• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Cuvinte........pentru suflet

Castelul Vietii Tale

A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială "Castelul Vietii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele... Ghidul mai indica că, din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobisnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează numărul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data călătoriei.
"Totul în lume decurge după anumite legi", era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scotiană, în carouri.
- Ceilalti vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
- Ceilalti vizitatori??? – se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului si a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele si camera de tortură din temnită. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură si a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să tină lingura cu partea concavă în sus.
- Si asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el. După terminarea călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină ...
- Si dacă nu vărs nici un gram?
- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-si privirea de la lingura. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar putea vărsa nisipul. Apoi coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îsi dă seama că pentru a ajunge în acea sală trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu i-ar fi pus viata în pericol, dar care sigur avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, asa că, se limitează să examineze camera de la distantă. Pentru acelasi motiv, Seniorul nu a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe niste scări foarte abrupte. Foarte multumit de faptul că a păstrat continutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana în fustă scotiană, cu o balantă în mână. Seniorul a golit continutul din lingură în balantă si asteaptă nerăbdător rezultatul.
- Surprinzător, ati pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiti nimic pentru vizita efectuată – spune proprietarul.
- Multumesc.
- Ti-a plăcut vizita? - Întrebă la sfârsit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip si nu am reusit să examinez ceea ce era în jurul meu.
- Foarte regretabil!!... Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl versi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica conditie e că trebuie să reusiti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta repede a coborât pe scări în temnită, nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, si-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotărăste să plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.
- Văd că nu mai aveti nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
- De fapt, nu - a spus el în cele din urmă - Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îsi aprinde pipa si spune:

- Există oameni care trec prin ”Castelul Vietii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, si nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt si altii, care întotdeauna sunt grăbiti, pierd repede totul si nu pot obtine plăcere. Putini înteleg stiinta vietii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment. Ei stiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plătesti.
 
Decalogul Ieromonahului Savatie Bastovoi


1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am făcut, pentru prima oară, descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.
2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută, pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.
3. Să nu preţuieşti în bani, ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori, ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau, ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.
4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare dată, că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău, decât să ajung să cred o vorbă proastă, despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.
5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele – şi cele trecute, şi cele viitoare – şi totuşi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie, prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.
6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale, ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.
7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon, sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.
8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală – principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.
9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă, te vinde pentru o victorie vremelnică”.
10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.
 
Ritual

Prin sufletul ierbii
nu poţi umbla oricum.
Ştiu asta de la tata
care, odată cu zorile,
a plecat desculţ prin rouă
să vadă ce se întâmplă
cu ziua de Mâine...

poezie de Valeriu Câmpeanu
 
Un vizitator l-a întrebat pe Paramahansa Yogananda: "Este necesară renunţarea pe calea spirituală?" "Da", i-a răspuns Maestrul. "Indiferent dacă o fiinţă este căsătorită sau trăieşte singură, ea trebuie să simtă că în inima sa este dăruită celui Preaiubit, Cel care sălăşluieşte în templul inimilor noastre. Renunţarea înseamnă înainte de toate non-ataşament. Nu existenţa ta exterioară are importanţă în ochii lui Dumnezeu, ci cum trăieşti în inima ta. Fă din inima ta un templu şi din dragostea ta pentru Dumnezeu, veşmântul tău.


Repetă-ţi în permanenţă în gând: "Sunt fără vârstă, sunt etern, trăiesc dincolo de timp şi spaţiu, am fost creat înainte ca galaxiile să existe." Indiferent cât de îndepărtat îţi pare ţie Dumnezeu, trăieşte întotdeauna gândind că-i aparţii. Şi indiferent cât de reală pare lumea materială şi cât de reale par ataşamentele tale faţă de ea, urmăreşte s-o ţii la o cât mai mare distanţă de tine, amintindu-ţi în permanenţă de efemeritatea ei.


 
Sunt lucruri care nu se spun si, daca am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scadea.


Citat de Marin Preda
 
Să fii ceea ce ești!
Una dintre cele mai mari provocări în viață este să să fii tu însuți într-o lume care încearcムsă te facă precum toți ceilalți. Cineva va fi întotdeauna mai frumos că tine, mai deștept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii să te placă. . Fii tu însuți și oamenii potriviți te vor iubi pe tine, cel adevărat.
 
