COPIII ,bucuria implinirii noastre ca femei.

[anuk]

Comunicare cu adolescentii e dificila si uneori nereusita ei genereaza grave probleme.


Importanta comunicarii la pubertate!


Comunicarea nu se instaurează dintr-o dată! Este un proces lung şi dificil în care toţi participanţii trebuie să fie implicaţi. Calitatea comunicării şi obstacolele din calea ei, exprimă contradicţia trăită de adolescent care provoacă tensionarea relaţiilor familiale: necesitatea de a deveni autonom şi totodată de a menţine şi chiar a strânge legăturile cu părinţii, cu atât mai mult cu cât, crescând, se îndepărtează de ei.


Acest paradox "mă simt ameninţat de ceea ce-mi trebuie" nu este direct şi uşor identificabil de adolescent. Presiunea exigenţelor sale contradictorii îl apasă: se schimbă, părăseşte copilăria, devine o altă persoană. Această mutaţie ameninţă dragostea pe care o poartă el părinţilor şi cu care îl înconjoară aceştia.

Pe de altă parte, părinţii se plâng adesea că, odată intrat în adolescenţă, copilul lor nu mai vrea să le vorbească. În realitate, comparativ cu copiii, adolescenţii simt o mare nevoie de intimitate. Ei se află în toiul unor schimbări dramatice de dezvoltare, fiind uneori copleşiti de evenimente şi de schimbările care fac parte din viaţa lor.

Relatia parinte-adolescent

În relaţie cu adolescenţii este foarte important ca părinţii să găsească o cale eficientă de comunicare. În acest sens, Stephen Covey, un celebru psiholog american, oferă o soluţie utilă pentru a îmbunătăţi comunicarea în general: "Încercaţi mai întâi să înţelegeţi, apoi să vă faceţi înţeles." Acest lucru presupune ca înainte de orice reacţie, curiozitate sau ingerinţă din partea părinţilor, aceştia să aibă răbdarea să asculte mai întâi ce are de spus adolescentul. Astfel, el nu se va simţi umilit şi învaţă ca va fi întotdeauna ascultat şi respectat.

Când un adolescent, în mediul familial, devine indisponibil, se închide în el şi nu mai vorbeşte, înseamnă că se simte puternic lezat psihic şi spiritual. A-l sili să vorbească este o încălcare a individualităţii sale şi a dreptului la intimitate. Adolescentul are dreptul să-şi păstreze pentru sine gândurile şi problemele. Părinţii trebuie să-şi arate interesul pentru starea lui şi disponibilitatea pentru a-l asculta, lăsându-i liniştea şi timpul necesar să decidă dacă doreşte să discute sau nu.
La fel de important este ce spun părinţii şi felul în care o fac: iniţierea dialogului, acordarea sfaturilor sau criticilor.

Ca în orice, şi în comunicare trebuie menţinut un echilibru. Este necesar ca toate părţile să aibă posibilitatea de a vorbi sau, dimpotrivă, de a păstra tăcerea. Căutarea căii de mijloc între un val de cuvinte - menite să mascheze esenţialul - şi o tăcere grea - ce nu ţine cont de celalalt, cade atât în sarcina părinţilor cât şi a adolescenţilor.
Este foarte corect ca părinţii să negocieze cu adolescenţii lor. Aceştia merită să li se acorde accesul la regulile pe care trebuie să le respecte. Pe măsură ce se maturizează regulile se schimbă, iar capacitatea lor de a negocia oferă informaţii despre nivelul lor de maturitate.

http://www.ghidul-parintilor.ro

 

[anuk]

Cu siguranta copilul va face treburi casnice cu conditia sa nu pare sarcini ci sa aiba sentimentul ca ne sunt de mare ajutor


Ce treburi casnice ar trebui să facă copiii în funcţie de vârstă.

Psihologii sunt de părere că micuţii ar trebui puşi la muncă încă de la doi ani pentru a-i responsabiliza. Pentru ca operaţiunea "curăţenia" să se desfăşoare pe cale amiabilă, rugaţi copilul să ajute şi nu-i ordonaţi, nu îi cereţi perfecţiunea, nu îl presaţi să termine mai repede, daţi-i instrucţiuni precise şi întocmiţi liste cu sarcini şi "deadline-uri".
Delegarea sarcinilor casnice îi învaţă însă cu munca de mici şi îi pregătesc pentru momentul în care părăsesc "cuibul" părintesc

Curăţarea toaletei şi lustruirea mobilei nu sunt activităţi la fel de plăcute ca serialul preferat sau "porţia" de Facebook şi Youtube, însă sunt parte din procesul natural de maturizare şi responsabilizare a copilului. Foarte mulţi părinţi cred că fac copilului un favor atunci când îl scuteasc de muncă, după principiul "să nu treacă şi copilul meu prin ce am trecut eu".

Delegarea sarcinilor casnice îi învaţă însă cu munca de mici şi îi pregătesc pentru momentul în care părăsesc "cuibul" părintesc. Lacrimile copilului nu trebuie să fie un pas înapoi, după principiul "nu există copii neascultări, ci părinţi nepricepuţi". Psihologii vă spun când să puneţi copilul la muncă şi recomandă ce fel de activităţi "se pretează" în funcţie de vârstă.

Au nevoie să fie nevoie de ei

Copiii au nevoie de afecţiune, de siguranţă, de control şi, de asemenea, au nevoie "să fie nevoie" de ei. "Dacă nu îţi laşi copilul să ridice nici măcar un deget, se va simţi inutil, frustrat, şi tot entuziasmul şi ambiţia lui se vor duce pe apa sâmbetei", spune dr. Jim Fay, specialist în psihologia copilului, citat de publicaţia WebMD.

Deşi copiii le percep drept corvoade, treburile casnice au multe beneficii: cresc stima de sine a copilului, îi dau sentimentul de competenţă, îi ajută să înţeleagă cum "se conduce casa", îl învaţă cu munca şi îl pregăteşte pentru momentul în care va pleca de acasă. .

Au nevoie să fie nevoie de ei

Copiii au nevoie de afecţiune, de siguranţă, de control şi, de asemenea, au nevoie "să fie nevoie" de ei. "Dacă nu îţi laşi copilul să ridice nici măcar un deget, se va simţi inutil, frustrat, şi tot entuziasmul şi ambiţia lui se vor duce pe apa sâmbetei", spune dr. Jim Fay, specialist în psihologia copilului, citat de publicaţia WebMD.

Deşi copiii le percep drept corvoade, treburile casnice au multe beneficii: cresc stima de sine a copilului, îi dau sentimentul de competenţă, îi ajută să înţeleagă cum "se conduce casa", îl învaţă cu munca şi îl pregăteşte pentru momentul în care va pleca de acasă. .

Ţineţi cont de părerea lor. Nu-i obligaţi să facă lucruri pe care le urăsc, lăsaţi-i să se ocupe de lucrurile care le fac plăcere.

Listele sunt eficiente şi în acest context. Întocmiţi o listă cu sarcini zilnice şi cu sarcini săptămânale. Stabiliţi deadline-urile şi număraţi la sfârşitul zilei (săptămânii) reuşitele. Lăsaţi copilul să-şi bifeze propriile reuşite.

Nu faceţi presiuni. Nu faceţi un obicei din a aminti permanent copilui că are treabă de făcut. "Până când animalele nu vor fi hrănite, nu îţi vei servi cina", este o formă mai blândă de a reaminti copilului că trebuie să-şi respecte îndatoririle.

Recompense materiale, o lecţie despre economia de piaţă

Daţi instrucţiuni precise. "Fă curăţenie în cameră este vag şi poate fi interpretat în nenumărate moduri. Pune-ţi hainele în şifonier, cărţile în raft, farfuriile în bucătrie şi jucăriile în coşul cu jucării sunt instrucţiuni explicite", dau asigurări psihologii.

Puteţi face o demonstraţie copilului. Rămâneţi lângă el să vedeţi dacă a înţeles. Dacă reuşeşte, este gata să preia munca pe cont propriu.

