• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Sanatate,nutritie si corpul uman

Status
Not open for further replies.
Leacuri chinezeşti împotriva cancerului

Bolile maligne, nodulii la sâni, migrenele, afecţiunile reumatismale răspund foarte bine la tratamente specifice medicinei tradiţionale chinezeşti,

Medicul Li Luoxi reuşeşte să-şi convingă şi cei mai sceptici clienţi de beneficiile metodelor provenite din medicina chinezească pe care le practică. “Sunt oameni care vin la mine şi nu îmi spun ce au. Îmi spun să le zic eu, pentru că nu cred că ceea ce facem noi este real. De cum au intrat pe uşă eu pot să îmi dau seama cam ce îi supără”, spune amuzat doctorul, care a tratat până acum mii de români.
Culoarea pielii, mirosul emanat de corp, halena, pulsul şi aspectul limbii sunt primele lucruri pe care specialistul le urmăreşte.

Prin acupunctură, Li Luoxi spune că rezultatele sunt foarte bune în migrene, dureri de cap cauzate de stres, dureri reumatice sau de spate. Această metodă de tratament constă în înţeparea cu ace foarte fine a anumitor puncte de la nivelul pielii, aflate de-a lungul unor meridiane. “Un om trăieşte prin meridiane”, explică medicul, iar omul are circa 300 de astfel de puncte. Dintre ele, patru sunt cele mai importante. Unul este localizat în vârful capului, altul la baza degetului mare, al treilea sub genunchi, iar altul la trei degete sub ombilic. “Secretul stă în degete. Cum răsuceşti acele, cât de adânc le pui”, îşi devoalează din cunoştinţe Li Luoxi.

“Nu mi-a murit niciun pacient cu cancer”

Deşi ceaiurile sau pastilele naturiste par inutile în faţa cancerului, medicul chinez are altă părere. Un corp sănătos va putea lupta cu bolile şi va putea chiar trăi fără probleme chiar dacă virusul sau tumora sunt încă acolo. Plantele nu elimină cancerul şi nici nu omoară virusurile, dar îi ajută pe oameni să lupte. “Au venit oameni pe care medicii din spitale îi trimiseseră acasă să moară. Dintre cei bolnavi de cancer niciun pacient care a venit la mine nu a murit. Nu au scăpat de cancer, dar trăiesc“, mai susţine medicul.

O altă metodă practicată în cabinetul medicului sunt plasturii care conţin un amestec special de plante. Aceştia sunt utili în tratarea nodulilor la sân, a durerilor de spate şi a herniei de disc.

Foc pentru artrită

O tehnică eficientă în combaterea durerilor reumatice este aşa-numita terapie termică prin foc. Se stimulează termic cu foc zonele afectate, ceea ce determină o senzaţie de căldură ce pătrunde în structurile “bolnave”. Apoi se aplică o substanţă pe bază de plante. Efectul e amplificat printr-un masaj terapeutic chinezesc. “Jumătatea dintre durerile musculare sau articulare au legătură cu frigul. În general omul se îmbolnăveşte de la vânt, rece, umed, uscat, foc“, explică specialistul. Acest gen de terapie este recomandat pentru cei care au probleme la nivelul vertebrelor, artrită, sau alte afecţiuni reumatice.

Cum ne îmbolnăvesc emoţiile

“Gândim prea mult, ne facem mereu griji şi nu ne hrănim cum trebuie, iar asta ne îmbolnăveşte”, mai avertizează Li Luoxi. De exemplu, spune el, frica ne afectează rinichii, grijile plâmânii, iar stresul examenelor splina. În definitiv, orice emoţie excesivă, care ar putea să dexechilibreze energia unui om se va răsfrânge asupra organismului. De fapt, cu asta se ocupă doctorul Li Luoxi, vindecă energii şi odată cu ele durerea. “Durerea este, de fapt, manifestarea mai multor probleme de sănătate. De aceea trebuie să aflăm, înainte de toate, de ce apar aceste probleme. Altfel, nu poţi face o reţetă de tratament”, concluzionează el.


http://www.doctorulzilei.ro/leacuri-chinezesti-impotriva-cancerului/
 
Toata lumea iti da sfaturi cand te vede "racit" numai ca de cele mai multe ori sfaturile sunt gresite "D: Mai bine cititi........
.......cea mai comună boală din lume - aşa este considerată „răceala”, cum o numim cel mai adesea, sau guturaiul. Toată lumea a avut aşa ceva - de câte ori, nici nu se mai ştie, din copilărie până la vârsta adultă. Bizar pentru o epocă în care informaţia medicală este mai la îndemână ca oricând, răceala, aşa banală cum este, e totuşi curios de puţin cunoscută: savanţii se trudesc să-i înţeleagă mecanismele, iar în rândul publicului larg, ceea ce ştiu îndeobşte oamenii despre ea este, prea adesea, eronat. Avem convingeri pe cât de bine înrădăcinate, pe atât de greşite, despre cauzele şi tratamentul ei. Pentru exemplificare, iată câteva dintre aceste „mituri” şi datele ştiinţifice care le contrazic.


