• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

Mama surogat

Inca e la mine, doar in ultimul moment il voi duce la bunica lui.
Sentimentele mele...o raceala instinctiva, cu care m-am luptat continuu.
Obisnuita singura, prezenta continua a cuiva, deranjeaza "de la sine".
Nu copilul in sine...
Am incercat sa ma apropii cat mai mult, am facut totul impreuna, de la mancare la sters praful.
Ne-am consultat in tot ce am facut, l-am intrebat atat unde prefera sa mergem, cat si ce prefera sa manance.
O experienta utila, inteleg ca mai am mult "de lucru" cu mine insami...
Inteleg ca nu astfel simte o mama adevarata, ar trebui sa aiba o deschidere sufleteasca mult, muuult mai mare.
Sa mai spun ceva; imi plac foarte mult plopii, dar cei din curtea mea sunt altfel.

Daca ar fi "al meu", sigur as simti altfel. Apoi, chiar mi-e teama ca ma voi atasa de el...
 
Draga Sarah, ia-ti gandul de a avea un copil fie el infiat fie cu o mama surogat, nu ai trecut testul .
 
Aaaaaaaa....stai un pic!

Incerc sa explic, sa ma explic:

Prin felul meu de a fi, atunci cand cunosc o persoana reflexul este de respingere, de inchidere, de refuz...Cumva orice persoana as cunoaste, vad asta ca si un factor de dezechilibru.
Tot timpul am dus o lupta sa pot fi echilibrata, sa fiu stapana pe mine si, de cele mai multe ori, nu am reusit...
Cum naiba sa poti sa te atasezi de cineva in agitatie interioara, neimpacata cu ceva din interiorul tau?
Chiar si cand am cunoscut-o pe ea, reactia a fost aceeasi.
Fata de ea, deschiderea va veni abia cand ne vom revedea, acel plans ce-l tot astept demult, va fi inevitabil si asta va insemna, depasirea unei bariere.
Si asta voi simti abia atunci, va fi o chestiune de cateva secunde, o voi simti instantaneu.
Din cat am inteles, are alta perceptie a lumii fata de mine, nu aveam cum sa fim identice. Dealtfel, nici nu cred ca doi oameni pot percepe realitatea identic.

Fata de ea, atasamentul va veni abia cand ne vom revedea, insa fata de un copil nou-nascut cred ca altfel vor sta lucrurile.
As vedea asta si ca o victorie impotriva destinului, a lui Dumnezeu...
Dar, daca nu ar fi vrut Dumnezeu, nu m-ar fi ajutat sa sper macar sa am banii necesari.
Poate ca Dumnezeu totusi vrea sa ma ajute...Asa inteleg.
Bine insa ca nu decid singura, nu cred ca as lua cele mai bune decizii de una singura.
Probabil nici ea singura nu ar lua cele mai potrivite decizii. Poate de aceea e nevoie de doi.
 
anuk said:
Draga Sarah, ia-ti gandul de a avea un copil fie el infiat fie cu o mama surogat, nu ai trecut testul .
Click to expand...

Poate-i prea tanara pt un asemenea test si apoi, lasa-i mnacar speranta...
 
Cand am spus asta am scos-o pe EA din ecuatie, ma refer strict la statutul de MAMA care nu-i pt tine nici pt un copil adoptat nici cu mama surogat.

Daca esti cinstita cu tine si imi place sa cred ca esti, fa-ti o analiza a rece a ceea ce simti fata de copilul care este la tine ,o analiza lobiectiva ,cinstita si ai sa-ti dai seama ca trebusoara asta nu-i de tine,o spun pt binele tau si a potentialului copil.
 
Da, ma analizez continuu, vorbesc continuu cu mine insami.
Daca stam sa ne gandim, nu ne nastem gata pregatiti pentru tot ceea ce intampinam in viata, de aceea imi ramane speranta.
Trebuie sa ma linistesc cumva in sinea mea mai intai, apoi vom vedea ce va fi de facut.

