• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Tenis

Adrian Porumb a decis: Luncanu şi Brăguşi vor evolua la simplu, cu Olanda în Cupa Davis

tenis-rl.jpg


Căpitanul echipei de Cupa Davis, Ciprian Porumb, a declarat, miercuri, că România va fi reprezentată în meciurile de simplu contra Olandei de Petru Luncanu (437 ATP) şi Darius Brăguşi (940 ATP), în timp ce în proba de dublu vor evolua Florin Mergea (244 ATP dublu) şi Andrei Dăescu (410 ATP dublu).

"Avem în mare o echipă. În proba de dublu e clar Mergea-Dăescu, pentru că au jucat foarte bine împreună în ultima perioadă, au câştigat trei turnee features din patru disputate în Canada. La simplu vor fi Alex Luncanu şi Darius Brăguşi, dar totul rămâne deschis, se poate schimba înainte de tragerea la sorţi", a spus Porumb.

Petru-Alexandru Luncanu, are 23 de ani, este stângaci, iar în 2006 a câştigat turneul de simplu Orange Bowl. În prezent, Luncanu ocupă locul 437 în clasamentul ATP. Darius Brăguşi (18 ani) se află pe locul 940 ATP, iar la juniori a fost cel mai bine clasat pe poziţia 134.

"Aceasta este noua generaţie. Avem nevoie să-i împingem în faţă. Din câte am observat, sunt foarte motivaţi. Ne aşteaptă un meci greu în Olanda, dar am răspuns acestei convocări şi să dăm tot ce avem mai bun din noi. Am încredere în această echipă şi voi fi alături de ei cât se poate. A fost decizia lor să nu vină şi vom vedea după meci dacă a fost bună sau nu. Eu nu am avut nicio problemă cu federaţia în 2009. Andrei Pavel, la primul meci, a decis că nu fac parte din planurile lui şi a reuşit să mă înlocuiască cu Marius Copil. Acesta a fost singurul dialog şi s-a oprit acolo", a declarat Florin Mergea, care se află pe locul 244 în clasamentul ATP de dublu.

Teodor Marin (19 ani, locul 1.418 ATP) speră să evolueze în partida cu Olanda şi s-a arătat onorat de convocarea pentru meciul de Cupa Davis de săptămâna viitoare. "Pentru mine este o mare onoare să reprezint România în Cupa Davis. Am răspuns cu mare bucurie convocării. Voi da tot ce pot pentru a aduce un punct sau mai multe în confruntarea cu Olanda", a adăugat Marin.

Unul dintre cei doi jucători desemnaţi de Ciprian Porumb pentru meciurile de simplu, Darius Brăguşi, îşi doreşte ca România să nu se facă de râs în partida cu Olanda. "A fost o bucurie această convocare. Am încredere în echipa noastră, avem un spirit foarte bun şi sper că Florin ne va ajuta cu experienţa lui din trecut. Sper să facem un rezultat bun în Olanda şi să revenim cu capul sus", a completat Brăguşi (18 ani).

Andrei Dăescu s-a arătat mândru de convocarea pentru meciul cu Olanda. "E visul oricărui sportiv profesionist să-şi reprezinte ţara într-o competiţie prestigioasă pe plan mondial. Sunt mândru că fac parte din această echipă. Sper să facem un rezultat bun şi să ne întoarcem cu capul sus din Olanda", a explicat Dăescu.

Fostul câştigător al competiţiei de juniori Orange Bowl, Petru-Alexandru Luncanu a anunţat că va răspunde convocărilor ori de câte ori va fi chemat. "Mă bucur să pot reprezenta ţara şi pe iubitorii acestui sport în această confruntare cu Olanda. Este o bucurie pentru mine şi de fiecare dată am răspuns afirmativ. Nu este pentru prima dată când sunt convocat. Sunt mândru să joc pentru această ţară. Am încredere în spiritul de echipă pe care îl vom forma şi cred că asta ne va ajuta să obţinem un rezultat cât mai bun. Sper să-i facem o bucurie cât mai plăcută noului căpitan pe care îl avem" , a menţionat Luncanu.

La rândul său, Alexandru Ghilea a menţionat că de mic visa să reprezinte România în meciurile de Cupa Davis. "Este o bună oportunitate pentru noi. Ne mândrim că facem parte din această echipă. Este visul meu de mic să fac parte din echipa de Cupa Davis şi cred că vom face o figură frumoasă în Olanda", a conchis Ghilea.

