COPIII ,bucuria implinirii noastre ca femei.

[anuk]

Neconditionat , maternitatea este binecuvantata si este o imensa bucurie pt fiecare din noi,numai ca ea ,bucuria ,se impleteste cu multe, foarte multe probleme.

Va propun sa ne impartasim bucurille,grijile , de ce ,nu greselile privind crestera si educatia copiilor.(atat din experienta proprie cat si din recomandarile specialistilor) .Fiecara varsta ,are problemele ei .






Răsfăţul şi inconsecvenţa părinţilor nasc copii-problemă .







Deşi au cele mai bune intenţii faţă de copiii lor, părinţii ajung, din nepricepere sau proastă inspiraţie, să facă erori care mai târziu îi vor marca şi pe unii, şi pe alţii.

Anual, pe piaţa editorială apar titluri noi semnate de medici, psihologi, psihoterapeuţi sau, pur şi simplu, părinţi cu condei, care ne învaţă cum să ne creştem copiii. Teoriile expuse, bazate de multe ori pe studii complexe, trasează modele parentale de comportament menite să modeleze în mod sănătos educaţia celui mic.

Deşi indicaţiile specialiştilor se bat de multe ori cap în cap, există o serie de constante privind atitudinea corectă faţă de copil. Un comportament inconsecvent al părintelui, răsfăţul sau severitatea exa gerate, vorbele grele şi pedepsele prea dure sunt câteva dintre erorile care stau la baza a ceea ce numim ulterior copii-problemă.

Atenţia excesivă duce la răsfăţ

Un puşti nedisciplinat, care nu se supune regulilor adulţilor, insistă să facă doar aşa cum vrea, are pretenţii permanente şi încearcă să-i controleze pe cei din jur este, cu siguranţă, un copil răsfăţat. Medicul american Barton Schmitt, profesor de pediatrie la Universitatea de Medicină din Colorado, este unul dintre cei mai premiaţi autori de lucrări şi studii pediatrice.

El susţine că cele mai multe greşeli ale părinţilor sunt cauzate de faptul că nu ştiu să facă diferenţa între a le acorda copiilor atenţia necesară şi răsfăţ. „În general, a-i acorda copilului atenţie este în beneficiul lui. Însă îi poate dăuna atunci când aceasta îi este acordată în exces şi în momentele nepotrivite”, afirmă medicul Barton Schmitt.

Educaţia permisivă şi frustrarea părinţilor

Specialistul precizează că atenţia excesivă este cea care intervine în momentele când copilul învaţă să facă ceva de unul singur sau să îşi gestioneze o frustrare. Greşit este şi să reacţionezi de îndată ce copilul o cere, dacă solicitarea lui nu e decât un moft, spune specialistul. „A-i arăta atenţie imediată atunci când eşti ocupat sau de îndată ce face o criză este un lucru nepotrivit, pentru că în felul acesta el nu va învăţa să aştepte”.

Psihologii avertizează că educaţia permisivă care determină răs făţul excesiv este generată şi de frustrările părinţilor. „Ei suferă că nu pot petrece suficient timp cu copiii, iar atunci când sunt în prezenţa lor le satisfac toate poftele şi capriciile, cre zând că astfel suplinesc lipsa”, arată psihologul Maria Oprea.

Studiile medicului Barton Schmitt arată că efectele puternice ale alintului încep să se vadă când copilul merge la şcoală: colegii îl îndepărtează pentru că este egoist, adulţii nu-l plac pentru că are pretenţii exagerate, şi chiar pentru părinţi devine obositor.

Cel mic simte toate aceste antipatii, nu ştie să le răspundă, devine derutat şi frustrat şi poate dezvolta un comportament distructiv. „A răsfăţa un copil înseamnă a nu-l pregăti pentru lumea reală”, spune Schmitt.

Pentru a evita aceste situaţii, medicul îi sfătuieşte pe părinţi să le impună celor mici limite adecvate vârstei, să-i lase să se expună situaţiilor care le pot provoca frustrări, să nu-i copleşească cu daruri şi să fie ei înşişi un model.

Fermi şi consecvenţi

Deşi vulnerabili şi inocenţi, micuţii au capacităţi uriaşe de manipu lare pe care învaţă să le exploateze din primii ani de viaţă. Astfel, lipsa unei atitudini ferme din partea părinţilor riscă să transforme relaţia în una de tip „care pe care”.

La fel se întâmplă în lipsa unor reguli clare pe care copilul să ştie că trebuie să le respecte. „Orice ezitare a părintelui este imediat speculată de copil, iar perpetuarea unui comportament inconsecvent îl va face pe acesta să testeze la nesfârşit limitele părintelui”, explică psihologul Maria Oprea.

Efecte pe termen lung ale acestei atitudini: lipsa de siguranţă, incapacitatea de a lua ori respecta decizii şi cooperarea greoaie.


"Orice ezitare a părintelui este imediat speculată de copil, iar perpetuarea unui comportament inconsecvent sau ezitant îl va face pe acesta să testeze la nesfârşit limitele părintelui.",
Maria Oprea, psiholog

http://www.evz.ro/articole/detalii-...inconsecventa-parintilor-nasc-copii-problema/

 

[anuk]

Problemele adolescentilor


Anii adolescentei sunt marcati de schimbari de personalitate care pun amprenta asupra fiecarei persoane in parte. De la lipsa increderii la dezordine si iritare, de la slaba motivare la stres sunt cateva oscilatii prin care trec, de regula, adolescentii.

Grija primordiala a adolescentului este cea pentru infatisarea sa. Oglinda devine prietenul, dar, in acelasi timp, si dusmanul lor. Schimbarile trupului, cresterea pilozitatii, aparitia cosurilor sunt aspecte care ii preocupa foarte mult. Multi adolescenti nu sunt incantati de felul cum arata si de zici rezulta slaba incredere in sine. Multi se gandesc la operatii estetice, desi e posibil ca felul in care ei se percep sa fie unul denaturat.

In astfel de situatii, parintii au un rol deosebit de important in a-i incuraja sa descopere frumusetea din ei si sa exploateze si sa scoata la iveala calitatile. Explica-i ca si tu, la randul tau, ai trecut prin aceleasi probleme si ca toti adolescentii din intreaga lume trec prin aceasta etapa.

O alta trasatura comuna a majoritatii adolescentilor o reprezinta dezordinea, felul in care isi arunca ghiozdanul atunci cand vin de la scoala, felul in care isi lasa hainele aruncate in dulap sau prin camera - toate acestea conduc la suparari ale parintilor si la o stare de tensiune in casa. Trebuie gandit ca acest lucru se intampla nu intentionat ci prin prisma faptului ca gandurile lor sunt concentrate pe total alte lucruri decat tocmai aceste " mici " aspecte. Daca tu, ca parinte, doresti sa aplici reguli de disciplina, cea mai buna metoda este cea naturala - lasand lucrurile sa se intample.

Astfel, ei vor invata ca hainele murdare nu merg singure la spalat, ca vasele nu se spala singure. E posibil ca ei sa va blameze, insa in timp, daca disciplina este aplicata cu fermitate si fara impunere e posibil sa functioneze.

De asemeni, este bine sa ii implicati in sarcinile domestice si sa incercati sa gasiti in ei un sprijin. Prin natura felului de a fi, adolescentul, de obicei, nu se va supune acestor reguli. Cu cat discuti mai mult cu el, cu atat e posibil sa participe macar la una din sarcinile casei.

Este important sa respecti ideile copilului tau aflat la varsta adolescentei, provoaca-l spre diverse activitati educative, precum mersul la teatru, la un spectacol, expozitii, galerii si dovedeste-i interesul fata de activitatile pe care el le realizeaza.

http://www.kids-shop.ro/articol_128_Problemele-adolescentilor.htm

 

[anuk]

Strategii anti-moftuStrategii anti-mofturi

Cel mai probabil, un parinte ingrijorat ca cel mic nu mananca suficient a avut intr-o zi un strop de inspiratie.



Asa s-a nascut o noua moda: pretentios, s-ar numi “deco food”, dar functioneaza perfect ca strategie anti-mofturi.

Gustari apetisante

Cei mai multi dintre parinti insista ca cel mic sa manance toate vitaminele si mineralele la o singura masa. Si dispera cand vad ca farfuriile raman pe jumatate goale.
Poate ti-ar fi util sa stii ca aproximativ 25% din necesarul de vitamine si minerale ar putea fi luat din gus­tari.


Copiii de acum mananca intre mese mult mai des ca cei din generatiile de acum 20 de ani. Asa ca lasa meniurile de restaurant si pregateste o gustare sanatoasa. Legumele si branzeturile sunt cele mai potrivite pentru o masa frugala. Dar nu numai ingredientele conteaza, ci si prezentarea.


Animale gustoase

Copiii de toate varstele iubesc personajele si animalele. Doar un strop de imaginatie iti trebuie si masa poate deveni extrem de distractiva. Practic, orice fel de leguma si fruct se poate transforma intr-un personaj hranitor.


Corpul personajului poate fi un morcov, un castravete, o rosie, un dovlecel, inabusit in prealabil, o va­nata sau chiar un cartof.
Nasul, ochii, gura personajelor se fac cat mai colorate – pentru ochi se pot folosi bucatele mici de masline, negre sau verzi, sau boabe de piper, pe care copilul nu le va manca insa…

Pe post de par sau franjuri la o “palarie” se pot folosi fire de marar sau patrunjel – bogate in vitamina C si pe care, de obicei, copiii le refuza cu incapatanare.
Dar cum ar putea rezista tentatiei de a lasa neatinsa palaria unui muschetar, de exemplu?

Atentie, animale!

In mod normal, nu am recomanda ca jucariile sa ajunga in bucatarie. Dar cand situatia devine disperata, putem trisa putin.


O solutie antimofturi s-ar putea dovedi crearea unei scene din alimentul altfel respins, acum combinat cu o jucarie preferata, ca intr-un tablou.


Imaginati-va o girafa in miniatura, din plastic (bine spalata in prealabil) cum isi iteste capul intr-un joc de-a v-ati ascunselea la nivelul unui pahar in care ati pus frunze de spanac crude sau bastonase de morcovi. Si, pe masura ce jungla dispare, animalutul iese la iveala.

Jocul de-a armata

Nu stiu de ce, jocul de-a avionasul s-a transmis cum­va asa, din generatie in generatie, si orice mama disperata apeleaza la nea­tentia copilului pentru a-i indesa in gura o alta lingurita de mancare.
De ce sa nu incercam ceva mai interactiv?


La urma-urmei, copiii nu sunt prosti si nu pot fi pacalitii de prea multe ori cu aceeasi metoda.
Deci, faceti doua tabere: legume contra pilaf, de exemplu, sau carnita contra taitei. Puneti-l pe cel mic sa duca lupta – o lingurita din ambele tabere, pana cand va fi desemnat castigatorul.

