• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Ce ne rezerva astrele azi ......

Vineri, 11 noiembrie
Azi este rândul lui Chiron să revină la mersul direct, iar a lui Marte să treacă în Fecioară, semnul care îi va oferi atât de multă siguranţă prin reguli, scheme de lucru, proceduri, ordine de serviciu, restricţii sau indicaţii. Pe ultimul segment al zodiei Taur, Luna va avea şi ea de împlinit un careu cu Neptun, apoi va trece în Gemeni şi va împlini două careuri, unul cu Marte şi celălalt cu Chiron.
Întreaga pleiadă de aspecte va face din 11 noiembrie o zi a nevoii de progres. Cele Cele două evenimente astrale (revenirea lui Chiron la mersul direct şi trecerea lui Marte în Fecioară) ne vor face să ne gândim mai mult la sănătate, la luciditate, la echilibrul emoţional, la cât de sinceri suntem cu cei de lângă noi şi cât de corect acţionăm atunci când suntem solicitaţi să îndeplinim o sarcină profesională. În Peşti retrogradarea lui Chiron a fost percepută ca un accident al unui sportiv, adică în dubla sa semnificaţie, fizică şi emoţională: ieşirea din competiţie şi drama de a nu i se da ocazia să-şi dovedească abilităţile. Momentul în care acest asteroid revine la mersul direct nu este însă unul fericit. Imediat ce Marte trece în Fecioară, el va intra în fereastra opoziţiei cu acesta, punând în balanţă valori care nu sunt compatibile, în încercarea de a explica neexplicabilul sau de a demonstra lucruri ce nu sunt deloc concludente. Agasându-se reciproc, cei doi aştri (Marte şi Chiron) îi bulversează pe oameni şi le schimba direcţiile pe care ar fi dorit să meargă. Azi nimic nu funcţionează corect şi pentru a fi din nou pus în funcţiune obiectul trebuie trecut prin reparaţie capitală. Această manevră îi descurajează pe cei tineri, îi face nerăbdători, imprudenţi şi în felul acesta îi motivează să se arunce în acţiuni riscante cu viaţa lor.
În timp ce Marte şi Chiron vin cu reguli noi în această ecuaţie, Luna, trecând de la Taur la Gemeni, ne pune în vedere că relaţiile cu autorităţile vor intra într-un stadiu de probare. Fie că este vorba de examen, de verificări periodice, de controale, de testări, de inspecţii sau de simple chestionare aplicate unei anumite categorii sociale, profesia, relaţiile cu autorităţile sunt acum revigorate aşa cum erau până pe 8 iunie 2011 când Chiron a intrat în mers retrograd.
Semnul de evoluţie pe care îl indică acest unghi nu se adresează însă maselor, ci individului, iar evoluţia globală, saltul unui grup va fi doar o consecinţă a unei descoperiri, al unui sacrificiu sau al unui gest de clemenţă pe care un individ cu mare putere de influenţă îl face azi.
Spre finalul zilei, când Luna şi cele două vedete ale zilei de azi (Marte şi Chiron) trec prin careu oamenii încep să se îndoiască de faptul că îşi amintesc corect ce s-a întâmplat în prima parte a anului. La polul opus, acţionând în acelaşi registru al reacţiunii sau răzbunării, îi găsim pe cei care îşi amintesc totul ca şi cum retrogradarea de aproximativ 5 luni nici nu ar fi existat.
Există însă şi o morală a acestei zile şi ea vine din faptul că, trecând de la poziţia sa în Taur (prima jumătate a lunii iunie), la poziţia sa în Fecioară (prima jumătate a lunii noiembrie), Marte îi încurajează pe oameni să-şi revendice acele valori care nu le aparţin, să fure din avutul celuilalt sub pretextul că îl administrează sau că nu are ce face de vreme ce între timp legile s-au schimbat. A invoca un suport legal, o regulă ce s-a schimbat între timp, înseamnă a beneficia de retrogradarea lui Chiron, adică de a profita de tulburările sociale, de naivitatea oamenilor, a fi oportunist sau a păcăli cu bună ştiinţă, dar în spatele unor legi greşite mai mult sau mai puţin intenţionat.
Prin urmare, 11 noiembrie este o zi de iniţiativă. Pentru că trăim într-o lume în care valorile disimulării, furtului, comerţului sub orice formă sunt promovate împotriva oricăror reguli de bun simţ sau de respect faţă de individ sau libera lui decizie, ceea ce ne aduce contextul cosmic de acum ni se va părea ca o oportunitate de a acumula mai mult, de a ne revendica mai mult, de a pretinde şi, prin inginerii financiare, de a obţine mai mult. Crucea cosmică atipică între Soare, Chiron, Lună şi Marte, ne aduce deci sentimente confuze. Pentru că îl avem acum pe Chiron direct, regulile morale, educaţia, bunul simţ, chiar perceptele spirituale de la care în general nu dorim să ne abatem revin la adevărat lor valoare şi drama se intensifică şi mai mult. A oscila între a face şi a nu face, a cere şi a nu cere, a pretinde sau a privi din umbră totul este un element pe care ziua de 11 noiembrie ni-l oferă din plin.
Pentru cei care lucrează cu energia, care se preocupă de emanaţiile lor şi urmăresc să gândească frumos sau constructiv despre ceilalţi, 11 noiembrie va fi o zi de mare încercare. Tocmai de aceea, ca recomandare aplicată acestei zile, a spune şi a face trebuie să fie azi în armonie.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 12 noiembrie
Azi se împlineşte opoziţia lui Marte cu Chiron şi tot azi Luna şi Mercur trece printr-un unghi de 180 de grade. Aceste două opoziţii le vom înfrunta însă cu un maximum de eficienţă, cu o libertate de expresie sporită pentru că se produce în aplicaţia sextilului Luna-Uranus, ce se va împlini la câteva minute de la începutul acestei zile.
Aceste câteva detalii pe care le obţinem de la aspectele care se împlinesc azi nu reprezintă însă întregul tablou cosmic. Luna şi Mercur, Marte şi Chiron, două câte două, în opoziţii construite la începutul celor două axe Gemeni-Săgetător şi Fecioară-Peşti, ne ridică pe cer o cruce cosmică pe semne mobile care ne va obliga să ne implicăm în foarte multe demersuri, să ne simţii capabili de a face foarte multe lucruri care, din nefericire, să nu fie apreciat, nici ca demers, nici ca finalitate. Ideea de risipă, de refuz a regulii, a sugestiei venită din societate devine, prin acesta cruce cosmică, un mijloc de expresie. Fie că este vorba de un refuz concret de a comunica, de a răspunde la telefon, de a oferi indicii celor care le solicită, fie că este vorba despre un refuz impersonal, construit prin conjuncturi nefaste (a pierde trenul, a rătăci un număr de telefon ş.a.m.d.) întreaga zi se va desfăşura într-un cadru dizarmonic, a defazării, a lipsei de înţelegere.
Ceea ce este însă benefic se va consuma în prima parte a zilei, până la împlinirea opoziţiei Marte-Chiron, din preajma orei 13:00, şi ea va veni dintr-o anticipare pozitivă, dintr-o intuiţie salvatoare care va tempera o neînţelegere mai veche, nu doar cu un apropiat, ci chiar un grup de persoane sau cu o instituţie. În felul acesta, se vor căuta replici, remarci, se vor căuta şi persoane care să le înţeleagă şi, prin acest demers, aparent fără rost, să se depăşească un moment penibil în care toată lumea vorbeşte şi fiecare se înţelege separat.
Ceea ce nu poate fi trecut cu vederea – opoziţia Marte-Chiron – ne aduce îndoieli majore legate de cunoştinţele pe care le deţinem, de abilităţile cu care suntem înzestraţi, de inteligenţa practică de care dispunem, chiar dacă de multe ori ea s-a dovedit eficientă. Această îndoială poate fi uşor trecută cu vederea dacă nu survine nicio conjunctură social în care să dovedim că deţinem aceste cunoştinţe. Orice mijloc de a dovedi, de a proba, de a demonstra ne ridică tensiunea, de sperie, de trimite spre o zonă a suspiciunii şi în felul acesta ne înstrăinam de cei mai buni prieteni sau ne supărăm pe cei mai de încredere asociaţi fără să ştim concret de ce. Această opoziţie, pentru că pune în puncte diametral opuse dorinţa de putere, plăcerile acestei lumi, cu nevoia de a ne detaşa de ea pentru a fi liberi ca simţire şi apoi ca expresie, va face în aşa fel încât ceea ce vine spre noi azi să sune a ghinion sau a pericol pe care îl atragem prin deciziile pe care le luăm.
Este adevărat că unghiurile careurilor acestei cruci cosmice sunt puţin cam largi şi unii astrologi nu le admit importanţa atât timp cât nu se încadrează în recomandările manualelor de astrologie, însă din practică se va observa că această cruce cosmică îşi va impune regulile cu atât mai mult cu cât elementul neprevăzut, neobişnuitul (sextilul Luna-Uranus) deschide ziua, oferindu-ne motive în plus să înţelegem, să intuim sau să ştim cu precizie ce anume va merge şi ce nu din cea ce vom întâlni azi.
Prin urmare, 12 noiembrie este o zi pătimaşă. Mulţi nu ştiu cum să-şi asculte intuiţia şi, atunci când simţurile lor subtile le sugerează ceva, amestecă aceste idei prin multitudinea de replici pe care mintea le pune pe seama dialogului interior. Replici de genul “am ştiut eu că nu voi reuşi” pot trece drept dovezi de neîncredere, chiar dacă doar azi intuiţia i-a spus că nu va reuşi pentru că aşa s-a anticipat, iar în alte zile şi-a sugerat din neîncredere acest lucru.
12 noiembrie ne tentează însă şi cu sentimente false. În absenţa unei comunicări libere, acolo unde oamenii trebuie să se implice într-un schimb de replici, opoziţia lui Marte cu Chiron ne aduce în postura de a simula stări sufleteşti, de a arăta celuilalt ceea ce vrea să vadă, de a zâmbi fals sau de a face un compliment în care niciodată nu am crezut. Mecanismul care se va dovedi mai puternic va fi cel al refuzului, pentru că încă mai avem amintirea lui Chiron retrograd şi chiar dacă vom intra în contact cu elemente noi, chiar dacă ne va reveni tonusul şi convingerile vor părea ca în prima parte a anului, ne vom simţi forţaţi, condiţionaţi, obligaţi să acţionăm într-un mod rapid sau într-un alt registru şi vom vorbi sau acţiona aşa cum am făcut-o în ultimele 5 luni.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne respecta semenii aşa cum ne respectăm pe sine şi de a nu ne minţim că dacă ne ascundem pentru a nu oferi explicaţii procedăm corect. Barierele acestei lumi sunt doar pentru ochii noştri şi… ai struţilor.
http://coser.ro/
 
Duminică, 13 noiembrie
Ultima zi a săptămânii ne duce spre o zonă a disconfortului şi credulităţii, a superficialităţii în ceea ce privesc relaţiile profesionale, ceea ce ne pune în postura de efectori, de executori ai planurilor pe care nu le-am gândit şi din care nu facem parte decât ca elemente de transmisie.
Când Luna şi Venus sunt în opoziţie şi nu oricum, ci când aceasta trece şi prin conjuncţia cu Coada Dragonului oamenii devin trişti, neîncrezători în forţele proprii şi au impresia că au intrat într-un con de umbră în care norocul i-a părăsit. În felul acesta, le este afectat limbajul, sinceritatea şi întregul lor comportament le este modificat de noile schimbări pe care le traversează. Fiind apăsaţi de greutăţi, de lipsa unei iubiri împărtăşite, de tensiunea pe care o au la locul de muncă, de o nemulţumire care li s-a cuibărit în suflet pe motiv că nimic special nu li se întâmplă ajung să gândească altfel, să se comportă altfel decât au făcut-o până acum, se pierd cu firea şi uită de datoriile pe care le au, emit raţionamente greşite şi până la urma aleg să se certe cu cineva sau cu sine pentru a se elibera de tensiune.
Deşi ar fi trebuit să fie o zi liniştită, în care să fie afectate doar utin relaţiile de familie şi doar pe segmentul reglării unor situaţii care nu s-au putut finaliza de-a lungul săptămânii, 13 noiembrie va îndeplini un rol negativ aducând doar evenimente negative care ne duc spre tristeţe, decepţie sau nervozitate.
Spre seară, când ziua şi implicit săptămâna se încheie, relaţia de trigon dintre Lună şi Saturn aduce o detaşare stranie de ceea ce s-a tot întâmplat peste zi, printr-o ajustare a rolului pe care l-am îndeplinit de-a lungul zilei, antrenându-ne în jocuri, preocupări simple, discuţii plăcute, deconectante.
Ideea de rol, face din această zi un element foarte important al întregii săptămâni şi chiar al săptămânii care urmează, ca şi cum ar fi reţeta succesului. Cei care vor ajunge să creadă asta se vor înşela pentru că numai când este în Gemeni Luna da o astfel de reprezentaţie fără să se uite în jur, iar mâine dimineaţă când ea va trece în Rac vibraţia generală şi motivele de bază vor fi altele. Acum ne va induce o stare de ebrietate astrală, o exuberanţă plăcută ce va deveni periculoasă doar pentru cei care îi vor acorda mai multă importanţă sau care vor vedea în ceea ce li se întâmplă o schimbare decisivă. Când facem trimitere la rol atunci ne putem gândi la oricare dintre ele, dramatic, liric, la un rol de comedie ş.a.m.d. Motivul pentru care unii pot cădea pradă unei asemenea stări este acela dat de lipsa de credibilitate. În felul acesta, pot deveni foarte duri, foarte liniştiţi, profunzi sau comici după cum le este predispoziţia şi după cât de tare au fost loviţi de evenimente de-a lungul zilei.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne pune la încercare răbdarea şi respectul faţă de oameni. Chiar dacă Luna se întâlneşte cu Coada Dragonului şi se opune lui Venus, iar asta ar presupune ca mulţi să-şi piardă controlul sentimentelor, bunul simţ nu trebuie uitat niciodată pentru că el poate modula orice predispoziţie generală negativă într-un câmp diversificat de forţe. Cine uită de această regulă, cei care se risipesc în obsesii penibile, acelea de a conduce cu orice preţ, de a vorbi cel mai mult, cel mai tare, de a respinge orice glumă, de a impune respect, de a cere fără să ofere nimic aleg să-şi trăiască ziua în nervozitate şi tensiune.
Spre seară, când lucrurile par că se mai limpezesc puţin, se poate uşor depăşi bariera calmului sau a deconectării în solitudine ori în grupuri restrânse prin abordarea unei atitudini uşor nepotrivite. Mulţi îşi vor atribui roluri, îşi vor da importanţă şi nu-i va interesa cum vor fi percepuţi, dacă stresează cu atitudinea lor sau dacă devin caraghioşi. Evident, se poate râde pe seama lor, dar nu acesta va fi scopul.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne rezerva această zi pentru reculegere, pentru rememorări pozitive, pentru lectură, studiu şi mai puţin pentru activităţi mondene, pentru a evita penibilul, indiferent sub ce formă se va prezenta el azi.
http://coser.ro/
 
