IUBIRI DE LEGENDA

[bodo]

Marilyn Monroe si John F. Kennedy

Marile pasiuni continua sa alimenteze legende. In primul episod al ciclului de articole grupate sub titlul Iubiri de Legenda iti prezentam o poveste de dragoste urmarita cu interes de intreaga lume, cea dintre o stea si un sef de stat, Marilyn Monroe si John F. Kennedy.

Ea visa sa devina cea mai mare vedeta din lume. El vroia, dupa cum afirma, sa "sarute toate femeile de la Hollywood". Destinele lor erau deci menite sa se intersecteze. Dar erau ei facuti sa se iubeasca? Desi publicul a retinut doar romantismul relatiei dintre Marilyn Monroe si John F. Kennedy, realitatea din spatele legendei nu are nimic romantic. Este o poveste despre sex, politica, violenta, ambitie si nebunie, cu adevarat sordida.

Atunci cand drumurile lor s-au intersectat pentru prima oara, la mijlocul anilor `50, Marilyn si Jack (porecla lui John Kennedy) aveau deja o reputatie si erau amandoi casatoriti. El era casatorit cu Jacqueline Bouvier, fata de familie buna pe care a luat-o de nevasta sub presiunea tatalui sau, Joe, seful clanului Kennedy. Asemenea lui James Bond, a carui putere de seductie o admira, Jack are nenumarate aventuri romantice. El se intereseaza despre Marilyn, sotia marelui jucator de baseball Joe DiMaggio, si descopera ca la Hollywood si ea trece dintr-un pat in altul. Se spune ca la inceputul carierei sale, Marilyn facea turul studiourilor cu o scrisoare de recomandare din partea unui producator, pe care acesta scrisese: "Aceasta fata face sex oral extraordinar de bine". John adora fetele usoare si amanuntele picante.

Peter Lawford, actor si cumnat al lui John Kennedy, ii ajuta pe cei doi sa devina amanti, la scurt timp dupa prima lor intalnire. El aranjeaza intalnirea celor doi in casa sa din Santa Monica, California. Se vedeau fie acolo, unde se plimbau pe plaja in vazul lumii, fie Marilyn il urma la Los Angeles, New York, Chicago. Cand amantul sau ajunge la Casa Alba, in 1961, Marilyn se vede deja Prima Doamna. Ea se iluzioneaza si sub efectul medicamentelor pe care le lua pentru a-si calma angoasele. Ia nenumarate supradoze pentru a atrage atentia asupra sa. Pe platourile de filmare, capriciile sale o fac antipatica. In spatele mastii pe care o prezenta in public, Marilyn era un monstru de egoism, cu un ego urias si o igiena indoielnica. Secretara sa Marjorie Stengel o caracteriza ca "fiinta cea mai goala" pe care a cunoscut-o in viata ei.

Internata la ospiciu

Marilyn Monroe suferea de paranoia, asemenea mamei si bunicii ei. Psihiatrul ei decide sa o interneze intr-o camera securizata. Cand iese din ospiciu, Marilyn isi reia viata destrabalata. Ea trimite poezii de dragoste la Casa Alba, ii telefoneaza adesea Presedintelui ei. Jack incepe sa se simta jenat de amanta sa, care nu inseamna pentru el decat un trofeu in plus. Pe 19 mai 1962, Marilyn apare pe scena din Madison Square Garden, la New York, imbracata intr-o rochie de matase care ii venea perfect, si ii dedica iubitului ei faimosul cantec "Happy Birthday, Mister President" in fata a 40 milioane telespectatori. Jackie s-a simtit extrem de umilita si i-a dat un ultimatum lui Jack: daca va continua sa o vada pe Marilyn, ea divorteaza.

Campania pentru urmatoarele alegeri prezidentiale, prevazute in 1964, se apropia, iar JFK stia ca fara sotia sa alaturi nu are nicio sansa sa fie reales. Puterea era mai importanta ca o aventura: ii cere cumnatului sau Peter sa-i transmita mesajul de adio lui Marilyn. Peter Lawford ii telefoneaza actritei si ii spune adevarul fara mila: "Nu ai fost decat o aventura pentru Jack!"

La 36 ani, Marilyn este respinsa de toti cei care o adorau odata, dar refuza sa se lase indepartata. Pentru a o calma, Robert Kennedy, fratele mai mic al lui Jack, accepta sa o intalneasca. Ei petrec noaptea impreuna, dar aventura nu continua, desi Marilyn bombarda cu apeluri Ministerul Justitiei, unde lucra Robert. Bomboana de pe coliva a fost concedierea lui Marilyn de la studiourile 20th Century Fox. Actrita se ineaca in sampanie si barbiturice. Ea ameninta ca va face o conferinta de presa pentru a spune adevarul despre iubirile interzise cu fratii Kennedy. Pentru a o tine departe de presa, Lawford o duce intr-o excursie la Lacul Tahoe. Aici Marilyn ia ultima supradoza de medicamente. Sam Giancana, un mare cap al Mafiei, care era invitat acolo, profita de starea vedetei pentru a o viola, oferind-o apoi si unuia dintre subordonatii sai. Acesta era felul lui a se razbuna pe Robert Kennedy, dusmanul sau de moarte.

Marilyn forever

Pe 4 august 1962, presa anunta ca Marilyn a fost gasita moarta in patul sau: goala, singura, cu telefonul si medicamentele langa ea. A fost sinucidere? A fost asasinata pentru ca era o bomba care statea sa explodeze? Sau a fost un accident ca a inghitit atatea pilule? Misterul planeaza si acum asupra mortii ei. Toti cei care au cunoscut-o pe Marilyn indeaproape – FBI, Robert Kennedy, politisti locali, Serviciile Secrete, Mafia, Peter Lawford – au trecut pe la capataiul actritei. S-au scos microfoanele ascunse, s-au distrus hartiile compromitatoare. Toate dovezile au fost eliminate in aceasta operatiune de curatenie de mare amploare, facand ca moartea celui mai mare sex-simbol al secolului sa ramana invaluita in mister.

Ne-ar placea sa credem ca John F. Kennedy a fost un amant trist, care a regretat-o pe Marilyn. Insa adevarul e ca la decesul actritei el o uitase deja si o inlocuise cu un adevarat harem de stagiare, actrite si femei din inalta societate. Peter Lawford nu mintise, ea nu fusese decat o aventura pentru Presedinte. Doar Joe DiMaggio, sotul incornorat, o va plange pana la finalul vietii sale. Pe patul de moarte, in 1999, jucatorul de baseball declara: "Acum o voi vedea pe Marilyn!"

http://www.ele.ro/

 

[anuk]

Cupluri legendare .




Titlul filmului a ajuns sa desemneze o surpriza de orice gen. Dragostea din spatele ecranului dintre Katharine Hepburn si Spencer Tracy inca se transmite prin intermediul acestuia. Camera nu minte, spun regizorii, iar sentimentele reale ale actorilor apar si mai adanci pe celuloid. Intrebat la un moment dat de ce nu si-a parasit sotia, pe Louise Treadwell, pentru Katharine Hepburn, Tracy a raspuns: „Nu pot obtine divortul cand vreau. Dar sotia mea si Kate prefera lucrurile asa cum sunt.“ Cine le poate oare privi relatia ca pe un banal adulter? Probabil ca nimeni. El era catolic, nu putea divorta, ea a fost femeia care l-a iubit neconditionat, fara pretentii. Ca in romane. Nu toti actorii care au facut cupluri memorabile pe ecran s-au iubit si off-screen. Insa cei care au realizat pasiunea completa, cu nebunie, paruiala, sex dupa cearta, tandrete si ura, dorinta si fascinatie reciproca care vrajea camera au fost Liz Taylor si Richard Burton. S-au casatorit si au divortat de doua ori. Nu puteau trai impreuna, dar nici departe unul de celalalt. Amorul lor a insemnat un razboi perpetuu, fara armistitiu, bazat doar pe ideea de supunere reciproca.


Richard Burton & Liz Taylor

Unul din filmele facute impreuna are un titlu sugestiv, care ar putea simboliza cuplul lor: Imblanzirea scorpiei. Au realizat impreuna 11 filme. In Cui ii este frica de Virginia Woolf? (1966) relatia dintre personaje parea cel mai aproape de relatia lor reala. Ironici, chinuindu-se reciproc, iubindu-se si fiindu-le mila unul de celalalt. Iata cateva din gandurile lui Burton despre Liz: „Elizabeth e fricoasa. M-a intrebat daca o voi mai iubi daca si-ar petrece restul vietii intr-un scaun cu rotile. I-am zis ca nu-mi pasa daca ii cad sanii si fundul sau daca dintii i se ingalbenesc. Ori daca cheleste. O iubesc pe aceasta femeie atat de mult incat nu-mi vine sa cred ce noroc am.“ Sau: „As putea fugi de ea o mie de ani si tot ar fi copila mea draga. Iubirea noastra e atat de fierbinte incat ne topim reciproc.“ Mai era ceva: indragostita de bani si diamante cum era, Liz Taylor il iubea pe Burton si pentru inelele de logodna din ce in ce mai scumpe, cu fiecare tentativa de recucerire. Si Marilyn avea aceeasi boala. Dar ea a preferat un dramaturg, pe Arthur Miller. Inele si coliere primea de la amanti.

 

[bodo]

Greta Garbo si Mercedes d`Acosta

Marile pasiuni continua sa alimenteze legende. Iti dezvaluim povestea furtunoasa de iubire a "sfinxului suedez" - Greta Garbo, una dintre cele mai elegante femei de la Hollywood.

Desi studiourile de film lasau sa circule zvonurile despre presupusa iubire dintre Greta Garbo si partenerul sau de filme, John Gilbert, sex-simbol absolut al anilor `30, ea i-a refuzat intotdeauna avansurile actorului. Inainte de a se retrage din show business, Greta Garbo a trait o scurta si intensa poveste de dragoste cu o femeie, Mercedes d'Acosta. Viata "sfinxului suedez" sau a "tortei de gheata", cum mai era numita actrita, a fost presarata cu scurte idile, platonice cu barbatii si mai pasionale cu femeile.


Mercedes, scenarista de succes la Hollywood si o femeie extraordinar de eleganta (nu purta niciodata aceleasi haine de doua ori), a abordat-o pe Garbo pe strada, desi cele doua femei se cunosteau din vedere de mai multa vreme.

Garbo se intereseaza de ea printre prietenii ei actori, afland ca Mercedes era scenarista, poeta si stilista. Aceasta femeie nascuta la New York dintr-un tata cubanez si mama spaniola era pura definitie a non-conformismului: divortata, socialista, budista si vegetariana! Se stia despre ea ca prefera femeile, atribuindu-se legaturi cu actrita Marlene Dietrich si dansatoarea Isadora Duncan.

Dupa mai multe luni de tacere, Mercedes o invita pe Garbo la ea acasa, la o receptie importanta. "Divina" ar fi vrut sa mearga, dar renunta si ii telefoneaza ca este bolnava. "Vin sa va tratez imediat!", ii raspunde Mercedes. Ea ajunge acasa la Garbo cu lamai si portocale, vrajind-o pe vedeta. Invitata sa ii vorbeste de spiritualitatea indiana, de faptul ca "iubirea intre persoanele de acelasi sex devine o forma de rugaciune".

In zilele urmatoare, cele doua femei traiesc o relatie intensa de prietenie. Mercedes gateste, Garbo pune muzica, hitul anilor `30, "You drive me crazy". "Suntem surori spirituale. Stiam ca asta se va intampla intre noi doua", ii spunea Mercedes.

Convinsa fiind ca Greta Garbo era reincarnarea Reginei Cristina a Suediei, Mercedes o sfatuieste sa o joace pe ecran. Actrita obtine rolul in 1933, unul dintre cele mai frumoase din cariera sa.

Devenite foarte apropiate, cele doua femei pleaca in concediu sase saptamani la o cabana izolata pe o insula, langa un lac din Sierra Nevada. Garbo inoata in apa rece ca gheata si isi conduce prietena in drumetii.

Cand sunt gasite, vedeta nu vrea sa accepte realitatea: "Nu pot, nu vreau sa ma intorc la Hollywood, la viata de studio!". Acesta a fost sfarsitul idilei lor.

Versatila, Garbo se indeparteaza de Mercedes. In 1944, dupa 13 ani de prietenie, ea ii spune adio. In 1941, ea se retrasese deja din cinema in plina glorie, la doar 37 ani. Tentativele ei de intoarcere in industria cinematografica au esuat. Ochii ei frumosi nu vor fi niciodata vazuti intr-un film color. Greta Garbo traieste izolata timp de 57 ani in New York (si doua luni pe an in Elvetia, la Klosters), marturisindu-i unei prietene: "Am stiut dintotdeauna ca nu am fost facuta pentru o fericire reala si durabila."

la sfarsitul anilor `60, ruinata si cu o tumora pe creier, Mercedes are nevoie de bani pentru tratament. La fel de indragostita de Garbo, ea o santajeaza ca va da publicitatii corespondenta lor daca vechea sa prietena nu ii da niste bani. Garbo refuza, dar un donator anonim ii plateste facturile lui Mercedes.

In ziua inmormantarii ei, in 1968, unii spun ca au vazut pe strada silueta lui Garbo, camuflata sub un palton si cu ochelari negri.

La 10 ani de la moartea vedetei, in 2000, corespondenta cu Mercedes este in sfarsit facuta publica. Surpriza: nimic nu dovedeste ca cele doua femei au fost amante, banuindu-se ca unele scrisori au fost distruse. Insa se poate citi printre randuri, caci Garbo ii se adreseaza lui Mercedes cu apelativele "dragul meu baiat" sau "iubita".

Mercedes d'Acosta era constienta ca a iubit o regina cu inima de gheata: "Pentru a o cunoaste, trebuie sa simti vantul, ploaia si cerul noros. Ea apartine acestor elemente, fizic si simbolic. Va ramane pentru totdeauna un copil al vikingilor!"


http://www.ele.ro/

 

[bodo]

Iubiri de legenda - Humphrey Bogart si Lauren Bacall

In ultimul episod al serialului nostru despre marile pasiuni ale starurilor cinematografiei iti povestim despre una dintre cele mai lungi si mai pasnice relatii de iubire: Bogart si Bacall.

Daca unele cupluri hollywoodiene au iesit in evidenta prin violenta si altercatii, Bogart si Bacall au format un cuplu fericit timp de 30 ani. In ciuda diferentei de varsta de 25 ani, a caracterului lor puternic si a gustului pentru petreceri, sotii Bogart au trait in armonie pana la moartea lui Humphrey, in 1957.

Lauren Bacall avea 19 ani cand l-a cunoscut pe cel caruia avea sa-i dea replica in filmul To Have and Have Not. Evreica de origine romana, Betty Joan Perske - pe numele ei adevarat - a crescut la New York. Din perioada liceului, ea visa sa devina actrita ca idolul ei, Bette Davis.

Dupa o experienta de manechin, Betty este incoronata Miss Greenwich Village si apare pe coperta revistei Harper's Bazaar in martie 1943. De aici este remarcata de catre producatorul Howard Hawks, care o cheama la Haolywood si ii schimba numele in Lauren Bacall.

El o distribuie pentru prima data in filmul To Have and Have Not, in care Bogart avea rolul principal. Humphrey Bogart era deja un actor titrat la Hollywood, cunoscut pentru caracterul sau dificil si gustul pentru bautura.

The Look si bruta

In prima zi de filmari, Lauren este atat de timorata incat nu-si poate privi partenerul in ochi. Ea il priveste pe ascuns, de aici venindu-i si porecla, The Look. Bogart si Bacall se imprietenesc rapid. El este intrigat de amestecul de naivitate si siguranta pe care ea il degaja. Intr-o seara, Bogart merge in camera ei si o saruta. Acesta este inceputul unei lungi povesti de dragoste, presarata cu nenumarate obstacole.

Primul dintre obstacolele care au stat in calea relatiei de dragoste dintre "Bogie" si Bacall era faptul ca el era casatorit cu o alcoolica ce obisnuia sa devina violenta. In plus, varsta era un factor care il facea sa se simta nesigur pe el, nu credea ca la anii lui mai poate face fericita o tanara frumoasa cum era Lauren. Anturajul si religia lui Lauren erau si ele problematice.

In scurt timp, To Have and Have Not depaseste in succes Casablanca, iar Lauren Bacall devine si ea o vedeta. Cei doi actori filmeaza apoi impreuna in The Big Sleep, intr-un climat incordat deoarece Bogie nu divortase inca, iar ziaristii il hartuiau.

In mai 1945, Bogie si Bacall se casatoresc in cadrul unei ceremonii simple care s-a tinut la o ferma din Ohio a prietenului cuplului, Louis Bromfield. Bacall avea 20 ani, iar Bogart 45. in jurul lor lumea incepe in curand sa se schimbe, Aliatii descopera oroarea lagarelor de concentrare, Truman il succeda pe Roosevelt si detine bomba atomica. Anticomunismul se transforma in antifascism.

Sotii Bogart impart aceleasi opinii liberale. Ei se revolta impotriva politicii marilor studiouri, care isi transforma actorii in sclavi. Bogart incearca ani de zile sa scape de contractul care il lega de studiourile Warner, deoarece acestea nu il lasau sa joace in filmele pe care si le dorea. Lauren este concediata pentru ca ramane insarcinata si este obligata sa plateasca 50 000 dolari despagubire.

