REINCARNAREA

[anuk]

9 argumente ale celor care cred în reîncarnare .


Este un subiect care pare să ţină exclusiv de latura spirituală, sau filosofică, a lucrurilor. Este o chestiune pe care cei mai mulţi oameni fie o resping din principiu, fie nu o cunosc suficient. Cu toate acestea, ceea ce nu se ştie despre reîncarnare este că există destule dovezi palpabile în sprijinul ideii că ea reprezintă un fenomen real şi poate chiar verificabil.



Regresia hipnotică

Discutabilă în ochii multora, regresia hipnotică este, poate, cea mai populară dovadă a reîncarnării. După cum se poate intui şi din numele său, în cadrul acestei tehnici controversate, subiecţii sunt hipnotizaţi şi conduşi în trecut, prin viaţa lor prezentă, în copilărie, şi tot îanpoi spre vremea de dinainte să se nască. Odată "ajunşi" acolo, sunt rugaţi să descrie ce experimentează. În această stare de transă hipnotică subiecţii reuşesc de multe ori să relateze cu mare exactitate detalii personale din ceea ce se presupune ca au fost vieţile lor trecute, detalii cum ar fi amplasarea geografică, ocupaţia, nume ale rudelor şi alte amănunte pertinente corecte istoric şi cultural. Deşi în multe dintre aceste cazuri subiecţii furnizează informaţii multiple şi consistente pe care, aparent, nu ar trebui să le cunoască, nicio astfel de situaţie nu a fost acceptată ca o dovadă incontestabilă a reîncarnării, deoarece mereu se strecoară unele erori printre relatările corecte, erori de natură să arunce o umbră de îndoială asupra întregii chestiuni. Mai mult, se pare că există un fenomen denumit criptomnezie, care se manifestă prin tendinţa individului de a citi o carte sau a vedea un film şi a asimila informaţiile astfel descoperite ca şi cum ele ar face parte din viaţa lui anterioară. Din acest motiv, hipnoza regresivă este o metodă spectaculoasă de a explora existenţele trecute, însă una supusă discuţiilor.



Amintiri din vieţi anterioare

Doctorul Ian Stevenson, un psihiatru apreciat din statul american Virginia, care a decedat în 2007, la vârsta de 89 de ani, a început să studieze cazurile de copii cu amintiri conştiente ale vieţilor anterioare, cam când se afla în pragul vârstei de 50 de ani. În cadrul acestor investigaţii, doctorul a studiat aproape trei mii de copii cu varste între patru şi zece ani, constatând că în multe cazuri micuţii îşi aminteau identităţile lor din vieţile trecute, precum şi detalii de context istoric şi geografic ale perioadelor invocate, detalii privitoare la rude din familiile trecute, precum şi amănunte referitoare la momentul morţii. Mai mult, în urma răscolirilor, unii dintre micii subiecţi s-au identificat atât de plenar cu vieţile lor anterioare, încât au insistat să fie apelaţi pe fostele lor nume, chiar simţindu-se străini de familiile actuale şi devenind vădit deranjaţi când nu li s-a permis să mai "petreacă" ceva timp cu rudele dinainte. Interesant la toate aceste amintiri este faptul că "pacienţii" nu au fost hipnotizaţi sau "regresaţi" în vreun fel spre a accesa amintiri latente, ci au expus de la vârste foarte fragede informaţii perfect conştientizate, în mod spontan, ale unor vieţi trecute. În timp ce toate aceste relatări şi înclinaţii tind să devină neclare şi chiar să dispară odată cu anii, ele rămân între cele mai bune dovezi existente în sprijinul ideii de reîncarnare.



Semne din naştere

Dar dr. Stevenson nu s-a oprit aici cu cercetările. Tot el a descoperit încă o caracteristică cel puţin interesantă menită să confirme teoria reîncarnării. La mulţi dintre aceiaşi copii cu amintiri din vieţi trecute a constatat prezenţa surprinzătoare a unor semne din naştere pe trupuri în zone ce corespundeau exact cu răni fatale care le-au fost produse în momentul morţii. Un exemplu în acest sens este al unui baieţel turc de 11 ani, care îşi amintea că a murit fiind împuşcat în cap accidental de un vecin în încarnarea anterioară. Surprinzător, copilul să născuse cu urechea dreaptă puternic deformată, care imita destul de fidel ranile decedatului, un fapt confirmat mai târziu de registre medicale şi chiar de fotografii obţinute cu greu de dr. Stevenson în timpul investigărilor. Iar cazul nu este unul izolat între cele cercetate de psihiatru; semne pe piele şi chiar degete lipsă au putut fi asociate cu răniri suferite în vieţile trecute de micii pacienţi. Într-un caz, doctorul a descoperit chiar semne din naştere care se potriveau cu intrarea şi ieşirea unui glonte din capul unui subiect ucis prin împuşcare. Şansele ca ceva de acest fel să se întâmple accidental sunt infime, iar dr. Stevenson deţine un număr de asemenea cazuri în registrele sale.



Copii prea talentaţi

Se mai numesc şi prodigy şi sunt copii înzestraţi, care posedă un talent sau o aptitudine deosebită - în general în domeniul ştiinţelor sau artelor. Aceşti copii excelează şi avansează remarcabil într-o anumită sferă de activitate mai ales creativă, depăşind cu mult posibilităţile tipice vârstei, precum şi pe majoritatea celorlalţi adepţi sau practicanţi ai respectivului domeniu. Între exemplele potrivite în acest sens se numără chiar cazul compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart, capabil să compună partituri simple la varsta de patru ani şi simfonii întregi în adolescenţă. Un alt exemplu este matematicianul Blaise Pascal, care a reuşit să pună bazele geometriei proiective la varsta de 16 ani. În timp ce ştiinţa modernă atribuie aceste talente rare unor simple reacţii chimice la nivel cerebral, ea nu reuşeşte să de lămuriri referitoare la motivul pentru care sau la felul în care creierele acestor personaje au o configuraţie diferită de ale celorlalţi. Să fie vorba despre vreo mutaţie genetică, sau de un amestec dezoxiribonucleic extrem de rar? Şi daca e aşa, de ce nu se răsfrânge şi asupra urmaşilor lor? Sau e oare posibil ca toţi aceşti oameni să îşi datoreze priceperea neobişnuită tocmai faptului că au mai făcut şi înainte toate lucrurile la care se pricep în viaţa curentă? Prin umare, este posibil ca un copil neobişnuit de talentat la matematică să fi fost profesor de asmenea materie într-o viaţă anterioară? Sau era Mozart un geniu al muzicii pentru că, după cum chiar el se pare că a pretins, a mai fost muzician de multe ori înainte? Dacă traumele, amintirile, interesele şi experienţele vieţilor anterioare par a se manifesta în cazul unor dintre vieţile curente, atunci de ce nu s-ar putea întampla la fel cu talentele şi capacităţile trecute?



Xenoglosia

Între cele mai interesate, şi totuşi foarte rare, manifestări ce vin ca dovezi în sprijinul ideii că reîncarnarea este un fenomen real, se numără xenoglosia, capacitatea sau tendinţa unei persoane aflate în stare de hipnoză regresivă de a se exprima într-o limbă străină şi pe care nu o cunoaşte. De multe ori este vorba despre numai câteva cuvinte sau fraze, dar există şi cazuri când subiectul poartă o întreagă conversaţie într-un dialect despre care nici măcar nu ştie că există. Sunt cazuri extrem de rare, foarte credibile şi convingătoare, de xenoglosie, în care subiectul nu doar vorbeşte într-o limbă străină, ci chiar foloseşte o versiune arhaică ce a ieşit din circulaţie, spre exemplu, de mai multe secole. Acest lucru face puţin probabil ca fenomenul să fie o fantasmă, o înşelătorie sau un caz de criptomnezie (amintiri uitate). Un exemplu bun în acest sens este cel al actorului Glenn Ford care, sub hipnoză, prin anii "60, şi-a amintit de o viaţă anterioară de cavaler francez sub domnia Regelui Ludovic al XIV-lea. Aflat în starea respectivă, bărbatul a descris fluent în franceză trăiri şi întâmplări din acea existenţă a sa, iar ceva mai târziu avea să se constate ca dialectul vorbit de Ford era cel parizian de secol XVII, nefolosit de mai bine de 300 de ani. Prin urmare, xenoglosia rămâne un pilon rezistent în susţinerea reîncarnării, dar se întâmplă prea rar pentru ca cercetătorii să poate trage o concluzie clară.



Deja Vu

Aşa cum probabil cei mai mulţi oameni ştiu, Deja Vu este un soi de al şaselea simţ prin care individul trăieşte senzaţia repetiţiei unui eveniment (mare sau mic) pe care însă nu l-a mai trăit, cel puţin în viaţa curentă. De asemenea, fenomenul se mai manifestă şi prin cuoaşterea inexplicabilă a planului unei clădiri sau al unui oraş, spre exemplu, de către o persoană care nu a vizitat niciodata locul respectiv. Pentru unii, asemenea episoade şi deprinderi înseamnă reminiscenţe ale unei vieţi anterioare, care au supravieţuit cumva procesului morţii şi renaşterii. Totuşi, ştiinţa insistă că asemenea experienţe sunt de fapt similarităţi coincidenţiale între prezent şi un trecut asemănător dar uitat. Această idee se bucură fără îndoială de ceva credit, pentru că s-a demonstrat în mod repetat că memoria este un mecanism uneori instabil şi fără reguli, capabil să amăgească mintea în diverse feluri. Cu toate acestea, nici chiar o similaritate de locuri şi întâmplări nu poate explica, de exemplu, cum reuşeşte o persoană să descrie şi să numească corect un labirint de străduţe dintr-o localitate unde se află în premieră. Nu există o logică foarte clară nici pentru capacitatea unor oameni de a şti exact dispunerea camerelor într-o casă nevizitată înainte. Similarităţile, şansele de potrivire, sau ghicitul au procentajul lor în acest context, însă unele relatări sunt atât de precise şi de stufoase încât fac din reîncarnare cel puţin o posibilă pistă de urmărit în încercarea de a găsi o explicaţie.



Fobii nejustificate

Fobiile, acele senzaţii de teamă incontrolabilă faţă de lucruri care nu prezină în mod necesar un factor de ameninţare sau risc la adresa noastră, sunt destul de des experimentate de oameni. Felul în care se dezvoltă fobiile este destul de bine înţeles ca proces, fiind în general un raspuns la traume din trecutul persoanelor, de obicei din copilărie, care se manifestă mai târziu sub forma unor panici iraţionale. Dar ce se poate spune despre fobiile intrinseci, intrauterine, predefinite, despre care nu se ştie că ar avea la bază traume asociate? Nu este o presupunere, există cazuri atestate de indivizi îngroziţi de înec şi de apă de cântd se ştiu, la fel cum există oameni şocaţi de cai, deşi nu au trăit în această viaţă nicio experienţă nefericită legată de aceste elemente. Răspunsul pare să vină din regresia hipnptică, preces în cadrul căruia mulţi astfel de subiecţi relatează episoade traumatizante din vieţi anterioare, ce vizează tocmai întâmplări implicând lucrurile de care se tem acum incontrolabil. De aceea, este posibil ca cel înfricoşat de apă să fi murit înecat într-o viaţă trecută, iar cel cu teamă de cai sa fi decedat lovit de copite sau aruncat din şa, iar aceste traume rămând întipărite în încarnarea prezentă. Vestea bună este că s-a demonstrat cum odată ce o traumă de viaţă anterioară este identificată ca rădăcină a unei fobii din viaţa actuală, spaima începe să se vindece, adeseori cu mult mai mare succes decât în cazul oricăror terapii convenţionale. Comunitatea medicală respinge în general cauza traumei din altă viaţă, argumentând că această impresie nu este decât o fantezie produsă de subconştient pentru a masca trauma reală, dar acceptă că o asemenea identificare rezolvă eficient temeri sevre şi inexplicabile.