Luni, 14 noiembrie
Trecerea Lunii în Rac ne întoarce spre clipe de linişte, spre gânduri paşnice, stări sufleteşti melancolice şi, deci, spre o atenţie mai mare acordată moralităţii, spiritului, cunoaşterii. Trecând prin sextilul cu Lilith şi apoi trigonul cu Neptun, Luna îi ajută pe oameni să se înţeleagă mai bine, să-şi vadă defectele şi apoi să şi le depăşească cu mai mult interes, cu mai mult elan, cu mai mult spor. Din Rac, Luna ne face evidentă una din trăsăturile reprezentative ale Racului – tenacitatea. Acesteia i se alătură înclinaţia spre muncă, spre efort, spre a construi, spre a aşeza, reaşeza, schimba, ridica un edificiu pentru a admira deliciile lui “eu pot” mai mult decât să simtă durerea lui “nu sunt în stare”. A combate o nemulţumire, o patimă, o durere, devine prin conjuncturile acestei zile un mijloc de a renunţa la frustrare, la tensiunea lui “nu am destul” pentru a înfrunta o complicaţie şi mai mare ce vine dintr-o disonanţă mai veche. Racul, atunci când este tranzitat de Lună, pentru că Luna îi este planetă guvernatoare, se simte în măsură să-şi deschidă sufletul şi să se elibereze de ceea ce nu i-a fost clar, de ceea ce la nemulţumit sau ceea ce nu a reuşit. Pe motiv că s-a săturat să facă totul cu greutate, s-a săturat de tensiune şi apăsare, griji şi disconfort omul se deschide şi se îndreaptă spre un gen de mimetism, ca un copil care scoate limba la trecători sau îi strâmbă pentru că ochiul său pur îi vede schimonosiţi, deformaţi, îmbrăcaţi în grijile lor şi disperaţi să-şi ascundă această latură negativă a vieţii. Apropiindu-se de puritatea sufletească, adică îndreptându-se spre această stare de confort care îi redă omului sănătatea şi armonia, spre acea pace a minţii, spre acele fire de lumină pe care gândirea comună nu le poate gestiona, fiinţa umană, aflată acum în aburul acestor predispoziţii cosmice, ajunge să se comporte ciudat. Întâi îşi va aminti de un sentiment reprimat ieri, de o acţiune pe care nu a finalizat-o din vina sa şi acum se simte revigorat şi dispus să creadă că nu este suficient decât de puţină mobilitate pentru a depăşi această barieră. Apelul la poziţia sa din Gemeni nu este un caz singular. Prin analogie, nativii născuţi în Rac se simt în general atraşi de tragicomedia Gemenilor pentru că lasă impresia unei depersonalizări eficiente, ceea ce pe un Rac apăsat de griji numai de el ştiute îl captivează instantaneu. Fie că se va alege varianta hilară, în care ne vom distra pe ceea ce s-a întâmplat ieri, pe penibilul unor conjuncturi consumate în ziua anterioară, fie că ne vom decide să înfruntăm un pericol, îndemnul acestor vibraţii vine să ne ofere informaţia că este important să ne rupem de ceea ce ne preocupă, indiferent ce tip de acţiune vom folosi, pentru a putea privi în urmă cu detaşare şi linişte.
Pe acest fond, simţul grupului, al apartenenţei sau al neapartenenţei, dar menţinut în aceeaşi sferă a atenţiei faţă de un sector (ce se manifestă ca pasiunea pentru dulciuri, care e la fel de periculoasă şi dacă ne gândim toată ziua la ele, chiar dacă nu le consumăm) evenimentele acestei zile vor fi dominate de conjuncţia lui Venus cu Capul Dragonului, adică de ipostaza inedită în care viaţa ne este atinsă de noroc, de prospeţimea unor noi conjuncturi, de o invitaţie spre a ne depăşi condiţia şi, prin aceasta extindere, de a ne apropia de o nouă formă de manifestare.
Când Venus şi Capul Dragonului sunt în conjuncţie pe Săgetător sentimentul de neapartenenţă ia o formă pozitivă, una constructivă pentru grup, societate, dar care se va dovedi la fel de epuizantă şi uneori nefastă pentru individ. Mulţi se aşteaptă ca, având de-a face cu un element pozitiv, aşa cum este Venus, Micul Benefic, să comporte un salt personal evolutiv şi să trăiască mai bine, să fie mai calmi, mai liniştiţi, mai sănătoşi sau bogaţi. Săgetătorul nu poate avea sentimentul autoconservării pentru că intervine în zodiac, mai mult decât orice alta zodie, cu elementul înălţimii, a ţintelor înalte, a aspiraţiilor de depăşire a condiţiei, de elevare până la limitele superioare ale observaţiei, sentimentului, gândirii sau cunoaşterii spirituale. Consumat în acest proces de depersonalizare pentru a se ridica pe un nou nivel şi trăind în sferele înalte, alimentate de aspiraţiile sale continue, nu mai ştie ce se întâmplă aici pe pământ, nu mai ştie să se preocupe de latura sa inferioară, de elementele de bază legate de traiul comun, echilibru sentimentelor, reguli morale, şi ajunge, datorită unui scop nobil, să încalţe toate valorile, să le preschimbe, să le reinventeze, să le revalorizeze, fără a se uita cu drag la ceea ce are în jur, ci doar cu înţelegerea celui care îşi lasă în urmă familia pentru a pleca, cu traista-n băţ, la studii, pentru a-şi găsi un rost în viaţă. Această exprimare are o componentă agresivă pe care contextul de acum o va găsi nepotrivită. Atât Luna din Rac, dar şi trigonul pe care îl va împlini cu Chiron din Peşti, până şi opoziţia Luna-Pluton, vin să conserve, să contracte valorile, să le apropie de un spaţiu redus ca dimensiune, spre un fond de economii, spre o relaţie şubredă, spre o complicaţie medicală. Toate acestea cer, într-adevăr, o altă abordare, dar nu o extindere spre un ideal atât de înalt, ci o simplă reaşezare, într-un cadru intim, o încălzire a atmosferei căminului, o apropiere de un tip de acţiune pe care viaţa agitată pe care o traversăm acum nu o va putea împlini.
Atraşi de complicaţii de natură socială, mulţi vor considera că o mână o spală pe cealaltă, că oricât de multe vor greşi vor fi iertaţi, îşi vor recunoaşte vină, vor apela calităţi pe care le deţin şi vor vinde orice secundă de atenţie pentru a-şi salva lipsa de control. Această goană de a ne abandon problemele pe care nu le putem rezolva, ne va duce spre o pierdere importantă, aceea a unei şanse unice, de a câştiga, prin autocontrol, un loc privilegiat în relaţia cu sine.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne introduce într-un sector dificil de controlat pentru tipurile de combinaţii cosmice pe care le traversăm azi. A simţi că zona socială este cea în măsură să ne tempereze temerile, să ne elimine stresurile, a consuma puţina energie pe care o mai avem pentru a demonstra o calitate, pentru a vinde impresii sau pentru a ţinti din nou foarte sus ţine de gama de acţiuni nepotrivite aplicate acestei zile.
Chiar dacă traversăm Scorpionul, iar Luna încă nu a ajuns în Leu, mulţi se vor simţi azi “ca un leu în cuşcă”, apăsaţi de nimicurile vieţii cotidiene, de complicaţiile inutile ale unor relaţii pasagere şi tragedia se amplifică atunci când reuşesc să-şi vadă multiplele variante pe care le au de urmat şi mai ales ce pierd mergând pe drumul pe care merg acum. În felul acesta, conjuncţia Micului Benefic (Venus) cu Capul Dragonului devine o lecţie de viaţă, nu un prilej de a ne îmbogăţi. A fi mulţumit cu ceea ce ai şi a căuta, prin orice formă benefică de comportament, să-ţi îmbunătăţeşti traiul de zi cu zi, înseamnă a învăţa să trăieşti, nu să construieşti ţinte care să-şi confere statutul de fiinţă vie. Viaţa este deosebit de complexă şi, chiar dacă uneori este important să ne arunce funia spre o stâncă situată foarte sus pe traseul pe care mergem, pentru a ne ridica deasupra unor complicaţii ce nu merită atenţie sau consum energetic, a renunţa la sentimentul de “intimitate”, “personal” pentru a da viaţa unei pasiuni care poate produce ovaţii, care poate şoca datorită performanţei, este un semn al dezrădăcinării, a pierderii de sine, al elevării către o zonă în care Eul se îmbracă în hainele mamei, ale tatălui, ale fraţilor sau bunicilor şi defilează pe rând în faţa oglinzii pentru a-şi demonstra, prin suita de imagini, că nu este singur.
Un sentiment de gol, o durere preponderent sufletească ne aduc azi o încercare majoră – aceea de a ne părăsi fiinţă, pentru că nu ne putem domoli, nu avem răbdarea necesară pentru a păşi în noua lumină, pentru a fi calmi şi împăcaţi cu ceea ce avem şi aţinti spre vârfuri ale echilibrului şi armoniei, nu spre însuşirea unor noi valori care prin prospeţimea lor să ascundă faptul că vechile trăiri sunt ofilite sau chiar în stare avansată de putrefacţie.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a descoperi azi cum este să te simţi bine cu tine însuţi, nu cu ceea ce reprezinţi, cu exteriorul sau cu ceea ce simţi că deţine sufletul tău, ci pur şi simplu cu tine.
http://coser.ro/
 
Marţi, 15 noiembrie
Trigonul pe care Luna îl împlineşte cu Junon şi conjuncţia lui Mercur cu Capul Dragonului sunt singurele aspecte pe care ziua de azi le conţine şi care ne aduc un comportament răsturnat. Dacă din relaţia cu Junon, Luna ne îndeamnă să ne îndreptăm spre spaţiul public prin activităţi de grup, prin consumarea energiei în spaţii întinse, prin implicarea în demersuri ce nu pot fi finalizate de unul singur, când Mercur şi Capul Dragonului trec prin conjuncţie direcţia spre care ne vom îndrepta va fi aceea de a ne oferi satisfacţii personale, de a ne retrage din activităţile care ne îndreaptă atenţia spre exterior.
Cele două direcţii nu sunt însă în conflict de interese, pentru că ele nu fac referire la aceeaşi persoană, ci mai curant ajută în selectarea oamenilor pe categorii de interese, pe preocupări, pe pasiuni sau aspiraţii şi le oferă acum diverse prilejuri de a se lansa în ceea ce le place să facă. Acest îndemn devine astfel o modalitate de a împlini un deziderat la care ne-am gândit mult în ultima vreme: împlinirea destinului. Este puţin probabil ca într-o singură zi întregul edificiu al vieţii să-şi găsească finalitatea în aşa fel încât ceea ce se continua să fie ca o descindere în zona opusă, ca o revărsare a talentului de a fi dincolo de limitele cunoscute.
Aşa după cum se poate observa, paradoxul care ne spune că Luna şi Junon ne duc spre spaţiul public, iar Mercur şi Capul Dragonului spre cel personal, deşi ar fi trebuit să fie invers, îi va îndemna pe mulţi să facă destăinuiri în public, să confunde casa cu studiul emisiunilor tv, să-şi părăsească liniştea şi căldura căminului pentru fericiri iluzorii, aventuri de o noaptea sau promisiuni deşarte. Este adevărat că simţul dreptăţii, patima pentru a lăsa în urmă un mesaj, o realizare, de a se vorbi de bine, de a primi laude, onoruri prin invocarea unor calităţi, nu gratuit, ţine de o înclinaţie la care Săgetătorul nu poate renunţa. Pentru că aceste predispoziţii vin în plin tranzit prin Scorpion, dar mai ales după o perioadă de mari complicaţii relaţionale, schemele sociale, rampele de lansare nu iau azi înfăţişarea lor clasică, prin care un individ să se propulseze spre înaltul societăţii sau, mă rog, spre ceea ce-şi doreşte cel mai mult, ci spre ceea ce-l poate împlini, spre ceea ce îl mulţumeşte sau spre ceea ce îi aduce stabilitate. Declanşând acest proces de elevare prin consolidarea propriilor baze, valorile se inversează şi, chiar dacă iniţial acest îndemn are un motiv cât se poate de corect şi benefic, mulţi vor reacţiona greşit, confundând, aşa cum spuneam mai sus, viaţa privată cu cea publică şi invers.
Elementul cel mai bun pe care îl aduce Mercur, prin conjuncţia sa cu Capul Dragonului, este acela care ne scoate dintr-o criză existenţială, dintr-o criză de idei, dintr-un gol afectiv în care nu ştim precis cum am ajuns şi datorită căruia considerăm că nu ne putem regăsi acel echilibru cu care ne împrietenisem în trecut.
Prin urmare, 15 noiembrie este o zi în care putem experimenta o întâlnire cu inversiunea. Pentru mulţi această inversiune nu se referă la comportament, ci doar la o schimbare a direcţiilor, a priorităţilor, o ajustare a schemelor de lucru pentru a îmbina ceea ce nu se poate îmbina. Cele două direcţii planetare nu vor conlucra, ci doar vor împărţi oamenii în două categorii, doar ne vor evidenţia celor două sectoare ale vieţii, cu ceea ce au ele cel mai bun şi mai tentant. Crizele existenţiale, neputinţa de a păşi pe o cale nouă, neîncrederea pe care o proiectăm asupra celui mai bun prieten, asupra unui apropiat sau asupra unui animal de companie, ne scoate în evidenţă puternicul conflict pe care îl traversăm azi şi necesitatea de a ne pune ordine în gânduri, de a stabili ce studii să facem, cum să vorbim cu cei apropiaţi, ce să scriem, cum să completăm un CV, care sunt mijloacele de care trebuie să uzăm pentru a accede acolo unde am sperat dintotdeauna. Faptul că azi ne gândim într-un mod practic, că ne apropiem mai mult de farmecul unei realizării pe care altădată o urmăream doar în vise ne schimbă ceva în structura sufletului şi dacă iniţial ne va suna ca o decizie, cu cât ne apropiem de finalul lunii vom realiza că ea de fapt azi, când s-a născut, a fost atinsă de graţia destinului.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne apropia mai mult de necunoscut, de ceea ce ne-a fost ascuns, de oameni, de anumite persoane din anturaj sau chiar de propria persoană. Azi, ceea ce ne refuzăm se dovedeşte a fi esenţial şi asta nu că nu putem să ne atingem ţintele, ci pentru că nu ne acordăm credibilitate. În felul acesta, toţi vom învăţa, unii de la alţii, cum să ne acordăm credibilitate, după măsura pe care noi o impunem.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 16 noiembrie
Trigonul luminariilor, urmat de careurile Lunii cu Saturn şi respectiv Luna neagră, ne aduce azi un moment de inspiraţie. Pentru că o mare parte din zi Luna se află încă în domiciliu, valorile spirituale, sensul emoţiei, importanţa senzitivă a gesturilor sau întâmplărilor va fi etalonul, moneda de schimb de care vom uza.
Luna va ajunge să se implice în acest demers, nu prin liber consimţământ, ci mai mult obligată de nebuloasa relaţională în care intră. Situându-se la jumătatea distanţei dintre Saturn şi Lilith, Luna încearcă azi să sublimeze vina prin explicaţii, prin justificări, prin informaţii suplimentare despre un subiect sau despre o persoană şi, pentru că azi îi place să sară într-un picior şi să se plimbe pe stradă, visând că aleargă plină de viaţa printr-un câmp plin de flori, înclinaţia spre a judeca temperamentul oamenilor, spre a le surprinde comportamentul pentru a-l încadra, a-l înţelege mai bine sau pentru a gestiona anumite informaţii sau atitudini ce vin dinspre ei. În felul acesta, dintr-un considerent pur practic, azi deviem orice discuţie spre a o judeca din punct de vedere sentimental, spre a cântări eficienţa unui om după comportament sau pentru a evalua o persoană după purtarea sa. Dacă acest tip de abordare se menţine într-o dimensiune personală, adică dacă nu generalizam şi nu facem din părerile personale legi, reguli de bună practică sau criterii de evaluare ale personalului, atunci 16 noiembrie va fi o zi a succesul şi a eficienţei.
Ideea de expansiune, fără a şti precis care ne este direcţia, va face din careul Luna-Saturn, împlinit chiar de dimineaţă, un etalon la care vom face apel de-a lungul întregii zile. Pentru a ne menţine însă pe linia evenimentelor aşa cum o pornisem în zilele anterioare vom face apel la tradiţii, la necesitatea de a câştiga puţin, dar sigur, la sfaturile şi învăţămintele ce ne vin din partea persoanelor în vârstă, tocmai pentru că vom fi temători în faţa a ceea ce ne-ar putea lovi cu duritate sau lua pe nepregătite.
Relaţiile de familie sunt acum puse la încercare pentru că se descoperă un neadevăr, se alunecă spre atitudini nepotrivite, spre jigniri, spre o anume instabilitate care va face să se risipească atmosfera liniştită şi orice schimb am putea avea în preajma dimineţii tinde să se amplifice pe ideea eliberării de tensiune, a renunţării, a selectării. Dacă în cazul cuplurilor mature, care s-au rodat în timp şi care îşi cunosc unii altora atât defectele, cât şi calităţile, care le sunt limitele pozitive şi negative, pentru cei mai tineri care abia acum îşi explorează zona intimă comună, vibraţia cosmică a acestei zile îi încearcă mult îndemnându-i să aibă secrete, să se simtă confortabil prin neîncredere, suspiciune, analiză critică, adică să oprească acel flux afectiv amplu, care este de fapt motivul principal pentru care oamenii formează cupluri. Refuzând să bea apă din izvor pe motiv că e prea rece, corpul se deshidratează. La fel se va întâmpla şi cu tendinţa de a trăi în autonomie, însă nu prin grupul spre care viaţa ne-a încurajat.
În a doua parte a zilei, a trăi în autonomie devin un mijloc de afirmare, un instrument de elevare, de transformare a suferinţei în balzon ori decoraţie pe care ne-o punem în piept şi ne-o afişam cu mândrie. Trigonul pe care Luna şi Uranus îl împlinesc azi este oarecum nepotrivit tocmai pentru că încurajează această atitudine principală în defavoarea simţului practic, a respectului pentru armonia cuplului. Este adevărat că acest unghi intervine în ecuaţie prin tendinţa de a explora noi limite, ceea ce poate aduce, ca semn al supervizării pe care o primim din partea necunoscutului, o atingerea soluţiilor geniale, însă acesta poate fi un caz particular ce depinde mult de cât de pozitivă este poziţia lui Jupiter în temă natală. Pentru cei mai mulţi expansiunea din a doua parte a zilei ne duce spre o nouă serie de fapte nepotrivite, superficiale, ce vor primi spre finalul zilei replici dure din partea anturajului. Pentru pasionaţii de astrologie care înţeleg bine că relaţiile dintre planete trebuie privite în complex, în ansamblul contextului, nu în mod singular, prin unghi, nu va fi nicio surpriză să identifice care este elementul particular ce nu poate fi citit de “astrolog”, dar este uşor de perceput de “om”, care nu se încadrează în scheme raţionale sau metode de lucru, dar este perceput cu emoţie, cu trăire, cu intuiţie. A pune prea mult accent pe veleităţile profesionale, a invoca un nivel moral şi spiritual doar după abilităţile conjuncturale pe care cineva şi le va putea afişa prin profesie este un semn că “astrologul”, cu eticheta sa, trece în faţa omului şi trebuie să ne aşteptăm ca, din nou, traseul pe care se va îndrepta să fie doar amintirea a ceea e i-a şoptit uşor la ureche “omul”, nu o emanaţie proprie. Când informaţia se va termina, “cărarea galbenă” a lui Dorothe va dispărea că prin minune. Tocmai de aceea este important să nu confundăm azi calitatea pe care o îndeplinim acum, în această ipostază existenţială, fie că ne descoperim puterea de a face ceva sau că ne construim într-un anumit fel, prin vocaţia ce a uza eficient de conjuncturile sociale, cu condiţia esenţială de a fi, de a trăi, de a reprezenta un univers în miniatură, nesfârşirea însăşi în formă concentrată şi pusă într-o sticluţă mică.
Prin urmare, 16 noiembrie ne introduce într-o zonă periculoasă pentru neavizaţi, dificilă pentru începători, dar edificatoare pentru cei care au dorit să înţeleagă de ce li se întâmplă ceea ce li se întâmplă şi nu doar au trăit orbeşte şi cu intensitate ceea ce viaţă le-a pus dinainte. Dacă în prima parte a zilei ne cuprinde un fior atunci când vine vorba de relaţii, de schimb de experienţă, lucru în echipă, lăsându-ne antrenaţi în suspiciuni sau îndoieli prin care vom considera că ne protejăm de efort suplimentar, în a doua parte a zilei totul se va amplifica, totul va căpăta o dimensiune personală, totul va fi exprimat prin “eu fac”, “eu pot”, “eu ştiu”. Având de-a face cu o limită destul de şubredă ce s-ar putea ridica între elementele necesare şi cele neimportante, barierele evidenţiate azi de argument (“am încercat, dar uite că nu se poate”, “eu am toată disponibilitatea, dar el/ea nu vrea” ş.a.m.d.) sunt menţinute prin argumente forţate, susţinute pe întregul edificiu personal (“adică, vrei să spui că eu nu ştiu?”, “dacă nu crezi ce-ţi spun, înseamnă că eu nu valorez nimic!” ş.a.m.d.), situaţie în care vor greşi doar cei slabi, doar cei superficiali sau fără experienţă care nu pot interveni rapid şi cu discernământul de a separa ansamblul fiinţei, caracterizată de trăsături generale, de o simplă conjunctură, cum este cea de azi, ce nu poate avea greutatea pe care o are experienţa unei vieţi, chiar dacă asta i se invocă.
În această dilemă mulţi vor considera că viaţa iar le joacă feste, că mintea nu mai poate fi controlată cum s-a sperat, iar viitorul pare complicat şi periculos. Acesta este momentul când am aflat că “omul” a rămas în urmă, iar “astrologul” s-a erijat în ghid pentru sine sau pentru cei din jur. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a ne strădui să fim înţelepţi, nu inteligenţi, puternici nu combativi, utili în ansamblu, nu eficienţi pe moment.
http://coser.ro/
 