In martie 1952, Humphrey Bogart castiga Oscarul pentru cel mai bun actor in The African Queen, film regizat de cel mai bun prieten al sau, John Houston. Bogie avea 2 copii, o sotie seducatoare, o firma de productie, un iaht si doua masini Jaguar. Sotii Bogart erau in varful piramidei sociale, iar imaginea fericirii si implinirii lor facea pe multa lume sa viseze. Usa casei lor somptuoase era mereu deschisa pentru prietenii pusi pe distractie. Prezenta si discreta in acelasi timp, Lauren accepta excesele alcoolice ale sotului ei.

Din 1954, Bogart incepe sa se simta rau, avea dureri puternice de stomac. El refuza sa mearga la doctor mai mult de 2 ani. Filmeaza in continuare, iar cand nu mai poate inghiti nimic de durere, merge la medic.

I se depisteaza o tumoare maligna pe esofag, este operat si are o perioada scurta de remisie, dar este constient ca nu-si va vedea copiii mari. El moare pe 14 ianuarie 1957. Astazi, Lauren Bacall este in varsta de 86 ani si a primit si ea Oscarul pentru intreaga cariera. Ea mai filmeaza inca si isi imprumuta vocea deosebita personajelor de desene animate.

http://www.ele.ro/

 

[anuk]

Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle .



Daca vrei sa scrii despre Veronica Micle, sa ii citesti poeziile sau corespondenta, sa ti-o imaginezi vazand-o cu ochii mintii, nu poti s-o faci decat luand-o impreuna cu Mihai Eminescu, caci dragostea ce i-a legat, a creat si cele mai frumoase poezii de dragoste ale limbii noastre si cea mai frumoasa poveste de iubire a literaturii romane.

Gandind la frumoasa lor poveste de dragoste, cred ca putine sunt femeile care sa nu fi visat sa fie iubite ca Veronica, si putini barbatii care sa nu fi visat sa intalneasca iubirea intruchipata intr-o femeie asemenea ei .

Eminescu, poetul-om, a fost fascinat de frumusetea feminina a Veronicai. Eminescu a fost si iubit, dar si contestat in timpul vietii, dar numarul celor care l-au contestat a fost foarte mic in comparatie cu cei care l-au iubit. Cu toate acestea, iubirea tuturor a fost eclipsata de acea mare iubire a unui “chip de inger dragalas”. Iubirea dintre acest “inger blond”, Veronica, si Eminescu a fost mare, adanca, a invins totul si a reusit sa existe dincolo de rautatile unor oameni care ii voiau despartiti. Au fost si cateva “focuri de paie” starnite de Cleopatra Lecca-Poenaru sau de Mite Kremnitz, dar chipul Veronicai le-a sters repede urma.

Fata ei, Virginia Gruber scria : “Mama a fost plina de viata, plina de farmec, frumoasa, doamna perfecta si avea o voce superba. In societatea aleasa pe care o vizita, din cauza acestor calitati superioare, facea umbra intotdeauna in jurul celorlalte femei.”

Nemuritoarea muza eminesciana s-a nascut in Nasaudul ardelean in ziua de 22 aprilie 1850, in acelasi an in care la Ipotesti s-a nascut Luceafarul poeziei romanesti, Mihai Eminescu. Tatal Veronicai, Ilie Campeanu, a fost un erou al luptelor conduse de Avram Iancu si a murit in urma ranilor capatate in lupta. Mama, Ana, ramasa vaduva, s-a mutat cu cei doi copii la Tg. Neamt, apoi la Roman si, in sfarsit, la Iasi. Veronica a primit la nastere numele mamei ei, Ana, dar ea si-a schimbat numele in cursul primar si astfel a devenit Veronica. A fost un copil crescut in rasfatul dragostei de mama, desi au trait infruntand multe nevoi materiale. Ea a urmat scola primara si cursurile gimnaziale la Iasi, la Scoala Centrala, unde a fost bursiera. A fost o eleva exceptionala, dand dovada de o inteligenta deosebita. A terminat scoala in 1863 si pe certificatul ei de absolvire este trecut calificativul “eminenta”. La examenul final a asistat rectorul Universitatii din Iasi, profesorul universitar Stefan Micle, ardelean de origine. El a fost vrajit de frumusetea, inocenta si inteligenta ei si, desi era mai in varsta cu 30 de ani, a cerut-o in casatorie. La insistentele mamei sale, peste un an, frumoasa si tanara Veronica, devine respectabila doamna Micle, la numai 14 ani.

In tineretea mea, am vazut-o pe Veronica cu ochii mintii, in ziua cununiei, timp de patru ani, aproape zi de zi, de cate ori intram sau ieseam pe poarta scolii, ori cand imi aruncam privirile pe fereastra. In fata scolii, pe acea straduta foarte stramta, in centrul orasului Cluj, se afla bisericuta “Bob” pe al carui gard din zid gros si purtand patina vremii, era o placuta comemorativa. Pe ea sta scris ca la aceasta biserica, Veronica si Stefan Micle au fost cununati de preotul Ioan Pamfil, in data de 7 august 1864. Si de cate ori nu m-a purtat gandul pe firul vietii acestei femei cu un destin atat de deosebit, la tulburatoarea, fascinanta si scurta ei viata!

A fost o sotie buna si o mama iubitoare. Pe sotul ei nu l-a iubit, dar nici nu l-a urat sau detestat, ci l-a respectat si l-a pretuit ca om si ca intelectual. Fiicelor ei, Valeria si Virginia, le-a dat o educatie aleasa si le-a crescut cu dragoste, asa cum fusese crescuta si ea de mama ei. Valeria a fost solista de opera si i se spunea ”Privighetoarea Iasului”, iar Virginia a studiat stiintele. Amandoua au scris poezii.

Veronica dispretuia distractiile usoare si festivitatile, pe care le ocolea, cu toata pozitia sociala inalta pe care o avea. Urmand sugestia lui Maiorescu ca Veronica ar fi nascuta pentru a zapaci destinele marilor barbati, diferiti istorici literari, biografi si publicisti, in cursa pentru spectaculos, au creat Veronicai Micle efigia unei femei usuratice, nestatornice si indiferenta la sentimentele inalte ale poetului. Realitatea a fost tocmai invers, dar cliseul impus de o societate nedreapta, grabita si superficiala este greu de inlaturat cu toate dovezile incontestabile. Muza lui Eminescu nu a fost o femeie usoara, nu era dornica de petreceri. Ea si-a jertfit toata tineretea familiei si s-a preocupat atent de educatia fiicelor ei. A facut parte din societati de caritate, iar in timpul razboiului de independenta, a fost sora de caritate voluntara. Dragostea dintre ea si Eminescu a fost casta pana la moartea lui Stefan Micle (1879). Abia dupa moartea acestuia, dupa 7 ani de cand s-au cunoscut, Eminescu i se adreseaza pe nume intr-o scrisoare. Cand i s-a permis, pe Eminescu l-a ingrijit cu multa devotiune si a participat la suferinta lui cu toata fiinta ei. Pe Eminul ei, cum ii placea sa ii alinte, l-a iubit cu o dragoste profunda. Oricata rautate ar nutri cineva, nu se poate sa nu se lase cuprins de tonul ars de iubire care se desprinde din scrisorile ei si din poeziile pe care i le-a dedicat lui Eminescu, si in marea majoritate ii sunt dedicate lui. Poeziile ei sunt un adevarat jurnal de iubire, trecand prin toata gama de sentimente. Dragostea ei a fost atat de mare, incat l-a urmat pe Eminescu si dincolo de pragul pamantesc. A lasat in urma ei doua fete, pentru a-si implini destinul de iubita, savarsind “nunta in cer”, infinit mai durabila decat casatoria cu acte.

Pe Eminescu l-a cunoscut in martie 1872, la Viena, unde se afla pentru un tratament. Il cunostea doar dupa nume, numai dupa cateva poezii publicate. Tanara Veronica, cu toate ca era casatorita, avea doua fetite, isi respecta sotul, simtea ca ii lipseste o atmosfera vesela si o iubire ideala invaluita in mister. Ea traieste acum primii fiori ai dragostei si se comporta ca orice fata la varsta ei. “Galopul biografiilor – cum zice Tia Serbanescu - nu nu modifica varstele organismului oricat le-ar brusca.” Legile firii nu tin cont de convenientele sociale. Veronica se afla la prima ei iubire aproape adolescentina, si ca orice adolescent sau tanar, asculta aceasta chemare, dincolo de orice ratiune. Cu un tact deosebit, ea va sti totusi, ca in acelasi timp sa isi respecte sotul si familia, dar si sa dea frau liber unei iubiri romantice. Pana la moartea sotului ei, iubirea lor a fost pura si neintinata. Intre ea si Eminescu s-a nascut o frumoasa idila la Viena, care peste timp se va transforma in iubire profunda si va continua apoi cu mici intreruperi pana la moarte, si chiar dincolo de granitile vietii, caci cine stie daca nu se continua frumoasa lor iubire in alte zari, intr-o alta dimensiune, dincolo de coloana infinitului, dincolo de rautatile celor care le-au stat impotriva. Virginia, fiica Veronicai, scria despre mama ei: “…l-a iubit pe Eminescu cu o iubire nemarginita. Imprejurarile si oamenii au facut ca ei sa nu fie uniti niciodata.” Veronica a refuzat cererea in casatorie a mai multor pretendenti, preferand sa ramana “muza unui geniu, decat sotia unui print”, asa cum a afirmat ea.

Pe Veronica a atras-o, nu gloria, ci talentul pe care l-a intuit cu o mare precizie, egala cu cea a lui Maiorescu. Cu toate ca Eminescu publicase doar cateva poezii, intuitia perfecta a Veronicai a facut-o sa inteleaga din capul locului ce valoare au. Ea l-a numit pe Eminescu poetul-geniu, inaintea altora, cam in acelasi timp cu Maiorescu, dar cu mai multa fervoare. Chiar numai pentru intuitia ei fara gres, ar trebui sa ii recunoastem inteligenta si calitatea gustului artistic.

Eminescu, indragostindu-se de frumoasa, spirituala, cultivata Veronica, cea plina de mister si poezie, romantica si provocatoare, isi va intrerupe studiile si se va intoarce la Iasi ca sa fie aproape de “dulcea minune”, de “ingerul blond”. El ii dedica poezii eminente, iar ea ii dedica delicate versuri. O vizita in salonul ei de poezie sau se intalneau sub teiul de la Copou. Cand nu se puteau intalni, comunicau prin scrisori. Stefan Micle era ingaduitor cu aceasta situatie, avand incredere in sotia lui, accepta ca Veronica sa fie muza unui poet de geniu, asa cum Laura a fost pentru Petrarca. Veronica si-a inteles din capul locului menirea. Si-a asumat acest destin si apoi l-a desavarsit in chipul cel mai fericit posibil. Cate femei ar fi facut asta?

Eminescu si-a dat seama chiar de la inceput ca Veronica intruchipeaza idealul feminin pe care l-a visat. El ii scria: ”Adormind aseara cu gandul la tine si desteptandu-ma dimineata tot cu el, as putea sa iti scriu toata ziua fara sa obosesc, daca cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu stiu de ce, orice lucru, chiar si acelea care nu au a face deloc cu tine, imi aduc aminte de tine. Ce ai tu de impartit cu teii, cu florile si frunzele de tei? Poate unde esti asa de dulce, ca mirosul frunzelor acestora.”

Si daca se intampla pe tine sa te vaz,

Desigur ca la noapte un tei am sa visez.

Si daca se intampla sa intalnesc un tei,

Desigur toata noaptea visez la ochii tai.”

Veronica ii raspunde: “Imbatata de florile teiului, de vorbele ademenitoare si dulci, de tot ce ne inconjoara, acolo pe banca la Copou, ma credeam langa tine cea mai fericita femeie.” Eminescu o iubea cu patos, cu putere si cu sinceritate. “Mi-e dor de tine, motule ce esti, femeie gentila si dulce, inteligenta si radioasa, frumusetea frumusetilor si floarea florilor.”

Eminescu se adresa iubitei cu apelative ca: Scumpa mea amica, Dulcea mea doamna, Mai ingerasule, Dulce si draga Cuta, Draga mea copila, Stimabila doamna si respectata mea amica, Doamna mea, Dulcea mea Veronica, Draga, dulcea si ingereasca mea Cuta, Momoti draga, Draga mea Veronicuta, Draga mea Nicuta, Mai Momotelule, Draga si mititica mea Moti, Fetitule draga, Dragul meu bobocel motat, Mai ramura de liliac…

Veronica ii raspundea: Mitule iubit si al meu scump si dragalas, Mitule, Baiet iubit si dragalas, Eminul meu, Eminescul meu iubit, Scumpul meu Eminescu…

Cand Stefan Micle s-a stins din viata, a lasat-o pe Veronica si pe cele doua fetite fara sprijin material. Veronica i-a scris lui Eminescu: ”Toti dusmanii or se se bucure de moartea lui Micle, crezand ca aceasta bucurie se reflecta si in sufletul meu. Dar nu. Sentimentul care ma calauzeste in acest moment este cu totul altul.”

Prima persoana care a aflat despre marea lor dragoste, a fost confidentul lui Eminescu, Titu Maiorescu. La inceput nu s-a opus. A considerat ca fiecare poet trebuie sa aiba muza lui. Mai tarziu, cand Eminescu si-a marturisit intentia de a se casatori cu Veronica, Maiorescu s-a folosit de autoritatea lui opunandu-se casatoriei. Se temea ca aceasta implinire ii va aduce fericirea suprema si atunci nu ar mai fi avut motiv “sa planga asa frumos”. Din dragostea lui pentru Veronica se “nasteau” poezii geniale pe care poetul le dedica muzei sale.

Intr-o scrisoare din 1882, Eminescu ii scria: “Tu ai fost si esti viata mea, cu tine s-a inceput si s-a incheiat si daca nu traiesc pentru a gandi macar la tine, nu am la ce trai…Nu voi iubi niciodata alta femeie si tu ramai in mintea mea si in sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vietii mele, singura mea aspiratie, si viata cu tine, singura mea speranta.” Eminescu o prezenta pe strada amicilor lui drept logodnica sa.

Cercul “Junimea” s-a opus ostentativ. Maiorescu afirma ca “nu merita aceasta cinste”, deoarece ar fi o “usuratica”. Pe deasupra este “o femeie fara avere”. Probabil Maiorescu nu i-a putut ierta Veronicai faptul ca la 14 ani, depusese marturie impotriva lui intr-un proces de moralitate. Eminescu si Veronica nu s-au casatorit desi erau legati printr-o puternica dragoste si o suma de afinitati. Neimplinirea casatoriei a adus dupa sine o mare tragedie. Moartea i-a rapit prematur.

Veronica i-a inchinat si ea frumoase si delicate versuri adunate in volumul “Poezii” in 1887, Eminescu era incantat de acest volum. “Cartea ei e vesnic noua pentru mine…Ce frumoase versuri intalnesti in carticica asta.” Chiar daca aceste poezii ii erau dedicate, Eminescu nu era omul care sa faca concesii pe aceasta linie, el era sincer in aceste aprecieri. Cele mai valoroase poezii oglindesc dragostea ei, ca un adevarat jurnal poetic de dragoste, cuprinzand toata gama de sentimente: bucurii, suparari, momente pasionale, revolte, temeri, marturisiri, impacari… Versurile ei parca stabilesc o complicitate cu cititorii. Au valoarea sinceritatii si a unei gratii de necontestat:

De cate ori am tresarit

La fiece miscare,

Crezand ca poate vei veni

O, dulce alinare.

De cate ori am plans

Vazand ca noaptea vine

Si lampa singura s-a stins,

Iubite, fara tine

(Lampa)

Daca nu ar fi avut decat meritul de a fi muza lui Eminescu, Veronica ar trebui vesnic venerata. Dar ea a fost mai mult decat atat, a fost un om minunat si o scriitoare cu mijloace de expresie delicate. Veronica este una dintre primele poete din literatura romama.

Tudor Vianu remarca cu obisnuitu-i discernamant: “Veronica Micle este primul poet eminescian, primul discipol al marelui poet, cu versuri stilizate si tipizate in factura poetica a epocii, cu nimic mai prejos de cele ale tuturor poetilor care creasera in aceeasi vreme nivelul liric general.” N. Iorga a comparat-o cu “o eroina antica”, iar Duiliu Zamfirescu o considera “poeta unui cult”.

Volumul ce cuprinde corespondenta dintre M. Eminescu si Veronica Micle si poarta titlul “Dulcea mea doamna/ Eminul meu iubit” cuprinde numeroase scrisori pana acum necunoscute. Volumul acesta prezinta o spectaculoasa redimensionare a figurii Veronicai Micle. Ni se dezvaluie o femeie superioara, inteligenta, cultivata, care l-a iubit si inteles pe Eminescu.

Referindu-se la puternica personalitate a Veronicai Micle, George Munteanu spune: “Veronica dispune de infinite resurse proprii sexului ei pentru a-l tine in neintrerupta uimire si in pornirea de a o adora. Are directitate de caracter, fire deschisa, fermecator comunicativa, menita sa surprinda agreabil-tiranic prin toate manifestarile ei. Atatea cuvinte si moduri intregi de exprimare, care in gura altei femei ar fi sunat trivial, la Veronica se slveaza prin spontaneitate, firesc, autenticitate a trairii. Este o coplesitoare feminitate prototipica in scrisul si in felul ei de a fi, este acel “etern feminin”, atat de admirat, de cantat si, uneori…blestemat de catre barbati. Veronica era deplin constienta de toate acestea”.

