• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

HAI SA NE DISTRAM............................

Status
Not open for further replies.
Ramai cu Domnul :p si pana ma-ntorc ,distreaza-te cu Marin Sorescu :P



Halebarda

Inghesuiala in troleibuz,
Balamuc mare,
Oameni cu pachete in brate,

Cu microbi
Si, cum stau eu pe scaun,
in spatele meu,
Un mos cu o cazma -
Naiba stie la ce-i trebuie s-o care acasa.
O tine de coada ca pe o halebarda
La usa cortului imparatesc.
E batran de cand lumea,
Are o pata mare pe ochiul drept,
ii mai si tremura mana pe deasupra.
"Asta acum o sa-mi scape cazmaua in cap -
Ma gandesc - lua-l-ar dracu!"
El e un mosulica simpatic de altfel,
Politicos,
Vorbaret chiar,
Zice: "Nici o grija, tin eu cu strasnicie de afurisita asta
De cazma".
Si, cu toate acestea, din cand in cand o scapa:
Poc, poc, poc!
Trei sferturi din pasageri au fost deja bubuiti.
Mosul continua sa scape cazmaua,
S-o blesteme si sa-si ceara scuze.
"Sunt neputincios, pacatele mele,
Dar n-aveti nici o grija,
Va rog frumos sa nu va alarmati,
Afurisita asta de cazma n-o sa-mi mai scape
Acum si-n vecii vecilor.
Nu vedeti ce strans o tin?"
Si tocmai atunci - pleosc!
Drumul e plin de gropi,
Hurducaturile sunt hurducaturi.
Si soferul asta nici nu observa.
El isi face cursa si ce sa-l intereseze:
Duce pasagerii vii sau pasagerii morti - tot aia!
Altfel nu-mi explic de ce nu opreste niciodata
In nici o statie,
De ce nu face o halta,
Am putea sa-l dam jos pe criminalul asta ramolit,
Mai ales ca, dupa cate observ,
l-a cam lichidat pe toti,
Si acum s-a protapit chiar in spatele meu
Cu halebarda lui -
"Sofer, hei sofer!"
Dar te mai poate auzi cineva?
Troleibuzul merge, poate are plan sa mearga pana la capat.
Hurducaturile se intetesc,
Mosul a intrat in vorba cu mine,
E din ce in ce mai politicos
Si incepem sa discutam despre vreme.

pa si pusi !
 
Foaie verde flori de nuc
Stam pe ARCA lui anuK
Si chiar de suntem mintiti
Pacaliti si invartiti
Noi ne ,,simtem,, foarte bine
Aici pe arca la tine
Si cu Sarrah sa fim trei
Si-nca unul de la voi
De-l facui eu vedetoi
Mai ca-mi vine sa zic ...manati mai
Dar nu se poate
Ca anul nou e departe:))))
 
Daca e sa disecam
Si cu ochii mari sa stam
Sa vedem cine ne minte
E cum ti-ai scoate un dinte :D:
Asa c-am o rugaminte,
Sa ne jucam cu cuvinte
Distractia sa merga-nainte.
 
Ma tem ca nu se mai poate
Eu chiar te-am placut ,mai frate
M-ai dezamagit cumplit
Asta e ...le-am inghitit
Sa imi fie doar de bine
Si cine-o mai face
Sa pateasca ,ca mine.
Pe ceilalti chiar stiam
Cine ,ce si ce hram poarta
Dar la tine ,draga mea
Nu ma asteptam nici moarta
E asa precum se spune
Sa n-ai incredere in nimeni
Cine crezi ca e om bun
Te-arunca cu capu-n tun.
 
Secerea lunii

Secerea lunii va pleca la noapte,
Tot anunta un fulg de nea in zbor
Vor fi taiati copaci si valuri sparte,
Va fi secat al dragostei izvor!

Un urs aude, iese din barlog
Priveste luna, lacrimi cad desarte
"Secerea lunii pleaca...si, in loc,
Nu va ramane nici macar o piatra..."

Iubirea e ucisa pe un nor,
Iar luna pleaca inspre spatii moarte
Pamantul a ramas fara amor,
Caci fara ea, iubirea-i peste poate.
 