"Să-l recompensez sau nu pentru munca depusă?", este întrebarea la care cei mai mulţi părinţi nu ştiu cum să răspundă. Copiii mici sunt mai puţin motivaţi de bani, însă, pe măsură ce cresc şi se responsabilizează, recompensele materiale îi motivează şi îi învaţă o lecţie despre principiile economiei de piaţă.

Copiii pot mai mult decât cred părinţii

"Când să-mi pun copilul la treabă şi ce să-i dau de făcut?" sunt alte necunoscute pentru mulţi părinţi. De cele mai multe ori, îşi subestimează copiii la acest capitol. "Gândiţi-vă că un copil care a câştigat un joc pe calculator complicat poate la fel de bine să folosească maşina de spălat vase", spune psihologul.

Sarcini în funcţie de vârstă:

2-3 ani:

aranjatul jucăriilor
hrănirea peştilor
aranjatul şi sortatul hainelor
ştersul prafului
aranjarea cărţilor şi revistelor în rafturi

4-5 ani:

să-şi facă patul
să cureţe farfuriile
să ude florile

6-7 ani:

să spele podeaua
să strângă şi să cureţe masa
să răspundă la telefon
să-şi facă curat în cameră

8-9 ani:

să dea cu aspiratorul
să ajute la pregătirea cinei
să-şi prepare gustări simple (sandviciuri, cerale cu lapte etc.)
să-şi spele rufele
să-şi pregătească micul-dejun
să plimbe căţelul
să cureţe legumele

Peste 10 ani:

să spele geamurile
să cureţe toaleta
să spele maşina
să gătească feluri de mâncare simple sub supravegherea părinţilor
să calce rufe
să cureţe bucătăria
să-şi schimbe aşternuturile
să cureţe cuptorul cu microunde
să tundă gazonul

http://www.evz.ro

 

[Angela74]

Tiii, ce de trebi?
Acu' depinde. Daca-i punem la spalat hainele cu masina de spalat ,tre sa fim siguri ca priza are impamantare, ca nu pierde apa , ca nu pun accidental detergent de spalat la mana in masina.
Ale mele sunt pasionate de foarfeci. Tae tot. Hartii, ciorapi , manecile de la bluze. Oricum foarfecii folositi de ele au varful rotund. Aia mica o reusit sa tae un crac de la ciorapii lungi cu un foarfece de plastic. Si dupa ce tae, da-i munca de lamurire sa stranga tot.

 

[anuk]

=))

 

[magda]

Meningita bacteriana - o rata de mortalitate de peste 50%

Meningita afecteaza aproximativ 10.000 de oameni in intreaga lume. In Romania, meningita bacteriana are o rata de mortalitate de peste 50%, cei mai afectati fiind copii cu varste de pana la 5 ani, cu o incidenta de 15 cazuri la 100.000 de locuitori intr-un an. Societatea Romana de Pneumologie sustine comportamentul preventiv in lupta cu meningita si complicatiile sale severe asupra sanatatii si se alatura astfel proiectului initiat de The Confederation of Meningitis Organizations (COMO), „Join Hands”, creat cu obiectivul de a face cunoscut pericolul pe care meningita il reprezinta pentru sanatatea oamenilor si a copiillor, in general.


Incepand din 2010, COMO se implica activ la nivel international prin actiuni educative cu privire la pericolul meningitei iar proiectul „Join Hands” este o dovada in acest sens. Asfel ca sambata, 24 aprilie, este cel de-al doilea an in care este sarbatorita ZIUA MONDIALA IMPOTRIVA MENINGITEI, proiectul „Join Hands” punand un accent important pe complicatiile majore pe care aceasta boala le are asupra sanatatii oamenilor. Este mai bine sa previi decat sa tratezi, mai ales cand vorbim de o boala precum meningita care poate avea consecinte extrem de grave. Mai multe detalii despre „Join Hands”, gasiti pe: http://comoonline.org


Meningita bacteriana - o rata de mortalitate de peste 50%„In lume, dar si in Romania, meningita bacteriana reprezinta o boala extrem de grava prin rata mare de mortalitate (peste 50%) si prin sechelele neurologice severe care se constituie. Cele mai semnificative sechele care apar sunt: surditate, retard mental si/sau motor, convulsii, etc., Populatia cea mai expusa la aceasta infectie grava este reprezentata de copiii anteprescolari (0-3 ani) la care apararea antiinfectioasa este insuficient maturata”, a declarat Prof. Dr. Doina Plesca, Vicepresedinte al Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Societatii Romane de Pneumologie.

„Meningita este o inflamatie a meningelui de etiologie variata (bacteriana, virala, fungica, etc.). Meningita bacteriana se instaleaza brusc si este insotita de un tablou clinic caracterizat prin: febra mare (40-41°C), alterarea starii generale, pacientul nu suporta lumina (fotofobie), cefalee difuza, progresanta si chinuitoare, somnolenta, varsaturi. Progresiv, starea generala se agraveaza, pacientul devine comatos si apar crizele de convulsii.

La sugari, tabloul clinic se instaleaza rapid, fiind oarecum diferit fata de alte varste: modificari ale starii generale cu perioade de somnolenta alternand cu agitatie extrema (plans inconsolabil), varsaturi, febra sau hipotermie, refuz alimentar, convulsii. In fata unei infectii severe, care are o rata semnificativa de mortalitate si morbiditate, se impune intensificarea masurilor de preventie. In acest sens, cea mai eficienta modalitate de a preveni meningita bacteriana este imunizarea prin vaccinare, cu atat mai mult cu cat copiii, in primii 5 ani de viata, nu dispun de o aparare antiinfectioasa solida.”, a adaugat Prof. Dr. Doina Plesca Vicepresedinte al Sectiei de Pneumologie Pediatrica din cadrul Soc ietatii Romane de Pneumologie.
In intreaga lume, desi au fost facuti pasi importanti in directia educarii spre un comportament preventiv, sunt tari care nu au inca acces la vaccinuri preventive care ar putea salva vieti si ar putea preveni efectele secundare puternice ale bolii. Meningita virala este mai putin grava. De cele mai multe ori pacientii se recupereaza complet. In schimb, meningita cauzata de bacterii poate determina infectii severe, cu complicatii majore sau chiar deces.




Care sunt bacteriile care cauzeaza meningita?
• Neisseria meningitidis – meningococul;
• Streptococcus pneumoniae - pneumococul;
• Haemophilus influenzae , tipul b (Hib);
• Eschericia coli (E. Coli), prezenta la nou-nascuti;
• Streptococcus agalactiae B, (Group B Strep or GBS), prezent la nou-nascuti;
• Listeria monocytogenes, prezent la nou-nascuti, sau la persoanele cu imunitate scazuta;
• Mycobacteria tuberculosis (Tuberculosis or TB), frecventa in tarile in care tuberculoza este frecventa.
Cele mai periculoase bacterii sunt: meningococul, pneumococul si Haemophilus influenzae.



Neisseria meningitidis (meningococul) este o bacterie care se transmite pe cale aerogena (picaturi de saliva) si care se cantoneaza la nivelul mucoasei nazofaringiene. De aici, in anumite circumstante, se propaga mai departe infectand plamanii, pleura, urechea interna sau meningele. Streptococul pneumoniae (pneumicocul) este o bacterie localizata in tractul respirator superior (nazo-faringe). Este unul din principalii agenti patogeni infectiosi la varsta copilariei, transmisibil de la om la om.

Haemophilus Influenzae tip b (Hib) este o bacterie care se gaseste si la oamenii sanatosi, la nivelul nasului si al gatului. Doar in conditii speciale bacteria Hib devine patogena (sistem imun imatur sau afectat) si provoaca infectii foarte grave, cum este meningita. Un procent de 2-5% din populatie sunt purtatori sanatosi cu HIb .

Singura modalitate prin care poate fi prevenita meningita este prin vaccinare. Vaccinul are rolul de a imuniza organismul inainte de expunerea la aceste bacterii. Meningococemia severa este una dintre cele mai fulminante infectii cunoscute in practica medicala. Pericolul este cu atat mai mare cu cat, conform avertismentelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista o rezistenta din ce in ce mai mare a bacteriei la tratamentele clasice, cu antibiotice.

sursa

 

[anuk]

Ruga unui copil(fara comentarii ).E bine de meditat totusi .