Putea oare Eminescu sa nu observe aceste valori feminine? Care alta femeie i-ar fi oferit mai mult si in asa fel ca sa nu strneasca ironiile unui sir nesfarsit de critici? Cum trebuia sa arate acea femeie? Veronica a fost prima si singura femeie care l-a iubit pe Eminescu.

Fata cu o fire atat de expansiva, temeinic ancorata in concret, ripostand cu masuri adecvate la nedreptati, jicniri, barfe, Eminescu se simtea oscilatoriu – la polul celalalt. “Neavand curajul vietii, neavand o raza de senin in suflet, am indraznit cu toate astea a te iubi, am pus dorinta de a fi a mea peste orice consideratii si peste orice cuvinte de crutare as fi vrut.” Firea tonica a Veronicai era binefacatoare pentru Eminescu. “Eminescu al meu, singurul si unicul obiect al dragostei mele, singurul si unicul obiect al durerii si fericirii mele…daca intre tine si mine e dragoste, noi trebuie sa binecuvantam impreuna ironia sortei. In mizeria asta a lumii trebuie sa primim cu inima buna o clipa de fericire pe care ne-o da fatalitatea, cu toata ferocitatea ei razbunatoare”.

Tia Sebanescu a publicat un amplu eseu in Romania libera in 1992 comentand cu multa competenta si mult fler feminin aura personalitatii Veronicai Micle asa cum se desprinde din corespondenta lor. Printre altele, ne spune:” Si-a dozat foarte bine notele comportamentului. A stiut sa fie muza ideala: cocheta cand trebuia, indiferenta cand trebuia, fidela mereu si infidela din cand in cand, adica exact cat era necesar pentru ca aceasta iubire sa-si gaseasca mereu prospetimea, si ca poezia sa infloreasca pe soluri noi, coplesitoare cand se cuvenea si, in fine, solidara si in moarte. Pentru o femeie care se afla sub reflectoare ce-i cantareau fiecare pas, s-a descurcat admirabil. A fost discreta si delicata si a stiut sa intretina buna functionare a discernamantului, observand reaua credinta. Iubirea lor s-a desfasurat vrand-nevarand la scena deschisa, in care oricine se simtea indreptatit sa intervina.”

Veronica a cantat necontenit doua arii simultan: cea a femeii egala in iubire cu barbatul si cea a poetei subalterne marii poezii eminesciene.

“Varful nalt al piramidei, ochiul meu abia-l atinge…

Langa-acest colos de piatra, vezi tu cat de mica sunt,

Astfel tu-n a carui minte universul se rasfrange,

Al tau geniu peste veacuri ramanea-va pe pamant.

Si doresti a mea iubire… Prin iubire pan-la tine

Sa ajung si a mea soarta azi de soarta ta s-o leg.

Cum sa fac! Cand eu micimea imi cunosc atat de bine,

Cand mareata ta fiinta, poate nici nu o-nteleg”

(Lui Eminescu)

Sunt versuri pline de adoratie si de modestie, publicate in 28august 1885. In aceasta poezie, adevarat testament poetic, impresioneaza constiinta propriei micimi in fata genialitatii poetului iubit, dar mai ales faptul ca nu s-a sfiit s-o arate.

Cand Eminescu se imbolnaveste in 1883, Veronica spune:

“Sa pot intinde mana, s-o pun pe fruntea ta,

Incetul la o parte, suvitele le-as da.

Senina sa ramaie, curata ca un crin,

Icoana de iubire, la care ma inchin.”

Scanteierile inteligentei si ale iubirii au facut-o pe Veronica sa prevada totul. Inca de la 27 de ani, pe o fotografie daruita lui Eminescu nota urmatoarea dedicatie: “Sufletul meu si dupa moarte va cauta umbra poetului iubit”. In 1881 ii scria: “noi vom muri departe unul de altul, poate fara sa ne plangem macar unul pe altul…” apoi: “eu iti voi aduce ca jerta viata mea.”(1882)

Si Veronica si-a tinut juramantul de credinta. Viata cruda si nemiloasa, a facut ca Eminescu sa fie smuls din bratele ingerului de paza. Murind, el a luat si viata Veronicai cu sine, daruindu-i nemurirea. La numai 50 de zile de la moarte lui Eminescu, la manastirea Varatec, Veronica isi cheama prietenii si le citeste dintr-un jurnal pe care il alcatuise in ultimile zile “ Dragoste si Poezie”. Acolo transcrie poeziile pe care i le dedicase lui Eminescu si unele din cele care i-au fost dedicate ei, insotindu-le de comentarii. Si-a procurat arsenic de la farmacie si in timpul noptii, acesta i-a adus sfarsitul. Ea a savarsit un gest ca in antichitatea greaca, asa cum a subliniat N. Iorga.

Si astfel, in curtea bisericii “Sf. Ioan” din Varatec isi doarme somnul de veci cea mai frumoasa si mai culta femeie a vremii ei, muza poetului-geniu, Mihai Eminescu, departe de mormantul acestuia pentru care si-a jertfit viata din iubire fara margini. Dar ei sunt legati pe vecie prin iubire, caci prin aceasta dovada suprema a Veronicai, ea s-a legat de Eminescu si in cer. Iubirea lor va trai vesnic si pe pamant prin cei care se apropie cu dragoste si caldura de poeziile lor si citindu-le corespondenta, patrunzandu-se de iubirea care i-a unit.

Tragedia finalului vietii lor aminteste de tragediile antice elene.

“Ce s-au ales din doua vieti?

O mana de cuvinte,

Caror abia le-or da un pret

Aducerile-aminte…”

Referindu-se la scurta ei viata, Tia Serbanescu spune: “Te si intrebi cand a avut timp Veronica Micle in numai 39 de ani sa fie o eleva stralucita, o voce careia i s-a oferit angajamente intr-o trupa de opera, martora intr-un proces ce i s-a intentat lui Maiorescu, o sotie ireprosabila – din punctul de vedere a lui Stefan Micle – mama a doua fiice (carora le-a dat o buna educatie), sora de caritate voluntara in razboiul de independenta, poeta si traducatoare, o buna pianista, o vaduva cu necazuri financiare si, mai presus de toate acestea, iubita pasionata si inspirata a lui Eminescu.”

Poezia lui Eminescu este imposibil de inteles fara Veronica Micle. Iubirea pentru Veronica s-a transformat intr-o nota muzicala nelipsita din tot ceea ce se intelege prin poezie de iubire eminesciana. Astfel ei au creat cea mai frumoasa poveste de iubire a literaturii romane, trezind in sufletele cititorilor visul tainic de a intalni o astfel de iubire.




http://romitacatauta.blogspot.com/

 

[bodo]

Cleopatra şi Marc Antoniu


Povestea de dragoste dintre Cleopatra şi Marc Antoniu este una dintre cele mai controversate poveşti. Aflată la tronul Egiptului, Cleopatra vrea să şi-l facă pe generalul roman Marc Antoniu aliat, așa cum îi fusese înainte Cezar. Rămâne legendară întâlnirea de la Tarsus din anul 41 î. Hr. dintre Cleopatra şi Marc Antoniu, în care regina Egiptului reuşeşte să îl seducă pe general. Totusi, se spune ca ar fi fost dragoste la prima vedere, intre cei doi.

Legătura lor este umbrită de multe piedici. Marc Antoniu fusese unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Iulius Cezar, cel cu care Cleopatra avusese o legătură amoroasă din care a rezultat un fiu, pe care l-a botezat "Cezarion" ("micul Cezar").

O altă piedică este căsătoria lui Marc Antoniu cu sora lui Octavian, fiul adoptiv al lui Cezar, cu care Antoniu se află în alianţă la conducerea Romei, după asasinarea lui Cezar.

În ciuda acestor impedimente, Antoniu se dedică poveştii de iubire cu Cleopatra, timp în care Octavian îşi consolidează poziţia de lider al Romei. Cel din urmă porneşte un război împotriva celor doi amorezi. Se zvonea inclusiv că Antoniu s-ar fi căsătorit cu Cleopatra, lucru interzis de legea romană, potrivit căreia romanii nu au voie să se căsătorească cu străini.

În anul 31 î Hr Octavian câştigă bătălia de la Actium împotriva lui Antoniu. Se spune că în timpul bătăliei de la Actium (31 Î.Hr.), Marc Antonius a primit vestea falsă potrivit căreia Cleopatra ar fi murit. . La aflarea veştii se înjunghie cu sabia, dorindu-şi aceeaşi soartă. Înainte de a muri, află însă de la un mesager că regina este de fapt în viaţă. Cu ultimele puteri, el ajunge la locul de refugiu al Cleopatrei şi îşi dă ultima suflare în braţele ei.

La scurt timp, Cleopatra îşi curmă viaţa şi este înmormântată alături de Marc Antoniu, după cum specifică că doreşte într-un testament. Legenda spune că a ales o manieră de a muri demnă de o regină, fiind otrăvită de muşcătura unui şarpe.

http://www.unica.ro

 

[bodo]

LUDOVIC AL XVI-LEA SI MARIA ANTOANETA

Acest cuplu a devenit celebru mai degraba prin soarta cruda care i-a unit pe cei doi, decat prin dragostea care ii unea. Pentru ca nu a fost vorba de dragoste. Casatoria lor a fost dictata din ratiuni politice: intarirea relatiilor diplomatice dintre tarile lor de provenienta, Franta si Austria.

Arhiducesa Marie Antoinette (1755 – 1793) a fost fiica Imparatului Sfantului Imperiu Roman, Franz I, si a Imparatesei Maria Tereza. La vârsta de 15 ani s-a măritat cu Ludovic al XVI-lea al Franţei (1754-1793).

Despartita la o varsta frageda de parinti, familie, prieteni si de tara sa – pe care nu o va mai revedea niciodata - Maria Antoaneta a intampinat dificultati de integrare in opulenta, sofisticata si inselatoarea lume a Versailles-ului. Ea pare sa se fi adaptat mai greu conventiilor noului ei mod de viata si - cel putin la inceput - nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor celor de la curte.

Find inca tanara si cu o personalitate in formare, Marie Antoinette s-a lasat treptat sedusa de aristrocratia franceza decadenta care isi traia ultimele clipe de glorie, intr-un desfrau si o opulenta care sfidau bunul simt, in conditiile in care poporul se zbatea in saracie si mizerie.

Luis al XVI-lea, viitorul rege, fie avea probleme de impotenta, fie o trata cu indiferenta, cert este ca mariajul lor ramane neconsumat dimp de 7 ani de la casatorie, alimentand o serie de barfe conform carora Maria Antoaneta nu ar fi fost in stare sa dea nastere mostenitorului tronului Frantei.

In urma mortii neasteptate a lui Ludovic al XV-lea (1774), Ludovic al XVI-lea si Marie Antoinette devin rege si regina la varsta de 20 si, respectiv, 18 ani. Afirmatia pe care au facut-o cei doi adolescenti - deveniti rege si regina peste noapte - „Apara-ne, Doamne, pentru ca suntem prea tineri sa domnim!” ilustreaza in mod clar faptul ca cei doi nu se simteau pregatiti sa duca greul treburilor regatului.

Neglijata de sot, Marie Antoinette a avut o aventura scurta si plina de pasiune cu un conte suedez, Hans Axel de Fersen, un barbat cuceritor si recunoscut pentru frumusetea sa. Acesta ii va ramane devotat pentru tot restul vietii sale. Din pacate, lipsa de tact a celor doi amanti a facut ca aventura lor sa fie in curand cunoscuta de toata lumea de la Curte.

Reginei ii ramane fie sa se supuna, fie sa se razvrateasca impotriva regulilor absurde din lumea Versailles-ului. Ea devine, de-a lungul vietii, cea mai neinteleasa si controversata suverana a Frantei.

Marie Antoinette a ramas renumita in istorie prin excesele sale sexuale. S-a pretins ca ar fi fost lesbiană si că ar fi întreţinut relaţii intime cu numeroşi bărbaţi, inclusiv cu cumnaţii ei. Unii istoricii moderni considera ca toate aceste acuze la adresa ar putea fi simple exagerari, pentru ca nu exista dovezi certe in acest sens.

Probabil ca e si un sambure de adevar in aceste zvonuri despre aventurile ei de la Curte. Dar la fel de adevarat e ca societatea Versailles-ului, decadenta si dornica de scandal, ar fi putut alimenta toate aceste barfe la adresa reginei Frantei. Oricum, ea nu a fost o regina prea iubita pentru ca era de origine straina si obisnuia sa isi trateze supusii cu raceala.

Pe masura ce s-a maturizat, Maria Antoaneta a reusit sa se reabiliteze ca sotie, mama si regina.
In 1777 se inregistreaza primul raport sexual dintre Marie Antoinette si sotul ei, iar un an mai tarziu se va naste primul copil, Maria Terezia Carolina. In 1781 se naste primul fiu, Delfinul Ludovic-Iosif, care insa va muri sapte ani mai tarziu de tuberculoza. 1785 Marie Antoinette naste un al doilea fiu, pe Ludovic Carol al Frantei.

In 1780 Marie Antoinette apare pentru prima data pe scena la Teatrul din Trianon, realizandu-si visul de a deveni actrita. Sase ani mai tarziu va da nastere unei fiice, Sofia Beatrice, care insa moare inainte de a implini varsta de un an.

Regatul francez trecea printr-o criza financiara de proportii, partial si din cauza luxului si a capriciilor costisitoare ale reginei. Bogăţia, fastul şi rafinamentul de la Curte contrastau in mod izbitor cu mizeria in care traia poporul. Situatia s-a agravat pâna la izbucnirea Revolutiei franceze, popularitatea familiei regale fiind in continua scadere.

La 14 iulie, 1789 are loc caderea Bastiliei si se declanseaza Revolutia franceza, eveniment ce marcheaza sfarsitul monarhiei absolute in Franta.

In aceasta perioada grea, Maria Antoaneta, care renuntase la obiceiurile ei frivole si la excesele de tot felul, ramane alaturi de sotul si copiii ei, implinindu-si cu gravitate datoria de sotie si mama, desi avea posibilitatea sa scape de furia poporului. O schimbare de atitudine, care fac din aceasta regina neinteleasa, izvor de legenda.

In 1792 Franta este declarata Republica. In acelasi an ea declara razboi Austriei, Maria Antoaneta devenind astfel - in mod oficial - dusman strain al Frantei. Regele si regina, prizonieri ai propriei lor pozitii sociale, sunt acuzati de inalta tradare. Marie Antoinette este despartita de fiul sau si inchisa la Conciergerie, in Paris.

Ludovic al XVI-lea este ghilotinat la 21 ianuarie, 1793. In acelasi an, pe 16 octombrie, Marie Antoinette este la randul sau executata prin ghilotinare. Acuzatiile care i se aduc sunt un asa-zis incest cu fiul sau, in varsta de numai 9 ani, si inalta tradare, nedovedite insa.

Destinul si sfarsitul tragic al lui Ludovic al XVI-lea si a Mariei Antoaneta, fac celebritatea acestui cuplu, unit de interese politice si ucis de furia dezlantuita a poporului… Luis XVI-lea va ramane in istorie ca ultimul monarh absolut al Frantei, iar Marie Antoinette ca cea mai controversata regina a Frantei, datorita firii ei sofisticate, cu nuante imorale, a extravagantei si exceselor sale…

http://ro.netlog.com/groups

 

[anuk]

Carol al II-lea si Elena Lupescu – dragoste, scandal si mister…






La 50 de ani de la moartea lui Carol al II-lea, ramasitele pamantesti ale celui mai controversat dintre Regii Romaniei se odihnesc, de ieri, alaturi de cele ale inaintasilor, la Manastirea Curtea de Arges. Fiu al Principelui Mostenitor Ferdinand si al Principesei Maria, Carol s-a nascut la 3 octombrie 1893, la Sinaia, fiind primul Rege din dinastia Hohenzollern nascut in Romania, botezat, conform Constitutiei, in religia ortodoxa. Dupa o tinerete zbuciumata, marcata de numeroase scandaluri, de exil si de nu mai putin de patru renuntari la tron, Carol al II-lea a fost proclamat Rege la 8 iunie 1930. A domnit timp de 10 ani. In septembrie 1940, a fost nevoit sa abdice, lasand tronul fiului sau, Mihai. Carol al II-lea a murit in aprilie 1953, la Estoril, in Portugalia si a fost inmormantat la Lisabona. Au fost aduse in tara si osemintele Elenei Lupescu, amanta si, din 1947, sotia lui Carol al II-lea, care i-a supravietuit acestuia aproape 25 de ani.

Ea a fost inhumata separat, dar numai la cativa metri distanta de barbatul al carui destin l-a marcat pentru totdeauna. Elena Lupescu este un personaj fascinant. Pe seama ei au circulat atatea zvonuri, atatea povesti inventate ba de detractori, ba de sustinatori, incat adevarul devine greu de identificat in puzderia de informatii mai mult sau mai putin credibile. Biografia i-a fost scrisa si rescrisa in functie de interesele momentului si ale autorului (sau comanditarului). Chiar si in privinta numelui real au existat controverse: Elena Lupescu, fosta Tampeanu (prin casatoria cu un ofiter roman), s-ar fi numit de fapt Magda Wolf sau Duta Grunberg. Si mai numeroase i-au fost insa poreclele: “Inalta Doamna” – pentru camarila regala, “Femeia nefasta” – pentru inamicii politici, “Duduia” – pentru apropiati, sau pur si simplu “Lupeasca”.