Joi, 17 noiembrie
Menţinându-ne în trăsăturile acestei săptămâni, din nou ne confruntăm cu unghiuri care, deşi ar fi trebuit să ne confere o reuşită socială importantă, vin cu beneficii personale în aşa fel construite încât zonă publică să nu mai constituie o atracţie. Careul Lunii cu Junon, pe fundalul trigonului Marte-Jupiter, împlinit azi la grad perfect cu Jupiter retrograd, dar şi trigonul pe care Luna îl va împlini, spre seară, cu Capul Dragonului ne conferă o atracţie către lucruri esenţiale, însă privite prin scheme sigure, prin metode verificate în timp, departe de riscuri sau pericole, cel puţin în afara celor pe care putem să le anticipăm.
Când Marte şi Jupiter sunt în trigon survine o optimizare a funcţiilor psihice, memoria se îmbunătăţeşte, forţa fizică de asemenea şi multe din temerile legate de demersuri personale sunt soluţionate prin organizare, metodă, schemă, calcul, plan de lucru. Fiind siguri pe metodă, azi vom îndrăzni mai mult, ne vom extinde preocupările spre noi zone sau spre acele sectoare unde nu am mers niciodată singuri. Conjunctura nu ne aduce astfel pasiuni pentru activităţi în echipă, ci ne duce spre evenimente care se împlinesc pe zona publică, dar într-o reprezentare individuală. Ceea ce pare să se extindă, să ia proporţii se argumentează prin “aşa simt”, “aşa gândesc”, “aşa vreau” fără să permită câtuşi de puţin ajustarea elementului personal în raport cu comunitatea, grupul de prieteni sau chiar familia. În felul acesta, se răstoarnă valorile şi doar aşa ajungem să considerăm că o plimbare de unul singur prin parc va fi mai valoroasă decât un schimb de experienţă, o zi de salariu sau participarea la o conferinţă ori un simpozion. Acest tip de inversiune este, până la un punct, nedureros, nepericulos, chiar inofensiv, pentru că presupune atingerea unei performanţe sau a unor beneficii în alt sector decât intenţionasem, dar, vorba românului, “ceea ce intră în casă este spor”, deci nu poate deranja.
Atunci când vine vorba unor demersuri sociale ce trebuie continuate, atunci când se pune problema judecăţilor între două sau mai multe părţi, când grupuri de oameni se preocupă de soarta lor, a poporului său a rasei umane în ansamblu, preschimbarea direcţiilor, inversiunea fluxului energetic aduce încurcături administrative, schimburi nepotrivite de replici, ajustarea procedurilor sau schimbarea priorităţilor. În faţa acestei situaţii, pentru că avem de-a face cu un aspect major benefic ce devine important prin implicarea planetelor Marte şi Jupiter, oamenii se dovedesc deosebit de inventivi, de creatori, de pătimaşi în a-şi rezolva totul într-un timp scurt pentru a-şi rezerva seara sau cea mai mare parte din zi pentru plăceri personale, pentru a participa la întâlniri importante, pentru a cerceta, a căuta, a identifica un concept sau de a găsi o cale de rezolvare a unor probleme cu adevărat complicate ale vieţii personale. Nu doresc să descurajez, dar fiind vorba de Jupiter retrograd, atracţia către trecut nu pare să aibă o consistenţă specială. Ar fi fost suficient că Luna este legată de Axă Dragonului, de ceea ce ne vine din trecut şi ceea ce ne stabilim ca ţinte, pentru a ne putea mobiliza pentru a produce anumite schimbări asupra vieţii, şi nu ar mai fi fost nevoie de un element în plus pentru a întări această înclinaţie. Totuşi, pentru că acest element există, nu putem să nu-l luăm în calcul, nu putem să-l ignorăm şi atunci vom şti că el nu va face decât să accelereze căderea spre visare sau pierderea simţului realităţii pentru a compensa o nefericită rătăcire de moment, sancţionată prea dur la momentul când s-a produs. Într-o manifestare extremă, ne putem trezi că ne întrecem prea mult cu vizita, că vom consuma prea multă cafea, prea mult ceai, prea mult vin, prea multă bere sau că trecem în extrema cealaltă, abandonând alimentele sau apă, că ne izolăm de lumina soarelui, că ne îndepărtăm de orice tip de relaţionare pentru că nu le putem selecta sau gestiona cum se cuvine.
În mod surprinzător, pentru că traversăm un careu Luna-Junon, amploarea evenimentelor va fi dată de relaţia pe care o vom dezvolta cu noi înşine. Mulţi nu se preocupă de această relaţie, nu se consultă cu sine, nu se ascultă şi nici nu acordă importanţă cuvenită semnalelor ce ne vin din interior. Râd de intuiţiile care le vin, de senzaţiile pe care le au în faţa unor stimuli, de cei pe care le seamănă, îşi resping înfăţişarea, inteligenţa, disponibilitatea, nu se preocupă de regulile minime de igienă fizică, afectivă sau mentală. Aceştia când se vor vedea cu atât de mută putere în mâini nu vor şti ce să facă şi se vor adânci şi mai mult în preocuparea lui “să mă simt bine” fără să se preocupe cumva dacă, între timp, cineva i-a învăţat cum să se simtă bine. Aflaţi la voia întâmplării, fără a respecta nici cele mai simple reguli de purificare fizică, afectivă sau mentală, se vor vedea izbiţi de pereţi la modul figurat, prin accentuarea stărilor inferioare, sau la propriul dacă, din lipsă de control sau supraapreciere, supără pe cine nu trebuie.
Prin urmare, 17 noiembrie se înscrie pe linia zilele delicate. Orice bine care vine spre noi azi este încărcat cu o dublă semnificaţie, ne ridică şi ne conferă un statut pozitiv de lungă durată sau ne coboară, ne pregăteşte pentru o altă serie de încercări, de greutăţi pe care anul 2012 se va strădui să ni le ofere cu toată generozitatea.
Dacă tot ce ţine de a simţi, a înţelege sau a experimenta, ne aduc un suflu aparte şi ne oferă indicii că ne diferenţiem de ceilalţi, că nu degeaba ne-am preocupat până acum de creştere, de dezvoltare sau de înţelegerea sensurilor esenţiale ale vieţii, visurile ce ţin de a ne face un rost în viaţă, de a fi constructivi, de a pune bazele unei relaţii pline de înţeles cu oamenii de lângă noi, ne duc spre un rod al pământului pe care nu l-am întâlnit până acum. Prin aceste înţelesuri, viaţa poate intra pe un nou făgaş prin ceea ce dezvoltăm urmărindu-i procesul. În felul acesta, ceea ce este iubit creşte, iar ceea ce este desconsiderat se ofileşte din ce în ce mai mult până când moare, chiar dacă în ambele cazuri lucrăm cu acelaşi material.
Oricât de mult vor fi inversate priorităţile azi, oricât de multe putem obţine din a face opusul faţă de ceea ce făceam până acum, sintagmele gen “banii nu aduc fericire, dar o întreţin”, “munca îl înnobilează pe om, dar nici lenea nu a omorât pe nimeni” aduc zilei o mare diversitate, o jovialitate specială şi un gen de împovărare foarte delicată pe care nu am putut-o anticipa, dar pe care o vom înfrunta cu ironie sau sarcasm. Tocmai de aceea recomandarea pentru această zi este aceea de a evita superficialitatea, indiferent cât de lipsită de pericol se arată iniţial, pentru că 17 noiembrie nu este deloc o zi simplă.
http://coser.ro/
 