Răceala este produsă de frig


Răceala nu este cauzată de frig, ci de agenţi patogeni specifici - în speţă, nişte virusuri. Prin urmare, guturaiul este o viroză, o boală virală. Peste 200 de tipuri de virusuri pot produce simptomele specifice guturaiului, de cele mai multe ori fiind vorba despre virusuri dintr-o categorie numită rinovirusuri. Deseori se întâmplă să fie vorba despre o infecţie cu mai multe asemenea virusuri deodată.

Mulţi oameni bagă în aceeaşi oală virusurile, bacteriile, chiar şi ciupercile microscopice sau alte forma de viaţă microscopice şi vătămătoare pentru om, desemnându-le pe toate sub numele generic de "microb"i. În realitate, virusurile şi bacteriile sunt entităţi biologice profund diferite, după cum fungii (ciupercile) patogeni sunt, iarăşi, altceva, diferit şi de virusuri şi de bacterii.

Cât de importantă este distincţia dintre diferitele categorii de agenţi patogeni, se va vedea puţin mai departe.

Până una-alta, e de reţinut că nu frigul este cauza guturaiului, ceea ce înseamnă că nici denumirea de "răceală" nu e cea mai corectă. Dar nu e nici complet nepotrivită, căci există, într-adevăr, o legătură între guturai şi frig, legătură pe care omul a observat-o de milenii, chiar dacă şi-o explica în mod greşit.

Toată lumea ştie - medici şi pacienţi deopotrivă - că guturaiul apare mai des în anotimpul rece. Multă vreme cauza exactă acestei corelaţii a rămas necunoscută; abia foarte recent, în luna mai a acestui an, a fost publicat un studiu care demonstra unul dintre mecanismele prin care frigul favorizează apariţia răcelii: temperaturile joase modifică activitatea sistemului imunitar, într-un mod care slăbeşte mecanismele naturale de apărare ale corpului împotriva lor, ceea ce lasă cale liberă virusurilor pentru a invada căile respiratorii superioare.

Studiul, realizat la Universitatea Yale, SUA, explică astfel, pentru prima dată, legătura dintre temperaturile joase şi activitatea virusului. Cercetătorii au descoperit că, la temperaturi mai ridicate, şoarecii infectaţi cu rinovirus produc un val de semnale imune antivirale, care activează mecanismele naturale de apărare ale organismului, care luptă împotriva virusului. În schimb, la temperaturi mai joase, şoarecii produc mai puţine semnale antivirale, astfel încât infecţia poate persista.

Iar în culturi de laborator, celulele provenite din căile respiratorii umane, infectate cu rinovirusuri şi menţinute la cald, erau mai predispuse să sufere moartea celulară programată - un fenomen normal, determinat de răspunsul imunitar şi care are ca scop limitarea răspândirii infecţiei în organism. În schimb, în cazul celulelor păstrate la rece, era mai puţin probabil să se întâmple acest fenomen.

Deci, iarna răcim mai des pentru că respirăm aer cu temperatură scăzută, care răceşte căile respiratorii superioare şi favorizează activitatea rinovirusurilor. Frigul este astfel un factor favorizant al apariţiei guturaiului, nu cauza lui; cauza o constituie infecţia cu virusuri.

Unii cercetători sunt de părere că aceste constatări explică doar parţial corelaţia dintre guturai şi frig; o altă explicaţie - care probabil o completează pe prima - este aceea că, atunci când e frig, oamenii petrec mai mul timp în interior, cu ferestrele închise, iar astfel concentraţia de virusuri în aerul încăperilor creşte, făcând mai probabilă molipsirea.


Guturai, gripă, tot aia…

Greşit. Guturaiul şi gripa nu sunt acelaşi lucru, chiar dacă, de obicei, îşi fac apariţia cu simptome asemănătoare: strănut, tuse, dureri în gât, congestie nazală (nas înfundat), secreţii nazale, dureri musculare, stare de oboseală şi slăbiciune, uneori febră... Însă gripa este produsă de un alt tip de virusuri, virusurile gripale, din familia ortomixovirusurilor, mult mai agresive decât virusurile ce produc răceala, de unde şi simptomele mult mai accentuate ce semnalează instalarea gripei: durerea de cap este adesea severă, starea de rău e mai pronunţată, febra e mai mare… Boala durează mai mult şi riscul complicaţiilor este şi el mai ridicat în cazul gripei decât al guturaiului, cel mai des întâlnită fiind pneumonia.

Când răceşti, trebuie să iei antibiotice ca să-ţi treacă -gresit !

Probabil cunoaştem cu toţii persoane care, la cel mai mic semn de răceală, se apucă şi iau nişte pastile de antibiotice pe care le aveau prin casă cine ştie de când, ori se duc şi cumpără de la farmacie nişte antibiotice care se dau fără reţetă.

Dar la fel de rău este faptul că şi mulţi medici prescriu, în cazul unor viroze simple, antibiotice. De ce fac aşa? Pentru că pacienţii se aşteaptă să primească un astfel de tratament, ba chiar insistă să le fie dat; uneori e vorba de dorinţa sinceră a medicului de a fi de folos pacientului său, iar alteori medicii se tem ca răceala să nu se complice cu o suprainfecţie cu bacterii (lucru care, însă, se întâmplă, de obicei, doar în cazul persoanelor cu un sistem imunitar slăbit) şi atunci prescriu antibiotice, pentru orice eventualitate.

