţia. Cine va putea să se detaşeze de acest joc, va vedea cât de intensă este iluzia şi cât de tare ne îndeamnă să acţionăm împotriva aceea ce ar însemna neîmplinirea destinului. Dacă împotrivirea înţeleptului se traduce prin “Eli, Eli lama sabachhtani” (Doamne Dumnezeule de ce m-ai părăsit), omul comun insistă pe ideea “Nu am nevoie de nimeni”, “Nu vreau să văd pe nimeni”, “Nu suport pe nimeni”, nu că ar exista diferenţa între intensităţi, ci doar diferenţe între modul cum şi-au construit realitatea. Azi suntem tentaţi să negăm ceea ce este ce mai bun şi valoros în propria viaţa însă printr-un joc periculos al minţii ajungem să nu mai vedem ceea ce este esenţial, să nu vedem realitatea şi ne izolam. Cea mai dureroasă izolare, indiferent de nivelul pe care-l avem este să fim separaţi de ceea ce iubim mai mult şi aceasta este una din marile încercări ale vieţii.
Cum este şi firesc, fiecare va traversa această experienţă după cum şi-a construit viaţa şi priorităţile, după ce anume consideră că este demn de iubire. Careul lui Mercur din Vărsător la Axa Dragonului, atât de mult lezată de nevoia de a avea şi a folosi puterea în această lume, îi va pune pe oameni în postura de a uita scopul cel mai rafinat al iubirii, acela de a înălța, şi o ucid cu suspiciune, orbire, durere, frustrare.
Ceea ce ucidem azi nu se va mai întoarce şi tocmai de aceea recomandarea este aceea de a cultiva azi iubirea, chiar dacă toate argumentele din lumea ne spune că am iubit ceea ce ne-a făcut să suferim mai mult. Nu, iubirea nu produce suferinţa, ci teama de nu o pierde, cea care ne face să o încuiem într-o colivie crezând că prin asta devenim proprietarii ei. Iubirea zboară liberă ca păsările cerului, după reguli, după curenţi pe care noi nu-i ştim încă, dar pe care îi vom afla dacă ne vom ridica în înaltul cerului împreună cu ea. În colivie, oricât de mare şi luxoasă ar fi, nu putem afla asta şi vom sfârşi dezvoltând un sentiment de dispreţ faţă de ceea ce, la un moment dat, în viaţă, a constituit cel mai la îndemână instrument pentru a ne convinge că trăim și experiența ne este integră: colivia. Fiţi liberi! Viaţa însăşi explorează.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 2 februarie


Azi Venus şi Marte îşi schimbă semnul şi asta chiar de dimineaţă. Luna, de asemenea, îşi finalizează tranzitul ei prin Balanţă şi în mijlocul zilei va trece în Scorpion (cădere) împlinind cu Marte și Neptun câte un trigon și cu Venus un careu.
În Peşti Marte devine dramatic, iar dorinţele sale sunt ghidate în funcţie de acest stimul. Totul din jur nemulţumește, plictiseşte, doare sau împovărează şi până pe 12 martie, când va trece în Berbec (domiciliu) Marte ne încarcă de tristeţe, de supărare aducând vieţii o constrângere de această dată nu din exterior, ci din interior, din modul cum lucrăm cu sentimentele şi cum ne alegem evenimentele la care dorim să participăm. Totuşi, mulţi ştiu că Marte în Peşti duce la o administrare dureroasă a fondului afectiv, însă se uită că dualitatea zodiei Peşti poate pune vibraţia lui Marte în postura de a se sustrage complet emoţiilor şi a dezvolta o raţiune agresivă, îndreptată împotriva oricăror forme de emoţie.
De partea cealaltă, Venus în Vărsător devine prea interesată de libertatea de expresie, căutând să se manifeste prin sentimente neobişnuite, prin doborârea barierelor de vârstă, cultură, tradiţie şi impune cercetarea a ceea ce nu poate fi tangent la nefiresc, la ceea ce poate duce fiinţa la a trăi mult, dar neesenţial. De asemenea dualitatea Vărsătorului poate pune planeta Venus în postura de a se sustrage căldurii sentimentului, reuşind să rănească uşor şi reuşind să se adapteze după stimulul care vine din jur, să-şi prelucreze instrumentele după adâncimea şi calitatea anturajului.
Şi într-un caz, şi în celălalt, vom constata o modificare într-o direcţie nefirească producându-se o inversare a vibraţiilor. Sentimentul datoriei, seriozitatea faţă de muncă şi efort, faţă de ceea ce trebuie săvârşit cu orice preţ, trăsături susţinute de Venus din Capricorn, trec acum sub aripa protectoare a lui Marte din Peşti, devenind obsesie, corvoadă, muncă a lui Sisif, neputinţa de a ieşi dintr-un cerc vicios, neputinţa de a renunţa la un proiect fie dintr-o constrângere interioară, fie pentru că asta cere costuri şi mai mari. De partea cealaltă, nevoia de independență, construirea unui segment de intenţii și dorinţe care să ne îndrepte spre un anumit segment social, cultivarea plăcerii de a şti, exprima, desfăşura, împărtăşi, ce erau pe frecvenţa lui Marte din Vărsător, devin acum expresia lui Venus din Vărsător, care nu va putea nicidecum să susţină forţa de până acum, dar o va ascunde, preluând din jur ceea ce ar fi trebuit de fapt să dețină ori să ofere.
Oricare dintre aceste planete, privite în mod sigur nu dispun de puteri negative, însă împreună ele vor merge pe direcţia zilelor anterioare: eşec, confuzie de termeni, de idealuri.
Ceea ce este clar vine din faptul că, incitată de alte unghiuri, schimbarea va deveni acum un efect al unor evenimente ce s-au consumat de luni încoace. Din nefericire, nu este ceea ce ne-am dorit, dar asta nu înseamnă că nu putem să integrăm aceste energii pentru a le oferi un rost. A face asta înseamnă de fapt a accepta că schimbarea s-a produs, adică a recunoaşte realitatea aşa cum nu am reuşit să facem ieri. Dacă în raport cu ceilalţi asta implică şi a recunoaşte un adevăr, a da răspuns la o solicitare, a ridica un semn de întrebare şi prin asta a recunoaşte o preocupare, a dărui mai mult, a susţine şi chiar a promite, în raport cu propria persoană vom dezvolta un mod complicat de a selecta informaţia. Adică ceea ce gândim nu e bun, ce simţim nu se poate aplica, ce vedem nu este real, ce mâncăm nu ne prieşte, iar ce cumpărăm se dovedeşte a fi defect ori nu ne mai este necesar. Dacă oamenii simpli îşi opresc observaţia la acest stadiu al evenimentelor, cei care sunt obişnuiţi să lucreze cu noţiunile abstracte vor simţi că în spatele acestor episoade există ceva, iar acel “ceva” este dictat de obişnuinţă, tabiet, din obsesii ori din plăcerea de a face acelaşi lucru care ne umplea cândva timpul, ne oferea senzaţia că ne relaxăm activ, că ne odihnim, că ne vindecăm.
Nu trebuie să uităm că dacă Vărsătorul este semnul domeniilor de graniţă, dezvoltându-ne puternice ataşamente afective față de ceea ce ne oferă senzaţia de confort, putere sau cunoaştere, Peştii induc somnul, ca relaxare, ca o odihnă, sau somnul profetic care nu doar depăşeşte bariera necunoscutului, ci aduce de acolo semnul absolut al schimbării şi al confirmării că dincolo de ceea ce vedem cu ochii fizici mai există ceva şi ceea ce există este esenţial. Astfel, între plăcerea de neconvenţional (Venus în Vărsător) şi dorinţa de izolare în odihnă ori inspiraţie (Marte în Peşti) ziua ne pune în contact prea dur cu informaţii astrale care ar fi trebuit să vină spre noi pe rând, pentru a le asimila şi integra corect.
Prin urmare, azi suntem solicitaţi, poate chiar suprasolicitaţi. Vin spre noi energii care nu pot fi integrate dintr-odată decât de cel care are o mare măiestrie în a se adapta la schimbări astrale rapide. Neputinţa de a ne adapta aduce neplăceri de natură fizică, pornind de la o stare de disconfort muscular, până la tensiunea de natură neurologică, dar şi neplăceri de factură relaţională ca şi cum nimeni nu poate pricepe clar şi simplu ceea ce interlocutorul îi spune.
Cu alte cuvinte, 2 februarie este o zi răsturnată, complicată de ceea ce trebuie să folosim şi nu am integrat încă, apăsătoare pentru că ne sunt adresate întrebări la care nu avem încă răspunsuri.
Pe fundal, Luna, trecând de la Balanţă la Peşti ne schimbă părerea pe care ne-am atribuit-o până acum, aceea de fiinţe descurcăreţe, de element cheie într-un demers, de persoane faţă de care cei din jur nu-şi pot schimba opinia, în fiinţe care sunt încurajate de auditoriu să caute, să răspundă, să ofere şi prin asta să se descopere, să se dea de gol.
Azi lipsa de educaţie va fi grea, de neacceptat, de neînţeles, de neintegrat şi, ca într-un paradox, absenţa educaţiei nu înseamnă o energie, ci un gol pus în locul unde ar trebui să fie ceva şi, din această cauză, lipsa sa nu se poate investiga pe sine. Va fi evident că azi cei care suferă, care sunt trişti, nemulţumiţi, care critică au carenţe majore în educaţie și drama lor va fi dată de faptul că nu-și vor putea investiga propriile lipsuri pentru a se dezvolta, nu vor ști cine este de vină sau nu vor ști nici măcar ca există o problema, ci doar că vor, dar nu pot obține și nimeni nu-i poate ajuta în sensul acesta.
Perspectiva celor două structuri care sunt modificate azi (dorinţa şi sentimentul, adică Marte şi Venus) ne vor expune şi, slăbiciunile pe care nu am dorit până acum să ni le înţelegem ori să ni le acceptăm, vor trebui înţelese de cei din jur şi acceptate de aceştia pentru a ne putea obişnui cu gândul că nu este ceva ce trebuie ascuns, ci explorat.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a porni, chiar de dimineaţă, cu gândul că nimic din ceea ce ne tulbură nu este real. Privind irealitatea de acum ne constrângem mentalul să privească prezentul din alt unghi. Aşa se întâmplă de fiecare dată când survine o schimbare de registru energetic. Pornind de la ideea că nu este real ce percepem, nu anulăm nimic din calitatea unui proces, ci rotim cadrul în care el se desfăşoară pentru a-l vedea altfel. Doar atât trebuie să facem azi pentru a integra.
http://coser.ro/
 
Duminică, 3 februarie


3 februarie este o zi care ne invită la adâncime în gândire. Va fi, de asemenea, o zi destul de grea, de încercată, de complicată şi poate chiar de dureroasă pentru cei care nu au avut timpul necesar pentru a se echilibra din punct de vedere afectiv ori pentru a-şi recalibra dorinţele şi necesităţile. Nefăcând asta, ultima zi a săptămânii îi îndeamnă să facă multe, prea multe şi să nu poată finaliza nimic. Asta înseamnă consum şi totul va fi argumentat de necesitatea de a calcula corect timpii de lucru, de a ne încadra în promisiunile făcute, de a dovedi seriozitate ori de a proba că experienţele lunii ianuarie au fost constructive. Din această cauză ne amintim ce am citit, cum am înţeles anumite conjuncturi, care ne-au fost recomandările, cum am găsit un anume produs, ce abordare am dezvoltat şi cum am gestionat etapele ce au urmat achiziţionării lui. Aceste procese se vor dovedi azi mai importante decât finalitatea în sine şi ele sunt susţinute de un individ care nu lucrează cu sine, ci se lasă în voia anumitor procese subtile. Azi înţelegem că diferenţa dintre omul comun şi cel care lucrează bine cu noţiunile, stă în alegerile personale. Aşa cum corpul munceşte pentru a atinge dimensiunea ideală şi asta înseamnă maturitate, la fel şi structurile afectivă şi mentală lucrează pentru a se dezvolta, însă ele sunt ţinute în structuri rigide şi nu se pot desfăşura în voie. Aceste cuşti sunt date de invidie, avariţie, minciună, egoism, lene etc. Când realizăm că stadiul nu este cel adecvat dăm vina pe colivie crezând că dacă am înlăturat-o, pasărea va zbura fericită. Nu, categoric nu. Eliberată, dar fără educaţie, pasărea va căuta o altă colivie pentru că nu are dezvoltat gustul traiului în libertate, nu iubeşte libertatea, nu a fost învățată să facă asta. Aşa descoperim că dacă nu suntem leneşi, devenim invidioşi pe cei care muncesc puţin şi câştigă mult, dacă nu suntem invidioşi sigur nu suntem nici motivaţi să facem efortul necesar pentru a ne şlefui şi aşa descoperim că acestea merg mână în mână. Deci, este nevoie de educaţie, de rafinament, de a iubi energia şi apoi de a o trimite în înaltul cerului pentru a se transforma în explozie de culori și a înţelege de ce artificiile de acest fel au nevoie de mari spaţii în a se desfăşura şi a nu considera că a fi liber înseamnă a le aprinde şi în casă.
Finalul săptămânii este, aşadar, un corolar al ideilor despre viaţă. Orice atingem azi devine bucurie sau tristeţe, neputinţă ori succes, curaj ori laşitate. Chiar dacă jocul extremelor ne-ar putea duce cu gândul la anul 2012, deja ne depărtăm de vibraţiile acestuia şi ceea ce ne vine de acolo nu poate fi un proces natural, ci un act de voinţă personală şi deci există un scop care porneşte din 2012 şi vrea să se împlinească acum. Ceea ce vine din 2012 va avea, însă, nevoie de propria înţelepciune. Deci dacă ne amintim episoade din acest an să nu ne risipim în soluţii sterile cu care să ne bruscăm prezentul, gen “Atunci nu am putut, dar acum pot” pentru că nici acum nu se poate, nici acum nu se va reuşi mânuirea cu măiestrie a noţiunilor ori a energiei.
Luna şi Saturn se întâlnesc azi într-o conjuncţie şi întreaga zi, până mâine la ora 3:46 când va fi în conjuncţie cu Capul Dragonului, Luna va fi purtătoare de lumină. Astfel, în fiecare lună, de fiecare dată când Luna va trece prin Scorpion, până în septembrie, când Saturn şi Capul Dragonului vor fi în conjuncţie, experienţa, maturitatea şi înţelepciunea de viaţă, că este desprinsă din poveşti personale de viaţă sau din relatări ale celorlalţi, vor trebui să aibă un rost, să se topească în idealuri proprii, să-l întărească, să-l consolideze, să dea rostul existenței, fiecare după cum îi este destinul. Omul comun numeşte asta “Am învăţat de la această persoană cum să devin om”, “M-am schimbat datorită lui/ei”, “Am primit ceea ce nu puteam primi singur” ș.a.m.d.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne încurajează să ne adâncim mintea în noţiuni care au mare greutate în destinul propriu. Unii, care privesc viaţa cu o înţelegere superficială, nu pot integra aceste înţelesuri decât cu ajutor. Nu mai contează dacă fac asta prin implicarea unei persoane din jur sau dacă, la un moment dat, ştiu, intuitiv, ce trebuie făcut. Importantă este finalitatea. Cine uită că finalitatea oricărui lucru, idee, gând, intenţie ce ne învăluie azi este consolidarea destinului va traversa o zi agitată, epuizantă, încărcată de gânduri şi până la urma epuizantă prin săvârşirea acestor procese atât de complicate.
Libertatea de a simţi şi gândi vor trebui să facă minuni azi. Universul nu face risipă, tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a cultiva gândul care ne spune că suntem puternici şi pregătiţi pentru tot ceea ce suntem invitaţi să facem.
http://coser.ro/
 
Luni, 4 februarie


Pe ultimul segment al zodiei Scorpion, Luna se întâlneşte cu Capul Dragonului şi ne duce în pragul debutului unui nou ciclu draconitic. Calităţile morale, nevoia de dreptate, lupta cu incertitudinile, nevoia de a ridica nivelul de înţelegere, de a depăşi stadiul cunoaşterii materialiste şi de a înţelege esenţa lucrurilor ne face să privim societatea, de-a lungul următoarelor patru săptămâni, drept principala sursă de conflict. Mulţi s-au obişnuit să arate cu degetul în direcţia în care sunt adunaţi cât mai mulţi oameni pentru că evaluările superficiale sau proiecţiile pe care le fac să-şi găsească un teren fertil, să poată găsi măcar un echivalent particular la toate aceste generalităţi. Această manieră de a judeca lumea, această maimuţăreală, este adesea confundată cu ideile lansate pe baza discernământului care, într-un anumit context, cer o generalizare.
Azi, când Soarele şi Lilith sunt în trigon, ne îndreptăm gândurile spre buna conduită. Soarele din Vărsător ne va inspira, ne va ridica nivelul de înţelegere, ne va expune în faţa unor probleme pe care să le vedem disproporţionat, adică mai mari decât sunt şi, soluţionându-le, să beneficiem de o creştere a stimei de sine, a încrederii în sine. În acelaşi timp, ziua ne va ajuta să ne sporim bagajul de cunoştinţe, însă oferindu-ne soluţii practice la probleme emoţionale, adică va suprima dorinţa în faţa voinţei de grup, a interesului colectiv, a scopului, a menirii, a angajamentului pe care ni l-am luat (conjuncţia Marte-Neptun).
Şi într-un caz, şi în celălalt, ideea de dreptate, fie că vine din derularea unor demersuri sociale, fie că ne-o facem singuri, aduce o greutate aparte nevoii de vitalitate, de muncă, de recompensă a muncii prestate. În felul acesta apar suprapuneri ale interesului de grup cu cel personal, a confuziei care apare între nevoia de a fi bine primit acasă şi de a nu fi numit Fiul Risipitor, de a pune o greutate prea mare pe ce pot şi ce nu pot face familia, colegul de serviciu, structurile administrative, un protector, un ghid. Ceea ce solicităm acestor persoane sau structuri putem rezolva şi singuri, doar că azi ni se va părea mai simplu să întindem mâna, să vindem un zâmbet, să punem la bătaie o linguşeală şi prin acestea să obţinem tot, convertindu-ne energia şi timpul.
În aparenţă simple, acestea sunt indicii ale faptului că există justiţie divină, că unii sunt încercaţi pe bun simţ, iar alţii pe muncă şi devotament. Pământul este elementul care ne ajuta azi să ne facem planuri de viitor, să apelăm la rude, la cunoscuţi, la acţionari, să investim în obiecte, să alegem partenerii de dialog pe baza fricii de a nu fi contrazis, respins, solicitat pe sentimente ori mental. Un pasionat de astrologie, privind tema debutului acestui ciclu draconitic, ar putea trăi un moment de derută. Nu există în zodii de pământ decât Pluton şi Junon, ba dimpotrivă aerul şi apa sunt elementele care predomină în această zi. Acest pasionat de astrologie care urmăreşte cu tema zilei în față explicaţiile incluse în aceste analize va trebui să urmărească cu atenţie casele echivalente zodiilor de pământ şi, în felul acesta, va vedea trigonul Venus-Jupiter legând casele II-VI adică vor reuşi să localizeze unde este ascunsă cheia succesului. Acest trigon între Venus și Jupiter se va împlini abia joi, 7 februarie, dar va fi activ întreaga săptămână şi va reuşi să pună pe dezideratele morale şi spirituale ale următoarelor patru săptămâni o savoare aparte.
Dacă din casa a II-a ne vin nevoile comune, primare, acumulările şi tot ceea ce de-a lungul vieţii considerăm că ne hrăneşte, în casa a VI-a ardem o parte dintre acestea pentru a ne purifica şi a descoperi care ne sunt obstacolele, limitările interioare, ce nu putem dărui şi de ce, cum să muncim mai mult şi de ce. O muzică aparte ne face să înţelegem că rezultatele stabile nu vin decât prin sacrificii, prin efort, prin dedicare, iar cele două case excelează, fiecare pe segmentul ei, la acest capitol.
De asemenea, este oportun să indicăm aici şi banul, ca produs final al valorii muncii, ca etalon în a favoriza mişcarea celorlalte valori pe baza unui accept general. Banul, atât de dorit şi, în acelaşi timp, atât de blamat, atât de acuzat că reprezintă simbolul ruşinii şi elementul care marchează decăderea şi ruperea de lumina spiritului, pentru că îi încurajează pe oameni să-şi exploreze uitarea sufletului într-un mod plăcut şi degradant, devine un obstacol și deopotrivă un mijloc de investigare a propriilor slăbiciuni. Nu, banul nu este de vină pentru treaba aceasta, ci ceea ce reprezintă el, valoarea care produce mişcarea celorlalte energii. Ezoteriștii spun că egregorurile naţiunilor stabilesc greutatea monedei, însă se înşeală. Voinţa de grup, nu neapărat cea a egregorurilor stabileşte calitatea acestei valori. Cum poate însă banul să ridice şi să coboare atât de uşor? Simplu. Există trei categorii de bani: venusieni, demonici şi satanici. Banii obţinuţi prin munca proprie, fără a vinde din nimbul moral şi fără a atenta la intensitatea muncii celorlalţi sunt venusieni, ceilalţi, în funcţie de gradul de speculare, de cât de mult adâncesc în eroare individul sunt, întâi, demonici, apoi, dacă sunt câştigaţi prin suferinţa celorlalţi, satanici.
Această împărţire nu au făcut-o pasionaţii de ezoterism ci fiinţele vii prin energiile pe care le consideră valori de schimb. Câştigi bani demonici, asta vei da la schimb. Câştigi bani demoniaci, asta vei oferi şi la fel se întâmplă şi cu cei venusieni. Există însă şi proceduri de schimbare a vibraţiei banilor, dar, până la urmă, efortul de modificare a acestora este echivalent cu efortul de a munci corect şi în Lumină.
Începând de azi, Venus, încurajează spre a găsi soluţii pentru bani venusieni. Unii s-ar putea să facă muncă Pro Bono până când simt că-şi dau duhul, alţii nu trebuie să facă nimic pentru că le vin din jur beneficii de care nici nu au ştiut. Venus, dintr-o casă de pământ, intervine în această săptămână pe segmentul banilor producând un val puternic, vizibil şi pentru unii extrem de periculos de a spori numărul banilor lipsiţi de valoare ori de a pierde agoniseala de o viaţă.
Pe segmentul acţiunilor comune, spiritul dreptăţii ne va face azi să ridicăm tonul, să folosim cuvântul direct sau cel tradus prin gest sau în altă limbă pentru a manipula interesul propriu, pentru a obţine un avantaj. Gândul acestei zile este însă un etalon pentru definirea moralităţii în următoarele patru săptămâni. Spre seară, o parte dintre tensiunile scurte care ne invadează peste zi sunt explicate şi diminuate. Efectele lor vor rămâne însă toată săptămâna.
Prin urmare, debutul săptămânii ni se înfăţişează ca fiind de altă factură decât ştim noi că sunt începuturile de săptămână. Azi se va discuta mult despre bani, despre valoarea acestora şi aici sunt incluse descinderile împotriva celor care fură, dar nu de la cine trebuie, fură mai puţin decât hoţii veritabili şi sunt daţi ca exemplu, uită de importanţa banilor şi se aruncă în cheltuieli prea mari.
Totuşi, valoarea principală a zilei vine din faptul că mulţi vor privi valorile circulante cu alţi ochi. Schimbarea de conştiinţă care vine spre noi în acest an, încercare principală a acestui an care ne spune că avem în propria fiinţă un opozant puternici face referire şi la acest sector, la cât de bine ştim să ne evaluăm propriile rezultate ale muncii, cât de mult respectă efortul celor din jur, cât de serioşi sunt în ceea ce ne propunem, pentru că există şi în această lume, ca şi în celelalte, mai multe tipuri de recompense. Deciziile personale va trebui să vină azi pentru a acorda libertate acestei mobilităţi, nu de a impune preţul şi adâncimea recompensei. Azi vom vedea ce fel de depozite valorice avem. Că mulţi oameni ne plătesc prin energie pozitivă, admiraţie, gânduri bune, prin a ne solicita sprijinul, ajutorul, consultanţa sau cu bani, ține de adâncimea propriului destin și de ceea ce cerem universului. În această lume, banul, cel care primeşte cea mai multă atenţie dintre toate celelalte valori create, se dovedeşte a fi un instrument extrem de rigid şi de neputincios. El nu reprezintă o calitate, ci un rezultat şi când se îndreaptă spre conceptul de “privilegiu” calitatea sa, prin atitudinile celorlalţi, devine una negativă. Relaţiile dintre benefici pe tema debutului ciclului draconitic ne învaţă că mai există o formă de plată, chiar dacă cele trei (venusieni, demonici şi satanici) ne calibrează nevoile cu o mare perseverenţă, cea pe care ne-o oferă Iisus ca model de libertate de mişcare în această lume: “Daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca 3:25). Răstălmăcită, această recomandare le conferă practicanţilor imaturi dreptul de a îmbrăţişa orice formă de comerţ fără a avea probleme de conştiinţă şi Bisericii, spre exemplu, să permită forma în sânul ei a unor organizaţii gen Opus Dei care activează într-un registru al libertăţii care strică, nu al aceleia care zideşte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a urmări cu gândul formele de recompense care vin spre noi şi de a le accepta pentru a înţelege dacă este ceea ce dorim, ceea ce ne trebuie sau ceea ce putem duce.
http://coser.ro/
 
