zooks
New member
- Joined
- Mar 16, 2010
- Messages
- 6,032
- Reaction score
- 0
Vântul, tot mai alert. Răcirea vremii se resimte în toată ţara VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE
Sâmbătă, răcirea vremii se va resimţi în toată ţara. Cerul va fi acoperit de nori şi doar prin sud se va arăta puţin soarele. Maximele prognozate se încadrează între -3 şi 7 grade. În Bucureşti, vântul va sufla alert, iar la amiază maxima va fi de 6-7 grade.
Sâmbătă, răcirea vremii se va resimţi în toată ţara. Doar în sudul ţării apare din când în când soarele, în timp ce în celelalte regiuni, dar în special la munte norii vor fi consistenţi. Va ninge din nou în mai toate masivele montane şi pe arii restrânse şi în Maramureş, Transilvania şi în Moldova si doar izolat în Crişana şi în Banat. Vântul rămâne turbulent în toate regiunile, dar la munte rafalele pot ajunge în continuare până la 70-80 km/h. Maximele vor fi cuprinse între minus 3 şi 7 grade, posibil mai ridicate în Lunca Dunării.
Şi în Capitală vântul va sufla alert, cu intensificări trecătoare. Norii nu vor fi prea mulţi, aşa că de ninsori nu poate fi vorba. În zori termometrele vor indica minus 2-0 grade, iar la amiază vor fi cel mult 6-7 grade.
În vestul, centrul şi în nordul ţării stratul noros va fi consistent şi doar prin Banat este posibil sa apară soarele. Nu vor lipsi ninsorile, mai ales în Maramureş şi în Transilvania, dar câţiva fulgi pot să apară şi în Banat şi în Crisana. Sunt prognozate maxime de la minus 3 grade la Miercurea Ciuc până la 5 la Timişoara.
În sudul ţării, dacă nu luăm în seamă vântul turbulent, va fi vreme destul de placută, cu soare, trecător şi nori, dar fără precipitaţii. Meteorologii anunţă cel puţin 6 grade la Brăila, Piteşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea şi chiar 8 grade în Lunca Dunării, la Giurgiu.
Vreme asemănătoare şi în Dobrogea, cu cer variabil, vânt insistent, dar un regim termic destul de plăcut : 6 grade la Cernavodă şi la Constanţa şi 7 grade la Tulcea.
În Moldova vremea nu va fi la fel peste tot, exceptând vântul destul de tăios. În nordul regiunii norii sunt mai denşi şi pot să apară şi ninsori slabe, în timp ce în centru şi în sud apare puţin şi soarele. Şi regimul termic este diferenţiat: 2-3 grade la Suceava şi la Botoşani, 4 la Iaşi, 5 la Bacău si la Focsani şi 6 la Galaţi.
Duminică, cerul rămâne mai mult noros, mai puţin în sud-estul ţării, unde apare din când în când şi soarele. Ninge slab tot prin nord, centru şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 3 grade în estul Transilvaniei, la Miercurea Ciuc şi 5 grade în Lunca Dunării, la Giurgiu.
În Capitală, vântul moderat şi cel mult 4 grade la amiază.
Luni, ninsorile se extind şi spre regiunile extracarpatice, dar rămân destul de slabe şi pe arii restrânse, în timp ce în vestul ţării cerul începe să se degajeze. Vântul va sufla cel mult moderat, cu intensificari trecătoare în estul ţării, mai ales în partea a doua a zilei. Valorile termice vor fi cuprinse între minus 6 grade la Miercurea Ciuc şi 3 grade la Drobeta Turnu Severin.
Luni, vreme închisă şi în Bucuresti, dar nu prea sunt şanse să vedem fulgi de zăpadă. Vântul îşi face simţită prezenţa, dar nu mai mult de moderat. La amiază nu va fi mai mult de 1 grad în termometre.
sursa: http://www.realitatea.net/vantul-to...ognoza-pe-trei-zile_903986.html#ixzz1jNRN04gI