Victor Hănescu, locul 95 ATP, Adrian Ungur, locul 100 ATP, Marius Copil, locul 249, Victor Crivoi, locul 256 ATP, şi Horia Tecău, locul 9 ATP la dublu, au anunţat că refuză să răspundă convocărilor dacă Andrei Pavel nu este reinstalat în funcţia de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis.

În absenţa celor mai valoroşi jucători, noul căpitan nejucător Ciprian Porumb a fost forţat să apeleze la tineri tenismeni: Petru-Alexandru Luncanu, 23 de ani, locul 437 ATP, Andrei Dăescu, 23 de ani, locul 685 ATP, Darius Florin Brăguşi, 18 ani, locul 940 ATP, Alexandru-Vasile Ghilea, 18 ani, locul 1.128 ATP, Teodor Nicolae Marin, 19 ani, locul 1.418, şi Florin Mergea, 27 de ani, locul 1.507 ATP la simplu şi locul 244 la dublu.

Meciul Olanda - România contând pentru turul secund al Grupei I Euro-Africane a Cupei Davis va avea loc între 6 şi 8 aprilie, la Amsterdam, pe suprafaţă rapidă.

Căpitanul nejucător al gazdelor, Jan Siemerink, i-a convocat pentru acest meci pe Robin Haase, locul 53 ATP, Jean-Julien Rojer, locul 38 ATP la dublu, Thomas Schoorel, locul 123 ATP, şi Igor Sijsling, locul 125 ATP.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...lua-la-simplu-cu-olanda-in-cupa-davis-9448382
 
Ce performanţă! Niculescu, în semifinale la Miami

monica-niculescu.jpg


Monica Niculescu îşi continuă forma bună şi dovedeşte că este cea mai puternică jucătoare din România în 2012. Deşi a fost eliminată în turul doi la simplu, de Aleksandra Wozniak, Niculescu joacă fără greşeală la dublu. Perechea King/Niculescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Miami, după victoria cu 7-5, 6-2 în faţa cuplului Anabel Medina Garrigues (Spania)/Flavia Pennetta (Italia).

În penultimul act al turneului, perechea Niculescu/King va da piept cu o pereche extrem de puternică, capul de serie numărul 5 al competiţiei - Kirilenko/Petrova.

Pentru accederea în semifinale, Niculescu şi-a asigurat un CEC în valoare de 27.500 dolari şi 450 punte WTA.

Azarenka, prima înfrângere a sezonului

Liderul mondial Victoria Azarenka a fost în sfârşit învinsă. Bielorusa, care dăduse semne de slăbiciune încă din partida din turul anterior de la Miami - când a întors de la 1-6, 2-5 partida cu Cibulkova - s-a predat neaşteptat de uşor în faţa franţuzoaicei Marion Bartoli: 3-6, 3-6. În penultimul act jucătoarea din Hexagon va da piept cu Agnieszka Radwanska, cea care a eliminat-o pe favorita gazdelor, Venus Williams, scor 6-4, 6-1

Victoria Azarenka, deţinătoarea titlului la Miami, câştigase patru turnee în acest an, Sydney, Australian Open, Doha şi Indian Welles. Ea a înregistrat cel mai bun debut de sezon al unei jucătoare din 1997, când elveţianca Martina Hingis reuşea 37 de victorii consecutive.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/ce-performanta-niculescu-in-semifinale-la-miami-9451186

Azarenka, prima înfrângere a sezonului!

aza.jpg


Liderul mondial Victoria Azarenka a fost în sfârşit învinsă. Bielorusa, care dăduse semne de slăbiciune încă din partida din turul anterior de la Miami - când a întors de la 1-6, 2-5 partida cu Cibulkova - s-a predat neaşteptat de uşor în faţa franţuzoaicei Marion Bartoli: 3-6, 3-6. În penultimul act jucătoarea din Hexagon va da piept cu Agnieszka Radwanska, cea care a eliminat-o pe favorita gazdelor, Venus Williams, scor 6-4, 6-1

Victoria Azarenka, deţinătoarea titlului la Miami, câştigase patru turnee în acest an, Sydney, Australian Open, Doha şi Indian Welles. Ea a înregistrat cel mai bun debut de sezon al unei jucătoare din 1997, când elveţianca Martina Hingis reuşea 37 de victorii consecutive.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/azarenka-prima-infrangere-a-sezonului-9452262
 
Nole, în semifinale la Miami! Misiune uşoară pentru sârb

nole.jpg


Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami, după ce a dispus de capul de serie numărul 5, David Ferrer, în minimum de seturi, scor 6-2, 7-6(1).