Tendinţe homosexuale şi transsexuale

Tulburările orientării sexuale umane au fost considerate multă vreme o chesiune de liber arbitru, o tendinţă videncabilă prin voinţă. Totuşi, recent, s-a demonstrat contrariul şi s-a constatat că până la 3% din populaţia planetei dezvoltă sau conştientizează o aplecare aproape integral homosexuală în adolescenţă sau o are chiar ca urmare a unor tipare genetice. Rămâne însă de domeniul enigmei ce anume cauzează incontestabil incertitudinile sexuale şi daca este vorba de influenţa mediului, de educaţie, de biologie, sau chiar despre ceva de altă natură. Dacă homosexualitatea este rezultatul unei foste încarnări într-o fiinţă de sex opus celui din viaţa actuală? Este posibil, având în vedere că de multe ori subiecţii aflaţi sub efectul regresiei hipnotice povestesc despre viaţa imediat anterioare ca din perspectiva unei persoane de sex diferit. Prin urmare, s-ar putea ca intersectarea de sexe manifestată prin reîncarnare să aibă un impact profund asupra fiinţei. Probabil că oamenii cu asemenea reminiscenţe se identifică cu genul lor sexual anterior şi reţin multe dintre caracteristicile posedate înainte. Prin urmare, un bărbat ar putea fi atras de un alt bărbat ca urmare a orientărilor feminine moştenite, indiferent de gradul de masculinitate pe care îl are în alte zone ale vieţii prezente. Deşi se află departe de a reprezenta o dovadă solidă a reîncarnării, homosexualitatea, bisexualitatea, travestirea şi chiar pedofilia pot analizate, poate forţat, şi din perspectiva unui bagaj dintr-o viaţă anterioară.



Hobby-uri, interese şi obsesii

Mulţi dintre noi manifestăm încă din copilărie o afinitate faţă de anumite obiecte, locuri sau activităţi, pe care le transformăm uneori în hobby-uri de o viaţă şi chiar în obsesii. De unde vin ele? Cum se face că cineva este din primii ani de viaţă "intelectuală", o persoană este extrem de interesată despre al Primul Război Mondial, spre exemplu? Sau de ce dezvoltă un copil, ori un tânăr, o pasiune pentru o ţară străină pe care nu a vizitat-o niciodată şi cu care nici nu are vreo conexiune evidentă? Pot fi puse şi aceste aplecări tot în seama unor ecouri ale unei încarnări anterioare? Este Războiul Mondial pur şi simplu un subiect fascinant, sau în viaţa trecută entuziastul acestui eveniment poate a participat la lupte? Este tânărul atras de ţara străină pentru că agrează limba, cultura, obiceiurile şi istoria acesteia, sau e mai mult de atât? Sunt şanse ca, deşi să nu ne amintim de o existenţă anterioară, să rămânem în această viaţă cu urme ale experienţelor şi intereselor celor care poate am fost cândva. Reîncarnarea este doar un răspuns posibil, dar demn de luat în calcul. Nu se ştie cât dintr-o eventuală viaţă anterioară aducem cu noi în existenţa curentă, fie şi în cele mai subtile şi subconştiente feluri, dar e posibil ca acest trecut neacceptat al sufletului să fie mult mai legat de prezentul şi de viitorul nostru decât ne imaginăm.



Preluat de aici

 

[alerim_61]

Reincarnare si Karma

Reincarnarea inseamna revenirea sufletului pe Pamint, intr-un nou trup, in alte conditii decit in viata anterioara-tara, familie, profesie , destin,--potrivit legilor karmice.

Prin karma se intelege un ansamblu de cauze si efecte, potrivit carora este programat destinul uman. In viata orice om traieste intr-un anumit fel, infaptuieste diverse actiuni, bune sau rele. In alta viata, va culege ce a semanat, in sensul ca va suporta consecintele gindurilor si faptelor lui, pozitive sau negative.Acest ciclu karmic are ca scop evolutia sufletului, prin insusirea unor lectii de viata. Karma nu trebuie interpreatata ca o pedeapsa neaparat, ci ca suma unor lectii inca neinvatate pe lungul drum al sinelui catre desavirsire.

Legea Karmei este una dintre cele 7 Legi Universale, numite si Legile Kybalionului, legi imuabile.

Inca din vechi timpuri, in "Cartea tibetana a mortilor" se povestea despre reincarnare, iar in textile vedice "Katha Upanisad" si "Bhagavad-Gita" erau bine explicate principiile reincarnarii. Se spune ca trupul este doar un vehicul pentru suflet, nu se indentifica cu Eul real, se degradeaza in timp, si piere, in timp ce sufletul sau spiritul nu moare niciodata, este etern, supravietuieste corpului fizic, si se poate incarna in alt corp, pentru o alta viata.

Prin moarte, sufletul nu face altceva decit sa se debaraseze de corpul muritor degradat, ca de niste haine vechi, si se imbraca din nou, in haine noi-alt trup tinar-si se supune astfel ciclului nesfirsit de morti si renasteri.

Cu toate ca Legea Karmei este implacabila, exista sanse de a ne elibera de ciclul ei prin atingerea unui inalt nivel de evolutie si desavirsire sufleteasca, constientizind Eul superior, profund. Astfel vom incepe sa intelegem problemele existentei pamintesti-viata, boala, batrinetea, moartea-considerate ca suferinte. Dar tocmai prin aceste suferinte sufletul evolueaza, pentru ca ele constituie cele mai bune stimulente pentru dezvoltarea facultatilor spirituale latente. Astfel ca iata, toate greutatile vietii isi au o justificare, pentru ca scopul oricarei incarnari este permanenta educatie si invatare.

In Grecia antica, Socrate, Pitagora , Platon, crdeau in reincarnarea si evolutia sufletului, iar Misterele includeau reincarnarea in doctrina lor.

Iudaismul, crestinismul si islamismul faceau dese referiri in cartile lor sfinte la acest subiect, cu toate ca nu recunosc oficial existenta reincarnarii.

La inceput, in Biblie existau numeroase referiri la acest subiect, insa in Evul Mediu s-a interzis acest lucru, suprimindu-se pasaje intregi din ea, ca si din alte scrieri sfinte. Totusi au existat preocupari ale unor oameni luminati precum Origene sau ale unor societati secrete ca rozacrucianismul, francmasoneria, cabala, care mentineau vie ideea reincarnarii.

In timpul Renasterii, Giordano Bruno era convins ca sufletul poate migra dintr-un corp in altul, iar in secolul luminilor Voltaire , scria despre aceste lucruri.

Multi oameni luminati -Napoleon I, Tolstoi, Balzac, Goethe, Victor Hugo, Lamartine, Gauguin, Jack London, Franklin, Karl Jung, Edgar Cayce,--- au crezut cu tarie in relitatea reincarnarii, iar anumite miscari ca transcendentalismul , si-au fundametat doctrina pe acest principiu.

In zilele noastre, multi cercetatori, oameni de stiinta, medici, terapeuti, scriitori, s-au ocupat de aceasta problema. Rudolf Steiner, Raymond Moody, Elizabeth Kubler-Ross, Francois Brune, Serghei Lazarev, Patrick Drouot, conferintele si scrierile lor au aratat existenta indubitabila a acestui fenomen atit de prost inteles de oameni. La noi in tara , Scarlat Demetrescu a explicat pe intelesul tuturor in cartea "Din tainele vietii si ale Universului" , ce este reincarnarea.

Toti acesti autori au relatat despre cazuri de personae supuse regresiei hipnotice care au ajuns in exlporarile lor, dincolo de pragul reincarnarii actuale, astfel putindu-se corecta probleme fizice, psihice si mentale care au aparut in aceasta viata. Tot la fel se explica si sentimental de "Déja vu", pe care l-am trait multi dintre noi, adica recunoasterea unor locuri prin care nu am fost in acesta viata si intilnirea cu personae pe care nu le-am cunoscut, dar le recunoastem.

De aceea trebuie ca noi sa ne intelegem destinul, sa ne asumam greselile, esecurile , succesele, sa ne analizam sentimentele si actiunile, relatiile cu cei din jur, pentru a ne putea echilibra spiritual, pentru a invata si evolua.

Mediumul American Edgar Cayce facea in transa " lecturi" ale vietilor trecute ale solicitantilor, doctori de renume ca Raymond Moody, au studiat manifestarile de moarte clinica in care s-au aflat pacientii lor-asa numitele Near Death Experiences-incercind sa afle ce se intimpla cu sufletul dupa moarte. Din miile de marturii a reiesit ca imediat dupa moarte pacientii au vazut un tunel cu o mare lumina la capat, intrind astfel intr-o alta dimensiune, cea spirituala, fiind intimpinati acolo de rude, prieteni, cunoscuti, ghizi spirituali si alte fiinte de lumina, energetice, fara corp, care au murit de mult in viata terestra si au venit acum sa intimpine sufletul nou sosit si sa il indrume in noua lui ipostaza de viata. Toti pacientii au povestit despre o lume desavirsita, multa iubire si bunatate, armonie si impacare deplina. Ajuns aici sufletul isi revede viata si face bilantul celor bune si celor rele, dorind sa repare greselile facute, fiind indrumat si pregatit intens, pentru ca in cele din urma sa revina la reincarnare intr-un alt corp si in alte conditii, in functie de scopurile evolutive urmarite.

In acest fel se ajunge uneori ca un suflet sa doresca conditii grele de viata, corp imperfect, tocmai pentru a se maturiza si a-si plati datoriile karmice.

In lumea spirituala fiecare suflet are memoria totala a tuturor vietilor sale anterioare, dar la reincarnare aceasta se sterge si apare o amnezie tocmai pentru a nu influienta destinul si calea aleasa de acel suflet in scopul evolutiei si desavirsirii.

Daca nu ar fi acesta amnezie, viata noastra ar fi un iad, amintindu-ne de vieti in care am torturat, am ucis, am facut rele, lucruri care ne-ar impiedica sa ne alegem constient un alt viitor. O data am fost bogati, o data saraci, o data sfinti, o data calai, o data genii, o data idioti, o data femei, o data barbati , astfel ca sufletul mereu pus intr-o alta ipostaza invata, se desavirseste si evolueaza neincetat, ca la o scoala.

Sufletele, dupa gradul lor de evolutie pot opta sau nu pentru destinul din noua viata in sensul ca: unui suflet mai putin evoluat, i se impune prin Legea karmei viata pe care o va duce, un suflet mai evoluat are anumite posibilitati de alegere si este indrumat, iar un suflet superior revine la reincarnare de obicei la dorinta lui pentru a-i ajuta pe oameni, reamintindu-le prin viata lui, faptele lui, invataturile lui de desavisirea la care trebuie sa ajunga.

Sub diferitele denumiri sub care a fost cunoscuta de-a lungul timpului-metempsihoza, transmigrare, palingenezie-respinsa de religiile crestina, ebraica, musulmana, dar adimisa de toate celelalte religii, reincarnearea ramine marea redescoperire a timpurilor noastre.

http://www.esoterism.ro/ro/reincarnare-karma.php

 

[alerim_61]

Edgar Cayce şi reîncarnarea


Edgar Cayce, unul dintre cei mai celebri mediumi şi vindecători ai secolului XX, a manifestat timp de 43 de ani o misterioasă capacitate de a-şi induce un somn hipnotic în timpul căruia avea acces instantaneu la orice moment de timp şi la orice loc din spaţiu. Cele paisprezece mii de lecturi hipnotice care au rămas după moartea lui şi care sunt disponibile pentru publicul larg, pe CD, vorbesc despre tratamente medicale inedite, despre revelaţii spirituale şi previziuni...

Totul a început la vârsta de 13 ani, chiar dacă încă de la 6-7 ani avea unele viziuni şi chiar conversa cu rudele moarte. Aşadar, la această vârstă, a avut o viziune care l-a influenţat pentru tot restul vieţii – „se făcea” că o femeie foarte frumoasă i-a apărut şi l-a întrebat ce îşi doreşte cel mai mult. Cuprins de emoţie, el i-a mărturisit femeii misterioase din viziune că cel mai mult îşi doreşte să-şi ajute semenii, precizând că în special pe copii, atunci când sunt bolnavi.

