Dumnezeu, religie şi ştiinţă
Orice om de ştiinţă onest, utilizând mijloacele ştiinţei, va descoperi substratul spiritual al universului" (Peter Russell)
Profesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspunda la următoarea întrebare: "Dumnezeu a creat tot ceea ce există?"
Un student a răspuns ferm: "Da!"
Profesorul a pus o nouă întrebare: "Daca Dumnezeu a creat totul, înseamnă că el l-a creat şi pe diavol. Şi de vreme ce acesta există (aşa cum putem observa în propriile noastre acţiuni), înseamnă că Dumnezeu este cel rău?"
Studentul nu a putut răspunde la acestă supoziţie, iar profesorul a susţinut că a demonstrat astfel faptul că a crede în Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsită de logică.
Un alt student a ridicat mâna şi a cerut să pună o altă întrebare. El s-a ridicat în picioare şi a întrebat: "Domnule profesor, starea de frig există?"
"Bineînţeles!", i-a răspuns profesorul. "Ce fel de întrebare este aceasta? Cu siguranţă că există, nu ţi-a fost frig, n-ai tremurat niciodată?"
Proaspătul student a răspuns: "De fapt starea de rece nu există. În concordanţă cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece reprezintă de fapt absenţa căldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atâta vreme cât transmite energie (căldură). Zero absolut reprezintă absenţa totală a căldurii, dar starea de rece nu există. Ce am făcut noi este doar să cream un termen care să descrie ce simţim când nu primim căldură în organism."
"Şi, continuă studentul, întunericul există"?
"Bineînţeles!" răspunse profesorul.
De această dată studentul răspunse: "Vă înşelaţi din nou, domnule profesor. Nici întunericul nu există. Ceea ce există de fapt este doar absenţa luminii. Lumina poate fi studiată, întunericul nu. Nici nu poate fi fracţionat întunericul, lumina da. O simplă rază de lumină alungă întunericul pe suprafaţa pe care ajunge raza de lumină. Întunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întâmplă când nu avem lumină."
În sfârşit, studentul îl întrebă pe profesor: "Domnule profesor, există răul absolut?"
Profesorul îi răspunse "Bineînţeles că există, după cum am menţionat la începutul discuţiei, vedem violenţă peste tot în lume, toate acestea sunt întruchiparea răului."
"Domnule profesor, răul absolut nu există. La fel cum am demonstrat în celelalte două cazuri, răul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absenţei lui Dumnezeu în inima omului!"
După toate acestea, profesorul se recunoscu învins de această argumentaţie logică şi nu mai spuse nimic.
Acest tânăr student era ALBERT EINSTEIN.
Adevăratul Dumnezeu
Foarte mulţi oameni se tem de Dumnezeu, şi unii din vinovaţii principali sunt bisericile tradiţionale, care concep liste interminabile de reguli (un fel de Talmud modern) cu ce anume ai şi ce nu ai voie să faci, când ai păcătuit şi cât de grav e păcatul, cum poţi să-l ispăşeşti etc.
Nu e de mirare că oamenii ajung la ideea unui Dumnezeu restrictiv, iraţional (pentru că multe interdicţii sunt aberante). Şi când Dumnezeul acesta le mai promite şi un chin etern în iad, ca răsplată pentru câţiva ani de greşeli, e clar că nu ai decât 2 opţiuni: ori să mori de frica lui, ori să îi conteşti existenţa.
Păcat că aceşti oameni nu realizează că aceste doctrine nu au nimic în comun cu religia autentică, şi că sunt la ani-lumină depărtare de învăţăturile lui Iisus.
De la ştiinţă la Dumnezeu
Peter Russell este matematician, fizician (Cambridge University) şi expert în computere. Este fascinat de mintea omenească şi de misterele conştiinţei. Studiază de ani de zile psihologia experimentală, meditaţia şi filosofiile orientale. Este membru al consiliilor ştiinţifice din mai multe universităţi celebre ale lumii.
A scris multe cărţi pe tema Conştiinţei şi a Universului, din perspectiva omului de ştiinţă care l-a descoperit pe Dumnezeu şi care nu vede contradicţie în acest lucru. Este considerat unul dintre cei mai importanţi gânditori ai momentului, iar conferinţele sale din ultimii ani s-au axat în special pe analiza acestor timpuri istorice, pe care le trăim. Este un om de o deschidere extraordinară, iar zâmbetul şi abordările sale nu au nimic din rigiditatea tradiţională a omului de ştiinţă, ba dimpotriva, emană căldură şi emoţie.
"L-am izgonit pe Dumnezeu din noi înşine"
- Sunteti un om de ştiinţă care a făcut pasul către spiritualitate. Cum ajunge un matematician şi fizician să aleagă în cele din urmă spiritualitatea? Pentru majoritatea oamenilor, ele par în contradicţie.
- Ştiinţa nu numai că nu este în contradicţie cu spiritualitatea, dar poate fi o poartă către aceasta, mai ales ştiinţele de vârf, cum sunt matematicile sau fizica cuantică. Eu am fost întotdeauna un om de ştiinţă. M-a interesat natura universului şi a fenomenelor, m-a pasionat latura ascunsă a lucrurilor.
La 16 ani, devoram Einstein, descoperind lumea paradoxală a fizicii cuantice, şi ştiam de pe-atunci că eu voi fi un cercetător al universului. Mai târziu, am crezut că matematicile vor fi acelea care îmi va deschide porţile către înţelegerea supremă. Mă fascina felul în care o ecuaţie, de pildă, una dintre cele mai simple şi mai elegante din toate ecuaţiile matematice, guvernează propagarea luminii, vibraţiile unei corzi de vioară, curba unei spirale şi orbitele planetelor.
Începeam să înţeleg că universul este vibraţie în toate aspectele sale. Dacă m-ar fi întrebat cineva, aş fi zis că Dumnezeu părea să existe pe teritoriul abstract al matematicii. În cele din urmă, descoperind limitările modelului matematic al universului, am crezut că pot descoperi adevărul în fizica cuantică, unde natura spirituală a universului începe să fie evidentă.
Experimente, care acum sunt celebre, dovedeau faptul că mintea omenească, dorinţa, intenţia, aşteptările unui om influenţează particule cum ar fi un foton. Mi se părea uluitor, pentru că acest lucru răsturna tot ceea ce eram obişnuiţi să credem despre relaţia dintre materie şi spirit.
Un "obiect neînsufleţit" precum fotonul ştia, simţea intenţia mentală, nerostită a celui care făcea experimentul. Mai mult decât atât, se comporta conform aşteptărilor sale. Eram om de ştiinţă şi a trebuit să accept evidenţa: dincolo de orice fenomen fizic, ceea ce creează realitatea este conştiinţa, cel mai misterios fenomen din univers.
A concepe universul ca pe o realitate a conştiinţei este o abordare spirituală, pentru că pune inefabilul deasupra materiei grosiere şi spiritul deasupra cărnii. Universul nu mai este făcut din materia care ajunge să gândeasca, ci din gândirea care se poate materializa.
Adresa acestui articol este
http://roaim.co.nr/?a=articles&p=359