 

[Angela74]

Suficientă dragoste pentru doi
Autoare: Pam Leo
Tradus de Anamaria Costache


"Ştim că ne-am iubit aşa cum trebuie copiii atunci când fiecare dintre ei simte că este cel pe care l-am iubit cel mai mult." - Autor necunoscut

Indiferent că doar vă gândiţi la a avea un al doilea copil, îi aşteptaţi naşterea sau tocmai s-a născut, probabil că v-aţi făcut griji cu privire la capacitatea dumneavoastră de a răspunde nevoilor a doi copii. Când ascult discuţiile părinţilor referitoare la venirea pe lume a celui de-al doilea copil, întotdeauna aceştia povestesc cât de mare este provocarea de a răspunde nevoilor fiecăruia, acum când sunt doi copii. Chiar şi părinţii care au acum trei sau mai mulţi copii afirmă că schimbarea majoră a avut loc o dată cu trecerea de la un singur copil la doi.

Mulţi părinţi spun că-şi amintesc cum îşi făceau griji întrebându-se dacă vor putea vreodată să-şi iubească al doilea copil la fel de mult cum l-au iubit pe primul. Apoi, la naşterea celui de-al doilea copil, şi-au iubit bebeluşul atât de mult încât s-au îngrijorat că-şi trădează primul născut. Deşi au înţeles curând că au suficientă dragoste pentru amândoi, au înţeles şi că atunci când raportul de doi la unu în relaţia părinte/copil devine un raport de doi la doi, există mai puţin timp pentru fiecare. Să răspunzi şi nevoilor unui nou-născut şi nevoilor unui copilaş este o provocare, indiferent cât de mult îi iubeşti.

În vreme ce majoritatea părinţilor se simt mai pregătiţi să-şi îngrijească cel de-al doilea copil, să satisfacă nevoile a doi copii e o experienţă nouă. Acele prime zile şi săptămâni în care trebuie să îngrijeşti doi copii pot fi copleşitoare. "Dormi atunci când doarme copilul " funcţionează când ai un copil, dar când sunt doi, mama are un alt copil de îngrijit atunci când cel mic doarme. Totul e diferit atunci când sunt doi. Deşi afli repede că e prea stresant să încerci să-l hrăneşti pe cel mic, să pregăteşti cina ŞI să faci construcţii Lego, toate deodata, îţi ia ceva vreme să-ţi dai seama cum şi când să faci toate lucrurile care trebuie făcute. Mulţi tătici spun că o dată cu naşterea celui de-al doilea copil au devenit mult mai implicaţi în îngrijirea copiilor, gătit şi curăţenie.

Cea mai stresantă parte în ceea ce priveşte îngrijirea a doi copii este atunci când doar un părinte e disponibil şi ambii copii au nevoie de el în acelaşi timp. Când sunt de vârste apropiate e posibil ca amândoi să aibă nevoie de acelaşi lucru în acelaşi timp. Când există o diferenţă mare de vârstă, e posibil să aibă nevoie în acelaşi timp de lucruri foarte diferite. Oricare dintre variantele referitoare la diferenţa de vârstă are provocările ei.

Chiar dacă cel de-al doilea copil a fost planificat şi s-au făcut eforturi considerabile pentru a-l pregăti pe primul născut cu privire la un frăţior sau o surioară, acesta va simţi că pierde ceva atunci când bebeluşul intră în familie. Odată cu aparţia bebeluşului, viaţa se schimbă pentru totdeauna. Următorul citat reprezintă cea mai bună descriere pe care am auzit-o cu privire la ceea ce simte primul copil.

"Imaginaţi-vă cum v-aţi simţi dacă soţul (sau soţia) dumneavoastră v-ar spune că i-a plăcut atât de mult să aibă o soţie (un soţ) încât urmează să-şi mai ia una (unul), iar dumneavoastră urmează sa-l împărţiţi cu aceasta (acesta)!” Doar pentru că părinţii sunt îndrăgostiţi de noul bebeluş nu înseamnă să ne aşteptăm ca şi copilul să simtă acelaşi lucru imediat. Cu cât primul copil este mai mic atunci când apare bebeluşul, cu atât mai mult timp îi va fi necesar pentru a stabili o legătură cu acest nou membru al familiei.

De obicei copiii cu vârste de până în trei ani întâmpină cele mai mari dificultăţi în a-şi împărţi părinţii cu noul bebeluş. Mulţi copilaşi le spun părinţilor că vor să-l trimită pe bebeluş înapoi. Copiii mai mici de trei ani sunt încă foarte centraţi pe părinţii lor şi încă au nevoie de foarte multă atenţie. Când copiii de vârste foarte mici nu pot obţine ceea ce le trebuie, exact atunci când le trebuie, devin foarte frustraţi şi unii îşi pot exprima frustrarea încercând să rănească bebeluşul. Deşi părinţii trebuie să protejeze bebeluşul şi să exprime clar că nu vor permite lovirea acestuia, ei trebuie de asemenea să recunoască acest comportament ca pe o expresie a nevoii copilului de a primi mai multă atenţie. Pedepsirea copilului sau „retragerea” iubirii şi atenţiei nu vor duce decât la şi mai multe resentimente ale primului copil faţă de nou-născut. Este important să spunem copilului că înţelegem cât de greu este să aştepte atunci când bebeluşul solicită atenţie, iar apoi să-i oferim dragoste şi atenţie cât mai curând posibil.

Cel mai important lucru pe care îl pot face părinţii pentru a-şi uşura viaţa cu al doilea copil este să se asigure că nevoile primului sunt în continuare bine satisfăcute. Când copiii se simt iubiţi şi nevoile lor sunt satisfăcute, nu au nici un motiv să poarte pică bebeluşului sau să aibă comportamente care îi irită şi extenuează pe părinţi. Provocarea este să se găsească modalităţi de a iubi şi îngriji bebeluşii astfel încât părinţii să poată răspunde în continuare nevoilor celuilalt copil.

Purtarea copilului într-un sling este o modalitate minunată de a răspunde nevoilor bebeluşului şi copilului mai mare deopotrivă. Când bebeluşul e în sling, e satisfăcută nevoia acestuia de atingere şi mişcare şi ai ambele mâini libere pentru a face mai multe împreună cu celălalt copil. Văzându-l pe cel mic cum e purtat e posibil ca această nevoie să apară şi la fratele (sora) de vârstă mică, mai ales dacă n-a fost purtat prea mult atunci când a fost bebeluş. Mulţi copii de vârstă mică cer să fie trataţi ca nişte bebeluşi atunci când apare cel mic. Permisiunea şi satisfacerea acestor nevoi temporare îi ajută să depăşească momentul mult mai repede decât dacă li se explică faptul că sunt „prea mari” pentru a avea astfel de nevoi.

"Mini-întâlnirile" satisfac nevoia copilului mai mare de a i se acorda în mod exclusiv timp şi atenţie. Indiferent dacă cel mare are doi ani sau zece, există lucruri pe care le poţi face cu un copil de vârsta respectivă şi care nu pot fi făcute cu un bebeluş. Întrucât bebeluşii au nevoie să fie cu mamele lor majoritatea timpului, copilul cel mare merge de obicei cu celălalt părinte să facă „lucruri de copii mari”. Deşi acesta e un lucru bun pentru interacţiunea cu tatăl şi le întăreşte relaţia, mama şi copilul cel mare au de asemenea nevoie de timp „în doi”. Majoritatea bebeluşilor pot petrece o oră fără mama, iar pentru copilul cel mare acea oră specială petrecută cu ea ajută la păstrarea unei relaţii puternice.