In epoca, s-a facut mare caz de originea evreiasca a Elenei Lupescu, origine pe care ea a negat-o, insa, in mod public. Astazi, acest aspect pare complet irelevant. Altfel stateau, insa, lucrurile in Europa anilor ’30. Chiar daca in Romania antisemitismul nu a ajuns la formele extreme pe care le-a atins in Germania nazista, discriminarea era reala. De exemplu, evreicele nu aveau voie, prin lege, sa se casatoreasca cu ofiteri romani. Pentru un astfel de mariaj era nevoie de o dispensa regala si, bineinteles, mireasa trebuia sa se boteze in religia crestina. Ideea unei eventuale casatorii intre un membru al familiei domnitoare si o evreica era considerata scandaloasa. Iata de ce Elena Lupescu s-a straduit din rasputeri sa-si ascunda originea. In 1927, ea scria in “Memoriile” ei, publicate de revista “Realitatea”: “Sunt nascuta la Bucuresti, tatal meu fiind roman si mama mea rusoaica. Tatal meu era chimist. Nu suntem evrei, desi s-a spus ca suntem.
Am prieteni foarte iubiti printre evrei si daca as fi evreica as fi mandra de asta”. Aceste “Memorii” au fost scrise in exil la Paris. Regele Ferdinand murise de curand, Mihai ii urmase la tron, asistat de un Consiliu de Regenta. Carol incepuse sa traga sfori sa se intoarca in tara si sa revendice Coroana la care renuntase in decembrie 1925. In acest context, “memoriile” Elenei Lupescu sunt in mod evident o tentativa de a castiga de partea sa opinia publica din Romania. Un raport al Directiei Generale a Politiei, datat 29 iunie 1935, stabileste ca Elena Lupescu s-a nascut la Iasi si ca este fiica farmacistului Nicolae Lupescu, fost Nuham Grunsberg, evreu botezat. (Puteti citi documentul integral in pagina 4 a acestui supliment) Chiar si in privinta anului nasterii Elenei Lupescu exista controverse. In aceleasi “Memorii” publicate in 1927, ea sustine ca ar fi cu sase ani mai tanara decat Carol, ceea ce ar insemna ca s-a nascut in 1899. Mai tarziu, a “rectificat” si aceasta data, oprindu-se la 1902. Majoritatea istoricilor considera insa ca Elena Lupescu s-a nascut la 15 septembrie 1896, desi exista si surse care vorbesc despre 1895 sau 1897.

Prima intalnire dintre Carol si Lupeasca…
Invaluita in mister ramane si imprejurarea in care s-au cunoscut Carol si Elena Lupescu. Din nou, relatarile sunt cat se poate de variate si de contradictorii. O versiune reluata si in biografia romantata a Regelui Carol scrisa de autoarea britanica Barbara Cartland sugereaza ca Principele Mostenitor ar fi cunoscut-o pe Elena Lupescu prin intermediul primului ei sot, capitanul Ion Tampeanu. In timpul unor vesele petreceri ofiteresti, tanara femeie a stiut sa se faca remarcata de Carol, care nu a ramas indiferent la farmecele ei. Detractorii Elenei Lupescu pretindeau ca ea fusese o femeie de strada, inainte de a-i “suci mintile” printului. Avocatul Naum, fost secretar particular al lui Carol, sustinea chiar ca “Duduia” a ajuns in bratele mostenitorului Tronului direct de pe trotuar. El povesteste ca unul dintre amicii printului a invitat-o sa vina si sa “inveseleasca” o petrecere. Potrivit lui Naum, Carol nu ar fi fost, totusi, avertizat cu privire la “profesia” fermecatoarei invitate “surpriza”. Teoria nu este, insa, prea plauzibila. Pare mai degraba o piesa din campania de demonizare a metresei regale. La fel de putin plauzibila este insa si teoria lansata de Elena Lupescu, potrivit careia ea si Carol erau “amici din copilarie”. In “Memoriile” sale din 1927, ea scrie: “M-am intalnit pentru prima data cu Printul Carol in casa administratorului de la una dintre mosiile Regelui. Intr-o zi, tatal meu m-a luat si pe mine la un ceai cu Regina Elisabeta, sotia Regelui Carol I, care era cunoscuta sub numele de “Carmen Sylva”, “Regina poeta”. Regina Elisabeta adora copiii. (…) Era foarte iubitoare fata de mine si a trimis sa-mi aduca ciocolata Si cand s-au adus bomboanele, Printul Carol, care statea in apropiere, a luat cutia, ca sa mi-o prezinte el. Dansul era de 15 ani, iar eu de 9.” Ce cauta un farmacist din Iasi, evreu sau nu, la ceai cu Regina, nu ni se spune. Oricum, povestea este cusuta cu ata alba, intrucat Elena Lupescu incearca sa acrediteze ideea ca “idila” dintre ea si Carol a debutat abia la sfarsitul lui decembrie 1925, cand Principele Mostenitor s-a oprit la Paris, dupa ce participase la Londra la funerariile Reginei Alexandra. Or, la acel moment, legatura dintre ei scandalizase Bucurestiul de cativa ani buni.

“Eminenta cenusie” sau simpla curtezana de lux?

In 1930, cand Carol s-a intors din exil si a fost incoronat Rege, el i-a promis premierului Iuliu Maniu, pentru a-i castiga sprijinul, ca va termina definitiv relatia cu Elena Lupescu si ca va incerca sa-si salveze casnicia cu Regina Elena. Amanta trebuia sa ramana in strainatate. Se pare, insa, ca Regele Carol nu a avut nici o clipa intentia sa-si respecte promisiunea. La nici doua luni de la urcarea sa pe Tron, Elena Lupescu a sosit pe sest in tara. Scarbit de situatie, Iuliu Maniu a demisionat. A urmat o epoca extrem de agitata si de tulbure in viata politica romaneasca: mari scandaluri de coruptie, atentate, asasinate politice, campanii de defaimare. Multi s-au grabit sa-i puna Elenei Lupescu in carca toate relele. Detractorii o considerau “puterea din spatele tronului”, “eminenta cenusie” care il “joaca pe degete” pe Rege. Ca Elena Lupescu s-a bucurat de o mare influenta este incontestabil.
Totusi, pare exagerat sa fie considerata singura responsabila de “oalele sparte”. In memoriile sale, Radu Lecca scrie: “Chestia doamnei Lupescu era o gogorita inventata de Maniu in anul 1931, cand francezii cautau sa-l discrediteze pe Carol pe orice cale. Asa-zisele afaceri ale doamnei Lupescu si ale “camarilei” sale sunt 90 la suta inventii. Afacerile le facea Regele Carol cu ajutorul politicienilor, ca Franasovici, Tatarascu, Mirto, Manolescu-Strunga, ing. Cazacescu, etc.(…) Doamna Lupescu era o curtezana foarte luxoasa, care se apara cum putea contra atacurilor care veneau din toate partile. Ea facea afaceri de trafic de influenta tot cu ajutorul politicienilor, pentru ca Carol, fiind zgarcit, nu-i dadea bani. Carol nu avea nevoie de profesori in materie de afaceri, pentru ca el ii intrecea pe toti. Maniu, in loc sa atace pe Carol, din lasitate si lipsa de cavalerism, se lega de o femeie pe motivul ca era evreica.” Elena Lupescu era insa o femeie extrem de abila, care stia perfect sa-si joace cartea si sa-si controleze prietenii si dusmanii deopotriva. O demonstreaza faptul ca si-a infiintat propriul serviciu secret. Care il spiona chiar si pe Rege.

sursa: Ziarul ZIUA…

 

[bodo]

De cand doream sa aducem in discutie si ceva legat de faimoasa famile regala . Ai gasit un subiect foarte tare. O sa-l completez cu un articol , care, in afara de dragostea dintre Carol si "Lupeasca" , ni-l prezinta pe craiul Carol, asa cum a fost, cel mai prost rege pe care l-a putut avea Romania. O sa spuneti ca nu-i asa, ca Romania a atins între 1937-1938 cel mai înalt prag de dezvoltare economică. In aceeasi perioada, leul devenea valuta forte la Paris . e drept, dar toate s-au intamplat pe o perioada foarte scurta de timp si consider ca nu a fost ,in niciun caz , meritul lui Carol. " meritul" cel mai brava al lui Carol este ca ne-a condamnat la ocupatie sovietica. Ca sa nu mai vorbim de toate actiunile sale, care au facut un mare deserviciu tarii. Plus scandalurile de coruptie in care a fost implicat....Dar , poate vom deschide un topic cu dinastia de Hohenzollern in Romania.

Regele Carol al - II-lea si Elana Magda Lupescu Wolf - povestea unei iubiri patimase

Înainte de a vorbi de iubirea care i-a învăluit până la moarte pe Carol al II-lea şi Magda Lupescu, sunt necesare câteva precizări asupra arborelui genealogic al familiei regale, reprezentată de Casa de Hohenzollern-Sigmaringen.

Din căsătoria regelui Ferdinand cu regina Maria, au rezultat şase copii. Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1961), Maria (1900-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1909-1991) şi Mircea (1913-1916). Conform tradiţiei, primul băiat născut a devenit regele României.

Carol al II-lea s-a născut la 15 octombrie 1893, fiind cunoscut sub numele de Carol Caraiman. După ce a renunţat pentru prima dată la tron, în 1918, Carol a fugit cu Ioana Lambrino, la Odessa, în august 1919, abdicând pentru a doua oară. Ioana Maria Valentina Zizi Lambrino (1898-1953), a fost fiica unui general român. Au avut un singur fiu, Mircea Gregor Carol Lambrino. Căsătoria lor, îndelung contestată, a fost anulată prin sentinţa Tribunalului Ilfov, din 1919. Carol revine în ţară la 10 martie 1921 şi se căsătoreşte cu prinţesa Elena (1896-1982), care făcea parte din casa regală a Greciei, fiica regelui Constantin. Au avut un singur fiu, pe Mihai, născut în 1921, viitorul monarh al României.

Dar la orizont, a apărut o altă Elena – Elena Lupescu – şi după patru ani şi nouă luni, la 30 decembrie 1925, regele nărăvaş a renunţat pentru a treia oară la tron spre a o întâlni la Paris. Carol şi Elena au divorţat în 1928.

Prin aceste renunţări la tron, regele a adus grave prejudicii imaginii monarhiei din România. Toată suflarea dorea stabilitate politică şi o continuitate regală, normală şi firească. Frământările populaţiei erau în creştere.

După cinci ani petrecuţi în exil, la 20 iunie 1927, Carol revine în România, unde este proclamat rege, la 8 iunie 1930. În 1938, a scos în afara legii partidele politice, înfiinţând partidul unic, Frontul Renaşterii Naţionale. Ceva mai târziu a acceptat ciopârţirea României Mari, înfăptuită cu trudă de regele Ferdinand, tatăl său. După o perioadă de zece ani de controverse şi măsuri dictatoriale, la 6 septembrie 1940, va fi silit să abdice şi izgonit definitiv din ţară. A semnat actul de renunţare la prerogativele sale, dar fără sa scrie cuvântul abdicare, sperând la o reîntoarcere pe tron, a nu ştiu câta oară – caz unic în istoria universală.

În timpul domniei lui Carol, influenţa amantei lui s-a simţit din ce în ce mai mult la nivel politic. Ea a ordonat asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 13 legionari, dezlănţuind un lung şir de răzbunări într-o ţară care avea nevoie de linişte.

Ghinionul întregii societăţi româneşti a fost acela că în spatele regelui, Elena Lupescu a fost o adevărată eminenţă cenuşie, care a învârtit pe degete o ţară întreagă. Domina comportamentul regelui şi îi controla deciziile. Legătura lor a scandalizat de multe ori clasa politică, dar şi cancelariile străine, făcând să curgă fluvii de cerneală despre tandemul lor politic şi sentimental. Analiştii vremii au ajuns la concluzia că Elena Lupescu a fost singura parteneră care a rezistat apetitului sexual al regelui, bolnav de priapism.

Poporul era uimit de aceste interminabile plecări şi reveniri ale regelui, fără ca cineva să ia o atitudine fermă, aşa cum s-ar fi întâmplat în oricare ţară din lume. În momentul părăsirii palatului, luându-şi rămas bun de la toţi supuşii, Davidescu, unul dintre slujbaşi, obişnuit cu acest circ de abdicări şi reîncoronări ale aceleiaşi persoane, i-a spus regelui : Tot aici o să vă primesc la întoarcere.

După septembrie 1940, Carol şi Duduia, aşa cum o alinta, au colindat Europa, Cuba, Mexicul şi Brazilia, traseu impus de Elena care dorea să cunoască întreaga lume. Bani erau din belşug. La 3 iulie 1947, iubitul i-a îndeplinit şi ultimul capriciu. S-au cununat la Rio de Janeiro, eveniment după care, iubita a obţinut mult visatul rang de Alteţa Sa Regală, Prinţesa Elena de România. S-au stabilit apoi în Portugalia, la Estoril.

La 3 aprilie 1953, Carol a murit în urma unui stop cardiac, la varsta de 60 de ani. La ceremonia funerară, Elena s-a aplecat asupra defunctului şi a spus Adio, dragostea vieţii mele. Coşciugul a fost depus mai întâi în Panteonul Regal, de la Mănăstirea San Vicente şi apoi mutat într-o capelă a cimitirului oraşului Estoril.

Elena Lupescu a murit la 7 iulie 1977, la vârsta de 78 de ani, la 24 de ani de la decesul lui Carol. Osemintele sale au fost aşezate la picioarele regelui.

La 14 februarie 2003, rămăşiţele pământeşti ale celor doi au fost aduse în ţară şi înhumate lângă Mănăstirea Curtea de Argeş, la o distanţă de 450 de metri unul de altul. A fost aleasă ziua de 14 februarie, deoarece atunci s-au cunoscut, în urma cu 78 de ani.

Elena Lupescu s-a născut la 2 septembrie 1899, la Iaşi, ca fiică a farmacistului evreu Nicolas Grumberg Wolf, care şi-a schimbat numele în Nicolae Lupescu. Studiile le-a făcut în Bucureşti, la Pitar Mos, o şcoală de prestigiu în acele timpuri. Avea un corp plinuţ, pielea albă, ochi verzi şi păr roşcat. Încet, încet a devenit o femeie îndrăzneaţă, dominatoare.

S-a cunoscut cu monarhul în ziua de 14 februarie 1925, la cinematograf, prin intermediul lui Posmantir, un fotograf de albume deocheate. Tânăra cu părul roşu fusese căsătorită cu un ofiţer şi a locuit o vreme la vila Carola din Sinaia, unde a avut o viaţă tumultuoasă, cu jocuri de noroc şi aventuri diverse. În anumite dimineţi, personalul mănăstirii de alături se închina cu adâncă pioşenie pentru iertarea păcatelor celor ce ieşeau din vila învecinată, cu mintea înceţoşată.

Primele întâlniri au avut loc în casa colonelului Tăutu şi într-un imobil din strada Mihai Ghica, pe care Carol i l-a cumpărat iubitei. Toate ziarele vremii s-au înroşit cu aceste picanterii. Ziariştii o descriau pe metresa regală, folosind cele mai jignitoare formulări. Analiştii vremii considerau că toate deciziile dezastruoase ale regelui au fost inspirate de amantă. Miniştrii i-au au cerut deseori s-o alunge, dar el a rămas neînduplecat, îngenuncheat pe viaţă faţă de Duduia.

Confirmându-se faptul că istoria este rotundă, redau, în continuare momentul abdicării finale. După ce a ordonat arestarea şi asasinarea legionarilor, în frunte cu căpeteniile lor, ţara fiind într-o continuă fierbere, Carol a dispus înlocuirea premierului Gigurtu cu un ofiţer energic, în persoana generalului Ion Antonescu. Pentru restabilirea liniştii în ţară, noul premier i-a cerut regelui să abdice, în noaptea de 6/7 septembrie 1940. În stradă mulţimea furioasă cerea plecarea urgentă a regelui detestat.

Duduia a început să strângă în grabă lucrurile cele mai de preţ şi să le împacheteze. Bijuterii, bani, 41 de tablouri de valoare şi aur. Întreg bagajul a încăput în 12 vagoane. Pe traseu, gărzile nu au mai dat onorul. Gesticulau a lehamite. Urcarea în tren s-a făcut în gara Băneasa. Până la Lugoj trenul a mers fără incidente. Regele a fost avertizat că legionarii îl vor aştepta la Timişoara şi nu vor lăsa să plece garnitura mai departe dacă Duduia nu va fi dată jos, pentru a fi arestată, judecată şi executată pentru toate relele făcute în atâţia ani.

Urmare a refuzului acestor cereri, la Timişoara ferestrele vagoanelor în mişcare au fost pulverizate de armele automate ale celor plasaţi pe peron. Carol şi Duduia s-au culcat pe jos, spre a nu fi atinşi de rafale.

Marele lor noroc a fost acela că mecanicul de locomotivă nu a oprit trenul din motive care nu s-au aflat niciodată. Oricare ar fi făcut-o în mijlocul acelor tornade de gloanţe.

