Atunci ascultă: noi nu suntem cu Tine, ci cu el, asta este toată taina noastră! De mult nu mai suntem cu Tine, ci cu el, au trecut opt veacuri între timp. S-au împlinit opt veacuri de când am primit din mâinile lui ceea ce Tu ai lepădat cu indignare, darul din urmă, pe care el însuși ți l-a oferit atunci, cînd ți-a înfățișat împărățiile pământești. Noi am primit de la el Roma și spada cezarului, decretându-ne stăpânitorii pământului, singurii lui împărați, deși nici până în ziua de azi n-am apucat să ne desăvârșim lucrarea începută. Dar cine-i de vină? O, într-adevăr, lucrarea e abia înfiripată, dar totuși s-a înfiripat. Va trece încă multă vreme până să fie dusă la bun sfârșit, și până atunci lumea va mai avea încă multe de îndurat, dar până la urmă ne vom ajunge țelul și vom fi cezari. Atunci ne vom gândi la fericirea omenirii. Și cu toate acestea, Tu ai fi putut să primești pe loc spada cezarului. Pentru ce ai lepădat de la Tine acest ultim dar? Primindu-l, ai fi împlinit toate năzuințele oamenilor pe pământ: le-ai fi dat un stăpân căruia să i se închine, încredințându-i propriile lor conștiințe, și le-ai fi pus la îndemână mijlocul de a se uni cu toții laolaltă într-un furnicar în care nu încap divergențe, fiindcă necesitatea alăturării este cea de a treia și ultima pricină de frământare pentru oameni. Umanitatea a dorit dintotdeauna să se organizeze într-o asociație unitară. Multe popoare au avut o istorie glorioasă, dar cu cât acele popoare se aflau la un nivel de civilizație mai înalt, cu atât erau mai nefericite, fiindcă simțeau mai adânc decât altele necesitatea asocierii tuturor oamenilor. Marii cuceritori, de talia unui Tamerlan sau Gingis-han, au străbătut ca o vijelie pământul în dorința de a-și întinde stăpânirea asupra întregului univers, dar și ei, fie chiar inconștient, au exprimat aceeași nestăvilită aspirație a omenirii spre o asociere generală. Primind dominația lumii și purpura cezarului, Tu ai fi întemeiat o împărăție universală, statornicind în același timp pacea pe toată fața pământului. Fiindcă cine altul ar putea fi în măsură să stăpânească oamenii decât acela care le stăpânește cugetul și în mâinile căruia se află pîinea lor? Noi am primit, așadar, spada cezarului și, o dată cu asta, firește, ne-am lepădat de Tine pentru a-l urma pe el. O, vor mai trece încă veacuri de bicisnică domnie a gândirii libere, a științei și a antropofagiei, fiindcă, de vreme ce au început să ridice Turnul lui Babel fără noi, vor ajunge, în cele din urmă, la antropofagie. Abia atunci, fiara se va târî la picioarele noastre și le va linge supusă, stropindu-le cu lacrimi de sînge. Și noi o vom încăleca și vom înălța cupa, iar pe cupă va fi săpat cuvântul «Taină». Atunci, numai atunci se va statornici împărăția păcii și a fericirii omenești. Ești mândru de aleșii Tăi, dar Tu nu ai în jurul Tău decât puțini aleși, în timp ce noi vom ajunge să-i mulțumim pe toți. Și pe urmă, gândește-Te: câți din cei aleși sau din cei tari de înger, care ar putea să fie cândva aleșii Tăi, nu vor fi obosit așteptându-Te, câți din ei nu-și îndreaptă și nu-și vor mai îndrepta încă forțele și ardoarea inimii spre un alt ogor, sfîrșind prin a ridica steagul libertății lor împotriva Ta Însuți? Dar cine altul decât Tine a înălțat acest steag? Pe când noi vom dărui tuturor fericirea, și nimeni atunci nu se va mai răzvrăti, oamenii nu se vor mai căsăpi unii pe alții, așa cum se căsăpesc în fiece clipă și în tot locul, acum, în numele libertății propovăduite de