• Forumul vechi a fost pierdut. Nu mai putem recupera continutul vechi. Va invitam sa va inregistrati pentru a reface comunitatea noastra!

NOSTALGII

Contabilitate

Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua( scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

Marin Sorescu
 
Alerim si Bodo, frumoase poezii ati postat ,va multum, mi-ati incalzit sufletul.
 
Azi, ceva amuzant :P

Chitanta
de George Toparceanu

Tanta , domnisoara Tanta
E-o duduie foarte sic,
Zvelta, cu ochi mari si negri,
Cap superb, nasucul mic,
Picioruse lungi si durde
Si cand se plimba prin Tei
Toti birjarii o admira:
- Ma, halal de mama ei!

Ce profesie are Tanta ?
Uite, n-as putea sa spun;
Nici nu ma intereseaza
Chiar daca o presupun.
Dar cum Tanta-i delicioasa
Si-are maniere fine,
Nici nu vreau sa stiu ce face,
Nici cu ce si nici cu cine.

Ca vecini se mai intampla
Ca sa-i cer un ac sau ata,
Sau imi cere ea o carte
Pana maine dimineata.
O vecinatate draga
Ne-a prins zilele-n catuse
Ca ades intru la Tanta
Fara sa mai bat la use.

Tot asa-ntr-o seara intru
Era iarna grea si ger,
Si-o gasesc in pielea goala
Stand langa calorifer.
Naucit de frumusetea-i
Dau sa ma retrag un pic
Insa Tanta-mi spune:
- Intra, intra draga, nu-i nimic !

Am intrat si beat de farmec
O-ntreba-i plin de mister:
- Pentru ce stai goala, scumpo
Langa acel calorifer?
- Fiinca-a fost proprietarul,
Mi-a raspuns sagalnic Tanta -
Si-uite mi-am platit chiria,
Iar acum, usuc chitanta.
 
Trecut

Amintirile, aceste umbre prelungi
în corpul nostru efemer,
acest traseu de moarte
pe care noi îl lăsăm să trăiască
înfiorătoare amintiri de neuitat,
iată-le deja apărute:
melancolice şi tăcute
fantome stârnite de un vânt funebru.
Şi tu nu eşti mai mult decât o amintire.
Ai străpuns memoria mea.
Acum da, pot să spun
că îmi aparţii
şi orice s-a întâmplat între noi
este irevocabil.
Totul s-a terminat, atât de extaziat!
Precipitat şi uşor
timpul ne-a atins.
Momente trecătoare ale unei poveşti obişnuite
închisă ermetic şi tristă.
Trebuia să ştim că dragostea
arde viaţa şi face timpul să zboare.


Vincenzo Cardarelli
 
Noaptea Sfantului Andrii



Zgomot trist in camp rasuna!
Vin strigoii, se aduna,
Parasind a lor secrii.
Voi, crestinelor popoare,
Faceti cruci mantuitoare,
Caci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfantului Andrii!
Vantul sufla cu turbare!
A picat stejarul mare,

Cerul s-a intunecat!
Luna salta-ngalbenita,
Printre nouri ratacita,
Ca o luntre parasita
Pe un ocean turbat.

Bufnele posomorate,
In a lor cuiburi trezite,
Tipa cu glas amortit.
Lupii urla impreuna,
Cu ochi rosi tintiti la luna,
Campul geme, codrul suna,
Satan pe deal s-a ivit!
Iata-l! iata, Satan vine,
Razbatand prin verzi lumine,
Pe-un fulger scanteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Si Rusaliile pocite
Il urmeaza ca un nor!
Sus, pe turnul fara cruce,
Duhul-rau zbierand se duce,
Si tot turnul s-a clintit!
Miezul noptii-n aer trece
Si, lovind arama rece,
Ore negre douasprezece
Bate-n clopotul dogit.