Păstrarea unor relaţii strânse cu bunicii, mătuşile, unchii şi prietenii buni ajută părinţii să răspundă nevoilor copiilor lor. Părinţii care trebuie să aibă singuri grijă de copiii lor au foarte puţin timp pentru ei şi încă şi mai puţin timp pentru ei ca şi cuplu. Ori de câte ori membrii familiei sunt disponibili şi doresc să petreacă timp cu copiii, părinţii au ocazia să-şi satisfacă propriile nevoi. Când nevoile părinţilor sunt satisfăcute, aceştia sunt mai capabili să răspundă nevoilor copiilor lor.

Angajarea unui "ajutor" este unul dintre cele mai bune lucruri pe care părinţii le pot face pentru ei înşişi şi pentru copiii lor. Un „ajutor” este o persoană tânără, de obicei cu vârsta între zece şi paisprezece ani, pe care părintele o plăteşte şă vină şi să se joace cu copiii în timp ce el pregăteşte cina, face curăţenie, pregăteşte un proiect sau petrece mai mult timp exclusiv cu unul dintre copii.

A avea un „ajutor” reprezintă o soluţie cu multiple avantaje. Tânărul angajat câstigă bani înainte de a avea vârsta necesară pentru a presta oficial servicii de baby-sitting. Copiii au ocazia de a sta cu cineva a cărui atenţie le este dedicată exclusiv. Părinţii au ocazia de a face lucruri pe care n-ar putea să le facă dacă ar fi singuri acasă cu copiii.

Cu cât părinţii dispun de mai multe resurse, cu atât reuşesc să recunoască, să accepte şi să aprecieze mai bine temperamentul şi personalitatea unică a fiecărui copil. Fraţii pot fi (şi adeseori sunt) foarte diferiţi unul de celălalt. Doar pentru că au aceiaşi părinţi nu înseamnă că au nevoie de acelaşi stil de îndrumare părintească (parenting). Cu cât recunoaştem că fiecare dintre ei are propriile nevoi şi binecuvântări, cu atât mai bine le putem satisface nevoile şi aprecia binecuvântările. Fiecare copil are nevoie de lucruri diferite de la noi. Fiecare copil are să ne înveţe lucruri diferite. Cu cât petrecem mai mult timp alături de copiii noştri, cu atât îi cunoaştem mai bine. Cu cât îi cunoaştem mai bine, cu atât mai bine îi putem iubi.

Resurse:
• "From One Child to Two" de Judy Dunn
• "Welcoming Your Second Baby" de Vicki Lansky

http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=4&idart=111

 

[anuk]

Copiilor le este necesar un claculator dar pot fi f usor victime de aceea parintii trebuie sa-i atentioneze de pricole si sa-i supravegheze, e drept, cu mare greutate pt ei se simt liberi su nu vor sa fie controlati.


Tu cui dai accept?


Începând cu 8 februarie 2011, când în UE se sărbătoreşte Safernet Day (Ziua Siguranţei pe Internet), Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, lansează campania de prevenire a pornografiei infantile pe Internet: „TU CUI DAI ACCEPT?”.

Tu cui dai accept?

Campania se va desfăşura în perioada februarie-iunie 2011. În cadrul acesteia vor fi difuzate spoturi Tv şi radio, iar pentru transmiterea directă a mesajului campaniei vor avea loc întâlniri ale poliţiştilor cu elevii. Poliţiştii de prevenire vor ajunge în mai multe şcoli din întreaga ţară, unde se vor întâlni cu elevii claselor V-VIII. Astfel, în peste 600 de clase de elevi din ciclul gimnazial se vor organiza concursuri despre utilizarea corectă a Internetului. „În mod evident Internetul a devenit un mediu aproape familiar pentru majoritatea celor tineri. Prin această campanie nu dorim să descurajăm utilizarea Internetului de către copii, ci să-i învăţăm că e nevoie de respectarea câtorva reguli minime de autoprotecţie” au susţinut iniţiatorii campaniei.

Purtătorul de mesaj al campaniei „TU CUI DAI ACCEPT?” a fost ales Florin Grozea, de la HI-Q, acesta apărând şi în spotul campaniei. Florin va participa, alături de poliţiştii de prevenire, şi la câteva acţiuni desfăşurate în şcoli.

Campania face parte dintr-un proiect iniţiat în urmă cu 2 ani de către Poliţia Română în parteneriat cu Poliţia Norvegiană şi finanţat de Mecanismul Economic European, RO 0041- Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi investigare a cazurilor de pornografie infantila pe internet în România.

Copiii şi internetul

În România pornografia infantilă pe Internet nu reprezintă un fenomen, însă câteva date ale unei cercetări realizate de către Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, ca o primă etapă a componentei de prevenire a proiectului menţionat, pe un segment care a inclus copii din clasele V-VIII, evidenţiază următoarele:

70% dintre elevii de gimnaziu accesează Internetul cel puţin o dată pe zi;

86% dintre elevii care accesează Internetul frecventează site-uri de socializare;

70% dintre elevii de gimnaziu au întâlnit întâmplător pe Internet mesaje indecente sau pornografice;

25% dintre elevii de gimnaziu au oferit pe internet informaţii personale despre ei şi familiile lor, inclusiv fotografii;

Cercetarea a urmărit cunoaşterea obiceiurilor de utilizare ale Internetului de către copiii din ciclul gimnazial. Conform cercetării, majoritatea copiilor descoperă Internetul în perioada 11-14 ani, cei mai mulţi accesând-ul de acasă.

80% dintre ei folosesc Internetul în primul rând ca mijloc de comunicare având conturi pe site-uri de socializare – instant messenger, chat, forum, Hi5, Facebook, My Space, Twitter etc.

Mai puţin de jumătate dintre elevi au stabilit împreună cu părinţii lor reguli de utilizare a Internetului.

Riscuri online

Mediul online prezintă câteva riscuri pentru tinerii cu vârsta de 11-14 ani, dintre care:

Postarea unor fotografii în ipostaze mai mult sau mai puţin indecente;

Transmiterea datelor cu caracter personal sau a informaţiilor relevante despre familie, acestea putând încuraja anumite persoane rău intenţionate să îi pună pe copii într-o situaţie de şantaj;

Groomingul – probabil cel mai grav pericol pentru minorii care frecventează Internetul, fără respectarea unor minime reguli de protecţie. Această acţiune reprezintă ademenirea sau manipularea unui copil în scopul stabilirii unei legături emoţionale cu acesta pentru a-i reduce inhibiţiile şi a-l face să se apropie de hărţuitor.

Grooming-ul asupra copiilor este folosit pentru a-i ademeni la activităţi ilegale ce ţin de exploatarea sexuală a minorului, prostituţie, pedofilie sau pornografie infantilă.

Acest lucru implică manipularea psihologică făcută pentru câştigarea încrederii copilului, care astfel sunt mai puţin inclinaţi să reclame o situaţie sau o infracţiune comisă de cineva de încredere.

Încrederea se poate dezvolta rapid în mediul online, sub masca anonimatului pe care Internetul îl oferă.

Agresorii on-line caută copii prin intermediul internetului şi dezvoltă cu aceştia relaţii on-line – apropierea de victimă prin atenţie sporită, bunătate, schimburi de muzică, sunt la curent cu hobby-urile copilului, simpatizând cu eventuale probleme ale acestuia. Se poate ajunge până la prezentarea unor clipuri sau imagini pornografice copilului, în speranţa de a-l face mai uşor să accepte astfel de „acte”.

Unii agresori întreprind demersuri de a se întâlni cu copii racolaţi prin acest mod. Grooming-ul online poate apărea prin intermediul oricărui mijloc de comunicare online, nu numai reţelele de socializare – camere de chat, programe de instant messaging etc.

Recomandările poliţiştilor

- protejarea datelor personale şi a parolei – prin date personale înţelegând inclusiv adresa, şcoala unde învaţă minorul, informaţii despre familie etc.

- evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri; de altfel, părinţii copiilor care utilizează frecvent internetul şi reţelele de socializare ar trebui să se intereseze despre această activitate a lor, cu cine şi ce comunică, ce site-uri vizitează şi cu ce gen de persoane interacţionează.