Poveste de suflet:
Lectia de viata de la o fetita de 6 ani

Ea avea 6 ani cand am intalnit-o prima data, pe plaja. Veneam pe aceasta plaja de la vreo 10 kilometri distanta, ori de cate ori mi se parea ca lumea isi inchide portile pentru mine. Parca mi-o aduc aminte. Construia un castel de nisip sau ceva si de-odata isi ridica ochii ei albastri ca marea spre mine si-mi spuse.
“Buna!”
I-am raspuns mormaind, nu aveam chef sa vorbesc cu un copil in acel moment.
“Construiesc, stii?!”, imi spune.
“Da, vad. Ce construiesti?”, am intrebat eu asa, fara sa ma intereseze neaparat.
“Ah, nu stiu! Vreau doar sa simt nisipul”.
Ce bine suna! “Sa simti nisipul!”. Mi-am dat imediat pantofii jos. Un fluierar si-a facut aparitia.
“Hei, uite-l pe Joy!
“Cine e?”
“Joy. Mama spune ca fluierarii aduc bucurie”.
Pasarea si-a vazut de treaba si a plecat. “Pa-pa, bucurie! Salut, tristete!”, am mormait printre dinti si mi-am continuat drumul. Eram deprimat. Viata mea era un haos total.
“Cum tee cheamaa?”, aud in urma mea si-n minte imi ziceam “O, Doamne, nu mai scap de ea?!”
“Robert!”
“Eu sunt Wendi, am 6 ani!”
“Imi pare bine de cunostinta, Wendy!”
A chicotit: “Stii ca esti amuzant?!”
In ciuda starii proaste pe care o aveam am ras alaturi de ea si am plecat mai departe. Chicotelile ei parca ma urmareau.
“Sa mai vii, domnule R. Ne vom distra din nou”.
Au trecut zile si saptamani pe care le-am petrecut mai mult pentru altii decat pentru mine: intalniri, sedinte, o mama suferinda… Intr-o dimineata, soarele stralucea asa ca mi-am spus “Am nevoie de un fluierar!”. Mi-am luat haina si am plecat. Marea parca ma astepta. Briza era rece, dar nu conta. Ma plimbam pe mal incercand sa-mi revin. Cand de-odata am auzit o voce cunoscuta pe care o uitasem…
“Buna, domnule R! Vrei sa ne jucam?”
“Si, la ce te gandesti?”, i-am raspuns pe un ton iritat.
“Nu stiu! Ce vrei tu?”
“Hmmm, ce zici de sarade?”, am intrebat eu sarcastic.
“Sarade??? Nu stiu cum se joaca!”
“Bine, atunci hai sa ne plimbam”. Abia atunci mi-am dat seama ce chip de inger are.
“Unde stai?”, am intrebat.
“Uite acolo!” si mi-a aratat un rand de casute de vacanta.
“Ce ciudat!”, ma gandeam. Nu-mi inchipuiam ca cineva ar putea ocupa o casuta de vacanta pe timp de iarna.
“La ce scoala mergi?”, intreb din nou.
“Nu merg la scoala. Mami zice ca sunt in vacanta”.
Fetita a continuat sa vorbeasca in timp ce ne plimbam pe tarm, insa mintea mea era aiurea. Wendy imi zambea si, surprinzator, ma simteam mai bine. Era timpul sa plec spre casa si fetita imi spuse ca a fost inca o zi fericita. Am zambit si am fost de acord cu ea.
Trei saptamani mai tarziu am plecat in fuga inspre mare. N-aveam nici un chef de Wendy. Cred chiar ca am si vazut-o pe mama ei stand pe veranda si mi-as fi dorit sa-si mai tina copila acasa.