Puzzle din legume

O prietena al carei fiu prezenta toate simpotmele unui mofturos cronic a gasit, din intamplare, solutia. Intr-o zi, pregatea o salata de boeuf, pentru care taiase legumele cubulete.
Fiul ei de patru ani a inceput sa separe cubuletele de diferite culori – galbenul se ducea intr-o gramajoara, rosul gogosarilor forma o alta gramajoara, iar mazarea a fost adunata cu grija in alta parte.

Asa i-a venit mamei ideea sa faca un puzzle din bucatele de legume, iar Cosmin s-a lasat, pentru prima oara, convins sa se atinga de legume. Experienta s-a repetat apoi cu legume crude, cu ajutorul carora se creau de fiecare data alte tablouri de sezon.

Hranitor


Spanacul (bogat in vitamina A si potasiu), telina (cu compusii sai care normalizeaza presiunea sanguina), dovleceii (mustind de vitamina C si potasiu), broccoli (foarte recomandat si adultilor pentru proprietatile antioxidante si anti-cancerigene) nu ar trebui sa lipseasca din meniul copiilor de peste un an.

Alte idei

O barcuta realizata din dovlecei sau din vinete, un omulet din cartofi, o jungla sau o bariera de “corali” facuta din broccoli, o ar­mata de lancieri inarmati cu sparanghel (patru “sulite” ofera jumatate din necesarul zilnic de vitamina B pentru copii cu varste intre patru si opt ani), o “gra­dina” plina de buchetele de conopida (bogata in vitamina C si compusi anti-cancerigeni) – acestea sunt doar cateva idei usor de transpus in practica si care va vor incanta copii. incercati voi,impreuna, si alte "modele'.

Atentie: Pericol de inec!

Fii foarte atenta la legumele crude. Copiii mai mici de trei ani se pot ineca destul de usor cu bucati de legume crude. Este recomandat sa inabusi putin legumele pentru a minimiza riscurile.

http://www.babyonline.ro/Copilul-tau/Nutritie/Strategii-anti-mofturi.html?a=3551/756891

 

[anuk]

Ghid psihologic pentru parinti




Anorexia - pretul pastrarii siluetei?

Mult mai mediatizata decat alte tulburari, anorexia nu si-a gasit inca nici explicatia, nici leacul. Desi exista incercari de a-i determina cauzele, de a-i gasi un tratament eficient si chiar de a o preveni, totusi ea este de multe ori ignorata, confundata cu alte manifestari, minimizata

Atingand indeosebi femeile (raportul este de 1 barbat la 10-15 femei) si in special tinere, este adesea considerata "o prostie", "un moft", "o moda". Cultul femeii slabe, a femeii manechin prezentata ca fiind cea mai frumoasa, feminina si atragatoare din punct de vedere sexual conduce fetele catre o preocupare excesiva pentru dobandirea si mentinerea (uneori imposibile) unei siluete precum cele de pe podiumurile de moda, cure de slabire continue, restrictii alimentare printre care cu greu te poti furisa pentru a manca cate ceva care nu e interzis, nu are colesterol, nu are zahar, nu e greu de digerat, nu se depune.

Majoritatea paginilor din revistele pentru femei sunt dedicate metodelor de slabire, retetelor care nu ingrasa, "trucurilor" pentru o silueta perfecta, hainelor care "ascund" partile mai plinute, ceaiurilor diuretice si purgative, tratamentelor cosmetice pentru reducerea grosimii coapselor, soldurilor, abdomenului, exercitiilor fizice pentru "talia de vis", "fese fara celulita". De pe coperta ne zambeste o asemenea domnisoara, in revista gasim altele pentru care pare un fleac sa aiba un corp superb, nici urma de grasime, dimensiunile ideale.

Compararea cu ele produce suferinta. "Eu nu arat asa", "Sunt grasa", "Trebuie sa slabesc" sunt replicile care vin cel mai adesea in mintea cititoarelor. Si ca si cum asta nu ar fi de ajuns, uneori se impun si termene-limita ("slabeste pentru primavara", "modeleaza-ti corpul pentru plaja"). Presiunea devine atunci si mai mare ca si suferinta produsa de nereusitele sau esecurile incercarilor, dietelor.

Ca si cum totul ar depinde brusc de centimetrii si kilograme: feminitatea, succesul, relatiile cu ceilalti. Ce face o tanara care simte din plin suferinta ca "nu arata destul de bine"? Dincolo de incercarile de a face exercitii fizice, a cantari tot ce baga in gura si a numara fara incetare caloriile? Incepe sa considere agresive si daunatoare alimentele, mai ales cele care ii plac sau ii fac pofta, sa lupte cu foamea, cu dorintele alimentare, sa inghita laxative si diuretice, chiar sa isi provoace voma dupa ce considera ca a mancat prea mult sau "ce nu trebuie".

Toate acestea insotite de un sentiment de vinovatie ("iar am mancat", "nu sunt destul de puternica sa resist", "n-am vointa", "nici astazi n-am putut, n-o sa pot niciodata"), urmat de o pierdere progresiva a increderii in sine, tristete, retragere, depresie. Evita mesele in familie, sare peste cel putin una din mesele zilnice, nu iese in oras pentru a nu fi tentata sa intre in restaurant sau cofetarie.

Tanara incearca mai multe metode de slabire deodata, sperand sa obtina mai repede ce-si doreste. Pe langa refuzul alimentar se adauga exercitii fizice epuizante, efort scolar/intelectual, hiperactivitate, lipsa relaxarii, interzicerea placerilor (se spune ca ceea ce este placut ingrasa), evitarea contactelor sociale.

Anxietatea creste, nimic n-o mai bucura, e permanent dezamagita, kilogramele si centimetrii ajung singura preocupare. Doar ca ajunsa in acest moment, lucrurile sunt deja scapate de sub control, oricat de slaba ar fi, nu mai este de ajuns, i se pare mereu ca nu arata destul de bine, multumirea mult asteptata odata cu greutatea ideala intarzie sa apara, astfel incat nu mai are importanta parerea celorlalti, nici macar hainele care cad de pe ea. Practic, felul cum arata nu mai este pe primul loc, depresia a cucerit tot terenul, cei din jur incep sa-si dea sema ca e vorba de boala, nicidecum de o moda trecatoare sau un moft.

De regula, este momentul spitalizarii din cauza masivei scaderi ponderale, oprirea menstruatiei, tulburari metabolice, hipotensiune. Viata ei este acum in pericol, presiunea exercitata de anturaj devine maxima, incep adevarate lupte pentru fiecare lingurita de mancare. Rudele sunt disperate, necesitatea spitalizarii ii pune fata in fata cu "problema", n-o mai pot ignora, minimaliza. Incep sa o considere bolnava (daca inainte o percepeau ca rasfatata) sa se poarte cu ea ca cu un copil pe care incerci sa-l pacalesti ca sa termine portia din farfurie.

Dupa o partiala revenire, medicii recomanda psihoterapia si atunci vedem parintii disperati, incurcati, stangaci, jenati venind cu o tanara care nu doreste nimic, nu vede sensul psihoterapeutului in viata ei, ba uneori chiar se opune cu vehementa. Drumul pe care il au de parcurs impreuna nu este nici scurt, nici usor. Ar vrea o solutie imediata, instantanee, adesea cererea lor suna cam asa: "va rog vorbiti dumneavoastra cu ea ca pe noi nu ne asculta", "incercati s-o convingeti sa manance ca altfel iar intra in spital", "faceti ceva ca ne-am pierdut orice speranta".

Este nevoie atunci de refacerea drumului care a dus la aceasta situatie si incet, incet parintii incep sa-si aminteasca cum a inceput sa refuze mesele in familie, n-a mai iesit din casa, a devenit din ce in ce mai trista si mai iritabila. Toate trecute cu vederea la momentul respectiv! De aceea, uneori este nevoie atat de psihoterapie pentru anorexic, cat si de consiliere psihologica pentru cei din jur (partener, parinti) pentru ca ei sa o poata ajuta la randul lor pe tanara anorexica.

Revenirea se face atat printr-un demers medical, alimentar cat si prin psihoterapie fara de care cauza efectiva care a provocat tulburarea nu este gasita si inlaturata. Adesea gasim probleme afective, carente afective in copilarie, lipsa comunicarii, a increderii celor din jur, mediu ostil, conflicte in familie, alte tendinte autodistructive, tentative de suicid.

de Anca Pietraru, psiholog

http://www.topsanatate.ro/articol/anorexia-pretul-pastrarii-siluetei-23092.html

 

[anuk]

Copilul tau se teme de intuneric?


Multi copii sunt inspaimantati de intuneric. Cei mici au tendinta de a se speria de lucrurile pe care nu le inteleg sau pe care nu le pot controla. Imaginatia bogata si uneori neputinta de a distinge intre realitate si fantezie creaza monstrii sub pat sau in dulap asteptand sa iasa afara odata cu stingerea luminii.






Daca nu se face nimic, teama unui copil poate continua sa intrerupa linistea din timpul somnului. Exista multe cai prin care parintii isi pot ajuta copiii sa treaca peste frica de intuneric.


Copilul inspaimantat

Unii copii sunt mai inspaimantati decat ceilalti. Iata cativa dintre factorii care contribuie la formarea fricii:

Susceptibilitate genetica - unii copii sunt mai sensibili si emotivi in temperament;
Cel putin un parinte anxios - copiii invata cum sa se comporte privind comportamentul parintilor;
Parinti exagerat de protectori - copilul dependent se poate simti neajutorat si lucru poate duce la anxietate;
Evenimente stresante - ca divortul, accidentele sau internarea intr-un spital.


Fii sensibil

Este important sa poti controla frica de intuneric a copilului prin compasiune si intelegere. Daca tie nu iti este frica de intuneric, poti ridiculiza fobia copilului tau, sau poti chiar deveni frustrat si nervos. Aceasta abordare poate creste nivelul de anxietate. Primul pas in ajutarea copilului pentru a depasi aceasta frica irationala este de a accepta aceste trairi ca fiind reale si sa le raspunzi cu sensibilitate.


Comunica cu el

Cateva sugestii:

Roaga-l sa-ti povesteasca despre frica lui si sa-ti spuna exact motivul pentru care se teme;

Arata-i ca-i intelegi frica, dar nu o impartasesti neaparat;

Asigura-l ca este in siguranta si explica-i ca nu exista monstrii;

Nu incerca sa ii demonstrezi ca nu exista monstri cercetand dulapul sau sub pat, pentru ca asta ii poate sugera copilului ca tu crezi ca acesti monstri ar putea fi acolo;

Daca copilul tau se teme de intuneric datorita posibilitatii aparitiei unor intrusi, poate fi de folos sa-i arati masurile de securitate ale casei;

Afla de la copil ce l-ar putea face sa se simta in siguranta. Gandeste-te tu la cateva posibilitati. Poate se va simti mai in siguranta daca va dormi cu o jucarie speciala sau chiar o suzeta.