Acest gen de verificare se poate realiza cu ajutorul unor programe speciale care se pot încărca în computerele utilizate de copii, acest gen de programe putând fi achiziţionate inclusiv în România, de la firmele specializate de software.

- selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet – este vorba de conştientizarea faptului că odată postate aceste fotografii pot fi văzute sau folosite de oricine, oricând. Totodată, fotografiile postate „pot spune ceva” despre profilul copilului în cadrul reţelei.

- respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Sfaturi pentru părinţi

poziţionarea computerului conectat la Internet într-o zonă deschisă a casei, de unde se poate supraveghea uşor copilul, de preferat în camera de zi.

instalarea unor instrumente de filtrare a accesului la Internet, ca măsuri suplimentare de supraveghere.

încurajarea copiilor să spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil, ori le provoacă teamă.

învăţarea copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet, care e rolul parolelor, de ce nu trebuiesc postate datele personale etc.

învăţarea copilului să aibă un comportament responsabil şi cuviincios inclusiv pe Internet, adică să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii.

Ca instrument de semnalare a situaţiilor de agresiune sau abuz pe Internet, ori a situaţiilor în care se întâlnesc imagini cu caracter sexual explicit cu minori, Inspectoratul General al Poliţiei Române împreună cu FOCUS România au implementat un Hotline, sub forma unui punct civil de contact pentru raportarea activităţilor ilegale şi periculoase pentru copii www.safernet.ro. Platforma este asigurată de FOCUS, iar acele aspecte care reprezintă încălcări ale legii sunt transmise la I.G.P.R., la unitatea de combatere a infracţionalităţii pe Internet.



http://www.ziuaveche.ro

 

[magda]

Vrei ca prichindelul tău să se simtă mereu în siguranță? Vrei să se dezvolte armonios, să aibă încredere în el și în viață?

Iata opt nevoi pe care trebuie sa i le satisfaceti copilului astfel incat acesta sa se simta mereu in siguranta, sa stie ca este iubit de familia sa, sa se dezvolte armonios, sa inteleaga ca este apreciat, sa aiba incredere in sine si in viata.

1. Nevoia de siguranta

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa fie privit cu bucurie si acceptare
* Sa-i spuneti ce faceti pentru el
* Sa intrati in contact cu el (atingere, privire aprobatoare si complice)
* Sa aiba certitudinea ca va place sa va ocupati de el
* Sa aiba certitudinea ca-l iubiti indiferent de imprejurare (furii ale parintelui, pedepse etc.)
* Sa stie ca in orice moment sunteti acolo pentru el.

Astfel, se va simti iubit, acceptat si deci in siguranta.

2. Nevoia de apreciere

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa i se aprecieze initiativele
* Sa-i remarcati partea realizata din actiunile lui, nu pe cea nerealizata
* Sa fie apreciat cu entuziasm, pentru a-si pastra gustul pentru descoperire si a-si dezvolta determinarea in tot ce face.

3. Nevoia de a-si satisface parintii

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa-i aratati bucuria pe care v-o aduce
* Sa-i comunicati verbal ca sunteti multumiti de el, fara sa-l criticati sau sa-l comparati cu altii
* Sa vada ca prezenta lui, persoana lui, fiinta lui, va face fericiti prin ceea ce este el, nu prin ce asteptati de la el
* Sa simta cat de mult va bucura cand invata ceva nou

Copilul care vede ca parintii sunt satisfacuti de rezultatele sale va aprecia si-si va da silinta ca ei sa fie mereu multumiti de el.

4. Nevoia de a fi competent, de a experimenta

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa-i lasati posibilitatea de a experimenta pana la maximul potentialului sau
* Sa-i marturisiti admiratia voastra pentru punctele lui forte
* Sa-i aratati aceasta admiratie si printr-un gest, o privire, o mangaiere, o bataie pe spate prieteneasca
* Sa fie sprijinit, sa-i demonstrati ca il ajuti cand are nevoie, ghidandu-l si fiindu-i complice

Aceasta admiratie a parintelui ii permite sa capete siguranta si sa-si dezvolte stima de sine.

5. Nevoia de compasiune din partea parintelui

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa-i aratati ca poate conta pe voi si pe atentia voastra fata de problemele lui
* Sa-i aratati si sa-i comunicati receptivitatea voastra neconditionata indiferent de ce simte
* Sa-i lasati o responsabilitate proprie in raport cu trairile sale

Prin aceste atitudini, copilul simte compasiunea parintelui si se simte inteles. Aceasta ii ofera o mare deschidere catre viata. Comunica usor cu ceilalti, fiindca isi dezvolta spiritul de colaborare si de impartire. Astfel, simtul responsabilitatii poate atinge la cel mai inalt nivel.

6. Nevoia de a fi important

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa-l ascultati cu adevarat
* Sa-i acordati o atentie deosebita si un timp relational
* Sa remarcati si sa-i dati atentie cand va place ceea ce face
* Sa-i spuneti ca este important pentru voi.

Acest lucru ii da o mai mare usurinta in a se deschide, in a exprima ce simte.

7. Nevoia de acceptare, de recunoastere

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa-i aratati ca il acceptati asa cum este, fara nicio conditie
* Sa fiti rabdatori si toleranti fata de modul lui de invatare
* Sa-i spuneti ca-l iubiti si ca-l acceptati neconditionat.

Copilul are nevoie de aceasta acceptare neconditionata pentru a invata sa se accepte asa cum este. Astfel va capata o mare incredere in sine si in viata.

8. Nevoia de modestie din partea parintelui

Copilul are nevoie de urmatoarele:

* Sa renuntati la imaginea de atotstiutor care nu greseste niciodata
* Sa-i marturisiti greselile voastre si sa va scuzati cand ele apar
* Sa-i dati exemplu prin exprimarea conflictelor voastre
* Sa aveti flexibilitatea de a reveni asupra unei decizii daca alta este mai potrivita.

Astfel copilul va invata sa fie modest si nu va incerca sa se impuna cu orice chip.

http://www.libertatea.ro

 

[magda]

Vara asta pune accentul pe C!

Vara se apropie, cu soare puternic si cu mult chef de joaca pentru cei mici. Ce te faci insa daca piticul tau nu vrea sa intre in casa la orele amiezii, cand ultravioletele isi fac de cap, sau daca vrea sa se balaceasca incontinuu in apa marii? In mod cert, nu il poti proteja de expunerea la soare pe toata durata verii, insa poti diminua efectele sale nocive.

Pentru a tonifica pielea si a o apara impotriva radiatiilor solare, ea trebuie sa primeasca vitamine atat din interior cat si din exterior. Vedeta verii este vitamina C, un antioxidant care stimuleaza sinteza de colagen a pielii. In plus, vitamina C controleaza si raspunsul antiinflamator asociat cu radiatiile solare. Hidratarea este la fel de importanta si previne aparitia insolatiei. De aceea, cei mici trebuie sa bea apa plata sau sucuri de fructe dialuate in timpul expunerii la soare.


Este recomandat ca in timpul verii copiii sa consume fructe bogate in beta-caroten si vitamina C, cu efect antioxidant: morcov, caise, piersici. Vitamina C se gaseste si in citrice (lamai, portocale), precum si in capsune si ananas. Si legumele verzi sunt de un real ajutor: urzici, spanac, stevie, ceapa verde, untisor, papadie, salata verde. Listei i se adauga ridichile, loboda, varza timpurie si dovleceii.



Dar cum cei mici nu sunt mari fani ai fructelor si legumelor, preferand dulciurile, il poti “pacali” cu un Redoxon Junior, noua vitamina C de la Bayer, sub forma de jeleuri amuzante, cu gust racoritor de portocale. Nu trebuie sa iti faci griji cu privire la administrarea jelurilor Redoxon Junior: cel mic le va iubi si le va cere el insusi! Redoxon Junior se recomanda copiilor de peste 4 ani, putand fi luat la orice ora din zi.


Asadar, litera cheie pentru aceasta vara este C: vitamina C! Pentru ca piticul tau sa fie plin de viata si protejat de soarele mult prea arzator.

http://kidz.garbo.ro/articol/Mami/7748/Vara-asta-pune-accentul-pe-C.html

 

[Angela74]

* Sa aiba certitudinea ca-l iubiti indiferent de imprejurare (furii ale parintelui, pedepse etc.)