Ca o confirmare a faptului că nu a fost vorba despre o halucinaţie sau o experienţă născută dintr-o imaginaţie debordantă, la scurt timp după aceea, Edgar a început să manifeste un „talent” foarte-foarte neobişnuit. Mai exact, dacă adormea cu capul pe cărţile de la şcoală, asimila printr-un fel de memorie fotografică tot interiorul iar la trezire era capabil, spre uluirea celor din apropierea lui, să reproducă cuvânt cu cuvânt conţinutul acestora. Şi chiar dacă acest dar s-a estompat cu timpul, la maturitate a fost înlocuit de unul şi mai important, amintit mai sus...

Şi pentru că multe dintre informaţiile legate de viaţa şi realizările lui sunt cunoscute, mă voi referi doar la un aspect foarte interesant din revelaţiile sale spirituale - viziunea lui despre reîncarnare.

În timpul somnului hipnotic el şi-a descris şi câteva dintre propriile reîncarnări. Conform relatărilor făcute la revenirea din starea de transă, el s-a văzut, spre exemplu, ca un mercenar din Cornwall, în armata britanică, înaintea războiului american pentru independenţă sau ca Ra Ta, un preot egiptean. Dar nu acesta este aspectul cel mai interesant. Conceptul pe care l-a adus el în lumea occidentală şi care confirmă, de altfel, spiritualitatea orientală, este acela de „grup karmic”. Potrivit viziunilor lui, mulţi dintre oamenii pe care i-ai întâlnit într-o altă viaţă se reîncarnează împreună cu tine şi în actuala existenţă şi se vor reîncarna şi într-una viitoare, în funcţie de necesităţile şi de condiţionările evolutive ale fiecărui membru al unui astfel de grup. Cu alte cuvinte, îţi vei reîntâlni în această existenţă o parte dintre prietenii şi duşmanii altor vremuri. Şi îi vei reîntâlni pe unii în ipostaze pe care nu ţi le-ai dori. Poate că duşmanul tău de moarte din trecut îţi este astăzi frate. Poate că iubirea vieţii tale de demult îţi este fiu sau fiică... Necesitatea de a asimila noi experienţe, de a interacţiona cu anumite fiinţe umane din perspective diferite, tocmai pentru a aprofunda o anumită iubire, sau pentru a învăţa iertarea, sau pentru a plăti anumite greşeli, face ca tot trecutul să rămână ascuns, în uitare...

Din această perspectivă putem spune că este o binecuvântare că oamenii acestei civilizaţii pământene, destul de primitive, de altfel, nu îşi amintesc vieţile anterioare! Pentru că, dacă şi le-ar aminti, întreaga planetă ar deveni terenul unei vendete fără sfârşit! Un subiect asupra căruia merită să medităm...

de Daniel Roxin
http://danielroxin.blogspot.com/2010/10/edgar-cayce-si-reincarnarea.html

 

[adrian_nicolae]

Un extraordinar caz de reîncarnare

Un băiat care îşi amintea viaţa sa anterioară s-a confruntat cu familia în care trăise în cealaltă viaţă

Controversată, hulită sau adoptată de curente spirituale, reîncarnarea, ca realitate şi doctrină filozofică se impune din nou ca un adevăr incontestabil. Aşa cum majoritatea căilor iniţiatice autentice au susţinut întotdeauna, esenţa nemuritoare a fiinţei umane (Spiritul Divin – Atman) îmbracă de-a lungul timpului diferite învelişuri sau trupuri, putând astfel experimenta viaţa din toate punctele de vedere. Este rândul ştiinţei să se exprime, cu destulă mirare, în favoarea acestei doctrine milenare.

Născut la 14 martie 1944 la Bisauli, în districtul Budaun, în India, Pramodh Sharma era al doilea fiu al lui Baukey Lal Sharma, profesor la un colegiu.
Băiatul era în mod evident diferit de alţi copii, deoarece, de la vârsta de 3 ani, i-a informat pe părinţii săi uluiţi că a decis să-şi schimbe numele pe care i-l dăduseră la naştere şi că voia de acum înainte să fie numit cu numele său adevărat, care, le-a spus el, era Parmanand.

Acesta nu a fost decât primul gest din remarcabila lui poveste. Copilul începu să vorbească mult despre oraşul Moradabad, pe care, cu siguranţă, nu-l văzuse niciodată. Bineînţeles, părinţii săi auziseră vorbindu-se despre cazuri de copii care îşi aminteau că ar mai fi trăit o dată. Dar una este să auzi vorbindu-se despre poveşti de genul acesta şi cu totul altceva este să ai un asemenea caz în familie.

Fiul familiei Sharma nu contenea să vorbească de Moradabad şi să stabilească comparaţii cu viaţa sa actuală, ca fiu al profesorului. Cerea necontenit profesorului să-l ducă să revadă „vechea” locuinţă şi îi promitea că îi va arăta patiseria pe care o avusese în trecut şi unde se găseau produse excelente, mai bune decât cele care se găseau în Bisauli. Neliniştiţi, părinţii îşi făceau o regulă din a rezista la aceste propuneri, deoarece o superstiţie indiană spune că persoanele „reîncarnate” care-şi amintesc de vieţile lor trecute nu trăiesc mult.

Într-o zi Parmanand sosi acasă târziu şi, cum tatăl său îl întrebă de unde vine, el răspunse: „am avut abdomenul ud şi am murit, acum iată-mă la Bisauli”.

Mai târziu băieţelul se lăuda că ar fi avut un magazin la Moradabad şi că a crescut patru băieţi şi o fată. Celălalt nume al său fusese Mohan, afirma el, şi avusese trei fraţi. Soţia lui, pe care o descria ca fiind o femeie grasă, mai trăia încă la Moradabad; astfel îl ruga din nou şi din nou pe profesor să-l ducă în acel oraş pentru a-i putea demonstra că spusese adevărul.

La 15 august 1949, profesorul şi mulţi alţi membri ai familiei s-au urcat în trenul spre Moradabad, luându-l cu ei pe fiul lor Pramodh (care insista să fie numit Parmanand). Profesorul hotărâse că aşa nu se mai putea, era timpul să-l testeze pe copil şi să afle dacă era sau nu în măsură să identifice locurile şi oamenii cu care se lăuda că fusese atât de apropiat.

Băieţelul ieşi strălucit din această probă. Deşi nu pusese niciodată piciorul în Moradabad (de la naşterea la Bisauli), conduse fără ezitare micul grup către prăvălia pe care o ţineau acum fraţii Mohan. Îi duse la uzina de apă din Seltz pe care primul Parmanand o exploatase cât trăise şi le explică în detaliu cum a fost construită!

Deoarece băieţelul din Bisauli numit Pramodh Sharma pretindea că a fost un bărbat numit Parmanand care a trăit, a crescut o familie şi a murit la Moradabad, era firesc să i se ceară să identifice dacă putea pe membrii aşa-zisei lui familii.

Pramodh îi identifică corect şi numi pe soţia, fiica şi fiul primului Parmanand. El le vorbi despre aspecte intime ale vieţii lor, imposibil de a fi cunoscute de un străin şi răspunse rapid şi corect la toate întrebările lor. Între altele, atunci când se plimba prin casa în care Parmanand trăise şi murise, arătă modificările care fuseseră făcute după moartea lui Parmanand, inclusiv adăugarea a două noi camere.

Când a venit timpul de plecare înapoi la Bisauli cu tatăl său şi cu restul grupului, copilul se agăţă de membrii familiei care părea să fi fost a lui în trecut. Fu luat cu forţa şi lăsă întreaga familie în lacrimi, deconcertată, dar convinsă că părintele decedat revenise sub trăsăturile acestui remarcabil copil.

Pramodh Sharma crescu, deveni adult şi continuă să trăiască împreună cu părinţii săi la Bisauli, încercând să uite straniile împrejurări care păreau să-l lege de o altă existenţă, înrt-un alt oraş şi în pielea altuia.

Vă amintiţi, fără îndoială, că atunci când era copil, Pramodh spusese părinţilor săi uluiţi: „Când eram Parmanand, am avut abdomenul ud şi am murit”. După cercetări, s-a aflat că Parmanand fusese spitalizat, deoarece suferea de o afecţiune abdominală nediagnosticată şi îi făcuseră o baie caldă înainte de moarte.
Parmanand Mohan a murit la vârsta de 39 de ani, la 9 mai 1943 la Moradabad. Pramodh Sharma s-a născut la 15 mai 1944 la Bisauli.

La 15 mai 1949, în prezenţa multor martori demni de încredere, micul Pramodh a dovedit în mod indiscutabil că a dobândit amintirile lui Parmanand Mohan, că cele două vieţi ale lor erau în mod inexplicabil înlănţuite de-a lungul misterioaselor treceri între viaţă şi moarte, pentru a deveni un mister în plus care dezice orice explicaţie. Căci dacă faptele sunt evidente şi incontestabile, cauzele lor ne sunt încă necunoscute.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4399

---

Reîncarnarea – realitate sau ipoteză?

Este moartea sfârşitul existenţei, intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce se petrece cu sufletul după părăsirea planului fizic. Reîncarnarea este o temă prezentă în mod constant în literatura, filosofia şi credinţa acestei lumi. Marii înţelepţi care şi-au revelat Sinele Divin Nemuritor ATMAN afirmă că reîncarnarea este o realitate indubitabilă. Ce spune ştiinţa? Cum se îmbină diferitele puncte de vedere? Este reîncarnarea o realitate sau o ipoteză?

Doctrina reîncarnării se bazează pe credinţa că orice fiinţă umană este înzestrată, în afară de corpul fizic, cu un ansamblu de structuri subtile invizibile vederii obişnuite, având, în plus, ca element esenţial, o scânteie divină, o picătură de Dumnezeu. Esenţa noastră divină împreună cu o parte dintre corpurile subtile pot renaşte, după moartea corpului fizic, într-un alt corp. Deşi această idee a fost dezvoltată îndeosebi în religiile orientale, ea poate fi totuşi recunoscută în toate religiile lumii, iar în zilele noastre provoacă un interes crescut îndeosebi în Occident.

Tot mai mulţi oameni găsesc doctrina reîncarnării cu mult mai atrăgătoare şi mai pertinentă decât opinia ortodoxă a creştinilor conform căreia, după moarte, sufletul merge fie în cer, fie în infern sau în purgatoriu. Potrivit dogmei creştine, fiinţa umană nu are la dispoziţie decît o viaţă pentru a decide asupra destinului sufletului său, fapt ilogic şi de neînţeles în viziunea unei manifestări create de un Dumnezeu al iubirii şi al justiţiei.

Teoria reîncarnării afirmă că vieţile unui individ se succed eşalonat, la fel ca şi treptele unei scări: cu fiecare renaştere, sufletul său urcă sau coboară, în funcţie de conduita sa într-o existenţă anterioară. Unul dintre punctele forte ale teoriei este faptul că ea explică existenţa suferinţei într-o viziune a justiţiei cosmice, care „dăruieşte” unora vieţi fericite, iar altora nefericite, în funcţie de KARMA sau suma acţiunilor şi gândurilor bune sau rele realizate în existenţele precedente.

Ideea reîncarnării este probabil la fel de veche ca şi credinţa în Dumnezeu, apărând încă în concepţiile populaţiilor primitive din întreaga lume, pentru a fi apoi acceptată de majoritatea religiilor. Ea ocupă o poziţie extrem de importantă îndeosebi în hinduism. Scrierile sacre hinduse, cunoscute sub numele de Upanishade, afirmă că sufletul intră după moarte în paradis sau în infern, acestea nefiind altceva decît lumi superioare sau inferioare ale planului paralel de existenţă, subtil, numit Planul Astral. Dar acesta nu este decât un stadiu provizoriu, ce poate avea durate variabile, înainte de întoarcerea pe pământ.