Alte fobii

Afla daca aceasta frica provine din alte griji. De exemplu, unii copii se tem ca parintii lor o sa divorteze sau ca acestia ar putea moara, iar aceasta frica se amplifica in momentul in care copii se afla singuri in intuneric. Vorbeste deschis cu ei despre aceste subiecte.


Cai practice de a infrunta frica de intuneric:

Stabileste un program de somn pe care copilul sa-l gaseasca relaxant si placut. Un program bine stabilit de somn poate ajuta la reducerea anxietatii;
Instaleaza o veioza in camera acestuia, sau lasa lumina din hol sau o alta sursa de lumina apropiata sa patrunda in camera copilului;
Fobiile copiilor au tendinta sa se diminueze daca acestia simt ca detin controlul asupra situatiei. De exemplu instalarea unei veioze in camera acestora, pe care ei s-o poata controla;
Asigura-te ca citesc sau privesc la televizor materiale potrivite varstei. Un copil poate fi usor speriat de carti sau filme horror;
Priveste prin camera acestuia si incearca sa vezi lucrurile din perspectiva acestuia. Exista vreo poza sau jucarie care poate arata infricasotor la semi-intuneric?
Exercitiile regulate ajuta la reducerea nivelului de stres. Asigura-te ca micutul tau are parte de activitate fizica din plin pe tot parcursul zilei;
Nu face mare caz din frica acestuia de fata cu el sau cu alte persoane, pentru ca astfel aceasta frica va creste;
Nu glumi pe seama fobiei lui;
Exista multe carti despre fobiile copiilor, atat pentru parinti cat si pentru copii.

Permite-i copilului tau sa faca mici pasi in lupta acestuia cu frica si lauda-i fiecare reusita. De fiecare data cand acesta reuseste un lucru, cum ar fi sa nu sara din pat in urmatorul minut dupa ce l-ai pus sa doarma, recompenseaza-l. Copii reactioneaza bine la acest sistem, putand sa-i premiati cu dulciuri sau jucarii.


Ajutor specializat

Daca frica de intuneric continua sau se inrautateste, ar trebui sa apelezi la serviciile unui specialist. Copii pot fi invatati cum sa-si depaseasca fobiile, iar parintii pot invata strategii prin care sa-si ajute copiii.


De amintit:

Multi copii se tem de intuneric;
Accepta-le sentimentele ca reale si trateaza-le cu sensibilitate;
Strategii practice: discutiile deschise cu acestia, instalarea unei veioze in camera lor si stabilirea unui program placut de somn.


http://www.topsanatate.ro/articol/copilul-tau-se-teme-de-intuneric-24571.html
de Alina Popescu

 

[anuk]

Cum hranim un copil mofturos


Orice parinte a trecut la un moment dat prin adevarate lupte la ora mesei. Pentru multi aceste evenimente enervante devin in curand ingrijoratoare. Daca cel mic mananca doar o lingura de macaroane toata ziua, cum va putea organismul lui sa primeasca nutrientii necesari cresterii? Din fericire, in cele mai multe cazuri nu sunt motive de ingrijorare si exista multe feluri de a rezolva problema.

Este normal ca un copil sa devina mofturos la un moment dat, iar motivele sunt de natura emotionala si fizica. Cei mai multi mofturosi au intre doi si patru ani. Iata cateva dintre motivele pentru care copii refuza sa manance:

Copiilor le place rutina si se tem de oameni si experiente noi. Gusturile, mirosurile si texturile noi ii sperie. De aceea, ei refuza sa incerce noi feluri de mancare.
Unul din felurile in care un copil isi manifesta independenta ete prin a refuza sa manance. Pe masura ce copilul creste si poate face anumite lucruri fara ajutorul parintilor, isi da seama de abilitatile pe care le are si incepe sa aiba propriile pareri in legatura cu lucrurile pe care trebuie sa le faca, locurile in care trebuie sa mearga. Intre doi si patru ani, copiii exploreaza lumea din jurul lor, inclusiv masa din bucatarie.
Mofturile la mancare ii permit copilului sa exploreze relatia cauza-efect. Nimic nu-i place mai mult decat sa observe reactia parintilor la ceea ce face.
Unii copii nu au nevoie de prea multa mancare. Copiii cresc foarte repede, dar cei intre unu si trei ani cresc putin mai incet decat ceilalti. De fapt, sunt perioade in care nu cresc deloc. Deci pofta de mancare a copilului variaza in fuctie de aceste perioade. Uneori ii este foame si mananca mult, alteori nu are nevoie de prea multa mancare. Si cum stomacul unui copil este destul de mic, nu va avea nevoie de prea multa mancare ca sa fie satul.
Iata si cateva strategii pentru a trece cu bine de ora mesei.

Masa trebuie sa fie un moment distractiv. Sandwich-ul zilnic devine mai atragator daca are forma de dinosaur sau broscuta. Fa in asa fel incat farfuria sa arate bine, si vei vedea cum dispare toata mancarea din ea.
Strecoara in farfurie mancaruri noi. Copiii mananca un numar limitat de alimente in fiecare zi. Pentru a largi “repertoriul“ copilului tau, ofera-i pe langa alimentele cunoscute si portii mici din mancaruri noi. La inceput le va ignora, dar daca esti perseverenta, pana la urma va incerca si alimentele noi.
Tine-l departe de sucuri. Bauturile sunt importante in alimentatia unui copil, mai ales laptele si apa. Este recomandat ca un copil sa bea doua – trei pahare de lapte pe zi. Totusi incearca sa limitezi consumul altor lichide, cum ar fi sucurile. Multi copii beau prea mult suc si cand au stomacul plin de lichid isi pierd pofta de mancare.
Fa si compromisuri din cand in cand. Daca cere niste cereale dulci, amesteca cateva din cele cu ciocolata in castronul cu cereale fara zahar. Putin zahar din cand in cand nu face rau, mai ales daca ai grija la cantitatea pe care o consuma.
Lasa copilul sa ajute la pregatirea mesei. Chiar si cei mai mici pot sa amestece in salata si sunt mai mari sansele sa incerce mancare daca a participat la preparea ei.
Fii un exemplu bun. Programeaza masa in asa fel incat sa poata manca toata familia, cel putin odata pe zi. Sunt mai multe sanse ca cel mic sa incerce noi feluri de mancare daca vede ca toata lumea le mananca.
Lasa copilul sa se ridice de la masa cand termina de mancat. Un copil mic nu are rabdarea necesara sa stea la masa pana cand toata lumea termina de mancat. Lasa-l sa se joace in liniste in bucatarie pana cand termina si ceilalti.
Nu-ti face griji de fiecare data cand cel mic refuza sa manance tot. Ofera-i trei mese sanatose si doua gustari in fiecare zi. Iar daca ti se pare ca nu mananca de ajuns, nu te ingrijora, el isi da seama mai bine decat oricine cata mancare ii incape in burtica.

http://www.nou-nascuti.ro/nutritie.html?id=736

 

[anuk]

6 sfaturi: protejeaza-ti copilul de internet!



Copiii isi petrec tot mai mult timp in fata calculatorului si sunt educati practic de catre televizor si internet.


De la televizor si de pe internet copilul afla noutati, se informeaza, se distreaza. Televizorul si calculatorul sunt niste instrumente utile si aproape indispensabile in seolul XXI. Dar ce facem atunci cand dependenta de calculator este departe de a mai fi doar o simpla joaca sau doar o modalitate de a pierde cateva minute?

Spatiul virtual ofera si copiilor si adultilor un refugiu in fata anxietatii cotidiene. In spatiul virtual putem fi asa cum dorim, nu este nevoie sa facem nimic, doar sa dam un click si putem fi puternici, viteji, frumosi, iubiti, acceptati.

Mai mult decat adultii, copiii resimt nesiguranta vietii. Copilaria si adolescenta sunt perioade de transformare in care lipsa de control, neputinta, sentimentul ca suntem prea mici, ca nu putem, ca nu stim, sunt normale.

Spatiul virtual este un spatiu usor de controlat

Cum este viata copilului nostru? Intelege ce se intampla cu el? Intelege ce simte? Familia este un loc sigur sau este un loc stresant, presarat de certuri sau de reprosuri?

Fiti atenti la atmosfera de acasa si la ce intelege copilul. Copilul are nevoie sa invete, sa controleze ce se intampla in jurul lui, acest aspect asigurandu-i confort si siguranta. Dar daca dispozitiile parintilor sunt schimbatoare, daca certurile sau conflictele apar din nimicuri, copilul va avea nevoie sa isi creeze virtual o lume sigura si usor de inteles pentru el.

Toti avem nevoie de o imagine de sine buna

Relatia noastra cu copilul este o relatie deschisa sau ii spunem mai des copilului ca este rau, neindemanatic, nepriceput? Uneori ajungem sa reprosam mai mult decat sa laudam, fapt care creaza copilului un sentiment de inferioritate, de neacceptare.

O greseala a copilului ii anuleaza in fata noastra calitatile si reusitele. Asa ca isi va cauta in spatiul virtual o identitate in care sa se simta acceptat.

Uneori relatiile cu ceilalti copii si cu scoala pot fi dificile

Copilul se simte incapabil de a relationa, de a-si face prieteni, nu poate face fata la scoala, simte ca pierde controlul si din nou, se refugiaza intr-o lume sigura si mult mai simpla. Cum putem face fata unui copil care a devenit dependent de spatiul virtual? Ce a dus la aceasta realitate si cum putem schimba?

Psihoterapeutul Catalina Hetel ne spune ce putem face:

1. Atentie la atmosfera din familie

O atmosfera destinsa, permisiva, umorul, acceptarea si toleranta il vor face pe copil sa prefera sa stea in compania voastra decat sa fuga in fata calculatorului.

2. Incurajeaza-l sa aiba prieteni

Faceti-va voi prieteni, organizati iesiri impreuna cu alte familii cu copii, organizati intalniri de joaca, de discutii, iesiri in parc, la filme, la spectacole. Lumea reala este mult mai frumoasa decat cea virtuala, dar necesita mai multa energie. Uneori suntem epuizati si stresati, dar chiar si noua adultilor ne foloseste o mica iesire sau o distractie.

3. Incurajeaza-l sa aiba activitati in afara casei

Sport, teatru, cercuri de desen, de modelaj. Importanta nu este performanta ci iesirea, socializarea, actiunea.