“Asculta!”, i-am spus pe un ton dur. “Daca nu te superi, as vrea sa fiu singur in clipa asta!”
“De ce?”, mi-a raspuns ea pe un ton stins. Si cand m-am uitat la ea mi s-a parut ca e cam palida si fara suflu.
“Pentru ca mama mea a murit!”, am tipat. Dar in acelasi moment m-am certat pe mine insumi: “Doamne, cum am putut sa-i spun asa ceva unei fetite!”
“Oh”, mi-a raspuns incet. “Atunci, este o zi trista!”
“DA! Si azi, si ieri, si alaltaieri! Pleaca!
“Si a durut?”, ma intreaba.
“Ce sa doara?”, i-am raspuns disperat.
“Cand a murit?”
“Da, a durut. Bineinteles ca a durut!!!”, i-am raspuns eu fara sa-mi dau seama.
De-atunci nu ne-am mai vazut. Trecuse o luna si mai bine de cand nu mai mersesem pe plaja. M-am uitat dupa ea, dar n-am vazut-o. Ma simteam vinovat si chiar rusinat de sentimentul ca imi era dor de ea. Mi-am luat inima in dinti si am pornit-o spre casuta in care locuia.
“Buna!”, i-am spus mamei ei, care m-a intampinat pe veranda. “Sunt Robert! Ma plimbam pe plaja si mi s-a facut dor de fiica ta. Am trecut sa vad ce mai face…”
“O, da! Buna, Robert! Intra te rog. Wendy mi-a spus atatea despre tine. Imi cer iertare ca am lasat-o sa te bata atata la cap!”
“Oh, nu-i nici o problema. E o fetita incantatoare”, i-am raspuns eu, dandu-mi seama in acel moment ca si credeam ceea ce spusesem cateva secunde mai devreme. “Unde e?”, am intrebat.
“Wendy a murit saptamana trecuta, Robert! Avea leucemie. Probabil ca nu ti-a spus”.
M-a luat cu ameteala. M-am asezat pe un scaun. Respiratia mi s-a oprit.
“Ii placea la nebunie plaja asta, asa ca, in momentul in care mi-a cerut sa locuim aici, nu i-am putut spune nu. Se simtea bine aici si imi spunea ca are multe <<zile fericite>> cum le zicea ea. Insa in ultimele saptamani starea ei s-a inrautatit…”, povestea mama lui Wendy cu o voce din ce in ce mai pierduta… “Stii, a lasat ceva pentru tine. Sper sa-l gasesc. Asteapta numai putin, te rog”.
Nici nu stiu ce i-am raspuns. Mintea mea alerga nebuna in incercarea de a gasi ceva dragut sa-i spun tinerei femei. Apoi a revenit si mi-a inmanat un plic pe care scria “Pentru domnul R.” cu litere mari si ingrosate. Inauntru era o foaie desenata cu o plaja aurie, o mare albastra si o pasare bruna. Iar dedesubt scria cu majuscule: “UN FLUIERAR SA ITI ADUCA BUCURIE!”.
Lacrimile mi-au navalit instantaneu, iar o inima care de multa vreme n-a mai simtit iubirea s-a deschis larg. Am luat-o pe mama lui Wendy in brate si nu mai incetam sa-i spun “Imi pare rau! Imi pare rau! Imi pare rau!”. Ne tineam in brate si plangeam impreuna.
Am si acum pictura pe birou. Sase cuvinte, cate unu pentru fiecare anisor din viata ei, care m-au invatat ce inseamna armonia, curajul si dragostea neconditionata. Un dar de la un copil cu ochii albastri ca marea, cu parul ca nisipul, care m-a invatat ce inseamna sa iubesti.
 