Marţi, 5 februarie


Până la ora 16:55, când va trece în Peşti, Mercur este pe ultimul grad al zodiei Vărsător şi ne îndeamnă spre supraapreciere, spre a considera că adevărul personal este mai important decât cel colectiv, ba mai mult îi motivează pe oameni să lupte pentru acest ideal orientându-i mai mult spre latura sa falsă, spre blocarea emoţiilor într-un spectru negativ.
Pe fundal, Luna va atinge momente intense de oscilaţie, punând în cumpănă nevoia de armonie, de a interacţiona corect cu anturajul, iar de partea cealaltă teama că s-ar putea să nu fie suficient ceea ce facem. Această combinaţie între ideal, că ţinta, şi aspiraţia ca motivaţie spre a atinge finalitatea acţiunilor aduce zilei de 5 februarie înfăţişarea de justiţiar slab pregătit, care uzează de prerogativele funcţiei pentru a striga “Eu sunt cel mai tare”, “Eu ştiu mai bine decât voi” reuşind să ne abandoneze într-o stare de confuzie totală. A ne aşeza în această poziţie înseamnă a dezvolta faţă de anturaj o agresivitate care să genereze o contracţie puternică a minţii, a corpului şi să ne păcălească prin sănătate remediată cu explozia de vitalitate, cu adjudecarea unei funcţii, cu promisiuni deşarte emise din defensivă, din teama de înfruntare directă, gen “Îţi dau, numai lăsaţi-mă-n pace”, cu liniştea susţinută de nemişcarea ambientului, nu de atingerea acestui stadiu de cunoaştere.
Vărsătorul, prin Mercur, doreşte să intervină acum printr-o acţiune în formă. Asta înseamnă că mulţi vor dori să convingă anturajul de ceea ce nu ştiu să facă, dar au nevoie să fie crezuţi, acceptaţi, apreciaţi, au nevoie de susţinere. Şi încet, fără să observe, ajung să vândă ceea ce nu le aparţine, ajung să obţine avantaje pe care, în timp, să nu le poată susţine. Cei care sunt superficiali, care trăiesc prin bucuriile de o clipă, văd în evenimentele acestei zile ipostaza perfectă pentru adjudecarea unor merite pe care şi le-au dorit foarte mult. Că ele ţin de sfera financiară, de cea relaţională, de stima de sine ori că a urmărit atingerea unei anumite stări de confort, de încredere şi stabilitate, toate acestea nu sunt decât beneficii disproporţionate pe care în viitor nu le vom putea obţine. Unii ajung să conducă pentru prima dată o maşină performantă, să vadă un calculator de ultimă generaţie, să li se promită un avantaj pe linie profesională ori să considere că e momentul că acesta să se producă, toate acestea nu sunt decât tentaţii ale unor reziduuri informaţionale pe care nu le-am curăţat suficient.
Ideea “Am tot ceea ce-mi este necesar” vine să regleze tot acest proces intens în care dorinţa de a avea şi posibilitatea, mai mult închipuită, de a obţine, fac din această zi una de tensiune şi consum.
În a doua parte a zilei, când Mercur a trecut deja în Peşti survine liniştea care vine din adâncimi. Unii se vor speria de acest val, de adâncimea gândurilor și nu vor putea să le integreze în demersurile sociale pentru că, în general, se consuma în aspecte superficiale şi caută prin ele să-şi satisfacă nevoile imediate. Mercur în Peşti ne aduce dintr-odată oboseala, nevoia de relaxare, de retragere, de îmbrăţişare a gândurilor proprii prin conţinutul lor, nu cum s-a-ntâmplat în prima parte a zilei, prin efectele pe care le produc, prin îngâmfare, aroganță, prin exacerbarea stimei de sine. Se caută ceea ce mulţumeşte cel mai mult, ceea ce încântă ori ce hrăneşte o latură a personalităţii care, de regulă, este neglijată.
Indicat ar fi să se controleze atent acest impuls şi să nu fie lăsat să-şi satisfacă această necesitate pentru că Lilith prin opoziţia cu Luna distorsionează necesitatea, convingându-ne că dacă ne doare, e urgent, dacă ne gâdilă, trebuie să râdem, iar dacă simţul se încălzeşte neapărat simţim căldură. Nu aceste simţuri ne induc în eroare şi implicit rezultatul acestor constatări poate fi unul care să ne facă să ne îndreptăm, sigur, în mod pozitiv, spre un teren mai puţin corect.
Unii, în special în a doua parte a zilei, îşi vor dezlănţui imaginaţia, închipuindu-şi tot felul de bazaconii, refuzând realitatea şi oferindu-şi doza de satisfacţie pe care nu şi-o pot lua din viaţa de zi cu zi. Este, ce-i drept, un mod de a evada din suferinţă, nemulţumire sau insatisfacţie, dar nu este esenţa, nu este cea ce ne trebuie.
Nu va fi însă un capăt de lume dacă se va greşi. Nu toţi oamenii caută esenţa lucrurilor, nu toţi preferă adevărul, mai ales când doare, nu toţi aleg să simtă progresul, cu tot efortul pe care îl implică acest demers, iar asta nu înseamnă că sunt vinovaţi, că păcătuiesc mai mult decât au făcut-o până acum. Este însă mai puţin importantă acuzaţia venită din partea celor care înţeleg acest lucru. Cel care înţelege, dacă va aduce, prin Mercur în Peşti, o ofrandă orgoliului de a şti, observa, accede acolo unde ignorantul nu ajunge, devine el însuşi o pradă a ignoranţei. Tocmai de aceea, indiciul că am înţeles şi, în acelaşi timp, am integrat este tăcerea. Aceasta este calitatea cea mai mare ce ne vine din exilul lui Mercur prin Peşti. Evident, în funcţie de puterea personală, de gradul de înţelegere, de disponibilitate, tăcerea poate fi o banală muţenie (a nu divulga un secret, a nu spune ceva, a nu rosti cu voce tare un cuvânt, un nume, a nu striga, a nu ridica tonul) sau poate deveni Mauna, practica tăcerii interioare, cea care opreşte dialogul interior şi distribuie valuri de linişte în toată fiinţa. Fiecare va alege ceea ce i se potriveşte cel mai bine, ce înţelege şi ce poate aplica şi, prin această acţiune, prin alegerea în sine toţi descoperim că suntem egali şi puternici.
Prin urmare, ziua de 5 februarie este un demn la înţelegerea propriului mod de a simți. Azi ne vom confrunta cu impulsuri care ne vor contraria şi, prin intermediul acestora, vom fi pe punctul să săvârşim fapte care lasă răni adânci pe corpul anturajului său, la modul concret, vor răni pe cineva din jur. 5 februarie este o zi de neatenţie, o zi în care căutând certitudini şi negăsindu-le ajungem să ni le inventăm, să ne construim o lume artificială în care să fim apreciaţi sau blamaţi, fiecare după ce anume îi provoacă mai multă satisfacţie.
Această zi de inversiune ne va ţine captivi într-un vis: iluzia puterii. Dacă în privinţa emoţiilor oamenii, în general, simt confuz viaţa, se evaluează greşit unii pe alţii, în privinţa idealurilor existenţiale, paradisurile pierdute ne vor consuma prin uşurinţa cu care invocăm motivul saturaţiei, neputinţei. Mulţi vor considera că ziua de 5 februarie este foarte potrivită pentru a clarifica o informaţie, pentru a refuza un avantaj ori pentru a pretinde unul. Azi greşim pentru că ne lăsăm influenţaţi de impulsuri pe care acum nu le înţelegem şi nici nu le ştim rostul. Începând de mâine o parte din ele îşi vor găsi albia şi se vor tempera. Azi ele sunt încărcate de pericol.
Tocmai de aceea recomandarea este să facem din ziua de 5 februarie o zi a tăcerii, a liniştii, o zi în care să privim cu modestie tot ceea ce suntem îndemnaţi să facem.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 6 februarie


Azi, spre seară, Luna va trece în Capricorn şi va împlini un sextil cu Mercur abia intrat în Peşti, reuşind o simbioză între două planete care gustă din calitatea de exil. Ziua devine însă celebră prin sextilul pe care Venus şi Uranus îl împlinesc. Aşadar, 6 februarie devine o zi a înţelegerii, a judecăţilor, a comunicărilor prin calitatea logicii şi a raţiunii pe care unii le utilizează cu suspiciunea că le ştirbesc din sensibilitatea spirituală. Alături de acestea Luna, pentru a da sens acestei zile, împlineşte un sextil cu Neptun, cu puţin timp înainte de a se încheia ziua.
În felul acesta, traversăm o zi de libertate, nu neapărat prin informaţia pe care o atingem ori o vehiculăm azi, ci mai ales prin flexibilitatea de care vom da dovadă. Că gândim ori simţim, că ne ţinem de acţiunile fizice, de efort ori că ne lăsăm antrenaţi de ceea ce ieri nu am putut finaliza, adâncimea încrederii în sine atinsă ieri se va menţine şi azi, dar într-un mod mai puţin periculos şi mai puţin tragic. Vom folosi însă această încredere pentru a ne arăta atinşi de latura romantică a vieţii, de sensibilitate, de procesele sociale care au o puternică amprenta afectivă şi care să ne lase impresia că am reuşit să găsim cheia succesului.
La fel ca şi ieri, ne păcălim sperând la ceea ce nu are durabilitate, însă este important să experimentăm. Libertatea de expresie este elementul care ne îndeamnă să ne apropiem de oamenii care nu primeau din partea noastră prea mult credit şi în care nu aveam deloc încredere. Acum aburii unei noi înţelegeri ne suprima suspiciunea ori ne intensifică încrederea până la limită în care barierele date de sex, nivel de cultură, vârstă, religie, prejudecăţi să cadă. În primul rând, acum, această modificare de registru ne face să ne simţim mai bine cu propriul corp, ca şi cum suntem revigoraţi, revitalizaţi, apoi devenim mult mai activi pe planul emoţiilor, iubind uşor, simplu sau iertând diversele episoade care s-au consumat anterior. Aşa cum ştim din calitatea pe care o îndeplineşte în această perioadă Venus, norocul ne îndreaptă spre a ne înţelege rolul şi funcţia practică a demersurilor sociale. Unii vor traduce bunele înţelegeri ca pe o oportunitate în a câştiga mai mulţi bani ori în a-şi spori nivelul de cunoştinţe, alţii vor fi invitaţi la muncă, privind sarcini suplimentare ori traversând perioade de confuzie socioprofesională. Viaţa nu se poate însă limita doar la nivelul evenimentelor care se consuma într-o singură zi. Visul, cel care ne ţine cel mai aproape de zona abstractă a vieţii prinde azi aripi şi, întâi de toate, va hrăni speranţa.
Azi uităm că speranţa este hrana celui neîmplinit şi înţeleptul îşi va pune după ureche liniştea activă, nu aspiraţia spre o modificare a condiţiei pe care o traversează, chiar dacă asta urmăreşte. Speranţa este elementul ce trebuie tradus prin extindere. Azi libertatea de gândire şi simţire care ne spune că traversăm o opoziţie ne îndeamnă să ne dorim mai mult, să sperăm mai mult indica ipostaza în care oamenii cer mai mult pământ, mai multă agoniseala, mai multă avere, iar aici, prin mai mult, este important să înţelegem “mai adânc”, “mai profund”. Va fi însă greu să nu privim această oportunitate cu egoism, adică în loc să gândim că valul ne duce spre o realizare, să apreciem din perspectiva lui “Eu merit”, “Eu primesc”, “Eu mă ridic”, “Eu sunt apreciat”.
Înţelegerea practică a muncii, de regulă, nu ne ajută să o şi prestăm în favoarea evoluţiei spirituale. Mulţi dau vina pe societate, însă uită că gândurile şi le aleg singuri, la fel cum îşi aleg meniul. Da, pot deveni victimele mentalităţii de grup atunci când aleg să judece satisfacţia şi progresul după etaloanele celorlalţi. Aşa ajung să se îndoape cu alimente toxice, să se îmbolnăvească de stres, să li se urce tensiunea, să fie dependenţi de emisiunile de ştiri, să-şi piardă timpul preţios pe site-uri de socializare hrănindu-se cu speranţa că dacă cineva răspunde în faţa unui nume, cel ce poartă acest nume va ieşi din anonimat. Anonimatul se pierde în fața lucrurilor esenţiale, iar sextilul dintre voluptoasa Venus şi universalul Uranus, adică flexibilitatea ce se probează azi între nevoile personale şi posibilităţile segmentului social în care am ales să trăim, va fi o probă de foc a acestei luni.
Prin urmare, avem azi de a învăţa lecţia înţelegerii profunde. Ea nu va putea fi citit din cărţi şi nici înghiţită ca tablete, ci absorbită prin piele, prin emoţie, prin idee şi va cere ca monedă de schimb efort susţinut, timp, încredere şi determinare. Dacă prin Venus anumite trăiri se pot complica, mai ales în Vărsător, unde libertatea pune o greutate prea mare şi nu lasă emoţiile să se decanteze, ci le plimbă între noţiuni şi episoade până când nu se mai înţelege nimic din ele, Uranus poate şoca prin simplitate, prin depăşirea etapelor, prin atingerea neobişnuitului ca proces de derulare ori ca abandonare a etaloanelor frumosului, corectului ori superiorului. Ceea ce constituie pentru noi un pas în față, pentru ceilalţi poate constitui o stagnare, însă nu ne va interesa. Vom lăuda şi aprecia tot ceea ce ni se pare de mare anvergură, straniu, în afara limitelor care se aflau în faţa ochilor şi asta ni se pare un mare progres.
Dintr-o analiză generală nu se poate şti dacă progresul este iluzoriu, însă se poate stabili acest lucru dacă el este susţinut de speranţă. Speranţa este apanajul etapelor nefinalizate şi dacă simţim că ne cuprinde puţin câte puţin, nu trebuie să ne acuzăm de inferioritate, ci să ne gândim că speranţa în sine ne spune că nu am atins finalitatea.
În rest, informaţiile şi sentimentele sunt instrumente care îmbracă acest conţinut şi care vor pune o mare greutate pe demersuri cu cât ele implică mai mulţi oameni. Extensia, azi, conţine şi acest risc al efortului aflat în neconcordanţă cu îndemnul social. Va trebui ca azi să judecăm dacă este important să ne îndreptăm spre o ridicare a nivelului, avansare, reinvestire, nu să procedăm aşa că aşa este valul, îndemnul ori că cineva ne recomandă aşa. Anturajul nu are responsabilitate individuală, ci doar prin structura de ansamblu pe care o formează. Pentru structurile inferioare are reguli, printre care autoreglarea ne va spune nouă, cei care avem azi rol de celule, că organismul în ansamblu nu ne protejează în fața erorilor individuale.
Aplecarea asupra acestor judecăţi ne va face să-i privim pe ceilalţi cu libertate şi seninătate şi să nu-i mai acuzăm că sunt cauze ale neputinţelor noastre. Înţelegerea acestui aspect cere însă un antrenament psihic şi afectiv serios și dacă nu vom reuşi să-l dezvoltăm acum nu va fi un capăt de ţară. El ne va atinge, că valul energiei astrale vine la fel pentru toți la fel, însă depinde de fiecare cum şi cât va răspunde.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu folosi libertatea de expresie împotriva individului, ci a obiceiului sau, nu împotriva omului, ci a minciunii sale, a comportamentului său pentru a dezveli ochiul de pânza de păianjen pe care şi-o secretă singur speriat că lumina îi poate afecta integritatea.
http://coser.ro/
 
