• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

COPIII ,bucuria implinirii noastre ca femei.

5 Reguli de urmat pentru protejarea copilului iarna

Iarna este plina de distractii pentru copii, acestia avand suficient timp sa se joace, avand si vacanta de iarna, dar si surpirzele de sarbatori.

Impodobirea bradului, jocurile cu zapada (din pacate s-au mai pierdut din ele), omul de zapada, calatoriile, patinoarul, competitiile de iarna, ski – toate acestea sunt adevarate tentatii pentru copilul tau. Insa cum ii protejati sanatatea? Va propunem cateva sfaturi de urmat pentru a proteja copilul in sezonul rece.

Cum il imbracam?
Copilul trebuie crescut in casa la o temperatura constanta, intre 20 si 22 de grade Celsius. Astfel sistemul sau imunitar precm si mecanismele de termoreglare ale organismului se dezvolta optim, dupa cum au aratat studiile internationale. La aceasta temperatura se considera ca micutul trebuie sa stea in pantaloni scurti si tricouri cu maneca scurta, eventual cu sosete. Iarna copilul nu trebuie infofolit asa cum obisnuia bunica sa faca. Va purta caciula, manusi, fular si haina groasa, iar fularul se treage peste nasuc recomandabil sub 0 grade celsius. Urechile copilului trebuie obligatoriu acoperite, se recomanda caciulile cu “urechiuse”.

Ingrijirea pielii

Dusul si alimentatia corecta sunt suficiente pentru sanatatea pielii copilului, insa orice carenta de vitamine, minerale sau alti nutrienti se va observa si la nivelul pielii, prin modificari evidente: este uscata, se crapa, se exfoliaza, il ustura, se irita usor etc.

Buzele micutului trebuie insa ingrijite in mod particular, copiii obisnuiesc sa isi umezeasca des buzele, astfel se usuca si se crapa. De aceea se recomanda sa folositi balsam de buze rezistent pentru copii.

Igiena orala

Iarna copiii sunt predispusi la rinite, faringite, laringite, amigdalite, pneumonii si alte infectii respiratorii. Daca igiena orala a copilului nu este respectata, in cavitatea bucala se aduna numeroase bacterii care scad in mod periculor imunitatea oro-faringiana a copilului, facandu-l foarte sensibil la raceli.

Transpiratul

Aveti grija sa verificati des copilul daca a transpirat, mai ales cand e la joaca si eventual sa aveti la voi un rand de haine de piele uscate. Copiii pot transpira si astfel racesc ori fac chiar infectii mai grave, osoase, articulare, genitale etc.

Razele ultraviolete

Nu uitati sa protejati copiii fata de razele ultraviolete reflectate de zapada. Acestea sunt foarte periculoase pentru vederea micutilor, afectandu-le ireversibil vederea, ei pot ajunge mai tarziu sa constate ca prezinta diverse afectiuni oftalmologice. Asigurati-va ca aveti pentru iarna o pereche de calitate de ochelari de soare pentru copil, cu protectie pentru UVA si UVB.

Nu in ultimul rand, supravegheati copilul pentru a-l feri de accidente.

http://kidz.garbo.ro/articol/Copil/6544/5-Reguli-de-urmat-pentru-protejarea-copilului-iarna.html
 
Ajuta-ti copilul sa faca sport!



Intrucat in zilele noastre copiii tind din ce in ce mai mult sa stea acasa, in fata televizorului sau chiar a calculatorului, trebuie sa te gandesti la efectele negative ce vor aparea mai tarziu sau mai devreme. Se stie ca sportul nu mai este optiunea de relaxare si joaca a copiilor, ei preferand jocurile pe calculator, filmele, navigarea pe internet si multe altele.


Astfel, este destul de important sa te preocupe modul cum isi organizeaza timpul copilul tau, indiferent de varsta acestuia, iar cea mai buna modalitate de a te implica este aceea de a-i comunica importanta exercitiilor fizice si apoi de a lucra impreuna cu el. Pentru ca, ceea ce iti doresti sa fie un succes trebuie si tu ca mama sau ca tata sa constientizezi importanta sportului pentru sanatatea ta, dar mai ales a copilului tau. Acest lucru il va determina si pe el sa-si schimbe parerea despre exercitiile fizice.

Avantajele unei vieti active a copilului tau.


1. Muschi si oase mult mai puternice si mai bine dezvoltate
2. Probabilitate mai mica sa devina supraponderal
3. Scaderea riscului dezvoltarii diabetului de tipul 2
4. Valori scazute ale tensiunii arteriale si a nivelului de colesterol din sange
5. Un corp cat mai in forma, intrucat exercitiile ajuta controlul asupra procentajului de grasime din corp
6. O mai buna viziune despre sine si, implicit, despre viata
7. Un somn mai profund
8. Un control cat mai bun a provocarilor fizice, dar si emotionale

Atunci cand va angajati, tu si copilul tau, sa faceti sport trebuie sa urmaresti 3 elemente de baza pe care nu trebuie sa le uiti niciodata si pe care nu trebuie sa le separi. Acestea sunt rezistenta, forta si flexibilitatea.

Tipuri de exercitii in functie de aceste elemente de baza:

A. Rezistenta

Formarea si dezvoltarea rezistentei se realizeaza in activitatile aerobice, intrucat in timpul acestora, bataile inimii se accelereaza, iar respiratia devine mai rapida. Daca aceste exercitii sunt facute regulat inima devine mai puternica si mecanismul prin care oxigenul se imprastie prin toate celulele corpului se imbunatateste.

Exemple de astfel de activitati:
• Baschetbalul
• Mersul cu bicicleta
• Patinajul
• Inotul
• Tenis
• Mersul pe jos
• Joggingul
• Alergatul

B. Forta

Imbunatatirea fortei muschilor corpului copilului tau trebuie facuta sub indrumarea unui specialist care ar putea lucra cu el sau poti sa o faci chiar tu, dar sa te documentezi despre exercitiile respective, despre cum si cate trebuiesc facute.

Exemple de astfel de exercitii sunt:
• Flotarile
• Abdomenele
• Extensiile
• Genoflexiunile

Aceste tipuri de exercitii pot fi insotite sau nu de pierderea in greutate si de aceea trebuie consultat un specialist.
C. Flexibilitatea

Exercitiile de extindere/intindere ajuta flexibilitatea, permitand muschilor si articulatiilor sa se miste mult mai usor in timpul activitatii pe care o desfasori.

Cum poti sa-l atragi pe cel mic sa faca sport


Cea mai eficienta modalitate in a-ti determina copilul sa faca sport este ca tu sa combini placerea cu necesitatea. Transforma totul intr-o joaca, propune-i anumite provocari pe care cu siguranta va dori sa le infrunte, insa tu sau sotul tau trebuie mereu sa-l acompaniati.

Invita-l la o plimbare prin parc, la o plimbare cu bicicleta sau cu rolele. Plecati impreuna in fiecare seara sa va recreeati in cel mai apropiat parc sau in cel preferat de voi si in timp ce voi doi va plimbati si discutati micile probleme, micutul vostru poate sa se plimbe cu bicicleta, cu rolele sau sa sa alerge pur si simplu in jurul vostru.



Propune-i sa inotati, sa jucati tenis, badminton sau orice altceva ii place lui cel mai mult.

Daca sunteti deschisi spre o alta modalitate de relaxare si in acelasi timp de punere in miscare a muschilor, puteti incerca yoga. Insa pentru acesta trebuie sa cunosteti miscarile specifice acestui tip de sport. Iar daca le cunosti poti sa-ti inveti copilul miscarile de baza, fara insa a-l forta sa ajunga intr-o anumita pozitie, pentru ca nu toti pot sa o faca ori reusesc abia dupa cateva incercari.

Danseaza cu el. De cele mai multe ori aceasta este cea mai simpla modalitate de a-l implica pe copilul tau in activitati sportive si cel mai adesea cele mai atrase de acestea sunt fetitele care isi incearca inca de pe acum talentele.

Faceti drumetii periodice daca zona unde stati va permite acest lucru si in timp ce va bucurati de aerul curat de munte, deal sau campie faceti si sport.

Exista locuri special amenajate unde poti sa te urci pe pereti la diferite inaltimi ca si cum ai escalada un munte. Acest tip de exrcitiu este foarte bun intrucat pune in miscare toti muschii posibili, dar si pentru ca este in acelasi timp foarte distractiv, mai ales pentru cel mic.

Ce nu trebuie sa uiti

• sportul pentru copii inseamna joaca si distractie
• timpul pentru copiii de 2 ani si mai mari, in care pot sa faca exercitii fizice este de minim 60 minute pe zi
• copiii obosesc sau se deshidrateaza mai repede decat adultii si de aceea trebuie sa ai grija cum ii organizezi timpul si sa ai intotdeauna dupa tine apa.



http://www.qbebe.ro/psihologie/educatie_si_disciplina/ajuta-ti_copilul_sa_faca_sport!
 
Cum il pregatesti pe cel mic pentru venirea lui Mos Craciun

Este o perioada magica a anului, orasul straluceste, casa este curata, bucatele sunt bogate, bradul si casa impodobite, familia si prietenii isi trimit ganduri bune si cadouri, si se intalnesc mai des. La fel, in aceasta perioada, intalnesti la tot pasul Mosi Craciuni.

Tu ce poveste insiruiesti copilului tau, ori de cate ori te copleseste cu intrebari despre Mos Craciun? Cine este Mosul, de unde vine, pe unde intra in casa, cat si ce vede el? Cate familii, tot atatea povesti si variante…

Iata cateva sugestii despre cum sa "impletesti" pentru copilul tau cea mai frumoasa poveste despre Mos Craciun:

Daca ai un copil mic sau se sperie mai usor, ai grija atunci cand il aduceti pe tati sau vecinul imbracati in Mos Craciun. Multi copii se sperie foarte tare si numai incantare nu mai este. Poate sa asocieze teama asta legata de Mos cel putin doi ani. Acest lucru nu inseamna ca nu ii va mai placea Craciunul, pentru ca darurile sunt totusi apreciate, doar ca trebuie sa treaca de "balaurul" care le pazeste, eventual sa spuna o poezie sau ceva. Totusi, merita incercat sa vezi cum reactioneaza. Este bine sa ii citesti copilului povesti despre Mos Craciun, pentru a se familiariza cu personajul si sa ii testezi reactia facandu-i cunostinta cu un Mos din Mall, parc sau pe unde mai puteti gasi. Si daca trece testul, de ce nu, ii puteti organiza o intalnire de gradul I in seara de Ajun.

Copiii mai au o dilema: de ce Mosul vine si acasa, si la bunica, si la matusa, si la gradinita sau scoala, si la nasi etc.? Si de ce vine astazi si mai vine si saptamana viitoare 3 seri la rand? Sau mai bine spus, de cate ori vine Mosul si de ce se opreste la un moment dat? Este cel mai bine sa primeasca darurile sub un singur brad, pentru ca altfel isi va imagina ca il mai asteapta inca o suta sau va fii dezamagit cand veti merge la o prietena in vizita care nu are nimic pentru el.

Ai grija la regula numarul 1 in mintit: nu uitati ce ii povestiti, pentru ca s-ar putea sa intre la banuieli din cauza diferentelor. Trebuie sa mai ai control cat se poate si pe anturajul copilului, bunici, unchi, matusi, verisori, prieteni, si sa puneti la curent cat mai multe persoane in legatura cu varianta "buna", iar acolo unde nu se poate, sa stiti ce si cum trebuie sa combateti.

Invatati sa spuneti asertiv si in timp util altor persoane care decid ca nu este nici o problema daca spun in prezenta copilului ca Mosul nu exista. Fiecare parinte are dreptul de a decide cum isi educa copilul. Ii poti spune ca unii au uitat de Mos Craciun si de aceea nu il mai vad, ceea ce este partial adevarat.

Este un bun prilej sa contorizati succesele si lucrurile de imbunatatit, pe seama Mosului, si puteti dezbate pentru a imbunatati.

Puteti sa faceti o lista cu obiectivele pentru noul an, profitand de ocazia aceasta pentru a va comunica asteptarile de la el, si viceversa.

Povesteste-i despre traditiile de Craciun, de colindat si de ce se facea pe vremea ta. Formarea identitatii cuprinde si o cunoastere buna a specificului culturii de care apartine copilul. Astfel, are ocazia sa cunoasca mai multe lucruri despre tine si familia ta.

Nu uita ca acum este momentul perfect pentru a va consolida relatiile din familie, si in special cele cu copilul. Astfel incat, este minunat sa decorati impreuna bradul, poate sa confectionati podoabe, sa faceti si scrieti felicitari etc.

Daca esti o persoana care nu poate spune usor "Te iubesc", fa-i un cadou special copilului tau, priveste-l in ochi si spune-i ce inseamna el pentru tine si ca il iubesti.

Este posibil ca tu sa iti doresti sa renunti la varianta cu Mosul real si sa preferi sa ii spui adevarul din prima. Nu este nici o problema, doar ca trebuie sa eviti ca al tau copil sa surprinda prea multe momente in care dai explicatii lui X sau Y pentru decizia ta. Avantajul este ca nu vei mai fii nevoita sa te ascunzi, dar trebuie sa iei in calcul si faptul ca il privezi de o perioada magica, care corespunde gandirii lui magice, si care nu a facut rau nimanui.

