Sper sa nu postez din nou acest articol. Dedicat celor care au bebelusi.
Despre a purta şi a fi purtat
Dr. Evelin Kirkilionis se ocupă de întrebările fundamentale referitoare la purtarea copilului de către părinţi. Ea evidenţiază avantajele pentru părinţi, pentru copii şi pentru relaţia dintre ei şi pune accentul pe un mod de a purta copilul care nu doar că nu este dăunător pentru el, ci este chiar stimulant.
„Întotdeauna am copilul în braţe. Nu îmi mai rămâne nici o mână liberă!”, auzim de la mămici care pe lângă îngrijirea sugarului au şi alte sarcini de îndeplinit. Deşi aparent s-a făcut totul pentru confortul celui mic, deîndată ce este îndepărtat de mamă sau de persoana care îl îngrijeşte el devine neliniştit sau chiar începe să plângă. Dorinţa de apropiere, cândva o premisă virtuală pentru supravieţuire, este văzută astăzi ca o povară, ba chiar uneori ca o nevoie nejustificată. Pentru a satisface această nevoie trebuie pur şi simplu să ne bazăm mai mult pe instinctele noastre. Datorită vieţii nomade, dusă de oameni în decursul a milioane de ani, purtatul pruncilor a devenit o necesitate, o moştenire ancestrală. Înaintaşii noştri au renunţat la viaţa nomadă acum 10 000 de ani şi au avut astfel posibilitatea să îşi lase copiii într-un anumit loc, nemaifiind nevoiţi să îi care în permanenţă cu ei. Şi, deşi pare mult, este de fapt un interval mult prea scurt pentru ca anumite trăsături biologice (genetice) să se schimbe. Un fapt divers: şi astăzi există populaţii nomade sau semi-nomade pentru care purtatul pruncilor este o necesitate.
Apropiere confirmată de toate simţurile
Un sugar este aşadar nativ programat să fie în contact permanent cu persoana care îl îngrijeşte, de preferat chiar în contact corporal direct. Şi dacă această persoană este mama cu atât mai bine, în timp ce este purtat el se mişcă împreună cu aceasta şi trăieşte cu toată fiinţa lui sentimentul de siguranţă. Să stea singur, întins, fără persoana care îl îngrijeşte în apropiere înseamnă pentru prunc, datorită istoriei ancestrale, că este părăsit - deci în pericol. Nu este de mirare că devine neliniştit şi începe să plângă, se simte abandonat.
Dacă însă este purtat poate admira, strâns legat de corpul mamei, împrejurimile sau poate închide ochii atunci când a văzut destul. Mama se poate ocupa în acest mod şi de celelalte îndatoriri chiar dacă are un copil dornic să primească multă dragoste sau unul care îşi exprimă zgomotos nemulţumirea.
Şi nu uitaţi: sunt locuri şi situaţii în care este mai uşor şi mai confortabil să porţi copilul decât să iei un cărucior cu tine.
Astfel, în viaţa de zi cu zi atât părinţii cât şi copiii pot profita de acest mod de a purta copilul. Premisele unei reuşite sunt ca şi părinţii să fie pregătiţi să îşi poarte copilul legat de ei şi să nu resimtă prea intens această apropiere, pentru că provenim dintr-o cultură în care o astfel de proximitate, pentru o durată atât de lungă, nu mai este de la sine înţeleasă.
Legătura părinte–copil în timpul purtatului
Părinţii care îşi poartă copiii au evidenţiat faptul că acest lucru îi ajută să îşi cunoască şi evalueze mai bine pruncii. Ei pot şti astfel când cel mic vrea să se hrănească, vrea să fie schimbat sau are nevoie de odihnă. De exemplu, o mamă al cărei prunc dă semne că ar vrea să mănânce se poate îndrepta cu rapiditate spre un loc propice alăptatului, evitând astfel o posibilă criză de plâns, greu de stăpânit, a micuţului. Şi nu este vorba doar de satisfacerea promptă a unor nevoi sau evitarea unor crize de plâns. Este vorba de relaţia părinte-copil şi de sentimentul de competenţă/utilitate al părinţilor. Mamele şi taţii care pot să simtă şi să vadă atât de aproape ce se întâmplă cu cel mic se simt mai în siguranţă în relaţia cu copilul şi îşi confirmă lor înşişi că pot face faţă noului rol. Iar de aici rezultă că sunt mai liniştiţi şi mai siguri pe ei în relaţia cu pruncul.
Răspunsul prompt şi corespunzător la nevoile copilului este o componentă foarte importantă pentru calitatea legăturii dintre părinte şi copil, calitate ce depinde şi de înţelegerea timpurie a nevoilor şi semnalelor copiilor, de interpretarea lor în mod corect şi de reacţia promptă şi adecvată la ele. Prin apropierea creată de purtarea copilului, părinţii devin mai sensibili şi pot reacţiona adecvat la cerinţele copiilor, iar acest lucru are loc doar atunci când copilul este purtat de părinte şi observat îndeaproape. Purtarea copilului are aşadar efecte benefice dovedite asupra abilităţii de a fi părinte.