Parintii care aplica pedepse corporale au fost deseori pedepsiti si batuti.

 

[anuk]

Nu neaparat au fost brutalizati cand erau mici .Este vorba de rabdarea pe care ar trebui sa o aiba(si unii nu o au ) si mai ales de stpanirea nervilor .Si iar revenim la educatie,cei care stiu putina psihologie ,nu o sa-si bata copii.

 

[anuk]

Cauzele paranoiei parentale

"Ciuma" secolului 21 este angoasa adultilor ca rezultat al culturii tehnologice. Stirile - de obicei nelinistitoare - ajung in casele noastre intr-o forma cat se poate de realista 24 de ore din 24.

Cercetatorii au demonstrat ca oamenii care urmaresc imagini tulburatoare isi schimba modul de a gandi. Fotografiile realiste (cum ar fi imaginile TV) ocolesc centrele logice ale creierului si ajung direct in centrele emotionale.

Deci in loc sa procesam logic ceea ce vedem, avem o reactie imediata, primitiva, emotionala. Vedem la TV tot felul de reportaje care ne inspaimanta. Desi parintii stiu ca sansele ca aceste lucruri sa li se intample familiei lor sunt milioane la unu, nu gandesc logic. Creierul nostru reactioneaza la reportajele de la TV ca si cum pericolele de acolo ar fi chiar la usa casei noastre.

Asadar, cel mai mare pericol pentru copiii secolului 21 este protectia exagerata din partea parintilor, ceea ce acum ameninta toate aspectele dezvoltarii lor. Aceasta este una dintre cele mai presante probleme sociale contemporane si va fi nevoie de forta extraordinara a puterii parentale pentru a o rezolva.

Copiii din ziua de azi nu mai pot fi lasati sa stea in fata blocului sau sa se duca singuri la scoala cu cheia de gat. Care sunt motivele pentru care parintii au inceput brusc sa-si tina copiii in casa ? Ca de obicei, putem vorbi de o varietate de motive.

Cauzele paranoiei parentale

Accelerarea traficului transforma zonele de joaca in locuri periculoase pentru copii.
Accesul la TV ii tine pe copii in casa, unde nu-si deranjeaza parintii.
Acum, majoritatea parintilor au masini si sunt mai putini obisnuiti sa-si petreaca timpul afara - au inceput sa evite ploaia, ocolesc soarele de teama bolilor de piele, ii inspaimanta orice distanta care trebuie parcursa pe jos.
In ultimii 20 de ani a crescut anxietatea adultilor in ceea ce priveste siguranta copiilor ceea ce a dus la protejarea exagerata a acestora.

Masuri de prevenire a paranoiei parentale

Ar fi bine sa petreci timp afara cu cei mici si ajuta-i sa descopere strada si sa invete sa se protejeze de pericole. Daca vei gandi ca se intampla mereu ceva rau, atunci nu o sa cresti un copil responsabil si va deveni un adult frustrat, plin de temeri.
Exemplifica masurile de siguranta pe strada si laudati-l atunci cand urmeaza regulile.
Lasa-l in excursii si tabere cu scoala, cu copiii de varsta lui; asa vei reusi sa-l responsabilizezi si o sa-i dai foarte multa incredere in fortele proprii.

Cu cat faci lucrurile acestea mai frecvent, cu atat te vei simti mai increzator in capacitatea copilului de a se descurca singur. Poti trasforma procedurile de siguranta intr-o rutina pe care copiii sa n-o poata uita. Daca totusi se intampla, asigura-te ca isi dau seama de gravitatea greselilor lor.

Daca vrem sa fim realisti, trebuie sa recunoastem ca accidente oricum vor avea loc, asa ca nu are rost sa stam cu gandul doar la asta. Putem in schimb sa ne rugam ca singurele accidente pe care le vor avea copiii nostri vor fi cele minore, din care vor invata cate ceva.


http://www.intrefete.ro

 

[Angela74]

Deseori facem (sotul si cu mine) comparatie intre copilaria noastra si cea a pruncilor nostri. Practic, sunt putine termene de comparatie. Noi, cu cheia de gat, liberi prin cartier, la joaca, ei insotiti mereu in parcuri sau sali cu jocuri (ma refer la alea gonflabile,mari).Eu nu-mi amintesc sa fi stat mama dupa mine la facutul temelor, sa-mi fi controlat cartile pe care le citeam, astazi controlam tot.
Sotul meu deja stramba din nas pt ca scoala a programat o excursie de 2 zile intr-un agriturism.Vor face plimbari cu magarii, 4 copii la un magar , calarit pe rand, dupa care ingrijit, tesalat, dat de mancare si sper eu si curatat in urma lui.O sa fie la 50 km de casa, in caz ca seara plange vreun copil ca vrea la mama . Eu is emotionata pt fiica-mea, abia astept sa-mi povesteasca cum a fost.

 

[anuk]

Este pe adevarat ce spui tu Angela, dar vezi tu ,noi am copilarit in alte vremuri,cu mult mai linistite .

Cu drag pt cei ce vor sa-si amintesca

 

[magda]

Auzul copilului este foarte senzibil inca din timpul dezvoltarii intrauterine. Gravida, printe alte masuri de precautie, trebuie sa aiba grija ca din al doilea trimestru de sarcina sa nu se expuna mediilor cu sunete puternice.

Mama ii vorbeste micutului inca din vremea cand el este in burtica, ii poate citi povesti pe care ulterior copilul mic le poate recunoaste si se calmeaza. Un bebelus intotdeauna cunoaste vocea mamei sale.



Pana la vrsta de 5 ani copilul trebuie protejat de sunete mai puternice de 80 dB afirma specialistii pediatrii. Astfel o serie de jucarii, dar si actiuni de alta natura pot afecta grav auzul copiilor.

Jucarii care afecteaza auzul copilului


Jucarii pentru bebelusi



Jucariile cu sunete pentru bebelusi trebuie atent alese ori chiar evitate pana la varsta de un an.

Chiar si jucariile de carucior care se aprind si scot diferite sunete “construind” o melodie simpla pot afecta auzul copilului daca au peste 80 dB. Medicii specialisti recomanda sa evitati aceste jucarii, precum si acele papusi din plus care scot sunete la apasare.


Intre 1 si 5 ani



Instrumentele muzicale, jucariile urmatoare:

- care imita instrumentele muzicale,

- unele papusi vorbitoare,

- unele masinute cu sirene sau alarme

- precum si jocurile pe calculator in care copiii isi dau prea tare volumul la casti sunt daunatoare pentru aparatul auditiv al micutilor.


Alte activitati care trebuie evitate



Atunci cand plecati impreuna cu cei mici trebuie sa evitati mediile cu zgomot puternic astfel:


- Nu mergeti cu cei mici la concerte;


- Nu mergeti cu micutii la concursuri sportive in care muzica este foarte tare;


- Incercati sa inscrieti copilul la un instrument muzical decat dupa vartsa de 5 ani;


- Incercati sa nu inscrieti copilul la un sport care presupune zgomote puternice pana la varsta de 5 ani:

dansul sportiv, balet, unele tipuri de gimnastica;


- Nu mergeti cu micutii in cluburi sau la nunti;



Educatia muzicala a copilului se recomanda insa a se face de mic, cu grija privind volumul muzicii ascultate. Astfel copilul poate invata piese, sunete, dezvoltarea orientarii auditive fiind importanta si acestea fara a-i periclita auzul.

sursa

 

[Angela74]

din MICUL PRINT

- Bună ziua, zise vulpea.

- Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinţ întorcându-se,
dar nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub măr…
- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă…
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! Iartă-mă, rosti micul prinţ.
Dar după un răstimp de gândire, adăugă:
- Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Nu eşti de prin partea locului, zise vulpea, ce cauţi pe-aici?