Fata de acest copil a ramas o anumita distanta. Comunicam ce e strict necesar, imi rezerv mare parte din timp pentru gandurile mele.
Sigur nu e afectiune, poate doar o prietenie. Ne intelegem bine, chiar nu m-a necajit deloc si l-am intrebat mereu ce vrea sa manance, ce ar vrea sa facem.
Azi am pus o melodie si credeam ca e prea tare, l-am intrebat daca il deranjeaza, mi-a spus ca da si am pus castile imediat.
Are acces la calculator oricand doreste, televizorul ii apartine full-time.
Daca ma atasam prea mult de el, despartirea de el ar fi fost aproape imposibila.
Acest gand a fost o frana veritabila! In subconstient e totul, cumva ma felicit pentru faptul ca nu m-am atasat prea mult de el.
Mi-a spus clar de la inceput ca nu se poate desparti de bunica lui si imi repeta acelasi lucru de cate ori il intreb.
Desigur, altfel ar sta lucrurile cu un copil luat de la zero.
Desigur, acum nu-s pregatita, e clar, dar ma gandesc.
Am vazut si astfel partea cu banii, ca o deschidere de la Dumnezeu; poate cumva m-a iertat, nu stiu pentru ce...(...) Un fel de acord tacit.
Pot incerca sau nu, poate e o sansa unica.
Banii pot fi cheltuiti usor, de zici ca nu au fost. Important e ce ramane. O investitie, din care sa ai un profit oarecare ar fi solutia, apoi alte planuri.
Insa, Dumnezeu da, baga si in sac;...nu e insa suficient, conteaza si ce faci cu sacul.
Apa Sambetei sta la dispozitie non-stop.
 
NU, “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista” in traista trebuie sa te obosesti tu sa bagi :p
Cat priveste un copil luat de la zere e mult mai greu, nopti nedormite ,neputina pe care o simti ca te prinzis de ce plange si cate altele.


TE CITEZ....."..... si parca as vrea sa scap de copil sa raman singura-singura...
Ciudat, dar tanjesc si dupa asa ceva. " sI NU COMENTEZ.
 
Bine, acum sunt incrancenata, ma gandesc la ce am de facut.
Da, am posibilitatea oricand sa il duc la bunica si, oricum, nu mai e mult si gata.
A ramane absolut singura ar fi un "time-out" poate bine venit.

A fost un parteneriat util pentru plimbari, consider ca a fost avantajos si pentru el.
Imi imaginez cata grija trebuie sa ai mai ales in primul an, dar mi-ar fi drag.
M-as gandi continuu cum sa-l formez, cum sa-l educ, fara insa a-l stresa.
Sa stii mereu ce nevoi are, in raport cu varsta. Apoi, ai ce ai crescut.
Macar as sti ca e ceva material genetic macar de la ea, iar din ce se prefigureaza l-as creste eu.
Oricum, nu am discutat asa ceva, doar in treacat la inceput, si mi-a spus ceva de genul "o sa vedem pe parcurs"
Stiu de la verisoara mijlocie, are o fetita ce implineste 2 ani in noiembrie si am vazut-o crescand.
Deasemeni, simt raceala, nu e copilul meu...Sau poate frustrarea ca eu nu pot...
Cred ca altfel as fi simtit daca puteam si, probabil, cautam compania unui barbat, desi nu as baga mana in foc. Macar cred ca m-as fi obosit un pic.

Asa e, cand nu ai ceva, parca mai mult te framanta. Cand ai, nu-ti pasa.
 
Si ce garantie ai ca o sa simti altfel ? Scrisesi ,nu tin minte unde, ca esti goala pe dinauntru si nu poti da ce nu ai .A fost prima oara cand am avut indoieli in ceea ce te priveste ca ai fi o mama buna. Un copil nu-i un animalut de companie desi.... este considerat de multi ca facand parte din familie,membru cu drepturi deplina :P
 
Poate doar "simtul proprietatii". Apoi, cand te vezi in fata faptului implinit, ce sa mai faci?
In final rezolvarea va veni din ceea ce se va intampla intre noi. Daca totul va fi ok, automat ca nu va mai fi acel gol, asa ar trebui sa fie.
Golul e adus de singuratate, e firesc probabil.
Cand se termina singuratatea, altceva trebuie sa fie.
 
Cum zici tu, dar tine cont ca nu este o joaca.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top