Conexă cu această idee se află şi legea KARMEI, potrivit căreia sufletul reîncarnat se prezintă în noua viaţă cu un bilanţ al acţiunilor sale din viaţa anterioară. BRIHAD ARANYAKA UPANISHAD afirmă: „După cum au fost acţiunile şi atitudinile sufletului într-o altă viaţă, astfel va fi el în actuala existenţă. Cel care acţionează cu virtute va fi un virtuos. Cel care face rău, va fi un om rău. El va deveni un sfânt datorită acţiunilor sale sfinte, sau un ticălos datorită ticăloşeniei sale actuale”.
BHAGAVAD GITA, cea mai răspândită şi apreciată scriere religioasă indiană, afirmă despre teoria reîncarnării următoarele:
„Corpul este despuiat
De veşmintele uzate;
Locuitorul corpului este şi el despuiat
De corpurile sale uzate;
Corpurile noi sunt îmbrăcate de acesta
Precum veşmintele”.
Teoria hindusă a reîncarnării admite regresia sufletului spre forme animale sau spre caste inferioare, iar unul dintre aspectele mai puţin fericite ale acestei teorii a fost acela că, în India, a contribuit la consolidarea sistemului de caste.
Buddha, un arhetip al perfecţiunii
Reîncarnarea este una dintre teoriile hinduse preluate şi de budism, la fel ca şi doctrina KARMEI. Însuşi termenul de budism presupune indirect ideea reîncarnării, căci „Buddha” nu desemnează neapărat un individ, ci mai degrabă un arhetip uman. El este un cuvânt sanscrit ce semnifică „cel pe deplin iluminat”.
Omul care a devenit istoricul Buddha, Siddartha Gautama, a trăit în India septentrională cu circa 500 de ani înainte de Christos. Potrivit teoriei buddhiste, el era doar un Buddha dintr-o întreagă serie, fiecare dintre ei pregătindu-se pe parcursul a numeroase vieţi pentru acea reîncarnare ca maestru suprem iluminat, după ce în prealabil atinsese starea intermediară de BODDHISATTVA.

Siddartha Gautama se spune că a început să se pregătească pentru starea de Buddha încă din timpul precedentului Buddha, Dipankara, cu nenumăraţi eoni mai înainte. Următorul Buddha, Maitreya, îşi va face şi el apariţia într-un viitor îndepărtat.

Pentru budişti, reîntoarcerea în lumea fizică cu o altă destinaţie decît aceea de a-i ajuta plin de compasiune pe toţi oamenii, fiind în starea de Buddha, nu este un lucru de dorit, iar scopul ultim al existenţei nu este altul decât atingerea stării de perfecţiune, astfel încît reîncarnarea să nu mai fie necesară.

Cartea Tibetană a Morţilor povesteşte cum, după moartea fizică, conştiinţa, „nemaiavând niciun obiect exterior de care să se ataşeze, va fi dusă de vânt”. „La scurt timp, vântul violent al KARMEI, teribil şi greu de suportat, te va împinge înainte şi înapoi cu teribile rafale. Atunci va apare un gând: ‘ce mult aş dori să am din nou un corp!’ După încă un timp sufletul îţi va fi ademenit de viziuni ale anumitor animale şi oameni aflaţi în timpul actului amoros, te vei simţi atras să iei locul unuia dintre parteneri. Nu face acest lucru, căci în momentul în care lichidul seminal va fi pe punctul de a fi eliminat, vei simţi că îţi vei pierde puterile. Şi atunci vei realiza că ai fost din nou conceput ca fiinţă umană sau ca animal.”
Imensul ocean al vieţii
În Occident, doctrina reîncarnării a pătruns cu mai multă dificultate, datorită „solului nefertil” al creştinismului. Ea a existat însă înainte de acesta, putând fi întâlnită la Platon şi în scrierile hermetice greco-egiptene din perioada precedentă şi imediat următoare naşterii lui Christos. Într-unul din pasajele operei lui G.R.S. Mead, „Hermes de trei ori cel mare (Trismegistos)”, putem citi:

„Din marele suflet al universului se nasc toate sufletele individuale. Acestea sunt supuse unor transformări numeroase, unele conducând spre o stare mai fericită, altele dimpotrivă. Iar târâtoarele vor renaşte ca fiinţe acvatice, acestea ca animale terestre, apoi ca păsări, şi, în sfârşit, ca oameni. Sufletele omeneşti care ating nemurirea se transformă în puteri sacre. Ele ajung astfel în sfera de manifestare a zeilor... Iar aceasta este cea mai înaltă glorie pentru suflet!

Dar nu toate sufletele sunt divine, ci numai cele pioase. După ce a luptat să atingă starea de pietate, ce constă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în a nu face rău nici unei alte fiinţe, sufletul se desprinde de corp şi devine inteligenţă pură. În acelaşi timp, sufletele încă impure continuă să caute un alt corp uman pentru a se reîncarna; ele nu se pot reîncarna în trupul unui animal lipsit de raţiune, căci legea divină interzice o astfel de infamie.”
Observăm că respectivul pasaj contrazice credinţa hindusă şi budistă cu privire la regresia în stadiul animal.
Conciliul de la Constantinopole sau anatema asupra reîncarnării
Primii părinţi ai Bisericii au cunoscut influenţa scrierilor hermetice, şi mulţi dintre ei au admis ideea reîncarnării. Origen, unul dintre cei mai influenţi dintre aceştia, afirmă că sufletele au existat în lumi anterioare şi vor renaşte în lumi viitoare. Lecţiile lui Origen au fost condamnate mai târziu de către Biserică, iar cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole, din anul 553, a aruncat anatema asupra doctrinei sale a reîncarnării. Ea a continuat totuşi să supravieţuiască prin diferite mişcări gnostice ce şi-au desfăşurat activitatea în mod clandestin şi care, din când în când, sfidau deschis autoritatea bisericii, cum au fost sectele cathare din Evul Mediu, precum şi cele ale albigezilor şi ale bogomililor din Balcani. Albigezii care predau doctrina reîncarnării, au avut momentul lor de glorie pentru un anumit timp în centrul Franţei, dar au sfârşit prin a deveni victimele unei represiuni brutale instigate de biserică. După înfrângerea lor, în secolul XIII, doctrina reîncarnării a fost considerată în mod oficial drept erezie.

O lungă perioadă de timp, această teorie nu a jucat decît un rol minor în filosofia occidentală, deşi un anumit număr de gânditori independenţi au adoptat-o. Regăsim amprentele ei îndeosebi în scrierile hermetice, ale rozicrucienilor, cabaliştilor şi altor şcoli ezoterice din perioada renascentistă. Odată cu valul de libertate în gândire pe care l-au adus secolele XVIII şi XIX, ideea reîncarnării a reapărut progresiv sub influenţa acestor societăţi esoterice, alături de alte idei interzise şi uitate, iar numărul gânditorilor care au început să se intereseze de ea a crescut foarte mult. Marele val de entuziasm pentru gândirea mistică orientală ce a străbătut Occidentul la sfârşitul secolului XIX a sporit enorm interesul pentru teoria reîncarnării, astfel încât astăzi ideea a devenit familiară celor mai diverse tipuri de credinţe religioase actuale.

Teoria a exercitat o atracţie deosebită îndeosebi asupra filosofilor, scriitorilor şi poeţilor, chiar cu mult timp înainte ca ea să devină foarte populară. Schopenhauer, Goethe, Heine şi Thoreau, pentru a nu cita decât câteva nume, s-au interesat îndeaproape de ea. Marele poem narativ al lui Cliford Bax, „Povestea călătorului”, reprezintă una dintre cele mai remarcabile expresii literare despe teoria reîncarnării, din secolul XX.

El povesteşte istoria unui suflet care se încarnează succesiv într-un sălbatic din Epoca de Piatră, apoi într-un babilonian, un scrib grec, un soldat roman, un călugăr din Evul Mediu, un vicar englez din timpurile noastre şi, în fine, într-un profesor de religie. Fiecare etapă este pentru el o lecţie deosebită şi, odata iluminat, el se eliberează definitiv de lanţurile care îl legau de viaţa terestră. Când profesorul este asasinat de către un sceptic gelos, sufletul său are viziunea tuturor vieţilor anterioare şi se simte brusc complet liber:
„ Un fulger de lumină izbucneşte;
Un zgomot de tunet îmi parcurge creierul.
Iar vastul ocean al vieţii nu mă mai învăluie.
Universul este în mine, iar eu sunt înăuntrul lui.
Şi împreună ardem într-un unic vârf de diamant luminos.
Nici mare nici mică, ci de nemăsurată este suma
Tuturor lucrurilor ce au fost, sunt şi vor urma.”
Viziunile lui Edgar Cayce
Una din dificultăţile în calea dovedirii reîncarnării este faptul că puţini oameni sunt capabili, în circumstanţe normale, să-şi amintească vieţile lor anterioare. Această absenţă a memoriei este firească, căci dacă ne-am aminti la tot pasul despre vieţile noastre anterioare, actuala existenţă ar deveni un coşmar.

Totuşi, s-a încercat constant în perioada recentă ridicarea voalului ce ascunde această amnezie. Hipnotismul este probabil una dintre cele mai frecvent utilizate metode, el aducând unele mărturii surprinzătoare.

A existat, de exemplu fenomenul Edgar Cayce, asistentul aproape analfabet al unui fotograf din Kentuky, ce avea să devină faimos în întreaga lume după ce a descoperit că poate, în transă hipnotică, nu doar să diagnosticheze bolile şi să prescrie tratamente, dar şi să reveleze vieţile anterioare ale celor care îl consultau.

El i-a relatat o dată unuia dintre aceştia că, într-o viaţă anterioară a aparţinut armatei sudiste în timpul Războiului de Secesiune, spunându-i de asemenea numele şi adresa din viaţa anterioară. Aceste detalii a fost verificate ulterior, iar arhivele au arătat că a existat într-adevăr un om ce corespundea datelor respective şi că acesta fusese angajat în trupele generalului Lee, în anul 1862.
Cazul Bridey Murphy
Mai recent, revelaţiile lui Morey Berustein, din cartea sa: „În căutarea lui Bridey Murphy”, au făcut senzaţie. Berustein, om de afaceri din Colorado şi hipnotist amator, şi-a învins scepticismul iniţial şi a început să se intereseze de reîncarnare, întreprinzând diferite experienţe de regresie hipnotică – adică de întoarcere în timp a persoanei hipnotizate.
Subiectul său principal a fost o tânără menajeră din Colorado, căreia i-a dat pseudonimul de Ruth Simmons.

Sub hipnoză, aceasta a început să-şi descrie o viaţă anterioară în care purta numele de Bridey Murphy, era femeie şi locuia în Irlanda, în prima parte a secolului XIX. Ea vorbea cu accent irlandez şi a furnizat chiar detalii asupra unor locuri necunoscute şi a unor cuvinte irlandeze, controlate şi confirmate ulterior. Mai mult, ea a fost capabilă, într-o stare de sugestie posthipnotică, să execute o gigă (un dans) irlandeză, după ieşirea din transă. Ceea ce făcea cu atît mai convingător acest caz era natura prea puţin spectaculoasă, ba chiar prozaică a personajului şi vieţii lui Bridey. S-au găsit totuşi şi în acest caz numeroşi critici care au susţinut că informaţiile exacte furnizate de Ruth Simmons îşi aveau sursa în amintirile romanelor citite în copilărie.

S-a încercat de asemenea şi studierea folosirii regresiei hipnotice pentru tratamentul tulburărilor psihologice prin readucerea la lumină a cauzei dezordinii respective, situată într-o viaţă anterioară. O asemenea aplicaţie este expusă în lucrarea intitulată „Numeroase vieţi” a lui Joan Grant şi Denys Kelsey, doi soţi care au practicat acest gen de terapeutică. Înainte de întîlnirea sa cu Kelsey, Joan Grant era deja extrem de cunoscută ca autoare a unor cărţi în care îşi povestea propriile încarnări anterioare. Într-una din acestea, „Faraonul înaripat”, ea îşi povesteşte viaţa sa ca preoteasă egipteană spre anul 3000 î.Ch.