La fel nu se va afla niciodată de ce trenul nu a fost deraiat, oprit la semnal sau dinamitat. Trecând peste aceste incredibile paradoxuri ale istoriei, cei doi călători îngroziţi au ajuns în final la Veliki Kikinda, pe teritoriul iugoslav. Geamurile distruse au fost înlocuite, trenul continuându-şi drumul spre Italia.

Pe parcursul anilor acelui exil fără întoarcere, despre care am mai vorbit, la fiecare 14 februarie cei doi amorezi şi-au serbat ziua când s-au cunoscut în 1925, la cinematograful Fundaţiei Culturale Regale, unde rula filmul Nibelungii.

În încheiere citez un fragment din însemnările fostului monarh, făcute la 14 februarie 1943, la sosirea în Mexic:

Pentru Duduia şi mine este o mare zi. E aniversarea împreunării noastre. Au trecut 18 ani de la acea zi fericită care a schimbat tot cursul vieţii mele.

Cred că puţine perechi au putut menţine o dragoste atât de constantă în decursul atâtor ani.

Am trecut împreună prin aşa de multe, am avut zile bune, dar mai ales dureroase şi grele de îndurat. Dragostea noastră le-a înfruntat pe toate şi iată-ne în acest Mexico primitor, unde ea este singurul meu sprijin, singura fiinţă pe care pot să mă bizui cu dragoste şi încredere. Din punct de vedere social, deşi nu ne-am putut căsători încă, situaţia s-a schimbat radical, ea este, de fapt considerată nevasta mea.

Suntem legaţi pentru vecie, nimica nu ne va despărţi.

Dupa cum am precizat pe parcursul textului, la 3 iulie 1947, cei doi s-au căsătorit oficial în Brazilia. Iubirea lor pasională a avut mult mai multe exprimări ce pot umple o carte. Am ales atât cât s-a putut, numai o parte a esenţei.



http://istoriiregasite.wordpress.com

 

[anuk]

Mi-ai luat painea de la gura : era urmatoarea mea postare

 

[bodo]

Ecterina cea Mare,imparateasa care a marcat istoria Rusiei si iubirea de taina cu printul Potemkin, o iubire care a influentat atat de mult soarta si dezvoltarea Rusiei


Ecaterina a II-a Rusiei a ramas in constiinta opiniei publice, peste secole, prin prisma presupuselor sale pasiuni zoofile, caci toata lumea cunoaste legenda potrivit careia tarina si-ar fi dat obstescul sfarsit in urma unei aprinse partide de amor cu un armasar. Adevarul este ca faimoasa imparateasa a murit pe vasul de toaleta, din cauza unui anevrism cerebral. Putini cunosc insa acest lucru, precum si multe alte amanunte picante din viata aventuroasa a celei mai mari tarine pe care a avut-o vreodata Rusia...

Nascuta din parinti germani, imparateasa Ecaterina a II-a a Rusiei , intrata in legenda sub numele de Ecaterina cea Mare, s-a dovedit a fi nu doar una dintre cele mai intelepte si respectate tarine, dar si simbolul unei identitati nationale a tarii.
Fiica a unui print „de o imbecilitate extraordinara”, cum il caracteriza un diplomat francez, Ecaterina a mostenit atat inteligenta vie cat si gustul pentru intrigi de la mama ei, Johanna. Cand avea doar patru ani, a fost prezentata regelui Frederic Wilhelm al Prusiei si, fiindca n-a avut chef sa-i sarute poalele mantiei, dupa obicei, a spus ca aceasta este prea scurta. Enervat, suveranul a cerut: „Luati de aici acest copil impertinent!” si fetita s-a ales cu o mama de bataie dar si cu satisfactia ca nu se ploconise in fata atotputernicului rege.Mama ei si-a dat seama ca singura cale ca aceasta fata indaratnica si baietoasa sa aduca prosperitate familiei era sa-i fie gasita o partida buna. In consecinta, pe cand avea doar paisprezece ani, tanara a fost propusa, de mireasa, unchiului sau! Din fericire pentru ea, tarina Elisabeta a Rusiei a vazut-o, a placut-o si a cerut-o de sotie, in numele nepotului ei, Marele Duce Petru. Acest personaj nu era insa nici pe departe printul visat de Ecaterina. Dimpotriva, urat ca noaptea, cu un temperament ciudat, cand violent, cand plangacios, dependent de farse, intr-o societate a palatului unde femeile aveau ultimul cuvant, el isi petrecea mai tot timpul alaturi de valeti, jucandu-se cu soldateii de plumb sau cu papusile.

Dornica din calea afara sa aiba un mostenitor, fiindca nici ea nu-l vedea cu ochi buni pe nevolnicul Petru, Elisabeta a grabit mariajul, in ciuda avertismentelor medicului palatului, care-i spusese ca tareviciul are o problema ce-l impiedica sa fie barbat... Elisabeta n-a avut curiozitatea sa intrebe despre ce problema e vorba – se pare ca Petru suferea de fimoza, ceea ce facea consumarea casatoriei de-a dreptul imposibila – si s-a gandit ca de vina este bautura, de care printul abuza. Ca atare, nu i-a mai permis deloc sa se atinga de vin.Asta n-a schimbat cu nimic datele problemei intrucat, in plus fata de problema lui de sanatate, nici Petru si nici Ecaterina nu stiau cum se fac copiii... Oricat ar parea de incredibil, nici unul dintre ei nu primise vreodata sfaturi privind educatia sexuala si detaliile obscene date de valeti Marelui Duce nu-l ajutau cu nimic pe acesta. Desigur, cei doi tineri insuratei petreceau toata noaptea impreuna si Elisabeta era convinsa ca o fac imbratisandu-se de zor, pana cand a descoperit adevarul: Petru si Ecaterina se jucau, de seara si pana noaptea, tarziu, cu soldatii, pe care tareviciul ii intindea pe perne si pe plapumi, spre a reproduce conditiile de relief ale diverselor batalii faimoase...

Intr-o seara, Petru a surprins, in dormitorul imperial, un sobolan mancandu-i doi soldatei de amidon si a poruncit cainelui sau, un urias dog german, sa-l prinda pe intrus. Apoi a luat sobolanul si, sub privirile uimite dar si scarbite ale Ecaterinei, a pretins ca rozatoarea se face vinovata de crima si, potrivit regulamentelor militare, trebuie sa fie spanzurata. Ceea ce a si facut, expunand trupul sobolanului la fereastra, „timp de trei zile, drept pilda si invatatura de minte”. Dar comportamentul sau deviant nu o ingrijora pe tarina Elisabeta cat o speria posibilitatea ca Petru sa fie steril.Intr-o zi, dupa ce trecusera opt ani de mariaj si Ecaterina tot nu ramasese insarcinata, tarina a poruncit ca Marele Duce sa fie imbaiat, pentru a i se examina, cu acest prilej, orice detaliu anatomic al corpului. Doar ca Petru nu facuse baie, ca de altfel majoritatea suveranilor acelor timpuri, de la Carol al Angliei la Ludovic, Regele Soare, in viata lui si era sigur ca baia era ceva daunator sanatatii, poate chiar fatal. Doamnele de companie ale tarinei i-au cerut insa sa se supuna, altfel fiind pasibil de a fi inchis, din porunca Elisabetei. Dar Petru a facut o asemenea criza de nervi incat a fost nevoie sa-l lase in pace...

Istoricii moderni sunt de parere ca lipsa oricarei relatii matrimoniale intre el si Ecaterina s-ar fi datorat mai curand lipsei de interes manifestata de Petru fata de aceasta. Pentru ca, atunci cand in viata lui va intra contesa de Kurlanda, o femeie mica de statura, cocosata si urata la chip, dar impartasind pasiunea Marelui Duce pentru bautura si expresii porcoase, Petru se va indragosi lulea de aceasta femeie hidoasa dar experimentata si in plus foarte rabdatoare... Indignata de intorsatura pe care o luasera lucrurile, Ecaterina a renuntat la comportamentul ei de mironosita si si-a facut, la randul sau, un amant, pe chipesul capitan de Garzi, Serghei Saltikov.Abil, acesta si-a dat insa seama ca o Ecaterina insarcinata, cu un sot virgin insemna ca el isi va pierde, la propriu, capul. Dar batrana tarina Elisabeta era atat de disperata sa aiba un urmas incat i-a permis Ecaterinei sa aiba aceasta idila iar pe Petru l-a imbatat si astfel l-a obligat sa se supuna circumciziei. Pentru a „proba” ca operatia a avut succes, Elisabeta a cerut vaduvei unui pictor de la curte, doamna Groot, sa-i initieze nepotul in tainele amorului, sarcina de care aceasta s-a achitat. Chiar si asa, insa, Petru nu a nutrit nici un interes fata de Ecaterina, desi se pare ca pana la urma si-a indeplinit, cu chiu, cu vai, indatoririle de sot.La acea data insa viitoarea tarina era deja insarcinata, purtand in pantece copilul lui Saltikov si, pentru a-l pacali pe Marele Duce, a varsat, pe cearsaful nuptial, cativa stropi de sange de porumbel. Petru era, desigur, atat de beat incat nici nu si-a dat seama de truc. Cand s-a anuntat ca familia imperiala va avea un mostenitor, nimeni de la Curte nu a crezut ca Petru era tatal, dar nimanui nici nu i-a pasat, cu atat mai putin Elisabetei, ce ticluise acest plan diabolic. Tarina a murit fericita ca are un urmas si peste doar cateva luni Petru o va urma in mormant, ucis, cel mai probabil, din ordinul sotiei sale, desi cauza oficiala a mortii a fost considerata o „colica hemoroidala”. Drumul Ecaterinei spre glorie si spre haremul de barbati pe care-l visase era de-acum deschis...

Cea mai puternica femeie din lume, dezamagita de casatoria timpurie cu un barbat care nu o iubise niciodata, isi gasise timp, cu o discretie induiosatoare, sa se apropie de unul dintre tinerii si frumosii nobili. Marea sa iubire fusese Gregorie Orloff, unul dintre conspiratori, dar totul s-a terminat la fel de repede. Pentru ca, intristata de infidelitatea lui Orloff, regina l-a cunoscut pe cel care avea sa fie marea sa dragoste : printul Grigori Alexandrovici Potemkin. Viitorul maresal si personaj de legenda al Rusiei, atunci era doar un tanar frumos si elegant, care a stiut sa o cucereasca pe tarina din prima clipa.Daca tarina cochetase si flirtase, cu Potemkin a trait chiar o poveste de dragoste care a durat pana la moarte, fiind confidentul si prietenul ei, dandu-i adesea sfaturi pentru guvernare, fiind rasfatat cu daruri scumpe. Nu exista nici o limita cand venea vorba de Potemkin, si potrivit estimarilor in doar doi ani printul a primit peste noua milioane de ruble, o suma fabuloasa, iar mai tarziu proprietati intinse in Polonia si Rusia. Un rafinat, un cuceritor si un rasfatat al tarinei, Potemkin si-a construit un elegant palat in Sankt Petersburg, unde tarina a gasit o frumoasa biblioteca, plina cu volume minunat legate, in piele fina, cu decoratiuni bogate si delicate. Numai ca uneori in loc de pagini cartile aveau bancnote englezesti, olandeze, venetiene.

Dar Potemkin a fost si cel care a incurajat-o pe tarina sa faca totul pentru ca Rusia sa se dezvolte, pentru ca orasele sale sa devina mai bogate si mai puternice. A stiut cand sa o incurajeze si cand sa o contrazica, ce proiecte sa sustina si ce proiecte sa o sfatuiasca sa respinga, care erau prietenii si aliatii de care Rusia avea nevoie si cine ii erau adversarii. Iar din povestea de dragoste dintre Ecaterina cea Mare si seducatorul Potemkin, paradoxal sau nu, a avut de castigat un puternic imperiu. O minunat poveste de dragoste a doi oameni foarte puternici.La moartea lui Potemkin, Ecaterina cea Mare a pierdut un iubit, un prieten, un sustinator, dar si un specialist in politica externa respectat si temut in intreaga Europa, care o ajutase sa incheie tratate foarte avantajoase. Avea sa mai traiasca cinci ani dupa Potemkin, fara a mai reusi sa treaca peste despartire. Au fost cinci ani practic morti pentru Ecaterina. Multi au ales sa o descrie pe Ecaterina cea Mare ca pe o tarina puternica, respectata, iubita, care a facut totul pentru ca Rusia sa atinga din nou stralucirea din vremea lui Petru cel Mare. Dar prea putin s-a vorbit despre iubirea dintre tarina si printul Potemkin, o iubire care a influentat atat de mult soarta si dezvoltarea Rusiei.

http://gaviotademontana.blogspot.com

 

[bodo]

O iubire de legenda care a fascinat din toate punctele de vedere: Napoleon si Josefine. El,cel mai puternic om al timpurilor sale, ea , o fosta amanata a celor mai infuenti oameni ai vremii, multumita , pana la Napoleon , cu acest statut. Ceea ce m-a fascinat cel mai mult la aceasta poveste, este modul cum inveti sa iubesti un om, descoperindu-l .

Napoleon si Josefine
"O dragoste intensa ce l-a subjugat pe cuceritorul francez vreme de mai multi ani. Josefine a fost marea dragoste a unuia dintre cei mai puternici barbati, renumit pentru escapadele sale romantice.
Ma trezesc cu gandul la tine. Portretul tau si seara petrecuta impreuna mi-au lasat simturile tulburate. Scumpa si incomparabila Josefine, ce efect straniu ai asupra inimii mele! Sufletul meu doare de suparare, caci iubitul tau nu are liniste. Iau de pe buzele tale, din inima ta o dragoste ce ma arde precum focul. Ne vom vedea curand. Pana atunci, mio dolce amor, o mie de saruturi, dar nu-mi trimite nici unul in schimb, caci ma vor face sa ard de dorinta.
Napoleon si Josefine s-au cunoscut in anul 1795, cand a si inceput frumoasa lor poveste. Josephine de Beauharnais mai fusese casatorita in trecut si avea doi copii. Era cu sase ani mai mare decat viitorul ei sot, Napoleon. Prima casatorie a Josefinei se terminase odata cu moartea sotului ei. Ca vaduva, fusese amanta mai multor politicieni francezi. Napoleon, care era pe atunci general, i-a declarat imediat dragostea mare ce i-o purta.Cei doi s-au casatorit dupa numai cateva luni. Imediat dupa nunta, Napoleon a plecat sa conduca armata franceza in Italia, dar ii scria foarte des proaspetei sotii. Ii trimitea scrisori "d'amour" incarcate de pasiune, caci manuia extrem de bine arta cuvantului.La inceputul relatiei, Josefine era mai putin indragostita de Napoleon. Simtind distanta dintre ei si sentimentele de dragoste mai putin putin puternice ale Josefinei, Napoleon ii scria iubitei lui: "iubeste-ma mai mult decat pe tine, mai mult ca pe gandurile tale, mai mult ca viata ta, mai mult ca pe intreaga fiinta ta". Se zvonea chiar ca Josefine ar fi avut o aventura cu un playboy din inalta societate, chiar in primul an de casatorie, cand proaspatul ei sot era plecat departe la razboi.Dupa o perioada, zvonurile au ajuns si la urechile lui Napoleon, care, infuriat peste masura de tradarea iubitei sale, si-a schimbat semnificativ sentimentele pentru ea.Napoleon a inceput si el sa calce stramb, luandu-si ca amanta sotia unui tanar ofiter, care devenise cunoscuta drept "Cleopatra lui Napoleon". Relatia lui Napoleon cu Josefine nu a mai fost niciodata ca la inceput, in ciuda regretelor Josefinei.Scrisorile lui Napoleon catre sotia sa nu mai erau la fel de frumoase si incarcate de pasiune. El continuand sa aibe amante.Cu putin timp inainte de incoronare, a existat un incident ce avea sa zdruncine casnicia lui Napoleon cu Josefine. Generalul a fost gasit de catre nevasta sa in pat cu una dintre domnisoarele din escorta ei.Napoleon a amenintat-o atunci pe Josefine ca va divorta de ea in cazul in care nu ii daruieste un mostenitor. Acest lucru era imposibil pentru Josefine care era infertila. Datorita eforturilor fiicei lui Josefine, din casnicia anterioara, cei doi s-au impacat si au fost incoronati regi ai Frantei in 1804, la Catedrala Notre Dame.Cand a devenit clar faptul ca Josefine nu putea avea copii, cei doi au divortat in 1810. Napoleon s-a recasatorit trei luni mai tarziu cu Maria-Luiza, ducesa de Austria, care i-a daruit imediat un fiu, pe Napoleon al II-lea.Cu toate acestea, marea dragoste a imparatului francez a fost Josefine. Povestea lor arata ca dragostea are puterea de a imblanzii sufletul si celui mai aprig om. Napoleon spunea ca "istoria vietii lui este sa traiasca pentru Josefine". El recunostea ca datorita curajului lui era capabil de cele mai oribile lucruri cand venea vorba de politica si razboi, dar curajul lui nu era suficient de mare pentru a trai fara Josefine. Aflat in exil pe insula Sf. Elena, Napoleon a marturisit unui prieten: "Am iubit-o cu adevarat pe Josefine dar nu am respectat-o". Se pare ca ultimele cuvinte ale imparatului inainte sa moara au fost: "Franta, armata, Josefine...".
Paris, decembrie 1795
“Ma trezesc si gandurile imi sunt pline de fiinta ta. Chipul tau si seara pe care am petrecut-o ieri mi-au ravasit simturile. Dulce, neasemuita Josephine, ce efect ciudat ai asupra inimii mele ! Esti suparata ? Te vad uneori trista.Esti ingrijorata ? Sufletul meu lupta cu durerea si lipsa, si nu exista odihna pentru cel indragostit. Dar ma asteapta chiar mai mult, atunci cand ma desprind de tine si iau de pe buzele tale si din inima mea o iubirea care ma consuma ca o flacara. Noaptea trecuta m-a facut sa inteleg cat de departe este imaginea ta de cea care esti cu adevarat !
Pleci in preajma pranzului. Te voi vedea in trei ore.
Pana atunci, mio dolce amor, o mie de saruturi ; dar nu imi da nici macar unul la randul tau, pentru ca imi prefac sangele in foc de nestins.”