Vineri, 18 noiembrie
Ultima zi de Leu (Lună în Leu) ne aduce dorinţa de a trăi într-un tempo interesant. Azi, aspectele benefice sunt majoritare, iar cele negative sunt în minoritate, se consuma mai ales în a doua parte a zilei. Vorbim aici de trigoanele Luna-Mercur, Luna-Venus, Luna-Lilith prin care se construieşte o piramidă de foc, de sextilul Luna-Saturn, dar şi de careul Luna-Soare şi opoziţia Luna-Neptun. Elementul întâmplare, adică acel eveniment care iese din schemele gândirii, care nu poate fi anticipat şi căruia nu i se poate vedea o derulare ni se înfăţişează azi ca un element care sperie sau ca unul care ne întăreşte moralul.
Piramida de foc ne aduce un elan foarte mare, o disponibilitate în a construi din lucruri mici evenimente importante, de a participa în calitate de simplu observator la mari întâlniri, de a cunoaşte oameni noi, de a demara un proiect nou, adică de a dezvolta acea iniţiativă menită să pună în valoare personalitatea şi de a o extinde spre o zonă nouă, spre un spaţiu nou, spre o dimensiune socială în care, din nefericire, nu va reuşi să-şi controleze impulsurile fiindcă pentru a ajunge acolo se foloseşte de un element nespecific, de o forţă care acţionează pe principiul focului de paie (repede şi intens). Împlinirea predispusă de piramida de foc este dată de realizare, iar cel care după atingerea acestei ţinte se aşteaptă ca aceeaşi conjunctură să-i ajute să se menţină în funcţie, să-şi menţină noile relaţii pe care şi le formează să le pună cuvinte în gură pentru a fi ascultaţi de mulţime, se înşeală. Aici intervine Ultimul Pătrar, ca element care demarează o serie de evenimente care vor segrega multe din intenţiile acestei luni. De la Luna nou din 26 octombrie 2011 ne-am implicat în evenimente cu un caracter particular, în demersuri care să ne scoată din întunericul apăsător. Acum, când luminariile intră pe ultimul segment, când aduc la vedere intenţiile, când le face publice sau le împărtăşeşte ca idealuri sau îi convinge pe cei din jur să-şi prezinte proiectele la care au lucrat, pasul pe care îl vom face va fi foarte riscant.
Cerul acestei zile, raportat la Luna nouă din 26 octombrie ne oferă iluzia privilegiilor, tentaţia puterii prin magia discursului, forţa cuvintelor, replici spuse cu inspiraţie care duc la câştig în ceea ce priveşte cauza, idealul, proiectul ori demersul, dar aduce pierderi la capitolul factor uman, prieteni, asociaţi sau susţinători.
Spre seară, când Luna intră în conul opoziţiei cu Neptun vom avea tendinţa de a ne învinui de ceea ce nu am făcut şi să vedem deformat erorile personale. Nu este, însă, o inversiune, aşa cum am avut ocazia să vedem în zilele anterioare, nu este nici măcar o perturbare a fluxului informaţional, cel care, în ezoterism, leagă întotdeauna cauza de efect, ci este pur şi simplu o reacţie umană în a-şi anula vina pentru a se proteja, dar, în acelaşi timp, de a se arăta conştient de erorile făcute atribuind vina unui factor exterior, în cazul de faţa oamenilor din jur.
Nu mai mult decât în altă zi, însă mai evident şi mai spectaculos, 18 noiembrie ne aduce în faţă oameni certaţi cu legea, figuri pătimaşe care nu se mulţumesc niciodată cu ceea ce au şi care tânjesc cu mai mult patos spre ceea ce nu le aparţine, chiar dacă ceea ce deţin este valoros şi important. Pe acest fond, energia refuzului, manifestată sub multiplele ei forme, atât ca negare, cât şi ca îmbrăţişarea a unui ideal care contravine interesului general, se manifestă prin ataşamentul sau nonataşamentul faţă de obiecte. Pornind de la ideea “îmi trebuie sau nu acest obiect?” gândul tulbura sistemul de valori şi transpune în oglindă schema de lucru. Obiectul va înlocui astfel o fiinţa, iar interesul pentru a folosi acest instrument devine afecţiune artificială faţă de obiect, deci o anomalie afectivă. Cultivând de-a lungul zilei acest sentiment de siguranţă în faţa unui instrument amorf, care nu poate oferi o replică, nu poate răspunde şi nu poate pune pe nimeni în dificultatea de a cere lămuriri sau de a pretinde un mod de comportare, oamenii tind să-şi facă singuri rău apropiindu-se într-un mod greşit de singurătate. Solitudinea este un privilegiu al destinului pe care cei mai mulţi îl cer fără să fie conştienţi de el, fie şi numai de câte ori pe zi spunem sau gândim “Să mă lase în pace!”. Când ea este abordată cu această atitudine refractară faţă de viu, faţă de fiinţe, de oameni, viul răspunde cu aceeaşi negaţie lăsându-l pe individ cu sentimentul activ, însă fără interlocutor. Această situaţie nu este însă decât o transpunere la exterior a dialogului interior, care, din câte ştim din ezoterism, este un impediment în atingerea stării de echilibru.
Prin urmare, 18 noiembrie este o zi de tatonare a curajului. Pasul pe care îl vom face către lume, către acel univers spre care, până acum, am privit cu ochii umezi de impresie şi exaltare, se poate dovedi şi o adevărată cădere în gol, dacă ne preocupăm numai de ţintă, nu şi de traseu. Începând de acum şi până pe 25 noiembrie când luminariile trec din nou prin conjuncţie, demarându-se un nou ciclu, intrăm într-o zonă de segregări, de evidenţieri ale intenţiile pe care le-am dezvoltat din 26 octombrie până azi. Dacă, pe de o parte, interacţiunile umane ne încurajează să ne descoperim gândurile, să ne împărtăşim secrete, să ne descoperim, modul cum ne vom comporta după momentul deschiderii va fi o mare nebuloasă pentru fiecare.
Misterul, aşa cum ne vine el din zona planetei Neptun, nu este totuna cu necunoscutul. În timp ce necunoscutul ignoră în totalitate fiinţa care se îndreaptă spre el, misterul îşi face simţită prezenţa şi îi tentează pe cei care doresc mai mult. Azi, cei mai mulţi vor avea senzaţia acelui “mai mult”, însă a atinge un stadiu superior, a ne menţine pe o linie pozitivă de exprimare, a nu pierde un privilegiu prin recunoaşterea unei vine va fi o imensă încercare pe care contextul general nu o poate integra, ci doar cel particular al hărţii natale.
Visul ne inundă prin caracterul său diafan când este urmărit, când se proiectează în faţa analizatorilor ca imaginile la cinematograf. Când însă creatorul se implică în creaţie lucrurile se complică şi visul se risipeşte fiind înlocuit de muncă, de efort, de disperare, de tot ceea ce protagoniştii imaginilor de până atunci trăiau.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne stabili ţinte reale, de a ne aminti că simţul realităţii se ascunde dincolo de multitudinea de stări şi este diferit de cel pe care ni-l imaginăm. Cei maturi în gândire şi în sentimente nu se sperie dacă trec de la vis la realitate tocmai pentru că ştiu ce implică asta.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 19 noiembrie
Trecerea Lunii în Fecioara ne întoarce gândurile spre eficienţă, spre spirit practic, spre rolul pe care îl are inteligenţă în procesul de integrare socială, pe abilitatea de a deschide ochii în faţa realităţii şi de a completa cu informaţii sau cu un altfel de conţinut spaţiile care inspiră teamă prin adâncimea lor. Zodia Fecioară intervine prin intermediul Luni cu această componentă dramatică pe care individul, când o combină cu teama de a nu reuşi, de a pierde, teama de cădere în gol, sunt mobilizate resurse impresionante pentru a construi un înveliş protector care să nu dea naştere la comentarii sau agresiuni gratuite sau pentru a acumula cât mai mult capital. Oricât de mult acumulează, niciodată nu poate atinge mulţumirea şi tocmai de aceea dezvoltă un fel de lăcomie controlată, pe care şi-o alimentează prin motivaţii, necesităţi, tendinţa de a-şi ascunde defectele în spatele disponibilităţii şi înclinaţia spre a judeca aspru pe cei care sunt împotriva asociaţilor sau de a dezvolta o indulgenţă exagerată faţă de cei pe care şi-i apropie.
În mod cu totul straniu, există şi o a treia reacţie pe care zodia Fecioară o lansează şi care vine din respingerea celor care le apreciază defectele, justificată ca o luptă împotriva propriilor defecte, ca o dezicere de plăcerile periculoase, ca o respingere a ceea ce ar putea compromite întreaga structură. Pentru un astrolog, teama de nu descoperi un defect minor pe motiv că acesta poate răsturna întregul edificiu ţine de o schemă negativă de gândire, de o înclinaţie spre a transforma totul în vină, culpă, agresivitate sau ura, pentru ca apoi să-şi atribuie toate aceste scheme cu o forţă aproape ambigue care va reuşi să se impună prin noroc, şansă, conjunctural, nu în mod calculat aşa cum pretinde. Insistând în această schemă amplă de impunere a anturajului, prin modelarea lui după scheme de gândire care nu sunt clare sau nu sunt complete, care nu satisfac toate pretenţiile şi deci nu se pot adresa tuturor membrilor grupului îl duce pe individul care dezvoltă această schemă spre ciudăţenii comportamentale, care nu sunt nici pe departe geniale, aşa cum sunt ale vărsătorilor, nici eroice, aşa cum sunt cele ale berbecilor, semnele situate la 150 de grade (inconjuncţia – umanul), ci răpuse, devorate de propriile ambiţii susţinute orbeşte pe primele impresii.
Când aceste scântei de început sunt cizelate, raportate la rândul lor la un etalon existent, amploarea dorinţelor devine o scenă compactă, un fel de utopie ce poate trăi atât timp cât creatorul său trăieşte. La cea mai mică scânteie de abandon, de renunţare, la cea mai simplă dezicere întregul edificiu se năruie, neavând puterea să se menţină în sine. În felul acesta, dorinţa de perfecţiune şi teama continuă de a nu fi în stare să construiască ceva magnific va coexista într-un temperament specific acestei zodii până când va învăţa să accepte dezamăgire pentru a putea trece mai departe de condiţionările vieţii.
Acum, pentru că avem descris întregul context sau schema mentală pe care intervin unghiurile planetelor ridicate împreună cu Luna, putem mult mai uşor să înţelegem ce anume ne motivează frică şi ce ne menţine activă ambiţia. Conştientizându-le, ştim că Fecioara doar simulează vocaţia, ea nu o poate atinge, chiar dacă este capabilă de mari performanţe, ridicându-se prin sprijinul din umbră al unor apropiaţi, ca o liană pe un copac bătrân. În felul acesta opoziţia Luna-Chiron, trigonul Luna-Jupiter şi conjuncţia Luna-Marte, ce se împlinesc, o parte dimineaţa şi cealaltă spre seară, ne pregătesc fiinţa pentru ceea ce vom experimenta de-a lungul întregii zile – pe stare de plenitudine, de mulţumire, de împlinire pe care o vom afişa ca urmare a unei selecţii dure. Fie că vom schimba planul de lucru, schema de gândire, modul de abordare, că ne vom schimba garderoba sau că vom scoate din sipet haine vechi pe care le vom pregăti pentru a le prezenta lumii, faptul că am renunţat la ceea ce am fi făcut cu greu ori fără sentimentul împlinirii sau fără a primi prin faptă confirmarea că facem ceva important ne oferă senzaţia de vitalitate, putere, luciditate, disponibilitate.
Rostul acesta nu este însă acela de a ne afirma prin fapte, ci de a ne consolida poziţia prin confruntarea cu informaţii noi, cu secrete ale relaţiei, cu ceea ce ne-ar fi zdruncinat dacă nu am fi redus consumul, programul de lucru, cheltuielile sau agitaţia. Deşi seamănă a conservare, ceea ce ne îndeamnă azi ne va face în mod sigur mai puternici, chiar dacă nu ne vom putea detaşa chiar aşa de uşor de plăcere, consum, abundenţă şi nevoia de atenţie ce ne vin dinspre Leu.
Prin urmare, 19 noiembrie ne aduce azi o fărâmă de cunoaştere prin experienţă directă. Universul, pentru că are ca principal deziderat armonia, va ţine cont de pretenţiile acestei zodii de a înţelege, explica sau încadra, de a stabili unde începe şi unde se termina ceea ce îi trece pe dinainte, din ce material se construieşte şi cum poate fi reprodus modelul la o altă scară sau cu alte instrumente. Această gândire inginerească, analitică ascunde teama de a pierde esenţialul şi este justificată de curiozitate, nu întreţinută de ea. Un astrolog ştie că îndemnul care vine dinspre Fecioara poate fi uşor adormit prin atingerea punctului care eliberează frică. Ei ştiu că rinichii, numiţi de chinezi “izvorul vieţii”, atrag frica şi o ţin captivă până când apa, sentimentul, emoţia, legătură cu esenţa vieţii nu va constitui doar un sistem de eliminare a impurităţilor, ci un mijloc de a descoperi, de a cunoaşte, de a explora, de a păstra minunile personale pentru a le duce mai departe, împreună cu spiritul, pe alte segmente de timp, în alte epoci, în alte vieţi. Un terapeut va explora cu atenţia zona rinichilor, în special în această zi, pentru a înţelege sursa fricii, dar va şti că ambiţiile şi obsesia perfecţiunii, va conduce aceste frici, ca argumente şi justificări spre zona ficatului devorându-l prin mânii, resentimente sau lezând bilă cu neputinţă de a decide pe măsura pretenţiilor. Hrănind plexul solar, toxinele emoţionale depozitate în colon sunt eliminate, iar sănătatea corpului pe punctul de a se restabili, asta dacă şi pacientul se apropie de rinichii săi, de izvorul vieţii, cu convingerea că dacă viaţa este în mare parte emoţională atunci procesul de filtrare reprezintă o preschimbare a vieţii pe care o reprezintă, o moarte şi o renaştere ritualică prin fiecare pahar de apă pe care îl consumă.
O altă zodie, în afară de Fecioară, nu ar avea nevoie de atât de multe explicaţii pentru un proces atât de simplu: iubeşte-ţi viaţa pe care o trăieşti.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne apropia de experienţele vieţii cu înţelegere şi de a ne simţi confortabil cu ceea ce avem. A pune stop pe scheme existente, cu intenţia de a ne odihni, nu doar fizic, ci şi emoţional sau chiar spiritual, va fi, pentru spaţiul acestei zile, o mare realizare a fiinţei.
http://coser.ro/
 
Duminică, 20 noiembrie
Abia azi vom înţelege de ce dramele cu care ne-am tot confruntat de la începutul săptămânii nu au avut soluţie şi abia acum ne dumirim ce a tot fost cu tensiunea sufletească pe care am dus-o cu noi de la începutul săptămânii şi nu am reuşit să o gestionăm corect. Azi, spre seară, Soarele şi Neptun, ce se întâlnesc într-un careu, ne fac slabi în faţa greutăţilor vieţii, ne îndeamnă spre gânduri sumbre, de pierzanie, de descurajare, de confuzie, aducându-ne în postura de a ne dedubla pentru a depăşi aceste momente de mare tensiune.
Dacă ar fi să privim totul cu maximă seriozitate, prin spiritul critic pe care îl avem de la tranzitul Lunii prin Fecioară, nimic nu se va lega, nimic nu pare să stea în picioare, doar că oricât de clar ne-ar fi, oricât de multă luciditate am pune în intenţia de a ne desprinde de trecut, de suferinţe fizice, de nemulţumiri, de întâmplări confuze care ne vin acum în minte, nimic nu ne iese. În felul acesta, oamenii se vor simţi mai în siguranţă aruncându-se în valurile vieţii, în evenimente lipsite de sens, pierzându-şi vremea sau risipind timp preţios pe urmărit emisiunile de scandal ori jucând table. Pentru că azi avem de parcurs patru careuri, din care unul îl face Luna la Nodurile sale, iar pe celelalte Luna le împlineşte cu Mercur şi Venus, careul Soare-Neptun ne apare ca un vas fantomă care pluteşte în derivă pe apele liniştite ale Mării Caraibilor, ca în celebrul film “Piraţii din Caraibe”. Nu este deloc întâmplătoare asemănarea cu celebra serie, dar nici trimiterea la domeniul cinematografiei de fiecare dată când intervine Neptun în ecuaţie. Că este vorba despre fotografie statică sau în mişcare, imaginea îngheţată, adică Neptun, are un scop şi acesta nu ţine de un rezultată imediat, ci de unul care se ascunde în timp, se învăluie în mister şi ne face dependenţi de el. Din nou facem apel la mister şi la intenţia sa de a-l face pe privitor dependent de el, spre deosebire de necunoscut care ignoră dimensiunile mici şi pe cei care şi le atribuie.
Într-un cadru intim, dinamica astrală a acestei zile ne duce spre a ne demonstra că suntem în stare să depăşim limitele care ne inspiră teamă, pe motiv că nu avem motive să ne îngrijorăm nici de sănătate, nici de sărăcie şi că o scurtă ieşire din cadrul confortului, în natură, la munte, la mare, undeva la ţară, oricum departe de locul unde ne vieţuim traiul de zi cu zi, reprezintă soluţia cea mai bună. Nu, nu poate fi aceasta soluţia cea mai bună pentru că prin aceste careuri sunt lezate comunicările de orice tip (careul Luna-Mercur), ambiţiile de a ne depăşi limitele sau de a ne împlini într-un timp scurt demersuri ample, aspiraţii majore sau ţinte importante (careul Luna – Axa Dragonului), dar şi orice nou amplasament în care să ne găsim liniştea într-un cadru afectiv plăcut, deconectant (careu Luna-Venus). Deci oriunde ne-am duce, nu ne putem stabiliza, nu ne găsim liniştea pentru că, în realitate, nu facem decât să schimbăm locaţia geografică, însă marile tensiuni le ducem cu noi în vacanţă pentru că şi ele, asemenea creatorilor, au nevoie de relaxare. Atunci când vine vorba de bani orice invenţiei, orice plan care ne vine acum în mine şi pe care intenţionăm să-l punem în aplicare începând de mâine ne va consuma şi mai mult din resurse, fără să ne confere vreun câştig.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne îndeamnă să ne implicăm în situaţii sau probleme care nu ne privesc, să ne pierdem cu firea în întâmplări penibile să nu putem tolera micile ieşiri din ritm ale celor din jur şi apoi să generalizăm pentru a ne justifica ieşirile temperamentale. Tot ceea ce ne aduce această zi este menit să strice un echilibru, să finalizeze o tensiune pe care am dezvoltat-o de-a lungul întregii săptămâni şi pe care am pus-o pe seama lipsei banilor, a devitalizării sau a programului de lucru alert. În realitate, tensiunea afectivă a trăit într-o individualitate stranie, ca şi cu mintea şi sentimentul nu mai formează o familie, ci fiecare şi trădează consoarta implicându-se în câte o relaţie extraconjugală. Secretul acesta consuma orice boare de armonie şi orice ieşire din ritm duce la explozii, nemulţumiri, pierdere, risipă, abandona, părăsire.
Pentru că totul este azi sub semnul decepţiilor, recomandarea merge spre a ne oferi un îndemn spiritual. Lumea aceasta este o iluzie şi cel care va reuşi să fie dezamăgit de ea pentru că nu îi găseşte esenţa pe care spiritul său o caută atunci va reuşi să facă un salt spre profunzimile spirituale ale fiinţei, dacă nu confundă frustrările cu melancolia metafizică sau detaşarea spirituală. Cei care caută fericirea în această lume şi nu privesc întreaga viaţă ca pe o sarcină profesională de care trebuie să se achite exemplar, riscă să aştepte o remuneraţie care nu va veni niciodată, că… doar suntem în criză!
http://coser.ro/
 
