Viorel Isticioaia-Budura, ambasadorul României în China: „Relaţiile cu China, o şansă a globalizării“
Ambasadorul român la Beijing spune că sincronizarea cu Vestul înseamnă orientarea către China.
Reportaj: Să înveţi chineza ca să ieşi din criză?
România are avantajul de a fi percepută la Beijing ca un prieten vechi pe care China s-a putut baza, dar acum acest atu este valorificat prea puţin. Gigantul asiatic atrage investiţii enorme şi este, la rândul său, un important investitor la nivel mondial. Lovite de criză, marile economii occidentale se îndreaptă din ce în ce mai mult spre China.
Dar România? Ambasadorul ţării noastre la Beijing, Viorel Isticioaia-Budura, vorbeşte despre prezenţa României în China, care, în acest moment, este mult prea departe de potenţialul unor relaţii cândva foarte apropiate. Chiar şi celebra cursă Tarom Bucureşti-Beijing care a funcţionat neîntrerupt aproape 30 de ani a intrat de mult în uitare.
Ovidiu Nahoi: Ce ar trebui să ştim noi, în România, despre China şi nu ştim?
Viorel Isticioaia-Budura: Eu trăiesc o mare dezamăgire că n-avem relaţii de presă atât de active pe cât ar trebui să fie. Nu mă refer la un anumit ziar, ci în general, între lumea presei româneşti şi cea chineză. Tocmai pentru a servi cunoaşterii reciproce. Dacă globalizarea a creat şansa sau ideea unei cooperări, în realitate, au fost momente în care s-a simţit chiar pericolul unei decuplări regionale. Decuplarea Asiei de restul lumii. Dimensiunea dezvoltării Chinei este o şansă de continuare a globalizării într-un registru pozitiv.
Cum foloseşte România şansa aceasta?
Noi ar trebui să o folosim pentru că este şansa unei oportunităţi economice suplimentare. Integrarea n-a fost numai pentru noi, a fost şi o nouă şansă dată Europei în sine, în noul său proiect economic şi politic. Acum, globalizarea şi relaţionarea transcontinentală cu Asia, în general, şi cu China în particular, reprezintă noua şansă pe fondul problemelor create mai ales de criza financiară mondială. Pentru noi este important că, ducându-ne către Vest, constatăm că Vestul vine spre Est şi în principal chiar spre China.
De ce ar veni investitorii chinezi în România?
Din două motive. O dată pentru că au ajuns la un potenţial ce le permite să iasă în lume. Un om sărac nu investeşte decât dacă printr-o minune are o şansă să o facă din puţinul său. Dar chinezii de acum au un excedent, vorbim numai de surplusul valutar, de peste două mii de miliarde de dolari. Pe de altă parte, criza generală a dolarului invită la rularea rezervelor valutare care sunt predominant, în China, în dolari. Şi atunci, chinezii investesc anual, în străinătate din ce în ce mai mult.
Investiţiile oficiale sunt deja de zeci de miliarde anual. Intrările de capital în China sunt cam de un miliard pe săptămână. Dar în egală măsură, China, receptor de investiţii străine în ultimii douăzeci şi ceva de ani, după deschiderea din anii '70 - '80 a devenit, la rândul său, emiţător de fluxuri investiţionale. Noi am avut prioritatea integrării în Vest, dar trebuie, în egală măsură, să fim conştienţi, să ne sincronizăm cu noile priorităţi ale Vestului, pentru că suntem parte a Vestului.
A doua raţiune este că noi suntem un destinar tradiţional. România, în zona noastră de apartenenţă geografică, este printre puţinii recipenţi masivi de investiţii chineze. Vom ajunge la 400 de milioane de dolari. Avem 300 şi ceva de milioane de dolari. Sunt o duzină de întreprinderi chineze create în România, cu capital propriu, şi rulate, bineînţeles, de businessul chinez, cu mână de lucru românească, deci creează locuri de muncă în România.
Acum câţiva ani s-a suspendat linia aeriană directă Bucureşti - Beijing. De ce?
La vremea aceea au fost raţiuni, o dată, datorită siguranţei zborurilor. Epidemia de pneumonie atipică a obligat nu numai compania Tarom, ci toate companiile, să-şi suspende activitatea în primăvara lui 2003. După care o serie de analize de piaţă de profitabilitate au dus la decizia conducerii de atunci a Ministerului Transporturilor de a suspenda cursa, iar în luna noiembrie s-a lichidat definitiv. Anumiţi investitori străini au încurajat compania aeriană chineză să zboare către Europa în proximitatea noastră, către vecinii noştri de Vest, şi s-a deschis o linie aeriană. Dispariţia de pe piaţă a Taromului a lăsat un segment de piaţă liber, care a fost imediat ocupat de turci, care la vremea aceea nu zburau.
Care au fost consecinţele politice şi economice?