Joi, 7 februarie


Azi se împlineşte şi trigonul dintre benefici, dar nu oricum, ci în separaţia conjuncţiei Mercur-Neptun. Luna, în plin tranzit prin Capricorn, împlineşte azi un sextil cu Marte şi un careu cu Uranus înainte de trigonul Venus-Jupiter, iar după acesta, va împlini două sextile, cu Chiron şi respectiv Saturn, și o conjuncţie cu Pluton. În felul acesta, observăm că ziua ne aduce trei mari repere importante care se vor susţine pe conjuncţia Mercur-Neptun, trigonul Venus-Jupiter, dar şi pe conjuncţia Luna-Pluton.
Toate acestea devin, pe de o parte direcţii spre care să ne îndreptăm atenţia în următoarele săptămâni, dar şi finalităţi, adică mici opriri care să ne convingă că suntem pe drumul cel bun. Deşi zilele din urmă sunt marcate de direcţii oarecum abstracte, iar îndemnurile acestor fiind mai mult extravagante decât practice, aşa cum se doreşte, azi împlinirea trigonului dintre Venus şi Jupiter devine un exemplu al iubirii de lucruri, obiecte, de fumul pe care acestea le degajă, de sănătatea care ne vine dintr-un pahar cu apă proaspătă, din luciditatea pe care o obţinem după o şedinţă de meditaţie, ori după revigorarea psihomotorie pe care o atingem după câteva minute de mişcare. Totul se va ghida după îndemnul de a ne simţi bine, de a ne consolida confortul, de a fi puternici şi sănătoşi, de a fi în formă.
Dacă acest trigon ne spune că sămânţa oricărei acţiuni este dată de acest deziderat (a fi în formă) conjuncţiile Mercur-Neptun şi respectiv Luna-Pluton ne vor bulversa cu necesităţi imediate, urgente, cu elemente care să ne distragă atenţia şi care să ne spună că viaţa, pentru a fi împlinită, are nevoie de o mare diversitate de informaţii şi direcţii. Acesta este momentul când în minte va avea loc o separare, iar calitatea separării îi va diferenţia pe oamenii buni de cei răi, pe cei sinceri de mincinoşi.
Alegându-ne modul cum să ne simţim bine, alegem de fapt şi calitatea emoţiilor pe care le cultivăm, modul cum să ne punem în practică visarea, aspiraţia sau cum să ne modelăm structurile subtile pentru a percepe mediul în mod intens şi elevat. Niciunul dintre cele trei aspecte nu ne ajută prin maturitate, ci toate trei ne îndeamnă spre acţiune. Aşadar, fără o experienţă la activ, cea care ne va spune cum sunt oamenii şi care le este specificul, deşi intenţia ne este bnină, ajungem că stricăm ori că stânjenim persoane din anturaj cu ceea ce considerăm noi că le va face bine. Maturitatea va fi de fapt calitatea care ne va face să simţim când să ne oprim, unde să mergem, spre ce persoane să ne îndreptăm şi cât de tare să insistăm cu soluţiile pe care le avem. Această maturitate va lua azi înfăţişarea rafinamentului interior, cel care îl face pe un individ să-şi privească fix interlocutorul, să nu se mişte deloc, să tacă, să se adâncească în ceea ce-i este lui personal şi intim şi să-şi îmbrăţişeze cu o lumină aparte interlocutorul oferindu-i puţin din iubirea care îl caracterizează pe el. Cei simpli, neiniţiaţi, simt în prezenţa acelor persoane o energie aparte, un element personal şi chiar dacă unii se tem, pot să-şi stăpânească frica şi procesele conexe pentru a-i rămâne o impresie pozitivă gen: “Are, aşa, o privire”, “Pluteşte ceva în jurul său”, “Mă simt altfel în prezenţa sa”, “Când e alături de mine nu mai am întrebări”.
Acest rafinament interior este numit de cel care-l deţine drept “bucuria de a fi”, dar în spatele său sunt procese complexe care azi ni se înfăţişează prin cele trei repere.
Acest rafinament constituie şi elementul practic al zilei. El dictează emoţiei în ce direcţie să se ducă, ideii cât de îndrăzneaţă să fie şi judecăţii cât de tare să despice firul şi în câte alte fire. Desfăşurarea să va fi marcată de necesitatea de a simţi, de visare, de emoţie, de ţinta dată de comoditate, relaxare, reîntoarcerea acasă, şi va avea ca încercare greutatea pe care societatea o pune în aceste vremuri pe puterea individului de a rezista.
În felul acesta, descoperim că dacă spiritul practic, rafinamentul, cel care ne spune ce ne este necesar, ce ne hrăneşte, ce ne înalță, ce ne face mai puternici constituie elementul central al zilei şi, implicit, al perioadei, sateliţii săi sunt:
1. nevoia de visare, speranţa într-o modificare spectaculoasă a condiţiei;
2. încercarea vremurilor prezente.
Această încercare a vremurilor prezente va fi, de altfel şi elementul care va avea şi cea mai mare remanență. Oricât de puternici ne vom dovedi, oricât de atenţi vom fi la maniera elegantă în care ne canalizăm gândurile şi aspiraţiile, ne va încânta mult și realitatea că traversăm vremuri tulbure, că suntem vrăjiţi de lipsuri mai tare decât de perspectiva de a trăi fără ceea ce considerăm că ne lipseşte, că suntem fermecaţi de bucuriile otrăvitoare doar pentru că nu ducem ochiul în efort, pentru a vedea cât de bogaţi suntem că muncim, că gândim, că înţelegem, că respirăm şi putem îndrăzni cu mintea spre adâncimile universului.
Având parte de o dinamică atât de specială a zilei, va fi greu să ne detaşăm de drama de a nu avea totul deşi, după cum constatăm din combinaţiile planetare, acest neajuns ascunde în spatele său o imensă bogăţie ce nu trebuie decât urmărită. Îndemnul unui Maestru autentic “Vino, urmează-mă!” nu este dus, prin vibraţiile acestei zile care implică ideea de etalon, deci şi pe cel al Maestrului, în linia evenimentelor mimetice. Invitaţia sa nu reprezintă altceva decât un model, iar, tradus, îndemnul său ar suna: “Îmbrăţişează Calea aşa cum am făcut eu”. Calea şi traseele evolutive sunt create împreună cu Universul, ele nu trebuie decât descoperite şi a trece dincolo de suferinţă, dincolo de lipsuri, dincolo de drama de a nu avea ceea ce credem la un moment dat că ne-ar împlini, înseamnă a îmbrăţişa Calea aşa cum maestrul pe care nu-l cunoaştem încă ne şopteşte.
Prin urmare, 7 februarie este o zi de conduită. Deşi mulţi se aşteaptă ca pe 7 februarie să câştige la loto, să găsească o pungă mare cu bani pe Calea Victoriei, să o descopere pe mătuşa Tamara, trigonul Venus-Jupiter le va vorbi azi despre rafinament şi despre eleganță, despre bucuria de a trăi şi despre încântarea pe care o simte cel care se opreşte pentru o secundă şi-şi pune într-o mână visele şi în cealaltă încercările vieţii. Azi descoperim că puterea este o forţă care nu poate fi controlată în modul în care am fost obişnuiţi că reprezintă controlul. Ea este o entitate nedefinită care dă curs unei manifestări pe care oamenii o descoperă numai lucrând cu conştiinţa.
Prin intermediul acestor forţe cu adevărat ascunse privirii directe, omul descoperă că viaţa sa comună atunci când este încărcată de încântare îl duce spre încercări şi mai mari, nu pentru că norocul acestei lumi este periculos, ci pentru că experienţă acestei lumi, obţinută prin depăşirea încercărilor, este cea mai mare bogăţie pe care o poate cineva obţine. Astfel, între vise, speranţă şi greutăţi, între aspiraţie şi limitare, omul descoperă că există un element care prin utilizare îl duce spre o mare comoară. Rafinamentul, care în tradiţia esoterică este pus alături de binele şi adevărul divin, constituie elementul care înnobilează ziua şi care ne face să râdem de importanța de sine, de orgoliul atât de preţios de a ne crede într-un anumit fel. Toate acestea sunt umbre hilare care ne populează somnul conştiinţei.
7 februarie este ziua trezirii prin înţelegere şi graţie. Iubirea poate fi elementul care să ne ridice spre înaltul cerului, dar dacă nu este reală să dispară în faţa adevărului şi din cauza propriilor minciuni să cădem de acolo în gol şi să traversăm o mare încercare a vieţii.
Tocmai de aceea recomandarea acestei zile este aceea de a gândi, simţi şi spune adevărul. Prin adevăr se trezeşte înţelegerea, iar prin înţelegere compasiunea şi deţinându-le pe toate acestea fiinţa devine un vas pregătit pentru a primi Amritha, Hrana Zeilor, adică de a fi atinşi de Graţia Fiinţei Universale.
Nu putem şti ce reprezintă aceasta şi cum ne va învălui. Ştim doar că, dacă învăţătura ezoterică ne spune că Dumnezeu face 10 paşi către noi doar dacă facem noi 1, acesta este pasul pe care trebuie să-l facem acum.
http://coser.ro/
 
Vineri, 8 februarie


Ideile zilei de ieri vin azi spre noi cu o mare forţă, ce va fi pusă pe seama conjuncţiei dintre Mercur şi Marte. Calitatea de distribuitor de lumină pe care o are Luna între conjuncţiile cu Pluton şi respectiv Uranus, ce se va repeta lunar până în 2016 când careul Uranus-Pluton va dispărea, are de înfruntat un obstacol. Trecând prin conjuncţia cu Junon din Capricorn, Luna îi va îndemna pe oameni să se întrebe despre aspectul practic al vieţii lor, despre cât de serioşi sunt unii faţă de alţii, cât de sinceri, cât de tare se pot implica în demersurile care să le faciliteze atingerea stării de confort.
Ziua de 8 februarie este dominată de nevoia de a aplica soluţiile pe care le-am gândit de luni încoace. Relaţiile pe care le-am dezvoltat, prin caracterul lor practic, prin implicarea pe care o poate avea celălalt, prin cât este dispus să consume pare să ne capteze atenţia. Pot fi reanimate relaţii mai vechi, reîntâlniți oameni cu care nu ne-am văzut de mult timp ori revizuite raporturile în care sunt implicate persoane cu funcţiei, statut social. Prin acest gen de descindere mulţi vor crede că pun bazele unei noi afaceri, că reuşesc să adune atât de multe şi să se implice într-un nou demers social pe care în timp să-l poată valorifica aşa cum se cuvine.
Chiar dacă, în principiu, prin sextilul Lunii cu Axa Dragonului, soluţiile nu pot fi constructive sau nu cu aplicabilitate imediată, conjuncţia lui Mercur cu Marte înseamnă dizolvare, asimilare, fuziune, însă doar pentru beneficiul grupului, chiar dacă dorinţa individului care participă este alta.
Se poate vorbi azi despre curaj, despre o deschidere faţă de interesul celorlalţi, despre o empatie, o inspiraţie specială cea care îi va pune pe unii indivizi să facă anumite gesturi pe care nu le fac în mod curent şi, prin intermediul acestora, mulţi să beneficieze de un suport special. Sigur, nu toţi vor fi în postura de a acţiona, ceilalţi vor fi beneficiarii unei inspiraţii aparte, vor primi răspunsuri ori li se vor face propuneri simţindu-se, în felul acesta, răsfăţaţi de soartă că au de unde alege. În realitate, posibilitatea de a alege nu este chiar aşa de mare şi nici beneficiul, însă satisfacţia va fi la cotele cele mai ridicate. Azi vom fi încântaţi că nu mai suntem ignoraţi, că mulţi acordă importanţă problemelor cu care ne confruntăm şi, cu toate că soluţiile nu sunt cu aplicabilitate imediată, măcar ele există, măcar ni se recomandă ceva. Aici nu este vorba despre puţin, ci de modestie, de o diminuare a puterii de a acţiona, de a pătrunde în locaşurile cele mai intime ale vieţii pentru a realiza legături neobişnuite cu oamenii din jur pentru a construi, pentru a zidi, pentru a împlini.
Pentru că întâlnirea celor două planete aduce atenţie şi luciditate, mulţi vor fi surprinşi de modul cum îşi pot sonda emoţiile, de cât de bine sunt evaluaţi, de cât de clar văd etapele viitoare ale demersului în care sunt implicaţi şi de cât de uşor pot lua anumite decizii. Nu vor putea să înţeleagă de ce obosesc atât de repede şi de ce vor considera că atunci când intervin sentimentele, mai ales în intimitate, oamenii se dovedesc a fi subiectivi, rupţi de realitate ori prea duri, excesiv de marcaţi de nedreptatea lumii.
Spre seară, Luna va trece în Vărsător, detensionând sectorul social şi aducând o mai uşoară înţelegere sensurilor evenimentelor, a mesajelor care ne vin prin mijloacele multimedia, prin intermediul telefonului, pe internet ori pe care le vedem la tv. Starea de confort, nuanţată, va pune însă un echilibru subţire, delicat pe raporturile dintre oameni. Vor fi, ce-i drept, mai puţin suspicioşi unii de alţii, însă nu pentru mult timp şi doar pentru că acum, seara, raporturile sociale ori cele profesionale sunt, în cele mai multe din cazuri, desfăşurate la cote minime. Mâine, în mijlocul zilei, când se împlineşte un careu între idee şi demers social (careul Mercur-Jupiter), oamenii se vor sătura de această linişte superficială şi vor porni din nou acţiunile revendicative, cele care au ca finalitate, cel puţin după cum intenţionează ei, un avantaj strict personal.
Prin urmare, ziua de vineri ne constrânge să ne vedem sentimentele în raport cu reacţiile celor din jur. Dacă suntem prea slăbiţi fizic aceştia vor refuza să ne ajute ori ne vor ajuta motivând o plată pe care ne-o vor cere pe viitor pentru că mecanismul subtil al slăbirii cere susţinere. Cauza şi efectul, în acest sector, lucrează cu adâncimi foarte mari şi doar cei care au experimentat de-a lungul vieţii momente în care am pus voinţa la lucru şi au spus minţii să tacă atunci când instiga sentimentele rele să lupte împotriva celor bune. În acele momente, cei care au fost consecvenţi au văzut cât de tonice sunt iertările, cele intime, nu cele împărtăşite, şi cât de periculoase sunt dialogurile interioare, cât de uşor îi îmbătrânesc pe oameni, cât de simplu îi deposedează de vitalitate.
Relaţiile dintre oameni sunt azi un indicator eficient al transformărilor sociale. Criza este văzută acum prin decizii personale, nu prin structuri administrative, iar neputinţa poarta acum nume: Ionescu, Popescu, Vasilică, Marinela, Cătălin sau Eduard. Sunt invocate modelele de viaţă ale acestor persoane şi oferite ca exemplu. Este clar însă că finalitatea nu poate fi considerată obiectivă, fie şi numai pentru simplul motiv că nu se poate generaliza după un caz particular.
La polul celălalt îi găsim pe cei inspiraţi, care ştiu să-şi canalizeze sensibilitatea şi să facă din viaţa lor un model care nu se impune prin cuvânt gen “fă ca mine”, ci prin puterea exemplului.
Finalul zilei va mai tempera această lecţie de viaţă şi ne va face pe toţi să credem că vom fi iertaţi dacă nu ne-am făcut temele la timp. Mâine însă lucrurile se întorc. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a căuta vieţii personale sensul adevărat, intim, simplu, personal şi a-l trăi pe acesta atât cât ne permit puterile. A cere mai mult pe un asemenea context nu presupune nicio autocenzură şi ea va duce uşor la a ne însuşi ceea ce de fapt nu ne aparţine.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 9 februarie


Multe din lucrurile neterminate ieri se întorc azi împotriva noastră. Multe ne conduc spre soluţionare repede, ca şi cum nu mai este timp ori nu mai dispunem de răbdarea necesară. Sunt căutate sensurile complicate ale vieţii pentru a extrage din acestea valorile cele mai adânci. Viaţa este un mănunchi de experienţe, cel puţin cea pe care o trăim aici şi nu trebuie privită ca pe un mijloc de penitență dacă, dintr-o carenţă informaţională, ajungem să nu-i înţelegem mecanismele, să nu-i putem integra adecvat instrumentele. Unii, educaţi să trăiască prin inspiraţie, care nu o confundă pe aceasta cu iresponsabilitatea, aleg acum să cânte, adică să se racordeze la simțuri subtile, să le caute, că identifice tonul după care întreaga orchestra să-şi etaleze virtuozitatea.
Aşadar, întreaga zi de 9 februarie este condusă de acest ton, de aceste sonorităţi aparent firave, care strigă urmărind fiecare umbră de ecou în speranţa că acesta va conţine şi informaţia despre drumul cel bun. Această căutare îi duce pe mulţi spre trecut, spre a confunda inteligența cu sentimentul şi în loc să spună “aşa simt”, atunci când este vorba despre simţire, ele spun “aşa gândesc” reuşind să lanseze multă confuzie în jur. De fapt, ei nu complica lucrurile mai mult decât sunt complicate prin prezenţa lor. Fără să-şi dea seama, simpla lor prezență în acest loc constituie semnul că neştiinţa pe care o experimentează s-a răspândit deja şi ar fi penibil să caute un loc pentru a se ascunde, ci indicat ar fi să urmărească procesul de rezonanţă pe care îl dezvoltă. Adică să fie atenţi asupra tipului de persoane care se apropie de ei, să le identifice intenţiile pentru a avea, prin intermediul lor, un ecou precis asupra calităţii vieţii.
Muzica este un element care ne aminteşte despre libertatea de a trăi. Ea este adesea pusă alături de joc, dezvoltând spre performanțe extrem de rafinate caracterul său ludic ori pe cel creativ. Alteori muzica este o scară a sufletului. Ea venind spre suflet prin rit, prin intensitate, prin cadenţă, prin treceri repetate de la un registru la altul pentru a mobiliza sunetul sufletului aflat în stare latentă, diminuat de impactul cu vibraţia densă a materiei. Mercur în Peşti indică atracţia spre muzică, dar una complicată, abstractă, una care să răscolească fiinţa până în adâncimile sale, pentru a scoate la suprafaţă neputinţa, blocajele, reziduurile, convingerile eronate, creaţiile minţii false ori efectele secundare ale unei structuri emoţionale care este susţinută de greşeli ori de confuzii. Această muzică este dură, cu tonuri agresive, care rupe armonia paşilor mici şi caută armonia paşilor mari pentru a smulge mintea din obişnuinţa lipicioasă a comodităţii. De asemenea, această nevoie de a privi ritmul prin paşii mari, prin treceri agresive de la o gamă la alta se produce dintr-o necesitate de ordin interior, aceea de a combate răul prin mijloace de factură homeopatică. Sunetul este asemenea remediului. Auzi instrumentul şi intri în ritmul său, fără să ştii măcar cum arată. Pe undeva, mintea, sufletul ori o altă structură a fiinţei recunoaşte sunetul şi îl înţelege ca fiind un îndemn la mişcare, la mobilitate, călătorie, la amplificarea vitezei de lucru. Astfel, prin mişcare, omul îşi va face curat în încăperile sufletului său şi îşi va reîmprospăta structura pregătind-o pentru musafiri, adică pentru fiinţe de lumină care doresc să-l viziteze ori pentru a noi etape ale vieţii, pentru a da acestora alte destinaţii decât le sunt atribuite acum.
Careul lui Mercur cu Jupiter înseamnă irascibilitate, adică neputinţa de a vibra într-un ritm armonios, înclinând balanţa în direcţia dorită spre a lua totul în sens personal, spre a judeca aspru ceea ce nu se încadrează în ritmul corect, în propria gamă, anulând ori negând calitatea ritmului cu care intră în contact. Pe acest fond gândul devine prea aspru şi, în funcţie de nivelul de cunoştinţe, de gradul de cultură, de vârstă, de experienţele acumulate de-a lungul vieţii, argumentul în favoarea anulării, judecării, criticării poate fi mai mult sau mai puţin explicat. Dar judecata, pe careul Mercur-Jupiter, tot judecată este şi totul va deveni acid, prea acid în aşa fel încât în a doua parte a zilei, când Luna va împlini şi ea un careu cu Saturn, exponentul maturităţii şi gândirii, judecata să intre într-un uşor regres, oamenii devenind prea pătimaşi, prea posesivi cu propriile idei, prea rigizi, prea caustici.
Semnul acestei zile ne indică faptul că traversam o reîntoarcere la vechile metode, că alegem să punem o haină curată în coşul cu rufe pregătite pentru spălat şi un funcţie de cât de murdare sunt acestea haina curată ce intră în contact cu ele va mai putea fi folosită sau nu. Aşadar, azi riscăm să confundăm, să amestecăm ideile să privim ţelul ca pe un buton de la cămaşa pe care dacă îl atingem şi îl răsucim s-a împlinit. Ţelul, ţinta, finalitate este, de fapt, un nou început, trecerea pe un nou nivel, pe o nouă gamă unde acelaşi tip de calitate, aceeaşi abilitate să se exprime la un alt nivel.
Muzica zilei de 9 februarie are un ton uşor dramatic pentru că sunetele delicate sunt intercalate de cele puternice şi orice invitație la abstract, la a depăşi cadrul comun, banal, orice metaforă a vieţii, orice alegorie este privită cu dispreţ şi încadrată în puşcăria unei idei periculos de rigide.
Azi refuzăm evoluţia pentru că ni se pare periculoasă, refuzăm transformarea pentru că nu ne aduce nicio satisfacţie şi orice calitate a vieţii este trecută prin simţurile grosiere ale acestei lumi. Nu-i de mirare că, dat fiind îndemnul anului 2013 spre a ne rafina structura, azi ajungem prin invocarea acestor certitudini de ordin material, să nu ne mai înţelegem cu nimeni ori să avem impresia că nu mai suntem înţeleşi. Universul nu face risipă. Ceea ce trebuie să depăşim azi este un reziduu care, pe viitor, când episoadele vieţi au un spectru mult mai larg şi o perspectivă temporală mult mai mare, se pot dovedi mult mai periculoase. Dacă refuzăm să abandonăm uşurinţa cu care luăm în nume personal orice, vom fi păstrătorii unei tradiţii care îşi depăşeşte atributul de vas de decantare a valorilor umane şi doreşte să se erijeze în structură formatoare de idei. Ceea ce are calitatea de menţinere, va trebui să se limiteze la ea şi în momente ca acesta să se poate goli pe sine pentru a elibera informaţia spre un alt nivel, de a arunca sămânţa spre alte zone pentru a extinde pădurea şi spre alte ţinuturi.
Prin urmare, descoperim că 9 februarie este o zi revendicativă. Azi nimic nu ne convine ori dacă ne convine nu ne ajunge cât ne oferă şi dorim mai mult. Lăcomia lui Jupiter din Gemeni ne face să trecem de la caracterul virulent, la cel duplicitar, alunecos, pentru a susţine confortul personal. Luna în Vărsător nu ne îndeamnă să fim practici, ci ne ajută să ne înţelegem poziţia, să o vedem de sus, din alt unghi, să fim martorii propriilor reacţii şi, dacă vom dori, să le şi integrăm corespunzător. Dacă pentru observaţie nu trebuie un efort prea mare, mulţi având puterea să o atingă, integrarea informaţiilor obţinute este o problemă de educaţie. Sentimentele negative, cele care coboară oamenilor nivelul de percepţie şi îi fac să simtă teama până în cele mai intime zone ale fiinţei constituie încercarea cea mai mare a zilei. Puţini sunt cei care reuşesc să le facă faţă. Aici nu mă refer la a zâmbi frumos ori la a vorbi prefăcut despre dragoste, ci la a trăi acest episod.
Având la bază un asemenea mecanism mulţi se pierd în a le explora pe latura subiectivă. Sunt preferaţi cei care nu pun întrebări, care nu ridică probleme, care nu contrazic, cei care aplaudă ori cei care consumă tot cea ce li se oferă. În argumentaţia că această rezonanţă este simplă, mulţi vor cădea pradă deficitului de putere şi teama de singurătate, de marginalizare, de abandon ori de sărăcie îi va face să se poziţioneze la zonele de trecere. Aici ne referim de la a se aşeza, fizic, în uşă, de a li se cere voie pentru a elibera trecerea şi ei să permită aşa ceva, până la a bloca înţelegerea unui interlocutor cu întrebări superficiale, lipsite de sens, în stil gazetăresc, absent şi steril, care duc spre bârfă şi spre invadarea intimităţii. Ambele variante sunt expresii ale neputinţei de a trăi pe energiile proprii şi nu scot în evidenţă decât confuzia şi, în acelaşi timp, neputinţa de a alege un loc, o atitudine, ci de a pluti în zonele atinse de mişcare, pentru a se hrăni fără a munci pentru ceea ce primește.
Abstractă pentru unii, această noţiune are nevoie de exerciţiu pentru a putea fi integrată. E greu să înveţi un om să nu mai stea în uşa pentru că asta nu-i vine din plăcere şi din necesitatea de a se hrăni cu o energie. Veţi vedea că nimeni nu se relaxează când ocupa un asemenea loc, ci este activ, dinamic, se mişca, este atent, mult mai atent dacă s-ar sprijini de un perete sau dacă ar ocupa un loc pe un scaun situat într-o zona retrasă. Mişcarea dintre două spaţii îi hrăneşte, dar este aceeaşi hrană care îi vine și de la emisiunile de ştiri ori din talk-show-urile în care se bârfeşte despre ce fac vedetele, cum le pică hainele la evenimente sau care de care s-a mai împiedecat pe stradă. Dacă în zona fizică putem uşor să evităm persoanele care se hrănesc cu energia ce se mişcă între două spaţii publice (pentru ca acasă nu le va plăcea niciodată să stea în uşă dintr-un motiv lesne de înţeles – au nevoie de energia altora, că de a lor s-au săturat), zona de delimitare dintre două structuri emoţionale este mai puţin accesibilă.
Aşadar, ziua de azi este cea care ne îndeamnă să iertăm, să ascultăm activ, să ne vedem limitele, să facem doar ceea ce putem şi să nu cerşim de la destin onoruri pentru care, în viitor, să ne compromitem întreaga structură pentru a le menţine. Compromisul, în această zi, nu este util, nu este preferat şi, ca recomandare, trebuie evitat. A nu face compromisuri pe un asemenea context înseamnă dovedi demnitate. Mulţi sunt demni în suferinţă, alţii în sărăcie, în simplitatea ideilor sau în duritatea cu care privesc viaţa. Aşa sunt şi nu se tem şi nici nu le este ruşine. Sunt demn şi nu fură, nu caută locurile în care oamenii îşi pierd obiectele personale pentru a şi le însuşi, nu se aşează în spațiile de trecere pentru a li se cere voie să elibereze locul şi ei să se arate binevoitori. Nu fac nimic din toate acestea, ci doar trăiesc şi urmăresc viaţa cu o minte atentă, lucidă. Prin exemplul lor viaţa este simplă şi cere doar un singur lucru: să fie trăită.
http://coser.ro/
 