4. Vorbeste cu el deschis

Incurajeaza-l sa iti vorbeasca chiar si atunci cand a gresit sau cand se teme. Un parinte este un punct de reper important unde ne intoarcem atunci cand avem nevoie de sfaturi sau de incurajari. Atunci cand iti vorbeste, nu il critica, nu ii spune ce a gresit sau cat de prost este ci spune-i ca ii esti alaturi si ca il poti invata cum sa faca.

5. Povesteste-i despre tine

Exemplul tau de viata conteaza pentru copil. Are nevoie de modele. Faptul ca si tu ai fost intr-o situatie similara (reala sau nu) il incurajeaza ca nu este singur, ca nu este ciudat, ca poate reusi.

6. Prezinta-i realitatea ca pe un loc frumos

Un loc in care daca respecti regulile lucrurile nu pot merge decat bine. Nu transmite copilului propriile temeri sau angoase. Nu ii prezenta lumea ca pe un loc ostil sau catastrofal, plin de pericole.


http://www.idieta.ro/6_sfaturi_protejeazati_copilul_de_internet.html

 

[anuk]

Cum discuti cu adolescentul despre subiectul "sex"



Cu siguranta, subiectele referitoare la sex nu sunt printre cele mai simple de abordat, atunci cand stai de vorba cu un adolescent. Cu toate acestea, cel mai important rol in educatia sexuala a adolescentilor le revine parintilor. Sau cel putin, asa ar trebui sa fie... O serie de studii efectuate in Statele Unite au evidentiat faptul ca un procent de numai 19 la suta dintre tineri discuta cu parintii lor pe aceasta tema. Nu este de mirare ca se informeaza din alte surse si nu intotdeauna ceea ce afla corespunde realitatii.



Chiar trebuie sa discutam?

Interesant si, in acelasi timp, paradoxal este faptul ca parintii sunt pe deplin constienti ca ar trebui sa discute cu adolescentii lor despre acest subiect. Atunci, de ce apar aceste ezitari si retineri? Intr-adevar, nu este usor sa "spui lucrurilor pe nume" si, cu atat mai putin, sa constientizezi faptul ca micutul tau de ieri, care te urmarea prin casa si se juca linistit, este astazi un tanar activ din punct de vedere sexual.

Mai mult decat atat, multi dintre adultii de astazi au crescut in familii unde sexul era un subiect tabu. Asa era pe atunci si foarte putini erau aceia care aveau curajul de a-si infrange inhibitiile si prejudecatile. Ei bine, a sosit vremea pentru o schimbare.


Cum sa-ti gasesti cuvintele?

Esti nervoasa? Bineinteles, si nu trebuie sa fii stanjenita din aceasta cauza. Anormal ar fi daca ai fi perfect calma si stapana pe situatie. Nu este nici o rusine sa-i spui cinstit copilului ca postura in care te gasesti si subiectul pe care-l veti aborda te jeneaza. El se simte la fel. Tocmai de aceea, poate ar fi bine sa initiati un fel de "serial": discutati astazi o problema, peste cateva zile o alta si asa mai departe. Ideal ar fi sa incepeti inainte de debutul "revolutiei hormonale", specifice adolescentei.

Din moment ce emisiunile de televiziune si majoritatea peliculelor trateaza din belsug subiectul sexului, n-ar fi rau sa te folosesti de acestea pentru a oferi exemple concrete. De pilda, intreaba-l: "Crezi ca acesti doi tineri erau pregatiti pentru a face dragoste?". Pornind de aici, puteti discuta despre abstinenta, sexul neprotejat si consecintele - uneori, dramatice - ale acestuia.


De ce este o problema presanta?

In zilele noastre, adolescentii isi incep viata sexuala mult mai devreme decat cei din generatiile trecute. Publicatiile si emisiunile pentru tineri abordeaza cu nonsalanta acest subiect, asa incat adolescentii ajung sa-si puna problema in felul urmator: "Hei, daca toti o fac, eu de ce nu?". In adolescenta, imaginea si modul in care suntem perceputi de ceilalti sunt vitale.

Prin urmare, multe fete (mai ales) isi incep viata sexuala prematur, fara a fi pregatite din punct de vedere emotional pentru acest pas, pentru a nu risca sa fie catalogate drept mofturoase sau "mironosite" si excluse din cercul de prieteni. Dar nici pentru baieti nu este deloc simplu; si ei se gasesc adesea in asemenea situatii, mai ales ca - se stie - baietii au obiceiul sa vorbeasca despre acest subiect, laudandu-se.

De asemenea, adolescentii exercita presiuni: "Daca m-ai iubi cu adevarat, ai face dragoste cu mine. Sau vrei sa ramai ultima virgina din scoala?". Daca problema este pusa in acest mod, oare cate fete rezista? Din ce in ce mai putine. Tocmai de aceea, mai ales daca ai o fiica, explica-i ca nimeni nu are dreptul sa o preseze astfel. De asemenea, vorbeste-i despre pericolul consumului de alcool. Se stie ca, nu de putine ori, tinerii ajung sa intretina raporturi intime tocmai dupa ce au baut mai mult la o petrecere (ceea ce n-ar face, poate, in alte conditii).

Este valabil si pentru fiul tau adolescent. Daca prietenii lui se lauda cu escapadele lor romantice, el s-ar putea simti in inferioritate si ar ajunge sa-si inceapa viata sexuala mai devreme decat simte. Se impune o precizare in context: cel mai bine este ca baiatul sa discute cu tatal - va fi mai usor sa-i vorbeasca despre aceste lucruri decat daca ar vorbi cu mama lui.

A-i vorbi despre importanta masurilor de protectie nu inseamna sa-l bombardezi cu amenintari si tot felul de informatii infricosatoare. Sigur ca vei aduce problema in discutie, dar axeaza-te pe aspectul emotional si pe cel social, neuitand sa-i impartasesti punctul tau de vedere referitor la ceea ce inseamna o relatie profunda si matura.

Nu te descuraja daca adolescentul refuza initial sa vorbiti despre asa ceva. Sigur ca nu-i este usor, insa fii sigura ca, in forul sau interior, te apreciaza pentru deschiderea si comunicativitatea de care dai dovada. Nu este exclus ca, in viitorul apropiat, sa vina din proprie initiativa sa-ti ceara sfatul.


http://www.topsanatate.ro/articol/cum-discuti-cu-adolescentul-despre-subiectul-sex-21292.html

 

[anuk]

Ce ne facem cu dezordinea din camera?

E incredibil ce poate face un copil cu rufele murdare aruncate peste tot, cu cotoarele de mar aruncate sub pat si cu toate jucarile ravasite pe unde nici nu te gandesti. Extrem de putini copii sunt ordonati din fire. Cei mai multi isi considera camera un fel de "cos de gunoi" care trebuie sa contina tot ce poseda.

Exista mamici maniace ale curateniei, care nu pot suporta mizeria si dezordinea, dar exista si mamici care privesc dezordinea ca pe o forma de libertate, adesea incitanta. Pentru cei mai multi parinti, insa, dezordinea din camera copilului este blestemul vietii lor.

Iti este teama ca "odorul" va fi dezordonat cand va creste mare, ca va deveni genul de adult care nu-si poate gasi sosetele, ca sa nu mai vorbim de un serviciu? Altor parinti li se pare chiar o lipsa de respect la adresa lor cand camera celui mic e ravasita, se simt ofensati numai cand vad dezordinea.

Culmea este ca a te certa pe aceasta tema poate fi mai grav decat dezordinea insasi. Iata ce trebuie sa incerci in primul rand:

- Refuza sa mai intri in camera lui. Spune-i foarte clar ca este atata dezordine incat nici macar nu ai de gand sa treci pe acolo, daramite sa mai ajungi pana la pat ca sa-i aduci paharul cu apa sau ceva dulce atunci cand isi doreste. El stie ce inseamna asta: la revedere povestii spuse la culcare, adio mangaieri, adio pupic inainte sa adoarma.
-Spune-i ce vei face tu, nu ce trebuie sa faca el.
- Foloseste puterea exemplului. Nu uita ca dormitorul tau trebuie sa arate impecabil, daca ii ceri copilului ca al lui sa fie la fel.
- In cazul in care dezordinea este cu adevarat coplesitoare, intreba-l daca are nevoie de ajutor. Cand il ajuti, evita sa spui: "Cum poti trai in mizeria asta?" sau "E ca dupa razboi in camera ta!". Daca nu te poti abtine, macar incearca sa gaseti replici ce stii ca l-ar deranja cu adevarat, ceva mai nou
- Ai grija sa existe rafturi incapatoare si cutii mari pentru jucarii sau pentru hartii. Niciodata nu poti fi suficient de organizata cand vine vorba de copii.
- Patul trebuie sa fie usor de facut pentru copil. Poate gasesti o cuvertura simpla care sa fie pusa peste asternuturi.
- Nu evita sa-i inviti prietenii tocmai in idea de a nu lasa dezastru in urma lor in camera. Copiii tin cont de parerile celor de-o seama cu ei, asa ca ai putea fi surprinsa sa-l vezi pe cel mic pregatindu-si camera pentru oaspeti.
- Daca orice altceva esueaza, poti insista sa tina usa inchisa. Asta il invata ca ceea ce face ii afecteaza si pe altii.
- Daca nu poti accepta nici macar gandul ca e putina dezordine, atunci inseamna ca este problema ta.
- Nu-i aminti mereu copilului sa faca curat in camera pentru ca in acest mod il privezi de responsabilitate.

Copiii mici se pot simti coplesiti de cate au de facut ca sa fie ordine in camera. Trebuie sa-l inveti cum sa-si faca curatenie - pe de alta parte, trebuie sa ii arati importanta unei camera ordonate si aerisite. Poti transforma curatenia intr-una din activitatile obisnuite pe care le faceti impreuna, astfel ca lucrurile sa nu scape de sub control.
spune Gabriela

Oricum, atitudinea ta de baza trebuie sa fie: "Acesta este spatiul tau. Daca vrei sa te ajut sa faci curat, o sa te ajut. Daca nu, nu. Tu hotarasti".

Stabileste cu toata familia niste reguli stricte pentru mentinerea curateniei in casa. Daca nu sunt respectate, mizeaza pe consecinte, consecinte si iar consecinte…

Este important sa-l implici pe copilul tau in gasirea solutiilor pentru a avea o camera ordonata, nu se i le impui. El este partenerul, nu subordonatul tau!

PS: Daca ai reusit sa-l obisnuiesti sa-si mentina camera in ordine si curatenie, descopera si cum il poti face sa respecte ora de culcare stabilita - fara cearta.

 

[anuk]

Televizorul, prietenul sau dusmanul copiilor?



Televiziunea poate fi seducatoare pentru adulti, dar este de doua ori mai seducatoare pentru copii. De cate ori nu l-ai observat pe cel mic ca se opreste din joaca atunci cand ai deschis televizorul si face ochii cat cepele?

