• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Mașini inteligente vs oameni super- inteligenti ?

N-a fost nevoie sa treca zeci de ani, se intampla acum, un program computerizat, mult mai eficient decât doctorii in diagnosticarea unor probleme! :D

Un program de computer, realizat de cercetătorii britanici, s-a dovedit mult mai eficient şi corect în diagnosticarea problemelor legate de operaţiile de înlocuire de şold, investigaţii care, în cazul medicilor, duc de multe ori la intervenţii inutile sau prost făcute, potrivit dailymail.co.uk.

Programul semi-automat a fost creat de cercetătorii de la Universitatea din Bath, Marea Britanie, şi este folosit pentru a evalua funcţionalitatea şi evoluţia unei operaţii de înlocuire a articulaţiei şoldului sau genunchiului, lucru efectuat de obicei de către medici, "din ochi".
Cercetarea, publicată în Journal of the Royal Society Interface, a comparat evaluările medicilor asupra a 38 de radiografii ale unor articulaţii ale genunchiului cu evaluările făcute de programul computerizat, iar rezultatele au fost net în favoarea computerului. Rezultatele evaluărilor medicilor aveau variaţii foarte mari, cu un consens total în mai puţin de 10% dintre zonele analizate, comparativ cu 81,6% în cazul computerului.

Fara comentarii :P

http://www.dailymail.co.uk/health/a...ecessary-surgery-patients-joint-replaced.html

http://www.descopera.ro/dnews/13184...ecat-doctorii-in-diagnosticarea-unor-probleme
 
Nu stiu daca are legatura dar spunea cineva avizat ca doar UN mic procent din operatiile De apendicita erau diagnosticate corect. Si sigur asa va fi mult timp in ro.
 
Lasa ca si la noi medici apeleaza din ce in ce mai mult in aparatura de ultima generatie.
 
Multe dintre instrumentele medicale moderne vin si cu o componenta software asociata sau/si integrata. De fapt, asta e valabil si in alte domenii, si e normal.
 
Chiar si telefoanele asa-zis inteligente, deja mult cautatele smartphone-uri, au capacitati de procesare incorporate. Toate aplicatiile de pe ele sunt, evident, programe, adica implementarea unor procese/algoritmi, realizate insa de oameni.
 
Mai, aceste masini inteligente sunt bune din multepuncte de vedere. Sunt bune ca ajuta omul,ca il pot face sa se relaxeze ,ca pot face analize exacte si pot dezvolta diferite scheme ,etc,dar sunt masini,facute de om pentru a-i fi de ajutor.Cum ar fi o lume in care masinile ar conduce si omul ar fi elementul secundar? Pfff,sinistra perspeciva...
Am vazut un film pe tv acum de curand ,se numea Echilibrum ...intyeresant ca si subiect,care viza tocmai suprimarea emotiilor omenesti si sentimentelor,facandu-l masinarie...Ce-ar fi omul fara cele doua? Nimic...adicarobot.La ce ar mai folosi o astfel de lume?
 
Sunt multe SF-uri, si viziuni din astea fanteziste. Pana una alta cam nimic din ce s-a vehiculat ca se va intampla imediat dupa 2000 nu a devenit si real, din aceasta perspectiva. Se poate spune, e drept, ca sistemele de calcul ne cam "controleaza" viata, tocmai prin anumite dependente care se creeaza. Acum 20 de ani copiii ieseau la joaca afara, acum stau mai mult la jocuri online.
 
Asa e si e trist.Un copil trebuie sa se joace afara,cu mingia ,cu copii,sa alerge sa ...fie copil.Copii nostri parca nu prea stiu ce inseamna asta de cand cu masinariile astea...Nu e bine.Macar eu am un copil care iubeste calculatorul,dar iubeste si joaca afara.Cumva face un echilibru,chiar daca uneori castiga pasiunea pt masinarie. Mai rau e ca si mama lui a dezvoltat o pasiune pt masinarie...Pe ea e cam greu sa o dezvat:)))
 
Se invoca faptul ca aceste jocuri pe calculator ar stimula, cica, inteligenta, creativitatea...ma rog, eu nu sunt pasionat oricum de ele, si sunt convins ca exista si jocuri utile care ajuta copilul sa si invete cate ceva. Dar nu excese, si nu prostii sangeroase de tot felul...sunt contra lor.
 
