• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Tenis

Simona Halep este la doar câţiva paşi de o performanţă unică în tenisul feminin românesc: ea ar putea urca pe locul 2 WTA, dacă joacă finala turneului de la Wimbledon.

Simona Halep aflată acum pe poziţia a treia în clasamentul WTA a devenit jucătoarea cel mai bine cotată rămasă pe tabloul principal la Wimbledon. Asta după ce americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li au fost deja eliminate.
Singurul obstacol în drumul lui Halep către finala de la Wimbledon ar fi Maria Şarapova, pe care ar putea-o întâlni în sferturile competiţiei.

Rusoaica a învins-o de două ori în acest an pe româncă: o dată în finala de la Madrid, apoi în cea de la Roland Garros.

Simona Halep este calificată în optimile turneului londonez, unde o va întâlni pe Zarina Diyas (Kazahstan-locul 72 WTA), care a trecut de rusoaica Vera Zvonareva.

Românca se află la a patra participare la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. În 2011 şi 2013, ea a ajuns în turul doi, iar în 2012 a fost eliminată în primul tur.

Sursa: RFI
http://www.capital.ro/simona-halep-aproape-de-o-performanta-istorica.html
 
Simona Halep s-a calificat, in aceasta dupa-amiaza in penultimul act al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, dupa ce a distrus-o pe nemțoaica Sabine Lisicki, scor 6-4, 6-0.
 
Simona Halep accidentata la picior a pierdut in semifinale la Wimbledon, 6-7, 2-6, cu Eugenie Bouchard .

" Filmul " meciului aici
 
Kvitova e foarte buna :) Bouchard s-a vazut din meciul cu Simona e cam emotiva ...Nu reusea sa inchida meciul , desi Halep era accidentata :)
 
Simona Halep s-a calificat în „sferturile” de la Bucharest BRD Open


Cea mai bună jucătoare de tenis nu a avut nicio problemă în partida de astăzi, disputată în „optimi”, contra sârboiacei Aleksandra Krunici, și a aînvins cu scorul de 6-2, 6-4.

Simona Halep îi respectă statutul de mare favorită a turneului feminin de tenis ce este găzduit, în această săptămână, la București. Constănțeanca a trecut, azi, fără mari emoți, în două seturi, de Aleksandra Krunici, scor 6-2, 6-4. În sferturile de finală, Halep o va întâlni pe Lara Arruabarrena, din Spania, (numărul 120 WTA), cea care a trecut de Cagla Buyukakcay, (poziția 164 WTA), cu scorul de 5-7, 6-3, 6(8)-7.


http://www.evz.ro/simona-halep-s-a-calificat-in-sferturile-de-la-bucharest-brd-open.html
 
Simona Halep s-a impus, astăzi, în faţa compatrioatei Monica Niculescu, cu 6-2, 4-6, 6-1. Tenismena noastră va juca, mâine, finala turneului BRD Bucharest Open împotriva Robertei Vinci (Italia)
 
Jucatoarea de tenis Simona Halep a caştigat turneul WTA de la Bucureşti, BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, duminica, la Arenele BNR, dupa ce a invins-o pe italianca Roberta Vinci, cu 6-1, 6-3, în finala, dupa doar 68 de minute.
 
Wimbledon ,imagini inedite :P
Turneul de tenis de la Wimbledon este cel mai vechi și mai prestigios dintre cele 4 turnee de Mare Șlem. Prima ediție a avut loc în 1877.


Wimbledon





lle Suzanne Lenglen în 1924. A fost prima jucătoare de tenis care a pășit pe teren în bluze fără mâneci și fuste deasupra gleznei, codul vestimentar fiind extrem de strict pentru jucătoarele de tenis



John McEnroe certându-se cu arbitrul în 1981





În 1996, meciul a fost întrerupt din cauza ploii, iar Cliff Richard, care se afla în tribune, a interpretat câteva melodii pe durata pauzei.




Steffi Graff și Andre Agassi s-au căsătorit în 2011





O tânără exhibiționistă aleargă pe teren




Roger Federe câștigă pentru a 5-a oară turneul de la Wimbledon



John Isner sărbătorind în fața lui Nicolas Mahut




Tim Henman




Anne White în costumul cu care a uimit atunci spectatorii




Maria Kirilenko în unul dintre cele mai sexy echipamente





Maria Șarapova, cea mai zgomotoasă jucătoare de la Wimbledon
 


Jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupă de astăzi locul al doilea în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume (WTA).