Duminică, 10 februarie


Ultima zi a săptămânii aduce momentul de Lună nouă în careu cu Axa Dragonului ceea ce o face să fie foarte importantă pentru următoarele patru săptămâni în ceea ce privesc demersurile publice, pentru raporturile cu autorităţile publice şi pune o mare greutate pe demersuri secrete, pe impresii care se desfăşoară în zona ascunsă a societăţii, ori în planurile profunde ale fiinţei.
Pe careul dintre Luna nou și Axa Dragonului se suprapune azi şi careul dintre Marte şi Jupiter, mult mai agresiv decât a fost ieri careul lui Jupiter cu Mercur, dar şi conjuncţia lui Mercur cu Chiron, ceea ce aduce o mare varietate de oportunităţi, de stări, cât pentru o lună de zile, poate chiar mai mult.
Luna nouă pe casa prietenilor şi protectorilor ne aduce în faţa unei inspiraţii speciale, a unei expresivităţi speciale, aceea de a vedea că în jur avem resurse mult mai variate, mai bogate, mai flexibile în ceea ce privesc raporturile sociale şi modul cum sunt ele valorificate. Această poziţionare încurajează exprimarea prin mijloacele multimedia, manipularea energiei, toleranta, universalizarea, înţelegerea mecanismelor subtile ale societăţii şi evidenţierea acelora care favorizează avantajul personal. Este o poziţie care favorizează acumularea de valori şi ordonarea lor după un interes personal.
Totuşi, dinamica zilei de 10 februarie nu va sta doar în această conjuncţie între luminarii, ci va purta amprenta unei drame intense, aceea că oricât de buni am fi, oricât de mult ne-am strădui să convingem o audienţă, nu atingem esenţialul, nu suntem recompensaţi pe măsură, nu primim plata corectă pentru ceea ce facem, nu suntem susţinuți îndeajuns de mult pe cât considerăm că avem nevoie. A traversa careul dintre Marte şi Jupiter înseamnă a avea gânduri de răzbunare, de a riposta, de a o da o lecţie, de a opune rezistenţă, aspecte care diminuează orice element pozitiv, orice umbră de creştere spirituală ori de menţinere într-o zone a moralităţii.
În felul acesta, ziua de 10 februarie devine o zi a complexului de inferioritate, a ruşinii de a fi mici ori săraci şi de a privi asta ca pe o dovadă de umilinţă. Cei care vor scăpa de sub control această atitudine vor ajunge să creadă în cruciadele pe care le vor dezlănţui devenind, cu fiecare lună care trece, tot mai mult adânciţi în războiul pe care îl vor duce cu sine.
În timp ce dorinţa şi spiritul dreptăţii dezechilibrează gândirea menţinută într-un cadru al elementelor cunoscute cu atât de mult efort, conjuncţia lui Mercur cu Chiron devine tonică, poate chiar terapeutică şi aduce soluţii care vor putea fi cu greu practicate, însă fie şi numai că informaţii acestea vor avea un efect binefăcător asupra individului. Cea mai mare parte din zi Luna va fin Perioada fără Direcţie, lăsându-ne impresia că nu suntem constrânşi de niciun eveniment social să ne îndreptăm spre o anumită direcţie, şi că tot ce vine spre noi merită atenţia cuvenită ori că este tot ceea ce se poate obţine, însă nu putem să ne adjudecăm nimic din toate acestea. Această percepţie va fi încurajată de episoadele sociale pe care le traversăm azi, indiferent de calitatea lor, pentru că fiind în perioada în care nu există nicio retrogradare planetară în uz, percepţia realităţii nu ne îndemnă spre niciun rezultat, adică nu suntem constrânşi să ne conducem. Jupiter, prin calitatea sa de justiţiar intervine în configuraţii cu o trăsătură pe care mulţi o ignoră: etalonul. El are propriul său etalon şi şi-l va păstra chiar dacă participă la combinaţii complicate. Asta va aduce zilei un caracter părtinitor, acela de a ne îndemna să ne consumăm energia în evenimente care doar ne păcălesc prin urgentare, dar de mâine ele nu mai pot fi susţinute şi nici nu ne vor mai captiva. Azi însă suntem răscoliţi de nevoia de a ne face dreptate, de a fi priviţi ca justiţiari, ca deţinători ai adevărului, ca fiinţe verticale, demne, inteligente ori care dispun de un sistem corect de valori.
Nici nu vom sesiza că propria moralitate va deveni un obstacol. Ne vom lega atât de mult de regulă, metodă, modul cum percepem şi cum cultivăm puritatea încât ajungem să ne oprim din a o trăi pentru a vorbi despre ea. Adică un fel de “Să nu faci ce face popa, ci ce spune el”.
Problema intervine abia atunci când, prin intermediul Lunii noi, ajungem să considerăm că este necesară o perspectivă a acestora, că trebuie să ducem mai departe cruciada, însă, chiar de mâine nu vom mai putea fi atât de virulenţi. Frustrarea va fi primul element care ne va învălui şi dacă nu dispunem de suficientă maturitate, de suficient discernământ, nu vom reuşi să alegem tăcerea şi sporovăiala, vorbăria multă pentru nimic ne va consuma şi mai multă energie.
În felul acesta devenim exponenţi la capitolul “Aşa nu!” arătând cât de uşor se poate repeta o greşeală, cât de simplu se poate distruge un edificiu, oricât de solid este.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce în faţa unor elemente de comportament pe care, altădată, le-am fi controlat fără probleme. Azi, revolta, deşi este animată de sentimente negative, va fi susținută de nevoia de dreptate, de necesitatea de a lăsa o urmă a trecerii însă, acum, alegând cele mai proaste metode. Fiind implicate planetele Mercur şi Marte în aspecte, vor putea fi invocate aici cuvântul, dorinţa, ideea sau acţiunea fizică, punând evenimentelor o greutate ce nu va putea fi dusă mai departe.
În felul acesta se poate vorbi azi despre judecată. Oamenii în general sunt îndemnaţi, fie între ei, fie de personaje din subtil, spre a se implica în acţiuni pe care ei, cu instrumentele pe care le au la îndemână nu le-ar putea alege. În felul acesta, își suprima voinţa în faţa acestor recomandări şi experimentează diminuarea orgoliului. Din nefericire, daca o fac faţă de fiinţe inferioare, diminuarea orgoliului va produce în timp o frustrarea şi mai mare şi, în loc să rezolve prin diminuare, îşi complică viaţa, înlănţuind-o şi mai mult. Astfel este necesar să cercetăm tot ceea ce facem, chiar dacă judecata, spiritul critic poate chiar suspiciune, poate lăsa impresia unei diminuări, însă aşa cum noi suntem încercaţi prin înfruntarea unei intervenţii (inspiraţia) despre care nu ştim dacă este bună sau nu, superioară sau înşelătoare, la fel discernământul pe care-l afişam, îi încearcă pe cei care doresc să-şi extindă sfera acţiunilor spre noi fără a se gândi dacă este sau nu oportun.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne diminua orgoliul că suntem cei ce suntem şi de a căuta să descoperim ceea ce doreşte viaţa să ne spună. Ea ne va vorbi azi despre sănătate, despre maturitate, despre durere şi ecoul vorbelor sale se va menţine încă patru săptămâni de acum încolo. A ne închide urechile şi a ne coborî pleoapele nu înseamnă că ne diminuăm efortul ori suferinţa, ci de a opri orice formă de a ni le înlătura.
http://coser.ro/
 
Luni, 11 februarie


Prima zi a săptămânii debutează cu un careu Venus-Saturn, iar pe fundal, Luna, împlineşte azi nu mai puţin de şapte aspecte, după cum urmează: conjuncţiile cu Neptun, Marte, Chiron, Mercur, careu cu Jupiter, sextilul cu Pluton şi, spre seară, trigonul cu Saturn. Întregul ansamblu al acestei zile va fi, aşadar, marcat de steliumul care se împlineşte pe zodia Peşti, format din apropierea a patru planete (Mercur, Chiron, Marte şi Lună), incluzându-l aici şi pe Neptun, cel care încă se află în primele grade ale zodiei Peşti.
Careul dintre Venus şi Saturn înseamnă în primul rând rigiditate, cultivarea de gânduri împotriva curentului, societăţii, împotriva recomandărilor care ne vin din anturaj, împotriva a tot ceea ce ne inspiră şi ne motivează în a ne menţine o funcţie sau în a face dovada puterii. Această corelaţie care se construieşte în dorinţa de a gusta din libertate şi nevoia de a ne îngrădi în reguli, generează o mare tensiune interioară, o frustrare, o nemulţumire care, în spaţiul acestei zile, se va limita doar la nivelul vieţii personale. Acolo vom vedea că lucrurile nu merg aşa cum trebuie, că nemulţumirile de o clipă scot în evidenţă, tensiuni mai mari, probleme care nu s-au rezolvat în timp şi care nu își extrag puterea din tendinţa de a visa prea mult. Astăzi visăm la schimbare, la modificare, la integrarea într-un mediu care nu ne vrea, dar şi aspiraţia către o nouă atitudine. Această nouă atitudine, că se îndreaptă spre familie, prieteni sau se îndreaptă spre societate, ea cere viziune de ansamblu.
În prima parte a zilei, când se împlineşte acest careu între Venus şi Saturn, se consumă o mare parte din aspectele acestei zile, asta însemnând nu mai puţin de patru conjuncţii pe care Luna le traversează de la întâlnirea cu Neptun până la întâlnirea cu Mercur, dar şi, un aspect destul de delicat, un careu cu Jupiter. Relaţia dintre Lună în Peşti şi Jupiter din Gemeni sugerează azi suprasaturaţie. Fie că ne aducem aminte de anumite episoade care s-au consumat de la începutul anului până acum, fie că ne sunt aduse spre rezolvare o parte din problemele lui 2012 pe care le-am neglijat, fie că, dintr-un exces de zel, dintr-o prea mare dorinţă de schimbare, evoluţie, modificare, ajungem azi să ne punem în conflict cu cei care au puterea să producă schimbări în mediu, punând în spatele celorlalţi. Acest aspect delicat al zilei constituie în acelaşi timp şi un puternic avertisment, acela de a nu aduce la lumină adevărul din fabula “Câinele şi căţelul” a lui Grigore Alexandrescu care spune “Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”, ci de a ne limita la ceea ce ştim să facem cel mai bine, la ceea ce este verificat în timp adică de a dovedi măsură, ponderaţie şi echilibru.
În a doua parte a zilei când Luna va trece prin sextilul cu Pluton şi trigonul cu Saturn, anumite complicaţii, probleme sau chiar soluţii care nu erau atât de vizibile în prima parte a zilei prind contur, se evidenţiază şi ne conferă o senzaţie de împlinire, ne aduc siguranţă de sine şi ne încurajează să vedem anturajul şi relaţiile pe care acesta ni le evidenţiază prin aspectul lor practic. Sextilul Luna-Pluton, în postura în care Luna este purtător de lumină între conjuncţia cu Pluton de săptămâna trecută şi conjuncţia cu Uranus care se va împlini miercuri, 13 februarie, scoate în evidenţă un element important al acestei zile, delicat, plăcut, interesant şi constructiv care va fi evidenţiat prin intermediul ideii. Astăzi, Luna din Pești, trecând prin conjuncţii cu Marte, Chiron şi Mercur, aduce o mare putere ideii, ideea care zideşte, ideea care scoate la lumină o serie întreagă de noţiuni, de episoade şi ne va îndemna să privim tot ceea ce există în jurul nostru cu o mare sensibilitate. Această sensibilitate, pe unii, îi va împovăra foarte mult. Mulţi dintre cei din jur fac o mare confuzie. Ei pun pe picior de egalitate compasiunea, înţelegerea, armonia, cu mila. Mila este un sentiment născut din teama de a nu traversa acelaşi episod. Mila vine din suferinţă, din durere şi, evident, din teamă. Compasiunea este un sentiment nobil şi dacă ne vom desprinde de această confuzie şi vom privi sensibilitatea prin compasiune adică vom simţi şi, în acelaşi timp, vom încerca să şi înţelegem ceea ce simţim, ideea noţiunea, construcţiile care apar din folosirea acestora vor fi de o mare importanţă pentru întregul an 2013, dar şi pentru contextul lunii februarie, creându-ne premizele unor episoade foarte importante care, în perioadele indicate, ne vor cuceri prin viziunea de ansamblu. Îi vom vedea pe ceilalţi în contextul social, ne vedem pe noi încadraţi în acest tablou şi înţelegem ce ne face puternici şi ce ne lezează, cât de repede putem să ne ridicăm şi să ne depăşim propria condiţie.
Spre seară, când Luna şi Saturn (cuplul care ne îndeamnă să percepem corect realitatea) se află în trigon, întregul ansamblu al zilei ni se înfăţişează într-o lumină nouă. Vedem mai clar ce înseamnă putere şi ce înseamnă slăbiciune, înţelegem în ce manieră am putea să le folosim pe acestea şi cât de departe putem să mergem cu ambiţiile personale. Totuşi, nu trebuie să uităm că acest careu dintre Venus şi Saturn care se împlineşte azi se formează de câteva zile şi evenimentele acestui debut de săptămâna îşi extrag puterea din a doua jumătate a săptămânii anterioare, iar asta înseamnă că o parte din complicaţiile şi îndemnurile săptămânii anterioare vin spre noi pentru a le vedea altfel. Ele nu cer urgentare, preschimbarea în altceva şi nici continuarea în alt registru, ci doar să fie văzute altfel, dar nu ca pe un argument în favoarea suferinței. Asta înseamnă, de fapt, şi careul Venus-Saturn: a vedea ceea ce se percepe la nivelul emoţiilor, a înţelege sentimentul şi a-l canaliza într-o direcţie constructivă. De asemenea, cei care traversează o perioadă de disfuncţii sau de boală la nivelul sistemului nervos or la nivelul pielii pot avea o zi delicată, ce îi întoarce din nou spre disconfort sau suferinţă.
Prin urmare, 11 februarie 2013 este o zi constructivă. Mulţi o vor vedea ca pe o zi încărcată de responsabilitate, plină de nemulţumiri şi, mai ales, o zi în care sunt obligaţi să facă faţă unor demersuri apăsătoare. Cei mai mulţi se vor bucura că văd, că înţeleg. Se vor bucura de încântarea cu care depăşesc fiecare etapă mică şi în ansamblul ei văd această zi ca pe una încărcată de o mare semnificaţie. Este posibil ca anumite intuiţii să vină azi în cascadă. Este posibil ca puterea de înţelegere să fie la un nivel atât de mare încât ceea ce vedem, ceea ce înţelegem, ceea ce vine spre noi şi observăm să nu ne convină. Nu este important ceea ce ne convine şi ce nu, ci astăzi este importantă informaţia.
Tocmai de aceea valoarea gândului, atitudinea şi modul cum le exprimam pe acestea în contextul social ne pot ajuta să vedem foarte departe. Astăzi vedem foarte departe din intermediul sentimentelor, multe dintre ele destul de afectate de episoadele săptămânilor anterioare sau şubrezite în timp. Dacă vom reuşi să depăşim obstacolul înţelegerii şi nu vom porni la drum cu prejudecata “Am văzut, deci ştiu cum se va-ntâmpla totul” întreaga construcţie a acestei zile va fi extrem de benefică şi pozitivă şi va face în aşa fel încât toate tensiunile care ne sperie atât de mult, toate grijile care vin spre noi acum şi care ne lasă impresia că un anumit episod al lui 2012 se repetă, se vor topi într-o înţelegere surprinzătoare. Viaţa însăşi este surprinzătoare, şi atunci când se exprimă la scena deschisă, dar și atunci când se retrage din faţa unor evenimente, nu ca semn al fricii, ci ca un exemplu de detentă în faţa unor episoade de o mare gravitate şi importanță, aşa cum se anunţă cele care vor începe cu martie 2013.
Este important însă să urmărim astăzi ca fiecare informaţie să o vedem prin trăsătura sa esenţială, aceea care ne spune că face parte dintr-un întreg şi prin intermediul ei să vedem din diferite unghiuri ansamblul perioadei sau chiar ansamblul anului 2013. Extinzându-ne sfera observării spre evenimente din ce în ce mai mari şi a înţelege şi, în acelaşi timp, a vedea rolul fiecărui individ în tot acest mecanism constituie imensul beneficiu al acestei zile. Durerile care sunt atât de acide şi acuzatoare astăzi se vor topi în această cunoaștere şi, în loc să ne ducă spre contracţie, spre constrângere, ne coagulează înţelegeri din ce în ce mai adânci care, prin rezonanţă, vor atrage de-a lungul acestei luni alte înţelegeri, importante pentru demersurile anului 2013.
Tocmai de aceea recomandarea este aceea de a privi această zi cu detaşarea martorului. Nu putem declanșa evenimente astăzi, doar le privim, doar le urmărim cum cresc şi cum se ofilesc, doar le vedem cum răspund la îndemnul anotimpurilor vremurilor şi, mai ales, din postura în care ne situam astăzi, să le vedem remanența asupra istoriei. Ceea ce vedem astăzi, evenimentele la care participăm acum prin această postură de martor, au asupra istoriei personale şi de ce nu asupra istoriei omenirii o puternică remanență. Se iau decizii, se stabilesc ţinte şi toate acestea într-un mare secret. Nu este important că informaţia este ascunsă, ci este important că fiecare azi va căuta prin tot ceea ce vine spre sine sau porneşte din sfera sa interioară să se facă remarcat, să pună o piatră de temelie la baza unui edificiu bun, corect constructiv, atât pentru el cât şi pentru ceilalţi.
http://coser.ro/
 