Vei fii tentata sa ii cumperi si luna de pe cer si sa o pui sub brad. Copiii care primesc prea multe cadouri de-o data, chiar si de Craciun, in loc sa bucure de ele, vor fi tentati sa se fixeze pe dorinta de a primi si mai multe.

In cazul in care il rasfeti cu multe jucarii si dulciuri, in general, vei constata ca este foarte greu sa concurezi cu ce are , sa-i gasesti foarte greu cadoul potrivit sau ca nu mai face bine diferenta intre Craciun si restul anului. In cazul in care nu te poti decide ce cadou sa ii iei, s-ar putea sa te trezesti cu multe cadouri cumparate, poate prea multe, si atunci, sfatul meu este sa mai pastrezi din ele si pentru alte ocazii.

In cazul in care descoperi ca ai cardul si portofelul goale, atunci este clar ca nu ii vei putea cumpara jucaria din reclama de pe postul de desene. Dar, cu putina creativitate vei putea sa-i faci sarbatorile frumoase. De foarte multe ori copiii isi doresc lucruri simple, la indemana tuturor, cum ar fi sa petreaca mai mult timp cu parintii, sa te joci mai mult cu ei, dulciuri naturale, facute in casa etc. Nu toti copiii care primesc daruri frumoase si scumpe sunt fericiti, cum nici viceversa nu este valabila. Problema consta in ceea ce vede la televizor, aude la gradinita sau scoala, despre ce primesc alti copii si aici trebuie sa ai tu intelepciunea si inspiratia necesare pentru a putea da raspunsuri bune.

Craciunul este un moment excelent pentru a-i promova valorile. Povesteste-i despre cei in nevoie, si despre cum se poate el implica. Spune-i despre acei copii, la care Mosul nu poate ajunge, si care nu au jucarii si mancare. Ai putea spune ca nu are cine sa scrie Mosului pentru ei, sau parintii lor nu au bani pentru scrisori. Ii poti sugera, dar nu il obliga, sa doneze o jucarie, poate mai multe, sau poate va duceti impreuna la cumparaturi de alimente pentru un copil sarac. Apoi mergeti impreuna sa i le oferiti. Nu il vei intrista, ci il vei determina sa aprecieze mai mult ceea ce are, sa constientizeze faptul ca exista si astfel de copii si ii vei dezvolta responsabilitatea si aprecierea de sine. Se va simti foarte bine pentru ca a facut un copil fericit si il va invata sa imparta, sa fie altruist. Va invata astfel sa nu se ataseze mai mult decat trebuie de obiecte. Aceste lucruri fac parte din educatia lui.

Indiferent de variante, nu uita semnificatia sarbatorii, si a Mosului: fii mai buna, mai intelegatoare, mai echilibrata, mai inteleapta, mai iubitoare, mai disponibila si mai aproape de copilul sau copiii tai si nu uita si de sot si de tine!

In final, va doresc Sarbatori fericite, dragoste si intelegere, si sa aveti clipe minunate impreuna!



http://www.intrefete.ro/familie/cop...el-mic-pentru-venirea-lui-mos-craciun-7785254
 
Obezitatea la copii

A fi obez inseamna a fi cu mult peste greutatea normala. Cand se atinge pragul obezitatii, sanatatea este serios afectata. In cazul in care este tratata cu prea putina atentie, greutatea excesiva a copiilor trebuie sa fie un prim semnal de alarma pentru parintii acestora. Prezenta obezitatii in copilarie ne prezice daca un copil va fi obez in viata adulta.

Obezitatea este cauzata de doi factori simpli:
- o dieta nesanatoasa ( prea bogata in zaharuri si grasimi)
- lipsa exercitiului fizic


Obezitatea la copii Cele mai frecvente cauze ale obezitatii, dar nu singurele, sunt functionarea anormala a glandei endocrine si factorii genetici.


Copiii supraponderali sau obezi au mai multe sanse sa ramana obezi ca adolescenti decat copiii mai slabi. Cu cat un copil se mentine obez o data cu inaintarea in varsta, snsele de a deveni un adult obez sunt foarte mari.


In urma studiilor efectuate, se pare ca obezitatea in copilarie sau in adolescenta mareste riscul imbolnavirilor la varsta adulta, indiferent daca adultul este obez sau nu. Riscul cel mai mare pe termen lung pentru obezitatea din copilarie este continuarea sa si la varsta adulta, asociata cu numeroase riscuri asupra sanatatii si calitatii vietii. De aceea este foarte importanta identificarea din timp a obezitatii si inlaturarea ei cat mai repede cu putinta.


Dintre problemele de sanatate care pot aparea la copiii obezi amintim doar cateva: diabet, pancreatita, cardiopatie, probleme ale ficatului, probleme ortopedice, probleme respiratorii ( obturarea cailor respiratorii superioare, restrangerea peretelui dinspre exterior al toracelui, ceea ce conduce la apnee in timpul somnului), reflux esofagian, calculi biliari, disfunctii in alimentatie, bulimia.


Atunci cand excesul de greutate se acumuleaza in jurul taliei la copiii si la adolescentii obezi, creste riscul de aparitie a problemelor cardiovasculare si a hipertensiunii, toleranta anormala a glucozei ( crescand riscul aparitiei diabetului) si cresterea colesterolului.


Copiii supraponderali nu au incredere in sine si sunt foarte nemultumiti in ceea ce priveste aspectul lor fizic. Exista riscul ca acesti copii sa aiba rezultate slabe la invatatura si sa fie izolati social.


Aparitia obezitatii se datoreaza faptului ca nivelul de activitate fizica este in continua scadere. Foarte multi copii prefera sa petreaca ore intregi in fata televizorului sau in fata calculatorului, in defavoarea practicarii unui sport.


Obezitatea la copii Solutiile propuse de specialisti se refera in principal la reducerea semnificativa a numarului de calorii consumate de copii, precum si la determinarea copiilor sa duca o viata mai activa din punct de vedere fizic.
Pentru a determina existenta obezitatii la un copil, se folosesc asa-numitele grafice de crestere, care iau in calcul indicatori precum greutatea, calculate in functie de varsta, si greutatea in functie de inaltime. Este recomandat ca aceste calcule sa fie realizate de catre medicul pediatru, pentru ca pot exista multe variatii de greutate, mai ales la copiii cu varsta de pana la doi ani, dar si mai tarziu.

copil-obez-in.jpg


Dupa ce medicul a pus diagnosticul de obezitate, urmatorul pas care trebuie facut in tratarea copiilor supraponderali este aducerea copilului la o greutate sanatoasa. Acest obiectiv este atins prin stoparea procesului de ingrasare, astfel incat, pe masura ce copilul creste in inaltime, distributia kilogramelor sa se modifice. Pentru a va ajuta copiii, nu trebuie sa le impuneti o alimentatie riguroasa. Trebuie sa combinati intr-un mod practic o alimentatie sanatoasa si practicarea unui sport. Rezultatele nu se vor lasa asteptate.
Un aspect care nu trebuie neglijat este petrecerea timpului liber in fata calculatorului si a televizorului. Aceste activitati trebuie sa fie strict supravegheate de catre parinti.

http://kidz.garbo.ro/articol/Copil/6624/Obezitatea-la-copii/pagina-2.html
 
Educatia copiilor: intre psihologie si autoritate


Educatia copiilor: intre psihologie si autoritate
In fata unui copil care isi castiga in fiecare zi tot mai mult din autonomie, se afirma si isi formeaza personalitatea sa proprie, nu stim uneori cum sa ne comportam sau cum sa actionam. Din nefericire, nu exista reguli absolute in ceea ce priveste educatia copiilor: totul depinde de echilibru si de comunicare.

Autoritatea

Copilul trebuie sa fie ghidat, acesta nestiind ceea ce e mai bine pentru el. Autoritatea il va ajuta sa isi dea seama care sunt lucrurile fundamentale interzise. Frustrarea este o experienta necesara, indispensabila in educatia oricarui copil: acesta trebuie sa invete sa renunte la satisfacerea imediata a tuturor dorintelor si mofturilor. Trebuie sa tineti cont si de faptul ca iubirea pentru copiii vostri si autoritatea sunt 2 lucruri compatibile: decurg chiar unul din altul. De fapt, deoarece va iubiti copiii le interziceti anumite lucruri, pentru siguranta si pentru binele lor. Punandu-i bariere copilului, in drumul sau spre maturitate, il veti ajuta sa avanseze. In lipsa autoritatii, copilul se poate simti neglijat, abandonat.

Cum sa va exersati autoritatea?

Ingredientul esential al autoritatii este comunicarea: o interdictie pur si simplu, fara nicio explicatie, nu are niciun sens pentru copil, este deci inutila, chiar daunatoare. Este foarte important sa le explicati clar, simplu, de ce le interziceti anumite lucruri. Un lucru foarte important: parintii trebuie sa se puna de acord intre ei: daca copilul aude un "da" intr-o parte si un "nu" in alta parte, acesta nu va asculta niciodata de voi si va profita repede de dezacordul vostru. Autoritatea implica si faptul ca si parintii sa puna in aplicare, sa respecte regulile impuse de ei. Nu uitati: sunteti un model pentru copilul vostru. Totusi, este foarte important sa ii acordati copilului vostru si putina libertate de actiune, in deplina securitate, bineinteles. Am putea numi acest lucru asumarea unor riscuri. Nu trebuie sa stresati copilul cu interdictii care devin din ce in ce mai multe o data cu trecerea timpului: copilul trebuie sa invete din propriile sale greseli. Esecul are si el o latura educativa. In sfarsit, nu trebuie sa confundati autoritatea cu autoritarismul. Veti deveni autoritar daca ii inspirati teama copilului vostru, daca sfaturile sunt injuste, ilogice, daca ii interziceti copilului orice manifestare a starii de spirit sau a bunei dispozitii.

Cum sa reactionati in fata unui "nu" al copilului?

De-a lungul dezvoltarii sale motrice, psihice, si de-a lungul castigarii unei anumite autonomii, copilul trece prin mai multe faze de nesupunere, de razvratire. Cuvantul "nu" este cap de lista al vocabularului acestuia. Aceste perioade sunt esentiale in dezvoltarea copilului: isi construieste personalittaea razvratindu-se. Inarmati-va in aceste cazuri cu multa rabdare si cu multa imaginatie. Folositi negocierea: nu vrea sa isi aranjeze camera imediat? Negociati pentru ca sa o faca in 5 minute. Nu vrea sa isi puna pulovarul rosu? Propuneti-i-l pe cel albastru.

Cat despre capricii?

Tentatia sa le cedati este foarte mare: oboseala, dorinta sa ii faceti pe plac, lipsa de timp. Necedand capriciilor, tentatiei de a le face pe plac, iata modalittaea prin care va exercitati cu adevarat meseria de parinte si va asumati aceasta responsabilitate.
Sa il pedepsesc, sau sa nu il pedepsesc, iata intrebarea!

Atunci cand copilul vostru depaseste limita, pedeapsa ar putea fi benefica. Sanctiunea trebuie sa aiba insa un sens. Este important ca acesta sa inteleaga motivul pentru care a fost pedepsit. Pedeapsa trebuie sa fie imediata, pentru ca acesta sa inteleaga relatia dintre cauza si efet: obraznicii, prostii=pedeapsa.
Pedeapsa trebuie sa fie educativa, aceasta nu trebuie sa fie umilitoare si violenta. Trimiterea copilului in camera sa poate fi o solutie buna. El se va calma, va reflecta asupra faptului pe care l-a facut, pentru ca sa se simta la final mai linistit.
Ajutati-l sa aiba incredere in el. Prezenta voastra, cuvintele voastre pot fi un adevarat imbold pentru copilul vostru, acesta avand neincetat nevoie de incurajarea voastra. Evitati cuvintele jignitoare la adresa lui: "esti prost". "esti neindemanatic", acestea il pot rani, il fac sa isi piarda increderea, sunt daunatoare dezvoltarii lui. Atunci cand face progrese, laudati-l fara sa il puneti pe un piedestal. In sfarsit, lasati la o parte perfectiunea. Nimeni nu e perfect, cu atat mai mult copilul vostru, care creste pe zi ce trece!



http://www.nou-nascuti.ro/ghidul-parintilor/educatia-copiilor-intre-psihologie-si-autoritate.html
 
Sfaturi pentru parinti

Copilul raspunde la dragostea parintilor manifestandu-si atasamentul fata de ei, care devine evident in jurul varstei de un an. Calitatea atasamentului copilului reflecta, in fond, calitatea relatiei mama-copil. Se pare ca aceasta legatura precoce isi va exercita influenta pentru tot restul vietii. Copilul este un membru cu drepturi depline in familie. Pentru a stimula comportamentul social al copilului trebuie cunoscut conceptul de dialog; ambii parteneri inteleg ca trebuie sa vorbeasca, dar sa stie sa si asculte copilul, atunci cand acesta are ceva de spus.