Dezvoltarea şoldurilor
Displazia de şold este unul dintre lucrurile despre care trebuie vorbit atunci când se aduce în discuţie purtatul copiilor. Purtarea copilului în poziţie verticală, cu picioarele desfăcute şi flectate lateral foarte mult, contribuie fundamental la o dezvoltare normală şi armonioasă a şoldurilor.
Măsurătorile efectuate asupra copiilor purtaţi lateral, sprijiniţi pe coapsa mamei, au avut ca rezultat valori apropiate de ideal în ceea ce priveşte orientarea ligamentului capătului de femur şi a depresiunii în care se articulează el. Premisa este să se folosească tehnicile corecte de purtare. În acest caz, bebeluşul îşi îndoaie coapsele mai mult de 90° iar unghiul dintre picioare, mai precis dintre cele două capete de femur are 45°; în literatura de specialitate se foloseşte jumătatea valorii unghiului iniţial, ceea ce înseamnă că unghiul dintre cele două femururi este de 90°. Literatura de specialitate consideră această distanţă optimă pentru dezvoltarea corectă a şoldurilor la sugari. A-ţi purta copilul astfel înseamnă a-l feri de o posibilă displazie de şold.
Fără elemente ajutătoare, poziţia de purtat pe şold este cea mai uşoară, pentru că până şi cei mai mici copii participă activ la ea. Atunci când sunt ridicaţi îşi flectează în aşa fel picioarele încât pot fi cu uşurinţă puşi pe coapsă. Odată aşezaţi, dacă mama face mişcări bruşte, ei îşi încordează şezutul şi îşi strâng picioarele (vezi imaginile de mai sus). Cu ajutorul dispozitivelor de purtare copiii pot fi purtaţi corect atât în faţă cât şi în spate. În aceste cazuri ei nu vor putea cuprinde cu picioarele coapsa mamei şi atunci o poziţionare în unghi de 90° este absolut necesară. Aceste poziţii au totuşi un dezavantaj faţă de cea în care copilul este legat lateral pe coapsă în special atunci când se foloseşte pentru profilaxia displaziei de şold: la poziţia laterală pe coapsă, atât mişcările adultului cât şi cele a pruncului se transmit asupra articulaţiilor şoldurilor, având ca efect o mai bună irigare cu sânge a structurii şoldului şi stimulând suplimentar dezvoltarea, pe când le celelalte poziţii acest lucru nu este atât de bine transmis.
Fără riscuri şi efecte adverse
În spatele eternei întrebări de la ce vârstă se poate purta copilul legat în poziţie verticală se ascunde de fapt teama părinţilor de a nu vătăma coloana vertebrală a micuţului. Pentru evitarea unei displazii de şold copilul trebuie purtat încă din primele săptămâni de viaţă în poziţia descrisă mai sus. Diferite voci susţin însă că purtarea copilului în poziţie verticală ar dăuna coloanei vertebrale pentru că pruncul nu poate sta singur în fund decât mult mai târziu. Fără a intra în detalii prea amănunţite în ceea ce priveşte acest lucru, cercetările au arătat că acei copii purtaţi de când erau sugari, chiar nou-născuţi, nu au acuzat probleme deosebite ale coloanei (nota trad.: autoarea se referă la acele dispozitive de purtat numite wrap, sling şi nu la clasicele marsupii). Tot în categoria legendelor poate fi trecută şi afirmaţia conform căreia la copiii purtaţi în wrap apar probleme de respiraţie şi oxigenare. La copiii purtaţi în poziţii corecte nu s-au semnalat niciodată asemenea probleme.
Metoda potrivită pentru fiecare
Se pune întrebarea: ce poziţie este corectă pentru purtarea unui sugar? Am enunţat deja că o poziţie cu picioarele în unghi cât mai drept este foarte importantă, în special pentru un sugar foarte mic. Dacă scutecul sugarului este poziţionat mai jos decât genunchii atunci totul este în regulă. Pentru a sprijini bine spatele copilului, un dispozitiv de purtare trebuie să cuprindă bine trunchiul sugarului, astfel încât acesta să se poată sprijini şi îndrepta cu ajutorul persoanei care îl poartă. Un bebeluş trebuie să stea cu spatele uşor curbat în dispozitivul de purtare, şi în niciun caz să nu fie forţat într-o poziţie lordozică. Acest pericol există mai ales atunci când construcţia dispozitivelor de purtat cere o poziţie a copilului cu picioarele mai degrabă întinse, ceea ce provoacă în acelaşi timp şi o poziţie nefavorabilă a bazinului. În poziţia aceasta femurul stă tensionat în articulaţii iar copilul trebuie să contrabalanseze această poziţie printr-o răsturnare nefirească a şoldurilor, care la rândul ei duce la „căderea umerilor” adică o statură nefiziologică. Statura corectă (vezi prima imagine din articol) este cu spatele rotunjit, umerii puţin traşi înainte şi picioarele depărtate în unghi de 90°.
Cele două premise esenţiale ale unui purtat corect sunt: picioarele depărtate şi un spate sprijinit şi susţinut. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite nu mai contează dacă se foloseşte un wrap sau un pouch.
Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească dispozitivele de purtare
Din păcate multe dintre dispozitivele de purtare, din cauza construcţiei lor, forţează copilul în poziţii greşite. De exemplu de multe ori spaţiile pentru picioare sunt astfel poziţionate încât copilul trebuie să stea cu picioarele atârnate în jos sau fanta pentru şolduri este prea îngustă. Pentru a decide dacă un dispozitiv corespunde trebuie doar să ţinem cont de cele două premise esenţiale ale unui purtat corect. Dar odată acestea îndeplinite trebuie totuşi verificate şi următoarele: capul să poată fi sprijinit corespunzător şi materialul să nu strângă pe nicăieri. Am discutat până acum numai despre metode de purtare pe verticală, pe care multe mame le preferă spunând: ”Cu copilul aşa legat de mine mă simt ca şi cum aş fi încă însărcinată.” Sunt totuşi unele mămici care nu se pot obişnui deloc cu acest mod de purtare al copilului, chiar dacă îşi doresc un contact fizic cât mai apropiat. Există însă şi posibilitatea de a purta copilul în poziţia culcat şi a-i oferi căldură şi siguranţă. O eşarfă îţi oferă posibilitatea de a alege între mai multe poziţii de purtat fie ele pe verticală sau diagonală. Sacii, rucsacii oferă preponderent posibilitatea de purtare la verticală, cu toate că unii au şi opţiunea purtării pe orizontală. Totuşi, aceste dispozitive fac trecerea la poziţia verticală sau în şezut uneori destul de dificilă.
Gama de produse s-a diversificat foarte mult în ultima perioadă, atât în ceea ce priveşte eşarfele de purtat (wrap) cât şi celelalte mijloace de purtare. Pentru a găsi dispozitivul adecvat trebuie să faceţi probe cu propriul copil. O privire în oglindă este de obicei suficientă pentru a vedea dacă se potriveşte. În ceea ce priveşte eşarfele, este mai greu de stabilit dacă sunt sau nu potrivite: în general regula de bază ar fi, cu cât ţesătură materialului este mai complicată cu atât wrap-ul este mai potrivit pentru a fi purtat.
Echilibrat şi curios
Purtatul vine în întîmpinarea dorinţei unui copil de a fi aproape de o persoană de referinţă. Părinţii îşi primesc şi ei recompensa lor, fie că îşi satisfac dorinţa de a avea aproape copilul şi de a îl putea observa, fie că au mai multă libertate de mişcare. Câteodată este o „tehnică de supravieţuire”: „Nu am avut încotro. Aveam de făcut diverse treburi în casă, copilul cel mare devenise gelos şi cerea şi el tot timpul atenţie, nu mi-a mai rămas decât să îl leg pe cel mic de mine. Astfel participa şi el de pe spatele meu la activităţile zilnice”. Bebeluşii care pot observa lumea de pe spatele părinţilor nu au timp să se plictisească, chiar dacă nu se află în centrul atenţiei. Pentru că au posibilitatea să aleagă între a privi împrejurimile sau, atunci când se simt obosiţi şi solicitaţi pot întoarce capul şi se pot cuibări pe spatele mamei lor. Poziţia dreaptă nu mai necesită susţinerea capului pentru că se sprijină pe mamă şi este susţinut de eşarfă. Cercetările au evidenţiat faptul că sugarii purtaţi astfel au capacităţi motorii pe care ceilalţi copii de vârsta lor le dobândesc ulterior. De asemenea s-a constat că pruncii purtaţi în poziţie verticală sunt mai prezenţi, mai atenţi şi mai interesaţi de lumea din jur.
Şi s-a mai constat un lucru: copiii purtaţi ţipă mai puţin decât ceilalţi şi folosesc acest timp pentru a fi atenţi. Li se oferă astfel posibilitatea să intre în contact cu lumea înconjurătoare, să o exploreze cu interes şi să aibă parte de acumulări sociale importante.
Autoarea
Dr. Evelin Kirkilionis a studiat biologia la Universităţile Kaiserlauten şi Freiburg. Lucrarea ei de doctorat este dedicată etologiei umane, cu accent pe comportamentul copiilor. După încheierea studiilor a luat parte la diverse proiecte atât în ţară cât şi în străinătate, având posibilitatea să studieze deseori şi în Africa. Este co-fondator al „Grupului pentru studierea etologiei umane” (FVM). Această asociaţie de cercetare independentă prelucrează date de actualitate despre probleme legate de dezvoltarea umană. Unul dintre scopurile declarate ale acestei asociaţii este de a face cunoscute rezultatele acestor cercetări şi de a le prezenta unor persoane şi instituţii de referinţă. Prin intermediul unor cursuri de pregătire, unor prelegeri şi workshop-uri, FVM încearcă să prezinte rezultatele cercetărilor către profesori, educatori, psihiatri specializaţi pe copii, asociaţii de moaşe, grupuri de suport pentru alăptare ori chiar în diverse universităţi.
http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=30&idart=113
: Mie-mi pare total deplasat .