Problema este că antibioticele sunt eficiente împotriva bacteriilor, dar nu şi împotriva virusurilor. Mai rău, tratamentul fără rost cu asemenea medicamente duce la dezvoltarea rezistenţei la antibiotice a unor bacterii care se află oricum în organism, dar sunt ţinute, de obicei, în frâu, de sistemul imunitar. Iar aceste bacterii patogene rezistente pot fi apoi transmise altora, care nu vor mai putea fi vindecaţi cu uşurinţă, căci bacteriile nui vor ceda în faţa antibioticelor obişnuite. Fenomenul rezistenţei bacteriilor la antibiotice este atât de răspândit şi progresează cu o asemenea, repeziciune, încât Organizaţia Mondială a Sănătăţii îl consideră unul dintre cele mai mari pericole care ar putea ameninţa umanitatea în viitor - un viitor destul de apropiat. - şi a început să recomande tot mai insistent ca medicii să limiteze prescierea acestor medicamente.

Aşadar, antibioticele nu au efect împotriva virusurilor răcelii, dar nu există nici medicamente antivirale care să combată eficient aceste virusuri. (Împotriva virusurilor gripale există, de bine de rău, câteva medicamente antivirale, cu acţiune limitată - ar fi şi aceasta o mare diferenţă între gripă şi simpla răceală).

De fapt, ştiţi care e vestea? Nu există niciun tratament care să vindece răceala, tratând cauza ei, adică omorând virusul. Tratamentul răcelii este simptomatic, adresându-se efectelor, nu cauzei. Bine şi aşa, dacă tratamentele cu pricina sunt eficiente. Remedii uşoare împotriva durerilor, congestiei nazale, durerilor în gât şi tusei (de preferinţă prescrise de medic şi luate după indicaţiile acestuia, nu după ureche) ne ajută să suportăm mai uşor cele câteva zile de boală, până când sistemul imunitar îşi face treaba şi învinge infecţia virală.


Oricum, guturaiul, această viroză banală, umileşte, prin complexitatea ei, lumea ştiinţifică, în ciuda tuturor eforturile făcute de cercetători pentru a obţine un medicament antiviral eficace. În ciuda unor progrese notabile în domeniu - printre care descifrarea genomului unor rinovirusuri implicate în apariţia guturaiului -, nu vom avea curând un tratament cauzal al răcelii. Având în vedere că boala cu pricina poate fi produsă de peste 200 de tipuri de virusuri, nici nu e de mirare…

Vestea bună este că, în imensa majoritate a cazurilor, guturaiul este o viroză uşoară, care trece în câteva zile, cu tratament simptomatic, însoţit de odihnă. (Odihna e foarte importantă; unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le facem când răcim, spun medicii, este să încercăm să dormim ceva mai mult, pentru ca asta ajută sistemul imunitar să vină de hac virusului care ne-a invadat. E o metodă simplă şi eficientă, după cum şi metoda cea mai eficientă de limitare a răspândirii guturaiului - şi a gripei . este tot una simplă: spălarea frecventă pe mâini cu apă şi săpun.)

Deci, tratament cauzal nu există, ci doar tratament simptomatic, iar în rest - sistemul imunitar îşi face treaba, de obicei foarte bine. De unde şi vorba: guturaiul trece, cu tratament, într-o săptămână, iar fără tratament - în 7 zile… ()

http://www.descopera.ro/stiinta/115...i-despre-raceala-noastra-cea-de-toate-iernile
 
O explicatie a durerilor incheieturilor inaintea schimbarii vremii :D:

Imbinari dintre oase, menţinute prin ligamente şi tendoane, sunt înconjurate, protector, de formaţiuni de forma unor pungi, în care se află lichid şi mici cantităţi de gaze. La scăderea presiunii atmosferice, aceste săculeţe se umflă, ca urmare a expansiunii gazelor, apăsând asupra nervilor şi altor ţesuturi din jur. Aceasta ar putea fi cauza senzaţiilor neplăcute resimţite de unii oameni la nivelul încheieturilor.
 
Am citit un ARTICOL in care se consemneaza cele mai nocive marci de ciocolata dupa un studiu de specialitate si m-am ingrozit .
Spicuiesc doar marcile restul cititi voi ." Conform studiului, pe primul loc în acestă ierarhie a E-urilor conţinute de ciocolată, cu maximul de opt, se afla Novatini (cu cremă căpşuni şi friscă) şi Poiana (cu lapte şi cremă cu aromă de vişine). Şapte E-uri conţin: Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini (cea cu caramel şi cea cu vişine) şi Heidi Grand Or Florentine.

În schimb, Primola Fresh Mint, Novatini Cappuccino, Africana (cu cremă de capşune), Africana (cu cremă de rom) şi Poiana (cu frişcă şi căpşune) au în compoziţie câte şase E-uri.

Cinci astfel de aditivi conţin Schogetten, Anidor (Croquant – lait and folie noisettes şi amer), Primola (cu caramel sau cu căpşuni), Novatini (cu coniac şi cu rom), Africana (cu cremă de banane) şi Milka Raspberry Cream.