"E ca un zid pe teren, îţi trimite toate mingiile înapoi . Mereu crezi că ai închis punctul şi el te surprinde, trebuie să execuţi mereu cel puţin o lovitură în plus faţă de normal", l-a gratulat Nole pe spaniol.

În semifinale, sârbul are o misiune facilă, urmând a-l întâlni pe surprinzătorul Juan Monaco (cel care l-a învins pe Mardy Fish, în sferturi, scor 6-1, 6-3). În cele patru întâlniri anterioare, Nole a pierdut un singur set, aşa că poate să îşi canalizeze toate energiile spre partida de duminică, când va avea un adversar mult mai redutabil: Murray sau Nadal.

8-5 este scorul întâlnirilor directe între Nole şi Ferrer

2 titluri a obţinut Djoko la Miami; în 2007, la Key Biscane, sârbul câştiga primul său turneu Masters 1000

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...e-la-miami-misiune-usoara-pentru-sarb-9455129
 
Perechea Niculescu/King a fost eliminată în semifinale la Miami

monica.jpg


Perechea Monica Niculescu/Vania King (România/SUA) a ratat, vineri, calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare de 4.828.050 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Niculescu şi King au fost învinse, în semifinale, scor 6-3, 6-4, de cuplul rus Maria Kirilenko/Nadia Petrova, cap de serie numărul 5.

Pentru accederea în semifinale, Niculescu şi King vor primi 450 de puncte WTA în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 55.000 de dolari.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...fost-eliminata-in-semifinale-la-miami-9458588


Nadal s-a retras de la Miami din cauza unei accidentări

nadal.jpg


Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a renunţat la disputatea semifinalei cu britanicul Andy Murray, vineri, la turneul de la Miami, din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, informează AFP.

"Rafael Nadal a fost nevoit să se retragă de la semifinala de astăzi, din cauza unei accidentări la un genunchi", a anunţat ATP Tour pe Twitter.

Nadal are probleme la genunchiul stâng de la turneul Indian Wells, la care a fost eliminat în semifinale de Roger Federer.

Andy Murray îl va întâlni în finală pe câştigătorul meciului dintre liderul mondial Novak Djokovici (Serbia) şi argentinianul Juan Monaco.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...e-la-miami-din-cauza-unei-accidentari-9458594
 
Edina Gallovits-Hall, învinsă în semifinale la Osprey

edina-gallovits.jpg


Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, cap de serie numărul 5, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala turneului challenger de la Osprey (SUA), dotat cu premii de 50.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Gallovits-Hall a fost învinsă în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-4, de sportiva olandeză Arantxa Rus.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-hall-invinsa-in-semifinale-la-osprey-9461136


Alexandra Cadanţu, eliminată în primul tur al calificărilor la Charleston

cadantu.jpg


Jucătoarea de tenis Alexandra Cadanţu a ratat accesul în turul doi al calificărilor la turneul de la Charleston (SUA), dotat cu premii totale de 740.000 de dolari, informează site-ul wtatennis.com.

Cadanţu a fost învinsă în runda inagurală a calificărilor, unde era cap de serie numărul 2, de poloneza Marta Domachowska, scor 7-5, 2-6, 6-0.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ul-tur-al-calificarilor-la-charleston-9462020
 
Patru românce în Top 50 WTA! Cum stau Monica Niculescu, Camelia Begu sau Simona Halep în TOP

monica-niculescu.jpg


Alexandra Dulgheru a coborât optsprezece poziţii şi se află pe locul 76, cu 824 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, informează site-ul wtatennis.com

În primele 50 de jucătoare din clasamentul WTA se mai află patru românce. Monica Niculescu pe locul 29, cu o coborâre de o poziţie şi 1840 puncte, Camelia Begu, locul 43 cu 1271 puncte, Simona Halep, locul 46 cu 1260 puncte şi Sorana Cîrstea, locul 48 cu 1251 puncte.