Strigoimea se-ndeseste,
Hora mare invarteste
Langa turnul crestinesc.
Iar pe langa alba luna
Nouri vineti se aduna,
Se-mpletesc intr-o cununa
Si-mprejuru-i se-nvartesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinti nestramutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, crestinelor popoare,
Faceti cruci mantuitoare,
Caci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfantului Andrii!
Acum iata, pe mormanturi,
Clatinati, batuti de vanturi,
Toti strigoii s-au lasat.
Asezati intr-un rond mare,
Adanciti in intristare,
Pe sicriu-si fiecare
Oasele-si a rezemat.
Unul zice: Eu in viata
Cu o mana indrazneata
Multe drepturi am rapit!
Rapit-am painea de hrana
Unei gingase orfana
Ce, pierduta si sarmana,
In mizerie-a pierit!

Altul zice: Eu in lume
Am avut putere, nume,
Caci am fost stapanitor!
Dar in oarba-mi lacomie,
Pentru-o seaca avutie,
Am impins in grea urgie
Pe sarmanul meu popor!

Altul zice: Eu in tara
Fost-am o cumplita fiara,
Plina de amar venin!
Impotriva tarii mele
Faptuit-am multe rele,
S-am legat-o-n lanturi grele
S-am vandut-o la strain!
Foc si ura-n vecinicie
Pe voi cada, pe voi fie!
Striga-atunci un glas ceresc.
Si pe loc cad in morminte
Pacatoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!


Vasile Alecsandri
 
Ratiunea si inima



Ratiunea a fost mereu dispusa sa caute subterfugii si motivari. Aproape toate nedreptatile din istorie au avut avocatii lor, iar filosofia a fost nu numai slujnica teologiei ; a maturat si prin beciurile politiilor si prin inchisori. Inima, in schimb, nu accepta rolul de slujnica. Pentru ea adevarurile sunt si mai simple si mai clare. Iubesti sau nu iubesti ? Urasti sau nu urasti ? Esti trist sau vesel ? Iata de ce imi place sa repet ce zicea Pascal, ca inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste........


Octavian Paler
 
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie"



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţï-o doresc!


Mihai Eminescu



---------------------------------------------------------------


Rugăciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gîlceava
de care suntem zilnic vinovaţi,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

Prea mult abandonaţi acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare şi iertare şi noroc.

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri
şi aşteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbuşit sub preţuri
şi sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,
în cluburi, în partide şi în găşti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

Duşmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit şi duhul Tău?

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,
şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,
şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,
şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,
să-nvingi un vechi şi tragic handicap,
şi, în onoarea Albei Apusene,
să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,
şi-n clopote e treaz acelaşi sînge,
şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

Şi nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.

Şi ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toţi să ne-adunăm aici,
şi ne e dor de România Mare
şi am rămas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
şi să mai încercăm măcar acum.

A Paunescu
 
Singuratatea

Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta. Nu putem tine conferinte publice despre ea. Dealtfel, ce mai inseamna o singuratate trambitata? Nu voi recunoaste decat in fata mea ca sunt singur. Si uneori prefer sa mi-o ascund si mie.
Singuratatea are la prima vedere o conotatie negativa, dar la fel ca majoritatea conceptiilor, si acesta dispune de o perceptie relativa. Ati observat ca de fiecare data cand sunteti suparati sau ganditori aveti tendinta sa va singularizati experienta si sa va retrageti in voi insiva?
Singuratatea nu e chiar rea. Exista momente in care confruntarea cu propria constiinta duce la rezolvarea problemei initiale. Desigur, ajungem in final sa povestim prin ce am trecut celor apropiati noua… dar pana in punctul acela de destainuire trebuie sa trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicam.

Recunoasterea nevoii de singuratate, pe de alta parte, e o problema mai delicata. Socializarea si nevoia de colectiv stau in gena noastra umana si de aceea recunoasterea a ceva care paraseste tiparele prestabilite atrage dupa sine teama de ridicol. Ne e teama sa fim exclusi din randurile majoritatii, dar in acelasi timp ne dorim sa fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem fata de ceilalti, dar in speta, fata de noi insine. Iar in sinceritate se afla si nevoie de singuratate.