În acel moment avusese loc vizita preşedintelui Iliescu, la sfârşitul lui august 2003, se reafirmase interesul României, la modul general, indiferent de regimul politic din acel moment, pentru continuarea relaţiei tradiţionale cu China şi se anunţa o sumă de proiecte care urmau să fie aduse în atenţie: Podul de la Brăila, Şoseaua de Centură şi alte relaţionări. Au fost semnale consistente, s-au deschis zone de cooperare, dar un segment care ne-ar fi ajutat foarte tare, cursa aeriană Bucureşti-Beijing a dispărut în conjunctura dată. Şi eforturile de-al recupera n-au mai avut loc.
Un zbor încheiat
Compania Tarom a zburat de la Bucureşti la Beijing din 1974 până în 2003. Mai era puţin şi aveam 30 de ani de linie aeriană neîntreruptă peste Himalaya. Nu orice pilot de cursă lungă îndrăznea să zboare cu o navă de pasageri peste Himalaya, în afară de piloţii români. Ceilalţi ocoleau pe rutele de nord, către Rusia, sau mai la sud. Desfiinţarea acestei curse aeriene, în 2003, a fost o decizie conjuncturală atunci, dar ce a urmat ulterior este problema. N-au mai fost eforturi de a studia din nou piaţa, de a studia iar resursele noastre pentru a opera o cursă din aceasta transcontinentală.
„Exporturile româneşti au crescut semnificativ"
S-a pierdut un tren în relaţia cu China?
Lansarea la Shanghai a brandului României nu a stârnit decât interesul micului grup de chinezi adus special la ceremonie
N-am pierdut un tren. E un tren pe care l-am uitat. Dar care există. Cele mai mari universităţi în domeniul industriei petroliere au fost create de profesori români şi au fost invitaţi la aniversarea a douăzeci de ani de la crearea universităţilor. În presa noastră n-au fost relatări despre aceste evenimente. Aceşti profesori români care au fost întemeietori de învăţământ universitar petrolist aici nu s-au dus niciodată la niciun ziar, la nicio televiziune, dar aici sunt invitaţi şi respectaţi pentru asta.
La fel vă spuneam de artele plastice. Aici avem o tradiţie a elitei intelectuale, a elitei profesionale în câteva domenii importante. Eu când merg cu o delegaţie de ambasadori, mai ales grupul european merge împreună, în anumite provincii, când vizităm o fabrică aud aşa: „Este de faţă şi ambasadorul român, ambasadorul italian, vrem să le mulţumim pentru că fabrica noastră a pornit de la utilajele importate din România şi cu care încă lucrăm, strungurile Carusel". Acum mai exportăm strung, de la Bacău, cu comandă digitală germană.
Mai avem încă exporturi în China? Cam de ce valoare?
Conform statisticii chineze, pe primele cinci luni ale anului, 280 de milioane de dolari. Ceea ce reprezintă aproape tot cât a fost anul trecut. Aproape cât a fost tot anul trecut. Dar exporturile Chinei în România au fost de 1,4 miliarde de dolari. Proporţia ultimilor ani a fost de 1 la 10. Acum este de aproape 1 la 6. Deci suntem într-un progres. Exporturile româneşti au crescut cu 150%. De ce? Pentru că cererea chineză a crescut. Economia chineză a crescut cu 10,7% în ultimul trimestru al anului trecut. Shanghai-ul a anunţat acum că pentru prima dată, trimestrial vorbind, de la criza de la mijlocul anului trecut, când căzuseră sub două cifre, ca ritm de creştere sub 10%, pe româneşte, acum au reluat creşterea şi au 10% creştere economică şi în Shanghai.
„Porţile de Fier", copiate în China
România a fost după Uniunea Sovietică al doilea partener de modernizare industrială al Chinei Populare. De la mijlocul anilor '60 până la sfârşitul anilor '70, când diferentul politic cu Uniunea Sovietică i-a depărtat, zona occidentală nu le era accesibilă, din sensibilităţi politice, iar România, la anii aceia, preluase o parte dintre tehnologiile moderne occidentale şi timp de un deceniu şi jumătate a participat la modernizarea industriei grele a Chinei. Planul Hidrocentralei de la Porţile de Fier, conceput de specialiştii români, a fost dat în întregime prietenilor chinezi care l-au copiat şi au construit o hidrocentrală pentru că nu aveau experienţă la vremea aceea.
România a fost al doilea partener al acelei decade de industrializare chineză. Acum avem o Chină care are memoria acestui moment de cooperare de un deceniu şi jumătate, aproape două. Tot ca notă de subsol, primii antrenori din China de fotbal, de scrimă, de caiac-canoe, de gimnastică au fost români. Unul dintre cei mai mari instructori de artă plastică a fost pictorul Eugen Popa, care a predat în China între 1960-1962 şi i-a învăţat pe chinezi desprinderea de realismul socialist sovietic şi i-a instruit ce înseamnă arta plastică occidentală prin filtrul românesc. Şi acum, la atâţia ani, maestrul a dispărut în 1997, şi acum, douăzeci şi ceva de elevi ai pictorului Eugen Popa s-au adunat să-şi comemoreze maestrul. Aceşti elevi sunt şefi de academii de artă din toată China, inclusiv preşedinele Academiei de artă din Shanghai este elevul unui român.