Primele zece locuri ale clasamentului WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1.Victoria Azarenka (Belarus) 8980 puncte
2.Maria Sharapova (Rusia) 7930
3.Petra Kvitova (Cehia) 7095
4.Agnieszka Radwanska (Polonia) 6710
5.Samantha Stosur (Australia) 5825
6.Caroline Wozniacki (Danemarca) 5720
7.Marion Bartoli (Franţa) 5020
8.Na Li (China) 4880
9.Vera Zvonareva (Rusia) 3895
10.Serena Williams (Statele Unite) 3830

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-camelia-begu-sau-simona-halep-in-top-9466480
 
Hănescu trece în optimi la Barletta

victor-hanescu.jpg


Victor Hănescu, 93 ATP, s-a calificat în optimile competiţiei challenger de la Barletta, Italia, după ce a reuşit să treacă în prima rundă de italianul Simone Vagnozzi, numărul 179 mondial, scor 6-3, 7-3.

Hănescu îl va întîlni în optimile competiţiei pe olandezul Huta Galung Jesse, numărul 224 mondial. Românul a obţinut în sezonul actual doar 8 victorii, 99 puncte ATP şi 47 330 de dolari. Cea mai mare performanţă a sezonului a obţinut-o în ultimul turneu disputat de el, la Marrakech, Maroc, unde a fost eliminate din semifinalele competiţie de slovacul Martin Klizan, 94 ATP, scor 5-7 4-6.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/hanescu-trece-in-optimi-la-barletta-9472489
 
Victor Hănescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Barletta

han.jpg


Tenismanul Victor Hănescu, cap de serie numărul 6 şi locul 93 ATP, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Barletta (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.

Hănescu l-a învins, în turul doi, cu scorul de 6-3, 6-2, după o oră şi 24 de minute, pe olandezul Jesse Huta Galung, poziţia 224 în ierarhia mondială.

În sferturile de finală, Victor Hănescu îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre spaniolul Daniel Munoz-De La Nava, locul 144 ATP, şi italianul Potito Starace, al treilea favorit al competiţiei şi poziţia 69 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în sferturile de finală la Barletta, Hănescu va primi 15 puncte ATP şi un cec în valoare de 8.750 de euro.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...e-turneului-challenger-de-la-barletta-9482970
 
Înfrângere şi în cel de-al doilea meci de simplu din Cupa Davis ! Olanda - România 2-0

luncanu.jpg


Echipa de Cupa Davis a Olandei s-a impus şi în cea de-a doua partidă de simplu şi conduce România cu scorul de 2-0.

În primele dispute ale întâlnirii, Alexandru Luncanu, 443 ATP, a pierdut în faţa lui Thomas Schoorel, 132 ATP, scor 1-6, 3-6, 3-6, iar Andrei Dăescu a cedat în faţa lui Robin Haase, 53 ATP, scor 3-6, 3-6, 4-6.

Sâmbătă, echipa României are programată partida de dublu dintre Andrei Dăescu – Florin Mergea şi Jean Rojer – Igor Sijsling.
Echipa de Cupa Davis a României a fost înfrântă, vineri, în prima partidă din turul II al grupei I a zonei Euro-Africane al Cupei Davis, după ce tenismanul român Petru Alexandru Luncanu, 443 ATP, a cedat în faţa olandezului Thomas Schoorel, 132 ATP, scor 6-1, 6-3, 6-3.

Meciul s-a disputat la Amsterdam şi a durat o ora şi 41 de minute. În cea de-a doua partidă a zilei se vor întâlni Andrei Dăescu, 680 ATP, şi Robin Haase, nr 53 ATP.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...plu-din-cupa-davis-olanda-romania-2-0-9487966
 
România, condusă cu 3-0 de Olanda, ratează barajul pentru Grupa Mondială

mergea.jpg


Perechea Florin Mergea/Andrei Dăescu a fost învinsă, sâmbătă, de cuplul Jean-Julien Rojer/Igor Sijsling, România pierzând astfel şi al treilea meci al întâlnirii cu Olanda, din turul II al Grupei I a zonei Euro-Africane şi ratând accederea la barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis.

Mergea şi Dăescu, care au evoluat pentru prima oară într-un meci de dublu pentru România în Cupa Davis, au fost învinşi cu scorul de 6-3, 7-6 (7/3), 6-7 (3/7), 3-6, 9-7, după patru ore şi 17 minute de joc.