"Primavara, 1797
Nu te mai iubesc, din contra, te detest. Esti o rea, chiar pervesa si stupida, un fel de Cenusereasa. Nu mi-ai scris deloc, tu nu-ti iubesti sotul cu adevarat ; cunosti prea bine bucuria pe care scrisorile tale de dragoste i-o aduc si totusi nu te obosesti sa-i scrii macar cateva randuri asternute intr-un sfert de ceas. Ce faci atunci tu toata ziua Doamna ? Ce problema e atat de vitala incat te impiedica sa gasesti timpul pentru ai scrie sotului tau credincios ? Ce afectiune sufoca si inlatura iubirea, tandretea si dragostea constanta pe care mi le-ai promis mie ? Cine poate fi acest nemaipomenit nou iubit care-ti rapeste tot timpul, care-ti stapaneste toate zilele si te impiedica sa-ti oferi toata devotiunea si atentia sotului tau ?Ai grija Josephine ; in cea mai linistita noapte usile se vor sparge si acolo voi aparea eu. Intradevar, sunt ingrijorat, iubita mea, pentru ca n-am nici o veste de la tine, scrie-mi imediat o scrisoare de dragoste de patru pagini umplute cu acele cuvinte delicioase care-mi umplu inima de emotie si fericire. Sper sa te strang in brate curand, cand am sa te acopar cu un million de sarutari, arzatoare ca soarele ecuatorial."

http://nascutaprimavara.blogspot.com

 

[bodo]

Adolf Hitler si Eva Braun

Eva Braun s-a născut in 1912 la München, intr-o familie modesta (au existat câteva afirmaţii conform cărora amanta lui Hitler ar fi avut origini evreieşti, lucru ce nu este adevărat. Înainte ca relaţia lor să devină una serioasă, mâna dreaptă a führerului, Martin Bormann a verificat familia Evei pentru a se asigura de puritatea ei), de catolici, tatal sau fiind invatator. În 1929 a lucrat împreună cu fotograful Heinrich Hoffmann, în al cărui atelier l-a cunoscut şi pe Adolf Hitler.

Hitler mai avusese si alte relatii inainte de Eva Braun. Spre exemplu, o simpatiza peste masura pe nepoata sa, Geli Raubal, si dupa opinia unui cunoscut biograf al sau, Geli a fost singura femeie din viata dictatorului fata de care acesta a fost vreodata dependent.

Abia dupa moartea nepoatei sale, care s-a sinucis din cauza geloziei unchiului sau, Hitler isi indreapta atentia asupra Evei Braun. Nu intamplator, Eva semana foarte mult cu acesta nepoata, cu care dictatorul a avut o relatie incestuoasa.

Putem sa intelegem atractia lui Hitler pentru aceasta femeie si din prisma parerilor exprimate chiar de el. Ii placeau femeile tinere, simple si fara prea mari visuri si ambitii in viata, pe care sa le poata modela dupa bunul plac.

“Incercati sa va imaginati daca as avea o nevasta care sa-si bage nasul in treburile mele. In timpul liber vreau sa am linistea mea, nu ma pot casatori.”- obisnuia sa spuna el , justificandu-si dorinta sa de a nu se casatori prin aceea ca este “insurat cu soarta Germaniei”.

***

Intre cei doi pare sa fi existat o atractie reciproca puternica. In ciuda impotrivirii tatalui ei, care nu-l placea deloc pe Hitler si nu era de acord cu ideile sale politice, Eva Braun se muta in apartamentul iubitului ei, din Munchen.

Eva Braun, asa cum se poate vedea, era o femeie frumoasa, cu silueta zvelta si trasaturi fine. Ii placeau sporturile, dar nu prea a avut ocazia sa le practice, din cauza izolarii in care era nevoita sa traiasca, in calitate de amanta secreta a dictatorului.

Nu putem sa nu ne intrebam ce a facut-o sa-si lege viata de acest monstru fascist, care era un individ dintr-o clasa sociala inferioara, timid, imatur emotional, pictor esuat. Hitler arata caraghios pana si in uniforma militara, care ar fi trebuit sa-i dea o oarecare prestanta.

Dupa unii biografi, se pare ca Eva Braun se deosebea printr-o pustietate sufleteasca sfasietoare. A avut doua tentative de sinucidere si dictatorul a incercat sa-i acorde mai multa atentie. I-a cumparat o vila si un Mercedes, ea beneficiind si de un sofer personal, a inclus-o in testamentul sau si in scurt timp a devenit cea mai importanta femeie a Reich-ului.

Probabil din cauza starilor ei psihice coplesitoare a incercat sa-si umple golul sufletesc cu ajutorul cumparaturilor, acesta fiind poate unul din putinele aspecte care o aseamana cu alte sotii de dictatori.

Eva Braun era o femeie rezervata fata de cei din anturajul lui Hitler, care nu stiau nici ei prea multe despre relatia lor de dragoste. Oricum, dictatorul evita sa comenteze vreun aspect legat de viata sa intima si se pare ca uneori se simtea stanjenit in prezenta ei. Cei doi apareau foarte rar in public si putini germani stiau despre relatia lor.

Dupa unii biografi, Eva Braun pare sa fi fost o personalitate complexă, care a fost nevoita sa imbine puterea cu neputinta, in calitate de amanta secreta a dictatorului. Multi o considera o femeie puternica si vanitoasa. Prea putin interesata de politica, fara sa fie partasa la crimele lui Hitler – fapt ce o deosebeste de alte sotii de dictatori – e posibil ca ea sa fi vazut in Fuhrer un erou, salvatorul Germaniei.

***

Dorinta ei de a deveni sotia dictatorului s-a implinit abia dupa 15 ani, la data de 29 aprilie 1945, cand Hitler si Eva Braun s-au casatorit, in sfarsit, in biroul de lucru al Führer-ului. La ceremonie, care a fost lipsita de fast, au asistat doar cateva persoane de incredere. Eva il insoteste pe Hitler in bunkerul sau din Berlin, loc de refugiu fata de armata sovietica, care incepuse sa cucereasca Berlinul. Eva Braun refuza sa plece si sa se salveze din solidaritate si devotament fata de Hitler.

Ea va fi sotia dictatorului doar pentru o noapte, pentru ca in ziua urmatoare cei doi se sinucid, luind cianura, Hitler nesuportand ideea infrangerii. Povestea lor de dragoste oscilează între ridicol şi grotesc, primind însă şi trăsături tragice . Ea s-a sfarsit la fel de zbuciumat, precum fusese tot timpul vietii.

“Caracterul barbatului poate fi recunoscut dupa doua semne: dupa femeia cu care se insoara si dupa felul in care acesta moare”, ii placea lui Hitler sa spuna. Si felul in care a murit si iubit (?) dovedeste din plin acest lucru.

Desi nu a participat la ororile nazismului si nu s-a implicat in nici un fel in viata politica a Germaniei, lipsa de interes a Evei Braun fata de lume – pe care iubitul ei o punea in pericol – o transforma intr-o figura sinistra.

Dupa alte pareri, loialitatea ei fata de Hitler o transforma intr-o iubita ideala. Nu acelasi lucru se poate spune si despre sinistrul dictator, daca ne gandim la sfarsitul tragic al celor doua femei importante din viata lui.

Eva si-a tinut promisiunea pe care a facut-o intr-o scrisoare emotionanta pe care i-a trimis-o lui Hitler in iulie 1944: “De cand ne-am intalnit prima data, am jurat sa te urmez pretutindeni – chiar si la moarte – traiesc doar pentru iubirea ta”.

http://www.dedragoste.com/cupluri-c...upluri-celebre-adolf-hitler-si-eva-braun.html

 

[bodo]

RASPUTIN SI TARINA ALEXANDRA

Din lungul sir al personalitatilor controversate care s-au remarcat prin diferite exprimari comportamentale, fixandu-i definitiv in cartea istoriei universale, face parte si calugarul Rasputin, care in traducere inseamna desfranat. Opozantii i-au atribuit suplimentar denumirea de Forta a intunericului. Rasputin a fost asasinat pentru a se pune punct iubirii dintre el si tarina Alexandra.

Grigori Eftimovici Novik, numele real al lui Rasputin, s-a nascut in Siberia, la Pokrovskoie la data de 10, ianuarie 1869 . A fost casatorit cu Praskovia Feodorovna Dubrovina, cu care a avut patru copii, doi baieti si doua fete. Unul dintre fii a murit de mic, altul a fost debil mintal. Pe cele doua fiice le-a luat cu el, pentru a fi educate in cercurile inalte. Una dintre ele, Matriona Grigorievna, s-a nascut la 26 martie 1898 si a murit la Los Angeles, in septembrie 1977. Dupa ce a terminat o scoala de balet la Sankt Petersburg, a lucrat o perioada ca dansatoare intr-un cabaret din Bucuresti si, in 1930, a facut turul Europei si al Americii cu o trupa de circ, ramanand in S.U.A. A scris o carte intitulata Rasputin, tatal meu.

In anul 1903 , in timp ce urma Academia Teologica din capitala tarii, Rasputin a dat dovada de calitati ce au uimit asistenta prin vindecari nonconformiste, fiind posesorul unui mare procentaj de bioenergie. La recomandarea preotului Ioan din Kronstadt si a marilor ducese Anastasia si Milita, calugarul si-a facut intrarea triumfala la curtea tarului Nicolae al II-lea, in anul 1905, unde i se va spune Staretul. Familia imperiala isi punea mari sperante in el, deoarece mostenitorul tronului, tareviciul Alexis, suferea de hemofilie, acele hemoragii necontrolate, care duceau la disperarea celor din jur.



Potrivit metodelor sale, Rasputin concepuse un tratament in urma caruia micutul suferind se simtea din ce in ce mai bine. Desi era supravegheat permanent de medicul familiei, copilului i se administra in mod total gresit aspirina, care nu era recomandata la hemoragii. Rasputin a luat ca prima masura eliminarea flaconului cu pricina, dupa care hemoragia a stagnat in mod firesc. Miracolul coborase pe pamant.

Tamaduitorul a fost idolatrizat de catre sotia tarului, Alexandra Feodorovna, care la un moment dat a facut o mare pasiune pentru el. Intalnirile lor erau deosebit de discrete.

Ochii staretului de un albastru deschis erau extrem de stralucitori, emanand raze fosforescente in fata carora nu rezista nimeni. Femeile cadeau usor in bratele ademenitorului cu privirea patrunzatoare, devastatoare. Treptat, calugarul incepe sa fie celebru datorita viciilor sale si orgiilor pe care le organizeaza in apartamentul sau. Rauri de vodca curg in nestire. In spiritul doctrinei sale, pentru vindecarea trupeasca si sufleteasca invita in patul lui pe toate femeile frumoase. Acestea dadeau navala in camera prelatului, considerandu-l un trimis al lui Dumnezeu, un exorcist care aplica metode alese de desfatare. Prin calitatile sale miraculoase, Rasputin asigura ca pacatul adulterului se poate ierta numai prin savarsirea altui pacat similar. Reteta a avut un mare succes.

Dar Rasputin cauta totodata sa afle cat mai multe secrete de stat de importanta strategica. Primul Razboi Mondial incepuse si staretul privilegiat de la curtea imperiala este din ce in ce mai suspectat ca ca ar face spionaj in favoarea germanilor. I se atribuie un rol in pierderile enorme ale armatei ruse pe front. Impotriva lui, incep sa se puna la cale comploturi.

Intr-o zi, una dintre printesele dezonorate l-a injunghiat in stomac strigand : "L-am ucis pe Anticrist!" Dar, spre uluirea tuturor, Rasputin a suspravietuit. Rezistenta lui extraordinara i-a pus pe ganduri pe conspiratorii care-i doreau disparitia mai ales din cauza ca intre el si tarina se declansase o pasiune care pentru multa lume era scandaloasa.

Mai presus de toate invidiile si rautatile intrigantilor, dragostea lor avea ceva aparte. Faptul ca imparateasa facuse aceasta pasiune pentru un om simplu din popor, era considerat ca o mare ofensa adusa imaginii si blazonului inaltei Curti Imperiale.

Dupa multe discutii aprinse si deliberari incendiare, tarina Alexandra fiind considerata principala vinovata, rudele tarului au hotarat eliminarea staretului.

Dar inainte de a fi asasinat, Rasputin a facut cateva profetii, care ulterior s-au dovedit exacte. O parte dintre viziunile sale avute 1912 si 1916 au fost culese din scrisorile adresate tarinei, altele au fost consemnate de secretara sa, precum si in jurnalul Annei Virubova, doamna de onoare a imparatesei. Cateva mari semne de intrebare despre viitorul sumbru, le-a pus staretul in cartea sa Meditatiile unui credincios, la care voi reveni cu amanunte ceva mai departe.

In aprilie 1917, Anna a fost arestata de revolutionari si eliberata, dupa care s-a refugiat in Finlanda, unde a murit in 1964, la varsta de 80 de ani. Caietele sale contin multe date autentice despre Rasputin, considerat un mare proroc si tamaduitor.

Profetia facuta in anul 1913, prin care atentiona ca la un sfert de secol dupa moartea sa va incepe inca un razboi mondial, s-a adeverit. Tot in 1913, a prezis ca peste aproximativ 60 de ani, americanii vor ajunge pe Luna, se vor plimba pe ea, vor infige steagul lor laic si vor zbura inapoi. In februarie 1916, a prevestit ca peste aproape 30 de ani vor fi distruse cateva orase japoneze cu bombe ce vor face sa se topeasca fierul si oamenii sa devina cenusa.

Ultima anticipare a facut-o in octombrie 1916, cand a avertizat ca in scurt timp, in mijlocul Rusiei va fi o imensa groapa rosie. Apoi o campie parjolita care va provoca o foamete cumplita. Oamenii se vor inrai peste masura si se vor omori intre ei. A prevazut, totodata, ca va fi omorat de familia tarului. In noaptea asasinatului le-a spus raspicat rudelor imperiale: "Daca ma veti ucide, tarul va pierde coroana peste sase luni, dupa care veti fi niste cadaver. Asa s-a intamplat". La sase luni dupa asasinarea lui Rasputin, tarul a fost arestat si apoi executat cu intreaga familie, moment ce il voi detalia la final.

Despre tareviciul Alexei, a spus: "M-am straduit sa-i opresc hemoragiile, dar presimt ca il salvez pentru a fi omorat de niste viitori calai". In cartea sa mentionata mai inainte, profetul a avertizat in anul 1912 ca omenirea se indreapta catre o catastrofa . Nepriceputii vor conduce carul istoriei. Intelepciunea va fi pusa in lanturi. Cei multi vor crede in cei puternici, nu in Dumnezeu. Pedeapsa lui va fi foarte mare.

In noaptea stabilita pentru asasinat (16-17 decembrie 1916), Rasputin a fost invitat la o masa festiva. Dupa o cina imbelsugata i s-au oferit la final prajituri pudrate cu cianura. A mancat cateva cu pofta, stropite cu vin nobil, dar otrava nu a avut nici un efect. A fost apoi impuscat de printul Felix Yusupov, dar si-a revenit in timp ce i se sapa groapa. A fost din nou impuscat cu patru gloante si aruncat in apele reci ale fluviului Neva. Totul se petrecea in seara zilei de 29 decembrie 1916. Cadavrul a fost gasit in aval si supus unei expertize medicale. Cu o stupoare de nedescris s-a constatat ca murise inecat. Nici otrava din prajituri nu l-a afectat, nici seria gloantelor primite, nici apa rece plina cu sloiuri de gheata nu-i oprisera bataile inimii. Insusirile si energiile paranormale il facusera sa suporte trei incercari de asasinat, murind pana la urma inecat.

Din grupul conjuratilor care au tras in calugar mai faceau parte Vladimir Purishkevich si agentul britanic Oswald Rayner, care lucra la Curtea Imperiala. Rayner fusese coleg de facultate cu printul Felix la Paris. A parasit Rusia la sfarsitul razboiului si a murit in 1961, la Oxford . Printul Felix Yusupov, nepotul tarului, a scapat masacrului bolsevic, plecand din timp in exil in urma unor banuieli si a murit la Paris in 1967.