Actualul număr doi WTA, chinezoaica Na Li, indisponibilă pentru mai mult timp, a pierdut punctele câştigate anul trecut la Rogers Cup.

Românca de 22 de ani a urcat în premieră pe treapta a doua a podiumului, fapt ce reprezintă şi cea mai bună clasare a unei reprezentante a ţării noastre în clasamentul WTA
 
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, îşi va începe, în noaptea de marţi spre miercuri, apărarea titlului la New Haven (SUA), ea urmînd să joace cu slovaca Magdalena Rybarikova, în turul 2 al turneului dotat cu premii de 710.000 de dolari, informează Mediafax.

Meciul dintre Halep şi Rybarikova va avea loc, marţi, la ora locală 19.00. (miercuri - ora 02.00 - ora României). Rybarikova, locul 68 WTA, s-a calificat în turul doi după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, de Silvia Soler-Espinosa (Spania), locul 71 WTA, jucătoare venită din calificări.

Halep şi Rybarikova s-au mai întîlnit de două ori pînă acum, fiecare sportivă impunîndu-se cîte o dată: slovaca în turul trei al calificărilor la Hobart în 2011 şi românca în turul doi la Moscova, într-un meci în care Rybarikova a abandonat.

Simona Halep a rămas singura româncă pe tabloul de simplu la New Haven, după ce Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au fost eliminate în calificări, iar Irina-Camelia Begu în primul tur, scrie Mediafax.

Halep este principala favorită la New Haven, unde s-a impus anul trecut, învingînd-o în finală pe sportiva cehă Petra Kvitova, scor 6-2, 6-2.

http://www.gsp.ro/sporturi/tenis/si..._medium=Widget&utm_campaign=Realitatea-Widget
 
Simona a pierdut, din nou, de la o croata cvasi-anonima. Nu vreau sa fiu carcotas, dar nimeni nu a bagat in seama declaratia sefului WTA, care a spus ca se intampla sa apara, meteoric, unii jucatori care, oarecum,beneficiaza de un culoar norocos, scot temporar niste rezultate bune, dar care...se sting repede asa cum au aparut...o trecere meteorica. Nu spun ca e cazul Simonei, dar imi place ca prea s-au umflat in pene diversi patriotarzi de servici, inclusiv borfasul ala de premier tonta victor viorel, cu vai ce mandri suntem noi de Simona si alte chestii din astea. Nu vreau sa cred ca urmeaza caderea, cel putin la fel de rapida fata de ascensiune, se pot gasi explicatii de tot felul pentru ultimele esecuri. Dar...nu a batut-o nicioadata pe Sharapova, da ? Deci mai usor cu ce grozava e Simona, ea trebuie sa confirme pe termen lung, nu sa fie o prezenta meteorica, si care se stinge la fel de rapid cum a aparut.
 
S-o fi indragostit victor viorel premier. Ca si femeie, nu ma atrage nici Simona, nici Ponta.
Superba exhibitionista si da, sexy acel costum decoltat in spate.

Sarapova nu oboseste mai tare tipand?
 
Trebuie sa admitem ca toti avem zile proaste, ramane sa vedem daca e o aparitie meteorica sau un real talent. Timpul o va demonstra.
 
Nu ma pricep, dar cred ca are talent cu carul. Doar din vointa nu putea ajunge acolo.
Nu-s invidioasa, spun doar ca nu ma atrage fizic...am eu ochii pe fete, asta sunt...
 
Se poate ajunge si cu o doza mare de noroc. Sigur ca nu e neaparat o rusine sa profiti de ghinionul altora, adica de zilele proaste ale altora. Dar daca nu confirma si pe un termen mai lung, chit ca mai are si zile proaste, tot degeaba este.
 
E talentata fata, sa nu fim rai. Uite Ponta a fost mandru de ea, de ce am fi noi carcotasi?
Bine, ocheleristul se urca in spatele oricui sa-l mai duca un pic!

Nu o fi de locul 2, dar e pe acolo in fata. Bravo ei!
 
Back
Top