- Caut oamenii, zise micul prinţ. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- Oamenii, zise vulpea, au puşti şi vânează. E foarte neplăcut!
Mai cresc şi găini. E singurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu, zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă „a îmblânzi”?
- E un lucru de mult dat uitării, zise vulpea.
Înseamnă „a-ţi crea legături”…
- A-ţi crea legături?
- Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine
decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi.
Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine.
Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii
de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie
unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume.
Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
- Încep să înţeleg, zise micul prinţ. E undeva o floare…
mi se pare că m-a îmblânzit…
- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ întâlneşti tot soiul
de lucruri…
- O! Dar nu e pe Pământ, zise micul prinţ.
Vulpea se arătă foarte nedumerită:
- Pe altă planetă?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vânători?
- Nu.
- Interesant. Dar găini?
- Nici.
- Nimic nu e desăvârşit, suspină vulpea.
Vulpea însă se întoarse la gândurile ei:
- Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine
mă vânează oamenii.
Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se
aseamană între ei.
Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti,
viaţa mi se va însenina.
Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora.
Paşii altora mă fac să intru sub pământ.
Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie.
Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu?
Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos.
Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire.
Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului.
Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit!
Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine.
Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu…
Vulpea tăcu şi se uită la micul prinţ.
- Te rog… îmblânzeşte-mă, zise apoi.
- Bucuros aş vrea, răspunse micul prinţ, numai că nu prea am timp.
Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea.
Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic.
Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători.
Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.
Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

- Ce trebuie să fac? zise micul prinţ.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea.
La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă.
Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic.
Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece,
să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…
A doua zi, micul prinţ veni din nou.
- Ar fi fost mai bine dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră,
zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza,
eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită.
Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi.
La ora patru, mă va cuprinde un frământ şi o nelinişte:
voi descoperi cât preţuieşte fericirea!
Dar dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas
să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul prinţ.
- E încă un lucru de mult dat uitării, zise vulpea.
E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile,
o oră, de celelalte ore. De pildă, vânătorii mei au un rit.
Se duc să joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare,
e o zi minunată! Mă plimb şi eu atunci, până la vie.
Dacă vânătorii s-ar duce la joc la voia întâmplării,
toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aş mai avea niciodată vacanţă.
Şi-aşa micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea… Am să plâng.
- Din vina ta, zise micul prinţ, eu nicidecum nu-ţi voiam răul,
ci numai tu ai vrut să te-mblânzesc…
- Aşa e, zise vulpea.
- Dar ai să plângi! zise micul prinţ.
- Aşa e! zise vulpea.
- Şi-atunci nu dobândeşti nimic din asta!
- Ba dobândesc, zise vulpea, datorită culorii grâului.
Apoi adăugă:
- Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta
nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun,
iar eu îţi voi dărui o taină.
Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii.
- Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi nimic,
le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi îmblânzit
pe nimeni. Sunteţi aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decât o vulpe,
aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten,
iar ea acum nu are în lume seamăn.
Şi florile se ruşinară.
- Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el.
Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte,
un trecător de rând ar crede că e asemeni vouă. Ea însă singură
e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am adăpostit-o
sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o cu paravanul.
Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar de câteva,
pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea,
ori cum se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.
Şi se duse înapoi la vulpe.
- Rămâi cu bine, zise el…
- Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă:
Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor,
spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
- Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
- Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ,
ca să ţină minte.
- Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea.
Tu însă nu trebuie să-l uiţi.
Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
- Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte

http://cartielectronice.blogspot.com/2010/09/citeste-online-cartea-micul-print-de.html

---

Profetul

de Kahlil Gibran.

Copiii vostri nu sunt ai vostri.

Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.

Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.

Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.

Caci ei au propriul lor gand.

Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,

Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.

Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.

Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .

Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.

Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.

http://google-viorica.blogspot.com/2009/08/copiii-vostri-nu-sunt-ai-vostri.html

 

[magda]

Cum explici copiiilor pierderea animalului de companie?

Moartea este una dintre cele mai grele lucruri de explicat copiiilor. De multe ori, decesul animalului de companie reprezinta prima ciocnire a unui copil cu aceasta lege de neschimbat a naturii. Modul in care abordam un astfel de eveniment poate avea un impact imens asupra felului in care un copil va intelege fenomenul trecerii in nefiinta.

Majoritatea copiiilor cred ca relatia cu animalele lor de companie va dura pentru totdeauna. Ei nu pot intelege ca animalele “functioneaza” dupa un ceas biologic diferit de al nostru, sau ca boala si si suferinta pot face ca eutanasia sa fie cea mai umana solutie.

Nu uita ca la orice varsta, sinceritatea este cea mai buna alegere. Este important sa ii explici copilului tau permanenta acestui fenomen. Fa-o cu blandete dar clar, sincer, fara a creea confuzii in ceea ce inseamna moartea cu adevarat.

Capacitatea unui copil de a intelege ce inseamna moartea depinde de dezvoltarea cognitiva si emotionala a acestuia.

Astfel, copiii mai mici de 2 ani simt moartea animalului de companie bazandu-se pe reactiile celor din jurul sau. Acestia simt stresul si supararea membrilor familiei, chiar daca nu inteleg motivul.

Copiii intre 2 si 5 ani simt lipsa animalului ca si partener de joaca, nu neaparat ca si fiinta pe care o iubesc. Ei vad moartea ca pe un lucru temporar, de moment, la fel cum vad frunzele care toamna cad din copaci iar primavara cresc la loc. Totusi, percep reactiile si starile emotionale ale celor din jur si pot avea comportamente care pana acum disparusera (de ex: suptul degetului).

Copiii intre 5 si 9 incep sa perceapa moartea ca pe un fenomen permanent dar se consoleaza cu ajutorul “gandirii magice”, imaginandu-si ca moartea poate fi sfidata sau invinsa. De asemenea, aceasta este perioada in care copiii incep sa faca legaturi intre ceea ce ei gandesc si ceea ce se intampla in realitate. De exemplu, un copil care nu se implica in ingrijirea animalului bolnav va fi cuprins de sentimentul de vinovatie atunci cand acesta moare. Aici un rol important il au parintii care trebuie sa-l faca sa inteleaga si sa-l asigure ca nu el a cauzat moartea si ca este un fenomen absolut normal.

La varste de peste 10 ani, in general, copiii intleg deja ca toate fiintele vii intr-un final mor si ca moartea este “definitiva”. Dar intelegerea si acceptarea sunt doua lucruri total diferite. Astfel, ei pot trece prin stari diferite de la negare, furie, suparare, vinovatie, depresie si in final acceptare. Altii se manifesta in alte moduri:

- in functie de varsta, copilul poate reveni la obiceiuri vechi ( suptul degetului, accese de furie )

- un copil mai mare de varsta poate deveni mai retras fata de prieteni sau familie pentru un timp. Activitatea de la scoala poate fi afectata iar interesul pentru activitatile extrascolare poate fi diminuat.

Copiii pot de asemenea sa fie cuprinsi de teama de a nu fi abandonati. Vazand ca un animal poate muri si intelegand fenomenul, pot fi inspaimantati la gandul ca acestul lucru s-ar putea intampla si cu parintii lui.

Atentie in schimb! Unii copii pot deveni extrem de curiosi in ceea ce priveste fenomenul si ceea ce se intampla mai departe cu corpul neinsufletit. Pot incepe sa ceara detalii care s-ar putea sa ti se para neplacut si dificil de explicat. Acestea sunt intrebari la care trebuie sa raspunzi la obiect, dar bland si cu grija.

Ce sa faci si ce sa nu faci?

Cel mai rau lucru pe care il poti face este sa minti ( de exemplu, sa spui ca animalul a fugit ) sau sa folosesti expresii generatoare de confuzie cum ar fi “ a fost adormit”. In cele din urma, copiii vor afla adevarul iar minciuna poate duce la aparitia de resentimente si sa distruga increderea intre copil si parinte. Cand vor creste se vor intreba oare cu ce alte lucruri au fost mintiti.

De asemenea, expresiile confuze pot cauza anxitate deoarece copiii iau cuvant cu cuvant lucrurile pe care le spui. Astfel, daca folosesti expresia “a fost adormit”, copilul poate ajunge sa sufere de anxietate, de teama de a dormi.