N-ai decat sa tai ce vrei
Dintre toti ,iubita mea
Acei multi si mari misei
TU ESTI cea mai rea
Ai mintit ,manipulat
Si cu mine te-ai jucat
As minti sa spun acum
Ca am o inima tun
Caci ma doare foarte tare
A dumitale tradare.
 
Habar n-am ce s-a intamplat
Cat la TV m-a uitat
Constat ca te-ai suparat
Si registru ai schimbat
Ca-n manie mari ai dat.
Si vorbesti despre tradare
Si-asta stiu ca doare tare
Si nu pare a fi pamflet
Ci revolta din suflet.
 
Zau daca pricep ceva
Din ce scrii dumneata,
Unde m-acuzi de tradare
Ba mai rau ,manipulare,
Ma indemni sa"tai" ce vreau
Ce-am "taiat"?
Spune pe sleau
Ca eu nu m-oi supara
Daca vrei a demonstra
Ca ,cu tine" m-am jucat
Si la greu am manipulat."
Sper insa ca mata
Te-i gandit la altcineva :P
 
Succesorul Dracului!


Într-un vârf de prun uscat,
Şade dracu' ofuscat,
Căci de cinci zile şi-un pic,
Nora îl făcu bunic!

Să se bucure nu poate,
Se zvârcole, se socoate:
"Dracu' ăst' cum a ieşit,
Fix la tron mi s-a boldit!"

Nu cumva, (s-a mâniat!)
Se vrea nume-ncoronat,
Peste suflete curate,
Să le ia în iad pe toate?!

Arunc făţiş, o privire,
Prind un soi de uneltire,
O răutate drăcească...
Lumea o s-o răsucească!

Pare intrigant, despot,
Şi nu-i drăcuşoru' "copt"!
Mă întreb cu-ngrijorare,
Ce-o face când va fi mare?!

Va tăia în carne vie,
Un intrus, fir-ar să fie!
Geană drăcească şi rea,
De la străbunica mea!

Nu sunt încântat şi pace!
Stau ca pe tăciuni, pe ace,
Şi îl simt, parcă îmi spune:
"Ţi s-a dus vremea, bătrâne!"

Eu, ca puştan, nu tânjeam,
Spre putere nu tindeam,
Iar tata mă instruia
Şi mereu mă îmboldea:

"Fii aprig, căci nu eşti pom,
Ori un simţitor de om.
Ca să-ntorci lumea pe dos,
Tre' să fii tiran-drăcos!

Să-nrobeşti orice suflare,
Să îi duci la disperare,
Să îi chinui într-atât,
Până-şi pun laţul de gât!

Să-i desparţi, intrigi să bagi,
Intre amici şi cei dragi,
Între fraţi să se omoare,
Împărţind: Iad şi "Răcoare"!

Să faci nevestele toate,
Târfe ieftine, amante,
Pe bărbaţi neputincioşi,
Tineri, cu puteri de moşi!"

Şi n-am ascultat, vă spun,
Pe tata, nu-s căpcăun!
Dar ăst' mic, neinstruit,
Mă face să mor subit!

Ce aspră căutătură,
Nici nu are dinţi în gură,
Şi deja coada îşi vâră,
Împărţind dureri şi ură!

Cum stătea în vârf de prun,
Nepotu', un drac nebun,
Cu o drujbă a tăiat,
Pomul...c-ar fi fost uscat!

Dracul ăl' bătrân "s-a dus"!
Michiduţă, pe tron pus,
A făcut oamenii toţi,
Ca şi el: drăcoşi, despoţi!...


Aurora Luchian
 
Dragii mei

Dragii mei,
Ciuda, barfa si lacomia
V-a facut mai mititei
Nu veniti asa de-n fata,
Indopati de norme alese,
De un limbaj de plecaciune...
Codul bunelor maniere
In gura voastra?
Ce uraciune!
Imbracati in sclipici,
Aducandu-va putoarea.
Ma varati in eprubeta,
Sa-mi etichetati valoarea?

poezie de Andrei Bledea
 
Facebook şi cafea fierbinte!

Ion trage din trabuc,
Maria e pe facebook.
El tuşeşte, cleveteşte,
Ea dă like-uri, chicoteşte...

.Cu o cafeluţă-n faţă,
Veselă-i de dimineaţă!
Nu aude, nici nu simte,
C-o-njură de cele Sfinte!