Despre executia familiei imperiale, al carei masacru a fost prevestit de Rasputin cu un an si jumatate, voi selecta cateva elemente. La inceputul lunii iunie 1918, minuscula Armata Alba , care ramasese fidela tarului, a inregistrat o usoara ofensiva, inaintand anevoios spre locul de detentie al familiei imperiale, cu intentia de a-i elibera pe cei arestati de bolsevici. In fata acestei situatii, generalul comunist Yurovsky le-a cerut arestatilor sa se imbrace urgent si i-a poftit in pivnita imobilului pentru a fi fotografiati. In realitate, fotoreporterii aveau pistoale cu care i-au executat pe cei care tremurau nelinistiti la gandul ca aceasta ultima poza de familie nu le mai era de nici un folos. Au fost impuscate 11 persoane: tarul Nicolae al II-lea, tarina Alexandra, cele patru fiice - Olga, Tatiana, Maria, Anastasia - si unicul fiu Alexis. Langa ei, au murit medicul de familie Eugen Botkin, servitorii Anna Demidova, Ivan Kbaritonov si Alexei Trupp. Trupurile lor au fost aruncate in fundul unei fantani parasite, de unde au fost scoase cateva zile mai tarziu si ingropate langa Ekaterinenburg . La inventar, lipseau cadavrele marii ducese Anastasia Nicolaievana si al tareviciului Alexei. Abia un an mai tarziu bolsevicii au anuntat moartea familiei imperiale, dar nu au precizat cum si-a gasit sfarsitul, cine au fost pistolarii si-n numele cui au actionat, fara nici un proces sau vreo firava procedura juridica. Era perioada cand Lenin repeta in mod disperat, cu ochii iesiti din orbite ca "revolutia nu poate iesi victorioasa fara violenta excesiva".

In iulie 1991, groapa comuna de langa Ekaterinenburg a fost deschisa si s-au gasit noua in ea schelete. Sapte ani mai tarziu, la 80 de ani de la data tristului sfarsit, resturile familiei imperiale, in afara de osemintele Anastasiei si ale lui Alexis, au fost supuse textului A.D.N. si reinhumate la doua catedrale din Sankt Petersburg, in prezenta descendentilor. Presedintele Boris Eltin, prezent la ceremonie a declarat ca "acest asasinat a fost un act mai mult decat barbar." Intreaga familie imperiala a fost canonizata de Biserica Ortodoxa Rusa, in anul 2000. Dar Lenin este imbalsamat in continuare pe bani grei.

http://paginiromanesti.com

 

[anuk]

Mircea Eliade si Maitreyi Devi, o iubire imposibila .



Dintr-o iubire imposibila, despartita de continente, religii si principii, s-au nascut doua romane de dragoste din categoria celor de exceptie: Maitreyi si Dragostea nu moare. Sunt doua marturii extraordinare ale aceleiasi povesti, zidite cu caramizile unei iubiri pasionale dintre Mircea Eliade si bengaleza Maitreyi.

Mircea Eliade s-a nascut la 19 martie 1907 la Bucuresti, ca al doilea fiu al Ioanei si al ofiterului Gheorghe Eremia Eliade. Dupa absolvirea Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, in decembrie 1928, a plecat in India pentru a studia sanscrita si yoga, cu profesorul Surendranath Dasgupta. Dupa trei ani s-a intors in tara unde a devenit asistent universitar. In anul 1940, a fost trimis atasat cultural la Londra si la Lisabona. Dupa razboi a preferat sa ramana in exil la Paris, iar in 1957, s-a stabilit la Chicago.

Pentru lucrarea sa de mare intindere si profunzime, Istoria credintelor si ideilor religioase, statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceza i-a acordat premiul Bordin.

A scris peste 40 de studii stiintifice, douazeci de romane, nuvele si povestiri. Opera completa este cuprinsa in 80 de volume si consemneaza traduceri in 18 limbi. S-a stins din viata la 22 aprilie 1986, la Chicago, la varsta de 79 de ani. Este inmormantat la cimitirul Oakwood.

Marea sa iubire, Maitreyi Devi, s-a nascut la 10 septembrie 1914, intr-o mica localitate din Bengal. Debuteaza in 1929 cu volumul de poeme Uditta (Rasaritul). Dupa moartea mentorului ei, Tagore, in 1941 scrie o carte de memorialistica Rabindranath la Mongpu. In anul 1974, publica romanul sau autobiografic Dragostea nu moare, avandu-l pe Mircea Eliade ca protagonist. Romanul este premiat in 1976 de Academia de Litere din India. Apreciata autoare a murit in 1990, in varsta de 76 de ani.

Din dezvaluirile cronicarului Dana Ciobanu, aflam ca dragostea celor doi a avut ceva iesit din comun. La inceput, Eliade nu a fost atras de tanara indianca pe care a caracterizat-o chiar urata, pe langa alte tinere indience. A fost coplesit, totusi de iubire, mai ales datorita misterului, spiritualitatii alese si farmecului lui Maitreyi. Pentru a se intelege pe portativul comunicarii, Eliade a inceput sa o invete pe Maitreyi limba franceza, iar aceasta, la randul ei, a inceput sa-i dea primele notiuni de bengaleza.



Tanarul s-a hotarat sa renunte la celibat. I-a scris mamei sale sa-i ceara permisiunea sa se insoare cu o hindusa in varsta de 16 ani. Totodata, astepta raspunsul regelui si actele universitare care aveau menirea de a-i asigura existenta in India,cu un venit lunar de 35 lire sterline.

O dragoste pasionala ii ardea sufletul. Era hotarat sa treaca la hinduism. Dar a fost refuzat cand a cerut-o in casatorie pe aleasa inimii. Familia ei nu a fost de acord.

Au inceput sa se iubeasca pe ascuns. Intalnirile lor au ajuns la urechile profesorului Dasgupta, tatal fetei, care il avertizeaza pe amorez sa paraseasca imediat acele locuri. Jignit de indrazneala europeanului i-a spus raspicat: "Esti un mare maestru in arta disimularii. Niciodata, dar niciodata sa nu mai incerci sa vii la mine acasa, sub nici un motiv." Tanara a fost pedepsita dur pentru incalcarea traditiilor si ritualurilor hinduse.

In anul 1932, Mircea Eliade s-a intors in tara, iar doi ani mai tarziu s-a casatorit cu Mina Mares, care va muri in 1944. In acest interval, intamplarea a facut ca Editura Culturii Nationale sa organizeze concursul pentru cel mai bun roman inedit care urma sa fie premiat cu suma de 20 de mii de lei. Astfel, Eliade s-a apucat de lucru. Traise dezamagirea unei iubiri imposibile si s-a hotarat sa scrie volumul Maitreyi. Simtea ca trebuie sa astearna pe hartie acea experienta rara, unica. Consemnata si detaliata, dragostea lor avea sa fie ferita de pierderea in anonimat.

Intr-o seara de decembrie, s-a apucat sa adune material documentar pentru roman: corespondenta parfumata dintre cei doi tineri, scrisorile primite de la profesorul indian, o fotografie veche, o suvita de par, flori uscate intre paginile unei carti, jurnalul zilnic al acelor ani si multe altele.

Romanul de dragoste inceput avea ca scop sa reflecte intamplari adevarate, cu oameni care au avut un rol hotarator in tineretea autorului. Naratiunea urca si coboara pe topoganul destinului, se apropie si se indeparteaza de fericirea atat de cautata de cei doi indragostiti carora le este interzis dreptul sa se intalneasca, datorita deosebirilor de principii si religie. Tot arsenalul acelor oprelisti facea ca iubirea lor sa fie din ce in ce mai puternica. Dragostea lor incandescenta a cerut un sir de sacrificii. Amandoi se iubisera intr-o lume potrivnica si pasiunea lor a fost arzatoare. Aveau in mana pana geniului ce se va dezvalui in viitor. Au alergat mult pe cararea fara de sfarsit a contopirii destinelor.

Pe parcursul romanului, aflam ca Maitreyi nu se hotaraste sa-i devina partenera de viata decat dupa lungi clipe de cumpana. Ceremonialul dintre cei doi este mistic. Legamantul lor este de o frumusete inaltatoare, avand la baza o iubire pasionala si statornica: "Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a iubitului meu si a nimanui altcuiva. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea."

Descoperim, astfel, ca povestea lor de dragoste cucereste prin farmec liric. Eliade foloseste tehnica narativa a confesiunii. Formularile sunt incisive, succinte si lucide, pe un fundal temperamental plin de atatari si ademeniri, de candide provocari si sovaieli inocente. Cum se intampla de obicei, gelozia macina necrutator frumusetea linistii interioare si scoate in calea iubirii obstacole de natura religioasa.

Celibatarul intransigent se hotaraste sa treaca la hinduism, acceptand orice sacrificii pentru a se casatori cu aleasa inimii lui. Romanul devine, astfel si dovada unei convertiri acceptate de autor.

La concursul literar cu pricina, succesul volumului a fost rasunator. Lucrarea a fost tradusa si retiparita de zeci de ori.

In jurul anului 1935, Eliade s-a apropiat de ideologia Miscarii Legionare. A scris multe articole in ziarul Buna vestire, organ de presa al Miscarii. Cu toate ca, pe parcurs, s-a indepartat de doctrina respectiva, totusi a ramas un admirator al valorilor legionare.

Dupa ce si-a terminat mandatul de atasat cultural la Londra si Lisabona, a obtinut o catedra la Universitatea Sorbonna din Paris, unde s-a casatorit cu o alta frumusete a timpului, Christina Cotescu. In 1957, s-a stabilit la Chicago, unde, dupa 16 ani, a primit o veste mare: si-a anuntat vizita dragostea sa din tinerete vechea sa iubire, venita din indepartate meleaguri indiene, Maitreyi. Emotia a fost de nedescris. Cuvintele sunt prea sarace sa descrie clipa revederii dupa 40 de ani, fiecare petrecandu-si viata la mii de kilometri. Inaltul oaspete i-a dezvaluit lui Eliade ca a aflat recent la Calcutta, atat despre existenta romanului ce-i poarta numele, cat si adresa de la Chicago a autorului.

Dupa socul revederii, indianca a facut un popas la Bucuresti, pentru a cunoaste pe mama si pe sora celui pe care l-a iubit mult si de care nu a avut parte. Le-a daruit cate un exemplar din romanul vietii ei, Dragostea nu moare.

In cuprinsul cartii, arata ca dupa despartirea de Mircea Eliade, prin sentinta neiertatoare a destinului, tanara a patruns in viata conform unor tipare comune fericirii aparente. Si-a intemeiat un camin, s-a alaturat unui sot iubitor. In adancul sufletului, insa nu putea sa dispara pasiunea traita in bratele romanului, o frumoasa poveste de iubire, sfarsita trist, precum un vis la ivirea zorilor.

Mircea Eliade a primit cetatenia americana in 1966. Din 1957 fusese numit profesor de istorie comparata a religiilor la Universitatea Loyola din Chicago si in 1962 devenise titular de catedra.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spatiu si timp sacru. Spatiul sacru a fost, in opinia lui, centrul universului, pe cand timpul sacru a fost o repetitie a elementelor de la originea lumii. In aceasta conceptie, fiintele umane arhaice erau orientate in timp si spatiu. In omul modern, ar exista o dimensiune subconstienta, guvernata de prezenta secreta a unor profunde simboluri religioase.

Catedra de Istorie a Religiilor de la universitatea amintita ii poarta numele si a fost preluata de asistentul sau Ioan Petru Culianu, un alt savant roman de talie internationala, asasinat la 21 mai 1991, pentru ve­derile sale anticomuniste. Cazul nu a fost elucidat nici pana in prezent.

Lucrarile lui Mircea Eliade sunt o fresca a problemelor existentiale din perioada traita de autor, care accepta realitatile senzoriale. Asa cum am mai spus, opera sa a fost vasta, complexa si de profunzime. Amintesc numai cateva nuvele, romane, studii si lucrari ce au fost apreciate in lume: Intoarcerea din rai (1934), Ioga (1936), La tiganci (1959), Istoria credintelor si ideilor religioase, studiu scris intre anii 1976-1984.

Mircea Eliade a recunoscut totdeauna ca a fost atras spre studiul religiilor datorita stagiului petrecut in India, unde exista multe curente religioase. A fost ajutat enorm in aceasta directie de tanara Maitreyi, prima lui iubire, care, asa cum stim, nu se uita niciodata.


Ioan Anton Datcu

http://paginiromanesti.com

 

[anuk]

Stefan Augustin Doinas si Irinel Liciu .


Poetul Stefan Augustin Doinas si balerina Irinel Luciu s-au cunoscut la Bucuresti, in anul 1955.

Provincialul Stefan Popa (numele adevarat al poetului), proaspat sosit in capitala, statea in gazda tocmai la varul lui Irinel.

Ea, mai mica cu 6 ani decat el, era deja o celebritate, laureata a Premiului de Stat in calitate de prim-balerina a Operei Bucurestene.

A fost o dragoste la prima vedere.
In 1957, Doinas este condamnat la un an de inchisoare pentru "omisiune de denunt". Irinel Liciu si-a folosit toata influenta data de pozitia ei artistica pentru a-l scoate pe iubitul ei cat mai repede din inchisoare. A mers chiar pana la o interventie la temutul bolsevic Leonte Rautu. Pe 5 februarie 1958, Doinas este eliberat si pe 8 aprilie in acelasi an se casatoreste cu Irinel.

Povestea lor de dragoste s-a derulat de atunci incolo in apartamentul din Strada Bratianu. Departe de ochii prietenilor, ai rudelor sau ai vecinilor. Mereu inseparabili. O casnicie discreta, departe de mondenitatile zgomotoase.

In 2002, Stefan Augustin Doinas se stinge din viata, pe patul unui spital din Bucuresti, in urma unui infarct. La cateva ore dupa moartea sa, Irinel si-a pus capat zilelor inghitind o doza masiva de medicamente. Langa trupul lipsit de viata a fost gasit un bilet de adio, in care scria: "Domnul meu si Dumnezeul meu, iarta-ma! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide".

Au plecat amandoi din aceasta lume, asa cum au trait o viata intreaga. Fusesera nedespartiti timp de aproape 44 de ani.
..............................................................................................................
Astazi ne despartim, de Stefan Augustin Doinas

Astazi nu mai cantam, nu mai zambim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.

Totul e atat de firesc in tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie să fie…
Alaturi, umbra albastra
pentru adevaruri gandite sta marturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamantul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducand in gusa mireasma, bucatele.

Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Intre noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.

Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape
si ca, seara, sufletul meu,
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau…

Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant,
eu voi fi soarele negru, pamantul.
Nu peste mult are sa bata vant.
Nu peste mult are sa bata vantul…


http://www.carpinet.net

 

[bodo]

O frumoasa poveste de dragoste a marcat viata a doua celebritati ale secoluluial XX-lea, Aristotel Onassis si Maria Callas.

Soprana inconfundabila de mai tarziu, s-a nascut la 2 decembrie 1923, la New York , din alte surse la 23 aprilie, fiind fiica unor imigranti greci . Numele sau adevarat a fost Cecilia Sophia Anna­maria Kalogeropoulos. In 1929, tatal sau isi schimba numele din Gheorghion Kalogeropoulos in Geoges Callas, dupa care deschide o farmacie in cartierul Manhat­tan, din New York . Opt ani mai tarziu, parintii se despart si mama sa, Evangelia pleaca cu fiica de 14 ani in Grecia natala. In 1938, Ma­ria este admisa la Conservatorul din Atena si studiaza in particular pianul cu Maria Tivella. Obtine premiul cel mare la primul concurs datorita felului cum a interpretat rolul lui Santuzza din Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni. Intre 1942 si 1945, interpreteaza diferite roluri la Teatrul Regal de Opera din Atena. Treptat, este cunoscuta si apreciata de public si de specialisti, datorita unor interpretari de exceptie in operele Tosca de Puccini, Fidelio de Beethoven si altele.

Ajunge la New York si mai tarziu la Chicago, unde in ianuarie 1947, interpreteaza cu succes rolul principal din Turandot de Puccini. In iunie, acelasi an, insotita de basul Nicolae Rossi-Lemeni, va ajunge in Italia unde il cunoaste pe Giovanni Zanatello, directorul Arenei din Verona, care ii in­cre­dinteaza rolul principal in opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli. Premiera a avut loc la 6 august, in fata a 20.000 de spectatori. Succesul a fost neasteptat. La Verona, il cunoaste pe viitorul sau sot, Giovanni Battista Meneghini, un industrias bogat, mai in varsta cu 37 de ani, cu care se va casatori la 21 aprilie 1949. Dupa lichidarea afacerilor, sotul i-a devenit manager, impresar si agent teatral.

Dupa o stagiune pe scena din Florenta, este chemata la Sca­la din Milano, unde a avut interpretari stralucite in operele Traviata, Aida, Norma si altele , neegalate pana in prezent. A plecat apoi la Chicago si Londra , revenind la Milano cu operele Lucia de Lammermour, Aida, Il Trovatore si La Traviata. A trait frumoase povesti de dragoste, uneori furtunoase, cu regizorul Luchino Visconti, cu directorul de scena Franco Zeffirelli si cu tenorul Giuseppe di Stefano.

In vara anului 1959, bogatul armator grec Aristotel Onassis a invitat-o intr-o croaziera pe yachtul sau Christina impreuna cu inalte personalitati ale timpului . Se iubeau ca doi adolescenti emotionati. Cand nu erau impreuna, isi trimiteau lungi scrisori de iubire. Se simteau facuti unul pentru altul. Revederea lor genera clipe de fericire. Fiecare credea ca si-a gasit partenerul mult visat. Maria Callas face o mare pasiune pentru Aristotel Onassis, divortand de Meneghini, care obtine pe aceasta cale o avere de 15 milioane de dolari. Onassis, gelos, a inceput sa o tina departe de scena. La insistentele lui Zeffirelli reapare la Londra, in 1954 in Tosca, apoi la Paris in Norma si tot cu Tosca la New York.

