Oameni și struți”
În ultimii 15 ani, ne-au invadat struții, care s-au cocoțat în jilțurile Puterii, ocupând, astfel, cu tupeu, locurile care se cuveneau adevăraților bărbați de stat (…). Nu-i de mirare, așadar, că România merge de-a-ndoaselea: când e vreun moment greu struții își ascund iute capul în nisip și așteaptă să treacă primejdia. Apoi, se uită cu inocență bine dozată în stânga și-n dreapta, ca și cum nu ei ar fi fost de vină pentru nenorocirile produse.
Între struții din lumea animală și struții politicii românești există asemeănări, dar și deosebiri. Astfel, struții cu pene fac parte din familia ”ratitelor” (”ratis” înseamnă lipsa musculaturii de pe osul pieptului – stern), iar struții în costum fac parte din diverse familii și clanuri mafiote, care de care mai influente și mai periculoase pentru echilibrul social. Primii struți și-au pierdut abilitatea de zbor, dar au o extraordinară capacitate de alergare, la fel ca struții de pe la noi, care fug mereu de răspundere, iar de zburat – zboară doar cu avionul, peste tot în lume, pe banii contribuabililor. Struții din atlas sunt animale ierbivore (hrănindu-se, în principal, cu lucernă și cu diverse tipuri de grăunțe), spre deosebire de struții politici, care se îndoapă cu șpăgi, comisioane, acțiuni, dividende, diurne și alte invenții ale lumii moderne.
Cu struții din vechime – se mândreau și faraonii egipteni (emblema Zeiței Adevărului și Justiției era struțul, iar pe unul din pereții mormântului lui Tutankamon e pictată aceeași pasăre!), și generalii romani, care își decorau coifurile de luptă cu pene de struț, soțiile acestora purtând, de asemenea, veșminte împodobite cu astfel de pene. Dacă biblicul rege Solomon vedea simetria penelor de struț ca pe un semn al justiției, noi vedem cârdășia struților cu funcții și putere ca pe un obstacol în calea reformării României. Nu ne putem aștepta de la struții care au acaparat scena politică românească să se dea, de bună voie, deoparte. Struții-baroni și struții-talibani se simt foarte bine în culcușurile lor amenajate cu dichis. Dar, după atâta soare, va veni și o ploaie cu grindină, care va face una cu pământul ferma de struți lași și hoțomani, care ne-au mâncat zilele, din 1989 încoace.
E vremea ca lucrurile să se așeze în matca lor firească, iar în fruntea țării să vină OAMENI, nu STRUȚI. Păsărilor acestora lacome, care au pus stăpânire pe viețile noastre, le expiră termenul de garanție…
http://vladhogea.wordpress.com/2013/12/23/restituiri-vlad-hogea-oameni-si-struti-2004/
Noapte buna tuturor! Aveti grija la dans,ferestre,mobilier, feng suituri,chelii etc

))
DOR DE TINE
Atunci când mi-este rău, ori mi-este bine
Atunci când știu și-atunci când nu mai știu
Atunci când e devreme sau târziu,
Mi-e dor de tine, cumplit de dor de tine.
Atunci când uit, ori amintirea îmi revine,
Atunci când pot, și-atunci când nu mai pot,
Atunci când cer și-atunci când arunc tot,
Mi-e dor de tine; doar atât: de tine.
Atunci când las și-atunci când sunt lăsat,
Atunci când sper și-atunci când mă reține
Un gând fugar că iar m-am înșelat -
Un lucru-i sigur: dorul meu de tine.
Atunci când tac, dar și atunci când strig,
Atunci când mantia mi se cuvine,
Și-atunci când chiar și-n plapumă mi-e frig,
Mă zvârcolește dorul crud de tine.
Și-aș vrea să plec spre tine ca un vis,
S-ajung, să văd, să simt, să mă aline
Iar mâna ta, iar glasul tău ucis
De ură, de orgoliu, deci: de mine.
Sunt încă treaz, sunt încă eu, sunt încă viu
Dar nu te am și nu mi-e bine -
Rămân mai trist, mai singur, mai pustiu
Și plâng, și-n plânsul meu mi-e dor de tine.
Aș vrea să țip, dar gura mi-este mută,
De ce a fost, sau n-a fost, sau mai vine,
Și mă întreb ce ursitoare slută
Mi-a hărăzit durerea pentru tine.
Ți-am scris în noapte (stelele pălesc!) -
Poate-i puțin, poate-i stupid, poate nu-i bine;
Voiam să știi doar că te mai iubesc
Și că mi-e foarte, foarte dor de tine…de Vlad Hogea