În continuare urmează Africana (cu cremă de cappuccino), Poiana (varianta simplă, cea cu cremă de caramel şi cea cu cremă de lichior), Amaretto, Dark Orange, Heidi Gourmette Heidi Cherry, Carrefour – Chocolat noir fără zahăr, cu câte patru E-uri.

Alte 37 de mărci de astfel de dulciuri au doar “un E”."

În schimb, Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune) nu conţin niciun E."
 
Pe frigul asta este posibil sa va degere mainile sau picioarele, asa ca sfatal medicului referitor la degeraturi poate fi util.



Degeraturile sunt leziuni ale ţesuturilor care se pot manifesta doar la suprafaţa pielii sau în profunzime, la nivelul tendoanelor, articulaţiilor şi muşchilor. În general, în cazul expunerii de scurtă durată la frig, pielea capăta o nuanţă roşiatică din cauza îngheţului, care se poate remedia prin aplicarea unei creme ce are în compoziţie extract de galbenele.

Însă, în cazul degerăturilor, lichidul din interiorul ţesutului pielii se congelează, rezultând apariţia cheagurilor de sânge în vasele sanguine şi provocând îngreunarea circulaţiei oxigenului în sânge, esenţial pentru buna funcţionare a ţesuturilor. În aceste condiţii, este necesară o vizită la medic pentru a reduce pe cât posibil daunele provocate ţesutului epitelial.

Cum se manifestă? - în funcţie de gravitatea şi ţesuturile afectate, degerăturile se clasifica astfel:

Degerături de gradul I – formă uşoară, afectează doar suprafaţa pielii, provocând dureri şi mâncărime. Apar pe piele pete albe sau galbene şi provoacă senzaţie de amorţeală. Nu cauzează daune permanente.
Degerături de gradul II – pielea îngheaţă şi devine aspră, însă ţesuturile adânci nu sunt afectate. Apar leziuni închise la culoare, dar care se vindecă în trei-patru săptămâni dacă sunt tratate corespunzător. Pielea afectată este sensibilă şi provoacă dureri la atingere.
Degerături gradul III – formă gravă, se remarcă degerături profunde care pătrund până în ţesuturile adânci. Este momentul când muşchii, tendoanele, vasele de sânge şi nervii pot congela, astfel că stimulii nu mai fac corpul să reacţioneze. Persoana afectată este supusă riscului de a-şi pierde permanent membrele sau simţurile, astfel că este necesară intervenţia chirurgicală dacă se localizează cangrena.

Cum se tratează?

- Zona afectată trebuie încălzită sau decongelată treptat, în funcţie de gravitate şi trebuie să se evite o perioadă expunerea la temperaturi scăzute, întrucât rănile se pot agrava.

- Hainele trebuie scoase şi înlocuite cu unele uscate, iar zonele degerate acoperite cu pături.

- Procesul de încălzire tebuie să se deruleze treptat, se recomandă menţinerea zonelor afectate în apă caldă, la temperatura de 34-37 grade celsius, urmată apoi de aplicarea unui pansament steril.

- Se recomandă administrarea de băuturi calde (nu fierbinţi!), pentru redarea echilibrului termic din interior.

Cum se previn degerăturile?


Dr. Tania Bejan, medic specialist Ropharma, recomandă purtarea de îmbrăcăminte adecvată, încorporarea mai multor straturi de haine subţiri ce au rolul de a capta şi reţine căldura. De asemenea, pentru a diminua riscul apariţiei degerăturilor, îmbrăcămintea de suprafaţă şi încălţămintea trebuie să fie impermeabile, deoarece expunerea la umiditate scade drastic temperatura corpului.
-Adoptarea unui regim alimentar echilibrat, bogat în calorii care să furnizeze energie calorică şi termică pentru întreaga zi
- Fumătorii şi persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, pulmonare sau cei care suferă de diabet sunt expuse unui risc mai mare de apariţie a degerăturilor întrucât fluxul sanguin al acestora este mult mai sensibil la temperaturi scăzute. De aceea, aceştia trebuie să se menţină în permanenţă hidrataţi şi să se protejeze în fata umidităţii, vântului şi frigului.

În cazul apariţiilor primelor simptome (mâncărimi şi înroşirea pielii), dr Tania Bejan, medic specialist Ropharma, recomandă evitarea:

- Expunerii lângă surse directe de căldură: calorifer, sobă, apă fierbinte, deoarece pacientul şi-a pierdut simţul de a detecta temperaturi ridicate şi se poate arde.

- Masării zonelor afectate de frig

- Administrării de băuturi alcoolice

Dincolo de măsurile de precauţie, există şi anumite tratamente naturiste care ajută la ameliorarea stării pacientului până la vizita medicală: pansamentele cu zer ce ajută la refacerea din interior a zonelor afectate, menţinerea unei stări optime de hidratare şi infuziile cu gălbenele sau cataplasmele cu zeamă de varză ce stimulează circulaţia sanguină, grăbind astfel reechilibrarea termică a organismului.