De ce să alerg, când mă pot odihni la umbra sufletului ?
De ce să fiu trist, când ochii tăi mă privesc atât de cald, iar zâmbetul îmi pictează fericirea în suflet?
De ce să țip, când pot să șoptesc?
De ce să merg în stânga sau în dreapta, când pot să merg direct spre tine?
De ce să îmi țin mâinile la spate, când te pot îmbrățișa?
De ce să urăsc, când pot să iubesc?
De ce să caut ce nu am, când am tot ceea îmi trebuie pentru a fi fericit?
 
Nimic nu este întâmplător

Gara e locul unde sufletul nu-şi poate găsi liniştea. Oamenii sunt preocupaţi de procurarea unui bilet, de sosirea trenului, iar înspre seară de găsirea unui loc mai comod pentru a-şi petrece noaptea. Trenurile veneau şi plecau. Gara devenea pustie şi din nou se umplea de mulţimea cuprinsă de grijile ei. Şi doar într-un singur loc al gării nu se schimba nimic. Într-un colţişor al sălii de aşteptare se încălzea o bătrânică. Toată în negru. Uscăţică. Îngreboşată. Alături o legătură ciudată. La sigur că nu avea mâncare în ea, că de altfel bâtrăna măcar o dată, dar s-ar fi atins de ea.După înfăţişrea acelei legături, se putea presupune că se ascunde în ea o icoană şi o un colţişor al unei broboade de schimb, probabil pentru "moarte". Mai mult nu avea nimic.Afară să lăsa amurgul. Cei din sala de aşteptare au început să se pregătească pentru a petrece noaptea în condiţiile existente. Cineva îşi pregătea un loc mai comod. Cineva încerca să aranjezele bagajele în aşa mod, ca să nu fie o pradă pentru hoţi. Dar bătrânica aşa şi nu se mişca. Nu, ea nu dormea. Avea ochii deschişi, dar indiferenţi faţă de ceea ce se petrecea în jur. Umerii ei tresaltau încet, de parcă de la înăbuşirea unui plâns ascuns pentru cei din jur. Abea mişca degetele şi buzele, de parcă însemnând în taină pe cineva cu semnul crucii în rugăciunea sa.Nu căuta salvare de la slăbiciunea sa, nu încerca să atragă vreo atenţie şi nu se mişca de la locul său. Doar uneori întorcea capul spre intrare, şi cu smerenie tăcută îl lăsa în jos, de parcă pregătindu-se pentru un răspuns definitiv. Noaptea grea de la gară a rămas în urmă. Dar dimineaţa a găsit-o pe bătrână în aceeaşi poziţie, tăcută şi sleită de puteri. Răbdătoare în suferinţa sa, nici nu a încrecat măcar să aţipească. Către amează în apropierea ei s-au făcut comozi o tânără mamă şi doi copilaşi ai ei, de doi şi trei anişori. Copii ca copii, mâncau, se zbenguiau şi chiar au încercat să o incadreze pe bătrânică în jocul lor. Unul din puşti s-a atins de poalele paltonului negru. Bătrânica a întors capul şi a privit de parcă acum a descoperit lumea din jur. Această atingere a copilului de parcă a întors-o la viaţă, ochii i-a atins o căldură ascunsă şi a zâmbit, iar mâna cu blândeţe a atins creştetul copilaşului.Mama copilaşului a vrut să-i şteargă năsucul copilului şi s-a întâlinit cu privirea plină de aşteptare a bătrânei: «Mamă, dar pe cine aşteptaţi? La ce oră aveţi trenul?»