.Intrigat, dregându-şi glasu':
-Vezi că plânge copilaşu'!
Ce tot vezi acolo, fată,
Parc-ai fi hipnotizată!

.Să urle Ion la ea,
Până gura i-o crăpa!
Viaţa reală nu-i place,
E un demodat şi pace!

.Nu ştiu ce dracu' citeşte,
Dar deodată izbucneşte
Într-un râs, parcă-i "în boală",
Şi-şi vărsă cafeaua-n poală!

.A ţipat scoasă din minte!
Era atât de fierbinte,
Căci săltând fusta, cumva,
Pielea-i rămase pe ea!

.Ion, râde răzbunat,
Se tăvăleşte pe pat!
-Dumnezeu ţine cu mine,
Ţi-o plătit cum se cuvine!

.Ea jeleşte, şi nu pielea,
Nu mai suportă durerea!
Şi Ion parcă-i turbat,
Hohoteşte neîncetat!

.Mâţa, de fel o iubeşte,
Şi în poală-i nimereşte,
În salt neîndurător!
-Adu lumânări că mor!

.Ion n-aude, ce, ea,
Auzea când o striga
Că ăl' mic, nu putea ţine,
Scutec plin, căzut pe vine?!

.Ba foarte drăguţ, îl ia,
Şi-l pune în poala sa!
-Uite mami, te iubeşte!
Ea lăcrimează, scrâşneşte...

.Ion, sadic, o aţâţă:
-Să nu-l azvârli ca pe mâţă,
Vezi-ţi de copilul tău,
Nu cafea, facebook, mereu!

.L-a pus pe umărul ei.
Îl mai uită-n pătuţ, hei,
Dând like-uri, parcă orbeşte,
Pân' Ion o altoieşte!

.Ar renunţa dar nu poate!
Să ia pumni, şuturi în spate,
S-o-nchidă la balamuc,
Nu se lasă de facebook!

.......................................

Şade Maria şi plânge,
Copilul la piept îşi strânge,
Şi îl pupă pe năsuc,
Dar cu ochii pe facebook!



Aurora Luchian
 
"Nimicul"

Ce-i nimicul? Ce să fie?
Prost cu ifose o mie,
Ce un iad, viaţa, îţi face,
Cu el, dacă ai de-a face!

------------------------------
Din "nimic" ne naştem unii,
Şi "nimicuri" vom rămâne.
Minţim şi furăm ca hunii,
Valoarea şi "cinstea pâinii".

Ca să fii "nimic" pe lume,
Un lucru e important,
Să te naşti cu gene bune,
De "nimic", prost, arogant...

.Cu-n "nimic să n-ai de-a face,
Te-ar strivi fără-ndurare,
Şi nu te-ar lăsa în pace,
Chiar dacă motiv nu are!

.Nu-i dozată răutatea,
Nici invidia, sau ura,
Lăcomia, vanitatea,
Întrecând josnic, măsura.

."Nimicu"-i dominator,
Expert-manipulator,
Învârte, răstălmăceşte,
Şi în cel cinstit loveşte.
.
"Nimicul" e neînsemnat,
Dar se crede împărat.
De nu te supui, umile,
Îţi va umbri multe zile!

."Nimicul" e peste tot,
Bâjbâie ca un miop,
Intră-n adevăr şi-l face
Hâh, aşa cum vrea şi-i place!
.
Veninos, periculos,
Roade-n tine pân' la os!
Şi în trecut îţi forează,
Iar apoi te denigrează.

.Cată-n ochiul de "nimic",
Şi vezi mocirlă, îţi zic!
Mârşăvie, vanitate,
Necinste şi nedreptate.

.Depărtează-te puţin,
De "nimic" şi fii abil;
Ca să ai linişte-n viaţă,
Stai departe de-aşa zdreanţă!

."Nimicul" se crede drac,
Da-i minuscul, un gândac!
Dacă ştii să îl ţinteşti,
Într-o zi poţi să-l striveşti!


Aurora Luchian
 
Ruşine vouă oameni de nimic!


Pământul, azi, degeaba vă mai ţine.



de Danut Gradinaru


Ruşine vouă oameni de nimic;
voi ce-aţi furat încrederea de sine!
De v-aţi vândut nu preţul este mic.
Pământul, azi, degeaba vă mai ţine.