Vineri, în primele două partide ale întâlnirii de la Amsterdam, Petru Alexandru Luncanu (443 ATP), debutant în Cupa Davis, a fost învins cu scorul de 6-1, 6-3, 6-3 de Thomas Schoorel (132 ATP), iar Andrei Dăescu (680 ATP), de asemenea debutant, a pierdut cu scorul de 3-6, 3-6, 4-6 în faţa lui Robin Haase (53 ATP).

Duminică sunt programate meciurile Robin Haase - Petru Alexandru Luncanu şi Thomas Schoorel - Andrei Dăescu.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...rateaza-barajul-pentru-grupa-mondiala-9493573
 
Thomas Schoorel - Darius Brăguşi, scor 6-2, 6-2, în ultimul meci al întâlnirii Olanda - România

tenis1.jpg


Tenismanul român Darius Brăguşi, locul 942 ATP, a fost învins, duminică, de olandezul Thomas Schoorel (132 ATP), scor 6-2, 6-2, în ultimul meci al întâlnirii de la Amsterdam contând pentru turul II al Grupei I a zonei Euro-Africane al Cupei Davis.

România, care a ratat de sâmbătă accederea la barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Davis, a pierdut cu scorul general de 0-5 întâlnirea cu Olanda.

Tot duminică, Petru Alexandru Luncanu (443 ATP) a fost învins, cu scorul de 7-5, 6-2, de Robin Haase (53 ATP).

Vineri, în primele două partide ale întâlnirii de la Amsterdam, Luncanu a fost învins cu scorul de 6-1, 6-3, 6-3 de Thomas Schoorel, iar Andrei Dăescu (680 ATP) a pierdut cu scorul de 3-6, 3-6, 4-6 în faţa lui Robin Haase (53 ATP).

Perechea Florin Mergea/Andrei Dăescu a fost învinsă, sâmbătă, de cuplul Jean-Julien Rojer/Igor Sijsling, scor 6-3, 7-6 (7/3), 6-7 (3/7), 3-6, 9-7.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...mul-meci-al-intalnirii-olanda-romania-9497232
 
Monica Niculescu se menţine pe locul 29 în clasamentul WTA! Vezi ce poziţii ocupă celelalte românce

monica-niculescu.jpg


Jucătoarea de tenis Monica Niculescu se menţine pe locul 29, cu 1.840 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, informează site-ul wtatennis.com.

În Top 100 se mai află şase jucătoare din România: Simona Halep - menţinere pe locul 46, cu 1.260 puncte, Sorana Cîrstea în urcare o poziţie până pe 47, cu 1.251 de puncte, Irina-Camelia Begu în coborâre 12 poziţii, până pe 55, cu 1.085 de puncte, Alexandra Cadanţu în urcare de pe locul 83 pe 81, cu 793 de puncte, Alexandra Dulgheru în coborâre 12 poziţii, până pe 88, cu 755 de puncte şi Edina Gallovits-Hall în coborâre şase poziţii, până pe 96, cu 685 de puncte.

În Top 200 WTA mai figurează o româncă: Mihaela Buzărnescu - în urcare un loc, până pe poziţia 152, cu 442 de puncte.

La dublu, tot Monica Niculescu este jucătoarea din România cel mai bine clasată, pe locul 33, fiind urmată de Irina-Camelia Begu - locul 47, Alexandra Dulgheru - locul 78 şi Sorana Cîrstea - locul 85.

Primele 10 poziţii în ierarhia WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Victoria Azarenka (Belarus) 8.980 puncte
2. Maria Şarapova (Rusia) 7.930
3. Petra Kvitova (Cehia) 7.095
4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.710
5. Samantha Stosur (Australia) 5.825
6. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.450
7. Marion Bartoli (Franţa) 5.020
8. Na Li (China) 4.880
9. Serena Williams (SUA) 4.300
10. Vera Zvonareva (Rusia) 3.895.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...zi-ce-pozitii-ocupa-celelalte-romance-9499521
 
Show total pe Santiago Bernabeu! Djokovic şi Nadal vor disputa un meci demonstrativ în faţa a 80.000 de spectatori

nadal-djokovic.jpg


Primii doi tenismeni din lume, conform clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovic şi spaniolul Rafael Nadal, vor disputa un meci demonstrativ, la 14 iulie, pe stadionul echipei Real Madrid, Santiago Bernabeu, cei doi mizând pe o audienţă record de 80.000 de spectatori, informează AS.