Tine. O, noi vom izbuti să-i convingem că nu vor putea ajunge cu adevărat liberi decât atunci când vor renunța de bunăvoie la libertatea lor în favoarea noastră și când ni se vor supune cu desăvârșire nouă! Vom avea oare dreptate, sau vom rămâne de minciună? Se vor convinge, însă, că dreptatea e de partea noastră când își vor aminti în ce cumplită sclavie și în ce frământare îi împinsese libertatea Ta. Deplina independență, gândirea liberă și știința îi vor afunda într-o junglă atât de încâlcită și le vor pune în față asemenea miracole și taine atât de bine ferecate, încât unii din ei – cei răzvrătiți și aprigi – își vor face singuri seama, iar alții – și ei răzvrătiți, dar nevolnici – se vor nimici unii pe alții, iar restul – cei bicisnici și nefericiți – se vor târî la picioarele noastre, mărturisind în gura mare: «Da, ați avut dreptate, voi singuri stăpâniți taina, de aceea ne-am întors la voi, izbăviți-ne de noi înșine!» Primind pâinea din mâna noastră, își vor da seama, firește, că nu facem decât să luăm pâinea lor, pe care au dobândit-o ei înșiși prin munca brațelor, și s-o împărțim între ei; și-și vor da seama deopotrivă că nu-i vorba de nici o minune la mijloc, că noi nu prefacem pietrele în pâine, dar nu se vor bucura atât de pîine, cât mai ales pentru că o primesc din mâna noastră! Fiindcă își vor aduce aminte, desigur, că odinioară, înainte de venirea noastră, pâinea pe care o câștigau prin puterea brațelor se preschimba în piatră din clipa când o luau în mână și că, de când s-au întors la noi, pietrele din mâna lor s-au prefăcut iarăși în pâine. Și atunci se vor dumeri pe deplin ce mult înseamnă să te supui pe veci! Atât timp însă cât oamenii nu vor înțelege lucrul acesta, vor fi nefericiți. Spune-mi, cui i se datorează în primul rând incapacitatea lor de a înțelege ? Cine a fărâmițat turma și a împrăștiat-o pe căi necunoscute? Turma se va aduna însă la loc și se va supune iarăși, de astă dată pentru totdeauna. Și atunci noi vom hărăzi oamenilor o fericire tihnită și umilă, o fericire pe măsură unor făpturi nevolnice, așa cum au fost plămădiți. O, ai să vezi că până la urmă vom izbuti să-i convingem să nu se mai țină mândri, fiindcă numai Tu le-ai băgat asemenea fumuri în cap când ai căutat să-i ridici atât de sus! Noi le vom dovedi că sunt slabi, că nu sunt decât niște bieți prunci, dar că fericirea hărăzită copiilor este mai dulce ca oricare alta. Și atunci, cuprinși de sfială, cu ochii ațintiți spre noi, se vor strânge în jurul nostru înfricoșați, ca niște pui sub aripile cloștii. Privindu-ne cu admirație și în același timp cu un fior de spaimă, se vor simți mândri de noi, văzând cât suntem de puternici și de inteligenți și cât de lesne am izbutit să domesticim o turmă năbădăioasă de milioane și milioane de capete. Vor tremura zgribuliți în fața mâniei noastre, gândurile lor vor fi din ce în ce mai timide, ochii – veșnic înrourați de lacrimi, ca la copii sau la femei, pentru ca, la un singur gest din partea noastră, să treacă tot atât de ușor la veselie și râs, cu chipurile luminate de o bucurie copilăroasă și cu cântece fericite pe buze. Nici vorbă c-o să-i punem să muncească, dar în orele libere vom căuta să le înjghebăm o viață plăcută, ca un joc de copii, cu cântece naive, cu coruri și dansuri nevinovate. O, le vom da voie chiar să și păcătuiască, știindu-i slabi de înger și bicisnici, și ei, la rândul lor, ne vor iubi ca niște copii pentru că vom fi fost atât de toleranți! Le vom spune că oricare din păcatele lor va fi de bună seamă răscumpărat, de vreme ce a fost săvârșit cu învoirea noastră, și că numai și numai din dragoste le îngăduim să păcătuiască, luând asupra noastră pedeapsa ce li se cuvine. Și, luând-o asupra noastră, cu atât mai vârtos ei ne vor iubi ca pe niște binefăcători ce-i vor fi izbăvit de povara păcatelor înaintea lui Dumnezeu. În schimb, nu vor păstra nici o taină față de noi, nu vor căuta să ne ascundă nimic. Și după cum vor fi sau nu ascultători, le vom permite sa