* Dragostea neconditionata din momentul in care veti afla ca o sa fiti parinti. Copilul se va dezvolta acolo, in burtica mamei, iubit, chiar daca nu l-ati vazut inca.
* Trebuie sa va asumati responsabilitatea de parinte.
Nimeni nu poate fi parinte de succes, daca nu-si asuma atat bucuriile cat si greutatile. Inceputul perioadei in care veti fi parinti e cel mai greu. Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti: supravegheati-l in permanenta si paziti-l de pericole. Nu-l lasati singur, dar invatati-l sa se pazeasca si singur. O singura clipa de neatentie va poate distruge familia. Pentru a va proteja si a-l ocroti pe cel mic, e important sa va asumati responsabilitatea faptului ca l-ati adus pe lume. Siguranta copilului, oricat de multe eforturi ar costa, este o conditie obligatorie pe parcursul lungului drum pe care il aveti de strabatut impreuna.
* Trebuie sa petreceti cat mai mult timp impreuna.
Copilul are nevoie sa-si vada parintii, sa-i simta pe amandoi, langa el. Ii place sa fie imbaiat, imbracat, schimbat, mangaiat in egala masura de amandoi parintii, care devin pentru el centrul universului. Copilul are tendinta de a-si imita parintii. Nu va tanji dupa fusta mamei pentru ca si umarul tatalui e la fel de protector.
* Trebuie sa-i stabiliti un program fix, dar si o oarecare independenta. Copilul are orele lui de somn, de masa, de plimbare, de joaca. Oricat ati incerca, nu puteti sa va modificati programul, orarul de munca si de viata cu ale lui. Trebuie sa gasiti o cale de mijloc, sa nu faceti nici prea multe sacrificii, dar sa va ocupati suficient de copil.
* Nu faceti niciodata comparatii cu alti copii
Fiecare copil este unic. Nu seamana cu ceilalti copii si nici macar cu voi nu seamana atat de mult cat incearca sa va convinga rudele si prietenii. Nu dramatizati: copilul vostru o sa vorbeasca in curand, o sa aiba un salt incredibil in inaltime peste cateva luni. Comparatiile sunt inutile, intrucat nu puteti schimba copilul. O sa aveti un copil frustrat si neincrezator in fortele si calitatile lui si parinti care il vor critica in permanenta, de multe ori pe nedrept. Nu-l comparati insa nici in sens invers, idolatrizandu-l. Copilul vostru este un unicat, dar asta nu inseamna ca nu are defecte. Copilul are calitati pe care i le veti pune in evidenta si defecte pe care veti incerca sa i le corectati. De educatie depinde in buna parte succesul lui in viata.
* Nu trebuie sa fortati copilul.
Un secret al reusitei ca parinti este sa nu va proiectati in copilul vostru visele voastre, incercand prin el o rezolvare a unor lucruri pe care le-ati dorit. Lasati-l sa se dezvolte liber si bucurati-va, in fiecare zi, de "cuceririle lui". El nu va fi altfel decat asa cum va vede pe voi.

http://www.util21.ro/despre-femei/cresterea-copiilor-sfaturi-pentru-parinti.htm
 
Excesul de fluor pătează dinţii copiilor

Dincolo de efectele benefice asupra sănătăţii dinţilor, fluorul în exces pătează dinţii copiilor sub 8 ani.
Excesul de fluor pătează dinţii copiilorSursa: ADRIAN SCUTARIU

Autorităţile americane în domeniul sănătăţii se arată îngrijorate de consumul prea mare de flour, având în vedere multitudinea surselor: apă, pastă de dinţi, apă de gură şi alte produse de acest gen.

Aproximativ 41% din copiii cu vârste între 12-15 ani au această afecţiune, potrivit unui raport al Centrului American pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Afecţiunea nu ameninţă sănătatea, singura problemă fiind de natură cosmetică. Pentru a preveni pătarea dinţilor, specialiştii recomandă să citiţi cu atenţie eticheta produselor pentru îngrijire dentară, să limitaţi cantitatea pastei de dinţi la copiii sub 6 ani şi să aveţi grijă să nu fie înghiţită.

Cum recunoaşteţi doza optima

Dacă eticheta sticlei de apă arată mai mult de 2 mg per litru, luaţi în considerare alte surse de apă pentru copii. Dacă, dimpotrivă, nivelul de fluor este mai mic, poate fi nevoie de suplimente.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/excesul-de-fluor-pateaza-dintii-copiilor-917711.html
 
Negativismul (sau perioada disperantului "NU".
Autor: psih. Cornelia Codreanu


"Nu vreau", "nu veau, na!", gesturi si plansete de refuz, muscaturi sau lovituri, tavaleli pe jos si alte variatiuni pe aceeasi tema. Scene rupte dintr-un tablou care cred ca va este bine cunoscut.

De cate ori n-am spus, ajunsi pe culmile disperarii in astfel de situatii, ca avem un copil fie prea incapatanat, fie prea rasfatat sau am ales forma frumoasa a explicatiei, cum ca ar fi un copil cu prea multa personalitate.

Psihologia spune ca negativismul este o etapa a dezvoltarii copilului, normala in limitele manifestarii tranzitorii si de scurta durata. Perioada lui "NU" apare, spun specialistii, prin neconcordanta intre multitudinea de dorinte ce apar la copii si cresterea situatiilor de frustrare si interdictie a majoritatii lor.

Dorintele, ca si curiozitatea, apar ca o forma de dezvoltare a personalitatii in formarea copilului. Ele sunt impulsionate de dorinta de descoperire a tot felul de situatii. Copilul se implica extrem de puternic, atat mental cat si afectiv, in aceste descoperiri, iar pe acest fond, adultii intervin cu temperari, cu intreruperi, de cele mai multe ori bruste si neindemanatice, fara explicatii suplimentare sau pe intelesul celor mici. Copii doresc sa-si manifeste personalitatea, dorintele, curiozitatea, chiar daca acest lucru inseamna sa treaca adesea peste vointa parintilor. Orice parinte isi doreste sa impuna un regim de viata ordonat sau sa fereasca copilul de experiente neplacute, deci interdictiile sunt normale. Absenta explicatiilor ulterioare interdictiei insa sunt de cele mai multe ori carenta in educatie. Datorita acestui aspect, "ostilitatea" copiilor adesea ia forma crizelor de plans, de refuz categoric, de agresivitate.

Atata vreme cat aceste manifestari nu se prelungesc si nu se repeta la fiecare situatie de interdictie a parintilor, nu este un motiv de ingrijorare. Rabdarea parintilor trebuie sa fie exemplara. Micul "tiran" sau micutul "domn Goe", cum ne place sa-i mai "alintam" in astfel de situatii, nu poate intelege inca de ce nu poate baga degetelul in priza sau nu poate bate cu pumnii in geamul de la vitrina din sufragerie care totusi scoate un sunet atat de placut pentru urechea lui...

Explicandu-le repetat, cu grija, pe intelesul lor si in timp, efortul acesta va avea succes. Isi vor insusi poate automat la inceput si abia apoi constient anumite reguli. Problemele adevarate apar atunci cand negativismul acesta se extinde pe perioade mari de timp (ani de zile), asociat cu refuzul repetat de a-si insusi regulile impuse (dar logice), iar manifestarile zgomotoase ale acestuia nu dispar nici macar odata cu cresterea in varsta a copilului. Atunci abia se poate spune ca exista o reala problema, fie in dezvoltarea copilului, fie in modul de educatie aplicat de catre parinti (motivul cel mai des intalnit).

Amploarea si repetativitatea crizelor de negativism sunt de asemenea date si de cantitatea de interdictii. Cu cat interzici mai multe si mai des unui copil, cu atat mai grave si mai dese vor fi manifestarile de frustrare (si sa fim sinceri, aceste manifestari le regasim si la multi adulti de la care avem totusi pretentia ca pot intelege).

Atentie deci, este una sa interzici unui copil sa puna mana pe cuptorul incins in bucatarie si cu totul altceva sa-i interzici sa se joace in nisip sub pretextul ca se murdareste.

Nu ingraditi copilului prea mult raza de cunoastere si desfasurare, veti avea marea surpriza sa va intrebati mai tarziu de ce a devenit un rebel.


http://www.nou-nascuti.ro/psihologie/negativismul-sau-perioada-disperantului-nu.html
 
Alimente care dezvolta intelectul copilului tau

Ca orice parinte iti doresti un copil inteligent si silitor la scoala, care sa aiba note mari. In primii ani de scoala cantitatea de informatii nu este foarte mare, insa ulterior urmeaza perioada tezelor cand copilul este stresat, perioada examenelor de capacitate si bacalaureat, apoi cele de admitere in invatamantul superior si in sfarsit sesiunile, care par sa nu se mai sfarseasca.

In toate aceste perioade de stres intelectual copilul are nevoie de un suport afectiv mai mare, de anumite conditii de studiu, dar si de sport si alte activitati colaterale. Este bina ca el sa mai aiba un proiect extracuricular in care sa fie implicat implicat: dans, instrumet, sport, teatru sau alte programe educationale potrivite varstei lui. Acestea il vor ajuta sa interactioneze mai mult, sa aiba o cultura mai vasta si mai ales sa invete sa se adapteze mult mai usor noilor situatii.

Alimente care dezvolta intelectul copilului tauRevenind la surmenajul intelectual, in perioada de lucrari, sesiuni sau alte examene are nevoie de o alimentatie mai bogata in factori energizanti, dar si in proteine. In creier, memoria este structurata pe baza proteinelor, insa totodata creierul este un mare consumator de energie (grasimi) si de glucoza (asadar sa nu va mire daca vrea ciocolata in fiecare zi). Sportul insa este extrem de util in eliminarea stresului, de aceea este indicat sa inscrieti copilul intr-o activitate care sa implice miscare.

Cerealele integrale si lactatele

Acestea nu trebuie sa lipseasca de la micul dejun, atat pentru copii, cat si pentru parinti. Cerealele integrale (cele musli, ci nu procesate sau cu ciocolata etc.) contin glucide de buna calitate, cu absorbtie lenta, care asigura glicemia constanta pe parcursul a mai multor ore si totodata nu agreseaza pancreasul care trebuie sa secrete insulina pentru metabolismul glucozei. Dulciurile din cereale reprezinta hrana ideala pentru creier si muschi.

Cerealele mai contin si fibre, foarte utile in reglarea digestiei si a tranzitului, precum si in detoxifiere. Pentru ca aceste fibre sa isi exercite efectele pozitive asupra organismului este necesar sa fie consumate cu o cantitate mare de lichide. Foarte gustoase sunt daca le consumati cu lapte. Pentru un gust mai bun se adauga miere, mieji de seminte, fructe.

Tot la micul dejun se mai consuma si un iaurt.

Oua

In perioada de efort intelectual sau fizic copiilor le sunt recomandate ouale: de preferabil un ou pe zi la masa de pranz, cu conditia ca cel mic sa fie normoponderal. Nu se vor administra copiilor supraponderali.

Peste

La doua zile, la masa de pranz, este indicat sa ii serviti copilului peste. Acesta este bogat in proteine de buna calitate si in grasimi bune (acizi grasi omega 3 si omega 6) care imbunatatesc functiile nervoase. Tot in categria grasimilor bune putem sugera si miejii de floarea-soarelui sau de dovleac, arahidele necoapte (se pot pune in cerealele de dimineata), miezul de nuca sau alte seminte.

Alimente care dezvolta intelectul copilului tauFructe si legume

Este recomandat ca intre mese, in timp ce invata, copilul sa manance fructe proaspete sau legume, sa le aiba la indemana pe masa de lucru.

Hidratarea

Pentru a functiona la cote maxime creierul are nevoie de multa apa. De aceea copilul trebuie sa aiba pe birou mereu o cana cu ceai, suc natural de fructe, lapte sau apa plata, astfel incat sa nu uite sa se hidrateze.

Desigur, acest tip de alimentatie este potrivita si adultului aflat in perioade de stres sau surmenaj intelectual la locul de munca ori in cadrul unor examene de supracalificare. Ca suplimente alimentare este sugerata combinatia de nootrope cu vitamine si minerale, spre exemplu ginseng cu lecitina, calciu si magneziu.

http://kidz.garbo.ro/articol/Copil/...zvolta-intelectul-copilului-tau/pagina-2.html
 
Cei şapte ani de acasă .

Bunele maniere dobândite de copil în primii ani de viaţă vor fi cartea sa de vizită ca viitor adult. Aşa cum învaţă să se poarte când e mic, aşa va proceda toată viaţa. De aceea este important să îl obişnuiţi să fie politicos şi să îşi respecte semenii. Vă venim în ajutor cu anumite sfaturi, pe parcursul a câteva numere, despre cum să începeţi educarea manierelor copilului dumneavoastră şi, mai ales, de când să porniţi acest demers.