Pe lângă stabilirea unui nou record de audienţă, întâlnirea are drept scop strângerea de fonduri pentru proiectele sociale ale fundaţiilor Real Madrid şi Rafael Nadal. Banii vor fi folosiţi pentru înlesnirea accesului copiilor şi tinerilor defavorizaţi la programe educaţionale şi pentru integrarea acestora în societate prin sport.

Recordul de asistenţă la un meci de tenis este deţinut de întâlnirea dintre belgianca Kim Clijsters şi americanca Serena Williams, care a avut loc la 8 iulie 2010, la Bruxelles, tot pe un stadion de fotbal, în faţa a 35.681 de spectatori.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...trativ-in-fata-a-80-000-de-spectatori-9505008


Hănescu s-a calificat în optimile Grand Prix Casablanca

victor-hanescu.jpg


Victor Hănescu (105 ATP) s-a calificat, marţi, în optimile Grand Prix de la Casablanca (Maroc), dotat cu premii în valoare totală de 398.250 euro. Hănescu l-a învins, marţi, în turul trei pe reprezentantul Tunisiei, Malek Jaziri (86 ATP), cu scorul 6-2, 3-0, tunisianul a abandonat în setul doi.

Românul îl va întâlni în runda următoare pe spaniolul Albert Ramos, cap de serie numărul 7. După această victorie Hănescu şi-a asigurat un cec de 6.885 de euro şi 20 de puncte ATP.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...cat-in-optimile-grand-prix-casablanca-9505996
 
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund al turneului de la Barcelona

carstea.jpg


Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 47 WTA, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de la Barcelona (premii de 220.000 de dolari), beneficiind de abandonul sportivei slovene Polona Hercog, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 8, la scorul de 6-4, în favoarea româncei.

Cîrstea va juca în faza următoare cu Lourdes Domniguez Lino (Spania), locul 111 WTA.

Jucătoarea din România şi-a asigurat prin calificarea în turul doi un cec în valoare de 2.950 de dolari şi 30 de puncte WTA.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...l-secund-al-turneului-de-la-barcelona-9510022


Simona Halep, calificată în sferturi la Barcelona

halep.jpg


Simona Halep (46 WTA), a trecut, miercuri, în sferturile turneului ITF de la Barcelona (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 220,000 de dolari.

Halep a învins-o, în turul doi, pe italianca Roberta Vinci (18 WTA), cap de serie numărul 4, cu scorul 6-1, 6-3.

Pentru performanţa reuşită la Barcelona, Simona Halep va primi 100 de puncte WTA şi un cec în valoare de 10,000 de dolari.

În runda următoare Simona Halep o va întâlni pe reprezentanta Spaniei, Suarez Navarro(65 ATP).

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/simona-halep-calificata-in-sferturi-la-barcelona-9511376
 
Victor Hănescu, eliminat din turul doi la Casablanca

han.jpg


Tenismanul Român, Victor Hănescu (105 ATP), cel de-al doilea reprezentant al ţări în clasamentul ATP, a fost eliminat, joi, în turul doi al turneului de la Casablanca(Maroc), dotat cu premii în valoare totală de 398,250 de euro.

Reprezentantul României a fost învins, joi, în turul doi al turneului de la Casablanca, după oră şi 22 de minute, de Spaniolul Albert Ramos(52 ATP), cap de serie numărul 7, cu scorul 2-6, 4-6.

Cei doi s-au mai confruntat doar o singură dată, în 2011, în primul tur al turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, atunci când Spaniolul s-a impus cu scorul 6-4, 6-3.

Tenismanul Român va pleca din cel mai mare oraş al marocului cu 20 de puncte ATP şi cu un cec în valoare de 6,885 de euro.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-eliminat-din-turul-doi-la-casablanca-9516109


Perechea Halep/Husarova a ratat calificarea în semifinale la Barcelona

halep.jpg


Perechea Simona Halep/Janette Husarova (România/Slovacia), a ratat, joi, calificarea în sferturile turneului WTA de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală 220,000 de dolari.

Simona Halep şi Janette Husarova au cedat, joi, în sferturile turneului de la Barcelona, în faţa cuplului italian Errani Sara/Vinci Roberta (2 WTA dublu), cap de serie numărul 1, în doar 50 de minute, cu scorul de 3-6, 1-6.