Ruşine vouă ce-aţi trădat un neam,
o vatră părintească şi o pâine.
Doar răni şi ochii dracului aveam.
Banii s-au scurs demult printre rovine.

Ruşine vouă falşi întruchipaţi
cu măştile lipite pe morminte.
De n-aţi murit trăind înaripaţi;
veţi pierde tot în jocul de cuvinte.

Ruşine vouă; cerul e pustiu
şi sângele otravă-nşelăciune...
Câţi tineri au plătit nici nu mai ştiu.
Cât timp vom mai plăti în rugăciune?

Ruşine vouă!


Liga oamenilor de nimic





Orice nemulţumire este inutilă
peste atâtea nopţi neclare,
pentru că umblă prin aer
doar gesturi groteşti, de prisos.
Cineva trage cu ochiul său porcesc
la o prelungită şi agitată stare.

O stare ce aminteşte de revolta
din instinct din nepăsare şi disconfort.
Se aşteaptă un firav semnal
de la nişte creiere debusolate,
să te trimită în drum, în cort,
faci parte din liga celor loviţi de val.

Speranţa pluteşte pe un tsunami
şi un câmp de luptă este sufletul
ce trasare la fiecare pas.
Te stresează prietenii, duşmanii,
privirea este tâmpă, ai rămăs fără de glas.
 
POVESTEA OMULUI


În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut şi cerul şi pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,
Să-Şi încunune această operă măreaţă,

A strâns vieţuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină…
Şi om şi leu şi flutur şi măgar
Şi elefant, mamut şi jaguar,

Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Şi arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât şi omului i-a spus:

- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,
Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Să stăpâneşti de acum întreaga lume!

Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale
Cu-ntregul nimb de fiori şi de minuni,
Şi-n toate ale tale!…
Vei spinteca văzduhuri şi genuni

Cu transatlantice şi cuirasate
Şi te vei bucura, iubitul meu, de toate:
Fecioare cu ochi plini de primăveri,
Ţi-or procura din amfore, plăceri

Şi vin şi fructe, nopţi cu mii de stele
Şi paji cu-aripi de vis şi peruzele.
Biruitor, a tot ce te-nconjoară,
Vei cuceri a lumilor comoară,

Tronind ca un titan printre titani…
Şi vei trăi-n total: 30 de ani.
- 30 de ani?, răspunse Omul, vai!
Pentru atâtea bunuri care-mi dai:

Comori de vis, de basm şi de festin,
Eu cred, mărite Doamne, că-i puţin!
Mă faci stăpân pe-o lume de poveşti
Şi când să-i sorb nectarul, mă jertfeşti…

Atâtea bucurii şi-atât senin…
E prea puţin, Stăpânul meu divin!
- O fi! Dar mai aşteaptă, zise ‘Naltul,
Am să-ţi mai dau din ce iau de la altul!

Rotindu-şi blând privirea în careu,
Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu
Şi-i zise: Tu, pentru că eşti Bou, atunci,
Ţi-am hărăzit cele mai grele munci:

Să tragi la jug, o viaţă de durere,
Să suferi umilinţele-n tăcere.
Cu creierul, tu, să nu poţi gândi,
Cu limba ta cea lungă să nu poţi vorbi,

Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,
S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.
Nicicând să te-odihnească dimineaţa,
Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetat

Şi ca să-ţi fie viaţa şi mai grea,
Tu, Boule, să fii încornorat!
În suferinţă crâncenă şi mută,
Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!

- E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,
Prea mare-i harul bunătăţii Tale!
Răspunse bietul bou, plin de suspine.
Mai ia din ei şi te-oi slăvi în veci…-

Bine – exclamă Dumnezeu – prea bine:
Dă-i Omului, din ei, vreo 20!
- Ham-ham! se auzi din bălării,
Iar Domnul către câine, rar, vorbi:

- Tu, câine, iată, cât ai să trăieşti,
Să dai din coadă şi să linguşeşti,
Să stai în două labe, tu vei şti
Şi credincios stăpânului să fii!

Să mârâi şi să muşti pentr-un ciolan
Şi egoist, bănuitor, viclean
Să latri către lună, aiurit,
Să lingi nuiaua care te-a lovit.

Ţinut de unii-n puf, de alţii-n lanţ,
Să fii şi poliţist şi comediant,
Să urli şi să-ţi furi codrul de pâine…
Şi să mori singur, sigur ca un câine.