Întrebarea a găsit-o nepregătită pe bătrână. De parcă brusc şi-a pierdut echilibrul, a oftat adânc, după care abea a scos din sine cuvintele îngrozitoare: «Fiico, nu am eu nici un tren!». Şi de parcă a devenit şi mai gheboasă.Vecina cu copiii a înţeles că ceva nu e în regulă şi apropiindu-se mai mult de bâtrânică a implorat-o : «Mamă, speneţi-mi ce aţi păţit?! Vă rog să-mi spuneţi! Speneţi-mi, mamă, – şi din nou şi din nou se adresa bătrânei. – Mamă, poate vă este foame? Luaţi, vă rog!»Şi i-a întins un cartof fiert. Şi imediat fără a o întreba a acoperit-o cu un şal pufos. Copilul i-a întins şi el cartoful ce-l mâncase singur până acum. «Mănâncă, bunicuţo».Bătrâna a cuprins copilul şi a atins bucăţica dată de copil de buze. «Îţi mulţumesc, scumpul meu», – abea a şoptit ea. Se simţea că abea se mai reţine ca să nu plângă... Şi brusc de parcă toată durea sa a răbufnit în acesat spaţiu al gării: «Doamne! Iartă-l te rog!» – abea a mai putut şopti ea şi s-a strâns de parcă într-un ghem şi mai mic, acoperindu-şi faţa cu palmele.Se clătina de pe o parte pe alta şi prin bocetul greu abea se desluşea: «Fecioraşul, fecioraşul... Dragul meu...unicul meu fiu... Cel mai drag... Soarele meu de vară...vrăbiuţa mea cea fară de astâmpăr.... m-a adus....şi m-a lăsat».A tăcut puţin şi făcându-şi semnul crucii, a spus: «Doame, iară-l pe el, Doamne!».Şi nu mai avea puteri nici să vorbească şi nici să mai plângă de la deznădejdea care o cuprinse. «Copilaşilor, ţineţi-vă de bunicuţă», a comandat femeia şi s-a îndreptat înspre ghişeul de bilete.«Oameni buni! Ajutaţi-mă! Am nevoie de un bilet! Să o iau pe acea bătrână, – a spus arătând spre colţul sălii de aşteptare. – Îmi va fi mamă! Trenul meu pleacă acum!».În puţin timp au ieşit către trenul care-i aştepta, însoţiţi de ochii înlacrimaţi ai pasagerilor adunaţi în gară. «Iată, copilaşii mei dragi, am găsit-o pe mama mea, iar voi pe bunica», – de parcă radiind de bucurie, le explica copiilor. Cu o mână o ţinea pe bătrână, cu cealată – geanta şi copiii. Eu îi priveam şi mă rugam încet Domnului pentru această întâlnire. Ciudat, dar majoritatea celor cărora le-am relatat aceasă istorie, martoră la care am fost în gara oraşului Kurgan, nu cred că omul poate în câteva minute să ia o astfel de hotărâre.Nu am ca scop să-i conving şi nici nu încerc să le explic ceva. Fiecare trebuie să simtă singur. Dar de fapt şi cum ai putea explica, că uneori inima noastră are nevoie de o clipă, ca să ia o hotărâre, desigur dacă şi inima e vie şi deshisă dragostei de Dumnezeu şi oameni.
 