Cât despre Denys Kelsey, acesta era un psihiatru ce a ajuns la pasiunea pentru reîncarnare prin intermediul hipnozei. El practica deja de câtva timp regresia prin hipnoză asupra pacienţilor săi, până când una dintre paciente şi-a retrăit nu doar circumstanţele vieţii sale intrauterine, dar şi ale concepţiei sale. Faptul i-a dovedit lui Kelsey existenţa la om a unui element nefizic,dar el nu s-a lăsat cu adevărat convins de realitatea reîncarnării decât după lectura cărţii „Faraonul înaripat” a lui Joan Grant.
Descoperirea crimei din altă viaţă
El a căutat-o pe autoare şi, împreună, au convenit asupra unei colaborări. Între cazurile pe care ei le-au tratat se numără şi acela al unui tînăr obsedat de ideea că tatăl său suferea de artrită deoarece, în copilărie el aşezase o lenjerie udă peste aşternuturile părinţilor săi.

Kelsey nu a apelat la metodele psihiatrice obişnuite, ci şi-a determinat pacientul să regreseze în timp, sub hipnoză, într-o viaţă anterioară. Se pare că atunci tînărul fusese o femeie ce a trăit în Anglia sub domnia regelui Eduard, şi care a încercat să-şi ucidă o mătuşă pe care o detesta udându-i aşternuturile. Descoperind stratagema, mătuşa fu apucată de o asemenea mânie, încât paraliză, rămânând timp de mai mulţi ani la pat, îngrijită chiar de tânăra fată, ce nu mai îndrăznea să o părăsească de frică să nu fie denunţată tentativa ei de omor. Pacientul admise că aceasta era cauza obsesiei sale şi nu mai avu niciodată tulburări de acest fel.

Un alt hipnotist, Peter Blythe, deşi mult mai sceptic în ce priveşte reîncarnarea, crede că ea poate constitui, în anumite circumstanţe, o ipoteză utilă. În cartea sa: „Hipnotismul, puterea şi practica sa”, el scrie: „...scepticismul meu în ce priveşte regresia hipnotică în încarnări anterioare nu înseamnă că aceasta nu poate fi utilizată de către hipnotistul analist pentru a aduce în lumina conştiinţei atitudini pe care pacientul este constrâns să le refuleze.”

El sugerează un procedeu prin care se poate vorbi unui bolnav refractar despre teoria potrivit căreia este posibil ca un incident traumatic să provină din timpuri îndepărtate, ca un fel de amintire ancestrală. Hipnotistul trebuie să-i spună bolnavului: „Este posibil ca aceasta să fie adevărat sau nu. Eu nu cunosc adevărul, dar dacă doriţi să exploraţi această posibilitate mai în profunzime, eu sunt dispus să vă ajut. Consideraţi că merită să încercăm?” Dacă răspunsul este afirmativ, analistul hipnotist va putea să încerce să descopere respectiva amintire.

Nu trebuie să credem că acest gen de amintire ancestrală este absolut sinonimă cu respectivul eveniment petrecut în propria viaţă anterioară a pacientului. Există teorii potrivit cărora fiecare eveniment îşi lasă amprenta în „eterul” subtil (AKASHA), astfel încât dacă o persoana are sensibilitatea necesară (este foarte receptivă), ea poate intra în rezonanţă cu evenimentul respectiv, branşându-şi conştiinţa pe frecvenţa sa specifică şi asimilându-l.

Potrivit acestei ipoteze, menajera din Colorado care credea că într-o viaţă anterioară fusese Bridey Murphy, ar fi privit (într-o manieră inconştientă) programul vieţii acesteia la un fel de emisiune tv eterică consacrată vieţii lui Bridey Murphy. Dar aceasta nu explică, evident, problemele psihologice despre care se crede că sunt datorate amintirilor din vieţile anterioare. Dar, indiferent care sunt argumentele pro şi contra acestei teorii a reîncarnării, cert este că sunt tot mai mulţi aceia care continuă să creadă în ea, aşa cum o spunea într-unul din poemele sale W.B.Yeats: „ omul trăieşte şi moare de nenumărate ori între cele două eternităţi ale sale.”
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5351

 

[alerim_61]

9 VIETI



Ati auzit spunandu-se ca: “pisica are noua vieti”. Concept foarte vechi, transmis din generatie in generatie. Se pare ca si noi, oamenii, avem noua vieti.
Reverendul Myers, a fost preocupat de astrologie si a efectuat cercetari aprofundate, timp de 21 de ani pe un numar de peste 10.000 de oameni si a ajuns la descoperiri fenomenale. Este legat de teoria vietilor anterioare...

Se crede ca, daca nu va invatati lectiile cu nr. 1, veti repeta ciclul cu nr.1 pana cand reusiti. Nu puteti trece la viata urmatoare inainte de a promova in viata anterioara.

ESTE VORBA DE EVOLUTIA SUFLETULUI IN FIECARE VIATA. AFLATI IN CE STADIU DE EVOLUTIE SPIRITUALA SUNTETI, CARE ESTE VARSTA SUFLETULUI SI CARE SUNT LECTIILE PE CARE TREBUIE SA LE INVATATI IN ACEASTA VIATA…

NUMARUL VIETII DUMNEAVOASTA
Sa invatam mai intai formula:
1. Adaugati ziua nasterii la luna nasterii dumneavoastra.
2. Apoi adaugati ultimele doua cifre ale anului nasterii.
Exemplu : 1 aprilie 1970 = 1 + 4 + 70 = 75
3. Reduceti nr. respectiv la o singura cifra.
75 = 7 + 5 = 12 = 1 + 2 = 3
4.Cifra 3 reprezinta a cata viata traiti acum( in exemplu nostru: a treia viata ).

CELE NOUA VIETI:

Prima viata (1)
Bebelusii, sufletele tinere, sunt cei cu cifra nr.1.
Aceasta este prima lor experienta pe plan fizic. Fac multe greseli obisnuite, fundamentale. Pentru aceste suflete totul este nou. Acesti oameni tin la ceea ce stiu. Par a fi copilarosi, imaturi si uneori egoisti. Unii nu cred ca exista Dumnezeu si, mai mult decat atat, nu cred in viata de apoi.
Cei aflati la prima viata nu au trasaturi de personalitate specifice
gata dezvoltate si invata din mers. Cu cat sufletul este mai tanar, cu atat fac mai multe greseli. Persoanele aflate la prima viata fac multe greseli.
Trebuie sa depuna eforturi serioase in toate – casnicie, rolul de parinte, luarea deciziilor corecte. Cea mai mare dificultate pentru ei este aceea de a invata, sa nu traiasca in propria lor lume mica. Trebuie sa invete sa ia initiativa. Trebuie, de asemenea, sa se straduieasca mai mult sa inteleaga mecanismele de functionare a relatiilor si sa fie mai deschisi spre intelepciunea spirituala. Au nevoie sa afle de unde vin si sa dobandeasca credinta in Dumnezeu.

A doua viata (2)
Aceste persoane traiesc pentru a-si imbunatati relatiile, dar nu doar cele de natura romantica. Vor incerca orice cel putin odata si invata ca au nevoie de alti oameni pentru a supravietui. Trebuie sa invete cum functioneaza relatiile, precum si semnificatia lor si importanta faptului de a avea familie, prieteni, parinti si parteneri. Oamenii din viata a doua au o puternica credinta in Dumnezeu, pentru ca asta a trebuit sa invete in viata anterioara. Provocarile lor majore sunt sa fie toleranti, sa-i aprecieze pe ceilalti si sa iubeasca.

A treia viata (3)
Acesti oameni sunt precauti, le plac traditia, aranjarea in forma si structura. De obicei, se bucura de bunastare financiara. Sunt oamenii cei mai alesi, care cresc in sanul unei comunitati si nu o parasesc niciodata.
Acestia evita aventurile riscante si nu vor sa incerce nimic New Age. Cred in Dumnezeu, dar nu au o credinta covarsitoare. Tind sa fie soti buni, sunt puternic orientati spre familie si sunt parteneri si prieteni loiali…
Provocarea cu care se confrunta consta in a avea mai multa incredere in ei insisi si a trece dincolo de ceea ce este considerat sigur si garantat.

A patra viata (4)
Oamenii aflati la a patra viata, sunt rareori conventionali fata de familie si parteneri. Sunt o imbinare intre cei aflati la a treia viata si cei aflati la a cincea. S-au nascut cu anumite teluri, pe care doresc sa le atinga. Au tendinta de a fi precauti, precum cei aflati la a treia viata, dar, cel putin, pun la indoiala si cerceteaza misterele vietii. In ceea ce priveste dragostea, le place sa-si gaseasca un partener, sa se aseze la casa lor si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti . Cei mai multi din cei aflati la a patra viata au parteneri predestinati. Sunt suflete care accepta sa se intoarca , pentru a se casatori, cu o anumita persoana dintr-o viata anterioara. Relatiile sunt de obicei, de durata. Mai mult decat oricare altii, cei aflati la a patra viata au sanse mari de a apela la terapie, pentru a-si rezolva problemele. Vor pierde cateva dintre oportunitatile, pe care le ofera viata, pentru ca nu-si asuma destule riscuri. Totusi, uneori, cei aflati la a patra viata pot fi foarte imprevizibili.


A cincea viata (5)
Nascuti cu o lista de lucruri pe care vor sa le faca pe plan fizic, cei aflati la a cincea viata, sunt entuziasmati, de faptul ca traiesc. Sunt mai visatori, cu planuri mari. S-au nascut cu o lista uriasa de lucruri, pe care vor sa le traisca si sa le implineasca, in aceasta viata, inainte de a muri.
Au noroc, dar nu sunt coplesiti de bogatii. Unii dintre ei pot fi foarte creativi si pot castiga bani, gratie propriilor inventii. Cred cu tarie in viata de apoi. Cei care isi traiesc a cincea viata, nu sunt constanti in relatiile lor. Multi dintre ei traiesc mai multe povesti amoroase, decat media. Le place varietatea in dragoste. Multi nu se casatoresc niciodata, sau nu au nici o relatie personala, timp de multi ani. Le place viata pe care o duc, dar nu simt nevoia de a avea un partener. Sunt aici ca sa se distreze, sa se joace si sa traiasca o viata palpitanta. Pentru ei, provocarea este aceea de a nu-i rani pe ceilalti prin egoismul lor. Trebuie sa-si rezolve, problemele legate de ego. Nu intentioneaza sa raneasca pe nimeni, dar uneori o fac.

A sasea viata (6)
Cei aflati la a sasea viata, traiesc pentru a mosteni lumea, dar trebuie mai intai sa inteleaga, planul fizic – nu doar pamantul, ci si corpul. Trebuie sa invete, cum ne slujeste corpul, cum sa avem grija de el si sa il folosim la maximum. Unii se nasc cu probleme de sanatate. Dupa ce invata ca mediul este foarte important, pentru sanatatea lor, isi pot depasi orice boala. Daca inteleg universul si modul de functionare a acestuia, pot implini multe lucruri marete si, eventual, pot deveni foarte instariti. Aceasta este o viata foarte materialista. Trebuie sa traiti o data aceasta viata, ca sa va dati seama ca nu merita traita. O puteti repeta de mai multe ori, dar, cand o parasiti, invatati sa lasati in urma bunastarea materiala. Cei care isi traiesc a sasea viata, sunt puternic orientati spre familie, dar trebuie sa aleaga intre lumea materiala si familiile lor. Primesc multe rasplati karmice, in relatiile pe care le au. Daca si-au creeat o karma pozitiva, au parteneri iubitori. Daca si-au creeat o karma negativa, atunci relatiile sunt dificile. Dificultatea cu care se confrunta, este aceea de a-si lasa la o parte, nevoile materialiste, astfel incat, sa poata stabili un echilibru intre munca si relatiile personale.

A saptea viata (7)
Aceasta este o viata plina de provocari. Este o viata karmica. Unii dintre cei care isi traiesc a saptea viata, se nasc pentru a fi complet dependenti de societate. Este o soarta nemiloasa… Prin cercetarile desfasurate, reverendul Cindy Myers, a descoperit ca multe persoane aflate in aziluri si institutii similare isi traiau a saptea viata. Cei aflati la a saptea viata sunt dependenti de ceilalti. Daca nu, atunci de obicei altii depind foarte mult de ei. Daca si-au creeat o karma negativa, in cele sase vieti anterioare, platesc pentru aceasta
karma in a saptea viata. In comparatie cu cei care isi traiesc celelalte vieti, cei aflati la a saptea viata au cea mai accentuata tendinta de a se gandi la sinucidere. Provocarea este aceea de a-si “duce crucea pana la capat”, in aceasta viata, pana la ultima clipa si sa plateasca cu bunavointa toate datoriile karmice.