Nu mai face nimic altceva decat sa se holbeze la ecran, urmarind desenele animate, reclame la "jucariile anului" sau filmul pe care l-a mai vazut de zece ori. E si mai rau cand a dat peste un program destinat intr-o asemenea masura adultilor, incat pana si tu ajungi sa rosesti. Singurul lucru bun din toata povestea aceasta cu televizorul, este ca sta, in sfarsit, linistit.

Partea proasta este ca majoritatea parintilor din ziua de azi devin tentati sa foloseasca televizorul pe post de baby sitter electronic si nu sunt dispusi sa recunoasca acest lucru.

Esti ingrijorata ca se uita prea mult la televizor si se ocupa prea putin de jocurile creative (desenat, modelat etc.)? De asemenea, te ingrijoreaza mesajul reclamelor in mrejele caruia copilul cade foarte repede. Sunt convinsa ca ti-ar placea sa controlezi emisiunile "daunatoare", dar cum poti face asta daca, chiar tu te complaci in situatie?

In aceste situatii, exista un risc crescut ca televizorul, si nu familia, sa devenina centrul universului.

Cum ar trebui sa reactionam?

Invata-ti copilul tau (de la 5 ani in sus) de ce la unele programe e bine si la altele nu este bine sa se uite. Apoi, ar trebui sa hotarati impreuna cat si ce ar trebui sa priveasca la televizor. Inchide televizorul indata ce emisiunea sau filmul s-au sfarsit.

Pentru un copil mai mic de 5 ani, parintii sunt cei care limiteaza si controleaza timpul petrecut in fata televizorului. Nu-ti lasa copilul sa se uite la stiri (sunt cele mai daunatoare).

Trebuie sa accepti televizorul, dar nu in mod pasiv.
Aseaza-te langa cel mic si vezi la ce se uita. Intelege ca, fiind perseverent, se va uita in alta parte la un program interzis.


Nu lasa televizorul deschis toata ziua, mai ales daca nu se uita nimeni. Poti transforma uitatul la televizor in ceva special.

Calea cea mai buna pentru a combate violenta de la televizor este sa-i asiguri copilului tau un camin plin de dragoste, unde nu exista abuzuri fizice sau verbale.

Programeaza diverse activitati interesante, recomandabil chiar in afara casei.

Televizorul e hipnotizant, asa ca va trebui sa dai dovada de multa creativitate ca sa concurezi cu el.

Sugestii practice pentru a inlocui televizorul:

Decide ca una sau doua seri pe saptamana sa apartina familiei. Nu te gandi la jocuri complicate, simpla prezenta a parintilor ii face fericiti pe copii. Nu este nevoie decat de timpul tau - pe care adesea nu-l poti oferi - dar, daca vrei sa-ti dezveti copilul de televizor, tu esti solutia cea mai buna.

Cumpara cat mai multe jocuri (pe echipe) si umple casa de carti. Invata-l ghicitori (copiilor le plac foarte mult).

Incurajeaza-l sa-si invite prietenii acasa si sa faca pe gazda.

Organizeaza in familie o piesa de teatru. Este greu si presupune multa munca, dar te poti relaxa…la televizor, dupa ce copilul s-a culcat.

Doua dintre cele mai populare trasaturi ale progamelor tv sunt: sexul si violenta. Primul tau impuls este sa blochezi pur si simplu canalele cu astfel de programe. Asta este si bine, dar e si rau.

Te ajuta, bineinteles, sa controlezi mai bine emisiunile la care se uita copiii. Dar ai vrea, totodata, sa-l inveti sa faca diferenta intre emisiunile bune si cele proaste, pentru a capata discernamant.

Uitate-te impreuna cu copilul la televizor la astfel de emisiuni. Invata-l cum sa priveasca imaginile violente, punandu-i intrebari de genul: "Crezi ca e frumos?; Cum altfel si-ar fi putut rezolva problema?; Chiar crezi ca oamenii care se comporta asa pot scapa nepedepsiti?". Merita incercat.

Unul dintre riscurile cu care se confrunta copiii care se uita prea mult la televizor este obezitatea infantila. Ajuta-ti copilul sa scape de kilogramele in plus!

 

[anuk]

Cum faci copilul să nu plângă la şcoală sau la grădiniţă.



Fobia copiilor de colectivitate poate fi tratată dacă se descoperă cauza care o generează: colegii răutăcioşi sau mamele posesive sunt motive posibile pentru care micuţii au astfel de tulburări.
Unul din patru copii refuză din când în când să meargă la grădiniţă sau la şcoală. Problema devine serioasă în cel mult cinci la sută din cazuri.

Mersul la şcoală sau la grădiniţă este interesant şi distractiv, însă nu pentru toţi copiii: unul din patru refuză din când în când să treacă pragul acestor instituţii, iar problema e serioasă în cel mult cinci la sută din cazuri.

Această tulburare poate să debuteze la începutul vieţii de preşcolar sau şcolar, dar poate să apară şi pe parcurs.

Teama de a fi separat de părinţi, frica de educatori şi profesori ori de socializare pot avea repercusiuni pe termen lung asupra performanţelor micuţilor de comunicare.

Psihologii explică cum pot fi ajutaţi micuţii să treacă peste tulburările specifice mai ales în primii ani în care intră în colectivitate.

Dureri de cap şi stări de vomă în drum spre şcoală

“Am avut la terapie un băieţel de clasa I care se trezea dimineaţa, se pregătea fără probleme, dar când ajungea la şcoală voma înainte să intre în clasă şi uneori mai voma şi în pauze. Împreună cu mama, care a fost atentă la ce se întâmpla cu copilul, am aflat că de fapt nu îi plăcea să meargă la şcoală pentru că era supraponderal şi erau câţiva colegi care îl ironizau şi care îi puseseră diverse porecle referitoare la greutatea lui. Asta îl făcea să sufere şi să se simtă neputincios, cu toate că rezultatele lui şcolare erau foarte bune”, povesteşte Keren Rosner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

Manifestările copiilor pot fi variate: plâng în fiecare dimineaţă înainte de a pleca la şcoală sau la grădiniţă, au subit tot felul de simptome fizice, de la dureri de cap şi de stomac până la vomă, tremur, manifestări violente de refuz (fug, se zvârcolesc).

Trauma adaptării

Medicii spun că mulţi dintre copiii cu astfel de tulburări au un istoric anterior de anxietate sau depresie.

“Copiii care nu au fost obişnuiţi cu colectivitatea, cei care nu au parcurs etapele pregătirii la grădiniţă, cei care nu au fost iniţiaţi în a depune efort şi care brusc sunt determinaţi săşi schimbe modul de viaţă pot trăi schimbarea ca pe o traumă”, adaugă psihoterapeutul Rosner.

Alţi factori favorizanţi sunt bolile părinţilor (surprinzător, uneori refuzul şcolar apărea după însănătoşirea părintelui), divorţul părinţilor sau alte conflicte, moartea unei rude cu care copilul era prieten, mutarea într-o altă locuinţă în cursul primului an de şcoală, gelozia pe un frate mai mic rămas acasă sau grija excesivă a părinţilor faţă de copii, care se poate întoarce împotriva micuţilor.

“Copilul este dependent de familie, în special de mamă (dependenţă patologică menţinută de aceasta), de mediul securizant de acasă. Sunt mame care îşi “sufocă” copiii, fiind permanent în compania copilului”, avertizează psihoterapeutul Keren Rosner.

Soluţii: ascultaţi copilul, rugaţi o rudă să vă ajute

Părinţii sau alte rude ale copilului pot interveni înainte ca această problemă să se agraveze în mai multe moduri. În primul rând, ei trebuie să asculte cu răbdare temerile copilului legate de mersul la şcoală, întrucât unele dintre motive pot fi legate de comportamentul agresiv al altor colegi, teama de eşec şi de concurenţă.

De asemenea, planificarea atentă a orarului copilului astfel încât să nu mai întârzie poate fi o soluţie. Uneori, poate fi nevoie ca altcineva în afară de părinţi să ducă la şcoală copilul.

Părinţii trebuie să-l asigure pe copil că ei vor fi acasă la întoarcerea lui sau că la serviciu vor face numai lucruri plictisitoare cât timp este el plecat. Copilul trebuie să fie luat la timp de la şcoală pentru a nu crede că a fost uitat sau părăsit.

“În cazurile în care refuzul e categoric, părinţii pot apela la metode prin care să scadă avantajele statului acasă, precum limitarea timpului petrecut în faţa calculatorului sau a televizorului, în paralel cu creşterea volumului de teme”, sfătuieşte specialistul Rosner.

În ceea ce priveşte terapia medicamentoasă, mai rar sunt prescrise medicamente, de obicei fiind indicate tratamente pentru reducerea anxietăţii, depresiei sau atacurilor de panică trăite acut de copilul cu fobie.

NUANŢE

Care sunt diferenţele între fobie şi chiul

Primele semne la care trebuie să fie atenţi părinţii şi apropiaţii: refuzul propriu-zis de a merge la şcoală sau grădiniţă, teama exce sivă de a pierde un părinte, frica de a rămâne singur acasă sau de a merge singur la culcare şi diverse simptome fizice repetate (stări de vomă, dureri de cap).

Refuzul de a merge la şcoală nu trebuie confundat cu chiulul, ce poate fi cauzat de delincvenţă sau tulburării de conduită.

În timp ce elevii chiulangii au ten dinţa de a se lăuda în faţa colegilor că lipsesc de la ore, cei care au cu adevărat o problemă psihologică când trebuie să treacă pragul unităţii de învăţământ sunt mai degrabă reţinuţi şi stân jeniţi din cauza acestei probleme.

 

[anuk]

Cum pregătim psihologic copilul pentru prima zi în colectivitate .



Nu speriaţi copilul cu fraze de genul „Acum începi şcoala, s-a terminat cu joaca!”. Cu o lună înainte de începerea şcolii, viitorul elev trebuie pregătit psihologic, iar cu două săptămâni înainte, se fac analizele medicale

Psihologii îi atenţionează pe părinţii ca, înainte de începerea şcolii, să nu-şi sperie copiii cu fraze de genul „Acum începi şcoala, s-a terminat cu joaca!”. În viaţa unui copil, momentul primei zile de şcoală, în special pentru cei care nu au fost la grădiniţă, este deosebit de emoţionant şi plin de neprevăzut. „Există părinţi care îşi sperie copiii cu şcoala prin diferite moduri, alţii sunt ei înşişi terorizaţi de şcoală, iar o altă categorie a părinţilor sunt cei care nu sunt de acord cu sistemul de învăţământ. Trebuie avut în vedere că, odată cu începerea şcolii, copilul are şi aşa destul de multe de aflat, de simţit şi de făcut, încât să-l împovărăm şi cu temerile şi grijile adulţilor”, sfătuieşte psihologul Anca Munteanu.