Urmeaza apoi declinul. La Roma, va intrerupe spectacolul cu Norma in actul al doilea din cauza unei pierderi bruste a vocii. In anul 1960, Maria Callas a ramas insarcinata cu Aristotel Onassis. Sursele se contrazic in legatura cu ce a urmat. O parte dintre apropiati sustin ca Onassis a obligat-o sa renunte la copil. O alta varianta avanseaza ideea ca Maria a nascut prin cezariana, la opt luni. Bebelusul numit Omero Len­tini ar fi murit la doua ore dupa nastere, inmormantat apoi intr-un cimitir din Milano. Ca un semn prevestitor al despartirii ce avea sa vina, Aristotel Onassis a inceput sa o jigneasca sistematic. La un moment dat i-a spus ca este o anonima care are un fluier in gat ce nu mai functioneaza.

Onassis o paraseste pentru a se casatori cu Jacqueline, vaduva presedintelui american, John F. Kennedy, asasinat la Dallas in 1963. Nunta a avut loc in 1968 pe Insula Skorpios. Proaspata sotie era mai tanara cu sase ani fata de Maria Callas. Jacki , la randul ei, devenise deosebit de posesiva, nu dorea sa-l mai imparta pe Aristotel Onassic cu o alta femeie, asa cum se intamplase cu Kennedy, care nu renuntase la Marilyn Monroe.

In anul 1973, Maria Callas si tenorul Giusseppe di Stefano intreprind un turneu mondial, care se termina, un an mai tarziu in Japonia. Vocea sa nu mai facea publicul sa delireze. Simtul scenic, timbrul, extensia vocala si vitalitatea erau departe fata de ceea ce fusesera alta data. S-a retras la Paris, uitata de lume, unde a murit la 16 septembrie 1977, in varsta de 54 de ani, din motive deloc clare, neelucidate pana in prezent. A murit de o embolie pulmonara sau s-a sinucis luand o supradoza de medicamente? A fost inmormantata la Cimitirul Père Lachaise, din Paris.

Maria Callas avea o colectie valoroasa de bijuterii care, dupa decesul ei, a fost expusa la New York, Londra si Paris, dupa care a fost scoasa la licitatie in luna noiembrie 2004 in mai multe orase elvetiene. Ea cuprindea printre altele un inel cu diamante in valoare de 100.000 de lire sterline, un set de bijuterii cu 11 piese – 200.000 de lire sterline, un inel cu smaralde 60.000 de lire sterline, o brosa cu diamante si rubine 40.000 lire sterline.

Inainte de a incheia, se cuvin cateva cuvinte despre Aristotel Onassis.

S-a nascut la 21 septembrie 1906, la Smyrna, actualul oras Izmir din Turcia, din parinti greci. A avut nenumarate amante si doua sotii.

Prima sotie a fost Athina Mary Livanos, fiica magnatului Stavros Livanos, cu care s-a casatorit la 28 decembrie 1946. Tina, asa cum ii spuneau prietenii, avea cetatenie americana. Locuiau la New York unde s-au nascut cei doi copii, Alexander (1948-1973) si Christina (1950-1988). In tinerete, Aristotel a locuit o perioada in Argentina, unde a obtinut cetatenia tarii gazda. A fost numit consul general al Greciei in acea tara. Primii bani i-a facut din afaceri cu tutun si alte marfuri mai putin ortodoxe.

Milionar peste noapte, a inceput sa cumpere nave maritime care erau deosebit de ieftine, datorita crizei economice mondiale. Profitand de oportunitatile ivite, a achizitionat sase nave maritime canadiene cu simbolica suma de 20.000 de dolari.

Numarul tancurilor petroliere crestea intr-un ritm proportional cu averea. La un moment dat, a platit 7 milioane de dolari daune, deoarece flota sa arborase steagul american, desi armatorul era greco-argentinian. A fost motivul principal ce l-a determinat sa devina urgent cetatean american prin mariajul mentionat. A cumparat apoi o companie aeriana greceasca aflata in pragul falimentului. Dupa ce fiul sau si-a pierdut viata intr-un accident aviatic la varsta de 25 de ani, Onassis a vandut compania guvernului grec. Pe langa Maria Callas si Evita Peron a trait clipe fericite langa multe alte celebritati feminine ale momentului.

A doua sotie a lui Onassis a fost Jackie Kennedy. S-au casatorit in 1968 . Casnicia lor a fost pasionala doar la inceput. La 15 martie 1975, Aristotel Onassis a fost inmormantat langa fiul sau, Alexander. Christina, fiica sa a murit in 1988, in conditii misterioase, la varsta de 37 de ani, la un an de la divortul cu Thierry Roussel, tatal Athinei.

Tanara Athina s-a nascut in 1985. A fost singurul copil al Christinei. Stie sa vorbeasca impecabil franceza, engleza si suedeza, dar mai putin, greaca . Are o garda de corp formata din 12 persoane. La ora actuala este mai bogata decat regina Angliei, averea sa fiind dubla fata de cea a suveranei. Pe langa bani, a mostenit mai multe companii in Argentina, Uruguay, Japonia si Iran, doua insule in Grecia, o cladire impozanta in New York, un hotel la Monte Carlo , un apartament la Paris si o colectie de bijuterii.

Urma sa se casatoreasca cu Alvaro Neto Doda, membru al echipei de echitatie a Braziliei, tatal unui copil din alta casnicie. Recent s-a hotarat sa-i vanda celebrei dive Madonna, insula Skorpios , care valoreaza aproape 200 milioane lire sterline, loc unde sunt inmormantati bunicul Onassis, mama sa Christina si unchiul Alexander. Pe aceasta insula bunicul sau si-a petrecut povestile de iubire cu Maria Callas, cu Jaqueline si cu celelalte admiratoare. Insula are 1120 hectare. A fost cumparata de armator in 1962 cu 6500 lire sterline.

Anii trec, generatiile se succed, iubirile pasionale raman…

Amatorii de curiozitati care au vazut la extremitatea nordica a plajei de la Costinesti o nava esuata la mal, de aproape 40 de ani, trebuie sa stie ca aceasta s-a numit Evangelia, botezata astfel in memoria mamei Mariei Callas si a apartinut lui Aristotel Onassis. Din cauza vizibilitatii reduse, capitanul navei a crezut ca se afla in fata portului Constanta. Datorita valurilor imense, specifice furtunilor de gradul opt, carena vasului a ramas suspendata intre doua stanci. Din cauza costurilor mari de deblocare, vaporul a fost abandonat, intrand in patrimoniul statului roman.

http://istoriiregasite.wordpress.com/

 

[bodo]

Se pare ca marea dragoste a minunatei actrite cu ochi fermecatori a fost Richard Burton . Acum , cand ea nu mai e , hai sa cunoastem frumoasa ei poveste de dragoste. ( articolul este de anul trecut, dar povestea merita citita)

Elizabeth Taylor si Richard Burton

Marile pasiuni continua sa alimenteze legende. Astazi iti povestim despre relatia de iubire dintre Elizabeth Taylor si Richard Burton.

Cand Elizabeth Taylor l-a intalnit pentru prima data pe Richard Burton pe platourile de filmare ale Cleopatrei, actrita cu ochii violeti nu era vreo usa de biserica! Ea nu implinise inca 30 ani, insa avea deja 20 ani de cariera in spate si 4 fosti soti, dintre care unul avusese parte de-o moarte brutala. Trei copii se nascusera din aceste relatii, plus o fata adoptata.

La randul lui, la 36 ani, Richard Burton era si el casatorit si tata de familie. Inlocuindu-l in ultimul moment pe actorul care trebuia sa-l joace pe Marc Antoniu, el se alatura in ianuarie 1962 echipei care filma prima productie faraonica de la Hollywood.

Filmarile au durat mai mult de 2 ani si locurile de filmare s-au schimbat de 3 ori in acest timp din cauza accidentelor care au avut-o ca victima pe actrita principala. Bugetul total al filmului depasit 40 milioane dolari, enorm pentru acele vremuri, iar Liz Taylor a primit pentru prima oara un salariu mai mare de 1 milion dolari.

Miss Tits

Burton nu isi ascunde dispretul pentru lumea filmului si dezvaluie capriciile de vedeta ale partenerei sale de pe ecran, pe care o numeste Miss Tits. Cei doi se indragostesc unul de celalalt, desi incearca sa reziste tentatiei. Paparazzii profita de filmarile fierbinti si ii urmaresc pe cei doi amanti chiar si din copaci. Amandoi erau casatoriti, deci deocamdata nu puteau fi decat amanti.

Dupa terminarea filmarilor, cele doua turturele se refugiaza in Elvetia, fiecare in casa sa, la 2 ore de condus distanta. Filmarile de la Hotel Intercontinental ii reunesc curand, si de-abia la Londra isi vor oficializa relatia. Divorturile celor doua vedete le transforma aceasta perioada in cosmar, fostii le cer sume astronomice sau tutela copiilor, iar procedurile par sa dureze o vesnicie.

Richard incepuse sa bea pentru a uita si cade in depresie, iar Elizabeth, o fire mai puternica, se ocupa de iubitul ei. Ea il ia de sot in martie 1964 intr-un apartament din hotelul Ritz din Montreal, la doar 9 zile dupa ce s-a pronuntat divortul de Eddie Fisher, al patrulea sot al actritei.

Iubire si ura

Sotii Burton suscita fascinatia si ura publicului lor. Considerati o amenintare pentru moralitatea americana, in ciuda casatoriei lor, ei suporta fluieraturi si jigniri la fiecare aparitie in public, si toate deplasarile lor se efectueaza in mijlocul unei multimi compacte de oameni. Ei isi traiesc totusi viata fara complexe, erau tineri, bogati, talentati, mereu pe drum si gata intotdeauna de un nou scandal. El joaca impreuna in 11 filme, dintre care cel mai bun, "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" ii aduce lui Elizabeth Taylor al doilea premiu Oscar, in 1966.

Apropiatii celor doi povesteau ca cei doi incepusera sa se insulte in ultimele luni de filmari. La apogeul gloriei lor, amantii teribili de la Hollywood se certau si isi aruncau cu obiecte in fata. Richard era alcoolic si o jignea pe Liz, cu toate ca ii facea multe cadouri scumpe, cunoscand gustul ei pentru bijuterii.

Richard provenea dintr-o familie de mineri, plecase de jos si cunostea valoarea banului. Se spune despre el ca era zgarcit, stingea luminile camerelor in care nu statea. Cu toate acestea, el ii cumpara lui Liz un diamant Krupp, unul dintre cele mai mari din lume, pe care da 305 000 dolari, pe care ea il poarta pe deget in toate filmele sale (inclusiv in versiunea cartoon din desenul animat The Simpsons).

Cu ocazia implinii a 37 ani ai sotiei sale, Burton ii face cadou La Peregrina cu 37 000 dolari, o perla gigantica descoperita in 1520, care era sa fie inghitita de unul dintre pechinezii casei, care o confundase cu un os. Insa cea mai frumoasa bijuterie a lui Liz ramane Cartier-Burton, un diamant de 69.42 carate, cumparat la licitatie cu 1.1 milioane dolari.

Sfarsitul

Anii trec si pasiunea se sterge, la fel si succesul, timpurile se schimba la Hollywood. Cei doi actori beau, se ingrasa, Liz Taylor are probleme cu spatele ce complica filmarile, iar medicamentele o uratesc. Dupa o cearta urata, in timpul careia Elizabeth arunca o sticla de votca in capul sotului ei, cuplul se separa. Ei divorteaza in iunie 1974.

Elizabeth se consoleaza in bratele unui fost vanzator de masini, dar nu se poate abtine sa nu-si sune fostul sot in fiecare zi. Burton se reintalneste cu Taylor la Lausanne in august 1975, iar cei doi isi reinnoiesc juramintele in luna octombrie, in cadrul unei ceremonii tinute in Africa de Sud, pe malul unui lac, unde Richard vine beat si morocanos. Cuplul se separa definitiv la mai putin de un an dupa aceasta.

Richard Burton moare din cauza unei hemoragii cerebrale in august 1984, in casa sa din Celigny, langa Geneva. Elizabeth se mai marita de doua ori. Ea dispare putin cate putin de pe ecrane inca din anii `70, din cauza sanatatii sale fragile. Imaginea ei de femeie batrana si dolofana, in scaun cu rotile, nu trebuie sa ne impiedice totusi sa ne amintim ca, la cei 78 ani ai sai, Liz ramane ultima mare vedeta a perioadei de aur a Hollywood-ului.

http://relatii.ele.ro/

 

[magda]

Napoleon si Maria Walewska

Casatorita la 18 ani cu contele Anastasius Walewski, care avea atunci 70 de ani, contesa il intalneste la Varsovia pe Napoleon Bonaparte si accepta, cu incuviintarea sotului, sa devina amanta imparatului, aflat in plina glorie.

Timp de sapte ani, Maria il insoteste pe imparat in campanile sale. Soldatii francezi o numesc - mai in gluma, mai in serios, "sotia poloneza".

Cand afla ca Maria a ramas insarcinata, Napoleon divorteaza imediat de sotia legitima, Josephine, care nu putea ramane insarcinata. Totusi, visurile Mariei sunt rapid spulberate cand afla ca statutul imperial nu-i permite imparatului divortat sa ia de sotie o metresa.

Dupa sapte ani, cei doi se despart. Imparatul se casatoreste cu o printesa austriaca, respectand statutul, iar Maria se va casatori abia in 1816, la Bruxelles, cu contele Philippe Antoine d'Ornano, un var al lui Napoleon, cu care va avea de asemenea un fiu.

In memorialul de la Sfanta Elena, dictat lui Las Casas, imparatul vorbeste cu o deosebita afectiune despre "sotia poloneza".

daca-ti place,citeste mai multe aici

 

[magda]

Tristan si Isolda

Povestea dintre Tristan si Isolda este una dintre cele mai frumoase povesti de iubire si porneste de la mitul celtic al iubirii invincibile. Aceste doua nume nu se pot rosti separat, cand spui Tristan, automat iti vine continuarea, Isolda. Povestea a circulat in diferite variante si a suscitat imaginatia multor artisti.

Povestea are loc in Evul Mediu, in timpul domniei Regelui Arthur. In versiunea cea mai cunoscuta, cei doi indragostiti apar la inceput in ipostaza de mari adversari. Tristan, nepotul regelui Mark al Cornwallului, il ucide pe regele Irlandei, care era fratele Isoldei. Isolda jura ca va razbuna moartea fratelui sau.

Cei doi ajung sa se cunoasca atunci cand Tristan primeste misiunea de a o peti pe Isolda pentru unchiul sau si de a o insoti pe aceasta pana la curtea regelui Mark. Isolda vrea sa il otraveasca pe Tristan pentru a se razbuna, dar soarta face ca otrava sa fie inlocuita cu o potiune de dragoste. Isolda si Tristan beau din acelasi pocal si intre ei se infiripa o dragoste puternica. Dragostea lor, explicata prin licoarea magica pe care o beau cei doi, sugereaza ideea ca iubirea are darul de a ne scoate din lumea reala (plina de rautati) si de a ne transpune intr-o lume miraculoasa, a lumea a iubirii si fericirii.

Isolda este nevoita sa se casatoareasca cu regele Mark desi inima sa ii era daruita lui Tristan. In ciuda acestui lucru, aventura dintre cei doi continua in secret. Cand Regele Marc afla de iubirea lor, decide sa o ierte pe Isolda, insa Tristan este izgonit din Cornwall.

Cei doi indragostiti reusesc sa fuga impreuna si un timp traiesc in padure. Desi viata in padure este dura cei doi sunt fericiti pentru ca sunt impreuna. In final, Isolda se intoarce la regele Mark, desi in inima ei va simti mereu iubire pentru Tristan. Cu sufletul frant, acesta paraseste tara, fara sa-si afle linistea in absenta iubitei sale.

Tristan fuge in Bretania unde o cunoaste pe Iseult. El este atras de ea din cauza asemanarii de nume cu cel al iubirii sale adevarate. Tristan si Iseult se casatoresc, insa comuniunea dintre cei doi nu se consuma pentru ca Tristan nu o putea uita pe Isolda.

Cazut grav bolnav la pat, Tristan doreste sa o vada pe Isolda in speranta ca revederea ei va reusi sa-l vindece. Pentru a stii ce decizie va lua Isolda, se stabileste un “cod”. Daca Isolda este de acord sa vina sa il vada, panzele corabiei cu care venea trebuiau sa fie albe, iar daca nu dorea sa vina, panzele sa fie negre. Prima care a vazut panzele a fost Iseult care a fugit la Tristan sa-i dea vestea ca acestea sunt negre, deci Isolda nu a dorit sa vina. Orbita de gelozie, Iseult a mintit, astfel incat Tristan nu a aflat niciodata ca Isolda era in drum spre el si ca panzele erau albe. Tristan a murit la scurt timp dupa aflarea vestii. Nici Isolda nu a mai rezistat mult, dandu-si sufletul din suferinta pentru iubitul sau pierdut.

Legenda glorifica forta eterna a iubirii, singura care da legitimitate uniunii dintre Tristan si Isolda. Desi finalul este unul tragic si aduce moartea celor doi indragostiti, mesajul legendei este acela ca atunci cand exista iubire adevarata, desi fortati de imprejurari doi oameni nu pot fi impreuna, dragostea lor poate ramane sincera si puternica pana la final.

sursa