u îi vom opri să trăiască cu soțiile și ibovnicele lor, să facă sau nu copii cu ele, și ei se vor supune cu dragă inimă, fericiți. Cele mai chinuitoare secrete ce le apasă conștiința ei vor veni să ni le mărturisească nouă, dezvăluindu-ne tot, absolut tot ce au pe suflet, și noi îi vom dezlega; iar ei vor fi bucuroși să se încreadă în cuvântul nostru, pentru că, bizuindu-se pe noi, vor scăpa de o grijă împovărătoare și de înfricoșătorul chin la care îi supune în momentul de față necesitatea de-a alege singuri și în deplină libertate. Și astfel vor fi toți fericiți, milioane de făpturi omenești, toți, în afară de cei o sută de mii, în mîinile cărora se află destinele lor. Fiindcă numai noi, deținătorii secretului, noi singuri vom fi nefericiți. Vor fi mii de milioane de prunci fericiți și o sută de mii de martiri care-și vor lua asupra lor povara blestemată a cunoașterii binelui și răului. Ei vor muri în pace, se vor săvârși din viață în numele Tău, și dincolo de mormânt nu vor găsi decât moarte. Iar noi vom păstra cu grijă secretul și, pentru fericirea lor, îi vom amăgi, făgăduindu-le o răsplată veșnică în ceruri. Fiindcă, de bună seamă, chiar dacă lumea de apoi ar exista cu adevărat, ea nu va fi fost făcută pentru făpturile de seama lor. Se zice că, așa cum s-a prorocit, vei veni din nou printre noi, și biruința va fi a Ta ; vei veni însoțit de ceata celor aleși, a celor mândri și puternici; noi, însă, vom spune atunci că aceștia nu s-au izbăvit decît pe ei, în timp ce noi am izbăvit toată lumea. Se zice de asemenea că la vremea aceea curva cea mare ce șade pe fiară, ținînd în mîinile ei cupa tainei, va fi judecată și că din nou se vor răzvrăti cei nevolnici și, sfâșiind purpura de pe ea, îi vor despuia trupul «nemernic». Eu însă mă voi ridica atunci și-ți voi arăta mii de milioane de prunci fericiți, care n-au știut ce este păcatul. Și noi, cei ce am luat asupra noastră greșelile lor, pentru ca să poată avea parte de fericire, vom veni în fața Ta și-ți vom spune: «Judecă-ne dacă poți și dacă Te încumeți s-o faci». Află că nu mă tem de Tine. Să știi că și eu am stat în pustie, că și eu m-am hrănit cu aguride și rădăcini, că și eu am binecuvântat libertatea pe care Tu le-ai hărăzit-o oamenilor, că și eu mă pregăteam să ajung în rândul aleșilor Tăi, în rândul celor căliți și puternici cu dorința «de a împlini numărul». M-am dezmeticit, însă, și n-am vrut să mai slujesc asemenea nebunie. Înapoindu-mă, așadar, m-am alăturat mulțimii celor care s-au străduit să îndrepte lucrarea Ta. I-am părăsit pe cei mândri și m-am întors către cei umili, pentru a zămisli fericirea lor. Așa va fi, cum ți-am spus, și împărăția noastră va lua ființă. Îți repet: mâine chiar ai să vezi cum, la un singur gest din partea mea, turma asta atât de supusă se va repezi să îngrămădească jăratecul la poalele rugului, pe care Îți vei ispăși osânda, fiindcă ai venit să ne tulburi. Căci nimeni pe lume nu cred să fi meritat cîndva mai mult decât Tine pedeapsa prin foc! Mâine deci am să Te ard pe rug. Dixi!