Învăţaţi-l să se prezinte
A face cunoştinţă cu o persoană este primul pas în stabilirea relaţiilor sociale. De aceea este important să îl învăţaţi pe copil cât mai devreme cum anume se procedează. Iată câteva reguli prevăzute în „Codul bunelor maniere” cu privire la întâlnirea unui necunoscut:
- este important să priviţi cealaltă persoană în ochi, pentru a sugera că sunteţi dispus să vorbiţi cu ea şi să o cunoaşteţi;
- se obişnuieşte ca persoanele de acelaşi gen să dea mâna atunci când fac cunoştinţă. Este considerat un act de prietenie şi de înţelegere;
- între persoanele de sex opus, bărbatul trebuie să se încline şi să sărute mâna doamnei sau domnişoarei întâlnite, fără a-i neglija privirea;
- atunci când se prezintă, copilul îşi va spune mai întâi prenumele şi după aceea numele de familie;
- după rostirea numelui, nu uitaţi să îl învăţaţi pe cel mic să folosească şi o expresie de genul: „Îmi pare bine să vă cunosc”, „Încântat de cunoştinţă” sau „Îmi face plăcere”;
- tonul vocii trebuie să fie moderat, iar cuvintele să fie rostite clar, cu ritm constant;
- nu uitaţi de zâmbet. Oricând întâlniţi o altă persoană, chiar dacă o cunoaşteţi sau acum e prima dată când o vedeţi, întâmpinaţi-o cu un zâmbet. Acest lucru transmite siguranţă celuilalt şi induce plăcerea de a vă vedea.

Prima impresie contează
Copilul dumneavoastră trebuie să ştie că prima impresie, atunci când cunoşti o persoană, este decisivă pentru un proces de comunicare ce s-ar putea desfăşura ulterior. A şti să se prezinte altora înseamnă a arăta cât de multă încredere are în el, cât de sigur este pe propria persoană.


Câţi dintre noi ne învăţăm copiii să fie recunoscători unei rude sau unui prieten care îi ajută cu ceva sau le oferă un cadou? Din păcate, sunt foarte puţini părinţi care îşi educă odrasla să aprecieze o mână întinsă sau atenţiile primite. Greutăţile şi ritmul accelerat al vieţii îi determină pe mulţi oameni să fie mai nepăsători şi egoişti cu ceilalţi semeni. Iar copiii vor face în viitor ceea ce văd în prezent.

Părintele este un model pentru cel mic
Gratitudinea se referă la capacitatea de a ne arăta mulţumirea şi respectul faţă de o persoană care ne-a făcut un bine sau mulţumirea pentru ceea ce am obţinut până în momentul de faţă. Iată câteva sfaturi despre cum îl puteţi învăţa pe cel mic să aibă recunoştinţă în diverse situaţii sau pentru că are tot ceea ce-i trebuie:
1. Fiţi modelul copilului dumneavoastră. Mulţumiţi-i ori de câte ori vă ajută cu ceva. Chiar dacă este vorba despre un şerveţel pe care vi-l aduce atunci când îl rugaţi, fie că vă deschide uşa din proprie iniţiativă, mulţumiţi-i frumos de fiecare dată;
2. Nu îi cumpăraţi tot ceea ce vrea în clipa în care vă cere. Explicaţi-i că în viaţă nu poţi avea totul niciodată şi că trebuie să aştepte până când veţi putea să îi achiziţionaţi jucăria râvnită. Aşa va învăţa să fie recunoscător pentru gestul dumneavoastră, se va bucura şi mai mult decât dacă i-aţi fi luat-o pe loc şi va avea mai multă grijă de ea să nu o strice.

Fiecare faptă aduce ceva bun
3. Explicaţi-i copilului că fiecare faptă bună îl va face să se simtă mai bine. Atrăgeţi-i atenţia atunci când ţineţi uşa la magazin să iasă o bătrână sau când vă roagă cineva să îi spuneţi cât este ceasul;
4. Enumeraţi, împreună cu el, persoanele care v-au ajutat până acum şi faţă de care sunteţi recunoscători şi din ce motive. Aşa, copilul va înţelege că nu este nimeni obligat să îi dea ceva iar, dacă o face, va trebui să îi mulţumească şi să păstreze pentru acea persoană un sentiment de recunoştinţă pentru tot restul vieţii.

Câţi dintre copiii de vârstă primară îşi cer scuze atunci când greşesc sau lovesc o altă persoană?! Destul de puţini, din păcate! La această etate ei nu au definite foarte bine abilităţile de a-şi cere iertare, de a înţelege greşeala săvârşită sau cât de mult suferă celălalt. Aşa că vă propunem câteva sfaturi pe care puteţi să i le daţi celui mic atunci când greşeşte şi trebuie să se scuze faţă de cealaltă persoană.

Ritual de bună purtare
Iată ce trebuie să îi explicaţi că e bine să facă atunci când greşeşte faţă de cineva:
- îl va privi în ochi şi, cu un ton scăzut, spăşit, îşi va cere scuze;
- expresiile cel mai des întâlnite sunt: „îmi pare rău”, „regret” sau „nu ştiu cum s-a întâmplat”;
- la fel de important este să menţioneze că nu a avut intenţia de a strica jocul sau de a face vreun rău;
- se poate adăuga şi o formulă de înţelegere, de genul: „ştiu că te-am întristat” sau „văd că eşti supărat”;
- copilul dumneavoastră trebuie să îi ofere celuilalt sprijin, să se arate disponibil pentru a repara greşeala făcută;
- în situaţia în care scuzele sale nu vor fi acceptate, învăţaţi-l să mulţumească celuilalt pentru faptul că l-a ascultat;
- la final, „vinovatul” va menţiona că de acum înainte va fi mai atent şi nu va mai repeta această greşeală;
- să se oprească din ceea ce făcea şi să se apropie de cel afectat de fapta sa.

Lăsaţi-l să se descurce singur în conflicte
Pe lângă toate acestea, ar fi bine să îl pregătiţi pe micuţ şi pentru situaţiile conflictuale. Există posibilitatea ca, după o lovitură cu mingea, chiar şi din greşeală, cel lovit să înceapă să plângă, să se enerveze sau să dea în cel care i-a făcut rău. Ideal ar fi să-l lase în pace şi să evite ca în acele momente să încerce să îşi ceară iertare. E mai bine să aştepte câteva minute până când „victima” s-a liniştit, după care poate să-şi susţină scuzele. Este de preferat să nu interveniţi în certurile copiilor, pentru că riscaţi ca, procedând astfel, să le amplificaţi. De cele mai multe ori, micuţii acum se ceartă, acum se împacă, iar adulţii care intervin rămân certaţi în continuare.


http://www.taifasuri.ro/taifasuri/c...-ani-de-acasa-3-nr282-sapt05-11-aug-2010.html
 
Ce mananca la scoala copiii .

Parintii din ziua de azi nu prea au timp pentru copii, lucrul cel mai minunat din viata lor. Sunt mult prea grabiti ca sa mai discute cu copilul, sa-l verifice, sa-l invete anumite lucruri, sa-i explice ce e bine si ce nu e bine.

Adesea, parintii pleaca la serviciu dimineata devreme si se intorc seara tarziu, obositi, plictisiti, stresati si poate nemultumiti de rezultatele unei zile de munca ori alergatura. Si atunci nu mai au nici chef si nici putere pentru copil care face si el ce stie si cum il duce mintea.

Cei mai multi parinti le dau copiilor bani sa-si cumpere singuri gustarea pentru scoala in loc sa le pregateasca pachetelul, asa cum se obisnuia odata. Copilul nu stie ce e sanatos pentru el, nu stie ce sa cumpere pentru ca nu-l invata nimeni si se lasa amagit de chimicalele frumos ambalate in pungi stralucitoare si pauza de pauza rontaie chipsuri, sticsuri, bomboane, tot felul de aluaturi uscate si sarate.

Pentru a creste un copil sanatos parintii trebuie sa fie primii care-si schimba obiceiurile si sa manance sanatos ca apoi sa-l invete si pe copilul lor ajuns la varsta scolara. In casa, copilul trebuie sa vada fructe si legume proaspete, branza si alte lactate, mancare gatita si dulciuri, dar cat mai putine si date portionat.

Copilul trebuie invatat sa manance dimineata si micul dejun sa fie, daca se poate, consistent, ca sa se poata concentra la scoala. Obiceiurile formate in copilarie se pastreaza si mai tarziu, la maturitate, de aceea este foarte important ca micutii sa fie obisnuiti sa manance dimineata.

Gustarea pentru scoala ar trebui sa fie formata din sandvisuri cu unt, branza, salamuri din carne macra, omleta, friptura rece feliata si neaparat un fruct, dar nu in fiecare zi acelasi. Si, pe langa sandvis, pentru sete, si o sticla cu apa plata, ceai, suc de fructe facut in casa sau un iaurt simplu.

Nu le dati copiilor bani, nu-i obisnuiti pe copii cu bani. Chioscurile din scoli ori de pe langa scoli au mereu de vanzare bomboane care coloreaza divers gura copiilor si bauturi racoritoare dulci care, in timp, le poate distruge organismul micut si firav.

Explicati-le copiilor ca nu au nevoie de bani si ca mancarea din pachetel e suficienta pentru cele patru, cinci ore cat vor sta la scoala. De asemenea, copiii trebuie sa stie de la parinti de ce dulciurile trebuie consumate in cantitate mica si nu zilnic.

La scoala, intre copii, tentatiile sunt foarte mari de aceea copilul trebuie sa-si formeze de acasa, de la parinti, obiceiuri sanatoase in ceea ce priveste alimentatia si sa reziste stoic.

Ca sa fie sanatosi si cu bune rezultate la scoala, parintii trebuie sa fie modele pentru copiii lor si sa nu uite ca, intotdeauna, copiii vor face exact ce vad in casa.


http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/sanatate/ce-mananca-la-scoala-copiii-1070619
 
Pushavision said:
7% din copiii romanii sufera de sindromul deficitului de atentie.

Iar la asta se contribuie inca din primele clipe ale existentei.
Citez dintr-un site care reflecta intocmai cele 2 experiente ale mele.

De ce contactul piele pe piele?

V-aţi putea întreba, desigur, de unde ia naştere această modă a contactului piele pe piele între nou-născut şi mamă. De ce nu este suficient ca mama să-şi ia în braţe copilul spălat, curat şi îmbrăcat? Răspunsul se găseşte în magia şi misterul primelor minute de viaţă. Proaspăt născut, copilul începe să-şi seducă mama, iar mama începe să se îndrăgostească de copilul său, nu de copilul imaginat cât timp era însărcinată, ci de cel real, pe care îl vede pentru prima dată, pe care îl simte şi îl atinge pentru prima dată.

Să iei în braţe un copil curat, parfumat şi îmbrăcat e ca şi cum ai lua în braţe o păpuşă sau un copil oarecare. Nou-născutul încă nespălat, în contactul direct, piele pe piele cu mama, determină o reacţie puternică şi intimă care le permite să-şi simtă reciproc mirosul şi căldura.

Mama, chiar dacă nu este conştientă, trebuie să se obişnuiască cu faptul de a se găsi dintr-o dată fără burtă, iar nou-născutul trebuie să regăsească uterul care l-a hrănit şi protejat până în momentul acela.

În timpul sarcinii, simţind mişcările copilului, femeia îl simte ca făcând parte din ea; după ce naşte, trebuie să îl accepte ca pe o persoană separată de ea.

E posibil ca percepţia pe care mama o are despre copilul ei, în primele minute de viaţă, să condiţioneze raportul lor pentru anii care vor veni sau chiar pentru toată viaţa; de fapt, multe femei deja bătrâne îşi amintesc şi povestesc naşterea de parcă s-ar fi întâmplat cu câteva ore în urmă. Naşterea e ceva ce se poate întâmpla uneori prea repede, este deci necesar ca în minutele imediat următoare să încerci să-ţi revii, iar contactul direct, piele pe piele, induce ritmul necesar.

Încercând să vedem naşterea prin ochii nou-născutului, realizăm că e natural ca după ce începe să respire singur, el să încerce să se întoarcă la starea de siguranţă de dinaintea naşterii, caută aşa-numita ”îmbrăţişarea pulsantă” a uterului; contactul direct, piele pe piele, este un mod prin care nou-născuţilor le este permis să regăsească acea îmbrăţişare pierdută brusc.

După naştere, nou-născutul este izbit de frig, de lumină şi de zgomote, dar în special de senzaţia de gol; trăind în lichid până în momentul acela, el experimentează pentru prima dată forţa de gravitaţie şi e terorizat de senzaţia de cădere; burta caldă a mamei este cuibul lui natural, este locul pe care l-a lăsat liber şi unde îi este imposibil să se întoarcă.

A fost demonstrat că, dacă în prima oră după naştere nou-născutul vine în contact direct, piele pe piele cu mama sa, cunoştinţa amândurora este înlesnită: mama va fi uşurată să nu mai simtă durerea şi oboseala, nou-născutul va fi destul de liniştit să deschidă ochii şi să caute sânul. Tot ce se petrece în zilele şi săptămânile următoare va fi mai simplu şi natural, o trecere mai puţin violentă şi complicată de la uterul mamei la lume.

Cu excepţia mamei şi nou-născutului, nici un alt adult nu ar trebui să participe fizic şi emotiv la relaţia creată direct între ei; persoanele care asigură asistenţa în timpul naşterii ar trebui să fie atente să nu împiedice crearea acestei relaţii. Începutul comunicării între nou-născut şi mamă ar trebui să se petreacă într-un mod intim, ca şi când în acel moment doar ei ar fi pe lume, sau ca şi când în acel moment lumea întreagă ar fi al lor.
 