Luni, 21 noiembrie
Trecerea Lunii în Balanţă, acum când Soarele se află pe final de Scorpion ne determină să abordăm probleme cu o maximă de reticenţă. Deşi, în Balanţă, Luna aduce un simţ al dreptăţii şi o înclinaţie spre echilibru, în contextul de acum, când se cere acţiune, replică, dinamism, implicare, a sta deoparte, invocând rafinamentul şi buna creştere, ascunde deopotrivă laşitate şi o răutate ascunsă care devine cu atât mai acidă cu cât este afişată cu mai multă eleganţă sau cu o mai evidentă detaşare. Pentru că vibraţia Scorpionului azi este doar dinamică, mâine fiind malefică prin atingerea gradului anaretic, relaţia dintre luminarii ne aduce o dorinţă aprigă de răzbunare, de a spune ceea ce-i deranjează pe ceilalţi, de a trata totul cu o răceală extrem de dureroasă şi de a ieşi dintr-o conjunctură în momentul cel mai nepotrivit posibil. Balanţa ca semn de cădere al Soarelui exercită faţă de Scorpion o uşoară obedienţă pentru că vede în acesta un instrument care îşi poate afişa aroganţa, orgoliul şi vanitatea, de vreme ce ea nu poate face acest lucru. În felul acesta, opoziţia pe care Luna o va împlini cu Uranus şi careul Lună-Pluton vor fi modulate în funcţie de aceste tendinţe şi este important să nu ne aşteptăm la complicaţii de natură comportamentală, de devieri de la traseu, la conflicte în grupul de apartenenţă, aşa cum ne spun aceste unghiuri, dacă nu le gândim, adică dacă nu le dăm viaţă prin atingerea malefică pe care o produce azi Luna din Balanţă.
Cei care sunt realişti, care se preocupă de comportamentul lor şi nu lasă evenimentul să-i ia pe nepregătite înţeleg, în primă instanţă, că o atitudine personală, poate chiar o replică, declanşează azi reacţii în cascadă şi îi duce spre conflict sau spre situaţii neplăcute. Judecând după faptul că protagoniştii acestei zile (Luna, Uranus şi Pluton) construiesc pe cer un careu în T cardinal, cu Pluton focar, iar Pluton participă şi la construirea piramidei de pământ, împreună cu Jupiter şi Marte, relaţia de tensiune nu poate fi deloc o situaţie conjuncturală, iar reacţia, chiar şi a persoanei care o declanşează prin atitudine, nu poate fi efectul unei situaţii de moment. Din punct de vedere mental se ridică problema unei împărţiri, a unei succesiuni, a unei delimitări sau chiar a împărţirii unor sarcini într-un grup, situaţie care produce un val de nemulţumiri care, deocamdată, se pierde în murmurul general pe care îl presupune contactul cu noutatea. Cel care se dovedeşte mai puternic, cel care înţelege mai bine contextul general şi doreşte să se interpună, să protesteze, să-şi exprime părerea, să se exprime, nu pentru a strica ordine deja stabilită, ci poate pentru a înţelege mai bine cum se integrează el în context, devine azi şi lider de opinie. Aşadar, fie că ştim cât ne-a ţinut nemulţumirea pe care am acumulat-o de la începutul lunii noiembrie, fie că o luăm pe fir înapoi şi judecăm ce s-a întâmplat cu trei săptămâni în urmă cu cel care ţipă mai tare azi, valul de evenimente care ne loveşte azi ne va lăsa o rană adâncă în sectorul impresiilor.
Chiar dacă oamenii se învaţă unii pe alţii să-şi vadă interesul, considerând că este o atitudine cât se poate de corectă, când vine problema încrederii, cu toţii devenim prea uşor dezamăgiţi. Asta se întâmplă pentru că ne punem prea mari speranţe în ceilalţi, ba mai mult, chiar ajungem să pretindem celor din jur lucruri, stări, atitudini, atenţie, sprijin, doar pentru că traversăm o perioadă de complicaţii relaţionale. Luna în Balanţă, nu la modul general, ci aşa cum se prezintă azi, ne aduce ca principal argument lipsa de consideraţie ca efect al dezamăgirii pe care o comportam în faţa unor situaţii pe care nu le-am anticipat corect sau de la care am aşteptat mai mult decât a fost cazul. Fiind dezamăgiţi, oamenii nu se mai preocupă de buna vecinătate, de înţelegeri, de evoluţie şi îşi blochează schimbul emoţional, se şantajează sau simulează înţelegeri sau însăşi armonia pentru a ascunde ceva. Doar din unghiurile acestei zile nu putem anticipa ce anume poate fi ascuns, dar putem să lansăm un avertisment că, a pierde controlul unei relaţii, cu Pluton, înseamnă a răsturna valorile, a stinge o legătură şi, în felul acesta, a risipi în van un val întreg de evenimente ce se legau de acest nod.
Prin urmare, prima zi a săptămânii ne aduce un şoc, un eveniment neprevăzut, ce se prezintă ca o formă de manifestare al unui gând, ca o manifestare haotică a unei conjuncturi bune doar pentru că în context s-a integrat un factor perturbator. Că acest factor poate ţine sau nu de natura umană este mai puţin important, ceea ce se produce va constitui însă finalul unei perioade de 30 de zile, adică un fel de raport de analiză a tranzitului Soarelui prin Scorpion.
Ascunzându-se în spatele evenimentului şi invocând prezumţia de nevinovăţie cel implicat va reuşi să acţioneze azi în dubla ipostază, ca martor şi inculpat, într-un context în care sunt analizate sau urmărite atât faptele în ultimele 30 de zile, ci şi calitatea celor care au intervenit. Nu contează dacă aici ne referim la curent electric, baze de date, bloguri, la reţete culinare, termene de garanţie, drepturi de autor, practică spirituală sau schimb de experienţă pe sectorul public sau prin intermediul internetului, detaşarea va fi uşor confundată cu sancţiune în sensul că acela care nu va dori să se implice o va face pentru a sancţiona pe cineva.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne respecta dreptul la adevăr şi dacă sufletul cere reguli pe care societatea nu le poate integra atunci să retrăim totul la nivel interior, dar să nu ne răzbunăm dorinţele neîmplinite doar pentru că nu au încă în exterior condiţii propice pentru a se dezvolta.
http://coser.ro/
 
Marţi, 22 noiembrie
Pe gradul anaretic al Soarelui în Scorpion, Venus şi Saturn se întâlnesc într-un sextil şi tot în sextil se va întâlni Luna şi cu Mercur, şi cu Capul Dragonului, iar spre seară, când Soarele trece deja în Săgetător, va împlini acelaşi unghi şi cu Venus, după ce va trece prin conjuncţia cu Saturn. Ultimul pas pe care Luna îl va împlini azi va fi opoziţia cu Lilith aducând bucuriei şi deschiderilor speciale care ne-au cuprins de dimineaţă o notă posacă, o dezamăgire, un răspuns negativ, un ecou neaşteptat ce ar putea, dacă gestionarea sa nu este potrivită, să răstoarne totul.
Când Venus şi Saturn sunt în sextil oamenii se implică pentru a construi elemente durabile, pentru a da viaţă unui concept stabil, pentru a ne lăsa pradă unei fericiri pe care nu o pot separa de universul material, de condiţia morală, de onestitate sau profunzimile gândirii. Judecând după faptul că, fiind implicate zodiile Săgetător şi Balanţă atunci când Soarele trece prin gradul anaretic din Scorpion, azi se va lucra cu noţiunile, cu sensurile ascunse, cu expansiunea, chiar cu lipsa de măsură într-un mod care, în condiţii normale, poate deranja. Neobişnuitul situaţiei este acela că mesajul din Săgetător este mult mai puternic decât vibraţiile celorlalte semne şi tocmai de aceea tendinţa de a ascunde frica, de a tăinui ceea ce poate compromite, de a refuza un conflict direct dacă se anticipează că şansele sunt diminuate. În felul acesta, este ridicat la rampă ceea ce străluceşte, semantica, dicţia, expresivitatea, judecând persoană după aspectul exterior, după semnul de echilibrul pe care îl poate oferi sau după intonaţia discursului, folosirea corectă a regulilor de pronunţie sau după impact. Toate acestea, judecate după miză, după ceea ce se poate obţine prin folosirea lor la scară largă, mimează uşor profunzimile sufletului pentru că sunt raportate la etaloane de sezon. Dacă se judecă vestimentaţia, atunci ea va fi raportate la noile tendinţe, nu după modul cum sunt alese culorile, dacă este sau nu în ton cu temperamentul, iar dacă se judecă exprimarea ori gândirea atunci se va face apel la expresii, la mode culturale, la autori care apar şi trec aşa cum vine şi trece o ploaie de vară, la ceea ce captează acum interesul general.
Nu putem, însă, să nu luăm în considerare faptul că ultimul grad al Scorpionului intervine pentru a stinge orice urmă de modestie sau compasiune şi de a da viaţă succesului obţinut în condiţii aride, a reuşitei în situaţii în care nimeni nu putea anticipa aşa ceva. Nu sunt excluse nici manifestările extreme ce ţin de depersonalizare, de abandonare a acelor trăsături care sunt în categoria binelui, dar nu ţin de sentimente benefice, ci mai curând de raţiune, de calcul, de autocontrol, ce par în ochii celor care se consuma pe emoţii confuze drept exemple de bună practică. Procesul de suprimare a emoţiilor, abordată aşa cum se desprinde şopârla de coada sa pentru a supravieţui, ne apare azi ca o condiţie necesară şi ca un prilej de a ne soluţiona fără complicaţii ori probleme. Situaţia se schimbă atunci când vine vorba de relaţii, când în ecuaţie intervin raporturile cu familia, cu persoanele mai în vârstă, cu părinţii sau cu bunicii, cu cei care ne-au susţinut o parte din traseu, cu protectori cu care avem legături afective importante. Totul va fi însă judecat din punctul de vedere al avantajului, ca şi cum totul se vinde şi totul se cumpără, totul poate fi gândit în prealabil şi dacă lucrăm bine cu durerea atunci nu există obstacol pe care să nu-l depăşim.
Din nefericire, medicina poate oferi indicii prin care un tratament administrat prost, o schemă aplicată greşit, chiar dacă vindeca ea poate aduce dereglări altor procese, leziuni pe alte organe sau chiar alte afecţiuni. Se ştie, de pildă, în homeopatie ca un tratament greşit al eczemelor poate duce la tulburări respiratorii, ceea ce înseamnă un alt nivel de raportare şi o altă gamă de produse. Pielea este o poartă de intrare, un organ care interacţionează direct cu exteriorul şi netratându-l corespunzător, adică nealungând profesional soldaţii care vor să-i escaladeze zidurile, îi îndreaptă pe aceştia spre alte porţi de intrare, adică îi îndreaptă spre plămâni.
În mod analogic, ziua ne oferă ipostaza în care să credem că suntem slăbiţi, bolnavi, epuizaţi, agresaţi şi că, a suprima semnalul care strigă cel mai tare, implică o detaşare completă de sursa suferinţei sau a bolii.
Trecând în Săgetător, Soarele aduce un nou mod de a vedea lucrurile şi o nouă modalitate de a ne raporta. Dacă în prima parte a zilei am trăit în Evul Mediu, cu intrigile sale pătimaşe, spre seară, când Soarele trece în Săgetător, toate acestea devin piese de muzeu pe care le expunem pentru a vinde imagini, pentru a câştiga un capital de impresii, respect ori apreciere. Astfel, renunţăm la ceea ce este rudimentar şi ne depărtăm de semnalele organice, de intuiţiile egocentrice prin care înţelegem că oricât de corect este un eveniment, există ceva în componenţa sa care ne agasează şi ne îndreptăm spre o simplificare a situaţiilor, spre o judecare la vedere, la scenă deschisă, cu glas tare, sincer.
Faptul că imediat de la trecerea Soarelui în Săgetător, direct răspunzător de nevoia de dreptate, adevăr şi recunoaştere, Luna trece prin conjuncţia cu Saturn este pentru astrologi momentul când se face dreptate, când din subtil justiţia divină va acţiona oferind un verdict, pedepsind ceea ce s-a dovedit rău şi egoist şi, prin schimbarea pe care o va produce, va avea darul de a lăsa în timp o altă amprentă.
Prin urmare, 22 noiembrie, ca prima zi de Săgetător, ne aduce conştiinţa graniţei, a frontierei dintre bine şi rău, dintre moştenirea trecutului şi speranţele unei noi ere. Fiind pe falie, multe din cele ce ne vor cuprinde azi nu sunt nici separate de mânie, dar nici scăldate în totalitate în sinceritate sau onestitate, ci atinse câte un pic de fiecare. Ceea ce vine acum spre noi este semnul clar al faptului că nu noţiunea sau instrumentul este de vină, ci modul cum le analizăm, nu întunericul duce cu el apăsarea suferinţei sau neînţelegerilor, ci orbirea noastră, datorită căreia nu putem să vedem dincolo de ceea ce se îmbracă în penumbră.
Azi vom jongla între dorinţa de bine, confort, echilibru, reuşită şi necesitatea de a merita toate acestea, între necesitatea de a abandona apăsarea şi intenţia de a căuta adevărul care să ne dezvăluie natura reală a persoanelor. Fiind o zi în care necesitatea de a suprima sentimentul scoate în evidenţă o natură emoţională intensă, aşa cum durerea cere vindecare unui organ bolnav, întâmplarea în sine nu va fi mai puţin importantă dacă nu se va lăsa citită cu sufletul, chiar dacă azi citim în Braille, dar ne povestim unii altora cât de frumoase sunt culorile, ce forme minunate au şi cât de necesar este să ne desfăşurăm existenţa în raport cu magia specială a ceea ce se desprinde din îmbinarea celor două.
Recomandarea pentru această zi este aceea ce ne oferi privilegiul culorii, de a ne lăsa cuprinşi de modul cum se împrieteneşte culoarea cu forma şi cât de minunată poate fi viaţa atunci când se trece de la gri, la o cromatică variată, dispusă pe multiple nivele de expresie şi într-o mare diversitate de forme.
http://coser.ro/
 