Şi astfel printre javre şi duşmani
Să-ţi duci întreaga viaţă 40 de ani!
- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),
E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!

- Bine, îţi iau, îi zise Domnul. Treci…
Şi Omului mai dă-i vreo 20!
Veni la rând maimuţa din poveste…
Văzând-o cât de şugubeaţă este,

Eternul Domn al Zărilor şi-al Humii
I-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii.
În petice şi cu vopsea pe faţă,
Vei dănţui la circ ca o paiaţă.

Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,
Să-şi bată joc copiii toţi de tine.
Zurlie să te caţeri, să faci saltul
Şi să te arunci dintr-un copac în altul.

Să joci, să cazi în cap şi în picioare
Şi dosul să-l arăţi la fiecare…
Te vei hrăni cu ierburi şi castani
Şi-ai să trăieşti… vreo 40 de ani!

- E prea mult, Doamne, şi-s atât de mică!…
A zis maimuţa, cu mişcări zevzece…
- De ţi se pare că-i prea mult, maimuţă,
Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!..

Aşa că Omul nostru, cum vă spui,
Trăieşte cei 30 de ani ai lui,
Cei mai frumoşi, cu visul şi avântul
Cu care l-a învrednicit Prea Sfântul.

Iubeşte, înalţă imnuri către soare,
Femei şi vin şi flori şi sărbătoare.
Se-mbată de succes şi de noroc,
Se-avântă-n vraja culmilor de foc,

Trăindu-şi, după cum îi fuse scris,
30 de ani de cântec şi de vis…
Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou,
Să îşi trăiască anii cei de Bou…

Se-nsoară, un indiciu capital
C-a şi intrat în regnul animal.
Face copii şi-n pragul dimineţii
Trage amar la jugul greu al vieţii,

Se îndârjeşte lumea s-o răstoarne…
Şi ca tot boul, poarta-ades şi coarne.
După 50 de ani, de azi pe mâine,
Devine rău şi latră ca un câine…

Viclean şi egoist şi infidel,
I se tot pare că ai ceva cu el.
Te mârâie cu anasâna,
Te linguşeşte-apoi şi-ţi pupă mâna.

Şi bănuie, din toate câte-i spui,
Că vrei să te înfrupţi din ce-i al lui.
Devine, din dinam, degringoladă
Şi, ca un câine, dă şi el din coadă.

Apoi începe, bietul găgăuţă,
Să îşi trăiască anii de maimuţă.
Se-mpuţinează-n trup, încărunţeşte.
Ar vrea să zburde, dar se’mpleticeşte.

Se încovoie, jalnic, ca o drâmbă,
Face figuri frivole şi se strâmbă,
Din şolduri îi atârnă cărnuri vechi.
Îi creşte păr pe nas şi în urechi.

Îi iese-un neg, devine surd şi chel
Şi cei mai tineri îşi bat joc de el.
Copiii chicotesc cu el în cor
Şi mulţi şoptesc c-a dat în mintea lor…

Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,
Închide ochii… Dumnezeu să-l ierte!
Aşa că, dacă judeci o lecuţă,
Te naşti un înger blond şi mori maimuţă…

Ion Pribeagu
 
Conducătorului iubit

Din cercul lui de doipier,
E ţara-ntreagă-un şantier,
Că i-a ieşit poporu-n cale
Cu târnăcoape, furci, cazmale...

epigramă de Gheorghe Gurău


Declaraţie de dragoste

O ştii şi tu şi-o lume ştie
Că te iubesc la nebunie,
Dar cred că-i clar şi lămurit
Că încă n-am înnebunit.

madrigal de Sanda Toma:))))))


Amor ghebos

La început iubire cruntă,
Ce s-a lăsat... cu mare nuntă...
Dar n-a trecut "de miere luna",
Că s-a stârnit din "moc", furtuna...
Şi prinşi în noua conjuctură,
Iubirea "ţăndări"... o făcură...

hexagramă de Constantin Enescu


Accept

Pe mincinoşi pot să-i exclud -
Şi-afirm, urcând pe-a vieţii treaptă:
Prefer un adevăr mai crud,
Decât minciuna bine coaptă!

epigramă de Vasile Larco


Minciuna rediviva

Când gândeam c-a dispărut din ţară,
După ce-am marcat al ei deces,
Politicienii-o exhumară
Şi-au resuscitat-o cu succes.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia
 
BALADA AGATATULUI PE NET

Va spun un lucru strict secret
M-am abonat la internet
In prima zi de stat pe chat
9 gagici am agatat

Si le-am chemat la 7 fix
La barul din cartierul X
Cand le-am zarit pe toate 9
Doamne, parc-am intrat la ZOO

Prima-i bruneta cu par drept
Pe maini, pe fatza si pe piept
Si m-a privit zimbind usor
Trantita intr-un carucior

A doua insa m-a uimit
Cu nasul ei cel ascutit
Putea sa taie castraveti
Dintr-un judetz in alt judetz

A treia mi-a rinjit cuminte
Cu gura fara nici un dinte
C-un jet de stropi s-a prezentat:
"Salut, sunt Silvia Scarlat"

A patra tipa cred c-avea
Vreo 4 tone si ceva
Din fusta-i stramta de nailon
Faceai trei huse la camion

Pe-a cincea n-o vedeam de loc
Doua grisine-n virf c-un smoc
Spre mine cand s-a indreptat
De la efort a lesinat

A sasea-i buna, ma incita
Insa de-a saptea e lipita
Vai ce mirifice fapturi
Trei maini, un ochi si doua guri

A opta arata beton
Proptita-n carja si-n baston
La 83 de ani si-un pic
Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic

A noua tipa, dragii mei,
Te dizolvai in ochii ei
"Eu sunt Marina " mi-a soptit
O noapte-ntreaga ne-am iubit

Acuma daca vreti sa stiti
De ce am ochii obositi
Si merg mai cracanat putin
Marina mea era... Marin!

http://www.garbo.ro/
 
Gărgăuni de fată mare

Dragobete, Dragobete,
Dai târcoale pe la fete
Şi le laşi grele, băiete,
Cu mijlocul strâns în bete
Şi cu prea multe secrete!

Pe Ilinca lui Papuc
O lăsaşi singură-cuc,
Frusinei a lui Moţoc
I-a adus barza un cioc,
Sânziana lui Gheorgiţă
Şi-a dat foc la prepeliţă,
Ruxandra lui Machisân
A făcut un pui în fân,
Bombonica lui Jartea
Şi-a luat zborul după ea,
Mardaloaica lui Mardare
Se crede privighetoare,
Iar Ghiţoaica lui Ghiţoi
A rămas fără bărzoi,
Fârţoaica lui Median
A fugit c-un ciocârlan...

Dragobete, Dragobete,
Ce le dai aripi la fete
Şi le faci, încă de mici,
Suflete cu păsărici!...


Marius Robu
 
Pentru Azurul ,,minunat,, al cerului:))))

E uşor a scrie versuri...

V-o spun, fără băşcălie:
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine versuri poate scrie
Când nimic nu are-a spune!

De vreo lună şi jumate,
Nici o strofă chiar n-am scris,
Rime am, şi pix, de toate,
Ce nu am... nimic de zis,

Însă azi, veni de sus
Parcă o hemoragie
De catrene ce le-am pus
Într-o mică poezie;

Acum, de rimat, rima
Poezia mea vioaie,
Însă mama de-o citea
Nu scăpam fără bătaie,

Dar ce-am zis, că la derută
S-o tromit la un ziar,
Curios cam câţi la sută
Mă vor înjura măcar,

Ori să-mi spună cel puţin
Să mă las, nene, de scris,
Plini de draci şi de venin
Că-n poem nimic n-am zis;

Iată dar c-am fost şocat,
Versurile mele-apoase,
Criticii le-au comentat,
Parcă se înviorase:

Ce metafore, culoare,
Ce imagini paralele,
Ce condei, ce-ndemânare,
(Şi-asta pusă-n ghilimele)

Ce aprecieri, ce stimă,
Viaţa-mi devenise roză,
Una mi-a cerut, sublimă,
Să-i trimit chiar şi o poză,

Fi'ndcă, fără modestie,
E-un talent, şi-asta pe bune,
Cine poate versuri scrie
Când nimic nu are-a spune!

poezie de Valeriu Cercel


Sa o numim dualitate masculina...:))) Domnul Pribeagu o ilustreaza foarte bine.

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
 
Status
Not open for further replies.
Back
Top