"Cu excepţia mamei şi nou-născutului, nici un alt adult nu ar trebui să participe fizic şi emotiv la relaţia creată direct între ei; persoanele care asigură asistenţa în timpul naşterii ar trebui să fie atente să nu împiedice crearea acestei relaţii. Începutul comunicării între nou-născut şi mamă ar trebui să se petreacă într-un mod intim, ca şi când în acel moment doar ei ar fi pe lume, sau ca şi când în acel moment lumea întreagă ar fi al lor. "


nimic mai adevarat si f frumos spus :P
 
Urmatorul articol poate parea bizar.Fetele mele au avut parte de un astfel de 'tratament', acela sintetizat in conceptul continuu , dar nu pt ca as fi citit pe undeva, l-am aplicat din instinct, am refuzat intotdeauna sa-mi las puiul sa planga disperat pt ca 'sa nu se obisnuiasca in brate', legatura noastra simbiotica s-a prelungit dincolo de nastere fara sa-mi fie teama ca voi avea un copil rasfatat.Sa va spun ca la 7 ani ,daca i se refuza ceva, cere explicatii eventual dar nu face mofturi?Iar explicatia se rezuma la un dialog presarat cu povestiri si amintiri( ii place sa povestesc despre mine cand eram copil), iar la urma de multe ori o las pe ea sa decida.

''Conceptul continuu



Ideea “conceptului continuu” a fost formulată de americana Jean Liedloff în cartea sa “The Continuum Concept” aparută în 1975. Jean Liedloff a trăit doi ani şi jumătate în Venezuela, între indienii Yequana din jungla primitivă. Cartea aseamană cultura şi metodele de creştere a copiilor din civilizaţiile moderne cu cea a indienilor aflaţi în epoca de piatră. Autoarea descoperă că fericirea la aceşti oameni nu este un ţel, ci o stare naturală şi caută cauza “fericirii” acestor oameni primitivi, izvorul echilibrului lor psihic.

De ce lipseşte agresiunea, divorţul, delicvenţa, abandonul, persoanele singure şi nefericite din această comunitate? Jean Liedloff găseşte explicaţia în modul de creştere a sugarilor, care satisface nevoile imediate ale omului formate în cursul evoluţiei: indienii poartă tot timpul copiii cu ei, care văd cum se desfăşoară viaţa zi de zi, nu-i lasă singuri nici când dorm sau mai ales când plâng dar nu-i aşează în centrul atenţiei. Copilul simte că e ocrotit şi iubit, e “bine venit”, şi acest sentiment de siguranţă îl ajută să se dezvolte psihic echilibrat ca adult.

Autoarea consideră că azi predomină intelectul, şi simţul nostru de a percepe ce este bine pentru noi este estompat şi nu mai ştim să diferenţiem impulsurile reale de cele distorsionate. De milioane de ani, în determinarea a cea ce este bine pentru noi, rolul principal l-a avut instinctul, subconştientul. După Liedloff, pentru o dezvoltare fizică, mentală şi sentimentală optimă, omul, începând din perioada de nou-născut şi sugar are nevoie de acele experienţe la care specia umană s-a adaptat de alungul procesului de evoluţie, care au fost stocate în subconştient.

Continuumul uman, spune autoarea, se poate defini ca o secvenţă de experienţe care corespund aşteptărilor şi tendinţelor speciei umane într-un mediu în care aceste aşteptări şi tendinţe s-au dezvoltat. Acesta include şi comportamentul adecvat ai celorlalţi oameni care fac parte din acest mediu.

Conceptul continuu înseamnă de fapt răspunsul instinctual, imediat la nevoile ancestrale ale puiului de om, adică:

- începând de la naştere contact fizic constant cu mama (sau o altă îngrijitoare din familie dacă este nevoie);
- dormitul cu părinţii în acelaş pat, până când din proprie voinţă părăseşte patul (pe la vârsta de 2 ani);
- supt la “cerere”- suge urmărind semnalele corpului său;
- în permanenţă este purtat în braţe sau altfel, încât să fie în contact fizic cu cineva, de obicei cu mama şi îi este permis să observe (sau să doarmă sau să sugă) în timp ce persoana care îl poartă îşi vede de treburile zilnice – până când sugarul începe singur să se târească, de obicei pe la vârsta de 6 – 8 luni;
- îngrijitorii îi răspund imediat la semnalele lui (agitat, plâns), fără să se enerveze, să-l judece sau să-i subestimeze nevoile. Pe de altă parte nu se arată prea îngrijoraţi şi nu fac să se simtă mereu în centrul atenţiei;
- puiul de om simţind că împlineşte aşteptările celor mai în vârstă şi fiind o persoană socială şi cooperantă, cu puternice instincte de conservare, îşi dă seama că e bine venit şi este respectat;

Dacă aceste nevoi sunt îndeplinite (coform conceptului continuu) exact cum le doreşte sau mai târziu, cum creşte, după posibilităţi, copilul va simţi o stare de siguranţă, de mulţumire şi de bucurie.

În contrast cu cele de mai sus, bebele civilizaţiei moderne, supus obiceiurilor de naştere şi de creştere “artificiale”, de multe ori are următoarele experienţe:

* după naştere, datorită intervenţiei medicale, este separat brutal de mamă şi este dus pe secţia de nou-născuţi, ca mama să se odihnească;
* acasă doarme singur, de multe ori după ce a plâns;
* este alăptat după orar, ignorând nevoile lui naturale de supt sau e “liniştit” cu o suzetă;
* este exclus de la activităţile adulţilor, este izolat în camera copilului, în leagăn sau ţarc unde este stimulat inadecvat de jucării fără viaţă;
* cei care îl îngrijesc de multe ori nu-l iau în seamă, îl descurajează sau chiar îl şi pedepsesc dacă plânge sau în alt mod îşi comunică nevoile sau răspund cu îngrijorare excesivă şi anxietate făcându-l centrul atenţiei;
* simte că nu poate îndeplini aşteptările îngrijitorilor, că el este incapabil să se autoîntreţină, este de natură antisocială şi nu poate învăţa comportamentul corect doar sub control strict, sub ameninţări şi cu ajutorul unor tehnici variate de educare, care îi subminează procesul de învăţare perfect format;

Numai că evoluţia nu l-a pregătit pe puiul de om pentru acest fel de experienţe. Nu înţelege de ce nu i se răspunde la plânsul disperat de a-i îndeplinii aşteptările “înnăscute” şi i se dezvoltă sentimentul că el şi dorinţele lui sunt rele şi ruşinoase.

Sugarii ai căror necesităţi sunt îndeplinite conform conceptului “continuu” din perioada timpurie de sugar mic (ţinut în braţe) cresc cu o mai mare stimă de sine şi vor fi mai independenţi ca şi cei a căror plâns rămâne fără răspuns pentru că părinţilor e frică să nu-i răsfeţe sau să nu devină prea dependenţi. ''
 
Ce fac cand copilul vorbeste urat ?


Majoritatea copiilor trec prin etapa in care pare ca cea mai mare placere a lor este utilizarea de cuvinte urate. Situatia este jenanta si neplacuta pentru parinti, dar trebuie sa intelegeti ca mecanismul psihologic care sta la baza acestui tip de comportament este complex, iar scopul celor mici este unul inofensiv.

Trucuri pentru dezvat

Atunci cand va auziti pentru prima data copilul rostind niste lucruri necuviincioase, este important sa nu va aratati prea socati sau scandalizati. Tineti minte, copilul nu stie ce spune, nu intelege sensul cuvintelor si nu face decat sa repete niste lucruri auzite de la altii.
De asemenea, nu este bine nici sa va faceti ca nu ati auzit ce spune. Este posibil ca cel mic sa vorbeasca urat tocmai ca un mijloc de a va atrage atentia.
In loc sa-i spuneti sa taca, explicati-i limpede si calm ca nu trebuie sa spuna astfel de cuvinte. Asigurati-va ca dumneavoastra insiva nu injurati si dati dovada de consecventa in obiceiul de a ocoli cuvintele urate.
Copilul invata ce sa spuna si ce nu in functie de reactiile adultilor din preajma sau urmand exemplul adultilor din familie, de la scoala etc.
Daca cel mic este nervos si foloseste cuvintele respective in momentele de furie, este important sa discutati cu el despre emotiile pe care le incearca. Este bine sa-l invatati sa utilizeze niste cuvinte ceva mai rezonabile atunci cand este manios sau frustrat.
Anumiti copii continua sa foloseasca un limbaj vulgar sau sa adreseze jigniri celor din jur chiar dupa ce li s-a spus ca acest lucru este inacceptabil. In acest caz, comportamentul este justificat de motivatii diverse: fie pentru ca aud foarte des astfel de cuvinte in mediul familial sau la gradinita, la scoala, la joaca etc., fie pentru ca au un caracter usor agresiv, fie pentru ca prezinta unele intarzieri in dezvoltarea limbajului si nu cunosc alt mijloc de a-si exprima furia sau frustrarea. Incercati sa verificati aceste aspecte si sa indreptati problemele in cauza.
Nu uitati ca amenintarile, si pedepsele nu servesc la nimic. Daca va certati copilul de fiecare data cand foloseste un cuvant urat, la fiecare nou incident survenit intre dumneavoastra si el isi va pune in valoare intreg repertoriul de injuraturi pe care-l cunoaste.
Daca foloseste cuvintele urate in public, cel mai bun lucru este sa-l ignorati, ca sa nu dati amploare evenimentului. Atunci cand are audienta, copilul se va incapatana si mai tare si va repeta mai tare si mai zgomotos cuvintele cu pricina.


http://www.ghidul-parintilor.ro/prescolarul/educatie/ce-fac-cand-copilul-vorbeste-urat.html
 
Stresul din copilarie - o realitate cotidiana.



Stresul nu reprezinta numai o problema a adultilor, ci se impune si ca o problema serioasa in cazul copiilor. Primele probleme pot aparea inca din viata intrauterina, cand o mama stresata transmite fatului aceasta stare. Dupa nastere, copilul se poate confrunta cu probleme ca obezitatea , schizofrenia , probleme cardiace sau multe alte afectiuni.

Stresul prezinta numeroase cauze. In cazul adultilor, el este provocat de o viata agitata, probleme financiare, dezamagiri, esecuri, lipsa odihnei, somn insuficient, iar cauzele pot continua, raportate la fiecare caz in parte.

Care ar fi cauzele stresului la copii?

Primul factor ar fi personalitatea si temperamentul copilului. Cu cat este mai introvertit si mai sensibil la lumea care il inconjoara, cu atat va fi mai predispus la stres si va vorbi mai putin despre acest lucru.

Prima cauza a stresului pot fi chiar parintii. O intoleranta exagerata, un exces de cerinte si nemultumiri la adresa copilului nu fac decat sa il bulverseze si sa se teama, odata ce nu are capacitatea de a gasi solutii imediate, asa cum ar fi facut un adult.

Copilaria reprezinta o perioada in care copiii nu pot actiona si nu pot lua decizii singuri. Astfel, e posibil ca un parinte sa ii ceara copilului un anumit lucru pe care el nu se simte capabil sa-l faca de unul singur. De aici porneste frustrarea, teama si apoi stresul care, odata ce nu e impartasit, se agraveaza odata cu trecerea timpului.

Unii parinti pot gresi fara intentie cerand copilului lor mai mult decat poate acesta sa realizeze. Mai mult, unii incearca sa proiecteze asupra copilului ceea ce ei nu au reusit in tinerete.

Alta cauza importanta care poate da nastere la stres este reprezentata de scoala, si anume de programul ei, de colegi, profesori si temele de acasa... Daca ai un copil mai timid, e posibil sa se integreze mai greu si atunci sa fie respins de ceilalti copii, lucru care ii va ingreuna si mai mult socializarea.

Copiii proveniti din familii cu probleme financiare sunt mult mai stresati decat cei cu o viata normala. Aceasta deoarece ei resimt ca si adultii problemele de acest gen, odata ce si ei sunt afectati de lipsuri.

Cum se manifesta stresul la copii?

In general copiii nu se pot plange verbal, asa cum o fac adultii. Ei nu vor sti sa spuna: "Sunt stresat". Reactiile lor la stres sunt mai mult fizice sau psihice, vizibile sau ascunse chiar de ei.

Manifestarile pot fi bruste, aparent lipsite de coerenta, sau pot iesi in evidenta prin caracterul repetitiv.

Astfel, copilul izbucneste brusc in plans, se sperie din orice, se teme de diverse persoane, lucruri sau situatii, are fobie de mediul social si de necunoscuti, dezvolta ticuri nervoase, cum ar fi leganatul, muscatul buzelor sau pocnirea degetelor.

In plan psihic, copilul poate avea in timp dificultati de intelegere, va manifesta o scadere a atentiei, iar rezultatele la scoala vor fi din ce in ce mai slabe. Mai mult, copilul poate prezenta depresii mai usoare sau mai grave.

Cum se apara copiii impotriva stresului?

Stresul din copilarie - o realitate cotidianaCopiii semnaleaza in diverse moduri starea lor interioara. Din pacate, parintii nu observa acest lucru de multe ori sau evita tocmai sa arate ca inteleg.

Copilul va cauta in primul rand un refugiu. Poate fi vorba de o activitate (joaca, lectura, un sport preferat, muzica, internet sau multe altele), o persoana (cineva care ii acorda mai multa atentie si apreciere decat o fac altii) sau o reactie fiziologica (plans sau ticuri nervoase care dau impresia de calmare pe termen scurt).