joi, 5 ianuarie
Pe ultimul segment din zodia Taur, Luna are de împlinit o opoziţie cu Junon şi un careu cu Neptun, iar, după ora 12:44, când trece în Gemeni, se va întâlni cu Uranus într-un sextil şi cu Chiron într-un careu. Începem deci ziua cu o continuare a dimensiunii afective dezvoltată anterior apoi vom beneficia de mai multă acţiune, de mai mult suspans cu cât firul evenimentelor ne apropie de seară.
Dacă opoziţia cu Junon se împlineşte noaptea şi, deci, o parte din acţiunea ei se estompează, manifestându-se mai mult ca impulsuri potenţiale, memorate de corp, de structura mentală şi inserate în dinamica zilei, careul Lună-Neptun împlinit la 10:46 ne blochează circuitul mental, fluiditatea gândirii, curajul de a comunica un anume mesaj şi, pentru cei care sunt obligaţi prin statut să lucreze cu cuvintele, cu sensurile, acest careu îi duce spre îndoială, diminuarea atenţiei, tendinţa de a fura, de a beneficia de foloase nemeritate, de a acţiona în fals, sub ton, timid. Se observă deci că ultimul segment al Taurului nu poate predispune decât tensiune şi suspiciune, iar pe acestea le vom încadra foarte bine într-o albie a evenimentelor anterioare. Având deja conştiinţa lucrului făcut într-un anumit fel, a dimensiunii pasului, a tonului, a intensităţii cuvântului, tendinţa de agrava transferul mesajului duce la stricăciuni, la diminuarea eficienţei în proiectele implicate, dar şi atingerea unui crepuscul în ceea ce priveşte respectarea programului. Pentru cei care sunt deja la serviciu, care doresc să-şi respecte programul şi care, pe lângă asta, le este cerut să muncească eficient, chiar dacă atmosfera sărbătorilor încă se mai păstrează, acest careul pe care Luna şi Neptun îl împlinesc aduce, prin tensiunea sa, decepţii, neputinţa de a folosi un talent acum când solicitarea este mai mare. O nevoie de odihnă va fi puternic vizibilă în mijlocul acestei zile, şi asta nu din oboseală, ci dintr-o nevoie de a fugi de la locul faptei, de a evada, de a abandona programul, schema, ritmul, obişnuitul.
Trecerea Lunii în Gemeni schimbă registrul comportamental şi multe din sensurile pe care, în prima parte a zilei, nu le-am observat, spun unii, din neatenţie, somnolenţă sau dezinteres, acum devin vii, se evidenţiază faţă de celelalte şi în parte ne revin, şi optimismul, şi cheful de treabă, şi dinamismul, şi luciditatea.
Împlinind sextilul Uranus, Luna îl transformă pe acesta în planetă meditatoare opoziţiei sale cu Junon şi, schimbarea de registru, va fi susţinută şi de soluţii venite din anturaj. Se va pune, aşadar, problema ca, în a doua parte a zilei, să luăm contact cu informaţii noi, să comunicăm pe un alt nivel şi să permitem, prin această deschidere, transferul de valori şi contactul cu persoane situate la mare distanţă. Munca devine acum mai plăcută, efortul mult mai uşor de suportat şi coşmarul din prima parte a zilei se sublimează într-o dinamică plăcută, deconectantă. Soluţiile care ne vin acum nu sunt simple ecouri ale contextului astral, ci avertismente care ne introduc în atmosfera extremelor specifică anului 2012, cu care am luat contact din 20 decembrie 2011, când, practic, s-a schimbat considerabil vibraţia şi anul 2011 a rămas în urmă. Mulţi se vor arăta îngrijoraţi de puterea lor de rezistenţă, de tipul de relaţie pe care urmează să-l dezvolte cu prietenii, cu familia, cu colegii de serviciu şi vor fi tentaţi ca intuitiv să ia de referinţă seria întâmplărilor de acum. Pentru că Luna şi chiron au şi ele un cuvânt de spus, prin careul pe care-l construiesc, teama lor, doar dacă este aprofundată şi nu confundată cu agresivitatea implicită specifică aceşti perioade (adică Lilith) devine un exemplu pentru viitor.
Încadrând acest final dinamic în schema generală a zilei, vom observa că vibraţia astrală se împarte pe mai multe sectoare. Ea va acţiona în sfera medicală, avertizându-ne cu privire la anume afecţiuni ce survin prin epuizarea fizică, secătuirea de resurse, hrănire defectuoasă, gândire eronată, dar va acţiona şi în sfera profesională localizând pe domenii de acţiune o serie de tensiuni ce ţin de lucrul bine făcut, evaluarea muncii într-un anumit sector, viteza de reacţie, gradul de înţelegere şi integrare a sarcinilor, echilibrul emoţional.
Prin urmare, ziua ne oferă prilejul de a trece de la un registru comportamental la altul şi de a înţelege ambele direcţii pentru o pregătire serioasă în faţa evenimentelor anului 2012. Dacă începutul zilei se dovedeşte a fi stângaci, nepotrivit sarcinilor pe care le avem de îndeplinit, fie că ni le stabilim, fie că ne sunt atribuite de un superior ierarhic, dinamica socială ne solicită mult şi ne tulbură tendinţa de a ne izola, de a ne separa. Multe dintre acestea le facem dintr-o teamă disimulată, ascunsă în oboseală şi apatie, în incertitudine şi lipsă de perspectivă, însă, în a doua partea zilei, când împlinirea sextilului dintre Lună şi Uranus ne intensifică orice formă de activitate mentală, chiar până la limita în care să ne dorim un salt spre putere, spre o formă de exprimare pe care nu am cultivat-o până acum.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne redefini ideea de gândire pozitivă pentru a ne stabili care sunt parametri prosperităţi şi din ce izvor ne extragem puterea.
http://coser.ro/
 
Vineri, 6 ianuarie
Avansând în tranzitul său prin Gemeni, Luna se depărtează de configuraţia numită Vaporul la care cele mai multe dintre planete participă, având la bază opoziţia Saturn-Jupiter. Mesajul ei în această zi vine mai curând printr-o formă de inspiraţie negativă, o formă de înţelegere subtilă pe care oamenii o au în momente de cotitură a vieţii lor. Trecând prin Coada Dragonului ea ne reaminteşte de anumite perioade din 2011 când am suferit şi am avut parte de lipsuri, când nu am avut suficiente informaţii, când nu am beneficiat de atenţie, de susţinere sau de o anume înţelegere, localizată azi punctual pe un anumit proiect sau demers cu caracter social. Relaţia de opoziţie între Jupiter şi Saturn este una agresivă care aduce o proastă administrare a banului public, o relaţie deficitară cu autorităţile locale, cu instituţiile statului, o tulburare a raporturilor profesionale pornind de la injurie, o imagine proastă, un conflict, o stricăciune. În felul acesta, se intenţionează o servitute, ca un subsidiar aplicat intenţiei de a domina cu forţa un anumite sector prin ofensă, jignire, acuze, agresivitate. Pe baza acestui aspect multe din cele care se desfăşoară pe zonă publică nu sunt aşa cum par, tocmai de aceea apelul la atributele raţiunii este adesea invocat de astrologi pentru a indica traseul cel mai simplu şi accesibil omului comun. Cei care lucrează cu energia sau sunt familiarizaţi cu instrumentele abstracte au parte acum de provocări care îi vor ajuta să-şi purifice fiinţa şi să se poată ridica deasupra condiţiei de muritor de rând spre un nivel superior de cunoaştere. Ceea ce se întâmplă acum, prin întărirea Vaporului (configuraţie ce presupune utilizarea unor talente pe baza condiţionărilor, prin impunere, conform unor reguli, a schemelor prestabilite, a prejudecăţilor), va fi de referinţă pentru bună înţelegere a anumitor demersuri ce ni se înfăţişează la acest început de an. O mare parte dintre cele pe care le urmărim acum, cu care ne confruntăm şi pe care dorim să le finalizăm îşi vor atinge punctul terminus în martie, în prima parte a lunii, eliberându-ne de povara cu care luăm contact acum. Ceea ce vedem acum, ceea ce gândim şi, prin acestea, perspectiva întregului an 2012, se încadrează într-o stare negativă. Am invocat de multe ori în ultimele luni teama ca motiv principal şi acum, de asemenea, facem apel al aceeaşi trăsătură de care nu ne putem separa. Ea va deveni acum cu atât mai intensă şi puternică pentru că balansul evenimentelor este mult mai mare decât în 2011, chiar dacă media se păstrează în acelaşi registru, chiar dacă valoarea de mijloc de acum se aseamănă cu valoarea de mijloc a anului anterior. Atingând această intensitate stranie a extremelor, evenimentele au puterea, ceea ce nu s-a întâmplat în 2011, de a genera efecte noi. Această noutate, această schimbare a gândirii, structurii, funcţionarului sau această trecere pe un nou mod de relaţionare, sperie. Scheme noi de organizare a structurilor administrative ne încurajează deschiderea spre informaţii noi, însă balansul sentimental, obiceiurile greşite, dificultatea de a învăţa, asimila noi valori, de a ne orienta spre noi etaloane se constituie ca motivaţii în favoarea susţinerii acestui sentiment distrugător: frica.
Pe acest fundal, conjuncţia Lună-Coada Dragonului devine una menită să ne ofere informaţii, să ne îmbogăţească patrimoniul educativ, să ne indice o posibilă finalitate şi în acelaşi timp să ne spună care ne sunt poverile cele mai mari şi de ce anume trebuie să ne debarasăm repede pentru a ne ridica nivelul în luna martie.
Lucrând relativ bine cu informaţiile, dar existând în mod pregnant tendinţa de a cădea în derizoriu, ziua de 5 ianuarie, înainte de a ne aduce mai aproape informaţii valoroase, ne pune în faţa unor paradoxuri teribile. Vom fi departe de dilema bine versus rău, pentru că Luna în Gemeni nu are puterea de a ne îndrepta spre discernământ, dar vom gusta din plăceri extreme, într-un interval scurt, ipostază deosebit de dificilă pentru cei care ştiu că au tulburări de comportament, care ştiu că se situează la graniţa dintre normal şi patologic.
Prin urmare, ziua de 6 ianuarie ne aduce o lumină stranie, o înţelegere ciudată pe care nu vom reuşi să o apreciem pe măsura valorii sale pentru că obiceiurile, schemele vechi de acţiune, lipsa flexibilităţii, viteza de lucru scăzută, nu ne permite să luăm contact cu seminţele acestor informaţii şi să ne alegem cu culorile lor periferice, adică să luăm contact cu avertismente, fără să fim în vreun fel ajutaţi să le depăşim. A cunoaşte viitorul când nu-l poţi ajusta sau modifica este o anatemă şi asta se va întâmpla azi cu trecerea Lunii prin Coada Dragonului. O formă de sancţiune ne face să spunem “Ah, m-am ars!” pentru că Nodul de sud al Lunii reprezintă locul unde erorile de gândire, reziduurile îşi găsesc un culcuş cald şi de unde ajung să invadeze întregul spectru al trăirilor dacă nu revenim asupra lor periodic pentru a ne recupera energia din trecut şi, în felul acesta, a deveni mai puternici pentru că am trecut printr-un eveniment, nu mai slabi, mai temători sau mai confuzi.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne folosi energia pentru a ne flexibiliza gândirea, spre a învăţa să spunem DA sau NU în cunoştinţă de cauză, nu ca un subterfugiu.
http://coser.ro/
 
Sâmbătă, 7 ianuarie
Ultima zi de Gemeni ne aduce, nu doar o varietate de aspecte pe care Luna le ridică, dar şi două sextile pe care Mercur le împlineşte cu Saturn şi respectiv Neptun, de o parte şi de alta a zodiei Săgetător, cea prin care trece acum Mercur, desenând un triunghi minor, semn al forţei psihice, al gândiri metodice, al ideilor structurate şi al afirmării sociale prin talentul vorbit ori prin cel scris.
Totuşi, aşa cum se indică şi în analiza aplicată zilei de 6 ianuarie, acum suntem marcaţi de un Vapor, configuraţie care aduce utilizarea unor abilităţi sau talente sub presiunea unor condiţionări. Pe acest aspect, descoperim nevoi noi ale minţii, plăceri intelectuale, cele pe care anterior, prin durerile şi neînţelegerile pe care tensiunea impusă de Luna neagră au predispus-o, nu le-am înţeles sau nu le-am atins. Devenirea personală, cea subtilă, cea care depinde de ambiţia de a depăşi condiţia actuală, nu cea care vine ca o consecinţă a karmei pozitive, ne aduce azi o lărgire a câmpului conştiinţei spre a asimila idei noi, spre a vorbi altfel, mai frumos, mai corect, spre a aşterne pe hârtie ceea ce ne inundă sufletul sau spre a ne destinde prin preocupări curate, pure, elegante legate de jocul cu culorile, cu cromatica, jocul cu formele, cu designul, cu înţelegerea ideilor abstracte, cu sensurile filosofice sau cele ce ţin de manipularea energiei într-un chip nou.
Împlinindu-se în separaţia trigonului Luna-Venus şi respectiv careului Luna-Marte, îndemnul de a ne lăsa în urmă haina veche şi a ne preschimba discursul, de a ne antrena energiile subtile pentru a ne obişnui cu o practică rafinată, cea care ne va duce negreşit la progres, se va lovi de plăceri şi temeri care amândouă, deopotrivă, sunt obstacole în calea progresului. Că ele se concretizează iniţial prin a distrage atenţia de la preocupările de bază, prin bucurie sau tristeţe, prin plăcere sau tensiune, este doar începutul, pentru că, păşind în dimensiunea culturală a dezvoltării personale, adică alegându-ne un autor sau preferând un anumit tip de practică, valorile devin direcţii greşite, finalităţi iluzorii, animate de deziderate care întunecă mintea şi spiritul ori pur şi simplu îl ţin departe de esenţial.
Înclinaţia spre o distracţie a gândirii sau spre a comunica într-un limbaj riguros, cel de care Saturn nu se desprinde niciodată, înseamnă a ne deschide spre dimensiuni care ne scot din viaţa comună şi ne duc spre eleganţă, rafinament, care ne purifică structura subtilă şi o fac pregătită pentru noi înţelegeri, cele care se ascund în spatele încercărilor, care nu reprezintă încercările în sine, dar care nu pot veni în contact cu fiinţa umană decât după ce ea se ridică la un anumit standard, decât după ce structura sa vibrează într-un anumit fel. Vorbim aici despre dinamica volitivă, despre căldura inimii, despre curajul de a spune adevărul în circumstanţe delicate, de a iubi adevărul şi a îndura procesele intermediare ce survin de la ivirea şi până la întronarea sa, la fel cum vom invoca aici ideea destinului care, privit prin ochii impuri, întunecaţi de dorinţe materiale şi distructive, pare tragic şi umilitor.
Pe acest fundal, gândul, structura, metoda, echilibrul acido-bazic, speranţa de a ne ridica spre o nouă dimensiune a vieţii, fără a o atinge încă, ne animă sufletul cu un entuziasm plăcut şi tonic. Iniţial, acest îndemnul ne duce spre a ne căuta oamenii cu care ne asemănăm, în prezenţa cărora ne simţim bine, care ne solicită gândirea şi ne-o duc spre studiu care ne încurajează şi, prin asta, ne ajută să ne deschidem sufletul spre a ne cultiva talentele, aşa cum ne-am propus înainte de a veni aici.
Chiar dacă îndemnul spre a trăi pare mai puternic decât cel de a calcula, încadra şi stabiliza, înclinaţia spre ordine ne învaţă că şi în lumea spirituală există severitate şi indulgenţă, şi acolo entităţile sunt subiective şi acolo există forţe antagonice, însă ele nu se amestecă, iar alegerile au o forţă retractilă implicită, ele nu au un caracter atât de categoric, acela pe care îl găsim aici. Implicându-l pe Saturn (severitatea) într-o relaţie de sextil cu Mercur din Săgetător (abnegaţie) şi judecând că Saturn, maleficul, se află încă în exaltare, iar Mercur în exil, putem asista la un proces interesant, acela de inversare a valorilor, a fluxului, prin care personajul negativ să ofere dovezi benefice, să ajute, să susţină, să protejeze, iar cel apropiat să dezamăgească, nu prin intenţia clara îndreptată în sensul acesta, ci pentru că i se pune pe umeri o sarcină prea mare, pentru că avem de la el aşteptări prea mari.
Ulterior împlinirii acestor aspecte, Luna se va întâlni cu Saturn şi Neptun în câte un trigon şi, spre seară, într-o opoziţie cu Mercur, semn că norocul, şansa, elementul pozitiv al zilei are conotaţii sociale, colective, şi că nimic personal nu trebuie căutat în aceste evenimente. Puţini vor fi cei care vor putea să se detaşeze şi să nu interpreteze laudele ori acuzele în sens personal, să nu se modeleze în raport cu stimulii aceştia, înainte de a judeca precis şi corect dacă interferenţa, contactul, le era adresat sau l-au atins doar cu titlul informativ, fără a se intenţiona producerea unor efecte.
Prin urmare, 7 ianuarie ne tentează cu sensuri majore, cu valori arhetipale, punându-ne în situaţia de a gândi pentru grup, pentru familie, pentru un prieten şi de a acţiona în cunoştinţă de cauză. Multe din demersuri sunt susţinute pe regulă, metodă, pe scheme studiate din timp, pe un tip nou de comunicare, însă, în timpul derulării, pentru că se face apel la vibraţii noi, la persoanele noi, la atitudini noi, la informaţii noi, calitatea faptelor se schimbă şi multe din finalităţi nu mai sunt atinse aşa cum stabilisem iniţial. Fiind vorba despre Mercur, putem invoca aici nu numai traseele mentale, ci şi călătoriile fizice, deplasările între localităţi, ieşirile spre staţiunile montane, vizitarea unor prieteni etc.
Ceea ce ne aduce această zi este cu adevărat spectaculos şi vine din invitaţia subtilă de a participa la ceva magnific. Nu se ştie dacă mesajul de azi se va finaliza în forma în care se prezintă el, dar în mod sigur ceea ce va răscoli va avea un rost, ne va ajuta să ne înţelegem mai bine impulsurile, frământările şi să fim în stare, pe viitor, să luăm decizii mult mai corecte.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne lasă în voia inspiraţie, chiar cu riscul de a părea ciudaţi pentru a explora această zonă a sensibilităţii şi a o recunoaşte atunci când, pe viitor, intrăm în contact cu ea sau când o vedem la alţii.
http://coser.ro/
 