A opta viata (8)
A opta viata este viata banilor suficienti. Ideea este aceea de a va crea un stil de viata mai bun si confortabil, o realitate mai placuta. Cei aflati la a opta viata pot schimba lumea in mod grandios, pentru a modifica realitatea.
Aici se afla guru si liderii spirituali. Binecuvantati financiar, multi dintre cei aflati la a opta viata, sunt detasati in privinta relatiilor personale. Vor sa ajute lumea intreaga, sa promoveze dragostea si pacea si sa faca schimbari majore pe plan terestru. Merg inainte pentru a raspandi cuvantul lui Dumnezeu si de obicei au in spate banii necesari, pentru a-si permite un astfel de stil de viata. Provocarea lor este aceea, de a-si folosi aceasta fire spirituala, pentru binele suprem si de a sta departe de manipulare.

A noua viata (9)
Cei aflati la a noua viata, sunt fericiti, dar vietile lor tind sa fie considerate, foarte triste, de catre ceilalti. Sunt indrumati indeaproape de Dumnezeu. Daca va aflati la a noua viata, nu sunteti malitiosi, nu doriti raul nimanui si nu puteti face nici o greseala sau nici un rau foarte mare.
Daca fac ceva necinstit, sunt prinsi de fiecare data. Dumnezeu ii obliga pe acesti oameni, sa se comporte asa cum trebuie. Daca mint, sunt prinsi. Daca fura, merg la inchisoare. Deoarece aceasta este ultima viata, trebuie sa fie pregatiti, sa plece de pe pamant, fara pacate prea mari. Nu detin niciodata prea multe, nu par a aduna prea multe si nu au noroc, din punct de vedere financiar. Dumnezeu face toate acestea, pentru a fi mai usor sa paraseasca, planul fizic. Au mai putine lucruri, de care trebuie sa se desparta. De asemenea, sufera de boli fizice. Nu se simt, de obicei, confortabil in trupurile lor si par a purta poveri suplimentare. Acest fapt ii ajuta, de asemenea, sa se desparta de aceasta viata, fara a privi inapoi. Cei aflati la a noua viata, par a avea relatii proaste, pentru ca atrag sufletele mai tinere, pe care trebuie sa le invete. Provocarea lor este aceea, de a-si pastra natura spirituala, si de a nu-si pierde credinta, indiferent cat de multe dificultati par a infrunta.

Adriana Tudosa

 

[bodo]

Ar fi prea simplu sa fie asa. Reincarnarea este doar una dintre variantele propuse de om ca raspuns la “ce se intampla dupa moarte ?”. Omul refuza sa creada ca moartea poate insemna sfarsitul. Cum mult prea simplu imi pare ca viata sa insemne mancare, bautura, distractie, munca, sex, si cam atat. Apoi totul se termina, murim, ne dezintegram, si in cativa ani lumea uita ca am existat. Neee, parca si asa e prea simplu. As vrea sa cred in reincarnare, cum as vrea sa cred ca exista si viata de dincolo de moarte. Insa nu avem nicio certitudine, si ne agatam de iluzii...Ne-o fi ma simplu cand vom trece "dincolo?

 

[anuk]

Ar fi prea simplu sa fie asa. Reincarnarea este doar una dintre variantele propuse de om ca raspuns la “ce se intampla dupa moarte ?”. Omul refuza sa creada ca moartea poate insemna sfarsitul. Cum mult prea simplu imi pare ca viata sa insemne mancare, bautura, distractie, munca, sex, si cam atat. Apoi totul se termina, murim, ne dezintegram, si in cativa ani lumea uita ca am existat. Neee, parca si asa e prea simplu. As vrea sa cred in reincarnare, cum as vrea sa cred ca exista si viata de dincolo de moarte. Insa nu avem nicio certitudine, si ne agatam de iluzii...Ne-o fi ma simplu cand vom trece "dincolo?

Nu cred ca este doar credinta in viata de dupa moarte ci explicarea acelui sentiment de deja vu ,de senzatia ca dupa primul contact cu un om simti ca-l cunosti de o viata si comunici f usor , de consolare pt napasta ce se abate asupra ta fara sa ai o vina cunoscuta...etc,etc .Bine, recunosc ca e un mod simplist de expunere a ideii de reincarnarii, dar asa o inteleg eu.

 

[Luna]

O sa va traduc cat de curand un material despre Inviere. Nu este vorba de noaptea de Inviere de la Paste ci despre Invierea celor morti.

 

[Angela74]

O sa va traduc cat de curand un material despre Inviere. Nu este vorba de noaptea de Inviere de la Paste ci despre Invierea celor morti.

Mai e valabila oferta?

 

[anuk]

Nu cred o iota :

Steve Jobs s-ar fi reîncarnat. Un inginer software a aflat ce a devenit şi unde trăieşte!


După ce fondatorul Apple a încetat din viaţă, unii au început să aibă preocupări legate de… reîncarnarea sa! Conform Fox News, un inginer software a încercat să afle de la budişti ce a devenit Steve Jobs după moarte.

Tony Tseung, inginer software, le-a scris budiştilor thailandezi pentru a afla în ce s-a reincarnat cel care a fost şeful lui atunci când el lucra la Apple. Răspunsul primit a fost mai mult decât surprinzător. Se pare că Jobs s-a a devenit filosof-războinic, după cum precizează grupul budist denumit Dhammakaya) . El ar trăi într-un palat de sticlă mistic, aflat chiar deasupra fostului birou al cofondatorului Apple.

Foarte ciudat

După moartea sa, oamenii din intreaga lume au deplâns dispariţia vizionarului care a schimbat viaţa a milioane de oameni. În Malaezia, admiratorii lui s-au adunat pe o insula tropicală şi fiecare a gustat dintr-un măr pe care l-au aruncat apoi în apele oceanului, ei dorind astfel să grăbească reîncarnarea acestuia.

Acum, Phra Chaibul Dhammajayo de la templul Dhammakaya, situat la nord de Bangkok, spune că Jobs s-a reîncarnat deja. Unii îl bănuiesc de faptul că vrea doar să adune fonduri de pe urma celebrităţii lui Steve Jobs.

Conform Fox News, este foarte ciudat ceea ce susţine Phra, şi anume că Jobs ar petrece acum mult timp în palatul său de sticlă, care seamănă cu un magazin Apple, fiind servit de 20 de oameni care stau la dispoziţia sa permanent, la fel ca angajaţii dintr-un Apple Store!



http://www.evz.ro

 

[anuk]

Bodo scria " Reincarnarea este doar una dintre variantele propuse de om ca raspuns la “ce se intampla dupa moarte ?”. Omul refuza sa creada ca moartea poate insemna sfarsitul '' poate ,cine poate sti sigur daca urmeaza ceva dupa moarte sau nu,dar uite ca am putea sti cum am fost inainte de a ne naste ( nu scriu ce mi-a trecut prin minte la prima citire (),interesant pt cei care cred si amuzand pt cei care nu cred.


Existenta solitara a unei persoane indica prezenta unui suflet vechi. Vechi in inima, vechi in minte si vechi in suflet, aceasta persoana este un suflet vechi, care isi gaseste viziunea sa asupra vietii foarte diferita si mult maturizata fata de cei din jurul lui.

Ca urmare un suflet vechi traieste viata pe plan intern, isi urmeaza propria sa cale, in timp ce restul din jurul lui se inghesuie sa urmeze pe altcineva. Poate ati experimentat acest lucru in propria voastra viata sau l-ati vazut la alta persoana. Daca inca nu ati descoperit cat de vechi este sufletul vostru, cititi unele din semnele revelatoare de mai jos.

Ai tendinta de a fi un solitar
Pentru ca sufletele vechi sunt dezinteresate de preocuparile si interesele oamenilor de aceeasi varsta cu ei, isi fac cu greu prieteni. Rezultatul este ca suflete vechi au tendinta de a se regasi singuri o mare parte din timp, potrivit efemeride.ro.


Iti plac cunoasterea, intelepciunea si adevarul
Intradevar, acest lucru pare un pic grandios si nobil, dar un suflet vechi se gaseste in mod natural gravitand spre partea intelectuala a vietii. Sufletele vechi inteleg in mod inerent ca intelepciunea este fericirea, cunoasterea este puterea si adevarul este libertatea, asa ca de ce sa nu cautam si noi aceste lucruri? Aceste procupari sunt mult mai semnificative pentru ei decat sa citeasca cele mai recente barfe mondene sau de cele mai recente achizitii din fotbal.


. Ai inclinatie spre spiritualitate
Majoritatea sufletelor vechi tind sa aiba sensibilitate si sa fie spirituali. Depasirea limitelor propriului sau ego, in cautarea iluminarii, promovarea iubirii si pacii pe planeta sunt principalele ocupatii ale acestor suflete. Se pare ca pentru ei cel mai intelept lucru este sa foloseasca timpul la maxim.

Trebuie sa intelegi temeritatea vietii
Sufletele vechi sunt afectate de memento-urile moralitatii sale, dar si de tot ceea ce ii inconjoara. Acest lucru face ca ei sa fie precauti si uneori retrasi, dar cu intelepciune isi dicteaza modul in care sa isi traiasca viata.



Esti grijuliu si introspectiv
Sufletele vechi tind sa gandeasca mult… despre tot. Abilitatea lor de a reflecta si de a invata din actiunile lor si ale altor persoane este cel mai mare profesor al lor. Unul dintre motivele pentru care sufletele vechi sunt atat de vechi este ca ei au invatat foarte multe lectii prin propriile procese de gandire posedand o perspectiva asupra vietii si au capacitatea de a observa in liniste ce se petrece in jurul lor.


Puteti vedea imaginea de ansamblu
Rareori se pierd in detalii superficiale pentru a obtine grade inutile (promovare la locul de munca). Ei au tendinta de a privi viata prin ochi unei pasari, vazand ceea ce este mai intelept si semnificativ pentru viata lor. Atunci cand se confrunta cu probleme, sufletele vechi au tendinta sa le vada ca niste dureri temporare care le servesc pentru a creste cantitatea de bucurie in viitor. Prin urmare, sufletele vechi au tendinta sa aiba o viata plina de liniste si stabilitate, datorita abordarii lor asupra vietii.


Nu esti materialist
Bogatie, statut, faima… sunt inainte de a fi un suflet vechi. Sufletele vechi nu au scopul de a urmari lucruri care pot fi luate usor de la ei. Pentru ei nu prezinta interes lucrurile de scurta durata, deoarece acestea aduc foarte putina implinire sau semnificatie in viata lor.


Ai fost un copil ciudat din punct de vedere social
Aceste lucruri nu sunt vazute intotdeauna, dar multe suflete vechi prezinta semne ciudate de maturitate de la varste mici. De multe ori, acesti copii sunt etichetati ca fiind “precoce”, “introvertiti” sau “rebeli”, si se incadreaza greu in comportamentele de masa. De obicei, acesti copii sunt extrem de curiosi si inteligenti vazand scopul la multe lucruri pe care le zic si fac profesorii lor, parintii si colegii. Daca poti spune ca, copilul tau este ca un adult – probabil ai un parte de un suflet vechi.


Trebuie doar sa te “simti” vechi
Inainte de a pune un nume la ceea ce am simtit, am experimentat cu siguranta am avut senzatii ca interior se afle un suflet vechi. Sentimentele care insotesc un suflet vechi sunt de obicei: sentimente de circumspectie, oboseala mentala, rabdara, atentie si un calm detasat. Din pacate, acest lucru poate fi perceput ca fiind distant si rece, care este unul din multele mituri ale sufletelor vechi.




http://www.obiectiv.info/


Cum iti poti da seama daca esti sau nu un suflet batran? Exista anumite diferente subtile in trasaturile de caracter si in comportamentelul tau? Care sunt semnele carora le poti acorda atentie pentru a sesiza diferenta?

In general vorbind, fiecare dintre noi avem un suflet batran, dar unii dintre noi au un suflet mai in varsta decat cel al celorlalti, asta in aparenta.