Cum pot fi ajutati copiii afectati de stres?

Parintii joaca un rol de baza pe perioada copilariei. Astfel, ei trebuie sa fie primii care identifica ceea ce e in neregula cu cel mic si tot ei sa fie primii care iau masuri.

In primul rand trebuie identificata cauza stresului. Vorbeste cu copilul tau si intreaba-l ce e in neregula, ce il supara, daca e ceva din interiorul familiei sau din exteriorul ei.

Asigura-l apoi ca totul e in ordine, ca nu trebuie sa se teama. Ajuta-l sa aiba incredere in tine, sa stie ca are pe cine sa se bazeze in momentul in care apar problemele de orice tip.

Ajuta-l sa aiba mai multa incredere in sine si sa nu se teama de orice ii iese in cale.

Daca sursa provocatoare de stres nu poate fi inlaturata din viata copilului, ajuta-l sa o depaseasca treptat.

Sugereaza-i sa isi aleaga o pasiune sau o activitate care sa ii umple timpul si care sa il ajute sa nu se mai gandeasca la situatiile dificile prin care a trecut. Un sport, joaca sau desenatul de exemplu il pot ajuta pe copil sa capete incredere in sine si sa inteleaga ca exista fel de fel de activitati placute, mai importante decat o nota mica la scoala sau o disputa cu colegii.

Nu iti neglija copilul atunci cand vine vorba de personalitatea si sanatatea lui psihica. Asa cum ai grija sa nu raceasca sau sa traverseze strada cu atentie, asa trebuie sa te asiguri si ca e un copil care are preocupari specifice varstei si ca problemele majore inca nu il afecteaza. Pentru ca inca e mic, e un copil, si nu poate duce povara vietii unui om matur.


http://www.stilfeminin.ro
 
Mâncarea nesănătoasă afectează inteligența copiilor .


Chipsurile, ciocolata și prăjiturile reprezintă alimente care pot „deteriora” inteligența unui copil, conform cercetărilor făcute la Universitatea Bristol, care fac legătura între o dietă bogată în alimente procesate și scăderea IQ-ului.

Studiile arată că micuții care au consumat alimente procesate intens la vârsta de trei ani au un IQ mai mic la opt ani față de cei care consumă alimente sănătoase (în special fructe și legume proaspete).

„Dezvoltarea creierului se face mai repede în copilărie, iar alimentația are rolul cel mai important în acest proces, deoarece între dietă și creier este o legătură puternică”, întărește dovezile studiului Dr Pauline Emmett.



http://www.evz.ro
 
Copii "cuminţi" - cu ce preţ? Preţul secret al ruşinii
Autori: Robin Grille si Beth Macgregor
Tradus de Ionela Iordan


Un bebeluş de cinci luni se află in braţele mamei sale. Aproape că a adormit când deodată se trezeşte şi începe să plângă. Mama îi spune să înceteze, să nu mai fie obraznic şi că se va supăra pe el dacă nu adoarme.

O fetiţă de un an şi jumătate se află la restaurant cu tatăl şi unchiul ei. Tatăl merge la bar, lăsând copilul cu unchiul la masă. Fetiţa coboară de pe scaun pentru a-şi urma tatăl. Unchiul o apucă de mână şi îi spune că este un copil rău, ordonându-i să stea pe scaunul ei. Speriată, se uită în jur, căutându-şi tatăl.

La aniversarea unui adult, un copil de 6 ani a trecut cu mult peste ora lui obişnuită de culcare şi aleargă prin casă după baloanele umplute cu heliu. Tatăl îi strigă să înceteze joaca cu baloanele, să nu mai facă prostii.

Ce au învăţat aceşti copii din aceste experienţe? Mulţi ar afirma că răspunsurile adulţilor au fost necesare pentru a le arăta copiilor diferenţa dintre "bine" şi "rău", dintre comportamente "bune" şi "rele". Pedepsele verbale sunt obişnuite în aproape fiecare casă şi şcoală. Ele se bazează pe ruşine ca inhibitor, asemănător modului în care pedepsele corporale se bazează pe durere. Ruşinea este una dintre cele mai obişnuite metode de a regla comportamentul copiilor. Dar oare ruşinea nu dăunează copiilor noştri? Oare pedepsele verbale repetate nu-i construiesc copilului o imagine de sine ca fiind "rău"? Dacă da, ce putem face altfel?

Ce este ruşinea?

Ruşinea este menită să determine copiii să renunţe la comportamentele negative prin gânduri şi sentimente negative despre ei inşişi. Ruşinea implică un comentariu - direct sau indirect - referitor la ceea ce este copilul; ruşinarea operează dându-i copilului o imagine negativă despre sine - şi nu despre impactul comportamentului lui.

Cum recunoaştem ruşinarea?

Ruşinarea îl face pe copil să creadă că greşeşte atunci când simte, vrea sau are nevoie de ceva. Ea poate lua multe forme, dintre care voi enumera câteva exemple zilnice: "Obraznicule!", "Te porţi ca un răsfăţat!", "Răsfăţat egoist!", "Plângăciosule!", moralizatoarele "Băieţii cuminţi nu se comportă aşa", "Eşti o fetiţă rea!", aşteptările bazate pe vârstă " Maturizează-te!", "Nu te mai purta ca un copil!", "Băieţii mari nu plâng!", aşteptările bazate pe sex: " Fii tare!", "Nu fi bleg!", aşteptările bazate pe competenţă "Eşti incorigibil!", comparaţia: " De ce nu poţi fi şi tu mai...", "Nici unul dintre copiii ceilalţi nu se poartă ca tine".

Cât de des întâlnită este ruşinarea?

Ruşinarea este foarte comună şi este văzută de mulţi ca fiind acceptabilă. Ruşinarea nu este limitată la familiile "abuzive". De fapt, ea se petrece în mediile şcolare şi familiale cele mai "bune". Un studiu recent efectuat asupra elevilor canadieni a arătat că doar 4% nu fuseseră ţintele ruşinării din partea părinţilor, incluzând aici respingerea, înjosirea, terorizarea, criticismul (distructiv) sau afirmaţii jignitoare (Solomon şi Serres, 1999).

În calitate de părinţi, avem tendinţa de a recurge la ruşine atunci când ne simţim depăşiţi, iritaţi sau frustraţi şi simţim nevoia să ne controlăm copiii. Efectele nocive ale acestui lucru au fost luate în considerare abia recent.

Ruşinea: o nouă frontieră pentru psihologie

Utilizarea pedepselor corporale a stârnit controverse aprinse în ultimii ani. Din ce în ce mai multe naţiuni introduc baze legislative contra lor, şcolile le interzic, organizaţiile internaţionale devotate eliminării lor proliferează şi psihologii cercetători au adunat munţi de dovezi ale efectelor pe termen lung. Între timp, problema "ruşinării" ca pedeapsă a fost neglijată, psihologii descoperind recent că ruşinarea are repercusiuni grave.

Daniel Goleman, autorul cărţii Inteligenţa Emoţională, afirma că abia acum descoperim ce rol joacă ruşinea în dificultăţile relaţionale şi comportamentul violent. Psihologii fac eforturi pentru a studia ruşinea, cum este achiziţionată şi cum afectează relaţionarea şi funcţionarea unei persoane în societate. Studiul acestei "emoţii ignorate" anterior reprezintă o nouă frontieră deoarece este cel mai dificil de detectat la alţii. Dr Paul Eckman, de la Universitatea din California, afirmă că ruşinea este cea mai intimă dintre emoţii şi că oamenii încă nu sunt îndeajuns de evoluaţi pentru a exprima facial această emoţie. Oare din această cauză nu vedem când copiii noştri suferă din cauza ei?

Cum se învaţă ruşinea?

Nimeni nu se naşte ruşinat. Ruşinea este o emoţie învăţată, care începe în jurul vârstei de doi ani, odată cu învăţarea limbii şi imaginii de sine. Deşi oamenii se nasc cu o capacitate pentru ruşine, tendinţa de a se ruşina în anumite situaţii se învaţă.

Aceasta înseamnă că oriunde există ruşine, a fost nevoie de un agent care să o provoace.Învăţăm să ne fie ruşine de noi înşine deoarece cineva semnificativ din viaţa noastră ne-a umilit. Mesajele de ruşinare sunt mai puternice atunci când vin din partea celor apropiaţi, pe care îi iubim sau îi admirăm. Din acest motiv, utilizarea ruşinării de către părinţi are cele mai profunde efecte asupra copiilor. Imaginea de sine a unui copil poate fi afectată şi din cauza mesajelor de ruşinare ale părinţilor, ale fraţilor mai mari sau ale prietenilor. Deoarece copiii sunt mult mai vulnerabili şi impresionabili decat adulţii, mesajele de ruşinare primite în copilărie sunt mult mai dificil de şters.

Mesajele de ruşine sunt în mare parte verbale, dar puterea ruşinii se poate manifesta şi într-o privire dispreţuitoare, umilitoare sau plină de dezgust.
De ce este ruşinarea atât de des întâlnită?

Ruşinarea acţionează ca o valvă de presiune pentru a uşura frustrarea parentală. Ruşinarea este pentru părinţi un mod de a se elibera de mânie, le dă o senzaţie de bine, chiar dacă pentru scurt timp.

Atunci când copiii se simt nedemni, ei trebuie să muncească suplimentar pentru a-şi mulţumi părinţii. Acest lucru pare să dea dreptate părinţilor, să-i facă să creadă că metoda a avut succes. Oare a avut cu adevărat?

Efectele degradante ale ruşinii

Pentru a înţelege răul provocat de ruşine, este nevoie să privim mai departe de scopul învăţării unui "comportament bun". Dacă părintele crede că pedeapsa verbală a funcţionat deoarece a produs o modificare în comportamentul copilului, atunci ne-am limitat periculos de mult viziunea asupra copilului nostru, numai la comportamentele observabile. Este extraordinar de uşor să trecem cu vederea lumea interioară a copiilor: emoţiile care stau la baza comportamentului lor şi suferinţa provocată de ruşine. De asemenea este uşor să ratăm comportamentul copilului, odată scăpat de supravegherea agentului cauzator al ruşinii.

Câteodată chiar şi adulţii binevoitori pot subestima sensibilitatea copiilor la limbajul ruşinii. Există dovezi zdrobitoare că unele dintre cuvintele folosite pentru a mustra copiii - cuvinte anterior considerate "inofensive"- au o putere deosebită de a afecta respectul de sine al copiilor în viitor. Identitatea unui copil este conturată în jurul lucrurilor pe care le aude despre sine. De exemplu, o fetiţă de 10 ani a fost cuprinsă de teamă deoarece vărsase o băutură. Ea exclama încontinuu: "Sunt atât de proastă! Sunt atât de proastă!". Exact aceste cuvinte îi fuseseră adresate de către mama ei. Ea trăia cu frica judecăţii părinţilor săi şi învăţase să se umilească în acelaşi fel în care fusese umilită de mama ei.

Dacă nu se răspunde nevoilor emoţionale ale copiilor, dacă experienţele lor sunt trivializate, ei cresc simţindu-se lipsiţi de importanţă. Dacă li se spune că sunt "răi" şi "obraznici" ei absorb acest mesaj şi cresc cu această credinţă, ducând-o până la maturitate.

Umilirea îi face pe oameni să se simtă micşoraţi. Aceasta este frica de a fi expus privirilor şi duce la retrageri din relaţii. Umilirea creează un sentiment de incapacitate de a acţiona, de a se exprima pe sine: vrem să dansăm dar suntem opriţi de amintirea momentelor în care ni s-a spus să nu mai fim aşa de "puerili". Căutăm plăcerea, dar suntem inhibaţi de voci interioare care ne spun că suntem "indulgenţi" sau "leneşi". Încercăm să excelăm dar suntem reţinuţi de bănuiala că nu suntem îndeajuns de buni. Ruşinea ia forma vocilor interioare care le imită pe cele care ne-au spus în trecut "nu fi prostuţ" sau " nu fi prost".

Ruşinea restricţionează exprimarea sinelui unui copil: odată ce a simţit înţepătura judecăţii negative a unui adult, copilul umilit se autocenzurează pentru a scăpa de eticheta de "obraznic" sau "rău". Ruşinea zdrobeşte exuberanţa naturală a copiilor, curiozitatea lor şi dorinţa lor de a face lucruri singuri.

Thomas Scheff, sociolog la Universitatea din California, a afirmat că ruşinea inhibă expresia tuturor emoţiilor - excepţie făcând mânia. Oamenii care se simt ruşinaţi tind spre doi poli ai expresiei: muţenie şi paralizie emoţională sau crize de ostilitate şi furie. Unii oscilează între cele două extreme.

Majoritatea emoţiilor au o expresie fizică care le permite să se risipească, cum e cazul plânsului pentru tristeţe şi ţipatul la mânie. Spre deosebire de acestea, ruşinea nu are o asemenea expresie fizică si exact din acest motiv are efecte pe termen lung.