Duminică, 8 ianuarie
Trecută în domiciliu (Rac) din seara zilei anterioare, Luna ne incită azi simţurile cu o partitură nouă. Ne duce întâi în faza de sextil cu Jupiter, apoi careu cu Uranus, trigon cu Chiron şi sextil cu Lilith, lăsându-ne impresia că ne putem folosit voinţa, că avem un cuvânt de spus în demersurile ce ţin de exprimarea liberă, impresii sau de idealuri. Încadrând între cele două sextile Lună-Jupiter, Lună-Lilith, careul Lună-Uranus şi trigonul Lună-Chiron tot ceea ce vine spre noi în noaptea de sâmbătă spre duminică poartă amprenta compromisului, fiind lezat, incomplet sau tendenţios. În mod obişnuit, aceste unghiuri ne duc cu gândul la relaţii de factură socială, însă cei mai mulţi îşi vor rezerva noapte pentru odihnă. Cei care şi-o vor petrece lucrând sau distrându-se sunt avertizaţi în a fi reţinuţi în declaraţii, în a-şi demonstra priceperea, forţa, cunoştinţele, în a folosi tehnica modernă (telefoane, maşini, calculatoare etc.) pentru ca toate acesta intervin cu un evident factor de risc. Nu există parte bună în acest eveniment care să nu se termine prost, cu o dispută, cu o dezamăgire, cu un reproş, tocmai de aceea cei care se ştiu colerici, care nu tolerează la ceilalţi ceea ce ei au din abundenţă sunt sfătuiţi să evite ieşirea pe zonă publică în acest interval.
Un alt eveniment special al acestei zile este ingresul lui Mercur în Capricorn, ce survine dimineaţa la 8:33, după care, în mijlocul zilei, Luna i se opune lui Pluton, iar, spre seară, Mercur, abia intrat în Capricorn, ridică un trigon karmic împreună cu Jupiter din Taur.
Cu Mercur în Capricorn intrăm în zona studiilor, a profunzimii gândirii, a cercetării documentare, care ne plasează într-o nouă atmosferă, una în care nu predomină acumularea de noi cunoştinţe, ci cea în care le organizăm pe cele pe care le avem, cea în care forţa şi gândirea îşi dau mâna şi se pun în slujba păcii, a pacifismului, a armoniei pentru a găsi o cale paşnică de soluţionare problemelor cu care am luat contact chiar din dimineaţa acestei zile, când Mercur încă nu era în Capricorn sau nu se acomodase încă în noua albie.
Relaţia de trigon dintre Mercur şi Jupiter este un semn de exprimare condescendentă, de desfăşurare a optimismului, de aplecare asupra structurilor legale tangente la avocatură, magistratură ori cele susţinute pe comunicare interetnică, religie, cunoaştere holistică. Dacă schimbul se realizează pornind de la o planetă cu viteza cea mai mare, Mercur, mobilizând calitatea de a simţi şi înţelege cu o mare fidelitate şi printr-o mare diversitate de canale, raportând la o judecată morală, la o schemă psihologică verificată în timp, spre planeta cu viteză mai lentă, Jupiter, care în Taur ne trezeşte plăcerea pentru a acumula, a strânge, a îngriji un patrimoniu, a împlini discret dorinţele materialiste, schema trigonului ne va aduce o deplasare de la gestionarea fondului personal, privat, spre cel public, printr-o abilitate, un talent, o pricepere. Partea dificilă vine abia acum, pentru că opoziţia Lună-Pluton pare să lase deoparte tensiunea socială, ecoul negativ venit din zona comunitară şi să aducă îndoială, lipsă de susţinere, indecizie şi teama de ieşi dintr-o schemă cunoscută bine. Renumită pentru agresivitatea sa, opoziţia Lună-Pluton îi va face pe oameni să se agreseze prin negaţie, prin refuz, chiar refuzul de a practica, folosind un talent, de a vorbi despre el, de a uza de o şansă, o întâlnire sau de a da curs unui moment de inspiraţie sau unei intuiţii speciale.
Cu Luna în Rac planetele acum sunt împrăştiate şi, în afară zodiei Leu, toate au câte un musafir în tranzit, ceea ce aduce o risipire masivă în proiecte de mică anvergură sau în cele care nu se pot finaliza rapid. Fie că ele ţin doar de sfera mentală sau de cea acţiunilor în plan concret, din prima secundă ele tind să se ramifice, să se extindă fără a avea un control riguros pe extindere, ci doar pe mesaj. Cum este de înţeles, a nu avea control pe extindere duce la risipirea energiei, ideilor şi timpului.
Aşadar, în 8 ianuarie avem o şansă, dar este atât de bine ascunsă printre conjuncturi, în plasa de unghiuri, încât numai un priceput, numai cel care a mai trecut prin aşa ceva le poate identifica şi folosi cum se cuvine.
Prin urmare, ultima zi a săptămânii ne aduce o schimbare substanţială de vibraţie, o nouă formă de a gândi, gestiona resursele pe care le avem, o nouă orientare, poate chiar spre un nou cerc de prieteni, un nou domeniu de activitate, o nouă perspectivă. Totuşi, nu doar împrăştierea planetelor este de vină pentru insuccesul ce l-am putea comporta, ci şi relaţia încă activă a lui Jupiter cu Luna neagră, care ne va compromite ceea ce ne vine din zona inconştientului sub formă de instinct, impuls, vorbă negândită ş.a.m.d.
Contextul astral, aşa cum îl putem citi din dispunerea generală a planetelor, este însă mult mai complex decât ceea ce se împlineşte într-o zi, pentru că, spre exemplu, seara acestei zile nu poate fi separată de careul Mercur-Uranus, care se împlineşte la puţin timp de la miezul nopţii, în ziua următoare, sau de Luna plină care atinge momentul de maximum în 9 ianuarie la ora 9,29.
Rămânând însă în sfera acestei zile, chiar dacă eroarea şi/sau realizarea ei vor avea repercusiuni ample asupra întregii perioade, până în prima jumătate a lunii martie, o parte din dezicerile de acum, ce vin ca invitaţie apoi ca desprindere pe ideea “mă invită, dar nu pot”, “mă implică, dar nu e treaba mea”, vor fi uitate acum şi rememorate în mai 2012 şi apoi, pornind de la luna mai, invocate din nou în ultimul cadran al anului 2012.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne respecta gândurile, de a le urmări direcţia şi de a vedea cum sunt zdruncinate sentimentele sau cum sunt susţinute pentru a înţelege de ce în mai sau în ultimele trei luni ale anului 2012 vom reacţiona aşa cum vom reacţiona.
http://coser.ro/
 
Luni, 9 ianuarie
Prima zi a săptămânii ne readuce în discuţie dimensiunea sufletului, valorile artei, principiile estetice, curajul de a ne mobiliza pentru a strivi un adversar, aşa cum ne vin dinspre zodia Rac, de a ne depărta de propria fiinţă pentru a ne explora limitele înţelegerii sau puterii şi de a şti când să uzăm de ele şi pentru ce.
Azi Mercur împlineşte cu Uranus un careu şi cu Chiron un sextil oscilând între bunul gust, seriozitatea de a gândi şi aplica o metodă, o tehnică, dar şi necesitatea de a ne extinde spre o limită superioară a forţei personale. Împlinindu-se pe fază de Lună plină multe le vom gândi în mare viteză, cu patimă, cu durere, cu resentiment, cu nemulţumire şi multe vor fi orientate, ca un recul al acestora, spre zona publică, spre sectorul social, spre nevoia de a fi remarcat, de a fi observat, apreciat şi stimat.
Încercând o echilibrare a acestei balanţe, forţa personală nu va reuşi să se canalizeze decât în două direcţii, spre întărirea voinţei personale prin raportarea la exemple de mare forţă şi cunoaştere (sextil Lună-Marte) sau spre o reevaluare a relaţiilor personale, o restabilire a eşantioanelor de gândire, chiar ale celor sociale prin implicarea la un program de reevaluare a relaţiilor, a asocierilor, a schimbului pe care îl realizăm cu anturajul, în mod concret prin profesie sau la nivel subtil, prin gânduri sentimente.
Când Mercur şi Uranus sunt în careu oamenii se luptă cu idealurile pe care şi le-au stabilit, se îndoiesc de propriile puterii subtile, de gândurile lor şi prin acest mod de a gândi forţa lor le slăbeşte considerabil. În felul acesta, sunt explorate tensiuni interioare, dureri de spate, fluctuaţii în buna funcţionare a sistemului nervos şi se impune o anume excentricitate în ceea ce privesc relaţiile. Fiind un aspect stresant care se construieşte între elementele interne ale unei structuri (Mercur şi Uranus reprezintă un cuplu astral ce deschide drumul spre cunoaştere), nu între elemente din structuri diferite, partitura în care se va lucra va fi una extrem de personală, chiar intimă, iar evenimentele pe care le va predispune acest aspect vor fi legate de ideea de deplasare, de drumuri, de călătorie, de deplasare a gândirii sau înţelegerii spre sectoare noi, de a aflare a adevărului dintr-o conjunctură, de gestionarea unor informaţii, dar toate soldându-se cu o finalitate nedorită iniţial, cu o atingere sau lezare a personalităţii pe care nu am putut-o anticipa în săptămâna anterioară.
Luna plină accentuează acest disconfort, îl duce spre o zonă a divergenţelor de opinie. Nimeni nu va observa cât de tulburat este interiorul său şi, în felul acesta, nu va fi în stare să vadă nici ce se întâmplă cu ceilalţi, impunându-şi un demers strict de a-i convinge pe toţi aceştia de adevărul spus, de pasul important pe care doreşte să-l facă şi nici nu va putea anticipa cât de multă reticenţă va obţine din jur. Această schemă mentală este un preambul al evenimentelor din săptămâna viitoare, când va aduce în discuţie ideea de lider de opinie, de dispută, de supremaţie sau de consum intern. Ideile săptămânii viitoare de aici pornesc şi libertăţile care ne sunt constrânse acum vor încerca în săptămâna viitoare să fie câştigate.
Spre seară, se va încerca o îndulcire a acestei direcţii, însă fără sorţi să izbândă, fără a ridica în vreun fel nivelul de vibraţie, fără a schimba calitatea gândurilor, ci, poate, doar de a acorda mai multă atenţie unora care nu sunt de finalitate imediată. Această reevaluare va suna ca o răcorire a fiinţei, ca o integrare a acestuia într-un înţeles mai mare, într-o structură mai mare doar prin faptul că este urmărită la televizor, că este citit un articol despre ea, că se accede spre statutul de membru în această organizaţie.
Viitorul, privit prin evenimentele primei zile ale săptămânii, ne va apărea incert, trist şi, celor care au dovedit în 2011 că sunt uzurpatori, li se va părea chiar sinistru. Nu este rolul acestei zile de a oferi concluzii viabile referitoare la viitor, dar ne poate oferi o asemenea mustrare, pentru a ne reevalua modul de a gândi, de a acţiona, pentru a ne corecta comportamentul pe care-l dezvoltăm faţă de cei din jur, considerând că nu vor exista niciodată consecinţe ale acestora. Teama că structurile viitorului ne vor înghiţi, că ne vor pierde ceea ce este mai preţios şi mai valabil, ne vor aduce azi în faţa gândirii superioare necesitatea de a dezvolta un sentiment de compasiune. A fi obligat să accezi la acest sentiment este pentru un iniţiat un suprem avertisment ce vine spre dezvoltarea sa sufletească, spre rafinarea gândirii şi accederea la o înţelegere superioară. Pentru toate există consecinţe, chiar şi pentru a accepta sau a nu accepta această invitaţie din partea vibraţiei astrale.
Prin urmare, într-un context astral intens şi dinamic, într-o apăsare tristă şi o nevoie acută de înţelegere şi redresare, prima zi a săptămânii ne aduce o înclinaţie spre a critica şi a acuza pe fapte reale interpretate eronate. Gândirea se aşează azi pe baze negative şi nu reuşim să fim echilibraţi, nu reuşim să îi vedem pe cei din jur cu obiectivitate şi aceştia ne oferă un feedback pe măsură. Întâlnindu-se tusea cu junghiul, adică înclinaţia spre irascibilitate pe fondul unei întunecări vizibile a gândirii ne pune în posturi dificile, de a ne depărta de scopul pe care îl avem, de a trândăvi, refuza o colaborare sau de a le dezvolta pe cele în care să nu depunem prea mult efort, să nu contribuim cu nimic personal, dar să ne revendicăm în final toate meritele.
Oamenii pot iubi şi în suferinţă, pot să înţeleagă mesajul astrelor şi când mintea lor este uşor întunecată pentru că au la dispoziţie structuri ale fiinţei care sunt în afara contextului astral, care acţionează sub impulsul altor forţe subtile. A le căuta pe acelea presupune evoluţie, rafinarea structurii, trezirea gustului pentru frumos, pentru simplitatea sufletească, pentru armonie.
Azi nu avem parte de armonie prin ploaia de steluţe astrale, dar ne-o putem construi în individualitate, anaerob, fără vreun ajutor oferit în mod direct, ceea ce poate genera consecinţe benefice menite să ne protejeze de-a lungul acestei săptămâni, dar mai ales de-a lungul săptămânii viitoare când ideea de lider de opinie, de purtător al unui mesaj va deveni pregnant inserată în dimensiunea existenţei individuale.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a nu ne lăsa consumaţi de gândurile pe care le ştim incomplete, pentru că nu suntem în stare acum să judecăm corect situaţiile pe care le parcurgem.
http://coser.ro/
 