„Schimburi de un miliard de dolari pe zi"
Aţi vorbit de o relaţie istorică foarte bună. Şi aţi vorbit acum despre un potenţial pe care China l-ar putea găsi cu ajutorul României în zona Mării Negre. Ar putea exista un parteneriat strategic cu China?
Relaţia noastră, aşa cum e definită la nivelul politic, este intitulată „Parteneriatul amplu de prietenie şi cooperare". Deci nu se regăseşte ideea de strategic, nu pentru că ar lipsi, să spunem, elemente care, în final, ar putea fi calificate ca având o greutate strategică în contextul acestei relaţii bilaterale. Dar, în egală măsură, noi ne regăsim, alături de ceilalţi membri ai Uniunii Europene, într-o relaţie de parteneriat strategic cuprinzător aşa cum e definită relaţia China-Uniunea Europeană. La ora asta vă spuneam, de exemplu, de activizarea interesului economic al Chinei pe câteva axe: Europa de Sud-Est, Europa de Est şi, bineînţeles, Europa Occidentală. Europa Occidentală este partenerul economic numărul unu pentru chinezi.
Înaintea Statelor Unite?
Sigur că da. Pe zi, comerţul cu Uniunea Europeană este de un miliard de dolari. Un miliard de dolari, dus-întors, adică ansamblu, import-export, într-o singură zi.
Dumneavoastră ştiţi limba chineză?
Eu am făcut a doua facultate aici. Unul dintre colegii dumneavoastră m-a botezat ambasadorul recordman şi aşa mai departe. Dar el nu ştie că atunci când grupul de ambasadori europeni merge în provincie, unde sunt mai puţini cunoscători de limbă engleză, ambasadorii europeni mă desemnează ca purtător de cuvânt, sunt şi decanul grupului de ambasadori europeni, mă desemnează ca eu să ţin toasturile, alocuţiunile în numele lor. Deşi, după cum ştiţi, preşedinţia, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, revine ambasadorului delegaţiei europene. Ăsta este formatul actual, dar el nu ştie chineză, e francez. Dar nu asta e problema. Problema este că ei încredinţează unui român care are expertiza şi fluenţa comunicării să faciliteze comunicarea între grupuri, nu ca să traducă.
Câţi cetăţeni chinezi cer viză pentru România?
E foarte greu să vă spun. De ce? Din două motive: o dată că nu e numai suma vizelor pe care le emite ambasada noastră şi cele două consulate: Shanghai şi Hong-Kong, ci foarte multe ambasade româneşti din teritoriu, din Asia sau din alte părţi. Oamenii de afaceri, călătorii chinezi care vor să ajungă în România nu trebuie să-şi ia neapărat viză de la Beijing sau de la Shanghai. Pot să ia viză şi de la New York sau de la Budapesta. Şi o fac. Sunt cel puţin 10-15 mii de chinezi care anual vin în România.
Testul Adevărului: Apetitul gigantului asiatic
1 Impact. Capacitatea de absorbţie şi nevoile Chinei sunt unice. Dacă China spune că vrea aluminiu, mâine piaţa mondială a aluminiului explodează şi preţul sare de trei ori. De aceea, uneori, China nu spune ce vrea pentru a nu influenţa evoluţiile din piaţă. La ora asta, e unul dintre marii consumatori mondiali ai cărui semn de interes aruncă în aer tranzacţiile pe un anumit produs, de la materii prime la cele finite.
2 Cine sunt exportatorii „români". Oamenii de afaceri români preferă să vândă primului care bate la uşă din imediata apropiere.Şi atunci, marii exportatori de produse româneşti nu sunt români, sunt arabi cu lemnul românesc, sunt olandezi cu navele româneşti, sunt italieni cu textile româneşti, sunt nemţi cu anumite produse de maşini unelte româneşti. Foarte probabil, comunitatea de afaceri românească, care este în curs de maturizare, care de acum ştie foarte bine viaţa europeană, încă nu are apetitul pentru a produce printr-un efort suplimentar crearea de relaţii de afaceri şi pe alte continente.
3 Goana după pământ agricol. Chinezii sunt mari consumatori şi au nevoi din ce în ce mai mari în condiţiile în care urbanismul explodează şi ocupă terenurile agricole. Pierderea de teren agricol, implicit de producţie alimentară, este masivă şi atunci ei trebuie să caute furnizori. Şi-i găseşte. Nu dăm noi cereale, dau Ucraina, Madagascar, Australia, nordul Australiei, sunt zone mai puţin accesibile, dar cu terenuri. Şi acolo se bat cu achizitorii de terenuri japonezi.
4 Politică regională. Inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea la Marea Neagră, noi ar trebui să iniţiem nişte proiecte de conexiune în contextul cooperării regionale la Marea Neagră, care să ipostazieze Bucureştiul ca o platformă de conexiune transcontinentală sau regională. De ce? Pentru că România are compatibilităţi de orice ordin vreţi, ca prieten vechi, fără sensibilităţi politice, cu toţi partenerii asiatici, în primul rând cu chinezii.
adevarul.ro
:
