• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Cuvinte........pentru suflet

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.

“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.

Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.

Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.

Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie
(Humberto A.Agudelo C)
 
SUFLET DE COPIL

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:
- Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

Cu trecerea anilor ne pierdem inocenţa, care nu este altceva decât înţelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viaţa cu ochi de copil, s-ar putea să înţelegem mai bine acest joc de a trăi şi a evolua.
 
SOCRATE SI PLATON

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
...............................................................................................................................................................................

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.
Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.
Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:
Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.
.................................................................................................................................................................................

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.
.............................................................................................................................................................................

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Concluzii:
* dragostea nu înseamnă perfecţiune;
* căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
* fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
* viaţa este bucuria de a fi împreună.
 
In spiritul Craciunului:

Steluta de Craciun

Era sfârşit de noiembrie, şi, după o toamnă
caldă, frigul începu a strânge copiii în jurul sobelor încălzite. În satul de sub dealul împădurit, căsuţa lui moş Ambrozie părea o mică bijuterie. Albă, cu ferestre mici, cu acoperişul negru stătea pitită sub deal. În casă era cald, era bine...Mirosea îmbietor a plăcintă cu mere şi gutui. Bunicul o ţinea pe Elina pe genunchi, în timp ce priveau pe fereastra de la casa scundă. Primii fulgi îşi începură valsul lor...La început erau câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi... Elina îl rugă pe bunicul ei să iasă puţin afară...Până să obţină încuviinţarea, îşi lipi năsucul de geam, iar de partea cealaltă se lipise o steluţă de zăpadă...
De multă vreme privea spre casuţa din vale.
Acum că a venit vremea, s-a desprins din Înalt aşa fericită că poate întâlni fetiţa aceea cu ochi albaştri şi păr balai, cu sufletul mereu plin de cântec... Seară de seară, bunicul ii spunea câte o poveste despre Creaţie, despre Stele, despre Cer, iar Elina adormea cântand ..iar cântecul inimii ei, făcea linişte acolo sus, în lumea stelelor de zăpadă... Acum stăteau faţă în faţă şi se priveau...Le despărţea doar o fereastră...
Elina privea îndelung...Steluţa de zăpadă era ca o dantelă. Era perfectă! Se tot minuna mereu cum este Dumnezeu atât de priceput la aceste detalii!
Cu ce măsoară el ca să fie fulgii atât de simetric alcătuiţi? Ce muzică tainică aud de le e zborul atât de lin? Ce le şopteşte Dumnezeu când îi t
rimite pe pământ de produc atâta bucurie?...Toate aceste întrebări o frământau pe fetiţa cu părul bălai.
Privind steluţa, îşi spuse hotărâtă: steluţele aduc doar bucurii, aduc doar veşti bune! Ce mult îşi dorea să fie o steluţă!
Bunicul se apropie tiptil încât nepoţica nici
nu simţi când mâinile sale împovărate de ani, o prinsese de umerii ei tineri. Îl auzi doar şoptindu-i la ureche:
- Draga moşului, m-ai rugat de atâtea ori să-ţi spun poveşti şi de fiecare dată, fiecare poveste începea cu a fost odată ca niciodată,ei bine, de data aceasta am să-ţi spun o poveste cu totul specială.
- De ce specială moşule?
- Pentru că aceasta nu mai începe cu a fost odată ca niciodată..
- Dar cum începe?
- A fost dintodeauna...a fost dintodeauna un D
umnezeu care ne priveşte, un Dumnezeu care ne aşteaptă să-I zâmbim, să-I vorbim despre noi, să-i scriem despre grijile noaste, despre visele şi bucuriile noastre...
- Steluţele acestea, vin de la El? Întrebă fetiţa, întrerupând povestea bunicului
- Da. Se spune că atunci când cerul scutură peste noi aceşti fulgi veseli şi jucăuşi, mici şi mari, este semnul că în curând spiritul Crăciunului, ne
va îmbrăţişa pe fiecare!
- Vai, bunicule - exclamă nepoţica - am uitat de scrisoare!!!!
- Ce scrisoare?
- Scrisoarea către Moş Crăciun, ai uitat?
- A, nu am uitat, spuse bunicul zâmbind , vezi deja spiritul Crăciunului te-a luat în braţele lui!
Uite, steluta de zapada s-a lipit incapatanata de fereastra noastra, si va sta acolo pana cand o raza mai puternica de soare ii va curma firul exis
tentei de steluta...
- Cum? Va muri steluta?
- Nu. Nu va muri. Doar se va transforma. Se va preface intr-o picatura de apa...
- Of. Si ce sa fac eu cu o picatura de apa? Steluta e mai frumoasa. Steluta e... e... cum sa-ti zic eu... E o artista! Uita-te si matale la ea ce dantelata e!
Apoi sa stii ca steluta mai are surori si frati,care mai de care mai jucausi si mai zbenguiti...si fiecare steluta se opreste pe la cate o casuta unde simte bucurie si liniste. Uite vezi, chiar acum când mă asculţi, în ochii tăi strălucesc steluţe jucăuse... Elina nu-şi putea stăpani bucuria, ochii ei erau ca şi ai bunicului... -Bunicule,pot sa te rog ceva?-intreaba fetita cu glasul ei cristalin de copil.. -Da, draga mosului... -Bunicule, diseara cand se ivesc stelele pe Cer, poti sa imi arati cu care stea seamana stelutele din ochii mei ?
Lumina lămpii se stinse, iar focul din sobă abia mai pâlpâia. Era întuneric, dar de dincolo de fereastră, o rază de lumină se strecură în ochii umezi de dor ai bunicului...
Liniştea cuprinse încăperea, aţipise şi bunicul, cu zâmbetul pe buze...
Visul nepoţelei şi visul bunicului părea că deveniră unul singur...
...Se făcea că din înaltul cerului se coborau îngeri cu aripile pline de steluţe...Când aripile lor întreţineau zborul, puzderie de steluţe cădeau deasupra lor, acoperindu-i...
Era noaptea de Crăciun, o noapte de vis...o noapte în care lacrimile au luciri de stele, mai ales cele ce sunt plânse pe furiş...
În noaptea aceea steluţa de Crăciun se cuibărise în inima lor şi a rămas acolo pentru totdeauna...
 
Pt tine mama,
12 lucruri pe care le-am invatat cand tu credeai ca eu nu ma uitam:

1) Cand tu credeai ca eu nu ma uitam, am vazut cum ai prins pe frigider prima mea pictura si imediat mi-am dorit sa mai pictez inca una…
2) Cand tu credeai ca eu nu ma uitam, te-am vazut cum hraneai o pisica bolnava de pe strada si am invatat ca este bine sa fii bun si bland cu animalele…
3) Cand tu credeai ca eu nu te vedeam, am vazut cum mi-ai facut prajitura mea preferata si am inteles ca lucrurile mici pot fi cele speciale in viata…
4)Cand tu nu stiai ca eu te priveam, am auzit cum te rugai cu voce tare la Dumnezeu si am aflat ca intotdeauna exista Dumnezeu cu care pot vorbi si am invatat sa am incredere in El…
5) Cand tu nu stiai ca eu te privesc, am vazut cum faci o mancare gatita si o duci unei prietene care era bolnava si am invatat ca fiecare dintre noi trebuie sa avem grija unul de celalalt…
6) Cand tu credeai ca eu nu ma uit, te-am vazut cum iti dadeai banii si timpul pentru oameni care nu aveau nimic si am invatat ca aceia care au ceva trebuie sa dea celor care nu au…
7) Cand tu credeai ca eu nu te vad, am vazut cum ai tu grija mereu de casa noastra si de toata lumea din ea si am invatat ca trebuie sa avem grija de ceeace ni s-a dat in viata asta…
8)Cand tu credeai ca nu ma uitam, te-am vazut cum faceai totusi ceea ce promisesei ca faci, desi nu te simteai prea bine si am invatat ca trebuie sa fiu si eu responsabil cand ma fac mare…
9) Cand tu credeai ca nu ma uitam, am vazut cum iti curg lacrimile din obraji si am invatat ca uneori sunt lucruri care dor, dar ca este in regula sa plangi.
10) Cand tu credeai ca nu ma uitam, am vazut cat iti pasa de mult de mine si atunci mi-am dorit sa devin tot ce pot eu deveni mai bine…
11) Cand tu credeai ca nu ma uitam, am invatat de la tine cele mai multe dintre lectiile vietii ca sa pot deveni o persoana buna si productiva cand ma fac mare.
12) Cand tu credeai ca eu nu ma uitam… m-am uitat la tine si am vrut sa iti spun „Iti multumesc pentru toate lucrurile vietii pe care le-am vazut prin tine atunci cand tu credeai ca nu te vedeam”…
 
Pentru toţi cei căsătoriţi şi cei care pretind că nu sunt, sper să le placă această poveste...Îţi va lua doar câteva minute s-o citeşti.Dacă nu eşti căsătorit(ă), dar ai prieteni(e) care sunt, împărtăşeşte-o cu ei, poate le va fi de folos, încă. CĂSĂTORIA

Când am ajuns acasă în noaptea aceea, în timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus: am ceva să-ţi spun. Se aşeză doar să mănânce în linişte.
Puteam vedea durerea din ochii ei. Deodată nu am putut nici să-mi deschid gura. Dar trebuia să-i spun ceea ce gândeam. Vreau să divorţez... i-am spus cât am putut de încet. Vorbele mele păreau să nu o deranjeze. Din contra, foarte liniştită m-a întrebat, de ce? Am evitat întrebarea ei tăcând, ceea ce a făcut-o să se înfurie. Aruncă vasele şi strigă, nu pari a fi om! Noaptea aia nu am mai vorbit. Ea plângea în linişte. Eu ştiam că vroia să ştie ce se întâmplă cu căsnicia noastră. Dar nu aş fi putut să-i dau un răspuns satisfăcător. Inima mea acum aparţinea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam. Cu un mare sentiment de vinovăţie, am redactat un acord de divorţ, în care îi dădeam casa noastră, maşina noastră şi 39% din acţiunile întreprinderii. După ce a citit-o a rupt-o în bucăţi. Femeia care stătuse 10 ani din viaţa ei cu mine, acum era o străină. M-am simţit rău pentru atâta timp şi energie pierdute cu mine şi toate astea nu i le-aş fi putut înapoia niciodată. Dar acum nu mai puteam da înapoi, eu o iubeam pe Luiza.
În sfârşit soţia mea plângea în faţa mea, ceea ce aşteptam de la început. Văzând-o plângând mă linişteam puţin, pentru că ideea divorţului care mă preocupase atât, acum era mai clară ca niciodată.
Ziua următoare am ajuns acasă foarte târziu şi ea stătea la masă scriind ceva. Eu nu mâncasem, petrecusem o zi foarte intensă cu Luiza şi îmi era mai mult somn decât foame, aşa încât m-am dus la culcare.
Când m-am trezit dimineaţă, ea încă mai scria. Adevărul e că nu mă interesa, m-am întors în pat şi am continuat să dorm.
Dimineaţa mi-a prezentat condiţiile ei pentru a accepta divorţul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o lună înainte de a semna divorţul şi cerea ca timp de o lună să încercăm să trăim cât mai normal posibil.
Motivele ei erau simple: fiul nostru avea nişte examene foarte importante luna asta şi nu dorea să-l influenţeze cu noutatea căsătoriei frustrate şi destrămate a părinţilor lui.

Asta era ceva cu care eram şi eu de acord. Dar mai era ceva, îmi cerea să-mi amintesc cum am purtat-o în braţe în ziua căsătoriei noastre.
Vroia ca în fiecare zi din luna asta, să o port în braţe din camera noastră până la uşa casei...m-am gândit că a înnebunit. Dar m-am decis să accept această ciudată cerinţă, că aşa această lună va trece fără să ne mai certăm sau cu momente rele.
I-am povestit Luizei de condiţiile puse de soţia mea... a râs destul şi s-a gândit că era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : nu contează trucurile pe care le inventează, trebuie să accepte realitatea că veţi divorţa. De când i-am exprimat intenţiile mele de divorţ, eu şi soţia mea nu am mai avut niciun contact intim. În prima zi când am dus-o mi s-a părut puţin cam dificil. Fiul nostru ne-a văzut şi a aplaudat de fericire zicând, tată, mi-a plăcut că o iubeşti atât de mult pe mama. Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastră până la uşa de intrare în casă am mers cam 10 metri cu ea în braţele mele.
Ea închise ochii şi-mi şopti la ureche să nu spun nimic copilului despre divorţ. M-am simţit foarte incomod, am coborât-o din braţe şi ea s-a dus să ia autobuzul ca să meargă la servici. Eu am condus singur la serviciul meu.
A doua zi mi-a fost un pic mai uşor. Ea s-a aşezat uşor pe pieptul meu. Puteam să-i miros parfumul bluzei ei. Mi-am dat seama că de mult timp nu i-am mai dat multă atenţie acestei femei. Mi-am dat seama că nu mai era atât de tânără, avea un pic de riduri pe faţă, părul ei începea să încărunţească. Era preţul căsniciei noastre. Pentru un minut m-am întrebat dacă eu eram responsabil de asta.

În a patra zi, când am dus-o, am simţit că revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care îmi dăduse 10 ani din viaţa ei. În a cincia şi a şasea zi mi-am dat seama că sentimentul creştea din nou. Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei. Cu cât treceau zilele îmi era tot mai uşor s-o duc în braţe. Poate exerciţiul de a o căra, mă facea mai puternic. Într-o dimineaţă am văzut-o căutând o rochie, dar nu găsea nimic care să-i vină. Doar a suspinat şi a zis, toate rochiile mele mi-au rămas largi. De aici mi-am dat seama că pentru asta îmi era tot mai uşor s-o port în braţe. Pierdea foarte mult din greutate şi era foarte, chiar foarte slabă.

Deodată am înţeles motivul... suferise atâta durere şi amărăciune în inima ei. Înconştient i-am atins fruntea.
Fiul nostru intră în acest moment şi spuse, Tata e timpul să o duci pe mama. Văzându-l pe tatăl sau ducand-o în fiecare zi pe mama în braţe, se obişnuise. Soţia mea l-a îmbrăţişat cu putere. Eu mi-am întors privirea de teamă ca imaginea asta mă va impresiona şi mă va face să-mi schimb planurile. Atunci am luat-o în braşe şi am început să merg spre poartă, iar mâna ei mi-a mângaiat gâtul şi eu am strâns-o puternic în braţe, exact ca în ziua când ne-am căsătorit.
Dar starea ei fizică m-a întristat. În acea zi am simtit ca nu mai puteam nici să mă mişc. Fiul nostru plecase la şcoală. Am îmbrăţişat-o cu putere şi i-am zis, niciodată nu mi-am dat seama că în viaţa noastră lipsea aşa ceva.

Am plecat la servici, am sărit din maşină fără să închid uşa. Mă temeam că în orice moment puteam să-mi schimb părerea ... am urcat scările, Luiza deschise poarta şi i-am spus, Regret mult, dar nu voi mai divorţa.
Nu putea să creadă ceea ce îi spuneam, încât îmi puse mâna pe frumte şi m-a întrebat dacă am temperatură. I-am luat mâna de pe frunte şi i-am spus din nou. Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorţa. Căsnicia mea era plictisită pentru că nici ea nici eu nu ştiam să apreciem micile detalii ale vieţii noastre. Nu pentru că nu ne mai iubeam. Acum îmi dau seama că atunci când ne-am căsătorit şi am purtat-o în braţe pentru prima oară, asta este responsabilitatea mea până când moartea ne va despărţi.
În acest moment Luiza ieşi din şoc, m-a îmbrâncit cu putere şi plângând a închis poarta. Fugind am coborât scările şi am plecat de aici.

M-am oprit la o florarie şi am comandat un frumos buchet de flori pentru soţia mea. Fata m-a întrebat ce să scrie pe cartea de vizită. Am zâmbit şi am scris: "Întodeauna te voi purta în braţele mele, până când moartea ne va despărţi".

În noaptea aceea, când am ajuns acasă, cu florile în mână şi cu zâmbetul pe faţă, am urcat în camera noastră, numai pentru a-mi întâlni soţia în patul ei ... Era moarta... Nu spusese nimic despre boala care o consuma şi o măcinase fără să-mi spună nimic.
Micile detalii sunt cele care cu adevărat contează într-o relaţie. Nu casa, maşina, proprietăţile sau banii din bancă. Astea crează un fals confort şi un sentiment de fericire, care nu este totul. Mai bine fă-ţi timp să fii prieten soţului sau soţiei şi ia-ţi tot timpul necesar cu aceste mici detalii care fac diferenţa. Să ai o căsătorie fericită şi un viitor tot mai luminos!

Multe eşecuri în viaţă li se întâmplă oamenilor care nu şi-au dat seama cât de aproape erau de succes, atunci când s-au dat învinşi. FIŢI ÎN VECI TOŢI CEI DRAGI MIE, BINECUVÂNTAŢI!


 
" Alo, Centrala ?!

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete.
Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare.
Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama
era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul.
Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul!
Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul
telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra
capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala.".
- "Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat,
acum ca aveam o audienta.
- "Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
- "Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
- "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
- "Nu " - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
- "Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
- "Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel " - spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie
iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica.. .
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca.
Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor,
trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? "
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, " Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sant si
alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix? " - am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea...
"Alo Centrala " ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.
N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni ...
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta,
pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea,Alo,Centrala, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane.
Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul
operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? " ... O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" . Am intrebat de Sally.
"Sinteti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten... Wayne ..."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani,
pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?"
"Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sint si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally . . .
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata ai atins-o astazi? "

Cu siguranţă că povestioara de mai jos nu este la prima lectură. Dar am citit-o cu aceeaşi emoţie cu care am citit-o prima dată... şi mă consider a fi o fire foarte sensibilă.
 
Nu exista leac mai bun decat speranta,
nici stimulent mai eficace,
nici tonic mai puternic decat speranta zilei de maine.
 
Jurnalul


În podul casei sale, un om în vârstă, înalt şi spetit, îşi croia drum spre un maldăr de cutii din apropierea micului geam glisant. Îndepărtând pânzele de păianjen, apucă prima cutie şi scoase cu atenţie albumele cu fotografii, unul după altul. Expediţia sa în timp avea drept scop găsirea unor poze cu soţia sa, dragostea vieţii sale, de mult dispărută. Respirând cu nesaţ parfumul colbului acestor comori ascunse, căzu curând în oceanul amintirilor. În ciuda faptului că după decesul soţiei timpul nu s-a oprit în loc, amprenta trecutului a fost mai mult decât prezentă în cotidianul însingurării sale. Printre albumele prăfuite a descoperit ceva surprinzător: un caiet ce părea a fi jurnalul din copilăria fiului său. Nu-şi putea aminti să fi văzut vreodată aceste memorii, ori să fi ştiut de existenţa unui asemenea jurnal. Deschizând paginile îngălbenite, aruncă un licăr de privire peste însemnări şi, în mod instinctual, îi apăru un sincer zâmbet pe buzele-i stafidite. Chiar şi privirea i s-a înseninat când a lecturat cuvintele sincere şi calde, mângâindu-i sufletul. Auzea parcă vocea inocentă a băieţelului ce a crescut mult prea repede, inviind pereţii casei copilăriei sale.
În liniştea monumentală a podului, cuvintele nevinovate ale unui băiat de numai şase ani şi-au impus magia, purtându-l pe bătrân in vremuri aparent de mult uitate. Încet-încet, inima sa a fost copleşită de o imensă foame sentimentală. Însă, acest senin era întunecat de paloarea dureroasă a memoriei: confesiunile băiatului nu se sincronizau cu percepţiile tatălui; erau total diferite. Dar cât de marcant diferite?
Amintindu-şi că, la acea vreme, şi el ţinea un jurnal al activităţilor sale, a închis caietul fiului şi s-a grăbit să părăsească podul uitând motivul iniţial ce i-a condus paşii spre acest loc părăsit al casei sale. Atent să nu-şi lovească capul de grinzi, bătrânul a coborât şovăielnic scările de lemn şi s-a îndreptat spre camera sa retrasă de lucru.
Deschizând uşile de sticlă ale unei servante antice, el a scos un vechi jurnal, apoi, aşezându-se la biroul său matusalemic, a aşezat cele două scrieri, una lângă cealaltă. Jurnalul propriu era capitonat în piele, având inscris numele său cu folii aurite, în timp ce caietul fiului era zdrenţăros, iar numele „Jimmy” era aproape şters de pe copertă. Bătrânul a mângâiat cu melancolie literele, dorind parcă să le însufleţească şi să aducă timpul înapoi.
Deschizând jurnalul său, atenţia i-a fost atrasă de un mic semn, care trecea neobservat, în comparaţie cu restul notificărilor. Cu scrisul său caligrafic, descoperi următoarea însemnare: „Am pierdut toată ziua cu Jimmy la pescuit. Nu am prins nimic...”
Cu un suspin adânc, apucă tremurând jurnalul fiului său şi căută ziua cu pricina: 10 iulie. La data respectivă, băiatul scrisese cu litere mari şi mâzgălite, puternic apăsate pe foaia de hârtie: „Am fost la pescuit cu tata. Cea mai frumoasă zi din viaţa mea....”