Reprezentanta României, Simona Halep, va pleca din capitala cataluniei cu 70 de puncte WTA şi cu un cec în valoare de 1650 de dolari, însă în competiţia de la Barcelona se mai află Românca Irina Begu, calificată în semifinale, alături de reprezentanta Spaniei Lourdes Lino.
Românca Simona Halep şi coechipiera ei, slovaca Janette Husarova, se află la cel de-al doilea turneu de dublu împreună, după cel de la Hobart (Australia), unde au fost eliminate din sferturile competiţie.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...alificarea-in-semifinale-la-barcelona-9516405
 
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Barcelona

sorana.jpg


Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 47 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, informează wtatennis.com.

Cîrstea a învins-o în sferturi, cu scorul de 2-6, 6-1, 6-3, pe jucătoarea bielorusă Olga Govorţova, locul 83 WTA, în aproape două ore de joc.

În semifinale, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Dominika Cibulkova (Slovacia - cap de serie numărul 3) şi Yuliya Beygelzimer (Ucraina - venită din calificări).

Jucătoarea din România a obţinut pentru accederea în sferturi un cec în valoare de 10.200 de dolari şi 130 de puncte WTA.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...-calificat-in-semifinale-la-barcelona-9521605
 
Sorana Cîrstea a ratat calificarea în finala turneului de la Barcelona!

carstea.jpg


Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 47 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele turneului de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.

Cîrstea a fost învinsă în semifinale de Dominika Cibulkova (Slovacia - cap de serie numărul 3), scor 6-1, 6-1, după 58 de minute de joc, informează wtatennis.com.

Jucătoarea din România a obţinut pentru accederea în semifinale un cec în valoare de 10.200 de dolari şi 130 de puncte WTA.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...a-in-finala-turneului-de-la-barcelona-9524808
 
Hănescu și Ungur se luptă pentru prezența la Mastersul de la Monte Carlo


Primul turneu de anvergură al sezonului pe zgură în circuitul ATP ar putea avea la start doi jucători din România.
Hănescu a început să se vadă în lumea bună a tenisului

Adrian Ungur și Victor Hănescu, cei mai bine clasați jucători români în ierarhia ATP, primul fiind în top 100, iar cel de-al doilea puțin în afara ierarhiei celor mai buni 100 de jucători din lume, vor juca în ultimul tur al calificărilor.

Ieri, Victor Hănescu l-a învins, în două seturi pe reprezentantul statului Monaco, Thomas Oger, scor 6-3, 6-4. El se va bate pentru un loc pe tabloul principal al turneului cu premii totale de 2,5 milioane de euro cu germanul Michael Berrer.

De asemenea, Adrian Ungur, care a devenit săptămâna trecută, ”prima rachetă” a țării, s-a impus în primul tur al calificărilor tot în fața unui reprezentant al gazdelor, Guillaume Couillar, scor 6-4, 6-2, și va da piept cu argentinianul Federico Delbonis în meciul decisiv.

http://www.evz.ro
 
Sara Errani a câştigat turneul de la Barcelona

Jucătoarea italiană Sara Errani, cap de serie numărul 7, a câştigat turneul de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, învingând-o în finală, duminică, pe jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova, a treia favorită, scor 6-2, 6-2.

sara.jpg


Adversara lui Errani din ultimul act al competiţiei, Dominika Cibulkova, a trecut în semifinale de românca Sorana Cîrstea.

La turneul de la Barcelona au mai partiticipat trei jucătoare din România, Simona Halep, eliminată în sferturi, Irina-Camelia Begu şi Alexandra Cadanţu, ambele eliminate în primul tur.

sursa: http://www.mediafax.ro/sport/sara-errani-a-castigat-turneul-de-la-barcelona-9527301/
 
Edina Gallovits-Hall a pierdut finala de la Pelham

edina.jpg


Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, cap de serie numărul unu, a fost învinsă în finala turneului ITF de la Pelham (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Gallovits-Hall a fost întrecută în ultimul act al competiţiei de canadianca Heidi El Tabakh, scor 3-6, 6-2, 6-4.

sursa: http://www.prosport.ro/alte-sportur...ts-hall-a-pierdut-finala-de-la-pelham-9528828
 
Back
Top