Începerea şcolii este un moment încărcat de emoţie şi, prin asta, devine foarte importat pentru familie. „Copiii au şi ei curiozitatea lor, unii de-abia aşteaptă, alţii sunt speriaţi, alţii nemulţumiţi şi, uneori, nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt sau ce ar vrea să ştie. Din această cauză, pot apărea diferite manifestări somatice (greaţă, durere de cap, de burtă) sau psihologice (dezinteres, enervare). În plus, unii copii au schimbări mari de comportament înainte de şcoală şi în primul semestru”, atrage atenţia psihologul Munteanu. De aceea, potrivit specialistului, părinţii trebuie să-şi pregătească copilul din punct de vedere psihologic, pentru această schimbare. Pentru că micuţul nu are nici o reprezentare despre cum va fi la şcoală, părinţii pot merge cu acesta să vadă şcoala, clasele, vor alege drumul spre şcoală, poate afla care este orarul, cât timp va sta la şcoală, va afla despre pauze, despre învăţătoare şi ceilalţi colegi şi, nu în ultimul rând, cum se desfăşoară o oră de curs. „Aceste discuţii este indicat să înceapă cu aproximativ o lună înainte, dacă n-au fost începute deja. De asemenea, este bine ca părinţii să meargă împreună cu copilul să cumpere rechizitele necesare pentru şcoală, viitorul elev având timp astfel să poată pune întrebări şi să se pregătească”, precizează psihologul Anca Munteanu.
publicitate

Sunt situaţii însă, când apar şi probleme legate de prima reacţie la şcoală. Atunci când copilul refuză să rămână la şcoală sau începe să plângă, învăţătoarea are strategia ei pentru a-i ajuta pe copii. Dacă lucrurile sunt mai grave, părinţii pot cere ajutor la consilierul psihologic de la şcoală sau la un alt psiholog.

La fel de important ca aspectul psihologic este şi cel medical. Specialiştii spun că există câteva analizele medicale pe care orice copil trebuie să le facă înainte de a intra într-o colectivitate, în speţă, înainte de a merge la grădiniţă sau la şcoală. „Este vorba despre exudatul faringian (un examen care depistează microbii de la nivelul nasului şi gâtului) şi cel coproparazitologic, recomandat în cazul tulburărilor gastro-intestinale. De asemenea, în cazul în care copilul este bolnăvicios, se recomandă şi un control medical general”, explică dr. Mihaela Marcu, medic primar pediatru la o clinică privată din Capitală. Analizele amintite se realizează cu două săptămâni înainte de intrarea în colectivitate.

Anca Munteanu, psiholog: Copiii au şi ei curiozitatea lor; unii abia aşteaptă, alţii sunt speriaţi, alţii nemulţumiţi şi, uneori, nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt.

 

[anuk]

Cum sa-i invatati pe copii sa se protejeze de microbi.


Fie ca se spala pe maini in timp de canta "La Multi Ani!", ca invata sa tuseasca in indoitura bratului atunci cand nu este disponibila o batista sau sa se tina departe de persoane care sunt bolnave, aceste bune obiceiuri va vor mentine copilul sanatos si fericit. Iata cateva obiceiuri pe care copilul dvs le poate capata pentru a se feri de microbi.

1. Spalatul des al mainilor.

Majoritatea adultilor stiu ca cel mai simplu mod de a se feri de microbi este spalatul des al mainilor, dar copii trebuie invatati acest lucru. Microbii pot fi luati si pot contamina nasul, ochii sau gura (copii pot baga foarte usor in gura obiecte infectate sau murdare fara sa isi dea seama ca asa se pot imbolnavi).
Microbii se imprastie foarte usor si pot fi cauza unor boli foarte grave cum ar fi hepatita A, meningita sau diaree infectioasa.

2. Cand ar trebui copii sa se spele pe maini?

Copiilor ar trebui sa li se aminteasca sa se spele pe maini inainte, in timpul si dupa prepararea mancarii, inainte si dupa ce au mancat, dupa ce au fost la toaleta, dupa ce u pus mana pe animale sau cand au inlocuit nisipul din cutia pisicii, cand mainile sunt murdare sau oricand cineva de la scoala sau de acasa este bolnav.

3. Punerea mainii la gura cand tusesc.

Unii copii stiu cum sa faca acest gest pentru a impiedica imprastierea microbilor. Insa este inevitabil ca un copil sa tuseasca sau sa stranute cand nu e disponibila nicio batista, si impastie microbi. Copii trebuie sa fie invatati sa tuseasca in interiorul indoiturii bratului, in maneca sau chiar in palma, iar apoi sa-si spele mainile imediat.

4. Sa evite contactul direct cu persoanele bolnave.

Si daca copilul dvs este bolnav incurajati-i pe ceilalti sa pastreze distanta pentru a minimaliza imprastierea bolii. Daca este posibil, tineti copilul acasa pentru ca altii sa nu fie expusi.

 

[anuk]

Pedeapsa nu este mama invataturii



Atitudinea ta, mamico trebuie sa fie instructiva si tonul prietenos. Pedeapsa, stim cu totii, difera in mod subtil, (mai ales cand este vorba de copilul tau), dar in esenta, consecintele sut importante. In timp ce aceste consecinte au o legatura directa cu actiunile celui mic, pedeapsa este arbitrara.

Cu siguranta cunosti: "N-ai voie sa deschizi calculatorul sau sa te uiti la televizor pentru ca nu ti-ai facut curat in camera sau nu ai mancat nimic."

In aceste cazuri copilul crede ca vrei sa-l faci sa sufere. Asadar, pedeapsa, desi pe moment este cea mai buna alegere si iti da o satisfactie incredibila, de fapt nu-l invata nimic pe copilul tau. El stie ca n-ar trebuit sa faca un anumit lucru, insa nu stie de ce n-ar trebui sa-l faca. Explica-i mereu clar si concret de ce nu este bine sa faca ceva.

Aici ar trebui sa intervi tu, pentru ca pedeapsa sa nu fie pentru micutul tau descurajanta si lipsita de respect (cum isi imagineaza acesta).

Pedeapsa ii spune copilului tau ca a gresit si ca te-a dezamagit, pe tine sau pe altii, iar acest lucru il descurajeaza (poate avea repercursiuni destul de grave la maturitate).

Lipsa de respect, de cele mai multe ori, vine din faptul ca tu, ca parinte, ii impui copilului vointa ta, adesea intr-un mod umilitor pentru cel mic. Chiar si "palmuta la fund" este, in fond, lipsa de respect. Cea mai indicata atitudine este aceea de a-ti trata copilul asa cum ai vrea sa te trateze si el pe tine (este o regula aplicata permanent in viata, nu?).

Un pericol al pedepsei este ca uneori il face pe copil sa te deteste. Poate deveni o lupta intre voi, care nu va duce la nimic bun.

Prin urmare: cel mai important aspect al meseriei de parinte este sa-ti inveti copilul sa respecte, prin incurajare, nu prin pedeapsa. Incurajarea ii face pe copii sa aiba sentimente pozitive fata de ei insisi (chiar si atunci cand au gresit). Este lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult - sa ai un copil sigur pe el, sa nu fie "un pampalau".

Un mod bun de a trata un comportament gresit sau un esec este sa te impui printr-un ton ferm, nu prin pedeapsa. De exemplu, daca copilul tau a spart un pahar, nu-l pedepsi ca si cum acesta ar fi fost sfarsitul lumii, nu-i spune cat de neatent este. Incearca, mai bine, o abordare de genul: "Vad ca nu ai reusit sa iei paharul de prima data. Hai sa mai facem o incercare."

Aceasta abordare precauta va trasforma un accident potential descurajant intr-o experienta din care invata ceva.

 

[anuk]

De ce au nevoie copiii ca sa se dezvolte normal?


De ce au nevoie copiii ca sa se dezvolte normal? Ati devenit parinti recent si doriti sa va cunoasteti copilul incat sa ii indepliniti toate cererile si necesitatile desi micutul inca nu poate vorbi. Ca sa il ajutam sa se dezvolte normal in primul rand conteaza mediul ambiant in care este crescut. Daca familia este unita, certurile lipsesc iar armonia este prezenta in casa, parintii reusesc sa ii devina model micutului pe masura ce ii descopera, mai ales ca oricine vrea sa fie formator ireprosabil.
Dar nimeni nu creste si nu se dezvolta intelectual fara sa fie bagat in seama. Va iubiti copilul si v-ati dorit sa va reintregiti familia? Atunci invatati sa daruiti afectiune, dragoste pentru ca iubirea ii da siguranta, il face sa fie calm, ii dezvolta inteligenta si il ajuta sa comunice mai usor si mai sigur. Nu uitati ca micutul este foarte sensibil si gangureste cu placere de cate ori I se acorda atentie, rade cand aude vocea mamei si este ferici cand tatal isi face timp sa il plimbe, sa se joace cu el. Cu cat familia e mai numeroasa si se implica in viata copilului, cu atat acesta va invata mai repede sa socializeze, sa isi dezvolte vocabularul si va capata incredere in fortele proprii. Parintii trebuie sa ii ghideze drumul in viata pas cu pas, sa il ajute sa isi descopere aptitudinile si sa le dezvolte, sa il faca increzator, sa il educe cu blandete si sa il dojeneasca cu dragoste atunci cand e cazul.

Incercati sa va intelegeti copiii, sa fiti alaturi de ei atunci cand au nevoie pentru a-I face sa devina oameni integrii, de incredere, inteligenti pe care se pot baza in societate semenii lor. Educatia incepe din fasa, asa ca nu e prea devreme sa ii formati micului invatacel tot felul de obiceiuri si deprinderi pozitive din frageda pruncie!

 

[anuk]

Cat trebuie sa cantareasca ghiozdanul elevului din ciclul primar ?



Cat trebuie sa cantareasca ghiozdanul unui elev din clasele I-IV? Iata o intrebare pe care trebuie sa v-o puneti daca aveti un copil de varsta scolara mica.

De multe ori vedem trecand spre scoala copii cu ghiozdanele in spate, unii dintre ei cocosati sub greutatea acestora. Daca vom incerca sa ducem noi aceste ghiozdane, vom constata ca nu este chiar asa usor.

Medicii spun ca un ghiozdan si continutul sau nu trebuie sa cantareasca mai mult de patru kilograme, daca detinatorul lui este un elev din ciclul primar. Daca greutatea este mai mare, copilul oboseste, si chiar pot aparea deformari ale coloanei vertebrale, aceste afectiuni ocupand locul al doilea in lista bolilor care afecteaza copiii de varsta scolara mica, pe primul loc aflandu-se afectiunile oculare.

Daca in drumul spre scoala mergem pe jos si ne mai si grabim, efortul este si mai mare. Copilul transpira, cand ajunge in clasa se dezbraca si astfel cresc sansele de imbolnavire a cailor respiratorii.