http://www.doctorulzilei.ro/
 
Daca ar fi adevarat ce declara dr. James DiNicolantonio, cercetător în domeniul afecțiunlor cardiovasculare, la New Yorkcum ca : “Avem nevoie de o campanie de sănătate publică la fel de importantă ca cea pe care am avut-o în anii ’70 și ’80 care demoniza grăsimile saturate, ca să spunem că ne-am înșelat” ar fi pt multi o bucurie . Cati dintre noi nu au renuntat la salninuta afumata, sau pielea crocanta de la pasari ,ca sa nu amintim de tochitura de purcel :P
Cercetatorul mai adauga ca : “Nu există nicio dovadă concludentă că o dietă săracă în grăsimi are efecte pozitive asupra sănătății. Într-adevăr, literatura de specialitate indică o lipsă generală de orice efect (bun sau rău) prin reducerea aportului de grăsimi.Teama că grasimile saturate cresc colesterolul, este complet nefondată,”
In opinia sa o dieta saraca in carbohidrați – spre deosebire de o dieta saraca in gr\simi –scade colesterolul rau si ca alimentele procesate ar trebui să fie, în continuare, evitate.


http://www.doctorulzilei.ro/nu-grasimea-alt-ingredient-iti-distruge-inima/
 
Nu mi-am imaginat ca transpiratia ar indica boala de care suferi :D: Eu am cunoscut pe cineva a carui transpiratie mirosea a patrunjel :P


Sănătatea miroase a prospeţime

Înainte de toate, trebuie menţionat că transpiraţia unui om sănătos şi curat nu are miros. Bacteriile de la suprafaţa pielii, care intră în contact cu transpiraţia, sunt cele care dau un iz specific fiecăruia dintre noi. Este şi motivul pentru care anumite părţi ale corpului, precum picioarele, regiunea inghinală, axilele sau pliurile de sub sâni, la femei, miros mai accentuat decât altele şi necesită o îngrijire aparte. Când, în ciuda curăţeniei corporale şi a igienei orale corecte, se simt mirosuri specifice, e cazul să tragem un semnal de alarmă şi să dăm fuga la medic.

Trupul anunţă când suferă

Dacă ştii că urmezi un tratament anume sau că ai consumat anumite alimente, nu e cazul să intri în panică atunci când transpiraţia capătă un miros urât. Unele medicamente, precum cele folosite în tratamentul cancerului, ori antibioticele pot modifica mirosul natural al pielii. La fel se întâmplă şi când mâncăm ceapă sau usturoi. În general, izurile deranjante se emană prin piele, prin glandele sudoripare şi din gură.
Or, îmbrăcămintea şi încălţămintea din materiale sintetice nu lasă transpiraţia să se evapore, iar părul de pe corp în exces contribuie la reţinerea transpiraţiei şi a bacteriilor, ceea ce duce la accentuarea mirosului. Totuşi, când mirosul e diferit de cel cunoscut, de transpiraţie, semnalează o boală. Diabeticii, spre exemplu, au un miros specific de acetonă, în vreme ce un iz de amoniac îi caracterizează pe cei ce suferă de o afecţiune a ficatului.

TRANSPIRAŢIA URÂT MIROSITOARE ANUNŢĂ CHISTURI ŞI TUMORI!

Sistemul endocrin pare să fie responsabil de toate relele, mai ales în cazul femeilor. O disfuncţie a glandei tiroide, precum hipertiroidia, se manifestă prin transpiraţie excesivă, urât mirositoare. Dar acelaşi lucru se întâmplă şi în caz de sindrom al ovarului polichistic, de tumori ovariene sau de disfuncţii ale glandelor suprarenale. Abundentă şi neplăcută nărilor, sudoarea îi caracterizează pe bărbaţii cu surplus de testosteron, pe femeile cu exces de hormoni masculini, pe cei cu dereglări ale hipofizei.

Fiecare afecţiune e cu mirosul ei

- Simţi un iz de mere stricate sau de acetonă? Diabetul e de vină. Prin transformarea grăsimilor şi proteinelor în glucoză se formează corpi cetonici, care sunt toxici şi pot să ducă până la comă diabetică. Corpii cetonici se elimină sub formă de acetonă prin urină şi prin respiraţie, dând mirosul caracteristic.

- Mirosul neplăcut de peşte indică afecţiuni digestive şi, în special, faptul că omul nu digeră complet alimentele îngurgitate. De obicei, se întâmplă asta din cauza lipsei unei enzime. Dar şi o substanţă conţinută de pilulele contraceptive duce la acest iz deranjant.

- Urina miroase a sirop de arţar? Vorbim despre leucinoză, o boală ereditară ce duce la tulburări de metabolizare a acizilor din organism, care se manifestă prin mişcări anormale ale corpului şi ale globilor oculari, alterarea conştienţei, până la comă, şi întârziere mintală.

-Izul de amoniac, cunoscut ca foetor hepatic, le este caracteristic celor ce suferă de ciroză.

-Respiraţia miroase a urină? Este din cauza uremiei, adică a nivelului crescut al ureei din sânge.

-Insuficienţa hepatică e anunţată de mirosul de sânge stricat sau de ridichi de pământ.

-Când organismul uman e intoxicat cu fosfor, emană iz de usturoi.

-Mirosul aldehidic, puternic, înţepător, sufocant, de mere verzi, e des întâlnit la alcoolici.

-Când respiraţia miroase a materii fecale, poate fi vorba de ocluzie intestinală, de supuraţii pulmonare sau de paraziţi intestinali la copii.