Marţi, 12 februarie


Ziua de 12 februarie este importantă pentru întregul demers astral al lunii februarie prin faptul că integrează nu mai puţin de patru aspecte importante la care participă Mercur, Marte, Junon, Chiron, Capul Dragonului, Saturn şi Pluton şi, separat de acestea, trei aspecte pe care le împlineşte Luna cu Lilith, Junon şi cu Capul Dragonului. Toate aceste şapte aspecte aduc o mare greutate zilei şi, paradoxal, o uşurinţă în a lucra cu informaţiile. Vibraţiile astrale ale lunii februarie ne îndeamnă în mod special către acţiuni practice. Tocmai de aceea relaţia cu noţiunile, cu ideea, relaţia care se construieşte între forţa cuvântului, între adâncimea ideii şi acţiunea practică, chiar finalitatea acestora, constituie una dintre cele mai mari încercări ale lui 2013.
Când Mercur şi Pluton sunt în sextil, în special din două zodii reci, sfera ideilor se îndreaptă spre a răscoli, spre a căuta secrete şi spre a ne folosi de acestea pentru a ne menţine o poziţie delicată sau pentru a obţine o nouă formă de recunoaştere. Ambiţiile care se nasc din acest aspect sunt flexibile, sunt marcate de o altă viteză de lucru şi, în acelaşi timp, pot să exprime sentimentele într-un mod foarte original şi practic. Dacă sextilul dintre Mercur şi Pluton aduce o flexibilizare a ideilor, o uşurinţă în a sintetiza informaţia, capacitate de analiză şi în acelaşi timp abilitatea de a vedea totul prin viziunea de ansamblu, conjuncţia pe care o împlineşte Marte cu Chiron, spre seară, face ca, în sfera ideilor extinsă, cea care ţine de domeniul sextilului Mercur-Pluton, să transforme tot ceea ce gândim în vindecare.
Marte din Peşti aduce o formă de manifestare şi înţelegere, o descindere în zona publică pe ideea recunoaşterii meritelor aşa cum nu s-a-ntâmplat în trecut. El nu urmăreşte repararea trecutului, ci, prin acţiunile sale, doreşte să obţină ceea ce nu a reuşit să obţină anterior. Marte din Peşti, în mod concret, nu aduce în prezent evenimentele trecutului, ci doar cere recunoaşterea sa ca personalitate, ca informaţie, ca mod de acţiune, ca implicare şi, atunci când se aşează în preajma lui Chiron doreşte, pe lângă toate acestea, să fie văzut ca un model de înţelepciune, ca un lider de opinie, ca un formator de idei. Nu mai încape discuţie ca acest unghi, această conjuncţie între Mercur şi Chiron constituie ipostaza în care oamenii îşi pierd controlul şi doresc să fie apreciaţi pentru ceea ce nu le aparţine. Asta înseamnă că va fi dezvoltată aroganța, mândria, însă expusă într-un mod disimulat ca şi cum se va dezlănţui o anumită formă a orgoliului spiritual, cel care urmăreşte doar aprecierea, dar pe care nu o prezintă în mod implicit. Asta înseamnă blocaj la nivel de idee, la nivel de sentiment, constrângerea destinului să acţioneze la nivelul unor zone limitate şi să fie, prin acestea, supus unor idealuri marcate de eşec. Ceea ce nu s-a împlinit anterior trebuie văzut ca pe o lecţie a destinului. Destinul nu trebuie sfidat, iar cei care îndrăznesc mai mult în loc să creeze viaţa, în loc să dezvolte o formă de vindecare prin folosirea energiei devin victimele propriilor mijloace de expresie. Adică energiei pe care o folosesc se întoarce împotriva lor şi îi lezează.
Mulţi nu ştiu şi poate nici nu doresc să înţeleagă faptul că gândurile atunci când sunt argumentate de emoţii, iar emoţiile susţinute pe episoade care s-au consumat în ultima perioadă, generează comportamente care pot înălţa sau distruge individul într-un timp foarte scurt. Marte în Peşti încurajează spre viziunea de ansamblu, adică să vedem foarte departe, să vedem în profunzime, însă mulţi nu sunt pregătiţi să intre în contact cu un volum atât de mare de informaţii, nu sunt pregătiţi să înţeleagă mecanismul astral care-i ajută să-şi transforme episoadele nefericite în avantaj propriu. Astfel, intrând în contact cu un volum atât de mare de informaţii nu devin înţelepţi, ci săraci în înţelepciune, adică abuzați de o informație care îi agresează cu atât mai mult cu cât este mai greu de cuprins sau integrat. Se plâng de lucruri reale ori de cele ireale şi devin exponenţi ai suferinţei umane. Această formă de dramatizare pe care o simte bolnavul care este ce mai atent îngrijit este un mod de a cerşi atenţie. Ne scoate în evidenţă o formă de a cerşi atenţie, adică ni-i arată pe cei care trăiesc şi nu înţeleg nimic din ceea ce trăiesc.
Dacă Marte şi Mercur ne pun în faţa unor elemente de factură personală (gânduri, sentimente, episoade) toate acestea trăite şi rememorate într-un for intim, relaţia de sextil dintre Junon şi Capul Dragonului conferă acestor elemente personale o dimensiune socială. Ceea ce simţim poate deveni etalon pentru ceilalţi, ceea ce alegem poate fi pentru ceilalţi o idee de asociere, de afacere, o idee de a aborda tehnici de meditaţie, de vindecare, tehnici de selecţie sau o anumită procedură în a învăţa mai repede şi mai mult.
Înţelegem, abia spre seară, că despre învăţare vorbim azi, despre educaţie şi despre tot ceea ce ne şlefuieşte pentru a deveni aşa cum ne dorim cel mai mult. Mercur şi Marte în Peşti fac evidente dorinţele şi emoţiile personale care, tocmai pentru că sunt confuze sau prea sofisticate, cer sa fie formulate într-un mod clar. Prin Mercur se caută ideea cea mai cuprinzătoare, iar prin Marte acţiunea cea mai cuprinzătoare. Toate acestea aduce în zona publică şi pune pe un taler al balanţei, iar pe celălalt scopul în sine al vieţii, îi pot duce pe oameni pe cărări greşite. Unii vor înţelege că luptând împotriva semenilor înseamnă reuşită în viaţă şi a da la o parte pe cineva, a trăi cu răceală într-un mod alunecos poate constitui o dovadă a reuşitei în viaţă. Dacă aceste lucruri devin mai clare decât celelalte de factură pozitivă, atunci seara zilei de 12 februarie va fi marcată de un episod nefericit, o întâmplare, care scoate la lumină o altă lecţie de viaţă, asemănătoare celor din trecut în care nu am primit ceea ce am cerut de la viaţă, asemănătoare acelora atât din punct de vedere afectiv cât şi din punct de vedere mental, în plus aceasta completându-se cu o atitudine pe care anturajul o dezvoltă faţă de individ. Cei care sunt mai slabi de înger pot avea accese de paranoia în faţa unui anturaj care nu răspunde pozitiv la demersurile pe care le fac, însă cea mai mică doză de efort, cea mai mică ponderaţie, cea mai mică oprire din acest malaxor, din acest mecanism de autodistrugere, le va fi răsplătită.
Ultimul aspect al zilei, trigonul dintre Mercur şi Saturn, ne va vorbi despre maturitate, despre înţelepciune, despre abilitatea de a trăi şi înţelege emoţia, dar şi capacitate de memorare. Mulţi neglijează faptul că memoria are o componentă afectivă evidentă. Până şi memoria mecanică are la baza sa o serie întreagă de mecanisme care îşi extrag energia din afectivitate. O persoană cu tulburări afective care nu se poate stabiliza pe o emoţie sau care generează un proces de autodistrugere a emoţiilor traversează, în mod implicit, şi tulburări de memorie. Memoria, pentru unii, înseamnă durere, pentru alţii automotivație, iar pentru alţii poate să însemne expresia maximă a devenirii lor. Fie că ducem cu noi episoade plăcute, cele care ne rănesc stima de sine, fie că ducem cu noi pe cele neplăcute, pentru că nu am învăţat ceea ce trebuie, seara zilei de 12 februarie constituie un exemplu de convieţuire a amintirilor plăcute cu cele neplăcute, punându-ne în faţa unor trăiri complexe. Binele şi răul îşi dau mâna şi vor să construiască un edificiu pe care să-l numească “destin personal” sau “înţelepciune”.
Rolul lui Saturn din Scorpion în 2013 este unul deosebit de important. Asta înseamnă că acum, prin trigonul Mercur-Saturn, ceea ce ne vine prin idee sau prin această componentă afectivă, integrată memoriei, este un element de bază în a înţelege care ne este rolul şi rostul în viaţă. În toamnă, în septembrie, Saturn şi Capul Dragonului se vor întâlni într-o conjuncţie şi abia atunci vom reuşi să integrăm ceea ce acum, în această perioadă, gândim, analizăm, observăm sau căutăm.
Prin urmare, 12 februarie reprezintă o zi în care înţelegem şi căutăm să valorificăm valenţele educaţiei. Unii consideră că educaţia înseamnă acumulare de informaţii, alţii cred că a fi educat înseamnă a te descurca în ipostaze complexe, a ieşi din încurcături, în a evidenţia o anume inteligență practică însă astăzi vom observa că educaţia înseamnă mult mai mult. Vom reuşi astăzi să fuzionăm gândul cu sentimentul şi să oferim acestuia un scop constructiv. Vom fi astfel tulburaţi de impresiile pe care ni le facem faţă de mediu. Mediul în sine, aşa cum se conturează azi, nu este periculos pentru individ, ci individul percepe deformat faptul că anturajul este orientat împotriva sa. Prin Mercur în Peşti, alături de Marte aflat în tranzit prin această zodie, putem azi să traversăm episoade neobişnuite, de la refuzul comunicării, de la uciderea dorinţelor până la dezvoltarea tactului, a unei diplomaţii, a unei modulări personale atât de specială încât noi înşine să ne mirăm de ceea ce putem spune sau face. Totuşi, încercarea cea mai mare survine atunci când ne dorim să scoatem pe zona publică toate aceste elemente de factură personală. Când dorim să punem în practică ideea pe care am avut-o de dimineaţă, când dorim să împărtăşim celorlalţi ceea ce am gândiţi şi am simţit, când dorim să fim sinceri sau când cerem celor din jur sinceritate pe un anumit segment, descoperim adevărata valoare a solicitării, a trăirilor, a frământărilor interioare. Această încercare ne îndeamnă să descoperim liniştea, calmul, rostul lucrurilor, să fim prin acestea mult mai selectivi cu ceea ce dorim să afişăm celorlalţi, cu ceea ce cultivăm, cu ceea ce simţim, cu ceea ce trăim. Această formă de selecţie este foarte constructivă şi ea ne ajută să înţelegem mult mai bine existenţa personală, viaţa şi să dăm experienţelor pe care le-am parcurs până acum un rost practic. Trigonul dintre Mercur şi Saturn care înseamnă, prin implicarea acestuia în activarea triunghiului minor Saturn-Pluton-Mercur, cu Pluton focar, dinamizarea puterii creatoare. Devenim creatori prin descoperirea sentimentului care creează. Acest sentiment care creează atunci când se va uni cu gândul care zideşte, cel care ne învăluie şi ne cuprinde întreaga sferă personală în prima parte a zilei, ne aduce în preajma neapartenenței şi, prin aceasta, descoperim ceea ce este unic în dimensiunea personală, destinul propriu, ceea ce ne aparţine, fără interferenţe venite din partea celorlalte destine create şi întreţinute de semenii noştri.
Dacă educaţia pentru unii înseamnă memorie, atunci azi ne vom simţi mult mai apropiaţi de ceea ce ne îmbogăţeşte nivelul de cunoştinţe şi experienţele dezvoltând un interes sporit pentru informaţii legate de terapii, diplomaţie, relaţii dintre state, modul cum de-a lungul timpului anumite personaje sau grupări şi-au exercitat puterea de influenţă.
Astfel, recomandarea pentru această zi este aceea de a înţelege că puterea nu stă nici în informaţie, nici în sentiment, nici în abilitatea de aextrage din trecut ceea ce considerăm acum că ne este util, ci a le folosi pe toate acestea cu măsură.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 13 februarie


Trecerea Lunii în Berbec înseamnă şi modificarea registrului comportamental. Se trece de la invocarea argumentelor pentru acţiune, la acţiunea în sine fără a mai fi nevoie de justificare, de judecată, de vreun instrument care să ne motiveze, să ne determine să acţionăm într-o anumită direcţie. Luna va intra în Berbec înainte de răsăritul Soarelui şi cea mai mare parte din zi va acţiona în această manieră, aducând o părere bună despre sine, exprimarea într-un mod necontrolat, nevoia de independenţă, toate acestea exprimate printr-o anume fermitate care poate deveni, în cazul celor care nu obişnuiesc să-şi stăpânească impulsurile, o modalitate de a teroriza sau de a se impune cu forţa în fața anturajului.
Ipostaza aceasta pe care o atinge Luna înseamnă şi atingerea unei etape finale pe care a început-o cu o săptămână în urmă, la conjuncţia cu Pluton. Astăzi se finalizează un demers legat de societate, considerând că a venit momentul să ne spunem doleanţele într-un anumit mod, să ne comportăm altfel sau să îndrăznim cu gândul ori cu fapta într-o zonă socială nouă. Dacă până acum a face trimitere la trecut, la ceea ce s-a-ntâmplat, a avut şi o notă dramatică astăzi aceasta dispare ca greutate sufletească, ea se va menţine doar ca potenţial comportamental. Unii vor considera că sunt predestinaţi pentru a fi învingători şi îşi extrag această informaţie din tot ceea ce-şi amintesc. În felul acesta, reuşesc foarte uşor să denatureze adevărul, să prezinte faptele altfel decât s-au întâmplat şi să se pună pe sine într-o poziţie nemeritată. Evident, lipsa educaţiei este elementul care va transpare din acţiunea acestora şi îi va motiva să greşească din nou. Este de la sine înţeles că toate acestea amplifică eficiența, pentru că agresivitatea conferă rezultate bune pe termen scurt, însă slăbeşte mult structura mentală şi o îndreaptă spre nelinişte, către labilitate, către fals, rupându-l pe individ de realitate şi menţinându-l într-o zonă a regretului că nu dispune de şi mai multă putere pentru a acţiona în direcţia preferată. Oricât de greu şi complicat ne-ar fi, astăzi spunem tot ceea ce ne vine la gură, tot ceea ce gândim, tot ceea ce considerăm util pentru ceea ce este în jur. Asta înseamnă că sextilul Lunii cu Jupiter ne va oferi, pe fondul conjuncţiei Luna-Uranus şi careul Pluton, între orele 15,00 – 23,30, un imbold spre a înţelege mai bine acest episod. Această finalitate poate apărea sub forma unei înţelegeri sau sub forma unui nou traseu pe care-l alegem azi. Totuşi, împlinirea sextilului Luna-Jupiter ne va pune şi în dificultate pentru că o parte dintre demersuri parcă nu se mai termină, că intră într-un proces continuu ca într-un perpetuum mobile, în timp ce altele cer finalitate imediată. Trecând prin Berbec, Luna ne încurajează să ne grăbim în tot ceea ce facem şi astfel să greşim din prea mare viteză fără să înţelegem că de fapt nu graba constituie elementul pe care trebuie să-l îmbrăţişăm, ci mărirea vitezei de lucru.
Nu doar datorită conjuncţiei cu Uranus, ci şi pentru că trece prin careul cu Pluton, Luna din Berbec ne aduce azi probleme de factură neurologică, tensiune, un neastâmpăr, stare de nervi, ce poate ajunge foarte uşor la criză şi care pare să aibă ca finalitate o defecţiune sau o stricăciune. Cei mai mulţi vor fi convinşi că ceea ce li se întâmplă vine dintr-o injustiţie şi vor căuta să-şi facă dreptate, iar acest sextil Luna-Jupiter chiar asta înseamnă: nevoia de dreptate prin cuvânt, prin exprimare directă, prin diplomaţie, prin identificarea căii de mijloc. Din nefericire, ipostaza în care se află acum spiritul dreptăţii (Jupiter), lezat puternic de Luna neagră aflată pe acelaşi semn cu acesta, ne va face să vedem dreptatea cu alţi ochi, să o îmbrăcăm în haine nepotrivite, să ne facem dreptate în mod necuviincios, să vedem mai importantă propria dreptate decât adevărul obiectiv. Este lesne de înţeles că toate duc spre o sincopă, duc spre distorsiuni în modul cum dorim să ne facem înţeleşi sau în demersurile prin care urmărim să înţelegem societatea ori să o ajutăm pe aceasta să ne înţeleagă. Aceasta exprimare, în loc să ne pună în valoare, ne va compromite şi mai mult. Tocmai de aceea spiritul dreptăţii azi va fi lezat, mulţi considerând că societatea este împotriva lor, pentru că ei nu vor decât adevărul şi nu-l primesc, ei nu vor să schimbe nimic prin acesta, ci doar să fie recunoscuţi şi, un lucru atât de simplu cum pare (recunoaşterea adevărului) nu va interesa pe nimeni, ci dimpotrivă mulţi par să se alieze împotriva recunoaşterii adevărului.
Prin urmare, 13 februarie devine o zi de tensiune. Pentru că Luna îşi schimbă semnul şi nu oricum, ajunge în Berbec unde este prea dinamică, are prea multă putere, prea multă încredere în sine, chiar şi atunci când nu trebuie, în situaţia în care unghiurile dintre planetele cu mişcare lentă par să intre în separaţie, deci nu ne mobilizează cu urgentări, întreaga zi pune o greutate prea mare pe decizia individuală. Aceasta ia înfăţişarea lucrului bine făcut, a priceperii, a abilităţilor, a eficienţei într-o situaţie în care să fie suficient rezultatul celorlalţi, să nu mai fie nevoie să demonstrăm în mod individual că ştim să facem un anumit lucru sau că-l înţelegem.
Impulsurile strică şi deşi par ca nişte copii răzgâiaţi care se joacă peste tot, la televizor, la priză, joacă fotbal în casă, iar afară stau în contemplaţie, întregul ansamblu al zilei ne duce spre gândire. Gândirea este cea care ne selectează evenimentele şi ni le pune în ordinea priorităţilor, ea ne indică urgențele și tot ea ne spune ce este corect şi ce nu din ceea ce am făcut. Tot gândirea este cea care invocă nevoia de dreptate, echilibru, tot ea este cea care apreciază ca fiind oportun momentul în care adevărul trebuie să triumfe. Aici în această lume, adevărul nu triumfă de fiecare dată şi nici nu trebuie să ne aşteptăm la astfel de victorii pentru că dacă se va pune problema invocării adevărului astăzi această manieră de a reduce suferinţa prin îmbrăţişarea sa va reprezenta şi mijlocul prin care vom scăpa de o suferinţă, dar vom da de alta. Fiecare om are propriul său mod de a îmbrăţişa adevărul, are propriul său ritm de lucru şi atunci când oamenii par să accepte un adevăr şi nu să lupte împotriva lui, ei de fapt sunt creatorii acestui adevăr, creatorii demersului care se finalizează cu evidenţierea unui adevăr.
Oamenii învaţă greu, unii chiar foarte greu, iar alţii nu învaţă anumite lucruri într-o viaţă întreagă. Tocmai de aceea a trăi cu naivitatea că existenţa adevărului presupune şi recunoaşterea lui înseamnă a cere de unul singur probleme, a intra de unul singur în conflict cu toată lumea şi ştim care va fi rezultatul. Atunci când se unesc oamenii dovedesc o putere foarte mare, surprinzător de mare cu cât adevărul împotriva căruia luptă este mai caustic şi promite că îi schimba într-un timp foarte scurt.
Lună în Berbec raportându-se la Soarele de pe final de Vărsător va dori azi să spună adevăruri dureroase, va dori să le răscolească şi va trăi cu naivitatea că întotdeauna adevărul învinge. Da, adevărul învinge întotdeauna însă nu aici, în această lume, nu acolo unde este descoperit. Există în această lume sau în celelalte, diferite modalităţi de plată sau de a recunoaşte un adevăr. Cel care iubeşte adevărul va trebui să se mulţumească cu faptul că prin îndreptarea sa faţă de adevăr dovedeşte faptul că este un spirit puternic şi va trebui să-i fie suficient. A căuta adevărul în această lume înseamnă şi a accepta că drumul spre el este plin de spini.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu uita şi de a reveni asupra acestei idei de-a lungul întregii zile ca adevărul maturizează şi, de asemenea, calea spre adevăr maturizează, la fel şi tot ceea ce face trimitere spre acesta şi că niciodată procesul de maturizare nu reprezintă o joacă, nu este simplu sau delicat. El implică efort, durere, traversarea unor ipostaze numite generic “suferinţă”, dar rezultatul întotdeauna înnobilează.
http://coser.ro/
 