Pentru lumea din jur poţi să fii o persoană oarecare dar pentru o anumită persoană poţi fi o lume întreagă....
 
În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau...
 
Lăudat fii Tu, Domnul meu cu toate creaturile Tale, îndeosebi cu fratele Soare, care face ziua si prin care ne luminezi; el este frumos şi strălucitor, cu mare splendoare;
Pe Tine, Preaînaltule, te face cunoscut.
Lăudat fii Tu, Domnul meu pentru sora Luna şi stele, în ceruri Tu le-ai alcătuit, limpezi, preţioase şi frumoase.
Lăudat fii Tu, Domnul meu, pentru fratele Vânt şi pentru aer şi pentru nori şi pentru cerul limpede în tot timpul, prin care creaturilor Tale le dai sprijin.
Lăudat fii Tu, Domnul meu, pentru sora Apă, care e foarte folositoare, şi umila, si preţioasă, si casta.
Lăudat fii Tu, Domnul meu, pentru fratele Foc, prin care Tu luminezi noaptea, si este frumos, si vesel, si robust, si puternic.Lăudat fii Tu, Domnul meu, pentru materna noastră soră Pământ,care ne poartă şi ne duce şi care rodeste fructele felurite cu florile colorate si iarba.
Sfântul Francisc din Assisi
 
Pune paharul jos!

Un psiholog ii invata pe cursantii lui despre ' managementul ' stresului. A luat un pahar de apa si s-a plimbat prin sala...in liniste. Toata lumea astepta o intrebare de genul - este pe jumatate plin sau pe jumatate gol. La un moment dat s-a oprit, a ridicat paharul si si-a intrebat auditorii : " Cat de greu este acest pahar cu apa ".

Mirati, cursantii au dat raspunsuri intre 250 si 500 ml.

Raspunsul psihologului a fost urmatorul : Greutatea absoluta nu conteaza. Conteaza cat timp il vei tine ridicat. Un minut - nici o problema. O ora - o durere de brat . O zi - iti paralizeaza bratul. In fiecare din aceste 3 cazuri greutatea paharului nu se schimba. Se schimba doar timpul ... si cu cat e mai lung, cu atat mai greu este. Stresul si grijile din viata sunt asemenea paharului cu apa. Daca te gandesti putin la ele ...nu se intampla mare lucru. Daca te gandesti mai mult la ele...incepe sa te doara sufletul. Daca te gandesti tot timpul la ele - iti paralizeaza mintea...nu mai poti sa faci nimic.

De aia este important sa te eliberezi de stres. Cand ajungi acasa pe seara...lasa-ti grijile deoparte. Nu le purta cu tine in noapte.

Pune paharul jos !

 
RUGACIUNE PENTRU IERTARE

Doamne,iarta-mi te rog toate greselile cele de voie si fara de voie, cele cu stiinta si fara de stiinta,cele cu neascultare. Imi cer iertare de la toti oamenii pentru tot ce le-am gresit in viata asta sau altadata,si-l rog pe Dumnezeu sa ma ajute sa fiu iertata de cei care nu pot sau nu vor sa ma ierte.
Ii iert pe toti oamenii care mi-au gresit in viata asta sau altadata,si-l rog pe bunul Dumnezeu sa ma ajute sa ii iert pe cei pe care nu ii pot ierta.
Te rog,Doamne,ajuta-ma sa ma iert si pe mine insasi pentru tot ce am gresit,atat cat crezi ca merit.
Imi cer iertare pentru intreaga mea familie si neamul meu.
Imi cer iertare de la viata,vietuitoare,fauna si animale.
Imi cer iertare de la spiritele pamantului,ale apei,aerului si focului, lemnului,metalelor,ale ghetei.
Imi cer iertare de la iubire,suflet,spirit,constiinta,vointa,gandire,memorie,
credinta.
Imi cer iertare de la sex si bani.
Imi cer iertare de la lumina si intuneric.
Imi cer iertare de la pamantul care mi-a ingaduit sa ma nasc.
Imi cer iertare de la intreg Universul.

Amin.
 
Mantra de ocrotire

Sa fie Lumina si Pace in ceruri.
Sa fie Pace in Adancuri.
Sa fie Pace pe Pamant.
Sa fie Pace pentru toate fiintele.
Sa fie Fericire pentru toate fiintele.
Sa fie Bucurie pentru toate fiintele.