Când frumosul este cunoscut ca frumos,
Atunci este cunoscut si urâtul ca urât.
Când binele este cunoscut ca bine,
Atunci si raul este cunoscut ca rau.
Astfel un aspect îsi are opusul sau,
Greul si usorul se sprijina unul pe altul,
Lungul si scurtul se opun unul altuia,
Înaltul si josul sunt diferite ca nivel,
Vocea se sprijina pe sunet,
Începutul are totdeauna un sfârsit.
Înteleptul astfel practica Non-actiunea
Si învata pe altii prin exemplu, nu prin vorbe.
Lucrurile în lume sunt toate într-o stare relativa.
Înteleptul stiind aceasta nu-si arata preferintele.
Priveste totul cu egala consideratie.
Creeaza merite dar nu si le însuseste.
El actioneaza optim, ia lucrurile asa cum sunt.
Le îndeplineste, dar ramâne mai presus de merite.
Astfel ca meritele ramân cu el tot timpul.
 
Legile dragostei:

1. Toate persoanele bune au pe cineva.
2. Daca persoana nu are pe nimeni, exista un motiv.
3. Cu cat e o persoana mai speciala, cu atat e mai departe de tine.
4. Felul in care o persoana te iubeste este invers proportionala cu cat de mult o iubesti tu.
5. Banii nu pot cumpara dragostea, dar te pun intr-o pozitie de unde poti negocia.
6. Cele mai bune lucruri pe lume sunt gratuite...si merita fiecare ban.
7. Orice lucru bun faci, reactia va fi nu asa de buna.
8. Persoanele cumsecade raman ultimele in toate.
9. Daca pare a fi prea bine ca sa fie adevarat, atunci chiar asa e.
10. Disponibilitatea este in functiune de timp. In acelasi moment in care te intereseaza o persoana, ea gaseste pe altcineva.
11. Nimic nu se imbunatateste odata cu varsta.
12. Sexul nu contine calorii.
13. Sexul ocupa cel mai putin din timp, dar cauzeaza o gramada de probleme.
14. Nu e nici un remediu pentru sex, decat si mai mult sex.
15. Sexul e ca zapada: niciodata nu stii cati centimetri vor fi si cat de mult va dura.
16. Un barbat in casa valoreaza cat doi in strada.
17. Virginitatea poate fi vindecata.
18. Cand o femeie ajunge sa-si inteleaga barbatul, de obicei nici nu-l mai asculta.
19. Nu te culca niciodata cu cineva mai nebun decat tine.
20. Aceleasi calitati barbatesti care o atrag pe o femeie la inceput, dupa cativa ani nu le mai poate suporta.
21. Sexul este "murdar" numai daca e facut cum trebuie.
22. Intotdeauna este momentul nepotrivit al lunii.
23. Cea mai buna metoda ca sa tii un barbat este in bratele tale.
24. Cand se sting luminile, toate femeile sunt frumoase.
25. Sexul este ereditar. Daca parintii tai n-au avut parte, sunt sanse mari sa nu ai nici tu.
26. Sambata - insamanteaza. Duminica - roaga-te sa nu iasa recolta.
27. Cu cat mai tanar/a, cu atat mai bine.
28. Inainte sa-l gasesti pe printul fermecator, trebuie sa saruti multi broscoi.
29. Poate unele lucruri sunt mai bune sau mai rele decat sexul. Dar nici un lucru nu e la fel ca sexul.
30. Iubeste-ti vecinul. Dar ai grija sa nu fii prins.
31. Dragostea e o gaura in inima ta.
32. Dragostea este o problema chimica. Sexul este o problema fizica.
33. Fa-o cu cei/cele mai buni/bune.
34. Nu poti face un copil intr-o luna daca lasi insarcinate noua femei.
35. Dragostea este triumful imaginatiei asupra inteligentei.
36. E mai bine sa fi iubit si sa fi pierdut decat sa nu fi iubit niciodata.
37. Sa nu comiti adulter!... decat daca ai chef.
38. Nu te culca cu o femeie care are mai multe probleme decat tine.
39. O femeie nu-i uita niciodata pe barbatii pe care i-ar fi putut avea; un barbat - femeile pe care nu le-ar fi putut avea.
40. Nu conteaza lungimea batului fermecat, ci magia din el.
41. Niciodata sa nu spui NU.
42. Un barbat poate fi fericit cu orice femeie atata timp cat n-o iubeste.
43. Zambeste! Asta-i face pe oameni sa se intrebe la ce te gandesti!
44. Nu o face daca stii ca nu poti rezista.
45. Nu e nici o diferenta intre un intelept si un prost in momentul in care sunt indragostiti.
46. Niciodata nu te culca daca esti nervos. Stai treaz si cearta-te pana la capat.
47. Dragostea este iluzia ca o femeie e diferita decat celelalte.
48. "N-o sa te doara... promit!"
49. O fost/a sot/sotie va fi intotdeauna "pana cand moartea va va desparti".
50. Cand un barbat vrea ca femeia sa-l asculte, ea nu-l asculta. Cand el nu vrea ca ea sa asculte, ea e toata numai urechi.
51. E intotdeauna mai simplu sa gasesti pe cineva daca ai deja pe cineva.
52. Dragostea si liceul NU trebuiesc amestecate.
53. Arata-mi un sot care nu vrea, si-ti arat eu un vecin care vrea.
54. Nu conteaza cat de bine a fost; daca te trezesti cu remuscari, inseamna ca a fost rau.
55. Cel mai mult te va satisface persoana nepotrivita pentru tine.
56. Sa nu ai niciodata incredere intr-o femeie care te trage in pat ca si cum nu-ti poate rezista.
57. Nimeni nu e asa de special cum crede.
58. Daca crezi ca o relatie nu poate functiona, dar simti nevoia de-a incerca, ea nu va functiona. Morala: Ai sa-ti dai seama ca nu a functionat din cauza ca nu ai crezut cu adevarat in ea.
59. Durata unei relatii cu cineva este invers proportionala cu cat de importanta e persoana pentru tine.
60. Cheia spre interiorul inimii unei femei este un dar neasteptat la momentul neasteptat.
61. Doua lucruri un barbat nu poate intelege: Femeile si cum se transforma barbatii in prosti din cauza femeilor.
62. Dragostea ne face sa credem. Concluzia: Dragostea pacaleste ratiunea.
63. Cand ai pe cineva le atragi pe femei. Cand esti singur, femeile te evita ca pe ciuma.
64. Cand esti cu prietena, intotdeauna vei avea gaze.
65. Singuratatea nu este ereditara.
 
Aceasta poezioara sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca , jud. Sibiu .Atat de frumoasa pe cat de adevarata.
Viata

Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.

Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.

Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.

Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna VESNICIEI:
Am trait si n-am stiut
 
De n-ai fi existat , pe cine-aş fi iubit ?
De nu te-ai fi născut , pe cine-aş fi iubit ?
Şi-n nopţi cu clar de lună , pe cine-aş fi dorit ?
Şi dorul cui în lume , în nopţi aş legăna ?
De nu te-ai fi născut , să fi iubirea mea ?!
De n-ai fi existat , eu te-aş fi inventat
Cu lacrimile mele , te-aş fi desenat .
Să fii iubirea mea, te-ai fi născut din lacrimi
Că viaţa fără tine , e amalgan de patimi .
Tu eşti iubirea mea, din crunta depărtare
Suntem pe cerul vieţii , o lună şi un soare .
Dar eşti iubirea mea, e tot ce m-ai contează
Deşi distanţa doare , şi inima-mi oftează .
De n-ai fi existat , pe cine-aş fi iubit ,
Din zorii dimineţii şi pînă-n asfinţit ?
Dar tu exişti , te am ...în visurile-mi toate..
. Şi eu te voi iubi....şi dincolo de moarte !
( MARILENA VELICU )
 
Sufletul de primavara
de Nichita Stanescu






Sufletul se rotea in jurul intimplarilor, uneori atingindu-le.
Un ochi rizind, un ochi plingind in capul cerului erai tu, soare, si tu, pamintule.
Sufletul se rotea toata ziua, toata noaptea.
O amintire.
O speranta.
O amintire,
si iar o speranta.
Oamenii, pomii, pietrele, iarba, cu moartea stateau in balanta.
Sufletul se impartea in globuri, cum se-mparte coloana de apa-ndoita la virf spre bazinuri.
Era un glob de pace, un glob de razboi, un glob al visarii si unul de chinuri.
Soarele privea cu lumina, pamantul privea
cu oameni, si-amindoua privirile erau paralele.
Nu-ntilneau nimic inainte, poate numai un dans in balans monoton, taciturn, de galese stele.
Lumina se-ntorcea pin' la urma-napoi, modulata, ca un ecou repetat rasfringind si strigind un nume iubit, o intimplare de altadata.
Oamenii se-ntorceau pin' la urma-napoi,
in pamint.
Sufletul stia, cunostea, simtea toate-acestea.
Si se rotea, se rotea ametitor,

invidiind uneori pomii, alteori pietrele,
alteori iarba, pentru linistea desavirsita a lor.
Citeodata-atingea mortii, ii intreba de ce-au
murit, alteori atingea viii, ii intreba ce au de gind,
cum au de gind sa prelungeasca lumina acestui pamint.
Unii rosteau cuvinte de ura, de foc, de mormint.

Unii rosteau cuvinte de boala, unii rosteau
cuvinte de moarte.
Globurile sufletului se invineteau,
se-nnegreau,
se topeau, alunecau mai departe, din departe-n departe.
Altii rosteau cuvinte de viata, altii rosteau
cuvinte de pace.
Despre coloana ce-ar trebui inaltata, despre
o iarba aflata, care-ar supune cancerul, care ar darima statuia
tristetii.
Globurile sufletului se-mpurpurau deodata,
opreau deodata roata lor mare in lume, fuga lor toata.
Sufletul se aduna ca un fluviu in infinitul marii,
Nu mai voia sa plece si, in curind,

ochiul soarelui privea cu lumina, rizind,
ochiul pamintului privea cu oameni, incepind
sa surida.
Poate chiar surizind.
 
URASTE-MA
Amelia Florentina

Ca te iubesc cu sinceritate,
ca vreau sa traiesc iubindu-te
pana la moarte...
uraste-ma!

Ca te trezesc din somn plangand
si focuri de iubire mereu
vreau in gand...
uraste-ma!

Ca-ti scriu noapte-n vis pe stele
ca sunt povestea tacuta
dintre ele...
uraste-ma!

Ca vreau visele toate transformate
in milioane de dorinti
adevarate...
uraste-ma!

Ca-ti desenez sufletul mereu
pe scoica scufundata,
cu o perla adevarata...
uraste-ma!

Ca vreau sa te sarut pan´la infinit
sa arunc dorul ce m-a
innebunit...
uraste-ma!

Ca vreau cioburi de stele sa-ti ofer
iubirea noastra pe un colt
de cer...
uraste-ma!

Si daca totusi tu, inca vei sta
langa poarta sufletului
candid al meu...
IUBESTE-MA!
 
Fetelor, n-ar fi mai bine ca frumoasele poezii sa fie AICI ? sa se bucure iubitorii de frumos :p
 
Cred ca cine vrea sa se bucure de frumos ,se bucura oriunde...si apoi acest topic mie mi se pare foarte potrivit...
 
Back
Top