Cercetări recente afirmă că ruşinea îi face pe oameni să se retragă din relaţii şi să devină izolaţi. Mai mult, cei în asemenea situaţii tind să se simtă umiliţi sau dezaprobaţi de ceilalţi, sentimente care pot duce la ostilitate, chiar furie. Numeroase studii leagă ruşinea de dorinţa de a-i pedepsi pe ceilalţi. Atunci când sunt furioşi , indivizii ruşinaţi tind să fie dusmănoşi, agresivi sau auto-distructivi. Psihiatrul Peter Loader afirmă că oamenii acoperă sau compensează sentimentele profunde de ruşine cu atitudini de dispreţ, superioritate, dominaţie sau intimidare, autocritică sau perfecţionism obsesiv.

Ruşinea severă şi bolile mintale

Atunci când fenomenul de ruşinare a fost extrem de grav, el poate contribui la dezvoltarea unor boli mintale. Această legătură a fost subestimată până nu demult. Cercetătorii găsesc din ce în ce mai multe legături între sentimentele de ruşine inculcate din copilărie şi stări psihice cum ar fi depresia, anxietatea, tulburările de personalitate şi tulburările obsesiv-compulsive. În cartea sa, "Psihologia ruşinii", Gershen Kaufman merge mai departe şi afirmă existenţa unei conexiuni între ruşine şi tulburările de dependenţă, tulburările de alimentaţie, fobiile şi disfuncţiile sexuale.

Ruşinea nu ne învaţă despre relaţii sau empatie

În timp ce ruşinea are puterea de a controla comportamentul, nu are şi puterea de a ne învăţa să fim empatici. Atunci când, în mod repetat, etichetăm un copil drept "obraznic", îl condiţionăm să se concentreze interior şi să devin preocupat de el însuşi şi de eşecul lui de a-i mulţumi pe ceilalţi. Astfel, copiii învaţă să se autoeticheteze, dar nu învaţă nimic despre relaţionarea cu ceilalţi sau despre înţelegerea şi consideraţia faţă de sentimentele celorlalţi.

Pentru a dezvolta empatia, este nevoie să arătam copiilor cum simt ceilalţi. Etichetând un copil drept "obraznic", de exemplu, nu-i comunicăm copilului nimic despre sentimentele noastre referitoare la acel comportament. Copiii nu pot învăţa să se le pese de sentimentele celorlalţi, nici nu pot înţelege impactul comportamentului lor asupra celorlalţi în timp ce gândesc "E ceva în neregulă cu mine". De fapt, psihoterapeuţii şi cercetătorii sunt de acord cu faptul că indivizii care sunt predispuşi spre ruşine au o capacitate mai scăzuta de a empatiza cu ceilalţi şi sunt oarecum egocentrişti.

Singura bază reală a moralităţii este un adânc sentiment de empatie faţă de sentimentele celorlalţi oameni. Dar empatia nu este forţa din spatele comportamentului "civilizat" al fetelor sau băieţilor "cuminţi".

Mitul moralităţii

Suntem naivi dacă ajungem să confundăm supunerea bazată pe ruşine cu un comportament motivat moral. În cel mai bun caz, ruşinarea repetată conduce la un conformism superficial, întemeiat pe evitarea dezaprobării şi căutarea recompenselor. Copilul învaţă să evite pedeapsa devenind supus şi docil. Şarada "bunelor maniere" nu este înrădăcinată neaparat în respect interpersonal autentic.

Ce ar trebui să considerăm ruşinos?

Ruşinea variază în funcţie de cultură şi familie: ce e considerat ruşinos într-un loc poate fi permis, obişnuit sau chiar dezirabil în altul. Sintagma "comportament necuviincios" este de obicei arbitrară şi subiectivă: variază semnificativ de la familie la familie.

Într-o familie nuditatea este acceptabilă, în alta, de neconceput. Un copil gălăgios, zgomotos este binevenit într-o familie, în alta poate suscita priviri încruntate. În timp ce o familie se poate bucura de o conversaţie în care toţi vorbesc deodată la cină, altă familie poate privi acest lucru ca pe o lipsă de politeţe. Asemenea exemple ne ajută să realizăm că modul nostru de a privi lucrurile nu e singurul: că modalitatea noastră de a decide dacă un comportament este ruşinos poate fi arbitrară şi variabilă.

Istoria ruşinării

Copiii au fost făcuţi de ruşine timp de sute de ani. Istoric vorbind, ei au fost priviţi ca fiind în mod firesc antisociali şi comportamentul lor a fost privit prin intermediul acestui crez. Un scriitor al secolului 17, Richard Allestree, scria: "Nou-născutul este plin de petele şi poluarea păcatului pe care-l moşteneşte de la înaintaşii noştri prin carnea noastră…". În Evul Mediu, ritualul botezului includea exorcizarea diavolului din copil. Copiii care solicitau atenţia părinţilor prea mult erau consideraţi a fi posedaţi de demoni. Unii părinţi ai bisericii chiar au declarat că un copil păcătuieşte dacă plânge prea mult. De asemenea, învinuirea copilului pentru numeroasele provocări şi dificultăţi cu care se confruntau părinţii era un obicei străvechi.

Acest mod de a privi copiii a pătruns şi în epoca modernă, deşi nu în forme la fel de extreme. De exemplu, un copil care traversează "o criza" este văzut ca fiind "răsfăţat", încercând în mod deliberat să se opună părinţilor săi. Un copil care plânge riscă sa fie descris drept "un mic terorist" sau "plângăcios" care "doar încearcă să atragă atenţia".

A fi părinte poate fi frustrant câteodată dar presupunerea automată conform căreia copilul îşi propune să ne supere este nefondată, la fel ca şi atribuirea unei intenţii maliţioase copilului. Această răutate imaginată este de obicei sursa impulsului de a face copilul de ruşine.

O schimbare în atitudine: respectarea copilului

Stabilirea de limite ferme în relaţia cu copiii este cât se poate de posibilă şi asta fără a face uz de ruşine. Dar acest lucru cere o schimbare fundamentală în atitudine, care trebuie să înceapă cu re-evaluarea motivaţiei care stă la baza comportamentului copilului nostru.

Copiii au o dorinţă naturală de a-şi dezvolta o conştiinţă socială. Atunci când sunt trataţi cu acelaşi respect ca şi adultii şi au contact cu adulţi care se respectă unii pe alţii, copiii îşi vor dezvolta în mod firesc capacitatea de a se comporta empatic, respectuos şi atent .

"Conduită necuviincioasă"? Sau etapă în dezvoltare?

Câteodată ceea ce calificăm drept "conduită necuviincioasă" este pur şi simplu încercarea copilului de a-şi îndeplini o nevoie în cel mai bun mod pe care-l cunoaşte, sau încercarea de a stăpâni o nouă deprindere. Cu cât părinţii acceptă acest lucru mai usor, cu atât mai mică este tentaţia de a folosi ruşinea pentru a-i face să crească mai repede. De exemplu, este normal pentru copiii mici să fie egoişti, posesivi, exuberanţi şi curioşi.Nu este neobişnuit pentru un copil de doi ani să nu fie capabil să aştepte ceea ce îşi doreşte deoarece nu înţelege timpul în maniera adulţilor. Este obişnuit ca un copil de trei ani să fie câteodată sfidător sau ostil. Dacă recurgem la ruşine în loc să educăm, întrerupem un proces valoros şi propria noastră oportunitate de a învăţa despre nevoile copilului se pierde.

O fetiţă de trei ani care îşi sfidează mama refuzând să îşi strângă jucăriile - după ce i s-a cerut în mod repetat - se poate afla într-un proces de făurire a unei identităţi separate, distincte. Acest proces include afirmarea asertivităţii şi capacitatea de a gestiona un conflict deschis. Copiii mici pot fi exasperanţi, dar putem pune semnul egal între acest lucru şi "obrăznicie"?

Sunt necesare şi limitele, dar dacă copiiilor li se reproşează încercările uneori stângace de a-şi câştiga autonomia, nu li se permite să facă un pas vital către maturitate şi încredere. În perioada superficial numită "the terrible twos", şi în următorii doi ani, copiii învaţă cum să-şi stabilească propriile limite. Ei învaţă să-şi afirme individualitatea lor distinctă, voinţa lor. Această perioadă este critică pentru vor învăţa cum să-şi apere părerile, să se simtă îndeajuns de puternici pentru a se afirma şi să reziste puternicei presiunii exercitate de anturaj mai târziu în viaţă. Dacă vom continua să le zdrobim sfidarea şi vom folosi ruşinea pentru a-i face obedienţi, îi învăţăm că stabilirea propriilor limite nu este un lucru bun.
Chiar şi bebeluşii sunt consideraţi uneori "obraznici", pentru că nu adorm când li se spune. Cum ar putea un bebeluş de 5 luni , de exemplu, să fie "obraznic" pentru că nu adoarme? Deşi poate fi dificil pentru părinţi ca bebeluşul să se confrunte cu un somn agitat, este un nonsens să priveşti bebeluşul ca "neascultător" şi să-l învinovăţeşti pentru asta.

Să luăm exemplul unui copilaş de opt luni care se târăşte spre un obiect care emite lumini sclipitoare şi sunete interesante. Se târăşte către el şi începe să exploreze. El nu ştie că obiectul respectiv este casetofonul nepreţuit al tatălui său. Deodată se trezeşte plesnit peste mâini de către mamă, care-i spune să nu mai fie obraznic. Începe să plângă. La opt luni, un copil este incapabil să facă diferenţa între o jucărie şi proprietatea valoroasă a altcuiva şi este incapabil de autocontrol chiar dacă ar putea face această diferenţă. Curiozitatea continuă a copiilor - o ţintă frecventă a ruşinii - este trăsătura care-i conduce să înveţe despre lume. Atunci când explorarea unui copil este încurajată într-o manieră sigură, preferabilă pedepsei, încrederea lor în sine creşte. Din păcate, ne referim mult prea des cu termenul "obraznic" la un comportament care este absolut normal pentru o etapă, pur şi simplu pentru că ameninţă nevoia noastră de ordine sau ne creează o povară.

O mamă nervoasă şi fiica ei mâhnită în vârstă de 4 ani ies dintr-un magazin.Fata suspină în timp ce este legată brutal în carucior. "Încetează, plângăcioaso!" ţipă mama, agitând un deget acuzator în faţa fetiţei. Copiii sunt uneori mustraţi pentru simplul fapt că plâng. Mulţi oameni cred că un copil care plânge este obraznic. Expresiile puternice ale emoţiilor, cum ar fi mânia şi tristeţea, sunt modalităţile naturale de a-şi regulariza sistemul nervos, simultan comunicându-şi nevoile. Copiii plâng atunci când suferă şi au dreptul să-şi exprime această suferinţă. Deşi uneori este greu să asculţi un copil plângând, trebuie reţinut că este o reacţie sănătoasă, normală, care merită atenţie. Este tragic să vezi cât de des li se reproşează copiilor plânsul.

Iată un alt exemplu de consecinţe care apar atunci când nu suntem conştienţi de etapele dezvoltării. Până acum, copiii mici începeau antrenamentul la toaletă mult prea devreme, înainte de a fi organic capabili de control voluntar al sfincterelor. Mulţi au văzut acest lucru ca pe o bătălie şi copiii erau pedepsiţi în mod obişnuit pentru ceea ce era o incapacitate normală. Ceea ce înainte era o luptă atât pentru părinţi cât şi pentru copii a suferit o ameliorare considerabilă datorită informaţiilor mai precise despre dezvoltarea infantilă. Folosirea ruşinii apare atunci când încercăm să încurajăm sau să forţăm un comportament mult prea devreme din punctul de vedere al dezvoltării.

În ultimele decenii am avansat mult în ceea ce priveşte înţelegerea dezvoltării copilului şi în consecinţă s-a progresat mult în îngrjirea acestuia. Cărţi uşor de citit despre dezvoltarea copilului umplu rafturile librăriilor, cu autori ca Penelope Leach, Katie Allison Granju, Pinky McKay şi Jan Hunt, iar acestea îi pot ajuta pe părinţi să işi construiască nişte aşteptări rezonabile şi realiste de la copiii lor. Copiii, dar şi părinţii sunt mai fericiţi atunci când părinţii au aşteptări rezonabile, conforme cu vârsta copiilor.

Înţelegere în loc de ruşine

Este posibil să înţelegem ce îi motivează pe copii atunci când sunt "obraznici" şi să nu invocăm ruşinea? Oare la ce reacţionează copilul prin acest comportament "rău"?

Când nu încercăm să înţelegem comportamentele "rele" ale unui copil, riscăm să-i neglijăm nevoile. De exemplu, câteodată copiii au în mod repetat comportamente agresive - cu mult peste ceea ce se poate aştepta la vârsta lor. Acest lucru se poate datora unui conflict de acasă, intimidării de la şcoală sau competiţiei cu un frate sau o soră. Deseori, ceea ce noi etichetăm drept comportament "rău" este un semn că acel copil suferă. Cercetarile au arătat în mod repetat că diferitele tipare ale comportamentelor antisociale, cum ar fi ostilitatea şi intimidarea sunt reacţii ale copiilor la sentimentul de victimizare. Copiii îşi exprimă prin gesturi agresive suferinţele atunci când nu au găsit un mod securizant să arate că au fost răniţi.