Cuvantul “vechi” este relativ raportat la timp, deoarece timpul este luniar, iar sufletele noastre sunt vesnice, 10000 de ani pentru sufletul tau ar putea trece cat ai clipi din ochi.

Dolores Cannon considera ca este nevoie sa ne reincarnam de mai multe ori, ca obiecte neinsufletite, plante si animale inainte de a deveni oameni. Apoi, ca oameni, exista in continuare necesitatea de a ne reincarna de mai multe ori pentru a afla lectiile pentru care ne aflam aici pe Pamant. De exemplu, potrivit lui Dolores, toti trebuie sa devenim o molecula de apa si o molecula de aer pentru a invata ce inseamna cu adevarat sa lucram impreuna ca o singura entitate.

Dar despre asta in postarea urmatoare

 

[mihai40]

Eu si astrologia nu considera ca e o legatura f directa intre karma si sfintenie .
Exista doar in zona Karmei care tine de relatia cu tine dar nu in.relatie cu altii.
Sfintenia nu i.ti achita automat datoriile la banca decit daca are loc un.miracol.
Genetica nu e chiar asa cum se zice ci e doar un joc dinainte stabilit fie ca sa semeni cu unul din tati bunici etc fie cu nici unul existind si cazuri care nu sint chiar matematice.
In realitate sufletul care se naste are deja acel.caracter care aduce sau nu cu rudele.
La genetica animala si de la vegetale e gradual mai matematic fiind valabila la mamifere astrologia.
Deja vu e tot o varianta de revelatie insa cind o ai nu iti dai seama crezi ca e traiul zilnic insa ulterior are loc intocmai sau usor diferit.
Visele sint de mai multe feluri.
Au evident loc in chakrele noastre cu sau fara semnificatie deosebita.
Si visele revelatii sint de mai.multe feluri in functie de continut.
Cele din zori inainte de trezire in urma unui somn bun sint sigur revelatii. Deasemenea cele in.care exista sfinti Iisus etc. ori cu teme religioase.

 

[degetica]

“Printre ideile oculte mult dezbătute în prezent şi uneori acceptate de cei care trăiesc experienţe „din afară de trup” şi „de după moarte”, şi chiar şi de unii oameni de ştiinţă, se numără şi ideea de reîncarnare: adică, după moarte, sufletul nu trece prin Judecata Particulară şi apoi se sălăşluieşte în Rai sau în iad, aşteptând învierea morţilor şi Judecata de Apoi, ci (bineînţeles, după o mai lungă sau mai scurtă şedere pe „planul astral”) se întoarce pe pământ şi intră într-un nou trup, de dobitoc sau de om.

Această idee era foarte răspândită în Antichitatea păgână din Apus, înainte de a fi înlocuită de ideile creştine; însă răspândirea ei de astăzi se datorează în mare parte influenţei hinduismului şi budismului, unde ea este acceptată. In zilele noastre, ideea este de obicei „umanizată”, adică oamenii presupun că în „vieţile lor anterioare” au fost tot oameni, în vreme ce ideea mai des întâlnită printre hinduşi şi budişti, precum şi la grecii antici şi romani, este că e destul de greu să te „încarnezi” ca om şi că cele mai multe dintre „încarnările” de azi sunt în trupuri de dobitoace, insecte şi chiar şi plante.

Cei care cred în ideea aceasta spun că ea justifică toate multele nedreptăţi din viaţa pământească, precum şi anumite frici aparent inexplicabile: dacă cineva se naşte orb sau sărac, aceasta este o dreaptă răsplată pentru faptele lui dintr-o „viaţă anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii, se întâmplă din pricina unei „karme rele”); dacă cineva se teme de apă este pentru că într-o „existenţă anterioară” a murit înecat.

Cei ce cred în reîncarnare nu au vreo concepţie completă despre originea şi destinaţia sufletului, nici dovezi convingătoare pentru a-şi sprijini teoria; principalele ei atracţii sunt superficiale: faptul că pare a aduce „dreptate” pe pământ, că explică unele taine psihologice şi că oferă o oarecare aparenţă de „nemurire” celor care nu acceptă premizele creştine ale nemuririi.

Cugetând mai profund însă, teoria reîncarnării nu oferă nicidecum o explicaţie pentru nedreptăţi: dacă omul pătimeşte în această viaţă pentru păcate şi greşeli săvârşite într-o altă viaţă, pe care nu şi le poate aminti şi pentru care (dacă „înainte” a fost animal) nici măcar nu poate fi socotit răspunzător, şi dacă (după învăţătura budistă) nu există nici măcar un „eu” care trăieşte de la o încarnare la alta, iar greşelile trecute sunt literalmente ale altcuiva, atunci nu este nici o dreptate, ci numai o pătimire oarbă a unor rele al căror izvor nu poate fi aflat. Învăţătura creştină despre căderea lui Adam, din care izvorăsc toate relele din lume, oferă o explicaţie mult mai bună pentru nedreptăţile lumii; iar revelaţia creştină despre desăvârşita dreptate a lui Dumnezeu în judecata pe care El o face oamenilor, spre viaţă veşnică în Rai sau în iad, dovedeşte ca inutilă şi trivială ideea „dreptăţii” făcute prin „încarnări” repetate în lumea aceasta.

In ultimele decenii ideea de reîncarnare a dobândit o popularitate deosebită în lumea apuseană şi au existat numeroase cazuri care voiau să sugereze „amintirea” „vieţilor anterioare”; de asemenea, mulţi oameni se întorc din experienţe „din afară de trup” cu credinţa că acestea sugerează sau vorbesc foarte convingător despre ideea de reîncarnare. Ce să credem despre aceste cazuri?

Foarte puţine dintre ele, trebuie spus, oferă „dovezi” care să aibă ceva mai mult decât o legătură îndepărtată cu faptele în sine şi care ar putea foarte bine să fie rodul închipuirii: un copil se naşte cu un semn pe gât şi mai târziu „îşi aminteşte” că a fost spânzurat într-o „viaţă anterioară” deoarece fusese hoţ de cai; cineva se teme de înălţimi şi apoi „îşi aminteşte” că a murit căzând în viaţa sa „anterioară”, şi tot aşa. Tendinţa firească a oamenilor spre plăsmuirea de închipuiri face ca aceste cazuri să nu aibă nici o valoare ca „dovezi” ale reîncarnării.

Cu toate acestea, în multe cazuri aceste „vieţi anterioare” au fost descoperite printr-o tehnică hipnotică numită „hipnoză regresivă“, care de multe ori a dat rezultate uimitoare pentru amintirea unor fapte de mult uitate de mintea conştienta mergând înapoi până în fragedă copilărie. Hipnotizatorul duce pe om „înapoi” în pruncie, apoi întreabă:

- Dar înainte de aceasta?

Adesea, în astfel de cazuri, omul acela îşi va „aminti” propria „moarte” sau chiar o întreagă altă viaţă; ce să credem despre aceste amintiri?

Înşişi hipnotizatorii bine instruiţi recunosc cursele „hipnozei regresive”. Dr. Arthur C. Hastings, un specialist în psihologia comunicării din California, spune că

„cel mai lămurit lucru care se petrece în starea de hipnoză e că persoana res­pectivă este extrem de deschisă faţă de orice sugestii subtile, inconştiente, non-verbale şi verbale, ale hipnotizatorului şi este foarte supusă. Dacă le ceri să se întoarcă într-o altă viaţă din trecut şi ei nu au aşa ceva, vor inventa una pentru tine. Dacă le sugerezi că au văzut un OZN, au văzut un OZN“.

Un hipnotizator din Chicago, Dr. Larry Garrett, care a făcut aproximativ 500 de hipnoze regresive, observă că adeseori aceste întoarceri în timp sunt incorecte, chiar şi când ţin este un fapt trecut din viaţa aceasta:

„De multe ori oamenii inventează fapte din dorinţe, fantezii, vise, lucruri de acest fel… Oricine se ocupă de hipnoză şi face orice tip de regresie va descoperi că de multe ori oamenii au o imaginaţie atât de vie încât, stând acolo, vor inventa tot felul de lucruri numai ca să îi facă pe plac hipnotizatorului” .

Un alt cercetător al acestei probleme scrie:

„Această metodă este plină de riscuri, cel mai mare fiind înclinaţia minţii inconştiente către fantezia dramatică. Ceea ce se descoperă în hipnoză poate fi, de fapt, un vis privitor la un fel de existenţă anterioară pe care subiectul ar fi dorit să o aibă sau pe care crede, având sau nu dreptate, că a trăit-o… Un psiholog le-a spus mai multor subiecţi hipnotizaţi să îşi amintească o existenţă anterioară şi toţi, fără nici o excepţie, au făcut acest lucru. Unele relatări erau pline de detalii pline de culoare şi păreau convingătoare… Cu toate acestea, când psihologul i-a hipnotizat din nou, în stare de transă ei au putut să găsească o sursă firească pentru fiecare element din acele relatări – un om pe care îl cunoscuseră în copilărie, scene din cărţi citite sau filme văzute cu ani în urmă, şi aşa mai departe“.

Ce se întâmplă însă cu acele cazuri cărora li s-a făcut multă publicitate în ultima vreme, în care există „dovezi obiective” despre „viaţa anterioară” a cuiva – când o persoană îşi „aminteşte” amănunte privitoare la vremuri şi locuri pe care este cu neputinţă să le fi cunoscut personal, dar care pot fi verificate cu documente istorice? Astfel de cazuri par foarte convingătoare pentru cei care sunt deja înclinaţi să creadă în reîncarnare; însă aceste „dovezi” nu se deosebesc de informaţiile obişnuite transmise de „spirite” în timpul şedinţelor de spiritism (care pot fi şi ele foarte impresionante) şi nu există nici un temei pentru a presupune că au alt izvor. Dacă „spiritele” de la şedinţe sunt evident demoni, atunci şi informaţiile despre „vieţile anterioare” pot fi transmise tot de ei.

In amândouă cazurile, ţelul este acelaşi: să-i zăpăcească pe oameni cu un spectacol orbitor de cunoştinţe aparent „sau paranaturale” şi astfel să-i înşele cu privire la adevărata faţă a vieţii de după moarte şi să-i lase nepregătiţi pentru ea.

Până şi ocultiştii, care în general sunt binevoitori faţă de ideea de reîncarnare, recunosc că „dovezile” în favoarea ei pot fi interpretate în mai multe feluri. O americancă ce răspândeşte ideile oculte crede că „majoritatea faptelor relatate, ce oferă dovezi în favoarea reîncarnării, ar putea fi cazuri de posedare“. „Posedarea”, după asemenea ocultişti, se petrece atunci când o persoană „moartă” pune stăpânire pe un trup viu, iar personalitatea şi însăşi identitatea acestuia din urmă par a se schimba, dând astfel impresia că respectivul este stăpânit da trăsăturile vieţii „anterioare” a cuiva. Desigur, acele făpturi care „posedă” oamenii sunt diavoli, oricât s-ar preface ei că sunt suflete ale morţilor. Vestita carte a Dr. Ian Stevenson, publicată recent, Twenty Cases Suggestive of Reincarnation (Douăzeci de cazuri care sugerează reîncarnarea), pare într-adevăr a fi o culegere de astfel de cazuri de „posedare”.

Biserica creştină din primele veacuri a luptat împotriva ideii de reîncarnare, care pătrunsese în lumea creştină prin învăţături orientale, precum cea a maniheilor. Învăţătura mincinoasă a lui Origen despre „pre-existenţa sufletelor” era strans legată de aceste învăţături şi la al Cincilea Sinod Ecumenic din Constantinopol, în 553, ea a fost osândită cu tărie, iar cel ce o urmau, anatemizaţi. Mulţi Părinţi ai Bisericii, la rândul lor, au scris împotriva ei; cei mai cunoscuţi sunt Sfântul Ambrozie al Milanului, în Apus (Despre credinţa în Invieret Cartea a II-a), Sfântul Grigorie de Nyssa în Răsărit (Despre suflet şi înviere), împreună cu alţii.