Alt exemplu, un copil caruia i s-a spus ca goldenul lui “a plecat”, a asteptat zile intregi reintoarcerea acestuia. Cand a a flat intr-un final ca acesta a murit, a vrut sa-l dezgroape.

Atentie! Daca spui ca “Dumnezeu l-a luat pentru ca era special”, copilul poate avea resentimente fata de Acesta si va trai cu teama sa afle cine urmeaza.

Fii deschis si sincer in ceea ce privste starea de sanatate si eutanasia. Daca animalul se afla in suferinta, in stadiul terminal al unei boli, spune-i copilului tau adevarul cat mai repede. Unii copii vor sa fie prezenti in timpul eutanasiei. Devin curiosi si vor sa stie cat mai multe. Raspunde-le clar si sincer. Cat despre a-i permite copilului sa fie de fata in momentul eutanasiei, unii medici sunt complet impotriva. Totusi, depinde foarte mult de varsta copilului si de maturitate.

Asigura-te ca te-ai facut inteles. Explica-i copilului tau ca trupul animalului a incetat sa mai functioneze. Apoi, in functie de convingerile tale religioase si de ceea ce poate intelege copilul, ii poti explica notiunea de “suflet”.

Lasa-ti copilul sa discute si sa-si exprime sentimentele despre ceea ce s-a intamplat. De asemenea, poate si tu vrei sa cauti o modalitate de a-ti comemora animalul. Exista persoane care planteaza un copac intr-un loc special din gradina. Altii ingroapa animalutul intr-un loc special sau intr-un cimitir de animale unde sa poata fi vizitat. Incurajeaza-ti copilul sa-si exprime gandurile si trairile vorbind sau scriind despre intamplarile frumoase alaturi de animal.

Arata-ti si tu sentimentele. Acest lucru arata copilului ca nu sufera singur si ca acel animal de companie chiar a fost special.

- Anunta invatatoarea sau dirigintele despre pierderea suferita. Asftel acestia vor stii care sunt motivele unei posibile schimbari temoprare de comportament.

- Nu invinovati veterinarul! Multi parinti, in special cei care se tem sa explice copiiilor ce inseamna eutanasia, considera ca este mult mai usor sa dea vina pe medic. Acest lucru nu numai ca este nedrept fata de veterinar, dar poate fi daunator si pentru copil. Acesta va creste neavand incredere in veterinari si apoi, implicit, chiar si in medicii umani.

Exista si parinti care se grabesc sa aline suferinta copilului dand fuga la pet-shop pentru a cumpara un nou animal. Gresit! Ultimul lucru pe care il vrei este sa-i creezi copilului impresia ca animalul – membru al familiei, poate fi inlocuit. Asteapta momentul in care copilul isi va exprima interesul pentru un nou animal si totul va fi bine!

sursa

 

[anuk]

De ce isi sug copii degetul ?



Cu toti am observat la bebelusi si uneori chiar si la copii mai mari de 1-2 ani obiceiul de a suge degetul. Oare care este motivul pentru care bebelusii sug degetul? Este normal? Nu se va imbonai? Ce trebuie facut pentru a scapa bebelusul de acest obicei? Suptul degetului, a unei suzete sau a unei tetine pentru un bebelus sunt absolut normale si corespund unei nevoi fiziologice. Pe de alta parte insa daca acesta devine un obicei prelungit dintii risca sa fie afectati, si nu numai.

Suptul sau tetina pentru un bebelus sunt absolut normale si corespund unei nevoi fiziologice. Pe de alta parte insa daca acesta devine un obicei prelungit dintii risca sa fie afectati, si nu numai.

Toti copii simt nevoia sa isi suga degetul si incep chiar de timpuriu. Incepand cu a 16-a saptamana de sarcina fatul isi tine degetul in gurita. Dupa nastere majoritatea nou-nascutilor continua sa isi suga degetul mare, in timp ce altii prefera sa isi suga celelalte degete, o tetina sau chiar paturica lor. Dupa parerea pediatrilor suptul degetului este o necesitate fiziologica: ofera copilului un sentiment de bunastare si un ajutor la indemana. In plus este o modalitate de a depasi o tensiune, de a se proteja si de a se simti confortabil oricand si il ajuta pe copil sa suporte mai usor separarea de parintii sai, spre exemplu la cresa, sau durerea provocata de aparitia dentitiei.

Suptul degetului poate avea drept cauza o sub-alimentatie, ca dovada ca intervine in special inaintea pranzului sau in cazul in care se decaleaza orarul alimentatiei. De obicei dureaza doar cateva minute si nu are consecinte negative. Cand suptul degetului dureaza insa de multa vreme nici macar inlaturarea cauzei nu duce la disparitia acestuia, pentru ca s-a stabilit deja un reflex conditionat, dificil de inlaturat.

O alta cauza a suptului degetului o constituie eruptia dentara: starea de tensiune si cea inflamatorie locala este calmata cu ajutorul masajului pe care il exercita copilul prin intermediul degetului pe care il suge.

suge degetulE bine totusi sa se ia masuri impotriva acestui obicei. Atentie insa! Interzicerea brusca si intr-un mod brutal a suptului nu duce deloc la rezultate favorabile. Acest pas se face cu blandete si progresiv.

Explicati-i ca trebuie sa nu mai tina suzeta sau degetul in gurita atunci cand vorbeste pentru ca nu intelegeti ce va spune. De asemenea ii puteti da diverse jucarii sau obiecte care sa ii tina manutele ocupate, nemaiavand astfel cum sa isi suga degetul. Propuneti-i sa isi lase acasa paturica sau suzeta atunci cand mergeti la plimbare.

Nu scapati de suptul degetului? Incercati un joc: "Nu iti atingi degetul cat timp facem inconjurul acestui parc." Daca reuseste felicitati-l si astfel va avea satisfactia sa fi castigat jocul vostru.

Ideal ar fi ca acest obicei sa dispara pana la varsta de 3 ani sau cel tarziu la 5 ani. De ce? Pentru ca, daca persista si dupa aceasta varsta, poate avea repercursiuni grave asupra dentitiei copilului d-voastra.
Suptul degetului timp indelungat poate duce la:

- inapetenta – mai ales fata de alimentele solide;

- infectii bucodentare – cu consecinte severe asupra alimentatiei si risc de inefctii digestive;

- anomalii in dezvoltarea maxilarelor – deviere inainte a celui superior si inapoi a celui inferior – si a dintilor;

80% dintre nou-nascuti isi sug degetul; dupa 2 ani doar 40% dintre copii mai au acest obicei si 10% dintre ei continua pana la varsta de 5 ani. Intr-un fel suptul degetului este semnul unei bune dezvoltari psiho-motorii ce arata o maturizare normala a copilului.


http://www.sarcina-nasterea.ro

 

[Angela74]

''Cum explici copiiilor pierderea animalului de companie?ì''

Eu am avut de-a face 'doar' cu moartea unor pestisori din acvariu.
Altfel a fost situatia ,in schimb, cand am fost intrebata unde este bunica mea, de care eu povesteam, unde sunt bunicii mei, iar moartea, intr-un fel , este asociata cu batranetea.

Va aduceti aminte cand eram noi copii? Mortii ii vedeam de mici, in sicrie descoperite, la priveghi sau prin cartier la inmormantari.Ba, mai mult, unii dadeau fuga ca se aruncau bani sau pt colaci.
Am fost impresionata ,la 6 ani ,de moartea unei vecine. Baietii ei aveau 6 si 3 ani. A fost teribil, jale mare, mai ales mi-o amintesc pe bunica femeii, strabunica celor mici. Imi amintesc si de ea (vecina), frumoasa ca o zana, de baietelul ei ,care o mangaia pe fata si pe maini si care facandu-mi loc langa masa mi-a spus ca pot sa o mangai si eu, ca doar e mama lui.Nu am avut frica, doar un sentiment ciudat, care a ramas viu ,ca si amintirile, pana astazi.