zooks
New member
- Joined
- Mar 16, 2010
- Messages
- 6,032
- Reaction score
- 0
Cum va fi vremea în ultimele trei zile din 2011
Joi, norii vor persista în regiunile estice şi nord-vestice, iar în zonele joase, pe arii restrânse mai ales dimineaţa, se va menţine ceaţa asociată cu burniţă sau fulguială.
Dar barometrele vor arăta o scădere a presiunii atmosferice, ceea ce înseamnă că sistemele noroase însoţite de precipitaţii se vor apropia de partea de vest a ţării. Vântul se va agita temporar în special în Moldova şi pe crestele munţilor. Valorile termice vor fi cuprinse între zero şi 10 grade.
În Bucureşti, cerul va fi parţial noros, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul abia dacă va adia, iar mercurul termometrelor va arăta în zori minus 1 grad, iar la prânz în jur de 7 grade, valori uşor peste mediile climatologice ale datei.
Vineri, norii acoperă temporar toate regiunile ţării, dar precipitaţiile nu vor cădea în cantităţi semnificative. Local, în spaţiul intracarpatic vor fi condiţii de lapoviţă şi ninsoare, iar în rest, probabilitatea de precipitaţii este redusă iar, dacă îşi vor face apariţia, vor fi mixte, de la ploaie până la ninsoare. Vor fi condiţii de polei mai ales dimineaţa şi seara. Ceaţă în zonele joase din sudul ţării, iar temperaturile mai scad puţin, maximele se încadrează între zero şi 8 grade.
În Bucureşti, şi vineri îşi face apariţia ceaţa matinală, după care norii vor acoperi cerul şi sunt şanse mici să mai vedem soarele. Vântul va sufla slab, iar maxima va fi mai scăzută faţă de joi – în jur de 5 grade.
Sfârşitul de an nu aduce modificări semnificative în evoluţia vremii. Nebulozitatea rămâne mai consistentă în regiunile intracarpatice unde local va ninge slab. În restul ţării, ziua începe cu nori şi lapoviţă în Dobrogea şi câţiva fulgi de zăpadă în estul Munteniei, apoi cerul se mai lipezeşte. Vântul suflă puternic în sud-estul ţării, iar valorile termice se încadrează între minus 1 grad la Miercurea Ciuc până la 7 grade la Drobeta Turnu Severin. La cumpăna dintre ani cerul va fi variabil, cu unele înnorări tot în regiunile intracarpatice unde vor fi condiţii de ninsoare. Mercurul termometrelor va arăta între minus 8 şi zero grade.
Bucureştenii îşi vor petrece ultima zi a anului cu o vreme liniştită. De dimineaţă este posibil să cadă câţiva fulgi, la prânz se va arăta puţin soarele, iar la miezul nopţii sunt condiţii să se formeze ceaţa. Temperaturile vor fi în limite normale 5 grade la prânz şi minus 4..minus 3 grade în noapte anului nou.
sursa: http://www.realitatea.net/vremea-pe-trei-zile_899216.html#ixzz1hrpZRELt