În mod ironic, ruşinea însăşi poate fi cauza care stă la baza comportamentului dificil. Deoarece ruşinea este o judecată care vine de la cineva cu mai multă putere decât copilul, această situaţie îl face pe copil să se simtă mic şi lipsit de putere. Uneori copiii inversează rolurile, găsind o altă persoană pe care să o intimideze - de obicei cineva mai mic sau mai vulnerabil decât ei înşişi. Copiii sunt foarte sensibili la "vibraţiile" mediului lor; ei preiau tensiunile dintre părinţi sau alţi membri ai familiei. Câteodată comportamentul "obraznic" poate reprezenta reacţia copilului la această tensiune.

Copiii sunt mai puţin înclinaţi să se exprime gestic dacă primesc atenţie suficientă, când foamea lor pentru joc, descoperire şi contact uman plăcut este satisfăcută. Comportamentul provocator poate indica plictiseala sau poate nevoia unei alte "doze" de asociere fericită cu cineva care nu simte nervozitate, cineva care are timp şi energie de oferit.

În final, copiii pot fi ţâfnoşi sau "dificili" pur şi simplu din cauza oboselii. În acest caz, ceea ce este numit comportament "rău" ar putea fi modalitatea copilului de a spune "Sunt foarte obosit şi nu mai pot face faţă". Ce e destul de curios este că atunci când noi ca părinţi reacţionăm cu atacuri verbale, comunicăm acelaşi lucru. Oare ţipând la copii că sunt "obraznici" sau "teribili" (sau mai rău) nu indică un fel de criză a adultului, o modalitate a adultului disfuncţional de a face faţă frustrării?

Trebuie să reţinem că unele cauze ale comportamentului "necuviincios" sunt mult mai puţin evidente. De exemplu, copiii au nevoie să ne simtă puternici - nu se simt bine cu slăbiciunea din limitele noastre personale. Ei au nevoie să fie expuşi adevăratelor noastre sentimente şi ne simt când ne ascundem sau ne prefacem. Ei au nevoie de validarea sentimentelor şi opiniilor lor şi sunt extrem de sensibili la slaba empatie. Frecvent, ei reacţionează la aceste situaţii devenind provocatori. Uneori îi învinovăţim şi îi facem de ruşine pe copii pentru comportamentul lor supărător deoarece cauzele sunt dificil de observat.

Cultivarea empatiei prin amintire

Părinţii îşi tratează deseori copiii în acelaşi mod în care au fost şi ei trataţi. Este un lucru recunoscut că violenţa se poate transmite din generaţie în generaţie. Mulţi părinţi realizează că perpetuează un ciclu în care ei îşi fac copiii de ruşine în acelaşi fel în care ei au fost făcuţi de ruşine de către părinţii lor. Aceia care au uitat durerea şi umilinţa de a fi fost făcuţi de ruşine riscă să fie insensibili la ruşinea pe care o aplică propriilor copii. Schimbarea necesită adâncirea empatiei către copil şi aceasta vine prin amintirea propriei copilării. Înţelegerea care vine privind lumea prin ochii copilului poate ajuta adulţii să influenţeze copiii fără a folosi ruşinea.

Managementul emoţiilor

În calitate de părinţi, nu este neobişnuit să ne aflăm luptându-ne, epuizaţi, aproape de un colaps emoţional. Când nu găsim modalităţi sănătoase de a ne descărca această frustrare, riscăm să ne răzbunăm pe proprii noştri copii. Deşi iritarea apare în mod normal când eşti părinte, acest lucru nu se întâmplă deoarece copiii sunt prea "solicitanţi". Copiii sunt copii şi faptul că educarea copiilor poate fi dificilă nu este vina lor. Există multe feluri în care să ne redirecţionăm mânia în exces, cum ar fi tăierea lemnelor, o plimbare, sau pur şi simplu o discuţie cu prietenii.

Capacitatea tuturor de a fi răbdatori într-un mod iubitor e limitată, este omenesc să fie aşa. Când părinţii simt o încordare nervoasă excesivă, acest lucru se datorează în mare parte adeziunii noastre la mitul conform căruia e nevoie doar de doi adulţi pentru a creşte un copil. Societatea noastră a subestimat energia necesară pentru a răspunde cu adevărat nevoilor copiilor. Putem evita ruşinea prin împărtăşirea poverii - cerând şi acceptând ajutor din partea prietenilor apropiaţi şi din partea comunităţii. Când ne auzim folosind ruşinea împotriva copiilor noştri am putea să privim acest lucru ca pe un semn că avem nevoie de puţin ajutor.

Ce facem acum? O nouă paradigmă pentru stabilirea limitelor

O stabilire respectuoasă a limitelor implică o declaraţie puternică despre tine, opusă declaraţiei negative despre copil. În acest fel, copiii îşi dezvoltă gradual o bună abilitate de a auzi şi a înţelege sentimentele celorlalţi. Expresia deschisă a emoţiilor este benefică pentru copii, chiar dacă văd că părinţii sunt furioşi sau supăraţi. Este bine să fiţi supăraţi pe copiii voştri, să le comunicaţi că ceva ce au făcut v-a deranjat (atât timp cât nu-i şocaţi sau terorizaţi). Copiii învaţă cel mai bine atunci când văd impactul comportamentului lor asupra sentimentelor celorlalţi. În cele din urmă, acest lucru îi ajută pe copii să asculte şi să vă respecte sentimentele dacă dreptul lor de a-şi exprima sentimentele este respectat în mod egal.

Redirecţionarea impulsurilor copilului

Din când în când suntem obligaţi să intervenim în activitatea copilului nostru, atunci când ne temem că o persoană sau un obiect preţios ar avea de suferit. Folosirea ruşinii poate fi evitată dacă, în loc să pedepsim sau să oprim copilul din activitatea respectivă, vom oferi o altă activitate, mai sigură. Agresiunea ocazională face parte dintr-o dezvoltare normală, echilibrată şi sănătoasă. Copiii sunt deseori făcuţi de ruşine şi pedepsiţi pentru acest comportament când ar putea fi îndrumaţi spre modalităţi de a-şi canaliza în siguranţă agresivitatea naturală . Uneori este important să re-evaluăm chiar necesitatea pedepsei. Criteriul ar putea fi în funcţie de comportament, dacă acesta face pe cineva să sufere sau dacă un risc concret apare ca rezultat al acestui comportament.

Figura model

Modelul este cea mai puternică unealtă de învăţare. Copiii nu fac ce spunem noi, ci ceea ce facem noi. Tipul de respect pe care-l arată celorlalţi şi lor înşişi este o reflecţie a tipului de respect care li s-a arătat - şi a respectului observat de ei între persoanele importante din viaţa lor. Oferim noi un model comportamental pe care l-am vrea adoptat de copiii noştri?

Concluzie

Mulţi oameni încă sunt convinşi că pedeapsa corporală sau ruşinea reprezintă singurul antidot pentru a preveni comportamentele antisociale ale copiilor. Sugestia de a renunţa la aceste metode este înţeleasă greşit de unii oameni drept încercări de a răpi puterea părinţilor, de a-i transforma în incapabili roşi de vină, ineficienţi şi permisivi. Nici gând de aşa ceva. Cele mai eficiente şi mai sănătoase limite pot fi stabilite fără a se recurge la violenţă sau ruşine. A fi ferm în relaţia cu copiii nu înseamnă a fi aspru sau umilitor.

Există alternative la ruşine care nu numai ca sunt mai sănatoase, dar sunt şi mai eficiente. Copiii care învaţă limitele de la părinţi care sunt capabili să-şi exprime sentimentele şi nevoile cu încredere, într-un mod respectuos, cresc cu o conştiinţă de sine puternică, conştienţi de propria valoare, liberi de efectele toxice ale ruşinii.

Robin Grille este psiholog in Sydney, Australia. Este autorul cartilor "Parenting for a Peaceful World" si "Heart to Heart Parenting". Ii puteti citi lucrarile pe adresa www.our-emotional-health.com

http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=4&idart=112
 
Si da si nu .Daca ne luam dupa biblie ,rusinea apare odata cu cunoasterea binelui si a raului ,abia atunci Adam si Eva se rusineaza ca sunt goi.

Daca e sa ne luam dupa dex:

Rusinea e sentiment primar, stravechi, mostenit de la mamifere.

RUSÍN//E ~i f. 1) Senzatie sau sentiment de neplacere, amestecata cu jena, cauzate de o situatie penibila. ? A-i fi (sau a avea) ~ a se rusina. A nu avea (nici un pic de) ~ se spune despre un om obraznic, lipsit de bun-simt. A muri (sau a intra în pamânt, a-i plesni cuiva obrazul) de ~ a se simti foarte rusinat. Nu ti-e ~ (obrazului sau la obraz), sa-ti fie ~ se spune pentru a mustra pe cel care a savârsit o fapta reprobabila. 2) Sentiment de decenta în relatiile sociale; rezerva în comportare, determinata de buna-cuviinta; pudoare. ? Fara ~ în mod obraznic. Cu ~ cu modestie; cu sfiala. 3) Situatie înjositoare, umilitoare; necinste; dezonoare. ? A se face (sau a se da) de ~ a se compromite. A face (sau a da) de ~ (pe cineva sau ceva) a submina cinstea (cuiva sau a ceva). Ce ~! se spune când se creeaza o situatie care dezonoreaza în mod grav pe cineva. (E) mai mare ~ea este ceva (foarte) rusinos. A pati o ~ a) a ajunge într-o situatie umilitoare, dezonoranta; b) a nu izbuti în ceva. A fi ~ea cuiva se spune despre un om netrebnic, care dezonoreaza pe altii. [G.-D. rusinii] /cf. lat. roseus

Asta este definitia cea mai detaliata pe care o putem gasi în DEX. Dupa cum observati am reliefat anumite parti ale definitiei care mie mi se par relevante pentru subiectul nostru.

Abia dupa aia vine educatia si invinovatirea ,zic eu.


1. Rusinea ca si sentiment e în primul rând unul dintre sentimentele primare ale omului. E un sentiment neplacut si jenant. Apare deseori împreuna cu sentimentul de vinovatie, dar poate apareasi în situatiile penibile. De multe ori rusinea si vina pot fi confundate între ele si asta pentru ca cele doua termene nu sunt pe deplin standardizate. Ruth Benedict, un specialist antropolog, definea rusinea ca fiind violarea regulilor sociale sau culturale pe când sentimentul de vinovatie îl lega de violarea regulilor interioare a individului.
2. Când simtim rusinea? Conform defintiilor existente rusinea este simtita in momentul cand o persoana este dezonorata de catre cineva sau de catre ceva ce a facut. Totodata din definitii vedem ca rusinea este asociata cu incalcarea regulilor sociale si culturale. Eu definesc rusinea ca si sentimentul pe care il simti cand din diverse motive, imaginea ta personala sau imaginea ta sociala iti este depravata, atacata. Asa ca rusinea o simtim atunci cand prin cea ce am spus noi sau am facut noi sau au spus altii despre noi sau au facut altii legat de noi, imaginea noastra este stricata. Multa lume e adepta a ideologiei ca nu ar trebui sa iti pese de ceea ce zice, respectiv crede, lumea despre tine. Dar pana si acei oameni vor simti rusine cand imaginea lor este depravata pentru ca rusine precum am mai spus e un sentiment primar, stravechi.
3. Cum simtim rusinea? Si cum o vedem? Primul om care a raspuns la aceaste intrebari a fost Charles Darwin, in cartea sa: “The Expression of the Emotions in Man and Animals”. Tinand cont ca expresiile sunt universale atat ca si geolocatie cat si ca timp, reactiile pe care el le-a notat in 1871, merg inca perfect cu reactiile pe care le putem observa in ziua de azi. El spunea ca sentimentul de rusine este asociat cu rosirea obrajilor, confuzie mintala si nesiguranta, privirea orientata in jos, postura corpului moale si nesigura si orientarea capului in jos.

De cele mai multe ori rusinea se asociaza cu sentimentul de vinovatie ,cred eu .
 
Ai dreptate ,Anuk, oamenii fara pic de rusine sunt catalogati de societate in mod negativ.Asta tine de sacara de valori dupa care fiecare se ghideaza, iar aceasta poate fi diferita de la pers la pers, de aceea a judeca apriori este incorect, dupa parerea mea.Dar daca pretindem a nu fi judecati, de ce tocmai copiilor nostri trebuie sa le inducem un sentiment asociat cu umilinta.Acest sentiment, rusinea, intr-o dezvoltare armonioasa va aparea oricum, dar raportat la propria scara de valori, raportat la ce crede el ca e bun sau rau.Eu ca parinte pot sa-i fiu ghid copilului, il pot ajuta sa inteleaga ce este frumos si ce negativ , dar nu pot, pt propria-mi comoditate sa-l umilesc , sa-l fac sa simta rusine pt niste 'greseli' inchipuite.Va rezulta un individ inhibat, nesigur, fara autostima, iar odata scapat de sub observatie ,copilul rabufneste in comportamente, de care intr-adevar mie ca mama imi va fi rusine.
Copilul atentionat pt orice, certat pt nimicuri, nu va sti sa mai distinga atunci cand avem nevoie sa-i demonstram ca un lucru este gresit.Un fel de :vine lupul..., iar cand trebuie crezut, pe pastor nu-l mai crede nimeni.
 
Back
Top