In mod normal un elev din clasele I-IV poarta in ghiozdan minim doua carti, minim patru caiete, penarul, culorile, pachetelul cu mancare, sticla cu apa. In ziua cand are abilitati plastice mai are blocul pentru desen, acuarelele, paharul pentru acuarele. Daca are si educatia fizica va avea sacosa cu echipamentul. In ziua cand are abilitati practice va lua materialele necesare acestei ore ( foarfeca, hartie colorata etc. ). Mai sunt si copii care uita in ghiozdan diferite obiecte din ziua precedenta. Numarul de carti si caiete creste proportionl cu anul de studii.

Ce ar fi de facut? Din pacate, nu prea multe. In primul rand alegerea unui ghiozdan corespunzator, pentru ca multe ghiozdane sunt grele, chiar goale fiind. Apoi sa obisnuim copilul sa-si ia la el numai strictul necesar.

Obiectele necesare abilitatilor practice si educatiei plastice ar putea fi lasate la scoala in dulapuri speciale. Tot in aceste dulapuri s-ar pune si un al doilea rand de manuale (cumparate de parinti, deci efort material din partea acestora.) . Daca bibliotecile scolilor ar fi dotate corespunzator, elevii ar putea folosi dictionare, atlase, culegeri si alte materiale de aici, nu ar trebui sa le mai aduca de acasa.

Unele scoli au program prelungit, copiii isi fac temele la scoala si nu mai sunt nevoiti sa-si care ghiozdanele zilnic. Aceasta solutie presupune insa cheltuieli suplimentare din partea parintilor, iar servirea mesei de pranz este o problema, pentru ca putine scoli pot oferi acest serviciu.

Din pacate, in momentul actual solutii de "a usura" ghiozdanul micului scolar nu prea sunt. Acestea vor veni probabil odata cu cresterea veniturilor familiei si cand statul va dispune de posibilitatile financiare necesare rezolvarii mai multor probleme de ordin social.

 

[anuk]

Cum evitam obezitatea la copii.

Acumularea excesiva a grasimii in corp, indiferent de varsta, poarta numele de obezitate. Obezitatea la copii si adolescenti a inceput sa fie luata mai mult in serios odata cu constatarile unor oameni de stiinta care afirmau ca in America peste 25% dintre copii sunt obezi.

Rezultatul obezitatii la copii este o serie de probleme de ordin fizic si emotional, deoarece un copil obez va fi tinta ironiilor colegilor de la gradinita sau scoala si vor incepe sa aiba depresii si o parere proasta despre propria persoana.

Fiecare doctor specialist consulta o schema de crestere a copiilor in raport cu greutatea si inaltimea copilului stabilind daca se incadreaza in parametrii normali sau este obez.

Trebuie sa stiti ca exista o lunga serie de factori care duc la obezitatea in randul copiilor. Printre acestea enumeram: factorii psihici, factorii genetici, boli diverse, factorii de mediu.

Factorii de mediu ar fi principala sursa a obezitatii la copii. Acestia sunt lasati sa consume alimente bogate in sare si grasimi in fata televizorului. Toate caloriile consumate sunt stocate in timp in corp si de aici pana la a avea un copil obez este un pas nesemnificativ. Trebuie eliminate din alimentatia copilului snacks-urile, dulciurile si sucurile acidulate.

Factorii psihici ocupa locul doi. Acestia influenteaza greutatea corporala deoarece unii dintre copii mananca foarte mult cand sunt suparati, tristi sau veseli.

Restul factorilor contribuie si ei la ingrasarea copiilor si la obezitate dar intr-un procent mai scazut decat cele doua explicate mai sus.

Tratament pentru copiii obezi
Pentru a evita obezitatea copilului, parintii trebuie educati corespunzator. Acestia trebuie sa inteleaga ca trebuie sa ii insufle celui mic placerea de a face miscare, de a iesi din casa si de a petrece timp in aer liber.

Simplul fapt ca un copil este scos la joaca in parc, moment in care alearga cu ceilalti copii, il fereste de obezitate, atata timp cat se intampla frecvent.

Tratamentul obezitatii la copii incepe prin oprirea cresterii in greutate a copilului sau, cel putin, incetinirea acestuia. Dieta echilibrata joaca un rol definitoriu in evolutia greutatii copiilor si de aceea parintii trebuie sa aiba grija ce mananca fiul sau fiica lor. Dieta este secretul unei vieti sanatoase.

 

[anuk]

Certurile intre frati iti dau de furca?

E regretabil, dar in majoritatea familiilor cu mai multi copii, fratii se cearta intre ei. Duelurile verbale sau incaierarile pot aparea cand iti este lumea mai draga.

Este ca si cum ai trai intr-o zona de razboi. Nu ti-ai imaginat niciodata ca in casa ta, copiii tai, pot sa te scoata din minti si sa te lase fara solutii atunci cand se cearta pe jucarii, pe emisiunile TV, sau te miri pe ce prostie. Cel mai grav este ca se cearta in momentele cele mai nepotrivite: pe strada, in magazin sau pe bancheta din spate a masinii.

Ne intrebam cu totii de ce fratii se cearta in loc sa se iubeasca si sa se inteleaga foarte bine, "ca fratii". Cand doi copii se cearta, inseamna ca au cazut de acord sa se poarte urat ca sa atraga atentia parintilor. Uneori o fac pentru ca intr-adevar nu se plac, dar aceste cazuri sunt destul de rare. Copiii se chinuie sa atraga atentia parintilor in moduri pe care de cele mai multe ori nici nu ni le imaginam.

Ii poti urmari pe copiii tai si vei vedea ca intotdeauna unul dintre ei intra in rolul copilului bun si celalalt joaca rolul copilului rau. Nu este un joc inteligent, dar are efect imediat asupra parintilor, in special. Mai sunt apoi resentimentele copilului mai mare, atunci cand fratiorul nou-nascut vine acasa si capteaza aproape toata atentia parintilor, care pana acum ii era acordata in intregime lui. Trebuie sa fii extrem de diplomata in aceste momente (vorbeste-i inainte despre venirea fratiorului pe lume, da-i mai multe responsabilitati si incearca sa-l implici in cresterea celui mic).

Iti doresti un camin armonios, dat telul tau parca nu este de neatins. Oricare ar fi cauza, cand fiecare copil isi canalizeaza energia impotriva celuilalt, totul se transforma intr-un calvar.

Ce poti face?

Sarcina ta este sa creezi o familie a carei membri sa nu intre in competitie: fiecare copil trebuie sa-si identifice rolul propriu in mod necompetitiv. Slabirea concurentei imbunatateste relatia dintre ei. Calea cea mai buna pentru a realiza acest lucru este sa nu iei partea nimanui. Nu interveni de fiecare data cand incepe "razboiul "sa intrebi ce s-a intamplat si sa faci pe judecatorul. Lasa-i pe copii sa-si rezolve singuri problemele. Daca intervii esti tentata sa le furnizezi solutii si in acest caz, ei nu mai invata nimica

Daca totusi crezi ca unul dintre membri "razboiului" este pe cale sa se raneasca, desparte-i si trimite-i in locuri neutre (in camerele lor, sau cat mai departe unul de celalalt).

Cand apare noul bebelus:

Ai grija cum te porti cu copilul mai mare. E normal sa-l protejezi mai mult pe bebelus, dar incearca sa eviti: "Taci, nu mai vorbi ca-l trezesti pe cel mic..." sau " Pleaca de aici ca esti murdar pe maini..." Acest lucru va isca in mod sigur resentimente.

Ofera-i o atentie pozitiva copilului mai mare. Lauda-l mereu atunci cand face ceva bine si spune-i ca el este ajutorul tau de nadejde in cresterea celui mic. Asta il va face foarte important. Nu uita ca nu este bebelusul tau, ci bebelusul vostru.

Programeaza-ti timpul in asa fel incat sa petreci si cu copilul mare cat mai multe momente placute.

Cand bebelusul a crescut:

Incurajeaza fratii sa se ajute intre ei. Copiii sunt cei mai buni profesori pentru alti copii si acest rol va schimba relatia dintre ei
.
Antreneaza intreaga familie in activitati necompetitive.

Discuta deschis orice problema aparuta intre copii (dupa ce "razboiul" s-a sfarsit) si implica-i pe toti in gasirea solutiilor.

Stabileste reguli care sa previna certurile.

Trimite-i afara din camera daca vor neaparat sa se certe. Pare de necrezut ca doi copii care sunt in stare sa-si "smulga parul din cap", inceteaza imediat cum nu mai au parte de spectatori.

Trateaza-i ca grup, nu da vina pe unul sau pe altul.

Fii un bun model. Ai grija sa nu te vada pe tine ca tipi si insulti. Nu te ciondani cu sotul de fata cu copiii. NICIODATA. Copiii se iau dupa parintii autoritari si cred ca este bine sa te certi. Cand ai probleme, copiii trebuie sa vada ca le rezolvi pe o cale pasnica.

Incerca sa potolesti cearta chiar daca asta inseamna sa pleci din camera. Ai nevoie de foarte multa rabdare, dara merita, caci daca nu le dai atentie, nu vor mai fi nici atatea certuri.

Incearca sa faci consiliu de familie si sa gasiti impreuna solutii. "Stiu ca va iubiti, am incredere ca puteti gasi rezolvare...".

Nu trebuie sa ii interzici sa vorbeasca despre fratele lui, chiar daca sentimentele sunt negative.

Nu trebuie sa ai favoriti si sa-i etichetezi drept bun pe unul si rau pe celalalt. Daca unul dintre copii simte ca fratele lui are parte de mai multa dragoste, devine gelos si poate crede ca orice ar face, nu mai are nimic de pierdut.

Nu-i compara. "El de ce poate si tu nu..."

Nu lua partea celui care joaca mai mereu rolul "victimei" pentru a iti starni compasiunea. Invata-l mai bine cum sa se apare singur.

Cei sapte ani de acasa sunt importanti in viata fiecarui viitor adult. Educa-ti copilul sa fie politicos!

 

[anuk]

Sexy pe Facebook la 12 ani.


De ce si-ar pune o fetita de 12 ani poze aproape dezbracata pe Facebook? De unde si de ce aceasta dorinta nebuna de a ne etala corpul de la varste dintre cele mai fragede? Dorinta de initiere cu orice pret in lumea celor mari, obsesia celebritatii, cultura imaginii, teribilism specific varstei? Se pare ca este vorba de cate putin din toate astea si un fenomen care tinde sa ia amploare.

Fetite de 12, 13 ani posteaza pe retelele de socializare poze aproape dezbracate si sunt foarte fericite cand primesc complimente de genul " esti foarte sexy" sau esti " hot, hot" de tot. Evident, si aceste complimente sunt venite de la pusti de 11, 12 ani.