-Difteria dă un iz dulceag, special.

-Dacă ai renunţat la pâine şi la carbohidraţi, să nu te miri că trupul capătă treptat un miros ciudat, nu prea plăcut, o combinaţie de fructe exotice şi lac de unghii.

-Acidoza metabolică profundă, adică şocul scăderii nivelului glucozei din sânge, duce la instalarea comei rapide şi la respiraţia cu miros de migdale amare, la fel ca în cazul intoxicării cu cianură de potasiu.


Sursa : http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/bolile-miros-problema-sanatate-28409.html
 
Pentru prima dată există o speranţă reală pentru bolnavii de Alzheimer. Cercetătorii spanioli de la Universitatea Autonoma din Barcelona (UAB) au reușit, să oprească procesul pierderii memoriei la șoareci bolnavi de Alzheimer.

Potrivit EFE, preluată de Agerpres, specialiștii au folosit o terapie genetică după identificarea unei proteine care, dacă se blochează, provoacă astfel pierderea memoriei.

Proteina care menţine memoria

După descoperirea proteinei implicate în procesul păstrării memoriei, cercetătorii au dezvoltat o terapie asupra genei care conține proteina și au reușit să oprească pierderea memoriei în cazurile cu Alzheimer la șoareci, în stadii inițiale. În laborator, șoarecilor le-a fost injectată într-o zonă a creierului semnificativă pentru procesare memoriei o genă care provoacă producerea proteinei blocate la pacienții diagnosticați cu Alzheimer.

Proteina, denumită 'Crtc1' (CREB regulated transcription coactivator—1), refăcută prin terapie genetică, permite declanșarea semnalelor necesare pentru activarea genelor implicate în păstrarea memoriei pe termen lung.

Veste de primă pagină

Rezultatele cercetării au fost publicate pe prima pagină a revistei științifice "The Journal of Neuroscienc"'. Ele sunt considerate un avans în cercetarea mecanismelor celulare care afectează transmiterea semnalelor nervoase și implică pierderea memoriei în fazele inițiale ale bolii Alzheimer, prima cauză a demenței senile.

Pentru identificarea proteinei în cauză, cercetătorii au comparat cum se exprimă genele în zona menționată din creier la șoareci sănătoși și la cei cărora li se inoculase boala. Astfel, oamenii de ştiinţă au putut să observe că toate genele implicate în procesul menținerii memoriei erau cele care condiționau proteina Crtc1, aceeași implicată în metabolismul glucozei sau al apariției cancerului.

Prevenirea pierderii memoriei

Afectarea acestui grup de gene ar putea provoca pierderea memoriei în stadiile inițiale ale bolii Alzheimer, după cum au atras atenţia experţii. La acești bolnavi, procesul care se manifestă boala împiedică acțiunea normală a proteinei menționate.


http://www.evz.ro/sperante-pentru-bolnavii-de-alzheimer-pierderea-memoriei-poate-fi-oprita.html
 
Acupunctura ca și acupresura este o temă controversată în medicină, considerată de unii pseudoștiință.

Metoda provine din China și este tot mai răspândită în Europa. Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Dacă pe traiectul lor apare un excitant prin înțepare sau presură, poate să diminueze durerea, sau să producă ameliorări a organului lezat.

Acupunctura este o practică în care sunt introduse ace în diferite locuri ale corpului uman pentru vindecare. Se spune că este dureroasă, dar în același timp vindecă de boli, previne boli, crește imunitatea și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă se spune că este foarte eficientă. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază”, pentru că nu poate fi verificată foarte precis. Practica acupuncturii datează din secolul 2 î.e.n. în China.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee. Există diferite feluri de acupunctură pe glob.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Acupunctură

Boli care pot fi vindecate cu acupunctura


- Înlătură: dureri de cap, migrene, dureri de dinţi, gingivite şi faringite, nevralgii şi diverse afecţiuni reumatice.

- Tratează: infecţiilor intestinale, constipaţia, paraliziile după accidente cerebrale, afecţiuni nervoase ale membrelor (eficace doar în primele şase luni ale îmbolnăvirii).

- Vindecă: sinuzite şi amigdalite, bronşită, astm bronşic, conjuctivită şi retinită, miopie şi cataractă (ambele doar în fazele incipiente), crampe ale esofagului şi gastrită.
 
A incetini daca nu chiar a opri boala Alzheimer ar fi o mare bucurie ,iata ca cercetatorii au descoperit in urma unui studiu ca " Citalopramul, un antidepresiv prescris în mod obişnuit, inhibă producerea proteinelor beta-amiloide, care pot forma plăci în anumite regiuni ale creierului şi joacă un rol important în declanşarea bolii Alzheimer "


Sursa:
http://www.descopera.ro/dnews/12628...a-proteinelor-care-cauzeaza-maladia-alzheimer

http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-05/wuso-ams051314.php
 
Am citit declaratia unui medic despre cancer, despre colestrolul marit si a spus niste lucruri care m-au bulversat,vreau sa vad si parerea noastra ......