Octavian Paler - Scrisori Imaginare
 
Singurătate, nu te-am voit

Cumplit
E golul singurătăţii!
Sunt ucisul ei...
Singurătatea?
Povara tăcerilor
Sfăşiate de suspine...

Singurătatea...
Ochiul tău
Priveşte îngheţat
În ochiul gândului
Neîmpărtăşit...

Singurătate,
Nu te-am voit!
Viaţa – haină –
M-a dăruit ţie.
Tu m-ai cerut
Vieţii
- Prizonierul tău –
Singurătate...

Oamenii...
Cum i-am iubit...
Dar ei
Nu m-au voit.

Din singurătatea
Vieţii
În singurătatea
Morţii, şi nimeni
Nu înţelege
Acest adânc...

Poeţi, evitaţi
Singurătatea.
Între oameni
E viaţa...

George Bacovia
 
La Adio
Adrian Paunescu

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.
 
INTR-O GARA



Dimineata e abia presimtita si totusi sunt destui calatori care vin si calatori care pleaca.

De ce vin ? De ce pleaca ?

Dar e prea devreme sa intreb.

Filosofii, istoricii, profetii si toti ceilalti care se ocupa cu sensul existentei dorm inca.

Au citit pana noaptea tarziu si nu pot sa-i trezesc la o ora atat de nepotrivita.

Exista si calatori care stau si asteapta, bineinteles in sala de asteptate, cuminti, dar si pe peroane.

Ce asteapta ?

Dorm insa si psihologii sau cum se mai cheama cei care stiu cate lucruri poate sa astepte un om si, in general, ce rol are asteptarea in lume. Nici pe ei nu pot sa-i trezesc. Sunt obositi, extenuati de probleme serioase, nu se cade sa-i deranjez pentru un fleac, fiindca eu in gara aceasta, in dimineata aceasta, care nu e inca dimineata, e jumatate noapte, nu stiu de ce stau oamenii prin salile de asteptare ale veacului.

Unii au renuntat sa astepte. Au atipit, pur si simplu, intre doua tipete de locomotiva.

Au uitat de veniri, au uitat de plecari, au uitat de vacarmul din gara.

E bine ? E rau ?

Nu stiu. Cei care explica astfel de lucruri complicate dorm si ei. E normal. Sunt din ce in ce mai multe intrebari

si ei trebuie sa dea din ce in ce mai multe explicatii in timp ce inexplicabilul creste ca o noapte imensa sau

ca o dimineata imensa. Incat, stau mai departe in aceasta jumatate de mirare si jumatate de spaima, prudent, sa nu fac vreo gafa care sa atraga atentia celorlalti asupra mea. Ar intoarce toti capul.

Ce cauta asta aici, intr-o gara, cu intrebarile lui ? Aici nu e oracolul din Delphi.

Aici oamenii vin si pleaca, asteapta sau motaie, dar nimeni, absolut nimeni nu-si permite sa puna intrebari.

Deci, ma strecor din gara tiptil si plec sa umblu pe strazi. E mai bine.

Singurul lucru care ma-ncurca e ca nu stiu la ce ora se scoala filosofii, istoricii, profetii, psihologii

si cei care ne explica lucrurile complicate, prin urmare nu stiu cat va trebui sa umblu fara noima pe strazi.

Si nici nu pot sa intreb trecatorii. Risc sa nimeresc vreunul dispus sa ma ia peste picior si sa rada :

"Nu stiai ? Ne-am hotarat sa venim, sa plecam, sa asteptam si chiar sa murim fara sa ne mai punem intrebarea de ce.

Lumea s-a transformat intr-o gara, nu vezi ?"

Mai bine nu intreb. Tac si ma uit la ferestre.

Octavian Paler
 
Iubita mea, ti-as cumpara...

Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani

Ti l-am adus in brate pan’ la poarta
E minunat si piatra lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri jir
Iar in adanc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir

Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti
I-am injurat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti

Iubita mea, gateste marea vale
In care sa-l aduc si sa-l rastorn
S-apoi la nunta regasirii tale
Sa cant, ca vanator al lui, din corn

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi stii si ce vei vrea
Eu ma retrag in pesteri muribunde
Caci am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte viata mea

Adrian Paunescu

Si imaginati-va aceste versuri pe muzica. Si cum versurile lui Paunescu sunt deosebit de melodioase, iata ce-a iesit:

 
În apărarea mea




Nu e adevărat că umblam
dezbrăcat.
Purtam pe deasupra
aripi de fluturi, un fel de mantii
pictate de unul
Dali.
care în timpul liber
ardea girafe.

Îmi croiam singur toate
petalele
cu maşina de scris
– piesă nemţească –
una după alta rânjeau literele
spre mine
ca nişte domnişoare de pension
frustrate.

Şi nu recunosc să fi greşit
prea mult.
Am martori două idei
neîncepute
şi un epitaf
pe jumătate scris pe-o frunză,
pe jumătate
suspinat
la rădăcina unei flori
de piatră

Şi nici lacrimile nu sunt
chiar reale.
Sunt toate de la ceapa asta
de viaţă
pe care o decojesc
de un timp încoace
Zi după zi
şi
foaie după
foaie.


Liviu Nanu
 
Anumiţi bărbaţi




Anumiţi bărbaţi rătăcesc
încă
prin labirintul suav
al copilăriei.

Pe buzele lor,
tremurat apare
acelaşi te iubesc
spus în şoaptă
cu un fel de timiditate
disimulată.

Şi sub pojghiţa
unei durităţi manifeste
unii bărbaţi
aşteaptă protecţia maternă
a sânului.
Un fel de măr
din care au mai muşcat
odată,
într-o copilărie
aproape uitată.


Liviu Nanu
 
Decembre


Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

Bacovia
 
Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

Francois Villon


Problema mea e ca ...."Imi pasa" :P
 
Copil de-odinioara



Prin iarna din camara zavorâta
Se furiseaza cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolita
Iar toamna cu trecuta mângâiere,
Când sufletul împovarat venise,
Cu târna lui pe poame si de vise,
În casa amintirilor închise.

Si-n inimi amortite de-a lor straja,
Strabat adânc, îmbalsamând gândirea,
Cu seva lor fierbând din nou sub coaja,
Copilarescul dor si amagirea…
Si-n inimi, viu ca si întâia oara.
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioara,
Din somnul tau, copil de-odinioara…


Ion Pillat
 
Nasterea Mantuitorului



În Betleem colo-n oras
Dormeau visând locuitorii
Iar lânga turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfânt
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un înger coborî:
„Fiti veseli!”- îngerul Ie-a spus
„Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!”

Pastorii veseli, în oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atât de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.

El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!…


Ion Creanga
 
ADRIAN PĂUNESCU – SĂ FII ŞI TU UN MOŞ CRĂCIUN

Să nu uităm de cei săraci,

Acum, când pregătim fantasme,

Colinde, brazi şi cozonaci

Şi sacul Moşului din basme.

N-ajunge-un singur Moş Crăciun

Pentru copiii care-aşteaptă

Să vină el, cel sfânt şi bun,

În lumea pururea nedreaptă.

Un Moş Crăciun s-ar cuveni

Să bată-n fiece fereastră,

Să dea acestor trişti copii

Întreagă datoria noastră.

Dar haideţi să ne hotărâm

Ca, la această sărbătoare,

Să vină, de pe-acest tărâm,

Un Moş Crăciun la fiecare.

Şi eu, şi tu, şi el, şi ea,

Cu viscolirile celeste,

La noapte, ne vom transforma

În Moş Crăciunii din poveste.

Şi să avem în minţi, mereu,

Că, peste orişice păcate,

Un Moş e însuşi Dumnezeu,

Ce ne învaţă – acestea toate.

Hei, omule, cu suflet bun,

Frumos e rostul ce-ţi revine,

Să fii şi tu un Moş Crăciun,

Al celor mai săraci ca tine.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top