Joi, 14 februarie


Lucrurile astăzi, prin cele trei aspecte pe care le împlineşte Luna, se mai îmblânzesc, deşi se mai păstrează nota dură a zilei anterioare, cea care ne îndreaptă spre acţiuni în forţă, rapide. Faptul că Luna împlineşte un sextil cu Venus din Vărsător şi altul cu Lilith din Gemeni ne aduce pe cer o configuraţie numită Triunghi minor, cu Luna în poziţie de planetă focar. Această construcţie astrală încurajează spre exprimarea abilităţilor personale, într-un mod diplomat, delicat, flexibil, în armonie cu anturajul şi într-o stare de mulţumire cu propria persoană. Totuşi, astăzi, pe lângă cele două aspecte benefice pe care le împlineşte Luna, ea mai atinge şi careul cu Junon din Capricorn, iar asta înseamnă că toate aceste dorinţe personale şi toate aceste mijloace de exprimare pozitive găsesc în jur ecouri mai puţin plăcute sau ne pun în situaţia de a afişa aceste lucruri bune faţă de oameni care nu au habar de ele, pe care nu le înţeleg, pe care nu vor să le înţeleagă sau să le aprecieze, fie şi numai foarte puţin.
Putem să vorbim aici despre bruscarea sentimentelor, dar şi în egală măsură despre o anume trezire la realitate, despre o anume confruntare cu realităţile pe care ni le prezintă societatea şi care nu sunt deloc simple. Evident, Junon în Capricorn înseamnă restricţie, relaţii reduse la datele stabilite iniţial sau chiar despărţiri ale unor persoane care nu mai fac faţă situaţiei prezente, care nu mai pot înţelege anumite raporturi sociale trec prin schimbări şi chiar dacă le înţeleg nici nu vor să accepte că munca trebuie abordată în toate structurile personale, nu doar prin desfăşurarea unei activităţi de factură profesională.
Ziua de 14 februarie ne vorbeşte, aşadar, despre puterea de convingere, despre munca pe care o prestăm în raport cu această dimensiune a vieţii. Asta înseamnă că mulţi vor refuza din start ideea de blândeţe şi de tact, de diplomaţie şi se vor impune în faţa celorlalţi pe ideea numai ei au dreptate, doar ei sunt cei care deţin adevărul sau dacă nu-l deţin, adevărul pe care-l caută este cea mai importantă prioritate şi toată lumea trebuie să se conformeze. Este o naivitate să ne desfăşurăm în faţa celorlalţi în modul acesta şi, astăzi, această naivitate poate fi răsplătită cu o răceală din partea anturajului, o agresivitate verbală, o marginalizare sau printr-o anume formă de răspuns verbal, în disonanţă cu aşteptările.
Dacă în urmă cu câteva zile, la începutul acestei săptămâni, ideea de educaţie lua o înfăţişarea extrem de severă, astăzi educaţia ni se înfăţişează cu chipul răspunsului care ne vine din societate, cu chipul ecoului pe care îl primim la acţiunile pe care le-am făcut în urmă cu două zile. Primim, astfel, răspuns referitor la viziunea de ansamblu pe care am căutat-o şi este posibil ca ecoul venit din depărtări, de la mari distanţe sau din medii sociale total diferite faţă de cele în care ne deplasăm, să constituie răspunsul pe care-l căutăm atât din punct de vedere mental, ca idee, cât şi din punct de vedere afectiv.
Astăzi, prin muncă, se pot doborî bariere. Se poate găsi o persoană cu care să se împletească un sentiment delicat, firav acum şi care, în timp, să devină o adevărată bază în cultivarea unor noţiuni extrem de delicate. Prin această atitudine astăzi ne menţinem în zona războiului, a confruntărilor cu sine, a nemulţumirilor pe care le tot exteriorizăm în această săptămână.
O altă problemă a acestei zile este cea legată de hrană. Unii nu consideră că trebuie să acorde suficientă importanţă acestui capitol, că au un stomac rezistent, că nu au probleme de factură digestivă ori că sunt suficient de rezistenţi în această zonă pentru a li se întâmpla ceva. Luna din Berbec poate aduce azi crize nervoase, nervi la stomac, intoleranță faţă de anumite alimente sau o greşeală făcută în acest sector prin depăşirea cantităţii admise. Există riscul ingerării unor substanţe care în cantitate mică nu produc daune, însă prin sporirea cantităţii ele provoacă reacţii negative în lanţ. De asemenea, hrănirea ia astăzi şi alte înfăţişări – hrănirea cu sentimente, cu gânduri, hrănirea spirituală, lucrul cu energia, fie prin abordarea unor tehnici învăţate anterior, fie prin îndreptarea atenţiei spre aceste zone. Curiozitatea este iarăşi o trăsătură care ne motivează hrănirea subtilă, hrănirea cu energie şi, la fel ca şi prin hrănirea fizică, orice depăşire a cantităţii obişnuite spre abuz poate însemna atingerea unei zone negative, suprasolicitarea structurilor care se ocupă cu asimilarea.
Sunt avertizaţi astfel cei care sunt receptivi din fire, care sunt uşor de influenţat şi care şi-au cultivat această latură a sensibilităţii subtile, prin neîncredere în sine, neîncredere în ideile proprii, neîncredere în stabilitatea lor afectivă pentru că, a dezvolta o asemenea sensibilitate şi a trăi într-un mediu viciat, înseamnă şi asimilarea unei hrane vicioase, a unei hrane negative care va avea şi, în general, dar în special azi, consecinţe negative asupra structurilor afectivă şi mentală.
Prin urmare, 14 februarie ne aduce în faţa unor decizii importante. Sunt decizii care ne vizează stabilitatea personală, modul cum ne îndreptăm spre anturaj, cum îl analizăm, ce dorim să primim de la acesta şi cât de mult. Unii nu se pot opri din a se manifesta într-un anumit fel şi asta înseamnă lipsa de educaţie, dar şi ocuparea unei poziţii ingrate în mediul social în care trăiesc. A ocupa o poziţie mai puţin fericită înseamnă a traversa o serie întreagă de ipostaze în care anturajul să îndrepte spre aceştia critici dureroase, respingeri, în care aceştia să fie minţiţi, marginalizaţi, să sufere şi să nu ştie concret de ce se întâmpla acest lucru. Evident, nu li se ascunde adevărul, doar că ei doresc să se uite în altă parte, refuză să vadă adevărul în faţă, nu sunt conştienţi de binefacerile acestuia şi doresc în continuare să-l primească aşa cum îl cer. Asta înseamnă rigiditate, înseamnă să se pună de-a curmezişul în faţa unui anturaj instabil şi ca urmare consecinţele sunt foarte şuro de dedus.
Tot aceste proces social complicat cere multă energie şi această energie trebuire asimilată din hrană. Astfel, hrănirea devine elementul principal al acestei zile, fie că va fi abordată printr-o deviaţie de la regulile alimentare obişnuite, prin mărirea cantităţilor ori prin ingerarea unor substanţe care nu fac bine, fie prin accesul la informaţii care incită prin cantitate. Trebuie să fim atenţi astăzi cu volumul informaţiilor, cu intensitatea emoţiilor pentru că, dacă sunt negative, pot genera efecte neplăcute pe corpul fizic sau ne pot duce într-o zonă socială pe care să nu o putem întreţine pe viitor.
Pentru că expresia acestei zile nu trebuie luată ca etalon, recomandarea, ca în multe zile din ultima perioadă, este aceea de a ne apropia de măsură. Măsura trebuie urmărită azi cu mare atenţie, cu mult interes şi ea trebuie folosită atât în sfera ideilor, cât şi, în mod concret, în privinţa obiectelor pe care le folosim sau alimentelor pe care le preferăm.
http://coser.ro/
 
Vineri, 15 februarie


Ziua de azi, 15 februarie, va semăna oarecum cu cea de ieri, însă nu în totalitate, nu pe toată distanţa ei, ci doar în prima parte, cât Luna va sta în Berbec. La prânz Luna trece în Taur şi va avea de împlinit un sextil cu Neptun, iar spre seară Marte şi Pluton vor împlini sextilul lor pe care-l formează de câteva zile. În prima parte a zilei, luminariile împlinesc şi ele un sextil chiar de dimineaţă, înainte de răsăritul Soarelui, şi asta ne aduce bună dispoziţie, deschidere, flexibilitate, viteză în gândire şi reacţii, deci un anume tonus, unul pozitiv, menit să anunţe faptul că ziua de 15 februarie va fi o zi activă, pozitivă, benefică.
Deşi va fi greu de crezut, în prima parte a zilei, până când Luna va trece în Taur, vom avea tendinţa de a ne risipi în detalii care nu par detalii, ci care par informaţii diverse, informaţii atinse de o explozie nemaiîntâlnită, dar la o analiză succintă, simplă şi practică, observăm că fac parte din acelaşi întreg şi că aşa şi trebuie văzute. Detaliile din prima parte a zilei sunt obositoare. Ele mai mult consuma decât dăruiesc şi dacă nu sunt ţinute sub control sunt dezvoltate în defavoarea aspectului afectiv. Mintea lucrează foarte repede, foarte dur şi ceea ce spunem ar putea să rănească uşor, fără a avea o intenţie clară în acest sens, ar putea să rănească fie şi numai din naivitate ori din dorinţa de a prezenta un adevăr care nu este însă uşor de asimilat de anturaj. Pentru că Luna va fi, în prima parte a zilei, în Perioada fără Direcţie şi, apoi, primul aspect pe care-l împlineşte va fi sextilul cu Neptun, vom avea impresia că urmează să se întâmple ceva. Cei care sunt sensibili, intuitivi sau care poţi percepe, simţi energia subtilă în diferite moduri vor avea şi un suport concret pentru a-şi argumenta această emoţie şi anume anticiparea manierei în care ne vom petrece finalul săptămânii, adică zilele de sâmbătă şi duminică.
Cei care sunt mai puţin sensibili sau care nu acorda acestui sector o importanţă mai mare, motivând că nu sunt interesaţi ori că nu pot, nu au abilitatea necesară de a anticipa evenimente, vor considera că îşi fac planuri, că a sosit momentul să se ocupe şi de această latură a vieţii lor, să ia legătura cu oameni pe care nu i-au întâlnit de mult timp ori să încerce să-şi ordoneze raporturile cu cei pe care-i are în preajmă. În felul acesta, Luna, trecând în Taur, îi duce pe oameni mai aproape de valorile familiei, de patrimoniul acesteia, de ceea ce hrăneşte familia, de ceea ce-i conferă statut, recunoaştere. În familie, azi, nu trebuie să includem neapărat rudele de sânge, ci putem să o privim într-un mod mai flexibil şi extins şi anume să asimilăm acestui concept tot ceea ce ne leagă de existenţa în sine: o carte, un film, un peisaj, o idee, poate chiar o fiinţă care a trăit cu mult timp înainte şi care a lăsat o urma importantă a trecerii sale. Toate acestea fac parte astăzi din conceptul de familie. Toate acestea ne ajută astăzi să vedem că facem parte dintr-o familie extinsă: familia cosmică.
Şi cum este şi de aşteptat într-o familie numeroasă, putem să găsim personaje cu care să dezvoltăm şi relaţii mai puţin plăcute şi, în spaţiul zilei de azi, acestea să nu reprezinte fiinţe în carne şi oase, ci chiar concepte, direcţii, demersuri sociale ori chiar anumite transformări care apar în societate acum, pe care să le privim cu implicare şi pe care să dorim să le respingem din dorinţa de a ne trăi viaţa în confort. Luna în Taur înseamnă, în primul rând, nevoia de confort, de bine, de desfăşurare pe un teren lipsit de pericole, liniştit, nevoia de solitudine şi, mai ales, nevoia de a dezvolta un anume tabiet ca bază, ca garanţie a liniştii.
Pe fondul acesta, sextilul dintre Marte şi Pluton înseamnă depăşirea unei bariere, nu aşa cum s-a-ntâmplat în zilele anterioare, când Luna a trecut prin Berbec, ci de această dată depăşirea unor bariere majore. Acum suntem motivaţi să ne schimbăm statutul, motivaţia, locaţia, să ne mutăm pe o altă bază materială ori afectivă, să cerem de la viaţa mai mult şi să promitem la fel de mult, însă toate acestea făcute într-un mod delicat şi diplomat, într-un mod flexibil, în aşa fel încât să reuşim să punem în ordine, atât informaţiile de care dispunem acum, materialul, structura de bază, cât şi etapele care vor veni, până la posibilul final.
Dintre toate cuplurile planetare, cel format de Marte şi Pluton este şi cel mai periculos. Dacă aduce un succes, el îl aduce prin luptă. Dacă aduce linişte, aceasta va fi obţinută prin înfrângerea cuiva. Zgomotul este suprimat prin forţă, prin agresivitate, printr-o dominare vizibilă şi acest lucru face, în special astăzi, dar şi în această săptămână, ca lucrurile spre care ne îndreptăm să ne solicite foarte mult. Nu este cazul să privim scena socială cu naivitate, acest sextil dintre Marte şi Pluton ne afectează pe toţi şi mai ales ne incită ambiţiile. Ştim cu toţii că aceste ambiţii pot deveni cu atât mai periculoase cu cât persoana care le dezvolta are mai multă putere de a decide. A pune în practică o ambiţie de a domina are altă conotaţie pentru un lider politic, pentru o persoană cu funcţie de conducere, decât în cazul unui om simplu pentru care singurele decizii sunt acelea referitoare la ce anume să-şi cumpere din magazin.
Energia ambiţiei va fi însă egală pentru toţi şi fiecare va simţi, prin aceasta, că-şi depăşeşte o limită. Limitele sunt trasate diferit în funcţie de statutul pe care-l avem, nivelul de cultură, în funcţie de puterea fizică ori de starea de sănătate. Independent de calitatea acestora, fiecare va zimţi azi un impuls în a-şi depăşi în mod constructiv o barieră de care, până acum, nu îndrăznea să se atingă. Evident, toate acestea se fac cu multă sensibilitate, prin plăcerea de a acţiona, de a relaționa cu anturajul, de a primi şi dărui informaţie, de a participa în mod benefic la ridicarea unui edificiu. Pentru mulţi acest edificiu ar putea să însemne înfiinţarea unei noi firme, deschiderea unei noi afaceri, redactarea unui document revendicativ, adjudecarea unei funcţii de conducere sau recunoaşterea unor merite la nivel de grup, la nivel social. În acelaşi timp, relaţia lui Marte cu Pluton poate însemna şi succesul celor care explorează solul şi subsolul prin sporirea averii personale, prin sporirea patrimoniului personal ca şi cum găsesc o piatră valoroasă acolo unde se aşteptau mai puţin. Toate acestea înseamnă azi progres, ridicare din zona în care am acţionat în ultima vreme şi îndreptarea spre o finalitate pe care o vedem pozitivă. Nu se ştie dacă această finalitate va fi atinsă sau nu, dar în mod sigur ea ne va ambiţiona şi mai mult în a îmbrăţişa fiecare etapă care ne iese în cale, până ajungem acolo.
Prin urmare, 15 februarie este o zi care ne îndeamnă să ne descoperim curajul de a acţiona, să identificăm ceea ce ne place cel mai mult, ceea ce ne lipseşte şi să căutăm în jur elementul cu ajutorul căruia să ne completăm patrimoniul personal. Modul în care suntem îndemnaţi să acţionăm azi ne va diferenţia pe unii de alţii. Pentru unii a se lăsa în voia unei frământări înseamnă o depăşire a ritmului lent sau foarte lent în care acţionau. Alţii văd în această impulsionare spre acţiune necesitatea de a dărma casa şi de a construi alta în loc, de a săpa o nouă fântână sau de a porni într-o călătorie cu final neaşteptat. Toate acestea înseamnă consum, înseamnă accesul la o zonă necunoscută, dar şi apropierea de un potenţial succes, acela pe care dintotdeauna ni l-am dorit dar pe care nu am avut ocazia să-l vedem atât de aproape.
Demersurile acestei zile vor avea şi o notă revendicativă puternică, însă pentru individ va fi mai puţin vizibil. Această notă revendicativă se adresează în mod special grupurilor, ele sunt cele pentru care solicitarea constituie elementul de creştere şi îmbogăţire. În sfera individuală el va impresiona anturajul prin gravitate, prin limpezime, prin caracterul lui periculos sau prin forţa cu care îl îndeamnă pe individ spre viziune de ansamblu, spre mari depărtări ori spre a-şi depăşi cu o luciditate rece condiţia pe care o vedea până cum drept esenţială pentru integritatea sa. Acum depăşim o limită şi păşim în necunoscut fără să ştim dacă prin asta vom reuşi să atingem finalitatea. Finalitatea, aşa acum o vedem azi, este foarte bună, corectă, benefică, încărcată de un optimism aparte, însă nu se ştie dacă până la final imaginea ei nu va fi alterată de etapele următoare.
Cu toate că tranzitul Lunii împarte această zi în două vibraţii diferite, finalul zodiei Berbec şi începutul zodiei Taur, întreaga zi se prezintă ca un tot unitar. Ceea ce ne îndeamnă de dimineaţă poate fi finalizat până seara, tonusul şi optimismul, revigorarea pe care le resimţim de dimineaţă se pot păstra până spre seară în aşa fel încât întreaga zi să fie una benefică şi eficientă în toate tipurile de acţiuni în care ne implicăm.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a privi această formă de dinamism cu toată deschiderea de care suntem în stare. Nu contează dacă peste timp finalitatea stabilită azi nu va mai fi la fel. Contează însă să pornim la drum cu toată deschiderea şi tot optimismul care invadează acum. Toate acestea sunt energii benefice care ne impregnează structurile pe care le folosim azi şi ne face să ne simţim altfel, să simţim viaţa altfel şi, prin urmare, să trăim totul diferit de modul cum am trăit până acum. Asta înseamnă autodepăşire, evadarea din închisoarea pe care ne-o protejăm cu atât de multă insistenţă – cea pe care ne-o conferă suferinţa şi, mai ales, convingerea că suferim degeaba.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 16 februarie