Pentru creştinul ortodox de astăzi, care este ispitit de această idee sau care îşi pune întrebări în legătură cu presupusele „dovezi” ale ei, este poate de ajuns să cugetăm asupra a trei învăţături creştine fundamentale care resping definitiv însăşi posibilitatea reîncarnării.

1. Învierea trupului. Hristos a înviat din morţi în acelaşi trup care murise cu moartea tuturor oamenilor şi s-a făcut pârga tuturor oamenilor, ale căror trupuri vor fi şi ele înviate în Ziua de Apoi şi se vor uni iarăşi cu sufletele lor pentru a trăi veşnic în Rai sau în iad, după dreapta judecată a lui Dumnezeu făcută faptelor lor de pe pământ. Acest trup înviat, asemenea trupului lui Hristos, se va deosebi de trupurile noastre pământeşti, fiind mai subţire şi mai asemănător firii îngereşti, altminteri neputând locui în Împărăţia Cerurilor, unde nu este moarte, nici stricăciune; dar va fi tot acelaşi trup, restaurat şi pregătit pentru viaţa veşnică în chip minunat de Dumnezeu, precum a văzut Iezechiel în arătarea „oaselor uscate” (Iezechiel 37, 1-14). În ceruri, cei mântuiţi se vor recunoaşte unii pe alţii. Astfel, trupul este o parte ce nu poate fi neglijată a persoanei integrale care va trăi veşnic, iar ideea mai multor trupuri aparţinând aceleiaşi persoane neagă însăşi firea împărăţiei Cerurilor, pregătită de Dumnezeu pentru cei care îl iubesc.

2. Răscumpărarea noastră de Iisus Hristos. Dumnezeu S-a întrupat şi prin viaţa, patimile şi moartea Sa de pe Cruce ne-a răscumpărat de sub stăpânirea păcatului şi a morţii. Prin Biserica Lui, noi suntem mântuiţi şi pregătiţi pentru împărăţia Cerurilor, fără a trebui să plătim vreo „penalizare” pentru fărădelegile noastre din trecut. Însă conform ideii de reîncar­nare, dacă omul este „mântuit” cumva, aceasta nu se petrece decât după multe „vieţi” în care a ispăşit urmările păcatelor lui. Acesta este legalismul rece şi uscat al religiilor păgâne, care a fost cu desăvârşire desfiinţat de jertfa de pe Cruce a lui Hristos; tâlharul din dreapta Sa a primit mântuirea într-o clipă, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, „karma rea” a fărădelegilor sale fiind ştearsă de harul lui Dumnezeu.

3. Judecata. “Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). Viaţa omenească este o perioadă de încercare unică, precisă, după care nu mai există „încă o şansă“, ci numai judecata lui Dumnezeu (care este atât dreaptă, cât şi milostivă) făcută omului după starea în care se găseşte sufletul lui la sfârşitul vieţii.

În aceste trei învăţături revelaţia creştină este foarte precisă şi clară, în comparaţie cu religiile păgâne care nu cred nici în înviere, nici în mântuire şi nici nu au o învăţătură limpede cu privire la judecata şi viaţa viitoare. Singurul răspuns pentru toate presupusele experienţe sau amintiri ale „vieţilor anterioare” este tocmai învăţătura lămurită a creştinismului despre viaţa omenească şi relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii.

(Ieromonah Serafim Rose, “Sufletul dupa moarte

 

[mihai40]

Ieromonah serafim rose nu e echidistant fiind si sofist uneori asa cum se vede.
Reincarnarea (nu musai buddhista ca nu e doar la ei ci si la taoisti hindusi etc ) nu anuleaza nici.originea sufletului nici destinatia lui.
Iar karma nu are legatura cu viata de cind erai amiba sau animal ci strict ca om caci inainte nu exista liber arbitru fiind strict instigtual adica intuitiv si supus influentelor externe fara judecata.
Restul nu demonstreaza musai ca nu exista reincarnare.
Daca un om in regresie fara o judecata adinca inventeaza a 11 -a viata avind doar zece nu inseamna ca inventind nu.le mai are .
Informatii din regresie au dovedit lucruri reale in istorie si nu.numai.
Serafim rose e un mincinos politruc usor fanatic.
Nici.macar un sfint cu moaste nu e automat infailibil insa Rose nu a avut moaste .
Iar un profet cu daruri de cunoastere treb sa contraverifice ceea ce stia si credea inainte de a fi facut cu daruri de cunoastere.

 

[degetica]

Poate ca nu e tocmai ce doreai tu,dar ce spune parintele Serafim are logica si daca stai sa citesti bine e cam cum spune.Mihai,tu ai avut vreodata o amintire din vietile anterioare care susti ca exista? Adica sa discutam putin din expierente personale ,ca tot e vorba de una de alta.Informatiile din regresie pot releva lucruri interesante si reale,dar cred eu raportate la ce a trait un om intr-o singura viata ,restul e mit.Asa cred eu.
Putem spune ca mai exista multi care sustin teoria reincarnarii,a plecarilor in astral,a puterii energetice a gandului,a meditatiei profunde ,care sunt mai mult decat fanatici ,sunt periculosi,asa ca parintele Serafim e cel mai mic pericol dintre toate care ar atenta la modificarea perceptiei unui om vizavi de ce am mentionat mai inainte.

 

[anuk]

Interesant de citit pe aceasta tema materiale despre "biocentrism" ,iata unul dintre ele Moartea este o simplă iluzie.......

 

[degetica]

Cred ca moartea e singura realitate de care suntem siguri

 

[anuk]

Din punctul meu de vedere realitatea este ce vad eu cu ochiii mei desi uneori, vad ce vrea mintea mea sa vad

 

[degetica]

Uneori nici ce vedem cu ochii nostri nu e realitate,iar ceea ce vedem cu mintea nici macar

 

[mihai40]

Legat de viata trecuta am avut un fel de amintire emotionala o traire afectiva fara imagini si strict in legatura cu sufletul meu pereche cu care am fost vremelnic casatorit de fapt casatorita caci am fost femeie. A trebuit sa fug in alta zona in alt califat ca sa nu ma inchida iar in temnita sotul meu deatunci mare vizir (azi patroana si cu rude bogate) asa ca m.am refugiat intr.un asezamint monahal de sufi unde am fost bibliotecara si am.studiat multa spiritualitate. Unele din.aceste lucruri le.am intuit altele mi s.au zis de alte cunostinte care au o buna intuitie si unele revelatii. Insa sentimentul trait acut a fost de resentiment fata de sufletul.pereche care nu a tinut la relatie .. deci mi.a luat tot si copii si casnicia si casa si dota incit daca nu gaseam.manastirea eram muritoare de foame pe drumuri.
Banuiesc ca era o ramura sufita sincretista .
Acum in viata asta am.mai avut conflicte emitionale si vremuri grele dar am incheiat un armistitiu desi nu sintem casatoriti si nici nu ne vedem insa am stabilit ca ne vom casatori la incheierea Judecatii .
In viata asta s.ar zice ca ne stim de 14 ani desi ne.am mai intilnit trecator in viata in diferite circumstante fara sa discutam.
Legat de ceea ce zice Rose chiar si citind din NT nu e f convingator fata de mine daca as sta sa analizez atent as demonta tot ce zice el inclusiv ceea ce credea sau dorea Pavel sa credem in acel moment .
Asta mai intai ca ucenicii nu au fost infailibili avind si unele erori cunoscute de biserica si nici Conciliul de la Niceea nu a fost infalibil din mai.multe motive chiar si numai ca nu a adaugat si Revelatia alaturi de evanghelii si scrisori lucru care reiese din continutul canonului 85 apostolic.
Didactic crestinii occidentalii delasatori e bine sa stie ca ar fi doar o viata insa in realitate nu urmeaza Judecata ci invierea mortilor in urma careia exista viata si nu mor toti mortii inviati la Judecata ci unii mor si altii nu.mor iar cei care nu mor vor fi schimbati iar cei care mor la rindul lor formeaza doua categorii unii care inviaza si unii care vin abia la un.interval milenar evident la reincarnare diferentiati in realitate de curatenia calitatea caracterului . Cei mai curati mai sfinti inviaza mai grabnic intro serie deasa indesita de vieti in intervalul milenar al vremurilor bune fericite zise de Iisus iar restul vor veni cind vor exista incercari necesare lectiilor lor asa incit vremelnic nu se vor incurca intre ei. Diferentierea venirii legata de intervalul milenar e zisa in Ap. 20 .
Vremurile fericite sint si datorita binecuvintarilor care ridica incercatile care se accentuasera catre Judecata (femeia care odata calca atent de inocenta si tot ea in vremurile din urma ridica mina la sot.. datorita nivelului de incercare ridicat acum ) dar si datorita calitatii oamenilor care vor ramine in viata si care se vor mai naste selectiv in miile de ani .
Urmind ca un alt razboi cu Gog*sa prefateze urgia noii Judecati Judecata care e de fapt ciclica dar de fiecare data uitata ca a mai fost nimic nefiind nou asa cum se vede si din Eccl.1.9-11. Idem si cu marea inundatie si mitul momentului venirii lui Adam si a unei genealogii care combate arheologia evolutionista si datarile si cu C 14 si cu Ur si cu altele.
Desigur ca 7500 ani incheiati in 1992 au o semnificatie desi necuniscuta de biserica e confirmata de vreo doua trei revelatii intre cate si a lui Calinic de la Cernica insa e scrict legat de ciclurile cosmico astrologice care au legatura si cu ciclucitatea Judecatilir si a deluviunii generale locale .
Adica Marele An Roata vietii ciclul vernal.al sist solar dureaza 25980 ani deci cam 26 mii care are 4 Epoci si deci 12 Ere usor inegale dar care au o zona de tranzitie intre ele .
Aceasta zona de tranzitie acum dureaza din 1992 . iar Judecata ca interva esential al ei va avea loc in aceasta durata de tranzitie .
Intervalul esential al judecatii e marginit anterior de o alta durata considerata tot a Judecatii dar e cumva secundara si in care au loc unele lucruri deja revelate biblic .
Intervalul anterior dureaza din 1910 fiind numit biblic in ebraica veacul celui rau iar Judecata ca interval final va dura cam 1335 zile acelea din Dan.12.
Invierea tuturor mortilor deja se face in acest interval secular avind ca efect cresterea nr de oameni fata de secolele trecute .
Daca in 1910 au fost omorati si au inviat in Iraklyon Grecia cei doi martiri ca efect al uneia din fiare dintre cei 7 dintre xare va fi si al 8 lea ultimul revenit cumva la viata "incit multi se vor mira" ei bine cifra 666 a fost deja fiind tinuta si ea secret de media internationala desi localnicii din Renania franceza care coalizase cu fascistii cunoaste local f bine la fel cum cunosc si toti grecii credinciosi legat de Iraklion si chiar unii calugari si nu numai de la noi etc.
Ceea ce schimba mult datele eschatologice.
Analiza astroligica a vietii mele trecute confirma de fond ceea ce mi.sa zis si am simtit legat de viata trecuta.
Diferenta dintre noi e ca eu am fost ateu si dovezile existentei lui Dumnezeu etc le.am obtinut am fost binecuvintat cu ele in context altul.decit biserica traditionala dar desi sincretista e fara legatura cu ceea ce e numit Asociatia New Age.
Deci pt mine reincarnarea si alte citeva lucruri ce tin de o simtire si viziune sincretista nu sint asociate emotional si mental cu frici sau cu judecati fundamentaliste religioase .
Nici chiar cind eram ateu nu imi imaginam ca daca Dumnezeu exista ar fi diferit de Allah sau de alti eventuali dumne ei care au ca efect lucruri bune si norme morale . Si atunci diferentierea dintre religii o simteam ca o.mare eroare si o dusnanie inutila in lume.
Am avut insa noroc de o cunoastere care ma ajuta sa diferentiez macar teoretic zonele cu risc din sectele hinduse ori cele buddhiste .
Am rasfoit si alte lucruri scrise de crestini care au avut tangenta cu India cu zeci de ani in.urma insa nu sint scrise toate cinstit ..cinstit adica fara sa generalizezi un caz sau doua ca unice mostre luate la totalitatea existenta .