Dr. Coldwell:
Din experienta mea, orice cancer se poate vindeca intre 2 si 16 saptamani. Dar la fel de adevarat este si faptul ca orice doctor cu o experienta de peste 20 de ani, stie ca aceasta bolala se poate vindeca si instantaneu, fenomen cunoscut ca: vindecare spontana. Exista chiar si o carte scrisa de un autor pe care nu-l agreez care prezinta mai multe cazuri de vindecare spontana. Aceasta inseamna ca este posibil, iar noi doar trebuie sa gasim o cale sa accesam acest lucru. De asemenea, vindecari se intampla si in asa zisele locatii sfinte, gen Lourdes, dar nu este neaparat din cauza locului ci a asteptarilor si convingerilor pacientilor.
In momentul in care scapi de starea acida (acidoza) si toxicitate interna, in momentul in care corpul devine alcalin si imbogatit in oxigen prin adoptarea unei diete crude vegane si a sucurilor verzi bogate in clorofila, bogate in calciul bun si minerale, deci in momentul in care corpul tau ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat. Poate dura cateva zile sau cateva saptamani, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecator, pH-ul sangelul sanatos trebuie sa fie usor alcalin, la valoarea de 7,36, dar in faza de vindecare, el trebuie sa fie mai alcalin, in jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, foloseste o metoda de oxigenare a sangelui, unde se scoate tot sangele din corp (este negru) se oxigeneaza (devine roz) si dupa 12 astfel de sedinte ai un sange ca de nou nascut, iar lipsa oxigenului este usor eliminata. Este ca si cum ar fi un dopaj, dar legal.

Unii medici din Europa folosesc injectii (intravenoase) cu Vitamina C. In jur de 100cc (100 ml) de trei ori pe saptamana, iar in unele cazuri mai des, si din experienta mea, cancerul sau tumorile au disparut chiar si in doua zile. Vitamina C este un puternic vindecator si ajuta si in majoritatea afectiunilor inimii, dar din pacate, vitamin C va incepe sa fie un remediu dat numai pe reteta si de forma sintetica, la fel ca si vitamin E. Vitamina E, foarte usor si eficient rezolva toate problemele legate de tensiune arteriala, dar s-au facut studii cu Vitamina E de forma sintetica, iar concluziile au fost ca nu este eficienta. Bineinteles, forma sintetica nu este eficienta, ci doar cea naturala. Daca natura creeaza o problema, natura creeaza si solutia. Daca ceva nu a existat acum 100 de ani, inseamna ca nu ai nevoie de ea astazi (referitor la medicamente si remedii de sinteza). Cand doresti sa ajuti pe cineva si sa-l informezi mai bine cum isi poate elimina cancerul foarte repede, i-as recomanda in primul rand sa treaca instantaneu la o dieta vegano – crudivora. Sunt carti, sunt deja bucatari care te pot invata despre acest gen de hrana, sunt materiale video despre acest subiect. De asemenea, daca nu exista afectiuni ale rinichilor, as recomanda sa se bea aproape 4 litri de apa pe zi la care se adauga jumatate de lingurita de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru orice fel de functii ale corpului. Avem nevoie de electricitate, iar aceasta electricitatea poate fi produsa intr-un mediu cu suficienta sare. Deci daca ai lipsa sau carenta de sare, ai si o problema de tensiune.

Reporter: Vedeti dar recomandarea este sa nu prea consumi sare, in special daca ai probleme de tensiune.


Dr. Coldwell:

Ok, este de fapt exact invers. Problema este ca ei fac referire la sarea de masa care, de cele mai multe ori are urmatoarea compozitie: 1/3 sticla, 1/3 nisip si 1/3 sare. Deci sticla sau nisipul, zgarie arterele si vasele de sange si acestea incep sa sangereze, iar in aceste cazuri, colesterolul merge acolo si incepe sa repare problemele ca sa opreasca sangerarea interna pana la deces. Acum, deodata, colesterolul este cauza tensiunii pentru ca subtiaza vasele sanguine in incercarea de a acoperi diversele zgarieturi din vasele sanguine. Si acest lucru este absurd. Nu se moare de prea mult colesterol, ci de prea putin. Sunt multi oameni cu colesterol 600 si sunt foarte sanatosi si fara nicio problema de sanatate. Oricine din sectia de arsuri grave stie ca persoanelor cu arsuri li se da in fiecare zi sa manance intre 20 si 25 de oua fierte tari. Pentru ca ei stiu ca numai colesterolul poate reconstrui si genera celule foarte sanatoase intr-un timp foarte scurt. 80% din celule sunt compuse din colesterol. Deci de unde pot veni noi celule sanatoase daca nu exista suficient colesterol? Fiecare va trebui sa aibe nivelul de colesterol macar la 250. Si apoi ti se spune LDL si HDL sunt cholesterol rau si bun. Nici macar nu este colesterol, ci este o proteina care transporta colesterolul. Deci daca te uiti la ceea ce stiu medicii si ceea ce nu stiu…. Dr. Gary Niles si multe alte peroane au spus ca medicii si cei din profesia medicala au cea mai scazuta medie de viata, care este in jur de 56 de ani (N.T.in Romania este de 50 de ani), au cea mai ridicata rata la abuzul de alcool si de droguri, cea mai ridicata rata a suicidului, numai a psihiatrilor este mai ridicata. Deci din pacate noi la acesti oameni mergem sa intrebam cum sa avem o viata sanatoasa, fericita si longeviva. Cred ca trebuie sa ne revizuim modul de gandire.

http://suntsanatos.ro/documentare/dr-coldwell-cancerul-poate-fi-vindecat-in-cateva-saptamani.html
 
Na,dracie ! Cica somonul contine grasimi care sporesc riscul de obezitate si diabet de tip 2. Tot el spune ca 30 g de somon contin tot atat colesterol cat aceeasi cantitate de hamburger. Totodata, aciditatea din carnea de somon contribuie la aparitia osteoporozei si a pietrelor la rinichi. Cel putin asa sustine nutritionistului John McDougall.