Ziua de 16 februarie vine spre noi cu îndemnul de a fi mai buni, cu motivaţii spre a îmbrăţişa bunătatea şi seninătatea, liniştea, echilibrul, dar, prin instrumentele pe care le va vehicula, ne va induce în eroare păcălindu-ne că a da curs unor sarcini complicate, grele, ne-ar putea oferi, prin finalizarea acestora, liniştea pe care ne-o dorim. În realitate, trigonul pe care Venus din Vărsător îl împlineşte cu Lilith din Gemeni ne duce în ipostaza în care să experimentăm transferul de putere, delegarea responsabilităţii, dar nu pentru a promova pe cineva, ci pentru a-l pune la muncă, pentru a-i transfera o greutate, pentru a-i oferi o sarcină pe care să o realizeze şi, la final, să nu beneficieze de rezultatele muncii sale.
Putem să amintim aici de încredere, de modul cum oamenii îşi acordă credibilitate unii altora, dar şi despre uşurinţa cu care se lasă tentaţi de tot ceea ce este legat de putere. Puterea, în aspectul ei de influenţă, este un drog pentru fiinţa umană şi, de asemenea, o mare încercare pentru un căutător al adevărului. Cel care îmbrăţişează adevărul azi va şti că el trebuie să muncească şi să ofere celorlalţi beneficiile pe care le primeşte, nu să inverseze acest demers, nu să-i pună pe ceilalţi la muncă şi el să beneficieze de rezultate. Va fi însă greu să atingem această înţelepciune, va fi greu să acţionăm concret în această direcţie şi este important să ştim că nefăcând aşa corpul cedează pentru că atinge un punct al dizarmoniei pe care nu-l poate gestiona. Aici sunt lezate structurile esențiale, procesele fiziologice de bază, buna funcţionare a tiroidei, cea care patronează o parte dintre procesele bazale, dar şi nevoile curente de mişcare, hrana, nevoia de a realiza cu cei din jur un schimb afectiv sau material pentru stabilizarea în cadrul zonei de confort. Dacă Venus şi Lilith prin trigonul lor ne aduc în fața inversiunii şi ne conving să o vedem că pe un lucru bun şi constructiv, trigonul dintre Marte şi Saturn înseamnă autoflagelare, descoperirea bucuriei în suferinţă, în efort, descoperirea liniştii în agitaţia cea mai mare, deci identificare resurselor majore pe care le deţine fiinţa umană şi pe care nu le-a putut descoperi până acum. Este o mare încercare ziua de 16 februarie pentru că aceste două trigoane au înfăţişarea aspectelor benefice, însă ele solicită mult mai mult şi ne apasă cu decizii pe care nu suntem obişnuiţi să le luăm, iar dacă le adoptăm nu vom şti cum să le menţinem.
Ceea ce vine spre noi astăzi, prin multitudinea aspectelor pe care le împlinesc planetele, desenează pe cer o configuraţie numită Vaporul ce are la baza sextilul cuplului Marte-Pluton. Asta înseamnă că multe dintre acţiunile acestei zile au la bază un curaj nebun de a schimba realitatea lucrurilor. Dacă la nivelul vieţii personale acest lucru are o componentă benefică, orice schimbare se face în speranţa de mai bine şi pe baza aglomerării de planete din Peşti, acest îndemn de a ne depăşi condiţia este susţinut de resurse puternice de factură afectivă, dar şi mentală, în sfera socială depăşirea zonei de confort înseamnă atingerea riscului. Intrăm într-o perioadă de risc social, o perioadă în care curajul unui lider nu va fi susţinut de curajul grupului, ceea ce va genera animozităţi în structurile puterii, confuzie între decizie şi neîmplinirea demersurilor pe care aceasta le implică, consumuri suplimentare şi se poate ajunge relativ uşor la subminarea autorităţii, şantaj, pierderea credibilităţii într-un anumit segment social. Deşi Luna februarie nu excelează la capitolul acţiuni şi mai curând la capitolul decizii, ceea ce se prefigurează azi ne duce în zona în care hotarârile să fie extrem de proaste. Având ca motivaţie lipsurile de factură materială, obsesia puterii, cea dată de opoziţia dintre Lună şi Saturn, ceea ce se strică acum se poate repara abia în luna septembrie, ceea ce se dovedeşte a fi negativ ar putea să treacă prin reparaţie capitală, să fie din nou pus în funcţiune, din nou eficient, abia în septembrie, când Saturn şi Capul Dragonului se întâlnesc într-o conjuncţie. Acum lucrurile par manifestate haotic, îndreptate împotriva individului, cel care chiar dacă se afla într-o structură probează prin modul cum gândeşte şi cum se exprimă că este împotriva grupului. Nu trebuie să uităm că ziua este dominată de inversiune şi azi oricât de clar ni se va părea totul, judecata va fi răsturnată. Vom judeca lucrurile după rezultatul pe care-l aşteptăm fără să ne gândim nici măcar o secundă dacă vom fi în stare să atingem finalitatea. Baza acestor demersuri, cea care se susţine pe curaj va face trimitere la anumite evenimente care s-au consumat în 2012 şi care la rândul lor şi-au extras puterea din episoade sporadic răspândite, timp de patru ani, din 2008 până în 2012, şi care vizau consolidarea structurilor administrative, întărirea instituţiei familiei, gestionarea resurselor şi prin intermediul acestora, reconfigurarea zonelor influente, a centrelor de putere.
Tocmai pentru că energia este răsturnată, cei care vor fi conştienţi de perspectiva deficitară a evenimentelor, vor fi cei mai afectaţi, vor fi cei care îşi vor amplifica prin luciditate, starea proastă, tensiunea, teama, nesiguranţa. Aceştia vor fi oamenii cei mai stresaţi azi, cei mai îngrijoraţi, oricât de mult ar striga, oricât de clar ar formula, nu vor fi ascultaţi, nu vor fi băgaţi în seamă. Asta înseamnă în primul rând predispoziţie astrală, asta înseamnă să trăim într-un mediu pe care nu am reuşit să-l controlăm pentru că nu-l înţelegem. Cei care înţeleg că, de fapt, energiile sunt de fapt răsturnate vor reuşi să citească invers, în oglindă, evenimentele şi să se îngrijoreze mai puţin de perspectiva negativă a acestora şi să ne ferească mai mult de cei care se bucură mult că decid şi care nu ştiu că o fac împotriva celorlalţi, adică de cei care se bucura că au primit cadou un cuţit, dar, neştiind să-l folosească, îl aruncă peste tot prin casă.
Prin urmare, 16 februarie este o zi apăsătoare pentru cel care gândeşte, pentru omul lucid, pentru cetăţeanul de bun simț, însă deosebit de benefică şi constructivă pentru cei responsabili. Aceştia vor avea impresia că în sfârşit le-a răsărit Soarele în curtea lor, sunt avantajaţi, favorizaţi, promovaţi, puşi acolo unde şi-au dorit dintotdeauna să fie, primesc bani, funcţii, se investeşte în mesajul lor şi, pe baza acestor întâmplări, vor avea impresia că viitorul aşa le va fi. Nu, viitorul, ca bază a aceea ce se prefigurează azi, nu poate fi aşa pentru că ar trebui să fie alimentată de inversiune, adică acela care nu merită, primeşte şi finalitatea acţiunilor nu poate fi decât asemenea episodului istoric în care Turnul Babel s-a dărmat. Turnul Babel nu se va dărma azi, ci în viitor, însă cei iresponsabili nu vor şti acest lucru şi nici nu-i va interesa. Ei vor lupta cu toate mijloacele ce le au la îndemână pentru combaterea stării de disconfort. Ei luptă împotriva nesiguranţei personale cu instrumentele sociale. Asta înseamnă că deciziile unui lider vor fi extrem de subiective şi adoptate pentru întărirea confortului personal. Cei care sunt responsabil şi lucizi, chiar dacă se bucură de realitatea perspectivei evenimentelor aşa cum văd şi percep ei, vor avea o zi proastă, încărcată de nesiguranţă, de teamă şi, mai ales, o zi în care vor fi îndemnaţi să facă ce nu pot, ceea ce contravine propriilor moralităţi, ceea ce nu şi-au dorit şi nu le-a plăcut niciodată să facă.
Ziua are însă la bază o anume necesitate, aceea de a explora resursele. Dacă la nivelul vieţii personale a explora resursele personale înseamnă a descoperi ceea ce este de maximă urgenţă pentru familie, prieteni, cunoscuţi, la nivel social toate acestea devin expresii răsturnate, adică nevoia personală să fie alimentată şi întreţinută de aportul grupului. Asta înseamnă inventarea unor noi taxe, colectarea acestora într-un mod agresiv sau realizarea unei afaceri în care să fie implicate structurile statului, dar statul să nu beneficieze de câştig. Acestea duc spre fraudă, inversiune, greşeli de factură administrativă, spre ilegalităţi.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a privi tot ceea ce se manifestă în jur cu responsabilitate, chiar dacă aceasta doare mai tare. Astăzi mergem pe jar, asemenea fachirului, însă fără a dispune de antrenamentul necesar. Ceea ce vedem ne doare, ceea ce înţelegem ne răneşte, iar ceea ce facem ne compromite. Cu cât înţelegem mai mult şi vedem mai multe, cu atât perspectiva evenimentelor este mai neplăcută. Realitatea însă, chiar şi în această viziune, este răsturnată. Azi trebuie doar să percepem realitatea, nu doar să o analizăm în perspectivă, trebuie să acceptăm provocările destinului, să le privim cu maturitate, să ni le însuşim şi să lăsăm viitorul pe seama viitorului. Nu putem şti dacă ceea ce facem azi ne va compromite în viitor. Poate ne va compromite doar azi, dar viitorul ar putea să se prezinte altfel, fiind, aşadar, alterat de etapele ulterioare. Cel care este lucid şi matur, care vede acest lucru şi care îşi impune autocontrolul peste toate celelalte impulsuri va fi cel mai avantajat pe viitor, pentru că va învăţa să trăiască prin modelare. Ceilalţi care îşi satisfac toate mofturile vor învăţa şi ei ceva – să trăiască în îndestulare uitând că în lumea aceasta cei bogaţi sunt puţini.
http://coser.ro/
 
Duminică, 17 februarie


Ultima zi a săptămânii ne aduce Luna în preajma Coazii Dragonului, atingând aceasta conjuncţie chiar de dimineaţă, înaintea răsăritului Soarelui, dar şi ipostaza de careu cu Soarele (Primul Pătrar) ceea ce va oferi zilei senzaţia de continuare a demersurilor anterioare. Această continuare se va face însă într-un alt registru. Mult mai liniştit, mai ponderat, cu mai multă siguranţă, în ceea ce priveşte decizia personală, dar la fel de dureros şi neplăcut în ceea ce privesc consecinţele deciziilor liderilor asupra grupurilor pe care le reprezintă.
Finalul săptămânii ne aduce o abilitate specială în a mânui condeiul, în a ne exprima, în a reuşi să desenăm un tablou social în care propria persoană să fie personajul principal. Astăzi, fiecare va reuşi să-şi exprime punctul de vedere într-un mod mult mai eficient şi mai clar bazându-se pe experienţele anterioare şi făcând în mod ostentativ un apel la cunoştinţele trecutului, la episoade trecute, la ceea ce s-a dovedit util şi constructiv de la începutul anului 2013 până acum.
O parte dintre reziduurile zilei anterioare vor fi arse acum, adică anumite lucruri vor fi clarificate, adică atitudinile unor personaje slabe cu un caracter impropriu vor fi corectate, vor fi atenţionate şi asta doar pentru a îmbunătăţi câtuşi de puţin imaginea socială. Se va lucra azi mult la imagine şi tot ceea ce se construieşte, tot ceea ce se comunică, tot ceea ce vine din condei, tot ceea ce se ajustează se face pentru a spori această imagine şi a întări statutul social al individului în grupul în care a ales să se integreze. Cei care ieri au dat dovadă de maturitate vor fi mai puţin rezervaţi în faţa acestor demersuri şi vor şti că şi acestea, asemenea celor de ieri, sunt sortite eşecului, consumă mai mult decât produc şi mai ales au talentul de a compromite mai mult decât să ajute.
Tocmai de aceea acest careu care se construieşte dintre Luna, pe final de Taur, şi Venus situată în ultimul decan al zodiei Vărsător aduce o senzaţie de disconfort în ceea ce privesc dorinţele personale. Indiferent că ne referim la categoria oamenilor maturi şi înţelepţi sau la categoria celor care iau viaţa în uşor, ultima zi a săptămânii va fi dominată de o senzaţie de neîmplinire. Chiar nevoia de a repara ceva are la bază sentimentul că ceva ne lipseşte, că ceva nu ne ajunge, că forţele sociale sunt îndreptate împotriva individului şi că există un probatoriu solid în această direcţie.
Toate acestea sunt însă impulsuri şi pentru că ştim care sunt episoadele, unghiurile care se împlinesc azi, este important să înţelegem că toate aceste impulsuri au la baza frustrări ale trecutului. Ceea ce suntem îndemnaţi să facem azi are la bază lucruri pe care nu le-am rezolvat în trecut. Nu va depăşi acest cadru al limitării trecutului şi nici nu va reuşi să vadă mai departe de împlinirea pe care am fi văzut-o în trecut, atunci când am traversat un episod pe care nu am reuşit să-l împlinim şi pe care îl invocăm azi. Acum cerem trecutului reinventarea istoriei şi ne consumăm toată energia pentru a duce la îndeplinire această solicitare.
Primul Pătrar şi, în acelaşi timp, trigonul dintre Lună şi Junon înseamnă depăşirea zonei de confort, înseamnă o nesiguranţă cu propria persoană, dar în acelaşi timp şi să trăim cu convingerea că alături de altcineva suferinţa ne va fi mult mai uşoară. Aceasta lezare a stării de confort ne face să ne părăsim zona intimă şi să considerăm că alături de altcineva, de un factor exterior, de un prieten, un partener, o persoană de sex opus, suferinţa este mai blândă sau am putea să depăşim acest episod fără a suferi în mod substanţial.
Aşadar, ceea ce cerem de la viaţă nu reprezintă decât antidotul împotriva suferinţei pe care unii o percep cu luciditate, pentru că nu uita ceea ce li s-a întâmplat, iar alţii o percep cu o detaşare stranie. Aceasta este detaşarea celor care s-au desensibilizat în faţa unui stimul neplăcut, dar pe care nu au reuşit să-l înţeleagă că atare. Pe acest îndemn încheiem o săptămână destul de apăsătoare atât în ceea ce privesc sentimentele, cât şi în modul cum ne valorificăm ideile. Tocmai de aceea este posibil ca mulţi dintre cei care aleg să se desensibilizeze în fața suferinţei să îşi mai amintească concret ceea ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat de-a lungul săptămânii şi să o ia de la capăt. Careul dintre Lună şi Venus poate însemna nerecunoaşterea torţionarului şi traversarea aceloraşi experienţe neplăcute, aşa cum s-a întâmplat la începutul săptămânii sau chiar la începutul săptămânii anterioare. De asemenea uitarea poate avea şi o conotaţie pozitivă pentru că întâlnirea Lunii cu Coada Dragonului înseamnă şi întâlnirea cu trecutul nu doar cu ceea ce este rău din trecut, ci şi cu ceea ce este bun, dar incomplet. Asta înseamnă că uitarea poate să ne protejeze în faţa unui episod tragic sau penibil. Cu toate acestea caracterul hilar al acestor ipostaze astrale constituie trăsătura definitorie a zilei, ci reprezintă doar un element de diversitate, picătura colorată, care schimbă la un moment dat cromatica unui lichid.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce în faţa unor episoade existenţiale deosebit de importante. Dacă alegem să le gândim într-un mod corespunzător, asta înseamnă că alegem să le percepem aşa cum s-au manifestat în trecut, cu durere, neîmplinire, frustrare, cu spaimă. Cei care au traversat evenimente legate de sectorul medical pot avea azi senzaţia că boala revine, că trupul de fapt nu s-a vindecat şi că în realitate nu am făcut decât să devenim mai puţin sensibili la durere. Nu este aşa, însă nimic din sfera realităţii nu ne va îndemna să vedem lucrurile aşa cum sunt. Astăzi vom zi extrem de subiectivi, dureros de subiectivi şi pătimaşi în a ne susţine şi a ne argumenta punctul de vedere.
Această patimă poate avea şi conotaţii pozitive pentru că îi va ajuta pe unii să se argumenteze foarte bine în fața unui auditoriu, să-şi susţină o idee prin mijloace decente, corecte, să cultive raţiunea, echidistanța, logica marcată de simţ practic şi să obţină, datorită acestora, numai beneficii.
Tot ceea ce facem azi va fi, aşadar, marcat de trecut, de ceea ce nu s-a împlinit în trecut, de ceea ce nu am reuşit înţelegem şi să integrăm atunci, de ceea ce ni s-a refuzat de societate. Trecutul se revoltă, istoria se repetă şi noi, în faţa acestui colos, ne dovedim neputincioşi. Ne dovedim așa pentru că nu am învăţat încă să controlăm energia care ne vine din jur. Nu am reuşit să găsim punctul de echilibru între impulsurile personale şi ecourile venite din jur.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi se îndreaptă spre această formă de acceptare. Autocontrolul vine din acceptarea trecutului aşa cum este el. Atunci când îl acceptăm aşa cum este vom fi mulţumiţi în imperfecţiunile pe care le întreţine, ne vom ierta mai uşor şi vom reuşi să vedem lumina reală de la capătul tunelului, nu cea închipuită.
http://coser.ro/
 
Luni, 18 februarie


Prima zi a acestei săptămâni, constituie şi cea mai importantă zi a perioadei, în primul rând că Soarele îşi schimbă zodia, trece din Vărsător în Peşti şi, apoi, că azi, spre seară, la 19:02 Saturn intră în mers retrograd. Pe lângă aceste două evenimente astrale, Mercur şi Lilith se află în careu, iar Venus se află, de asemenea, în careu cu Axa Dragonului.
Este, aşa cum putem observa, un moment foarte important, unul de separare a gândurilor şi tentaţiilor pe care le-am experimentat până acum şi abordarea unei înfruntări concrete. Dacă până acum ne-am închipuit că viaţa ne oferă tot felul de ipostaze penibile, dacă până acum ne-am simţit jigniţi sau ni s-a părut că anturajul ne opune rezistenţă, astăzi şi, în cascadă, şi în zilele următoare, vin spre noi episoade, complicaţii care vor avea, în primul rând, scopul, menirea de a ne încerca rezistența, spiritul de analiza, gândirea practică, dar mai ales de a ne întări controlul emoţional.
Aşadar, 18 februarie este o zi în care depăşim etapa confuziei şi avem confirmări asupra faptului că intuiţiile de până acum au fost corecte, că personajele care ne-au ieşit în cale şi pe care nu le-am agreat până acum sunt aşa cum le-am văzut, dar şi că a sosit momentul să răspundem unor provocări şi anume de a ne depăşi o limită. Pentru unii această limită este dată de limbaj, de înţelegerea mesajului oferit de societate, pentru alţii acest obstacol devine expresia unei opoziţii globale, aceea care le va afecta statutul, imaginea sau modul cum îşi administrează resursele personale. În felul acesta, descoperim că prima parte a zilei, până în preajma orei 14:00, când Soarele va trece în Peşti, poziţionarea sa pe gradul anaretic din Vărsător, ne aduce o inspiraţie proastă, ipostaza în care alegem greşit din anturaj pe cineva care să ne reprezinte sau cu care să ne întreţinem. Careul dintre Mercur şi Lilith înseamnă gândire răsturnată şi ea s-a manifestat şi în ultimele zile ale săptămânii anterioare, dar astăzi ia o formă înfricoşătoare pentru că se suprapune peste careu dintre Lună şi Mercur. În felul acesta, traversăm o relaţie proastă între planetele din Gemeni şi cele din Peşti şi toată această relaţie se traduce prin suprasaturaţie. Ne-am săturat unii de alţii, ne-am plictisit să facem acelaşi lucru, de tensiune şi ne alegem momentul acestei zile să clarificăm să spunem ceea ce gândim, să ne curăţăm sufletul de reziduuri prin eliminarea lor. Alegem acest moment într-un mod foarte greşit, fără să ţinem cont de semnalele firave, directe, pe care cuadratura dintre Lună şi Chiron, adică mesajul “durerea este mare, dar nu este momentul”, ni-l lansează. De asemenea ipostaza în care Micul Benefic (Venus) traversează un careu la Axa Dragonului înseamnă că norocul ne-a părăsit sau că nu poate să facă faţă invitaţiilor care ne vin de pe zona publică. Inima vrea, dar corpul nu vrea, mintea îşi doreşte, construieşte său vede la distanţă ceea ce crede că-i aparţine, dar persoana nu poate atinge această limită decât dacă se goleşte de sine, decât dacă îşi îmbracă haina unui nou început, decât dacă renunţă la ceva esenţial.
Ceea ce este esenţial astăzi, este şi neplăcut, dureros şi compromiţător şi mai vine şi cu perspectiva neplăcută a evenimentelor în aşa fel încât tot ceea ce este personal să devină un fel de nebuloasă care să amplifice incertitudinea, fie că este luat în seamă, în cazul lui Mercur, fie că este ignorat, respins sau dacă este privit cu detaşare, în cazul lui Venus.
Înţelegem astăzi că deviaţiile se nasc din suprasolicitare sau din neconcordanţă. Una gândim şi alta spunem, una simţim şi alta formulăm. Alegem din raft un produs şi din greşeală vânzătorul ne pune să plătim altceva nu neapărat că există o campanie împotriva individului sau un eveniment îndreptat special împotriva armoniei personale sau a confortului personal, ci pentru că aceste unghiuri, aceste careuri, care le au protagoniste pe Mercur şi pe Venus, generează un mod greşit de a percepe realitatea şi de a ne raporta la ea. Aceste planete nu ţin cont de faptul că anumite perioade ale vieţii sunt complicate, că în anumite perioade ale vieţii este nevoie de efort, de muncă, de susţinerea anturajului ori de susţinerea cu mare greutate a unei anumite persoane din preajmă. Nu ţine cont de toate acestea şi mesajul în perspectivă ne va spune că nu va ţine cont nici pe viitor şi asta înseamnă conflict. Conflict între individ şi societate, al individului cu el însuşi, între obiceiurile lui şi una anume probatoriu, educaţia pe care ar trebui să o afişeze sau, mai exact, pe care ar trebui să o deţină. Toate acestea iau înfăţişarea unui paradox, adică ni se cere să ne comportăm cum nu am fost învăţaţi sau să oferim ceea ce nu avem.
Această ultimă ipostază a zodiei Vărsător va fi foarte dificilă, foarte greu de suportat pentru cei care lucrează cu energia şi care îşi caută cu greu locul în această lume încărcată de suferinţă. Ei se vor întreba de ce universul nu le răsplăteşte efortul de a se menţine pe o linie a moralităţii, a verticalităţii, a purităţii sufleteşti. Deci, cu fiecare rază de lumină care le apare din suflet, o nouă umbră, o nouă adâncime a întunericului se arata la orizont ca şi cum lumina în sine naşte întunericul pe care trebuie să-l învingă.
Chiar şi pentru aceştia viaţa are încercări majore şi anume prin careul Mercur-Lilith, adevărul, cel care primeşte prima şi cea mai dură lovitură, trebuie să triumfe şi nu pentru a primi o recompensă în această lume, iar careul dintre Venus şi Capul Dragonului, cel care distruge speranţa, ne îndeamnă spre încredere, pentru început, ca apoi această încredere, atunci când îşi va însuşi starea de confort să ducă spre credinţă. Este vorba despre credinţa în ceea ce nu se vede, nu se atinge, nu se miroase, credinţa într-un necunoscut din care toate lucrurile s-au născut.
Gândul că viaţa ne încearcă prea mult, că efortul de a menţine echilibrul este mult prea mare sau că suntem invitaţi să-l ducem pe acesta dincolo de limita puterii personale, sperie foarte mult şi ne duce în zona în care am putea greşi cu gândul sau cu fapta, cu vorba sau cu atitudinea şi, pentru a putea convieţui cu această greşeală, să ne găsim circumstanţe atenuante, să nu căutăm iertare de sine, ci indulgenţă, autoindulgenţa sau denaturarea adevărului pentru a-l face mai uşor de privit, mai plăcut sau distractiv.
Trecând în Peşti, Soarele nu ne va face dintr-odată mai sensibili, ci ne va schimba puţin cromatica anturajului. Vom fi mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jur şi, prin fuziunea gândurilor de atenţie, anturajul să comporte o anume modificare de vibraţie. Adică, acest anturaj să nu mai pună atât de multă presiune pe individ şi să nu-l mai solicite în direcţia în care să nu poată face faţă. Asta înseamnă tact, diplomaţie, maleabilitate, ceea ce se va transforma spre sfârşitul săptămânii în flexibilitate. Ceea ce vine spre noi astăzi vom reuşi să utilizăm în condiţii optime abia spre sfârşitul săptămânii când unghiurile dintre planete vor comporta o uşoară îndulcire, mai ales după ziua de joi, când Soarele şi Neptun vor fi în conjuncţie. Gândurile vor fi mai puţin agresive şi ceea ce le apasă va fi mai uşor înlăturat, marginalizat, expulzat, înstrăinat mai ales după ziua de sâmbătă, de când Mercur va intra, pentru trei săptămâni, în mers retrograd.
Pentru unii această intrare în Peşti a Soarelui poate însemna separarea de trecutul dureros sau atingerea unei etape finale, desprindere de o viaţă încărcată de durere sau atingerea stadiului în care în sfârşit ceva se înţelege de la viaţă, în sfârşit un anume personaj este privit aşa cum este: rău, bun sau pe jumătate rău, pe jumătate bun. Adevărul, chiar dacă începând de azi este biciuit, evenimentele sociale par să se întoarcă la ceea ce nu s-a împlinit anterior, mintea are, până în ziua de sâmbătă ocazia să ne selecteze acele valori care o îngreuiau prin emoţie încercate, prin ceea ce nu putea integra datorită unui blocaj emoţional sau datorită unei tulburări de memorie.
Această înţelegere îi poate face pe unii să se întoarcă din drum, să refuze participarea la activităţi sociale comune sau să se arate superiori pentru că simt, pentru că înţeleg ori pentru că lor li se arată mai clar, mai bine, mai plăcut, mai interesant decât celorlalţi.
Prin urmare, 18 februarie este o zi în care refuzăm şansa, norocul sau oportunitatea de a ne integra într-o structură mai bună. Unii consideră că acest refuz înseamnă de fapt eliberarea de o răspundere, desprinderea de norocul care îi suprasolicita sau de şansa care îi constrângea, îi obliga să lucreze într-un ritm nepotrivit. În felul acesta, 18 februarie reprezintă ziua în care deciziile sunt adoptate împotriva perspectivei evenimentelor, împotriva stabilităţii în familie, a echilibrului social şi deci devine o zi în care orice emisie, că este gând, emoţie, faptă, va pune individul în conflict cu propria persoană. Nu este o surpriză, întregul an 2013 ne va solicita pe acest segment însă ceea ce vine astăzi, 18 februarie, cu intrarea Soarelui în Peşti, ține de constrângerea individului spre a-şi dezvolta o viziune de ansamblu.
Zodia Peşti ne va îndemna spre cercetare, spre studiu, spre analiză, spre a descoperi ceea ce până acum era ascuns, misterios, ocultat sau străin. Ceea ce vom descoperi însă nu va fi plăcut, nici deconectant, doar ni se va părea aşa, pentru că Saturn, intrând în mers retrograd până în iulie, ne va obliga să ne descoperim acea putere, acea forţă interioară, care să ne ajute să depăşim mari obstacole. Faptul că în primele clipe ale intrării lui Saturn în mers retrograd Venus se afla în careu cu Axa Dragonului, în situaţia în care în toamnă, în septembrie, Saturn va fi în conjuncţie cu Capul Dragonului, ne face pe noi să ne punem mari semne de întrebare referitor la caracterul benefic al lunilor care vor veni. În primul rând, sectorul sănătăţii va fi cel lezat prin informaţii greşite, diagnostic incorect sau adoptarea unui tratament impropriu.
De asemenea, până în iulie 2013 calitatea de mediator va fi înlocuită de cea pe care puterea, forţa, agresivitatea, o conferă. Saturn în Scorpion înseamnă acţiune în forţă, care nu acceptă jumătăţi de măsură, care răscoleşte, cu riscul de a produce dureri imense, în zona unde în mod normal nu ar trebui să umble nimeni.
Se pot spune foarte multe despre ipostazele acestei zile. Ele nu vor fi percepute doar acum, când se împlinesc, ci se vor distribui asupra lunilor următoare, în aşa fel încât să confere anului 2013, în special perioadei cuprinse între finalul lunii februarie şi începutul lunii iulie, o coloratură aparte, menită să-i călească pe oameni, să le amplifice simţul social şi să-i ajute să-și descopere unii altora calităţi pe care până acum le-au ignorat.
Astfel, recomandarea pentru această zi este aceea de a nu acorda credibilitate minciunilor atunci când sunt inserate printre adevăruri, de a dezvolta un anume discernământ şi de a căuta să înţelegem oamenii prin calităţile pe care le au nu prin defectele care ne ies în evidenţă astăzi. Asta înseamnă, în primul rând, a ne asigura un confort afectiv şi apoi un confort mental. Trecerea de la Vărsător la Peşti, pentru că se face în plină zi, ar putea să confere o anume confuzie şi să genereze evenimente încărcate de risc. Se va trece de la acţiuni lipsite de înţelegere, logică, argument, la acţiuni care sunt susţinute printr-o greutate, printr-o apăsare aparte. Orice formă de echilibru, orice gând curat ne asigură azi o bază extrem de solidă.
http://coser.ro/
 