 
Sa ai curajul sa spui DA
Sa ai curajul sa spui NU
Si-n fiecare clipa grea
Sa fii mereu, acelasi TU !
Sa stii sa crezi cand unii te inseala,
Sa te ridici cand altii te doboara,
Sa poti pastra ce altii vor s-alunge,
Sa stii sa razi cand sufletil iti plange
Si cald tu sa ramai, chiar daca afara ninge.
Aceasta-i ARTA DE-A INVINGE !

Rudyard Kipling
 
"Tot binele incepe de la ganduri. Fara ganduri nu se poate realiza nimic. Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata."
- Staretul Tadei
 
Viata este un cadou

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.
Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.
Inainte sa-ti judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie.
Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.
Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.
Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.
Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Creatorului nostru.
Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!


 
Sa nu crezi niciodata ce auzi ,uneori e bine sa nu crezi in totalitate nici ceea ce vezi ,pentru ca s-ar putea ca realitate sa depaseasca tot ce ti-ai putea inchipui si acolo unde crezi ca e noroi sa fie iarba verde!
 
EU ȘI DUMNEZEU: CEA MAI FRUMOASĂ CONVERSAȚIE PURTATĂ VREODATĂ

Eu: Doamne, pot să-ți pun o întrebare?

Dumnezeu: Sigur!

Eu: Promite-mi că nu te vei supăra....

Dumnezeu: Promit!

Eu: De ce ai îngăduit ca astăzi să mi se întâmple atâtea lucruri?

Dumnezeu: Ce vrei să spui?

Eu: Ei bine, astăzi m-am trezit cam târziu…

Dumnezeu: Așa…

Eu: Tocmai astăzi, mi-a luat o veșnicie să pornesc mașina!

Dumnezeu: Bun…

Eu: La prânz, am comandat un sandwich, însă mi-au făcut sandwich-ul greșit și a trebuit să aștept ceva timp până am primit ce am dorit.

Dumnezeu: Hmmm...

Eu: În drum spre casă, telefonul meu a murit chiar atunci când am răspuns apelului pe care-l primisem!

Dumnezeu: În regulă…

Eu: Și una peste alta, când am ajuns acasă nu doream decât să-mi relaxez picioarele în noul meu aparat de masaj și relaxare. Dar nu funcționa! Nimic nu a mers bine azi! De ce ai făcut asta?

Dumnezeu: Păi… ia să vedem! În această dimineață, Îngerul morții a fost la căpătâiul tău și a trebuit să trimit unul dintre îngerii mei să se bată cu el pentru viața ta. Te-am lăsat să dormi până atunci!

Eu (umilit): Oh!

Dumnezeu: Nu am îngăduit ca mașina ta să pornească repede, deoarece pe drumul pe care trebuia să circuli era un șofer beat care te-ar fi lovit și accidentat foarte rău dacă ai fi fost atunci pe drum!

Eu: (rușinat)

Dumnezeu: Prima persoană care ți-a făcut astăzi greșit sandwich-ul avea o boală gravă și nu am vrut să iei boala, deoarece știam că nu-ți poți permite să-ți pierzi locul de muncă.

Eu (jenat): Ok

Dumnezeu: Telefonul tău a murit, deoarece persoana care te-a sunat avea de gând să dea o mărturie falsă despre ceea ce ai vorbit cu ea la telefon, astfel încât nu am îngăduit nici măcar să vorbești cu ea, în așa fel încât să fii acoperit.

Eu (încet): Înțeleg, Doamne…

Dumnezeu: Oh, cât despre acel aparat de masat picioarele… acesta avea un scurtcircuit care ar fi produs o avarie în seara asta, în casa ta. Nu cred că ți-ai fi dorit să stai în întuneric.

Eu: Of! Îmi pare rău, Doamne!

Dumnezeu: Să nu-ți pară rău, învață doar să ai încredere în mine .... în toate lucrurile care ți se întâmplă, fie ele bune sau rele!

Eu: Mă voi încrede în Tine, Doamne!

Dumnezeu: Și nu te îndoi niciodată, deoarece planul Meu pentru ziua ta este întotdeauna mai bun decât planul tău!

Eu: Nu mă voi îndoi, Doamne! Și lasă-mă doar să-ți spun, Doamne, că Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai îngăduit să mi se întâmple astăzi.

Dumnezeu: Cu drag, copile. A fost o zi în care, ca de obicei, am fost Părintele tău, iar Eu ador să am grijă de copilașii mei ...!
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top