Marţi, 10 ianuarie
Trigonul lui Mercur cu Lilith ne oferă din nou dovezi de neputinţă şi lipsă de căldură sufletească. Cu Luna neagră în Taur, apropierea, sentimentul, iniţiativa ori curajul sunt simulate foarte bine încât ele să devină înfăţişări ale căldurii sufleteşti şi ale împlinirii. Fiind încă în umbra tristeţii de a fi, predispus în ziua anterioară, acest trigon ne duce spre melancolie sau apatie, spre un anume disconfort intelectual pentru că realizăm că intelectul nu funcţionează la cotele cele mai bune. Ultimul segment al zodiei Rac, pe care îl traversează Luna când se împlineşte acest trigon, ne conferă o ipostază specială, aceea de a ne rememora cu luciditate ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp. Pentru că Mercur se află pe aceeaşi axă, semnul de luciditate va fi extrem de personal şi el va viza mai curând dinamica unei vieţi trăită în timiditate, decât ceea ce se împarte cu colegii de serviciu sau cu societatea în general.
Trecând în Leu, Luna ne aduce un fals confort, devenind retractili faţă de ceea ce ne răneşte sau ne inspiră teamă şi ajungem să ne oferim dovezi triste de iubire, superficiale, chiar false, dar în care să credem cu tărie. Cu cât evenimentele din planul social se vor dovedi mai dure, cu atât vom încerca să compensăm mai mult nevoia de stabilitate afectivă în cadru familiei. Această direcţie ne va spori dezechilibrul pentru că vom trece peste minciună, agresiune, egoism, nu cu înţelegere, ci cu teamă, nu prin puterea de a cuprinde sensul faptelor, ci prin neputinţa de a-i găsi o albie potrivită. A iubi cu frică înseamnă a atrage pedeapsa, înseamnă a ne vinde ceva din conştiinţa care în mod obişnuit nu se vinde.
Cei care, prin propria voinţă, fac pasul dincolo de această stare dificil de gestionat, se văd liberi de prejudecăţi, liniştiţi şi dedicându-se cu pasiune realizărilor personale.
Situându-se între careurile Lună-Jupiter şi Lună-Lilith, trigonul Lună-Uranus ne conferă o simplitate dureroasă a lucrurilor, pe care cu cât o menţinem mai mult în sfera preocupărilor, cu atât mai mult riscăm să o înţelegem greşit. Nu greşim dacă ne referim aici la forma de revoltă care se finalizează cu destăinuirea unui adevăr dureros, cu împărtăşirea unei păreri negative unui apropiat la nervi, sub impulsul tensiunii, ce în situaţii obişnuite nu s-ar fi întâmplat. Fiind în tonul acestei săptămâni, acela de a căuta paradisul pierdut, de a fugi de responsabilitate, dar de a nu lăsa să se vadă asta, contextul între care aspectul Lunii cu Uranus este limitat la un ideal negativ, cel indicat de careurile sale cu Jupiter şi Lilith, ne conferă pasiuni bolnăvicioase, dar şi o acută dificultate de a ne reajusta comportamentul la noile scheme de acţiune.
Pasul următor, cel care debutează cu înţelegerea situaţiei din afara ei, atunci când este realizat, doar de cei atinşi de simţul intuiţiei, produce un salt calitativ, o dezvelire de comportament negativ şi abordarea prin linişte şi înţelegere a acelor strategii domestice pe care altădată nu le-am folosit. Se depărtează de ideea de a iubi de frică, de a accepta un compromis doar pentru că victoria nu poate fi victorie, iar finalul nu poate fi atins aşa cum era stabilit iniţial şi devine stăpân pe situaţii.
În mare parte, ziua ne aduce desfăşurarea acestor elemente într-un cadru intim, cu prietenii apropiaţi, cu membrii familiei, cu îngerii protectori, prin conversaţii vocale sau scrise ori prin dialog interior. A obţine liniştea şi a fi mai bun cu ceilalţi, când contextul astral te îndemnă să fii altfel şi să faci altceva, este un mare câştig.
Prin urmare, 10 ianuarie se detaşează de celelalte zile prin invitaţia la această complicată experienţă personală pe care ne-o aduce. Fie că este vorba despre exprimarea verbală sau de cea scrisă, de cea prin gând sau că încercăm să comunicăm prin imagini sau sentimente, necesitatea unui echilibru emoţional va debuta cu teama de a pierde controlul, de a trece din nou prin umilinţe, jigniri, refuzuri, dar de a aduce gândirea într-un stadiu eronat prin care nimic să nu fie bun, nimic să nu ne convină, dar, paradoxal, să avem explicaţii pentru acestea.
Să nu uităm că încă suntem sub influenţa negativă a lui Lilith şi ceea ce ne tulbură fie nu este real, fie nu este înţeles aşa cum ar trebui. În general, fără intervenţia Lunii negre, unghiurile ar predispune la experienţe importante de viaţă în ceea ce privesc respectul pentru muncă, libertatea de expresie, atracţia către valorile strămoşeşti şi aducerea lor într-un prezent timid şi încărcat de resentimente. Luna neagră strangulează această teamă şi pentru orice lucru mărunt ne face să ne bată inima în gât, să ne tremure mâinile, genunchii, vocea, să ne pierdem cu firea şi să facem tot ce putem pentru a nu ne arăt această slăbiciune. Reacţionând pe aceste impulsuri, reuşim să ne disimulăm multe dintre problemele vieţii şi să păcălim la fel cum vom fi, la rândul nostru, păcăliţi de ceea ce ascund cei din jur.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne trăi viaţa aşa cum ne vine din suflet, fără să căutăm o explicaţie pentru aşa ceva sau fără să considerăm că e greşit, imoral, că îngraşă, striveşte, slăbeşte sau impurifică. Viaţa trebuie trăită, uneori, şi de dragule experienţelor.
http://coser.ro/
 
Miercuri, 11 ianuarie
Careul lui Junon cu Venus pe semne fixe ne oferă o altă faţă a tentaţiei, a compromisului şi a fricii de a împărtăşi celorlalţi secrete. Multe ni se vor părea azi serbede, negative, lipsite de componenta personală. Acest disconfort născut din contactul cu conjuncturi pe care nu le înţelegem pe deplin lasă un gust amar întâlnirilor şi contactelor şi ne oferă o falsă senzaţie de protecţie. Suntem azi pe punctul să ne dezicem de ceea ce ne conferea putere în relaţiile intime, de ceea ce ne ridică nivelul de conştiinţă, îmbunătăţea tonusul şi destindea atmosfera. Toate acestea vin pe fondul unei relaţii de compromis pe care suntem pe punctul de a o săvârşi, în alt registru decât am procedat ieri şi cu mai multă forţă sau determinare. Asta nu înseamnă că acţionăm eficient, ci dimpotrivă că lucrăm în orb, prin prejudecăţi ceea ce ne distrage atenţia de la recomandarea zilei de ieri, de la îndemnul de a trăi viaţa în simplitatea ei, nu prin mecanisme false sau triste.
Trecând prin trigonul Lună-Capul Dragonului, nepunând-o pe aceasta în postura de planetă meditatoare, gândul ni se va îndreaptă spre trecut, spre eroare, judecată pripită, spre falsele intenţii, cele care ne vin din 2011. Nu este o perioadă de analiză, nu este nici măcar una de întoarcere în trecut cu întreaga fiinţă, ci doar de un contact cu flashuri ale lui 2011, când am acţionat în felul în care suntem acum tentaţi să acţionăm. Mecanismul psihologic ţine atât de elementele primare de acumulare a informaţiei, cât şi de cele ce vizează prelucrarea ei, însă nu prin scheme clasice, ci disparat, fără legătură între ele. Lucrând aşa şi fiind sub oblăduirea Lunii negre care ne întunecă analiza superioară vom observa că în proces se interpun anumite goluri, fie în ceea ce priveşte memoria (ne amintim eronat, nu ne amintim tot ce s-a întâmplat, uităm persoane), fie în observaţii pe care le facem.
Venus în Vărsător este mult ataşată de idealurile sale, decât de mijloacele pe care le foloseşte, tocmai de aceea ne îndepărtează uşor vorbirea simplă, de la înţelegerea corectă, reală, a evenimentelor, până la selecţia lor. Mulţi se vor simţi mult mai siguri aplicat o selectare extrem de subiectivă a evenimentelor, menită să impresioneze, să ridice nivelul adrenalinei, să şocheze, să bruscheze chiar, dar care să nu lase nicio urmă. Dacă în privinţa elementelor negative, a nu lăsa o urmă este de dorit, în cazul celor fericite, lipsa lor de consistenţă devine chiar periculoasă, pentru că ne facem să ne pierdem timpul, să ne risipim energia, să ne pierdem uşor răbdarea şi să cădem în patima de a ne crede superior celorlalţi, fără să dovedim în vreun fel aceasta.
Această formă de întunecare mentală, născută din careul lui Venus din Vărsător cu Junon din Scorpion pare să ne convingă că viaţa bate filmul, dar că e mai interesant să se vorbească despre ea, decât să fie trăită. Deducem astfel că întreaga zi ne va acapara din apelul la întâmplările eroice ale lui 2011, fără să reuşim cumva să ne extragem de acolo esenţa sau care s-ar cădea să fie observată.
Amestecul de bucurie şi incertitudine se pare că este atributul esenţial ala acestei zile şi el ne va “pregăti” aşa cum alte conjuncturi nu au reuşit pentru întâlnirea cu 12 ianuarie, când prin dreptunghiul mistic vom lua contact cu cea mai intensă finalitate a acestei săptămâni.
Prin urmare, 11 ianuarie ne aduce un episod complicat al acestei luni, pe care nu vom reuşi să-l tratăm la nivelul la care se manifestă. Fiind dificil de înţeles, deci compromise din start, dinamica evenimentelor pe care o va predispune ne va priva de concluzii benefice, eficiente. Nu va fi însă o mare pierdere, pentru că acest careu dintre Venus şi Junon pare să se consume într-un alt registru decât acţionează întreaga lună ianuarie şi, implicit, în acela în care acţionează săptămâna curentă. 11 ianuarie poate fi o zi de invocare a sentimentelor, de apel la evenimente disparate ale lui 2011, însă ele nu par să aibă un efect atât de negativ încât să distragă atenţia de la trăsătura generală a lunii aceea de răscolire a propriei firi, de dinamică interioară, de îndemn spre compromisuri sau tulburare sufletească pentru a vedea care este compoziţia personală pe care o vom folosi în 2012.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a ne aminti de înălţimile lumii. Toate acestea, oricât de impresionante ar părea, pălesc în faţa celor spirituale, în faţa celor mai extinse dimensiuni ale universului astral care îl ajută pe practicant să simtă la unison o trăire la care mulţi, în acelaşi timp cu el, aderă. Venus în Vărsător trebuie să ne ducă spre această simţire universală, spre fuziunea în emoţie, trăire spirituală. A fi în lumină este cea mai simplă şi accesibilă abordare a acestei trăiri.
http://coser.ro/
 
Vineri, 13 ianuarie
Azi, când Luna se întâlneşte în careu cu Nodurile sale şi când celelalte planete se implică în aspecte neutre sau pozitive, beneficiem de o sporire de vitalitate, de o forţă mărită a gândurilor, de a accedere la anumite adevăruri sau de atingere a unor concluzii pe care ar fi trebuit să le observăm şi înţelegem ieri, nu azi. Chiar dacă mai târziu, cum bine spune proverbul “mai bine mai târziu decât niciodată”, împlinirea trigonului Soare-Marte, cu Marte în Fecioara, ne pune în situaţia de a gândi liber, deschis şi în termeni volubili. Nu se va pune problema de a da curs liber creativităţii, nici pe acest aspect, dar nici pe celelalte care se vor împlini în a doua parte a zilei, ci de a deschide un cufăr fermecat din care să ne încărcăm brusc fiinţa cu forţă, optimism şi bună dispoziţie.
Unii se vor întreba probabil de ce nu este această zi cea mai dinamică din săptămână, când se împlinesc atât de multe aspect cu planete care au deplasarea mai lentă, aspecte care nu se repetă în fiecare lună, ci apar de câteva ori pe an. Pentru că ieri, când Luna încheia un puzzle, ele oricum erau active, iar azi, ieşind din fereastră în care multe unghiuri au dus la construirea unor configuraţii, greutatea se îndreaptă asupra a două elemente: Nicovala (Junon-Pluton, Neptun-Uranus) şi Neptun în calitate de planeta mediatoare opoziţiei Jupiter-Saturn, ipostază cu mult inferioară zilei anterioare. Multitudinea de aspecte aduc însă o mare varietate de evenimente, nu însă şi forţă acestora, de aceea unii pasionaţi de astrologie vor considera că aceasta va fi cea mai importantă zi a săptămânii, însă ei probabil nu doresc să ia în considerare importanţa unui dreptunghi mistic, prin amploarea şi dezlănţuirile speciale pe care le poate face uzând de cele două opoziţii date de diagonale şi respectiv două trigoane şi două sextile de pe laturi într-un mod cum alte configuraţii nu o pot face.
Această zi nu este însă departe de vibraţia zilei anterioară pentru că aduce împlinirea multor seminţe plantate ieri. Cine consideră că esenţa plantei stă în frunza sa, va considera 13 ianuarie cea mai importantă zi a săptămânii, cine nu, va atribui această calitate zilei de 12.
Pe fondul acestei vitalităţi, a înţelegerii sporite, a forţei în acţiune, trigonul Venus-Saturn ne pune în faţa unor sentimente profunde, a seriozităţii acţiunii şi mai puţin a demonstrării lor. Mulţi vor prefera să facă azi declaraţii de dragoste din umbră sau se vor vedea căzuţi pe gânduri ori hoinărind cu mintea către o persoană iubită, lăsându-i imaginea să-i alunece prin suflet ca sângele care îmbrăţişează fiinţa din interior. În afara unor complicaţii ce ţin de relaţiile profesionale, de cele cu societatea, care sunt mai curând legate de proceduri, decât de persoane, nimic nu pare să tulbure liniştea, echilibrul emoţional şi stabilitatea sentimentelor. Devenim astfel creatori şi apropiaţi unii de alţii, dispuşi să ne împărtăşim secrete diverse şi ne vom ademeni admiratorii prin gesturi simple, elegante, rafinate care produc efecte doar în sfera sentimentelor şi nu pot fi explicate prin vreun procedeu raţional sau logic.
În felul acesta, trecerea lui Venus prin conjuncţia cu Neptun ne oferă indiciu clar de ce nu 13 este reprezentativă pentru săptămână, pentru că, prin acest aspect, se va pune pe seama sentimentelor o greutate prea mare. Natura umană nu este pregătită să facă gesturi exclusive din punct de vedere afectiv şi, fără evoluţie, nu poate trăi doar prin dragoste pentru a nu este pregătită să se hrănească doar cu nectar, ci are nevoie, ca în secvenţele pamfletelor umoristice, şi de puţină slăninuţă, adică de balast, de reziduuri în care să se desfăşoare şi care să nu-i solicite fiinţă într-un alt segment al vieţii. Dacă până acum sentimentul a fost criticat, lovit şi alungat pe motiv că nu reprezintă necesitatea de fapt a lucrurilor, nu se poate, dintr-odată, ca el să devină eficient când pe umerii săi va fi transferată întreaga răspundere a deciziilor sau evenimentelor sociale. Ajungem deci să dezertăm, să ne negăm starea sufletească, să o ascunde, să ne declarăm confuzia, să spunem că ne-am înşelat, că nu am vrut să ajungem atât de departe şi să suferim în tăcere, întorcându-ne la careul Luna-Axa Dragonului, adică dând vina pe societate, vremuri, destin, prejudecăţile cotidiene.
La polul opus îi găsim pe cei care, indiferent de conjuncturi, au ales să răspundă pozitiv predispoziţiilor astrale. Aceştia se bucura azi de un cadru propice promovării ideilor, receptării acestora, producându-se un salt substanţial în auditoriu, fără ca acestea să dureze. Fiind modeşti, mulţumirea lor va fi maximă şi abia această reacţie va fi cea care va reprezenta exemplar conjuncţia Venus-Neptun, adică accesul la cunoaştere prin sentiment. Nu este suficient să fii conştient că te simţi atras de o persoană pentru a beneficia de privilegiile pe care le implică explorarea afectivităţii. Ea cere răbdare, sacrificiu, înţelegere, empatie, iar toate acestea fiind plasate în planul secund îi vor fi greu accesibile omului obişnuit în 13 ianuarie, deci nu-l vor ajuta să înfăptuiască lucruri remarcabile.
De asemenea, o altă componentă pe care este important să o inseram aici este şi cea a conjuncţiei celor doi pe ultimul grad al zodiei Vărsător, căruia îi cunoaştem dispreţul pe care îl răspândeşte pentru lucrurile incomplete, banale, slabe, devitalizate, sterile, aducând straniul, extravaganţa într-o postură dispreţuitoare care se va dovedi cu atât mai virulentă, cu cât este mai dispreţuitoare. În felul acesta, devenim conştienţi de eficienţa cu care unii îşi folosesc vorba drept armă, nu prin greutatea ei, cât prin volumul cuvintelor pe care îl pot pronunţa pe secundă sau prin intonaţia aprigă, groasă la femei sau subţire, asexuata, la bărbaţi.
Prin urmare, 13 ianuarie devine o zi pasională, cu mari amplitudini ale sentimentelor şi căderi bruşte pe care nu le avem frecvent şi care obosesc, epuizează psihic şi nu produc efectele aşteptate. Este însă o zi în care activităţile sociale, personale comportă o eficienţă sporită indiferent că ea se rezumă la activităţile casnice sau la cele profesionale.
Severitatea cu care se vor juca azi cu sentimentele îi fac pe unii să devină şi mai decepţionaţi, să se încreadă şi mai puţin în ele fără să aprecieze faptul că expunerea lor îi ajută să-şi vadă structura efectivă impură de care dispun. Nefiind instruiţi să facă acest lucru îşi pierd postura de privilegiaţi, iar ziua devine una specială pentru cei care lucrează cu energia, care sunt angrenaţi într-un proces de cercetare spirituală şi care nu doresc să uite cine sunt doar de pentru a fi în ton cu modele culturale.
13 ianuarie este o zi a divergentelor de opinie desfăşurate într-un teren paşnic, care pot supăra doar printr-un act de voinţă personală, însă ele nu sunt tendenţioase. Tocmai de aceea, a pierde controlul evenimentelor azi, are ca efect explorarea unei naturi interioare plină de impurităţi, a unei răutăţi alimentată prin justificări de natură raţională de care acum nu se pot detaşa. Unora le va fi ciudă pe bucuria şi sentimentalismul celor din jur şi acest tip de răutate ascunsă îi va duce spre critici gratuite.
Recomandarea pentru această zi este aceea de a avea încredere în iubire şi de a nu vă descuraja dacă ea va fi criticată.
http://coser.ro/
 
Back
Top