Alte "informatii " Aici
 
Am inteles de la Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ca trebuie sa ne ferim de aceste rosii tuguiate pt sunrt periculoase.

De ce ? Cititi AICI


() Io pe astea le alegeam cu nadejdea a-s mai gustoase.
 
A venit vara si evident caldura ,dar te intreb," Câtă apă trebuie să bei pe zi? Stii daca apa poate fiinlocuita cu altceva ? Stii care sunt semnele de deshitratare ? Citeste di vei afla raspunsurile la aceste intrebari.
 
Virtuţile vinului erau foarte bine apreciate încă din Antichitate, efectele terapeutice ale acestei băuturi fiind de necontestat.
Încă din vechime, numeroase scrieri au subliniat calităţile vindecătoare ale vinului. Dacă Hipocrate recomanda vinul pentru tratarea unor debilităţi fiziologice, pneumonie, plăgi deschise şi muşcături de şarpe, marele savant Louis Pasteur îl considera drept „cea mai sănătoasă şi igienică băutură“.

Cu efect profilactic

Istoricul grec Tucidides considera că locuitorii din bazinul mediteranean au încheiat perioada barbară şi au trecut la civilizaţie, atunci când au început să cultive măslinul şi viţa de vie, consumând minunatele lor produse, uleiul şi vinul. Iulius Cezar cerea soldaţilor romani să-şi bea raţia de vin pentru a evita multe boli legate de infecţiile interne. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi primeau zilnic o porţie de trei litri de vin, cu efect profilactic în ceea ce priveşte îmbolnăvirile digestive.
Nu întâmplător, rezervele de vin de pe flota spaniolă depăşeau cu mult rezervele de apă dulce pentru marinari. Un alt fapt legat de consumul de vin este consemnat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când soldaţii italieni primeau zilnic raţia de vin roşu şi nu aveau probleme cu epidemiile de dizenterie sau tifos, ceea ce îi deosebea de soldaţii germani, mai bolnăvicioşi, fără raţia asigurată de vin.
În toate timpurile, vinul a fost recomandat, în primul rând, pentru proprietăţile antianemice, fortifiante, revigorante şi energizante. De aceea intră şi astăzi în numeroase “reţete cu vinuri tonice”.



http://www.evz.ro/il-bea-toata-lume...ibiotic-natural-efectele-lui-terapeutice.html
 
Michael Sawka, profesor la Institutul de Tehnologie Georgia din Atlanta spune ca organismul nostru se adapteaza relativ usor la stresul termic, cica sunt suficiente 100 de minute zilnic petrecute in caldura, timp de 4-10 zile, pentru ca organismul nostru sa se adapteze la temperaturile ridicate. Ce nu stiam ,eu cel putin ,este ca " Persoanele care obişnuiesc să facă exerciţii fizice se adaptează mult mai uşor la căldură. O sesiune de aerobic, de exemplu, provoacă o încălzire a corpului, astfel că organismul va fi obşnuit şi nu va ajunge la o temperatură critică, extrem de ridicată, decât foarte greu. Este adavarat ca desi este f cald ,spre deosebire de anii anteriori ,paraca...nu ma afecteaza asa de rau canicula." Alte "trucuri" care ne ajuta sa facem fata caldurii gasiti AICI.
 
Nu doar mi s-a parut, dar vara asta a fost rece, am postat harta cu anomaliile termice.
Ador canicula, mi-ar placea sa merg singura pe linia de tramvai la 40 de grade. Nu prea am ocazia insa.
Trebuie sa fii si slaba, altfel...


Apropo de vinuri, parca Burebista a incendiat vii...


...Soldatii germani bolnaviciosi...rasa Ariana slaba...
Bine ca nu mai e Hitler ca bombarda serverul ce gazduieste forumul.


...nu alegeam tuguiate!
 
Mai toata lumea mananca asa cum s-a obisnuit din copilarie dar ...pt exista un dar ,ar trebui sa stim care este durata de digerare a alimentelor :

- 0 – 15 min. : apa

- 15 – 30 min. : sucuri din legume si fructe crude, majoritatea fructelor in sare cruda

- 40 min. – 2.5 ore : legumele crude, verdeturi, germeni si vlăstari in stare cruda, avocado, legume gatite

- 1.5 – 4 ore: ulei, cereale, fasole, naut, linte, cartofi, legume amidonoase

- 2 – 4 ore: nuci, seminte crude

- 4 – 10 ore sau mai mult: diverse tipuri de carne, peste, crustacee, lactate procesate
 
Status
Not open for further replies.
Back
Top