Si eu .Cel mic al meu joaca mult fotbal pe pc,dar mai scapa si la cate unul din cele mentionate de tine .Si masinariile acestea inteligente au avantaje si dezavantaje ca orice lucru de pe lumea asta ,nu?
 
Problema se pune asa, acum,se lucreaza la imbunatatiri ale inteligenţei artificiale, pana se va reusi ca dispozitivele sa aibe abilitatea să invete anumiţi algoritmi pe cont propriu, fara supraveghere umana ,si sa invete din propriile greseli.
 
Masinile nu sunt entitati biologice totusi, deci nu se pune problema, din punct de vedere fizic si biologic, sa efectueze actiuni specific umane, ma refer la cele cotidiene de exemplu. In ceea ce priveste "invatarea", deja masinile "invata" sau "sunt antrenate" sa recunoasca anumite paternuri, dar aceasta "invatare" este, prin ea insasi, un algoritm. Si care, prin urmare, are un anumit grad de imprecizie si o anumita rata de eroare, inerenta, in functie de volumul si relevanta datelor utilizate pentru "invatare".
 
Care erori sunt induse inclusiv de limitari inerente ale masinii. Nu ca omul nu le-ar avea pe ale lui.
 
:Puneti la socoteala si hackerii cu minti diabolice .
 
Termenul de "invatare" aplicat la nivel de masina (sistem de calcul in acest caz) se refera la o clasa de algoritmi desemnata sub numele de Pattern Recognition, care se refera, in esenta, la implementarea unei functii de recunoastere/clasificare a diferitelor obiecte, trasaturi, proprietati, in baza unui proces de "antrenare" din date cu apartenenta de clasa cunoscuta. Aici vine una dintre limitarile masinilor "inteligente" (ca parte a asa-zisei inteligente artificiale), in ideea ca performanta/precizia recunoasterii/clasificarii depinde de calitatea/relevanta/volumul datelor utilizate pentru "invatare". In practica, nu ai la dispozitie o cantitate nelimitata de date. Date pe care, in esenta, tot omul le furnizeaza, si care date pot fi, de asemenea, afectate de conditii obiective si subiective in achizitia acestora din mediul extern.
 
GeoX said:
Masinile nu sunt entitati biologice totusi, deci nu se pune problema, din punct de vedere fizic si biologic, sa efectueze actiuni specific umane, ma refer la cele cotidiene de exemplu. In ceea ce priveste "invatarea", deja masinile "invata" sau "sunt antrenate" sa recunoasca anumite paternuri, dar aceasta "invatare" este, prin ea insasi, un algoritm. Si care, prin urmare, are un anumit grad de imprecizie si o anumita rata de eroare, inerenta, in functie de volumul si relevanta datelor utilizate pentru "invatare".

Doar am auzit de retelele neuronale artificiale.
 
Alea sunt de fapt niste modele matematice, nu au nimic biologic. Ele simuleaza intr-o oarecare masura anumite functionalitati ale neuronilor pentru a rezolva diferite probleme cu grad mai ridicat de complexitate. Nu este vorba de neuroni biologici, ci doar niste modele matematice, practic sunt niste algoritmi, nu au nimic biologic in ele. Si este destul de evident ca un algoritm, asa cum este o retea neuronala aritificiala, nu poate avea nimic biologic in el, nu sunt neoroni efectivi. Doar matematica, atat.
 
Cine crede ca retelele neuronale aritificiale ar fi creier uman sintetizat artificial, crede prost. Sunt doar niste algoritmi si niste operatii matematice care se implementeaza pentru a rezolva probleme complexe de clasificare, si nu doar acelea.
 
Back
Top