Marţi, 19 februarie


În a doua zi de Gemeni (Luna în Gemeni), Luna împlineşte astăzi patru aspecte: două careuri cu Marte şi respectiv Mercur, o conjuncţie cu Lilith şi un trigon cu Venus. De asemenea, ne menţinem în aceeaşi vibraţie importantă venită din partea zodiei Peşti (avem în continuare acolo cinci planete), dar şi în sfera de influenţă a triunghiului minor format din Saturn, Pluton şi Chiron, pe de o parte şi Mercur, de alta, cu Pluton, planetă focar.
Asta înseamnă că ne menţinem în continuare o anume tensiune care ne vine din acest context şi care a luat naştere prin influenţa agresivă venită din partea zodiei Peşti ce ne îndeamnă spre viziune de ansamblu, spre a vedea obiectul de la mare depărtare, spre a vedea locul pe care-l ocupă în ansamblul vieţii sociale. Toate acestea se exprima astăzi prin tensiune de natură comportamentală sau prin gânduri construite împotriva intenţiilor de până acum şi motivate printr-o stare de disconfort ce apare atunci când nu suntem lăsaţi să facem ceea ce dorim sau când nu ne sunt împlinite anumite dorinţe.
Pare să fie o zi marcată de lupta împotriva dorinţelor, a nevoii de a străluci, nu contează prin ce element, în defavoare aspectelor esenţiale ale vieţii. Dacă, în prima parte a zilei, Luna împlineşte trei aspecte, cele două careuri şi conjuncţia cu Lilith, spre seară, ea se va afla în trigonul cu Venus. Asta înseamnă că cele două intervale pun o greutate diferită pe acţiuni în aşa fel încât mulţi vor sesiza diferenţe de direcţie, atitudine şi chiar de motivaţie între cele două intervale. Prima parte va fi mult mai încărcată, mult mai tensionată, când vom fi tentaţi să ne inventăm adversari pentru a ne justifica o anume dizarmonie interioară, un neastâmpăr, o nemulţumire, de ce nu, poate chiar un egoism pe care nu mai putem să-l ţinem în frâu sau nu mai dorim.
De asemenea, prima parte a zilei este un interval în care ne luptăm cu certitudinile, în care căutăm să inventăm acele soluţii pe care nu dorim niciodată să le punem în aplicare. Asta înseamnă că urmărim să umplem un gol, unul care nu se umple de la sine sau care nu poate să vină cu soluţii pentru a anularea propriei sale direcţii, un gol care este născut din acţiuni negative, agresive sau greşite ale individului în raport cu societatea sau cu un apropiat.
Acest comportament, fie că este oscilant, fie că este negativ, ne lasă astăzi impresia că tot ceea ce este bun şi constructiv vine cu seara, iar ceea ce este corect este amânat spre seară şi tot ceea ce trebuie să se împlinească şi, prin această împlinire, înseamnă bucurie, încântare, prosperitate. Totul este amânat spre a doua parte a zilei, în special spre seară. Toate acestea vin să ne convingă prin toate mijloacele că amânarea înseamnă soluţie, că putem depăşi un impas, o confruntare prin amânarea ei într-un alt segment orar, pe mai târziu sau poate chiar în spaţiul zilei de mâine.
Cei care sunt pasionaţi de astrologie şi care urmăresc zilnic unghiurile pe care planetele le împlinesc pentru a înţelege vibraţia intervalului vor observa pe cer cele patru aspecte pe care Luna le împlineşte şi vor considera că ziua este simplă şi liniştită. Nu este bine să cadă în această eroare, nu este oportun să cadă în acest păcat pentru că nu trebuie scos din context faptul că zodia Peşti este puternic accentuată, că traversăm prima zi întreagă de retrogradare a lui Saturn şi că Venus în continuarea se află în careu la Axa Dragonului. Asta înseamnă că lucrurile mici, cele care ne complică viaţă şi ne lasă impresia că nu merităm să fim iubiţi, să ne bucurăm de viaţă, să primim ceea ce ne dorim, adică să ne ducem traiul de zi cu zi într-un cadru armonios devin foarte important, covârşitoare în a construi o trăsătură generală, că în proverbul “buturuga mică răstoarnă carul mare”.
Contextul acestei zile nu ne îndeamnă să vedem adversari peste tot şi nici să devenim obsedaţi de o anume opoziţie pe care o primim din partea anturajului, ci scoate în evidenţă o tensiune personală nerezolvată, cea pe care am tot ascuns-o sau a cărei rezolvare am amânat-o de mult timp. Astăzi, prin golul care se creează, suntem îndemnaţi să rezolvăm această tensiune, suntem invitaţi sau constrânşi să vedem problemele pe care le facem celorlalţi sau care este natura problemelor care ne vin din anturaj pentru a descoperi ce ne bucură şi ce ne întristează cu adevărat. Va fi însă greu să dezvoltăm această luciditate pentru că Luna trecând prin conjuncţia cu Lilith dezlănţuie o înclinaţie spre iluzie, minciună, făţărnicie şi doar cel înzestrat şi educat să-şi trăiască viaţa prin echilibru şi verticalitate va reuşi să-şi extragă din acest interval ceva bun. Ceilalţi vor confunda învăţămintele cu întâmplările şi, peste timp, când îşi vor aminti de această perioadă, dacă-şi vor aminti de ziua de 19 februarie, în urma unor episoade rememorate prin intermediul celor din jur ori pe baza unor notiţe pe care şi le fac acum, vor considera că nimic esenţial nu s-a-ntâmplat acum şi că această zi face parte dintr-un interval de interferenţe a două sau mai multe perioade sau că anumite evenimente s-au derulat din inerţie, ele fiind consumate anterior la intensitatea şi la forţa maximă.
Prin urmare, 19 februarie este din nou o zi de conduită, una în care demonstrăm dacă am învăţat ce trebuie de la părinţi, de la prieteni, de la profesori, dacă am învăţat ceva de la viaţă, dacă, în continuare suntem dispuşi, să înţelegem suita evenimentelor care ne invadează ca pe un profesor bun sau dacă le privim ca pe nişte poveri inutile. 19 februarie este o zi marcată de indolenţă, de minciună, de prefăcătorie şi toate acestea nu vin de la sine din plictiseală, ci sunt argumentate prin necesitatea de a ascunde un comportament negativ, de a tăinui o greşeală, de a ne ţine departe de ochiul critic al unei persoane din anturaj sau al celorlalţi şi, în felul acesta, de a ne proteja un element negativ al comportamentului sau al vieţii în ansamblu.
Învăţămintele acestei zile lasă impresia că nu pot fi controlate şi, prin urmare, nici nu pot fi declanşate. Asta înseamnă că puţini vor fi aceia care vor învăţa ceva din ceea ce li se întâmplă şi chiar şi aceştia vor atinge acest stadiu prin constrângere, nu prin voinţă proprie. Cu toţii urmărim astăzi, prin tot ceea ce facem să ne simţim bine, să fim liniştiţi, calmi, bucuroşi, încântaţi, să vorbim mult, despre orice, să visăm la modificarea confortului material, la a fi apreciaţi, lăudaţi, evidenţiaţi, recompensaţi chiar şi atunci când nu merităm să primim onoruri şi titluri de glorie din anturaj, din jur, de la locul de muncă sau chiar din familie. Totul este inventat construit, învăluit într-o ceaţă deasă şi multora le va plăcea mult această ceată pentru că aleg să vadă în ea ceea ce vor, nu ceea ce există. Reacţia anturajului la întâlnirea cu adevărul va fi una destul de dură. Adevărul va fi astăzi cu pantalonii rupţi şi cu capul spart, marginalizat, criticat, alungat, respins dacă nu va îmbrăca haina confortului.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne impune munca, efort, seriozitate, deschidere, seninătate, adică să aducem din adâncul sufletului acea energie pozitivă care nu ne vine din contextul astral, adică să devenim creatorii binelui, nu doar utilizatori în orb ai acestuia.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 20 februarie


Luna, astăzi, părăseşte zodia Gemeni, în preajma prânzului, împlinind, în a doua parte a zilei, două trigoane benefice, încărcate de semnificaţie, unul cu Soarele şi celălalt cu Neptun. Până va trece însă în Rac, Luna va fi în Perioada fără direcţie întreaga noapte de marţi spre miercuri, dar şi în spaţiul zilei de miercuri până la 12:44, când va intra în semnul următor, în Rac, adică în domiciliu. Perioada fără direcţie nu încurajează activităţile dinamice, ci, dimpotrivă, replierea, interiorizarea, invocând mai curând adevărul interior decât pe cel exterior şi lăsând impresia că orice formă de activitate fizică dinamică nu este susţinută de contextul astral. În cele mai multe din cazuri aşa este, însă atunci când acţiunea fizică reprezintă un îndemn astral născut din unghiuri la care Luna nu participă este de la sine înţeles că Perioada fără direcţie nu poate avea efect de frânare asupra acestora. În felul acesta, înţelegem că relaţia care se construieşte între planetele din Peşti, cu Saturn din Scorpion (trigon) sau cu Jupiter din Gemeni (careu) generează efecte în cascadă care vin spre noi şi ne solicita cu mesajul că am întârziat în respectarea unor termene sau că nu ne-am respectat promisiunea ori că suntem în poziţia în care să dovedim neseriozitate, iresponsabilitate, minciună.
Spectrul acestei influenţe este unul foarte larg şi extins, nu este particularizat, nu este generat de aspecte la care participă Luna, în prima parte a zilei, şi tocmai de aceea componenta personală numită educaţie, destin personal sau un alt element care ţine de amprenta individuală vor avea un rol mult mai mare decât ar putea să ne vină din jur. Asta înseamnă că mulţi vor considera agresiv contextul şi vor lua în nume personal o opoziţie sau un îndemn, o constrângere venită din anturaj gândindu-se că acesta are ceva împotrivă sa. Nu! În prima parte a zilei, dacă vom traversa un asemenea episod, este important să înţelegem că totul este generat de vibraţia personală şi anturajul doar răspunde la un stimul personal. Mulţi refuză să accepte acest adevăr, nu se consideră pe sine vinovaţi sau nici nu sunt în stare să vadă ce anume generează, cât de incompletă sau îndoielnică este acţiunea personală şi unde s-a produs, de-a lungul vieţii sau în derularea acestui demers, o fisură.
Cei care aleg să se separe de acest context astral îşi dau seama că au timp. Au timp să se uite la mersul vremurilor, să urmărească emisiunile de ştiri, să asculte radioul, au răbdare să asculte bârfele, iar unii dintre cei care au fost obişnuiţi să fie distraţi de cei din jur sau viaţa îşi dau seama că în prima parte a zilei se plictisesc. Plictiseala este o mare ciudăţenie a naturii umane care spune în primul rând faptul că individul risipeşte timpul, valorile pe care trebuie să le administreze într-un anumit interval de timp şi cere de fiecare dată ceea ce nu poate primi. O formă de laşitate se poate citi din acest comportament, însă chiar şi aşa, chiar şi înţelegând şi constatând acestea, mulţi nu vor schimba nimic în această atitudine.
În a doua parte a zilei, când Luna va trece prin cele două trigoane (cu Soarele şi respectiv Neptun), vom fi inspiraţi. Ceva din jur ne declasează această inspiraţie și ne vom lăsa în voia ei prin plăceri subiective, intime, personale, prin analiza elementelor din jur, apoi prin uşurinţa cu care intrăm în contact cu anumite energii, spun ezoteriștii, sau cu anumite noţiuni pe care reuşim destul de bine să le integrăm în contextul vieţii personale. Asta înseamnă că devenim practici, înţelepţi şi în acelaşi timp sensibili, deschişi la sugestiile venite din jur şi capabili să ne extragem prin implicare personală o învăţătură din tot ceea ce traversăm, din tot ceea ce parcurgem în această perioadă sau de-a lungul vieţii.
Ceea ce în prima parte a zilei s-a consumat ca efect al unghiurilor dintre planetele cu mers mai lent, care aveau ca principal rezultat acţiunea desfăşurată peste influența Lunii, devin, în a doua parte a zilei, motivaţie, îndemn sau argument pentru a înţelege că viaţa este mult mai complicată decât am văzut-o în prima parte a zilei sau am văzut-o în primele zile ale săptămânii. În felul acesta, evocăm episoade concrete ori punctual anumite întâmplări şi reuşim astăzi să le vedem mult mai clar, mult mai bine, constructiv, poate chiar înţelept, beneficiind de o anume inspiraţie şi de o deschidere în special în direcţia psihologiei comportamentale.
O anume răceală se poate observa din relaţiile care se construiesc acum în aşa fel încât să ne lase impresia că toate aceste intuiţii, toate aceste emoţii pozitive şi constructive, toate aceste soluţii vin să contrabalanseze neajunsuri din primele zile ale săptămânii sau chiar din prima jumătate a acestei zile. Înţelegem în acelaşi timp că nu este normal ca binele să fie ecoul răului, ci acesta trebuie să se desfăşoare într-un registru individual independent. Asta înseamnă că nu trebuie să descoperim binele pentru a contrabalansa o greşeală, o eroare sau un rău care se întâmplă în anturaj, ci trebuie să îmbrăţişăm binele pentru că aceasta este natura noastră. Este greu să atingem acest stadiu şi de regulă el este atribuit fiinţelor care se dedică, printr-un antrenament sistematic, unui scop înalt, sublim, elevat. Oamenii obişnuiţi vor traversa acest contact cu binele obiectiv în mod confuz. Vor privi ceea ce nu înţeleg sau nu pot aplica sau nu pot integra în propria viaţă ca făcând parte din mister. Astfel, în a doua parte a zilei, vom înţelege că sunt lucruri care mintea, sufletul nu le pot cuprinde, evenimente care, aşa după cum considerăm acum, nu pot să-şi dezvăluie adevărata natură, iar nouă nu ne este dat să le vedem în lumina adevărului. Nu este aşa pentru că astăzi totul ne este dezvăluit, însă ochiul nu este obişnuit să citească imaginile care-i apar ori nu poate să le urmărească în viteza în care se derulează. Astfel, facem din nou trimitere la viteza de lucru, la rapiditatea cu care ne-am educat să lucrăm cu noţiunile, să folosim procese mentale, să traversăm anumite stări sufleteşti şi, la final, de înţelepciunea cu care reuşim să le integrăm în dimensiunea personală.
Prin urmare, 20 februarie aduce un suflu nou. Vine cu continuarea unui gol, cel care ne-a oferit în ziua anterioară atât de multă confuzie, dar şi cu intuiţii speciale, cu deschideri spre adevăr, spre bine, spre înţelegere poate chiar spre înţelepciune, energie care ne vă învălui în a doua parte a zilei. Legătura dintre cele două este un mare paradox al vieţii pentru că ne aduce în acelaşi spaţiu binele şi răul ca forţe contrare, ca forţe care se îndreaptă în direcţii diferite şi care îşi provoacă unele altele suferinţă. În felul acesta, astăzi observăm că binele devine oponentul răului şi invers deşi, conform conceptelor transcendente ale evoluţiei spirituale, binele trebuie să existe în mod independent şi răul de asemenea, atunci când individul doreşte să evolueze sau când îşi caută adevărata sa natură. Este mai puţin cunoscut faptul că evoluţia prin energia negativă este şi ea îmbrăţişată de mai multe cercuri ezoterice, numai că este mult mai greu de explicat şi de integrat această dimensiune decât cea a binelui. Micii Tirani sunt cei care-şi ard destinul personal sau suferinţele personale ajutându-i prin duritate pe ceilalţi să evolueze. Ei, la rândul lor, îşi ispăşesc o pedeapsă şi asta înseamnă evoluţie. Evident, ne este foarte greu să înţelegem cum de poate cineva să-şi aleagă o asemenea cale, dar viaţa este surprinzătoare din extrem de multe puncte de vedere şi acesta se pare că este unul dintre ele.
Nu facem aici elogiul durităţii şi nici nu lăudăm mijloacele şi expresiile personale de care uzează Micii Tirani în acţiunile lor. Noi, cei din această parte a universului, avem nevoie de evoluţie prin iubire, iar iubirea înseamnă energie benefică. Probabil că în alte părţi ale universului căile, evoluţia se realizează prin alte mijloace. Aici noi ne regăsim identitatea personală prin bine, prin iubire, iar sacrificiul nu înseamnă energie negative, ci, dimpotrivă, sublimarea a tot ceea ce este inferior într-o energie bună. Astăzi nu luăm neapărat contactul cu binele sau răul, ci le vedem de la distanţă, le observăm, le constatăm şi le acordăm acestora expresia cea mai adecvată pentru a deveni în destinul personal utile. Adică ne oferim explicaţii justificări, de ce ni s-au întâmplat anumite lucruri sau, dacă nu înţelegem ce ni s-a întâmplat, le încuiem pe acestea în mister şi ne lăsăm fascinaţi de statutul acestuia fără a-l explora acum.
Pentru că viaţa socială acum, când ne invadează informaţii despre bine şi rău, este îndemnată să se exprime după cum simte, este un semn de realism să ne aşteptăm ca 20 februarie să fie o zi marcată şi de episoade nefericite. Nu căutăm răul în orice ipostază, însă atunci când îşi face simţită prezenţa, forţa sa distrugătoare este mai mică în cazul individului atenţionat.
Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a dovedi astăzi obiectivitate maximă. Dacă Luna şi Soarele se întâlnesc într-un trigon, dacă Luna şi Neptun se întâlnesc, de asemenea, într-un trigon nu înseamnă că vor curge râuri de lapte şi miere. Acest bine vine pe un fond complicat de anumite energii pe care oamenii obişnuiţi le înţeleg mai greu. Dificultatea înţelegerii lor generează un context social confuz. Binele, pe acest fond confuz, poate deveni un instrument eficient în mâna unui Mic Tiran pentru a complica şi mai mult vieţile celor nepregătiţi încă să evolueze. Fiţi profunzi, înţelepţi şi obiectivi pentru că aceasta este expresia cea mai înaltă a binelui personal, pentru că, în această zonă a universului, chiar dacă sunt permise şi alte mijloace şi căi de evoluţie, noi, fiinţele umane, evoluăm cel mai ușor prin bine, prin iubire.
http://coser.ro/
 
Back
Top