In urma cu ceva timp i-am semnalat unei fetite de cel mult 13 ani ca ar fi bine sa scoata pozele in chilotei si sutien de pe Facebook daca modelele ei in viata sunt altele decat Simona Sensual sau Sexy Braileanca. In ziua cealalta ea le-a multumit celor care au comentat pe Facebook si i-au spus ca e sexy. In lista ei de prieteni sunt mama ei, profesori si colegi de scoala. Nimeni nu a avut nicio reactie... Nici macar un comentariu dezaprobator, nicio poza stearsa de pe Facebook de prea mult timp.

In acelasi timp si mama ei are postate poze in costum de baie, foarte fericita ca arata bine la varsta ei. Cum se explica din punct de vedere psihologic dorinta aceasta deosebit de mare de a ne etala corpul? Este un "pacat" al societatii moderne si al modelelor pe care le promoveaza sau este un lucru firesc? Psihologul Aurora Liiceanu, sociologul Mircea Kivu si unul dintre cele mai cunoscute personaje din online-ul romanesc, blogger-ul Cristian China Birta (Chinezu) analizeaza fenomenul si incearca sa gaseasca cateva raspunsuri.

Lumea celor mari, un Eden pentru adolescenti?

"Tinerele adolescente (sau pubere) au avut intotdeauna tentatia sa se gateasca cu rochia mamicii, cu rujurile ei, sa scrie "oracole" in care isi dau cu parerea despre iubire, sex si alte vorbe pe care le aud frecvent si in legatura cu care-si aroga expertiza - tot atatea moduri de initiere in "lumea oamenilor mari", pe care acesti copii o percep ca pe un Eden" Asadar, fenomenul e aproape firesc, in contextul dat, crede sociologul Mircea Kivu.

Potrivit psihologului Aurora Liiceanu fenomenul are doua aspecte, unul valoric si unul perceptual. Mai exact, se promoveaza dimensiunea materialista a vietii, o viziune in care bunurile materiale sunt prioritare si pun in umbra sau chiar anuleaza alte valori, ca cele postmaterialiste.

"Exista cultul sau obsesia celebritatii si toti, mai ales femeile, gasesc imaginea si publicitatea ca un mijloc de auto-promovare si iesre in vitrina lumii. Mamele sunt exploatatoare si adesea se proiecteaza in imaginea fiicei pentru a-si rezolva propriile frustrari. Se stie acest sindrom: Natalie Wood se zice ca s-a sinucis, dar avea o mama care-i controla viata si monitoriza succesul erotic, secundar celui al celebritatii ei. Mamele sunt cele care imping fetele catre a-si castiga o pozitie financiara si sociala importanta 'vanzandu-si' tineretea si sau frumusetea", spune Aurora Liiceanu.

Pe de alta parte, sociologul Mircea Kivu interpreteaza acest comportament prin prisma influentei pe care societatea o are asupra individului. "Dintotdeauna, adolescentii, si mai ales adolescentele, si-au imprumutat modele din randul personajelor 'la moda'. E suficient sa rasfoiesti cele mai citite publicatii pentru a constata ca diverse forma de nuditate sunt asociate cu cele mai 'publicate' personaje. Sunt promovate tot felul de saloane de fitness, spa-uri, retete de slabire, toate axate pe constructia unui corp cat mai sexy", crede Mircea Kivu.

 

[anuk]

Parintii mei n-au facut niciodata sex .

Pana la ce varsta ti-ai inchipuit ca parintii tai n-au facut niciodata sex doar pentru ca simplul gand ca acestia s-ar fi putut implica in acte sexuale facea sa ti se increteasca pielea si sa ai o jena in stomac? Atitudinea parintilor nostri fata de sex, ceea ce ne spun si/sau ceea ce nu ne spun despre sex ne influenteaza sexualitatea. Psihoterapeutul Jeni Chiriac ne vorbeste despre cele mai bune feluri in care putem evita sa comitem greselile parintilor nostri. Nu noi am inventat sexul, iar parintii nostri au si ei dreptul la sex, la fel ca noi.

Un mic sondaj printre prietenii tai i-ar imparti imediat in doua tabere distincte: "cei care au vazut/auzit" sau "cei care nu au vazut/auzit". Ce sa fi vazut sau auzit? Pe parintii lor facand sex. Si, in ceea ce ii priveste, multi copii prefera sa se gandeasca ca parintii lor au facut sex exact de cate ori a fost nevoie pentru a avea copii. Care e momentul in care le dam acestora dreptul la placere?

I-am cerut ajutorul psihoterapeutului si psihosexologului Jeni Chiriac pentru a ne ajuta sa intelegem acest fenomen si pentru a descoperi care sunt cele mai bune feluri in care putem avea o viata sexuala implinita si ne putem educa copiii in privinta sexualitatii.

Prima lectie despre sex: respectarea intimitatii

Stii care ar trebui sa fie una dintre regulile de aur -si una dintre regulile care sunt respectate cel mai greu- pentru parinti? Mentinerea vietii de cuplu implinite.

Cum poate copilul sa invete sa respecte intimitatea parintilor daca noi ca adulti nu ne-o respectam? Neglijarea femeii din noi in raport cu ideea de familie, atrage lipsa de intimitate in doi; lipsa accentuata in momentul in care partenerii se asimileaza rolului de tati si mami, ei incetand sa mai fie iubit si iubita, explica Jeni Chiriac.

In momentul in care voi doi sunteti pentru copii doar "mama" si "tata" existati doar ca sa aveti grija de ei si de casa, tocmai prin ceea ce inseamna conceptul de familie, casa, sot si sotie (unde adesea sexul devine datorie si nu placere). Sensibilizandu-va fata de propriile voastre nevoi la intimitate, iubire, atingere, senzualitate, va ajutati, ne sfatuieste specialistul, sa gestionati constructiv raportarea la sex si sexualitate ca proces, ca parte integranta a unei normalitati ce scapa mitului rutinei!

Usa dormitorului parintilor nu ar trebui sa fie incuiata, ci inchisa. Este de preferat ca copiii sa fie invatati de mici cu ceea ce inseamna respectarea dormitorului parintilor lor, in paralel cu respectul parintilor fata de ei si spatiul lor de actiune (camera copiilor). Dreptul la intimitate este departe de a fi unul pervers; este un drept firesc care, din pacate, la noi nu este tratat si implicit respectat la justa lui valoare!

Rusinea de a vorbi despre sex si efectele sale asupra mentalitatii

Ca si parinti ne speriem, reducandu-ne pe noi insine la stadiul de "copii rusinati sau vinovati", insa nu datorita relatiei noastre cu copii, a varstei sau a "lipsei acestora de maturitate", ci datorita mentalitatii noastre despre sex, sexualitate si act sexual. Odata ce ne vom depasi propriul disconfort legat de acest subiect, vom putea aborda relaxati subiectul "intimitatii" cu copii nostri pentru ca vom realiza ca a vorbi despre sex, sexualitate cu copii nostri de pana in 10 ani este departe de a vorbi despre copulare sau penetrare, ejaculare, orgasm, ci inseamna in primul rand a vorbi despre iubire si relatia de iubire care a dus la nasterea lui prin iesirea din "burtica" lui mami.

Ca tineri adulti sau adolescenti ni se poate parea groteasca ideea intimitatii sexuale a parintilor nostri. Neobisnuiti cu gesturile tandre, educati spre inhibare, autocontrol exagerat al instinctelor si propriei noastre sexualitati, in detrimentul acceptarii acesteia si integrarii in functie de specificul varstei de-a lungul evolutiei noastre, pentru tinerii adolescenti, cat si in randul multor adulti, apare ideea de condamnare a apropierii fizice dintre parinti, perceptia fiind proiectia modului in care am fost educati - sexul este murdar, placerea sexuala este perversa, sexul este un pacat, dorinta de placere este departe de a fi fireasca, este triviala, perversa, menita sa iti faca rau, nimeni nu trebuie sa stie ca iti place sa faci sex, sexul este ceva ascuns, rusinos etc. Cu o astfel de mostenire, spune Jeni Chiriac, nu ar trebui sa ne surprinda reactiile generatiei tinere fata de sexualitatea parintilor si a adultilor maturi. La aceasta mai adaugam lipsa unei educatii sexuale adecvate, si aici ma refer la carentele legate de evolutia si transformarile ce au loc din punct de vedere sexual atat la femei, cat si la barbati, odata cu inaintarea in varsta.

Cum se poate rezolva acest impas? Prin comunicare ! In functie de varsta pe care o au copii, este indicat ca parintii sa treaca peste propriile inhibitii si sa abordeze acest subiect adaptat atat limitelor de varsta si de bagaj de cunostinte, cat si dorintei sau curiozitatatii copilului.

Cum sa nu repetam greselile parintilor?

Se recomanda ca atunci cand fac baie copilului parintii sa il incurajeze sa il sprijine pe acesta in explorarea propriului corp, numind diversele parti ale corpului potrivit denumirilor corecte, fara atribuiri, minciuni sau glume cu rol inhibitor sau intimidator asupra copilului, afirma psihoterapeutul Jeni Chiriac. Atitudinea naste atitudini! Dificultatea abordarii acestui subiect se datoreaza si faptului ca nu ne coboram din punct de vedere informational la nivelul copiilor nostri. Dezvaluirea este una treptata si adaptata la nevoile specifice de varsta. O conduita precauta adesea atrage atentia pentru ca inseamna un comportament sau ceva secret. Faptul ca nascocim povestea cu barza doar pentru ca gasim mai dificil sa punctam copilului nostru ca este rodul iubirii parintilor lui, realizat prin apropiere, imbratisare, sarut (gesturi tandre care ar trebui sa fie vizibile copilului tocmai pentru a marca diferitele feluri de a iubi ? iubire mama-tata, iubirea mama-copil, iubirea tata-copil si viceversa, iubirea mama-bunica etc), nu face decat sa pastram un mister atatator fata de ceva este firesc in viata noastra, sabotandu-ne fara sa vrem.

Jeni Chiriac: "Adesea asociem ideea de intimitate cu ideea de spatiu, timp, context etc. Facand asta ne departam de gesturile tandre, de apropierea fizica, de senzualitate, asociindu-le trivialului. Este gresit pentru ca nu facem decat sa ne condamnam la singuratatea in doi cu refulari in relatia cu copii nostri a ceea ce ne refuzam in relatie cu partenerul nostru".

Care este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le putem oferi copiilor nostri referitor la sexualitatea lor? Cred ca renuntarea la atitudini care pot face adevarate rani mai tarziu in viata, atitudini de genul "sexul e murdar, pacatos, rusinos".

Ce i-ai oferi tu copilului tau ca si lectie in ceea ce priveste sexualitatea?
Ce mentalitate ai vrea sa "dobori"?